Aceşti sfinţi erau din cetatea Vanea; şi fiindcă aveau dragoste către mărturisitorii şi mucenicii lui Hristos, s-a dus la Cezareea, unde mulţi pătimeau pentru Hristos. Aflîndu-se acolo că erau creştini, au fost duşi la ighemonul Firmilian, şi mărturisind în faţa tuturor pe Hristos, îndată au fost supuşi la chinuri mari. Dar fiindcă stăteau tari în mărturisirea lui Hristos, ighemonul s-a mîniat foarte, şi i-a dat spre mîncare fiarelor. Mai întîi fericitul Adrian a fost aruncat înaintea unui leu şi, luptîndu-se cu el, şi cu harul lui Dumnezeu rămînînd nevătămat, i s-a tăiat capul. Apoi Sfîntul Evul a fost aruncat şi el înaintea aceluiaşi leu. Dar fiindcă a biruit pe leu şi a rămas nevătămat, i s-a tăiat capul. Şi aşa au luat amîndoi cununa muceniciei cea nevestejită.
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR - Va invit sa citim acest acatist timp de 40 de zile pentru tara noastra, una din gradinile Maicii. Hei, merci că ai citit până aici! 🤗 ↓ Te-ar putea interesa și următorul articol... Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
joi, 3 aprilie 2025
Rugăciunea Dreptului Simeon, cea mai veche rugăciune biblică a Bisericii
Rugăciunea Dreptului Simeon, cea mai veche rugăciune biblică a Bisericii

Biserica noastră Ortodoxă prăznuiește cu mare cinste, în ziua de 2 februarie, la 40 de zile de la slăvitul praznic al Nașterii Domnului, Întâmpinarea Domnului, cunoscută în popor şi sub numele de Stretenia. Termenul provine din limba slavă veche, de la cuvintele „sŭrĕtenije” sau „strĕtenije”, fiind tradus în limba română tot cu sensul de „întâlnire” sau „întâmpinare”.
Sărbătoarea amintește de momentul în care, Mântuitorul a fost dus la Templu pentru închinare de Fecioara Maria și de Dreptul Iosif, spre împlinirea Legii care prevedea ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie dăruit lui Dumnezeu în a 40-a zi de la naștere, moment în care se făcea și curățirea mamei.
Citind Sfânta Scriptură, aflăm că la Templu, Mântuitorul nu a fost închinat de către părinții Săi, ci a fost primit în brațe de către Sfântul și Dreptul Simeon, rămas în conștiința Bisericii și cunoscut până astăzi ca fiind „primitorul de Dumnezeu”, care ne-a lăsat ca moștenire cea mai veche rugăciune biblică. Cine a fost Dreptul Simeon, când a trăit și în ce context a rostit cea mai veche rugăciune biblică a Bisericii noastre? Aflați în rândurile de mai jos!
Cine a fost Dreptul Simeon?
Se spune că Sfântul și Dreptul Simeon el era unul dintre cei 72 de intelectuali evrei care au tradus Cărțile Vechiului Testament din limba ebraică în limba greacă, în Alexandria (Egipt) aproximativ în anul 250 î. Hr. În clipa în care a ajuns la versetul 14, capitolul 7 din cartea profetului Isaia („Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte un prunc şi vor chema numele Lui Emanuel”), Dreptul Simeon a tradus cu „femeia” sau „tânăra” în loc de „fecioara”. A doua zi, ca prin minune, găsind cuvântul „fecioara” în textul pe care îl tradusese, l-a șters și a scris ca mai înainte, crezând că poate unul dintre ceilalți colegi de traducere a intervenit. Însă, intervenise rânduiala lui Dumnezeu. Acest lucru i l-a confirmat un înger, care i s-a arătat noaptea în somn și i-a spus să nu mai înlocuiască termenul „fecioara” deoarece acesta este cuvântul corect, iar pentru că nu a crezut cuvintele profetului Isaia, nu va vedea moartea până când nu îl va întâlni pe Mântuitorul.
Deși L-a întâlnit pe Hristos încă din primele zile ale vieții Sale, Dreptul Simeon nu trebuie confundat cu Sfântul Apostol Simeon, ruda Domnului. Acesta din urmă a fost fiul lui Cleopa, fratele lui losif, logodnicul Maicii Domnului, după cum mărturisesc scriitorii Eusebiu de Cezareea, Gheorghe Chedrin şi Nichifor Xantopol. A fost fratele lui Iacov, Iosie și Iuda, cei numiți și „frații Domnului”, ei fiind, de fapt, veri ai Mântuitorului. Sfântul Simeon a făcut parte, la rândul său, din cei Șaptezeci de Apostoli ai Mântuitorului și a predicat Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos în ludeea, după Învierea și Înălțarea Domnului la Ceruri.
Cea mai veche rugăciune biblică a Bisericii
Revenind la episodul biblic, Dreptul Simeon l-a luat pe prunc în brațe și, mulțumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a Vecerniei: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel”. (Luca 2, 29-32). Sfântul Simeon i-a spus, apoi, Sfintei Fecioare: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi”. (Luca 2, 34-35).
Astfel, pe lângă cântarea Maicii Domnului şi a Sfintei Prorociţe Ana, rugăciunea „Acum slobozeşte” este cea mai veche rugăciune biblică utilizată în cultul liturgic al Bisericii noastre. Citind rugăciunea, înțelegem pe de o parte faptul că Dreptul Simeon mulțumește lui Dumnezeu că l-a ținut în viață, așa după cum Duhul Sfânt i-a promis atunci când i-a spus că nu va vedea moartea până ce nu-L va vedea pe Mesia, pe cel pe care întreg poporul evreu îl aștepta ca Mântuitor. Apoi, expresia „că văzură ochii mei mântuirea Ta”, se referă direct la numele Pruncului Hristos, întrucât „Ieshua” în limba ebraică înseamnă „Dumnezeu mântuiește” sau „Dumnezeu este Mântuitor”.
Citită la Vecernie, așa cum am menționat, rugăciunea reprezintă apusul vremii Vechiului Testament, după cum Vecernia este amurgul zilei naturale. Asemenea Sfântului Simeon, care a putut să-și dea sufletul în mâinile Domnului după ce l-a întâlnit pe Hristos, așa fiecare creștin care participă la slujba Vecerniei poate dormi în pace, mulțumind Domnului pentru toate cele care i le-a dăruit în ziua care se încheie.
Preasfințitul Petru, episcop de Caffa, a făcut într-unul dintre studiile sale o frumoasă caracterizare a acestei rugăciuni, arătând că ea exprimă „liniştea împlinirii unui ţel şi împăcarea pe care o dădeau acestor suflete, nădejdea şi siguranţa apropiatei veniri a Răscumpărătorului făgăduit şi aşteptat de atâta amar de vreme. Ca şi Simeon, putem închide şi noi ochii în pacea nopţii şi a somnului aducător de odihnă şi întremare. Iar cum somnul nopţii îl închipuie pe cel al morţii, rugăciunea dreptului Simeon ne aduce aminte şi de sfârşitul vieţii noastre, când v-a trebui ca şi noi să spunem, cu conştiinţa liniştită şi cu inima împăcată: „Acum slobozeşte, Doamne, pe robul Tău în pace…”.
Rugăciunea Dreptului Simeon
Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel.
Canon de rugăciune către Sfântul şi Dreptul Simeon
Tropar la Praznicul Întâmpinării Domnului
Glasul 1
Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric. Veseleşte-te şi tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în braţe pe Izbăvitorul sufletelor noastre, Cel Ce ne-a dăruit nouă şi Învierea.
Cântarea 1
Glasul al 4-lea
Irmos: Deschide-voi gura mea...
Stih: Sfinte şi Dreptule Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În locaşurile drepţilor cu bucurie sălăşluindu-te, pe Domnul Cel Drept, Dreptule Simeon, roagă-L să îndrepteze pe cei ce prăznuiesc Dumnezeiasca ta mutare, preafericite.
Stih: Sfinte şi Dreptule Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel ce în Lege ai fost sfinţitor, preasfinţite, pe Cel Ce a propovăduit Legea, Prunc L-ai văzut. Şi după Legea firii, de Dumnezeu primitorule, murind, la Viaţa Cea Nemuritoare, bucurându-te, te-ai mutat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe Cel Ce ţine în mâinile Sale marginile lumii, L-ai văzut purtat de mâinile Fecioarei; şi în cinstitele tale braţe primindu-L, mai cinstit decât Moise te-ai arătat, preafericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Plin S-a deşertat, Cel mai înainte de veci S-a început, Cuvântul S-a Întrupat, Ziditorul S-a zidit, Cel Neîncăput în pântece a încăput, din tine Întrupându-Se, de Dumnezeu Dăruită.
Cântarea a 3-a
Irmos: Pentru ca Biserica cea stearpă...
Stih: Sfinte şi Dreptule Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înălţându-te cu sfinţite fapte, de Dumnezeu grăitorule, ca un stâlp luminos sprijinit în chip vădit de Sfântul Duh te-ai arătat. Pentru aceasta te lăudăm.
Stih: Sfinte şi Dreptule Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Domnul Legii, Care a deschis pântecele cel Fecioresc şi Prunc purtător de Trup S-a făcut, Dreptule Simeon, L-ai văzut; pe Cel Ce dăruieşte tuturor izbăvire.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cel Ce a zidit cu mâna pe om Întrupându-Se, de mâinile tale a fost ţinut, sfinţindu-te în chip vădit pe tine; şi cerându-te tu la Viaţa ce va să fie, preafericite, te-ai eliberat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cleşte Duhovnicesc, purtând Cărbunele Cel Dumnezeiesc, Care din sângele tău S-a Întrupat mai presus de minte, dacă L-a văzut Dreptul Simeon, bucurându-se, te-a fericit, Ceea ce eşti cu totul fără de prihană.
Irmosul
Pentru că Biserica cea stearpă din păgâni a născut, iar adunarea cea cu mulţi fii a slăbit, Minunatului Dumnezeului nostru să-I strigăm: Sfânt eşti Doamne!
Cântarea a 4-a
Irmos: Cel Ce şade în Slavă...
Stih: Sfinte şi Dreptule Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Învechitu-te-ai întru bătrâneţe, dar întru credinţă ai întinerit, vrând Dreptule Simeon să vezi Prunc Tânăr pe Cel Desăvârşit, Care a înnoit lumea cea învechită prin asuprirea luptătorului celui vechi.
