Cuvioasa Macrina Vassopoulos, ucenica lui Gheron Iosif Isihastul: „În mijlocul multei osteneli Îl află cineva pe Dumnezeu”

 

Stareţa Macrina face parte din familia duhovnicească a Cuviosului Gheron Iosif, alături de alte figuri magnifice: bătrânul Arsenie, Efrem Katunakiotul, Iosif Vatopedinul, Efrem Filotheitul, stareţul Haralambie… Viaţa ei este relevantă pentru noi, creştinii de astăzi, în primul rând pentru că ne învaţă cât de importantă este pentru mântuirea noastră tradiţia isihastă, neptică: Rugăciunea lui Iisus, pomenirea deasă a Numelui Domnului este una dintre cele mai eficace căi prin care inima ne este curăţată de patimi. În al doilea rând, maica Macrina ne ajută să conştientizăm valoarea unor virtuţi fără de care viaţa duhovnicească îşi pierde autenticitatea: smerenia, ascultarea de părintele duhovnicesc, dragostea jertfelnică pentru semenii noştri. Cultivând vreme de şapte decenii aceste virtuţi, stareţa Macrina a ajuns la măsurile sfinţeniei. Sfinţenie care devenise transparentă, vizibilă. Părintele Efrem Filotheitul mărturiseşte: „Chipul ei răspândea bunătate, dragoste, sinceritate şi credinţă. Liniştea ei şi cuvântul ei plin de dulceaţă erau sprijin şi izvor de putere pentru toţi cei care o cunoşteau.”

Maria Vassopoulos a văzut lumina zilei în anul 1921, în satul Hatzileri, situat în partea de Vest a Asiei Mici. Tatăl său, Fotie Vassopoulos, era negustor. Împreună cu soția lui, Anastasia, s-a îngrijit să le insufle celor patru copii dragostea de Dumnezeu și râvna pentru dobândirea virtuților creștine. Fotie era o fire foarte milostivă: noaptea lăsa coșuri cu alimente la ușa oamenilor covârșiți de lipsurile materiale. Soția sa, Anastasia, se îndeletnicea cu broderia și era preocupată să cultive în inima ei smerenia, trezvia și rugăciunea.

În 1922, întreaga familie a Mariei a fost nevoită să părăsească satul Hatzileri și să se refugieze mai întâi în cantonamentul din Kardița, pentru ca mai târziu, după doi ani, să se stabilească în cartierul din Nea Ionia-Volos, dedicat refugiaților. Deși la școală Maria a obținut rezultate foarte bune, datorită condițiilor sociale vitrege a trebuit să o abandoneze încă din clasele primare.

„Cât de dulce este Hristos?” Chemarea monahală

La vârsta de șapte ani, Maria a simțit chemarea pentru viața monahală. Era într-o primăvară. Maria se juca împreună cu alți copii de vârsta ei, în apropierea casei părintești. În toiul jocului, Maria i-a îndemnat pe aceștia să înalțe împreună o rugăciune lui Dumnezeu. I-a întrebat pe prietenii săi cum cred că pot ajunge la Dumnezeu. Fiecare și-a spus părerea, iar Maria le-a destăinuit la ce se gândise ea de multă vreme: credea că dacă ar așeza multe mese și scaune unele peste altele, ar reuși să ajungă în cele din urmă la Dumnezeu. La sfârșitul jocului, toți copiii au cântat Doamne, miluiește.

Peste ani, maica Macrina avea să se confeseze ucenicelor sale că după ce s-a ivit în sufletul ei dorința de a se înălța la Dumnezeu în timp ce se ruga cu prietenii săi de joacă, a auzit o voce interioară care a îndemnat-o să urmeze calea monahală. (Stareța Macrina Vassopoulos, Cuvinte din inimă, trad. din lb. greacă de ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. Evanghelismos, 2015, p. 15) Chemarea lăuntrică a fost însoțită de o stare de umilință care i-a cuprins sufletul și copila a început să lăcrimeze. A alergat spre casă, iar mama ei, căutând-o, a aflat-o stând în fața iconostasului familiei, cu lacrimile prelingându-i-se șiroaie pe obrăjori. Mama a cuprins-o în brațe și a întrebat-o ce s-a petrecut cu ea. Lăcrimând în continuare, Maria i-a mărturisit că dorește să devină monahie. Fiindcă nimeni nu îi vorbise până atunci despre monahism, Maria, deși aflase cuvântul „monahie” de la acel glas lăuntric, nu îi cunoștea sensul exact.

Pe seară, când tatăl său s-a întors acasă, Maria i-a împărtășit și lui această dorință, iar Fotie a întrebat-o de trei ori ce înseamnă cuvântul „monahie”. La fiecare întrebare, fetița a ridicat neștiutoare din umeri. În acest fel, tatăl s-a încredințat că dorința Mariei nu este rodul influenței oamenilor mari, ci vine în chip limpede de la Dumnezeu. Așa că a rugat-o pe Maria să îi aducă un pahar cu apă – într-unul din paharele cu care erau serviți oaspeții casei – și i-a dat micuței binecuvântarea părintească: „Să devii o bună călugăriță, fiica mea!” Fotie i-a oferit și un sfat evanghelic, pe care ea avea să îl urmeze neabătut întreaga viață: „Fiica mea, dacă cineva îți va face cel mai mare rău, tu să-i faci cel mai mare bine care există. Tu să arăți numai dragoste și vei fi răsplătită bine de Dumnezeu.” Despre anii petrecuți în sânul familiei, Cuvioasa Macrina le mărturisea ucenicelor sale: „Anii aceia aveam să-i caut cu lacrimi mai târziu. Căldurosul cuib familial l-am pierdut și am fost lipsită pentru totdeauna de îmbrățișarea plină de afecțiune a părinților mei.”

Când Maria a împlinit opt ani, Fotie a fost înștiințat de un înger că îl va duce la Domnul în lunea din prima săptămână a Postului Mare, iar soția sa îl va urma după un an. Vestitorul ceresc l-a mângâiat, spunându-i: „Pentru copii să nu te mâhnești, căci o mână tare îi va acoperi; îi va ocroti dumnezeiescul har.” Vremea trecând, cuvintele îngerului s-au adeverit: la nouă ani, Maria  și fratele ei, Gheorghe, au rămas orfani.

În anii 1930-1940, care s-au dovedit a fi extrem de dificili pentru întregul popor grec, Maria și frățiorul ei au îndurat foamea, frigul și amărăciunea traiului printre străini. Foamea bântuind în Grecia, cei doi orfani erau ajutați de vecinii lor, care le lăsau în curte, în timpul nopții, câte un coș cu alimente.

După moartea părinților, Maria și fratele ei de patru ani au locuit în aceeași casă cu o mătușă de-a lor. Aceasta se mânia din te miri ce, avea prostul obicei de a înjura și adesea o snopea în bătaie pe Maria. Micuța le îndura mucenicește, în tăcere pe toate, fără să i se împotrivească în vreun fel. Un singur lucru nu răbda: să o audă pe mătușă hulind. În acele momente, Maria refuza mâncarea gătită de mătușă până ce aceasta contenea cu înjurăturile. Îndelunga răbdare a nepoatei a condus-o în cele din urmă pe drumul cunoașterii lui Dumnezeu: înainte de a păși în viața veșnică, Maria a reușit să o convingă pe mătușă să se spovedească și să se împărtășească.

Pentru a-și câștiga pâinea cea de toate zilele, Maria a trebuit să muncească din greu, de la vârsta fragedă de nouă ani. Mai întâi a spălat vasele în casa unei familii înstărite, apoi s-a angajat să spargă cu o piatră migdale la un magazin – o muncă istovitoare și dureroasă, degetele copilei fiind mai tot timpul însângerate.

După trecerea la Domnul a părinților ei, Maria a învățat să nădăjduiască doar în ajutorul Maicii Domnului. În această perioadă biografică dificilă, Maria s-a învrednicit de o vedenie care i-a adeverit o dată în plus chemarea pentru viața monahală. Se făcea că se afla într-o grădină plină de verdeață, deosebit de frumoasă. Deodată, s-a apropiat de ea o femeie înveșmântată în negru, care purta la piept un prunc de trei anișori. Copilul s-a desprins dintr-odată din brațele mamei și s-a pornit să alerge prin iarbă. Mama pruncului a chemat-o la sine pe Maria și a rugat-o să îl prindă pe micuț, promițându-i în schimb un dar. Maria l-a prins cu multă osteneală pe prunc și l-a întrebat: „Cât de dulce este Hristos?” Copilul nu i-a răspuns, dar și-a așezat mânuțele de-a dreapta și de-a stânga gurii Mariei. Apoi a suflat spre ea, iar Maria și-a simțit sufletul invadat de o dulceață și o mireasmă de nedescris. Mama pruncului a pus pe degetul copilului și pe cel al Mariei câte un inel. Această vedenie a pus o pecete adâncă asupra inimii Mariei: vreme de doi ani nu s-a mai atins de dulciuri, vrând să păstreze acea dulceață a harului dumnezeiesc. Din acel moment a început să se îmbrace doar în haine cernite și să poarte batic, pentru a se asemui și mai mult chipului monahal.

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Un alt eveniment care i-a marcat semnificativ biografia a fost întâlnirea cu părintele Efrem Karayanis, fiul duhovnicesc al lui Gheron Iosif Isihastul. Într-o bună zi, părintele Efrem a vizitat familia la care muncea Maria. Ea tocmai se trudea să aprindă focul la cazanul cu rufe, însă străduința ei se dovedea deșartă. Părintele Efrem s-a apropiat de copila mâhnită și a întrebat-o ce a pățit. Aflând ce o amăra, părintele a făcut de trei ori semnul Sfintei Cruci deasupra lemnelor, apoi a sfătuit-o să aprindă focul și să sufle din nou în el. Maria a făcut întocmai, iar focul s-a aprins. De la părintele Efrem Maria a aflat multe lucruri despre tradiția isihastă, despre Rugăciunea lui Iisus și harismaticul povățuitor duhovnicesc Gheron Iosif (1897-1959). Părintele Efrem, care la acea vreme avea ascultarea de preot în Biserica Sfântului Apostol cel Nou din Volos, a devenit de atunci duhovnicul Mariei.

La vârsta de 12 ani, Maria s-a angajat în fabrica unui om bogat din Volos, care era și un bun creștin. Urmând predaniei lui Gheron Iosif, se nevoia aici rostind mereu Rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătoasa.” Colegele de serviciu ale Mariei mărturiseau că rugăciunea continuă pe care o săvârșea făcea ca chipul ei să strălucească, iar gura să îi izvorască bună mireasmă. (idem, p. 21)

Maria a căpătat și mai multă râvnă pentru rostirea Rugăciunii lui Iisus în urma unei întâmplări. Îndreptându-se într-o dimineață către serviciu, i-a apărut în cale diavolul, care i s-a plâns: „Ah, ce ți-aș fi făcut dacă nu țineai ceea ce ai în mână!” Vrăjmașul mântuirii omului se referea la metanierul cu ajutorul căruia Maria rostea continuu Rugăciunea preasfântului nume al lui Iisus.

O altă persoană care a ajutat-o mult din punct de vedere duhovnicesc, dar și material, a fost Victoria Moraitu, mama starețului Efrem Filotheitul. Părintele Efrem (foto – centru, n.edit.) va povesti mai târziu: „În perioada când stareța (Macrina) lucra la fabrica lui Matsangos, în fiecare zi trecea prin fața casei noastre atunci când mergea la lucru. Avea o legătură atât de strânsă cu mama mea încât nu se poate descrie în cuvinte. Aceste două femei aveau multă dragoste între ele…” Maria și Victoria privegheau nopțile împreună, bătând multe metanii și rugându-se cu lacrimi. Victoria se purta ca o adevărată mamă față de Maria: se îngrijea să nu îi lipsească hrana și o povățuia în viața duhovnicească.

Mergând odată în pelerinaj, de praznicul Sfântului Apostol cel Nou, în satul Sfântului Lavrentie-Piliu, Maria a zărit în apropierea bisericii un pustnic bătrân, care zăcea istovit de puteri pe o lespede de piatră. Acesta a chemat-o la sine și i-a poruncit: „Tu, vino-ncoace! Du-te și cere cuiva un covoraș vechi! Caută și o piatră și adu-mi-le.” Maria a făcut ascultare. A găsit un covoraș, o piatră și i le-a adus bătrânului cu chip cuvios. Drept mulțumire, pustnicul i-a spus: „Fiica mea, îți dau trei sfaturi pe care să le pui în faptă. Să te rogi neîncetat cu rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Când vei ieși din casă, să nu privești nici în dreapta, nici în stânga, nici în sus, ci doar în pământ. Deși ești săracă, cu puținii bani pe care îi vei avea, după ce îi vei face mărunțiș, să dai milostenie când vei întâlni vreun sărac sau cerșetor, încât cu bănuțul tău și cu milostenia celorlalți creștini să-și ia și el puțină pâine. (idem, p. 26)

Sufletul Mariei a primit ca un pământ roditor cuvintele bătrânului și în tot restul zilelor sale s-a străduit să înmulțească virtutea milosteniei față de toți oamenii nevoiași pe care i-a întâlnit în cale.

