Părintele Argatu: Cuvintele pe care nicio mamă să nu le spună copilului ei:

 

Părintele Argatu: Ai grijă, că singură îţi poţi nenoroci copiii!!! Cuvintele pe care nicio mamă să nu le spună copilului ei: Rugăciune de binecuvântare a copiilor pe care orice mamă e datoare să o spună:
Când cereţi de la altul aveţi grijă mai întâi ce faceţi voi

Când un copil greşeşte se ceartă, se pedepseşte, dacă e cazul se bate dar, nicidecum nu se blesteamă. Şi eu am fost copil şi am avut multe curiozităţi dar mama nu ne-a blestemat niciodată. Acum, cum o supără puţin copilul mama aruncă vorbe grele asupra lui: „muri-ai să mori”. „săriţ-ar ochii”, „să n-ai parte de fericire”, „să mori când ţi-o fi lumea mai dragă”, „arde-te-ar focul” sau pur şi simplu îl drăcuie.

După aceea se miră de ce nu o ascultă copiii, de ce copilul e nervos, dar primul vinovat cine-o fi oare, nu mama cu gura ei? Copilul trebuie învăţat să nu greşească, iar dacă a greşit să ştie să-şi ceară iertare. Mama care-l învaţă credinţa pe copilul ei, are bucurie de pe urma lui. Mama care nu are timp pentru copilul ei şi-l lasă să crească la întâmplare, au necazuri de pe urma lui. Degeaba cerţi copilul că nu ascultă, dacă în casă vede numai ceartă. În zadar spui să nu bea dacă tot timpul te-a văzut beat, spui să nu curvească iar mama şi tata aduc amanţi în casă. Îl cerţi să nu fumeze şi tu ai ţigara-n gură.

Când cereţi de la altul aveţi grijă mai întâi ce faceţi voi. Părinţii sunt exemplu pentru copiii lor. Dacă în casă e dragoste şi pace şi părinţii fac lucruri frumoase, nici nu mai trebuie să-l înveţi pe copil că învaţă singur.
***
Părinții sunt responsabili mai ales în fața lui Dumnezeu pentru copiii lor

Gândiți-vă așadar la această responsabilitate, și nu stați în calea apropierii copiilor voștri de Dumnezeu, prin neglijență sau printr-o atitudine greșită.

Părinții sunt responsabili mai ales în fața lui Dumnezeu pentru copiii lor. Dacă într-o grădină frumoasă se poate vedea un copac sălbatic și neîngrijit, nimeni nu se va gândi să condamne copacul în sine. Cu toții se vor gândi că responsabilitatea aparține grădinarului, care l-a lăsat să crească și să se dezvolte în acest fel. În același mod sunt responsabili și părinții, pentru neghina semănată în inimile copiilor lor!

Gândiți-vă așadar la această responsabilitate, și nu stați în calea apropierii copiilor voștri de Dumnezeu, prin neglijență sau printr-o atitudine greșită. Aveți obligația să îi conduceți către Mântuitorul, Care îi cheamă lângă Dânsul și vă spune: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți…” (Marcu 10,14).

***
Rugăciune a mamei pentru copiii săi

Dumnezeule, Ziditorule al tuturor făpturilor! Adăugând milă peste milă, m-ai făcut vrednică să fiu mamă, bunătatea Ta mi-a dăruit copii, şi îndrăznesc să spun că ei sunt copiii Tăi, fiindcă le-ai dat fiinţă, i-ai făcut vii înzestrându-i cu suflet nemuritor, i-ai renăscut prin botez spre viaţa cea potrivită cu voia Ta, i-ai înfiat şi i-ai primit în sânul Bisericii Tale.

Doamne! Păzeşte-i în har până la sfârşitul vieţii lor, învredniceşte-i să se împărtăşească de Tainele legământului Tău, sfinţeşte-i cu adevărul Tău, ca să se sfinţească în ei şi prin ei sfânt numele Tău! Trimite-mi ajutorul Tău haric ca să îi cresc spre slava numelui Tău şi folosul aproapelui! Dă-mi în scopul acesta răbdare şi putere!

Învaţă-mă să sădesc în inima lor rădăcina adevăratei înţelepciuni – frica Ta! Luminează-i cu lumina Înţelepciunii Tale ce cârmuieşte întreaga lume! Să Te iubească din tot sufletul şi din tot cugetul lor, să se lipească de Tine din toată inima şi să tremure de cuvintele Tale toată viața lor! Dăruieşte-mi pricepere să le arăt că viaţa cea adevărată stă în păzirea poruncilor Tale, că osteneala întărită de cucernicie aduce toată viața de aici mulţumire lipsită de tulburare, iar în veşnicie – fericire negrăită. Descoperă-le lor înţelegerea legii Tale, ca până la sfârşitul zilelor lor să aibă simţământul că Tu eşti pretutindeni! Sădeşte în inima lor teama şi dezgustul de orice fărădelege, ca să fie fără de prihană în căile lor, ca să-şi aducă aminte întotdeauna că Tu, Dumnezeule Atotbune, păzeşti cu gelozie legea Ta şi dreptatea Ta! Ţine-i în curăţie şi în evlavie faţă de numele Tău, încât să nu prihănească Biserica Ta prin purtarea lor, ci să trăiască după rânduielile ei! Însufleţeşte-i cu râvna pentru învăţătura folositoare şi fă-i în stare de toate lucrurile cele bune, ca să câştige înţelegerea cea adevărată a cunoştinţelor de care au neapărată nevoie, ca să se lumineze cu ştiinţa cea binefăcătoare pentru omenire.

Doamne! Dă-mi înţelepciune ca să întipăresc cu trăsături de neşters în inima şi în mintea copiilor mei frica de întovărăşirea cu cei ce nu ştiu de frica Ta, să le insuflu îndepărtarea de orice însoţire cu cei nelegiuiţi, ca să nu ia aminte la împreună-vorbirile cele putrede, să nu fie abătuţi din calea Ta de pildele cele rele, să nu se smintească de faptul că uneori calea nelegiuiţilor propăşeşte în lumea aceasta!

Cerescule Părinte! Dăruieşte-mi harul de a nu le face copiilor mei sminteală prin faptele mele, ci a-i feri de rătăciri, de a le îndrepta greşelile, de a le înfrâna îndărătnicia, de a-i abate de la năzuinţa spre deşertăciune şi uşurătate. Să nu fie furaţi de gânduri nechibzuite, să nu umble după poftele inimii lor, să nu se mândrească în cugetele lor, să nu Te uite pe Tine şi să nu uite de legea Ta, ca fărădelegea să nu dea pierzării mintea şi sănătatea lor şi păcatele să nu le moleşească puterile sufletulului şi ale trupului.

Judecătorule Drept, Care îi pedepseşti pe copii pentru păcatele părinţilor până la al treilea şi al patrulea neam! Abate această pedeapsă de la copiii mei, nu îi bate pe ei pentru păcatele mele, ci stropeşte-i pe ei cu roua harului Tău, ca să sporească în virtute şi în sfinţenie, să crească întru bună voirea Ta şi întru dragostea oamenilor evlavioşi.

Părinte al îndurărilor şi a toată milostivirea! Din dragoste de mamă, le-aş dori copiilor mei toată îmbelşugarea bunătăţilor pământeşti, le-aş dori binecuvântare din roua cerului şi din grăsimea pământului, însă fie cu ei sfântă voia Ta! Rânduieşte-le soarta după bună voirea Ta, nu îi lipsi în viaţă de pâinea cea spre fiinţă, trimite-le toate cele trebuitoare în vremelnicie spre dobândirea veşniciei fericite, fii milostiv cu ei când vor păcătui înaintea Ta, nu le socoti lor păcatele tinereţii şi ale neştiinţei, fă inimile lor să se umilească atunci când se vor împotrivi călăuzirii harului Tău, pedepseşte-i şi miluieşte-i, îndreptân-du-i la calea bineplăcută Ţie, dar fără să-i lepezi de la faţa Ta! Primeşte cu bunăvoinţă rugăciunile lor, dăruieşte-le reuşită în tot lucrul bun, nu abate faţa Ta de la ei în zilele necazului lor, ca să nu-i ajungă ispite mai presus de puterile lor. Adumbreşte-i cu mila Ta, ca să umble îngerul Tău cu ei, păzindu-i de toată nenorocirea şi calea rea.

Dumnezeule Atotbune! Fă-mă mamă care se veseleşte de copiii săi, ca să îmi fie bucurie în toate zilele vieţii mele şi sprijin la bătrâneţe. Învredniceşte-mă să mă înfăţişez împreună cu ei la Înfricoşătoarea Ta Judecată nădăjduind în milostivirea Ta şi să zic cu nevrednică îndrăznire: „Iată eu şi pruncii pe care i-ai dat mie, Doamne!”, ca împreună cu ei, preaslăvind bunătatea Ta cea nepovestită şi iubirea Ta veşnică, să preaînalţ preasfânt numele Tău, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamț (9 iulie)

 

     

Sfânta icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, numită Îndrumătoarea, este unul dintre odoarele cele mai de preț ale Mănăstirii Neamț.

Tradiția spune că ea a fost pictată după modelul icoanei de la Lida, din Țara Sfântă, numită, de aceea, Lidianca. Aceasta nu era făcută de mână omenească, ci apărută prin minune, la rugăciunea Maicii Domnului, pe un stâlp al primului lăcaș creștin ridicat de Sfinții Apostoli Petru și Ioan în Lida. În anul 665, Sfântul Gherman, înainte de a deveni patriarh al Constantinopolului, a mers în pelerinaj în Țara Sfântă și a făcut o copie a acestei icoane, iar pe spatele ei a pictat și icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ale cărui sfinte moaște se aflau atunci în aceeași biserică.

După modelul icoanei care a aparținut Sfântului Gherman, a fost pictată și sfânta icoană aflată astăzi la Neamț, de către un monah al Mănăstirii Sfântul Gheorghe zisă a Manganelor, din Constantinopol, în vremea când Sfântul Grigore Palama lua parte la Sinoadele care au precizat învățătura ortodoxă despre harul dumnezeiesc, lumina necreată și nevoința isihastă, între anii 1341–1351. În biserica acestei mănăstiri, în fața acestei sfinte icoane a Maicii Domnului cu Pruncul și a Sfântului Gheorghe, ostașii armatei bizantine depuneau jurământul și primeau binecuvântare înainte de luptă.

Prin rânduială dumnezeiască, această icoană a fost trimisă de împăratul bizantin Ioan al VII-lea Paleologul (în acea vreme regent), la 31 martie 1401, ca dar, binecredinciosului Voievod Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei (1400–1432). Ea a fost adusă de către Protopopul Petru, exarh al Patriarhiei Ecumenice, și a fost așezată în catedrala mitropolitană Mirăuți din Suceava. Astfel, nu cu mult înainte de căderea Constantinopolului (29 mai 1453) sub stăpânire otomană, Maica Domnului și-a pus la adăpost icoana sa, făcând-o dar poporului binecredincios din Moldova.

În anul 1447, fiul lui Alexandru cel Bun, domnitorul Ștefan al II-lea (1433–1447), o dăruiește Mănăstirii Neamț, unde, în același an a fost înmormântat. În această sfântă mănăstire icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea a devenit cunoscută prin darul facerii de minuni și a arătat purtarea de grijă a Maicii Domnului față de monahii lavrei și de binecredincioșii închinători.

În anul 1491 este consemnată minunea săvârșită la hramul mănăstirii, praznicul Înălțării Domnului, când icoana, scoasă în procesiune, s-a ridicat în văzduh, fiind văzută de toată mulțimea închinătorilor. Această minune s-a repetat în anul 1655, cu prilejul procesiunii din ziua de Paști.

De mai multe ori, obștea de monahi a fost nevoită să se refugieze din calea cotropitorilor, luând și sfânta icoană și rămâneau în locuri tăinuite până când pericolul se îndepărta, iar monahii puteau reveni la locul lor de nevoință. Așa s-a întâmplat când au năvălit polonezii în Moldova, la 1697; atunci, după mărturia consemnată de Sfântul Ierarh Pahomie, episcopul Romanului, care era în acel timp frate la Mănăstirea Neamț, „soborul marii lavre s-a retras din fața primejdiilor și, însoțit de sfânta făcătoare de minuni icoană a Precistei, a plecat în bejanie la Strâmba, un schit al Mănăstirii Neamț, din părțile Tutovei”, iar când s-a făcut pace, în anul 1700, atunci soborul a revenit în mănăstire cu icoana.

De asemenea, o grea încercare pentru obște a fost năvălirea oștirii otomane pentru a înfrânge mișcarea de eliberare numită Eteria, începută de greci în Țările Române, în anul 1821. În acel an, în ziua de 3 iunie, starețul Ilarie a trimis mai mulți monahi care au dus icoana împreună cu multe din obiectele sfințite, într-un loc mai sus de mănăstire, pe apa Nemțișorului, unde astăzi este Schitul Icoana Veche, ascunzând-o în pământ.

Maica Domnului s-a arătat în vis unui cuvios bătrân și i-a zis: „Voi mă ascundeți, dar eu tot nu vă voi părăsi”. Și cu adevărat mare minune a fost, că turcii, după ce au ucis pe toți viețuitorii Mănăstirii Secu și pe cei ce se refugiaseră acolo și după ce au dat foc acelei mănăstiri, s-au pornit de mai multe ori ca să prade și Mănăstirea Neamț. Însă, cum ajungeau aproape, îndată li se schimba mânia lor în blândețe, de care lucru și ei singuri se mirau, nepricepând ce este aceasta. După ce s-a liniștit toată tulburarea, la 28 octombrie 1822 s-a făcut scoaterea icoanei din locul de taină, printr-o procesiune la care a participat toată obștea monahală și mulțime de credincioși din împrejurimi. Când icoana a ajuns în marginea poienii spre mănăstire, s-a observat, după cum se vede însemnat pe crucea de piatră, adăpostită în Aghiasmatarul de acolo, că fața sfintei icoane s-a înnegrit deodată. Dar, după ce au stat cu toții la rugăciune și au adus cântări în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a început a se lumina fața câte puțin, devenind mai frumoasă ca înainte. Adusă în biserică și așezată în strana sa, în care stă și acum, sfânta icoană răspândește în inimile credincioșilor o pace sfântă și o bucurie nespusă cu bună nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile care se fac înaintea ei.

Între anii 1844–1845, prin osârdia starețului Neonil arhimandritul, în parte cu cheltuiala mănăstirii și în parte cu sprijinul unor donatori, icoana Maicii Domnului cu Pruncul și icoana Sfântului Gheorghe au fost ferecate în argint aurit și împodobite cu pietre prețioase.

În anul 1846 un moșier rus, Certkov, a făcut o copie pe pânză a icoanei Maicii Domnului și a așezat-o în biserica din satul Mihailovka (în ținutul Boguciar, Rusia), unde s-au săvârșit multe minuni și vindecări, încât icoana de la Neamț a devenit cunoscută și cinstită în toată Biserica Rusă.