Stih: Sfinte şi Dreptule Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Să fericim cu un glas pe Dreptul Simeon Fericitul, ca pe cel ce s-a învrednicit a vedea pe Dumnezeu, Care S-a îmbrăcat în Trup, ca să facă fericiţi pe cei ce mai înainte erau ticăloşi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Dătător Legii Te cunosc pe Tine, Cel Ce Te-ai Întrupat în afară de firea Legilor, Care în Lege Nouă, ne-ai făcut a locui; Dreptul Simeon a strigat: unule Doamne, acum mă slobozeşte la Viaţa Cea Nestricăcioasă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce în mână toate le poartă, de mâinile pururea Fecioarei este purtat; pe Aceasta, ca pe Ceea ce L-a născut, mai presus decât Heruvimii şi Serafimii a făcut-o. Pe aceea să o lăudăm şi cu evlavie să o fericim.
Cântarea a 5-a
Irmos: Spăimântatu-s-au toate...
Stih: Sfinte şi Dreptule Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu curăţia minţii, ca un înger slujind lui Dumnezeu Atottiitorul, fericite, cu sângele jertfelor ai curăţit de demult pe poporul lui Israel, mai înainte arătând prealuminat Sângele Cel de mântuire.
Stih: Sfinte şi Dreptule Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine însuţi te-ai făcut, prin Dumnezeieşti fapte, Biserică Preasfântă a lui Dumnezeu, de Dumnezeu grăitorule; pentru aceasta ai văzut pe Dumnezeu cu Trup ca un Prunc, în Sfânta Biserică, mutându-te pe tine la Dumnezeieştile Locaşuri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Astăzi să lăudăm cu toţii, duhovniceşte dănţuind, pe Sfântul şi Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu şi împreună cu dânsul pe Sfânta Proorociţă Ana cea Preaînţeleaptă, ca pe cei ce au fost prooroci ai lui Dumnezeu şi L-au văzut pe Dânsul Prunc făcut pentru noi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce din fire este Neschimbat, nearzând pântecele tău, Ceea ce Singură eşti mai Sfântă decât Heruvimii, Om S-a arătat, din tine născându-Se; şi pe toţi cei lepădaţi prin stricăciune i-a mântuit, Maica lui Dumnezeu, cu totul fără de prihană.
Cântarea a 6-a
Irmos: Strigat-a mai înainte...
Stih: Sfinte şi Dreptule Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strigat-ai, Dreptule Simeon, când ai văzut pe Domnul; acum, precum ai făgăduit, slobozeşte pe robulTău, Mântuitorule, ca să vestesc tuturor celor din iad Dumnezeiasca Ta Întrupare.
Stih: Sfinte şi Dreptule Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înfrumuseţatu-te-ai şi decât Moise mai luminat te-ai făcut, în braţe primind pe Cel cu Frumuseţe Împodobit, bătrânule Simeon, Care pentru noi, precum suntem noi, Prunc S-a făcut.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ridicându-te plin de Ape Dumnezeieşti, ai venit la cei ascunşi în întunericul iadului şi văzându-te cei ce erau încătuşaţi acolo, Dreptule Simeon, de Dumnezeiască răcorire s-au umplut.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Totdeauna caută să mă vâneze pe mine cel preaviclean; ci, mă rog ţie: din cursele lui mă smulge, Stăpână şi sub Dumnezeiescul Acoperământ al aripilor tale întreg mă păzeşte.
Irmosul
Strigat-a, mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona în chit rugându-se: din stricăciune mântuieşte-mă, Iisuse, Împărate al Puterilor.
CONDAC
Glasul 1
Cel Ce cu naşterea Ta ai sfinţit pântecele Fecioarei şi mâinile Dreptului Simeon care Te-au întâmpinat acum le-ai binecuvântat şi precum se cuvenea ne-ai mântuit pe noi, Hristoase Dumnezeule, împacă lumea ce se găseşte în războaie şi întăreşte Biserica pe care o ai iubit, Unule Iubitorule de oameni.
Cântarea a 7-a
Irmos: N-au slujit făpturii...
Stih: Sfinte şi Dreptule Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
După Lege ai slujit Domnului Atotţiitorului ca un drept, cu adevărat, sub Lege fără greşeală aflându-te, fericite. Pentru aceasta ai cântat: Domnul părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfinte şi Dreptule Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Bucuria celor necăjiţi a venit, Izbăvirea lui Israel cu adevărat s-a arătat ca un Prunc în Biserica Sa şi Simeon bucurându-se a strigat: slobozeşte-mă la Viaţa ce va să fie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pentru milostivirea îndurărilor tale, pe mine, robul Tău cel trudit cu Scriptura Legii şi gârbovit de bătrâneţ, slobozeşte-mă, Mântuitorule, a strigat Dreptul Simeon, că Te-am văzut pe pământ Trup purtând.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Deplin, Nedeşertând Preacuratul Sân al Tatălui Celui Ce L-a Născut, în sânurile tale, Preacurată, ca un Prunc a şezut, gătind, Preacurată, Sfinţită şedere cu adevărat, celor cu care a voit a Se asemăna.
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi...
Stih: Sfinte şi Dreptule Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Dumnezeu Cel Preaînalt, Care a venit să împodobească lumea cea văduvită de Dumnezeiasca Slavă, ca pe o mireasă, văduva Ana cea prealăudată şi care strălucea cu harul proorociei, L-a slăvit şi Dumnezeiasca Izbăvire Ce era să fie tuturor, celor ce erau de faţă, a arătat-o.
Stih: Sfinte şi Dreptule Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Jertfele de sânge ale Legii le-ai adus, vestind de departe Preasfinţitul Sânge al Mielului Cel de mântuire, Ce s-a vărsat din milostivirea cea negrăită; pe Acela Întrupat ţinându-L, Dreptule Simeon ai fost preamărit mai mult decât Moise şi decât toţi Proorocii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Văzând pe Cel Dorit, dezlegare din trup ai luat, de Dumnezeu insuflate şi ca nişte grâu copt te-ai mutat la părinţi, mărite, crescut fiind în bătrâneţi frumoase. Pentru aceasta săvârşim pomenirea prăznuirii tale cu bucurie sufletească.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca pe un Crin, ca pe un Trandafir cu bun miros, ca pe o Dumnezeiască Mireasmă te-a cules pentru Sine Cuvântul, Dumnezeul Cel Preaînalt, Preacurată Dumnezeiască Mireasă şi în pântecele tău S-a Sălăşluit, umplând de bună mireasmă firea noastră, ce se umpluse de întinăciunea cea din păcat, Marie, de Dumnezeu Născătoare.
Irmosul
Să lăudăm, bine să cuvântăm şt să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea o ridică să cânte Ţie: pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Eva cu adevărat...
Stih: Sfinte şi Dreptule Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cinstite sunt mâinile tale cu adevărat, de Dumnezeu primitorule, cele ce s-au atins de Dumnezeieştile mădulare ale Celui Ce Se atinge de munţi şi fumegă, precum cântă David; cu adevărat fericit ai fost tu. Pentru aceasta după vrednicie te lăudăm.
Stih: Sfinte şi Dreptule Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Racla ta izvoreşte credincioşilor tămăduiri şi fericită este pomenirea ta, strălucind mai mult decât soarele şi sufletele tuturor luminând, întunericul duhovnicesc risipind, slujitorule al Tainelor, preasfinţite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Luminează cu strălucire duhovnicească, întocmai ca soarele şi luna, partea cea de sub soare, Înţeleapta Ana Proorociţa şi Bătrânul Simeon Măritul. Pentru care izbăveşte-ne pe noi, Iubitorule de oameni Doamne, de întunericul păcatelor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Dacă te-a văzut venind pe tine, Maica lui Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu, bătrânul a zis ca un prooroc: iată Fiul tău spre ridicarea şi căderea multora este pus, Stăpână şi spre semn cu anevoie de tâlcuit.
Irmosul
Eva cu adevărat prin boala neascultării a primit blestemul în partea cea mai dinăuntru; iar tu Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla pântecelui tău, Binecuvântare lumii ai înflorit. Pentru aceasta toţi te mărim.
SEDELNA
Glasul al 3-lea
Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...
Pe Tine, Cel Ce Te-ai Întrupat din Fecioară, Hristoase, bucurându-se Te-a primit în braţe Sfinţitul Simeon, strigând: acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne. Şi Sfânta Ana cea fără de prihană, proorociţa şi mărita, mărturisire şi laudă Ţi-a adus Ţie. Iar noi, Dătătorule de viaţă, strigăm către Tine: Slavă Ţie, Celui Ce ai binevoit aşa!
ACATISTUL SFÂNTULUI ŞI DREPTULUI SIMEON, PRIMITORUL DE DUMNEZEU

(3 Februarie)
Rugăciunile începătoare
De este preot, începe aşa :
Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Iar de nu este preot, se zice :
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni eşti şi pe toate le împlineşti, Vistierul Bunătăţilor şi Dătătorule de Viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte Bunule sufletele noastre !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără-De-Moarte, miluieşte-ne pe noi ! (de 3 ori)
Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin!
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi ! Doamne, curăţeşte păcatele noastre ! Stǎpâne, iartă fărădelegile noastre ! Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru Sfânt Numele Tău !
Doamne miluieşte ! (de 3 ori)
Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !
Tatǎl nostru, Carele eşti în Ceruri, Sfinţească-se Numele Tău ! Vie Împărăţia Ta ! Facă-se Voia Ta ! Precum în Cer aşa şi pe Pământ. Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri ! Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbǎveşte de cel viclean ! Amin !
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi ! Amin !
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca Unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi !
Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh !
Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit ; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un Milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău ; toţi lucrul Mâinilor Tale şi Numele Tău chemăm.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !
Uşa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne izbăvim prin Tine de nevoi, că Tu eşti mântuirea neamului creştinesc.
Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute. Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii ; lumină din lumină, Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut,
Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care, pentru noi oamenii si pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi s-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin !
Doamne miluieşte ! (de 12 ori)
Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !
Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu ! (o închinăciune)
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu ! (o închinăciune)
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru ! (o închinăciune)
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru Credincioşia Ta, auzi-mă, întru Dreptatea Ta! Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta! Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare ; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult ; cugetat-am la toate Lucrurile Tale, la faptele Mâinilor Tale m-am gândit.
Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab’ auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu! Nu-Ţi întoarce Faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor care se coboară în mormânt! Fă să aud dimineaţa Mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea! Arată-mi Calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu!
Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne! Învaţă-mă să fac Voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu! Duhul Tău Cel Bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii! Pentru Numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă! Întru Dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu! Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău!
Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !
Aliluia ! Aliluia ! Aliluia ! Slavă Ţie, Dumnezeule !
Aliluia ! Aliluia ! Aliluia ! Slavă Ţie, Dumnezeule !
Aliluia ! Aliluia ! Aliluia ! Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului ! (de 3 ori)
Apoi, Troparul Sfântului şi Dreptului Simeon (Glasul al 4-lea) :
Astăzi bătrânul Simeon se umple de bucurie, primind în brațe în chip de Prunc pe Dumnezeu cel Veșnic. Și, cerând să fie slobozit din legăturile cărnii, strigă: „Văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor.„
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh !
Apoi se zice : Condacul Sfântului şi Dreptului Simeon (Glasul al 4-lea) :
Pe Ziditorul tuturor și Domnul, luându-L Simeon, bătrânul, pre mâinile sale, s-a rugat a se dezlega de legăturile vieții acesteia stricăcioase și, slobozindu-se, s-a mutat la viața veșnică.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !
Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale, noi, nevrednicii. Că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi ? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.
Psalmul 50
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după Mare Mila Ta şi după mulţimea Îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea! Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte ; că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât Drept eşti Tu întru Cuvintele Tale şi Biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit ; cele nearătate şi cele ascunse ale Înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi ; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie ; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce Faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le! Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele! Nu mă lepăda pe mine de la Faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine! Dă-mi mie bucuria Mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte! Învăţa-voi pe cei fără de lege Căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele ; bucura-se-va limba mea de Dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat ; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa Lui Dumnezeu : duhul umilit ; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot ; atunci vor pune pe Altarul Tău viţei.

Condacul 1
Ca un lăcaş minunat, sfinţit de lumina Duhului, te-ai arătat în
mijlocul poporului ales, aşteptând cu dor venirea Mântuitorului în trup,
cu Care vorbeai neîncetat în cămara inimii tale, aducându-i jertfa
cântării de : Aliluia !
Icosul 1
Primind
la urechea inimii tale şoaptele Duhului, ca pe o comoară ai socotit
Cuvintele Dumnezeieşti şi le-ai păstrat în vistieria inimii tale,
aprinzând tot mai mult Focul Iubirii Cereşti şi întraripându-te cu
nădejdea vederii Celui Nevăzut ; pentru aceasta, minunându-ne de dar dat
ţie de sus, cu cuviinţă îngerească îţi aducem flori de cântări ca
acestea :
Bucură-te, primirea nădejdii mântuitoare !
Bucură-te, flacără a Înţelepciunii Dumnezeieşti !
Bucură-te, cunoscător al Adâncurilor Duhului !
Bucură-te, sălaş al BineCuvântărilor Dumnezeieşti !
Bucură-te, încredinţare a tainei minunate !
Bucură-te, vederea Celui Nevăzut cu ochii sufletului !
Bucură-te, sălaş al sfinţeniei luminătoare !
Bucură-te, aşteptarea mângâierii lui Israel !
Bucură-te, casă sfinţită a Darurilor Duhului !
Bucură-te, cunună a îngereştii înţelepciuni !
Bucură-te, turn neclintit al faptelor bune !
Bucură-te, aşteptare roditoare de vederi minunate !
Bucură-te, Sfinte şi Drepte Simeoane, mărturisitorule al Întrupării Cuvântului !
Condacul 2
Ca
o stea prea luminoasă străluceai în mijlocul celor şaptezeci de
înţelepţi ai lui Israil, fiind însetat de lumina înţelepciunii Celui Ce
primeşte, din multa Sa milostivire, din nevrednicele noastre guri lauda
îngerească : Aliluia !
Icosul 2
Adâncul
judecăţilor dumnezeieşti prea înfricoşător l-ai socotit, Sfinte
Simeoane, şi încercând să-l cuprinzi între hotarele minţii omeneşti, ai
gândit că e cu neputinţă ca o fecioară să ia în pântece, neştiind de
bărbat; dar te-ai învrednicit mai apoi a vedea cu ochii tăi mântuirea
lui Israel gătită prin Fecioara şi Născătoarea de Dumnezeu, pentru care
primeşte cuvinte de cinstire ca acestea :
Bucură-te, pătrunderea tainelor înalte !
Bucură-te, vederea celor mai presus de minte !
Bucură-te, cercetare întru înţelepciune a Scripturilor !
Bucură-te, aşteptarea celor nemaivăzute !
Bucură-te, împărtăşire din izvorul înţelepciunii !
Bucură-te, primirea cuvântului mântuitor !
Bucură-te, oglindă a darurilor dumnezeieşti !
Bucură-te, cort sfinţit al Treimii !
Bucură-te, adăpare din cuvintele Scripturii !
Bucură-te, luminare cu razele proorociilor !
Bucură-te, plinitor al legii dumnezeieşti !
Bucură-te, vederea rânduielii Stăpânului !
Bucură-te, Sfinte şi Drepte Simeoane, mărturisitorule al Întrupării Cuvântului !
Condacul 3
Voind
a cuprinde taina naşterii Fecioarei în oglinda minţii omeneşti, te-ai
grăbit a şterge tălmăcirea cuvintelor proorocului Isaia, dar, luând
îndreptare prin înger, ai cântat Stăpânului : Aliluia !
Icosul 3
Îngerul
Domnului a fost trimis ca să te oprească de la fapta ce voiai să o
săvârşeşti din îndoiala inimii şi ţi-a vestit că vei vedea plinirea
celor proorocite, de care minune veselindu-te, te învredniceşti acum de
cinstirea noastră :
Bucură-te, primirea făgăduinţei mântuitoare !
Bucură-te, îndreptare minunată prin înger !
Bucură-te, ascultarea cuvântului dumnezeiesc !
Bucură-te, îndulcire de purtarea de grijă a Ziditorului !
Bucură-te, tâlcuirea tainei mai presus de minte !
Bucură-te, împărtăşire de lumina înţelepciunii !
Bucură-te, descoperirea adâncului judecăţilor dumnezeieşti !
Bucură-te, ascultarea glasului îngeresc !
Bucură-te, lămurirea tainei străine înţelegerii omeneşti !
Bucură-te, buna mireasmă a sfinţeniei !
Bucură-te, făclie nestinsă în ceata drepţilor !
Bucură-te, aşteptarea vederii celor proorocite !
Bucură-te, Sfinte şi Drepte Simeoane, mărturisitorule al Întrupării Cuvântului !

Condacul 4
Cuvintele îngerului păstrându-le în
cartea inimii tale ca pe nişte daruri înaintemergătoare vederii
Cuvântului, ţi-ai împodobit sufletul cu aripile îngereşti ale
rugăciunii, strigând către Dătătorul tuturor darurilor : Aliluia !
Icosul 4
Viaţa
ta a fost ca o oglindă a vieţuirii îngereşti, întru toate împrejurările
ferindu-te de orice răutate şi curăţindu-ţi ochii sufletului cu roua
rugăciunii; noi, minunându-ne de râvna ta de împodobire cu virtuţi în
aşteptarea Adevărului, îţi aducem stâlpările noastre de gând cinstitor
de viaţă curată :
Bucură-te, îndemnător spre vieţuire îngerească !
Bucură-te, vas purtător de daruri cereşti !
Bucură-te, suflet îmbrăcat în haina curăţiei !
Bucură-te, mireasmă tainică a darurilor Duhului !
Bucură-te, ocrotitor tainic al pruncilor !
Bucură-te, scară a virtuţilor dumnezeieşti !
Bucură-te, lucrător osârdnic în pământul mântuirii !
Bucură-te, curăţirea minţii în râurile umilinţei !
Bucură-te, aşteptarea Luminii neapuse !
Bucură-te, carte a cugetărilor dumnezeieşti !
Bucură-te, făclie sfinţită a dreptăţii !
Bucură-te, stâlp neclintit al virtuţii !
Bucură-te, Sfinte şi Drepte Simeoane, mărturisitorule al Întrupării Cuvântului !
Condacul 5
Biserică
a Cuvântului te-ai făcut, mai înainte de arătarea Acestuia cu trupul pe
pământ, sălăşluindu-te în preajma templului şi aducând rugăciuni
neîncetate pentru mântuirea lumii de sub robia celui viclean, dar şi
laudă milostivirii Stăpânului : Aliluia !
Icosul 5
Ascultând
îndemnul Duhului, te-ai grăbit să ajungi la templu, ca să îmbrăţişezi
pe Cel Ce toată lumea îmbrăţişează cu însuşi gândul Său desăvârşit de
iubire; iar noi, prin îmbrăţişarea rugăciunii, îţi aducem şoaptele
gândurilor de evlavie :
Bucură-te, plinirea nădejdii luminoase !
Bucură-te, îmbrăţişarea Celui Necuprins cu mintea !
Bucură-te, primirea mângâierii Duhului !
Bucură-te, pas sfinţit spre templul încăpător al Darului !
Bucură-te, răspunsul dorit la rugăciuni stăruitoare !
Bucură-te, îndulcire de vederea Celui Nevăzut !
Bucură-te, foc al rugăciunii la jertfelnicul inimii !
Bucură-te, primirea razelor nădejdii mântuitoare !
Bucură-te, cercetare iubitoare a Duhului !
Bucură-te, îndemnător spre limanul Cuvântului !
Bucură-te, călătorie în corabia rugăciunii !
Bucură-te, vederea celor mai presus de înţelegere !
Bucură-te, Sfinte şi Drepte Simeoane, mărturisitorule al Întrupării Cuvântului !
Condacul 6
Ochii
tăi însetaţi de vederea Izvorului vieţii s-au umplut de lacrimile
bucuriei, văzând ca într-o icoană, purtându-Se în braţele Fecioarei, pe
Cel Ce a luat trup pentru noi, Căruia I-ai cântat : Aliluia !
Icosul 6
Cunoscut-ai
că Pruncul ţinut în braţe de Maica Sa cu dragoste este Mesia Cel
făgăduit şi braţele ţi-ai deschis ca să cuprinzi pe Cel Necuprins în
ceruri; pentru aceasta, mărind evlavia şi dragostea ta faţă de Cel Ce
S-a îmbrăcat cu haina smeritului nostru trup, te împodobim cu laude ca
acestea :
Bucură-te, vederea Mântuirii lui Israel !
Bucură-te, dragoste nestinsă pentru Adevăr !
Bucură-te, izvor de laude dumnezeieşti !
Bucură-te, întâmpinarea Celui tăinuit sub haina trupului smerit !
Bucură-te, îmbrăţişarea celui Ce cuprinde toată zidirea !
Bucură-te, vestirea Mângâierii lui Israel !
Bucură-te, împodobirea Pruncului cu gânduri iubitoare !
Bucură-te, îmbrăţişarea Celui Ce cu mâna Sa te-a zidit !
Bucură-te, adăpare din smerenia Cuvântului !
Bucură-te, vederea Pruncului vechi de zile !
Bucură-te, întâmpinarea Celui de pe scaunul heruvimilor !
Bucură-te, odihna gândurilor dumnezeieşti !
Bucură-te, Sfinte şi Drepte Simeoane, mărturisitorule al Întrupării Cuvântului !
