luni, 28 martie 2022

 Vreți răzbunare? Vă învăț eu: să-l iubiți și să-l pomeniți la rugăciune. Pentru că, dacă te răzbuni, rămâi dator la Dumnezeu. Dacă nu te răzbuni, rămâne Dumnezeu dator la tine, și e mai bine așa, că spune și Scriptura: „Răzbunarea e a Mea”.


duminică, 27 martie 2022

 ,,Mai ții minte povestea bătrânei care a primit o ladă cu pere coapte? În fiecare zi mânca para care se strica, lăsându-le pe cele bune pentru mâine. Iar următoarea zi se strica altă pară și ea din nou o mânca pe aceea. A continuat să facă așa zi de zi, până când s-au terminat perele. În cele din urmă, bătrâna nu a gustat nicio pară bună…O poveste plină de adevăr. Și tristă. Și moralizatoare. Credem că trebuie să mai răbdăm un pic, să mai adunăm puțini bani, să mai economisim ceva și să mai îndurăm niște limitări.

 Iar apoi…Dar, nu există niciun „Apoi”! Există aici și acum! De unde vine această convingere că fericirea trebuie câștigată sau meritată? Dobândită? Așteptată?

Ce să aștepți? Bătrânețea? Neputința? Lipsa completă de dorință? Sfârșitul?

Ieri am stat de vorbă cu o vecină . O întreb: „Ce ești atât de tristă?”Ea a oftat îngândurată, a zâmbit trist și mi-a răspuns: ”Nu am reușit să clipesc, că viața a trecut…” Desigur, am început să o liniștesc, la care ea a rostit o frază care, de fapt, m-a făcut să scriu această postare.„Mă tot gândeam – voi câștiga bani, voi construi o casă, vor crește copiii și voi începe să trăiesc pentru mine. Îmi voi face o tunsoare la modă și voi purta doar rochii. Mereu am umblat în pantaloni, dar visam la rochii. Dar pantalonii sunt comozi…”„Copiii au crescut, casa este construită, bani avem, dar… încă mai port blugi. Și am aceeași coafură – o coadă prostească în vârful capului.” 

Îmi doream să o înveselesc cumva: „Și care-i problema? Mergi la coafor! Cumpără-ți o rochie la modă!”

Ea a zâmbit obosită: „Nu vreau. Am obosit. Înțelegi, realitatea nu a fost pe măsura așteptărilor. În această agitație continuă, nici nu am observat cum am îmbătrânit.”...Odată am citit o zicală frumoasă: „Drumul numit „mai târziu” duce către o țară numită „niciodată”.  Trăiește aici și acum! Acționează! Nu va exista o a doua viață în acest corp! Mănâncă și bea din cele mai frumoase tacâmuri. Mananca mancarea preferată – lasă papilele gustative să te sufoce cu plăcere. Poartă rochii elegante, încalță pantofii preferați, mergi sub privirile pline de admirație la cumpărături. Citește cărți, călătorește.

Și cel mai important – nu lăsa pe mai târziu, nu economisi din tandrețe, bunătate, gingășie. Iubește la maxim!Îmbrățișează-ți, sărută-ți familia. Fă-le complimente. Fii generos cu dragostea. Toate acestea te vor face un om fericit! ,,


Ce înseamnă aceasta: să-ţi iei crucea?

 

Aceasta înseamnă primirea de bunăvoie a fiecărui mijloc de vindecare care ni se dă din mâna lui Dumnezeu, oricât de amar ar putea fi.
Cad nenorociri mari asupra ta? Fă ascultare faţă de Voia lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Noe.
Ţi se cere jertfă? Aşează-te în mâinile lui Dumnezeu cu aceeaşi credinţă pe care a avut-o Avraam, atunci când a mers ca să-şi jertfească fiul.
Ţi s-a năruit gospodăria? Ţi-au murit copiii dintr-odată? Îndură toate cu răbdare, lipindu-te de Dumnezeu în inima ta, aşa cum a făcut Iov.
Te părăsesc prietenii şi te-au împresurat duşmanii? Rabdă toate fără cârteală şi cu credinţa că ajutorul lui Dumnezeu este aproape, aşa cum au făcut Apostolii.
Eşti trimis la moarte pentru Hristos? Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru asemena cinste, ca miile de mucenici creştini.
Nu se va cere de la tine nimic ce nu a mai fost înainte, ci tu vei urma mai degrabă exemplul multora – apostoli, sfinţi, mărturisitori şi mucenici – care au făcut Voia lui Hristos. Mai mult decât atât, trebuie să ştim că umblând după răstignirea noastră, Domnul vrea răstignirea omului celui vechi, a omului alcătuit din obiceiurile cele rele şi din slujirea păcatului. Căci, prin această răstignire, omul cel vechi, deopotrivă cu animalul, este trimis la moarte, iar omul cel nou, alcătuit după asemănarea şi nemurirea lui Dumnezeu, se înalţă la viaţă.
După cum spune Apostolul: “Omul cel vechi a fost răstignit” şi lămureşte de îndată de ce: “pentru a nu mai fi robi ai păcatului” (Romani 6:6).
Crucea este grea pentru omul cel vechi, trupesc, grea pentru un trup „cu patimi şi cu pofte„ (Galateni 5:24), dar nu este grea pentru omul cel duhovnicesc.
Crucea „pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1:18). De aceea noi ne lăudăm în Crucea lui Hristos şi în crucea pe care o purtăm pentru El.
Domnul nu caută ca noi să luăm Crucea Lui, ci pe a noastră. Crucea Lui este cea mai grea. El nu a fost răstignit pentru păcatele Lui, ci pentru ale noastre şi, de aceea Crucea Lui este cea mai grea. Noi suntem răstigniţi pentru propriile noastre păcate: de aceea crucea noastră este mai uşoară.
Domnul spune: “Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” Domnul nu-i împinge pe oameni spre Cruce, înaintea Lui, ci îi cheamă să-L urmeze pe El – fiindcă El a purtat Crucea. Înainte de a da glas acestei chemări, El a proorocit suferinţele Sale: “Fiul Omului trebuie să pătimească multe … şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze” (Marcu 8:31). De aceea El este Calea. El a fost Cel dintâi întru suferinţă şi Cel dintâi întru slavă; El a venit să arate că tot ceea ce oamenii cred că este cu neputinţă, este cu putinţă, şi pentru ca să facă acest lucru cu putinţă.
El nu-i sileşte pe oameni, nici nu aduce strâmtorare asupra lor, ci propune şi oferă. “Oricine voieşte…”! Oamenii au căzut în boala păcatului prin propria lor voinţă, şi numai prin voinţa lor liberă, oamenii trebuie să se vindece de păcat. El nu ascunde faptul că leacul este amar, foarte amar, dar El l-a făcut pentru oameni mai uşor de luat, luându-l El Însuşi mai întâi, chiar dacă El era sănătos, şi ne-a arătat lucrarea lui minunată……trebuie să ne lepădăm de tot ceea ce credem că înseamnă “eu”, dar care în realitate nu ţine de noi, ci este diavolul şi păcatul, stricăciunea, înşelarea şi moartea. O, să ne lepădăm de obiceiurile cele rele, care au ajuns a doua fire pentru noi; să ne lepădăm de această “a doua fire”, căci nu este firea noastră, aşa cum a făcut-o Dumnezeu, ci o amăgire adunată şi învârtoşată, şi propria înşelare din noi înşine – o minciună făţarnică care merge împreună cu numele nostru şi noi împreună cu aceasta.
……..La ce foloseşte să cucereşti lumea întreagă când lumea este sortită stricăciunii şi să-ţi pierzi sufletul când acesta este sortit nemuririi? Lumea se apropie de sfârşit şi la urmă va fi aruncată ca o haină veche. Sufletele adevărate, sufletele care Îl iubesc pe Hristos, se vor înălţa atunci spre împărăţia vieţii veşnice. Sfârşitul lumii este începutul vieţii celei noi pentru suflet. Atunci, la ce foloseşte omului întreaga lume, când îndată el trebuie să se despartă de ea şi când întreaga lume, într-un viitor nu prea îndepărtat, trebuie să se sfârşească şi să dispară ca un vis care aparţine trecutului? La ce-i va folosi un leş lipsit de ajutor? Şi ce îi va da el în schimb pentru sufletul său? Iată, dacă lumea întreagă ar fi a lui, Dumnezeu nu ar primi-o în locul sufletului său. Cu toate acestea, lumea nu este a omului, ci a lui Dumnezeu: Dumnezeu a făcut-o şi a dat-o omului ca să se folosească de ea, pentru un bun mai mare, mai mare şi de mai mare preţ decât lumea.
Cel mai mare dar pe care l-a dat Dumnezeu omului, a fost sufletul după asemănarea Lui. Şi, la vremea potrivită, Dumnezeu va căuta să ia înapoi acest dar foarte mare. Omul nu poate da lui Dumnezeu nimic în locul sufletului său. Sufletul este împăratul şi tot restul este rob. Dumnezeu nu va primi un rob în locul împăratului, nu va primi nimic vremelnic în locul a ceea ce este veşnic.
Binecuvântaţi sunt cei care, în viaţa aceasta, au ajuns să-L iubească pe Hristos şi au învăţat să-I cheme numele ziua şi noaptea, o dată cu respiraţia şi cu bătaia inimii. Deasupra prăpastiei, ei vor şti la cine să strige pentru ajutor. Ei vor şti ce nume să cheme. Ei vor şti de al cui veşmânt să se apuce. Cu adevărat, ei vor fi păziţi de primejdii sub aripa Domnului lor cel iubit.
….cercetaţi sfârşitul neobişnuit al pericopei Evanghelice de astăzi: “Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea până nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere.” S-ar zice la prima vedere că aceste cuvinte nu au nici o legătură cu cele dinainte. Totuşi legătura este limpede şi acesta este un sfârşit minunat.
Domnul nu-i va lăsa pe credincioşii Săi fără sprijin.
Chemându-i să-şi ia crucea, să se lepede de sine şi de sufletele lor, şi înştiinţându-i de pedepsele înfricoşătoare dacă se ruşinează de El şi de cuvintele Sale, Domnul le pune acum în privelişte un curcubeu pe cerurile după furtună.
El se grăbeşte să vorbească despre răsplată pentru cei care Îl ascultă şi Îl urmează purtându-şi crucea. Această răsplată li se va da unora înainte de sfârşitul lumii şi de Înfricoşătoarea Judecată, chiar înainte de sfârşitul vieţii lor aici pe pământ. Ei nu vor gusta moartea „până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere”.
Cât de înţelept este Domnul în propovăduirea Sa! El nu vorbeşte niciodată de pedeapsă fără să pomenească de răsplată, nici nu aduce osândire fără lăudare, nici nu duce omul pe calea spinoasă, fără să pomenească de bucuria de la sfârşitul călătoriei, nici nu rosteşte ameninţări fără să dea mângâiere. El nu lasă cerurile să rămână acoperite cu nori întunecaţi, fără să arate strălucirea luminoasă a soarelui şi frumuseţea curcubeului.
Cine sunt cei care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere? Vorbind ucenicilor Săi şi unei mari mulţimi de oameni, Domnul spune: “Sunt unii, din cei ce stau aici”.
Atunci, la cine Se gândeşte Domnul?
Mai întâi la cei care au împlinit poruncile Lui, lepădându-se de sine şi luându-şi crucea. Aflându-se încă în lumea aceasta, ei vor simţi în ei puterea Împărăţiei lui Dumnezeu.
Duhul lui Dumnezeu va pogorî peste ei, pentru a-i curăţi şi a-i sfinţi şi pentru a le deschide uşile tainelor cereşti, aşa cum s-a întâmplat mai târziu cu Apostolii şi cu Arhidiaconul Ştefan.
Dacă dorim cu adevărat, putem şi noi vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere şi slavă, înainte de a gusta moartea. Împrejurările în care aceasta ni se va descoperi, sunt arătate cu limpezime în Evanghelia de astăzi. Să ne ostenim să ne pierdem sufletul nostru cel vechi, viaţa noastră păcătoasă, şi să învăţăm că este mai mare preţ pentru om să-şi scape sufletul său, decât să câştige lumea întreagă.
Sursa:predica Sf.Nicolae Velimirovici(fragment)

