Sfintii Martiri Brancoveni

 Era in anul 1714. Constantin Brancoveanu domnea in Tara Romaneasca de peste un sfert de veac, fiind domn intelept si iubit. Patru feciori mandri - Constantin, Stefan, Radu si Matei - ii impodobeau casa si ii inveseleau batranetile. Indepartat de la domnie, Constantin Brancoveanu a suferit moarte de martir impreuna cu fiii sai si sfetnicul Ianache Vacarescu, la Constantinopol, aparand si marturisind cu pretul vietii lor credinta ortodoxa. Din 1992, Biserica Ortodoxa Romana ii cinsteste pe Sfintii Martiri Brancoveni in fiecare an, la 16 august.
Constantin Brancoveanu isi incepuse domnia in anul 1688, sub semnul aparitiei asa-numitei Biblii de la Bucuresti, prima traducere integrala a Bibliei in limba romana. Era o epoca de rascruce, marcata de lupta pentru suprematie dintre apusul si rasaritul Europei. Timp de 25 de ani, Constantin Brancoveanu a fost un mare protector al culturii si al artei romanesti. A ridicat, innoit si inzestrat numeroase biserici si manastiri, nu numai din Tara Romaneasca, ci si din sanul celorlalte Biserici Ortodoxe surori, care treceau prin clipe de grea incercare. Marturie stau pana in ziua de astazi lacase de cult precum Manastirea Hurezi, Manastirea Brancoveanu-Sambata de Sus, Manastirea Brancoveni sau Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti. Secondat de Mitropolitul Antim Ivireanul, si-a asumat, de asemenea, rolul de protector al tiparului si scolilor din Muntenia, dar si din Transilvania. A infiintat la Bucuresti o noua Academie Domneasca, prin transformarea scolii Sfantul Sava in colegiu public pentru pamanteni si straini, cu o programa asemanatoare institutiilor de grad superior, si s-a numarat printre donatorii care au sprijinit deschiderea scolii romanesti din Scheii Brasovului.

Amprenta lui Constantin Brancoveanu este remarcabila si in domenii artistice precum arhitectura, pictura murala si sculptura: in timpul domniei sale, din imbinarea armonioasa a stilului neo-bizantin si a ideilor novatoare ale renascentismului italian, a luat nastere asa-numitul stil brancovenesc, caracterizat de o bogatie decorativa unica pentru spatiul romanesc.
De mult timp, domnitorul Constantin Brancoveanu ajunsese neplacut sultanului, fiind numit Printul Aurului. Pusese, intre altele, sa se bata monede mari de aur, ceea ce, la vremea respectiva, era vazut ca un act de neatarnare, de nesupunere fata de Poarta. Asa se face ca, inainte de sarbatoarea Pastilor din anul 1714, armata turca ia cu asalt palatul domnesc de la Mogosoaia, facandu-i prizonieri pe principalii membri ai familiei Brancoveanu: domnul, sotia sa, fiicele, cei patru feciori si vistiernicul Vacarescu. Cu totii au fost dusi la Constantinopol si inchisi in temnita Edikule (inchisoarea celor Sapte Turnuri), unde au fost tinuti pana in luna august. In timpul prizonieratului, Constantin Brancoveanu si Ianache Vacarescu au fost supusi la cele mai inficosatoare torturi, pentru ca nu voiau sa spuna unde isi ascunsesera bogatiile. Cu toate ca rascolisera si jefuisera palatul domnitorului, turcii nu gasisera atatea bogatii cate se asteptau ei sa gaseasca. In cele din urma, intelegand ca torturile erau inutile, turcii i-au instiintat pe membrii familiei Brancoveanu sa se pregateasca de moarte.

Constantin Brancoveanu si cei patru fii, fresca din Manastirea Hurezi

Nu va clatinati, nici pentru viata voastra, nici pentru lumea toata!
Adunandu-i pe copii in jurul sau, domnitorul Brancoveanu ii imbarbata, indemnandu-i sa ramana neclintiti in credinta stramoseasca si amintindu-le de jertfa pe cruce a Mantuitorului Hristos.
Era chiar ziua de 15 august, cand Constantin Brancoveanu implinea 60 de ani, iar Doamna Maria, sotia sa, isi serba onomastica. Numai in camasi, istoviti de suferinte, legati cu lanturi, cu capetele descoperite si desculti, domnitorul, impreuna cu feciorii sai si sfetnicul Ianache, fu condus la locul de osanda, pe malul Bosforului, loc cunoscut drept Chioscul Marii, pentru ca acolo statea sultanul Ahmed al III-lea, intr-un chiosc ce stralucea de aur si nestemate.
Dupa un interogatoriu de forma, din care sultanul n-a putut obtine nimic de la domnul Tarii Romanesti, un muezin i-a amintit stapanului sau de obiceiul turc potrivit caruia osanditul poate fi crutat daca se leapada de credinta lui si trece la mahomedanism. Istoricul Del Chiaro consemneaza raspunsul demn al domnitorului: Imparate! Averea mea, cat a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea crestina nu ma las! In ea m-am nascut si am trait, in ea vreau sa mor. Pamantul tarii mele l-am umplut cu biserici crestinesti si, acum, la batranete, sa ma inchin in geamiile voastre turcesti? Nu, Imparate! Mosia mi-am aparat, credinta mi-am pazit. In credinta mea vreau sa inchid ochii, eu si feciorii mei. Apoi, intorcandu-se catre fiii sai, Constantin Brancoveanu le vorbi astfel: Fiilor, aveti curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pamanteasca. Nu ne-au mai ramas decat sufletele, sa nu le pierdem si pe ele, ci sa le aducem curate in fata Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sa spalam pacatele noastre cu sangele nostru!
Sultanul le porunci sa se pregateasca de moarte. Primul urca pe esafod Ianache Vacarescu. Fa-te turc si leapada-te de stapanul tau, ca sa fii bogat si fericit!, il ademeni sultanul. Un Vacarescu nu isi tradeaza domnul si biserica, ii raspunse vistiernicul, care fu imediat decapitat.
    
Doamne! Faca-se voia ta!
Dupa decapitarea sfetnicului Ianache, se spune ca turcii l-ar fi urcat pe esafod pe cel de-al treilea fiu al domnitorului, Radu, care, refuzand oferta sultanului, avu si el aceeasi soarta. Vazandu-i capul rostogolindu-se pana la picioarele sale, Constantin Brancoveanu ofta din adancul inimii si nu spuse decat: Doamne! Faca-se voia ta! Veni apoi randul celui de-al doilea baiat, Stefan, care cazu in fata tatalui sau, cerandu-i iertare pentru toate necazurile pe care i le provocase. In ceasul acesta, orice greseala e izbavita, fatul meu! Du-te la Dumnezeu!, ii raspunse bland domnitorul, binecuvantandu-l. Ingenunchind, Stefan isi intinse si el capul spre securea calaului. Cel mai mare dintre feciorii domnitorului, Constantin, fu podidit de lacrimi. Sultanul baga de seama si il invita sa treaca la mahomedanism si sa traiasca, insa tanarul, ca si cand nici nu i-ar fi auzit cuvintele, facu el insusi semn calaului sa-i taie capul.
Nu mai ramasese decat mezinul, Matei, in varsta de numai 11 ani. Brancoveanu se uita la copilul plapand, isi vazu sotia lesinata, fetele plangand in hohote, si raspunse fara sovaire: Faca-se voia Domnului! Copilul striga cu vocea lui limpede: Eu mor bucuros, tata. Si astfel cazu si capul sau.
Sleit de puteri, domnitorul cazu in genunchi, trase la pieptul sau cadavrele celor patru copii, le mangaie si le saruta, apoi se ridica si inainta spre esafod. Iata cum reda Nicolae Iorga ceea ce el numea cea mai zguduitoare tragedie, ce n-are pereche in analele sangeroase ale sultanilor de odinioara: Atunci s-a pus capat celor mai strasnice clipe pe care le poate suferi vreodata un suflet omenesc. Capul Domnului nu s-a putut dezlipi de trup, la lovitura nedibace, poate miloasa, a calaului, si, gramada, trupul batranului parinte a cazut in tarana udata de sangele tuturor copiilor sai.
Potrivit cronicilor vremii, cele sase trupuri decapitate au fost aruncate in apele Bosforului, in timp ce capetele au fost purtate in sulite pe strazile Constantinopolului, tinute trei zile infipte la o poarta a Seraiului, apoi aruncate in mare. Crestini evlaviosi ar fi pescuit trupurile si le-ar fi inmormantat, pe ascuns, in biserica Adormirii Maicii Domnului din insula Halchi.

Pomenirea Sfintilor Martiri Brancoveni
In anul 1720, osemintele Sfantului Martir Constantin Brancoveanu au fost aduse in tara de Doamna Maria si depuse in biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti. Peste mormant s-a turnat o placa de marmura alba, fara nume, iar identificarea s-a facut de-abia in 1914, la doua secole dupa martiriu, odata cu descoperirea unei candele de argint cu inscriptia: Aici odihnesc oasele fericitului Domn, Io, Constantin Brancoveanu Basarab Voievod.
La 15 august 1914, s-a savarsit primul parastas oficial la mormantul domnitorului. A doua pomenire oficiala s-a facut la 21 mai 1934, in prezenta Familiei Regale, cand sicriul cu moastele lui Constantin Brancoveanu a fost depus in catedrala patriarhala. In zilele de 15 si 16 august 1992 au avut loc la Bucuresti si la Hurezi ceremoniile de canonizare a Sfintilor Martiri Brancoveni, conduse de Prea Fericitul Patriarh Teoctist, in prezenta a mii de credinciosi. Ziua de pomenire a fost stabilita la 16 august, pentru a nu coincide cu praznicul Adormirii Maicii Domnului. Era o dovada a recunostintei si a respectului pentru singurul domnitor roman care a preferat moartea de martir  alternativei de a se converti la mahomedanism.
In cronicile vremii, Constantin Brancoveanu este descris ca un domn pravoslavnic, cu dragoste si ravna crestina. Credinta, acest sentiment sublim, i-a calauzit intreaga viata si i-a fost sprijinul cel mai puternic in ceasul crancen al mortii. El a lasat in sufletul poporului amintirea unui domn crestin bun si drept, iar in arta, operele create in epoca sa arata ca deasupra suferintelor zilnice si a pericolelor neintrerupte, gandul lui stia sa se elibereze si sa urce la Dumnezeu, purtat de aripile curate ale credintei. Numele domnitorului Tarii Romanesti a intrat astfel in legenda, fiind cinstit si plans in balade populare care se incheiau cu cuvintele: Asa a murit crestinul Brancoveanu Constantin. 

 http://www.daciccool.ro/traditii/romania-crestina/3661-sfintii-martiri-brancoveni?fbclid=IwAR1PlgobctzXVMfutAXjCyjKtFUE9vntyBBcPU8rfHzX1iFz_aISPil8NRA

Tradiţii de Sfânta Maria Mica-

 Superstiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului ----În fiecare an pe data de 15 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare numită în popor și Uspenia (termenul slav) și Sfânta Maria Mica sau "Paștele verii".