Condacul 7
Recunoscut-ai
pe Fecioara Cea proorocită de Isaia ca fiind Maică a Celui mai presus
de ceruri şi i te-ai închinat ei, cântând Stăpânului : Aliluia !

Icosul 7
Văzut-ai pe Cea fără prihană înconjurată
de cerească lumină şi de dumnezeieştile raze strălucită şi te-ai
veselit cu duhul, mărind smerenia Celui Ce nu S-a ruşinat a cerceta
nevrednicia noastră, luând chip de Prunc; Acestuia închinându-ne, pe
tine te cinstim cu cântări ca acestea :
Bucură-te, vederea Fecioarei născătoare de prunc !
Bucură-te, laudă adusă Treimii !
Bucură-te, minunare de înţelepciunea Ziditorului !
Bucură-te, vederea plinirii proorociei lui Isaia !
Bucură-te, mărturisirea judecăţilor dumnezeieşti !
Bucură-te, întâmpinarea Celei pline de dar !
Bucură-te, adăpare din vasul milei dumnezeieşti !
Bucură-te, vederea Celei închipuite în cuvinte de prooroci!
Bucură-te, îndulcire de tainele înalte !
Bucură-te, bucurie revărsată în pământul inimii !
Bucură-te, lauda Altarului sfinţeniei !
Bucură-te, stea mărturisititoare a tainelor înalte !
Bucură-te, Sfinte şi Drepte Simeoane, mărturisitorule al Întrupării Cuvântului !
Condacul 8
Luând
în braţe pe Ziditorul Tău, cu smerenie ţi-ai plecat gândul înaintea Lui
şi i-ai cerut să te slobozească, pentru a-i cânta neîncetat cu îngerii :
Aliluia !
Icosul 8
Văzând
mai dinainte patima şi răstignirea lui Hristos cu ochii prooroceşti ai
sufletului şi sabia mâhnirii ce rănea inima Fecioarei, nu i-ai tăinuit
Celei Preafericte întristarea care avea s-o cuprindă la vederea Fiului
Ei răstignit pe Cruce; minunându-ne de plinirea cuvintelor tale, te
cinstim cu evlavie aşa :
Bucură-te, împărtăşire de darul proorociei !
Bucură-te, glas prin care s-a făcut vestirea Duhului !
Bucură-te, înţelegerea tainei necuprinse de minte !
Bucură-te, vederea în oglinda minţii a Răstignirii lui Hristos!
Bucură-te, vestitor al Patimilor Cuvântului !
Bucură-te, mângâierea Fecioarei prin cuvânt !
Bucură-te, adăpare din durerea Celei fără prihană !
Bucură-te, văzător al celor ascunse !
Bucură-te, sălăşluire în cămara proorociei !
Bucură-te, împărtăşire de slava dreptăţii !
Bucură-te, casă luminată de Soarele dreptăţii !
Bucură-te, cunună a tainelor dumnezeieşti !
Bucură-te, Sfinte şi Drepte Simeoane, mărturisitorule al Întrupării Cuvântului !
Condacul 9
Împreună
cu proorociţa Ana ai lăudat pe Cel mai presus de heruvimi, Care a
binevoit să se înfăţişeze înaintea ochilor omeneşti ca Un Prunc Smerit,
aducându-i în dar ca o legănare a Duhului cântarea :Aliluia !
Icosul 9
După
plinirea nădejdii celei luminate ai ajuns la apusul vieţii şi luând
binecuvântare de la Răsăritul Cel de sus, te-ai mutat din pământul
acestei lumi, aşteptând revederea Soarelui dreptăţii întru odihna vieţii
veşnice; noi, cei lipsiţi de înţelepciunea cea de sus, te rugăm să ne
aduci la limanul Vieţii, ca să te cinstim cu credinţă cu stâlpări de
cuvinte ca acestea :
Bucură-te, ajungere la apusul vieţii !
Bucură-te, plinirea voinţei gândului dumnezeiesc !
Bucură-te, împărtăşire de binecuvântarea Cuvântului !
Bucură-te, sălaş sfinţit al Înţelepciunii !
Bucură-te, comoară a tainelor dumnezeieşti !
Bucură-te, îngrădirea minţii cu sabia rugăciunii !
Bucură-te, îndemnător spre slujirea Cuvântului !
Bucură-te, sălăşluire întru odihna cea neînserată !
Bucură-te, primire întru bucurie Vieţii !
Bucură-te, îndulcire de privirea Soarelui veşnic !
Bucură-te, purtător al cuvintelor dumnezeieşti !
Bucură-te, moştenitor al darului mântuirii !
Bucură-te, Sfinte şi Drepte Simeoane, mărturisitorule al Întrupării Cuvântului !
Condacul 10
În
corabia nădejdii ai călătorit în râul curgerii anilor vieţii tale şi nu
te-ai înspăimântat, aşteptând să ajungi la limanul vederii lui Mesia şi
să-I aduci cântarea de mulţumire : Aliluia !
Icosul 10
Casa
sufletului ţi-ai zidit cu pietrele virtuţilor în aşteptarea Celui Ce
venea să înnoiască cămările inimilor pustiite de păcate şi ai adus Lui
jertfa neîncetată a rugăciunii, pentru care primeşte de la noi raze de
cuvinte ca acestea :
Bucură-te, hotar al sfinţeniei înalte !
Bucură-te, templu al darurilor Cuvântului !
Bucură-te, împodobirea minţii cu laude cereşti !
Bucură-te, gătirea sufletului cu podoabele faptelor bune !
Bucură-te, împărtăşire de darul vederii Celui Preaslăvit !
Bucură-te, oglindă a Luminii neapuse !
Bucură-te, grăitor al tainelor Împărăţiei !
Bucură-te, primirea Ziditorului a toată făptura !
Bucură-te, umplere de lumina bucuriei !
Bucură-te, întâmpinarea Celui Nevăzut !
Bucură-te, vederea Vârfului doririlor cereşti !
Bucură-te, munte înalt al vestirilor Cuvântului !
Bucură-te, Sfinte şi Drepte Simeoane, mărturisitorule al Întrupării Cuvântului !

Condacul 11
Pe Îngerul Cel de mare sfat văzându-L
în braţele Fecioarei, ţi-ai întraripat gândul luminat cu zborul
laudelor dumnezeieşti de : Aliluia !
Icosul 11
Binevoit-a
gândul înţelepciunii Tatălui să Te arate pe tine mărturisitor al
întrupării Fiului Său, şi, străbătând veacurile cu nădejde şi întru
lumina Duhului, ai slujit tainei înfricoşătoare, făcându-te vrednic de
cinstiri ca acestea :
Bucură-te, glas mărturisitor al Cuvântului !
Bucură-te, arătarea deschiderii porţilor mântuirii !
Bucură-te, propovăduirea lui Mesia Cea adevărat !
Bucură-te, şedere pe scaunul înţelepciunii !
Bucură-te, luminarea gândurilor noastre !
Bucură-te, întâmpinarea Celui slujit de îngeri !
Bucură-te, odihnirea Cuvântului în templul inimii !
Bucură-te, alergare cu paşii Duhului !
Bucură-te, priveghere întru lumina înţelepciunii !
Bucură-te, arătarea Celui Ce stăpâneşte veacurile !
Bucură-te, odihnirea sufletului în mâinile Celui îmbrăţişat !
Bucură-te, mărturisire neştearsă a Aducătorului mântuirii!
Bucură-te, Sfinte şi Drepte Simeoane, mărturisitorule al Întrupării Cuvântului !
Condacul 12
Slujind
tainei Celui vechi de zile Care ţi S-a arătat ca un Prunc de curând
născut, plin de zile te-ai mutat din această viaţă, cântând Stăpânului :
Aliluia !
Icosul 12
Acum
veselindu-te în corturile îngereşti şi îndulcindu-te de cântarea
întreit sfântă, adu-ţi aminte şi de noi, cei ce cu evlavie, rostim în
cămara inimii gânduri luminoase ca acestea:
Bucură-te, zbor îngeresc pe treptele laudelor !
Bucură-te, mergător pe cărările Luminii !
Bucură-te, aflarea odihnei binecuvântate !
Bucură-te, adăpare din izvoarele Vieţii !
Bucură-te, sălăşluire la limanurile Raiului !
Bucură-te, ajutător al celor împovăraţi de necazuri !
Bucură-te, vestirea mântuirii către toţi !
Bucură-te, stâlp al înţelepciunii Cuvântului !
Bucură-te, aprinderea făcliei evlaviei în inimile noastre !
Bucură-te, apărător al celor prigoniţi de patimi !
Bucură-te, mijlocitor tainic către Hristos !
Bucură-te, rugător neîncetat pentru mântuirea lumii !
Bucură-te, Sfinte şi Drepte Simeoane, mărturisitorule al Întrupării Cuvântului !

Condacul 13 (acest Condac se zice de 3 ori) :
O,
Sfinte şi Drepte Simeoane, cel ce din negura vremurilor ai fost chemat
în zilele cele din urmă, ca să vezi strălucind pe Soarele dreptăţii în
braţele Cerului înţelegător, PreaCurată Maica Sa, roagă-L pe Acesta, Cel
pe Care L-ai întâmpinat cu bucurie, să ne întâmpine şi pe noi cu Faţă
milostivă în ceasul judecăţii, ca să-I cântăm împreună cu Îngerii : Aliluia !
Apoi, se zice iaraşi Icosul 1 :
Primind
la urechea inimii tale şoaptele Duhului, ca pe o comoară ai socotit
Cuvintele Dumnezeieşti şi le-ai păstrat în vistieria inimii tale,
aprinzând tot mai mult Focul Iubirii Cereşti şi întraripându-te cu
nădejdea vederii Celui Nevăzut ; pentru aceasta, minunându-ne de dar dat
ţie de sus, cu cuviinţă îngerească îţi aducem flori de cântări ca
acestea :
Bucură-te, primirea nădejdii mântuitoare !
Bucură-te, flacără a Înţelepciunii Dumnezeieşti !
Bucură-te, cunoscător al Adâncurilor Duhului !
Bucură-te, sălaş al BineCuvântărilor Dumnezeieşti !
Bucură-te, încredinţare a tainei minunate !
Bucură-te, vederea Celui Nevăzut cu ochii sufletului !
Bucură-te, sălaş al sfinţeniei luminătoare !
Bucură-te, aşteptarea mângâierii lui Israel !
Bucură-te, casă sfinţită a Darurilor Duhului !
Bucură-te, cunună a îngereştii înţelepciuni !
Bucură-te, turn neclintit al faptelor bune !
Bucură-te, aşteptare roditoare de vederi minunate !