Trăiri și arătări dumnezeiești în focul încercărilor

În 1940, în timpul Postului Maicii Domnului, după ce s-a săvârșit Sfânta Liturghie, Maria a pornit, însoțită de alte șase surori întru Hristos, spre cartierul Sfântului Onufrie din Volos. Dorea să aprindă candelele din Paraclisul Sfântului Nicolae Kremastou. Flămânzind, Maria le-a împărtășit însoțitoarelor dorința sa tainică: „Ce bine ar fi fost dacă am fi avut o felie de pâine și o smochină să mâncăm!” Ajungând la Paraclisul Sfântului Nicolae, au aprins candelele și au înălțat cântări de laudă. Ducându-se să aprindă și candelele din interiorul Sfântului Altar, Maria a zărit pe Sfânta Masă un pachețel. Le-a înștiințat cu multă bucurie pe prietenele ei că au primit un dar de la Sfântul Nicolae. Când au deschis pachețelul, au găsit în el șapte felii de pâine și șapte smochine. (idem, p. 27)

În același paraclis, în luna octombrie a anului 1940, Maria a fost martora unei minuni care vestea anii grei în care poporul grec a stat sub ocupație germană, precum și nenumăratele pătimiri pe care a fost nevoit să le îndure în tot acest timp. Privind la crucea care se afla în spatele mesei Sfântului Altar, Maria a văzut cum de la coroana cu spini și din coasta Mântuitorului se prelingea apă amestecată cu sânge.

În timpul ocupației naziste, Maria a suferit cumplit de foame, ajungând până la stadiul în care nu s-a mai putut ridica în picioare din pricina slăbiciunii. Sfârșită de puteri, I se ruga Domnului: „Dacă este voia Ta, ia-mă! Mai bine să mor.” Se hrănea cu verdețuri care creșteau în apropierea casei sale și care, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, odată culese, peste noapte se înălțau la loc. Din aceste verdețuri Maria o hrănea și pe o fetiță bolnavă de tuberculoză de care se îngrijea.

Mergând odată în Zagora – situată în estul regiunii Pilion – pentru a face rost de alimente, pe drumul de întoarcere, care durase șase ore, istovită de puteri, Maria a leșinat. Când și-a revenit în simțiri, a observat că o durere acută în zona coastelor o împiedica să respire. În plus, alimentele pe care le obținuse cu atâta trudă dispăruseră. Medicul pe care l-a consultat i-a adus la cunoștință că are pleurezie. Întorcându-se acasă, noaptea, Maria stătea pe întuneric, se ruga Maicii Domnului și se gândea că în curând își va da obștescul sfârșit. Deodată, camera a fost inundată de o lumină puternică și a văzut o monahie înveșmântată în schima mare, îmbrobodită cu o basma care avea pe ea o cruce de culoare roșie. Cucernica maică a întrebat-o cu glas duios pe Maria: „Nu mai poți?” Ea i-a mărturisit că au părăsit-o puterile și că îi pare rău după alimentele pierdute. Maica Domnului, care luase înfățișarea acelei monahii, a liniștit-o și i-a spus că ea o va tămădui. A făcut semnul Sfintei Cruci deasupra ei, a învelit-o cu plapuma pe care Maria o moștenise de la mama sa și i-a spus că de acum se va însănătoși. Maria a simțit pe dată că nu o mai doare nimic și că istovirea și foamea s-au depărtat de la ea.

În vremea ocupației germane, deși Maria era nevoită să lucreze în fiecare zi nouă-zece ore, se trezea dimineața la ora trei și mergea pe jos timp de o oră până la biserică, pentru a lua parte la Sfânta Liturghie.

De multă vreme Maria își dorea să ajungă să se închine la Locurile Sfinte. Ocazia s-a ivit sub forma unei călătorii la Ierusalim, în care ar fi trebuit să fie însoțită de trei credincioase. În cele din urmă, Maria a renunțat la călătorie, iar cele trei femei au pornit fără ea în pelerinajul spre Ierusalim. În timp ce se găsea acasă, i s-a arătat într-o vedenie îngerul păzitor, care a invitat-o: „Vino să mergem la Locurile Sfinte.” Maria nu a apucat să-și revină din uimire când s-a văzut dintr-odată la Ierusalim, înveșmântată în haine albe cu cruci roșii desenate pe ele, călăuzită fiind de îngerul păzitor. Se deplasau cu repeziciune de la un loc la altul. Îngerul a dus-o la Biserica Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a îndemnat-o: „Soră, vino să vezi unde S-a zămislit Hristos.” Aici îngerul a cântat troparul Bunei Vestiri. Apoi a îndrumat-o spre Peștera Nașterii, și ajungând acolo îngerul i-a grăit: „Vino, soră, și vezi unde S-a născut Hristos.” Aici îngerul a cântat troparul „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru…” Pe muntele Golgotei, îngerul a îmbiat-o: „Soră, vino să vezi unde S-a răstignit Hristos.” Apoi îngerul a cântat: „Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii…” Următorul punct al minunatei călătorii a fost Sfântul Mormânt, unde îngerul păzitor a îndemnat-o: „Soră, vino și vezi unde a înviat Hristos.” Aici îngerul a cântat „Hristos a înviat din morți…” În timpul miraculosului pelerinaj, cele trei credincioase cu care ar fi trebuit să călătorească Maria la Ierusalim au văzut-o mergând înaintea lor. Când au revenit acasă, în Volos, întâlnindu-se cu Maria, i-au reproșat că le-a tăinuit faptul că în cele din urmă a pornit în pelerinaj la Locurile Sfinte cu același grup de credincioși.

Intrarea în monahism. Alegerea ca stareță

Gheron Iosif Isihastul a profețit că Maria va urma calea monahală. Pe când Maria încă se afla în lume, bătrânul îi trimitea regulat scrisori prin care o călăuzea duhovnicește. Odată, Maria și o prietenă de-a ei întru Hristos, Fotini, l-au rugat pe starețul Iosif să le trimită ca binecuvântare o cruciuliță meșterită de el. Acesta le-a îndeplinit dorința: când trei pelerini din Volos l-au cercetat în Sfântul Munte, le-a dat cruciulițele pentru Maria și prietena ei, dezvăluindu-le că Maria va îmbrăca schima îngerească, iar Fotini se va căsători.

La vârsta de 36 de ani, Maria părăsește lumea și alege să viețuiască alături de surorile sale întru Hristos, monahiile Singlitichia, Efrema, Atanasia, Arsenia și Melania. Toate făceau ascultare totală de starețul Iosif Isihastul. Urmau întru totul programul său duhovnicesc centrat pe îndeletnicirea continuă cu Rugăciunea lui Iisus, ascultare și priveghere. Maria devine, prin dumnezeiasca pronie, Macrina. Prin harismele dobândite de la Dumnezeu, starețul Iosif cunoștea de la mare distanță starea duhovnicească a fiecăreia dintre ucenicele sale și le oferea prin scrisori sfaturile potrivite.

În biografia pe care i-a dedicat-o starețului Iosif Isihastul, părintele Efrem Filotheitul relevă foloasele duhovnicești pe care le dobândește creștinul care se nevoiește să rostească des Rugăciunea lui Iisus. Astfel, Rugăciunea lui Iisus are „puterea de a domoli patimile”, fiindcă: 1. Prin Rugăciunea lui Iisus „mintea nu se răspândește în multe cuvinte, precum se întâmplă la slujbe, ci se adună în puține cuvinte”, „absoarbe rugăciunea cu mai multă ușurință și intră împreună cu ea în adâncul inimii”; 2. Rugăciunea lui Iisus „este la îndemâna oricui (…) indiferent de erudiția sau sporirea duhovnicească pe care o are”; 3. „Poți să rostești Rugăciunea toată ziua și oriunde”, iar „ea pe toate le sfințește și pe demoni îi înfricoșează.” (Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, Ed. Evanghelismos, 2010)

Între anii 1962 și 1963, maicile au cumpărat terenul din satul Portaria-Volos și au zidit așezămintele Mânăstirii Maicii Domnului Hodighitria. În 1963, a fost tunsă în monahism Victoria, mama starețului Efrem Filotheitul. Îmbrăcând haina monahală, Victoria a primit numele de Teofana. La rândul ei, maica Teofana i-a fost nașă de călugărie Mariei. Iar Maria a devenit maica Macrina, primind numele Sfintei Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare. Intrarea Mariei în cinstitul cin monahal s-a săvârșit în timpul Pavecerniței. Tunderea ei în monahism a fost săvârșită de starețul Efrem. Cu acest prilej, maica Macrina s-a învrednicit de următoarea vedenie: se făcea că soarele răsărea din Sfântul Altar, scăldând întreaga biserică în nezidita lumină. Vreme de 40 de zile sufletul maicii Macrina a rămas în această stare binecuvântată: petrecea într-un duh de pocăință atât de adâncă încât lacrimile i se prelingeau continuu pe obraz. Această stare de străpungere a inimii se manifesta și în alt chip. În primele zile după îmbrăcarea în schima mare, de fiecare dată când își îndrepta privirea spre icoana Judecății de Apoi, care era zugrăvită în afara chiliei sale, sufletul îi intra în stare de contemplație și simțea acut flăcările iadului. (Stareța Macrina Vassopoulos, op. cit., p. 41)

Monahiile care viețuiau în mânăstirea din Volos aveau mare nevoie de o stareță care să le îndrume. Pe Maria, deși o recomandau virtuțile duhovnicești pe care le dobândise deja, nu o recomandau anii: unele monahii erau mai în vârstă ca ea. L-au rugat pe starețul Iosif să facă rugăciune pentru ca Dumnezeu să le descopere voia Sa. La scurtă vreme, în timp ce se ruga, starețul Iosif a văzut o livadă cu multă verdeață, iar pe Maria stând în mijlocul ei, înconjurată de oi. Dintr-odată, s-a ivit o maimuță care voia să se apropie de oi, însă Maria a gonit-o cu un baston din trestie. Gheron Iosif le-a scris maicilor: „Dumnezeu pe Maria a ales-o, partea cea bună.” Dar fiindcă Maria, din smerenie, refuza să accepte funcția de stareță, starețul Iosif s-a rugat ca Domnul să îi adeverească voia Lui. Răspunsul a venit sub forma unei vedenii pe care Maria a avut-o: se făcea că Sfântul Ioan Botezătorul se urca la cer, ținând un baston în mână, iar Maria pășea în urma Înaintemergătorului Domnului, fiind urmată de restul monahiilor. (idem, pp. 35-37) După ce a primit această încredințare, maica Macrina a acceptat să își asume rolul de conducătoare a mânăstirii din Volos și de povățuitoare duhovnicească a surorilor sale întru Hristos.

În cuvintele pe care le adresa ucenicelor sale, stareța Macrina punea un accent deosebit pe virtutea ascultării, pe pomenirea continuă a Numelui Domnului și pe manifestarea dragostei jertfelnice față de aproapele. Spunea, spre exemplu: „Harul lui Dumnezeu, care vine prin preadulcele Nume al lui Iisus, înmoaie sufletul. Chiar de s-ar prăbuși lumea, înlăuntrul lui există blândețe, înfrânare, pace, o stare de veselie. Când se vede cineva pe sine un nimic, iar patimile sale mari, atunci se apropie de Dumnezeu. În timp ce, dacă se uită la unul și la altul, atunci este departe de Dumnezeu.” „Când vedem că o monahie este în ispită, să spunem: Astăzi nu voi bea trei pahare de apă, ci voi bea numai unul. Sau: nu voi mânca două felii de pâine, ci voi mânca numai o jumătate, pentru ca Dumnezeu s-o ajute pe sora mea. Dumnezeu, văzând că facem această înfrânare pentru o soră de-a noastră, ne dăruiește mila Sa și nouă, și surorii noastre.” „Când monahul se încinge cu ascultarea, cu smerenia și cu rugăciunea, trăiește o viață paradisiacă. Nu se teme nici de diavolul, nici de nimic, ci simte numai o bucurie duhovnicească înlăuntrul său.” „Înlăuntrul ascultării și înlăuntrul smereniei sunt toate virtuțile.” (idem, pp. 67, 84, 86)

Harismele maicii Macrina

Maica Macrina învățase de la tatăl ei și de la pustnicul pe care l-a întâlnit în satul Sfântului Lavrentie valoarea enormă pe care o are milostenia pentru mântuirea sufletului. Monahiilor aflate sub ascultarea sa le spunea adesea: „Maica Domnului nu trece cu vederea. Dai una, iar ea îți dă o sută. Dacă vom avea această credință, orice vom da din casa Maicii Domnului, toate sunt binecuvântarea ei. De aceea harul Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu ne întărește și ne ajută.” Deseori le împărțea străinilor care poposeau la mânăstirea din Volos pâine proaspătă, frământată și coaptă cu multă dragoste de maici.

