Sfânta Teodora, împărăteasa 11 Februarie

 

 Sfânta Teodora împărăteasa a adus dreapta credință și a fost soția împăratului Teofil, luptătorul contra sfintelor icoane, dar nu urma bărbatului său în eres, pentru că, ținând în taină sfintele icoane, se închina lor cu dreaptă credință.

În această zi, facem pomenirea Sfintei Teodora împărăteasa, care a adus dreapta credință și a fost soția împăratului Teofil, luptătorul contra sfintelor icoane, dar nu urma bărbatului său în eres, pentru că, ținând în taină sfintele icoane, se închina lor cu dreaptă credință. După moartea bărbatului său, a adunat un sobor de sfinți preoți și a adus sfintele icoane în biserică. Apoi s-a sârguit ca sufletul bărbatului său cel mort să se izbăvească de chinuri cu rugăciunile multor sfinți părinți, precum se scrie despre aceea pe larg în Sinaxar, la întâia Duminică a sfântului și marelui post. Sfânta Teodora, făcând multe lucruri bune și placând lui Dumnezeu, a lăsat pământeasca împărăție fiului său Mihail, iar ea a trecut la cereasca veșnicie.

Troparul Sfintei Teodora Împărăteasa, glasul 5 – Ca cea vrednică de darurile lui Dumnezeu, și chip preasfânt de înțelepciune și credință luminat-ai prin a ta evlavie Biserica. Și ai arătat tuturor că sfinții au cinstit sfintele icoane, prealăudată Teodora, podoaba ortodocșilor.

 

Tropar: Fericită eşti, căci pe calea lui Hristos ai mers cu umilinţă şi cinstind Sfintele icoane, te-ai întărit mai mult în credinţă, ca una ce ai păzit adevărul Ortodoxiei, fiind luminată de raza Înţelepciunii roagă-te şi pentru noi, cei întunecaţi la minte, să aflăm lumina mântuirii.

---

Sfânta împărăteasă Teodora, sprijinitoarea Ortodoxiei, ceea ce s-a arătat dreaptă cinstitoare a icoanelor, însăşi împodobindu-şi cămara inimii cu icoana lui Hristos pictată cu penelul rugăciunii, să şteargă din cărţile inimilor noastre închipuirile păcatelor osânditoare.

 

Sfânta Teodora, apărătoare nebiruită a dreptei credinţe, ceea ce ai strălucit cu mărturisirea Adevărului şi ai luat din mâna lui Hristos cununa vieţii veşnice, întăreşte Biserica lui Hristos neclintită de viforul multor erezii.

 

 

Constantinopol, sec. IX

Sfânta Teodora s-a născut din părinţi străluciţi şi evlavioşi, care au crescut-o la Constantinopol, cetatea de scaun a împărăţiei. Era foarte isteaţă şi frumoasă. La 4 iunie 830, ea s-a măritat cu Teofil, la un an după cel el ajunsese împăratul Bizanţului. Au avut şapte copii împreună: cinci fete şi doi băieţi.

Dar căsnicia lor a fost umbrită de ura lui Teofil faţă de sfintele icoane ale Bisericii şi de silnica lui prigoană asupra celor ce nu încetau a le duce închinare. Teodora şi-a sfidat soţul în această privinţă, continuând să cinstească sfintele chipuri. Ea a izbutit să-l scape din închisoare pe cel mai strălucit zugrav de icoane din acea vreme, Sfântul Lazăr (17 noiembrie).

Când împaratul Teofil a murit, în 842, Sfânta Teodora a luat în stăpânire tronul pe seama fiului ei Mihail, care era prea mic să domnească singur. Ea a folosit prilejul spre a face să fie ales ca patriarh al Constantinopolului un iconodul, Metodie, şi spre a convoca un sinod al Bisericii în luna martie a anului 843, care a reaşezat în chip solemn închinarea sfintelor icoane.

Totuşi, ea a stăruit ca sinodul să nu osândească pe soţul ei abia răposat, mărturisind că acesta se căise de iconoclasmul său pe patul de moarte.

Spre a prăznui reaşezarea icoanelor, Sfânta Teodora a condus un uriaş alai cu icoane pe străzile Constantinopolului, în duminica de 11 martie 843. Era prima duminică din Postul Mare din acel an. De atunci, Biserica prăznuieşte reaşezarea sfintelor icoane in prima Duminică din Postul Mare, printr-o slujbă cunoscută ca Biruinţa Ortodoxiei.

Cincisprezece ani mai târziu, după ce fiul ei Mihail a luat tronul de unul singur, a surghiunit-o pe ea şi pe cele patru surori ale sale la Mânăstirea Gastrion. Sfânta Teodora a primit cu bunăvoinţă aceasta, lucrând cu şi mai multă râvnă pentru mântuirea sa. A murit cu pace la 11 februarie 867. Mai târziu, moaştele ei au fost aflate neputrezite.

Istoria creştinismului a cunoscut în primul mileniu tulburări, frământări, unele cauzate şi de încercările unor împăraţi bizantini de a înlătura cultul sfintelor icoane. Călugări şi patriarhi, sfinţi şi împărătese au apărat cu preţul vieţii cultul icoanelor. Împărăteasa Teodora alături de împărăteasa Irina sunt cele care au stabilit în urma sinoadelor cinstirea sfintelor icoane. Biserica noastră o pomeneşte pe Sfânta Teodora la 11 februarie.

Teodora, viitoarea împărăteasă a Bizanţului, s-a născut în oraşul Elissa din Paflagonia (o regiune din nordul Asiei Mici), în jurul anilor 810-815, din părinţi străluciţi şi evlavioşi, de origine armeană. Mama Teodorei se numea Teoctista, iar tatăl său Marin şi avea funcţia de amiral în flota imperială. Pe lângă Teodora, aceştia au mai avut doi fii şi trei fiice, toate căsătorite cu înalţi demnitari de la curtea imperială constantinopolitană.

Călăuzită de mică de cuvintele Scripturii

Părinţii au crescut-o pe Teodora la Constantinopol, unde a primit o înaltă educaţie. Fiind înzestrată cu o frumuseţe deosebită, ea a fost remarcată şi aleasă de trimişii noului împărat Teofil (829-842), alături de alte şase fete, pentru a-i fi aduse spre căsătorie. Tuturor fetelor împăratul le-a dat un măr şi le-a invitat în ziua următoare din nou la palat, întrebându-le ce au făcut cu mărul. Şase fete au răspuns că l-au mâncat, a şaptea, însă, sfătuită de un stâlpnic din Nicomidia, i-a dat un uimitor răspuns. Această fată, Teodora, i-a spus, înmânându-i împăratului două mere, că: „mărul cel dintâi, talantul pe care Dumnezeu l-a sădit în mine, ţi-l înapoiez neatins: este fecioria mea. Cel de-al doilea, asemenea dinarilor, este fiul pe care ţi-l voi dărui“. Auzind acest neaşteptat răspuns, împăratul a ales-o pe Teodora ca să-i fie soţie, implicit împărăteasă. Această procedură de alegere a împărătesei era obişnuită în Imperiul Bizantin.

Împărăteasa Bizanţului cinstea în ascuns icoanele

La 4 mai 830, Teodora s-a măritat cu Teofil, la un an după ce el a ajuns împăratul Bizanţului. Au avut şapte copii: cinci fete şi doi băieţi. Dar căsnicia lor a fost umbrită de ura lui Teofil faţă de sfintele icoane şi de prigoana lui asupra celor ce le cinsteau, aducându-le închinare. Teodora şi-a sfidat soţul în această privinţă, continuând să cinstească în taină sfintele icoane împreună cu mama împăratului, Eufrosina, nepoată a Sfintei Irina. Aflând cu indignare că ordinele sale sunt încălcate chiar în palatul imperial, Teofil şi-a mustrat aspru soţia şi a interzis fiicelor sale să-şi mai viziteze bunica, retrasă între timp ca monahie la Mănăstirea Gastria, în afara Constantinopolului.

Edicte iconoclaste şi teribile torturi

Considerându-se instrumentul proniei divine în lupta de stârpire a idolatriei, iconoclastul Teofil a emis două edicte ce prevedeau pedepse aspre împotriva iconofililor (cinstitorii icoanelor), primul în anul 831, al doilea în anul 838, care vizau distrugerea icoanelor. Au fost dezlănţuite persecuţii cumplite, în special contra monahilor. De pildă, pe frunţile fraţilor Teodor şi Teofan Graptul au fost înscrise cu fier încins versuri iconoclaste, iar lui Lazăr zugravul i-au fost arse palmele, spre a nu mai putea picta icoane. L-a numit patriarh de Constantinopol pe Ioan Gramaticul (837-843), dascălul său din copilărie, un iconoclast radical. Poreclit în derâdere de ortodocşi „Iannes magicianul“ sau cu ebraicul Hylilas (Lucifer), Teofil a prezidat un sinod în Biserica din Vlaherne, în care s-a aruncat anatema asupra tuturor celor ce venerează sfintele icoane. Prigoana iconoclastă a luat brusc sfârşit odată cu moartea împăratului.