Bucură-te, Sfinte şi Drepte Simeoane, mărturisitorule al Întrupării Cuvântului !
şi Condacul 1:
Ca un lăcaş minunat,
sfinţit de lumina Duhului, te-ai arătat în mijlocul poporului ales,
aşteptând cu dor venirea Mântuitorului în trup, cu Care vorbeai
neîncetat în cămara inimii tale, aducându-i jertfa cântării de : Aliluia !
După aceea, se citeşte această RUGĂCIUNE :
Bucură-te, Sfinte Simeoane, cel ce ai văzut pe Lumina vieţii, Care ţi-a luminat vederea proorocească, bucură-te, că pe Focul Cel nemistuit ai purtat în braţele tale şi nu te-ai mistuit, căci erai cu totul ca un Serafim aprins de focul Dragostei Dumnezeieşti !
Să cinstim cum se cuvinte pe marele Simeon, cel ce a văzut plinirea făgăduinţei Mântuitorului, cel încins cu legătura nevinovăţiei măcar că era vechi de ani, care a purtat în braţele sale pe Cel Nevinovat Care a luat asupra Sa păcatul lumii !
Veniţi să ne întindem gândurile cu smerenie şi ca şi cu nişte mâini să îmbrăţişăm pe Cel Neapropiat, pe Hristos, Cel Ce acum şi cu trupul a voit a Se arăta în templul în Care dintotdeauna locuia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt !
O, Stăpânul tuturor, cum din pântece fecioresc ai ieşit, Cel Ce ai zidit palatele cereşti şi cum pe braţele mele Te porţi, când Îţi slujesc mii de mii de Heruvimi ! Laud PreaLuminată Smerenia Ta, zice Dreptul Simeon, căci ai venit să Te arăţi lumii celei întunecate, Cel Ce eşti Lumină neapropiată.
Cetele puterilor netrupeşti, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos şi cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, faceţi rugăciune ca să ne mântuim ! Amin !
Şi apoi se face Otpustul:
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Sfântului şi Dreptului Simeon şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi ! Amin !

Pomenirea Sfîntului şi Dreptului Simeon, Primitorul de Dumnezeu (3 februarie)
Simeon, bătrînul, după mărturia Sfintei Evanghelii, era un om drept şi credincios, aşteptînd mîngîierea lui Israil, iar Duhul Sfînt era peste dînsul. Aceluia i s-a făcut ştire de la Dumnezeu despre venirea ce degrabă era să fie în lume, a adevăratului Mesia. Şi i s-a făcut ştire, precum povestesc istoricii cei vechi, astfel:
Cînd, după porunca lui Ptolomeu, regele Egiptului, se tălmăcea Legea lui Moise şi toate proorociile din limba evreiască în cea elinească, pentru care lucru erau aleşi oameni înţelepţi din Israil, şaptezeci la număr. Între aceştia era şi Sfîntul Simeon, ca un înţelept şi iscusit întru dumnezeiasca Scriptură. Atunci el, tălmăcind, scria cuvintele lui Isaiia proorocul şi, ajungînd la cuvintele: Iată fecioara în pîntece va zămisli şi va naşte fiu, s-a îndoit, zicînd că nu este cu putinţă ca o fecioară, neştiind de bărbat, să poată naşte şi, luînd cuţitul, a voit să radă cuvintele acelea. Dar îngerul Domnului i s-a arătat şi i-a ţinut mîna, zicînd: "Nu fi necredincios faţă de cele scrise, şi a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea pînă ce nu vei vedea pe Cel ce se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul".
Deci el, crezînd cuvintele îngereşti şi prooroceşti, aştepta cu dor venirea lui Hristos în lume. Şi era drept cu viaţa şi fără prihană, ferindu-se de tot răul, şezînd lîngă biserică şi rugîndu-se lui Dumnezeu să miluiască lumea Sa şi să izbăvească pe oameni de diavolul cel viclean.
Născîndu-se Domnul nostru Iisus Hristos şi împlinindu-se patruzeci de zile, iar după obiceiul legii fiind adus în biserică de mîinile Preacuratei Sale Maici, atunci şi Sfîntul Simeon îndemnat de Duhul a venit în biserică şi, căutînd spre Pruncul cel mai înainte de veci cum şi la Fecioara cea fără de prihană care Îl născuse, L-a cunoscut că Acela este Mesia cel făgăduit şi că aceea este Fecioara prin care avea să se împlinească proorocia Isaia. De aceea, i s-a închinat, văzînd-o înconjurată de lumină cerească şi fiind strălucită cu dumnezeieştile raze.
Deci, cu frică şi cu bucurie apropiindu-se de dînsa, a luat în mîinile sale pe Domnul şi a zis: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău, în pace, că văzură ochii mei mîntuirea Ta. El a proorocit despre patima lui Hristos şi despre răstignirea Lui, spunînd că va trece prin sufletul Născătoarei de Dumnezeu sabia mîhnirii şi a necazului, cînd va vedea pe Fiul său răstignit pe Cruce. Şi aşa, mulţumind lui Dumnezeu, s-a mutat cu pace la adînci bătrîneţi, pentru că se scrie despre dînsul că a trăit 360 de ani - Dumnezeu astfel lungindu-i viaţa - ca să ajungă vremea cea din toţi vecii dorită, în care Fiul cel fără de ani S-a născut din Sfînta Fecioară, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.
Despre acest Sfînt Simeon, care a primit în mîinile sale pe pruncul Iisus, cel dus în biserică şi care a binecuvîntat pe Născătoarea de Dumnezeu, Maria şi pe Iosif, mulţi înţeleg că a fost preot, precum era preot şi Zaharia, cel ce a primit mai înainte pe Maria, fiind dusă atunci pruncă în biserică şi care avea să fie maica lui Iisus. Între cei ce înţeleg astfel, este Sfîntul Atanasie cel Mare, în cartea sa "Despre aceeaşi fire a Tatălui şi a Fiului", apoi Sfîntul Chiril din Ierusalim, în "Cuvîntul de la Întîmpinarea Domnului", şi Sfîntul Epifanie, în "Învăţătura despre părinţii Legii Vechi şi ceilalţi". Dar de vreme ce sînt unii care nu se unesc - căci nu se pomeneşte despre aceasta în Evanghelie -, de aceea nu s-a scris nici în cuvîntul acesta.
În această zi se mai face şi pomenirea Sfintei Ana, proorociţa, de care se pomeneşte în Evanghelie, şi care cu Sfîntul Simeon primitorul de Dumnezeu întîmpinînd pe Domnul nostru Iisus Hristos în biserică, grăia despre Dînsul tuturor celor ce aşteptau izbăvirea în Ierusalim, cum că Acela este Mesia cel aşteptat. Totdeauna se face şi pomenirea Sfîntului prooroc Azaria, de care se scrie în cartea a doua, Paralipomena, capitolul al 15-lea. Apoi a Sfinţilor mucenici Adrian şi Euvul, care au pătimit pentru Hristos în Cezareea, de la Firmilian ighemonul. Şi a Sfinţilor mucenici Papia, Diodor şi Claudian, care s-au chinuit pentru Hristos în vremea lui Deciu, împăratul, de către Paulin, boierul Pamfiliei. Cum şi a Sfîntului mucenic Vlasie cel din Cezareia Capadociei, care era păstor şi fiind muncit nu s-a lepădat de Hristos, ci pe mulţi i-a adus la credinţă, iar pe ighemon l-a omorît. Apoi, rugîndu-se lui Dumnezeu, şi-a dat duhul în mîinile Lui şi era văzută o porumbiţă, în chipul luminii, zburînd deasupra trupului lui. Toiagul lui păstoresc, înfigîndu-l în pămînt, a odrăslit şi a crescut copac mare, care acoperea cu ramurile sale altarul bisericii, zidită peste moaştele lui.
Cuvînt la Întîmpinarea Domnului şi despre jertfa Prea Curatei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu (2 februarie)
După Naşterea Domnului Iisus Hristos, trecînd patruzeci de zile şi împlinindu-se vremea curăţiei celei legiuite, Preacurata şi Preabinecuvîntata Fecioară Maică plecînd din Betleem cu Sfîntul Iosif, logodnicul, şi venind la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, purtînd pe Hristos Pruncul cel de patruzeci de zile, au mers să împlinească Legea Domnului şi să se curăţească după naştere, prin aducerea jertfei celei cuviincioase lui Dumnezeu şi prin rugăciunea preotului. Apoi să pună înaintea Domnului pe Pruncul cel întîi născut şi să-L răscumpere cu preţul cel rînduit, precum s-a poruncit lui Moise de către Domnul, în Legea Veche şi cum se scrie despre aceea în legea curăţirii, şi anume: "Femeia care va zămisli şi va naşte parte bărbătească, necurată va fi şapte zile şi în ziua a opta să se taie pruncul împrejur, iar ea va şedea treizeci şi trei de zile sub acoperămîntul necurăţiei sale; de tot lucrul sfînt să nu se atingă şi în biserică să nu intre, pînă ce se vor sfîrşi cele patruzeci de zile ale curăţiei ei. Şi cînd se vor împlini zilele curăţirii, să aducă un miel de un an, fără de prihană, spre arderea cea de tot şi un pui de porumbel sau de turturea, pentru păcat; iar de nu va fi bogată ca să aducă miel, atunci să aducă două turturele sau doi pui de porumbel, unul spre arderea cea de tot şi altul pentru păcat; apoi se va ruga pentru dînsa preotul şi se va curăţi".
Despre punerea înaintea Domnului a celui dintîi născut, astfel este scris: "Sfinţeşte-Mi pe tot cel dintîi născut (parte bărbătească), care deschide pîntecele". Şi iarăşi: "Pe cel întîi născut al fiilor tăi să Mi-l dai Mie". Aceasta se urma pentru facerea de bine cea mare a lui Dumnezeu, încă din Egipt, cînd s-au cruţat cei întîi născuţi ai lui Israil. Pentru aceasta, israilitenii aduceau pe pruncii lor cei întîi născuţi în biserică, dîndu-i dajdie lui Dumnezeu, ca pe o datorie stabilită prin lege. Şi iarăşi de la Dumnezeu îi răscumpăra pe aceia cu preţ, care se numea argintul răscumpărării, şi acela se da leviţilor care slujeau în Biserica Domnului, precum este scris despre aceasta în cartea a patra a lui Moisi. Preţul hotărît al răscumpărării era cinci sicli, iar fiecare siclu sfînt preţuia cam vreo trei lei.