Rugăciunea a fost o altă virtute duhovnicească pe care maica Macrina a cultivat-o încă din copilărie. Odată a implorat- o pe Maica Domnului să o învețe rugăciunea curată, care ajunge nestingherită la Dumnezeu. Noaptea i s-a înfățișat un înger înveșmântat în alb, care i-a arătat cum trebuie să se roage, pornind de la starea duhovnicească pe care o are în acel moment. Astfel, când inima credinciosului e cuprinsă de dragostea desăvârșită pentru Dumnezeu, el trebuie să își înalțe mâinile. Când duhul omului petrece în smerenie, cugetând la patimile Domnului, trebuie să își plece spre pământ capul și să își împreuneze mâinile; iar când este războit aprig de patimi, să își așeze mâinile dinapoia sa, ca un condamnat la moarte. Apoi maica Macrina a văzut îngerul îngenuncheat, plângând cu amar și întinzându-și mâinile ca și cum ar fi vrut să cuprindă picioarele Mântuitorului. Și a înțeles că în acest fel trebuie să se roage cel care se simte mai prejos de toate făpturile zămislite de Dumnezeu.

Maica Macrina primise și darul de a se ruga pentru sufletele celor adormiți și de a descoperi starea duhovnicească în care se găsesc acestea. Îi pomenea asiduu la rugăciune, cu multă frângere de inimă, mai ales pe cei care se săvârșiseră din viața pământească nespovediți sau pe aceia care plecaseră din această lume ducând cu ei păcate de moarte.

Avea multă evlavie pentru Sfântul Efrem Sirul și își hrănea continuu sufletul cu scrierile sale. Odată, pe când se afla în chilie, Sfântul Efrem i s-a înfățișat sub chipul unui pustnic îmbrăcat în schimă, purtând pe umăr o traistă. I-a dezvăluit cine este, a chemat-o la sine, a binecuvântat-o și a sărutat-o părintește pe cap. Apoi s-a făcut nevăzut. Zile în șir, maica Macrina și-a simțit sufletul învăluit de căldură și bucurie. (idem, pp. 41-48)

„Fiule, această stareță e numai mireasmă!”

Printre personalitățile duhovnicești pe care le-a întâlnit de-a lungul vieții maica Macrina s-au numărat starețul Efrem Katunakiotul (1912-1998), ucenicul lui Gheron Iosif, părintele Sofronie Saharov (1896-1993) și sfinții Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991) și Paisie Aghioritul (1924-1994). Rugându-se odată părintele Efrem Katunakiotul pentru maica Macrina, a primit înștiințare de la Duhul Sfânt că este foarte sporită în viața duhovnicească, ea ajungând la măsurile starețului ei, Gheron Iosif. Altădată, la vremea rugăciunii, părintelui Efrem i s-au arătat în vedenie doi stâlpi de lumină care se înălțau deasupra Mânăstirii Portaria din Volos. Ei simbolizau rugăciunea de foc a stareței Macrina și a maicii Teofana, mama părintelui Efrem Filotheitul. Starețul Efrem se mira: „Ia te uită! Noi aici [în Sfântul Munte Athos], pe stâncile astea, atât de mult ne ostenim ca să aflăm câteva fărâmituri, iar acestea, în lume fiind, primesc atât de mult har! Ce fac ele acolo?” (Arhimandritul Efrem Filotheitul, op. cit., p. 377).

Primind odată câteva semințe uscate de la maica Macrina, Gheron Efrem Katunakiotul i-a mărturisit celui care i le adusese: „Fiule, această stareță e numai mireasmă!”

În 1990, vizitându-l pe Sfântul Iacov Țalikis (1920-1991) la Mânăstirea Cuviosului David „Bătrânul” din Evia, maica Macrina era însoțită de mai multe surori din obște. La un moment dat, Cuviosul Iacov le-a spus acestora: „Stareța Macrina nu este numai maica voastră, ci este și maica noastră și maica întregii Biserici. Dacă aș fi fost în Volos, aș fi mers în fiecare dimineață și i-aș fi sărutat mâna. Atât de mare evlavie am față de stareța Macrina.”

În 1992, maica Macrina a plecat în America, în statul Pennsylvania, pentru a le întări duhovnicește pe maicile care întemeiaseră în 1989 Mânăstirea Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pe stareța lor, Taxiarhia (1938-1994).

„Petrecem la mormânt un trup sfințit și înduhovnicit, o biserică a lui Dumnezeu Atotțiitorul, un sălaș al Sfântului Duh”

În anul 1987, maica Macrina a descoperit că suferă de cancer la intestinul gros. A călătorit până în localitatea Roustika, situată lângă Rethimnos, pentru a-l întâlni pe părintele Stavros Țagarakis. Acesta moștenise din familie o cruce care avea înăuntru o părticică din Cinstitul Lemn pe care a fost răstignit Mântuitorul. Și astăzi este cercetat de numeroși bolnavi, care vin cu credința că atingându-se de Lemnul pe care a pătimit Domnul vor dobândi tămăduire trupească și sufletească. Părintele Stavros a binecuvântat-o pe maica Macrina, iar stareța „a trăit atunci cu intensitate lucrarea tămăduitoare a Cinstitei Cruci, simțind micșorarea cancerului.” (Stareța Macrina Vassopoulos, op. cit., p. 57)

Nu după multă vreme, maica Macrina a plecat la Londra, pentru o intervenție chirurgicală. Au însoțit-o părintele Efrem Filotheitul – care, după adormirea întru Domnul a starețului Iosif, i-a fost călăuză duhovnicească – și două monahii, Efrema și Macrina. A luat cu sine și o icoană a Sfinților Doctori fără de arginți, pe care o primise ca binecuvântare de la Gheron Iosif. În timpul convalescenței, stareța a fost îngrijită în chip minunat de Sfinții Doctori fără de arginți, iar la căpătâiul patului a văzut cum o vegheau, privind-o duios, doi vestitori cerești: îngerul păzitor și îngerul schimei mari. Îngerul păzitor i-a făcut cunoscut că nu o va lua atunci de pe pământ, ci peste șapte ani.

Când s-au scurs cei șapte ani, simțind că în curând va părăsi viața pământească, le-a încunoștințat pe maici despre aceasta. Stareța și-a amintit cuvintele îngerului păzitor și a avut un vis în care se făcea că stareța Taxiarhia, care trecuse deja la Domnul, s-a apropiat cu pași repezi de ea și a vrut să o ia cu sine.

De multă vreme, maica Macrina dorea să se închine înaintea Brâului Maicii Domnului. Dumnezeu i-a îndeplinit și această dorință din urmă: Cinstitul Brâu a ajuns în mânăstirea maicilor din Volos, iar stareța l-a așezat cu adâncă evlavie în biserica mare, al cărei hram era Adormirea Născătoarei de Dumnezeu. După ce s-a închinat, a spus: „Acum, după ce a venit Cinstitul Brâu, voi pleca.” Cu câteva zile înainte de trecerea ei la Domnul, maica Macrina și-a chemat ucenicii răspândiți prin lume, le-a dăruit ultimele povețe duhovnicești și le-a împărțit ca binecuvântare obiecte din chilia ei. S-a mutat la cele veșnice pe 4 iunie 1995, într-o zi de duminică, de praznicul Sfinților Părinți.

În pătrunzătorul cuvânt pe care l-a rostit la înmormântare, starețul Efrem Filotheitul a spus la un moment dat, evidențiind nenumăratele virtuți și harisme cu care Domnul a împodobit-o pe ucenica sa: „Ai adormit somnul sfinților, o, sfințit cap și preacinstită Macrina. Sufletul tău cel curat și fără patimă a zburat spre înălțime, spre Cel pe Care L-ai dorit din fragedă copilărie și cu căldură L-ai urmat, pe Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, Cel de mii de ori mai adorat și de mii de ori mai dorit decât orice. Iar acum, curat și mai adevărat – oglinzile dezlegându-se – vezi față către față pe cerescul Mire al sufletului tău, pe Împăratul slavei, Iisus Hristos.

O, binecuvântată adunare, cuvioșilor părinți stareți și cuvioase maici starețe, sfințită obște a acestei sfinte mânăstiri, ceată feciorească de monahi și monahii, binecuvântați creștini și frați ai mei în Duhul Sfânt, cu adevărat sfinte moaște înmormântăm astăzi! Trup fecioresc predăm astăzi pământului, maicii noastre de obște. Și într-adevăr înmormântăm astăzi o adevărată monahie – după omul cel dinlăuntru –, care a cinstit cum se cuvine marea și îngereasca schimă a tagmei noastre monahale cea asemenea cu îngerii. Petrecem la mormânt un trup sfințit și înduhovnicit, o biserică a lui Dumnezeu Atotțiitorul, un sălaș al Sfântului Duh. (…)

Dormi de acum, o, fericită și de trei ori fericită Sfântă Stareță Macrina, până la slăvita A Doua Venire a lui Hristos. Noi, smeriții tăi fii și frați, am scris în inimile noastre cu litere de neșters sfaturile tale pline de duh și neînșelate. Și vom călători cealaltă vreme a vieții noastre potrivit învățăturilor tale cele insuflate de Dumnezeu. Ai unit într-un chip desăvârșit și discret trăirea sfântă a vieții monahale cu dragostea maternă curată și dezinteresată față de toți. Pentru aceasta ai și fost atât de mult iubită de miile de ortodocși, clerici, monahi și mireni, pe care i-ai hrănit duhovnicește, povățuindu-i la calea cea următoare a lui Hristos, la urmarea smereniei Lui și la tămăduirea patimilor trupului și sufletului lor. Călătorește acum către Ierusalimul cel de Sus, către Iisus Hristos, pe Care atât de mult L-ai iubit, și stând înaintea Sfintei și de viață făcătoarei Treimi, roagă-te pentru noi toți, o, sfântă și pururea Fericită Maică Macrina!”

Articolul a apărut inițial în revista Lumea monahilor nr. 131 / mai 2018. Mulţumim autorului pentru îngăduinţa de a prelua textul său pe Blogul Sfântul Munte Athos . 

Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preiubită!

 

Rugăciune către Maica Domnului care desface nodurile (necazurile)

O, Mamă prea iubită şi Preasfântă Fecioară Maria, Tu care desfaci “nodurile” ce îi sufocă pe copiii Tăi, întinde-ţi mâinile milostive spre mine. Îţi încredinţez astăzi acest “nod” (numim necazul) şi toate consecinţele negative. Îţi dau acest “nod” care mă chinuie, mă face nefericit şi mă împiedică să mă unesc cu tine şi cu Fiul Tău, Mântuitorul meu. Cred cu tărie că poţi să desfaci acest „nod” pentru că Domnul Iisus îţi dă întreaga putere. Tu eşti Mama mea, ştiu că vei face aceasta pentru că mă iubeşti cu însuşi iubirea Lui Dumnezeu. Maica Domnului, care desfaci “nodurile” vieţii mele, roagă-te pentru mine! Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preaiubită!

O, Mamă prea iubită, izvorul tuturor harurilor, inima mi se îndreaptă azi către tine. Recunosc că sunt păcătos şi am nevoie de ajutorul tău. Încredintez în mâinile tale acest “nod” şi te rog să mă ierţi că am neglijat adeseori harurile pe care tu le obţii pentru mine. Maica Domnului, care desfaci “nodurile” vieţii mele, roagă-te pentru mine! Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preaiubită!

Preasfânta mea Mijlocitoare, Împărăteasa cerului, Tu ale cărei mâini primesc şi împart toate bogăţiile Cereşti. Depun în mâinile tale acest “nod” al vieţii mele. Îi cer iertare Părintelui Veşnic pentru greşelile mele ca Tu să poţi desface acest “nod” pentru a-mi uşura viaţa. Maica Domnului, care desfaci “nodurile” vieţii mele, roagă-te pentru mine! Îţi multumesc, Măicuţa mea preaiubită!

