Tot ce există în tine

Nimic din ceea ce îţi este dat, nu este inutil. Nu există nimic în interiorul tău care să nu poată fi folosit într-o simfonie, într-o sinteză mai sublimă.

Tot ce există în tine, fie că înţelegi sau nu, poate acţiona ca o treaptă. Nu te gândi la frică ca la o piedică; permite-i să devină o treaptă. Poţi considera că ea este o piedică - dar nu împiedica nimic. Dacă poţi călători pe ea, dacă o poţi folosi, îţi va fi dezvăluită de pe un nivel superior o nouă viziune a căii. Vei putea privi adânc în viitor, în potenţialitate.

Frica se află acolo pentru anumite scopuri. Încearcă să înţelegi acest lucru. O idee este următoarea: dacă nu există frica, atunci vei deveni prea egoist. Fără ea nu vei mai încerca niciodată să te întorci, să te contopeşti în existenţă, în cosmos. Fără ea nu vei putea supravieţui. Deci frica face ceva pentru tine. Oricum ai fi tu, ea îşi are un rol precis.

Dar dacă încerci să o ascunzi, să o distrugi, vei fi divizat şi te vei dezintegra. Accept-o şi foloseşte-o. Şi în momentul în care ştii că ai acceptat- o, ea dispare...

Osho

 

 Nu am pierdut niciodată iertând.

Este adevărat că am iertat oameni care m-au rănit foarte tare, care nu și-au cerut iertare niciodată și care nici măcar n-au regretat că m-au nedreptățit. Dar, iertându-i, am câștigat un suflet liber și liniștit, netulburat de amintiri triste din trecut, de regrete, de frustrări și de dureri.

Nu am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu.

Este adevărat că uneori n-am înțeles greutățile nemeritate prin care a trebuit să trec, dar totodată mi s-a dovedit că orice problemă are o rezolvare, că orice încercare își are rostul ei, că după orice sfârșit urmează un nou început, că după orice durere urmează o mângâiere, că după orice pierdere de sine urmează o regăsire, că după orice eșec urmează o reușită.

Părintele Constantin Necula

Mândria este un mare păcat omenesc...

 

Boala este o avertizare a omului că nu este pe drumul cel bun

Boala este o avertizare a omului că nu este pe drumul cel bun. 
Omul trebuie să îşi găsească pacea interioară, trebuie să se liniştească. Dacă se linişteşte fizic şi psihic, iată (aceasta este) mântuirea lui. 
Când omul este liniştit, sistemul nervos se relaxează şi atunci totul îi este uşor. 
Omul e legat de lumea întreagă. Viaţa este una singură. Noi suntem legaţi prin energie dumnezeiască, Unul este izvorul vieţii, Care este pretutindeni şi le ţine pe toate. 
Omul trebuie să se supună Voii Lui Dumnezeu după cum îi este lui rânduit. Să fie mulţumit, să dea slavă Lui Dumnezeu pentru toate. 
Dumnezeu este pretutindeni prezent. Când firea omenească îşi vine în sine şi se linişteşte cu adevărat, o mare energie dumnezeiască poate să fie lucrătoare prin firea omenească. Dumnezeu este viaţa şi energia, şi El dă viața şi energie fiecărui lucru. 
Noi, neamul omenesc, suntem foarte tare legaţi între noi printr-o energie de nedespărţit. În lumea de astăzi sunt mulţi depresivi, oameni care îşi pierd credinţa. Slava Lui Dumnezeu este pretutindeni prezentă şi ajută pe fiecare, pe cel slab şi pe cel tare. Toţi au nevoie de ajutor. 
Mândria este un mare păcat omenesc; cum o recunoaştem în om? După jignirile pe care ni le aduc ceilalţi şi reacţia noastră la acestea. 
De fiecare dată când ne simţim ofensaţi, când cineva a spus sau a făcut ceva care nu ne place, indiferent dacă acest om are dreptate sau nu, suntem stăpâniţi de mândrie. 
Noi, fiecare suntem cei care ne creăm armonia şi dizarmonia noastră, şi în cercul familiei şi în comunitate. Şi la nivel de stat, este la fel. Depinde mult de dispoziţia noastră mentală.

Rugăciune către Sfântul Arhanghel Mihail

 

Rugăciune către Sfântul Arhanghel Mihail

Doamne, Dumnezeule! Mare Împărate şi fără de început, trimite, Doamne, pe Arhanghelul Tău Mihail spre ajutorul robului/roabei tale (nume), ca să mă scoată de la vrăjmaşii mei, cei văzuţi şi cei nevăzuţi.

O! Dumnezeiescule Mihaile, mare Arhanghele, al dracilor sfărâmătorule, ceartă pre toţi cei ce se luptă cu mine, fă-i pre dânşii ca pe nişte oi; şi îi sfărâmă pe dânşii ca praful de pe faţa pământului. O, Minunatule şi Dumnezeiescule Mihaile, mare Arhanghele, cel cu şase aripi, întâiule Domn şi Voievod al Cereştilor puteri, o, Minunatule Mare Arhanghele Mihaile, păzitor al celor negrăite, fii mie ajutător întru toate nevoile: întru necazuri, întru mâhniri, în căi, în râuri şi în mare liman. Şi mă izbăveşte, Mare Arhanghele Mihaile, de toată înşelăciunea diavolească, când mă vei auzi pe mine robul/roaba ta (nume) rugându-mă Ţie şi chemând numele Tău cel Sfânt! Grăbeşte spre ajutorul meu şi auzi rugăciunea mea.

O! Mare Arhanghele Mihaile, biruieşte pe toţi cei ce se împotrivesc mie, cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului, cu rugăciunea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, cu a Sfinţilor Îngeri şi Apostoli, cu a Sfântului Marelui Făcător de minuni Nicolae, cu a Sfântului Prooroc Ilie, cu a Sfinţilor Marilor Mucenici Gheorghe purtătorul de biruinţă şi Dimitrie izvorâtorul de Mir, Teodor Tiron, Teodor Stratilat şi Ioan cel Nou, cu a Sfinţilor Marilor Mucenici Nechita, Eustratie, Mercurie şi Hristofor, cu a cuvioşilor Părinţi şi cu a cuvioşilor Ierarhi, mucenici şi muceniţe şi cu a sfintelor cereştilor puteri.

O! Mare Arhanghele Mihaile, ajută-mi mie păcătosului robului tău (nume) şi mă izbăveşte: de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de boli, de patimi, de necazuri şi de năprasnica moarte şi de tot răul, de înşelătorul vrăjmaş şi de furtuna cea fără de veste şi de cel viclean mă izbăveşte.

O! Mare Arhistrategule al Domului, ajută-mi totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie!

 Fiecare zi poate fi o sarbatoare si trebuie sa fim recunoscatori ca o primim in dar.

Va sugerez o practica simpla si cu o putere foarte mare: Jurnalul zilnic al Recunoștinței    

Alege un caiet sau o aplicație pe telefon pentru a ține jurnalul recunoștinței. Poate fi și un document pe computer, dar un jurnal fizic sau aplicația te pot ajuta să-ți menții angajamentul.

Fiecare zi aduce cu ea oportunitatea de a găsi lucruri pentru care poți să fii recunoscătoare. Acestea pot fi lucruri mici, cum ar fi o ceașcă de cafea dimineața sau un zâmbet de la cineva drag, sau pot fi aspecte mai mari ale vieții tale, precum sănătatea ta sau susținerea familiei.

Când scrii, încearcă să fii cât mai specifică. Nu doar "sănătatea mea," ci "faptul că mă simt în formă și sănătoasă în această dimineață". Detaliile fac recunoștința mai concretă.

Înainte de a te culca, citește ceea ce ai scris în jurnalul recunoștinței. Reflectă asupra momentelor care te-au făcut să te simți recunoscătoare în acea zi. Aceasta îți poate aduce bucurie și poate îmbunătăți starea ta de spirit.

Pe măsură ce începi să observi mai multe lucruri pentru care poți fi recunoscătoare, vei observa, de asemenea, cum starea ta de spirit și perspectiva asupra vieții se îmbunătățesc.

Introducere: Unul dintre cele mai simple și eficiente exerciții pentru a cultiva starea de bine și recunoștința în viața ta este practicarea jurnalului de recunoștință. Acest lucru nu necesită mult timp, dar poate avea un impact imens asupra fericirii și bunăstării tale. Confectionati cu pasiune si entuziasm un jurnal sau cumparati-l, important este sa va bucure atunci cand il vedeti.

Cum să Practici Jurnalul de Recunoștință:

1. Notează zece lucruri pe zi: Nu este nevoie de un efort enorm. Fiecare zi, ia câteva minute pentru a nota zece lucruri pentru care te simți recunoscător. Acestea pot fi lucruri mici sau mari, de la o floare frumoasă pe care ai văzut-o până la o conversație inspirațională cu un prieten.

2. Folosește o formula simplă: Dacă îți este dificil să începi, utilizează formula simplă: „Sunt recunoscător pentru _______ pentru că _______”. Aceasta te va ghida sa-ti exprimi recunoștința în mod clar și concret.

3. Fii conștient de detaliile mici: Recunoașterea lucrurilor mici și cotidiene poate aduce o schimbare profundă în perspectiva ta. Fiecare zi aduce cu sine o mulțime de motive pentru care să fii recunoscător, bucuros si fericit.

Impactul Recunoștinței:

1. Creșterea fericirii: Practicarea recunoștinței te ajută să fii mai conștient de lucrurile pozitive din viața ta, ceea ce contribuie la creșterea nivelului de fericire.

2. Reducerea stresului: Focalizarea pe lucrurile pentru care ești recunoscător te poate ajuta să reduci stresul și anxietatea, concentrându-te asupra aspectelor pozitive ale vieții tale.

3. Îmbunătățirea relațiilor: Recunoștința poate consolida relațiile, deoarece îți poate crește aprecierea pentru cei din jurul tău și te poate face să comunici mai deschis și mai sincer.

Concluzie: Practicarea jurnalului de recunoștință este o modalitate simplă, dar puternică de a aduce mai multă fericire și mulțumire în viața ta. Fii deschis la frumusețea detaliilor mici și lasă recunoștința să devină o parte integrantă a zilelor tale. Vei fi surprins de schimbările pozitive pe care ti le aduce în viața ta de zi cu zi.