Împărăteasa care a iubit buna podoabă a Bisericii lui Hristos

Împăratul Teofil a murit la 22 ianuarie 842. Hristos a rânduit ca să domnească peste bizantini o cucernică şi binecinstitoare împărăteasă, până când fiul ei de nici trei ani, Mihail al III-lea, avea să ajungă la vârsta potrivită conducerii imperiului. Împărăteasa era iconofilă, adică iubitoare a icoanelor, astfel că, odată cu moartea soţului, iconoclaştii şi-au pierdut influenţa şi au căzut în dizgraţie. După cum se spune în viaţa ei, atunci când Teofil era pe patul de moarte, Teodora a dat la iveală icoanele ascunse. În clipele de pe urmă ale soţului său, ea l-a înduplecat să mărturisească, să cinstească şi să sărute din tot sufletul icoanele. După ce şi-a ascultat soţia, Sinaxarul cel Mare ne spune că împăratul şi-a dat cea din urmă suflare. Imediat s-a instituit o regenţă în numele moştenitorului tronului, copilul Mihail, formată din împărăteasa văduvă Teodora, fraţii ei Vardas şi Petronas şi Teoctist logothetul. Acum au început demersurile privind restabilirea cultului sfintelor icoane. „Împărăteasa cea împodobită cu cunună, dorind adevărata împărăţie a lui Hristos“, dorea să aşeze din nou în toate bisericile „icoana Lui cea neîntinată şi chipurile sfinţilor“ (Triod, Duminica Ortodoxiei, Canon, Cântarea a 4-a). Ea a lucrat cu mare băgare de seamă. Mărturisitorii ortodocşi au fost rechemaţi din exil şi au avut o întrevedere cu împărăteasa, pentru pregătirea unui sinod. Acesta urma să restabilească cultul icoanelor şi, la dorinţa Teodorei, să se încredinţeze că fostul ei soţ nu va fi anatematizat.Dorind să izbăvească Biserica de „negura eresului“ din trecut, în luna martie 843, Teodora a convocat un sinod în Palatul Kanikleion (sediul cancelariei imperiale) din Constantinopol. Episcopii au întărit din nou hotărârile Sinodului VII Ecumenic (787) cu privire la venerarea icoanelor. Patriarhul Ioan VII Gramaticul a fost depus, iar Teodora a recomandat Sinodului să-l aleagă patriarh pe Metodie. La prima vedere, s-ar părea că Metodie a fost numit prin hotărâre împărătească; de fapt Dumnezeu a fost Cel care l-a ales pe acest om, care a fost surghiunit de către împăratul Teofil. Astfel, prin alegerea Sfântului Metodie, s-a reaşezat pacea în Biserică. Deşi Sinodul a aruncat apoi anatema asupra iconoclaştilor, totuşi el a fost unul al reconcilierii. Drept-credincioasa Teodora, fidelă memoriei soţului ei, a cerut sinodalilor să-l cruţe pe acesta de anatemă şi să facă rugăciuni fierbinţi pentru iertarea lui, pretinzând că pe patul de moarte s-a închinat sfintelor icoane, căindu-se de greşelile sale. După rugăciuni fierbinţi şi privegheri săvârşite de patriarh împreună cu clerul şi poporul, împărăteasa şi patriarhul au primit în vis înştiinţare că Dumnezeu l-a iertat pe Teofil. Mai mult decât aceasta, îndurarea Domnului s-a făcut vădită şi printr-o minune: Patriarhul Teofil a depus pe masa altarului din Catedrala „Sfânta Sofia“ un tomos pecetluit cu numele tuturor împăraţilor iconoclaşti. Înştiinţat de înger de iertarea divină a lui Teofil, patriarhul, deschizând tomosul, nu a mai găsit numele acestuia, fapt care a umplut de bucurie inima Teodorei, ce a mulţumit fierbinte lui Dumnezeu.

Triumful Ortodoxiei şi moartea împărătesei

Noaptea de sâmbătă spre duminică a fost petrecută în priveghere în Biserica Vlaherne, iar în dimineaţa de duminică, 11 martie, patriarhul Metodie dimpreună cu împărăteasa Teodora, cler şi popor au pornit în procesiune spre măreaţa ctitorie a împăratului Justinian – Catedrala „Sfânta Sofia“, unde s-a săvârşit o festivă şi înălţătoare Liturghie.Întrucât sinodul de la Constantinopol s-a ţinut în ajunul primei duminici a Postului Mare, iar restabilirea cultului icoanelor a fost considerată o nouă victorie a Ortodoxiei asupra ereziilor, s-a stabilit ca în fiecare an această duminică, numită Duminica Ortodoxiei, să comemoreze biruinţa Bisericii asupra ereziilor. Patriarhul Metodie al Constantinopolului a alcătuit un document cu denumirea de Synodicon, care cuprindea învăţătura ortodoxă a Bisericii şi condamna toate ereziile şi pe toţi ereticii, începând cu Simon Magul şi sfârşind cu iconoclaştii. Acesta se citea din amvon de către citeţi, în primă fază între „Sfinte Dumnezeule“ şi Apostol, iar mai apoi la sfârşitul Utreniei.La 13 martie 856, Mihail, ajungând la vârsta înţelegerii, a încredinţat guvernarea unchiului său, Vardas, ridicându-l la rangul de Cezar. De-a lungul anilor, Vardas ajunsese principalul chivernisitor al treburilor politice şi până la urmă, prin uneltiri, avea să îşi elimine sora din regenţă. Teodora dezaproba viaţa imorală dusă de acesta, deoarece se bănuia că trăieşte cu nora sa care era văduvă. Astfel, după preluarea puterii, fiicele Teodorei, Tecla şi Anastasia, au fost trimise la Mănăstirea Karinos, iar Teodora cu cealaltă fiică, Pulheria, au fost silite să intre la Mănăstirea Gastrion, mai târziu şi prinţesele de la Mănăstirea Karinos s-au alăturat mamei şi surorii lor. Toate au fost apoi tunse în chipul îngeresc, Sfânta Teodora rămânând în mănăstire până la fericitul ei sfârşit, la 11 februarie 867.Mai apoi Biserica Ortodoxă a canonizat pe cele două împărătese: Irina şi Teodora. Sfânta Irina a convocat Sinodul al VII-lea Ecumenic din 787, iar Sfânta Teodora a asigurat triumful Ortodoxiei în anul 843.

---

 

 

 

Acatistul Sfintei Teodora Împărăteasa (11 februarie)

 

 

Bucură-te, povăţuitoarea poporului spre limanul luminos,

Închipuirea pe pânza sufletului a icoanei lui Hristos,

Tron al slujirii îngereşti prefăcut în Crucea dumnezeiască,

Rugătoare în palatul inimii pentru a se reaşeza rânduiala firească,

 

Călăuzirea poporului spre izvorul nesecat al Vieţii celei adevărate,

Putere a rugăciunii ce înviază credinţa cea otrăvită de ereziile deşarte,

Sprijinitoarea Ortodoxiei ce şi-a aflat odihna sub lumina vieţuirii tale,

Călăuzirea poporului neştiutor spre a afla deplina luminare,

 

Răbdare ce a mişcat inimile celor căzuţi în adânca nepăsare,

Lumina nădejdii ce încununează a inimii aşteptare,

Vas al sfinţeniei în care s-au pus darurile înalte,

Păstorirea cu toiagul rugăciunii a oilor luminate,

 

Sălaş al sfinţeniei ce şi-a prelungit lucrarea în celelalte veacuri,

Ridicarea tututor din prăpastie, urmând alegerea bunelor sfaturi,

Odihna celor ce se apropie de tine cu gând curat,

Primirea tuturor în cămara tainică a Marelui Împărat,

 

Întâmpinarea celor ce cinstesc ca pe icoană a curăţiei

Adunarea tuturor sub acelaşi cort desăvârşit al bucuriei,

Icoană lucrată de mâna Celui ce zideşte toate,

Slobozirea noastră din robia cea întunecată,

 

Alinarea durerii celor ce pentru credinţă au luptat,

Împodobitoarea icoanei lui Hristos cu al tău gând luminat.

Sfinţirea icoanei lui Hristos, cea din altarul inimii cu roua rugăciunii

Tron al sfinţeniei însufleţit de lucrarea credinţei sub ascunzişul tăcerii.

 

În această lună, ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei.

Sfântul sfinţit mucenic Vlasie a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Era episcopul Sevastiei şi locuia într-una din peşterile muntelui. Fiarele sălbatice se îmblânziseră prin binecuvântarea sfântului, încât se apropiau cu toate de mâinile lui. Pentru că se pricepea şi la meşteşugul doctoricesc, făcea multe tămăduiri, primind de la Dumnezeu darul de a face minuni. Fiind însă prins, a fost adus la ighemonul Agricolau şi mărturisind înaintea lui numele lui Hristos, a fost chinuit cumplit si apoi a fost închis în temniţă. Şi cum şapte femei mergeau pe urmele lui, li s-au tăiat capetele, fiindcă şi ele au mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pe sfântul Vlasie l-au aruncat apoi în adâncul unui lac ce se afla acolo, de unde, prin dumnezeieştii îngeri, a fost scos la uscat nevătămat. Pentru aceasta i s-a tăiat capul, împreună cu doi prunci ce erau în temniţă cu el. Se zice că el a fost acela ce fusese pus epitrop de marele mucenic Eustratiu, în timpul pătimirii sale muceniceşti. Acest lucru s-a găsit zugrăvit pe o veche ţesătură, unde sfântul Vlasie este înfăţişat stând în mijlocul a cinci mucenici, lângă sfântul Eustratiu şi primind din mâinile lui cartea rânduielii lui ca epitrop. Pomenirea lui se face în bisericuţa ridicată în cinstea muceniciei sale, care se găseşte aproape de biserica sfântului Filip, în Meltiada.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor doi prunci care au pătimit împreună cu sfântul Vlasie şi a celor şapte femei, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, aflarea moaştelor sfântului prooroc Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul

Tot în această zi, pomenirea împărătesei Teodora, sprijinitoarea Ortodoxiei.

Teodora a fost soţia împăratului Teofil, sfărâmătorul de icoane, dar ea nu a fost ca bărbatul ei eretică, ci ortodoxă. Teofil izgonise pe sfântul Metodiu, patriarhul Constantinopolului şi în locul lui pusese pe un oarecare Ioan Lecanomatul, şi arsese sfintele icoane. Dar Teodora cu toate că pe faţă nu cuteza să se închine sfintelor icoane, le avea totuşi ascunse în cămara aşternutului ei, şi în toate nopţile făcea rugăciuni către Dumnezeu ca să facă milă şi să se îndure de ortodocşi. Ea a născut un fiu Mihail, pe care l-a învăţat credinţa ortodoxă. După moartea bărbatului ei, a chemat din exil pe sfântul Metodiu şi a adunat sfântul sinod, care a anatemizat pe sfărâmătorii de icoane, pe Ioan l-a scos din scaun şi a readus în Biserică sfintele icoane. După aceea a răposat lăsând împărăţia fiului ei Mihail.

Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe robul, care a suferit mucenicia prin foc în cetatea Sofia, la anul 1515.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.Luna ianuarie în 11 zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Teodosie, începãtorul vietii de obste si Dascãlul pustiei (+529).

