joi, 19 iunie 2025

Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului 19 Iunie


Sfântul Apostol Iuda, rudenia Domnului

Sfântul Apostol Iuda a fost unul din cei doisprezece Sfinți Apostoli ai lui Hristos, trăgându-se din seminția lui David și a lui Solomon.

Sfântul Apostol Iuda a fost unul din cei doisprezece Sfinți Apostoli ai lui Hristos, trăgându-se din seminția lui David și a lui Solomon. El s-a născut în Nazaretul Galileii, din tatăl său, Iosif teslarul - care a fost după aceea logodnicul Preacuratei Fecioare Maria - și din maica sa Salomeea, nu cea din Betleem, ci alta, care a fost fiica lui Agheu, fiul lui Varahie și fratele lui Zaharia. Pe ea a luat-o Iosif în însoțire legiuită și i-a născut pe acești fii, care sunt pomeniți în Evanghelia lui Matei: Iacob, Iosie, Simon și Iuda. însă acest Sfânt Iuda se numește Iuda al lui Iacov - adică fratele lui Iacov cel numit fratele Domnului -, căci pentru smerenie, singur se făcea nevrednic să se numească fratele Domnului după trup, de vreme ce la început a greșit din neștiință față de El, pe de o parte pentru necredință, iar pe de alta pentru neiubirea de frate. Cu necredința a greșit, precum adeverește despre aceasta Sfântul Ioan, zicând: Nici frații lui nu credeau în El.

Tâlcuind aceasta, Sfântul Teofilact spune că feciorii lui Iosif sunt frați ai Lui și zice: „Il ocărăsc frații lui, feciorii lui Iosif, între care este și acest Iuda. Insă de unde aveau ei această necredință? Din socoteala cea putredă și din zavistie, pentru că obiceiul rudeniilor este ca totdeauna să urască mai mult pe ai săi, decât pe cei străini”. Deci este arătat că Iuda de la început a greșit întru neștiință către Hristos, cu necredința și cu zavistia. El a mai greșit și cu neiubirea de frate, precum se scrie despre aceasta în Viața Sfântului Iacov, fratele Domnului, pentru că Iosif - după întoarcerea din Egipt - împărțind pământul său fiilor lui cei firești, pe care i-a avut cu femeia cea dintâi, a voit să facă parte și Domnului nostru Iisus Hristos, Cel născut fără de stricăciune, mai presus de fire, din Preacurata Fecioară, fiind Acela atunci încă prunc mic, iar ceilalți fii ai lui Iosif - între care și acest Iuda - nu voiau să-L primească la moștenire împreună cu ei, ca pe Cel ce nu era născut din aceeași maică. Iar Iacov L-a primit pe El împreună moștenitor la partea sa, și de aceea Iacov s-a numit după aceea „fratele Domnului”. Deci Sfântul Iuda, știind greșelile sale cele mai dinainte, nu îndrăznea să se numească fratele Domnului, ci numai al lui Iacov, precum scrie și în scrisoarea sa, zicând: „Iuda, sluga lui Iisus Hristos și fratele lui Iacov...”. Acest sfânt apostol are încă și alte felurite numiri.

Astfel, Sfântul Matei Evanghelistul îl numește Levi sau Tadeu și aceasta nu fără oarecare taine, pe care le putem cunoaște în parte din tâlcuiri, pentru că Levi se numește „împreunat” sau „din inimă” sau „ca un leu”. Deci Sfântul Iuda s-a numit Levi, pentru că după greșeala lui cea mai dinainte, ce o făcuse din neștiință, după ce a cunoscut că Iisus este adevăratul Mesia, s-a alăturat lângă Dânsul cu dragoste din inimă și ca un leu s-a nevoit cu bărbăție pentru El. Drept aceea, cu dreptate și cu cuviință s-au zis despre dânsul aceste cuvinte, care oarecând s-au zis și despre Iuda cel dinainte, fiul lui Iacov și strămoșul lui Hristos: ludo, pe tine te laudă frații tăi; culcându-te, ai dormit ca un leu și ca un pui de leu. Iar Tadeu se tâlcuiește „lăudător” și „mărturisitor” sau „sânii laptelui”. Deci Sfântul Iuda a fost numit Tadeu, căci, lăudând și mărturisind pe Hristos Dumnezeu, hrănea din învățăturile sale apostolești ca prin niște sâni de lapte pe cei ce erau prunci în credință, adică pe cei dintâi credincioși ai Bisericii.

Mai sunt încă și unii care socotesc cum că acest Sfânt Iuda, iar nu altul, este numit Varsava în Faptele Apostolilor. Acolo se zice: Au voit apostolii și bătrânii cu toată adunarea să aleagă pe un bărbat dintr-înșii și să-l trimită în Antiohia cu Pavel și cu Varnava, anume pe Iuda, care se numea Varsava. Deci Varsava se tâlcuiește „fiul întoarcerii” și de aceea se numește Sfântul Iuda Varsava, fiindcă, după greșelile sale cele de mai înainte către Hristos, s-a întors la El prin pocăință, cu credință și cu dragoste. Căci, în cele ce greșise mai mult, în acelea a arătat mare îndreptare. El greșise mai întâi prin necredință, după aceea a crezut într-însul fără îndoială și s-a făcut Apostolul și propovăduitorul Lui. Greșise către Hristos și prin neiubire, iar după aceea atât L-a iubit, încât și-a pus și sufletul pentru Dânsul, pentru că avea mare râvnă pentru Hristos și dorea ca toată lumea să-L cunoască pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, să creadă într-însul, să-L iubească și să-și câștige mântuirea. Această râvnă a lui este povestită și în Sfânta Evanghelie. Căci, pe când Domnul grăia către ucenicii Săi: Cel ce mă iubește pe Mine, va fi iubit de Tatăl Meu și Eu îl voi iubi pe el și singur Mă voi arăta lui... atunci Iuda -nu Iscarioteanul, ci acest frate al Domnului după trup - a zis către dânsul: Doamne, ce este că ai să Te arăți nouă, și nu lumii? Ca și cum ar fi zis: „Doamne, nu numai nouă să ne dai cunoștința Ta, ci la toată lumea. Nu numai nouă singuri să ne arăți mântuirea Ta, ci și la tot neamul omenesc, ca nu numai noi, robii și ucenicii Tăi, ci și toată lumea, cunoscându-Te pe Tine Făcătorul și Mântuitorul său, să Te iubească cu căldură, să-Ți slujească cu credință și să Te proslăvească în veci”.

Iar după înălțarea Domnului, Sfântul Apostol Iuda a propovă­duit pe Hristos în felurite țări. Despre aceasta ne spune Nichifor, istoricul bisericesc, zicând despre dânsul astfel: „Dumnezeiescul Iuda, nu Iscarioteanul, ci altul, care avea două nume, Tadeu și Levi, fiul lui Iosif și fratele lui Iacov, cel aruncat de pe aripa bisericii, a propovăduit mai întâi Evanghelia în Iudeea, Galileea, Samaria, și Idumeea, apoi în cetățile Arabiei, în părțile Siriei și ale Mesopo-tamiei; iar mai pe urmă, s-a dus în Edesa, în cetatea lui Avgar, unde mai înainte propovăduise pe Hristos alt Tadeu, care era unul din cei șaptezeci de apostoli. Acolo, dacă lipsea ceva din slujba acelui Tadeu, acest Iuda Tadeu le-a împlinit bine”.

Încă să se mai știe că Sfântul Iuda a binevestit cuvântul mântuirii și în Persia, iar de acolo a scris în limba grecească Epistola sobornicească către toți credincioșii, care, deși este scrisă pe scurt, este însă de mare înțelegere și plină de învățături folositoare. Unele cuvinte din acea scrisoare sunt dogmatice, adică despre taina Prea Sfintei Treimi și a întrupării lui Hristos, despre deosebirea îngerilor buni de cei răi și despre înfricoșata judecată ce va să fie; iar altele sunt învățătoare de obiceiuri, care sfătuiesc pe oameni a fugi de necurățiile păcatelor trupești, de huliri, de mândrie, de neascultare, de zavistie și de urâciune, de meșteșugiri și de vicleșuguri, ca fiecare să fie statornic în chemarea sa, în credință, în rugăciune și în dragoste. Așijderea, ele mai învață a se îngriji de întoarcerea celor rătăciți la adevărata credință și a se păzi de eretici, ale căror obiceiuri vătămătoare de suflet le-a vădit luminos, iar pierzarea lor a arătat-o asemenea cu a sodomitenilor.

În scrisoarea sa arată încă și aceasta, că nu este destul pentru mântuire, ca să se lepede cineva de păgânătate și să fie chemat la sfânta credință, ci se cuvine ca, pe lângă credință, să facă și fapte bune cuviincioase chemării și vrednice de mântuire. Pentru aceasta el aduce spre pildă pe îngerii și oamenii pedepsiți de Dumnezeu. Pe îngerii răi Dumnezeu i-a legat în întuneric cu legăturile cele veșnice și spre judecata Sa îi păzește, deoarece nu și-au păzit rânduiala lor. Pe oamenii cei scoși din Egipt i-a pierdut în pustie, deoarece n-au umblat după chemarea lui Dumnezeu, ci s-au abătut la îndărătnicii. Astfel Sfântul Apostol Iuda a arătat în trimiterea sa prin cuvinte scurte lucruri mari.

El a suferit multe dureri și osteneli, trecând prin multe țări, propovăduind pe Hristos, botezând și încredințând popoarele și povă-țuindu-le la mântuire. Apoi, după ce s-a dus în părțile Araratului, întorcând mulțime de popor de la înșelăciunea idolească la Hristos, a fost prins de închinătorii la idoli și, după ce l-au muncit mult, l-au spânzurat pe un lemn în chip de cruce. Și fiind străpuns cu săgeți de cei necredincioși, și-a sfârșit nevoința și alergarea sa, și a trecut la Hristos Dumnezeu, ca să-și ia cununa cea veșnică a răsplătirii aposto-lești la ceruri.

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului


Troparul Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului

Glasul 1

Al lui Hristos frate şi mucenic tare, ştiindu-te pe tine, Sfinte Iuda, cu sfinţenie te lăudăm pe tine, cel ce ai călcat înşelăciunea şi credinţa ai păzit. Pentru aceasta astăzi preasfântă pomenirea ta prăznuind, dezlegare de păcate cu rugăciunile tale luăm.

 

Cântarea 1

Glasul al 5-lea

Irmos:Calul şi călăreţul în Marea Roşie i-a scufundat Hristos, Cel Ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt, şi pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruinţă.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Tăinuitorule al celor cereşti, Sfinte Iuda Preaînţelepte, ucenic al Mântuitorului şi părtaş al vieţii celei adevărate, mişcă-mi limba mea şi îndreptează-mi cuvântul pentru a te lăuda, fericite.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Trăgând jugul Mântuitorului, apostole şi brazdă tăind şi înnoind cu harul, sămânţa ai semănat şi mult rod ai adus Celui Ce te-a chemat, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe Cuvântul, Cel Ce S-a întrupat aflându-L Învăţător şi cu razele Lui, de Dumnezeu văzătorule, fiind luminat, a doua lumină te-ai făcut, cu strălucirile celei dintâi, închipuindu-te, vrednicule de minuni.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai credinţa să spună, iar nu dovedirea minunilor celor mai presus de minte, de Dumnezeu Născătoare Preacurată, că pe Dumnezeu, Cuvântul Cel necuprins, L-ai născut îmbrăcat în Om.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Cel Ce cu Porunca Ta ai înfipt pe nimic pământul şi ai ridicat neţinut pe cel îngreuiat, pe piatra cea neclătită a Poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte Biserica Ta, Unule, Bunule şi Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Înălţatu-s-a bună podoaba ucenicilor lui Hristos mai presus decât toată mărirea; că aceia i-au fost lui prieteni şi de aproape şi rudenii şi împreună locuitori şi tainelor tâlcuitori.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Apostole Iuda, fraţii tăi te laudă pe tine, cel ce te-ai arătat frate după lege socotit, al Celui Ce S-a arătat în trup, al Cuvântului Celui Ce a strălucit mai înainte de veci din Tatăl cel nenăscut şi pururea veşnic.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Omorându-ţi mădularele tale pe pământ, împreună ai locuit cu Hristos, Viaţa tuturor, preafericite şi vestitor al petrecerii celei de viaţă purtătoare tu ai fost lumii, graiurile vieţii vestind.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată tu, mai mult decât toate, Curată, eşti cu har Dăruită, întrecut-ai cu sfinţenia pe toţi, covârşit-ai toate şi mai înaltă decât toate puterile cereşti te-ai arătat, Maică lui Dumnezeu fiind.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Dumnezeiasca Ta deşertare cunoscând-o Avacum, cu mai înainte vederea, Hristoase, cu frică a strigat Ţie: spre mântuirea poporului Tău, ca să mântuieşti pe unşii Tăi ai venit.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Marele Apostol al Domnului arătării Duhului învrednicindu-se, a fost iubit şi raza vederii Lui şi frumuseţea Lui a văzut.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Fiind plin de harurile şi de darurile cele date ţie de la Dumnezeu, apostole, la limanul mântuirii îndreptează, pe cei ce te măresc pe tine cu cântări.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu puterea cea nebiruită a Preasfântului Duh fiind întrarmat, slujitorule al celor de negrăit, alungi duhurile vicleniei cu cuvântul Darului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ai zămislit în chip de negrăit pe Făcătorul tău şi Dummezeu, Ceea ce eşti cu totul fără prihană roagă-L să ne izbăvească pe noi din primejdii şi sufletească mântuire să dăruiască celor ce te laudă pe tine, Stăpână.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, la Tine alerg şi Ţie strig: luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un Milostiv.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Părăsind umbrele Legii, chipul adevărului luminat l-ai propovăduit, agonisindu-ţi povăţuitor pe Unicul Adevăr.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Porunca Cuvântului împlinind, apostole, ai înconjurat toate neamurile cu învăţăturile tale învăţându-le şi botezându-le cu chemarea Treimii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca o ploaie cerească, ca nişte rouă de sus, dumnezeiască vestirea  ta, de Dumnezeu propovăduitorule, uscăciunea mulţimii zeilor a stricat, cu propovăduirea lui Dumnezeu cel Unul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Omoară-mi patimile mele, de Dumnezeu Născătoare şi sufletul meu cel omorât cu muşcarea, păcatului ridică-l, Maica adevăratei Învieri.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Marea patimilor cea sălbăticită de viforul cel stricător de suflete, linişteşte-o, Stăpâne Hristoase, şi din stricăciune mă scoate, ca un Milostiv.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu învăţătura privirii la cele de sus şi cu luminate faptele vieţii, apostole al lui Dumnezeu, fiind strălucit, pe cei din adâncul necunoştintei i-ai luminat.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Trimiţi tuturor oamenilor cartea ta cea luminată şi plină de învăţăturile Duhului, de cele sfinte luminătorule preaminunate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Văzătorul de Dumnezeu ca un cer cuvântător spune slava lui Dumnezeu vestind şi minunile Celui Ce S-a arătat pentru noi cu trup.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, izbăveşte-mă de stricăciune şi tulburarea patimilor mele o potoleşte, Ceea ce ai născut Izvorul nepătimirii.