O rugăciune spune ceva doar în măsura în care este trăită Mitropolitul Antonie de Suroj

 Dacă în rugăciunile de dimineaţă ai rostit o expresie, trebuie să te învredniceşti de ea pentru tot restul zilei. De aceea, în afară de faptul de a învăţa cât mai multe asemenea pasaje semnificative, trebuie să-ţi faci o regulă ca atunci când ai descoperit o expresie care are sens pentru tine – în paginile Vechiului sau Noului Testament, printre rugăciunile Liturghiei – să o aplici fără şovăire, pe cât de mult poţi. Ai putea crede că eşti în stare să faci aceasta la nivelul unei zile întregi, în realitate, este neînchipuit de greu.
Dacă ai putea păzi o singură propoziţie a unei rugăciuni timp de o oră fără a încălca regula, eşti mare, dar fă-o! Spune: „Am citit această rugăciune, inima mea este pregătită, pentru o jumătate de ceas mă voi strădui ca inima mea să fie deschisă către Dumnezeu şi gata să asculte de voia Lui”.
O jumătate de ceas, nu mai mult, apoi îngăduie-ţi un răgaz şi întoarce-te la altceva, fiindcă, dacă încerci să rămâi concentrat asupra unei propoziţii care este totală şi dificilă, în cele din urmă îţi vei spune că „îmi este peste puteri” şi vei sfârşi prin a nu fi realizat nimic. Dar dacă îţi zici că „am trei, sau patru, sau cinci propoziţii ca devize pentru această zi, şi voi încerca să o aplic pe aceasta din momentul în care am citit-o până la ora 10 dimineaţa, iar apoi pe următoarea şi apoi pe cealaltă”, atunci toate gândurile şi simţirile pe care sfinţii le-au exprimat în rugăciunile lor se însufleţesc în tine, încep să sfredelească adânc în voinţa ta şi să-ţi modeleze voinţa şi trupul, căci trupul tău este cel asupra căruia trebuie să aplici poruncile.
Cu toate acestea, ai putea spune că „nu simt ceva deosebit în legătură cu aceste cuvinte”. Dacă aceste cuvinte exprimă o convingere esenţială, dar tu nu simţi nimic în legătură cu ele, îndreaptă-te spre Dumnezeu cu pocăinţă şi spune-I: „Aceasta este credinţa mea creştină fundamentală şi, iată, nu simt nimic pentru ea„, şi din momentul acela ai putea descoperi că ai izbucnit dintr-o dată în rugăciunea spontană, Ii poţi vorbi lui Dumnezeu de apăsarea ta, de ticăloşia ta, de sila pe care o simţi pentru tine, ajungând la voinţa hotărâtă de a-I spune lui Dumnezeu care este adevărul în legătură cu tine şi că voinţa ta este unită cu voinţa Lui.
Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedoroici, Editura Sophia, București, 2006, pp. 76-78

Ziua Morților sau Luminația

 

Ziua morților sau luminația (în latină : commemoratione omnium fidelium defunctorum, adică „pomenirea tuturor credincioșilor răposați”) este sărbătorită în calendarul romano-catolic în data de 2 noiembrie^[1], a doua zi după Sărbătoarea Tuturor Sfinților. Mai demult, ziua morților era reportată pe 3 noiembrie, dacă 2 noiembrie cădea într-o zi de duminică (la forma extraordinară a ritului roman, adică ritul tridentin).

Semnificație

În lumea apuseană, sărbătorirea luminației începe după vesperele (vecernia) din seara zilei de 1 noiembrie. În această zi, creștinii își cinstesc și îngrijesc mormintele celor trecuți la cele veșnice. Credincioșii merg la cimitir, curăță mormintele și le înfrumusețează cu flori și lumânări aprinse, în amintirea celor care i-au însoțit pe drumul vieții. În plus, se înalță rugăciuni particulare și la liturghie pentru sufletele răposaților și cinstirea acelora care au murit în prietenia sau în pacea lui Hristos.

Pomenirea morților în bisericile ortodoxă și greco-catolică

În bisericile ortodoxă și greco-catolică, ziua săptămânală pentru pomenirea generală a celor adormiți este sâmbăta. Din toate sâmbetele unui an bisericesc, două sunt consacrate în chip special pomenirii generale a morților: sâmbăta dinaintea Duminicii Lăsatului de sec de carne și sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt. Ele mai sunt cunoscute sub denumirea de "Moșii (de iarnă și de vară)".

Sâmbăta lui Lazăr, care precede Floriile, este o zi în care se pomenesc cei răposați, în cimitire.

În Transilvania și Banat, credincioșii ortodocși și greco-catolici fac Pomenirea celor adormiți / Luminația în ziua de 1 noiembrie^[2], la biserică, iar la cimitir în după-amiaza sau în seara aceleiași zile. 

 

 

An de an, pe data de 1 noiembrie, credinciosii catolici, greco-catolici, ortodocsi, protestanti, reformati din Transilvania, Banat si Maramures celebreaza „Luminatia”, considerata a fi o sarbatoare a mortilor. Se spune ca in aceasta noapte sufletele mortilor viziteaza lumea celor vii. In aceasta noapte, cimitirele se transforma in adevarate oaze de lumina datorita lumanarilor aprinse pentru cei morti.

De la sarbatoarea Halloween-ului la celebrarea Luminatiei (Ziua Mortilor), trecerea pare ca s-a facut aproape pe nesimtite. Totusi, de la o noapte sub semnul beznei si al (h)orror-ilor la cea a luminii si a rugaciunii, de la chefuri si voie-buna, la plansete, jale si morti, trecerea este cam brusca.

Originile Luminatiei
Luminatia, cunoscuta in popor si sub denumirea de Ziua Mortilor este o sarbatoare de origine celtica adusa de catolici in regiunile din Nord-Vest-ul si Sud-Vestul teritoriului romanesc. In bisericile occidentale, cea Romano-Catolica, cea Anglicana si cele Protestante, sarbatoarea Tuturor Sfintilor se ține in ziua de 1 noiembrie, dupa calendarul gregorian. In bisericile orientale, anume cele Ortodoxe și cele Greco-Catolice, prima duminica dupa Rusalii este Duminica Tuturor Sfinților, echivalentul sarbatorii Tuturor Sfinților din calendarul apusean. In zonele de interferența apuseana credincioșii ortodocși și greco-catolici sarbatoresc Luminația in seara zilei de 1 noiembrie. Cu acest prilej, preotii romano-catolici, greco-catolici si ortodocsi oficiaza slujbe de pomenirea mortilor.

Traditii si obiceiuri
Datorita faptului ca, in general, Biserica Ortodoxa face pomenirea mortilor sambata, unii credinciosi ortodocsi sarbatoresc Ziua Mortilor nu pe 1 noiembrie, ci in prima sambata din luna noiembrie. Conform traditiei, in noaptea Luminatiei, portile dintre cele doua lumi se deschid si numai acum cei plecati dintre noi pot veni sa ne viziteze. Din acest motiv, proverbul popular “despre morti, numai de bine” se respecta cu sfintenie, cel putin la cimitir. Interesant este faptul ca indiferent de religie, credinciosii ies in intampinare rudelor si prietenilor adormiti, cu flori si lumanari.

Potrivit traditiei Bisericii Romano-Catolice si Greco-Catolice,o parte din sufletele celor morti care nu au fost sfinti ajung in purgatoriu unde se curata de pacate pentru a putea intra in rai. Chiar daca este sarbatoare catolica, Ziua Mortilor este celebrata si de preotii ortodocsi care, la cererea familiilor, vin la cimitir pentru a oficia slujbe de pomenire pentru sufletul raposatilor. Oricum ar fi, Luminatia e o zi deosebita, o zi de suflet pentru crestini, prilej de meditatie si de rugaciune, de respect pentru cei morti, iar imaginea cimitirului iluminat te indeamna la reculegere si aducere aminte, te face sa te gandesti ca moartea nu este moarte, ci e tot viata, dar altfel.
Biserica Ortodoxa sarbatoreste Ziua Tuturor Sfintilor in prima duminica de dupa Rusalii, unde se face pomenirea tuturor sfintilor, dar si a celor adormiti din neam in neam. De asemenea, in credinta populara a romanilor, mai avem parte de o noapte a celor morti, cea de pe 29 spre 30 noiembrie, cunoscuta sub denumirea de Noaptea Sfantului Andrei, cand cei vii incearca sa se apere de strigoi prin ungerea usilor si a ferestrelor cu usturoi.

De obicei, credinciosii merg in ziua precedent la cimitir, la mormintele rudelor si executa activitati administrative: smulg si arunca buruienile, matura si spala, se primeneste crucea, se pun flori, candele si lumanari.

Simbolurile Luminatiei
Printre simbolurile Zilei Mortilor se pot enumera lumanarile, candele si florile. Dar, simbolul suprem al sãrbãtorii rãmane insã lumanarea. Cimitirele comunitatilor se transforma pentru cateva ore in adevarate mall-uri, deoarece sunt puternic luminate si invadate de multimi de oameni. Acesta este si un prilej de intalnire si comunicare cu rudele si prietenii, dar si aducere aminte de cei morti, de lucrurile pe care le-au facut cat au fost in viata, mai mult de cele bune, pentru ca valoarea unui om se da dupa faptele pe care le savarseste, dar si dupa respectul pe care il manifesta fata de cei raposati. Un calugar franciscan explica semnificatia “Luminatiei” ca fiind “o zi a aducerii aminte, a reculegerii si rugaciunii pentru sufletele celor dragi, care nu mai sunt printre noi. De la credinta la afacere

Din pacate, de la religie la afacere nu este decat un pas. Comerciantii nu pierd acest prilej de a face rost de ceva bani, ci il fructifica la maxim. Se pregatesc, din timp, de cantitati enorme de produse cerute de eveniment: flori de toate felurile si la toate preturile, candele si lumanari, de la cele mai simple, la cele mai sophisticate. Spre exemplu, coronitele care se vor regasi pe fiecare mormant le putem gasi, atat in varianta cu flori naturale, cat si din material plastic care rezista un timp mai indelungat si au un pret redus.

Oferta e mai mult decat bogata iar preturile variaza intre 10 si 20 de lei pentru cele naturale sau 5-9 lei pentru cele artificiale. Crizanteme galbene, albe, rotii, mov, portocaliu le zaresti la tot pasul, in prejma cimitirelor, preturile la buchete pornind de la 3 lei si ajungand pana la 10 lei, iar la ghivece, de la 10 lei la 20 lei. “Sunt zile care ne aduc profit, pentru ca oamenii doresc sa cinsteasca cum se cuvine memoria celor dragi”, declara un comerciant cu vad bun in piata.