Maică Sfântă Preaiubită, care îi primeşti pe toti cei care te caută, îndură-te de mine. Depun în mâinile tale acest “nod” greu. El îmi alungă pacea, imi paralizează sufletul, mă impiedică să merg către Domnul meu, şi să-mi pun viaţa în slujba Lui. Desfă, te rog, acest “nod” din viaţa mea, o, Măicuţă Bună. Cere de la Fiul Tău iubit, vindecarea credinţei mele paralizate, care se lasă doborâtă. Mergi alături de mine, să încetez să mă tot plâng, să învăţ, să mulţumesc în fiecare clipă şi să surâd încrezator în puterea ta. Maica Domnului, care desfaci “nodurile” vieţii mele, roagă-te pentru mine! Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preaiubită!

Mamă care desfaci “nodurile”. Blândă, generoasă şi plină de iubire, mă îndrept către tine pentru a încredinţa încă o dată, în mâinile tale, acest nod. Îţi cer înţelepciunea lui Dumnezeu, ca să acţionez în lumina Spiritului Sfânt, pentru a deznoda toate aceste dificultăţi. Eliberează-mă de amărăciunea, de mânia şi de ura cauzate de acest “nod” în sufletul meu. Dă-mi blândeţea ta, ca să învăţ să meditez totul în tăcere în inima mea. Harul lui Dumnezeu să vină asupra mea pentru a trăi o viaţă nouă. Maica Domnului, care desfaci “nodurile” vieţii mele, roagă-te pentru mine! Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preiubită!

Regina şi Mama Îndurării, îţi predau acest “nod” al vieţii mele. Şi te rog să-mi dai o inimă care să ştie să fie răbdătoare, în timp ce Tu desfaci acest “nod” greu al vieţii mele. Învaţă-mă să perseverez în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, să mă spovedesc, să mă împărtăşesc şi rămâi mereu cu mine. Pregăteşte-mi inima pentru a sărbători cu îngerii Harul pe care tu eşti pe cale să mi-l obţii. Distruge capcanele care au provocat aceste “noduri” în viaţa mea. Îţi dau inima şi tot ce-mi aparţine: casa, familia, bunurile exterioare şi interioare, să-ţi aparţină pentru totdeauna. Să ştergi cu milostivirea ta lacrimile din ochii mei, şi să mă primeşti în braţele tale. Învăluieşte-mă în mantia ta de iubire, păstrează-mă sub ocrotirea ta. Te rog să-mi desfaci acest “nod” pentru totdeauna. Sper în tine Maica Domnului, care desfaci “nodurile” vieţii mele, roagă-te pentru mine!

Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preiubită!

Cine sunt eu? 🕉 “Toţi suntem nemuritori. Dar trebuie să murim întâi.” – Mircea Eliade

 Sunt un copil, care nu ştie spune decât Adevărul.
Sunt un fluture, aşezat să se odihnească pe o frunză de Tăcere.
Sunt o stea, luminând tainic Sufletele oamenilor în nopţile senine.
Sunt o atingere, o legătură subtilă, dincolo de Timp şi Spaţiu.
Sunt un peştişor, care înoată lin în oceanul Graţiei Divine.
Sunt un copac, ale cărui crengi au înflorit de Fericire.
Sunt o culoare, radiind frumuseţe într-o simfonie de Lumină.
Sunt o prăjitură mică, pe bogata masă a Ospăţului Divin.
Sunt un gând, angrenat într-un fabulos Dans Cosmic fără de sfârşit.
Sunt o secundă, o părticică din Timpul trecător, dar care e mereu Prezent.
Sunt un spic de grâu, contemplând lanul infinit al Iubirii Divine.
Sunt o lacrimă de cristal, vibrând de Iubire la orice atingere.
Sunt un fir de nisip, îmbătat de razele pline de căldură ale cunoaşterii de Sine.
Sunt un boboc de raţă, care deschide ochii pentru prima dată, pentru a vedea Lumea.
Sunt un munte, observând nemişcat cum totul în jur e scăldat într-o misterioasă şi calmă Beatitudine.
Sunt o floare, care creşte şi înfloreşte indiferent de anotimp.
Sunt un nufăr, ale cărui petale deschise oferă oricui drumul spre Sufletul meu.
Sunt un moment de linişte, care se contopeşte cu Infinitul.
Sunt o steluţă, care încălzeşte locurile unde Soarele nu poate ajunge.
Sunt un răsărit de soare, o clipă din eternul Joc Divin.
Sunt o zână, aşa cum doar copii ştiu să le viseze.
Sunt o adiere răcoroasă, în amiaza unei zile toride de vară.
Sunt un cuvânt, care stă pe buzele tuturor, abia aşteptând să fie rostit.
Sunt o buburuză, care se plimbă agale printre firele de Viaţă.
Sunt o piatră de râu, mângâiată de curgerea neîntreruptă a apei, o mică fărâmă din Perfecţiunea Divină.
Sunt un fir de praf, purtat pe căi nebănuite prin Univers de vânturile stelare.
Sunt o umbră, care înveleşte pământul cu Iubire, ca o haină groasă pe timp de iarnă.
Sunt un pescăruş, plutind peste ţărmul nemuririi Sufletului.
Sunt o oglindă în care, dacă ştii cum să te uiţi, poţi vedea Totul.
Sunt o privire blândă, ca acelea pe care doar Mama ţi le poate oferi.
Sunt o picătură de ploaie, într-o furtună de Iubire.
Sunt un ecou vibrând, ce se aude neîncetat în adâncul Inimii.
Sunt o şoaptă, pe care o poţi auzi dacă alergi desculţ pe un câmp cu flori şi apoi te opresti şi atingi uşor cerul înstelat al Nopţii.
Sunt un parfum, care înveleşte suav râsetele copiilor.
Sunt o ceaţă albă, lăptoasă, din care parcă mai lipseşte puţină Miere.
Sunt un cântec, ale cărui note sunt fulgi de nea ce se aştern peste sufletul Tău.
Sunt un fulg de păpădie, care tremură la atingerea pielii Tale.
Sunt o voce stinsă, care Te învăluie cu şoaptele ei în timp ce dormi.
Sunt o flacără, care se ascunde în ochii Tăi atunci când zâmbeşti.
Sunt o chitară, care la auzul numelui Tău vibrează.
Sunt un sărut, care se topeşte de căldura Ta, atunci când cuvintele sunt de prisos.
Sunt o pană, pe aripa Ta de înger.
Sunt un fior, care Te cuprinde atunci când înveţi să zbori pentru prima oară.
Sunt un strop de apă, ce se scaldă în imensitatea Fiinţei Tale.
Sunt Tu!
Sunt.
Aici şi acum.
Şi Te Iubesc!
Tu cine eşti?

Neale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu

 "Fii un Dar pentru oricine îţi intră în viaţă şi pentru oricine în a cărui viaţă intri.

Fii o Lumină asupra Omenirii şi nu îi face rău.

 Încearcă să construieşti, nu să distrugi.

 Cum ?!

 Prin Exemplul tău Luminos.

 Caută numai Bunătatea.

 Vorbeşte numai în Adevăr.

 Acţionează numai în IUBIRE.

 Trăieşte LEGEA IUBIRII acum şi mereu.

 Dă totul, nu pretinde nimic.

 Evită tot ce e nedemn.

 Nu accepta inacceptabilul.

Fă din fiecare moment al vieţii tale o Revărsare de Iubire.

 Foloseşte fiecare clipă ca să gândeşti gândul cel mai înalt, să spui cuvântul cel mai înalt, să faci fapta cea mai înaltă.

 Adu Pace pe Pământ, aducând Pace celor a căror viaţă o atingi.

Îmbrăţişează fiecare împrejurare, însuşeste-ţi fiecare vină, împărtăşeşte fiecare bucurie, contemplă fiecare mister, pune-te în pielea fiecăruia, iartă orice jignire, vindecă fiecare inimă, respectă adevărul fiecărei ființe, iubeşte Dumnezeul fiecărei ființe, protejează drepturile fiecărei ființe, păstrează intactă demnitatea fiecărei ființe, promovează interesele fiecărei ființe, îngrijeşte-te de nevoile fiecărei ființe , acceptă că fiecare ființă este sfântă, scoate în evidenţă cele mai mari daruri ale unei ființe.

Fii un exemplu viu, însufleţit, al celui mai înalt Adevăr care sălăşluieşte în tine."



Neale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu

Istorisire adevărată

 În plimbarea pe care o făceam, privirea mea străbătea mulțimea și fixa pe unii în mod insistent, chiar deranjant. După câțiva metri, deși căutam altceva, am întâlnit o privire care îmi vorbea parcă fără cuvinte, dar care m-a umplut de remușcări…
În timp ce eu țineam în mână o plăcintă cu brânză și o sticlă cu apă, cu aer nepăsător și rece, acela, flămând și istovit, aștepta nu plăcinta cu brânză, ci sfârșitul său, care nu mai venea… L-am privit din nou și i-am oferit plăcinta împreună cu sticla cu apă. Le-a luat în mână, dar nu a mâncat.[...]
L-am privit în tăcere și nemișcat…
– Nu mă ia, prietene, Maica Domnului, ci mă lasă aici să mă chinuiesc… Să-mi văd patria cum se distruge și eu să nu pot să o ajut… Copiii și tinerii cum se pierd în deznădejde, fără niciun ideal sau plan de viitor și eu să mă topesc… Să-i văd pe bolnavi neajutorați și pe bătrânei marginalizați și aruncați prin azile, iar inima mea să se facă neagră de supărare… Hristos este mereu lângă mine și cu cât Îl rog să mă ia împreună cu El, mă lasă să dorm și vine din nou când mă trezesc… Nu am altă companie, dar nici nemulțumire… Oricând Îl strig, aleargă îndată să mă asculte… Dacă vei cere de la prim-ministru o audiență, nu-l vei vedea niciodată. Dar Stăpânul întregii lumi vine îndată…
În clipa aceea lăcrimează și se oprește din vorbit, pentru a privi în altă parte. M-am așezat lângă el și așteptam să continue… Dar era atât de cald lângă el, în ciuda frigului care era afară, de ai fi zis că avea o sobă lângă el.
În clipa aceea mă privește și-mi zâmbește.
– Soba este dar de la Hristos, îmi spune el, ca să nu-ți spun că noaptea mă și dezvelesc.
Când am văzut că mi-a citit gândul, m-am făcut palid la față. Mi-am dat seama că nu era un om de rând…
– Dreptatea lui Dumnezeu, îmi spune el, este mai mare decât îți poți închipui… Dacă săvârșești ucidere, îngăduința omenească a tribunalului poate să te scoată din temniță mai devreme cu câțiva ani, pe când pentru aceeași fărădelege îți spun că vei merge veșnic în iad… Este cu putință ca omul să fie mai iertător decât Dumnezeu? Dacă te pocăiești de faptele care te îngreuiază, vei fi iertat îndată de către Hristos. De aceea să nu fii atât de aspru cu tine însuți. Dă-i sufletului tău prilejul de a se îndrepta și nu rămâne înlănțuit în legi și rânduieli. Să-ți faci rugăciunea ta întotdeauna și să nu te lași lipsit de binecuvântarea lui Hristos.
– Vreau să te rogi pentru mine, i-am spus eu.
– Dacă eu mănânc plăcinta, tu te saturi? Să te rogi lui Hristos așa cum fac și eu și să ai credință!
Când m-am ridicat, acela a luat plăcinta și zâmbindu-mi, mi-a spus:
– Prietenul meu te va ajuta să găsești ceea ce cauți.
Niciodată nu m-aș fi așteptat să primesc ca răsplată înțelepciunea unui om al străzii necunoscut, să primesc în dar „scanarea” neliniștilor mele și încredințarea că Prietenul Hristos mi le va spulbera.
Oamenii lui Dumnezeu sunt printre noi și cine are ochii deschiși, poate să vadă voia Sa, dar și harul Său, cel care transformă un om al străzii într-un înțelept, un necunoscut într-un prieten și un om într-un frate!
(Text preluat)

Învață să râzi, să cânți, să dansezi, să îți placă ploaia, să nu mai ai așteptări și să iei totul așa cum vine, să nu te dai bătut, să lupți, să devii un om mai bun, să uiți, să mulțumești, să iubești. Iar dacă nu îți iese din prima, încearcă din nou!