De asemenea, în anul 1864 s-a făcut o altă copie a acestei icoane pentru Mănăstirea Noul Neamț, din Basarabia, care s-a proslăvit prin darul facerii de minuni. Astfel, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț se bucură de multă cinstire și este una din renumitele icoane făcătoare de minuni, cunoscută în toată lumea ortodoxă.

Înaintea acestei icoane s-au rugat Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, Sfântul Cuvios Paisie de Neamț și Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul pe când era monah, dar și ceilalți Sfinți nemțeni. Aici a venit pentru a cere călăuzire în viață și ocrotire de la Împărăteasa cerurilor, Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești, înainte de a lua jugul cel bun al monahismului.

Înaintea acestei sfinte icoane a venit, în anul 1933, tânărul Ioan Iacob, rugându-se Maicii Domnului să-i binecuvinteze intrarea în obştea nemţeană, sub ascultarea Episcopului Nicodim, viitorul Patriarh al României.

Secole de-a rândul, Maica Domnului, prin icoana ei de la Mănăstirea Neamţ, a revărsat mila şi ajutorul ei peste credincioşii care o cinstesc, săvârşind nenumărate minuni. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Îndrumătoarea este odorul cel mai de preţ al Mănăstirii Neamţ şi străjuieşte în naosul bisericii cu hramul Înălţarea Domnului, ctitorită de Sfântul Ştefan cel Mare, Domnitorul Moldovei.

De trei ori pe an, la Izvorul Tămăduirii, la Înălţarea Domnului (hramul Mănăstirii Neamţ) şi la Pogorârea Sfântului Duh, sfânta icoană este scoasă în procesiune, după care, Dumnezeu trimite asupra mănăstirii şi împrejurimi o ploaie binefăcătoare pentru holde. Prin rugăciuni stăruitoare înaintea sfintei icoane a Născătoarei de Dumnezeu, credincioşii şi monahii află alinare în necazuri şi tămăduire de boli.

Pentru rugăciunile şi mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin!

Troparul, glasul 1:

Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, cu dragoste şi cu credinţă ne închinăm sfintei tale icoane numită Îndrumătoarea şi, mulţumind, o sărutăm cu evlavie, că prin ea dăruieşti celor binecredincioşi tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale! Slavă milostivirii tale! Slavă purtării tale de grijă, ceea ce eşti una binecuvântată!

Condacul 1

Chipului tău, prea curată Născătoare de Dumnezeu Fecioară care străjuieşte în bi-serica Mănăstirii Neamţ, ne închinăm noi, credincioşii, cinstindu-l cu evlavie; că, prin mijlocirile tale, ne păzeşti şi ne izbăveşti de ispite, de necazuri şi de toate relele întâmplări. Pentru aceea, mulţumind, strigăm către tine: Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!

Icosul 1

Îngerii din cer, soborul cuvioşilor monahi şi mulţimea credincioşilor de pe pământ cu mare bucurie te laudă pe tine, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce în braţele tale de mamă ai purtat pe Fiul şi Cuvântul Iui Dumnezeu, aşa cum vedem în cinstita icoană ce se numeşte Îndrumătoarea, pe care, prin rânduială dumnezeiască, ai trimis-o pe plaiurile Moldovei spre a ne aduce bucurie şi pace, binecuvântare şi încredinţare de ocrotirea ta, nouă, celor ce-ţi cântăm:

Bucură-te, ceea ce te arăţi nouă prin sfântă icoana ta;

Bucură-te, cea numită cu adevărat Îndrumătoarea;

Bucură-te, ceea ce ai zugrăvit prin minune chipul tău în biserica din Lida;

Bucură-te, ceea ce ai fost văzută acolo de apostolii Petru şi Ioan;

Bucură-te, iubitoare de plaiuri moldave, locuite de creştini evlavioşi;

Bucură-te, mângâiere pentru voievodul Alexandru cel bun;

Bucură-te, egumenă, care aduni cu grijă suflete în obştea monahală;

Bucură-te, ceea ce, cu smerenie, ţii în braţe pe Fiul tău, Dumnezeul nostru;

Bucură-te, ceea ce ne ocroteşti şi ne dăruieşti sănătate;

Bucură-te, ceea ce, în icoană, te înfăţişezi vie celor credincioşi;

Bucură-te, ceea ce ni-L arăţi cu dreapta pe Pruncul Hristos;

Bucură-te, ceea ce ne dai bucurie când privim chipul tău scăldat în lumină;

Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!

Condacul 2

Apostolii Domnului, Petru şi Ioan, propovăduind Evanghelia, Împărăţiei lui Dumnezeu în ţinuturile cetăţii Lida din Ţara Sfântă, au rugat-o pe Maica Domnului să binecuvânteze lăcaşul creştinilor din cetatea aceea, iar Preacurata i-a trimis înainte pe apostoli, care, ajungând în biserică, au văzut zugrăvit pe un stâlp chipul nefăcut de mână omenească al Preasfintei Fecioare. Pentru aceasta, au cinstit-o ca pe o purtătoare de grijă a credincioşilor şi au lăudat pe Hristos Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul 2

Apostolul şi evanghelistul Luca a zugrăvit cel dintâi chipul tău, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, purtând în braţe pe Pruncul Hristos, apoi a venit să-ţi arate icoana, iar tu, bucurându-te, ai grăit astfel: harul Celui ce S-a născut din mine şi binecuvântarea mea să fie cu icoana aceasta! Acelaşi har l-ai dat şi icoanei tale de la Lida, pentru care cu evlavie strigăm ţie, Stăpână:

Bucură-te, ceea ce ai binecuvântat zugrăvirea chipului tău;

Bucură-te, ceea ce prin minune ţi-ai întipărit chipul în biserică;

Bucură-te, făcătoare de minuni prin acea icoană;

Bucură-te, ceea ce săvârşeşti lucrări care covârşesc mintea noastră;

Bucură-te, că înaintea acestei icoane s-a rugat şi fericita Polihronia, maica marelui mucenic Gheorghe;

Bucură-te, povăţuitoare nevăzută, prin care moaştele mucenicului au fost mutate în biserica ta din Lida;

Bucură-te, rugătoare fierbinte pentru toţi creştinii, împreună cu purtătorul de bi-ruinţă;

Bucură-te, ceea ce ai binecuvântat pelerinajul Sfântului Gherman în Ţara Sfântă;

Bucură-te, ceea ce l-ai chemat în biserica din Lida să se închine icoanei tale;

Bucură-te, ceea ce l-ai îndemnat să facă o copie a chipului tău;

Bucură-te, că, de aceea, noua icoană s-a numit Lidianca;

Bucură-te, că prin acel chip ai întărit pe creştini în dreapta credinţă;

Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!

Condacul 3

Văzând multa evlavie a credincioşilor din cetatea Sfântului Constantin, monahii isihaşti ai Mănăstirii Manganelor, au zugrăvit cinstita icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, numită Îndrumătoarea, după chipul icoanei Lidianca, adusă din Ţara Sfântă de patriarhul Gherman. De aceea noi, credincioşii, lăudăm pe prea curata Fecioară Maria, care a purtat de grijă pentru zugrăvirea icoanei sale şi slăvim pe Dumnezeul minunilor, cântând: Aliluia!

Icosul 3

Ca un semn ceresc a fost icoana ta Îndrumătoarea, pe care împăratul Ioan al VII-lea Paleologul a trimis-o bine credinciosului I voievod Alexandru cel bun, ca bine-cuvântare pentru Biserica Moldovei. Deci, fiind aşezată în cetatea de scaun a Suce-vei, s-a bucurat tot poporul, zicând: Cu adevărat, mare dar ne-a făcut Maica Domnului prin această minunată şi slăvită icoană a sa!, iar noi, pentru aceasta, cu mulţumire îţi cântăm:

Bucură-te, ceea ce ai pus în icoana ta darul facerii de minuni;

Bucură-te, ceea ce o însoţeşti cu binecuvântarea ta în tot locul;

Bucură-te, ceea ce aduci bucurie celor ce se închină ţie înaintea ei;

Bucură-te, păzitoare nebiruită a întregii Moldove;

Bucură-te, povăţuitoare a celor ce se roagă ţie cu credinţă;

Bucură-te, ceea ce arăţi cu dreapta ta pe Cuvântul lui Dumnezeu;

Bucură-te, ceea ce, arătându-L, spui tuturor: Pe Acesta să-L ascultaţi;

Bucură-te, Maică a Cuvântului întrupat, care în tăcere ne arăţi Calea;

Bucură-te, Maică a Cuvântului întrupat, care în tăcere ne arăţi Calea;

Bucură-te, călăuzitoare, care spre Rai ne îndemni mereu;

Bucură-te, ceea ce ne eşti pildă de smerenie şi de ascultare;

Bucură-te, lumină a tuturor slujitorilor Bisericii;

Bucură-te, ceea ce îi înţelepţeşti pe monahii râvnitori;

Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!

Condacul 4

Precum din pricina lui Irod, odinioară, ai fugit în Egipt cu Pruncul Iisus în braţe, Preasfântă Fecioară, tot aşa ai rânduit să fie mutate, în vremuri de restrişte, icoanele tale, ferindu-le din calea defăimătorilor şi a prigonitorilor. De aceea, ai dus icoana ta Lidianca în cetatea Roma, iar icoana Portăriţa în Muntele Athos, apoi, mai târziu, lăsând iarăşi cetatea marelui Constantin, ai venit la bine credincioşii creştini din Moldova prin sfântă icoana ta numită Îndrumătoarea, spre ocrotirea de rele şi povăţuirea celor ce cântă lui Hristos: Aliluia!

Icosul 4

Voievodul Moldovei Alexandru cel bun, împreună cu arhiereul lui Hristos, Iosif, întâiul mitropolit, cu tot clerul, înconjuraţi de mulţi credincioşi creştini, au întâmpinat sfânta ta icoană şi s-au închinat ei cu credinţă, iar cei care au primit ajutor în nevoile lor au devenit vestitori ai darurilor tale; deci, aducându-şi aminte de minunile revărsate prin icoanele tale, ţi-au cântat aşa:

Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, ajutătoarea creştinilor;

Bucură-te, Portăriţă, uşa care ne treci de pe pământ la cer;

Bucură-te; Triherusa, mărturie despre apărarea cinstirii Sfintelor icoane;

Bucură-te, Cucuzeliţa, care asculţi pe cei ce cântă ţie cu evlavie;

Bucură-te, Dulce sărutare, iubirea Mamei pentru Pruncul ei;

Bucură-te, Alăptătoare, care hrăneşti pe Hristos, Hrănitorul vieţii noastre;

Bucură-te, Apărătoarea de foc şi izbăvitoare de focul cel veşnic;

Bucură-te, Paramithia, mângâietoarea tuturor necăjiţilor;

Bucură-te, Pantanasa, împărăteasa tuturor, a oamenilor şi a îngerilor;

Bucură-te, Conducătoarea poporului creştin spre Ierusalimul ceresc;

Bucură-te, Axioniţa, cea vrednică a fi fericită de toate neamurile;

Bucură-te, Prodromiţa, înainte-mergătoare pe calea mântuirii;

Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!

Condacul 5

Venirea ta, Maica Domnului, în obştea monahală din Mănăstirea Neamţ, prin cinstita icoană Îndrumătoarea, a adus bucurie tuturor vieţuitorilor şi întărire în dreapta credinţă; de atunci, monahilor eşti ocrotitoare, creştinilor eşti mamă duhovnicească, întărire în răbdare şi însoţitoare în pribegii, călăuzitoare spre tot lucrul bun şi îndemnătoare spre dobândirea Raiului, unde îngerii slăvesc pe Dumnezeu, cân-tând: Aliluia!

Icosul 5

Veniţi, toţi cei dreptcredincioşi, cu evlavie să zicem: „cei ce am trecut din necredinţă la dreapta credinţă şi cu lumina cunoştinţei ne-am luminat, să lăudăm cu mulţumire pe Dumnezeu şi cu cinste să ne închinăm sfintelor icoane ale lui Hristos şi ale Preacuratei şi ale tuturor sfinţilor, pentru că cinstirea icoanei, precum zice Sfântul Vasile, trece la chipul cel dintâi”; iar noi, cei de acum, care vedem în această icoană chipul Maicii Domnului cum ţine în braţele sale pe Fiul său, Iisus Hristos, cântăm aşa:

Bucură-te, ceea ce, prin icoana ta, săvârşeşti felurite minuni;

Bucură-te, povăţuitoarea împărătesei Irina întru apărarea credinţei;

Bucură-te, sprijinitoarea Sfântului Tarasie la Sinodul al VII-lea Ecumenic;

Bucură-te, ajutătoarea patriarhului Metodie, cinstitorul sfintelor icoane;

Bucură-te, ceea ce primeşti închinarea conducătorilor bine credincioşi;

Bucură-te, mijlocitoarea împăraţilor creştini Mihail şi Teodora;

Bucură-te, ocrotitoarea ostaşilor apărători ai credinţei şi gliei străbune;

Bucură-te, ceea ce ne ajuţi să păstrăm sfânta învăţătură ortodoxă;

Bucură-te, ceea ce ne-ai luminat prin razele cunoştinţei de Dumnezeu;

Bucură-te, acoperământul celor ce-ţi vestesc binefacerile;

Bucură-te, mijlocitoarea mântuirii tuturor dreptslăvitorilor;

Bucură-te, Maica Luminii şi uşa milostivirii;

Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!

Condacul 6

Prin darul împăratului din Constantinopol, Maica Domnului a adus poporului dreptcredincios din Moldova pace, bucurie şi întărire în dreapta credinţă, că harul Mântuitorului Hristos şi binecuvântarea Maicii Sale este cu sfântă icoana aceasta numită Îndrumătoarea, care, fiind aşezată în biserica strămoşilor muşatini de la Mănăstirea Neamţ, îndeamnă pe toţi să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Nimeni să nu se îndoiască, nimeni să nu fie necredincios minunilor săvârşite de Dumnezeu prin cinstita icoană a Preacuratei, ca să nu-şi atragă veşnica osândă pentru necredinţă; ci toţi, având nădejde că vom primi luminarea minţii, întărire în dreapta credinţă şi ajutor spre cele de folos, rugându-ne în faţa sfintei icoane ce se numeşte Îndrumătoarea, să-i cântăm cu evlavie Maicii lui Dumnezeu, zicând:

Bucură-te, izbăvitoare de cursele diavoleşti;

Bucură-te, nimicitoare a blasfemiilor celor necredincioşi;

Bucură-te, îndemnătoare la pace prin chipul tău cu bună cuviinţă;

Bucură-te, îndreptătoare a celor ce-şi recunosc greşelile;

Bucură-te, învăţătoare a neştiutorilor de cele sfinte;

Bucură-te, ceea ce dăruieşti luminare minţii noastre;

Bucură-te, izbăvitoare a noastră de veşnica osândă;

Bucură-te, chemare la pocăinţă a hulitorilor sfintelor icoane;

Bucură-te, slăvită biruinţă a bine credincioşilor creştini;

Bucură-te, ceea ce dojeneşti pe cei ispitiţi de necredinţă;

Bucură-te, ajutătoare a celor ce vestesc minunile tale;

Bucură-te, ceea ce eşti ocrotitoare a Ortodoxiei;

Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!