        Acest Preacuvios Parinte al nostru Teodosie era din satul Mogarion, din tinutul Capadochiei, si se tragea din parinti drepcredinciosi Proeresie si Evloghia. A fost crescut de parintii sau cu bune obiceiuri si cu invatatura de carte. De foarte tanar a primit treapta de citet al bisericii si era iscusit cititor al sfintelor carti, catre popor, ca nimeni altul.
        Si auzind in inima lui chemarea Domnului, sa iasa din tara lui si sa urmeze pe Domnul, a imbracat haina si viata calugareasca si a plecat la Ierusalim. In drum, s-a oprit in Antiohia, unde a dorit sa vada pe Sfantul Simeon Stalpnicul, care l-a primit pe stalpul sau, strigandu-l pe nume, fara a-l cunoaste, si i-a binecuvantat calea, proorocindu-i multe din cele ce aveau sa i se intample. Ajuns la Ierusalim, dupa ce s-a inchinat la Sfintele Locuri, se intreba mereu ce fel de viata calugareasca se cuvenea sa-si aleaga; cea singuratica, a sihastrilor, sau viata cu mai multi calugari, stand sub indrumarea unui conducator intelept si luminat, adica viata de obste? Si, hotarandu-se pentru viata de obste, a stat sub ascultarea unui staret, Longhin, cu bun neam si iscusit pe calea mantuirii.
        La porunca staretului sau, Sfantul Teodosie a condus o vreme o biserica, pe drumul spre Betleem. Simtind insa ca laudele incep sa-i schimbe inima, s-a retras intr-o pestera din munte, unde, la inceput, a primit ucenici mai putini, apoi pe toti cei ce veneau la el.
        Ca toti acesti ucenici, Sfantul Teodosie a zidit o mare manastire aproape de Betleem, unde pentru prima data in Palestina, a randuit toate, dupa legile vietii de obste, de unde si faima lui de "intemeteietorul vietii de obste."
        Manastirea lui era ca o adevarata cetate, cu patru biserici, trei bolnite si locuinte deosebite pentru calugari si oaspeti de toate neamurile, cate erau acolo, viata desfasurandu-se in cea mai desavarsita tacere si evlavie. Era o viata de infranare, de slujire a oamenilor si de rugaciune de zi si de noapte.
        Cu toata varsta inaintata, pana la sfarsitul sau, Sfantul Teodosie nu a schimbat nimic din asprimea vietii sale petrecuta in post, in priveghere si in rugaciune. Timp de 30 de ani, din viata sa, nici paine n-a mancat, hranindu-se cu legume si ierburi salbatice. Era scump prieten duhovnicesc cu Sfantul Sava cel Sfintit si l-a invrednicit Hristos si cu darul facerii de minuni. N-a iubit bunurile pamantesti, ci, totdeauna, ajuta din ele pe saraci.
        Si asa s-a mutat catre Domnul, avand 105 ani, in anul 529, la 11 ianuarie.
 

 
 

Pentru aceastã zi, cuvânt din viata Sfântului Teodosie (de la Metafrast).

        A fost in pustietate, aproape de Ierusalim, Preacuviosul Parintele nostru Teodosie, vietuind din copilarie, dupa placerea lui Dumnezeu, cu post, cu priveghere si cu rugaciune, iar, mai ales, cu milostenia ce facea la saraci. Si l-a facut pe el Dumnezeu mai mare sa fie peste toti cei ce sunt imprejurul Ierusalimului. Si manastirea lui se chema a Nascatoarei de Dumnezeu si, intru ea, fericitul facea milostenie cu mare intelepciune. Si s-a facut Lavra Cuviosului Teodosie vestita si marita si a asezat intr-insa viata de obste. Si a dat Domnul in lavra aceea toata indestularea, incat cei ce vietuiau intr-insa se imbogateau nu numai cu lucruri bune si duhovnicesti daruri, dar nici de cele de trebuinta pentru trup, nimeni nu ducea lipsa. Si era odihna acolo nu numai monahilor ci si multimilor, strainilor, nenorocitilor, saracilor, scapatatilor, bolnavilor si neputinciosilor, pentru ca milostiv era Cuvisoul Teodosie si iubitor de oameni si indurat, aratandu-se ca este tuturor parinte, cu inima dureroasa, tuturor prieten iubit, sluga tuturor si slujitor cu osardie, ranile si bubele bolnavilor curatindu-le, sangele si puroaiele spalandu-le, cu cei leprosi vorbind fata catre fata, mangaindu-i si cu mainile sale hranindu-i si toata slujirea facandu-le lor. Si arata mare dragoste si celor ce veneau de pretutindenea, ospatandu-i si odihnindu-i si cu toate cele de trebuinta indestulandu-i. Si era Cuviosul tuturor adapostire, de obste spiterie, de obste casa, de obste visterie a neputinciosilor, a flamanzilor, a celor goi si a strainilor. Pentru ca toti se indulceau din dragostea aceluia, din mila si din indurarile lui, si la el, nimeni nu era trecut cu vederea. Si vedeau aceasta cei ce slujeau la mese in manastire, ca uneori se intampla sa se puna si cate o suta de mese pe zi, pentru cei ce veneau, pentru straini si pentru saraci. Atat de iubitor de oameni si de iubitor de straini era Cuviosul parinte!
        Iar Dumnezeu, fiind El Insusi dragoste, vazand pe placutul Sau cu atata dragoste fata de aproapele, i-a binecuvantat manastirea lui, incat si atunci cand era hrana putina, ea se inmultea nevazut si satura astfel multe mii de oameni. Asa, odata, o foamete mare fiind in Palestina, o multime de saraci si de scapatati, s-au adunat pentru Duminica Floriilor, si, venind ei la portile manastirii ca sa-si ia obisnuita milostenie, s-au intristat ucenicii si i-au spus Fericitului, ca n-au atata hrana, ca sa dea la cei fara de numar, care cereau. Iar el, cu manie cautand la ei, i-a mustrat pentru necredinta lor si a zis: "Degraba sa deschideti portile, ca toti sa intre." Deci, intrand saracii si scapatatii, au sezut pe rand. Iar Cuviosul a poruncit ucenicilor ca sa puna inaintea lor paine si au mers ucenicii mahniti la camara cea cu paine, socotind ca nu vor afla nimic. Si, deschizand camara, au vazut-o plina plina de paini. Ca mana lui Dumnezeu, Purtatorul de grija al tuturor, a umplut-o pe ea, pentru credinta robului Sau. Si au laudat fratii pe Dumnezeu, pentru o minune ca aceea si s-au minunat de nadejdea cea mare a parintelui lor.
        Si iarasi, praznic in manastirea lor fiind, in ziua Adormirii Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu, si popor mult la praznic venind, iar bucate nefiind ca sa puna inainte, la atata multime, Cuviosul Teodosie, cautand spre cer si putine paini binecuvantand, a poruncit sa le puna pe ele inainte. Si s-au saturat multimile, Dumnezeu inmultind precum, oarecand, cele cinci paini, si inca si pentru cale, fiecare si-a luat lui, din destul. Iar din prisosintele cele ramase, adunandu-le fratii, multe cosuri au umplut si, uscandu-le la soare, au mancat din ele nu putina vreme. De multe ori, mii de oameni adunati fiind la manastire, se parea ca nici maril butoaie nu le vor fi lor destule spre adapare, la atatea suflete, dar, iata, toti din destul erau hraniti, cu mainile Hranitorului, Celui ce nu stia de lipsa. Si a zidit Cuviosul si multe case pentru straini, si felurite bolnite, unele pentru monahi, altele pentru mireni, precum si bolnita pentru cei trecuti si imbatraniti in osteneli. Si inca cerceta si pe cei ce erau in munti si in pesteri si se ingrijea pentru dansii, arzand de indurare, ca un tata pentru fiii sai. Si purta de grija si ale trupului, cat si de ale sufletului, invatandu-i si dojenindu-i si pe multi izbavindu-i din inselaciunea satanei.
        Si minunat lucru era la dansul si aceasta ca, neinvatat fiind la invatatura cea din afara si neiscusit fiind nici in cartile elinesti, cu atata indestulare de cuvinte facea invatatura, incat nici de ar fi strabatut cineva desavarsit toata invatatura ritoriceasca, cea cu frumoasa vorbire, n-ar fi putut sa se asemene lui. Ca invata si din intelepciunea cea omeneasca, dar si din darul Duhului lui Dumnezeu, Care graia in taina catre dansul, ca si catre un alt Ieremia: "Iata, am dat cuvintele Mele in gura ta". Si graia Fericitul unele de la sine, multe si alese, altele din cuvintele Apostolilor si din asezamintele parintilor, altele din cuvintele cele pustnicesti ale marelui Vasilie, caruia ii era urmator si cu viata, dar urmator era si scripturilor celor intelepte, ale acestui de Dumnezeu iubitor. Dintre toate invataturile lui multe si mari, sa pomenim deci macar una din invataturile lui mici, aceasta pilda:
        "Rugu-ma voua, fratilor, pentru dragostea Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a dat pe Sine pentru pacatele noastre, sa nu stingem grija cea pentru sufletele noastre, ci sa ne intristam pentru desertaciunile vietii trecatoare, sa pornim spre cele viitoare intru marirea lui Dumnezeu si a Fiului Sau. Sa nu petrecem in lenevire si in slabirea faptelor bune, trecandu-ne ziua de astazi cu trandavie si amanand pe maine inceputul lucrului celui bun, ca sa nu ramanem fara fapte bune, in fata Celui ce le cere de la sufletele noastre si sa ne gasim afara de camara cea de bucurie. Ca in zadar si fara folos vom plange pentru vremea cea rau petrecuta a vietii noastre, tanguindu-ne atunci cand aceasta tanguire de nici un ajutor nu va mai fi, celor ce se caiesc. Acum este vremea bine primita, acum este ziua mantuirii. Acesta este veacul pocaintei, iar acela al rasplatirii. Acesta este al ostenelii, iar acela al luarii de plata. Acesta al rabdarii, iar acela al mangaierii. Acum Dumnezeu este ajutator celor ce se intorc din calea cea rea, iar atunci va fi infricosat intrebator al faptelor celor omenesti, al cuvintelor si al gandurilor, inaintea Caruia nimic nu este cu putinta a se tainui. Acum de indelunga rabdarea Lui sa ne indulcim, iar atunci vom cunoaste dreapta Lui judecata, cand vom invia, unii spre munca vesnica, iar altii spre viata vesnica, si vom lua fiecare, dupa faptele noastre. Si noi intarziem ca sa ne supunem lui Hristos, Celui ce ne cheama pe noi intru cereasca Lui Imparatie! Au nu ne trezim? Au nu ne intoarcem de la viata cea desarta spre implinirea Evangheliei? Cu ce ochi vom privi ziua Domnului cea infricosata si inspaimantatoare, intru care pe cei ce vor fi de-a dreapta lui Dumnezeu si care se vor apropia de Dansul prin fapte bune, El ii va primi in imparatia Sa cea cereasca, iar pe cei de-a stanga, goniti pentru lipsa faptelor bune, ii va manca gheena focului, intunericul cel vesnic si scrasnirea dintilor, vesnica pierzanie? Zicem si noi ca suntem dornici de Cereasca Imparatie, dar cum sa o castigam, daca de aceasta nu ne ingrijim. Si, neostenindu-ne la poruncile Domnului, catusi de putin, in desertaciunea mintii noastre, nadajduim sa castigam o cinste intocmai ca a celor care s-au luptat pana la moarte impotriva pacatului!..." Asa Cuviosul, invatand pe ucenicii sai, ii povatuia pe ei spre cea nelenevoasa sarguinta la mantuire.
        Odata, iarasi, se apropia ziua cea mare a Pastilor si foarte erau lipsiti, din pricina darii si a impartirii, nici paine, nici unt, nici altceva nu aveau. Deci, au venit fratii la Cuviosul, mahnindu-se, ca cei ce nu aveau nimic la acel sfant praznic. Iar el, mangaindu-i pe dansii, le zicea: "Fiilor, Dumnezeu, Cel ce a facut minuni cu parintii nostri israeliteni in pustie, hranindu-i, Acelasi si cu noi, saracii, va face mila, fara numai sa rabdati si Dumnezeu nu ne va parasi, nici nu ne va lasa pe noi." Iar, in Sambata cea Mare, apunand soarele, iata, cineva cu doua camile, a venit la manastire, aducandu-le tot felul de bucate. Si primindu-le, au laudat pe Dumnezeu cu mare bucurie.
        Asa, sunt fratilor, florile si roadele milosteniei celor credinciosi. Ca stie Dumnezeu sa faca voia celor ce se tem de El, aici si in veacul ce va sa fie. Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 