Pentru români este și ocrotitoarea marinarilor, pe 15 august fiind organizate procesiuni cu icoane şi pelerinaje, dar şi manifestări în mai multe orașe. Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, dar mărturii despre existența ei nu există decât începând din secolul al V-lea.

Adormirea Maicii Domnului simbolizează mutarea la ceruri a Fecioarei Maria, într-un mod care amintește de urcarea la veșnicie a lui Iisus Hristos: nu a fost o urcare doar cu sufletului, ci în întregime trup-și-suflet. În calendarul creștin-ortodox sărbătoarea este marcată cu cruce roșie. Postul Adormirii Maicii Domnului a început pe 1 august și se va termina pe 14 august. Potrivit tradiției, Sfânta Maria a fost înștiințată printr-un înger de trecerea ei la cele veșnice, iar apostolii, fiind aflați in diferite zone ale lumii, au fost aduși pe nori pentru a fi prezenți la acest eveniment. Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, el ajungând trei zile mai târziu. Însă, întristat fiind, a cerut sa se deschidă mormântul, pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu, dar intrând, l-a găsit gol. In timp, in cuvântările părinților bisericii s-a afirmat cu mai multa putere credință ca, după adormirea sa, Fecioara Maria a fost înviată de Iisus Hristos si luata cu trupul in împărăția cerurilor.

De la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se redeschide perioada in care se pot face nunti, încep târgurile si iarmaroacele de toamna, dar si praznicele de pomenire a morților.De sărbătoarea Sfintei Marii, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului, pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii și să le ajute să nască prunci sănătoși. Tradiția nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că, în dimineața de 15 august se tămâiază mormintele.

Gospodarii vor avea recoltele blestemate și fără roade dacă vor lucra în această zi mare, iar vitele li se vor îmbolnăvi şi gospodăria se va destrăma. De Sfânta Maria, oamenii merg la biserică și se roagă la Sfânta Fecioara: fetele de măritat pentru un „ursit” bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, iar bărbații pentru recolte bogate. În unele zone, fetele care doresc să se mărite repede își pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-și visa jumătatea. Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare, fapt pentru care, plantele de leac, culese de către tinerele necăsătorite, au forța de a vindeca diferite boli.

Din moși strămoși se crede, că, dacă în ziua de Sfântă Mărie Mica înfloresc trandafirii, toamna va fi una lungă și călduroasă.

Potrivit unei tradiții vechi, în ziua de Sfânta Maria mica credincioșii ar trebui să evite tunderea părului și aruncarea lui la gunoi. De asemenea, în această zi de sărbătoare se spune că nu este bine să mergi înapoi, întrucât atragi tristețea Maicii Domnului. ..În dimineața zilei de Sântămărie femeile merg la biserică cu ofranda din ciorchini de struguri copți de la soiurile văratice sau numai boabele desprinse de pe ciorchini, numita "coliva de pomana" sau "coliva de struguri".

Se fac hori in sate: tineretul joaca, iar bătrânii si copiii bat nucii pe la vii, câmpuri si prin grădini... O veche superstiție spune că dacă de Sfântă Mărie înfloresc trandafirii, atunci toamna va fi lungă și blândă.

În unele sate din România, oamenii nu aprind focul cu două zile înainte de Sfânta Maria Mica . Cine nu respectă tradiția, riscă să se îmbolnăvească sau să le ia foc acareturile.

De asemenea, de Sfânta Maria mica nu se doarme pe prispa casei și este interzis scăldatul în apele râurilor, fiind spurcate de cerbi.

Eu vă binecuvintez!

 ,, Voi să plângeți la Maica Mea, ca să vă primesc la sânul Meu.
Nimeni n-a plecat, neîndreptat, care la Ea s-a rugat,
A intervenit la al Slavei Împărat, plânge cu dor neîncetat.
Se roagă pentru voi să vă iert, să vă primesc între ale Mele oi,
Să vă binecuvintez, în inima voastră să lucrez.
Voi nici nu vă gândiți ca să vă pocăiți, pe Ea mereu s-o
preamăriți,
Sunteți întunecați, că nici de Ea nu predicați, ca mântuire să aflați.
Pierduți mai sunteți!
Şi acum, spuneți: Ce gând aveți?
Eu vă poruncesc cu tărie: Îndreptați-vă! Cucerniciți-vă!
Pocăiți-vă!
Spre cer să vă ridicați, de satan să vă lepădați!
Prea Sfintei Treimi să vă închinați!
Eu vă binecuvintez! Tatăl Meu şi Eu lucrez!
Amin.”

Schiarhiereu NiL Dorobanțu,
Cuvinte cerești 5, pag. 447

Asta înseamnã "acasã

 Ei bine, e normal ca femeile sã-și afirme, prin toate mijloacele, dreptul lor de a se întoarce acasã.
Acasã este o stare de spirit, o dispoziție care ne permite sã trãim în manierã susținutã sentimente ce nu pot fi întotdeauna trãite astfel în viața curentã: uimirea, viziunea, pacea, eliberarea de griji, de obligații și de inutila vorbãrie. Toate aceste comori trebuie ascunse în psihic, cãci ele ne vor fi de folos.
Deși pe pãmânt sunt multe locuri unde poți merge pentru a "tatona" drumul spre aceastã casã specialã, locul în sine nu înseamnã acasã. Este doar vehiculul care leagãnã eul și-l adoarme, așa încât sã putem parcurge restul drumului singure. Asemenea vehicule cu care și prin care femeia ajunge acasã sunt multe: muzica, arta, pãdurea, marea, rãsãritul soarelui, singurătatea. Ele ne conduc spre o beneficã lume interioarã, care are idei, ordine și subzistențã proprii.
Acasã este însãși viața instinctualã care funcționeazã la fel de bine ca un angrenaj bine uns, unde totul e la locul sãu, unde fiecare zgomot are rațiunea lui de a fi, unde lumina e plãcutã, iar mirosurile ne calmeazã, în loc sã ne alarmeze. Ce se va întâmpla la întoarcere nu are nici o importanțã. Important este ceea ce restabilește echilibrul. Asta înseamnã "acasã".

SEMNE INCONTESTABILE CĂ ESTI UN EMPATIC

 💖 “Ca empat, cea mai mare abilitate pe care trebuie să o stăpânești este abilitatea de a observa fără a absorbi. Pe măsură ce empații pot simți gândurile și emoțiile celorlalți, ei devin cu adevărat sensibili la energii. Dacă continui să absorbi fiecare energie cu care intri în contact, vei ajunge să-ți consumi propria energie. Pentru a observa, trebuie să fii centrat ca conștientizare neutră, lasă toate energiile să treacă ca niște vizitatori. Vei ajunge să porți o mulțime de bagaje emoționale ale altora dacă nu înveți să observi energia. Meditează mai mult, fii ancorat în conștientizarea ta superioară.
 Atât narcisiștii, cât și empații au suferit traume din copilărie timpurie. Empații au luat acea durere și au devenit mai plini de compasiune, nedorind ca alții să sufere aceeași soartă ei. În timp ce narcisiștii s-au înfuriat și au decis să-și arunce furia asupra lumii. Jurând să se pună pe ei înșiși pe primul loc. Empatii erau suficient de puternici pentru a nu lăsa trauma să le distrugă bunătatea. În timp ce narcisiștii erau slabi și lăsau trauma să-i depășească.
 A avea compasiune și empatie pentru motivul pentru care cineva se comportă așa cum o face pe baza experiențelor sale, nu înseamnă niciodată că trebuie să tolerați comportamentul sau să păstrați spațiu pentru el. Puteți avea absolut compasiune și puteți stabili o limită. Asta înseamnă să ai și compasiune pentru tine.
  CA UN EMPATIC, IUBESC... • tăcere când mă concentrez • arome subtile • sunete liniştitoare • țesături și îmbrăcăminte moi • natură/munte/apă • spațiu pentru a lua o decizie • timpul de pregătire • timp de nefuncţionare între sarcini mari • adunări mai mici/conversație profundă.
 SEMNE INCONTESTABILE CĂ ESTI UN EMPATIC
1. De când erai mic, te simțeai diferit.
2. Vrei să fii într-o carieră de serviciu. Îți poftești ceva mai mare. Ceva mai semnificativ.
3. Simțiți dacă oamenii mint sau sunt incomozi.
4. Ai nevoie de timp pentru reîncărcare. S-ar putea să vă placă să vă reîncărcați singur sau într-o companie de oameni iubitoare și grijulii.
5. Sunteți atrași să aflați mai multe despre autovindecare. Mulțimile mari te copleșesc.
6. Nu poți urmări filme și știri violente. Îți schimbă starea de spirit și energia instantaneu.” Sursa: Selena Xenakis

,,Domnul va purta de grijă’’. Biruință să avem

 Nu te grăbi

Soarele nu răsare doar pentru câteva fire de iarbă și câteva flori, ci cuprinde întreg pământul.