 Om frumos, zâmbește, ai încredere în visurile tale! Chiar dacă pare imposibil, continuă! Iar îndrăzneala îți va fi răsplătită. Nu ne putem schimba amintirile, dar putem schimba înțelesurile lor și puterea pe care o au asupra noastră. Nu-ți lăsa sufletul să moară! Încă ai privilegiul de a fi în viață, de a iubi și de a te bucura. Vei începe să te vindeci când îi vei ierta și îi vei lăsa în urmă pe cei care te-au rănit și care te-au nedreptățit. Meriți acest cadou! Liniștea...
Dragostea nu obosește niciodată. Și nu uita, numai câtorva oameni le pasă cu adevărat. Restul sunt doar curioși. Fă ceea ce poți, cu ceea ce ai, acolo unde ești. Fii fericit!
Niciodată nu știi cât timp ți-a mai rămas..Muncește, zâmbește, iubește!
💙💛❤️
Munca sa fie cu spor, zâmbetul să fie al bucuriei.
Când iubești arată din zâmbet, lăsând urmă de lumină.
Tine-ți iubirea învelită în tine, la căldură. Doar tu știi că iubirea îți cuprinde lumea și simți că este o taină ce nu o poți dezbrăca ca o haină.Poate n-ai mai găsit demult vreme să respiri pe săturate.
Ești bine? Mai poți?
Vrei să te odihnești o fărâmă, să-ți primenești aripile de oboseală?
Hai, trage-ți sufletul, îndestulează-ți inima cu un vis nou, oricât de mic și zâmbește!
Azi va fi Bine. Azi e o minune.
Ca și tine.ஜ۩۞۩ஜ
Iubește, râzi, plânge, zâmbește...
Bucura- te de momentul acestei vieți!
Fie ca amintirea să-ți dea căldură, bunătate și lumină,
La urma urmei, nu există fericire pe lume fără Iubire! Pupici

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – vânzătorul de mătăsuri care nu și-a vândut credința

 

Într-unul dintre drumurile sale spre cetatea Albă, Sfântul l-a contrazis pe un catolic pe nume Reitz, din Veneţia sau Genova, iar acesta s-a răzbunat, spunându-i conducătorului tătar că Ioan dorește să se facă musulman.

Ziua de pomenire a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava este pe 2 iunie. În plus, există tradiția ca el să sa fie cinstit și de Sânzâiene, în amintirea momentului sosirii sfintelor sale moaște în Țara Moldovei. În aceste zile, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” îmbracă straie de sărbătoare, iar credincioşi din toate colțurile țării vin și se închină la racla care adăpostește sfintele sale moaşte.

Din puţinele ştiri rămase în legătură cu mucenicia sa, se pot desprinde şi câteva date biografice. Născut în secolul al XIV-lea în Asia Mică, Sfântul Ioan vindea, împreună cu tatăl său, icoane și mătăsuri, pentru a cumpăra cele necesare traiului. Într-unul dintre drumurile sale spre cetatea Albă, Sfântul l-a contrazis pe un catolic pe nume Reitz, din Veneţia sau Genova, iar acesta s-a răzbunat, spunându-i conducătorului tătar că Ioan dorește să se facă musulman. Aflând vestea, conducătorul a transmis ostaşilor să îl aducă în faţa lui pe negustorul din Trapezunt. Când Ioan a ajuns la el, dregătorul i-a spus :

„Am auzit că ai dori să îmbrăţişezi străvechea noastră credinţă. Deci, alesule prieten, lepădându-te de credinţa cea în Hristos, în faţa acestei adunări adaugă-te celor care se bucură de dragostea şi de oblăduirea mea”.

Înțelegând planul de răzbunare al lui Reitz, Ioan i-a răspuns cu fermitate eparhului:

 „Să nu-mi fie mie a mă lepăda de Hristos, căci ce-ar putea despărţi inima mea de „Soarele dreptăţii” şi de „Răsăritul cel de sus” şi a mă întoarce în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu? Preaputernice eparhe, vorbele care ţi s-au spus despre mine sunt mincinoase, sunt iscodiri răutăcioase. Eu nu voiesc să dispreţuiesc bunătatea care mi-ai arătat-o, dar nu pot să mă lepăd de Hristos – lumina lumii”.

Cuvintele sale l-au întunecat pe dregător, considerându-le ca fiind dispreţuitoare faţă de credinţa tătarilor. De aceea, a dat poruncă subalternilor săi ca Sfântul Ioan să fie întins pe pământ şi bătut cu toiege, crezând că în felul acesta îl va sili să treacă la religia lui.

Spre surprinderea lor, Sfântul Ioan Îl mărturisea cu şi mai mult curaj pe Hristos, spunând:

„Binecuvântat eşti, Dumnezeule, şi preamărit eşti, Lumină în trei străluciri: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Să nu-mi fie mie niciodată a mă închina soarelui şi focului, ci Părintelui luminilor şi slavei celei neînserate. Mulţumescu-ţi Ţie, Hristoase, că m-ai învrednicit a-mi spăla păcatele cu sângele meu şi a mă sfinţi cu puterea Sfântului Duh spre dobândirea vieţii celei veşnice […]”.

Unul dintre cei care îl chinuiau i-au tăiat apoi capul cu sabia, lăsându-i trupul neîngropat. Însă trei îngeri au venit să îl tămâieze, iar Sfântul Ioan s-a arătat în vis unui preot, acesta luând sfintele moaște și așezându-le în biserica unde slujea.

Vestea despre minunile săvârșite lângă racla cu sfintele sale moaște a ajuns si în Țara Moldovei. Domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432), cel care obţinuse în anul 1401 recunoaşterea canonică a Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia ecumenică din Constantinopol, pentru a pecetlui acest act și dorind ca ţara lui să aibă un sfânt ocrotitor, a adus moaștele Sfântului Ioan din Cetatea Albă la Suceava, reședința de atunci a Țării Moldovei.

Astfel, în anul 1415 „au fost aduse cu multă cheltuială moaştele Sfântului mucenic Ioan Novai de la Cetatea Albă de la păgâni şi le-au aşezat în târgu în Suceava, la Mitropolie, cu mare cinste şi cu litie, penru paza şi ferinţa (ocrotirea n.n.) scaunului domniei sale, carile să prăznuieşte miercuri şi joi în săptămâna Rusaliilor”, după cum consemnează Axinte Uricariul, cronicar şi copist moldovean, pe baza Cronicii lui Grigore Ureche.

Delegația care a adus moaştele Sfântului Ioan a fost întâmpinată la locul numit „Poiana Vlădicăi”, în apropiere de orașul Iaşi, de către domnitorul Alexandru cel Bun, alături de soţia sa, de mitropolitul Iosif și de mulți alți călugări, preoţi şi credincioşi care l-au însoţit până în Biserica „Sfântul Gheorghe” din Suceava, cunoscută și sub denumirea de Biserica Mirăuți.

Racla cu sfintele sale moaște a rămas aici până în anul 1589, când au fost mutate în noua catedrală mitropolitană din Suceava, ctitorită în prima jumătate a secolului al XVI-lea de către domnitorii Bogdan al III-lea şi fiul său, Ştefăniţă.

În anul 1686, regele Jan Sobieski al Poloniei a pornit un război împotriva turcilor și a intrat în Tara Moldovei alături de oastea sa, în speranța că va fi ajutat de domnitorul Constantin Cantemir (1685-1693), fără a-și îndeplini, însă, planurile. La retragerea din Moldova, Sobieski l-a luat ostatec și pe mitropolitul Dosoftei, care a avut curajul să condamne „nelegiuirea oștenilor” polonezi care jefuiau bunurile unor biserici.

De teama unor alte jafuri, Sfântul Mitropolit Dosoftei a luat cu el și moaștele Sfântului Ioan cel Nou, precum și odoarele Mitropoliei și anumite acte importante. Moaștele Sfântului Ioan vor fi readuse la Suceava abia după o sută de ani, în 1786, când episcopul Dosoftei Herescu de la Rădăuţi le-a reaşezat tot în fosta catedrală mitropolitană cu hramul Sfântului Gheorghe.

Când a izbucnit Primul Război Mondial, pentru a fi ferite de profanare sau de flăcări, cinstitele moaşte au fost duse la Viena şi adăpostite în capela ortodoxă română de aici. În anul 1918, când Bucovina și Basarabia au revenit la patria-mamă, Sfântul Ioan s-a întors la Suceava, rămânând până astăzi „ocrotitor a toată ţara Moldovei”.

Viața și patimile Sfântului Ioan cel Nou au fost descrise, de-a lungul timpului, nu doar în cărțile de cult, ci și în numeroase studii și lucrări de specialitate (una dintre acestea este și lucrarea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, semnată de diac. prof Vasile M. Demciuc și apărută la Editura Doxologia). De asemenea, cele mai importante aspecte din viața lui au fost zugrăvite și îmbracă până astăzi pereții mai multor locașuri de cult, printre care se numără Mănăstirea Voroneţ, ctitoria Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, Catedrala Arhiepiscopală din Roman, Mănăstirea Suceviţa sau biserica din Dobrovăț.

De aceea, an de an, pe 2 iunie și în în ziua de Sânzâiene, este de datoria noastră să fim la înălţimea faptelor moșilor și strămoșilor noștri și să ne aducem aminte de Sfântul Ioan cel Nou, mucenicul care și-a dat viața pentru Biserica lui Hristos și, contrar tuturor vicisitudinilor istorice, ocrotește până astăzi străvechea cetate voievodală a Sucevei și întreaga Țară a Moldovei.

 

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

 

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Apărătorului şi sprijinitorului creştinătăţii, împotrivitorului şi surpătorului păgânătăţii, mucenicului celui de curând arătat, ostaşului lui Hristos celui adevărat, care ca un soare Bisericii Răsăritului a strălucit, şi pe credincioşi de veselie i-a umplut, toţi acum din suflet cântări de mulţumire şi de laudă să-i aducem, şi cu dorire să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Icosul 1

Îngerilor iubită şi plăcută a fost şi mai înainte de pătimire vieţuirea ta, purtătorule de chinuri al lui Hristos, Ioane. Căci cu trup material îmbrăcat fiind, viaţă îngerească pe pământ ai vieţuit, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni, apoi şi cu chinuri. Pentru aceasta noi, după vrednicie, aceste laude aducem ţie:
Bucură-te, că, prin postirile şi rugăciunile tale cele necontenite, îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că prin milosteniile şi lacrimile tale pe demoni i-ai înfricoşat;
Bucură-te, că pe cei întristaţi i-ai mângâiat;
Bucură-te, că pe cei bolnavi i-ai ajutat;
Bucură-te, că în trup muritor te-ai arătat înger pământesc;
Bucură-te, căci cu mintea ai fost om ceresc;
Bucură-te, că din părinţi binecredincioşi ai răsărit;
Bucură-te, că dreapta credinţă până în sfârşit ai păzit;
Bucură-te, că din cetatea vestită Trapezunda ai ieşit;
Bucură-te, că prin toate faptele bune desăvârşit te-ai împodobit;
Bucură-te, că pe mare, neguţător iscusit ai fost;
Bucură-te, că neguţătoria sufletului bine ai chibzuit;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 2-lea

Văzând, Mucenice al lui Hristos, viclenia diavolului cea măiestrită asupra ta, prin cel de altă credinţă, ca să te depărteze de la dreapta credinţă, şi cu înţelepciunea dată ţie de la Dumnezeu, pricepând măiestriile lui, neprins de dânsele ai rămas cu harul Celui Preaînalt; pentru aceea ai şi cântat: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cunoscând clevetirea ereticului Reiz, de trei ori fericite, adusă asupra ta la eparhul Cetăţii Albe, cel de credinţă otomană, cum că te-ai lepădat de adevărata credinţă creştinească, măcar că acela a te ademeni la aceasta în tot chipul s-a silit, tu nicidecum nu te-ai lăsat a fi biruit; pentru aceea după cuviinţă auzi de la noi acestea:
Bucură-te, că pe Reiz de mincinos l-ai vădit;
Bucură-te, că tu ca un turn ai rămas neclintit;
Bucură-te, că momirile eparhului întru nimic le-ai socotit;
Bucură-te, că toţi cei ce au văzut acestea, folos au câştigat;
Bucură-te, că soarelui şi luceafărului a jertfi nu ai voit;
Bucură-te, căci cu aceasta pe păgânul Cadiu l-ai dispreţuit;
Bucură-te, căci creator al acestora pe singurul Dumnezeu Cel în Treime L-ai mărturisit;
Bucură-te, că n-ai primit a defăima;
Bucură-te, că ai mărturisit credinţa cea adevărată;
Bucură-te, că de aici s-a pornit tiranul spre a te chinui;
Bucură-te, că ai mustrat pe eparhul înaintea tuturor;
Bucură-te, că pe el mai vârtos a se pleca ţie l-ai îndemnat;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 3-lea