Ca de altfel, mai toate sarbatorile religioase, din pacate, in ultimii douazeci de ani, au devenit adevarate mine de aur pentru comerciantii din majoritatea statelor europene si nu numai. Produsele cerute de fiecare sarbatoare in parte trec ca painea calda.

In cazul de fata, mortii cu mortii, iar vii cu vii.

Doamne, ajuta!

 

Rugăciunea pentru lume a Cuviosului Paisie Aghioritul

 Dumnezeul meu, să nu-i părăsești pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toți lângă Tine.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli ușoare sau grave.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmități trupești.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmități sufletești.

Pomenește, Doamne, pe conducătorii țărilor și ajută-i să conducă creștinește.

Pomenește, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.

Pomenește, Doamne, pe familiile care au probleme și pe cei divorțați.

Pomenește, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toți cei îndurerați și nedreptățiți în această viață, pe văduvi și pe văduve.

Pomenește, Doamne, pe toți cei întemnițați, pe anarhiști, pe narcomani, pe ucigași, pe făcătorii de rele, pe hoți, luminează-i și ajută-i să se îndrepteze.

Pomenește, Doamne, pe toți cei înstrăinați.

Pomenește, Doamne, pe toți cei ce călătoresc pe mare, pe uscat și prin aer, și-i păzește.

Pomenește, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfințiți ai Bisericii și pe credincioși.

Pomenește, Doamne, toate frățiile monahale, pe stareți și pe starețe, pe monahi și pe monahii.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniți.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care și-au lăsat casele și serviciile lor și se chinuiesc.

Pomenește, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă și pe refugiați.

Pomenește, Doamne, toate popoarele, să le ții în brațele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzești de orice rău și de război. Și iubita noastră țară, zi și noapte să o ții la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzești de orice rău și de război.

Pomenește, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptățite, încercate și dăruiește-le lor milele Tale cele bogate.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufletești și trupești.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.

Smerenia

 

 „Puterea de a lua lucrurile așa cum ni le trimite Dumnezeu și încrederea în El”.

   Sfântul, acuzat de o tânără că a lăsat-o însărcinată, s-a îngrijit de cele necesare ei și copilului pe tot parcursul sarcinii, deși aceasta a însemnat să se facă de rușine în sat.

„O proporție mare a avorturilor au cauze de acest gen: tineri care se lasă prinși în mrejele promisiunilor deșarte și ale plăcerilor trupești ignoră orice îndemn la castitate, pe motiv că este învechit, depășit”.

   „Însă, odată ce se întâlnesc cu responsabilitatea unei sarcini, iau decizii proaste, cea mai gravă fiind uciderea copilului”, adaugă el.

În Pateric, întâmplarea este redată în cuvintele sfântului Macarie .

„Și ziceam în gândul meu: «Macarie, iată, ți-ai găsit femeie. Trebuie să lucrezi puțin mai mult ca să o hrănești».

   Și lucram ziua și noaptea și îi trimeteam ei.

    Când i-a venit vremea să nască, ticăloasa a rămas multe zile chinuindu-se și nu năștea. Și i-au zis:

    «Ce este aceasta?».

    Iar ea a zis: «Eu știu: pentru că l-am ponegrit pe pustnic și i-am adus învinuire mincinoasă; iar dânsul nu are vină, ci cutare tânăr».

   ”Gestul sfântului de a nu nega acuzațiile aduse este un exemplu pentru noi, cei de azi.

Azi refuzăm responsabilitatea copiilor noștri, din motive mult mai puțin importante decât nedreptatea care i s-a făcut Sfântului Macarie cel Mare:

    „este greu, nu avem salarii, trebuie să ne împlinim profesional, nu este încă timpul, nu avem ce mânca, nu avem casa noastră etc”.

Însă,
   „experiența ne învață că, oricât de greu ar fi, Dumnezeu nu ne lasă”.

    El aduce în acest sens mărturia unui tată de familie numeroasă, domnul Neculai Popa din Roznov, care are 13 copii.

   Acesta a spus: „Până la al cincilea copil este greu; de la al șaselea până la al optulea, simți din plin ajutorul lui Dumnezeu, iar de la al nouălea, îți ia Dumnezeu orice greutate și te poartă în brațe Sale”.

„Este înduioșătoare responsabilitatea Sfântului Macarie față de tânăra însărcinată. Cu siguranță, avea mijloacele legale de a face dreptate în fața societății și de a nu plăti ceea ce noi numim astăzi pensie alimentară”.

„Cu toate acestea, din ascultare față de Dumnezeu, dar și din iubire față de viața copilului din pântece, acceptă nedreptatea cruntă și muncește pentru «femeia lui»”.

„Din fericire, sunt și astăzi foarte mulți părinți care își poartă greutățile familiei cu osteneală și demnitate”.
 
  Oameni neștiuți, cu copii – nu câți și-au programat ei, ci câți le-a dat Dumnezeu – care fac exact ce făcea și Sfântul Macarie: acea trudă zilnică pentru familia lor, pe care o fac cu nădejdea că Dumnezeu nu-i va lăsa”.

Fuga sfântului de slava de la oameni după ce se află adevărul „ne arată că toată perioada de calvar a fost, de fapt, o perioadă de viețuire împreună cu Dumnezeu”, mai explică părintele.

Și astfel, învățăm de la Sfântul Macarie Egipteanul că fericirea sau nefericirea depind de „cât de mult pricepem ce vrea Dumnezeu de la noi, cât de mult considerăm viața noastră și a copiilor noștri drept un minunat dar de la Dumnezeu și, mai ales, cât de mult suntem dispuși la o serioasă colaborare cu Dumnezeu”.
 
 Har și pace !
Amin ‼️

Doamne, aminteşte-mi !

 

Dacă mă văd drept, amiteşte-mi câte drepturi am încălcat.
Dacă mă consider cinstit, aminteşte-mi de câte ori am înşelat.
Dacă mă văd sincer, aminteşte-mi de câte ori am minţit.
Dacă mă consider înţelept, aminteşte-mi inutilitatea multor cuvinte ale mele.
Dacă mă cred bun, aminteşte-mi câtă răutate este în inima mea.
Dacă mă văd smerit, aminteşte-mi câtă făţărnicie este în mine.
Dacă mă văd curat, aminteşte-mi ce negru e sufletul meu.
Dacă mă văd frumos, aminteşte-mi ce zdrenţuit sunt pe interior.
Dacă mă văd puternic, aminteşte-mi că nu pot nimic fără Tine.
Dacă mi se pare că am zidit ceva, aminteşte-mi câte inimi am frânt.
Dacă mi se pare că am credinţă mare, aminteşte-mi ce uşor mă clatin în încercări.
Dacă mă văd curajos, aminteşte-mi cât de laş sunt în a propovădui şi a muri pentru numele Tău.
Dacă mă văd harnic, aminteşte-mi cât de trândav sunt în a împlini poruncile Tale.
Dacă mă consider înţelept, aminteşte-mi pe câţi am rănit prin cuvintele mele.
Dacă mă simt puternic, aminteşte-mi de câte patimi sunt îngenuncheat.
Dacă mi se pare că am dragoste, aminteşte-mi de câtă ură sunt stăpânit.
Dacă mă cred cineva, aminteşte-mi că nu sunt decât ţărână.
Dacă mă simt deja ajuns, aminteşte-mi de unde am plecat.
Dacă mă văd sus, aminteşte-mi din ce adânc m-ai ridicat.
Dacă mi se pare că merit raiul, aminteşte-mi cât de departe e de mine...."

De fiecare data cand

De fiecare data cand

, ganditi-va intens ca prin spalare nu numai ca indepartati murdaria fizica ci si suferintele si energiile negative din suflet. Curatati trupul si sufletul. Ganditi-va ca greselile, necazurile, nereusitele, bolile sunt spalate si duse de apa. Daca e posibil, spalati-va sub jetul unui dus/robinet astfel incat apa murdara sa se poata goli imediat, sa curga si chiar atunci ganditi-va ca toate fricile voastre, neiubirile, ura, invidia si tot ceea ce nu va este benefic va curge odata cu apa. Daca nu aveti la dispozitie decat un vas pentru spalat, sa nu uitati sa aruncati imediat apa folosita pentru ca nimeni sa nu o atinga. Este la indemana noastra, a tuturor, este atat de simplu. trebuie perseverenta si imaginatie. Cu mare drag.

Oamenii cu adevărat fericiți

 

Sunt oamenii care împlinesc porunca iubirii. Sunt oamenii care au sufletul frumos ca o floare cu petale de dăruire, de prietenie, de comuniune, de solidaritate, compasiune, altruism, de credință, iubire, smerenie și nădejde. Parfumul florii sufletului lor îmbată cu aroma fericirii, mulțime de alte suflete. Fericirea acestor oameni este izvor nesecat de bucurie pentru semenii lor. Fericirea lor este direct proporțională cu fericirea pe care o dăruiesc aproapelui lor. Ei se simt cu adevărat fericiți când toți cei din jurul lor sunt fericiți și binecuvântați cu daruri frumoase și de folos de Bunul Dumnezeu.

Sunt oamenii care au mereu nădejde că Bunul Dumnezeu le este în orice clipă Tovarăș și Povățuitor pe cărarea vieții lor, sunt oamenii care își poartă demni și cu credință crucea sprituală pe drumul Golgotei lor, dorind astfel să fie adevărați următori ai Lui Hristos. Sunt oamenii care acceptă cu bucurie și momentele grele ale vieții, fiindcă trăiesc permanent starea de recunoștință și acceptarea voii Lui Dumnezeu. Sunt oamenii pe care necazurile și ispitele nu-i întristează și nu-i doboară, sunt oamenii care nu își pierd niciodată credința și răbdarea, care rabdă cu răbdarea lui Iov toate necazurile, toate umilințele, toate nedreptățile.