Condacul 7

În sunetul clopotelor şi în cântări duhovniceşti, la sfintele sărbători ale Bisericii, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, cinstită icoana ta Îndrumătoarea este aşteptată să treacă prin mulţimea credincioşilor spre binecuvântarea şi tămăduirea lor, iar tu, din icoană ni-L arăţi cu dreapta ta pe Hristos, ca şi cum ne-ai grăi, ca oarecând în Cana Galileei: Faceţi tot ceea ce vă va spune El!, îndemnându-ne să-I cântăm: Aliluia!

Icosul 7

Minuni mai presus de fire ai săvârşit prin icoana ta Îndrumătoarea, Maica lui Hristos, care iubeşti neamul nostru românesc cel bine credincios şi cinstitor de Dumnezeu că, la Praznicul înălţării Domnului, după săvârşirea slujbei, icoana a fost răpită din mâinile celor ce o purtau, s-a ridicat în văzduh şi, înconjurând Sfântul Altar, singură s-a aşezat la locul său de închinare; pentru aceasta, te lăudăm, zicând:

Bucură-te, ceea ce săvârşeşti semne şi minuni cu puterea lui Hristos;

Bucură-te, ceea ce ai binevoit a răpi în văzduh chipul tău;

Bucură-te, că prin semnul acesta neobişnuit mai mult te-ai proslăvit;

Bucură-te, că icoana a stat cu bună cuviinţă deasupra amvonului;

Bucură-te, că ea singură a înconjurat Sfântul Altar;

Bucură-te, că, purtată pe mâini nevăzute, s-a aşezat la locul de închinare;

Bucură-te, primitoarea închinării noastre cea cu inimă smerită;

Bucură-te, ceea ce ne arăţi semne minunate spre întărirea credinţei;

Bucură-te, ceea ce, prin icoana ta, eşti ocrotire pentru noi;

Bucură-te, ceea ce, prin ascultare de Dumnezeu, ai atras pe Duhul Sfânt;

Bucură-te, ceea ce cu smerenie ai spus arhanghelului: Iată roaba Domnului!;

Bucură-te, ceea ce cu credinţă i-ai zis: Fie mie după cuvântul tău!;

Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!

Condacul 8

Auzind de minunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care se fac prin sfânta sa icoană de la Mănăstirea Neamţ, o familie de bine credincioşi, de la mare depărtare, a venit aducându-şi pruncul cuprins de boala epilepsiei. Deci, venind la Sfântul cuvios Paisie, stareţul, acesta i-a dus înaintea sfintei icoane Îndrumătoarea, unde, după ce s-au rugat stăruitor, şi-au luat copilul sănătos, mulţumind Maicii Domnului şi cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Stăpână Preasfântă, deşi eşti mult milostivă, ai trimis uneori şi pedepse spre îndreptare, după cum ai făcut cu cei ce, oarecând, au păgubit obştea ta, răpind cu vicleşug pământul mănăstirii; că, după moartea lor, li s-au aflat trupurile neputrezite, ca a unora care aveau asupra lor un blestem nedezlegat, de vreme ce uitaseră cuvântul prorocului, care zice: Cel ce iubeşte nedreptatea îşi urăşte sufletul său. Astfel, fii lor au întors pământul răpit şi rugându-se la sfânta ta icoană, cu umilinţă au luat iertare pentru părinţii lor, ale căror trupuri s-au dezlegat după legea firii, iar noi cu frică grăim ţie, Preacurată:

Bucură-te, izbăvitoare de boli şi dăruitoare de sănătate;

Bucură-te, ceea ce ai răsplătit credinţa părinţilor întristaţi;

Bucură-te, ceea ce ai vindecat de epilepsie pe copilul lor;

Bucură-te, binecuvântare pentru fiul vindecat;

Bucură-te, risipire a întristării părinţilor credincioşi;

Bucură-te, păzitoare şi ocrotitoare a obştii monahale;

Bucură-te, izbăvitoare de nedreptatea omenească;

Bucură-te, îndreptătoare către pocăinţă a celor cuprinşi de lăcomie;

Bucură-te, ceea ce şi prin pocăinţa fiilor ai dat iertare părinţilor;

Bucură-te, că, prin pedepse vremelnice, dăruieşti bucurie veşnică;

Bucură-te, ceea ce pedepsind pe puţini, ai înţelepţit pe mulţi;

Bucură-te, ceea ce eşti bună ocrotitoare şi de rele izbăvitoare;

Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!

Condacul 9

În vremea năvălirii turceşti, stareţul Darie al Mănăstirii Neamţ a adăpostit icoana în pădure. Şi, iată, Maica Domnului s-a arătat în vis unui bătrân călugăr, zicându-i: Voi mă ascundeţi, dar eu tot nu vă voi părăsi! Şi cu adevărat, s-a cunoscut ocrotirea Maicii Domnului, că, îndată ce se apropiau de mănăstire năvălitorii, mânia lor se schimba în blândeţe, de care lucru şi ei singuri se mirau; iar binecredincioşii cântau lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9

După ce s-a liniştit tulburarea din pricina năvălirii turceşti, s-a făcut priveghere de toată noaptea de către obştea mănăstirii, iar sfânta icoană a fost scoasă din tainiţa care o ocrotea, însă, când a ajuns în poiana mănăstirii, s-a înnegrit la faţă încât toţi s-au îngrozit de acest neaşteptat semn. Dar, după sfârşitul Sfintei Liturghii, venind tot soborul, sfânta icoană a început a se lumina, arătându-se mai frumoasă ca înainte şi strălucind cu nespusă lumină, dovedind milostivirea sa cea de Maică spre noi, păcătoşii, care îi grăim cu umilinţă:

Bucură-te, ceea ce în necazuri nu ne părăseşti;

Bucură-te, ceea ce ne-ai dăruit semn al ocrotirii;

Bucură-te, ceea ce te-ai arătat cuviosului bătrân;

Bucură-te, ceea ce ai zis că nu vei părăsi obştea nemţeană;

Bucură-te, că, după o vreme, ne-ai arătat minune înfricoşătoare;

Bucură-te, că întoarcerea sfintei icoane a fost nouă sărbătoare;

Bucură-te, ceea ce ai arătat sfânta icoană mai luminoasă;

Bucură-te, ceea ce te-ai arătat tuturor ca şi cum ai fi fost vie;

Bucură-te, ceea ce ai făcut minunea spre întărirea credinţei noastre;

Bucură-te, ceea ce ne-ai arătat milostivirea ta cea de Mamă;

Bucură-te, că toate le faci spre mântuirea credincioşilor;

Bucură-te, bucuria noastră, acopere-ne pe noi de orice răutate;

Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!

Condacul 10

În vremea când molima holerei ameninţa toate părţile Moldovei, s-a văzut puterea Maicii lui Dumnezeu prin icoana sa numită Îndrumătoarea; atunci cuvioşii părinţi din Sfânta Mănăstire Neamţ şi din schiturile ei au primit mulţimea celor ce fugeau din calea primejdiei şi le-au dăruit tuturor adăpost şi hrană, dar şi îngrijire duhovnicească, prin privegheri şi rugăciuni, încât nimeni n-a pierit dintre cei ce s-au închinat cu credinţă sfintei icoane, pentru care tot poporul a cântat Domnului: Aliluia!

Icosul 10

Mulţi bolnavi s-au tămăduit lângă icoana ta, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, arătând puterea mijlocirii tale şi a harului cu care i-ai ajutat pe cei aflaţi în suferinţă şi în neputinţă. Ai vindecat o femeie credincioasă de curgerea necontenită a sângelui şi unui soldat de alt neam i-ai îndreptat picioarele oloage, iar pe un oarecare Constantin, care era cu totul paralizat, l-ai vindecat degrabă, şi el, ajungând monah în obştea nemţeană, s-a făcut îngrijitor al suferinzilor de la bolniţa mănăstirii. Acestea aflându-le noi, cei de acum, te lăudăm pentru binefacerile tale şi îţi cântăm:

Bucură-te, izbăvitoare de cumplita boală a holerei;

Bucură-te, scăpare a credincioşilor care vin din toate părţile lumii;

Bucură-te, ceea ce, prin mâinile monahilor, ai ajutat pe cei din nevoi;

Bucură-te, ceea ce, la vreme de primejdie, ne îndemni la rugăciune;

Bucură-te, ajutătoarea tuturor celor ce au alergat la tine cu credinţă;

Bucură-te, mijlocitoarea noastră, dătătoare de bucurii duhovniceşti;

Bucură-te, vindecătoare a femeii care avea curgere de sânge;

Bucură-te, ceea ce ai tămăduit picioarele soldatului olog;

Bucură-te, scăpare a paraliticului, care s-a făcut îngrijitor de bolnavi;

Bucură-te, mângâiere pentru cei aflaţi în suferinţe;

Bucură-te, primitoarea şi ajutătoarea tuturor sărmanilor,

Bucură-te, ceea ce aduci bucurie prin cinstită icoana ta;

Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!

Condacul 11

Ascultătoare de Dumnezeu ai fost, Preasfântă Fecioară şi ai vieţuit pe pământ în mare smerenie şi curăţie, pentru care ai fost aleasă ca să fii Născătoare a Cuvântului Tatălui ceresc, care S-a făcut om. De aceea te rugăm să fii povăţuitoare a monahilor spre vieţuirea în smerenie şi ascultare, ocrotitoare a celor ce urmează curăţia ta şi izbăvitoare de înşelare şi de ispite pentru toţi iubitorii de nevoinţă, ca într-un glas să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11

Credem cu nădejde în mijlocirile tale, Sfântă Maică şi Fecioară, că aşa cum ai purtat de grijă obştilor monahale din toată vremea şi din tot locul, tot aşa vei ocroti şi pe monahii care se nevoiesc în obştea acestei mănăstiri, cei ce se roagă pentru toţi bine credincioşii creştini care vin cu credinţă să primească ajutor prin sfântă icoana ta, ca împreună toţi să-ţi cânte:

Bucură-te, ocrotitoare a monahilor nevoitori;

Bucură-te, ajutătoare a sihaştrilor rugători;

Bucură-te, mijlocitoare a celor stăruitori în ascultare;

Bucură-te, acoperământ al acestei obşti;

Bucură-te, frumuseţea şi podoaba Mănăstirii Meamţ,

Bucură-te, vindecătoare de felurite boli;

Bucură-te, dăruitoare de alinare celor suferinzi;

Bucură-te, mângâiere a tuturor celor întristaţi;

Bucură-te, sprijinitoarea noastră când avem greutăţi în viaţă;

Bucură-te, îndreptătoare când ne aflăm în cumpănă sufletească;

Bucură-te, iconoamă iscusită a mănăstirilor;

Bucură-te, încununare a celor care îşi duc crucea suferinţei;

Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!

Condacul 12

Preasfântă Fecioară, prin cinstita ta icoană Îndrumătoarea, eşti ajutătoare şi aducătoare de bucurie şi în viaţa bine credincioşilor creştini, binecuvântându-le familia, ostenelile şi casa fiecăruia; de aceea, cu evlavie şi după cuviinţă, cinstim chipul tău făcător de minuni, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Icoanele, ferestre prin care privim frumuseţile cereşti, au primit har dumnezeiesc şi împart sfinţire, binecuvântare şi nădejde de mântuire celor ce le cinstesc cu dreaptă credinţă. Aceste daruri le primim închinându-ne acum prea curatei Fecioare, înfăţişată în icoana sa Îndrumătoarea prin care ne-a arătat multe şi mari minuni, celor ce o lăudăm aşa:

Bucură-te, binecuvântată Maică a dreptcredincioşilor;

Bucură-te, ceea ce însemnezi minunile pe lespezile inimilor;

Bucură-te, pildă scumpă a rugăciunii şi a nevoinţei;

Bucură-te, candelă nestinsă a credinţei adevărate;

Bucură-te, nădejde neînfruntată a celor ce aleargă la tine;

Bucură-te; acoperământ ceresc şi milostivire neîmpuţinată;

Bucură-te, frumuseţe cerească şi îndulcire a sufletului;

Bucură-te, rug aprins, care încălzeşti inimile îngheţate;

Bucură-te, pridvor al Împărăţiei cerurilor;

Bucură-te, scară a dumnezeieştilor suişuri;

Bucură-te, pregustare a bucuriilor cereşti;

Bucură-te, Împărăteasă a cerului şi a pământului;

Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!

Condacul 13

O, Maică prea lăudată, Fecioară prea curată, ocroteşte pe monahii din obştea ta şi pe toţi dreptslăvitorii creştini care cinstesc în cântări de laudă sfântă icoana ta şi se închină ţie înaintea ei; fereşte-i de relele întâmplări, acoperă-i cu mila ta şi povăţuieşte-i pe calea mântuirii, ca să cânte lui Dumnezeu în Împărăţia cerească: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).

Icosul 1

Îngerii din cer, soborul cuvioşilor monahi şi mulţimea credincioşilor de pe pământ cu mare bucurie te laudă pe tine, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce în braţele tale de mamă ai purtat pe Fiul şi Cuvântul Iui Dumnezeu, aşa cum vedem în cinstita icoană ce se numeşte Îndrumătoarea, pe care, prin rânduială dumnezeiască, ai trimis-o pe plaiurile Moldovei spre a ne aduce bucurie şi pace, binecuvântare şi încredinţare de ocrotirea ta, nouă, celor ce-ţi cântăm:

Bucură-te, ceea ce te arăţi nouă prin sfântă icoana ta;

Bucură-te, cea numită cu adevărat Îndrumătoarea;

Bucură-te, ceea ce ai zugrăvit prin minune chipul tău în biserica din Lida;

Bucură-te, ceea ce ai fost văzută acolo de apostolii Petru şi Ioan;

Bucură-te, iubitoare de plaiuri moldave, locuite de creştini evlavioşi;

Bucură-te, mângâiere pentru voievodul Alexandru cel bun;

Bucură-te, egumenă, care aduni cu grijă suflete în obştea monahală;

Bucură-te, ceea ce, cu smerenie, ţii în braţe pe Fiul tău, Dumnezeul nostru;

Bucură-te, ceea ce ne ocroteşti şi ne dăruieşti sănătate;

Bucură-te, ceea ce, în icoană, te înfăţişezi vie celor credincioşi;

Bucură-te, ceea ce ni-L arăţi cu dreapta pe Pruncul Hristos;

Bucură-te, ceea ce ne dai bucurie când privim chipul tău scăldat în lumină;

Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!