De puterea harului Sfântului Duh fiind întărit, cu multă îndrăzneală către guvernator ai zis, viteazule ostaş al lui Iisus: „Nu crede, o, tirane, că eu mă voi lepăda vreodată de Hristosul meu şi că mă voi închina făpturii mai degrabă decât Creatorului; să nu-mi fie mie aceasta cât timp voi respira aerul acesta”; pentru care şi cu mare glas ai cântat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Erai, o, purtătorule de chinuri al lui Hristos, când acestea le ziceai către eparh, vesel la faţă, şi fără de sfială sau frică; iar el, nemaiputând răbda şi de mânie aprinzându-se, a poruncit să fie aduse înaintea lui toiege multe şi de haine să fii dezbrăcat; dar tu, ca şi cum altul ar fi fost, aşa te aflai; pentru aceasta şi noi unele ca acestea zicem către tine:
Bucură-te, că, văzând toiegele acelea, nicidecum nu te-ai temut;
Bucură-te, că din vederea acelora mai tare te-ai împotrivit tiranului;
Bucură-te, că te-ai dezbrăcat de haine stricăcioase;
Bucură-te, că te-ai îmbrăcat în porfiră nepieritoare în ceruri;
Bucură-te, că ai fost ameninţat cu chinuri de moarte;
Bucură-te, că tiranul mai cumplit s-a întărâtat, pentru că tu nu ai băgat în seamă acestea;
Bucură-te, că ai înfruntat pe acesta înaintea tuturor celor ce erau de faţă;
Bucură-te, că pe tine te-ai mărturisit rob adevărat al lui Dumnezeu;
Bucură-te, că bine ai ţinut aşezămintele, pe care le-ai învăţat de la părinţii tăi;
Bucură-te, că n-ai primit a aduce jertfă zeilor guvernatorului;
Bucură-te, că ai zis păgânului să nu întârzie de a te chinui;
Bucură-te, căci cu aceasta te-a trimis mai degrabă la Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 4-lea

Creatorului mai ales decât creaturii ai zis, cu suflet vitejesc, o mult-pătimitorule, că te vei închina; pentru aceasta tiranul cel păgân, auzind astfel de cuvinte de la tine şi pierzând nădejdea a te îndupleca la voia sa, nebuneşte s-a aprins de mânie sălbatică şi a început să te chinuiască. Iar tu, Mucenice al lui Hristos, bărbăteşte răbdând, cu veselie Celui ce te întărea pe tine ai cântat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Inimă de diamant având, când ai pătimit pentru dragostea Celui dorit de tine, fericite al lui Hristos Mucenice, întru nimic ai socotit chinurile, cu harul Lui fiind întărit; pentru aceea, ca peste o aspidă înveninată ai călcat, şi ai alergat spre mai cumplite chinuri cu bucurie; pentru care şi de la noi auzi acestea:
Bucură-te, că ai fost aşternut gol pe pământ spre chinuire;
Bucură-te, că ai avut ochii minţii sus la cer;
Bucură-te, căci cu toiege noduroase fără milă fiind bătut, n-ai slăbit;
Bucură-te, căci chinuitorii, cumplit bătându-te, au obosit;
Bucură-te, că vitejeşte ai răbdat să-ţi fie trupul zdrobit în bucăţi;
Bucură-te, căci cu acestea şi mai mult la mânie ai întărâtat pe tiranul;
Bucură-te, că de multe bătăi, cărnurile lipite pe toiege au fost aruncate sus în aer;
Bucură-te, căci cu aceasta ai adunat pe îngeri spre a se minuna;
Bucură-te, că ai roşit cu sângele tău pământul;
Bucură-te, căci cu aceasta ai strivit pe satana sub picioarele tale;
Bucură-te, că pentru aceasta I-ai mulţumit Stăpânului Hristos;
Bucură-te, că El te-a întărit a suferi alte chinuri mai cumplite;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 5-lea

Auzindu-te cei ce te chinuiau, fiii pierzării, pe tine, Mucenice, rugându-te lui Dumnezeu, s-au umplut de mai multă mânie şi mai cumplit te-au schingiuit, încât şi glasul ţi-a lipsit; iar tu, răbdătorule de chinuri, suferind cu bărbăţie chinul acesta, lui Hristos Celui ce te-a întărit, din adâncul inimii, ai cântat: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cu lanţuri de fier din porunca guvernatorului fiind legat, ostaşule al lui Hristos, Ioane, ai fost aruncat în temniţă şi păstrat spre mai cumplite chinuri; şi tot trupul tău de bătăi fiind sfărâmat, a doua zi iarăşi la judecată ai fost adus; dar, stând înaintea tiranului cu faţa veselă, păgânul Cadiu s-a mirat foarte şi s-a înspăimântat. Pentru aceea şi noi cu laude ca acestea te întâmpinăm:
Bucură-te, că pentru Hristos ai fost legat cu lanţuri de fier;
Bucură-te, căci cu acelea ai înfricoşat de tot pe diavolul;
Bucură-te, că ai locuit în temniţă întunecoasă, închis fiind acolo;
Bucură-te, că după aceea te-ai sălăşluit în raiul cel luminos;
Bucură-te, căci, cu răni cumplite peste tot trupul fiind rănit, vesel te-ai arătat;
Bucură-te, că de aceasta păgânul tiran mult s-a mirat;
Bucură-te, că nu ai purtat grijă de vindecarea rănilor trupului tău;
Bucură-te, că prin aceasta sufletul tău mai frumos a înflorit;
Bucură-te, că omul tău cel din afară s-a stricat;
Bucură-te, că omul tău cel dinăuntru a luat acum mai bună înnoire;
Bucură-te, că tiranul a pregătit şi alte chinuri mai cumplite împotriva ta;
Bucură-te, că şi pe acelea tu le-ai primit cu dragoste;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 6-lea

Având în minte bunătăţile, pe care vrei să le dobândeşti, Mucenice al lui Hristos, vrednicule de laudă, înţelepţeşte ai răbdat toate schingiuirile, ruperile şi sfâşierea cărnurilor; pentru aceea tiranul, umplându-se nebuneşte de şi mai multă mânie şi răcnind ca o fiară sălbatică, a poruncit ca iarăşi să fii chinuit mai cu asprime şi fără de cruţare să fii bătut. Iar când se făceau acestea, tu cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Atât de cumplit şi fără de cruţare ai fost bătut, răbdătorule de chinuri al lui Hristos, Mucenice, încât şi cele dinăuntru ale tale s-au rupt; iar cei ce te chinuiau pe tine, obosind de atâta cruntă bătaie, se schimbau unii după alţii; dar tu, viteazule ostaş al lui Hristos, nicidecum nu ţi-ai schimbat gândul de la doritul tău Iisus; ci te rugai Lui mai cu dinadinsul în adâncul inimii tale, ca să-ţi dea răbdare până la sfârşit. Pentru aceasta şi noi, ajutaţi fiind de rugăciunile tale, zicem unele ca acestea:
Bucură-te, că tu nu ai pierdut răbdarea, cu cruzime fiind bătut pentru Hristos;
Bucură-te, că au obosit chinuitorii, cei ce te băteau;
Bucură-te, că aceia, ostenind, se schimbau unii după alţii;
Bucură-te, că mintea ta sta la Dumnezeu, Cel ce te întărea;
Bucură-te, că trupul tău a fost rănit şi sfâşiat până la cele dinăuntru;
Bucură-te, că Hristos cu harul Sfântului Duh te-a cercetat din înălţime;
Bucură-te, că toţi cei adunaţi la acea privelişte au înfruntat pe judecător, pentru o cruzime ca aceea;
Bucură-te, că din cer ţi-ai ţesut ţie haină nefăcută de mână;
Bucură-te, căci chinuitorii s-au săturat de a mai bate cinstitul tău trup;
Bucură-te, căci credincioşii s-au umplut de multă jale, văzându-te pe tine;
Bucură-te, că ai simţit pe trupul tău rănile lui Hristos;
Bucură-te, că şi El ţi-a gătit cunună neveştejită în ceruri;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 7-lea

Nemaiavând păgânul tiran nici un fel de chin, o, de trei ori fericite Mucenice, a poruncit să fie adus un cal neînvăţat şi sireap, şi sfintele tale picioare să fie legate tare de coada lui şi să te poarte şi să te târască pe toate străzile cetăţii; iar tu, ostaşule al lui Hristos, aşa fiind târât, te-ai făcut privelişte îngerilor şi oamenilor şi cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Străin cu adevărat şi neobişnuit chin s-a născocit ţie, pătimitorule al lui Hristos, păgânul Cadiu. Că târât fiind tu de cal în fuga mare pe la locurile cele aspre ale cetăţii, bucăţi de carne din trupul tău pe pietre rămâneau, capul ţi se zdrobea şi credincioşii cei ce te priveau s-au umplut de multă jale. Iar tu, având mintea ridicată către Dumnezeu, în taină te rugai Lui; de aceasta şi noi robii tăi minunându-ne, laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, că prin chinuirea ta cea cumplită te-ai făcut mărturisitor al Sfintei Treimi;
Bucură-te, că prin răbdarea ta cea cu tărie te-ai arătat întemeietor al dreptei credinţe;
Bucură-te, că aprins ai fost de focul dragostei celei nespuse către Dumnezeu;
Bucură-te, că pentru Dânsul ai suferit sfărâmarea trupului tău;
Bucură-te, că te-ai făcut pricină de veselie îngerilor;
Bucură-te, că ai fost tristă privire credincioşilor;
Bucură-te, că, trântit fiind de pietre, capul tău cel sfânt s-a zdrobit pentru Hristos;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale s-a strivit de tot capul balaurului cel nevăzut;
Bucură-te, că pământul ca o boia s-a vopsit cu sângele cel curs din tine;
Bucură-te, că în Împărăţia cerurilor Hristos cunună acum ţi-a dăruit;
Bucură-te, că pentru Dânsul pe pământ ai pătimit;
Bucură-te, că împreună cu Dânsul în Împărăţia Lui te-ai sălăşluit;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 8-lea

Văzându-te, Mucenice al lui Hristos, neamul cel rău credincios când erai târât de cal pe străzile lor, unii te luau în batjocură, alţii îşi strâmbau feţele lor şi aruncau în tine cu ce aveau în mână, alţii făceau râs şi lucruri necuviincioase. Iar tu, viteazule ostaş, toate acestea cu bucurie şi cu mulţumire le răbdai, pentru Cel ce te întărea pe tine, cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul având pe Iisus în sufletul şi mintea ta, purtătorule de chinuri, şi luptele tale fiind acum spre sfârşit, unul din cei ce te batjocoreau, în casa sa alergând şi o sabie goală apucând, cu dânsa a tăiat cinstitul şi sfântul tău cap, şi astfel luminat ţi-ai dat sufletul în mâinile Celui dorit de tine; pentru care jertfă auzi şi de la noi acestea:
Bucură-te, că ai luat de la oameni înfruntare şi defăimare pentru Hristos;
Bucură-te, căci cu acestea ai urmat lui Iisus, Cel defăimat de ei;
Bucură-te, că ai fost lovit de ei, cu orice li se întâmplase a avea în mâini;
Bucură-te, că şi Hristos tot aşa a pătimit pentru noi păcătoşii;
Bucură-te, că neamul cel rău credincios cu sabia a tăiat cinstitul tău cap;
Bucură-te, că şi Iisus a încununat cu strălucită coroană sfântul tău creştet;
Bucură-te, că nevoinţa ta cea mucenicească acum s-a săvârşit;
Bucură-te, că eşti preamărit împreună cu mucenicii în locaşurile cele cereşti;
Bucură-te, că acum noi credincioşii te avem pe tine mijlocitor prea fierbinte către Dumnezeu;
Bucură-te, că rugăciunile tale către Dânsul sunt bineprimite;
Bucură-te, că amintirea ta se serbează în toată Biserica;
Bucură-te, că numele tău este mărit de toţi cei dreptcredincioşi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 9-lea