Sunt oamenii care se roagă și priveghează neîncetat, care s-au învrednicit de virtutea rugăciunii sincere și curate care poate muta și munții din loc. Sunt oamenii care au mereu un dor de Dumnezeu, sunt oamenii ai căror suflete cântă mereu balade de dor, cântă imne de slavă și recunoștință pentru Domnul inimii lor. Sunt oamenii care Îl mărturisesc cu curaj și iubire cu întreaga lor viață pe Hristos Cel Înviat în inima lor. Sunt cei care trăiesc mereu în spațiul Învierii Lui Hristos, în spațiul în care se aude doar cântec armonios de iubire, aducător de lumină și fericire. Sunt oamenii din ochii cărora izvorăsc picuri de lacrimi dulci, duhovnicești, ce spală orice mâl al păcatelor, ce alină orice dor, orice durere și deznădejde. Sunt oamenii care niciodată nu alungă și întristează Sfântul Duh cu greșelile, păcatele și patimile lor.

Sunt oamenii modești și smeriți care iubesc simplitatea. Sunt oamenii care sunt recunoscători pentru ceea ce sunt și ce au, sunt oamenii care nu râvnesc la darurile aproapelui, sunt oamenii care nu cârtesc dacă au fost binecuvântați doar cu un talant și nu cu doi sau mai mulți. Sunt oamenii care mulțumesc în orice clipă pentru viața ca dar de la Dumnezeu. Astfel de oameni sunt cu adevărat fericiți când pășesc desculți prin iarba scăldată-n rouă, când privesc spre înaltul cerului la norii pufoși precum aripile de îngeri, când ascultă triluri măiestre de priveghetoare, când rătăcesc pe poteci de munte, când respiră aerul îmbălsămat de parfum de flori gingașe. Sunt oamenii care atunci când privesc întreaga zidire a Lui Dumnezeu au inima plină de fericirea Raiului, sunt oamenii care simt și trăiesc frumosul.

IMPORTANŢA IERTĂRII:

Deschide uşa harului dumnezeiesc și unor noi posibilităţi de viaţă.

Iertarea vindecă inimile şi reface relaţiile.

Iertarea este cheia sănătăţii integrale a omului: trupești, sufletești și duhovnicești.

Este leacul neaşteptat şi revelat al dragostei împotriva durerii nedrepte.

Transformă emoţiile şi sentimentele în energii deschise harului dumnezeiesc dăruit omului pentru a dobândi fericirea și viața adevărată.

Dă putere prin eliberarea unor energii blocate de ură, mânie şi îngrijorare.

Ajută omul să se confrunte cu realitatea vieţii şi să-i facă faţă.

Iertând, omul nu mai are nevoie de mânie şi ură ca arme pentru că-și poate birui vrăjmașii prin iertare, binecuvântare și iubire.

TRĂIRI AUTENTICE ŞI SENTIMENTE PARAZITE

Trăirile autentice sunt trăirile experimentate în copilărie, înainte de a învăța să le cenzurăm sau să le negăm pentru că familia le-a descurajat. Ele sunt legate de trecut, prezent şi viitor.

Trăirile autentice fundamentale sunt:

1. Furia autentică este utilă pentru a rezolva o problemă în prezent.

2. Teama autentică e utilă pentru rezolvarea unei probleme probabile în viitorul apropiat.

3. Tristețea autentică e legată de consumarea durerii generate de un eveniment trecut.

4. Bucuria pare a avea o calitate atemporală în sensul că „nu e nevoie de o schimbare”.

Sentimentele parazite

➢ Sunt emoții familiare, învățate şi consolidate în copilărie, experimentate în situații stresante.

➢ Sunt trăiri inautentice care substituie trăirile originare, interzise în copilărie.

➢ Sunt instrumente de acoperire a emoțiilor primare, generate de trăiri interzise, la care copilul a învățat să apeleze ca şi cum ar apăsa pe un întrerupător.

➢ Formează un set de comportamente programate, activate inconștient pentru a manipula mediul. Adultul nici nu mai e conștient de trăirea primară.

➢ Sunt „bune” pentru cel care le trăiește pentru că reușește să-i manipuleze cu ele pe cei din jur, obținând suportul de care are nevoie. Dar în acest fel devine şi rămâne dependent de aceștia.

➢ Unii oameni merg atât de departe încât nu numai că acoperă trăiri autentice cu sentimente parazite, dar acoperă şi sentimente parazite cu alte sentimente parazite (ex.: teama de abandon, cu furie, apoi cu un calm aparent).

Cele mai frecvente sentimente parazite sunt: ➢ Aroganță, anxietate, culpabilitate, confuzie, condamnare, deprimare, dezgust, euforie, furie, gelozie, indignare, inutilitate, înverșunare, îngrijorare, jenă, lipsa de valoare, mândrie, nepăsare, neajutorare, placiditate, revoltă, suspiciune, sentimentul că nu e iubit sau dorit, triumf orgolios.

Exprimarea sentimentelor parazite

➢ Nu face decât să amâne sau să amplifice problemele şi să blocheze o parte importantă a energiei psihice

➢ Lasă o situație „neterminată”, adică împiedică o figură psihologică (problema) să se completeze (să fie rezolvată). E ca o clădire neterminată care a înglobat materiale, energie şi timp şi nu numai că nu folosește la nimic, dar şi încurcă.

Exprimarea trăirilor autentice Identificarea şi exprimarea trăirilor autentice e cel mai adecvat mod de a rezolva o problemă aici şi acum.

Notă Maica Siluana: Doar chemarea lui Dumnezeu, a harului Său, în energiile activate ale acestor trăiri ne vindecă sufletul cu adevărat. Așa are sens să retrăim sentimentele traumatice, să le reactivăm: doar pentru a le oferi ACUM lui Dumnezeu. Atunci când eram copii nu știam și nu puteam să facem asta.

Temă 1. Citiți cu atenție materialul de mai sus.

2. Faceți o listă cu sentimentele la care v-ați referit în sesiune.

3. Verificați care sunt „parazite” și lepădați-vă de ele, cu rugăciune, ori de câte ori le simțiți. Exemplu de rugăciune: „Doamne, ajuta-ma să mă lepăd de această trăire de care m-am folosit ca să supraviețuiesc în lumea în care am crescut și trăit”. Acum vreau Viața, Te vreau pe Tine! Te rog, ajută-mă să renunț la aceste „arme” care mă ucid doar pe mine”. Că nu evenimentele ne îmbolnăvesc, ci trăirea lor fără Dumnezeu și „îmbătarea” cu sentimente negative distructive.

4. Căutați sub aceste sentimente, trăirile autentice și chemați-L în ele pe Domnul: „Doamne, vino în frica, tristețea, furia mea și vindecă sufletul meu! Transformă Tu, Doamne, aceste puteri ale mele în vase ale puterii Tale sfințitoare!” Să faceți asta în chiar clipele în care trăiți aceste sentimente. Acesta e primul pas pe care îl facem când ne hotărâm să-I dăm toată viața noastră Domnului. Îi dăm mai întâi energia care ne împinge în păcate și patimi ca să ne vindece și apoi Îl urmăm în Bucuria Lui cea sfântă pe care nu o poate lua nimeni de la noi. Bucuria Domnului a venit la noi prin Crucea Lui. Prin ce vă propun acum, această Bucurie devine a noastră prin: a) Lepădarea de noi înșine, adică de acel ego cu trăirile lui care ne despart de Dumnezeu (trăirile parazite) și cu atitudinile lui centrate pe supraviețuire „cu orice preț”. b) Luarea propriei cruci care este durerea de a fi departe de El și neputința firii noastre bolnave în urma Căderii: aici, asumarea trăirilor autentice negative (tristețe, furie, teamă). c) Urmarea Lui în fiecare zi, în fiecare clipă printr-o permanentă „liturghie” în care Îi dăm „toată viața noastră”, adică tot ce trăim, ca s-o vindece, s-o sfințească, s-o umple cu Viața Lui!

Curaj și fiți harnici!

Cu drag și binecuvântare,

Maica Siluana

Doamne ce descriere frumoasa!

SCRISOAREA LUI DUMNEZEU CĂTRE TINE

”M-am uitat la tine în această dimineață. Așteptam să-mi spui două-trei cuvinte, mulțumindu-mi pentru cele bune ce ți s-au întâmplat ieri sau cerându-mi părerea pentru cele ce urma să le faci azi. Am observat că erai mult prea ocupat să-ți cauți haine potrivite pentru a merge la serviciu. Am continuat să aștept în timp ce tu alergai prin casă. Speram să-ți găsești câteva clipe pentru a te opri să-mi spui: „Bună dimineața!", dar erai prea ocupat.
Pentru a vedea că-ți sunt alături am aprins cerul pentru tine și l-am umplut de culori și cântec de păsări … Păcat că n-ai observat nici atunci prezența mea.
Te-am privit mergând grăbit spre serviciu și-am continuat să aștept liniștit toată ziua. Presupunând că ai fost ocupat cu atâtea probleme, nu ai timp să-mi spui două vorbe.
Când te-ai întors de la muncă ți-am observat oboseala și ți-am trimis o ploaie măruntă care să-ți alunge stresul. Am crezut că făcându-ți această plăcere o să-ți aduci aminte de Mine. În schimb, supărat, m-ai înjurat. Doream atât de mult să-Mi vorbești … Oricum, ziua era lungă.
Ai pornit televizorul și în timp ce-ți urmăreai programul preferat, eu am așteptat. Ai cinat apoi cu ai tăi și nu ți-ai adus aminte de Mine.
Văzânde-te atât de obosit, am înțeles tăcerea ta și ți-am aprins splendoarea cerului pentru a te odihni, dar nu te-am lăsat în beznă, am lăsat veghetori o mulțime de stele… Era așa de frumos… Păcat că n-ai observat.
Dar nu era important, poate că nu ți-ai dat seama că sunt aici pentru tine. Am mai multă răbdare decât poți să-ți imaginezi. Vreau să ți-o arăt pentru a le arăta și tu altora.
Te iubesc atât de mult, încât aștept în fiecare zi o rugăciune de la tine.
Acum ești pe punctul de a te trezi din nou… Nu-mi rămâne decât să te iubesc și să sper că măcar azi îmi vei acorda puțin din timpul tău".
Al tău Tată, DUMNEZEU!

Piatra pițigoiului de Tudor Arghezi

 

Ne-am căznit, doi copii, o mamă şi un om, să vă facem o povestire. Dacă o fi bună, nu-i vina noastră, iar dacă o fi proastă, o să ne silim altă dată mai mult. Basmul a ieşit din colaborarea tuturora: mama punea fire de bumbacuri în găurile ciorapilor copiilor, băiatul clădea un castel din pietre dreptunghiulare, iar fetiţa împletea pe un schelet de sârmă fire de papură văpsite, ca să iasă din degetele-i cuminţi şi mici un coş, în care să puie la vară patru cireşe. Şi cum lucrau mâinile, mergea şi gura şi se croia povestirea…

Basmul începe, ca toate basmele, cu vorbele: „A fost odată”, pentru că tot ce se întâmplă din lumea basmelor, s-a petrecut odată, adică pe vremuri, şi nu se mai poate petrece încă o dată.