Deci, acea lege a Domnului împlinind-o Maica lui Dumnezeu, a venit acum în biserică, cu Dătătorul Legii. A venit să se curăţească deşi nu-i trebuia curăţire, fiind neîntinată şi Preacurată. Pentru că aceea care a zămislit fără bărbat şi a născut fără dureri şi fără vătămarea curăţiei sale celei fecioreşti, aceea n-a avut nici un fel de necurăţie obişnuită femeilor celor ce nasc. Pentru că ceea ce a născut pe Izvorul curăţiei, cum putea să se afle sub necurăţie? Din ea S-a născut Hristos, ca un rod din pom; iar pomul nu se vatămă, nici se întinează după înflorirea rodului său.
Nevătămată şi curată a rămas Fecioara după naşterea lui Hristos, adică a rodului celui binecuvîntat. Prin ea a trecut Hristos precum raza soarelui trece prin sticlă sau prin cristal. Precum nu se sfarmă nici întinează raza care trece prin sticlă şi prin cristal, ci mai curat îl străluceşte, tot aşa şi Soarele dreptăţii, Hristos, n-a vătămat fecioria Preacuratei Maicii Sale, nici cu durerile cele obişnuite femeilor n-a întinat uşa naşterii celei fireşti, cea cu curăţia pecetluită şi cu fecioria păzită, trecînd mai presus de fire; ci mai ales i-a îndoit curăţia ei, sfinţind-o prin trecerea Sa şi luminînd-o cu dumnezeiasca lumină a harului.
Nu era nevoie de curăţire a aceleia care a născut fără strică-ciune pe Dumnezeu Cuvîntul. Dar ea, ca să nu se arate potrivnică Legii, ci mai ales să fie ascultătoare, a venit să se curăţească, ea cea cu totul curată şi fără prihană. Pe lîngă aceasta fiind şi smerită, nu se mîndrea întru curăţia Sa, ci, ca şi cum ar fi fost necurată, a venit înaintea uşii bisericii Domnului, ca să stea şi să ceară curăţenie, neîngreţoşîndu-se de cei necuraţi şi păcătoşi. Apoi a adus jertfă, nu ca cei bogaţi, care aduceau un miel de un an fără prihană, ci ca acei săraci, care aduceau două turturele sau doi porumbei, arătînd în toate smerenie şi iubind sărăcia, iar de mîndria bogaţilor fugind. Din aurul cel adus de împăraţi puţin a luat şi acela l-a împărţit la săraci şi la scăpătaţi, păstrînd foarte puţin pe calea spre Egipt. Deci, cumpărînd păsările cele zise după Lege, le-a adus jertfă şi cu acelea a adus şi pe Pruncul său cel întîi născut, cum se spune: "Au adus părinţii pe Pruncul Iisus, în Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în legea Domnului, că toată partea bărbătească, ce deschide pîntecele, sfînt Domnului se va chema. Deci, ţiindu-L în mîinile Sale, şi-a plecat genunchii şi cu cinste-L înălţa lui Dumnezeu, zicînd:
"Iată, o! Preaveşnice Părinte, Acesta este Fiul Tău, pe Care L-ai trimis ca să se întrupeze din mine, pentru mîntuirea neamului omenesc. Iată, pe Care Tu L-ai născut mai înainte de veci, fără maică; iar eu, prin a Ta bunăvoire, în anii cei mai de pe urmă, L-am născut fără de bărbat. Iată rodul pîntecelui meu cel întîi născut, Care prin Duhul Tău cel Sfînt în mine S-a zămislit şi negrăit din mine a ieşit, precum Tu Însuţi ştii. Iată Fiul meu întîi născut - şi Care este al Tău mai întîi - cu Tine de o fiinţă şi fără de început, pentru că de la Tine S-a pogorît, nedepărtîndu-Se însă de dumnezeirea Ta. Primeşte pe Cel întîi născut, cu Care ai făcut toate. Primeşte pe cuvîntul Tău cel din mine întrupat, prin Care ai întărit cerurile, ai întemeiat pămîntul şi ai adunat apele. Primeşte pe Fiul Tău cel din mine, pe Care Îl aduc Ţie, ca pentru El şi pentru Mine să rînduieşti precum Îţi este plăcut şi pentru ca cu trupul şi cu sîngele Acestuia, cel din mine luat, să se răscumpere neamul omenesc".
Unele ca acestea zicînd, a pus pe iubitul ei Fiu în mîinile arhiereului, slujitorul lui Dumnezeu, ca în mîinile lui Dumnezeu. Şi, după Legea dumnezeiască L-a răscumpărat pe El, cu preţul cel hotărît, adică cu cinci sicli, care era înainte închipuire a celor cinci răni mari ale lui Hristos, pe Care le-a primit pe cruce, prin care toată lumea s-a răscumpărat de blestemul Legii şi de robia vrăjmaşului.
Se mai povesteşte încă, de Sfinţii Părinţi, că Sfîntul prooroc Zaharia, tatăl Mergătorului înainte, a aşezat pe Preacurata Fecioară, care a intrat cu Pruncul pentru curăţire în biserică, nu în locul celor ce se curăţau, ci în locul fecioarelor, în care femeile care aveau bărbaţi nu se cădea să stea. Văzînd cărturarii şi fariseii aceasta, au început a cîrti, iar Zaharia a stat împotriva lor, încredinţîndu-i că acea maică şi după naştere e fecioară curată. Iar ei necrezînd, sfîntul le spunea că firea omenească, cu toată făptura, este slujitoare Ziditorului său, şi în mîinile Lui cele atotputernice este, ca după a sa voie să rînduiască toate, adică să facă astfel ca fecioara să nască şi după naştere să rămîie iarăşi fecioară. "Deci pentru aceasta nu am deosebit pe această Maică de la locul fecioarelor, de vreme ce este fecioară cu adevărat".
În aceeaşi vreme cînd părinţii au suit pe pruncul Iisus, ca să facă după obiceiul legii pentru dînsul, în biserică a venit, purtîndu-se de Duhul lui Dumnezeu, Sfîntul Simeon, bătrînul, om drept şi credincios, aşteptînd mîngîierea lui Israil, care era să fie prin venirea lui Mesia, pentru că ştia că acum se apropie Mesia cel aşteptat, de vreme ce sceptrul lui Iuda trecuse la Irod, după proorocia strămoşului Iacov patriarhul, care mai înainte a zis: "Nu va lipsi domn din Iuda, pînă ce va veni aşteptarea neamurilor, Hristos Domnul". Asemenrea şi cele şaptezeci de săptămîni de cîte şapte ani ale lui Daniil, acum se sfîrşiseră, după care se socotise că va fi venirea lui Mesia. Pe lîngă aceasta, lui Simeon era făgăduit de la Duhul Sfînt să nu vadă moartea mai înainte de a-L vedea pe Hristos Domnul.
Acela, privind spre Fecioara cea Preacurată şi spre Pruncul cel ţinut de ea, a văzut darul lui Dumnezeu, înconjurînd pe Maica şi Pruncul ei şi cunoscînd, cu duhul, că Acela este Mesia cel aşteptat, s-a apropiat cu sîrguinţă şi, primind în mîini cu bucurie negrăită şi cu frică cucernică, cel albit ca o lebădă de cărunteţe a dat mare mulţumire lui Dumnezeu, înaintea sfîrşitului său, cu veselie cîntînd şi zicînd: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpîne, după Cuvîntul Tău, în pace. Eu n-am avut linişte în gîndurile mele, în toate zilele aşteptîndu-Te şi în toate zilele îngrijindu-mă, cînd vei veni. Acum, văzîndu-Te, pace am cîştigat şi de grijă scăpînd, mă duc din cele de aici, veste de bucurie ducînd părinţilor mei pentru că voi spune despre venirea Ta în lume, strămoşului Adam, lui Avraam, lui Moise, lui David, lui Isaia şi celorlalţi sfinţi părinţi şi prooroci.
Apoi voi umple de negrăită bucurie pe cei ce sînt mîhniţi acum şi către care degrabă mă slobozeşte, ca degrabă şi ei, lepădînd mîhnirea, să se veselească de Tine, izbăvitorul lor. Slobozeşte-mă pe mine, robul Tău, ca să mă odihnesc, după ostenelile cele de mulţi ani, în sînul lui Avraam; căci acum au văzut ochii mei mîntuirea Ta cea pregătită tuturor popoarelor. Ochii mei au văzut lumina cea pregătită pentru izgonirea întunericului, spre luminarea neamurilor, spre descoperirea tainelor dumnezeieşti cele neştiute, lumina care ai răsărit spre slava poporului Tău Israil, şi pe care, prin proorocul Isaia, ai făgăduit-o, zicînd: "Am dat în Sion mîntuire lui Israil, spre preamărire". Auzind Iosif şi Preacurata Fecioară unele ca acestea despre Prunc, de la sfîntul şi dreptul bătrîn, se mirau de cele grăite pentru El, pentru că vedeau pe Simeon grăind către Prunc ca spre un om bătrîn. Apoi, se ruga nu ca unui om, ci ca unui Dumnezeu Care are puterea vieţii şi a morţii şi Care putea să-l slobozească îndată pe bătrîn spre altă viaţă sau să-l ţie încă în cea de aici.
Deci, i-a binecuvîntat Simeon, lăudînd şi mărind pe Maica cea Preanevinovată, care a născut pe Omul Dumnezeu şi, fericind pe Sfîntul Iosif, părutul tată, care s-a învrednicit a fi slujitor unei Taine ca aceasta. Apoi a zis către Maria, Maica Lui, iar nu către Iosif, pentru că vedea cu prooroceşti ochi pe Maica cea fără de bărbat: "Iată, Acesta este spre căderea şi scularea multora în Israil", adică spre căderea celor care nu vor voi să creadă cuvintele Lui, iar spre scularea celor ce vor primi cu dragoste sfînta Lui propovăduire; spre căderea cărturarilor şi a fariseilor, pe care i-a orbit răutatea lor, iar spre scularea pescarilor celor simpli şi neştiutori. Pentru că va alege pe cei neînţelepţi, ca să ruşineze pe cei înţelepţi ai veacului acestuia. Apoi va fi spre căderea sinagogii evreeşti a Legii celei Vechi şi spre ridicarea Bisericii lui Dumnezeu, prin darul cel nou şi spre semnul Căruia se va zice împotrivă. Căci multă grăire împotrivă va fi pentru Dînsul între popoare; unii vor zice că este bun, iar alţii nu, ci că înşeală poporul. Şi-L va pune pe El, după cuvîntul proorocului Ieremia, ca pe o ţintă spre săgetare, spînzurîndu-L pe lemnul Crucii şi rănindu-L cu piroanele ca cu săgeţile şi cu suliţa. În acea vreme, ţie, o! Maică fără de bărbat, prin suflet îţi va trece sabia şi vei suferi dureri în inimă, cînd vei vedea pe Fiul tău pironit pe cruce, pe care l-ai născut în lumea aceasta fără de dureri. Pe Acela îl vei petrece din lumea aceasta cu multe dureri şi cu mare tînguire".