Sinaxar 10 Februarie

 

În aceastã lunã, ziua a zecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Haralambie, şi a celor ce au crezut şi s-au sãvârşit împreunã cu el: Porfiriu şi Vaptos, care s-au sãvârşit de sabie, şi sfintele trei femei muceniţe care s-au omorât de sabie pentru cã au crezut în Hristos, prin sfântul Haralambie.

Sfântul Mucenic Haralambie, Episcopul Magnesiei, împreunã cu martirii Porfirie şi Vaptos şi cele Trei Muceniţe au suferit în anul 202.

Sf. Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mica) a rãspândit cu succes credinţa în Mântuitorul Hristos, cãlãuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Vestea despre practicile lui Haralambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armatã Luchie, care l-au arestat pe sfânt şi l-au adus în faţa judecãţii, unde el şi-a mãrturisit credinţa în Hristos, refuzând închinarea la idoli.

În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea torţionarilor sãi, spunând: "Vã mulţumesc, fraţilor, cã mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte sã se uneascã cu veşnicia!"

Vãzând cã sfântul rabdã durerile fãrã sã scoatã vreun cuvânt rãu, doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos au crezut în Hristos şi au fost omorâţi prin tãierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au vãzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lãudat pe Hristos şi au fost imediat martirizate.

Luchie a turbat de mânie la vederea celor întâmplate şi a apucat el instrumentele de torturã, începând sã-l rãneascã pe sfântul martir, când deodatã mâinile i-au cãzut ca secerate de sabie, rãmânându-i atârnate de corpul sfântului. Apoi guvernatorul l-a scuipat în faţã pe sfânt şi gura i s-a întors la ceafã.

Luchie l-a implorat pe sfânt sã-l salveze cu rugãciunile sale şi sã se milostiveascã de el, iar martirul în bunãtatea sã s-a rugat pentru cei doi şi s-au vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulţi din cei prezenţi au trecut la creştinism, printre care şi Luchie, care a cãzut la picioarele sfântului episcop şi l-a rugat sã-l boteze.

Luchie i-a spus despre cele întâmplate împãratului Septimiu Sever (193-211), care se afla atunci în Antiohia (vestul Asiei Mici). Împãratul a ordonat sã fie adus Sf. Haralambie la el în Antiohia. Soldaţii i-au legat barba în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum. Apoi i-au înfipt un piron de fier în trup dar împãratul nu s-a mulţumit şi le-a cerut sã-l chinuie şi mai mult, arzându-l încetul cu încetul. Dar Dumnezeu l-a ocrotit pe sfânt şi acesta a rãmas nevãtãmat.

La cererea pãgânului împãrat, ca sã-i dovedeascã puterea Dumnezeului sãu, Sf. Haralambie a fãcut multe şi mari minuni cu harul lui Dumnezeu, înviind din morţi un tânãr şi izgonind diavolul dintr-un om chinuit de 35 de ani, astfel încât mulţi oameni au crezut în Hristos Mântuitorul. Chiar şi fiica împãratului, Galinia, a trecut la creştinism zdrobind cu mâinile ei pe idoli, de douã ori la rând, într-un templu pãgân. Împãratul a mai dat ordin sã-i zdrobeascã sfântului gura cu pietre şi sã-i ardã barba dar sfântul a întors flãcãrile asupra chinuitorilor sãi.

Plin de rãutate drãceascã Septimiu Sever împreunã cu un eparh numit Crisp au hulit numele lui Dumnezeu, îndrãznind sã-L provoace pe Dumnezeu şi sã-L cheme sã vinã pe pãmânt sã-i înfrunte pe ei, cei puternici. Atunci Domnul a dat un cutremur înfricoşãtor, ridicându-i pe cei doi pãgâni în aer şi nu i-a lãsat pe pãmânt pânã când Sf. Haralambie nu s-a rugat pentru ei. N-a trecut mult şi dupã ce şi-a revenit din sperieturã, împãratul a dat din nou ordine sã-l tortureze pe sfânt.

În cele din urmã, Sf. Haralambie a fost condamnat la tãierea capului cu sabia. În timpul rugãciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a vãzut pe Mântuitorul şi pe îngerii sãi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu sã aibã grijã de locul unde vor rãmâne moaştele sale, ca acel loc sã nu sufere niciodatã de foame sau boli, sã aibã prosperitate, pace, abundenţã de fructe, roade şi vin, iar sufletele oamenilor din acel loc sã fie mântuite. Domnul i-a promis cã o sã-i îndeplineascã dorinţele şi S-a ridicat la cer împreunã cu sufletul martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Galinia a îngropat trupul martirului cu multã onoare.

În hagiografia şi iconografia greacã Sfantul Haralambie este reprezentat ca preot, pe când sursele ruseşti îl prezintã ca episcop.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintelor muceniţe şi fecioare: Enata şi Valentina şi a mucenicului Pavel.

Dintre aceste douã fecioare, Enata era din ţinutul Gaza, iar Valentina din Cezareea. Când ighemonul Firmilian sta la judecatã, a fost adusã viteaza fecioarã Enata, care fiind întrebatã dacã se leapãdã de Hristos, şi ea mãrturisind cã Hristos este Dumnezeu, a fost chinuitã cumplit. Atunci cinstita Valentina şi ea fecioarã fiind şi nesuferind sã vadã neomenia şi cruzimea celor sãvârşite, s-a umplut de îndrãznealã, şi când i s-a poruncit ca sã aducã jertfã idolilor, cãci acolo lângã scaunul de judecatã, se gãsea un jertfelnic, ea l-a izbit cu picioarele şi l-a surpat împreunã cu focul ce era pe el. Atunci tiranul mânuindu-se, a chinuit-o cumplit şi pe ea. Şi încetând a le mai chinui, a hotãrât sã fie arse în foc. Dupã aceasta a fost adus la pãtimire sfântul Pavel. Şi dupã ce a suferit mai multe chinuri şi s-a arãtat mai presus de patimi, cu harul lui Hristos, a fost osândit la moarte de sabie. Iar el, mulţumind lui Dumnezeu şi rugându-se pentru cei de o credinţã cu el, a primit tãierea cinstitului sãu cap, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceastã zi, pomenirea celui dintre sfinţi pãrintelui nostru Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Zenon.

Cuviosul pãrintele nostru Zenon era de neam din Cezareea Capadociei, fiu de pãrinţi bogaţi şi vestiţi. Fãcea parte dintre ostaşii care duceau cu cea mai mare grabã scrisorile împãrãteşti. Dar înţelegând nestatornicia şi puţinãtatea vieţii, a lepãdat brâul cel ostãşesc şi a intrat într-o peşterã (cãci sunt multe astfel de peşteri în muntele de lângã Antiohia), ca sã-şi cureţe sufletul prin osteneli sihãstreşti. Nu avea nici sfeşnic, nici ladã, nici masã, nici aşternut. Aşternutul lui era o grãmãjoarã de fân, pusã peste pietre. Drept hainã avea o rasã veche; hrana lui era o pâine pentru douã zile; iar apa şi-o aducea singur de departe. Prin asemenea osteneli el a dobândit mult har de la Dumnezeu. Astfel, când isaurii au nãvãlit odatã asupra locurilor acelora, au junghiat pe mulţi sihaştri. Dar el numai prin rugãciunea sa, a întunecat vederile acelora. Dupã aceasta însã nu a mai trãit, cãci ostenelile lui au luat sfârşit, mutându-se cãtre cereştile locaşuri.

Tot în aceastã zi, pomenirea icoanei preasfintei de Dumnezeu Nãscãtoarei, stãpânei noastre, cea din Areovind.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna ianuarie în 10 zile: pomenirea celui între Sfinti Pãrintele nostru Grigorie, episcopul din Nyssa (+396).