 

Condac

Glasul 1

Podobie: Ceata îngerească...

Din rădăcină slăvită, Odraslă de Dumnezeu dăruită ai răsărit nouă, însuţi văzătorule al Domnului, apostole, al lui Dumnezeu frate, propovăduitorule al lui Hristos, preaînţelepte, hrănind toată lumea cu rodurile cuvintelor tale, cu credinţa Domnului, preafericite şi tăinuitorule al harului.

 

CONDAC

Glasul al 2-lea

Podobie: Pe propovăduitorul...

Cu minte tare ucenic ales tu te-ai arătat şi stâlp neclintit Bisericii lui Hristos, neamurilor ai propovăduit cuvântul lui Hristos, învăţându-le să creadă într-o Dumnezeire, din care pricină ai şi fost preamărit şi ai primit harul vindecării, ca să vindeci neputinţele celor ce aleargă către tine, Apostole Iuda întru tot lăudate.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Domnul părinţilor Cel Preaînălţat, văpaia a stins-o şi pe tineri i-a rourat, pe cei ce cântau cu un glas: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pe cel ce a fost împodobit cu apropierea de Dumnezeire, pe Apostolul Iuda, toţi să-l lăudăm, dumnezeieşte cântând: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Limba ta cea mişcată de Duhul şi de Dumnezeu insuflată, a întors lumea cu propovăduirea lui Hristos, Căruia toţi cântăm: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Datu-ţi-a ţie Domnul cereasca moştenire şi scaun prealuminat, în care odihnindu-te, dumnezeieşte cânţi: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu gura şi cu mintea, pe tine de Dumnezeu Născătoare toţi te propovăduim, Preacurată; că ai născut, pe Dumnezeu, Căruia toţi cântăm: Dumnezeule, bine eşti cuvîntat.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Ţie, Făcătorului a toate, în cuptor, tinerii cântare a toată lumea împreună cântau: toate lucrurile, pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Bogăţia neamurilor şi cinstea împăraţilor şi slava ai luat, strigând, apostole: Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Toată raza Mângâietorului care a venit peste tine, fericite şi ai luat, strigând, mărite: Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu cântări credincioşii cinstim raza cea dată ţie, Sfinte Apostole Iuda, cu osârdie cântând: Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Veniţi să cinstim frumuseţea lui Iacov, pe Preacurata Maria, cu un glas strigând: Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Isaia dănţuieşte, Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu, pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul; Răsăritul este numele Lui; pe Care mărindu-L, pe Fecioara o fericim.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Srălucind mărite cu razele vărsărilor de lumină ale Duhului, strălucirile minunilor celor mai presus de fire tuturor le verşi, ca un ucenic al lui Emanuel; pe Care slăvindu-L, pe tine, de Dumnezeu văzătorule, te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împreună cu cetele îngereşti înainte stând împodobiţi, singurii privitori şi văzători ai Unuia Născut, ai Celui Ce a sărăcit cu trupul pentru noi; pe Care cu dinadinsul acum rugaţi-L să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Ceea ce ai născut pe Ziditorul făpturilor, Preacurată, ai purtat începătura a tot neamul, Care are slavă neasemănată şi preaînaltă. Pentru aceasta Celui născut al tău închinându-ne, pe tine te slăvim.

 

SEDELNA

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Al Stăpânului, Cel Ce S-a născut şi frate ai fost tuturor celor aleşi, Apostole Iuda Fericite, frate ai fost şi de Dânsul apostol ai fost trimis la toate marginile, prealăudate, ca să semeni cuvântul credinţei tuturor şi să luminezi pe cei ce erau robi ai vicleanului stăpânitor al lumii, întru întunericul necunoştinţei. Pentru aceasta strigăm către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Căzând în ispitele de multe feluri ale vrăjmaşilor celor nevăzuţi şi văzuţi, de viforul greşelilor mele celor nenumărate sunt cuprins; ci ca la o ajutătoare caldă şi Acoperământ al meu, la limanul bunătăţii tale, Preacurată, alerg. Pentru aceasta pe Cel Ce S-a întrupat din tine fără sămânţă, roagă-L, Preasfântă, pentru toţi robii tăi, cei ce te laudă neîncetat. De Dumnezeu Născătoare Prealăudată, cere de la Fiul Tău şi Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce se închină după vrednicie naşterii tale.

ACATISTUL SFÂNTULUI APOSTOL IUDA, RUDENIA DOMNULUI 


(19 Iunie)

Rugăciunile începătoare

De este preot, începe aşa :

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Iar de nu este preot, se zice :

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin!

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni eşti şi pe toate le împlineşti, Vistierul Bunătăţilor şi Dătătorule de Viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte Bunule sufletele noastre !

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără-De-Moarte, miluieşte-ne pe noi ! (de 3 ori)

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin!

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi ! Doamne, curăţeşte păcatele noastre ! Stǎpâne, iartă fărădelegile noastre ! Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru Sfânt Numele Tău !

Doamne miluieşte ! (de 3 ori)

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !

Tatǎl nostru, Carele eşti în Ceruri, Sfinţească-se Numele Tău ! Vie Împărăţia Ta ! Facă-se Voia Ta ! Precum în Cer aşa şi pe Pământ. Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri ! Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbǎveşte de cel viclean ! Amin !

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi ! Amin !

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca un Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi !

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh !

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit ; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un Milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău ; toţi lucrul Mâinilor Tale şi Numele Tău chemăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !

Uşa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne izbăvim prin Tine de nevoi, că Tu eşti mântuirea neamului creştinesc!

Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute. Şi într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii ; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin !

Doamne miluieşte ! (de 12 ori)

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu ! (o închinăciune)

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu ! (o închinăciune)

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru ! (o închinăciune)

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru Credincioşia Ta, auzi-mă, întru Dreptatea Ta! Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta! Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare ; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult ; cugetat-am la toate Lucrurile Tale, la faptele Mâinilor Tale m-am gândit. 

Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab’ auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu! Nu-Ţi întoarce Faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor care se coboară în mormânt! Fă să aud dimineaţa Mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea! Arată-mi Calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu! 

Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne! Învaţă-mă să fac Voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu! Duhul Tău Cel Bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru Numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă! Întru Dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu! Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău! 

Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !

Aliluia ! Aliluia ! Aliluia ! Slavă Ţie, Dumnezeule !

Aliluia ! Aliluia ! Aliluia ! Slavă Ţie, Dumnezeule !

Aliluia ! Aliluia ! Aliluia ! Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului ! (de 3 ori)

Apoi, se zice Troparul Sfântului Apostol Iuda Tadeu (Glasul 1) :

Al lui Hristos frate şi Mucenic tare, ştiindu-te pe tine, Sfinte Iuda, cu sfinţenie te lăudăm pe tine, cel ce ai călcat înşelăciunea şi Credinţa ai păzit. Pentru aceasta, astăzi, preasfântă pomenirea ta prăznuind, dezlegare de păcate cu rugăciunile tale luăm.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh !

Apoi, se zice Condacul Sfântului Apostol Iuda Tadeu (Glasul al 2-lea) :

Cu minte tare, ucenic ales tu te-ai arătat și stâlp neclintit Bisericii lui Hristos, neamurilor ai propovăduit Cuvântul lui Hristos, învățându-le să creadă într-o Dumnezeire, din care pricină ai și fost preamărit și ai primit harul vindecării, ca să vindeci neputințele celor ce aleargă către tine, Apostole Iuda, întru tot lăudate.

 Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale, noi, nevrednicii. Că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi ? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi ?

Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după Mare Mila Ta şi după mulţimea Îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea! Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte ; că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie Unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât Drept eşti Tu întru Cuvintele Tale şi Biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată Adevărul ai iubit ; cele nearătate şi cele ascunse ale Înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi ; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie ; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce Faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le! Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele! Nu mă lepăda pe mine de la Faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine! Dă-mi mie bucuria Mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte! Învăţa-voi pe cei fără de lege Căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele ! Bucura-se-va limba mea de Dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat ; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa Lui Dumnezeu : duhul umilit ; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună Voirea Ta, Sionului şi să se zidească zidurile Ierusalimului! Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot ; atunci vor pune pe Altarul Tău viţei.

Sfântul Apostol Iuda, rudenia Domnului

Condacul I

Mult-smeritului Apostol şi rudă a Domnului nostru Iisus Hristos, Iuda Tadeul, lauda Mucenicilor, grabnic ajutător al celor deznădăjduiţi, să-i cântăm cu bucurie: Mare este Dumnezeu întru tine, Sfinte Apostole Tadeu al Galileii!

Icosul I

Ai fost născut, o, Sfinte Apostole, în Nazaretul Galileii, fiind unul dintre cei patru fii ai Sfântului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria: Iuda, Iacov, Iosie şi Simon. Şi tot ca şi fraţii tăi, la început nu credeai în El. Apoi, înţelegându-ţi greşeala, ai devenit unul dintre cei doisprezece apostoli ai Mantuitorului şi te numeai cu smerenie ,,Iuda, sluga lui Hristos şi fratele lui Iacov”. Pentru aceasta, o, sfinte Iuda Tadeu, trimite-mi ajutor spre a cinsti sfântă apostolia ta:

Bucură-te, învăţătorul smereniei;

Bucură-te, îndreptătorul mândriei;

Bucură-te, dascălul pocăinţei;

Bucură-te, stâlpul credinţei;

Bucură-te, înţelept slujitor al lui Hristos;

Bucură-te, că ascultarea ţi-a adus folos;

Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, Mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al II-lea

Spre a evita confuzia cu un alt Iuda, Sfantul Evanghelist Matei te-a numit cu înţelepciune Tadeu, ce se tâlcuieşte ,,lăudător” şi ,,mărturisitor” sau ,,sânii laptelui”. Te-a mai numit şi Levi, arătând astfel râvna şi vitejia ta în lupta pentru Mântuitorul nostru, după ce te-ai încredinţat că Iisus este Mesia. Iar alţii, numindu-te Varsava, ce se tâlcuieşte ,,fiul întoarcerii”, au arătat astfel imensa ta pocăinţă, credinţă şi dragoste, pentru care Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al II-lea

Spre tine năzuim, aşadar, cu încredere, o Sfinte Apostole Iuda-Tadeu-Levi şi te chemăm în rugăciunile noastre. Apără-ne ca un leu de patimile sufleteşti şi trupeşti, ajută-ne să înţelegem şi să împlinim cuvintele Sfintei Evanghelii, ajută-ne să mărturisim şi noi cu vorba, cu fapta şi cu gândul dreapta credinţă, spre Slava lui Dumnezeu şi ajutorul aproapelui, pe noi, cei ce-ţi cântăm:

Bucură-te, râvnă aprinsă;

Bucură-te, comoară necuprinsă;

Bucură-te, mărturisitor înflăcărat;

Bucură-te, luptător avântat;

Bucură-te, biruinţă a patimilor;

Bucură-te, bucuria Îngerilor;

Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, Mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al III-lea

În tinereţe, ai arătat mai întâi şi neiubire faţă de Hristos, nevrând ca din averea maicii tale să I se facă parte şi Lui. Ţi-ai pus apoi sufletul pentru Hristos, devenind Apostolul Lui, dându-ne astfel exemplu de pocăinţă, de smerenie de credinţă şi de iubire. Voiai cu înflăcărare ca toată lumea să-L cunoască pe Hristos, să creadă în El, să-L iubească, să se mântuiască şi să cânte în veci: Aliluia!