Atunci era acolo şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuil, din seminţia lui Aşer, care îmbătrînise în văduvie foarte mult, ca la optzeci şi patru de ani şi care numai şapte ani vieţuise cu bărbatul său din fecioria ei. Rămînînd văduvă, tot restul vieţii ei l-a petrecut cu dumnezeiască plăcere, nedepărtîndu-se de biserică, ci cu postul şi cu rugăciunile slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea. Aceea, apropiindu-se într-acel ceas, multe proorociri spunea despre Pruncul cel adus în Biserica Domnului, tuturor celor ce aşteptau izbăvirea în Ierusalim (Luca 2,36-38).
Auzind şi văzînd aceasta, fariseii şi cărturarii cîrteau în inimile lor, mîniindu-se cu zavistie asupra lui Zaharia, ca asupra unui călcător de lege, căci chiar în locul fecioarelor pusese pe Maica ce venise pentru curăţire. Iar asupra lui Simeon şi a Anei se mîniau, căci au dat aceste mărturii despre Prunc. Şi nu le-au tăcut acestea, nici chiar în faţa lui Irod împăratul, ci le-au spus pe toate cele făcute şi grăite în biserică. Pentru aceasta, îndată a fost căutat spre ucidere pe dumnezeiescul Prunc, Hristos Domnul, dar nu L-au aflat pentru că, prin dumnezeiască poruncă dată prin înger lui Iosif în vis, a fost dus în Egipt.
Atunci Sfîntul Iosif cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu, sfîrşind în biserică toate, după Legea Domnului, nu s-au întors în Betleem, ci în Galileea, în cetatea Nazaret, iar de acolo au pornit în Egipt. Iar Pruncul creştea şi se întărea cu duhul, umplîndu-se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste Dînsul (Luca 2,40).
Prăznuirea Întîmpinării Domnului s-a aşezat în vremea împărăţiei lui Iustinian, căci mai înainte de aceea, deşi se făcea în Biserică pomenire despre Întîmpinarea Domnului, nu era prăznuită ca sărbătoare. Iustinian, dreptcredinciosul împărat, a poruncit să se cinstească ca un praznic dumnezeiesc al Născătoarei de Dumnezeu, precum sînt şi alte praznice mari. Şi aceasta, pentru aceste pricini:
Pe vremea împărăţiei lui a fost molimă mare de moarte în Bizanţ şi în părţile de primprejur, trei luni, începînd din zilele cele de pe urmă ale lui Octombrie, murind la început cîte cinci mii de oameni în fiecare zi, apoi cîte zece mii. Multe trupuri de ale oamenilor bogaţi şi cinstiţi erau neîngropate, pentru că murind slugile şi robii tuturor nu avea cine să îngroape pe stăpînii lor. Iar în Antiohia era îndoită pedeapsa lui Dumnezeu, căci la rana cea de moarte s-a adăugat, pentru păcatele omeneşti, şi un înfricoşat cutremur de pămînt, încît toate casele cele mari, zidirile cele înalte şi bisericile au căzut şi mulţime de popor căzînd sub ziduri a pierit. Între aceştia era şi Eufrasie, episcopul Antiohiei, căci, căzînd pe dînsul biserica, a murit. Încă şi Pompeiopol, cetatea Misiei, s-a risipit de cutremur, iar jumătate din ea a fost înghiţită de pămînt cu toţi locuitorii ei. În acea înfricoşată moarte şi pierzare i s-a descoperit unuia, din cei plăcuţi lui Dumnezeu, să se prăznuiască Întîmpinarea Domnului şi a Născătoarei de Dumnezeu.
Venind ziua Întîmpinării Domnului, la februarie, în ziua a doua, cînd a început să se prăznuiască cu priveghere de toată noaptea şi cu ieşire cu crucile, în acea zi s-a ridicat molima cea de moarte cu desăvîrşire şi cutremurul pămîntului s-a alinat, prin milostivirea lui Dumnezeu şi cu rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, căreia, împreună cu Cel ce S-a născut dintr-însa, Hristos, Dumnezeu, să-i fie cinste, slavă, închinăciune şi mulţumire în veci. Amin.
Sinaxar 3 Aprilie
În această lună, în ziua a treia, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichita Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Midichiei.
Sf. Nichita Mărturisitorul s-a născut în Cezareea Bitiniei (nord-vestul Asiei Mici) într-o familie evlavioasă. Mama lui s-a stins din viaţă la opt zile de la naşterea sa iar Filaret, tatăl lui, s-a călugărit. Copilul a rămas în grija bunicii care l-a crescut într-un adevărat spirit creştin. Încă din copilărie, Sf. Nichita frecventa biserica şi a devenit ucenic al pustnicului Ştefan. Cu binecuvântarea sa, Sf. Nichita s-a dus la Mănăstirea Mydicia unde egumen era Sf. Nichifor (13 martie).
După şapte ani de viaţă sfântă la mănăstire, cunoscut pentru regulile drastice impuse în viaţa monahală a mănăstirii, Sf. Nichita a fost hirotonit preot. Sf. Nichifor, cunoscînd viaţa curată a tânărului călugăr, i-a încredinţat conducerea mănăstirii atunci când el însuşi s-a îmbolnăvit.
Nedoritor de putere, Sf. Nichita s-a dăruit iluminării şi bunăstării mănăstirii sale, cârmuind pe fraţi prin propriul său exemplu de viaţă. Curând, viaţa sfântă a vieţuitorilor a atras la mănăstire mulţi oameni căutînd mântuire. După mai mulţi ani, numărul călugărilor a crescut la o sută.
La plecarea către cele sfinte a Sf. Nichifor, fraţii l-au vrut toţi ca egumen pe Sf. Nichita.
Domnul l-a dăruit pe Sf. Nichita cu harul facerii de minuni. Prin rugăciunile sale un copil surdo-mut şi-a recăpătat graiul; două femei posedate s-au vindecat; un om şi-a recăpătat minţile şi mulţi alţi bolnavi s-au vindecat de rănile lor.
În acei ani, sub împărat Leon Armeanul (813-820), erezia iconoclastă a renăscut şi s-au înteţit din nou opresiunile. Episcopi ortodocşi erau scoşi din funcţie şi exilaţi. În 815 la Constantinopol s-a întrunit un consiliu al ereticilor în cadrul căruia s-a hotărât alungarea Patriarhului Nichifor (806-815), alegînd în locul sfinţiei sale un mirean eretic pe nume Teodot. De asemenea, episcopii ortodocşi exilaţi au fost înlocuiţi cu eretici.
Împăratul i-a adunat pe toţi capii monahali încercînd să-i aducă la eretismul iconoclast. Printre ei se afla şi Sf. Nichita, care a stat drept în credinţa sa. Urmînd exemplul său, toţi ceilalţi au rămaşi credincioşi cinstirii sfintelor icoane. Astfel, toţi aceia au fost aruncaţi în temniţă. Sf. Nichita a răbdat toate chinurile cu curaj şi i-a încurajat în dreapta credinţă şi pe ceilalţi prizonieri.
Văzînd acestea, împăratul şi falsul patriarh Teodot au încercat să-i păcălească pe episcopii ortodocşi şi pe cei rămaşi credincioşi învăţăturii ortodoxe, spunîndu-le că vor fi eliberaţi cu o singură condiţie, şi anume să primească Sfânta Împărtăşanie din mâna pseudo-patriarhului Teodot.
Multă vreme sfântul nu a vrut să se împărtăşească cu un eretic dar a cedat rugăminţilor fierbinţi ai celorlaţi. Sf. Nichita a intrat în biserică unde erau puse sfintele icoane pentru înşelare şi a acceptat împărtăşania.
Dar când s-a întors la mănăstirea sa, a văzut că nu s-a renunţat la persecuţia împotriva icoanelor şi s-a căit pentru fapta sa. Întors la Constantinopol, a denunţat cu tărie erezia iconoclastă ignorînd ameninţările împăratului.
Sf. Nichita a fost aruncat în temniţă din nou, unde a stat şase ani, până la moartea împăratului Leon Armeanul. Îndurînd foame şi muncă silnică Sf. Nichita a făcut minuni cu puterea rugăciunii, şi anume conducătorul Frigiei a eliberat doi captivi fără a cere răscumpărare şi trei naufragiaţi pentru care s-a rugat sfântul, au fost aruncaţi pe mal de valuri.
Sf. Nichita s-a săvârşit întru Domnul în 824 fiind înmormântat la mănăstire cu mare cinste. Mai târziu, sfintele moaşte au devenit o adevărată sursă de tămăduiri pentru toţi care veneau să se închine cu credinţă la mormântul sfântului mărturisitor.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Elpidifor.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Diu.
Tot în această zi, pomenirea sfîntului mucenic Vitonie.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Galic.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilirie din Muntele Mirsiona.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Pavel Rusul, care a fost slobozit din robie şi a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1683, de sabie săvârşindu-se.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cuviosul Nichita era din Bitinia si a trait pe vremea luptei impotriva Sfintelor icoane. Nascut din parinti dreptcredinciosi, iar tatal sau parasind lumea, dupa moartea sotiei sale, copilul a fost crescut, din frageda varsta, in lumea bisericii si a manastirilor, indeletnicindu-se cu nevointele pustnicesti si cu cercetarea Sfintelor Scripturi, in evlavie si viata curata.
Dornic de viata imbunatatita si povatuit de un om al lui Dumnezeu, Stefan sihastrul, tanarul Nichita a fost trimis la manastirea Midichiei, a neadormitilor, zidita pe muntele Olimp, de patriarhul Tarasie al Constantinopolului, unde era egumen batranul si inteleptul staret Nichifor, care l-a primit pe el cu multa dragoste in manastirea sa. Si mult a sporit cu pustnicestile nevointe, in smerenie si in ascultare. Si, inca neimplinind el sapte ani in manastire, a fost silit de egumen sa ia randuiala preotiei si l-a sfintit pe el preot insusi Sfintitul patriarh Tarasie. Deci, indata i s-a incredintat lui toata randuiala manastirii, ca ajutor al cuviosului Nichifor, slabit de batranete. Si mult sporea numarul fratilor ce veneau, intre care si prietenul sau Atanasie, precum sporea si viata placuta lui Dumnezeu, in manastire. Iar dupa moartea Cuviosului Nichifor (8OO), Nichita, rugat de fratii din obste, a luat carmuirea manastirii. Si asa, cu placere vietuind, a ajuns la anii batranetilor si a sosit la vremea marturisirii si a patimirii celei vitejesti, pe care a rabdat-o, pentru cinstea Sfintelor Icoane.