Bunătatea lui Dumnezeu nu are câțiva privilegiați, ci este și pentru tine. Bunătatea lui Dumnezeu se revarsă în multe feluri. Poate că pășești cu greutate pe pământul acesta, dar încă pășești pe el deși ai fi putut fi sub el.

Blocați într-o zi grea, riscăm să pierdem din vedere viața, așa cum ne-a dăruit-o Dumnezeu.

Viața nu este doar ziua de astăzi sau doar problemele de astăzi, ci viața înseamnă toate ploile ce te-au udat, tot aerul pe care l-ai respirat, toată lumina ce te-a cuprins. Și pentru niciuna dintre ele nu ai plătit chirie.

În loc să refuzi viața, mai degrabă refuză să te lași blocat în a trăi. Amintește-ți de câte ori ai spus: imposibil. Privește astăzi la ceea ce numeai cândva imposibil și înțelege că la Dumnezeu toate sunt cu putință.

Astăzi ții în brațe copilul pe care l-ai numit imposibil.
Astăzi ești în casa care odinioară era cu neputință.
Astăzi ai familia care era cândva un vis fără de speranță.
Astăzi ai un serviciu unde mergi, un salariu pe care îl primești.
Astăzi ai hainele visate.
Astăzi ești în concediu pe care nu credeai că o să îl ai.

Dar mai presus de toate să nu uiți că deși ai fost condamnat la pierzare, Fiul lui Dumnezeu a plătit în locul tău ca să fii liber de păcate, să fii liber să trăiești nu ca un condamnat la moarte, ci ca un copil de Dumnezeu.

Poate că stai astăzi derutat, neputincios și îți spui: la ce bun? Ce pot schimba? Nu poți schimba nimic din ceea ce nu începi, dar dacă faci un pas, drumul spre biruință este mai aproape.

O să îmi spui: sunt atât de obosit. Te înțeleg. De aceea îți și scriu în această dimineață. Dacă ești obosit, atunci odihnește-te. Sper că prin aceste cuvinte să te mai așezi un pic în brațele Tatălui nostru. Odihnește-te, dar doar ca să te ridici și să continui să mergi înainte.

Poate ce vezi în jurul tău te întristează și îți aduce apăsare. Nu du arșița din afară înlăuntru tău, ci du ploaia de încredere dinlăuntru tău, afară, peste năduful zilei. Fă din Cuvântul Lui o ploaie binecuvântată pentru sufletul tău. Fă din rugăciunea ta un izvor de încredere în El.

Poate te întrebi: oare ce se va întâmpla? Ce destin îmi rezervă viața? Toate ce știu este că toate sunt în mâna lui Dumnezeu. Și mai știu că mâna aceea este străpunsă de dragul tău. Și mai știu că destinul tău nu depinde de alții, ci de decizia ta.

Nu te grăbi să numești viața într-un fel sau altul. Mulți au etichetat zilele ca fiind proaste. Mulți și-au numit viața ca fiind un eșec. Nu ești la capăt de viață, ci undeva prin ea. Așteaptă. Nu te grăbi să numești ziua de astăzi: dezastru, nenorocire, cumplit...!

Avraam a plecat cu inimă grea spre munte. Ziua aceea era cea în care fiul său iubit, Isaac, trebuia adus ca jertfă. Oare ce era în inima părintelui Avraam? Când a ajuns la munte, nu s-a grăbit să îl numească în vreun fel. A așteptat. A trăit momente extrem de grele. Dar a așteptat...!

Dumnezeu a intervenit.
A vorbit.
A izbăvit.
A binecuvântat.
A răsplătit.

După ce Dumnezeu a vorbit, atunci a deschis gura și Avraam: Geneza 22:14 – "Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă”. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă”."

Nu te grăbi să numești situația cu care te confrunți.
Nu te grăbi să arunci vina pe altul.
Nu te grăbi să pui armele jos.
Nu te grăbi să te lași descurajat.
Nu te grăbi să crezi că Dumnezeu te-a uitat.

Muntele tău este acum doar un munte. Mai așteaptă și ai să vezi că privind în urmă, vei putea spune: muntele acela care era de neclintit a devenit muntele unde ,,Domnul va purta de grijă’’.

Biruință să avem.

 "Înaltă, peste mijlocie, foarte zveltă, cu mâini şi picioare delicate şi frumoase, culoarea pielii ca aurul, ochii ca măslina coaptă, ovalul feței desăvârşit; se purta în culorile fecioarelor: roşu şi vânăt; era foarte tăcută şi activă. Tot ce făcea era desăvârşit, se mişca cu o grație firească pe care anevoie o au chiar împărătesele născute în purpură.

Cât am stat în casa ei nu a mâncat cu noi, ci numai seara se retrăgea cu femeile ei pentru a sta la masă. Ne`a vorbit despre Fiul ei multe lucruri tainice pe care le voi scrie altădată…
Toată înfățişarea şi purtarea ei erau atât de dumnezeieşti, încât dacã n-aş fi ştiut că nu-i ea Dumnezeu, m-aş fi închinat în fața ei ca lui Dumnezeu".

Sfântul Dionisie Areopagitul despre Maica Domnului

Cuviosul Iosif Isihastul Un cuvânt pentru fiecare zi a anului din înțelepciunea Cuviosului Iosif Isihastul

 Primește, dar, Dumnezeule, Cel îndrăgostit de întoarcerea celor păcătoși, Creatorule a tot ceea ce e bun, primește suflarea dumnezeiască pe care ne-ai insuflat-o în față și am primit Duh de viață, ca să sfârșim iarăși în țărână. „Ce ai, așadar”, omule trufaș, „pe care să nu fi primit? Iar dacă ai primit, de ce te lauzi, ca și când nu ai fi primit?” Cunoaște, smeritul meu suflet, pe binefăcătorul tău și ia aminte, nu râvni la cele străine, cele ale lui Dumnezeu, ca la propriile reușite. Cunoaște-ți, suflete ticălos, existența și originea ta. Nu uita că ești străin aici și toate îți sunt străine. Și dacă ți-a dat dulcele Binefăcător, Dumnezeu, întoarce-i cu cuget curat, „ale Tale dintru ale Tale.”

Părintele Arsenie Papacioc (Sfinții Închisorilor) :

 ”Închinaţi‑vă, rugaţi‑vă, pocăiţi‑vă!
Să încercăm cu orice chip să ne rugăm unul pentru altul!
Să ne biruim pe noi înșine! Este o luptă interioară foarte mare: să nu vorbești de rău și să iubești! Da, este posibil!
Niciodată nu e degeaba cineva lângă tine. Ori nu te foloseşti, ori îl foloseşti, ori trebuie să te verifici dacă îl rabzi sau nu-l rabzi...”

”Nimic nu m-a ajutat mai mult în viaţă ca suferinţa. Singură, suferinţa este suprema catedră de teologie. Sunt sigur că îngerii erau geloşi pe noi pentru că ei nu au această suferinţă dincolo de firea noastră.

Și vă întreb și eu pe Dvs.: cum trăiţi aceste fapte (ale noastre)? Eu am făcut 14 ani de închisoare la Aiud, în condiţii de exterminare, şi ştiu ce a fost, ştiu şi pentru ce a fost. Vă întreb eu acum: ce mi‑aţi făcut în tot acest timp? Aţi fost credincioşi, aţi mărturisit pe unde v‑aţi găsit?...”

„Rămâne, în concluzie, un lucru: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!“ Să aveţi o lucrare şi o poziţie mântuitoare. Indiferent ce eşti, furnică dacă eşti, ai o răspundere. Dar eşti om! Ai o conştiinţă.”

Cum să-l iubesc pe cel care mă vrăjmășește și îmi face rău?

 Cum să-l iubesc pe cel care mă vrăjmășește și îmi face rău?

De va spune cineva: „Cum să-l iubesc pe cel care mă vrăjmășește și îmi face rău?” – îi voi răspunde:

1. Să urăști vrajba, nu pe om; să nimicești ura lui, care prin răbdare și dragoste se nimicește.
2. Să te gândești la el nu ca la vrăjmașul tău, ci să cugeți că el este fratele tău, făptura lui Dumnezeu, om creat după chipul lui Dumnezeu, răscumpărat prin Sângele Fiului lui Dumnezeu și, totodată, chemat la fericirea veșnică; dacă te prigonește, nu te prigonește de unul singur, ci este ațâțat de diavolul; așadar, pe vrăjmașul acesta să dai vina.
3. Nu cugeta la ce îți face el, ci la ceea ce trebuie să faci tu cu el și la ceea ce poruncește legea lui Hristos, gândindu-te cum să te împaci cu el.
4. Roagă-te Celui Care ne-a poruncit să-i iubim pe vrăjmași, ca să-ți dea duhul dragostei și al blândeții – să biruiești răutatea cea firească.
5. Adu-ți aminte motivele mai sus pomenite atunci când răutatea te îndeamnă la ură și la răzbunare.

(Sfântul Tihon de Zadonsk, Lupta între carne și duh, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2011, pp. 131-132)

Adormirea Maicii Domnului este prăznuită pe 15 august.

Despre această sărbătoare nu găsim informații în Sfintele Evanghelii, ci numai în Tradiția Bisericii.

Maica Domnului a mai trăit 11 ani după înălţarea la cer a Fiului său.

Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit trecerea din lumea aceasta la viaţa veşnică cu trei zile înainte de adormirea sa:

„Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare”.

După ce Fecioara Maria și-a cerut iertare de la toți, și-a dat duhul.

Domnul Însuși S-a coborât din ceruri pentru a primi în Mâinile Sale sufletul ei cel sfânt.

Atunci s-au petrecut multe minuni: ochii orbilor și auzul surzilor s-au deschis, ologii și bolnavii s-au vindecat.

Trupul a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în chip tainic spre lăcașurile cerești.

Sfânta Tradiție mărturisește că Toma a sosit la Ierusalim în a treia zi după înmormântarea Maicii Domnului.

Dorind să cinstească trupul său, Sfinții Apostoli au deschis mormântul și au descoperit că era gol. Trupul Fecioarei a fost ridicat la ceruri de Fiul său.