Icosul al III-lea

La tine alergăm, o, Sfinte Apostole Iuda Tadeu, ca la unul care înţelegi înşelarea diavolească prin ură şi prin necredinţă, să ne vindeci de patimi şi pe noi şi pe apropiaţii noştri, ai celor ce-ţi cântăm:

Bucură-te, dragoste nemăsurată;

Bucură-te, evanghelie întrupată;

Bucură-te, învăţătorul recunoştinţei;

Bucură-te, dascălul nevoinţei;

Bucură-te, cel ales şi încercat;

Bucură-te, al PreaSfintei Treimi slujitor devotat;

Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, Mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al IV-lea

După Înălţarea Domnului, ai propovăduit, Sfinte, Apostole, Evanghelia, mai întâi în Iudeea, în Galileea, în Samaria şi în Idumeea. Apoi ai mers în Arabia, în Siria, în Mesopotamia şi in Edesa, cetatea lui Avgar, unde ai desăvârşit lucrarea începută de catre un alt Sfânt cu numele Tadeu, unul din cei şaptezeci de Apostoli, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al IV-lea

Ai binevestit apoi cuvântul lui Dumnezeu şi în Persia, unde ai scris în limba greacă o epistolă către toţi credincioşii, scurtă, plină de învăţături folositoare despre Taina PreaSfintei Treimi şi a Întrupării lui Hristos, despre deosebirea Îngerilor buni de cei răi, despre Înfricoşata Judecată. Ne-ai sfătuit apoi să fugim de necurăţiile păcatelor trupeşti, de huliri, de mândrie, de neascultare, de invidie, de urâciune, de meşteşugiri şi de vicleşuguri. Ne-ai îndemnat apoi ca fiecare să fim statornici în propria chemare în credinţă, în rugăciune şi în dragoste. Ne-ai învăţat apoi să ne îngrijim de întoarcerea celor rătăciţi la adevărata credinţă şi să ne păzim de eretici, a căror pierzare o considerai asemenea cu cea a sodomitenilor. Ne-ai îndemnat apoi ca, pe lângă dreapta credinţă, să avem fapte bune cuviincioase chemării şi vrednice de mântuire, pentru care îţi cântăm:

Bucură-te, că în puţine cuvinte ai spus lucruri mari;

Bucură-te, povăţuitorul celor slabi şi ai celor tari;

Bucură-te, aprig luptător împotriva păcatului;

Bucură-te, cel ce ne ocroteşti de chinurile iadului;

Bucură-te, apărător al valorilor creştine;

Bucură-te, cinstitor al rânduielii Divine;

Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, Mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al V-lea

Nu cunoaştem mulţimea durerilor şi a ostenelilor tale, Apostole Sfinte, în timp ce L-ai propovăduit pe Hristos. Ştim, însă, că ai botezat şi ai încredinţat prin minuni popoarele, povăţuindu-le la mântuire. Iar credincioşii ajutaţi prin rugăciunile tale Îi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al V-lea

Îndrăznim, Sfinte Apostole Iuda Tadeu, la milostivirea ta. L-am supărat pe Dumnezeu prin faptele noastre de ocară şi suferim din cauza păcatelor noastre. Mijloceşte ajutor după Voia lui Dumnezeu, pentru sufletele şi trupurile noastre ce zac în suferinţe sufleteşti şi trupeşti. Credem că tu acelaşi eşti acum ca şi atunci şi poţi să mângâi pe cei întristaţi ori deznădajduiţi ajutându-i în situaţii ce par a nu avea rezolvări, spre Slava PreaSfintei Treimi. Tu eşti cel care ştii că deznădejdea este cel mai mare păcat în care necuratul caută să ne arunce. Ajută-ne să stăruim în rugăciune pe noi, cei întristaţi şi să înţelegem rostul suferinţei sau să ne izbăvim de aceasta pentru a nu cădea în deznădejde. Ajută-ne să ne purtăm crucea şi să răspundem chemării lui Hristos pe noi, cei ce-ţi cântăm:

Bucură-te, doctor al trupului;

Bucură-te, vindecător al sufletului;

Bucură-te, nădejdea celor deznădăjduiţi;

Bucură-te, apărarea celor asupriţi;

Bucură-te, dascăl al virtuţii;

Bucură-te, mustrarea necredinţei;

Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, Mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al VI-lea

Te-ai dus apoi prin părţile Araratului, unde ai întors mulţime de popor de la înşelăciunea diavolească la Hristos. Ai fost prins, însă, de închinătorii la idoli şi, după îndelungate chinuri, ai fost spânzurat pe lemn în chip de cruce şi străpuns cu săgeţi de către cei necredincioşi. Şi astfel ai trecut la Hristos Dumnezeu, unde cânţi împreună cu toti Sfinţii Lui: Aliluia!

Icosul al VI-lea

Sfinte Apostole Iuda Tadeu, slăvim Mucenicia ta şi te rugăm să mijloceşti pentru noi dobândirea înţelepciunii, pentru a şti când ne este de folos răbdarea suferinţei şi când trebuie să-L rugăm pe Dumnezeu să ne izbăvească de aceasta. Ajută-ne să dobândim tăria mărturisirii credinţei în aceste vremuri de cernere! Ajută-ne să vieţuim după Voia lui Dumnezeu, apărând poruncile Divine şi credinţa ortodoxă pentru care te-ai adus jertfă vie pe tine însuţi, pe noi, cei ce-ţi cântăm:

Bucură-te, slugă bună ce roade multe ai adus;

Bucură-te, frate după duh al lui Iisus;

Bucură-te, că Voia Lui ai împlinit;

Bucură-te, că, la fel ca El, în chip de cruce, pe lemn ai fost răstignit;

Bucură-te, Mucenic ce multe chinuri ai răbdat;

Bucură-te, cel cu veşnica slavă încununat;

Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, Mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al VII-lea

Vestea minunilor tale s-a transmis peste timp din neam în neam şi, astfel, mulţi aleargă la tine atunci când se află în situaţii disperate. Tu pe toţi îi mângâi şi îi indemni să-L cinstească pe Dumnezeu cântându-I: Aliluia!

Icosul al VII-lea

La tine alergăm şi noi cei luptaţi de patimile noastre şi ale altor oameni, prin gânduri necurate, prin necazuri îngăduite de Dumnezeu pentru păcatele noastre, prin boli şi prin ispite.

Bucură-te, alungarea demonilor;

Bucură-te, vindecătorul bolnavilor;

Bucură-te, împăcarea celor despărţiţi;

Bucură-te, mângâierea celor asupriţi;

Bucură-te, mustrarea asupritorilor;

Bucură-te, liniştea rugătorilor;

Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, Mare Apostol al lui Hristos!

Sfântul Apostol Iuda, rudenia Domnului

Condacul al VIII-lea

Multe sunt mărturiile credincioşilor care au apelat la ajutorul tău în situaţii disperate. Fiecare mărturie reprezintă încă o dovadă că Apostolia ta continuă şi în zilele noastre, căci, odată cu ajutorul tău, îi îndemni pe toţi cei ce ţi se roagă să se pocăiască şi să-I cânte Lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al VIII-lea

Te rugăm, Sfinte Apostole Iuda Tadeu, cercetează vieţile noastre şi vezi dacă ne aflăm pe drumul mântuirii şi dacă voia noastră corespunde cu Voia lui Dumnezeu. Ajută-ne cum ştii şi cum poţi. Pe cei în vârstă, ajută-i să fie exemple bune pentru cei tineri. Pe cei tineri, ajută-i să fie bucurie părinţilor. Pe cei neînţelepţi, ajută-i să devină înţelepţi. Pe cei necredincioşi, ajută-i să devină credincioşi. Pe cei aflaţi în situaţii disperate, ajută-i să dobândească rugăciune, Spovedanie, Împărtăşanie, izbăvirea de chinurile veşnice, fericire cerească, înţelepciune, cugetarea la Patimile lui Hristos, răbdare, recunoştinţă pentru darurile deja primite, smerenie, credinţă, nădejde, dragoste, ocrotire, ajutor şi folos duhovnicesc. Cercetează-ne şi pe noi, cei ce-ţi cântăm:

Bucură-te, apărătorul cauzelor ce par a fi pierdute;

Bucură-te, ocrotitorul celor aflaţi în examene;

Bucură-te, cel ce îi ajuţi pe cei din închisori;

Bucură-te, vindecătorul celor bolnavi;

Bucură-te, că aduci linişte în sufletele întristate;

Bucură-te, ajutorul celor aflaţi în felurite necazuri;

Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, Mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al IX-lea

Ai fost închipuit de pictor cu o Icoană a Domnului nostru Iisus Hristos pe piept, pentru a arăta râvna ta sfântă şi cu o săgeată, spre mărturie a pătimirii tale, căci ai fost străpuns cu săgeţi de către cei necredincioşii care nu ştiau să-I cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al IX-lea

O, Sfinte Apostole Iuda Tadeu, ajută-ne să sporim în credinţă, nădejde, dragoste, smerenie, curăţie, milostenie, cumpătare, blândeţe, îndelungă răbdare şi hărnicie. Ajută-ne să ne vindecăm de mânie, mândrie, zgârcenie, lăcomie, desfrânare, invidie, lene, vrăjitorie şi avorturi.

Bucură-te, nădejde sfântă;

Bucură-te, chemare neabătută;

Bucură-te, chip al smereniei;

Bucură-te, sălaş al evlaviei;

Bucură-te, Levi, leu al rugăciunii;

Bucură-te, Tadeu, izvor al înţelepciunii;

Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, Mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al X-lea

Din pricina dispreţului pentru fapta lui Iuda Iscarioteanul, mulţi preferau sa te numească Levi sau Tadeu. Însă tu ţi-ai sfinţit numele în smerenie cântând mereu lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al X-lea

Roagă-te şi pentru noi, PreaSfintei Treimi, Sfinte Iuda Tadeu, să ne dăruiscă Pogorârea Duhului Sfânt, Darurile PreaSfântului Duh şi rugăciunea în Duh şi în Adevăr, nouă, celor ce-ţi cântăm:

Bucură-te, următor credincios al lui Hristos;

Bucură-te, că asculţi şi înveţi cele ce sunt de folos;

Bucură-te, că ne înveţi să iertăm pentru a fi iertaţi;

Bucură-te, că ne ajuţi să-I fim lui Iisus prieteni şi fraţi;

Bucură-te, în Via lui Hristos lucrător neobosit ;

Bucură-te, mare apărător al creştinului oropsit;

Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, Mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al XI-lea

Slăvim pe PreaSfanta Treime, căci prin Întruparea şi Jertfa pe Cruce a Mântuitorului, a facut posibilă calea spre înDumnezeire. O cinstim pe PreaSfânta Fecioară Maria care îî ajută pe creştini în încercările lor. Îi cinstim pe toti Sfinţii şi Îngerii alături de care mijloceşti pentru noi şi-I cânti lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al XI-lea

Cinstim pomenirea ta, Sfinte Apostole Iuda Tadeu şi te rugăm să mijloceşti ajutor de la Dumnezeu nouă, celor care îţi cântăm:

Bucură-te, slăvindu-L pe Dumnezeu;

Bucură-te, rugându-te pentru sufletul meu;

Bucură-te, mijlocitorul mântuirii mele;

Bucură-te, apărătorul meu în ispite grele;

Bucură-te, chipul milosteniei;

Bucură-te, înfăţişarea smereniei;

Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, Mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al XII-lea

Cu ce cuvinte vom lăuda viaţa ta smerită, râvna ta înflăcărată şi dragostea-ţi nemăsurată pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos? Cu ce cuvinte vom lăuda minunile tale preaslăvite prin care îi binecuvântezi pe cei care te cinstesc? Negăsind cuvinte pe măsură, Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate şi-I cântăm împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al XII-lea

Sfinte Apostole Iuda Tadeu, Îi mulţumim PreaSfintei Treimi pentru ajutorul dat creştinilor prin mijlocirile tale şi ne rugăm ca şi de acum încolo să ne ajute şi pe noi să ne bucurăm de Milostivirea Sa, pentru rugăciunile tale.

Bucură-te, izgonitorul tristeţii;

Bucură-te, aducătorul blândeţii;

Bucură-te, împăcarea celor învrăjbiţi;

Bucură-te, salvare a celor năpăstuiţi;

Bucură-te, lauda Apostoliei;

Bucură-te, aflătorul bucuriei;

Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, Mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al XIII-lea (acest Condac se zice de trei ori):

O, Sfinte Apostole şi Mucenice Iuda Tadeu, cel ce ai dobândit atâta iubire pentru Mântuitoul nostru, încât viaţa ta I-ai adus prinos, primeşte această rugăciune şi te roagă pentru apărarea noastră de antihrist, de demoni şi de duşmani. Ajută-ne în necazuri şi în ispitele ce ne vin de la lume, de la trup si de la necuratul. Mijloceşte înţelepciune tuturor conducătorilor lumeşti si bisericeşti pentru a ne conduce pe căile mântuirii! Ajută-ne să trecem netulburati prin vămile văzduhului, ca, mântuiţi fiind, să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Apoi, se zice iarăşi Icosul I:

Ai fost născut, o, Sfinte Apostole, în Nazaretul Galileii, fiind unul dintre cei patru fii ai Sfântului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria: Iuda, Iacov, Iosie şi Simon. Şi tot ca şi fraţii tăi, la început nu credeai în El. Apoi, înţelegându-ţi greşeala, ai devenit unul dintre cei doisprezece apostoli ai Mantuitorului şi te numeai cu smerenie ,,Iuda, sluga lui Hristos şi fratele lui Iacov”. Pentru aceasta, o, sfinte Iuda Tadeu, trimite-mi ajutor spre a cinsti Sfântă Apostolia ta:

Bucură-te, învăţătorul smereniei;

Bucură-te, îndreptătorul mândriei;

Bucură-te, dascălul pocăinţei;

Bucură-te, stâlpul credinţei;

Bucură-te, înţelept slujitor al lui Hristos;

Bucură-te, că ascultarea ţi-a adus folos;

Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, Mare Apostol al lui Hristos!