A fost o toamnă dulce şi lungă, cum – nu e vorba – au mai fost şi altele, însă nu la fel în totul şi întocmai ca toamna aceea. Pasările călătoare, berze cu aripile mari, rândunele mici şi alte soiuri de săgeţi zburătoare, cu ciocul cât chibritul sau cât creionul sau cât nuiaua, ajunseseră cu bine în ţara caldă, unde aveau să trăiască până ce trecea gerul şi se topea zăpada de la noi. Pasările de la Giurgiu aşteptaseră pasările din Argeş, de la Bacău şi Severin, şi după ce se adunară toate, au trecut în nori de stoluri către miazăzi, peste Dunăre, peste Sfântul Munte şi peste Mare, în Egipt, şi mai jos, în nisipurile frământate de vânturi, prin care umblă de mii de ani stafiile de piatră.

Văzând că încep să îmbătrânească şi că unele din ele nu o să mai aibă puterea să se întoarcă de două ori înapoi, pasările au ţinut sfat laolaltă şi s-au hotărât s£ zidească un palat.

În timpul cuvenit, toate păsările aduseră câte ceva şi răspândindu-se de trei ori pe întinsul lumii, ele grămădiră, dumicat cu dumicat, purtat în cioc, cea mai mare cetate din lume, cu bolţi şi încăperi şi cu o turlă la mijloc. In turlă fu pus paznic un vultur negru, cu o sută de ajutoare, o sută de ciori. Vulturul sta în fereastra sau pe vârful turlei, iar pe creştetele învelitorilor mai joase, în colţurile palatului depărtate, vegheau ochii de oţel ai corbilor, armaţi cu ciocuri gata de luptă şi cu gheare din acelaşi metal.

Câteva rândunici bătrâne, ca nişte maici cu comanacul turtit pe frunte, rămăseseră în palat – şi câteva becaţe. Şi, la intrare, în câte un picior, străjuiau şase cocori dobrogeni, trei de-a dreapta şi de-a stânga trei, cu gândul la nuferii albi de la Cernavodă.

Străjerii n-aveau de păzit numai însuşi palatul, ci mai ales marile averi adunate prin vârfuri şi firizi. O pasăre, cât un fluture de mică, o pasăre galbenă, ciocănise în geamul unei împărătese de prin raiurile fierbinţi ale pământului şi împărăteasa, uimită de frumuseţea piţigoiului de aur cu ciocul de os, 1-a lăsat să intre. Dar după trei zile tâlharul a plecat, furând în cioc un ac de diamant fermecat, cu vârful tare şi ţepos ca pintenul de glădiţă. Acul, păzit în ziduri de marmură trandafirie, de către toţi cei o sută de împăraţi, care s-au strecurat printre timpuri la tron, avea însuşirea de-a lumina cu o scânteiere de lună până în depărtări, şi el fu pus cu piatra lui de jar alb întoarsă încoace, în locul cel mai înalt, al palatului păsăresc, strălucind ca un luceafăr mai mare.

Isprava izbutindu-i bine, a îmbărbătat inima piţigoiului de aur. El zise măicuţelor rândunele: „Staţi că o să mai aduc şi alte averi, căci acum am înţeles cum trebuie să lucrez şi nu mă las până nu umplu cu străluciri scumpe candela fără untdelemn din turla cioroiului Dumitru”. Într-adevăr, cioroii fuseseră toţi botezaţi, ca să ţie de călindarul românesc şi ca să se simtă juraţi şi legaţi sufleteşte de cetele sfinţilor.

O sută de ciori primiseră o sută de nume, ca oamenii, şi în fiecare dimineaţă şi seară, când se vărsau laolaltă, amestecându-se, apele luminii cu apele întunericului, vulturul îl striga pe nume, ca să vadă de nu cumva, vreunul, apucat de dorul pribegiei, ar fi părăsit creasta coperişului de pază şi ar fi plecat. Însă cioroii nu s-au mişcat din locul lor niciodată şi totdeauna ei au răspuns de câte două ori pe zi chemărilor vulturilor, zicând „Crau, Crau” – ceea ce în limba ciorilor însemnează: „Sunt aici, fii fără grijă. Nu plec.”

Cu isteţimea lui, piţigoiul de aur se duse la balconul altei împărătese din tărâmurile calde, care tocmai citea o scrisoare de la tânărul ei împărat, dus departe, în cuprinsurile mării de mărgean, ca să cumpere şi să aducă, pe spinări de cămile şi elefanţi, grâu şi secară pentru supuşii lui. Căci pe vremea aceea şi în ţările acelea unde nu creşteau bucate cu spicul gros şi cu ştiuletele mare, ca la noi, împăraţii făceau treburile astea, plătind cu mâna lor şi cumpărând, pe văzute şi pe gustate, toată hrana oamenilor din împărăţii. Corăbiile aduceau în strâmtorile Mării de Mărgean butoaie cu brânză grasă, burduşe cu unt, saci cu porumb şi grâu şi sare. Şi dădeau asemenea marfă, care în ţara de unde venea se făcea de la sine, pe alte mărfuri, de alte soiuri, care şi ele, în partea locului, se făceau de la sine: curmale, portocale, rodii, scorţişoare, dinţi de elefant, os de broască, şi mărgăritare – şi schimbul trecea prin mâinile împăraţilor şi lumea era mulţumită.

Împărăteasa era bucuroasă foarte de cele ce-i aducea la cunoştinţă împăratul şi întrerupse citirea scrisorii, în clipa când cu coada ochiului zărise piţigoiul galben răsfăţându-se în fereastră. Ea deschise cu băgare de seamă uşa cerdacului, temându-se să nu-1 sperie şi neştiind cu ce fel de poamă de prefăcut şi de hoţ avea de-a face. Afurisitul de piţigoi trăgea cu ochiul şi cu urechea şi sărea jucând împrejur, sprinten şi drăgălaş. Abia se întorcea cu ciocul într-o parte, că se şi muta în partea cealaltă, îşi întorcea capul pieziş, ca să i se vadă pata cărămizie ce-i sta frumos pe guşă, ca o floare de muşcată; îi scânteia când ochiul drept când ochiul stâng – şi, vrăjită de atâtea tertipuri, împărăteasa cu greu îşi mai potolea neastâmpărul de a prinde piţigoiul, pe care vroia să-1 ţie în palmă, să-1 ducă la ureche, să-1 mângâie cu obrazul şi să-1 sărute.

A! ce şarpe de piţigoi. Când împărăteasa îi zise încet, strecurându-şi vorbele prin crăpătura uşii cerdacului: „Nu vrei să fii al meu?” el răspunse: „Cirip”. Când îi zise: „Apropie-te şi vino înăuntru”, piţigoiul răspunse de două ori: „Cirip, cirip”. Şi când împărăteasa deschise uşa de tot, el nu fugi, ci se piti în penele lui de aur, ca o pitulice, şi împărăteasa îl luă cu gingăşie în mână, ca o minge. Piţigoiul nu se zbătu defel şi se lăsă dus în bogatele încăperi ale împărătesei.

Piţigoiul nu mai văzuse niciodată o împărăteasă de culoarea ei. Împărăteasa dintâi, de la care furase acul cu luceferi, fusese roşcovană la păr şi albă ca smântână. Împărăteasa de acuşi era negricioasă şi cu toate astea neînchipuit de frumoasă. Pielea ei era ca dulceaţa şi în albul ochilor se rotunjea o lumină ca prunele brumate; genele groase se încurcau ca fulgii; guriţa avea surâsul ca miezul sâmburilor de caise; degetele erau lungi şi moi, şoldurile înalte şi croiala fiinţei întregi a împărătesei ieşea din nişte tipare, pe care Dumnezeu le gândise mult şi le iubise.

Piţigoiul intrase în obiceiurile împărătesei: el dormea pe căpătâiul înalt al patului, cu ciocul întors spre ochii ei, pe care îl gătea cu juvaeruri. Pe trupul mic al păsăruicii încăpuseră toate podoabele, cu atât mai scumpe cu cât erau mai mărunte, ale domniţei, care a gătit-o cu mâinile ei, ţinând-o în poală şi pe genunchi. De jur-împrejurul gâtului, împărăteasa îi aninase un şirag de opt mărgăritare, cele mai strălucite din toată lumea. La piciorul stâng îi petrecuse inelul cu briliante cel mai mare din toate împărăţiile, iar la piciorul drept îi pusese o pietricică, singura din toată lumea şi a căreia licărire albastră era ca un fum. Piatra, luată din timpurile foarte vechi, din degetul unui împărat, care supusese voinţei sale toate pământurile şi toate apele şi biruit numai în ziua în care i se putuse ghici taina şi când a putut să-i fie smulsă piatra din podoabele lui – avea puterea să vindece, să învieze morţii, să întinerească bătrâneţea şi să prefacă toate gândurile în bucurii şi fapte.

Cu această piatră la inel, omul putea să umble pe talaze şi pe nori; putea să zboare, putea să afle, să ştie şi să înveţe; putea să vorbească în limbi străine; putea să facă flori şi fructe în mijlocul iernii; putea să scoboare fulgerul la poruncă; putea să facă din apă vin; putea să scoată apă din pietre; putea să schimbe pietrele în oameni şi oameni în pietre; putea să vorbească în orice timp cu Dumnezeu.

Când se văzu piţigoiul de aur stăpân pe firimitura de piatră de la piciorul drept, nu-i mai lipsea nimic. Pe fereastra deschisă şi-a luat zborul către palatul pasărilor, pe care avea să-1 înzestreze cu nişte puteri neînchipuite. însă, ca să nu zică împărăteasa că a prădat-o (destul că o lăsa cu inima frântă), el zise pietrii să se mai facă o piatră la fel cu ea, ca să lase şi împărătesei una. Cum s-a zis, aşa s-a şi făcut – şi se mai făcu o piatră la fel, însă cu câteva puteri mai puţine decât piatra piţigoiului. Nouă pietricică putea cât şi mama ei, foarte multe minuni să facă: nu putea să dea însă tinereţe decât împărătesii, împăratului şi copiilor lor, pe alţii neştiind să-i întinerească. Din această pricină, împărăteasa cea negricioasă şi frumoasă şi împăratul, dimpreună cu copii lor, mai trăiesc şi azi, frumoşi, tineri şi voinici ca şi pe vremuri, mutaţi departe, tocmai în ţara de Numaidecât-de-desubtul-răsăritului-soarelui, unde, ca să te duci, trebuie să umbli pe apă o sută şi cinci luni: şi dacă nu oboseşti ajungi.