Noi, ca oameni, ne ataşăm prea repede de orice lucru.

"Noi, ca oameni, ne ataşăm prea repede de orice lucru. Viaţa este flux, nimic nu rămâne la fel, dar sperăm şi dorim ca nimic să nu se schimbe. Există prea multă frustrare în lume pentru că toate aşteptările noastre rămân neîmplinite. Fiecare aşteptare aduce nefericire.Ataşamentul înseamnă a te agăţa de un lucru, şi nu doreşti ca acesta să se schimbe vreodată. Acest lucru înseamnă a dori imposibilul. Tânărul doreşte să fie mereu tânăr, iar acest lucru este imposibil, mai devreme sau mai târziu acesta va îmbătrâni.Dar bătrâneţea nu aduce fericire, ci suferinţă. Dacă lucrurile nu ar sta aşa, atunci am crede că viaţa devine cu adevărat împlinită la bătrâneţe. Ea ar trebui să reprezinte culmea cea mai înaltă acoperită de omăt, dar nu este decât o gaură neagră. Este o gaură neagră pentru că ne agăţăm de tinereţe.Ne agăţăm de trup, dar trupul va ceda într-o zi. Trăieşte, iubeşte, respectă, ai grijă, dar nu te ataşa. Aminteşte-ţi că este numai un caravanserai, doar înnoptezi acolo. Iar dimineaţa va trebui să pleci.Aşa stau lucrurile. Te îndrăgosteşti de o persoană, te ataşezi, iar apoi eşti nefericit. Apoi eşti posesiv, apoi te temi ca persoana respectivă să nu se îndrăgostească de altcineva. Începi să o îngrădeşti, să-i răpeşti libertatea, să o reduci la stadiul de obiect. Dragostea şi respectul dispar. Totul se transformă într-o luptă continuă între cele două egouri. Tu vrei să-l stăpâneşti, la fel se întâmplă cu cealaltă persoană. Cum să reziste dragostea în acest conflict? Ataşamentul distruge dragostea. El este otrava dragostei.Iubeşte profund, dar nu aduce gelozia şi posesivitatea într-o relaţie. Ele vor apărea dacă tu te vei ataşa de o persoană. Cea mai mare artă de a învăţa este să te laşi purtat de viaţă fără a te ataşa.Lucrurile vin şi pleacă, dar tu rămâi concentrat asupra fiinţei tale, nu te laşi distras şi nici perturbat." Sursa: Osho.

Pacea fie cu tine!

 Ajută-i pe alții atunci când poți, fii un om bun, tratează-i pe ceilalți cu compasiune și trăiește într-o stare de pace interioară. De ce credeți că se spune „Pacea fie cu tine!” ? Pentru că starea de pace interioară este foarte importantă. Oamenii încearcă în diverse moduri să evalueze cât de avansați sunt din punct de vedere spiritual. În opinia mea, cel mai clar semn că ești evoluat din punct de vedere spiritual nu este faptul că ți se întâmplă numai lucruri „bune”, ci faptul că ești capabil să te echilibrezi rapid atunci când ți se întâmplă lucruri „rele” și să te manifești la modul echilibrat chiar și în aceste situații. Când conștientizezi că te-ai dezechilibrat, când ai reacționat la modul agitat/ agresiv, când ai devenit isteric, oprește-te și fă ce este necesar pentru a reveni la starea de echilibru, cere-ți iertare și repară ceea ce poți repara. Și iartă-te pe tine însuți pentru că ai reacționat dezechilibrat. Nu contează de câte ori se va întâmpla asta, iartă-te, învață din ceea ce s-a întâmplat și data viitoare comportă-te mai bine. Și iartă-i și pe alții când îți greșesc. Evident, asta nu înseamnă să tolerezi comportamente lipsite de respect/ abuzive/ toxice. Poți să constați că un om are comportamente lipsite de respect la adresa ta/ abuzive, să rămâi într-o stare de echilibru, să-i spun ferm „Eu nu tolerez așa ceva”, să-l ierți și să-l scoți din viața ta. Când ajungi la un nivel de Conștiință 5D ești capabil să-i spui unui om „Nu” și să-l îndepărtezi din viața ta fără să-l urăști, fără să ai resentimente față de el. -„Eu nu permit așa ceva. Rămas bun!”