Sfinţii Părinţi ne descoperă că după cum trupul Maicii Domnului a rămas feciorelnic în timpul naşterii lui Hristos, se cuvenea ca trupul ei să rămână integru, ferit de stricăciune şi după mutarea ei la cele veşnice.

Moartea Maicii Domnului este mutare la Viaţă, după cum reiese şi din troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului: „Mutatu-te-ai la viaţă, ceea ce eşti Maica Vieţii”.

Din acest motiv, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului nu este tristă, ci plină de bucurie.

Maica Domnului a fost un om ca oricare dintre noi: nu a fost lipsită de păcatul strămoşesc şi pentru că a împărtăşit naşterea noastră, nu a fost ferită nici de moartea noastră.

Ca orice om, ea a trecut prin moarte, dar nu a rămas în mormânt, ci a fost înălţată la cer de Fiul ei, Cel care a biruit moartea.

În cărţile de cult nu se vorbeşte de învierea Maicii Domnului şi nici de Înălţarea ei la cer, pentru a nu se confunda cu Învierea Mântuitorului şi cu Înălţarea Sa la cer.

În schimb se vorbeşte de mutarea ei la viaţa cea netrecătoare, trecere posibilă datorită deplinei uniri cu Hristos.

Dacă după adormire sufletul ei este primit „până la tronul Lui cel împărătesc, până la Sfânta Sfintelor cea din ceruri”, după cum ne spune Sfântul Ioan Damachin, la trei zile de la adormire este urcat şi trupul ei la cerurile cele mai presus de ceruri.

Icoana Adormirii Maicii Domnului ne descoperă că Mântuitorul ia la ceruri sufletul Maicii Sale, simbolizat de un prunc înfăşat în scutece albe.

Dacă în alte icoane Maica Domnului tine pruncul pe braţul stâng, iar cu braţul drept îl arată lumii, în icoana Adormirii Maicii Domnului imaginea este inversată, Hristos ține sufletul ei pe braţul stâng şi o arată îngerilor.

Muzica la 440 Hertz prin decizia Organizației Mondiale a Standardizării (1955)

 

Puțini știu că în 1955 Organizația Mondială de Standardizare a decis ca muzica sa fie ascultata de pe frecvența de 440 Hz. Până atunci muzica se asculta la o frecvență ce inducea armonia adică, 432 Hz, vibrație care favoriza aparitia unei dispoziții relaxate și creative, de asemeni avea un impact benefic asupra sănătății.432 Hz este “muzica” pe armonia naturală, spre deosebire de 440 Hz, ce reprezintă exact opusul și pe care îl regăsim în muzica din zilele noastre în afară de cazul în care se optează pentru revenirea la o frecvență benefică prin folosirea unor softuri dedicate sau prin acordarea instrumentelor muzicale în totalitate benefică șamd. Aceasta vibratie nefirească, dizarmonică la nivel subtil a dus la o stare de război în subconștientul omului și a maselor. Astfel, frecventa de 440 Hz a devenit o arma de control și manipulare în masă, dar și o modalitate foarte eficientă de a ține oamenii într-un permanent stres și limitare a capacităților cognitive tocmai pentru a devenii bioroboții sociali actuali care își îndeplinesc mecanic și fără crâcnire "atribuțiile sociale". Acele frecvențe sonore care se divid la 2 au puterea de a induce dizarmonia, conflictul și stările de panică irațională în timp ce sunetele ale caror frecvența se divid la 3, (ce induce echilibru, pozitivitate reconciliere, armonie ... sănătate, de asemeni prin mijloace tehnice specifice a fost demonstrat că aceasta frecvența benefică de 432 Hz produce forme cu o simetrie și armonie vizuală evidentă. Imaginați-vă acum că o persoană foarte influentă și bogată, ce în mod secret prosperă de pe urma conflictelor, razboaielor, bolilor, deci imaginati-vã că acea persoana sau grup de influență pot să impună tonul standard al tuturor instrumentelor muzicale de pe glob și că astfel va putea influența direct și eficient pornind de la acest principiu, întreaga creație muzicală și sunet emis de către mijloacele tehnice, tocmai bazat pe game care induc stari de nervozitate, panică și conflict determinat de frecvența de 440 Hz! Pare de domeniul fantastic numai că … este real, științific demonstrat! În Septembrie 1939 a ieșit la suprafață că exact asta a facut Rockefeller, (Illuminati) când mânat de interesele sale financiare și manipulative a dictat și impus prin pârghiile sale ca acesta să fie noul standard de acordare al sunetului la nivel global, vibrația standard pentru sunetul La (A) de deasupra lui Do (C) mijlociu, este „fix ” 440Hz! Aceasta vibrație nefireasca și periculoasă, a dus la stare o de razboi în subconștientul oamenilor. Diapazonul de acordare a instrumentelor muzicale , a fost fixat să vibreze la 440Hz – vibrație pară. În ciuda aparenței de „muzică dulce”, o orchestră simfonică devine atunci când toate instrumentele sunt acordate in baza „La „- 440Hz , o arma de control mental/emoțional în masă redutabilă indiferent de piesa muzicala pe care o cântă. Aceste vibratii influențează direct și puternic starea mentală spre dizarmonie și conflict. Într-o lucrare intitulată „Musical Cult Control ” , Dr. Leonard Horowitz spune că asemenea frecvențe muzicale , pot conduce masele la agresiune, violență, mișcări sociale și în plan fizic la… depresie și boalaș Culmea este că în același timp, agenții acestei conspirații recomandă „terapii” bazate pe chimicale, tranchilizanti si alte (medicamente), pentru afecțiuni pe care tot ei le-au provocat! Vibrațiile sunetului au impact asupra noastra în mod organic prin apa din organism cu care intra în rezonanță, suntem peste 70% apa, iar vibratiile sonore induc celulelor din corp, starea de sanatate sau boală. Lumina si sunetul, stau la baza comunicarii intercelulare ! Astfel s-a procedat incepand cu 1910, cand fundatia Rockeffeler, a facut o donatie catre American Federation of Musicians, pentru a adopta standardizarea sunetului La-440Hz, fiind apoi adoptata si generalizată în toata cultura europeana și mai apoi la nivel global! Dr. Leonard Horowitz concluzioneaza: „Muzica și deci sunetul influențează în mod direct la toate nivelurile organismul uman atât bioenergetic, fizic și chimic, metabolismul, psihicul, starea de imunitate astfel corpului îi este indus să vibreze o stare de boală si conflict, în loc de armonie si iubire.” Ce simplu ar fi fost… 441Hz, divizibil la 3!

Interpretarea denumirii notelor muzicale este

Do – Dominus – Dumnezeu;

Re – Rerum – materie;

Mi – Miraculum – miracol;

Fa – Familias рlanetarium – sistem solar;

Sol – Solis – Soare;

La – Lactea via – Calea Lactee;

Si – Siderae – bolta cerească

Sistemul modern de notatie muzicala a fost inventat in secolul al XI-lea de călugărul benedictin Guido d'Arezzo. Inițial, el utiliza sunetele „Ut, Re, Mi, Fa, Sol, La, Si” pentru a reprezenta o octavă. Ulterior, sunetul „Ut” a fost înlocuit cu sunetul „Do”, de la cuvântul „Dominus” (Dumnezeu), pentru ca Dumnezeu să fie începutul scării muzicale.

Cimatica este o stiinta care se ocupa cu studiul efectelor sunetului asupra materiei.Astfel, se pare ca notele muzicale, vocile umane, zgomotele produse de animale, ecourile stelelor si ale planetelor pot vindeca.

Vindeca afectiuni grave

Procedura prin care undele sonore vindecă celulele canceroase castiga tot mai multa popularitate. Cercetatorii de la „Princess Grace Hospital” din Londra au testat aceasta tehnologie pe 159 de barbati cu cancer la prostata, iar celulele bolnave au fost vindecate in totalitate. Dupa doar un an, 92% dintre acestia nu prezentau nicio recidiva a maladiei.

Vindecă rănile

Ranile pot fi tratate eficient cu ajutorul sunetelor. Una dintre aceste tehnologii se numeste MIST si implica pulverizarea unei solutii saline pe rană si expunerea ulterioara la sunete cu frecvente joase.

Text preluat

Așează-te și întreabă-te cine ești, unde ești și cine ești. Răspunsurile tale îți vor revela starea de conștiință, credințele tale. Sf. Pavel a spus: „Noi nu ne uităm la lucrurile exterioare ci la lucrurile nevăzute pentru că lucrurile exterioare sunt trecătoare însă cele nevăzute sunt eterne”. (2Corinteni 4:18) Credințele tale văzute de mistic, sunt personificate. Ele formează o stare care îți controlează complet comportamentul. Orice modificare a sistemului tău de credințe va atrage după sine o schimbare în lumea ta exterioară.

Tu ești puterea operantă. Când intri pe o scenă, ea devine animată. Apoi tu te pierzi în propria ta animație și crezi că este independentă de percepția ta.Uitându-te la ea, nu îți vine să crezi că tu creezi animația, însă tu ești. Tu și cu mine suntem suflete vii, îngropate într-o lume a morții. Suntem destinați să fim spirite dătătoare de viață printr-un act de milă însă până atunci însuflețim ceea ce percepem. Întrebându-se, Blake afirmă: Omule nefericit care sunt, cine mă va mântui din acest trup al morții? Ca să îți răspund la această întrebare, nicio putere din lume nu o poate face decât Dumnezeu.

Sfântul Petru ne spune: „Binecuvântat fie Dumnezeu și Tatăl Domnului Iisus Hristos. Prin marea sa milă, noi ne-am născut într-o speranță vie prin învierea Domnului Iisus Hristos”. Acest lucru este adevărat pentru că numai prin actul de milă al lui Dumnezeu putem să ne naștem din nou.