Între timpuri însă, un băiat de sătean din părţile pustietăţii, care păştea caprele prin preajma palatului păsăresc, văzând licăririle stelei din vârful turnului marelui vultur, s-a apucat să o bată cu pietre, socotind să o doboare. Zadarnic l-au croncănit cioroii şi l-au ocărât maicile rândunici: el da cu pietre. Pietrele dimprejurul palatului nu erau nici ele ca orice bolovani, fără chip. Dimpotrivă. Fie că acolo era locul unde Dumnezeu făcuse împărăţiile şi palatele, unele cu altele; adevărul este că fiecare piatră era un înger, o floare, un dobitoc sau un peşte, şi băiatul cu caprele arunca în turn numai cu fiinţe împietrite.

Ce-a păţit însă băiatul cu caprele, ştie numai pielea lui! Văzându-se luat mereu la ochi cu aruncături, acul cu luceferii, acul din vârful turlei, care lumina palatul, s-a necăjit şi scoborând ca o viespe, s-a năpustit asupra păzitorului de capre şi s-a pus să-1 înţepe. Vârful lui intra şi ieşea mereu, în mădulare. De înţepături, spinarea făcu o cocoaşe; capul crescu cât baniţa; mâinile se arătară ca nişte broaşte ţestoase; pleoapele se umflară ca pepenii galbeni înjunghiaţi. Despre picioare şi despre ce mai rămânea din om, nu mai vorbesc. Cu toate umflăturile lui, din tălpi şi până în creştetul capului, băiatul crescu în sus şi pe laturi cât o claie de fân şi nemaiputându-se ţine pe picioare, umbla ca o băşică umflată, purtată de vânt – şi râdeau de el ciorile şi însuşi vulturul, care nu ştie de obicei să râdă. Numai glasul se mai putea mişca slobod al băiatului şi glasul băiatului se ruga să fie iertat că nu mai face, zicând că abia acum a înţeles că pasările sunt sfinte şi că palatul păsăresc este al lui Dumnezeu.

Tocmai atunci venea şi piţigoiul cu pietricica lui şi, strângând sfatul pasărilor bătrâne, începu prin a le întineri pe toate şi toate bătură lumina cu aripi noi de pui. Când veni şi el, vulturul se rugă să fie miluit, trăgându-i-se şapte sute de ani din o mie şi trei sute, câţi avea.

— Ba te facem de un an şi jumătate, zise piţigoiul, pentru că totuna e.

— Dacă zici dumneata!… răspunse vulturul. Însă atunci să-mi faci şi o vulturiţă, căci mi s-a urât singur aici, numai cu cioroii.

Vulturul s-a ridicat până în fundul cerurilor întinerit şi însoţit de o vulturoaică mândră, cu care a făcut mii de rotocoale în văzduh.

— Acum, pe băiatul cu caprele, adaose piţigoiul, să-1 iertăm, şi să-1 facem paznicul nostru, că s-a pocăit. Aveam nevoie de un om, ca să ne păstreze pietricica în palat.

Când auzi, băiatul cu caprele s-a dezumflat tot şi s-a făcut frumos ca un rege, jurându-se să păzească palatul straşnic, cu toate puterile strânse în pietricica piţigoiului.

Numaidecât, un părete de plumb gros se aşternu pe uşi, pe ziduri, pe turle, ca o zidărie nouă peste zidăria veche, ca şi cum palatul întreg ar fi intrat într-un glonţ de puşcă. Cioroii fură trimişi la treaba lor, luaţi pe sus de un nor adânc de corbi, care trecea din Sahara către Oceanul îngheţat. Şi băiatul cu caprele, pe care îl chema Niţă, şi-a luat în primire cheile şi comorile. Şi ca să-şi fudulească şi el caprele lui, le-a făcut coarne de sticlă, cu feţe de curcubeie şi copite de agată lustruită şi schimbându-le ţăcăliile în barbişoane de ibrişim şi făcându-le pielea de catifea, le-a pus şi câte un dăsag de aur în spinare şi le-a trimis acasă cu ţapul, la părinţi, care erau nişte săteni harnici şi săraci, ca să-şi cumpere pământ.

Şi de-atunci, palatul e gol aproape tot anul, căci nici o pasăre nemaiputând să-mbătrânească, ele nu mai rămân neputincioase în mănăstirea lor, ci se întorc întinerite în fiecare primăvară, din ţările calde, la Giurgiu, în Argeş, la Bacău, la Severin şi în Bucureşti…

Acum, dacă povestea noastră nu v-a plăcut, să ne iertaţi.

IUBIREA E O ARTA!

 

Dragostea face răni care tămăduiesc sufletul,

Adevărul face gropi care netezesc cărarea,

Banii ridică în gol să fure de sub picioare umbletul

Satan oferă sufletului lumea să-i poticnească umblarea...

Iar fiecare om alege diferit de diferenţa ce io face cugetul

Şi de vină este.... "că asta-i împrejurarea..."?!

 

 CE ESTE UN OM FARA IUBIRE ? UN MONSTRU

<<Vocea de fapt, nu este "a omului": vocea este a sufletului.

Sufletele noastre au voce.

Nu am ştiut asta.

Nu am ştiut, am crezut că vocea este omenească, dar nu! Vocea este Divină. >>

Ceasul ticăie.

Să profităm din plin de fiecare clipă!

Pentru a realiza valoarea UNEI FRACŢIUNI DE SECUNDĂ, întreabă persoana care a câştigat medalia de argint la Olimpiadă.

Pentru a realiza valoarea UNEI SECUNDE, întreabă un şofer care tocmai a evitat un accident.

Pentru a realiza valoarea UNUI MINUT, întreabă o persoană care a pierdut trenul.

Pentru a realiza valoarea UNUI ORE, întreabă un tată care zilnic a dedicat o oră educaţiei copilului.

Pentru a realiza valoarea UNEI SĂPTĂMÂNI, întreabă pe soţul care a luat o decizie în „săptămâna oarbă“.

Pentru a realiza valoarea UNEI LUNI, întreabă o mamă care a dat naştere prematur copilului ei.

Pentru a realiza valoarea UNUI AN, întreabă un student care şi-a picat examenele.

Pentru a realiza valoarea UNEI VIEŢI, întreabă un creştin care n-a avut niciodată timp să se spovedească

„Cel pe care îl vei hrăni!

 

O luptă între doi lupi

Un bătrân stătea împreună cu nepotul său şi-l învăţa:

„În viaţa fiecărui om de pe pământul acesta se dă o luptă

crâncenă, o luptă între doi lupi. Unul rău: el întruchipează frica,

mânia, invidia, lăcomia, autocompătimirea, aroganţa, viclenia,

lenea. Celălalt e unul bun: el aduce bucuria, liniştea, smerenia,

pacea, dragostea, încrederea, dărnicia, adevărul, blândeţea,

mila.“

Copilul priveşte întrebător pe bunicul lui: „Şi care dintre ei va

învinge?“.

Bătrânul îl priveşte în ochi, şi-i spune: „Cel pe care îl vei

hrăni!

Te felicit!

 

Valoarea femeii

Un tată vorbea cu fiul său. Probabil că acest tată era şi un

bun contabil, căci la orice lucru el folosea creionul şi hârtia.

Fiul, fiind la vârsta căsătoriei, îi povestea tatălui despre

viitoarea lui soţie, despre alegerea făcută:

- Tată, mi-am găsit aleasa inimii şi vreau să mă căsătoresc

cu ea.

Tatăl îl întreabă:

- Cum este aleasa inimii tale?

Fiul răspunde:

- Este frumoasă.

Tatăl, vrând să „calculeze“ valoarea fetei, îi spune:

- Ia un creion şi scrie un zero!

Şi cum mai este?

Fiul răspunde:

- Este bogată.

Tatăl îi spune din nou:

- Mai scrie un zero lângă celălalt!

Şi cum mai este?

Fiul:

- Este harnică.

Tatăl:

- Mai scrie un zero!

Şi cum mai este?

Fiul:

- Este sănătoasă.

Tatăl:

- Mai scrie un zero!

Şi cum mai este?

Fiul:

- Cu nume bun.

Tatăl:

- Mai scrie un zero!

Şi cum mai este?

Fiul:

- 55 -

- Cu multă ştiinţă de carte.

Tatăl:

- Mai scrie un zero! Până acum totul este zero.

Şi cum mai este?

Fiul, nemulţumit de nemulţumirea tatălui său, îi spune

accentuând fiecare literă:

- Tată, aleasa inimii mele este foarte evlavioasă şi

credincioasă!

Tatăl îi spune răspicat, accentuând şi el fiecare literă:

- Fiul meu, în faţa tuturor zerourilor scrie un unu şi vei vedea

cât valorează aleasa inimii tale! Dacă este credincioasă, atunci

este de milioane. Te felicit!

"Când dragostea se va răci de tot, este cu neputință să mai rămână Harul și ocrotirea lui Dumnezeu" Sf. Grigorie Palama

 

"PURTAȚI SFÂNTA CRUCE ÎN CASE ȘI LA PIEPT, CA SĂ PUTEȚI LUPTA CU .....

Cineva a întrebat-o pe Sfânta Matrona a Moscovei:

— De ce oamenii nu mai au putere să lupte pentru suflet și pentru credință ...

Sfânta a spus :

,,— Poporul e hipnotizat, nu știe ce e cu el ...o putere cumplită a intrat în acțiune ... Această putere se află în aer, pătrunde peste tot. Înainte doar mlaștinile și pădurile de nepătruns erau locașurile acestei puteri, pentru că oamenii frecventau bisericile, purtau cruci la piept, în case erau apărați de icoane, de candele și sfeștanii. Dracii ocoleau astfel de case, însă acum, din cauza necredinței și a respingeri lui Dumnezeu, ei pătrund și în oameni."