10 REGULI PE CARE SĂ LE RESPECȚI ÎN IUBIRE

 

1. Nu spune cuiva "te iubesc" dacă nu simți asta. Nu o spune pentru că celălalt o spune, sau pentru că crezi că se așteaptă de la tine să o spui. "Te iubesc" e o declarație sacră a sufletului tău. Respectă-ti sufletul și respectă-i sacralitatea.
2. Nu încurca viețile oamenilor. Dacă simți că un om nu e pentru tine, nu intra în viață lui, nu îi încurca viața, nu îl ține ocupat degeaba. Poate va avea o experiență împlinitoare cu altcineva.
3. Dacă ai greșit, cere iertare. Dacă ai fost iertat, fii recunoscător.
4. Nu te minți. "Mâine" nu va fi mai bine, cel mai probabil va fi mai rău, dacă lași doar timpul să rezolve probleme. Rezolvă "azi".
5. Fii generos. Cu iubirea ta, cu tandrețea ta, cu grija ta, cu complimentele tale, cu atenția ta, cu emoția ta. Dăruiește-i celuilalt totul și nu aștepta nimic, dar acceptă tot ceea ce primești, cu bucurie și recunoștință.
6. Nu răni inutil. Cuvintele nu mai pot fi luate înapoi, odată ce au fost spuse, iar simplul fapt că spui "retrag ce am spus" nu schimbă în mod magic răul sufletesc făcut. Nu reacționa, nu vorbi la mânie, nu căuta să câștigi cearta. Protejează omul iubit și de tine, și de el însuși. Nu îl lăsa să spună lucruri pe care o să le regrete mai târziu.
7. Ai răbdare. Cu tine, cu omul pe care îl iubești. Unele lucruri cresc totuși în timp. Problemele nu scad, dar sentimentele cresc, dacă sunt "udate" cu apa răbdării. Nu te forta și nu îl forța. Nu da ultimatum-uri.
8. Nu te grăbi să pleci de lângă omul iubit, după ce ați făcut dragoste. Preludiul e supraestimat, postludiul e subestimat. Acel om și-a deschis întreaga ființă într-o fuziune cu tine. Dă-i timp și tihnă și tandrețe să o închidă. Nu o face ca și cum sunteți în gară. Orice altceva mai poate să aștepte câteva minute. Nu plonja din paradis în prozaic în secunda doi.
9. Respectă iubirea celuilalt. Loialitatea lui. Fidelitatea lui. Onorează-le și te vei onora pe tine.
10. Luptă până la capăt pentru iubirea ta. Dar dacă s-a terminat, s-a terminat. Închide cu demnitate, mulțumește și mergi mai departe în viața ta. Păstrează în sufletul tău doar ce a fost frumos."

GÂNDUL RĂU - Starețul Paisie de la Athos-


 Fratele care are frământătură bună, gânduri bune, nu poate să pună gândul cel rău. Gândurile rele vădesc un suflet slab, care are multă împătimire. Este nevoie să-și recunoască căderea, să se pocăiască și într-o săptămână vor pleca toate.

Rugăciunea educă, întărește și vindecă.

 

O femeie a fost întrebată odată:
Ce „câștigi” din a te ruga la Dumnezeu în mod regulat?
Ea a răspuns:
De obicei „nu câștig nimic”, ci mai degrabă „pierd lucruri”.
Și a citat tot ce a pierdut rugându-se regulat la Dumnezeu:
Mi-am pierdut mândria.
Mi-am pierdut aroganța.
Am pierdut lăcomia.
Mi-am pierdut impulsul.
Mi-am pierdut furia.
Mi-am pierdut pofta.
Mi-am pierdut plăcerea de a minți.
Am pierdut gustul păcatului.
Mi-am pierdut nerăbdarea, disperarea și
descurajare.
Uneori ne rugăm, nu pentru a câștiga ceva, ci pentru a pierde lucruri care nu ne permit să creștem spiritual.
Rugăciunea educă, întărește și vindecă.
Rugăciunea este canalul care ne conectează direct la Dumnezeu."
  

BRUTALE aceste cuvinte ale actorului Anthony Hopkins:

 

Renunță la oamenii care nu sunt pregătiți să te iubească.
Acesta este cel mai greu lucru pe care va trebui să-l faci vreodată în viața ta și va fi și cel mai important lucru.
Nu mai purta conversații dificile cu oameni care nu vor să se schimbe.
Încetează să te mai afișezi pentru oameni care nu au niciun interes în prezența ta.
Știu că instinctul tău este să faci tot ce poți pentru a câștiga aprecierea celor din jur, dar este un impuls care îți fură timpul, energia, sănătatea mentală și fizică.
Când începi să lupți pentru o viață cu bucurie, interes și angajament, nu toată lumea va fi gata să te urmeze în acel loc.
Asta nu înseamnă că trebuie să schimbi cine ești, înseamnă că trebuie să renunți la oamenii care nu sunt pregătiți să fie cu tine.
Dacă ești exclus, insultat, uitat sau ignorat de oamenii cărora le acorzi timpul tău, nu îți faci o favoare continuând să le oferi energia ta și viața ta.
Adevărul este că nu ești pentru toată lumea și nu toată lumea este pentru tine.
Iată ce face să fie atât de special când găsești oameni cu care ai prietenia sau dragostea pe măsură.
Vei ști cât de prețios este pentru că ai experimentat ceea ce nu este.
Există miliarde de oameni pe această planetă și mulți dintre ei îi vei găsi la nivelul tău de interes și angajament.
Poate dacă nu mai apari, nu te vor căuta.
Poate dacă încetezi să încerci, relația se termină.
Poate dacă nu mai trimiți mesaje, telefonul tău va rămâne întunecat săptămâni întregi.
Asta nu înseamnă că ai stricat relația, înseamnă că singurul lucru care o ținea era energia pe care doar tu ai dat-o ca să o păstrezi.
Asta nu e iubire, e atașament.
Este oferirea unei șanse celor care nu merită!
Meriți mult mai mult.
Cel mai valoros lucru pe care îl ai în viața ta este timpul și energia ta, deoarece ambele sunt limitate.
Oamenii și lucrurile cărora le oferi timpul și energia ta, îți vor defini existența.
Când realizezi asta începi să înțelegi de ce ești atât de nerăbdător când petreci timp cu oameni, activități sau spații care nu ți se potrivesc și nu ar trebui să fie lângă tine.
Vei începe să realizezi că cel mai important lucru pe care îl poți face pentru tine și pentru toți cei din jurul tău, este să îți protejezi energia mai înverșunată decât orice altceva.
Fă din viața ta un paradis sigur, în care doar oamenii "compatibili" cu tine au voie.
Nu ești responsabil pentru salvarea nimănui.
Nu e responsabilitatea ta să-i convingi să se îmbunătățească.
Nu e treaba ta să exiști pentru oameni și să le dai viața ta!
Meriți prietenii adevărate, angajamente adevărate, și dragoste deplină cu oameni sănătoși, prosperi.
Decizând să te distanțezi de oamenii dăunători, îți va oferi dragostea, stima, fericirea și protecția pe care o meriți.

RUGĂCIUNEA CELOR TREI BUCURII

 

"La cine să mă plâng, Stăpână?!
La cine să alerg în durerea mea, dacă nu la tine, Împărăteasă Cerească?!
Cine va primi plânsul meu şi oftarea mea, dacă nu tu, Preacurată, nădejdea creştinilor şi scăpare pentru noi păcătoşii?
Cine, dacă nu Tu, ne va apăra mai bine în nevoi?
Ascultă oftarea mea şi apleacă urechea Ta la rugăciunea mea!
Stăpână, Maica Dumnezeului meu, nu mă trece cu vederea pe mine, care cer ajutorul Tău, şi nu mă respinge pe mine, păcătosul/a!
Luminează-mi mintea şi învaţă-mă, Împărăteasă Cerească!
Nu mă lepăda, Stăpână, pe mine, robul tău/roaba ta (numele…..) pentru nemulţumirea mea.
Fii pentru mine Maică şi Protectoare!
Mă încredinţez acoperământului Tău milostiv, dacă nu o să vrei să mă mai ajuţi, du-mă pe mine păcătosul/a (numele…..) la o viaţă liniştită şi fără de necazuri, ca să plâng de păcatele mele!
Vai, mie! La cine să alerg eu, vinovatul/a, (numele…..) dacă nu la Tine, la care toţi păcătoşii caută nădejdea şi scăparea, aşteptând mila Ta cea nespusă şi darurile Tale! Ce cuvânt, pentru păcatul meu, voi putea spune la slava Ta cea prea mare?
O, Stăpână, Împărăteasă Cerească, Tu îmi eşti Maica şi nădejdea, Tu îmi eşti speranţa şi scăparea mea, acoperământul, apărarea şi ajutorul meu!
Împărăteasa mea cea prea bună şi grabnic apărătoare, acoperă-mă cu rugăciunea Ta pe mine care am călcat poruncile Fiului şi Dumnezeului Tău!
Apără-mă de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, îmblănzeşte inimile oamenilor răi, care se ridică asupra mea.
O, Maica Domnului şi a Făcătorului meu! Tu eşti rădăcina Fecioriei şi floarea care nu se vestejeşte a curăţeniei.
O, Născătoare de Dumnezeu! Ajută-mă pe mine, (numele…..) care sunt stăpânit/ă de patimile trupeşti şi de durerile inimii! Numai de la Tine şi împreună cu Tine, a Fiului Tău şi a Dumnezeului nostru, voi avea apărarea şi, prin apărarea Ta cea prea mare, voi fi ajutat/ă şi voi scăpa de orice nenorociri şi necazuri, cu rugăciunile Tale cele mai puternice, Prea Curată, fără de păcat şi Prea Slăvită Maria, Maica lui Dumnezeu.
Bucură-te, Cea plină de dar!
Bucură-te, Cea îmbucurată!
Bucură-te, Prea Blagoslovită
Domnul este cu Tine!
Această rugăciune se numeşte “Rugăciunea celor TREI BUCURII” şi este deosebit de puternică mai ales pentru cei care o citesc de mai multe ori. Se pune ca aceia care o citesc de mai multe ori vor primi trei bucurii de la Maica Domnului.
Amin, Amin, Amin