Condacul 1

Chipului tău, prea curată Născătoare de Dumnezeu Fecioară care străjuieşte în biserica Mănăstirii Neamţ, ne închinăm noi, credincioşii, cinstindu-l cu evlavie; că, prin mijlocirile tale, ne păzeşti şi ne izbăveşti de ispite, de necazuri şi de toate re-lele întâmplări. Pentru aceea, mulţumind, strigăm către tine: Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!

Rugăciune către Maica Domnului:

O, Maică prea lăudată, Fecioară prea curată, cea numită cu mii de nume după darurile pe care ni le mijloceşti în multe chipuri de la Dumnezeu, ceea ce prin sfintele tale icoane făcătoare de minuni te arăţi a fi slava Bisericii, apărătoarea mănăstirilor, ocrotitoarea creştinilor şi mijlocitoarea tuturor ortodocşilor către Mântuitorul Hristos. Astfel, icoana ta Lidianca ai adus-o de la Lida la Constantinopol, apoi ai trimis-o la Roma spre ocrotire din calea prigonitorilor, însă iarăşi ai adus-o înapoi, odată cu biruinţa asupra celor ce erau potrivnici cinstirii icoanelor.

Publicitate

Setări pentru confidențialitate

După multă vreme, împăratul Ioan al Bizanţului a dăruit sfântă icoana ta, Îndrumătoarea, zugrăvită după modelul celei din Lida, bine credinciosului voievod Alexandru cel bun al Moldovei, spre binecuvântarea şi ocrotirea poporului drept- credincios şi cinstitor de Dumnezeu. De aceea, cu dragoste şi cu credinţă ne închi-năm ţie, ceea ce ne-ai trimis chipul feţei tale cel prea cinstit şi cu totul luminos, pe care îl sărutăm cu evlavie.  

Arată-ţi milele tale, primind cererile cele de folos ale robilor tăi; depărtează de la noi robia păcatelor; izbăveşte-ne de toată vătămarea trupească şi sufletească şi fii mijlocitoare pentru mântuirea noastră. Ajută-i pe cei ce cu dragoste se închină chipului tău, ca să vestească slăvitele tale minuni, pe care le faci în viaţa fiecărui bine credincios.

O, Preasfântă Fecioară, ocroteşte obştea mănăstirii acesteia şi pe toţi închinătorii-pelerini care aleargă la cinstită icoana ta făcătoare de minuni. Caută spre noi cu milostivirea ta şi învredniceşte-i pe toţi creştinii să vieţuiască întru Hristos şi să ajungă în lăcaşurile cereşti.

Împreună cu Sfântul mare mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, roagă-te, Preacurată, Fiului tău şi Dumnezeului nostru, ca să dăruiască celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi şi mântuire tuturor celor ce te laudă pe tine şi slăvesc pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

✝) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamț

 Această icoană a Maicii Domnului este considerată cea mai veche și mai frumoasă icoană din România, și cunoscută în toată lumea ca făcătoare de minuni. Timp de peste 600 de ani, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț a întărit credința creștin-ortodoxă a conducătorilor, monahilor și a credincioșilor din România.

Rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț

Pe stâlpul minţii noastre închipuie, cuvintele înţelepciunii cereşti, ceea ce eşti stâlpul rugăciunii care toată lumea o sprijineşti. Nu ne lipsi pe noi de ocrotirea ta de Maică, ceea ce eşti mângâierea celor împovăraţi de păcate, floarea tuturor darurilor cereşti, oglinda îngerilor, muntele cel înalt al desăvârşirii, rai tainic al fecioriei, Tabor înţelegător al tuturor virtuţilor, corabia mântuirii păcătoşilor, căruţa cea de foc a înţelepciunii, psalmul cel scris în cartea inimii, izvorul rugăciunii neîncetate, legătură a unirii noastre cu Dumnezeu.

Cu paşii gândurilor umilite ne apropiem de prea luminată icoana ta, noi, cei ce nu ştim a ne ruga din pricina împietririi inimii noastre. Izvorul rugăciunii tale să adape inima noastră cea lipsită de dulceaţa cuvântului dumnezeiesc. Ploaia milostivirii tale să înmoaie pământul cel împietrit al inimii noastre. Laudele împletite ție de serafimi să întraripeze inima noastră cu dorul cel dumnezeiesc. Suspinurile heruvimilor coborâte în adâncul sufletului nostru să ne tragă pe noi spre înălţimea cugetării smerite. Nu avem inimă înfrântă ca să aducem tânguire vrednică pentru păcatele noastre, nu avem nici pocăinţa care întăreşte casa sufletului pe temelia răbdării. Norii patimilor au întunecat cu totul cerul sufletului nostru şi nu putem privi nici măcar spre strălucirea frumuseţii tale. Purtaţi suntem de valurile ispitelor şi cu greu călătorim pe marea cea sărată a acestei vieţi. Îndulceşte necazurile noastre cu darul tău şi scrie-ne pe noi în cartea vieţii, ceea ce eşti carte ce ai purtat pe Cuvântul vieţii, Cel Care, prin pătimirea Sa, a scos pe Adam din lanţurile durerilor.

Ridică mintea noastră deasupra grijilor lumeşti şi pe piatra răbdării ne aşează, ceea ce ai născut pe Piatra vieţii, Cea Care a sfărâmat pietrele slujirii idoleşti. Acoperă-ne cu acoperământul tău cel luminat, ceea ce eşti ocrotitoare creştinilor şi păzeşti totdeauna pe robii tăi cu darul tău. Ceea ce lacrimi ai vărsat pentru Fiul Tău pe Care L-ai văzut pironit pe cruce, dă-ne nouă lacrimi de umilinţă pentru păcatele noastre, cu care în fiecare ceas mâhnim milostivirea Stăpânului nostru. Inima ți s-a rănit când suliţa a străpuns coasta Fiului Tău, deci nu trece cu vederea nici rănile sufletelor noastre, ci cu untdelemnul rugăciunii tale ne întâmpină şi ne ridică la înălţimea pocăinţei.

Bucură-te, rază a înţelepciunii Soarelui Hristos, turn nebiruit al creştinilor, cetatea cea cerească a Luminii, vasul cel plin de mirul laudelor îngereşti, bucură-te, Maică a Domnului, ceea ce reverşi daruri de minuni celor ce cu inimă smerită cad înaintea sfintei tale icoane, cerând alinarea suferinţelor şi mare milă. Nu ne uita şi pe noi, cei ce, măcar că nu ştim a-ți aduce cuvânt vrednic de laudă, nădăjduim la acoperământul milostivirii Tale. Amin!

Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Pangratie, Episcopul Taorminei

 

Rugăciunile începătoare

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul Bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată necurăția și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Slava....Și acum...

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne curățește păcatele noastre. Stăpâne iartă fărădelegile noastre. Sfinte cercetează și vindecă neputințele noastre pentru Sfânt Numele Tău.

Doamne miluiește (de 3 ori)

Slavă…Și acum…

Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne lăsa pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Tropar la Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Pangratie, Episcopul Taorminei, glasul 4

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge Sfințite Mucenice Pangratie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

De copil ai fost binecuvântat să auzit cu urechile tale predicile Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, Sfinte Mucenice Pangratie, iar acum viețuiești în Rai cu Cel care te-a chemat să Îi slujești până la moarte. Știind că ai îndrăzneala la Tronul Sfintei Treimi, te rugăm și noi să ne ajuți și cu mulțumiri te slăvim: Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Icosul 1

Îngerii din Ceruri s-au bucurat văzând credința ta nestrămutată, Sfinte Mucenic Pangratie, fiind una cu Domnul Hristos în inimă și în cuget. Te chemăm să mijlocești și pentru noi la Dumnezeu să aibă milă de sufletele noastre și te lăudăm:
Bucură-te, propovăduind Sfânta Treime;
Bucură-te, vestind cu tărie Cuvântul lui Dumnezeu;
Bucură-te, arând cu înțelepciune inimile aride;
Bucură-te, arătându-le cu adevărat roditoare prin credință;
Bucură-te, alungând duhurile rele;
Bucură-te, vas curat plin de puterea Duhului Sfânt;
Bucură-te, luminând ca un sfeșnic întunericul închinării la idoli;
Bucură-te, dărâmând capiștile idolești și construind biserici;
Bucură-te, întunecând năvălirile tuturor demonilor;
Bucură-te, vărsându-ți sângele pentru Domnul Hristos;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 2

Trăind în vremea când Domnul Iisus Hristos propovăduia pe pământ, părinții tăi s-au dus și ei din Antiohia la Ierusalim să Îl audă vorbind, Sfinte Pangratie, și te-au luat cu ei. Acolo s-au botezat și apoi s-au întors, viețuind în pace până la săvârșirea lor, iar tu Sfinte ai rămas apoi în casa părintească, slăvindu-L pe Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

După Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, Apostolul Petru care propovăduia cuvântul lui Dumnezeu în cetăți a venit și în părțile Pontului, iar tu Sfinte Mucenice Pangratie l-ai primit cu dragoste ca pe un Apostol al Mântuitorului Hristos și l-ai odihnit cu toți ai lui, apoi Sfântul Apostol Petru i-a botezat pe toți ai casei tale, iar noi te chemăm:
Bucură-te, că ți-ai împărțit toată averea săracilor și robilor;
Bucură-te, că ai învățat dreaptă credință de la Marele Apostol;
Bucură-te, că acesta te-a trimis să duci Cuvântul lui Dumnezeu în Apus;
Bucură-te, că ai fost martor la multe minuni făcute de Sfântul Petru în Antiohia;
Bucură-te, că ai fost încredințat prin aceasta de puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai hotărât să urmezi până la moarte Domnului Hristos;
Bucură-te, că ai lăsat în urmă toate cele pământești;
Bucură-te, că ai plecat pe mare spre Sicilia;
Bucură-te, făcând această călătorie ca semn al despărțirii tale de lumea vremelnică;
Bucură-te, că inima ta ardea doar pentru Dumnezeu;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 3

Ajungând în părțile Siciliei în cetatea Taormina, ai găsit o capiște idolească ce fusese construită pe mormântul unui copil, Sfinte Mucenice Pangratie, iar păgânii se închinau unui zeu Falcon aducându-i jertfe de oameni și de animale. Dar tu ai făcut rugăciune, Sfinte, iar Dumnezeu a ascultat cererea ta că s-a făcut zgomot mare și s-au arătat mulțime de diavoli în formă de corbi și vulturi, care au răpit capiștea și idolul și i-au aruncat în mare, iar tu I-ai mulțumit lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Auzind despre aceasta, Bonifatie ighemonul cetății a dorit să afle mai multe despre tine, Sfinte Mucenice Pangratie, vrând să cunoască un asemenea om cinstit și având inima doritoare de a auzi mai multe despre Domnul Hristos. Când ighemonul venit la tine, Sfinte Pangratie, te-a găsit îmbrăcat cu sfintele veșminte, șezând pe scaun și având înaintea lui icoana Domnului Hristos și Sfânta Cruce, a căzut la picioarele tale și ți s-a închinat, iar noi te lăudăm:
Bucură-te, că acesta a văzut slava dumnezeiască de care erai înconjurat;
Bucură-te, că Bonifatie a strigat: "Mare este Dumnezeul creștinilor! Cred în Tine Iisuse Hristoase, Dumnezeul cel adevărat!"
Bucură-te, că i-ai poruncit să se apropie de tine;
Bucură-te, că el nu a putut din cauza focului dimprejurul tău;
Bucură-te, că ai cunoscut că acesta vedea slava Duhului Sfânt;
Bucură-te, că te-ai dezbrăcat de veșmintele preoțești care erau pricina văpăii;
Bucură-te, că Bonifatie ți-a construit biserică în 30 de zile;
Bucură-te, că acolo ai săvârșit sfintele Liturghii;
Bucură-te, împărtășindu-i pe cei botezați cu Sfintele Taine;
Bucură-te, făcând apoi masă îmbelșugată cu toți;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 4

Dar în cetate era tulburare mare, Sfinte Mucenice Pangratie, că închinătorii la idoli îi cereau ighemonului socoteala pentru capiștea lor cea distrusă. Acesta le-a spus să cerceteze de nu cumva a venit un Dumnezeu mai puternic în cetate, iar ei au întrebat pe demonul Lison care le-a zis că Dumnezeu care a făcut cerul și pământul este acum în cetate, că a trimis sabie de foc și sabie ca de fulger asupra lor și ei demonii nu mai au nici o putere. Ne închinăm purtării de grijă a Domnului Hristos și Îi strigăm: Aliluia!