Îndreptar de spovedanie

Îndreptar de spovedanie
 
Mărturisesc Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preacuratei Maicii Sale, Puterilor Îngerești, Tuturor Sfinților și sfinției tale, părinte, - celui ce ai primit putere de a lega și dezlega păcatele celor ce se pocăiesc - că de la ultima Spovedanie mă aflu vinovat cu acestea:

🔹    Nu am crezut cu putere în Dumnezeu.
🔹Cred în Sfânta Treime, dar nu m-am silit să înțeleg după putere pe Dumnezeu cel Unul în Treime.
🔹Cred în Dumnezeu, dar nu îl ador.
🔹Îl iubesc șovăielnic.
🔹Îl cunosc puțin și nu mă silesc a-L cunoaște din scrierile sfinte.
🔹Nu m-am silit spre a afla ceva despre Dumnezeu din cărţile Sfintei Scripturi, din cărţile Bisericeşti sau din predicile preoților...
🔹Am crezut în farmece.
🔹Am umblat pe la ghicitori, prezicători.
🔹Am făcut  spiritism.
🔹Am crezut și în vise, nu numai în Dumnezeu.
🔹Am dat mai multă cinstire unei fiinţe sau unui lucru decât lui Dumnezeu.
🔹Am preţuit banul, mâncarea sau vinul, femeia (sau bărbatul), copiii, averea - mai mult decât pe Dumnezeu.
🔹Am cârtit împotriva lui Dumnezeu.
🔹Am deznădăjduit din cauza vreunui necaz, vreunei supărări sau a oricărui alt rău venit asupra mea.
🔹M-am împotrivit adevărurilor şi învăţăturilor creştinești.
🔹Am citit sau am dat altora cărţi împotriva credinţei.
🔹Am fost la adunările necredincioşilor.
🔹Am citit cărţile şi revistele lor cu scopul aflării altui adevăr decât cel al Bisericii.
🔹Am apărat necredinţa sau sectele sau alte religii.
🔹Am dus daruri sectarilor.
🔹Am crezut  în credinţe deşarte sau păgâneşti
🔹Nu Dumnezeu este centrul preocupărilor mele.
🔹Nu mi-am pus mereu  nădejdea în Dumnezeu.
🔹Am șovăit a crede că există Rai și Iad.
🔹Uneori afirm în minte sau cu voce tare că nu va fi Judecată.
🔹M-am încrezut prea mult în bunătatea lui Dumnezeu şi în felul acesta nu mă tem de judecată.
🔹Am zis că Dumnezeu nu mă mai poate ierta din cauza prea multelor greșeli și păcate.
🔹N-am cerut totdeauna ajutorul lui Dumnezeu.
🔹Nu mi-am făcut mereu  rugăciunile (la masă, seara, dimineaţa, la prânz și la miezul nopții).
🔹N-am mers la Biserică cu regularitate.
🔹La rugăciune şi în Biserică sunt neatent .Îmi zboară mintea și la altceva.
🔹Peste zi nu-mi aduc aminte de Dumnezeu.
🔹Nu i-am adus mulţumiri lui Dumnezeu după toate succesele și insuccesele mele.
🔹Înainte de a face ceva nu am cerut întotdeauna ajutorul lui Dumnezeu.
🔹Rugăciunile le-am spus de multe ori numai din obicei sau ca obligație.
🔹Mă gândesc în altă parte în timpul rugăciunii.
🔹Îmi vin gânduri că nu mă mai pot mântui.
🔹Am amânat pocăința spre bătrâneţe.
🔹Merg târziu la Biserică înadins.
🔹Am ascultat sfintele slujbe neatent.
🔹Am râs, am vorbit sau m-am uitat după lume în Biserică.
🔹Am crezut că unii oameni sunt mari şi au valoarea pe care a avut-o Mântuitorul. Exemplu: filosofii sau şefii de religii…
🔹N-am crezut în Sfintele Icoane, nu le-am dat închinarea cuvenită sau am exagerat cultul lor din neștiință.
🔹M-am încrezut în oameni,  în soția mea, (soțul meu), copilul meu etc..
🔹M-am închinat banului, mâncării, băuturii sau altor plăceri.
🔹Am mers după mintea mea, fără să accept sfat.
🔹Am înjurat de Dumnezeu Tatăl sau de Mântuitorul Iisus Hristos.
🔹Am înjurat de Îngeri, Arhangheli.
🔹Am înjurat de Sfânta Fecioară.
🔹Am înjurat de Sfinţi, Biserică, Paşti, candelă, icoane, Cruce Grijanie şi altele.
🔹Am adus numele Domnului drept mărturie mincinoasă.
🔹Am luat altfel de mărturii: ochii mei, viaţa mea, mântuirea sufletului meu.
🔹M-am drăcuit pe mine și pe alţii.
🔹Am obiceiul să blestem pe cei ce-mi fac rău deși Mântuitorul ne-a învăţat să ne rugăm pentru ei.
🔹Am depus jurământ fals sau adevărat.
🔹Am întrebuinţat ca jurământ formula “zău”, care este prescurtarea lui “pe Dumnezeul meu”.
🔹Nu am ținut toate Duminicile şi Sărbătorile.
🔹N-am fost în toate aceste zile la Biserică.
🔹Cei din casa mea nu le-au ţinut, n-au fost la Sfânta Biserică, i-am oprit eu pentru vreun lucru.
🔹Altora le-am dat de lucru în aceste zile.
🔹Am mers prea târziu la Biserică.
🔹Am socotit Ziua Domnului o zi obişnuită sau o zi de chefuri şi petreceri. necitind cărţi folositoare, ziditoare de suflet.
🔹Nu mă îngrijesc de suflet mai mult în această zi decât în altele.
🔹Am făcut sau am participat la clăci și alte întâlniri în duminici și sărbători.
🔹M-am purtat cu necuviinţă în Biserică.
🔹Am hulit Biserica şi pe slujitorii Sf. Altar.
🔹N-am cinstit pe preoţi ca pe slujitorii lui Dumnezeu. I-am batjocorit. I-am bârfit, spunând păcatele lor.
🔹Nu mă rog pentru ei. Nu-i ascult.
🔹Mi-am bătut părinţii sau socrii.
🔹I-am înjurat sau persecutat.
🔹N-am ascultat sfaturile lor.
🔹I-am înşelat cu ceva.
🔹Le-am speculat buna credinţă.
🔹Când au fost în necazuri nu i-am ajutat.
🔹Slujbe după moarte nu le-am făcut.
🔹Fraţii, surorile nu le-am ajutat.
🔹N-am purtat grijă de soţie, de copii.
🔹Mi-am bătut soţia, m-am purtat rău cu ea, am înjurat-o.
🔹Soţul (soţia) nu l-am cinstit, nu l-am iubit ca pe mine însumi.
🔹Mi-am înşelat soţul (sau soţia).
🔹I-am făcut viaţa mai grea.  Sunt cicălitor.
🔹De cele sufleteşti ale celor din casa mea nu m-am îngrijit suficient.
🔹Cu părinţii sufleteşti (naşi, profesori, preoţi)  m-am purtat rău sau indiferent .. Nu i-am respectat şi nu i-am ajutat.
🔹Am fost obraznic sau încăpăţânat cu părinţii.
🔹I-am supărat. I-am mâniat.
🔹I-am vorbit de rău, batjocorit.
🔹Am râs de neputinţele lor.
🔹M-am ruşinat de părinții mei.
🔹Mi-am cheltuit banii pe lucruri nefolositoare (tutun sau alte plăceri) şi în felul acesta am lipsit familia de cele trebuitoare.
🔹Ca părinte:
o    N-am îndreptat pe copiii mei pe drumul Bisericii, cu fapta şi cu cuvântul.
o    Le-am dat exemplul rău de certuri, beţii, vorbe porcoase, minciună, furt, necinste, clevetire, lene.
o    Am trăit în concubinaj şi copiii au văzut acest lucru.
o    Pentru faptele rele: certuri, minciună, bătaie, furt nu i-am pedepsit ci, din milă i-am iertat.
o    Pentru copiii mei, soţie, soţ, fraţi, surori, pă-rinţi, n-am făcut rugăciuni.
o    Am fost prea aspru sau prea blând cu copiii mei.
o    Am dat copiii să înveţe la școli lucruri stricăcioase de suflet cu învățători rău-voitori și hulitori.
🔹Ca tutore:
o    Nu mi-am îndeplinit toate îndatoririle materiale şi morale faţă de copil. 
🔹Ca șef:
o    M-am purtat rău cu angajații sau ucenicii mei.
o    Nu le-am plătit salariul cinstit, le-am reţinut din el.
o    Nu i-am îndemnat să-şi facă datoriile religioase.
o    I-am îndemnat să facă vreun păcat.
🔹Ca angajat:
o    N-am ascultat șefii, patronii mei etc..
o    Nu mi-am îndeplinit cu hărnicie toate datoriile.
o    Am lucrat de mântuială.
o    Le-am furat ceva.
o    Le-am povestit lucruri din casa lor.
o    Le-am stricat lucrurile.
🔹Am ucis cu voie sau fără voie.
🔹Am dorit să ucid,  am gânduri de răzbunare.
🔹Am lăudat pe cineva pentru că a omorât.
🔹Am dorit moartea cuiva, pentru a-i lua averea, femeia, bărbatul etc..
🔹Am bătut pe cineva.
🔹Am ameninţat.
🔹Am urât pe cineva, Nu m-am împăcat cu toţi cu care m-am certat.
🔹Am dorit rău cuiva, moarte, pagubă.
🔹Mă bucur de răul ce se întâmplă semenului.
🔹M-am purtat urât cu cei din jur.
🔹Am admis ca bărbat avortul și alte metode de a nu naște copii.,
🔹Ca femeie, am avortat cu voie sau fară voie.
🔹Am căutat să mă sinucid direct sau indirect.
🔹Am vânat din plăcere.
🔹Am curvit Am preacurvit.
🔹Am trăit în concubinaj.
🔹Am păcătuit împotriva firii: (onanie, homosexualitate, lesbianism).
🔹Am poftit să curvesc cu bărbatul (sau femeia) altuia.
🔹Am căutat prilej de curvie.
🔹La lucruri ruşinoase  mă gândesc cu insistență.
🔹Am căutat să-mi aduc aminte de asemenea scene.