Acum, îngropat într-o lume a morții eterne, însuflețești forme moarte și crezi că ele sunt independente de percepția ta asupra lor. Vei continua să faci acest lucru până ce mila lui Dumnezeu îl va trezi pe Iisus Hristos din tine. Dacă Hristos nu ar fi îngropat în tine, el nu s-ar putea trezi în tine iar dacă el nu ar fi în tine, nu s-ar putea naște din tine. Așadar, la fel ca Sf. Pavel, porți în corpul tău moartea lui Iisus. Este mormântul în care el este îngropat. Trezirea lui te salvează dintr-un corp al morții, însă până atunci trebuie să trăiești și să te obișnuiești cu corpul mort pe care îl porți. Până nu te naști de sus, operezi puterea care dă viață acestei lumi. Când intri pe scenă, faci ca rolurile să prindă viață. Neștiind aceasta, crezi că ar exista alții și te lupți cu umbrele propriei tale ființe. Toate lucrurile există
în imaginația umană și toate fenomenele sunt produse doar de imaginație.După ce ai experimentat o stare și te-ai mutat în alta, poți crede că vechea stare a încetat să existe însă toate stările sunt eterne, ele rămân pentru totdeauna. Ca un călător mental care ești, tu treci prin stări fie cu intenție sau fără intenție, însă identitatea ta individuală este veșnică.

Indiferent dacă ești bogat sau sărac, rămâi cu aceeași identitate atunci când te muți dintr-o stare într-alta. Dacă nu ești atent, poți fi convins de presă, televiziune sau radio să îți schimbi conceptul despre sine și să te
muți fără să îți dai seama într-o stare nedorită. Te poți muta în multe stări și să joci multe roluri dar ca actor, nu îți schimbi identitatea. Acestea sunt doar roluri diferite pe care tu le joci. Tu ți-ai anexat corpul experiențelor pe care le ai acum însă tu nu ești corpul.

 Va veni ziua când vei conștientiza acest lucru. Atunci vei putea lua orice formă pentru rolul pe care vrei să îl joci. Învață să îți ajustezi simțurile potrivit dorinței tale."
După ce ai experimentat o stare și te-ai mutat în alta, poți crede că vechea stare a încetat să existe însă toate stările sunt eterne, ele rămân pentru totdeauna. Ca un călător mental care ești, tu treci prin stări fie cu intenție sau fără intenție, însă identitatea ta individuală este veșnică.

După ce ai experimentat o stare și te-ai mutat în alta, poți crede că vechea stare a încetat să existe însă toate stările sunt eterne, ele rămân pentru totdeauna. Ca un călător mental care ești, tu treci prin stări fie cu intenție sau fără intenție, însă identitatea ta individuală este veșnică.

După ce ai experimentat o stare și te-ai mutat în alta, poți crede că vechea stare a încetat să existe însă toate stările sunt eterne, ele rămân pentru totdeauna. Ca un călător mental care ești, tu treci prin stări fie cu intenție sau fără intenție, însă identitatea ta individuală este veșnică.

Indiferent dacă ești bogat sau sărac, rămâi cu aceeași identitate atunci când te muți dintr-o stare într-alta. Dacă nu ești atent, poți fi convins de presă, televiziune sau radio să îți schimbi conceptul despre sine și să te
muți fără să îți dai seama într-o stare nedorită. Te poți muta în multe stări și să joci multe roluri dar ca actor, nu îți schimbi identitatea. Acestea sunt doar roluri diferite pe care tu le joci. Tu ți-ai anexat corpul experiențelor pe care le ai acum însă tu nu ești corpul.

RUGĂCIUNEA ESTE CEA MAI MINUNATĂ EXPERIENȚĂ PE CARE O POATE AVEA OMUL

 „RUGĂCIUNEA ESTE CEA MAI MINUNATĂ EXPERIENȚĂ PE CARE O POATE AVEA OMUL.

Spre deosebire de murmurele zilnice ale marii majorități a omenilor din toate țările care prin repetițiile lor zadarnice speră să capteze urechea lui Dumnezeu, rugăciunea este extazul unei nunți spirituale care are loc în adâncul , liniștea tăcută a conștiinței.”
„Așadar, a te ruga înseamnă a te recunoaște că ești ceea ce dorești să fii, mai degrabă decât a-L implora pe Dumnezeu pentru ceea ce îți dorești.”
„Nu ceea ce vrei să atragi, ci ceea ce crezi că este adevărat.”
 
 Nu trebuie să deschideți ușile pentru a intra în orice cameră; pur și simplu intri presupunând că ești în ea. Privește lumea dinlăuntrul ei și simte ceea ce vrei să simți, și astfel, camera a fost pătrunsă. Acum rămâi acolo până când te simți ușor. .

 *Se spune că între 15 august ( Sf. Maria mare) și 8 septembrie (Sf. Maria mică), oamenii nu îmbătrânesc, totul este cald și calm, că lucrurile se așează și oamenii au numai gânduri bune și își caută un făgaș nou. Se mai spune că între 15 august și 8 septembrie, vremurile nu știu încotro să o apuce, spre vară sau spre toamnă, că frunzele îngălbenesc, dar nu cad încă, apoi că păsările vor să mai rămână dar și să plece, totuși încă nu știu dacă să o ia spre nord sau spre sud. Se mai spune că râurile nu mai curg și că marea nu are valuri, pentru că timpul însuși stă pe loc, parcă înveșnicit, și așteaptă...

Să folosim cu înțelepciune acest răgaz frumos care se apropie de noi, pentru a ne limpezi gândurile, pentru a ne vindeca inima și mintea de gânduri negre și pentru a ne învăța sufletul a trăi cât mai aproape de Dumnezeu!*"Seva vieții mele urcă din modelele pe care le-am avut, din faptul că trei sferturi din viață am băut apă din fântână, din pământ, iar nu din țeavă, că am mâncat pâine și mămăligă făcute de bunica și de mama mea, că am băut lapte de la vaca din grajd și că am mâncat mere abia culese din pom. Seva vine din faptul că am întâlnit oameni care au trăit meditând, încercând, nu spunând. Mai cădeau în genunchi, se mai rostogoleau, dar se ridicau. Erau oameni. Și mai vine din imensul noroc pe care mi l-a dat Dumnezeu: am primit o nevastă minunată, o adevărată forță, și un băiat absolut normal, un om. Și mai vine seva și din faptul că eu cred în povești cu îngeri și cred în Dumnezeu. Nu-s multe. Le poți strânge într-o batistă."

Maria, numele cel mai iubit

 

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, Vrednica esti! (Axion Estin!), Muntele Athos, secolul al XIX-lea

Maria este cel mai cunoscut si mai des intalnit prenume feminin. Raspandit pe scara larga in Europa, cele doua Americi, in Australia, Africa si Asia, despre numele de origine ebraica Maria se spune ca ar insemna copil dorit. Vechi nume biblic, preluat de evrei din egipteana, numele Maria s-a raspandit, prin greaca si latina, la toate popoarele crestinate, devenind cel mai cunoscut prenume feminin de sursa biblica. In Vechiul Testament, in Exod, numele este purtat de sora mai mare a lui Moise, profetesa Maria. In Noul Testament, sunt amintite mai multe femei cu acest nume, dintre care cea mai importanta este Maica Domnului, slavita Stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria. Biserica Ortodoxa i-a inchinat Preacuratei Fecioare Maria mai multe praznice, printre care Nasterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie), Bunavestire (25 martie) si Adormirea Maicii Domnului (15 august). Traditional, persoanele care poarta numele Preasfintei Fecioare Maria isi sarbatoresc onomastica pe 15 august (Sfanta Marie Mare) si pe 8 septembrie (Sfanta Marie Mica).

Etimologie
Pentru Maria, cel mai discutat si mai controversat prenume, s-au propus, pana astazi, mai bine de 60 de solutii etimologice. In acceptiunea egipteana, numele Maria ar putea veni de la cuvintele mry - iubit sau mr - iubire. In greaca Noului Testament numele apare sub doua forme: Maryam si Miryam/Miriam.
La trecerea din greaca in latina, Mariam a devenit Maria, forma aceasta fiind preluata, cu mici modificari, in limbile franceza, italiana, spaniola, engleza. Sfantul Ieronim (347-420), primul traducator al Bibliei din greaca, ebraica si aramaica in latina (Vulgata), considera numele Mariam ca fiind un compus din cuvintele ebraice mar - picatura si yam - mare, adica picatura de mare, redat in latina ca stilla maris (prin erorile de copiere a textului latin s-a ajuns la structura mai cunoscuta stella maris - stea de mare). De aici se spune ca deriva si prenumele feminin Stela, care, initial, era considerat sinonim cu Maria.
In Europa de Vest, numele Maria este atestat incepand din secolul al IV-lea. Desi cultul Fecioarei Maria era larg raspandit pe continent, numele de botez Maria nu se generalizeaza decat destul de tarziu (intre secolele al XV-lea si al XVIII-lea), in buna parte si pentru ca numele era atat de respectat incat parintii nu indrazneau sa-l atribuie copiilor. In Spania, de exemplu, erau atribuite, prin botez, nume de sarbatori sau de sanctuare dedicate Sfintei Fecioare. Asa au aparut prenume precum Consuela/Consuelo, care inseamna cel/cea care consoleaza. Tot in vestul Europei se intalnesc frecvent prenume masculine duble, de tipul Jean-Marie, Rainer-Maria, Fernando-Maria etc. In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, in Anglia, se pare ca 25% dintre femei purtau numele Mary. Ca o curiozitate, numele capitalei Argentinei, Buenos Aires, se pare ca este si el legat de unul dintre culturile dedicate Sfintei Fecioare Maria: intemeietorul orasului, Pedro de Mendoza, a numit asezarea de pe malurile fluviului La Plata Nuestra Senora del Buen Aire, devenita, mai tarziu, Buenos Aires, dupa numele unei biserici din Sevilla, inchinate Fecioarei vanturilor bune, ocrotitoarea navigatorilor de pe vasele cu panze.
In Europa de Est, prenumele Maria nu a fost niciodata perceput ca fiind tabu. Desi la romani atestarile apar de-abia in secolul al XV-lea, se presupune ca numele era mult mai vechi, fiind folosit, probabil, inca de pe vremea populatiei romanizate si crestinate de la nordul Dunarii, inainte de contactul cu slavii.