şi Condacul I:

Mult-smeritului Apostol şi rudă a Domnului nostru Iisus Hristos, Iuda Tadeul, lauda Mucenicilor, grabnic ajutător al celor deznădăjduiţi, să-i cântăm cu bucurie: Mare este Dumnezeu întru tine, Sfinte Apostole Tadeu al Galileii!

Apoi, se citeşte această RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL APOSTOL IUDA TADEU:

Sfinte Apostol Iuda Tadeu, eu, …(se spune numele), mă încredinţez îngrijirii tale. Roagă-te pentru mine; ajută-mă să-mi amintesc că nu sunt singur în strădaniile mele! Te rog, fii alături de mine şi roagă-L pe Dumnezeu să-mi trimită speranţă în mâhnire, curaj în frică şi vindecare în timpul tuturor încercărilor! Te rog, cere-I Domnului nostru iubitor să-mi dea harul să accept orice îmi oferă viaţa şi să-mi susţină credinţa în Puterea Sa vindecătoare!

Îţi mulţumesc, Sfinte Apostol Iuda Tadeu, pentru speranţa pe care o dai tuturor celor care cred şi ajută-mă, te rog, să ofer şi altora acest dar al speranţei! După Voia lui Dumnezeu. Amin !

A 2-A RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL APOSTOL IUDA TADEU (la vreme de necaz)

O, Sfinte Iuda Tadeu, rudă a Domnului nostru Iisus Hristos, Apostol și Martir glorios, strălucit în virtuți și puternic în minuni, credincios și grabnic ajutător al celor ce te cinstesc și se încred în tine, privește cu ochi milostivi la cel ce astăzi aleargă la tine și cere mijlocirea ta!

Tu ai dobândit de la Dumnezeu darul de a ajuta îndeosebi pe acei care au pierdut aproape orice speranță și se află în pragul disperării.

Privește deci la mine și vezi în ce strâmtorare mă aflu! Viața mea este o viață de suferință. Zilele mele sunt pline de durere și necaz, sufletul meu este o mare amărăciune.

Cărările mele sunt pline de suspine și lacrimi și griji mistuitoare care îmi macină toată puterea de viață.

Neliniștea, disperarea și lipsa de încredere în ajutorul de sus îmi copleșesc de multe ori sufletul, astfel încat mi se pare ca Mila Dumnezeiască m-ar fi părăsit. Atunci sufletul meu se umple de întuneric, credința se clatină, inima mea slăbește și disperarea se furișează în suflet vrând să se facă stăpână peste mine. O, Sfinte Iuda Tadeu, tu nu mă poți lăsa în starea aceasta. La tine alerg, pe tine te rog, ajută-mi Ascultă te rog, rugămintea mea! Nu mă voi departa de tine până când nu mă vei asculta! Grăbește-te și vino-mi, te rog, în ajutor și nu mă lăsa, ca încrederea mea în tine sa fie rușinată! Fie ca prin mijlocirea ta să se preamarească și întru mine nesfârșita Milostivire a lui Dumnezeu! Ascultă-mi rugăciunea mai ales în necazul meu cel mare pe care îl am acum și dă-mi grabnicul tău ajutor în ( aici se marturiseste necazul ).

Nu lăsa ca sufletul meu să rămână zdrobit de aceasta lovitură a durerii și să cadă în disperare! Asculta-mă o, Sfinte Iuda Tadeu, împlinește-mi rugămintea și eu iți voi fi recunscător în toate zilele mele! Te voi cinsti ca pe cel mai de seama ajutător al meu.

Voi mulțumi lui Dumnezeu pentru mijlocirea ta și voi răspândi pe cât îmi va sta în putere cinstirea ta între oameni. Amin!

Şi apoi se face :

Otpustul

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale, ale Sfântului Apostol Iuda, rudenia Domnului şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi !

Amin !

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului

 

Troparul Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului

Glasul 1

Al lui Hristos frate şi mucenic tare, ştiindu-te pe tine, Sfinte Iuda, cu sfinţenie te lăudăm pe tine, cel ce ai călcat înşelăciunea şi credinţa ai păzit. Pentru aceasta astăzi preasfântă pomenirea ta prăznuind, dezlegare de păcate cu rugăciunile tale luăm.

 

Cântarea 1

Glasul al 5-lea

Irmos:Calul şi călăreţul în Marea Roşie i-a scufundat Hristos, Cel Ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt, şi pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruinţă.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Tăinuitorule al celor cereşti, Sfinte Iuda Preaînţelepte, ucenic al Mântuitorului şi părtaş al vieţii celei adevărate, mişcă-mi limba mea şi îndreptează-mi cuvântul pentru a te lăuda, fericite.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Trăgând jugul Mântuitorului, apostole şi brazdă tăind şi înnoind cu harul, sămânţa ai semănat şi mult rod ai adus Celui Ce te-a chemat, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe Cuvântul, Cel Ce S-a întrupat aflându-L Învăţător şi cu razele Lui, de Dumnezeu văzătorule, fiind luminat, a doua lumină te-ai făcut, cu strălucirile celei dintâi, închipuindu-te, vrednicule de minuni.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai credinţa să spună, iar nu dovedirea minunilor celor mai presus de minte, de Dumnezeu Născătoare Preacurată, că pe Dumnezeu, Cuvântul Cel necuprins, L-ai născut îmbrăcat în Om.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Cel Ce cu Porunca Ta ai înfipt pe nimic pământul şi ai ridicat neţinut pe cel îngreuiat, pe piatra cea neclătită a Poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte Biserica Ta, Unule, Bunule şi Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Înălţatu-s-a bună podoaba ucenicilor lui Hristos mai presus decât toată mărirea; că aceia i-au fost lui prieteni şi de aproape şi rudenii şi împreună locuitori şi tainelor tâlcuitori.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Apostole Iuda, fraţii tăi te laudă pe tine, cel ce te-ai arătat frate după lege socotit, al Celui Ce S-a arătat în trup, al Cuvântului Celui Ce a strălucit mai înainte de veci din Tatăl cel nenăscut şi pururea veşnic.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Omorându-ţi mădularele tale pe pământ, împreună ai locuit cu Hristos, Viaţa tuturor, preafericite şi vestitor al petrecerii celei de viaţă purtătoare tu ai fost lumii, graiurile vieţii vestind.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată tu, mai mult decât toate, Curată, eşti cu har Dăruită, întrecut-ai cu sfinţenia pe toţi, covârşit-ai toate şi mai înaltă decât toate puterile cereşti te-ai arătat, Maică lui Dumnezeu fiind.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Dumnezeiasca Ta deşertare cunoscând-o Avacum, cu mai înainte vederea, Hristoase, cu frică a strigat Ţie: spre mântuirea poporului Tău, ca să mântuieşti pe unşii Tăi ai venit.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Marele Apostol al Domnului arătării Duhului învrednicindu-se, a fost iubit şi raza vederii Lui şi frumuseţea Lui a văzut.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Fiind plin de harurile şi de darurile cele date ţie de la Dumnezeu, apostole, la limanul mântuirii îndreptează, pe cei ce te măresc pe tine cu cântări.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu puterea cea nebiruită a Preasfântului Duh fiind întrarmat, slujitorule al celor de negrăit, alungi duhurile vicleniei cu cuvântul Darului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ai zămislit în chip de negrăit pe Făcătorul tău şi Dummezeu, Ceea ce eşti cu totul fără prihană roagă-L să ne izbăvească pe noi din primejdii şi sufletească mântuire să dăruiască celor ce te laudă pe tine, Stăpână.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, la Tine alerg şi Ţie strig: luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un Milostiv.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Părăsind umbrele Legii, chipul adevărului luminat l-ai propovăduit, agonisindu-ţi povăţuitor pe Unicul Adevăr.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Porunca Cuvântului împlinind, apostole, ai înconjurat toate neamurile cu învăţăturile tale învăţându-le şi botezându-le cu chemarea Treimii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca o ploaie cerească, ca nişte rouă de sus, dumnezeiască vestirea  ta, de Dumnezeu propovăduitorule, uscăciunea mulţimii zeilor a stricat, cu propovăduirea lui Dumnezeu cel Unul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Omoară-mi patimile mele, de Dumnezeu Născătoare şi sufletul meu cel omorât cu muşcarea, păcatului ridică-l, Maica adevăratei Învieri.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Marea patimilor cea sălbăticită de viforul cel stricător de suflete, linişteşte-o, Stăpâne Hristoase, şi din stricăciune mă scoate, ca un Milostiv.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu învăţătura privirii la cele de sus şi cu luminate faptele vieţii, apostole al lui Dumnezeu, fiind strălucit, pe cei din adâncul necunoştintei i-ai luminat.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Trimiţi tuturor oamenilor cartea ta cea luminată şi plină de învăţăturile Duhului, de cele sfinte luminătorule preaminunate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Văzătorul de Dumnezeu ca un cer cuvântător spune slava lui Dumnezeu vestind şi minunile Celui Ce S-a arătat pentru noi cu trup.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, izbăveşte-mă de stricăciune şi tulburarea patimilor mele o potoleşte, Ceea ce ai născut Izvorul nepătimirii.

 

Condac

Glasul 1

Podobie: Ceata îngerească...

Din rădăcină slăvită, Odraslă de Dumnezeu dăruită ai răsărit nouă, însuţi văzătorule al Domnului, apostole, al lui Dumnezeu frate, propovăduitorule al lui Hristos, preaînţelepte, hrănind toată lumea cu rodurile cuvintelor tale, cu credinţa Domnului, preafericite şi tăinuitorule al harului.

 

CONDAC

Glasul al 2-lea

Podobie: Pe propovăduitorul...

Cu minte tare ucenic ales tu te-ai arătat şi stâlp neclintit Bisericii lui Hristos, neamurilor ai propovăduit cuvântul lui Hristos, învăţându-le să creadă într-o Dumnezeire, din care pricină ai şi fost preamărit şi ai primit harul vindecării, ca să vindeci neputinţele celor ce aleargă către tine, Apostole Iuda întru tot lăudate.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Domnul părinţilor Cel Preaînălţat, văpaia a stins-o şi pe tineri i-a rourat, pe cei ce cântau cu un glas: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pe cel ce a fost împodobit cu apropierea de Dumnezeire, pe Apostolul Iuda, toţi să-l lăudăm, dumnezeieşte cântând: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Limba ta cea mişcată de Duhul şi de Dumnezeu insuflată, a întors lumea cu propovăduirea lui Hristos, Căruia toţi cântăm: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Datu-ţi-a ţie Domnul cereasca moştenire şi scaun prealuminat, în care odihnindu-te, dumnezeieşte cânţi: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu gura şi cu mintea, pe tine de Dumnezeu Născătoare toţi te propovăduim, Preacurată; că ai născut, pe Dumnezeu, Căruia toţi cântăm: Dumnezeule, bine eşti cuvîntat.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Ţie, Făcătorului a toate, în cuptor, tinerii cântare a toată lumea împreună cântau: toate lucrurile, pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Bogăţia neamurilor şi cinstea împăraţilor şi slava ai luat, strigând, apostole: Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Toată raza Mângâietorului care a venit peste tine, fericite şi ai luat, strigând, mărite: Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu cântări credincioşii cinstim raza cea dată ţie, Sfinte Apostole Iuda, cu osârdie cântând: Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Veniţi să cinstim frumuseţea lui Iacov, pe Preacurata Maria, cu un glas strigând: Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Isaia dănţuieşte, Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu, pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul; Răsăritul este numele Lui; pe Care mărindu-L, pe Fecioara o fericim.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Srălucind mărite cu razele vărsărilor de lumină ale Duhului, strălucirile minunilor celor mai presus de fire tuturor le verşi, ca un ucenic al lui Emanuel; pe Care slăvindu-L, pe tine, de Dumnezeu văzătorule, te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împreună cu cetele îngereşti înainte stând împodobiţi, singurii privitori şi văzători ai Unuia Născut, ai Celui Ce a sărăcit cu trupul pentru noi; pe Care cu dinadinsul acum rugaţi-L să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Ceea ce ai născut pe Ziditorul făpturilor, Preacurată, ai purtat începătura a tot neamul, Care are slavă neasemănată şi preaînaltă. Pentru aceasta Celui născut al tău închinându-ne, pe tine te slăvim.

 

SEDELNA

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Al Stăpânului, Cel Ce S-a născut şi frate ai fost tuturor celor aleşi, Apostole Iuda Fericite, frate ai fost şi de Dânsul apostol ai fost trimis la toate marginile, prealăudate, ca să semeni cuvântul credinţei tuturor şi să luminezi pe cei ce erau robi ai vicleanului stăpânitor al lumii, întru întunericul necunoştinţei. Pentru aceasta strigăm către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Căzând în ispitele de multe feluri ale vrăjmaşilor celor nevăzuţi şi văzuţi, de viforul greşelilor mele celor nenumărate sunt cuprins; ci ca la o ajutătoare caldă şi Acoperământ al meu, la limanul bunătăţii tale, Preacurată, alerg. Pentru aceasta pe Cel Ce S-a întrupat din tine fără sămânţă, roagă-L, Preasfântă, pentru toţi robii tăi, cei ce te laudă neîncetat. De Dumnezeu Născătoare Prealăudată, cere de la Fiul Tău şi Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce se închină după vrednicie naşterii tale.

Viața Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului

 


Sfântul Apostol Iuda a fost unul din cei doisprezece Sfinți Apostoli ai lui Hristos, trăgându-se din seminția lui David și a lui Solomon.