După tăierea cinstitului tău cap şi după despărţirea sfântului tău suflet de trup, Mucenice prealăudate, trupul tău zăcea împreună cu capul cel tăiat, neîngropat şi în seamă nebăgat. Iar noapte făcându-se, o minune preamărită s-a văzut: asupra moaştelor tale ardeau făclii în chip de stâlp până la cer şi bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe cădeau împrejurul trupului tău şi cântau cuvinte de negrăit, cu care împreună şi tu cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritori cu frumoase cuvinte nu pot spune cântările pe care le cântau îngerii împrejurul moaştelor tale, Mucenice de trei ori fericite; iar un oarecare iudeu, auzindu-i şi părându-i-se că sunt oameni pământeşti, a luat un arc şi a încercat a săgeta într-înşii; dar nimic n-a izbutit, ci mai vârtos s-a făcut vrednic de plâns în vederea tuturor. Pentru aceasta şi noi, de o minune ca aceea înspăimântându-ne, zicem ţie unele ca acestea:
Bucură-te, că de îngeri te-ai învrednicit a fi petrecut;
Bucură-te, că Hristos a privit din cer spre moaştele tale;
Bucură-te, că deasupra moaştelor tale s-a văzut stâlp de foc până la cer;
Bucură-te, că minunea aceasta a înspăimântat pe mulţi;
Bucură-te, că iudeul acela a fost pedepsit de puterea dumnezeiască;
Bucură-te, că aceasta s-a făcut spre mai multa laudă a moaştelor tale;
Bucură-te, că tot poporul a alergat să privească pe iudeul acela;
Bucură-te, că după mărturisirea lui, înaintea tuturor, a fost dezlegat de pedeapsă;
Bucură-te, că tiranul, fiind înştiinţat de această minune, mult s-a temut;
Bucură-te, că din această pricină a poruncit creştinilor să te înmormânteze;
Bucură-te, că, îngropat fiind, Biserica a primit cinstitul tău trup;
Bucură-te, că sfântul tău suflet s-a odihnit în locaşurile cele cereşti;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 10-lea

O, Mucenice mult-pătimitorule, trădătorul şi vânzătorul tău, vrând într-una din nopţi să fure cinstitul şi preachinuitul tău trup şi la patria sa să-l ducă, tu, ostaşule al lui Hristos, te-ai arătat degrabă în somn preotului bisericii aceleia şi de aceasta l-ai înştiinţat; iar el îndată a alergat la biserică şi cinstitele tale moaşte din mâinile lui le-a apucat; pentru care, bucurându- se, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Preţioasele şi sfintele tale moaşte, prin purtarea ta de grijă, Mucenice al lui Hristos, scăpând neluate de cei de alt neam, înăuntrul altarului au fost duse şi aşezate în Sfânta Masă, unde totdeauna pentru mântuirea noastră Se jertfeşte Mielul lui Dumnezeu, Căruia şi tu te-ai adus jertfă. Credincioşii fiind înştiinţaţi de aceasta, au lăudat pe Atotputernicul Dumnezeu, Cel ce măreşte pe sfinţii Săi, cu care şi noi cântări de laudă ca acestea îţi aducem ţie:
Bucură-te, că cinstitele tale moaşte au scăpat nefurate şi nevătămate;
Bucură-te, că cei de alt neam au fost alungaţi cu ruşine şi deşerţi;
Bucură-te, că înăuntrul altarului moaştele tale au fost aşezate de preoţii Bisericii;
Bucură-te, căci credincioşii s-au bucurat de aceasta;
Bucură-te, că acolo au fost săvârşite neîncetate minuni printr-însele;
Bucură-te, că şi demonii au fost alungaţi din mulţi oameni;
Bucură-te, că uneori s-a arătat stâlp de foc din cer deasupra lor;
Bucură-te, că alteori şi îngerii s-au pogorât spre dânsele;
Bucură-te, că uneori din ele a ieşit bună mireasmă de negrăit;
Bucură-te, că prin ele s-au tămăduit toate felurile de boli;
Bucură-te, că pretutindeni a străbătut vestea minunii ce s-a făcut;
Bucură-te, că Dumnezeu bine a voit ca vestirea ta să ajungă şi până la marginile pământului;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 11-lea

Împodobite fiind cu harul de tot felul de minuni cinstitele şi sfintele tale moaşte, Mucenice al lui Hristos, vrednicule de laudă, toţi dreptcredincioşii le cinstesc şi le sărută. Pentru aceea tu, având îndrăzneală către Dumnezeu, Stăpânul tuturor, mijloceşte acestora, de la Dânsul, în viaţa aceasta sănătate trupească şi în veacul ce va să fie mântuire sufletească, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Făclie cu totul luminoasă fiind cinstitele tale moaşte, Mucenice mult-chinuite, pusă în sfeşnicul Bisericii şi luminând mult timp partea locului unde ai pătimit, după aceea, prin vrerea lui Dumnezeu şi prin stăruinţa unui drept-credincios domn, în ţara Moldovei adusă fiind, neîncetat luminează şi raze de minuni, spre toţi cei ce aleargă la ele cu credinţă, revarsă.
Pentru aceea şi noi de acelaşi dar împărtăşindu-ne, zicem ţie:
Bucură-te, rază a luminii celei neînserate şi gânditoare;
Bucură-te, că peste toate părţile cele de sub cer eşti luminător;
Bucură-te, luceafăr prealuminos al zilei celei neînserate;
Bucură-te, că şi la noi prin oarecare iconomie ai fost adus din altă parte;
Bucură-te, că şi acolo multă vreme razele ţi-au strălucit;
Bucură-te, că iarăşi înapoi ai venit prin vrerea lui Dumnezeu;
Bucură-te, smirnă totdeauna binemirositoare în Biserica lui Hristos;
Bucură-te, că împărtăşeşti de bună mireasmă pe toţi cei ce aleargă la tine;
Bucură-te, vas de mir neîmpuţinat şi de nenumărate vindecări încăpător;
Bucură-te, că împarţi îndeajuns tuturor celor ce au trebuinţă;
Bucură-te, că Împăratul cerurilor a vărsat peste tine slavă şi mare cuviinţă;
Bucură-te, că ne-ai îndestulat şi pe noi de darul tămăduirilor a tot felul de neputinţe;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 12-lea

Dar luând de la Dumnezeu, întru tot lăudate şi mult-pătimitorule Mucenice, vindeci pe toţi de tot felul de boli, nu numai trupeşti, ci şi sufleteşti; iar acum, stând înaintea lui Hristos, Cel ce te-a întărit pe tine spre pătimire, nu înceta mijlocindu-ne mântuire sufletească şi nouă, celor ce cu dragoste şi cu multă cucernicie facem pomenirea ta şi cântăm neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Lăudând, cântând şi fericind chinurile tale cele cu multă durere, răbdarea cea până în sfârşit, vitejia şi bărbăţia cea nebiruită ce ai arătat în trupul cel ca de diamant, pe care Hristos, purtătorul de biruinţă, l-a preaslăvit în cer şi pe pământ, şi nouă nevrednicilor ni l-a dăruit, Sfinte Mare Mucenice Ioane, zicem ţie acestea:
Bucură-te, că eşti împreună-locuitor şi petrecător cu oştile îngereşti;
Bucură-te, că eşti dus şi cu dragoste petrecut la locaşurile cele cereşti de cetele muceniceşti;
Bucură-te, că eşti încununat cu mărire de însăşi mâna Împăratului Hristos;
Bucură-te, că Însuşi Domnul te-a luat pe tine la odihna cea veşnică după multele pătimiri;
Bucură-te, că ţi-ai adunat comoară nejefuită în ceruri;
Bucură-te, că ai agonisit plată multă acum întru strălucirile sfinţilor;
Bucură-te, că în încercări şi nevoi eşti nouă tare ajutător;
Bucură-te, că eşti fierbinte solitor bucuriei şi slavei celei veşnice;
Bucură-te, că eşti izvor nedeşertat de vindecări neputincioşilor;
Bucură-te, că eşti o curgere neîncetată de mângâieri celor întristaţi;
Bucură-te, că prin tine avem nădejde a fi scăpaţi de toate relele întâmplări vătămătoare şi nefolositoare;
Bucură-te, că prin tine aşteptăm a dobândi bunătăţile cele de-a pururea fiitoare;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 13-lea

O, mult-pătimitorule al lui Hristos, Sfinte şi Mare Mucenice Ioane, primind această umilă rugăciune a noastră, ce se aduce ţie acum din inimă, ne izbăveşte pe noi de toate vătămările sufleteşti şi trupeşti, de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi şi de chinul cel veşnic, cu rugăciunile tale cele bine-primite de Dumnezeu, ca împreună cu tine în veacul ce va să fie, în locaşurile sfinţilor, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi iarăşi se zice Icosul 1: Îngerilor iubită şi plăcută a fost şi mai înainte..., Condacul 1: Apărătorului şi sprijinitorului creştinătăţii...,

Icosul 1

Îngerilor iubită şi plăcută a fost şi mai înainte de pătimire vieţuirea ta, purtătorule de chinuri al lui Hristos, Ioane. Căci cu trup material îmbrăcat fiind, viaţă îngerească pe pământ ai vieţuit, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni, apoi şi cu chinuri. Pentru aceasta noi, după vrednicie, aceste laude aducem ţie:
Bucură-te, că, prin postirile şi rugăciunile tale cele necontenite, îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că prin milosteniile şi lacrimile tale pe demoni i-ai înfricoşat;
Bucură-te, că pe cei întristaţi i-ai mângâiat;
Bucură-te, că pe cei bolnavi i-ai ajutat;
Bucură-te, că în trup muritor te-ai arătat înger pământesc;
Bucură-te, căci cu mintea ai fost om ceresc;
Bucură-te, că din părinţi binecredincioşi ai răsărit;
Bucură-te, că dreapta credinţă până în sfârşit ai păzit;
Bucură-te, că din cetatea vestită Trapezunda ai ieşit;
Bucură-te, că prin toate faptele bune desăvârşit te-ai împodobit;
Bucură-te, că pe mare, neguţător iscusit ai fost;
Bucură-te, că neguţătoria sufletului bine ai chibzuit;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul 1

Apărătorului şi sprijinitorului creştinătăţii, împotrivitorului şi surpătorului păgânătăţii, mucenicului celui de curând arătat, ostaşului lui Hristos celui adevărat, care ca un soare Bisericii Răsăritului a strălucit, şi pe credincioşi de veselie i-a umplut, toţi acum din suflet cântări de mulţumire şi de laudă să-i aducem, şi cu dorire să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, Mare Mucenice al lui Hristos!

şi se face otpustul.

Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Troparul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, glasul al 4-lea