Persoana care ți se pare cel mai greu de iertat este și cea care te poate învăța cea mai valoroasă lecție.


 Persoana care ți se pare cel mai greu de iertat este și cea care te poate învăța cea mai valoroasă lecție.

sâmbătă, 26 martie 2022

50 de lucruri uimitoare despre corpul uman

 50 de lucruri uimitoare despre corpul uman:


1. Cand o persoana moare auzul este ultimul simt perceput. Vazul este primul care dispare.

2. Celulele care compun creierul uman pot absorbi de pana la 5 ori mai multa informatie decat cuprinde toata Enciclopedia Britanica.

3. Corpul omenesc elibereaza in 30 de minute destula energie cat sa incalzesti un litru de apa.

4. Cea mai mare celula a corpului este ovulul, iar cea mai mica spermatozoidul.

5. Corpul unui om are: destul potasiu pentru a provoca explozia unui tun de jucarie; destul zahar pentru a umple un borcan; destula grasime pentru a face sapte bucati de sapun; destul fier pentru a face un cui; destul sulf pentru a deparazita un caine.

6. Corpul utilizeaza 300 muschi pentru a tine corpul in pozitie stabila, dreapta.

7. Creierul continua sa transmita semnale sub forma de impulsuri electrice timp de aproximativ 37 de ore dupa moarte.

8. Daca cantitatea de apa din corpul omenesc este redusa cu 1% iti va fi sete, iar daca este redusa cu 10% vei muri.

9. Daca toti cei 600 de muschi ai corpului uman s-ar incorda in acelasi timp si in aceeasi directie, omul ar putea ridica o greutate de 25 de tone.

10. De-a lungul unei vieti, o persoana isi petrece 6 ani visand.

11. Din punct de vedere fizic o femeie poate naste treizeci si cinci de copii de-a lungul vietii.

12. Dintii unui om sunt tari aproape ca piatra.

13. Durata vietii unei celule intestinale este de 12 ore. Cea a unei celule a peretelui stomacului este de doua zile. O celula din piele traieste 4 saptamani. O celula nervoasa poate trai pana la 60 de ani.

14. Durerea de cap nu este o scuza buna pentru a nu face sex, pentru ca endorfinele eliberate in timpul actului sexual au efect analgezic.

15. Fatul viseaza aproape tot timpul. Cei care sunt nascuti prematur vor visa mai mult la maturitate.

16. Femeile care citesc romane de dragoste fac sex de doua ori mai des decat cele care nu accepta acest tip de literatura.

17. Femurul este mai tare decat betonul.

18. Greutatea corpului omenesc este de 50 de ori mai mare decat a cea a creierului.

19. In corpul uman exista suficient fosfor pentru a crea 250 de chibrituri.

20. In corpul uman sunt mai mult de 12.00 de km de vase de sange.

21. In timpul unui orgasm obisnuit consumi 112 calorii, iar un orgasm mimat consuma 315 calorii.

22. Inaltimea omului variaza in timpul zilei. Dimineata suntem cu un cm mai inalti decat seara. Acest lucru se intampla deoarece discurile intervertebrale se “taseaza” atunci cand stam in picioare, datorita greutatii propriului corp.

23. Inima bate de aproximativ 2.700.000.000 de ori de-a lungul vietii.

24. Inima femeii bate mai repede decat cea a barbatului.

25. Inima continua sa bata dupa ce este scoasa din corp. Chiar daca este taiata in bucati, muschii inimii vor continua sa bata.

26. Lungimea medie a penisului este de 3 ori lungimea degetului mare de la mana

27. Mai mult de un miliard de bacterii sunt pe fiecare laba a piciorului

28. Majoritatea barbatilor petrec 3.300 ore din viata pentru a se barbieri. Daca nu ar fi barbierita, barba ar putea ajunge la 9 metri intr-o viata de om.

29. Mandibula este cel mai dur os din organism.

30. Muschiul ochiului este cel mai rapid din organism. El se contracta in mai putin de o sutime de secunda.

31. Nu se poate stranuta cu ochii deschisi.

32. Numarul de neuroni din creierul uman este astronomic, aceste ajunge la 100 de miliarde de celule nervoase.

33. Omul are aproximativ 76 000 de fire de par pe cap.

34. O persoana obisnuita respira cam 74 de milioane de litri de aer de-a lungul vietii.

35. Oamenii sunt singurii care fac sex stand fata in fata.

36. Pe un centimetru patrat de piele se afla aproximativ sase milioane de celule, 5000 de receptori, 15 glande sebacee, 200 fibre nociceptive (pentru durere), 10-25 receptori tactili si corpusculi termosensibili, patru metri de fibre nervoase, un metru de vase sanguine, si peste 100 de glande sudoripare. 

37. Persoanele dreptace traiesc, in medie, cu noua ani mai mult decat cei stangaci.

38. Pielea cantareste in medie cam de 2 ori cat creierul aceleiasi persoane.

39. Puse cap la cap venele, arterele si capilarele unui adult ar ajunge pentru inconjurul Pamantului de aproape patru ori

40. Sunt necesare aproximativ 200.000 de incruntari pentru aparitia unui rid permanent deasupra sprancenelor.

41. Toti bebelusii se nasc cu ochii albastri. Dupa cateva ore de la nastere, culoarea se poate schimba. Majoritatea oamenilor ajung pana la urma sa aiba ochi de alta culoare.

42. Un creier uman genereaza mai multe impulsuri electrice intr-o zi decat toate telefoanele din lume.

43. Un stranut iese din gura cu o viteza de peste 965 km/h.

44. Urechile pot distinge peste 300 000 de tonalitati.

45. Daca saliva nu poate dizolva ceva, atunci nici nu putem simti gustul.

46. Dupa mesele bogate se spune ca auzul nostru scade. Nu mai percepem sunetele din jurul nostru la fel de bine, chiar si atentia scade.

47. Iti folosesti aproximativ 200 de muschi cand faci un pas mergand.

48. Matematicianul John von Neumann a calculat ca mintea umana poate inmagazina 280 de catralioane de biti de memorie.

49. Mozart isi scria intreaga opera muzicala in minte, auzind si perfectionand fiecare nota in parte, si abia apoi o asternea pe hartie.

50. O persoana din 2 miliarde va trai pana la varsta de 116 ani sau mai mult.

vineri, 25 martie 2022

 De Buna Vestire, 25 martie, rândunelele se întorc.....


"Cântăresc doar 20 de grame, dar au parcurs peste 5000 km în zbor. Au traversat deșertul Sahara. Au zburat peste Marea Mediterană fără să se poată odihni.


Au luptat împotriva tulburărilor și furtunilor. Au făcut ceva extraordinar.


Și toate acestea pentru ca să vină și să se reproducă într-un colț al casei noastre.


O singură rândunică poate consuma până la 850 de muște și tânțari pe zi. Dacă am fi destul de norocoși să găzduim un cuib din această specie, doar o pereche ar putea elimina în jur de 1.700 de muște și țânțari pe zi.


Nu există insecticid mai eficient şi mai ecologic.


Să le primim cu bucurie, pentru ca ne-au ales pe noi !"

Fiți buni,fiți iubitori ,iar rândunica va găsi casa voastră!Dăruiţi iubire si primiti păsările văzduhului in ograda voastră!Ele cauta un cuib, iubire, apoi vor pleca cu gândurile si ceea ce au învățat de la voi! Fiți buni,iubitori,oferiti iubire necondiționată!!