Icosul 4

Nefericiții închinători la idoli au făcut vrăjile lor, trăgând la sorți numele ighemonului ca prin jertfă de sânge să îmbuneze idolii, Sfinte Pangratie. Bonifatie a alergat speriat la tine, iar tu Sfinte i-ai zis: "Fiule, du-te și să nu te temi de nimic, că mâine voi veni la jertfă împreună cu tine și atunci toți veți vedea puterea lui Hristos". Ne bucurăm și te lăudăm:
Bucură-te, că ai făcut rugăciune din biserică la ceasul al nouălea din noapte ;
Bucură-te, că Dumnezeu a prăbușit iar toți idolii din capiște;
Bucură-te, că păgânii te-au văzut în ușa bisericii îmbrăcat în veșminte;
Bucură-te, că ai gonit întunericul nopții cu semnul Sfintei Cruci și li s-a deschis ochii păgânilor;
Bucură-te, că ei te-au văzut ca un Înger adevărat al lui Dumnezeu;
Bucură-te, că diavolul nu i-a lăsat să creadă în Hristos;
Bucură-te, că le-ai zis că le arăți puterea lui Dumnezeu când vor încerca să îl jertfească pe Bonifatie;
Bucură-te, că ai venit la locul jerfei arătând ca o văpaie de foc;
Bucură-te, că ai dezlegat legăturile lui Bonifatie cu semnul Sfintei Cruci;
Bucură-te, că ai omorât și șarpele demonului, cel care bea sângele jertfelor;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 5

Văzând niște minuni prea-slăvite ca acestea, oamenii au strigat: "Mare este Dumnezeul lui Pangratie!", au distrus toate capiștele și au sfărâmat idolii, apoi au primit Sfântul botez de la tine, Sfinte Pangratie, căci în ziua aceea s-au botezat peste 100.000 de oameni, care toți se închinau lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

S-a făcut mare bucurie în cetate în ziua aceea, botezându-se și cei din cetățile dimprejur, iar tu Sfinte le-ai citit Evanghelia și le-a dat povețe de viață cinstită. Noi te chemăm și te slăvim:
Bucură-te, că toți auziseră de facerile tale de bine;
Bucură-te, că tămăduia șchiopi, orbi, slăbănogi, idropici, îndrăciți și alți neputincioși;
Bucură-te, că a venit la tine și o femeie, preoteasa idolilor;
Bucură-te, că aceasta cu vicleșug ți-a cerut să o vindeci de lepră, spunând că va crede în Hristos;
Bucură-te, vindecând-o cu semnul Sfintei Cruci;
Bucură-te, dar ea L-a hulit apoi pe Dumnezeu;
Bucură-te, că atunci Dumnezeu i-a dat boala îndoit;
Bucură-te, că ea, chinuindu-se, a cerut milă;
Bucură-te, că ai tămăduit-o știind că ea crede cu tot sufletul în Dumnezeu;
Bucură-te, sfătuind-o să renunțe la averi pământești, botezând-o și făcând-o diaconiță;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 6

Ai botezat mulțime de oameni, slujind apoi Sfânta Liturghie ca să-i împărtășești, Sfinte Mucenic Pangratie. Când ai ridicat în sus Sfintele Taine, biserica s-a deschis deasupra și a venit un foc ceresc care te-a înconjurat iar cei ce vedeau aceasta s-au înfricoșat și nimeni nu îndrăznea să se apropie să se împărtășească, pentru că vedeau fața ta ca o făclie de foc și deasupra ta ca un nor. Dar tu, Sfinte, i-ai chemat spunând: "Fiii mei, apropiați-vă și nu vă temeți, căci focul acesta nu arde, ci luminează pe cei ce se împărtășesc", iar ei i-au strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Erau în cetate două fecioare surori botezate, iar pe cea mare ai făcut-o diaconiță, Sfinte Pangratie. Dar un păgân, dorind să o ia de soție pe sora cea mică, o ademenea cu tot felul de daruri însă ele erau întărite de tine, Sfinte, care le-ai încurajat să își apere fecioria pentru Domnul Hristos până la moarte, iar noi ne rugăm:
Bucură-te, că păgânii au făcut vrăji să strice fecioria fetei;
Bucură-te, că Dumnezeu nu a lăsat diavolul să își facă voia;
Bucură-te, că le-au închis apoi pe ambrele surori în temniță;
Bucură-te, că amândouă au fost date la chinuri;
Bucură-te, că le-au tăiat capul necredincioșii;
Bucură-te, că pentru rugăciunile tale, Sfinte, ele au primit cununa muceniciei;
Bucură-te, că ai luat sfintele lor moaște și le-ai îngropat cu cinste;
Bucură-te, zidind o biserică închinată sfintelor fecioare;
Bucură-te, că nu ai lăsat poporul creștin să facă moarte de om pentru păcatul uciderii fecioarelor;
Bucură-te, făcătorule de pace, crezând în purtarea de grijă a lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 7

Creștinii au vrut să îi închidă în temnițe pe păgâni până va veni să îi judece Bonifatie, ighemonul credincios care era plecat la război cu neamurile potrivnice, iar ei au fugit îngroziți cu familiile lor și cu toată averea, urcându-se în luntri să ajungă la Siracuza. Dar tu, Sfinte Pangratie, le-ai trimis vorbă să se întoarcă fără griji pentru că nu le fac rău creștinii, dar s-a întors un singur vrăjitor care s-a și botezat, iar ceilalți nu au vrut să îi cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Ceilalți vrăjitori au pornit pe mare cu femeile și cu copii lor, iar tu Sfinte Pangratie te-ai rugat lui Dumnezeu de pe un loc înalt: "Doamne, Iisuse Hristoase Atotputernice, de este cu voia Ta, să se facă furtună și să se afunde în mare pângăriții aceia", lucru care s-a și întâmplat, iar noi te lăudăm:
Bucură-te, că deși i-ai chemat cu milă înapoi, păgânii nu au crezut în bunătatea creștinilor;
Bucură-te, că rugăciune ta a ridicat valurile și a tulburat marea;
Bucură-te, învingând vrăjitorii, uneltele diavolului;
Bucură-te, că ai izbăvit cetatea de ispite și de ispititori;
Bucură-te, că ai prorocit că după două zile va veni Bonifatie, învingător în război;
Bucură-te, că acesta a împărțit bogăția adusă din război la toată cetatea;
Bucură-te, că robii prizonieri au crezut în Hristos și s-au botezat;
Bucură-te, că l-au adus pe Elid, ucigătorul de fecioare, la judecată;
Bucură-te, că acesta nu a vrut să se lepede de închinarea la idoli, spunând că e rânduiala lui părintească;
Bucură-te, că atunci Bonifatie l-a dat la moarte prin tăierea cu sabia;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 8

Ai hirotonisit în toată țara episcopi, preoți și diaconi, alegând pe cei mai înțelepți și mai cucernici, Sfinte Mucenice Pangratie, și le-ai spus să se îngrijească de sufletele oamenilor, să zidească biserici și să facă într-însele toate cele trebuincioase. Ai poruncit ucenicului tău Evagrie și diaconului lui Epafrodit să scrie Tainele Bisericii, praznicele cele mari, citirile, poruncile și câte alte se cuvine să le știe credincioșii. Și venind înainte-stătătorii poporului au luat fiecare din mâna ta, Sfinte, câte un preot și un diacon precum și învățăturile creștine și tipicul slujbelor, și astfel s-au dus fiecare în cetatea sa bucurându-se și cântând Domnului: Aliluia!

Icosul 8

După doi ani ai plecat tu însuți să cercetezi toate eparhiile pentru a le sfinții bisericile, Sfinte Pangratie, luând cu tine adunare mare, printre care Bonifatie ighemonul, Evagrie cu diaconul său Epafrodit, și pe mulți alți dregători de vază. Primește te rugăm aceste laude de la noi:
Bucură-te, dând pământ fiecărei eparhii ca să aibă hrana cea de toate zilele;
Bucură-te, că Bonifatie și ceilalți bogați și-au împărțit averea în trei;
Bucură-te, că a treia parte au dat-o preoților și diaconilor;
Bucură-te, că au făcut aceasta ca ei să poată lucra pentru popor fără grija zilei de mâine;
Bucură-te, că le-au făcut vase de aur și de argint pentru sfintele slujbe;
Bucură-te, că le-au cusut la toți veșminte de mătase pentru slujire;
Bucură-te, că toate au rămas scrise pe hârtie de tine, Sfinte Pangratie;
Bucură-te, cel ce dai zestre parohiilor și preoților cinstitori de Dumnezeu;
Bucură-te, aducând bunăstarea materială și celor ce trăiesc în lume;
Bucură-te, dăruitor plin de dragoste, în numele Domnului Iisus Hristos;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 9

Apoi ai fost înștiințat de Dumnezeu că împăratul Acvillin urma să facă război Taorminei, cetatea unde erai tu Arhiepiscop, Sfinte Mucenice Pangratie. Acesta a adunat 600.000 de oameni și noaptea a înconjurat cetatea de pe mare, iar Bonifatie avea doar 40.000 de soldați pe care i-a pus pe ziduri după rânduiala de război, și se rugau toți lui Dumnezeu într-un glas: Aliluia!

Icosul 9

Domnul Hristos însă a îngăduit însă ca prima bătălie să fie pierdută de Bonifatie, ca să nu se mândrească soldații că au învins din puterea lor, iar cetățenii cetății te ocărau pe tine, Sfinte Pangratie, și pe ighemon, că au pierdut din cauză voastră că nu s-au mai închinat zeilor păgâni. Te rugăm primește aceste cuvinte de slavă:
Bucură-te, că le-ai spus că Domnul Hristos va lupta pentru ei;
Bucură-te, că ai pus pe tine sfintele veșminte, ai luat Sfânta Cruce, icoana Domnului Hristos și a Sfântului Apostol Petru;
Bucură-te, că te-ai urcat pe cel mai înalt zid al cetății și ai făcut semnul Crucii în cele patru zări;
Bucură-te, că te-ai rugat adânc lui Dumnezeu;
Bucură-te, că mințile păgânilor dușmani s-au întunecat;
Bucură-te, că se ucideau între ei și se aruncau singuri în prăpastie;
Bucură-te, te-ai rugat să se oprească și să cunoască ce fac;
Bucură-te, că ei strigau că văd trei sori care îi orbesc, adică Sfânta Cruce și cele două Icoane;
Bucură-te, că unii dușmani au fugit rușinați, iar alți au crezut în Hristos, s-au botezat și au luat preoția și diaconia;
Bucură-te, că s-au întors la ei acasă, propovăduind Evanghelia și botezând mulțime de oameni;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 10

Plecând Bonifatie din nou la război cu un tiran, l-a lăsat în locul lui pe un aprig dușman al tău, Sfinte Mucenice Pangratie, care nu știa cum să te piardă mai repede, căci el nu vroia să se închine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

Acesta s-a sfătuit cu încă doi și la ceasul al nouălea din noapte, când îți făceai rugăciunile, te-au chemat chipurile să le binecuvântezi mâncarea, iar tu, Sfinte, te-ai dus știind de la Dumnezeu că ți se pregătea sfârșitul, iar noi te chemăm:
Bucură-te, că Dumnezeu te chemase să te îndulcești de bunătățile promise;
Bucură-te, că ai stat la masă cu păgânii dar nu ai mâncat nimic;
Bucură-te, că aceștia au făcut dansuri necuvenite și au adus un idol;
Bucură-te, că se închinau idolului în fața ta;
Bucură-te, că tu, cu semnul Sfintei Cruci, le-ai prăbușit zeul la pământ;
Bucură-te, că aceștia plini de furie te-au bătut cu lemn, piatră și te-au tăiat cu sabia;
Bucură-te, că sufletul tău a plecat la Domnul;
Bucură-te, că ți-au aruncat trupul într-o despicătură de piatră, departe de palat;
Bucură-te, că au vrut să omoare și un copil de creștin care i-a mustrat pentru fărădelegea lor;
Bucură-te, că acesta a fost salvat de Îngerul Domnului, când s-a aruncat în prăpastie;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 11

Venind Bonifatie de la război și negăsindu-te, a dat poruncă să fii căutat, Sfinte Pangratie. Ai vădit locul sfintelor tale moaște prin strălucirea unei lumini ca un fulger, și toți creștinii împreună cu Cuvioasa Paula au alergat la locul unde erai, plângând și rugându-se cu mare durere lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11

Sfintele tale moaște au fost puse într-o raclă de aur, Sfinte Pangratie, căci Bonifatie se temea ca să nu ia poporul părți din ele, și apoi a căutat pe cel vinovat de moartea ta. Copilul a dat mărturie despre cele întâmplate, iar noi te lăudăm așa:
Bucură-te, că cei trei păgâni au luat pedeapsa după măsura faptei lor;
Bucură-te, că apoi te-ai arătat în vedenie ucenicului tău Evagrie;
Bucură-te, că ai venit împreună cu 12 bărbați sfinți, înveșmântați în lumină;
Bucură-te, că l-ai certat ca ține trupul tău neîngropat;
Bucură-te, că deschizând apoi racla de aur, trupul tău era neatins de sânge sau răni;
Bucură-te, că răspândea bună mireasmă;
Bucură-te, că au făcut slujba de înmormântare, după cum se cuvine;
Bucură-te, că din racla de aur au făcut vase pentru biserică;
Bucură-te, că Evagrie și Bonifatie s-au dus apoi la Roma, așa cum le-ai poruncit;
Bucură-te, că Sfântul Apostol Petru l-a numit Episcop al Tavromeniei pe Evagrie, în locul tău;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 12

Întorcându-se cei doi acasă, Evagrie l-a botezat pe Bonifatie care și-a împărțit toată averea săracilor, și amândoi au construit o biserică în cinstea ta, Sfinte Mucenice Pangratie. Au poleit biserica cu aur, zugrăvind minuni din Vechiul și Noul Testament, precum și Icoana ta, Sfinte. Ne bucurăm și ne închinăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Multe și nenumărate minuni și semne s-au făcut la mormântul tău, Sfinte binecuvântat Pangratie, iar noi te lăudăm așa:
Bucură-te, cel ce alungi legiunile diavolești;
Bucură-te, cel ce cureți capiștile idolești și îneci răul în mare;
Bucură-te, vindecătorul bolilor de gât, de cap și de piele;
Bucură-te, dezvăluind mărturiile mincinoase;
Bucură-te, arătând dreptatea și adevărul;
Bucură-te, tămăduitor de trupuri și de suflete;
Bucură-te, aducând bunăstarea celor care ți se roagă cu credință;
Bucură-te, cel ce arzi cu văpaia Duhului Sfânt ispitele de bani și piedicile de sporire duhovnicească;
Bucură-te, foc strălucitor ce luminezi întunericul uneltirilor diavolești;
Bucură-te, învingătorul vrăjitorilor și distrugătorul vrăjilor;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 13

O, Sfinte Sfințit Mucenice Pangratie, caută cu milă spre noi care ți-am adus această jertfă de rugăciune, și mijlocește la Dumnezeu să ne ridice din neputințele noastre, să ne întărească credința și să ne deschidă ochii sufletului pentru a înțelege tainele duhovnicești, să Îi putem striga veșnic: Aliluia!

Acest Condac se rostește de trei ori.

După aceasta se cisesc iarăși Icosul 1 și Condacul 1 pe care le găsiți mai jos.

Icosul 1

Îngerii din Ceruri s-au bucurat văzând credința ta nestrămutată, Sfinte Mucenic Pangratie, fiind una cu Domnul Hristos în inimă și în cuget. Te chemăm să mijlocești și pentru noi la Dumnezeu să aibă milă de sufletele noastre și te lăudăm:
Bucură-te, propovăduind Sfânta Treime;
Bucură-te, vestind cu tărie Cuvântul lui Dumnezeu;
Bucură-te, arând cu înțelepciune inimile aride;
Bucură-te, arătându-le cu adevărat roditoare prin credință;
Bucură-te, alungând duhurile rele;
Bucură-te, vas curat plin de puterea Duhului Sfânt;
Bucură-te, luminând ca un sfeșnic întunericul închinării la idoli;
Bucură-te, dărâmând capiștile idolești și construind biserici;
Bucură-te, întunecând năvălirile tuturor demonilor;
Bucură-te, vărsându-ți sângele pentru Domnul Hristos;
Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Condacul 1

De copil ai fost binecuvântat să auzit cu urechile tale predicile Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, Sfinte Mucenice Pangratie, iar acum viețuiești în Rai cu Cel care te-a chemat să Îi slujești până la moarte. Știind că ai îndrăzneala la Tronul Sfintei Treimi, te rugăm și noi să ne ajuți și cu mulțumiri te slăvim: Bucură-te, Sfințite Mucenic Pangratie, aducător de biruință și grabnic ajutător!