Derivate de la prenumele Maria:
Maricica, Marioara, Mariuca, Maruca, Mariuta, Marieta, Marica, Maricuta, Marita, Maruta, Mara, Mioara, Mia, Mimi, Mari, Mariana, Ana-Maria, Anne-Marie, Masa, Mita, Maia, Rica, Uta
Nume precum Marian sau Marius, despre care filologii nu considera ca ar avea vreo legatura etimologica cu numele Maria, popular se considera ca ar fi legate de numele Maria, intrand in mentalul colectiv ca fiind derivate de la acest nume. Asemanarile cu numele Maria sunt formale, aceste nume derivand pe alte filiere de la vechi ginte romane.
(Originea numelui Mara este disputata. Unii specialisti il considera un derivat de la Maria, in timp ce alti lingvisti sustin ca ar avea o alta origine, mai exact ca ar reproduce un vechi nume ebraic, Marah (care inseamna amar). Vom dedica numelui Mara si ipotezelor privind originea lui un alt articol.)

Personalitati cu numele Maria:
Regina Maria a Romaniei (1914-1927); Maria Rosetti (1819-1893), prima femeie ziarist din Romania, care a constituit modelul pentru tabloul Romania revolutionara de C. D. Rosenthal; Maria Tanase (1913-1963), Maria Ciobanu (n. 1937)
Maria Magdalena (primul martor al Invierii Domnului); Maria Stuart, regina a Scotiei (1542-1567); Maria Tereza a Austriei, imparateasa a Imperiului Romano-German (1745-1765); Maria Antoaneta, regina a Frantei (1774-1792); Marie Curie (1867-1934); Francois-Marie Arouet (Voltaire) (1694-1778); Rainer Maria Rilke (1875-1926); Carl Maria von Weber (1786-1826)

Predispozitii ale persoanelor cu numele Maria:
Despre persoanele botezate cu prenumele Maria sau cu derivate de la acest nume se spune ca sunt firi perfectioniste, rabdatoare, deosebit de sensibile, sociabile. Persoanele cu acest nume pot manifesta inclinatii catre profesii legate de copii, profesii medicale sau legate de sanatate, dar si profesii creative sau din domeniul economic.

 http://www.daciccool.ro/traditii/semnificatia-numelui/5062-maria-numele-cel-mai-iubit?fbclid=IwAR0Hv3W010cfqVhBZ4HWcE5hrfkewd8LtBSLtSRSLAWsh6iWi6qg6-1jGpI

În seara zilei de 14 august, în toate bisericile și mănăstirile din țara noastră se săvârșește slujba Prohodului Maicii Domnului

De ce trecem pe sub Epitaful Adormirii Maicii Domnului pe 14 august?

În seara zilei de 14 august, în toate bisericile și mănăstirile din țara noastră se săvârșește slujba Prohodului Maicii Domnului, cuprinzând cântări de o frumuseţe deosebită, care surprind diferite imagini ale momentului ridicării la ceruri a Născătoarei de Dumnezeu.

Toate cântările din cadrul Prohodului sunt „presărate” cu un soi de fericire, de optimism, deoarece Maica Domnului s-a bucurat atunci cand i s-a vestit mutarea la ceruri de către Arhanghelul Gavriil. Odată cu Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Ea devine Maica noastră care se roagă neîncetat pentru fiii ei și pentru toată Biserica. Toți cei care participăm an de an la slujba Prohodului Maicii Domnului știm că, în mijlocul bisericii este aşezat Sfântul Epitaf. Pentru cei care nu știu, denumirea de „Epitaf” provine din cuvintele grecești „epi” (pe, deasupra) + „taphos” (mormânt). Acesta este un obiect bisericesc sub forma unei pânze mari pictată sau brodată, bogat ornamentată, pe care se află zugrăvită fie icoana Înmormântării lui Hristos, fie scena Adormirii Maicii Domnului și este împodobit cu flori, în cadrul slujbei de Prohod, asemenea unui mormânt.

Epitaful este scos în mijlocul bisericii înainte de Vecernie, cântându-se troparul praznicului, pe glasul I: „Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții, și, prin rugăciunile tale, izbăvești din moarte sufletele noastre”.

Preotul așază Epitaful, de obicei, pe o masă mai înaltă și, potrivit tradiției, credincioșii sărută mai întâi Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfântul Epitaf, după care trec, în genunchi, pe sub masa pe care este așezat. Care este semnificația acestui obicei?

Știm că, în cadrul oricărei slujbe a Bisericii noastre, fiecare gest are o simbolistică liturgică sau dogmatică. Așa se întâmplă și în cazul slujbei Prohodului Maicii Domnului din ziua de 14 august. În unele părți, credincioșii trec o singură dată pe sub Sfântul Epitaf, amintindu-și de faptul că noi, creștinii, avem o singură Maică rugătoare în Cer, Împărăteasa şi Mijlocitoarea noastră, înălţată cu trupul şi cu sufletul la cer. Alții trec de trei ori pe sub Sfânta Masă pe care este așezat Sfântul Epitaf, deoarece Maica Domnului rămâne pentru veşnicie locaş al Preasfintei Treimi, după cum i-a vestit îngerul la Buna Vestire: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 34–35).

După cântarea Doxologiei, preotul iese alături de credincioși și, împreună, înconjoară sfânta biserică. Se fac patru opriri în total, iar la fiecare oprire, preotul rosteste câte o ectenie. La finalul acestei procesiuni, Sfântul Epitaf este așezat fie pe Sfânta Masă, așa cum se obișnuiește în unele zone din țara noastră, unde va rămâne până la Odovania praznicului (din data de 23 august), fie este dus în locul în care se păstrează în timpul anului. Sfântul Epitaf mai este numit şi „Sfântul Aer” deoarece el este purtat de patru diaconi sau patru bărbați deasupra, prin aer, în cadrul procesiunii din jurul Bisericii. Profesorii de liturgică menționează faptul că „aerul” era o pânză foarte subțite pusă deasura Sfintelor Daruri, numită deseori și „nor” datorită fineții. O explicație a acestei numiri poate fi și faptul că imnografii au numit-o pe Maica lui Dumnezeu „prealuminat nor” sau „nor luminos”, după cum citim și în cel dintâi Paraclis închinat ei: „O, prealuminate nor, Maica lui Dumnezeu, pe cei ce se luptă cu noi surpă-i cu dreapta ta cea stăpânitoare și atotputernică”.

Așadar, îngenunchind sub Sfântul Epitaf, de la mic la mare, după tradiția moștenită din strămoși, să aducem și noi prinos de cinstire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în seara dinaintea mutării sale la Ceruri, rugându-ne în această zi specială precum bunicii noștri, odinioară: „Mergi la cer si te aşază, lângă Fiul tău ceresc, și de-acolo priveghează, peste cei ce te iubesc. De dureri și de primejdii, tu ne scapă orişicând, iar în braţele nădejdii, tu ne ține pe pământ!”.

Ispitele?

 

Ispitele? Cât de mică este răbdarea, atât de mari ni se par ispitele. Și cu cât se obișnuiește omul să le rabde, cu atât se micșorează și trec fără prea multă osteneală. Iar cel ce le biruiește devine tare ca o stâncă. Răbdare, deci. Și ceea ce acum ți se pare greu de înfăptuit, după trecerea a mulți ani îți va fi ție ca ceva ce este al tău, fără să înțelegi când s-a întâmplat acest lucru. De aceea te sfătuiesc să lucrezi acum, la tinerețe, fără să întrebi „de ce?” și fără să-ți pierzi răbdarea și când vei ajunge la bătrânețe vei culege florile nepătimirii.

Cuviosul Iosif Isihastul
Un cuvânt pentru fiecare zi a anului din înțelepciunea Cuviosului Iosif Isihastul

 IUBIȚI SĂ FACEȚI ÎNCHINĂCIUNI ȘI METANII

Și spatele nu o să te doară! Și coastele tale vor fi la locul lor! Și presiunea va fi normală atunci! Și discurile tale vor fi la locul lor și nicio hernie nu te va chinui! Iar diavolul inspiră: mă voi înscrie la lupte (arte marziale) și voi ridica greutăți! Orice, numai închinăciuni și metanii să nu faci. Dar când faci închinăciuni și metanii până la pământ, îți antrenezi respirația, toți mușchii participă: capul, gâtul, pieptul, spatele, brațele și picioarele, totul devine mai puternic! Atât beneficii fizice, în special pentru spate și coloana vertebrală, cât și beneficii spirituale!

- Rugăciune! Ne închinăm lui Dumnezeu! Cel puțin 10 metanii. Începe cu trei, zece și apoi, va da Domnul și vei ajunge la o sută.
 Și la bătrânețe veți spune: „Ah, băieți și fete, a fost un timp când făceam metanii dar acum nu este decât unul mare pe pat și asta-i tot...”. Așa că oricine mai are putere,  energia tinereții, toți demonii - sar în sus.

Minunatele douăsprezece daruri pe care le primim:

Primul dar este Puterea, foloseste-o de fiecare data când ai nevoie.
Al doilea dar este Frumusetea, fie ca actiunile tale sa-i reflecte profunditatea.
Al treilea dar este Curajul, fie ca vorbele si faptele tale sa aiba siguranta si sa folosesti curajul pe parcursul vietii tale.
Al patrulea dar este Compasiunea, fie ca tu sa poti ierta pe cei care ti-au gresit si sa te poti ierta si pe tine însuti când gresesti. Fii amabil si accepta-te cum esti si accepta-i si pe ceilalti.
Al cincilea dar este Speranta, fie ca pe parcursul vietii sa crezi ca totul are un rost si e pentru binele tau.
Al saselea dar este Bucuria, fie ca tu sa-ti deschizi inima mereu si inima ta sa fie plina de Lumina pura.
Al saptelea dar este Talentul, fie ca tu sa-ti descoperi abilitatile speciale si le folosesti la îmbunatatirea lumii.
Al optulea dar este Imaginatia, fie ca viziunile tale tale sa-ti realizeze visele.
Al noualea dar este Reverenta, fie ca tu sa apreciezi ca esti o minune si sa vezi miracolul din întreaga creatie.
Al zecelea dar este Întelepciunea, fie ca prin cunoasterea de sine sa auzi glasul dulce al întepciunii si sa te conduca în viata.
Al unsprezecelea dar este Iubirea.Ea va creste de fiecare data când o daruiesti.
Al doisprezecelea dar este Credinta.Fie ca tu sa crezi în tine si în puterea ta interioara.
Locul vindecarilor este în tine, vindecarea este un dar pe care l-a primit fiecare la nastere!
Foloseste-ti frumusetea, curajul, speranta, iubirea ce le ai, invoca puterea, foloseste compasiunea si credinta.
Chiar si în perioadele triste, bucuria este înlauntrul tau, scoate-o afara!
Întelepciunea o ai pentru a te conduce sa treci cu bine peste toate.
Foloseste-ti bine darurile si descopera ca ai si altele, dar cel mai mare dar esti TU !
Si nu uita sa vezi aceste daruri nobile si în ceilalti !!!