        Acest Sfant Grigorie era frate mai tanar, dupa trup, cu Sfantul Vasilie cel Mare. Si-a facut invatatura cartii la scolile din orasul sau, Cezareea Capadochiei, dar, prin setea lui de cunoastere si prin marea putere a gandirii si a scrierilor sale, a ajuns a fi cel dintai mare dascal, parinte si teolog slavit al vietii duhovnicesti ortodoxe. In tineretea sa, a fost o vreme cand a intrat in slujba bisericii, in treapta de citet, dar, in loc sa ramana in biserica el s-a facut profesor. A fost casatorit cu fericita Teosva, pe care Sfantul Grigorie de Nazianz a cinstit-o cu multe laude, numind-o: "podoaba Bisericii, frumusetea lui Hristos si cea cu adevarat sfanta sotie de preot", fiind ea diaconita a Bisericii, iar Sfantul Grigorie, barbatul ei, fiind preot.
        Si murind Teosva, pe vremea imparatului arian Valens, Sfantul Vasilie, ce era atunci arhiepiscop in Cezareea Capadochiei, a chemat pe fratele sau Grigorie la lupta cu cea din urma mare infruntare a arianismului contra Bisericii: l-a facut episcop si i-a incredintat scaunul cetatii din Nyssa, din Capadochia. Nu era o cetate de seama, dar Sfantul Vasilie voia oameni cu o credinta ortodoxa nesovaielnica in jurul sau: "Este mai bine ca episcopul sa dea cinste scaunului sau, decat sa capete cinste episcopul de la scaun", zicea el. Si, in aceasta lupta, Sfantul Grigorie a fost izgonit din scaunul sau vreme de patru ani, de arienii lui Valens. Dar primirea ce i-au facut credinciosii, cand s-a intors, arata cat era de iubit de pastoritii sai.
        A fost insarcinat de Sinodul din Antiohia sa mearga in Arabia si Palestina, ca sa aduca pace bisericilor tulburate de eretici. A luat parte la cel de al doilea Sinod ecumenic, in anul 381, alaturi de Sfantul Grigorie de Nazianz, statornicind credinta in Duhul Sfant. E vremea cand legatura cu el era un semn de ortodoxie.
        Scrierile sale au facut din el un "Parinte al parintilor" si un "stalp al Ortodoxiei", fiind scrieri de temeinica putere de gandire ortodoxa si de inalta traire launtrica, precum: Marea Cateheza, Facerea omului, Viata lui Moise, Cantarea Cantarilor, Fericirile, Asezamantul crestinesc.
       S-a mutat la Domnul catre anul 400, in ziua de 10 ianuarie, lasandu-ne marturie toata masura marilor sale daruri.
 
 

 
 

Întru aceastã zi, pomenirea Cuviosului Pãrintelui nostru Dometian, episcopul Melitinei (+601).

        Acest placut lui Dumnezeu, Dometian, s-a nascut pe cand imparatea Iustin cel Tanar (565-578), din parinti credinciosi, Teodor si Evdochia si, strabatand invatatura cartii, s-a insurat. Insa, degraba, mutandu-se sotia lui din viata aceasta, indata s-a indreptat spre duhovniceasca filosofie si, lasand lumea, pentru dragostea lui Dumnezeu, isi petrecea viata sa in pustnicie.
        Voind insa Dumnezeu, la treizeci de ani ai vietii sale, a fost pus episcop al Bisericii din Melitina. Si era pastor nu numai turmei sale, ci si altor popoare era luminator si ajutator, iar, pentru imparatia greceasca foarte trebuitor, ca un purtator de grija al binelui celui de obste. Ca, de multe ori, era trimis de imparatul Mauriciu (582-602) in Persia, in slujba poporului; tot asa, si lui Cosroes i-a fost mijlocitor, in imparatia persilor, si, de multe ori, intaritor asezamintelor celor de pace intre greci si intre persi. Iar cand stapanitorul Varam s-a ridicat contra lui Cosroes si se intinsese, cu indrazneala, pana si la vrednicia imparateasca din Persia, pe acela l-a surpat din stapanire si l-a facut supus si birnic grecilor.
        Si era iubit prieten imparatului Mauriciu, de la care daruit fiind cu mult aur si averi, pe toate acestea le-a impartit la sfintele biserici si la casele de oaspeti, spre hrana saracilor. Si, venind in Constantinopol, a trecut la Imparatul Ceresc, din cele de aici. Si cinstit a fost trupul lui de sobor imparatesc si bisericesc si a fost adus intru a sa cetate, Melitina. Si mult bine a facut in viata si dupa mutarea sa, intru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.

 

Întru aceastã zi, pomenirea celui întru Sfinti Pãrintelui nostru Marcian, preotul si iconomul Bisericii celei mari din Constantinopol (474).

        Pe cand imparateau Marcian si Pulheria (450-457), a inflorit cu bunatatile in Constantinopol, preaminunatul barbat Marcian Fericitul, care avea ca patrie Roma cea veche, din parinti credinciosi fiind si de bun neam. Si, mutandu-se ei din Roma cea veche in cea noua, au adus cu ei si pe acest fiu al lor Marcian, copil tanar, care bine strabatea invatatura cartii si se deprindea la bune obiceiuri si dorind el sa se daruiasca Casei lui Dumnezeu, venea totdeauna, cu sarguinta, la cantarea bisericii. Si era iubit de patriarhul din acea vreme si l-a randuit pe el intre clericii sai, iar, nu dupa multa vreme, vazandu-l pe el, desi tanar cu anii, dar batran prin curatia vietii si cu intelegerea, ca adevarata caruntete este intelepciunea oamenilor si viata nespurcata este varsta batranetilor, l-a judecat pe el a fi vrednic de randuiala preotiei, iar, mai apoi, si iconomul Bisericii celei mari l-a pus. Si, mutandu-se parintii lui din cele de aici, multe averi dupa dansii au ramas Fericitului Marcian, pentru ca le era unul nascut si, pentru aceasta, lui unuia i-au intrat in maini, ca mostenire, toate bogatiile parintilor, pe care nu la cele lumesti le-a cheltuit, ci lui Dumnezeu pe toate le-a dat, pe cei saraci indestuland si bisericile Domnului cele vechi innoindu-le si biserici noi, din temelie, zidind si impodobind.
        Deci, a zidit o biserica noua, preafrumoasa si cu multa cheltuiala, Sfintei Mucenite Anastasia. Iar, cand cineva din prietenii lui se mira de atata cheltuiala pentru zidirea si infrumusetarea ei, Sfantul a zis catre dansul: "De as avea o fiica si as voi ca sa o logodesc pe ea mireasa, cuiva din cei mari, au n-as cheltui multime de aur, ca sa o infrumusetez pe ea? Au nu este Biserica mireasa lui Hristos?"
        Asa, Fericitul, indurat si datator de buna voie, era spre podoaba sfintelor biserici, iar pentru el era scump si nemilostiv, ca nu numai ca se imbraca in haine proaste, ci, uneori, si de aceste proaste haine dezbracandu-se, le daruia celor ce le trebuiau, precum arata cuvantul.
        Ca sosind ziua sfintirii bisericii zidita de el, la ziua insasi intru care Sfanta Anastasia muceniceste s-a savarsit pentru Hristos, adica la 22 decembrie, pe cand se facea mutarea moastelor de la biserica cea mica, veche, in biserica cea noua, zidita de Marcian, mergand inaintea carului cu Sfintele Moaste patriarhul Ghenadie, cu tot clerul, si imparatul, cu toata curtea lui, iar Marcian, in felon, mergea in rand cu ceilalti preoti, un sarac s-a apropiat de el si cerea de la dansul milostenie.
        Iar el, neavand la sine nimic si nevrand sa lase neajutorat pe acel sarac, tainuindu-se de toti, a mers la un loc ascuns si, dezbracandu-si haina sa, a dat-o saracului si a ramas gol, numai in felon imbracat, dupa cuvantul Domnului: "Celui ce cere de la tine, da-i", nestiind nimeni ceea ce se facuse.
        Deci, pentru viata lui cea atat de imbunatatita, i-a dat Dumnezeu lui darul facerii de minuni: darul sa izgoneasca dracii si sa tamaduiasca pe cei cei bolnavi. Si a zidit Cuviosul Marcian si alta biserica, Sfintei Mucenite Irina, iar bisericile Sfantului Teodor si a Sfantului Isidor le-a innoit.
        Si umbla noaptea pe uliti, ajutand pe saraci, tamaduind pe bolnavi, imbracand pe cei morti, izgonind duhurile din cei indraciti, intorcand la viata, dupa legea lui Dumnezeu, pe cei pacatosi. Caci cu totul era in Dumnezeu si Dumnezeu intru el. Iar, la sfarsit, a grait cuvintele acestea: "Doamne in mainile Tale dau amandoua acestea, sufletul, pe care Tu Insuti l-ai zidit si bisericile pe care, cu a Ta voie, le-am zidit si le-am innoit." Si asa, plin de ani si de fapte bune, s-a mutat la Dumnezeu.
 
 

Acatistul Sfântului Nichifor cel Lepros

 

Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru….

Strana: Amin. Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și pe toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noas-tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.

Preotul: Că a Ta este Împărăția…

Strana: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

 

Troparele de umilință:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.

Slavă…

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit. Nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum…

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Crezul

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat. Și a înviat a treia zi după Scripturi. Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci.

Într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori). Slavă… Și acum…

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru (cu trei închinăciuni).

Psalmul 142:

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare. Făcutu-m-a să locuiesc în întuneric, ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult. Cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel Sfânt să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

TROPAR

Bine ai plăcut lui Dumnezeu, Cuvioase Nichifor, mult-pătimitorule, care cu arma rugăciunii, boala cea cumplită ai învins, întru totul lui Iov asemănându-te, pentru care nenumărate daruri ai primit, făcătorule de minuni.