Rugăciune la Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Pangratie, Episcopul Taorminei

Sfinte Mucenice Pangratie, citind viața ta ne închinăm și te slăvim ca pe un adevărat ostaș al Domnului Iisus Hristos, care ai învins în războiul cel nevăzut având credința nestrămutată în Dumnezeu și lucrând ogorul Lui cel sfânt. Te chemăm ca pe bunul nostru prieten și ocrotitor să ne cercetezi viața și inima și să ne ajuți după nevoia fiecăruia.
Te rugăm să ne sprijini și pe noi în războiul nevăzut, să ne fii scut de apărare, să mijlocești cu rugăciuni la Domnul Hristos să vină El să învingă pentru noi. Știm că biruința unui asemenea război nu poate fi decât a lui Dumnezeu, de aceea te chemăm să ne aduci Mila și bunăvoința Lui de a ne scoate învingători prin El și numai prin El.
Te rugăm să cercetezi casele noastre, să distrugi orice sălășluire a răului din ele, să le cureți de întinăciune și de funinginea demonilor care nu ne lasă să ducem o viață de rugăciune, închinată lui Dumnezeu.
Ai milă de cei acuzați pe nedrept în procese și în toate situațiile vieții, dezvăluie adevărul, arată dreptatea și distruge mărturiile mincinoase, alungă uneltirile celor vicleni care caută să ne păgubească, nu lăsa mintea noastră să alunece spre vicleșugurile lor ci dă-ne claritate, discernământ, puterea de a distinge adevărul de minciună și dreapta socoteală în tot ce facem și hotărâm.
Te mai rugăm să te îngrijești de nevoile trupului nostru să avem cele necesare traiului, dă zestre parohiilor cu tot ce le trebuie pentru buna slujire a lui Dumnezeu, înfrumusețează bisericile să fie nestemate strălucitoare ale Bisericii din Ceruri, și ai grijă de episcopii, preoții și diaconii binecredincioși ortodocși și de familiile lor, rânduindu-le ascultare și buna sporire în propovăduirea Evangheliei Domnului Hristos. Îngrădește toată răutatea care vine de la oameni, invidia, minciuna și trădarea, să fim acoperiți cu harul tău cel bineplăcut și să trăim în pace și în credință.
Te strigăm și în durerea sufletului care este bolnav de păcate și întărâtări ale patimilor, Sfinte Pangratie, și te rugăm să arzi cu focul tău nestins necurăția din noi, iar la sfârșitul vieții să ne fii pavăză și apărător în urcușul către Dumnezeu, unde mijlocește să ne judece Domnul Hristos cu milă, ca să ne bucurăm veșnic cu tine în Împărăția Lui. Amin.

Apoi se face otpustul: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Pangratie

 

• 

  
  

Sfântul Pangratie mulți diavoli a izgonit din oameni cu nebiruitul dar și cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu.

Părinții acestui de trei ori fericit au fost din hotarele Antiohiei. Ei au trăit pe vremea în care Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu S-a pogorât la neamul omenesc și Iubitorul de oameni S-a făcut om pentru oameni. Și auzind ei de minunile cele prealuminate care le făcea în Ierusalim Stăpânul Hristos, s-au dus acolo împreună cu fiul lor, Pangratie, și auzind învățătura preadulce a Mântuitorului, au crezut în El și s-au botezat în numele Preasfintei Treimi, apoi s-au întors la casa lor, lăudând pe Domnul. Și au trăit multă vreme cu cinstire de Dumnezeu și apoi s-au săvârșit, iar Pangratie a rămas în casa lor, sporind în înțelepciune și pricepere, în cugetarea și citirea dumnezeieștilor Scripturi.

Iar după Inălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, Apostolul Petru, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu în cetăți și în laturi, a venit și în părțile Pontului. Și aflând acolo pe Pangratie, acesta l-a primit cu dragoste, ca pe un apostol al Mântuitorului Hristos, și l-a odihnit de-ajuns cu toți ai casei lui. Și spunându-le Petru cuvânt de învățătură, mulți au crezut și i-a botezat împreună cu toți robii lui Pangratie, apoi le-a hirotonisit episcop, un bărbat preaînțelept și ucenic, cu numele Maximin. Iar Pangratie și-a dat toată averea sa ca milostenie săracilor și ce îi mai rămăsese a dăruit-o robilor săi, zicând: „Iată, vă dau libertate și toate lucrurile ce se află în casa mea: aur, argint, pietre scumpe, haine și toate averile mele nemișcătoare, vii și țarini. Deci Stăpânul nostru Hristos să vă întărească în frica Sa, că eu mă duc cu apostolul, să propovăduiesc Sfânta Evanghelie”.

Acestea așezându-le bine preaînțeleptul Pangratie, a căzut la picioarele Sfântului Petru, zicând: „Mă dau în mâinile lui Dumnezeu și sufletului tău, Apostole al lui Hristos”. Iar Petru a învățat pe cei ce au crezut să păstreze dreapta credință curată, Sfântul Botez neîntinat și să sufere toată reaua pătimire pentru credință și chiar moartea, pentru împărăția cerului. Și întărindu-i pe ei cu acestea și cu alte cuvinte mântuitoare, s-a dus la mare și, găsind o corabie, a plecat în Antiohia. Acolo a găsit pe unul din apostoli, anume Marchian, trimis din Ierusalim, care întorsese pe mulți la adevărata credință. Iar Petru i-a botezat pe aceia și i-a întărit cu învățătura, și a făcut multe minuni, tămăduind bolile și gonind diavolii din oameni. Apoi a zis către Marchian și către Pangratie: „Fiii mei, luați și voi soarta episcopiei, și duceți-vă în părțile Apusului, ca să propovăduiți pe Hristos, după cum știți”. Deci, ducându-se la țărmurile mării, prin iconomia lui Dumnezeu, au găsit două corăbii din Sicilia, care erau gata de plecare. Și au vestit aceasta apostolului, care a mers să vorbească cu corăbierii. Iar aceia, văzând pe apostoli îmbrăcați cu slava cea de sus, s-au cucernicit față de dânșii și, auzind cuvântul lui Dumnezeu, i-a umbrit pe dânșii darul Preasfântului Duh și, crezând, s-au botezat cu toții.

Deci luând cuvenita binecuvântare cu sărutare sfântă de la Petru, Marchian a intrat în corabia lui Romii, iar Pangratie, în a lui Licaonid. Și după câteva zile, Pangratie a ajuns într-un loc al Siciliei care se numea Falcon, unde era de demult o grădină a unei femei cu numele Falconila, care a născut un fiu foarte frumos și l-a numit Falcon. Și plimbându-se copilul prin grădină, deodată a murit și, îngropându-l acolo, i-au zidit o capiște mare și frumoasă, iar deasupra mormântului său au pus un idol mare cioplit în piatră, pe care l-au numit zeul Falcon, și i-au jertfit trei tineri și 73 de viței aleși. Și, de atunci, rătăciții făceau în toți anii astfel de jertfă necuraților diavoli. Deci, după ce Sfințitul Pangratie a ieșit din corabie și a stat pe pământ, ținând în mână o cruce ca un toiag, diavolii care locuiau în idol, clătinându-l pe el tare, au strigat plângând: „O, zeule Falcon, foc a venit să te topească pe tine, căci Fiul lui Dumnezeu, Care S-a născut din Fecioara Maria, a trimis aici o sabie ca un fulger, care a luminat locul acesta, iar pe noi ne-a înfricoșat. O, Licaonide, cum l-ai adus aici și n-a ars corabia ta!”.

Atunci Pangratie a făcut semnul crucii, jurând pe diavoli să înceteze glasurile și sunetele, iar ei au tăcut. Deci Licaonid a zis către Pangratie: „Să nu te apropii de necuratul Falcon, că pe mulți a omorât”. Dar el a răspuns: „Noi avem darul Sfântului Duh și nu ne temem de diavoli. Dar vino după noi, ca să vezi slava lui Dumnezeu și pierzarea lui Falcon”. Deci a luat crucea, Sfânta Evanghelie și icoana Domnului Hristos și, apropiindu-se de necurata capiște, a făcut mai întâi rugăciune spre răsărit, către adevăratul Dumnezeu, ca să-i dea lui înțelepciune și putere, să întoarcă pe cei de acolo la adevărata credință și să gonească pe diavoli. Apoi, după rugăciune, a strigat, zicând: „O, necuraților diavoli, vă jur pe voi cu Sfânta Treime, să ridicați pe nesimțitorul Falcon și toată capiștea, așa cum se află, și să-i aruncați departe în mare, ca la 30 de stadii, și acolo să vă afundați și voi”.

Deci, deodată cu cuvântul sfântului, s-a făcut zgomot mare și s-au arătat mulțime de diavoli în formă de corbi și vulturi, care au răpit capiștea și idolul și i-au aruncat în mare. Iar Licaonid văzând aceasta s-a minunat. După aceasta a cerut voie sfântului să aducă dar, după cum avea obicei, ighemonului insulei, cu numele Bonifatie, asemenea și lui Avrilian, mai marele cetății. Iar sfântul i-a zis: „Du-te cu pace și vezi să nu te despartă cineva de dragostea lui Hristos”.

Deci plecând el, a dus ighemonului daruri scumpe. Iar ighemonul l-a întrebat despre părțile Răsăritului, cum petrec dregătorii. Iar el i-a răspuns: „Toate eparhiile sunt în liniște, că pacea marelui și adevăratului Dumnezeu i-a umbrit pe ei și păzește pe cei ce cred întru Dânsul”. Atunci i-a povestit lui minunea cea mare pe care o săvârșise sfântul și i-a propovăduit pe Hristos, spunându-i toate câte a văzut și a auzit de la Pangratie.

Și pe când vorbeau ei, au venit acolo tânguindu-se toți necurații slujitori de idoli și au strigat fără de rânduială, zicând: „O, preaputernice ighemoane, mare necaz ni s-a întâmplat, căci doritul nostru zeu Falcon s-a prăpădit cu toată capiștea lui cea slăvită, încât nici locul jertfelnicului nu se mai cunoaște”. Atunci Bonifatie ie-a zis lor: „Slujitori ai marilor zei ai Tavromeniei, mergeți și cercetați, dacă nu cumva a voit mai multă jertfă, și pentru aceasta ne-a defăimat pe noi și s-a dus în alt loc. Și voi cerceta și eu, ca să știu cum a fost pricina”.

Acestea zicându-le, i-a liberat pe ei, iar pe Licaonid îl întreba să-i spună iarăși despre Hristos, căci multă veselie primea sufletul său auzind mântuitoarea Evanghelie. Atunci Licaonid i-a povestit lui cu de-amănuntul câte a auzit despre Domnul Hristos, apoi despre Petru și despre Pangratie pe larg, cum a poruncit el diavolilor de a afundat capiștea și idolul în mare. Auzind acestea dregătorul, s-a bucurat și i-a zis lui: „Rogu-te pe tine, prietenul meu, mergi și te închină Sfântului Pangratie din partea mea și roagă-l pe el să vină la mine, ca să văd și eu pe un bărbat cinstit ca acesta”. Atunci el i-a răspuns: „Ascultă-mă, domnul meu. De iubești pe Hristos, poruncește propovăduitorilor să dea de știre în toată cetatea și în părțile de primprejur, că vrei să faci alergare de cai și să iei în scris pe toți călăreții, deci să se adune toți. Și atunci, cu prilejul acesta, vei face praznic, și astfel va veni acolo și marele Pangratie”.

Cuvântul acesta a plăcut dregătorului și îndată a trimis veste în toată eparhia lui. Deci s-au adunat ca la 200.000 de bărbați, și i-a ospătat pe mai marii peste mii și peste sute cu cină îndestulată. Apoi, a doua zi dimineața, au mers toți la câmp, iar Licaonid s-a dus la Pangratie și i-a spus lui despre multa evlavie a ighemonului și cum a poftit să-l vadă și să vorbească împreună.

Iar Pangratie n-a mers, ca să nu se tulbure poporul, dar a zis lui Licaonid să aducă pe ighemon la el seara, după ce va sfârși praznicul. Așa a și făcut. Deci când ighemonul a mers la Pangratie, l-a găsit îmbrăcat cu sfintele veșminte, șezând pe scaun și având înaintea lui icoana Domnului Hristos și Sfânta Cruce. Deci văzându-l pe el cu atâta slavă, a căzut înaintea sa și i s-a închinat, pentru că a văzut lumina dumnezeiască, care îl înconjura pe el. Iar sfântul l-a ridicat și l-a sărutat. Și sculându-se cutremurat, a strigat zicând: „Mare este Dumnezeul creștinilor! Cred în Tine Iisuse Hristoase, Dumnezeul cel adevărat!”.

Atunci sfântul l-a binecuvântat cu semnul crucii și i-a poruncit să șadă aproape de dânsul. El însă a zis: „Cum să mă apropii de tine, că văd văpaie împrejurul tău?”. Deci cunoscând sfântul că era darul Duhului Sfânt pentru veșmintele lui cele preoțești cu care era îmbrăcat, a poruncit să iasă toți puțin afară, și apoi iarăși să vină. Deci s-a dezbrăcat de sfintele veșminte, și atunci Bonifatie n-a mai văzut focul, și astfel a stat lângă dânsul și a ascultat cuvintele lui cele mântuitoare.

După aceea au cinat cu măsură din cele ce Dumnezeu le-a trimis, apoi sfântul le-a zis: „Fiii mei, ne-am ospătat trupește, acum să ne ospătăm și duhovnicește”. Deci, mergând în mijlocul casei, a luat sfintele veșminte și cânta slujba Utreniei. Și când a ajuns la cântarea „Sfinte Dumnezeule...”, o minune! Acoperământul casei s-a deschis și a venit un fulger la noi, iar noi de frică am căzut cu fețele la pământ, însă sfântul ne-a ridicat, zicând: „Nu vă temeți, că Iisus Hristos, a venit să lumineze inimile voastre, ca să-L cunoașteți pe El”. Atunci a luat o Evanghelie evreiască, în care erau scrise patimile și tainele Mântuitorului Iisus Hristos, adică Nașterea, Răstignirea, învierea și celelalte, și citind cuvintele Sfințitului Matei, a învățat îndeajuns pe dregător până la miezul nopții. Atunci acela mulțumind sfântului, a mărturisit că din toată inima crede în Domnul Hristos.

Și închinându-se sfântului și luând iertare, s-a dus. Deci Licaonid a zis către sfânt: „Dregătorul a zis să mergem în cetate, ca să-i binecuvintezi palatul”. Iar el a răspuns: „Bine, fiule; dar necurații diavoli își plâng pierzarea lor și vor să se lupte cu noi. Deci ia scrisoarea aceasta și după ce o vei citi prin toate capiștile, las-o în capiștea necuratului Lison și fugi”. In scrisoarea aceea zicea: „Pangratie, robul lui Iisus Hristos, către Lison, necuratul zeu al tavromeniților. Primind scrisoarea mea, să o citești și celorlalți necurați zei, și să nu faceți tulburare, ci să fiți ca niște surzi și muți”.