🔹Am vrut să văd părţile rușinoase ale corpului.
🔹Am vorbit lucruri ruşinoase.
🔹Am citit cărţi sau am vizionat filme care să-mi producă plăceri sexuale.
🔹Am îndemnat pe altul să facă acest păcat.
🔹Am făcut pe altul să păcătuiască prin îmbrăcăminte sau gătire.
🔹Am furat bani sau alte obiecte de la stat, societate sau de la vreun om.
🔹Am păgubit pe alţii.
🔹Pe cel păgubit, nu l-am despăgubit.
🔹De averea altuia, încredinţată mie, n-am avut destulă grijă.
🔹Bani sau alte obiecte pe care le-am luat împrumut, nu le-am restituit.
🔹Am primit lucruri furate.
🔹Lucrurile găsite nu le-am dat înapoi.
🔹Am schimbat hotarele pământului cu vecinul.
🔹Am îndemnat pe altul să facă acest lucru.
🔹Am luat dobândă.
🔹Am falsificat marfa, am vândut-o ca marfă bună.
🔹La cântar sau socoteală am înşelat.
🔹Am luat de la cel mai mic decât mine lucruri cu de-a sila.
🔹Am luat mită.
🔹Am învăţat copiii și pe alții să fure.
🔹Am gânduri de îmbogăţire pe căi necinstite.
🔹Am jurat strâmb.
🔹Am minţit.
🔹Am adus mărturii mincinoase.
🔹M-am purtat incorect cu semenul meu.
🔹Am minţit pe aproapele meu.
🔹Am spus și dus minciuni.
🔹Am umblat cu poveşti de la unul la altul.
🔹Am dorit femeia, fiica, bărbatul sau fiul aproapelui meu.
🔹Am dorit averea vecinului.
🔹Am dorit starea socială a celui mai avut.
🔹Am urât din această cauză pe vecin.
🔹Am dorit casa, sau pământul, sau vita, sau lucrul fratelui meu.
🔹Am fost mândru, fălos, închipuit.
🔹Am crezut prea mult în frumuseţea sau averea mea, m-am mândrit cu ele.
🔹M-am purtat rău cu cei mari.
🔹I-am disprețuit pe cei mici
🔹N-am stat de vorbă cu oricine.
🔹Am fost făţarnic, ipocrit (una am spus, alta am făcut).
🔹M-am lăudat cu fapte, vorbe, îmbrăcăminte.
🔹Am vorbit ceva spre a fi lăudat.
🔹Am clevetit pe aproapele ca să-i înjosesc cinstea şi vrednicia şi spre a mă ridica pe mine.
🔹N-am răbdat ocara celui ce m-a ocărât.
🔹N-am iertat pe cei ce s-au supărat pe mine.
🔹M-am mândrit cu ştiinţa, cu cunoştintele mele.
🔹Am fost lacom la mâncare sau băutură.
🔹Am vrut să strâng avere sau alte lucruri.
🔹În strângerea de bani sunt lacom, am înşelat pe aproapele meu din această cauză.
🔹Am mâncat sau am băut pe ascuns.
🔹Am mâncat în sărbători înainte de Sfînta Liturghie.
🔹Am mâncat mortăciuni.  
🔹Am fost leneş și am pierdut timpul fără să lucrez.
🔹M-am ocupat cu lucruri rele sau deşarte (gătirea trupului etc.).
🔹Rugăciunea nu o fac regulat.
🔹De suflet nu mă îngrijesc.
🔹Datoria ca funcţionar, lucrător, nu mi-am făcut-o.
✝Am  obligat pe cei mai mici să facă lucrul meu.
🔹Am căutat duhovnic mai iertător.
🔹Nu mi-am îndeplinit canonul.
🔹Am făcut rele în mânie, înjurături, bătăi etc..
🔹M-am mâniat des. A apus soarele peste mânia mea.
🔹Acum sunt supărat pe cineva.
🔹Am bătut pe cineva cu bâta, cu palma.
🔹Am supărat sau mustrat pe cineva fără temei, cu răutate.
🔹Am dorit răul celui ce mi-a făcut rău. Chiar și și celui ce mi-a făcut bine.
🔹M-am mâniat pe vecin pe motivul că e mai bun decât mine. L-am invidiat.
🔹Îmi pare rău de binele altuia.
🔹Am vărsat sângele cuiva (în beţie).
🔹M-am bătut în duel.
🔹M-am rugat (în mânie) să vină răul asupra vrăjmaşilor mei.  
🔹Am fost zgârcit.
🔹Am lipsit de cele necesare pe cineva din zgârcenie.
🔹N-am ajutat pe sărac.
🔹La masă am chemat bogaţi, nu săraci  
🔹Am vîndut prea scump.
🔹Am înşelat.
🔹Mi-a părut rău că am făcut vreun bine.
✝Am mâncat puţin, m-am îmbrăcat prost pe mine şi pe ai mei spre a mă îmbogăţi.
🔹Nu m-am îngrijit de sănătatea alor mei, copii, soţie, părinţi, fraţi, pentru a nu cheltui bani.  
🔹Am fost certat cu cineva.
🔹Îmi place să mă cert.
🔹Am urât pe cineva.
🔹Am batjocorit.
🔹Am dat sfaturi viclene.
🔹Încă am invidie.
🔹Nu vorbesc cu toată lumea.
🔹Am poreclit pe cineva.
🔹Am băgat vrajbă între fraţi sau prieteni.
🔹Am purtat pizmă pe cineva pentru faptul că e mai bun ca mine sau se bucură de mai multă cinste, avere, situaţie socială etc..  
🔹Am căzut în curvie.
🔹Am căzut în preacurvie.
🔹Îmi place să văd sau să citesc cărţi care mă fac să păcătuiesc cu gândul,
🔹Îmi place să ascult sau să vorbesc vorbe porcoase sau de ruşine.
✝Îmi place să mă aud vorbind sau să vorbesc fără rost.
🔹Mă stăpânesc diferite patimi.
🔹Am mâncat sau dormit prea mult.
🔹Am în casă tablouri cu chipuri goale. Le privesc cu patimă.
🔹Am curvit cu rudenii de sânge sau cu cele spirituale (fină, naşă).
🔹Am pipăit trupul altuia cuprins de patima desfrânării.
🔹Am ucis pe cineva cu voie sau fară de voie.
🔹Am vrut să ucid pe cineva.
🔹Am vrut să mă răzbun luând viaţa cuiva.
🔹Am purtat mânie, pică.
🔹Am bătut.
🔹Am certat, am ameninţat.
🔹Am oprit pensiile sau salariile, fie ca despăgubire pentru un lucru stricat, fie din alte motive.
🔹Am reţinut parţial sau nedrept din ce se cuvenea.
🔹Nu am plătit totdeauna pentru ceea ce mi-au lucrat alţii.
🔹Am bătut copiii, bătrânii sau orfanii.
🔹Mi-am bătut joc de ei.
🔹Am asuprit pe cel mai mic decât mine.
🔹Am râs de ologi sau neputincioşi. I-am necăjit.
🔹Am avut datoria să-i ajut şi  nu i-am ajutat.
🔹Nu i-am ajutat sau am trecut pe lângă cei în nevoie.
🔹Pe orb l-am făcut să cadă conducându-l rău.
🔹De cel neputincios, surd, gângav, şchiop, ciung, chior, bețiv… mi-am bătut joc.
🔹N-am ferit pe altul de a păcătui.
🔹N-am învăţat pe cei neştiutori.
🔹N-am dat sfat bun celui ce are nevoie.
🔹Nu m-am rugat lui Dumnezeu pentru alţii.
🔹N-am mângâiat pe cei întristaţi.
🔹N-am suferit cu răbdare când am fost nedreptăţit.
🔹N-am iertat greşelile altora.
🔹N-am dat hrană celui flămând.
🔹N-am potolit setea celui însetat.
🔹N-am îmbrăcat pe cel gol.
🔹N-am îngrijit pe cel bolnav.
🔹N-am primit şi ospătat pe străini.
🔹N-am cercetat pe cei din închisori.
🔹N-am îngropat pe cei morţi.
🔹Am sfătuit sau am ajutat pe altul să păcătuiască.
🔹Am poruncit altuia să păcătuiască.
🔹M-am  învoit cu altul la păcat.
🔹Am laudat pe cel ce făcea păcatul.
🔹Am putut, dar nu am voit să împiedic pe altul de a face păcatul.
🔹Am nesocotit harul lui Dumnezeu şi am avut încredere prea mare în mine.
🔹N-am crezut că Dumnezeu are putere să mă mai ierte.
🔹Am crezut că eu sunt totul şi Dumnezeu n-are nici o putere în lume.
🔹N-am avut încredere în Dumnezeu.
🔹M-am împotrivit Adevărului stabilit de Sfânta Biserică neprimind întreaga ei învățătură.
🔹M-am lepădat de Biserica Ortodoxă.
🔹N-am cercetat Sfinta Biserică în toate Duminicile şi sărbătorile.
🔹La parohia mea se organizează slujbe și alte lucruri plăcute lui Dumnezeu, iar eu nu particip, disprețuind pe preot. și rânduiala de veacuri a Bisericii.
✝Am respectat preotul și zisele lui dacă nu a contrazis faptele mele. Am socotit că n-are dreptul să se amestece în viața mea privată.
🔹Am profitat de Biserică și Tainele ei apoi am uitat că sunt fiul ei.
🔹Am mers ca un creștin la Biserică și m-am purtat ca un păgân.
🔹N-am păzit cele 4 posturi din an.
🔹N-am avut respect faţă de feţele bisericeşti.
🔹Nu mi-am mărturisit păcatele măcar în cele 4 posturi.
🔹Nu m-am ferit de eretici.
🔹Nu m-am rugat pentru conducătorii Statului şi dregătorii Bisericii.
🔹Am făcut nuntă și petreceri în post.
🔹N-am ferit Biserica de a i se înstrăina lucrurile.
🔹N-am păzit posturile pe care episcopul locului le-a pus în vremuri grele şi n-am făcut rugăciunile poruncite.
🔹Nu mi-am îndeplinit angajamentele luate în faţa lui Dumnezeu, a mea însămi, a aproapelui.
🔹N-am îndeplinit canonul dat sau luat la Spovedanie.
✝Am furat cele sfinte minţind la Spovedanie sau ocolind să spun toate păcatele în forma și înțelesul în care le-am făcut.
🔹Acestea toate și mai mari decât acestea am făcut, pentru care îmi pare rău, mă căiesc și promit să nu le mai fac. Rânduiți-mi canon și dați-mi dezlegare și iertare.