,Trupul nu poate nici să iubească, nici să urască.
Trupul nu poate iubi alt trup .
Puterea dragostei este a SUFLETULUI.

Când sufletul iubeşte un trup, aceea nu este iubire, ci POFTĂ, dragoste necurată.

Când un suflet iubeşte alt suflet , dar nu în Dumnezeu, aceea este fie ADMIRAȚIE , fie MILĂ.

Iar când un suflet iubește un suflet întru Dumnezeu, dincolo de înfăţişarea trupească, de urâţenie sau de frumuseţe,aceea este dragostea cea adevărată , în care
afli VIAȚA."

1. Trezeste-te odata cu soarele ca sa te rogi.
Roaga-te singur.
Roaga-te des.
Marele Spirit te va ajuta, trebuie doar sa ii vorbesti...
2. Fii tolerant cu cei care, undeva pe drumul lor, s-au ratacit… Ignoranta, trufia, mania, gelozia si lacomia izvorasc dintr-un suflet pierdut.
Roaga-te pentru cei pierduti, pentru a gasi indrumare.
3. Cauta-te pe tine – prin tine.
Nu le permite celorlalti sa croiasca ei drumul pentru tine.
Este drumul tau si doar al tau.
Altii pot merge pe drumul tau alaturi de tine, insa nimeni nu poate merge pe el pentru tine.
4. Trateaza oaspetii care pasesc pragul casei tale cu multa atentie.
Serveste-le cea mai buna mancare, ofera-le cel mai bun pat si trateaza-i cu respect si onoare.
5. Nu lua ceea ce nu este al tau indiferent ca este de la o persoana, o comunitate, din salbaticie sau dintr-o alta cultura.
Nici nu a fost castigat, nici nu ti-a fost daruit.
Nu este al tau.
6. Respecta tot ceea ce exista pe acest pamant indiferent ca vorbim de oameni, plante sau de orice este viu.
7. Onoreaza gandurile, dorintele si cuvintele celorlalti oameni.
Nu intrerupe niciodata pe altcineva, nu rade de el si nici nu-i imita comportamentul in batjocura.
8. Niciodata nu-i vorbi pe altii de rau.
Energia negativa pe care o arunci in univers se va multiplica atunci cand se va intoarce la tine.
9. Toti oamenii fac greseli.
Si toate greselile pot fi iertate.
10. Gandurile rele cauzeaza boli ale mintii, ale trupului si ale spiritului.
Practica optimismul.


 CELE 7 OGLINZI ESENIENE

1. Oglindă a ceea ce suntem în acest moment. Ce e important la

aceste reflexii în oglindă este să facem legătura dintre modul în care repetarea unui comportament sau mod de a gândi (cauză) conduce la același tip de rezultat (efect). Dacă vrem efecte diferite, putem să schimbăm comportamentul și mai adânc modul prin care noi suntem și generăm acel comportament. 

2. Oglindă a ceea ce judecăm în acest moment. Să ne imaginăm că judecăm faptul că cineva fură, că cineva păcălește, amăgește, nu se implică, nu-și ține promisiunile, minte, abordează relațiile superficial. Ăstea sunt exemple de judecăți pe care le percepem (vedem, simțim, auzim, gândim). Acestea vor dispare atunci când vom putea avea compasiune față de cei la care le vedem căci atunci vom putea să avem compasiune față de un comportament sau mod de a gândi pe care-l purtăm și noi. Dar noi nu suntem gândurile și comportamentele noastre. 

3. Oglindă a ceea ce am pierdut, oferit, cedat la un moment dat. Să-ți dau cel mai simplu exemplu. Să presupunem că în trecutul nostru în perioada noastră fragedă, meșterind la ceva, jucându-ne cu ceva, am stricat o jucărie. Deși cei din jurul nostru au fost calzi și ok, noi nu ne putem abține să nu ne simțim neplăcut atunci când din „neatenție” stricăm ceva. Ori de câte ori vedem pe cineva care se joacă avem grijă ca acesta să nu-și mai strice jucăria pentru ca să nu mai treacă prin aceeași suferință pe care am trăit-o atunci când ne-am pierdut jucăria. Putem povesti la fel despre felul în care ne-am pierdut virginitatea, o sarcină, posibilitatea de a mai face copii, inocența, curajul de a ne juca, de ne bucura, etc. În esență ceea ce am pierdut atunci este doar o perspectivă pe care am avut-o la acel moment. Și unde să regăsim aceste resurse, aceste perspective diferite altundeva decât în noi. 

4. Oglindă a celei mai uitate dragoste pierdută (sau mare frică) pe care le-ai avut la un moment dat și le mai ai și-acum. Să presupunem că am trăit odată în viață succes deplin. Odată cu el și emoții foarte puternice. De care fugim inconștient și asta pentru că avem credințe care ne limitează și care sunt în conflict cu ideea de a trăi din nou succes. Și-atunci ne este frică, în mod inconștient și inventăm tot felul de dependențe legate de prezent. Mai stau să fumez o țigare, sau stai să mai pun o melodie înainte de a mă apuca

de lucru, sau deliberez non sens și dau tot felul de detalii care n-au nici o legătura cu ce vreau și unde vreau să ajung. A fost atât de bine să fiu pe podium, a fost atât de fain dar acum îmi este frică să mai trăiesc asta. Și frica asta se întâmplă din cauza unei concluzii pe care am tras-o singurei la un moment dat în trecutul nostru. Vindecarea survine doar atunci când putem vedea lucrurile din mai multe perspective, inclusiv din perspectiva celor în relația cărora s-au întâmplat aceste lucruri. Și dacă nu ne iertăm noi, atunci cine să ne ierte? Dumnezeu ne iubește necondiționat. N-avem nevoie decât de iertarea noastră.

 5. Oglindă a mamei, tatălui și respectiv a Creatorului. Stăteam odată de vorbă la o întâlnire cu o doamnă care-mi descria părinții. Îmi vorbea despre expresivitatea mamei și cât de vie și implicată este și modul în care este un lider în acea casă și despre tatăl care este foarte calm, cuminte, cumsecade. Apoi mi-a zis: nu știu cum se face că deși am văzut munca mamei de a conduce și face lucrurile să funcționeze mi-am luat tot un om cumsecade, cuminte și calm. Și iată că acum eu sunt cea care are inițiativă și conduc lucrurile în casa și relația noastră. Observați cum în mod inconștient doamna a moștenit și a repetat modurile comportamentale și tipul de parteneri pe care i-a avut în familie. Rămâne doar la liberul nostru arbitru, să descoperim aceste lucruri moștenite și dacă vrem să alegem să rupem acest tipar sau să mergem cu el înainte, așa cum l-am moștenit, doar pentru că acela a fost singurul model pe care l-am cunoscut în profunzime. 6. Oglindă a cuceririi Întunericului cunoscută și sub numele cucerirea nopții negre a sufletului. Dumnezeu sau universul ne dă doar atât cât putem duce. În această oglindă este vorba despre a ne cunoaște pe noi înșine în cele mai întunecate circumstanțe, atunci când trăim cele mai cumplite frici ale noastre. Pentru a a trece mai departe, peste ceea ce trăim sau am trăit, avem posibilitatea să integrăm ceea ce ne-a displăcut în aceea experiență ca să ne cunoaștem mai bine, mai profund. Disconfortul e dat aici de oglinda măsurii în care vrem să păstrăm alele lucruri de care ne agățăm pentru că ținem mult la confortul de a le avea în viață. Integrarea vine din acceptarea și conștientizarea acelor calități care ne-au făcut să trecem peste momentele acestea „întunecate”. 