Sfântul Apostol Iuda a fost unul din cei doisprezece Sfinți Apostoli ai lui Hristos, trăgându-se din seminția lui David și a lui Solomon. El s-a născut în Nazaretul Galileii, din tatăl său, Iosif teslarul - care a fost după aceea logodnicul Preacuratei Fecioare Maria - și din maica sa Salomeea, nu cea din Betleem, ci alta, care a fost fiica lui Agheu, fiul lui Varahie și fratele lui Zaharia. Pe ea a luat-o Iosif în însoțire legiuită și i-a născut pe acești fii, care sunt pomeniți în Evanghelia lui Matei: Iacob, Iosie, Simon și Iuda. însă acest Sfânt Iuda se numește Iuda al lui Iacov - adică fratele lui Iacov cel numit fratele Domnului -, căci pentru smerenie, singur se făcea nevrednic să se numească fratele Domnului după trup, de vreme ce la început a greșit din neștiință față de El, pe de o parte pentru necredință, iar pe de alta pentru neiubirea de frate. Cu necredința a greșit, precum adeverește despre aceasta Sfântul Ioan, zicând: Nici frații lui nu credeau în El.

Tâlcuind aceasta, Sfântul Teofilact spune că feciorii lui Iosif sunt frați ai Lui și zice: „Il ocărăsc frații lui, feciorii lui Iosif, între care este și acest Iuda. Insă de unde aveau ei această necredință? Din socoteala cea putredă și din zavistie, pentru că obiceiul rudeniilor este ca totdeauna să urască mai mult pe ai săi, decât pe cei străini”. Deci este arătat că Iuda de la început a greșit întru neștiință către Hristos, cu necredința și cu zavistia. El a mai greșit și cu neiubirea de frate, precum se scrie despre aceasta în Viața Sfântului Iacov, fratele Domnului, pentru că Iosif - după întoarcerea din Egipt - împărțind pământul său fiilor lui cei firești, pe care i-a avut cu femeia cea dintâi, a voit să facă parte și Domnului nostru Iisus Hristos, Cel născut fără de stricăciune, mai presus de fire, din Preacurata Fecioară, fiind Acela atunci încă prunc mic, iar ceilalți fii ai lui Iosif - între care și acest Iuda - nu voiau să-L primească la moștenire împreună cu ei, ca pe Cel ce nu era născut din aceeași maică. Iar Iacov L-a primit pe El împreună moștenitor la partea sa, și de aceea Iacov s-a numit după aceea „fratele Domnului”. Deci Sfântul Iuda, știind greșelile sale cele mai dinainte, nu îndrăznea să se numească fratele Domnului, ci numai al lui Iacov, precum scrie și în scrisoarea sa, zicând: „Iuda, sluga lui Iisus Hristos și fratele lui Iacov...”. Acest sfânt apostol are încă și alte felurite numiri.

Astfel, Sfântul Matei Evanghelistul îl numește Levi sau Tadeu și aceasta nu fără oarecare taine, pe care le putem cunoaște în parte din tâlcuiri, pentru că Levi se numește „împreunat” sau „din inimă” sau „ca un leu”. Deci Sfântul Iuda s-a numit Levi, pentru că după greșeala lui cea mai dinainte, ce o făcuse din neștiință, după ce a cunoscut că Iisus este adevăratul Mesia, s-a alăturat lângă Dânsul cu dragoste din inimă și ca un leu s-a nevoit cu bărbăție pentru El. Drept aceea, cu dreptate și cu cuviință s-au zis despre dânsul aceste cuvinte, care oarecând s-au zis și despre Iuda cel dinainte, fiul lui Iacov și strămoșul lui Hristos: ludo, pe tine te laudă frații tăi; culcându-te, ai dormit ca un leu și ca un pui de leu. Iar Tadeu se tâlcuiește „lăudător” și „mărturisitor” sau „sânii laptelui”. Deci Sfântul Iuda a fost numit Tadeu, căci, lăudând și mărturisind pe Hristos Dumnezeu, hrănea din învățăturile sale apostolești ca prin niște sâni de lapte pe cei ce erau prunci în credință, adică pe cei dintâi credincioși ai Bisericii.

Mai sunt încă și unii care socotesc cum că acest Sfânt Iuda, iar nu altul, este numit Varsava în Faptele Apostolilor. Acolo se zice: Au voit apostolii și bătrânii cu toată adunarea să aleagă pe un bărbat dintr-înșii și să-l trimită în Antiohia cu Pavel și cu Varnava, anume pe Iuda, care se numea Varsava. Deci Varsava se tâlcuiește „fiul întoarcerii” și de aceea se numește Sfântul Iuda Varsava, fiindcă, după greșelile sale cele de mai înainte către Hristos, s-a întors la El prin pocăință, cu credință și cu dragoste. Căci, în cele ce greșise mai mult, în acelea a arătat mare îndreptare. El greșise mai întâi prin necredință, după aceea a crezut într-însul fără îndoială și s-a făcut Apostolul și propovăduitorul Lui. Greșise către Hristos și prin neiubire, iar după aceea atât L-a iubit, încât și-a pus și sufletul pentru Dânsul, pentru că avea mare râvnă pentru Hristos și dorea ca toată lumea să-L cunoască pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, să creadă într-însul, să-L iubească și să-și câștige mântuirea. Această râvnă a lui este povestită și în Sfânta Evanghelie. Căci, pe când Domnul grăia către ucenicii Săi: Cel ce mă iubește pe Mine, va fi iubit de Tatăl Meu și Eu îl voi iubi pe el și singur Mă voi arăta lui... atunci Iuda -nu Iscarioteanul, ci acest frate al Domnului după trup - a zis către dânsul: Doamne, ce este că ai să Te arăți nouă, și nu lumii? Ca și cum ar fi zis: „Doamne, nu numai nouă să ne dai cunoștința Ta, ci la toată lumea. Nu numai nouă singuri să ne arăți mântuirea Ta, ci și la tot neamul omenesc, ca nu numai noi, robii și ucenicii Tăi, ci și toată lumea, cunoscându-Te pe Tine Făcătorul și Mântuitorul său, să Te iubească cu căldură, să-Ți slujească cu credință și să Te proslăvească în veci”.

Iar după înălțarea Domnului, Sfântul Apostol Iuda a propovă­duit pe Hristos în felurite țări. Despre aceasta ne spune Nichifor, istoricul bisericesc, zicând despre dânsul astfel: „Dumnezeiescul Iuda, nu Iscarioteanul, ci altul, care avea două nume, Tadeu și Levi, fiul lui Iosif și fratele lui Iacov, cel aruncat de pe aripa bisericii, a propovăduit mai întâi Evanghelia în Iudeea, Galileea, Samaria, și Idumeea, apoi în cetățile Arabiei, în părțile Siriei și ale Mesopo-tamiei; iar mai pe urmă, s-a dus în Edesa, în cetatea lui Avgar, unde mai înainte propovăduise pe Hristos alt Tadeu, care era unul din cei șaptezeci de apostoli. Acolo, dacă lipsea ceva din slujba acelui Tadeu, acest Iuda Tadeu le-a împlinit bine”.

Încă să se mai știe că Sfântul Iuda a binevestit cuvântul mântuirii și în Persia, iar de acolo a scris în limba grecească Epistola sobornicească către toți credincioșii, care, deși este scrisă pe scurt, este însă de mare înțelegere și plină de învățături folositoare. Unele cuvinte din acea scrisoare sunt dogmatice, adică despre taina Prea Sfintei Treimi și a întrupării lui Hristos, despre deosebirea îngerilor buni de cei răi și despre înfricoșata judecată ce va să fie; iar altele sunt învățătoare de obiceiuri, care sfătuiesc pe oameni a fugi de necurățiile păcatelor trupești, de huliri, de mândrie, de neascultare, de zavistie și de urâciune, de meșteșugiri și de vicleșuguri, ca fiecare să fie statornic în chemarea sa, în credință, în rugăciune și în dragoste. Așijderea, ele mai învață a se îngriji de întoarcerea celor rătăciți la adevărata credință și a se păzi de eretici, ale căror obiceiuri vătămătoare de suflet le-a vădit luminos, iar pierzarea lor a arătat-o asemenea cu a sodomitenilor.

În scrisoarea sa arată încă și aceasta, că nu este destul pentru mântuire, ca să se lepede cineva de păgânătate și să fie chemat la sfânta credință, ci se cuvine ca, pe lângă credință, să facă și fapte bune cuviincioase chemării și vrednice de mântuire. Pentru aceasta el aduce spre pildă pe îngerii și oamenii pedepsiți de Dumnezeu. Pe îngerii răi Dumnezeu i-a legat în întuneric cu legăturile cele veșnice și spre judecata Sa îi păzește, deoarece nu și-au păzit rânduiala lor. Pe oamenii cei scoși din Egipt i-a pierdut în pustie, deoarece n-au umblat după chemarea lui Dumnezeu, ci s-au abătut la îndărătnicii. Astfel Sfântul Apostol Iuda a arătat în trimiterea sa prin cuvinte scurte lucruri mari.

El a suferit multe dureri și osteneli, trecând prin multe țări, propovăduind pe Hristos, botezând și încredințând popoarele și povă-țuindu-le la mântuire. Apoi, după ce s-a dus în părțile Araratului, întorcând mulțime de popor de la înșelăciunea idolească la Hristos, a fost prins de închinătorii la idoli și, după ce l-au muncit mult, l-au spânzurat pe un lemn în chip de cruce. Și fiind străpuns cu săgeți de cei necredincioși, și-a sfârșit nevoința și alergarea sa, și a trecut la Hristos Dumnezeu, ca să-și ia cununa cea veșnică a răsplătirii aposto-lești la ceruri.

miercuri, 18 iunie 2025

Bună dimineața! Vă doresc să petreceți această zi într-un mod minunat dispoziție, bucurie în fiecare clipă.


 Bună dimineața! Vă doresc să petreceți această zi într-un mod minunat dispoziție, bucurie în fiecare clipă. Lasă

toate lucrurile să meargă bine și cu succes, in care să existe o atmosferă de bunătate și căldură. Să fie bucurie și zâmbete care te însoțesc astăzi! ✍️💣.  🤩 O lume fără iubire e ca vântul de afară.

Nu-l poți atinge sau inhala.

Pur și simplu există, dar nu aduce bucurie. Iubirea este cea care dă sens vieților noastre, precum lumina soarelui care pătrunde în fiecare colț. Este cea care ne face vulnerabili, dar în același timp puternici.


♥️ Când iubim, ne deschidem inimile și permitem unei alte persoane să intre în viața noastră. Este ca o gură de aer proaspăt care ne trezește și ne face să ne simțim vii. Fără iubire, lumea pare gri și goală, dar cu iubire, este luminoasă și plină de posibilități.


♥️ Așadar, să nu uităm de importanța iubirii în viețile noastre. Fiți curajoși, deschideți-vă inimile și acceptați iubirea atunci când vă bate la ușă. La urma urmei, iubirea este cea care ne face fericiți, iar viața este un adevărat miracol.🤩🤩


𝐌𝐞𝐫𝐬𝐮𝐥 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐮𝐥𝐭̦ 𝐩𝐞 𝐩𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭...

🎈În natură, timpul curge într-un mod special, ca și cum s-ar opri pentru a ne oferi oportunitatea de a ne bucura
frumusețea lumii înconjurătoare
🎈

 Un proces care permite corpului să-și echilibreze din nou sarcina electrică.

𝐌𝐞𝐫𝐬𝐮𝐥 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐮𝐥𝐭̦ 𝐩𝐞 𝐩𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭...
Cunoscut și sub denumirea de 𝑔𝑟𝑜𝑢𝑛𝑑𝑖𝑛𝑔 sau 𝑒𝑎𝑟𝑡ℎ𝑖𝑛𝑔, nu este o modă hippie – ci o practică ancestrală pe care știința modernă începe să o susțină.
Pe scurt, constă în conectarea corpului la câmpul electric natural al Pământului, ceea ce generează efecte fiziologice reale.

Cum funcționează?
Pământul are o sarcină electrică negativă constantă.
Când mergi desculț pe iarbă, nisip sau pământ umed, corpul tău absoarbe electroni liberi, care acționează ca antioxidanți naturali.
Acești electroni ajută la neutralizarea radicalilor liberi și la reducerea inflamației.

Ce spune știința?
Studii publicate în Journal of Environmental and Public Health și Frontiers in Physiology au demonstrat că grounding-ul:

Reduce nivelurile de cortizol (hormonul stresului)

Îmbunătățește somnul profund și odihnitor

Diminuează durerea cronică și inflamația sistemică

Îmbunătățește variabilitatea ritmului cardiac (un indicator esențial al sănătății cardiovasculare)

Susține recuperarea musculară după efort fizic

De asemenea, s-a observat că reglează activitatea sistemului nervos autonom, echilibrând cele două ramuri ale sale: simpaticul (asociat cu stresul) și parasimpaticul (relaxare).

Pe scurt:
Mersul desculț timp de 20–30 de minute pe zi, pe pământ sau iarbă, poate oferi beneficii imunitare, antiinflamatoare și neurologice.
Este gratuit, natural și, da – are susținere științifică.

Rugăciunea Celui Care mângâie

 

Duhul Sfânt nu umple pur și simplu în mod „mecanic” universul cu Sine, ci El îl animă, în fiecare secundă îi întreține existența, altfel totul s-ar dezintegra și s-ar împrăștia.

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin.

Rugăciunea Împărate Ceresc se adresează celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi, Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care de la Tatăl purcede (după cum mărturisim în Simbolul Credinței). Originea și autorul acestei rugăciuni nu sunt cunoscute, însă există motive să credem că își are obârșia aproape de sfârșitul primului mileniu al erei creștine.