Viaţa ta pe pământ bine cârmuind, pătimitorule, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni şi lacrimi şi iarăşi către pătimire bărbăteşte pornindu-te, necredinţa persienească ai mustrat. Drept aceea Bisericii te-ai făcut întărire şi creştinilor laudă, Sfinte Ioane pururea pomenite.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmos: Deschide-voi gura mea...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ivindu-te nou mucenic, fericite Ioane, lumii mai pe urmă te-ai arătat. Pentru aceea dă-mi cuvânt cu harul tău, ca să laud după vrednicie nevoinţele tale.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stând înaintea divanului, cu ochii cei înţelegători ai văzut ceata cea cinstită a mucenicilor, chemându-te pe tine, Sfinte Ioane, cu bucurie, care cu asemenea cununi te-au împodobit.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu oştirea cea întru tot minunată, a stării tale împotrivă, cele de biruinţă ai luat, asupra firii tiranului, că fiind el ruşinat desăvârşit, de aceea a încetat îndrăznirea tiranilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Îmbrăcându-te în platoşa credinţei pentru mărturisire şi punând coiful darului cel luminat şi cu limba cinstitelor şi dumnezeieştilor cuvinte, Sfinte Ioane, ca şi cu o sabie ai tăiat pe eparhul cel fără de minte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Muntele cel înalt, pe care l-a văzut Daniil şi Piatra care s-a tăiat fără de mână din munte, pe tine mai înainte te-a închipuit, Născătoare de Dumnezeu, că fără de bărbat ai născut nouă pe Emanuel.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Pe ai tăi cântăreţi...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin chinuri ca aurul în ulcea te-ai lămurit, mucenice mărite şi jertfă te-ai adus Cuvântului cel adevărat şi Împăratului puterilor, că în locul focului cel din altar, cu sabia ai fost zdrumicat.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stăpâne cel dintâi şi Doamne, nu s-au săturat evreii cei fără de lege şi de prooroci ucigaşi. Ci şi acest mucenic fiind tras fără de milă, de slugile cele necredincioase, alergând l-au înjunghiat.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Laţuri întindea tiranul cu cuvinte amăgitoare către vânarea mucenicului cel preaînţelept, iar el striga către dânsul: părăseşte-ţi mulţimea minciunilor, că eu făpturii nu mă voi închina, ci numai Făcătorului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Măslin roditor în casa Dumnezeului celui viu, acum s-a arătat racla moaştelor tale, din care luăm vindecări de multe feluri de neputinţe, care prin tine s-au îmbogăţit şi cu minunile tale s-au înfrumuseţat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zis-a dumnezeiescul Iezechiel: şi va fi uşa încuiată. Şi aceasta întru tine s-a împlinit, Stăpână, că întru tine S-a sălăşluit în chip de negrăit Cuvântul Părintelui şi dintru tine născându-Se, purtător de trup S-a arătat lumii, întru amândouă păzindu-te.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Cel ce sade în slavă...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Undiţă înşelătoare era limba tiranului, pornit fiind cu meşteşugirile vrăjmaşului să prefacă degrabă sufletul cel tare. Dar în zadar s-a ostenit, că mucenicul striga cu bucurie: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ce este mie de multe cuvintele tale şi de făgăduinţele cele trecătoare, pe care nebuneşte mi le spui? - striga Ioan către chinuitor. Acestea toate mai amare decât fierea sunt pentru mine - cu dulceaţă zicea, strigând: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Când va înflori pe trupul meu mulţimea rănilor, atunci nădăjduiesc a mă învrednici cununilor celor luminate, zicea mucenicul către tiran. Nu zăbovi mai mult, o păgânule, că eu strig: slavă puterii Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nicidecum nu te voi asculta, o închinătorule la foc, când mă atragi tu către pieire - grăia Ioan; ci mai vârtos cu nevoinţe voi muri pentru Cel ce a murit pentru mine şi cu mucenicii luminat strig: Slavă puterii Tale, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Închipuit-a de demult călătoria lui Israel prin Marea Roşie, naşterea ta cea fără de bărbat, Împărăteasa tuturor. Că precum acela atunci a trecut neudat, aşa şi Hristos din preacurat sângele tău S-a născut, Fecioară.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Spăimântatu-s-au toate...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slăbit-au chinuitorii a bate cărnurile sfântului, ostenit-a şi tiranul încercând să afle chinuri, iar mucenicul vitejeşte răbda, împodobit fiind cu rănile pe care le luase pentru dragostea Domnului său.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât este de înfricoşătoare şi de slăvită suferinţa ta pentru Hristos, de care s-au minunat neamurile care se aflau privindu-te şi ţi-au lăudat răbdarea; iar perşii s-au ruşinat împreună cu evreii, îmbrăcându-se cu ruşine.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împrejur sta mulţimea, privind ceea ce se întâmpla, mărite şi tiranul şedea de faţă nădăjduind să te dobândească. Dar a greşit nebunul în deşert trudindu-se să înfricoşeze pe cel neîngrozit şi în zadar bătea diamantul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Batjocorit-a nebuneasca poruncă a eparhului celui rău credincios, dumnezeiescul Ioan, văzând înşelăciunea şi mândria persienească, zicând: nu mă voi închina soarelui, care e făptură, ci mai ales lui Dumnezeu, Celui Ce a zidit pe oameni cu mâna.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sus era Cel pururea de o Fiinţă cu Tatăl şi Dumnezeu, Dumnezeu-Cuvântul, iar cu noi Dumnezeu şi Om, Născătoare de Dumnezeu, prin tine pogorându-Se către a noastră smerenie, ne-a izbăvit de blestemul strămoşesc; că pe tine Scară cerească te-a văzut patriarhul Iacov.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Înţelepţii de Dumnezeu...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nicidecum nu a putut clătina turnul dreptei credinţe sălbăticia poruncitorului, nici bătaia toiegelor, nici rănile, nici moartea cea de istov.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ochiului heruvimilor s-a asemănat mintea ta cea curată, că jos vitejeşte ai răbdat chinuri şi sus ai vegheat Stăpânului, Care ţi-a trimis ţie cunună de biruinţă.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săltat-au atunci luminat cetele mucenicilor văzând îndrăznirea ta şi împreună cu îngerii privind, în chip nevăzut te întăreau la luptă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lanţurile cele de fier podoabă de aur le socotea Ioan, mucenicul cel ales şi împroşcările cu pietre cele de la evrei, trepte de mergere către cer.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luând închipuirea de Lâna cea plină de rouă a lui Ghedeon, mai înainte a vestit minunea ta, că s-a pogorât ca ploaia pe Lână, Născătoare de Dumnezeu, Unul din Treime în pântecele tău Întrupându-Se.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Cel ce Te-ai înălţat pe cruce...

Plutind pe luciul mării cu neguţătorie, de la răsărit către miazănoapte te-ai nevoit şi chemandu-te Dumnezeu pe tine, precum Matei vama şi tu neguţătoria lăsând, Aceluia ai urmat prin sângele muceniciei, cu cele vremelnice răscumpărând cele netrecătoare, ai luat cunună de biruinţă.

 

Cântarea a 7-a

Irmos N-au slujit făpturii...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Chinurile ce se aduceau ţie, vrednicule de minune, ca nişte săgetături copilăreşti le-ai socotit, cântând cu bucurie: Cel ce eşti prealăudat, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mâinile adesea întinzându-şi către tiranul, zicea Ioan: De ce te osteneşti în deşert, tu, cel ce nu ai ruşine? Căci chinuindu-mă tu, îmi faci mie haină luminoasă şi moartea, cunună a nemuririi.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Eu sunt cu adevărat mucenic al lui Hristos Dumnezeului nostru celui adevărat, mucenicul striga, că socotesc chinurile flori cu bun miros şi vărsarea sângelui, scăldătoare a Botezului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Viaţa pe care o am în trup, o socotesc noapte, cugeta cu dragoste Ioan; degrab dar să-mi fie dezlegată legătura trupului, ca împreună cu Hristos să moştenesc viaţa.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Limba cea ritoricească a rămas fără de glas şi nemişcată, văzându-te pe tine Ceea ce eşti plină de har, că nu poate spune zămislirea cea de negrăit a naşterii tale celei necuprinse.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fericitu-te-au pe tine împăraţii, te-au binecuvântat arhiereii, auzind de a ta vitejească răbdare şi către Hristos mijlocitor câştigându-te pe tine şi acum venind, se închină cinstitelor tale moaşte.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tulburatu-s-au oarecând neamurile, împreună cu poporul cel călcător de Lege, asupra unsului şi Domnului cugetând cele deşarte; şi acum s-au adunat perşii să chinuiască pe Ioan, iar evreii să-l înjunghie.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

A fost prins şi ţinut de tine şi până în sfârşit surpat şarpele cel netrupesc, prin răbdarea trupului tău şi tăria lui şi tirania cea cumplită o a stins Hristos, Cel ce S-a îmbrăcat în trup.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu rănile lui Hristos, lăudându-te, către veşnicele locaşuri te-ai mutat, cu haină mohorâtă fiind îmbrăcat, mucenice, pe care o ai vopsit din sângele tău şi împăratului puterilor te arăţi, dănţuind împreună cu mucenicii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Trimis a fost de demult lui lsaia cărbune, care, fiind scos cu cleştele de serafim, s-a atins de dânsul şi păcatele i-a iertat; iar Cleştele tu eşti, Fecioară, care ai purtat Cărbunele Cel dumnezeiesc, întru iertarea păcatelor omeneşti.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Tot neamul pământesc...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ostaş adevărat al mărturisirii lui Hristos ai fost, Sfinte Ioane şi pierzător vicleşugului celor fără de Dumnezeu; pentru aceea şi acum cu rugăciunile tale pierde semeţia păgânească, supunând-o sub picioarele poporului nostru dreptcredincios.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De a şi fost zdrumicată carnea sfântului tău trup, de s-a şi vărsat sângele tău, dar îngrozirile ce veneau asupra ta nu te-au supus. Drept aceea cu puterea ta ruşinează pe cei ce se scoală asupra noastră şi biruitor arată pe poporul nostru.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfărâmă arcul păgânilor, nebiruitule ostaş, al celor ce se pornesc cu nedreptate asupra moştenirii tale, pe care iubind-o ţi-ai ales-o ţie şi întăreşte pe poporul nostru, ca şi noi cu linişte şi cu pace să petrecem.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei care am dorit după luminată şi cinstită pomenirea ta, am luat şi am sărutat bucurându-ne cu duhul şi săltând ne rugăm, fericite: locul acesta şi poporul, unde ai voit a fi preamărit, păzeşte-l nevătămat, dimpreună cu poporul nostru, cel dreptcredincios.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Care toţi proorocii în multe chipuri L-au vestit, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, am văzut pe Dumnezeu Cel desăvârşit, Care S-a Întrupat pentru noi şi a mântuit pe oameni de blestemul strămoşesc, roagă-L ca şi noi cu rugăciunile tale să scăpăm de veşnica gheenă.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...,

Râvnitor ai fost înţelepciunii, care este comoara bunătăţilor, din care ai şi gustat dumnezeiasca cunoştinţă. Drept aceea spre cele trecătoare fiind silit, către lupte cu nevoinţă ai stat, răni muceniceşti luând, trupului zdrobire şi vărsare de sânge şi acum petreci întru lumina cea negrăită cu mucenicii. Pentru aceea strigăm ţie: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de păcate să dăruiască celor ce cu credinţă se închină sfintelor tale moaşte.

 

Iar de va fi Post:

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...,

Gândesc la judecată şi mă tem, de întrebarea cea înfricoşătoare mă cutremur, de răspunsul Judecătorului mă spăimântez şi mă îngrozesc de chin şi de durerea focului, de întunericul iadului şi de scrâşnirea dinţilor, de viermele cel neadormit. Vai mie, ce voi face când se vor pune scaunele şi cărţile se vor deschide şi faptele se vor vădi? Atunci, Stăpână, Ajutătoare mie să-mi fii şi Folositoare prea fierbinte, că pe tine te am Nădejde eu netrebnicul robul tău.

Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava și către Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, ajutători în lucrarea de apostolat a laicatului (a Episcopului Macarie Drăgoi)

on iulie 17, 2019

Sfinte Mare Mucenice Ioan cel Nou de la Suceava, ca un iubitor de Hristos ai urmat Acestuia pe Cruce, înfruntările urâtorilor de creștini din Cetatea Albă biruind prin mărturisire și martiriu. Sfinte Constantine Voievodule, apostol al dreptei credințe te-ai făcut prin multe osteneli pentru Biserica lui Hristos, ajutând pe românii ortodocși din Transilvania și pe dreptmăritorii din ținuturile aflate sub stăpânirea otomană. Lucrarea ta ai încununat-o cu martiriul la Istanbul, unde ai pătimit împreună cu cei patru fii ai tăi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei și cu sfetnicul Ianache. Pentru acestea, către voi, Sfinților Ioan cel Nou și Constantine Voievod, ne îndreptăm ca și către niște mucenici și apostoli care credința ați propovăduit cu prețul vieții. Iar noi, cei care cinstim pomenirea voastră și care, mireni fiind, în ogorul misiunii Bisericii ostenind, rugăciune cu evlavie aducem vouă, îndrăznind la ajutorul vostru.

Mărturisim că neputincioasă ne este tăria, puțină priceperea și șovăielnică credința. Împuținați sufletește ne aflăm, dezbinați și zăbavnici la inimă în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Înaintea vrăjmașilor credinței suntem slabi și lipsiți de apărare din faptele noastre. Fie-vă milă, Sfinților Mucenici, și nu ne lipsiți de ajutorul și binecuvântarea voastră. Luminați-ne întunericul în care orbecăim. Călăuziți-ne și arătați-ne feluritele ispite și înfățișări ale răului, ca să nu cădem în cursele vicleanului. Ajutați-ne să ieșim din încercările care ne-au cuprins și din primejdii să ne izbăvim. Întărire și luminare pentru creștini dăruiți, iar din năvala ispitelor ne sloboziți. Căci multe necazuri ne cuprind și multe înfruntări și puneri la încercare a credinței se abat asupra noastră. Dar, cu rugăciunile și binecuvântarea voastră, milă de la Preamilostivul Dumnezeul nădăjduim să dobândim, ca și noi, împreună cu voi, să dăm buna mărturie a credinței și a adevărului. Amin.

Note:

^[1] Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava († 1340) este sărbătorit pe 2 iunie, iar la 24 iunie se sărbătorește aducerea moaștelor sale în mănăstirea ocrotită de el în Suceava, unde se păstrează și astăzi; Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu este sărbătorit la 16 august, dimpreună cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Raduși Matei, și cu sfetnicul Ianache. Au fost muceniciți de către turci, la Istanbul (Constantinopol), în anul 1714. Moaștele lor se cinstesc în biserica Sfântul Gheorghe – Nou din București. Un fragment din moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu se află și în Paraclisul de la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, din Stockholm.