7. Oglinda a modului în care ne percepem pe noi înșine,

cunoscută și ca și oglinda celui mai mare act de compasiune. Prin oglinda către sine ne este reflectat modul în care ne percepem pe noi înșine. Percepem modul în care suntem tratați de alții prin modul în care ne tratăm pe noi înșine. Dacă vrei să fii iubit, iubește-te pe tine însuți, vei putea în acest fel să-i iubești și pe alții. O cale de a obține orice este să te accepți așa cum ești indiferent de circumstanțele prin care treci. Acceptând comportamentele tale, poți să accepți orice primești ca mai apoi să alegi să faci ce vrei tu. Dacă vom transmite lumii lipsa noastră de disconfort cu noi înșine, mânie și ura noastră vom primi prin oglindire înapoi ceea ce transmitem. Și atunci putem să alegem ceea ce vrem să fim și să primim dăruind ce-avem mai bun. Este momentul în care putem schimba lumea, începând cu noi."---”Manuscrisele de la Marea Moartă”,

Trenul și siguranța

 În fiecare an vara, mama și tata își duceau fiul cu trenul la casa bunicii.
Apoi se întorceau acasă cu același tren a doua zi.
Băiatul, când a crescut, le-a spus părinților:
- Sunt mai mare, ce spun dacă anul acesta încerc să merg singur la bunica?
După o scurtă discuție, părinții au fost de acord. Acolo stăteau pe peronul gării, făcând cu mâna, dând ultimele recomandări de la fereastră, în timp ce el continua să repete:
- Da, știu, știu, au spus-o deja de o sută de ori ...!
Trenul era pe cale să plece și tatăl a spus:
 - Fiule, dacă te simți brusc rău sau ți-e frică, asta este pentru tine! - și a pus ceva în buzunarul fiului său.
Băiatul era singur, așezat în vagon, fără părinți, pentru prima dată, privind curios de la fereastră. În jur, necunoscuții au împins, au făcut zgomot, au intrat în compartiment, au ieșit, controlorul a făcut comentarii despre faptul că era singur, cineva chiar l-a privit cu regret și dintr-o dată băiatul s-a simțit foarte incomod și trist, tot mai mult.
Lăsând capul jos, s-a cufundat în colțul scaunului și au început să curgă lacrimi.
În acel moment și-a amintit că tatăl său pusese ceva în buzunar.
Cu o mână tremurândă a bâjbâit și a găsit o hârtie, pe care avea scris acest lucru:
- Fiule, sunt aici , sunt în ultimul vagon ...
Acesta este modul în care în viață trebuie să-i lăsăm pe copiii noștri să plece, având încredere în ei, dar trebuie să fim mereu în ultimul vagon, astfel încât să nu se teamă.
  .....
Noi suntem copiii lui Dumnezeu și călătorim în trenul vieții.
Tatăl nostru Ceresc ne' a pus in buzunarul sufletului o scrisoare : Noul Testament !
Când ești în pericol, citeste Cuvântul lui Dumnezeu ca să fii viu și călător spre Viața Veșnică!

O ISTORIOARĂ DESPRE ACATISTUL BUNEIVESTIRI...ȘI CÂTE ALTE MULTE MINUNI NU POATE FACE ACESTA

 

"Toate rugaciunile catre Maica Domnului sunt grabnic ajutatoare, dar Acatistul Buneivestiri are o putere aparte.
Cititi-l in fiecare zi, sau macar 40 de zile, atunci cand aveti nevoie de grabnic ajutor de la Maica Domnului. Si veti vedea puterea Maicutei noastre.
...urmează istorisirea;
Am urcat şi am stat câteva zile şi pe vârful Athosului, împreună cu ei.
Acolo se află o bisericuţă închinată „Schimbării la Faţă a Mântuitorului”. Într-una din seri, ne-am aşezat cu toţii în strănile bisericuţei şi cineva dintre noi a propus să povestim o minune întâmplată cu noi.
A început călugărul, care avea 50 de ani petrecuţi în Sfântul Munte.
„Eu, părinţilor şi fraţilor, sunt venit aici de la vârsta de 18 ani.
Mi-am petrecut viaţa mai mult în pustie, la chiliuţa mea.
Odată, pe când ascultam o predică,
părintele respectiv spunea că dacă citim acatistul Bunevestiri a Maicii Domnului de douăsprezece ori, ni se va îndeplini orice dorinţă care ne este de folos.
Auzind acestea, m-am minunat şi am început să le spun şi oamenilor să citească acest acatist, dar de 40 de ori.
Trece o perioadă de timp, şi, pe când mă aflam la Tesalonic, vine o femeie la mine şi spune că a făcut precum i-am spus, citind acatistul, şi s-a vindecat de cancer; altcuiva i s-a rezolvat rapid o problemă.
Auzind acestea, am rămas pe gânduri.
Să vă spun drept: nu citisem niciodată acest acatist; mă ocupam mai mult cu rugăciunea inimii.
În acea seară, ducându-mă acasă,
am început şi eu să citesc acatistul Buneivestiri de trei ori, iar apoi m-am culcat.
Pe când dormeam, văd în vis că se deschid cerurile şi o văd pe Maica Domnului coborând, înconjurată de slavă.
S-a apropiat de mine şi m-a binecuvântat, apoi m-a întrebat de ce am nevoie.
I-am arătat capul, zicând că de multe ori mă doare.
Atunci ea m-a privit cu blândeţe şi mi-a zis că de acum nu o să mă mai doară.
...Apoi a continuat, zicând:
...«DE ACUM ÎNAINTE SĂ VORBEȘTI NEÎNCETAT LA OAMENI ȘI EU NU TE VOI PĂRĂSI »...
...M-a binecuvântat din nou şi s-a înălţat iarăşi la cer, precum venise”.
...Într-adevăr, după aceasta, pe acest părinte
l-am văzut de multe ori vorbindu-le oamenilor şi împărţind gratis broşuri cu acatistul Maicii Domnului.”


Când gândești, vorbești sau scrii ceva, nu te gândi la ce va zice lumea, ci la ce va zice Duhul Sfânt din inima ta, care e infinit de blând, și pleacă la orice tresărire de răutate, violență sau păcat.

joi, 24 martie 2022

Pildă - Darurile Maicii Domnului

 

O familie de buni crestini se întorc seara de la muncă și fiind o zi cu multe probleme au vrut sa pregatească masa de seară.
Soția vazu că nu aveau nimic in frigider și cauta cartofi in magazie...
Nu gasise nimic.
- Dragă, spuse ea soțului , nu avem ce manca in seara asta.Nu mai avem nimic ...
Te rog sa ma ierți.
Te pot servi cu un pahar de apă proaspătă.
- Este foarte bine.
A fost o zi minunată !
Se asezară la masă si sorbeau din cele două pahare de apă cristalină si se priveau in ochi.
Zambeau.
Familia revenise din strainătate si datorită unor imprumuturi perduseră totul, casă, masină, locuri de muncă .
Iar aici locuiau in gazdă.
Tăceau si se incurajau împreună.
- Slavă lui Dumnezeu pentru toate ! ,spuse barbatul după ce termină de băut paharul cu apă.
A fost cea mai buna apa pe care am băut-o impreună.
Apă vie !
Îti multumesc mult.
- Ești foarte generos!
Mulțumesc ! Acestea sunt paharele noastre de la nuntă.
Astazi implinim 7 ani de la nuntă, de Nasterea Maicii Domnului.
- Slavă lui Dumnezeu pentru toate !
Mult ne- a ajutat Dumnezeu!
Suntem sănatoși și Maica Domnului o să ne ajute mereu...
Deodată la poartă strigă cineva:
- Vecinule ?
Alo ??!!
- Da.
Iesise barbatul in curte repede.
-Ce s- a intamplat ??
- Soția mea m- a trimis să vă aduc doi pastrăvi prăjiți , puțină mămăliguță si mujdei.
Mi- a dat si un pachet , a fost pomenirea mamei de 7 ani . Dumnezeu să o ierte pe mama Maria !
- Multumim.
Bogdaproste !
- Vecinu ?
Te rog să- i multumești sotiei tale, doamnei asistente pentru tratamentul facut copilului nostru, se simte bine acum.
Tare sunteți niste vecini buni.
Sotul a intrat cu darurile in casă , iar nevasta lui zambea cu lacrimi pe obraji.
- Acestea sunt darurile Maicii Domnului care ne hrănește de ziua ei si a noastră.
Oare care este minunea ??
Farfuria de peste sau minunata iubire din familia incercată ?!!
Minunea e familia !
Minunat este Dumnezeu între noi !
Fiecare simțim ce au trait acesti tineri.
Iubeste si fă ce vrei !
_______________


 

Singura rețetă de ciorbă de lobodă decentă este:

 - se iau trei, patru legături de lobodă, o ceapă, pătrunjel, ouă, pentru zdrențe, dacă folosiți orez, orez, puțin suc de roșii, se iau toate mizeriile-astea, se-aruncă-n gâții mă-sii la gunoi și se face o mâncare ca lumea, thuamne iartă-mă!

miercuri, 23 martie 2022

CUM DETECTĂM PE CINEVA TREZIT SPIRITUAL?