Împărate Ceresc este probabil una dintre cele mai cunoscute rugăciuni, alături de Tatăl nostru (Rugăciunea domnească) și de Psalmul 50 al lui David. Face parte din așa-zisele „rugăciuni începătoare”, adică acele rugăciuni pe care le auzim la începutul multor slujbe, inclusiv la începutul rugăciunilor noastre obișnuite de dimineață și de seară: Împărate Ceresc, Sfinte Dumnezeule (de 3 ori), Prea Sfântă Treime, Tatăl nostru.

În plus, se obișnuiește să se citească Împărate Ceresc pentru a-L chema pe Duhul Sfânt înainte de începerea oricărui lucru. Unul dintre aceste cazuri este rugăciunea din slujbele bisericești. Iar acest lucru, cred, explică includerea rugăciunii Împărate Ceresc între rugăciunile începătoare. În sfârșit, această rugăciune este una dintre stihirile Cinzecimii. Totuși, să privim mai întâi textul rugăciunii.

Ne adresăm Duhului Sfânt ca unui Împărat al Cerurilor (a se vedea începutul Rugăciunii Domnești: „Tatăl nostru, care ești în Ceruri...”). Această adresare, strict vorbind, nu este specifică celui de-al treilea Ipostas. Astfel, spre exemplu, în vecernia din Postul Mare se citește rugăciunea „Împărate Ceresc, credința o întărește...”, care cel mai probabil face referire la Hristos, dar nu este destul de clar; ne putem gândi, de asemenea, că este adresată Sfintei Treimi.

Urmează apoi apelativul „Mângâietorule” (Παράκλητος în greacă). Astfel L-a numit Mântuitorul pe Duhul Sfânt într-o convorbire cu ucenicii: „Și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul adevărului, pe care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște; voi Îl cunoașteți că rămâne la voi și în voi va fi!” (Ioan 14, 16-17). Pe lângă sensul evident – „cel care mângâie, alină” –, acest cuvânt poate fi înțeles, de asemenea, în sensul de „mijlocitor”, „Dumnezeu”, „ocrotitor”.

Despre Duhul Sfânt, precum și despre Dumnezeu „în general”, vorbim de omniprezență „Care pretutindenea ești”. Expresia care urmează, „toate le plinești”, pe drept cuvânt poate încurca. După cum se poate observa, în acest caz, nu este vorba despre împlinirea rugăciunilor și dorințelor noastre, ci tot cam la fel ‒ despre omniprezența dumnezeirii: „pe toate le plinești” înseamnă „pe toate le umpli cu Tine”. Cu toate acestea, aici se poate vedea ceva și mai mult: Duhul Sfânt nu umple pur și simplu în mod „mecanic” universul cu Sine, ci El îl animă, în fiecare secundă îi întreține existența, altfel totul s-ar dezintegra și s-ar împrăștia.

Mai există în această rugăciune o expresie pe care, după cum vă puteți imagina, mulți o înțeleg greșit: „Vistierul bunătăților” nu înseamnă nicidecum că Duhul Sfânt este un fel de comoară pentru oamenii buni. Nu, Duhul de viață făcător este vistieria celor bune, fericite, izvorul și rezervorul a tot binele și al curăției.

În continuare Îl numim pe Duhul Sfânt „Dătător de viață”. Aici este necesar să amintim o altă cântare pe care o auzim adesea la priveghere: „Prin Duhul Sfânt tot sufletul viază și întru curăție se înalță...”.

Toate aceste cuvinte și expresii despre care am vorbit până acum sunt apelative folosite în aproximativ două treimi din rugăciune. Urmează apoi partea de cerere. Ce Îi cerem Duhului Sfânt-Dumnezeu? Îi cerem „să vină și să se sălășluiască întru noi”. Acest lucru poate fi înțeles în două moduri (iar o înțelegere nu o exclude pe cealaltă): fie ne dorim ca fiecare dintre noi să devenim casă a Duhului Sfânt, biserică a lui Dumnezeu, fie ca Duhul Sfânt să se sălășluiască printre noi (cf. Ioan 1, 14), între noi, unindu-ne într-Unul Trupul lui Hristos.

Cerem apoi ca Duhul Sfânt, sălășluit în noi, să ne curețe de toată întinăciunea, adică de patimă, de păcat și pentru ca El, Bunul, să ne mântuiască sufletele, adică să ne izbăvească de puterea lumii, a diavolului, ba încă și de patimile noastre, și ca El să ne dăruiască Împărăția Cerurilor, propria Sa Împărăție (a se vedea începutul rugăciunii).

După cum am menționat mai sus, rugăciunea Împărate Ceresc este componentă a slujbei Cinzecimii (Ziua Sfintei Treimi). Amintim că această rugăciune nu se citește în perioada dintre Paști și Rusalii: în perioada pascală ea este înlocuită cu citirea (sau cântarea) întreită a Troparului Paștilor, iar de la Înălțare până la Paști nu mai este înlocuită cu nimic, iar această absență semnificativă subliniază încordarea cu care Biserica așteaptă în fiecare an Pogorârea Duhului Sfânt. Și iată că în ziua Cinzecimii, după șapte săptămâni de absență specifică, se aude din nou rugăciunea Împărate Ceresc cântându-se de multe ori, începând cu Vecernia Mare (penultimele stihiri la stihoavne), iar apoi de două ori la Utrenie (după Psalmul 50 și înainte de Doxologia Mare). Din această zi, Împărate Ceresc se citește în fiecare zi, până în prima zi de Paște.

(Părintele Feodor Liudogovski)

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, Cel ce pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea, si mantuieste, Bunule, sufletele noastre. Amin

Iata rugaciunea catre Sfantul Duh cea mai raspandita in Biserica Ortodoxa. Nu se incepe nici o lucrare importanta, nici in biserica, nici in lume, inainte de a o spune.

In Biserica, ea este rugaciunea care introduce orice alta rugaciune, pentru ca orice rugaciune adevarata se face in suflarea Duhului. "Insusi Duhul vine in ajutorul slabiciunii noastre, caci noi nu stim sa ne rugam cum trebuie, ci insusi Duhul se roaga pentru noi cu suspine negraite (Rom. 8, 26). Sunt cuvinte importante pentru rugaciunea noastra intr-o lume in care numai Duhul poate sa uneasca vazutul cu nevazutul care, spune Maxim Marturisitorul, trebuie sa se simbolizeze reciproc – imagine hristica [Mistagogia 2].

Hristos exista cu adevarat in Duhul Sfant, pe care ni-L impartaseste. Trupul sau eclezial este locul de unde izbucneste sau dimpotriva se prelinge in taina, picatura cu picatura, aceasta impartasire. Daca Hristos este uns prin Duhul, va fi si trupul sau, adica Biserica, ale carei madulare, "hristificate" vor deveni, in Hristos, un neam de profeti. Daca Cincizecimea incepe in ziua pe care o descriu simbolic Faptele Apostolilor, ea nu se si sfarseste atunci, ci continua, se desfasoara sau se ascunde, intr-un elan de nestapanit catre ultim, uneori tainica, alteori vizibila, pregatind si anticipand in euharistie si in oamenii euharistici, intoarcerea tuturor la Hristos. 

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului

Cuvantul "imparat" afirma dumnezeirea Duhului, asa cum a facut-o in anul 381 cel de-al doilea Sinod ecumenic. Duhul nu este o putere anonima, creata sau necreata, El este Dumnezeu, un "mod" unic de "subzistenta" a dumnezeirii, un tainic "ipostas" divin.

"Imparate ceresc": acest ultim cuvant desemneaza aici "Marea Dumnezeirii" din traditia siriaca. Imparatul este Cel care domneste. Duhul Tatalui, care se odihneste in Fiul, "Imparatie a Tatalui si Ungere a Fiului" spune, alaturi de multi altii, sfantul Grigorie de Nyssa [Despre rugaciunea duminicala, 3 Cf. Paul Florensky, La Colonne et le Fondement de la verité, tr. Lousanne, 1975, p. 94s ] - domneste adica slujeste comuniunea ipostasurilor divine din care, dupa traditie si in conformitate cu Scripturile, El este Cel de-al treilea. Exista Tatal, Unul, Fiul este Celalalt si depasirea oricarei opozitii se face in al Treilea, nu prin dizolvarea Celuilalt intr-Unul, cum se pare ca este cazul cel mai adesea in spiritualitatile asiatice si in gnoze, ci printr-o diferenta intreit sfanta, fara cea mai mica exterioritate.

In acelasi timp, acest Imparat vine la noi ca sa ne impartaseasca de ceresc, sa ne mangaie, sa ne daruiasca viata ca rezultat al Invierii. De aceea Hristos il numeste in Evanghelia lui Ioan, in cuvantarea de despartire, Paraclet, care se traduce "Mangaietorul", "Mijlocitorul", sau si mai bine comforter, din engleza, cel care intareste si da adevarata putere. "Celalalt Mangaietor”, spune Iisus, pentru ca sunt nedespartiti: imensa mangaiere, schimbarea vietii, forta interioara si tot ceea ce tine de Hristos, se descopera si se manifesta de-a lungul istoriei, in Duhul, in functie de cautarile, nelinistile, intentiile care o sfasie sau o inflacareaza.

Imparate ceresc, Mangaietorule: in Duhul, Dumnezeu isi transcede propria transcedenta, intr-o trans-descendenta iubitoare, daca acceptam acest termen, adica Dumnezeu se daruieste pe Sine Insusi, caci fiind cu totul inaccesibil prin natura, se face accesibil prin participare. Cum spunea Vladimir Lossky "Dumnezeu trece de zidul transcendentei Sale" in Duhul Sfant, prin care si in care Logosul, Cuvantul nu inceteaza sa se manifeste in diferitele formulari ale inteleptilor si profetilor, "lumina care lumineaza pe tot omul ce vine in lume" [Astfel se poate traduce versetul 9 din prologul Sfantului Ioan], prin care si in care Cuvantul nu inceteaza sa se faca trup: intruparea Cuvantului se desavarseste in Duhul - si prin libertatea constienta si puternica a Fecioarei, caci Duhul si libertatea nu pot fi despartite.

De aceea, cand spunem "Duhul Adevarului", nu denumim o notiune, un ansamblu de concepte, un sistem oarecare - sunt atatea! - ci pe Cineva, care ne-a spus ca El este "Calea, Adevarul si Viata", cuvintele "cale" si "viata", cuprinse in cel Adevarat, Credincios, Nemincinos, desemnand, se pare, indeosebi pe Sfantul Duh. Adevarul, revelatia, care uneste adevarul lui Dumnezeu si pe cel al omului, este Cuvantul intrupat, Dumnezeu facut om. Pe El ni-l aduce Duhul Sfant in sfintele taine ale Bisericii, in Biserica, taina a celui Inviat si a invierii, datorita si prin harul Duhului Sfant.

Hristos calatoreste cu pelerinii la Emaus, dar ei nu-L cunosc: totusi cuvantul Lui, care-i poarta Duhul, le inflacareaza inimile. Si cand frange painea deja euharistica, El se descopera si imediat se face nevazut caci nu mai poate fi prezent decat in Duhul Sfant.

Iata de ce Biserica, Trup al lui Hristos, este si templu al Duhului Sfant. In Hristos, Biserica este Biserica a Sfantului Duh.

Care pretutindenea esti si pe toate le implinesti

Totul este patruns de har, totul freamata, vibreaza, se trezeste in aceasta uriasa Suflare de viata, ca si copacul in vantul invizibil, dar miscator, ca si marea "cu mii de surasuri", ca si elanul care impinge, unul catre celalalt, pe barbat si pe femeie. Limba franceza moderna e tentata sa opuna spiritul materiei, sau mai mult, printr-un platonism degenerat, inteligibilul sensibilului. Dar, Duhul Sfant, Roua'h, este in limbile semitice, cand masculin cand feminin.

Nu pentru a saraci, a "naturaliza" Treimea intr-un fel de schema familiala: Tata, Mama, Fiu, ci pentru ca in termenii neclari ai limbajului nostru, viril este focul Duhului, iar feminin, murmurul sau "la hotarul tacerii" [Romani 19, 12], ca o mama care-si leagana copilul, cantandu-i cu gura aproape inchisa. Aici presimtim poate acea tainica intelepciune care strabate ultimele carti ale Vechiului Testament si care ne aminteste ca Dumnezeu este "matriciant" (care da viata) (cum traduce André Chouraqui), rahamim, plural emfatic al lui rehem, care inseamna matrice.

Sfantul Maxim Marturisitorul evoca prezenta Sfantului Duh in existenta insasi a lumii, in fiintele si lucrurile care sunt tot atatea logoi-ratiuni ai Logosului, tot atatea Cuvinte pe care Dumnezeu ni le adreseaza. Apostolul Pavel, in Epistola catre Efeseni (4, 6), Il evoca pe Dumnezeu, care este "peste toate si prin toate si intru toti". Tatal ramane cu adevarat Dumnezeu cel de dincolo, principiul a tot ceea ce exista. Cuvantul este Logosul care organizeaza lumea prin asa-numitele idei-vointe creatoare. Iar Duhul este chiar Dumnezeu in toate, care da viata si duce toate la desavarsire, intru frumusete, Dumnezeu cel inaripat, reprezentat simbolic prin miscare, zbor, vant, pasare, foc, apa vie, nu pamantul, ci Cel care transforma pamantul intr-o taina.

Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata

Cuvantul "bine" ca si "bun", de la sfarsitul acestei rugaciuni, are un sens ontologic, care se refera la fiinta, adica la iubire, caci "Dumnezeu este iubire", repeta Sfantul Ioan, deci fiinta nu e altceva decat profunzimea, densitatea inepuizabila a acestei iubiri. S-ar putea spune ca fiinta e relationala, ceva ca un fel de inauntru (iradiere) al comuniunii. Astfel "bunatatile" Duhului, al caror "vistier" este, adica locul daruirii si al raspandirii, inseamna harul, viata de dupa inviere, "lumina vietii", spune tot sfantul Ioan. Sfantul Duh se face in noi ceea ce Scripturile spun despre Imparatia lui Dumnezeu - piatra pretioasa, graunte de mustar, dospitura, apa, foc, painea si bautura vietii, camara de nunta ... [Sfantul Simeon Neoul Teolog, Predica a 90-a ]

De aceea textul rugaciunii completeaza cuvantul "bunatate", care ar putea avea o conotatie de static, cu "viata". Duhul, cum spune Crezul de la Niceea-Constantinopol, este "datator de viata". Se pare ca "viata" este cuvantul cheie atunci cand se vorbeste de Duhul. Sigur, in greceste, exista doi termeni distincti: bios, pentru viata biologica si zoi pentru viata spirituala, sau mai degraba viata ca temelie si desavarsire, rezultat al Invierii lui Hristos. Sigur ca aici nu e de facut nici o distinctie, decat poate intre diferitele grade de intensitate. Tot ce e viu este insufletit de Suflarea divina.

Asa se intampla cu aceste structuri invizibile, aflate in miscare, care fac ca tendinta generala spre dezagregare, spre haos, spre entropie sa se schimbe in reintegrare, in complexitate din ce in ce mai subtila, asa incat mereu viata sa nasca din moarte, reprezentare clasica a Crucii, a mortii ca premisa a invierii. Un mare fizician a putut sa afirme ca lumea musteste de inteligenta! Duhul este prezent si activ in tot ce este viu, de la celula la unirea mistica, trecand prin acea mare miscare a eros-ului care marcheaza, intensifica orice existenta si prin om, o duce spre har, spre agapi.

Totusi, daca se poate spune ca tot ce e viata, in lume, este in Duhul, in energia Sa, mult timp si de multe ori inca anonima - ceea ce sfantul Irineu de Lyon, in secolul al II-lea, numea Afflatus [Impotriva ereziilor IV, 2,1] - aceasta viata este intotdeauna legata de moarte. Insa de la Invierea lui Hristos incoace, sursa personala a lui Afflatus, sau Spiritus (ca sa reluam vocabularul sfantului Irineu) este descoperita. Sau mai degraba descoperita-ascunsa, sintagma care ar putea defini taina, altfel ar fi deja vorba de Parusie.

Ori Spiritus comunica, incepand din potirul euharistic, o viata curata, o viata care asuma si care deturneaza moartea: astfel incat atatea morti partiale, stigmate de neevitat ale existentei noastre, si in final chiar moartea noastra biologica, sunt de acum incolo pasti, adica treceri initiatice. Moartea, in sens global, fizica si spirituala, in acelasi timp, este oarecum in spatele nostru, ingropata in apele botezului (al vointei, al lacrimilor sau al sangelui - ce stim noi?). Fundamentul existentei noastre nu mai este moartea, ci Duhul. Si daca acordam atentie acestei prezente, daca scormonim pana la ea, pana la intinsele ei panze de tacere, de pace si lumina, teama din noi se schimba in incredere, lacrimile, in haina de nunta, haina sarmanului, – buna, proasta, nu conteaza, spune Evanghelia lui Matei –, chemat la ospat numai si numai prin har.

Duhul este si Dumnezeu cel ascuns, cel tainic, interior, aceasta depasire pe care o identificam cu radacinile fiintei noastre, intr-un preaplin al inimii care se transforma in marturisire si care ne invata sa vedem in Hristos pe Domnul si sa murmuram intru El, cu El, Avva Tata, un cuvant de tandrete, de incredere si respect. Duhul aprinde inima si deschide in noi "ochiul inimii", "ochiul de foc", care descopera in tot omul chipul lui Dumnezeu, iar in lucruri, "rugul aprins" al lui Hristos care vine. "Ochiul prin care Il vad pe Dumnezeu si cel prin care El ma vede pe mine este unul singur, acelasi", spunea Meister Eckhart [Predica nr. 12], si acest ochi unic este Duhul cel in Hristos, Dumnezeu adevarat si om adevarat.

Nu mai suntem prizonieri in timp si spatiu, ci se deschide in noi o respiratie mai profunda, aducand cu sine o bucurie sfasietoare, caci "respiram Duhul", dupa admirabila formula a Sfantului Grigorie Sinaitul [Mica filocalie a rugaciunii inimii, prima editie, Paris, 1953, p.250]. Atunci devenind incetul cu incetul "despartiti de toti si uniti cu toti” [Evagrie Ponticul, in I. Hausherr, Lectiile unui contemplativ, Paris, 1960, p.187], incepem sa iubim cu adevarat, cu o dragoste care nu mai tine nici de infrangere, nici de biruinta.

Ochiul inimii, ochiul deschis de catre Duhul, Il ghiceste, ca sa vorbim ca mitropolitul Georges Khodr, pe Hristos care se ascunde in misterul religiilor si as adauga eu, in misterul umanismelor si ateismelor providential revoltate de atatea caricaturizari ale lui Dumnezeu. Ochiul inimii vede nu numai Biserica in lume, forma sociologica si adesea derizorie, ci lumea in Biserica, o Biserica fara granite, in care comuniunea sfintilor s-ar largi intr-o comuniune a tuturor marilor traitori, creatori de viata, de dreptate si frumusete si chiar a tuturor marilor nefericiti, care au vrut "sa sfarseasca odata cu judecata lui Dumnezeu", cum ar fi un Antonin Artaud, care a intuit, poate, si ne-a facut sa intuim si noi “crucea ca pe o judecata a judecatii" [Sf. Maxim Marturisitorul, Intrebari catre Thalassius, 43].

In inima acestei Biserici fara hotar, a acestei "iubiri nesfarsite", cum isi intitula cea mai frumoasa carte “un calugar al Bisericii din Orient”, o presimtim, o marim pe Maria, Maica lui Dumnezeu, cea care, primind Duhul pentru a da nastere Cuvantului, a dezlegat tragedia libertatii umane. Caci Duhul, daca este primit de libertatea noastra, o elibereaza si o face sa rodeasca, ii ofera un spatiu infinit de creatie, o impregneaza cu eternitate. De aceea Biserica Ortodoxa foloseste aceeasi expresie pentru a caracteriza si Duhul si pe Fecioara: Duhul panaghion, preasfant si Fecioara panaghia...

Vino si Te salasluieste intru noi

Vino, mai spune rugaciunea noastra. Dupa ce ne-a asigurat ca Duhul este pretutindeni si le implineste pe toate, ea ne face totusi sa imploram: vino. Daca trebuie sa-L chemam astfel pe Cel care ne cheama, este pentru ca, in mod evident, El, care le umple pe toate, nu ne umple si pe noi.

Dupa ce creeaza lumea, Dumnezeu se da oarecum la o parte, pentru a le da consistenta proprie creaturilor Sale. Si acest spatiu, loc liber, spun Parintii, se inscrie in libertatea omului - si a ingerului: el confera refuzului omului, exilului voluntar al "fiului risipitor", o dimensiune cosmica, astfel incat frumusetea lumii, care vine la inceput din marirea lui Dumnezeu, devine magica, nostalgica, grea de tristete, lunecand spre o impietrire disperata. Astfel incat pana si splendoarea eros-ului poate deveni o furie a posesiei, un drog care actioneaza ignorandu-l si distrugandu-l pe celalalt. Duhul care ne poarta in El, Care ne da viata si ne inconjoara ca o atmosfera gata sa ne patrunda sufletul pana in cel mai mic cotlon, nu poate face asta fara incuviintarea noastra, fara chemarea noastra. Trebuie sa ne rugam: “Vino”.

"Vino, Persoana, ce nu poate fi cunoscuta. Vino, bucurie nesfarsita, vino lumina care nu apune... Vino, inviere a mortilor... Vino, Tu Cel care esti de-a pururi si Care, in orice moment, Te indrepti spre noi, cei tavaliti in poftele iadului... Vino, suflarea si viata mea" [Sf. Simeon Noul Teolog, Prefata la Imnele iubirii dumnezeiesti ]. Aceasta este partea omului si cererea devine foarte precisa.

Lumea locuieste in Duhul. Pe acest univers, pe care astazi il putem cerceta pana la miliarde de ani-lumina, sfantul Benoit de Nursie l-a vazut intr-o clipa ca pe un fir de praf intr-o raza din lumina dumnezeiasca. Sfantul papa Grigorie cel Mare amintea aceasta viziune in Dialoguri-le sale, iar sfantul Grigorie Palama intelegea raza ca pe energiile divine care se revarsa prin Duhul Sfant. Creatia nu exista decat pentru ca Dumnezeu o vrea, o iubeste, o apara, dar in acelasi timp El este alungat de om din inima acestei creatii, caci inima ei este omul insusi. Se poate deci merge pana la a se afirma ca, daca lumea locuieste in Dumnezeu, Dumnezeu nu poate locui in ea, caci omul detine, ca pe o putere, un fel de cheie inversa, luciferica si cu ea Ii poate inchide lui Dumnezeu universul. Astfel se manifesta fortele neantului, concretizat in mod paradoxal.

Maria i-a redat lui Dumnezeu, acestui rege fara de tara [Sf. Nicolae Cabasila, in Omilii mariologice, p. 52], o casa. Ea a consimtit ca El sa se intrupeze in chiar sanul creatiei Sale, ca pentru a o recrea. "Dumnezeu a creat lumea Sa sa-si gaseasca o mama", spunea Nicolae Cabasila. Omenirea Il primeste pe Dumnezeu in mod liber in pantecele Mariei. Iisus nu are alt loc unde sa-si plece capul, in afara iubirii "mariale" a celor care il primesc. Duhul, care este din veac locasul Fiului, poate face din fiecare dintre noi locuinta Fiului intrupat. Cu o conditie fundamentala, aceea ca omul sa se roage: “vino si te salasluieste intru noi si ne curateste de toata intinaciunea”.

Si ne curateste de toata intinaciunea

O, fara indoiala ca e de ajuns o scanteie de bucurie amestecata cu recunostinta, e de ajuns, in fata zidului lui Hippolite [In Idiotul lui Dostoievski ] sau al lui Sartre, un suspin de neliniste in care sa se topeasca autosuficienta, un pas inapoi in fata ororii – nu, nu vreau sa fiu complice –, o privire de copil a carei inocenta uimita ma da pe fata, un moment de pace interioara, in care inima se trezeste: numai chipuri, si fata ascunsa a pamantului, pamantul-inger [Cf. Henry Corbin, “Pamantul este un inger”, in Pamant ceresc si trup de inviere, Paris, 1960, p. 23 s ], pamantul ceresc, pamantul-taina pe care il evocam mai sus in legatura cu extazul, in acelasi timp ceresc si pamantesc, al unui Aliosa Karamazov.

Daca exista o fericire indeosebi iubita de oamenii induhovniciti ai Orientului crestin, aceasta este: "Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu". Aceasta fericire nu este una de ordin moral, asa cum este prea des interpretata. Este vorba mai ales de deschiderea si de limpezimea "ochiului inimii": oglinda acoperita de necuratie, care trebuie curatata si lustruita, izvor ingropat intr-o viata decazuta, care trebuie scos la lumina pentru ca sa se transforme in apa vie.

Inima, centrul centrului, unde omul intreg, cu tot ce are el – inteligenta, ardoare, dorinta – este chemat sa se adune pentru a se depasi pe sine in Dumnezeu; inima trebuie curatita nu numai de "gandurile spurcate", obsesie culpabilizanta, ci de orice gand. Numai atunci, cufundata in propria lumina, care nu poate fi decat o transparenta, constiinta constiintei devine "punct zero", simplu loc de primire, cupa oferita, potirul smerit unde poate cobori, pentru a ne renaste, Cincizecime interiorizata, focul Duhului.

Aceasta tema a intinaciunii - a degradarii, spun ascetii - ne trimite la texte fundamentale ale Evangheliei, la revolutia evanghelica, aceea care elibereaza omul de dualismul infinit de complex si de codificat al sacrului si al profanului, al purului si al impurului. Ceea ce-l face pe om necurat, spune Iisus, nu este aceea ca uita de spalatul ritual al mainilor, nu este ceea ce-i intra in gura, conform unei dietetici a permisului si a interzisului: Sfantul Augustin, maniheu, vreme de mai multi ani, a luat cunostinta de o intreaga gnoza, menita sa faca distinctie intre luminos si tenebros - tenebre ale jambonului, de exemplu si lumina a melonului (pepenele galben). Si in zilele noastre, cu cat suntem mai ghiftuiti, cu atat mai mult cautam distinctii analoage, sacrul constand in zveltetea corpului, pe care ni l-am dori vesnic tanar.

Dar, spune Iisus, ceea ce murdareste este ceea ce iese din gura omului, venind din inima lui: asa-numitele dialogis-moď, jocul orb al fricii, al urii, al libido-ului narcisic, slava desarta, dorinta, nebunia. Aceste ispite ajung in inima, venind din adancimile inconstientului - personal, dar si colectiv, prin hipnozele politicii -, si trebuie sa stim a le arunca in focul Duhului, pentru ca acolo sa arda sau sa se transfigureze ... In felul acesta necuratia si pervertirea pot fi smulse cu tot cu radacina, care nu este alta decat moartea si nenumaratele masti care o disimuleaza.