CONDAC

Pe Cuviosul Nichifor, care prin răbdarea mulțimii pătimirilor sale, a primit cununa cea nestricăcioasă și acum revarsă noian de tămăduiri celor care îl cinstesc, să-l lăudăm zicând: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Nichifor, mult-pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

Doamne miluiește. (de trei ori), Slavă… Şi acum…

Psalmul 50:

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc, și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, drept aceea ești îndreptățit întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți, spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce fața Ta de către păcatele mele, și toate fărădelegile mele, șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta, și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale, și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fărădelege căile Tale, și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide, și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

CONDACUL 1

Bineplăcut lui Dumnezeu te-ai făcut de copil, Sfinte, crescând în satul tău de munte, îndrăgostit fiind de frumusețea plaiurilor natale ale Cretei și de cântările de praznic ale Născătoarei de Dumnezeu, ce răsunau în pădurea de castani, pe care le-ai purtat cu tine întreaga viață. Căci, deschizând larg ușa sufletului tău, te-a pătruns mireasma cea nepieritoare, covârșindu-te; și pe aceasta, cu dragoste sfântă, o împarți acum tuturor. Pentru aceasta cântăm ție: Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult-pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

ICOSUL 1

Ți-ai însușit întru totul credința părinților tăi, simpli în ale lumii, dar bogați în cele înalte, căci mama ta se învrednicise a se ruga și la Locurile Sfinte. Apoi rămânând orfan, ai dus cu tine podoaba credinței, ca pe o mare comoară, în casa bunicului tău, care te-a luat spre îngrijire. Pentru aceasta cântăm ție:

Bucură-te, că Sfântul Nicolae ți-a fost ocrotitor, prin botez, ție;

Bucură-te, că Maica Domnului te-a binecuvântat la Praznicele Sale, cu râvnă vie;

Bucură-te, că Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil ocroteau satul tău de boli și urgie;

Bucură-te, că Sfântul Efrem se ruga pentru oamenii locului, cu ocrotire;

Bucură-te, că satul avea douăsprezece biserici, făcute lui Dumnezeu spre slăvire;

Bucură-te, de marele dar al nașterii tale;

Bucură-te, că ai dobândit mare ocrotire vieții tale;

Bucură-te, că aceasta a fost temelia jertfelniciei tale;

Bucură-te, că Sfinții nu te-au părăsit niciodată;

Bucură-te, că dragostea lor ți-a fost și mamă și tată;

Bucură-te, că dragostea aceasta o împarți acum cu lumea toată;

Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult-pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 2

La treisprezece ani a trebuit să pleci în Hania și ai învățat meseria de bărbier, având să nu te mai întorci și nici să mai vezi vreodată plaiurile copilăriei. Numai rugăciunea și dragostea pentru sfinții lui Dumnezeu ți-au alinat dorul și durerea. Pentru aceasta cântăm Celui Preasfânt: Aliluia.

ICOSUL 2

Tot cu dragostea și purtarea de grijă a sfinților ai învins singurătatea și grijile care apăsau gingașul tău suflet, copil nevinovat fiind într-un oraș mare. Pentru nevoința aceasta, cântăm ție:

Bucură-te, că drumul tău era vegheat de Sus;

Bucură-te, că Domnului nimic nu-I era ascuns;

Bucură-te, că se pregătea ție dar nespus;

Bucură-te, că, mic de ani fiind, toate temerile le-ai învins;

Bucură-te, că drumul tău ducea în Sus;

Bucură-te, că, ascultător fiind, te-ai supus;

Bucură-te, că, prietenos fiind, prieteni ți-ai făcut;

Bucură-te, căci, chip luminos având, te-ai făcut plăcut;

Bucură-te, că sufletul tău frumos s-a văzut;

Bucură-te, că iubirea de sine nu ai cunoscut;

Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult-pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 3

Din rânduiala Domnului, marea încercare a vieții tale abia acum începea, Sfinte, căci lepra a pus pecetea muceniciei tale, pentru întreaga-ți viață. Pentru aceasta, Celui ce pe toate mai înainte le cunoaște și le rânduiește, Îi cântăm cu smerenie: Aliluia!

ICOSUL 3

Cunoscând tu semnele bolii și urmările ei, dar și soarta celor bolnavi – alungați, disprețuiți și smulși din lume- ți-ai purtat în taină durerea. Și, pentru a nu fi alungat în „mormântul morților vii”, la șaisprezece ani ai plecat în ascuns în Egipt. Aici, acoperit fiind de sfinții tăi, ai lucrat ca bărbier în Alexandria. Pentru puterea și durerea aceasta, cântăm ție:

Bucură-te, că durerea sufletească te-a întărit pentru ce aveai de răbdat;

Bucură-te, că la Locurile Sfinte te-ai rugat;

Bucură-te, că rugăciunea ta, tărie ți-a dat;

Bucură-te, că fără timp copilăria ți-ai lepădat;

Bucură-te, că boala aceasta cruntă inima nu ți-a schimbat;

Bucură-te, că Sfinții tăi nu te-au uitat;

Bucură-te, că în voia Domnului cu totul te-ai lăsat;

Bucură-te, căci, ca din mâna Domnului, toate le-ai răbdat;

Bucură-te, că în vâltoarea vieții smerit ai stat;

Bucură-te, că drumul vieții tale este anevoie de urmat;

Bucură-te, că, doar pe Sfinți având, la ei mereu ai alergat;

Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult-pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 4

Nu ai putut rămâne prea mult, Sfinte, nici aici, căci semnele bolii tale erau de acum la vedere și nedeznădăjduind ți-ai încredințat taina unui arhiereu venit din Hios, care te-a îmbărbătat și te-a primit ca un adevărat părinte, mult ajutându-te. Pentru aceasta, Celui care pe toate le rânduiește și le îngăduie, dar Care dăruiește și puterea de a le duce, Îi cântăm: Aliluia.

ICOSUL 4

Descoperind în tine un tânăr minunat, peste care odihnea Harul Duhul Sfânt, acesta te-a trimis să fii de folos spre pildă celor suferinzi, alături de Cuviosul Antim, la leprozeria din Hios, ce era ocrotită de Maica Domnului „Ascultătoarea” și de Sfântului Lazăr cel înviat din morți. Pentru care, mulțumind Maicii Sfinte, cântăm ție:

Bucură-te, că Maica Domnului niciodată nu te-a părăsit;

Bucură-te, că aceasta, întreg drumul vieții ți-a-nsoțit;

Bucură-te, că binecuvântarea ei la intrarea în leprozerie ai primit;

Bucură-te, că, prin grija-i, viața ți-ai chivernisit;

Bucură-te, că, orfan fiind, ca de o mamă te-ai lipit;

Bucură-te, că Preasfânta, fiu cucernic te-a primit;

Bucură-te, că de dânsa niciodată nu te-ai despărțit;

Bucură-te, că rânduiala Sfântă acum ți s-a deslușit;

Bucură-te, că-n brațele-i sfinte, aici tu ai fost primit;

Bucură-te, că, bolnav fiind cu trupul, tu sănătos te-ai privit;

Bucură-te, că Maicii Sfinte toate darurile i-ai atribuit;

Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult-pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 5

Maica Domnului a grăit din icoană Cuviosului Antim: „Ia icoana mea și îngrijește-o cum se cuvinte și într-o zi vei vedea ce se va petrece în jurul ei!”. Și așa s-a și întâmplat, căci nenumărate minuni se petreceau zi de zi cu leproșii. Pentru aceasta cântăm Maicii lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL 5

Sub binecuvântarea Maicii Domnului, ascultătorule și pătimitorule Nicolae, roada cea bună a satului Sirikari, ai primit schima cea monahicească, primind numele Nichifor și te-ai avântat în nevoințele cele monahicești, sub povățuirea Cuviosului Sfânt Antim, nesocotind boala care te rodea. Pentru aceasta îți cântăm ție așa:

Bucură-te, că viața ți-ai închinat lui Dumnezeu;

Bucură-te, că te-ai jertfit slujirii aproapelui tău;

Bucură-te, că ai întărit pe cei ce împreună cu tine sufereau;

Bucură-te, că ți-ai găsit pacea în Milostivul Dumnezeu;

Bucură-te, lucrătorule al faptelor celor preaminunate;

Bucură-te, mângâietorule al sufletelor celor întristate;

Bucură-te, slujitorule al bolnavilor, în durere;

Bucură-te, că roadă sfântă aici ai adus, cu jertfire ;

Bucură-te, că rugăciunea ți-a fost hrană și putere;

Bucură-te, că nevoința ai sporit, neîngrijindu-te de tine;

Bucură-te,  că Dumnezeu vas ales te-a arătat, spre mângâiere;

Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult-pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 6

Cu fiecare zi mai mult sporeai duhovnicește, având bogată râvnă în ascultarea față de părintele tău duhovnicesc Antim, căci nici apă nu beai fără binecuvântare, iar hrana ta era deplin monahicească. Trăiai numai pentru Domnul, făcându-te purtător de Duh Sfânt, încât duhurile necurate se temeau de tine, neputând răbda prezența ta. Pentru aceasta cântăm Celui ce dă tuturor asemenea puteri: Aliluia!

ICOSUL 6

În leprozerie, ai primit ca ucenic, sfinte, pe micul Teodor din Hios, care, atins fiind de lepră, a fost adus aici de părinții săi. Și, amintindu-ți cât ai tânjit după dragostea părintească în viața ta, l-ai luat sub îngrijirea și mângâierea ta părintească, căci Duhul lui Dumnezeu era cu tine. Pentru aceasta îți cântăm ție:

Bucură-te, că micul Teodor ți-a fost ca un fiu;

Bucură-te, că și el te iubea ca pe părintele său;

Bucură-te, că toți te simțeau ca pe omul lui Dumnezeu;

Bucură-te, că tuturor le erai ajutător la greu;

Bucură-te, că nevoința monahicească mai mult ți-ai sporit;

Bucură-te, că păreai mereu neobosit;

Bucură-te, căci, cu cât te jertfeai, cu atât ieșeai mai întărit;

Bucură-te, că Maica Domnului niciodată nu te-a părăsit;

Bucură-te, că de sfinții copilăriei tale nicicând nu te-ai despărțit;

Bucură-te, că mai aproape de Cer zi de zi te-ai suit;

Bucură-te, că durerile bolii cu rugăciunea ai biruit;

Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult-pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 7

După cum nici uleiul nu iese, de nu se zdrobesc măslinele și nici vinul nu se face, de nu se strivesc strugurii, așa și pe tine, Sfinte, ca să dai roadă aleasă, Domnul a îngăduit să te înțepe mai tare ghimpele bolii care, atingându-ți ochii, te-a orbit. Și tu, noule Iov, te-ai smerit zicând ca și celălalt Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!” Iar noi, Celui care cu rânduială îngăduie toate, împreună cu tine Îi cântăm: Aliluia!