Respirația în chinuri e mai tristă decât orice moarte, ținând sufletul în trup numai în simțirea relelor.

 Întrebarea: Care sunt virtuțile care trebuie sa le aibă Creștinul?

 Cel rău se numește și învârtoșat la inimă.Cine disprețuiește iubirea de Dumnezeu se închide în ei și nu va iubi nici pe Dumnezeu. Iar dacă iubirea lui Dumnezeu cel nemuritor ne va ține veșnic în viață, lipsa ei este una cu moartea noastră.Să cerem fariseului arogant din noi să se smerească, dându-se pe sine ca pildă de smerenie.Prezența Sfântului Duh se traduce prin apartenența noastră la Hristos

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!

​​Cele mai cunoscute 7 rugăciuni scurte către Maica Domnului


În perioada de post dedicată pregătirii pentru Adormirea Maicii Domnului, să nu uităm să-i aducem cât mai des laudă, mulțumire sau chiar cererile noastre cele mai arzătoare.

Alături de cea mai simplă și mai repetată rugă – „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!” – punem la dispoziția omului grăbit alte 7 rugăciuni scurte către Fecioara Maria.

Cuvine-se cu adevărat
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de ase­mănare decât Serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Apărătoare Doamnă
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii Tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, nenuntită!

Sub milostivirea ta scăpăm
Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoie, ci din primejdie ne izbăvește pe noi, una curată, una binecuvântată!

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te!
Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.

Stăpână, stăpână
Stăpână, stăpână primește rugăciunile nevrednicilor robilor tăi și ne izbăvește pe noi dintru toată nevoia și necazul. Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, păzește-ne sub sfânt acoperământul tău.

Împărăteasa mea
Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena săracilor, bucuria celor mâhniți, acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi; deci, dezleagă-l precum voieşti, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună, ci numai pe tine, o, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.

Niciodată nu vom tăcea
Niciodată nu vom tăcea, de Dumnezeu Născătoare, a vesti puterile tale, noi nevrednicii, că de nu ai fi stătut înainte rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi mântuit dintru atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? De la Tine, Stăpână, nu ne vom depărta, că pe robii tăi pururea îi mântuieşti din toate nevoile.


 

^ Mă vindec, Sînt vindecat, Îmi revin, Voi fi bine, Sînt bine"

 

Niciodată nu spune: "SÎNT BOLNAV.
Nici dacă ești rău bolnav.
Spune:
^ Mă  vindec, Sînt vindecat,
Îmi revin,
Voi fi bine, Sînt bine"
Cuvintele, gândurile se manifestă. Exact ce spui vei primi înapoi de la Univers, Divinitate, Dumnezeu...
De câte ori bei apă spune-i apei: "tu ești energie vindecătoare, ești sănătate curată, tu ai putere divină, tu mă vei curăța, transforma, vindeca, purifica, elibera de rău".

Spune ce vrei tu, dar să fie POZITIV. APA ARE MEMORIE.
Ține minte ce i-ai transmis, ce sarcină i-ai dat.
Crează-ți singur/ă APA TA Vindecatoare.

REȚINE: nu ești niciodată bolnav.
Ai grijă ce spui. Ce spui și crezi, aia ești.
Bolnavii care intra în frica ,,pleacă" repede.

Spune-ți ție și altora așa;
"Sînt pe cale de vindecare. MĂ tratez. Sînt în curs de revenire. Sînt aproape bine, sănătos. Am credința că mă voi vindeca miraculos."
Spune doar afirmații pozitive.

Lacrimile vărsate aici, le șterg îngerii Domnului de pe ochii suferinței, ca dincolo, să fie pietre nestemate pe care se zidește Împărăția.

 

E greu să guști din iubirea lui Dumnezeu dacă nu guști din iubirea cuiva pe care îl vezi de aproape. E greu să guști din bunătatea lui Dumnezeu, dacă nu guști măcar puțin și din bunătatea aproapelui. E greu să guști din mângâierea lui Dumnezeu, dacă nu guști din mângâierea pe care ți-o aduce cel de lângă tine. Avem nevoie de un aproape cu care să împărțim durerea ori bucuria, rănile adânci din inimă (adesea nevindecate), ori zâmbetul, îndreptat (câteodată cu disperare) către cineva.

E greu să porți slăbiciunile fratelui tău, să-l iubești așa cum este și să i te dăruiești. Dar și mai greu este să spălăm în lacrimile propriei pocăințe cele ce el nu a reușit să-și vindece.

Lumea de azi, din păcate, denaturează dragostea adevărată față de aproapele. Contextul lumii secularizare de astăzi lovește în mod agresiv dragostea autentică, o denaturează și o schimonosește, ducând (atât de înșelător) spre o falsă-unică concluzie, cumplit vătămătoare: voi pleca, las totul, nu mai pot, nu (îl) mai suport, mă voi despărți. Chipul lui Dumnezeu (Iubirea), icoană cu care sunt pecetluite sufletele ce vin în această lume, dragostea cea adevărată, este înlocuit cu alte chipuri,  înșelătoare, care ne fură atenția de la adevărata virtute și ne despart de aproapele. Aproapele care ar trebui să ne fie pricină de mântuire, devine pricină de despărțire și ruptură adâncă.

De cele mai multe ori fugim de durerea adusă de aproapele nostru în inimă și în suflet. E limpede totuși că, cu cât fugim mai mult de rana pricinuită, aceasta nu face decât să se adâncească, și în el, și în noi. Dacă am zăbovi puțin și am înțelege că disprețuirea aproapelui, adesea agresivă, nu este altceva decât suferință ascunsă, care chinuie lăuntrul celui bolnav, am pricepe ce înseamnă „datori suntem, să purtăm slăbiciunile celor neputincioși, și să nu căutăm (doar) plăcerea noastră” (Rm. 15, 1).

Este multă suferință  în lumea aceasta, dar și multă milă din partea lui Dumnezeu! Este multă durere, dar și multă iubire de la El. În adâncul „iadului”  acestor  multe suferințe și dureri, Dumnezeu însă se coboară în inima suferindă, în străfundurile tainice, omului însuși necunoscute, dar pe care El le dorește și le caută spre a le face Sieși locaș.

Ce aș putea face eu? Cum pot să vindec în celălalt ce nu am reușit a tămădui nici măcar în adâncurile propriei neputințe? Aș putea începe prin a asculta și a mă face împreună-purtător al durerii lui. Aș putea dezlega măcar un nod din frânghia ce leagă crucea aproapelui și să-l leg de a mea – căci în Cruce este ascunsă o mare taină! Crucea este într-adevăr și suferință și durere. Dar, oare nu spun și Scriptura și Părinții că prin a săruta crucea, îmbrățișând suferința și durerea ei, primim har peste har? Dacă eu nu știu să o îmbrățișez, nu-l pot ușura pe aproapele meu.

Domnul este cel ce preschimbă, în chip tainic, gustul amar al vieții mele (și a fratelui meu). Gustul amestecat cu moarte, în gust înmiresmat de viață acoperită de harul mereu înnoitor al Învierii. Prima înviere se trăiește mereu lângă cineva. Lângă cineva care a învățat că oamenii se nasc și viază lângă alții, și prin alții. Lângă cineva care a înțeles că în inimă, aproapele poate trăi dar poate și muri. În mult prea multe inimi el deja a murit… Poate că a venit vremea să trăim taina Învierii pornind de la noi înșine, din iadul egoismului împietrit al inimii noastre, rugând pe Domnul să învie mai întâi pe aproapele nostru în inima noastră.

Parcă prea repede se ia astăzi decizia neinspirată de a se despărți de aproapele. Se tot caută acea dreptate, mereu personală! Realitatea ne dovedește însă că dreptatea personală rupe comuniunea cu ceilalți. Iubirea unește, dar urmărirea dreptății personale desparte și ne îndepărtează și de oameni și de Dumnezeu. Nedreptatea doare foarte mult! Cât de greu este să treci peste nedreptate … aproape imposibil. Eu am dreptate, el (ea) nu – răsună mereu ca un ecou în adâncurile inimii suferinde. Dar oare nu „dreptatea” ne-a scos din Rai? De ce dar o tot căutăm, și încă, cu atâta ardoare?! Oare nu Adam a fost primul dintre noi care și-a adus dreptatea ca argument în fața Celui care este Adevărul și Viața, și a pierdut viața veșnică? Prin „dreptate”?

Din păcate (dar și din fericire!), nedreptatea de zi cu zi nu poate fi îndreptată cu altă nedreptate! Ea poate fi doar asumată cu și din iubire! Altfel, nu face decât să adâncească rănile sufletelor noastre. Doar ce iubesc – vindec, ce iert – tămăduiesc, ce pocăiesc – mântuiesc, ce îmbrac în haina lacrimilor – devine piatră de temelie pentru Rai.