 Sufletele conștiente au caracteristici care le fac vizibile. Ele se manifestă dincolo de înțelepciunea convențională. Ei POT (nu e literă de lege!) prezenta aceste 12 trăsături

 1- PRIVIRE PĂTRUNZĂTOARE Dacă te privește simți că se uită prin sufletul tău. Privirea lui este atât de profundă încât pătrunde adânc în miezul sufletului tău. Ochii lui sunt fixați și nu se mișcă prea mult. Ei sunt pe deplin conștienți de ceea ce este în interiorul și în exteriorul tău. Ochii lui strălucesc cu lumina păcii profunde, a compasiunii, a iubirii și a înțelepciunii. 

2- O ATINGERE SUAVĂ ȘI RECONFORTANTĂ Atingerea sa este foarte ușoară pe piele și pare să aducă vindecare cuiva care suferă de orice problemă în diferite aspecte ale vieții. Vindecă și reconfortează sufletul într-un mod unic. 

 3- AU O VOCE CALMĂ ȘI SUAVĂ Când vorbesc, fac acest lucru cu profunzime și rafinament în voce. Oferă instrucțiuni înțelepte și libere de conflicte, știu cum să te îndrum une spre o direcție mai bună către viața ta. La întrebări, răspunsurile lor prezintă un punct de vedere plin de adevăr și oferă claritate care elimină confuzia. În ciuda naturii lor blânde, ei sunt, de asemenea, fermi în convingerile și deciziile lor.

 4- ENERGIA LUI ESTE FOARTE ADÂNCĂ ȘI TACUTĂ Emană un aer de liniște și pace, prezența lui este foarte reconfortantă și te face să te simți confortabil și relaxat. Sunt atât de calmi încât te simți atât de liniștit, de parcă nimic negativ nu ar putea să-ți îndepărteze acea liniște. Deși în mod normal sunt calmi, prezența lor puternică vorbește tare.

 5- SUNT SINCERE ÎN TOATE INTERACȚIUNILE LOR Sunt ființe profund conștiente ale conștiinței lor, acționează și vorbesc cu sinceritate și liniște. Nu se poate aștepta ca aceștia să fie falși, deoarece spiritul lor este ghidat de înțelepciune și cunoaștere, umilință și dragoste. 

6- LE VA FACE PLĂCERE SĂ-ȚI ARĂTE CALEA, DAR NICIODATĂ NU ȚI-O VA IMPUNE Ei arată altora calea spre iluminare într-un mod liber, nu trec niciodată peste cât de buni erau și cât de răi ar putea fi alții. Trec de la plenitudine la neutralitate într-un mod normal și firesc. 

 7- CRED ÎN UNITATEA ȘI INTERCONECTARE LA TOATE NIVELURILE Pentru ei, totul provine dintr-o singură Sursă și un singur Spirit, care ne conectează pe toți. Percepția sa despre lume depășește granițele, dincolo de culorile pielii. Spiritul lor este măreț și se simt conectați cu păsările cerului, peștii mării, pietrele, plantele, și mineralele. 

 8- SE SIMT CONFORTABILI ÎN PROPRIA PIELE Oriunde pun sufletul lor avansat, tind să se potrivească cu tot ce îi înconjoară. Nu își pierd niciodată identitatea indiferent unde sunt așezați. Nu simt o tentă de umilință sau idolatrie. Sunt ființe care știu să se iubească pe ele însele, de aceea își iubesc împrejurimile.

 9- CRED ÎN „CE ESTE” Pentru ei, nu există nici un lucru pozitiv sau negativ, știu că ambele fac parte din același lucru, iar unitatea întregului este iubirea. Sunt deasupra atracției contrariilor, deoarece trăiesc în non-dualitate. Ele există atât în ​​totalitate, cât și în neant. Viața lor este o călătorie continuă în toate tărâmurile sau dimensiunile. 

 10- NU SUNT MATERIALISTI Ei nu cedează materiei, au de toate, dar nu au nevoie de nimic, știu că lucrurile sunt doar vehicule pe termen scurt în materie și nici nu se străduiesc să acumuleze sau să aibă lucruri, știu că Universul își plătește toate facturile cu Prosperitate. De aceea nu le va lipsi niciodată nimic, deoarece își permit să se bucure de a 3-a Dimensiune din spirit. 

 11- PAR MULT MAI TINERI Vicisitudinile vieții nu le cântăresc. Corpul lor se simte mai ușor, au mai puține riduri și o piele mai întinsă.

 12- NU TRĂIESC PE O LINIE TEMPORALĂ Este absolut în stilul de viață al unui suflet avansat să trăiești în afara timpului, el știe că timpul nu există, de aceea trăiește în afara lui.

 CONFESIUNE
Prof. Univ. Dr. Zoe Dumitrescu-Bușulenga
 
Conversație cu o femeie ultra inteligenta. Foarte interesant.
 Intr-o scurta conversatie, un barbat intreaba o femeie
- Ce tip de barbat cauti?
Ea ramase un moment tacuta, il privi in ochi si ii zise:
- Vrei sa stii intr-adevar?
El raspuse: Da!
Atunci ea incepu sa zica:
- Fiind femeie, sunt in pozitia de a-i cere barbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Platesc facturile, ma ocup de casa, merg la supermarket, fac cumparaturi si totul fara ajutorul unui barbat…Imi pun intrebarea: Ce poti tu sa aduci in viata mea?
Barbatul ramase privind. Gandea cu siguranta ca este vorba de bani.
Ea, stiind ce gandeste el, spuse:
- Nu ma refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care sa lupte pentru perfectiune in toate aspectele vietii.
El isi incrucisa bratele, se aseza in fotoliu si privind-o îi ceru sa explice mai in detaliu.
Ea zise:
"- Caut pe cineva care sa lupte pentru perfectiune mentala, pentru ca am nevoie de cineva cu care sa conversez si care sa ma stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simplu din punct de vedere mental. Am nevoie de cineva suficient de sensibil ca sa inteleaga prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca sa ma incurajeze si sa nu ma lase sa cad. Caut pe cineva pe care sa il respect ca sa pot sa fiu “ascultatoare”. Nu pot sa fiu asa cu cineva care nu poate sa isi rezolve singur problemele. Eu caut un barbat care se poate ajuta pe sine insusi pentru a ne ajuta reciproc. Caut un barbat care sa inteleaga ca sexul are importanta lui intr-un cuplu dar ca nu determina existenta cuplului care se vrea cu adevarat fericit. Si o femeie adevarata nu va accepta niciodata langa ea un barbat care este extraordinar ... dar numai o ora ! Pentru simplul motiv ca ziua are 24 de ore ! "
Cand termina se uita la el si il vedea foarte derutat
El ii zise:
             - Ceri mult....
Ea raspunse:
             - Valorez mult !

 

"Chemați-mă și voi veni" - ne spune Maica Domnului, și voi fi vouă Apărătoare și Ocrotitoare în toate bolile, necazurile și ispitele ce vă vor copleși!"
Vineri, pe 25 martie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Praznicul Bunei Vestiri. Se dă dezlegare la pește, ulei și vin. Este o zi de mare bucurie, pentru că atunci s-a primit Vestea cea Bună a Mântuirii întregului neam omenesc din robia păcatului și a morții.
Însă Acatistul Bunei Vestiri, iubiții mei, trebuie citit în această săptămână în fiecare zi, căci acesta are o uriașă însemnătate pentru mântuirea noastră, atunci când îl citim cu evlavie sfântă și luare aminte.
Ne dăruiește ajutor grabnic în strădania și în nevoința noastră duhovnicească, pe care o facem zi de zi ca să ne biruim patimile, egoismul și slăbiciunile, ca să biruim răul, păcatul din noi și din afară, și pe diavolul.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este liman de mântuire pentru toți. Dar este și ajutătoare în această viață celor ce o cinstesc și i se roagă Ei neîncetat. Către Ea ridicăm mâinile și ochii noștri atunci când suntem în necazuri, în grele suferințe, boli și încercări. Și nu există lacrimă, durere sau dorire creștinească spre care Maica Domnului să nu caute cu duioșia ei de mamă.
Rugăciunea către Maica Domnului trebuie să ne fie o îndatorire zilnică. Nimeni nu ne ocrotește mai mult în decursul vieții noastre, dar și după plecarea din această lume decât Maica Domnului. Ea este prima și cea mai importantă Ajutătoare și Ocrotitoare a creștinilor după Dumnezeu.
Rugăciunea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu din Acatistul Bunei Vestiri alină sufletul întristat și obosit, și ajută în momente grele de încercare.
De altfel, Maica Domnului, Ea însăși ne îndeamnă și ne spune mereu:
-„Cheamă-mă!”
-„Chemați-mă!”
-„Chemați numele meu și eu vă voi ajuta întotdeauna în orice nevoi!"
-"Chemați-mă cu:
«Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă și mă mântuiește!».
"Și eu voi veni negreșit!" - ne făgăduiește ea,
„și vă voi ajuta în toate nevoile, în toate ispitele vieții voastre, în toate necazurile, mâhnirile și întristările voastre, numai chemați-mă! "
Voi fi totdeauna lângă voi. Iar la ieșirea sufletului vostru vă voi fi mijlocitoare și vă voi păzi de demonii aceia nemilostivi.
Încă și la a Doua Venire a Fiului meu și Judecătorului tuturor și atunci voi fi nelipsită de lângă voi”...
Cu dragostea ei de maică și mijlocirea ei fierbinte pentru neamul omenesc, oprește mânia lui Dumnezeu cea cu dreptate pornită asupra noastră, și ni se face Scară către Împărăția Fiului Ei Preaiubit!
PREASFÂNTĂ NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU, MILUIEȘTE-NE PE NOI !!!
"BUCURĂ-TE, MARIE, CEA PLINĂ DE HAR, DOMNUL ESTE CU TINE !"