ICOSUL 7

Această nouă încercare, Sfinte Nichifor, ai purtat-o cu pace sfântă. Și, nemaiputând să îngrijești micuța ta grădină, l-ai luat pe Teodor „asociat” la lucrările tale. Căci mâinile voastre schilodite, de martiri fără sânge, cultivau legume și flori în cutiuțe mici, care se vindeau la piață. Încă aduceați și prinosul muncii voastre, legume pentru lucrătorii și maicile ce se îngrijeau de ridicarea Mănăstirii Maicii Domnului „Ajutătoarea”. Pentru aceasta cântăm ție:

Bucură-te, că stricăciunea trupului, sufletul nu ți-a atins;

Bucură-te, că viața ta în necontenite lupte s-a scurs;

Bucură-te, că drumul tău tot mai sus te-a dus;

Bucură-te, că evlavia copilăriei tale nu s-a stins;

Bucură-te, că la ai tăi, în viață, niciodată n-ai mai ajuns;

Bucură-te, că ale lumii toate au rămas în apus;

Bucură-te, că pronia, pe calea vieții, suflete mari ți-a adus;

Bucură-te, că micului Teodor i-ai fost bucurie și ajutor nespus;

Bucură-te, că și Cuviosul Antim nădejdea în tine și-a pus;

Bucură-te, că râvna ta Sfinte pe mulți i-a cuprins;

Bucură-te, că faptele minunate ale Maicii Domnului le-ai scris;

Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult-pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 8

A îngăduit Domnul ca nevoințele tale să nu rămână necunoscute, Sfinte. Ca Teodor să vadă cum ceasuri întregi te rugai noaptea pentru pătimitorii leprozeriei și pentru lume, făcând nenumărate metanii, înainte ca boala să-ți schilodească și mâinile și picioarele. Pentru aceasta, Celui ce ți-a dat ție putere, cu dragoste sfântă Îi cântăm: Aliluia!

ICOSUL 8

Nevoințele tale monahicești, jertfirea și dragostea pentru semeni, cinstirea Maicii Domnului și a Sfinților, grija și râvna pentru cele sfinte, răbdarea cu care ți-ai purtat boala, predându-te întru totul voii sfinte a lui Dumnezeu, te-au arătat pe tine monah desăvârșit, ce n-a rănit niciodată inima cuiva. Pentru aceasta cântăm ție:

Bucură-te, că nevoințele tale au fost aducătoare de daruri sfinte;

Bucură-te, că ai fost un model de viețuire pentru Teodor cel cuminte;

Bucură-te, că prin tine a dobândit și el putere în nevoințe;

Bucură-te, că a fost martor al jertfelor tale, cu luare-aminte;

Bucură-te, că prin mărturia lui, te cunoaștem și noi, Sfinte;

Bucură-te, că mucenicia ta se vădește;

Bucură-te, că jertfele tale ne întăresc duhovnicește;

Bucură-te, că râvna ta pe toți îi uimește;

Bucură-te, că puterea ta ne întărește;

Bucură-te, că viața ta chip al nevoinței spre desăvârșire ne este;

Bucură-te, că cinstirea ta e bucurie ce odihnește;

Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult-pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 9

Deși ți-ai pierdut vederea trupească și trupul ți-era măcinat de boală, trăiai cu desăvârșire cu mintea și inima la cele înalte. Cântai ca un înger, precum Pantelimon, mitropolitul din Hios, a mărturisit, cunoscând Cuvioase pe de rost troparele și Apostolul, căci ți-era foarte dragă ascultarea de protopsalt. Și în fiece seară erai în Paraclisul Sfântului Lazăr, al leprozeriei, unde se adunau bolnavii pentru Pavecernița și Canonul Maicii Domnului, Maica îndureraților. Pentru aceasta îi cântăm Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu dragoste sfântă: Aliluia!

ICOSUL 9

Cei ce te auzeau cântând Axionul rămâneau uimiți, întrebându-se: „Ce glas îngeresc este acesta?” Harul lui Dumnezeu te-nveșmântase, Sfinte, căci, cu cât trupul ajungea mai neputincios, cu atât sufletul se înălța mai mult. Căci, deși nu spuneai, vedeai duhovnicește și simțeai îngerește. Pentru aceasta cântăm ție:

Bucură-te, că ai dobândit viață îngerească;

Bucură-te, că nu mai aveai vreo nevoie trupească;

Bucură-te, că te-ai depărtat de orice dorință lumească;

Bucură-te, că sufletul, prin nevoință l-ai făcut să se întărească;

Bucură-te, că viața ta, în lume, este de mare folos să se cunoască;

Bucură-te, că mângâiere ești celor ce vor să te cinstească;

Bucură-te, că ai învățat lumea să nu cârtească;

Bucură-te, că s-au minunat cei ce auzeau cântarea ta îngerească;

Bucură-te, că ai luminat sufletele cu dăruirea ta monahicească;

Bucură-te, că ai uimit prin viața ta mucenicească;

Bucură-te, că te avem grabnic folositor și ocrotitor în lupta cea duhovnicească ;

Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult-pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 10

Dar Dumnezeu, care are rânduielile Sale tainice, a pus capăt acestei boli crunte. Căci descoperindu-se leacul pentru lepră, Sfântul Antim, părintele tău, cel împodobit cu multe daruri, te-a trimis la spital în Atena, încredințându-te, la cei 67 de ani ai tăi, spre îngrijire unui alt monah lepros, Evmenie. „Ai mare grijă de comoara pe care ți-a trimis-o Preasfânta, îi scria părintele tău, căci ai să te folosești mult în viața ta de viața lui! Acesta este monah desăvârșit. Și vei fi și tu desăvârșit dacă îi vei sluji până la sfârșitul vieții!” Pentru grija pe care Sfinții, atât de dragi ție, permanent ți-au purtat-o, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL 10

Toată viața ta te-ai lăsat întru toate în voia lui Dumnezeu, Sfinte, drept pentru care ai simțit mereu purtarea Sa de grijă pentru tine. Și necontemit Dumnezeu a trimis ție cele de trebuință. Deși erai orb, cu picioarele neputincioase, cu trupul ros de boală și răbdând în tăcere cumplite suferințe, ai rămas blând, smerit, supus și binevoitor, mereu purtând grijă să nu împovărezi pe cineva. Pentru aceasta cântăm ție:

Bucură-te, că 41 de ani rugăciunea ta s-a înălțat în leprozeria din Hios;

Bucură-te, că Dumnezeu te-a adus la Atena, ca să nu stea lumina sub obroc;

Bucură-te, că tot timpul ai fost blând și smerit, nevrând să te plângi, deloc;

Bucură-te, că n-ai cerut niciodată nimic, ca să nu superi pe nimeni, în orice loc;

Bucură-te, că de tânăr te-ai ridicat deasupra nevoilor firii omenești;

Bucură-te, că ai primit și practicat rugăciunea inimii, râvnind la cele cerești;

Bucură-te, că mintea ta era în Cer, deși erai chinuit de grele suferințe trupești;

Bucură-te, că tuturor te arătai cu pace și blândețe, povățuindu-i în cele duhovnicești;

Bucură-te, că luminai pe cei ce te întâlneau;

Bucură-te, că întăreai pe cei ce grozav sufereau;

Bucură-te, că cei întristați și încercați, pe tine fierbinte rugător te aveau;

Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult-pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 11

S-a dus vestea că în Spitalul de boli infecțioase din Atena este un părinte duhovnicesc ales și mulți oameni te-au cercetat, Sfinte, împovărați fiind de mari nevoi sau deznădăjduiți. Încă și ierarhi veneau la tine pentru sfat de taină și povață. Pentru aceasta, slăvim pe Cel Ce răsplătește tuturor răbdarea și Îi cântăm: Aliluia!

ICOSUL 11

Lucru anevoie de înțeles s-a petrecut atunci, Sfinte Nichifor, căci tu, cel schilodit de boală și orb, aduceai mângâiere celor neputincioși cu sufletul și cu trupul. Bolnavi și mulțime de străini umpleau mica și modesta-ți chilie din spital, și toți plecau cu pace și nădejde, căci dobândeau sănătate sufletească din preaplinul lumii tale duhovnicești. Pentru aceasta cântăm ție:

Bucură-te, că prin nevoință dobândind trezvia și isihia, oamenii te lăudau;

Bucură-te, că rugăciunea cu smerita cugetare, neîncetat, la tine se-mpleteau;

Bucură-te, că aceastea dar neprețuit de la părintele tău, Sfântul Antim, erau;

Bucură-te, că Sfinții Antim și Nectarie, darul acesta de la Cuviosul Pahomie din Hios îl aveau;

Bucură-te, că și tu, fiului tău duhovnicesc, Părintele Evmenie, l-ai dat;

Bucură-te, că Dumnezeu, după mulți ani de cereri, lui îndrumător te-a arătat;

Bucură-te, că dulceața ta duhovnicească pe mulți i-a desfătat;

Bucură-te, că de lucrarea ta sfântă mulți s-au bucurat;

Bucură-te, că pe tineri pravila rugăciunii i-ai învățat;

Bucură-te, că tu însuți te rugai pentru toți, cu adânc oftat;

Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult-pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 12

Călătoria ta pământească s-a încheiat, Sfinte, la Atena, în vârstă fiind de 74 de ani, căci ai plecat spre Cele Sfinte, înfățisându-te înaintea Domnului cu toate roadele nevoințelor tale. Te-a petrecut atunci mulțime multă de popor – bolnavi, prieteni, ucenici – până la mormânt, având credința că te vei ruga pentru ei și în Cer. Pentru aceasta, slăvind pe Cel Care dă cinstire celor ce-L slăvesc, cântăm cu bucurie: Aliluia!

ICOSUL 12

Sfințenia ta era cunoscută tuturor încă de atunci, Sfinte Nichifor, scriindu-se despre tine: „A fost un monah neagonisitor, lepros, orb și aproape paralizat. Cu toate acestea, privirea sa stinsă era pătrunsă de lumina sfințeniei, buzele sale tremurânde păstrându-și surâsul ceresc până la ultima suflare (…) a fost o făclie luminoasă a Bisericii lui Hristos.” Și aceasta s-a și adeverit, căci sfintele tale moaște, răspândind bună mireasmă, dăruiesc noian de vindecări și binecuvântări tuturor celor care le cinstesc. Pentru aceasta cântăm ție:

Bucură-te, că moaștele tale izvorăsc bună mireasmă și har;

Bucură-te, că vii în trup și-i ajuți pe cei bolnavi, dând mare dar;

Bucură-te, că vii aievea la slujbe și intri în Sfântul Altar;

Bucură-te, că învălui cu mireasma ta pe toți cei ce se roagă ție, când sunt în amar;

Bucură-te, că reverși noian de tămăduiri celor ce cer al tău ajutor;

Bucură-te, că vii în vis aducând mângâieri și încurajări tuturor;

Bucură-te, că alungi demonii de la cei chinuiți de duhul cel chinuitor ;

Bucură-te, că transmiți în vis cele de folos oamenilor;

Bucură-te, că tămăduiești pe cei cu boli fără de leac și le ești mângâietor;

Bucură-te, că aduci pacea în familii și dai spor;

Bucură-te, că răspunzi de-ndată, precum Sfântul Mina, fiind degrab-ajutător;

Bucură-te, Sfinte Nichifor, mult-pătimitorule, prietenul tuturor în nevoi!