Lupta, in noul ei val, dupa moartea imparatesei Irina, a fost deschisa de imparatul Leon Armeanul, in anul 813. Dreptcredinciosii erau prigoniti, clericii surghiuniti si insusi patriarhul a fost inlocuit cu un om al imparatului, trecut in cateva zile prin toate treptele ierarhiei, Teodosie cu numele. Impreuna cu alti egumeni, Cuviosul Nichita a fost inchis in temnita si, apoi, trimis in surghiun, marturisind si suferind neclintit timp de sase ani, pentru credinta pe care a marturisit-o la al saptelea Sinod, de la Niceea, din anul 787.
Slabit de suferinte si de batranete,
la sfarsitul prigoanei, in anul 82O, fericitul Nichita nu s-a mai intors
la manastirea sa, ci a ramas la liniste, intr-un schit la marginea orasului,
de unde, luand indoite cununi, ale marturisirii si ale nevointei pustnicesti,
s-a mutat la Domnul la 3 aprilie 824.
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre un frate ce nu credea in Sfanta Impartasanie.
Povestit-a ava Daniil Faranitul, ca a zis parintele nostru, ava Arsenie, despre un schitiot ca era mare cu faptele, dar simplu cu credinta si gresea din nestiinta si zicea ca painea pe care o luam la Sfanta Impartasanie nu este cu adevarat trupul lui Hristos, ci o inchipuire. Si au auzit doi batrani ca el zice acest cuvant si, stiindu-l ca este mare la viata, au inteles ca, din nerautate si din nestiinta, zice acestea. Si au venit la el si i-au zis lui: "Ava, cuvant de necrezut am auzit despre cineva, cum ca zice, ca painea, cu care ne impartasim, nu este cu adevarat trupul lui Hristos, ci este o inchipuire a acelui trup." A zis batranul: "Eu sunt cel ce a zis aceasta". Iar ei il rugau, zicand: "Nu tine asa, ava, ci precum a invatat Biserica cea suborniceasca. Ca noi credem ca painea este trupul lui Hristos si in pahar este insusi sangele lui Hristos, cu adevarat, si nu ca o inchipuire. Ca precum la inceput, Dumnezeu tarina luand din pamant, a zidit pe om, dupa chipul Sau, si nimeni nu poate spune ca nu este chipul lui Dumnezeu, desi chipul acesta este cu anevoie de inteles, asa si painea, despre care a zis: Acesta este trupul Meu, credem ca este, cu adevarat, trupul lui Hristos".
Si a zis batranul: "De nu ma voi incredinta din fapte, nu am semn desavarsit de intelegere". Iar ei au zis catre el: "Sa ne rugam lui Dumnezeu o saptamana pentru taina aceasta, si credem ca Dumnezeu ne va descoperi noua". Iar batranul, cu bucurie, a primit cuvantul. Si se ruga batranul lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, Tu stii ca nu din rautate sunt necredincios, ci, ca sa nu ma insel pentru nestiinta, descoperindu-mi mie Taina, Doamne Iisuse Hristoase." Mergand inca si batranii la chiliile lor, se rugau lui Dumnezeu si ei, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, descopera batranului Taina aceasta, ca sa creada si sa nu-si piarda osteneala sa". Si Dumnezeu a ascultat amandoua partile.
Si, implinindu-se saptamana, au venit ei Duminica la biserica si au stat impreuna, numai ei trei, pe o rogojina, iar la mijloc era batranul. Si li s-au deschis lor ochii cei intelegatori. Si cand s-a pus painea pe Sfanta masa s-a aratat numai lor trei, ca un prunc, iar cand intindea preotul mana sa franga painea, iata ingerul Domnului s-a pogorat din cer, avand cutit, si a jertfit pe prunc si a turnat sangele lui in pahar. Iar cand a frant preotul painea in bucatele mici, si ingerul taia din prunc bucatele mici. Iar cand batranul s-a apropiat sa ia din cele sfinte, s-a dat numai carne cu sange. Si, vazand aceasta, s-a infricosat si a strigat zicand: "Cred, Doamne, ca painea este trupul Tau si, in pahar, este sangele Tau". Si indata s-a facut carnea, cea din mana lui, paine, dupa taina, si s-a impartasit, multumind lui Dumnezeu. Si i-au zis lui batranii: "Dumnezeu stie omeneasca noastra fire, ca nu poate sa manance carne cruda si, pentru aceasta, a prefacut trupul Sau in paine si sangele Sau in vin, la cei ce le primesc cu credinta". Si au multumit ei lui Dumnezeu pentru batranul, ca nu a lasat sa se piarda ostenelile lui. Si s-au dus toti trei, cu bucurie, la chiliile lor.
Inca si alt frate, cu aceleasi ganduri luptandu-se, ca si cel mai sus-zis batran, indoindu-se si necrezand despre Sfintele Taine, a fost luat de ceilaiti frati la slujba si povestea ca a vazut unele ca acestea, fiindca fratii, care il luasera pe el, se rugau cu deadinsul lui Dumnezeu, ca sa i se arate lui, de la Domnul, adevarul lucrurilor si sa lepede gandurile necredintei. Deci, dupa ce s-a sfarsit slujba, le-a povestit lor fratele, zicand: "Dupa ce s-a citit Apostolul, indata ce s-a suit diaconul sa citeasca Sfanta Evanghelie, am vazut acoperamantul bisericii deschis si cerul deasupra, iar pe diacon inconjurat de foc din toate partile. Apoi, dupa ce s-au adus darurile si s-au pus inainte, am vazut cerurile deschizandu-se si, peste dumnezeiestile daruri, foc pogorandu-se, si, dupa foc, multime de ingeri, si, in mijlocul lor, un prunc si alte doua fete, a caror frumusete nu este cu putinta a o spune, ca era stralucirea lor ca fulgerul. Si ingerii aceia stateau imprejurul mesei, iar pruncul sedea pe masa. Si, dupa ce s-au apropiat preotii sa franga painile punerii inainte, am vazut pe cele doua minunate fete, ca s-au apropiat si au tinut mainile si picioarele pruncului si, cu cutitul pe care-l tineau, l-au injunghiat pe prunc si sangele lui l-au turnat in pahar. Apoi, au taiat bucatele trupul lui si l-au pus pe paini. Si indata s-au facut painile trup. Iar cand s-au apropiat fratii sa se impartaseasca, mi s-a dat mie trup curat si, neputand sa ma impartasesc cu el, plangeam. Si am auzit un glas, graindu-mi in urechile mele: Omule, pentru ce nu te impartasesti ? Nu este aceasta ceea ce ai cerut ? Si eu am zis: Milostiv fii mie, Doamne, nu pot sa mananc trup. Si iarasi glasul a zis: Cunoaste, dar, ca, de putea omul sa se impartaseasca cu trup, trup s-ar fi aflat, precum si tu vezi. Dar nu poate sa manance trup si, pentru aceasta, Domnul Dumnezeul nostru a randuit ca punerea inainte sa fie paine. Deci, de ai crezut, impartaseste-te si tu. Iar eu am zis: Cred, Doamne. Si aceasta zicand eu, s-a facut indata trupul, pe care-l aveam in mana mea, paine, si, multumind lui Dumnezeu, m-am impartasit.
Iar, dupa ce s-a sfarsit sfanta slujba
cea de taina, am vazut, de asemenea, acoperamantul bisericii deschis si
pe dumnezeiestile si cerestile puteri iarasi la ceruri inaltandu-se. Acestea
auzindu-le, de la fratele cel ce le povestea si umilindu-se pentru atata
dar al lui Hristos, fratii, s-au dus, multumindu-I si slavindu-L pe El.
A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.
miercuri, 2 aprilie 2025
Legende ale urzicii
Multe legende românești ale urzicii au legătură cu patimile Domnului. Se spune că Iisus a fost îmbrăcat cu o cămașă de urzică, pentru a fi chinuit; că a fost bătut cu urzici înainte de răstignire.
Pentru că de Florii încep să înflorească urzicile, fapt numit și nunta urzicilor, acestea nu se mai folosesc la prepararea mâncării de urzici (de post), nemaifiind considerate bune de gătit. În alte părți se spune că în Joia Mare e nunta urzicilor.
În mod special în Vinerea Mare (a Patimilor), se spune că nu e bine să mănânci urzici, deoarece Domnul a fost bătut cu urzici.
Așa că mâncarea de urzici e binevenită mai ales în Postul Paștelui, fiind de altfel și foarte sănătoasă, exceptând Săptămâna Mare și cu precădere Vinerea Răstignirii.
Se mai zice că un bătrân sărac a vrut și el să facă pomană altora, deoarece până atunci doar primise de la alții. Din puținul pe care-l avea, a strâns niște bani și a cumpărat de mâncare. Apoi a început să invite pe toți cei cunoscuți de el, să-i vină la masă. Însă nimeni nu avea timp: erau ocupați sau nu erau pe-acasă.
După ce a încercat să primească la masă pe cineva, așteptând timp de trei zile, bătrânul s-a întristat și a îngropat mâncarea în grădină. Căci pe omul sărac nu prea-l bagă lumea în seamă. Însă Dumnezeu a făcut o minune pentru el: din pomana îngropată, a răsărit o tufă de urzici, care a umplut pământul. Oamenii le-au cules și au pregătit mâncare din ele, așa putând face pomană și săracul.
De atunci, se spune: cine mănâncă urzici, ia din pomana
In vremurile de demult traia un barbat si-o femeie, saraci, foarte saraci, insa tare buni la inima. Dupa o vreme ei se bucura de nastere unei fetite, foarte frumoase, incat nustiau cum sa umble si ce sa-i faca pentru ca sa-i faca toate voile.
Nu trecu prea mult timp de fericire si iata ca mama fetitei moare. Barbatul statu vaduv o vreme, apoi isi cauta o alta nevasta, ca sa se ingijeasca de copila si de daraverile casei. Nu cauta prea mult si-si gasi o nevasta, dar cam batrana si cam a dracului. Aceasta avea si ea mai multe fete, insa niciuna dintre fetele ei nu era asa de frumoasa, ca cea a barbatului. De aceea mama vitrega ii cauta mereu pricina de cearta si pana la urma o alunga din casa. Fata, neavand ce face altceva, trebui sa paraseasca casa parinteasca. Plecand o blestema pe mama vitrega pentru rautatea ei.
Si, nu trecu mult timp si blestemul ei i se implini. Mama vitrega se transforma intr-o planta iute, numita urzica, care si acum cand se atinge cineva de ea, il inghimpa si-i produce mare durere. Lumea cauta s-o ocoleasca si-o lasa pe sa se usuce pe marginea santului sau prin padure inlocuri umbrite desi urzica apare mereu in calea oamenilor.
săracului!