Dumnezeu nu face minuni celor cărora le este rușine de El și de iubirea Lui răstignită.

 Dumnezeu nu face minuni celor cărora le este rușine de El și de iubirea Lui răstignită.


 "Altă ușă prin care intrăm ușor în Bucurie, este respectarea Poruncii: nu judecați! Toate Poruncile Domnului sunt uși ale Bucuriei Lui! De fapt asta-i Taina! Acum, eu nu voi vorbi despre toate, dar să reținem: porțile, ușile bucuriei sunt Poruncile lui Dumnezeu. N-ai împlinit o Poruncă, n-ai intrat în Bucurie. Dumnezeu e atât de bun și de milostiv încât, acum, în vremurile din urmă, ne primește în Bucuria Lui de îndată ce întredeschidem o ușă! Dar, până la urmă tot trebuie să le deschizi pe toate și să intri Acolo unde inima ta dorește să fie! Dar poți începe de oriunde." Monahia Siluana Vlad

marți, 22 martie 2022

 

Lumina nu o ia candela pentru ea, ci pentru cei ce o privesc.
- Sfântul Grigorie Palama

 

  • Afirmaţii vindecătoare pentru atragerea în viaţă a banilor și a abundenţei financiare
    „Banii curg spre mine din toate părţile, îi iubesc, îi văd, îi simt, îi folosesc cu înţelepciune, îi dăruiesc, totul din iubire.”
    „Banii curg spre mine din toate părţile, sunt un magnet care îi atrage în orice moment al vieţii mele.”
    „Relaţia mea cu banii este una de iubire profundă, doar gândindu-mă câte pot să fac cu ei şi câtă lume ajut mă face să îi atrag instantaneu.”
    „Banii zboară peste tot şi eu îi prind şi îi am în viaţa mea. Vin din toate părţile şi sunt parte din mine. Îi iubesc şi le doresc tuturor să fie abundenţi şi să aibă bani din plin.”
    „Banii curg spre mine din toate părţile, abundența este starea mea de a fi.”
    „Sunt abundenţă, banii curg spre mine ca la robinet, sunt din belşug, peste tot îi văd şi mulţumesc pentru ei.”
    „Dumnezeu mă inspiră şi îmi oferă oportunităţile necesare de a avea bani şi pentru asta sunt entuziasmat/ă la maximum.”
    „Sunt recunoscător/recunoscătoare pentru toţi banii care vin în viaţa mea, indiferent de numărul lor.”
    Din cartea „Viaţa la frontiera cunoaşterii” de Sal Rachele
    „Cu fiecare respiraţie, bunăstarea mea financiară creşte.”
    „Abundența este starea reală a fiinţei mele. O revendic şi o exprim acum cu bucurie.”
    „Banii mă ajută să îmi exprim spiritualitatea în lume.”
    „Acum îmi dau seama că banii, la fel ca orice altceva, reprezintă substanţa Divină.”
    „Sunt una cu Manifestarea Nelimitată. Sunt abundenţa. Sunt succesul.”
    „Oamenilor le place să mă plătească pentru că fac ceea ce îmi place cel mai mult.”
    „Folosesc banii în moduri care sprijină creşterea mea şi a altora.”
    „Sunt un canal deschis. Prosperitatea mea curge în lume în cel mai benefic mod cu putinţă.”
    „Acum decretez că sunt stăpânul vieţii mele şi culeg success deplin şi abundență din orice aş face.”
    Afirmaţii Louise Hay
    „Inteligența Divină îmi dă toate ideile bune pe care le pot folosi.”
    „Tot ceea ce ating este un succes.”
    „Există suficienţi clienţi pentru serviciile mele.”
    „Sunt un magnet pentru prosperitatea Divină.”
    „Bogăţii de toate felurile sunt atrase către mine.”
    „Oriunde mă duc, găsesc oportunităţi de aur.”
    „Banii sunt cel mai uşor de realizat.”
    „Abundența se revarsă peste mine în orice moment.”
    „Conştiinţa mea este o conştiinţă abundentă nelimitată.”
    Din alte resurse:
    „Sunt una cu milioanele de euro.”
    „Sunt pregătit/ă, dispus/ă şi capabil/ă să atrag milioane de euro în viaţa mea.”
    „Iubesc abundenţa, iubesc să fiu abundent/ă.”
    „Orice sumă de bani îmi doresc apare ca prin magie în viaţa mea.”
    „Aduc dragoste şi abundenţă în orice fac.”
    „Sunt sursa abundenţei.”
    „Sunt binecuvântat/ă la infinit şi sunt o binecuvântare infinită.”
    „Sunt viaţă prosperă în formă umană.”
    „Conturile mele bancare se revarsă de binecuvântările infinite ale Universului.”
    „Ocazii de creştere şi expansiune vin la mine acum, uşor şi elegant.”
    Afirmaţii Învățături Atlantida
    „Banii sunt aici pentru ca eu să cresc şi să evoluez în toate domeniile, în toate aspectele vieţii mele. Bine aţi venit în viaţa mea!”
    „Binecuvântez banii, pentru că energia lor este atât de puternică şi de minunată, încât mă umple de bucurie şi fericire, manifestându-i astfel în viaţa mea.”
    „Fiecare ban este o binecuvântare pentru mine, deoarece simt abundența Universului în el”.
    „Mulțumesc, mulţumesc, mulţumesc pentru toţi banii pe care îi am, pentru toţi banii pe care i-am avut vreodată şi pentru toţi banii pe care îi voi avea.”
    „Banii sunt o parte integrantă din mine, deoarece, cu ajutorul lor, eu sunt o persoană abundentă, prosperă, îmi realizez cu succes orice idee şi plan am.”
    „Banii ajută la creşterea şi evoluţia omenirii, de asta mă bucur din inimă că sunt aici, cu mine.”

luni, 21 martie 2022

 

Nu regreta niciodată nici o zi din viața ta.
Zilele bune îți oferă fericire,
Zilele rele îți oferă experiență.
Amândouă sunt esențiale pentru viață.
Fericirea te menține în bucurie.
Intenția te mențin puternic.
Durerile te mențin uman.
Prăbușirile te mențin umil.
Reușitele te mențin strălucitor.
Însă în viață mergând pe drumul tău, te menține doar DUMNEZEU.
Fii recunoscător pentru tot ce ai și ce ești.


 

Taci !
Nu vorbi mai mult decât e nevoie, nu te contrazice cu nimeni, nu supăra pe nimeni prin ce spui. Fugi de prilejurile de a cădea în păcate, pe cât poţi, fugi de agitaţia, zgomotul şi zarva lumii!
Linişteşte-te! Nu te risipi, vrând să faci prea multe, nu îţi pierde pacea sau timpul cu nimicuri. Fă atât cât e nevoie.
Lumea aceasta ne stoarce de putere, ne consumă cu toate problemele ei, şi de multe ori uităm că nu trăim o mie de ani, uităm că rugăciunea sau relaţia noastră cu Dumnezeu e cea mai importantă!
Avem nevoie de linişte, trebuie să învățăm să mai oprim radio-ul, tv-ul, telefonul şi să petrecem o clipă de aur nu doar cu noi înșine, dar mai ales cu Hristos !
În linişte, Dumnezeu îţi vorbeşte prin conştiinţa ta, ia aminte la ce îţi spune și cu siguranță n-o să-ți pară rău !
(Sf. Paisie Aghioritul).