Intinaciunea apare atunci ca tot ceea ce izoleaza sau tulbura, blocheaza si deviaza fortele vietii, il impiedica pe om sa inteleaga ca are nevoie sa fie mantuit, pentru ca altfel va muri si nu va avea parte decat de neant si de cosmarurile neantului. Este tot ceea ce-i impiedica pe oameni sa inteleaga ca formeaza cu totii un singur Adam, madulare ale aceluiasi trup, madulare unii altora. Si cum noi nu ne putem curati singuri de toata aceasta murdarie, atunci nu avem decat sa imploram Duhul: Vino si ne curateste pe noi de toata intinaciunea.

Cea mai buna psihanaliza nu poate – si e deja mult – decat sa ne deschida ochii asupra jocurilor si mizelor dorintei si mortii din noi, ea permite posibile deplasari care ne usureaza, asa cum se intampla cand mutam o greutate de pe un umar pe celalalt, dar fara o adevarata eliberare. Freud il considera pe Helmholtz ca pe dumnezeul sau, pentru ca descoperise legea conservarii energiei. Pe aceasta energie - aici vitala, psihica - mutata de colo-colo, mereu conservata, numai venirea harului, venirea Duhului o poate pacifica si transfigura in bucurie pascala. Puterea mortii e zdrobita. Sau: de data aceasta nu ne mai multumim sa schimbam locul mobilelor, ci deschidem ferestrele pentru ca vantul de aiurea sa intre si sa purifice atmosfera.

Da, sa-L imploram pe Duhul, de profondis, din maruntaiele pamantului, printr-o asceza a renuntarii, o asceza de incredere si smerenie.

... si mantuieste sufletele noastre

A mantui, a salva - adica a face pe cineva teafar, a-l face sanatos (sfant) -, inseamna a-l elibera de sub jugul mortii si al iadului, de aceasta "viata moarta" pe care o confundam atat de adesea cu viata, de uciderea celuilalt si de sinucidere si fara indoiala, de asasinarea lui Dumnezeu. Omul este creat din nimic si daca se lasa stapanit de teama si de fuga de ea, disperata sau paroxistica, el se refugiaza in iluzie, in vise, sau intr-o luciditate fara iesire, care da la iveala iubirea ranita.

Hristos "coboara" in iad si in moarte, in vagaunile intunecate unde se chinuieste omenirea, pentru a-l smulge intunericului pe fiecare in parte si omenirea intreaga. Hristos face din toate ranile noastre sufletesti, pe care le identifica propriilor Sale rani, tot atatea izvoare de lumina –"lumina vietii", lumina Sfantului Duh. La Cana, Hristos transforma in vin toate energiile noastre, pe care le aprinde cu focul Duhului. El daruieste pamantul celor vii, acelora care nu isi ingroapa "talantii", ci ii inmultesc. Mantuirea nu este numai salvatoare, ci si insufletitoare, datatoare de viata.

De aceea, atunci cand rugaciunea zice: Mantuieste sufletele noastre, nu este vorba de un spiritualism, de o mantuire care ar consta in eliberarea sufletelor de temnita trupului. Sufletul, aici, desemneaza persoana care transcede si care face posibila existenta intregii noastre fiinte, pe care o face opaca sau luminoasa; chiar sclavia ororii se poate transforma in blasfemie sau in strigat de credinta, asa cum arata exemplul contrastant al talharilor rastigniti de-a dreapta si de-a stanga lui Hristos. S-ar mai putea spune si ca sufletul este viata in unitatea ei, in care vizibilul devine simbolul invizibilului, iar invizibilul, sens al vizibilului. Aceasta se observa bine in anumite texte evanghelice, unde nu se stie exact daca trebuie tradus prin "suflet" sau "viata".

Sufletul mantuit, impregnat de suflarea Duhului, invadeaza incepand cu inima - acest "trup din cele mai adanci profunzimi ale trupului", spune Palama [cf. Jean Meyendorff, Introducere in studiul Sfantului Grigorie Palama, Paris, 1959, p.211] – toate facultatile noastre, toate simturile, mergand pana la universul care ne inconjoara, cel omenesc si cel cosmic. Astfel se pregateste, se anticipeaza printr-o saturare de viata – "trupul meu moare, dar eu nu m-am simtit niciodata atat de viu" – invierea mortilor in unitatea unui Adam total si transfigurarea Cosmosului, cand Duhul Sfant, Duh de inviere, cel Necunoscut se va revela deplin, prin comuniunea chipurilor, a trupurilor devenite chipuri, a pamantului, "chip al chipului" din care sufletele isi vor lua trupurile, in acelasi timp credincioase tainei originare si innoite la Parusie.

Reluarea adresarii directe: "vino", "Te salasluieste", "mantuieste", aminteste ca Duhul este o "persoana, ascunsa, dar absolut reala, pe care o auzim graind si pe care o vedem lucrand in Faptele Apostolilor. O persoana, trebuie specificat, nu in sensul psihologic si social pe care l-a capatat acest cuvant, ci un "ipostas", adica Dumnezeu insusi facandu-se suflarea noastra, adancimea noastra de taina, viata noastra. Intre apartenenta noastra strivitoare la lucruri, la materie si certitudinea de neinlaturat ca suntem altceva, exista aceasta panza de foc, indestructibila, Duhul.

Si, in fine:

Bunule

Trebuie sa ne intoarcem la conotatia ontologica si din ebraica si din greaca a cuvantului "bun". In cartea facerii, la sfarsitul fiecarei zile simbolice a creatiei, citim: "Si a vazut Dumnezeu ca este tob”, termen care se traduce si prin frumos si prin bun.

Iata de ce in versiunea greaca a Septuagintei realizata la Alexandria intre secolele al V-lea si al II-lea i.Hr., tob este tradus prin kalon, care inseamna frumos, si nu prin agathon, bun. Este vorba de plenitudinea fiintei care, creata si recreata prin Cuvantul, insufletita si desavarsita prin Duhul, reflecta viata divina si, prin om, redevenit in Hristos creator creat, este chemata sa se uneasca cu ea. Vocabular de artizan, sau de taran, pentru care bunul, daca este cu adevarat bun, nu poate fi decat frumos. Lasand la o parte distinctiile noastre care tin de estetica: vechile unelte erau frumoase pentru ca erau de folos.

Bunatatea - frumusete a Duhului, desemneaza acest extaz al lui Dumnezeu in creatia Sa, extaz care face in acelasi timp unitatea si diversitatea acesteia. Lucrarea Duhului, spune Dionisie Areopagitul, consta tocmai in aceasta expansiune a Uni-Diversitatii trinitare, intr-o lume in care diferenta poate fi sursa de razboaie, pentru a o conduce nu la o dizolvare in nediferentiat, ci la o armonie cu atat mai vibranta cu cat se naste din extrema tensiune a contrariilor. In Duhul, cu adevarat, cele ce se contrazic se potrivesc, spune Heraclit, iar din cele ce se deosebesc rezulta cea mai frumoasa armonie... [Fragment 8] Caci nu numai unitatea, cum ar crede un spiritualism imbacsit, ci si diferenta vine de la Dumnezeu si Il defineste. Duhul de bunatate si frumusete fixeaza pe veci, in unitatea lui Hristos, chipul unic al fiecarei creaturi. “Intreaga lor fiinta va fi salvata si va trai din plin si de-a pururi [Sf. Dionisie Areopagitul, Nume divine (dumnnezeiesti), VIII, 9].” Duhul, spunea Serghei Bulgakov, este Ipostasul Frumusetii, o frumusete care radiaza de forta bunatatii.

Aici trebuie discutata tema indumnezeirii: "Dumnezeu s-a facut om pentru ca omul sa se poata indumnezei", spun Parintii, nu lepadandu-se de umanitatea Sa, ci desavarsind-o in Hristos, sub flacarile Duhului. Atanasie din Alexandria preciza: "Dumnezeu s-a facut sarcofor (purtator de trup), pentru ca omul sa poata deveni pnevmatofor (purtator de Duhul) [Despre intrupare si impotriva arienilor, P.G. 26, 996]. Intr-adevar, la omul induhovnicit, sufletul patruns de Duhul nu mai este in trup, ci trupul este in suflet si prin el, in Duhul. Lutul originar s-a transformat in trup duhovnicesc, vas al suflarii Duhului.

Bunatatea Duhului nu se manifesta numai in transfigurarea uneori evidenta a sfintilor, ci in atatea gesturi umile care refac neobosit tesatura fiintei, pe care o sfasie ura si cruzimea. Duhul este Cel prin care se implineste zilnic aceasta tesatura: ca si acele batrane cu fata ca un lut crapat, crisalida ce se deschide incetul cu incetul, pentru a elibera, in momentul mortii, trupul cel din Duh.

Frumusetea Duhului se exprima in calitatea unei priviri care nu judeca, ci primeste si face posibila existenta celuilalt. In expresia gurii, leagan al surasului.

Tu, care esti bunatate, Tu, frumusete, Tu, implinire in taina unei clipe, vino! Tu, care esti suflarea suflarii mele si "viata vietii mele", cum spunea Sfantul Augustin.

In centrul oricarei sfinte taine, mai ales al Euharistiei, se afla fara doar si poate Epicleza, aceasta rugaciune catre Tatal, sursa a dumnezeirii, pentru ca sa trimita Duhul sau cel Sfant "peste noi si peste darurile ce s-au pus inainte", painea si vinul, cand e vorba de euharistie, pentru a integra Trupului lui Hristos pe cei prezenti ca jertfa si jertfa acestora.

Rugaciunea pe care tocmai am comentat-o cu stangacie este o imensa epicleza, o epicleza a omenirii si a universului, pentru venirea Imparatiei, despre care o varianta foarte veche a rugaciunii Tatal nostru ne spune ca nu este altceva decat Duhul Sfant.


Cele 13 sfaturi ale Sfântului Isaac Sirul Cuvinte filocalice

 

 1.⁠ ⁠De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-ți măcar limba.
 2.⁠ ⁠Și dacă nu poți pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar în simțuri.
 3.⁠ ⁠Şi de nu eşti singur în cugetul tău, fii singur măcar cu trupul tău.
 4.⁠ ⁠Şi de nu poți lucra cu trupul tău, întristează-te măcar în cugetul tău (pentru acest fapt).
 5.⁠ ⁠Și de nu poți sta la priveghere, priveghează măcar şezând pe patul tău, sau chiar întins pe el.
 6.⁠ ⁠Şi de nu poți posti două zile, posteşte măcar până seara. Și de nu poți până seara, păzeşte-te măcar să nu te saturi.
 7.⁠ ⁠De nu eşti curat în inima ta, fii curat măcar în trupul tău.
 8.⁠ ⁠De nu plângi în inima ta, îmbracă-ți în jale măcar fața ta.
 9.⁠ ⁠De nu poți milui, vorbeşte măcar (osândindu-te) ca un păcătos.
10.⁠ ⁠De nu eşti făcător de pace, fii măcar neiubitor de tulburare.
11.⁠ ⁠De nu poți fi sârguincios cu fapta, fii măcar în cugetul tău netrândav.
12.⁠ ⁠De nu eşti biruitor (asupra păcatelor), măcar să nu te mândreşti față de cei vinovați.
13. De nu izbuteşti să închizi gura celui ce bârfeşte, păzeşte-te măcar să nu te faci părtaş în aceasta cu el.


Sfântul Isaac Sirul în Pr. Filotheos Faros, Clerul azi – o privire din interior, tentații impasuri, maladii și remedii, traducere Lăzărescu Ovidiu, Editura Egumenița, Galați, 2013, p.45-46.

Arborele vieții


 Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer.

Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele.
Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. 

  Era minunat. Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. 

   Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poate atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele.

    Ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. 

   Băiatul a crescut.
Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele pădurii. 

    Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale şi cânta în bătaia vântului.

   
Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit.

    Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. A început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. 

   Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino, te aştept!”.

   Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti.

    „Ce copac? De ce să-l vizitez?”

Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat:

 „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine” 

  Băiatul i-a răspuns: 

   „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”.

    „Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Când bate vântul cântăm şi dansăm. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi nefericiţi ca şi voi. Noi nu avem nevoie de bani.

   ”Băiatul i-a spus: „Atunci, de ce să vin la tine? Am nevoie de bani”. Copacul s-a gândit mult, după care a spus: 

   „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta vei obţine bani”. Băiatul s-a luminat imediat la faţă.

    S-a urcat în copac şi a cules toate fructele, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit.

 Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi. 

  A uitat cu totul de copac şi astfel au trecut anii.

Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, cu întreaga lui fiinţă. După mulţi ani, băiatul devenit adult s-a întors la copac. Acesta s-a bucurat nespus:

 „Vino, mângâie-mi crengile şi dansează cu mine”. 

Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea gesturi când eram un copil fără minte. 

   Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă? ” „O casă! Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”.

Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi-a început să taie crengile. Din acesta a rămas doar trunchiul, dar era foarte fericit.

 Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou.

   Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată scoate sunete în bătaia vântului.

   Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare:
„Vino, dragul meu”… 

   Dar degeaba, nimeni nu-l auzea.Timpul a trecut, bărbatul a îmbătrânit.

    Odată, aflat prin apropiere, a venit şi s-a aşezat lângă ciot. 

   Acesta l-a întrebat:

    „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.

   Viata nu inseamna sa supravietuiesti unui timp calduros ,
   răcoros sau neprielnic , ci să știi sa te bucuri de fiecare umbră si rază de lumina , de fiecare clipa de sub soare, de orice bucurie a familiei !

     Biserica este familia vie.

    Ea este asemenea acestui arbore falnic!

     Să fii înălțat întru bucuria smereniei și odihnei lui Hristos- Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu.
   
   Lumină în inimi!
Domnu sa fie cu noi ,frumos mesaj!
"Doamne, Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-ma".
🙏🙏🙏