Deci luând Licaonid scrisoarea, s-a dus și a aruncat-o la idol. Iar în ceasul al treilea din noapte a venit un glas către sfântul, zicând: „Robul lui Dumnezeu, am făcut după cum ai rânduit, deci suie-te la cetatea ta”. Atunci sfântul și-a luat oamenii și a mers la ighemon, care i-a întâmpinat cu multă cinste și i-a ținut 40 de zile în palat. Iar slujitorii idolilor s-au adunat în divan, zicând: „O, ighemoane, s-a apropiat praznicul marelui zeu Lison, deci poruncește poporului să-i facă jertfă de-ajuns, ca să nu se mânie și să fugă și el ca și Falcon”. Iar el a zis: „Mergeți de pregătiți cum voiți”.

După aceea a întrebat în taină pe Pangratie, ce să facă, iar el i-a răspuns: „Păzește-te de astăzi să nu mai jertfești zidirilor, ci să fii tare în credință, dacă dorești să iei Sfântul Botez. Și zidește-mi o biserică unde să fac jertfa mea, fiindcă nădăjduiesc în Domnul nostru Iisus Hristos, că ne va izbăvi de nevăzuții vrăjmași”. Bonifatie i-a zis: „Cinstite părinte, sunt gata să fac orice mi-ai porunci, numai arată-mi chipul și locul, și eu voi face cu bucurie”. Atunci au mers împreună la marginea cetății dinspre răsărit, și i-a însemnat forma bisericii într-un loc bine potrivit. Iar biserica a fost gata în 30 de zile.

Și pe când Pangratie săvârșea Sfânta Liturghie, toți câți erau în biserică, au văzut un foc înfricoșat, care, ca un fulger, lumina toată biserica în chip prea minunat. Deci când sfântul a isprăvit Sfânta Liturghie, au căzut toți zeii Tavromeniei, zdrobindu-se. Iar slujitorii idolești nu au fost atunci acolo, de aceea n-au știut pricina pierii zeilor. Deci sfântul a împărtășit cu Sfintele Taine pe cei botezați, iar pe ighemon nu l-a împărtășit. Atunci acesta a întrebat pe Licaonid în taină din ce pricină a făcut așa sfântul, iar acela i-a spus că deoarece nu era creștin desăvârșit, nu era vrednic de sfințita împărtășire. Iar după Liturghie, dregătorul i-a luat pe toți ca să-i ospăteze în palatul său. Iar sfântul, șezând la masă, a pus la dreapta sa pe Licaonid, iar la stânga pe ighemon, după cum a făcut și în alte dați. Și binecuvântând pâinea întru pomenirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a dat tuturor de au mâncat, iar după ce s-au ospătat, i-a liberat pe toți.

Iar necurații slujitori, mergând în capiști să tămâieze pe idoli și negăsindu-i, au plâns pentru pieirea zeilor lor. Deci în toată cetatea s-a făcut tulburare mare, iar cei mai mulți s-au adunat în palatul ighe-monului, strigând unele ca acestea: „Ce faci, Bonifatie, nevrednicule de ighemonie? De ce nu vii să vezi ce au pătimit zeii tăi, cumplitule? Oare nu sunt ei care te-au îmbogățit și te-au cinstit atât de mult pe tine? Atunci pentru ce nu-i cinstești și nu te mâhnești împreună cu noi, ci tu te bucuri și prăznuiești întru necazul nostru, mândrule?”.

Auzind ighemonul ocările poporului, s-a înfricoșat. Deci, suindu-se în locul cel mai înalt al divanului, împreună cu 60 de soldați îmbrăcați în aur, a zis acestea către popor cu vorbă smerită și blândă: „Preaînțelepți bărbați tavromeniți, nu ocărâți ighemonia cu nedreptate și nu vă mâniați fără de socoteală asupra mea, care nu v-am greșit cât de puțin, ci faceți ceea ce v-am zis și altădată, când a pierit Falcon, adică căutați pe cei mai înțelepți la sfat și cărturari, ca să cerceteze în cărțile voastre, până ce vor afla pricina pentru care au fugit zeii noștri. Care pricină va fi una din acestea două: sau că le facem puțină jertfă și ne-au urât; sau că a venit un alt Dumnezeu mai tare și mai puternic decât ei, Căruia neputând să I se împotrivească, au căzut de frică. Și după ce vom afla adevărul, vom face ce este mai de folos, adică, dacă au fugit pentru puținele jertfe ce li se aduc, să le înmulțim cât voiesc, iar dacă este un alt Dumnezeu mai tare, să credem în Acela, și să nu mai avem trebuință de ei. Deci duceți-vă în capiște voi cei mai cucernici și cu rugăciune întrebați pe zei, să vă arate pricina”.

Acest sfat al dregătorului l-au lăudat toți. Deci au ales pe unii ce știau vrăji și farmece și au pus 32 la fiecare jertfelnic. Și strigând și întrebând mult timp, le-a răspuns un drac, pe care îl numeau Lison, zicând: „Ce ați venit la mine și mă lăudați în zadar? Ce am făcut până acum, am făcut! Dar de azi nu vă mai nălucim, pentru că dumnezeirea cea în trei ipostasuri a cercetat zidirea Sa și Dumnezeu a trimis Cuvântul Său și a tămăduit pe toți”. Iar ei au răspuns: „Ce zici, Lisone, preacuratule? Care zeu este mai puternic decât tine?”. Iar diavolul a răspuns iarăși: „Acela Care a făcut cerul, pământul, marea și toată lumea și a zidit pe om. El a trimis acum asupra noastră sabie de foc, cu care a pierdut pe Falcon, pe Die și pe ceilalți zei și pe mine m-a făcut nelucrător de azi înainte, căci Licaonid l-a adus aici pe ucenicul lui Hristos”.

Auzind rătăciții acestea, se tânguiau că și-au pierdut nădejdea și se rugau iarăși neputinciosului lor zeu, ca să le dea ajutor. Deci, aruncând vrăji, au scris numele celor de neam bun ai cetății, ca pe care va cădea vraja, să-l jertfească ca să îmbuneze pe diavol. Și numele pe care l-au scos întâi, a fost al ighemonului. Atunci poporul s-a bucurat și înjunghiind tauri și țapi, a umplut pahare de sânge, și luând ramuri de mirt și de dafin, au alergat toți la palat, strigând: „O, preabunule ighemoane, marele zeu Lison te-a cerut spre jertfă, și toți te fericesc, că și în lumea aceasta ai fost toată viața ta cinstit și slăvit, iar acum cu jertfa aceasta te faci nemuritor după moarte, ca un Lison și Zeus”. Zicând acestea, au alergat să pregătească cele potrivite jertfei. Iar Bonifatie s-a dus degrabă la biserică, și căzând la picioarele sfântului, i-a povestit primejdia cu lacrimi preaamare, că voiesc să-l aducă spre jertfă diavolului. Iar Pangratie i-a zis: „Fiule, du-te și să nu te temi de nimic, că mâine voi veni la jertfă împreună cu tine și atunci toți veți vedea puterea lui Hristos”.

Și la al nouălea ceas din noapte, sfântul s-a sculat să-și facă pravila sa după rânduială. Iar păgânii erau în capiștea cea mare a lui Lison și își ridicaseră iarăși pe zei la locurile lor, ca să zică că s-au ridicat singuri. Dar când sfântul a început trâmbița cea duhovnicească, făcându-și pravila sa în biserică, au căzut iar la pământ toți idolii cei ridicați și s-au sfărâmat. Atunci poporul fugind de acolo, alerga minunându-se. Iar când au trecut pe lângă biserică și au auzit pe sfântul cântând, au rămas uimiți de acea cântare duioasă, pe care n-o auziseră niciodată. Căci glasul sfântului era foarte dulce și melodios, iar biserica nu se vedea, fiindcă era întuneric împrejurul ei.

Și după ce sfântul și-a săvârșit pravila, a ieșit și a stat la ușă; și gonind întunericul cu semnul Sfintei Cruci, s-au deschis ochii păgânilor. Deci văzând ei biserica și sfântul arătându-li-se ca un înger cu adevărat al lui Dumnezeu, s-au înfricoșat și l-au întrebat, zicând: „Te jurăm pe puterea marilor zei, să ne spui dacă ești Dumnezeu sau om?”. Sfântul le-a răspuns: „Eu nici nu sunt Dumnezeu, nici nu slujesc ca voi necuraților diavoli, ci sunt zidirea lui Dumnezeu precum sunteți și voi, și sunt trimis de adevăratul Dumnezeu ca să vă propovăduiesc cuvântul vieții și al adevărului și, de mă veți asculta, veți afla viața cea veșnică, pentru că vă voi vesti despre marele și neurmatul Dumnezeu, Care a făcut lumea, a zidit firea omenească și a rezidit-o, și dăruiește îndulcirea veșnică celor ce-L iubesc. Iar aceia pe care voi îi numiți zei, sunt diavoli și cei ce cred într-înșii se duc împreună cu ei în munca cea veșnică”.

Auzind acestea oamenii, s-au umilit, zicând: „Noi vedem la tine darul cu adevărat dumnezeiesc și credem că vrednicia ta este mai puternică decât a zeilor, dar să nu-i pedepsești, fiindcă ne-au ajutat în războaie de multe ori”. Sfântul le-a zis: „Duceți-vă și pregătiți pe ighemon spre jertfa lui Lison, după cum ați cugetat, și acolo vă voi arăta puterea Dumnezeului meu”.

Deci plecând ei de la sfântul, ziceau unul către altul: „Omul acesta se pare că grăiește adevărul, căci de nu era Dumnezeul lui mai puternic, n-ar fi prăpădit pe zeii noștri”. Atunci Xantip, fiind mai mare peste filozofi, a zis către ceilalți: „Ascultați, bărbați preaînțelepți: Voi m-ați ales și m-ați rânduit la meșteșugul doctoricesc de care m-am îngrijit după putere. Acum câteva zile a venit la mine un om cu chip minunat și vrednic, și mi-a dat o carte, zicând: «Xantipe, ia această carte doctoricească de la puterea cea de sus». Zicând acestea, s-a făcut nevăzut. Iar eu, citind cartea, am aflat că este scrisă de patru oameni, care cu un glas povesteau despre Iisus Hristos, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu. Deci socotesc că și acest om a venit să-L propovăduiască pe Dânsul, căci cum am ajuns cu cartea în casa mea, toată s-a luminat de o lumină cerească și câți neputincioși zăceau acolo, munciți de felurite boli, toți s-au tămăduit în acel ceas”.

Deci auzind poporul acestea de la Xantip, a voit să se întoarcă la sfânt, dar diavolul nu i-a lăsat pe nici unul, ci i-a silit nevăzut să se ducă la palat. Și luând pe ighemonul Bonifatie, l-au dus la Lison, și dezbrăcându-l, l-au legat cu mâinile înapoi, mulțumind pe necuratul diavol. Iar Bonifatie căuta într-o parte și în alta să vadă pe Pangratie, și zicea cu plângere amară: „O, păcatele mele, la ce fel de moarte amară sunt dat eu, ticălosul! Unde ești, părinte Pangratie? Ai zis că vei veni la jertfa să pierzi pe nesimțitorul Lison și acum nu te arăți, ci mă lași pe mine singur? Domnul Iisus Hristoase să mă miluiască ca un milostiv!”.

Iar Lison acesta, fraților, avea un șarpe foarte mare și prea înfricoșat, care bea sângele jertfelor. Și îmbrăcându-se marele Pangratie cu sfințitele veșminte, s-a făcut tot ca o văpaie de foc și, ajungând cu cinstita Cruce la locul unde era legat Bonifatie, îndată s-au dezlegat legăturile singure, iar cei ce erau împrejur, toți au căzut la pământ, nesuferind strălucirea sfințitelor veșminte. Apoi el i-a binecuvântat și s-au sculat. Deci, apropiindu-se de pângăritul Lison, a zis acestea: „Diavole necurat, te jur în numele Preasfintei Treimi – al Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh - să fugi din locul acesta și să te afunzi în mare împreună cu Falcon!”. Și îndată a făcut diavolul un zgomot mare, încât toți s-au cutremurat; apoi s-a dezrădăcinat idolul acela înfricoșat și neclintit, împreună cu diavolul care era sălășluit într-însul, și a căzut în mare, iar haina lui Lison, adică acel șarpe mare, a rămas în groapă. Atunci sfântul l-a legat pe el de grumaji și l-a tras afară. Iar șarpele a făcut mai întâi o șuierătură groaznică, apoi s-a despicat de sus până jos. Și văzând poporul niște minuni prea-slăvite ca acestea, a strigat: „Mare este Dumnezeul lui Pangratie!”.

Apoi îndată au sfărâmat paharele, taurii și țapii care îi înjunghiaseră și i-au aruncat să-i mănânce câinii și, în scurt, toată jertfa au prăpădit-o. Iar sfântul a poruncit să lege pe șarpe cu funii și să-l târască până la mare. Deci, pe când tinerii îl trăgeau pe pietre, i se dărăpăna carnea și i se vedeau oasele. Și cu multă osteneală au scos unul din acelea cu securile, ca să-l păzească spre pomenirea minunii; și punându-l în cântar, a tras 60 de litre.

Iar fericitul Pangratie a dat tuturor arvuna Sfântului Botez, pecetluindu-i cu cinstita Cruce. Iar ei au intrat în capiștile idolilor, și aruncând la pământ pe idolii cei mici, i-au sfărâmat pe toți, scuipân-du-i și călcându-i în picioare. Apoi sfântul s-a suit într-un loc înalt, ca să-l audă toți și a propovăduit pe Hristos. Și au crezut toți câți erau acolo, ca la 100.000 și mai mulți. După aceea, făcând rugăciune pentru dânșii, i-a binecuvântat, zicându-le: „Acum duceți-vă la casele voastre și vă curățiți, postind trei zile, și rugați-vă Domnului, să vă învrednicească să primiți Sfântul Botez”. Și după trei zile mulțimea a venit, aducând fiecare lumânări și îmbrăcăminte pentru dumnezeiescul Botez.

Astfel Sfântul Pangratie a botezat în acea zi 24.000, și s-a făcut în toată cetatea bucurie mare și veselie. Veneau încă și cei ce locuiau aproape de muntele Etna și se botezau, auzind de facerile de minuni ale sfântului, căci el tămăduia șchiopi, orbi, slăbănogi, idropici, îndrăciți și alți neputincioși. Iar Xantip filosoful a adus sfântului Sfânta Evanghelie și i-a spus pricina, precum s-a zis mai sus. Iar Sfântul a citit-o poporului și toți au primit-o cu bucurie și cu mare evlavie.