CONDACUL 13

O, Sfinte al lui Dumnezeu Nichifor, prietenul tuturor, vino degrab și ajută-ne nouă, celor ce cu drag te chemăm în ajutor. Roagă pe Milostivul Dumnezeu să ridice povara încercărilor și neputințelor noastre și să ne dea credință mărturisitoare, ca împreună cu toți sfinții să Îi cântăm: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori)

Apoi se citește Icosul 1 și Condacul 1, apoi aceste rugăciuni:

 

Rugăciune

Doamne, Care prin rânduiala Ta cea sfântă, Ți-ai ales prieteni dintre oameni, ca să mijlocească nouă cererile, te rugăm, primește rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Sfântului Nichifor cel Lepros mult-pătimitorul și ale tuturor Sfinților Tăi, pentru ca tot omul cel chinuit sufletește și trupește să primească mila Ta cea a toate vindecătoare, iertarea păcatelor și viață veșnică.

Apără țara aceasta și poporul ei, păstrând vie, până la a doua venire a Ta, dragostea ce ți-o poartă, cinstind pe Preacurata Ta Maică și pe toți Sfinții, cu care slăvindu-Te, să ne mântuim. Amin!

 

Rugăciune la vreme de îngrijorare și de teamă

 Sfinte Cuvioase Părinte Nichifor, grozavă spaimă, neputință și cumplită frică de moarte ne încolțesc, tulburându-ne sufletul și trupul. Nimic din cele ale lumii nu are putere să ne aducă liniște și să facă să înceteze furtuna și zbuciumul lăuntric. De aceea, cu smerenie și cu inima zdrobită venim înaintea ta, aflând că pe tine te-a dăruit Dumnezeu ca ocrotitor și izbăvitor în vreme de cumplite boli. Tămăduiește neputința noastră sufletească și slobozește-ne din robia gândurilor deșarte și a îngrijorărilor, căci ne-am înălțat cugetul cu nerușinare, socotind că Dumnezeu nu mai poartă grijă de lume. Învață-ne să punem înaintea Domnului tot zbuciumul inimii noastre, ca astfel, să nu ne mai aflăm depărtați de mila și pacea Sa cea mângâietoare. Și rânduiește ca, astfel făcând, să ajungem la lumina cunoștinței celei mântuitoare, și sufletul, și trupul să se bucure de sănătate deplină, mereu știind că Domnul Hristos veșnic ne iubește, nemărginit mai mult decât o vom putea face noi vreodată. Amin.

 

Rugăciune de încredințare în purtarea de grijă a lui Dumnezeu

 Cuvioase Părinte Nichifor, tu ai trecut prin cumplita boală a leprei, iar prin răbdarea și mulțumirea ta către Domnul, te-ai umplut de lumina dumnezeiască și te-ai făcut asemenea Sfinților Mucenici. Curățește-ne și pe noi de lepra împătimirilor după cele pământești, ca izbăvindu-ne sufletul din îndulcirea cea rea, să se curățească de stricăciunea și de neascultarea pe care le-am lucrat în fiece zi a vieții noastre, nesocotind poruncile Lui Dumnezeu. Ajută-ne ca, măcar în acest ceas de mare strâmtorare, să-L vedem pe Domnul, să înțelegem și să ascultăm, cu iubire smerită, mântuitoarele Sale cuvinte, ca astfel să ne găsim pe noi înșine, cei care n-am încetat să ne risipim în mulțime de deșertăciuni și lucruri de nimic. Pune în noi putere, ca să biruim în lucrarea cea lăuntrică și în schimbarea cea a bună a minții și astfel, cu dragoste și cu recunoștință, să ne încredințăm deplin viața în mâinile Domnului, săvârșind aceasta cu credință în Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Amin.

 

Rugăciune obștească pentru toți cei în suferință, pentru toate cadrele medicale și pentru toți cei care îi slujesc, în felurite chipuri, pe cei suferinzi

 Sfinte Părinte Nichifor, cu privirea ta cea milostivă cuprinzându-ne, acoperă-ne pe toți cu darul Preasfântului Duh și sădește în sufletele noastre sămânța cea sfântă a dragostei jertfelnice pentru aproapele nostru. Risipește, Cuvioase, urâciunea răcelii sufletești, cea plină de egoism, ca luminându-ne cu binecuvântata dragoste frățească, să-i îmbrățișăm pe toți în rugăciune și să purtăm împreună suspinele și durerile tuturor celor care se află în boală ori în grea mâhnire, având noi deplină nădejde în purtarea de grijă a Atotputernicului Dumnezeu. Ajută-ne ca nu cumva, din pricina fricii și a patimilor noastre spurcate, să-i smintim pe cei care, din dragoste pentru aproapele, îl slujesc cu jertfelnicie. Acestor ostenitori spre binele aproapelui dăruiește-le putere și înțelepciune, ca prin tot ceea ce săvârșesc, să le strălucească în inimi dragostea lui Dumnezeu pentru om. Încă te rugăm, Sfinte Nichifor, primește-i pe toți cei care, din pricina acestei molime cumplite, au trecut în veacul cel neclătinat și nepieritor, mijlocește la Înduratul și Milostivul Judecător spre iertarea păcatelor lor, mângâie și îmbărbătează pe toți cei care au rămas în urma lor îndoliați și întristați. Pe orfani și pe văduve îi veghează și îi întărește în credința cea adevărată, întrarmându-i cu nădejdea întâlnirii cu cei dragi adormiți, în ziua cea neînserată. Pe tot omul ce se roagă ție cu dragoste și cu credință nu îl trece cu vederea, ci mai vârtos îl binecuvintează, îl ocrotește și îl înarmează cu răbdare și curaj, că să se preaslăvească  Unul în Treime Dumnezeu, cel minunat întru sfinții Săi. Amin.

Preotul face otpustul obișnuit.

Rugăciuni către Cuviosul Nichifor cel Lepros ocrotitor și izbăvitor în vremea epidemiei

 

Rugăciune a celui copleșit de îngrijorare și de teamă

Cuvioase Părinte Nichifore, iată că spaima, panica și cumplita frică de moarte mă încolțesc, tulburându-mi sufletul și trupul. Nimic din cele ale lumii nu mai are putere să-mi aducă liniște și să facă să înceteze învolburarea și vacarmul lăuntric, de aceea vin înaintea ta, aflând că pe tine te-a dăruit Dumnezeu ca ocrotitor și izbăvitor în vremea acestei boli. Miluiește și tămăduiește neputința mea lăuntrică și slobozește-mă din puterea noianului de gânduri și îngrijorări, căci am înălțat prin frică Babilonul lor, socotind că Dumnezeu nu mai poartă grijă de lume și de fiecare om în parte. Învață-mă a aduce înaintea Domnului tot ce trăiesc lăuntric, ca astfel să nu mă mai ascund în cotloanele cele întunecate ale depărtării de Dumnezeu. Și fie ca, făcând astfel, să mi se lumineze cu lumina cunoștinței și sufletul, și trupul spre însănătoșire deplină, dar și spre încredințare că Domnul Hristos veșnic mă iubește, nemărginit mai mult decât o voi putea face eu vreodată. Amin.

***

Rugăciune de încredințare în mâinile lui Dumnezeu

Cuvioase Părinte Nichifore, tu ai trecut prin cumplita boală a leprei, iar prin răbdarea și mulțumirea ta către Domnul, te-ai umplut de lumina dumnezeiască și te-ai făcut asemenea sfinților mucenici. Curățește-mă și pe mine de lepra împătimirilor după cele pământești, ca izbăvindu-se sufletul din îndulcirea cea rea, să se izbăvească de duhoarea stricăciunii și a deznădejdii pe care am lucrat-o în fiecare zi a mea, socotindu-L pe Dumnezeu a fi undeva departe și indiferent. Ajută-mă ca măcar acum să-L văd, înțelegându-I cuvintele, ca astfel să mă găsesc pe mine însumi, cel care n-am încetat să mă risipesc în mulțime de deșertăciuni și lucruri de nimic. Pune în mine putere, ca să izbândesc în adâncirea lăuntrică și schimbarea cea a bună a minții și astfel, cu dragoste și cu recunoștință, să îmi încredințez deplin viața în mâinile Domnului, săvârșind aceasta în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

***

Rugăciune obștească pentru toți cei în suferință, pentru toate cadrele medicale și pentru toți cei care îi slujesc, în felurite chipuri, pe cei suferinzi

Cucivioase Părinte Nichifore, cu privirea ta cea milostivă cuprinzându-ne, acoperă-ne pe toți cu darul Preasfântului Duh și sădește în sufletele noastre sămânța cea sfântă a dragostei jertfelnice pentru aproapele nostru. Risipește urâciunea răcelii sufletești celei pline de egoism, ca luminându-ne cu binecuvântata mărinimie sufletească, să-i purtăm pe toți în îmbrățișarea noastră lăuntrică și cu rugăciune să primim suspinele și durerile tuturor celor care se află în boală ori în grea mâhnire. Ajută-ne ca nu cumva, cu molima fricii și a patimilor noastre întunecate, să-i îmbolnăvim pe cei care, din dragoste pentru aproapele, îl slujesc cu jertfelnicie, iar lor tuturor dăruiește-le putere și înțelepciune, ca prin tot ceea ce vor săvârși, să le strălucească în inimi dragostea lui Dumnezeu pentru om. Încă te rugăm, Sfinte Nichifor, primește-i și mijlocește și pentru toți cei care prin această boală se înfățișează înaintea lui Dumnezeu, trecând în veacul cel neclătinat și nepieritor. Amin.