Cred că soluția cea mai lucrătoare, într-o lume lovită de durere, este răbdarea! Doar răbdarea poate vindeca rănile timpului, lăsând spațiu prezenței lucrătoare a lui Dumnezeu. Dacă am reuși să învățăm ceva, cât de puțin, în această vreme de cernere, este că Dragostea se naște din răbdare – cine rabdă mult, mult și iubește! Doar răbdarea și smerenia ne vor dezvălui (încet dar sigur) sensul mântuitor al durerii noastre sau a aproapelui nostru. Să nu uităm că Domnul deja a purtat durerea noastră, a tuturor, iar noi, la rândul nostru, doar prin răbdarea noastră vom mântui sufletele noastre (Lc. 21, 19).

Sfântul Isaac Sirul spunea: Când se înmulțește răbdarea în sufletele noastre, e semn că am primit în ascuns harul mângâierii. Fără răbdare și încredere în Hristos totul pare de netrecut, orice încercare cât de mică (sau mare) a vieții, pare fără sens, totul se năruie, cade în neant. Suferința fără dragoste în Hristos este adevărată nebunie. În loc să scoată sufletul din iadul deznădejdii și să-l vindece, îl adâncește și mai mult și-l zdrobește. Sfântul Porfirie spunea: Răbdarea este iubire și fără iubire nu poți avea răbdare.

Omul încercat (și școlit) de durere, cunoaște din experiență belșugul de har ce țâșnește din inima rănită de nedreptățile vieții și ale aproapelui. Aproapele să mă nedreptățească și eu totuși să-l iubesc! Dacă învăț să îmbrățișez nedreptatea aceasta dureroasă, să duc crucea cu bucurie, să o iubesc chiar, așa grea cum este, primesc har peste har! Devin izvor de har vindecător, dătător de viață pentru cel de lângă mine. Oare poate fi bucurie mai mare decât a-l vedea pe cel ce mă ura odinioară schimbat de har, vindecat, îmbrățișându-mă și cerând iertare…? Mai mult, luminat de acea lumină cu care Hristos îmbracă pe tot fiul risipitor ce se întoarce la iubirea Lui și a aproapelui…?

Din situațiile imposibile doar Domnul ne poate scoate! Este cu totul inutil a căuta soluții lumești la probleme mai presus de lumea aceasta văzută! Soluțiile lumești nu fac altceva decât să adâncească despărțirile și să creeze alte nedreptăți. Ceea ce astăzi pare de netrecut, mâine cu siguranță va trece. Ceea ce este astăzi despărțit, mâine va deveni unit. Ceea ce este astăzi durere, mâine va deveni bucurie. Ceea ce astăzi n-am putut, mâine vom putea împlini! Să nu deznădăjduim niciodată! Nu pentru că ar fi păcat! Ci pentru că nu este nevoie! Așa spunea Pr. Rafail Noica. Acolo, în adâncul durerii, învățăm taina adevăratei tămăduiri. Cel ce simte durerea aproapelui ca pe propria-i durere … este viu și trăiește, pentru că adevărat iubește.

Să nu ne punem prea mult nădejdea în rațiunea noastră! Ea este slabă și neputincioasă, nedispunând de toate datele necesare. Oare nu rațiunea și logica seacă aduc cele mai multe argumente pentru despărțirea și îndepărtarea de aproapele nostru? Oare nu din cauză „că am dreptate”, mă despart de chiar cel pe care încerc (și vreau atât de mult) să-l iubesc?

Taina aproapelui ne învață că omul, fie moare cu și pentru Dumnezeu și aproapele, fie fără, ba chiar și împotriva lui Dumnezeu și a aproapelui. Primul fel de a muri, îl aseamănă pe om Fiului lui Dumnezeu întrupat, care a primit moartea pentru a dărui omului viață. Și viață din Viața Sa! De aceea și moartea mea pentru aproapele devine pentru el viață.

 

Crucea înflorește devenind pom al vieții, al bucuriei și al harului.

Vremea este ca Domnul să lucreze! Vremea este ca Domnul să vindece ce este de nevindecat, să ierte ce este de neiertat și să adune ce este risipit! Vremea este ca Domnul să aducă mângâiere acolo unde este nedreptate și pace acolo unde este tulburare; liniște sufletească acolo unde este neliniște și tămăduire inimilor din care, strop cu strop, curge durere. Vremea este ca Domnul să împrospăteze harul care l-am pierdut prea repede prin judecată; să ne ierte că am uitat să mai cerem iertare dar și că noi înșine am uitat să iertăm.

Iartă-mă frate, care citești aceste rânduri !

Iartă-mă soră, care cauți alinare din stropii harului ascuns în aceste cuvinte !

Iartă-mă Doamne, iartă-mă, iartă-mă pentru toate !

Cât de dor mi-a fost să-ți spun că te iubesc și dacă nu mă ierți cum voi putea fi cu Tine?

Grăbește-te Doamne, nu zăbovi, nu lăsa sfâșiat sufletul meu

de dorul dragostei Tale care vindecă.

Vine Doamne, vino și fii cu noi!

Sufletele aflate sub povara suferinței de foarte mulți ani, dar care s-au încredințat întru toate Domnului de-a lungul vremii, fac imposibilul posibil! Aceasta este de fapt și definiția minunii! Ca urmare a dobândirii și creșterii dragostei și rugăciunii pentru aproapele lor, sufletul răvășit de păcat se vindecă! Dacă învăț să spăl în șuvoiul lacrimilor mele durerea aproapelui meu și să-l iubesc (învață-mă Doamne să-l iubesc!), păcatul lui se șterge și sufletul lui devine mai alb decât zăpada. Durerea lui dispare și mângâierea Domnului îl cuprinde. Inima dobândește vindecare și iadul lui devine Rai.

 

Din pocăința mea înfloresc crinii câmpului în inimile zdrobite. Totul pornește de la mine.

Omul recunoscător, care mulțumește Domnului (chiar și pentru ce nu are) mai cu seamă pentru încercări și dureri, pentru cruce, pentru necazuri, pentru toate, deschide taina Împărăției. Recunoștința și pocăința vindecă trecutul și dau rost viitorului, prefac sărăcia (sufletească) în bunăstare, tristețea (inimii) în bucurie, tulburarea (gândurilor) în pace, întunericul (ființei celei mai adânci) în lumină – iar lumina ne face să-L cunoaștem pe Domnul și să gustăm din Viață !

Îndrăznesc, Doamne! Învață-mă taina aproapelui meu – viața mea! Și din lacrimile vărsate aici, izvorăște nestemate prin care să se zidească și pe pământ Împărăția harului Tău!

Împământarea

"Stiati că lipsa contactului fizic cu Pamantul duce la oboseala cronica, dureri, inflamatii cronice si multe alte efecte negative cronice ?

Ai observat ca stilul modern de a trai pe care ni l-am creat este un mod de a trai complet izolati electric de Pamant - materialele din care sunt contruite casele, blocurile in care locuim sunt izolatori electrici, inclusiv masina, incaltamintea obisnuita fiindca are talpa de cauciuc, asfaltul deasemenea ne izoleaza electric de Pamant.

Deoarece corpul nostru functinoeaza si electric aceasta izolare ne afecteaza negativ in moduri in care poate nici nu ne-am imaginat.

Remediul este simplu!
Conectează-te fizic cu Pământul!

Mergi desculț prin iarba, pe pamant, in parc, la mare pe plaja, la munte, atinge copacii, plantele.
Unii oameni când merg desculți pe plaja, pe pamant, pe un camp proaspăt udat de roua dimineții, simt energia pămantului ca o caldură, ca furnicături ori in talpă ori in alte zone din corp, alții pur și simplu simt o îmbunătățire generală a stării fizice, emoționale si mentale.
Conectarea directa cu energia pământului are o influenta puternică și pozitivă asupra stării de sănatate"
Ca o analogie, gandeste-te la un bec care are o conexiune electrica foarte slabă, discontinua. Becul palpaie, luminează slab sau deloc. Majoritatea oamenilor trec prin viață cu o stare de sănătate care pâlpaie sau este extrem de slabă... deseori fără să sa realizăm."

 

 NU TE-AI NĂSCUT SĂ SUFERI, SAU
                      SĂ AI PROBLEME
       Treaba ta este să fii fericit !
Nu mai permite gălăgiei mentale să te domine.
Preia controlul asupra minții tale !
Trăiește aici și acum !
Uită de ieri, nu te gândi la viitor. Trăiește clipa și fă în așa fel încât această clipă să fie de fericire.
Nu emite judecăți!!
Nu judeca pe nimeni și nimic niciodată, indiferent cum arată, cum se comportă sau ce spune. Nu critica pe nimeni și nimic !
Lasă totul să fie așa cum este !
Nu ai venit în acest plan al existenței pentru a schimba ceva sau pe cineva. Nu ești aici să repari nimic și pe nimeni.
Ești aici doar pentru a deveni liber și eliberat prin cunoașterea adevărului!
Fii conștient și amintește-ți mereu cine ești spunându-ți :
'' Eu sunt Brahman! "
Când spui, Eu sunt " Brahman" , nu vorbești despre corpul tău fizic sau despre ego-ul tău. Vorbești despre adevărul din tine ! Realitatea însăși este Brahman ! Nu are nimic de-a face cu corpul tău. Corpul tău nu există, nu a existat niciodată, este doar energia pe care ai acumulat-o în manifestare, în acest plan fizic. Natura ta este conștiința pură, energia pură!
Amintește-ți întotdeauna aceste lucruri și învață de la ele. Ai o mulțime de instrumente cu care să lucrezi. Dacă vei folosi aceste instrumente în fiecare moment al vieții tale, nu vei mai fi niciodată nefericit!
    Cum poți fi nefericit dacă știi adevărul?
Nu te-ai născut să suferi sau să ai probleme!
    Ești aici să te bucuri, să experimentezi a fi !
    Stai în tăcere și conștientizează că tu ești creatorul realității tale, tu ești universul!
    Fii gata să ieși din spectacolul materialismului și el relativității !
    Fii gata să ieși din carapace aia!
    Lasă să se întâmple asta!
Mintea va crea tot felul de situații pentru a te opri. Îți va arăta tot felul de scenarii.
Știi acum că ai puterea să schimbi aceste lucruri, să te transformi în creatorul realității tale !
Poți să o faci ! Lucrează la asta!