După două ceasuri, a venit la sfântul o femeie leproasă, care era preoteasă a idolilor, și i-a zis cu vicleșug că dacă Hristos îi va da tămăduire, se va boteza. Iar sfântul, cu toate că știa bine gândul ei cel viclean, totuși a tămăduit-o cu un cuvânt; căci, făcând pe dânsa semnul cinstitei Cruci, a căzut lepra de pe dânsa. Iar ea, în loc să dea mulțumire lui Dumnezeu și sfântului, grăia cuvinte grele către el. Pentru aceasta, Sfântul a zis către dânsa: „O, femeie, fiindcă ai îndrăznit să ispitești pe Dumnezeu, Care ți-a dat sănătate, să știi că El poate să întoarcă iarăși lepra asupra ta”.

Zicând acestea, a luat de pe pământ cojile leprei ce căzuseră de pe trupul ei, și i le-a aruncat cu tină în fața ei, zicând: „Fiindcă nu mărturisești darul tămăduirii, Dumnezeu este binecuvântat să-ți dea pedeapsa îndoită”. Zicând aceasta, îndată s-a aprins ca o văpaie în tot trupul ei, din creștet până în picioare. Și a făcut bășici care s-au spart și curgea de pe dânsa apă fierbinte, dându-i atâta durere, încât ticăloasa chinuindu-se, striga și zicea: „Miluiește-mă, robul adevăratului Dumnezeu, că nu mai nădăjduiesc în necurații zei, ci numai în tine; deci, roagă pe Domnul Iisus Hristos, să-mi dea tămăduire!”.

Deci milostivindu-se sfântul, a făcut rugăciune pentru dânsa, a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci și astfel s-a tămăduit, fiindcă a crezut din tot sufletul. Apoi, învățând-o dreapta credință, într-a opta zi a botezat-o și a făcut-o diaconiță, punându-i numele Benedicta. Iar ea și-a sfărâmat toți idolii, apoi a dus pe sfântul într-o grădină a ei și i-a arătat o mulțime de aur, pe care sfântul i-a zis să-l împartă la săraci. Iar ea spunea că în țara aceea nu se găsesc săraci. Dar sfântul i-a zis: „Dacă vrei să te mântuiești, urăște aurul, că iubirea de avuții este rădăcina tuturor relelor. Deci fugi de dânsa, căci vei câștiga bogăție în cer”. De atunci ea și-a lăsat toată bogăția și slujea în biserica Domnului cu sârguință.

Sfântul a mai tămăduit și pe altă femeie, care avea la grumaji o patimă nevindecată, asemenea și pe mulți bărbați care aveau multe feluri de boli. Și a botezat în ziua aceea 8000 de bărbați, afară de femei și de copii, apoi a slujit Sfânta Liturghie ca să-i împărtășească. Atunci a sosit și ighemonul Bonifatie, cu mulțime de popor, iar când sfântul a înălțat Sfintele Taine, biserica s-a deschis deasupra și a venit un foc ceresc, care l-a înconjurat. Iar cei ce vedeau aceea, s-au înfricoșat și nimeni nu îndrăznea să se apropie să se împărtășească, pentru că vedeau fața lui ca o făclie de foc. Iar sfântul le-a zis: „Fiii mei, apropiați-vă și nu vă temeți, căci focul acesta nu arde, ci luminează pe cei ce se împărtășesc”. Atunci a împărtășit pe toți credincioșii care erau botezați, iar pe cei necredincioși i-a făcut catehumeni, adică i-a pregătit pentru Sfântul Botez și a treia zi a botezat 5000.

După aceasta, Bonifatie a spus sfântului că va face război cu potrivnicii eparhiei lui, deci să-l binecuvinteze, ca să biruiască pe vrăjmași, și să-l sfătuiască în ce câmp să facă războiul. Iar sfântul i-a poruncit să adune acolo în Tavromenia ostașii din toată eparhia sa, adică ai săi, ca să se roage pentru dânșii. Deci a trimis vestitori în toată eparhia sa și în 20 de zile s-au adunat toți, care erau 540.000. Și să nu fie cineva neîncrezător de mulțimea poporului, căci cetatea aceasta a Tavrului și a Meniei era mai bogată și mai cinstită decât toate cetățile Siciliei și Calabriei. Deci după ce s-a adunat la câmp tot poporul, avea dorință să vadă pe sfânt. Iar el și-a luat sfintele veșminte, a ieșit în câmp cu dregătorul și s-a suit într-un loc înalt ca să-l vadă toți. Deci ostașii, văzând fața lui luminând ca un fulger, credeau că este Dumnezeu și se întrebau unii pe alții: „De unde a venit un astfel de Dumnezeu minunat?”. Iar credincioșii ziceau: „Oamenii nu sunt dumnezei, ci robi ai adevăratului și Atotputernicului Dumnezeu”. Atunci cei mai mulți au crezut în Hristos, cerând Sfântul Botez.

Iar sfântul s-a pregătit să slujească Sfânta Liturghie acolo, înaintea mulțimii, ca să-i întărească mai bine. Deci credincioșii au venit să se împărtășească cu dumnezeieștile Taine, iar cei nebotezați, având dorință să vadă taina aceasta a Sfintei Liturghii, s-au apropiat de înainte-stătătorii lor și aruncând armele la pământ, priveau cu mare cucernicie. Atunci s-a făcut o minune ca aceea, care s-a făcut mai înainte cu Moise, când a dat în Sinai legea poporului, căci un nor s-a pogorât și a acoperit pe marele Pangratie, și poporul, văzând aceasta, a căzut la pământ minunându-se, iar când a înălțat Sfânta Pâine, norul s-a suit la cer. Și mulți păgâni crezând că Sfântul era Dumnezeu, îi ziceau: „Dumnezeule, miluiește-ne și ne învrednicește și pe noi de darul Tău”. Iar sfântul s-a suit pe piatră, ca mai înainte, și le-a povestit pe scurt taina dumnezeirii. Pentru aceea toți au crezut din tot sufletul, cerând Sfântul Botez, mai înainte de a se duce la război. Deci, făcându-i catehumeni, le-a poruncit să postească trei zile, apoi i-a botezat pe toți.

Atunci s-a făcut în toată tabăra mare praznic și le-a hirotonisit preot în locul său pe un ucenic pe care-l avea, cu numele Evagrie, cel care a scris viața aceasta cu iubire de adevăr și încredințare. Pe acela l-a trimis să-i mărturisească și să-i împărtășească în război. Și a pus pe un argintar de a făcut la steaguri, la cel dintâi, chipul Domnului Hristos, iar la celelalte, Sfânta Cruce, ca să le poarte în război înaintea tuturor. Deci când a voit să meargă mi-a poruncit să slujesc Sfânta Liturghie - zice Evagrie cel mai sus numit -, ca să se împărtășească cu dumnezeieștile Taine. Deci, săvârșind eu cu frică dumnezeiasca Liturghie, s-a împărtășit Sfântul Pangratie și înainte-stătătorii cetății, apoi am mers în cortul dregătorului și am ospătat. După aceea sfântul ne-a binecuvântat pe toți, și făcând semnul Sfintei Cruci pe fruntea mea, m-a sărutat și m-a liberat. Și mergând la mare, a pecetluit-o cu crucea de trei ori și așa am plecat, iar sfântul s-a întors la biserica sa.

Și erau acolo în cetate două fecioare frumoase, surori după trup, dar orfane, pentru că le muriseră părinții. Acestea, după ce s-au botezat, au venit la sfânt, zicând: „Părinte cuvioase, la sfinția ta alergăm, rânduiește-ne împreună cu preoteasa Hrisina, și dă-ne dregătoria diaconească, pentru că noi am pus în mintea noastră să nu ne mărităm niciodată. Deși ne-au cerut cei mai de frunte dregători ai cetății, noi dorim să ne păzim fecioria noastră neîntinată”. Sfântul le-a zis lor: „Fiicele mele, cu adevărat ați ales partea cea bună, ca Maria”. Deci, chemând pe diaconița Benedicta, i-a zis: „Iată, Domnul ți-a trimis însoțitoare”. Apoi, hirotesind pe cea mai mare diaconița, a lăsat pe cea mai tânără nehirotesită. Și zidindu-și chilii aproape de biserică, au rămas acolo și ascultau toate slujbele. Iar mai marele cetății, pe care ighemonul Bonifatie îl pusese epitrop, era om cu rea socoteală, căci necuratul avea dragoste către idoli. Și nu-i ajungea a avea țiitoare numai din fiicele păgânilor, dar nesățiosul a poftit și pe una din fecioarele mai sus zise, pe cea mai tânără, ca pe una ce era mai frumoasă.

Deci a trimis de a luat pe sora ei mai mare, diaconița, și i-a spus că are o dorință nepovestită să ia de femeie pe sora ei, făgăduindu-i multe daruri. Iar ea i-a zis că sunt făgăduite lui Dumnezeu și nu se mărită. Și văzând necinstitul, că nu face nimic cu binele, a înfricoșat-o, că Elid o va lua cu sila, căci astfel se numea prea răul și înverșunatul. Iar diaconița, ducându-se la mănăstire, a spus aceasta plângând Benedictei și surorii sale. După aceea s-au dus și i-au spus sfântului, care le-a sfătuit, zicându-le: „Fiicele lui Hristos, nimic să nu vă despartă de dragostea Lui, nici necazul, nici strâmtorarea și nici chiar moartea. Chiar în temniță de vă vor băga, sârguiți-vă să păziți nestinsă făclia fecioriei voastre”.

Auzind de la sfânt acestea și altele încă, s-au întărit mai bine, și ducându-se la chiliile lor, se rugau. Iar Elid cel fără de lege s-a silit să facă ceea ce a voit, dar n-a putut. După aceea, s-a sfătuit cu mondanii vrăjitori, cum ar putea să o aducă pe copilă la voia sa. Deci i-a dat unul dintre ei o carte de vrăjitorie și după ce a citit-o a chemat diavoli, care s-au adunat nenumărați, negri ca arapii, ținând în mâini curse și săgeți. Și i-a trimis pe ei la sfintele fecioare, ca să-și facă meșteșugul, dar darul lui Dumnezeu n-a lăsat cât de puțin să se apropie de ele necurații diavoli. Deci, întorcându-se ei la Elid, mincinoșii au mărturisit adevărul, zicând: „Am văzut la acele femei un mare ajutor și, nesuferind vederea lui, am fugit fără a face ceva. Deci fă ce voiești, că noi fugim de locul acela, precum Falcon, Lison și Zeus, fiind goniți de dumnezeiasca putere”.

Iar înverșunatul Elid făcând ospăț și sfătuindu-se cu prietenii, a trimis ostași de au adus la divan amândouă fecioarele legate. Și s-a sârguit prin multe măguliri și momiri să aducă pe copilă la voia sa, dar n-a putut. Pentru aceea le-a închis pe ele în temniță, poruncindu-i în taină fecioarei celei mari, ca să sfătuiască pe cea tânără să i se supună lui, că îi va da ei mari daruri. Insă aceea i-a spus ei toate cele plăcute lui Dumnezeu, zicându-i: „Să ne nevoim, soră, ca să vedem pe Impăratul Hristos și să moștenim nemurire veșnică. Vezi cum trece viața aceasta, ca o umbră și ca un vis. Adu-ți aminte câți ne-au cerut să ne mărităm, pe când ne închinam idolilor și n-am primit; și acum când ne-am îmbrăcat cu Domnul nostru Iisus Hristos, să ne întinăm sufletele și trupurile? Să nu fie! Iată, îți spun cele ce vor să fie, ca să te gătești spre vremelnica moarte și să împărătești în veci cu Mirele Hristos. Pe mine mă vor omorî mâine, iar pe tine te vor ține încă puțină vreme, ca să încerce gândul tău. Deci păzește-te să nu te amăgești de făgăduințele lor cele deșarte și de cuvintele lor cele viclene. Rabdă până la sfârșit, ca să iei cununa cea nestricăcioasă”.

Auzind copila acestea de la diaconiță, a suspinat zicând: „Cred în Domnul nostru Iisus Hristos, că nici momelile, nici înfricoșările și nici muncile lui nu mă vor despărți de iubitul meu Mire”. A doua zi, le-au adus pe ele la Elid și diaconița i-a spus aceluia că n-a putut să o aducă pe cea tânără la voia lui. Iar el mâniindu-se, a poruncit să o bată fără milă înaintea copilei. Și după ce a bătut-o mult timp, încât s-a umplut pământul de sânge, i-a tăiat fericitul ei cap într-o peșteră . pustie, iar pe cea mai tânără a închis-o într-o casă și ei au stat la masă. Atunci marele Pangratie a adunat pe cei credincioși și, luând din peșteră sfintele moaște ale diaconiței, le-a îngropat cu evlavie și cu cinste, după cum se cade.

Iar când elinii s-au sculat de la îmbuibarea pântecelui, au scos afară în mijlocul lor pe copilă și Elid i-a zis: „Jertfește marelui zeu Scamandru și mă ia pe mine de bărbat, ca să te cinstești, să ai toată bogăția și toată îndulcirea, iar de nu, îți voi tăia capul”. Dar ea i-a zis lui: „Eu mă închin Domnului Hristos, adevăratul Dumnezeu, Mântuitorul meu, cu care m-am logodit, și nici lui Scamandru nu-i voi jertfi și nici pe tine, pângăritule, nu te voi lua de bărbat”.

Auzind acestea urătorul de Dumnezeu de la iubitoarea de Hristos, a poruncit să o bată ca și pe cealaltă, apoi să-i taie capul în peștera mai sus zisă. După ce s-a făcut aceasta, sfântul s-a dus cu toți credincioșii, cu făclii aprinse și cu tămâieri, și au luat sfintele moaște de le-au îngropat aproape de ale diaconiței. Și auzind poporul de relele lucruri ale lui Elid, s-a pornit a-l arde cu toți idolii lui, dar sfântul nu i-a lăsat, ca să nu se facă ucideri și tulburare, până nu va veni Bonifatie ca să-l pedepsească după cum va voi. Astfel s-au liniștit și au zidit o biserică în numele sfintelor fecioare și mucenițe ale lui Hristos.

După aceea, iudeii și mondanii s-au sfătuit împotriva Sfântului Pangratie ca să-l omoare. Iar el cunoscând acel gând rău și viclean, a adunat poporul și le-a arătat cele cugetate de ei. Și pe când le spunea pricina, au sosit două străji de iudei și de mondani, care apropiin-du-se au zis creștinilor: „O, oameni, pentru ce lăsați cinstea cea dintâi și credința voastră și v-ați lipit de acest înșelător și vrăjitor?”. Deci sfântul a tăcut, iar poporul a răspuns: „Voi vă amăgiți și vă închinați la idoli surzi și muți, iar noi am aflat adevărul, crezând în Stăpânul Hristos”. După aceea, a zis și sfântul către ei: „Dacă voiți să lăsați rătăcirea cinstirilor voastre deșarte și să vă apropiați de adevăratul Dumnezeu, vă vom spune cuvânt de mântuire, iar dacă ați venit cu vicleșug, arătați-ne viclenia voastră”. Ei au răspuns: „Noi nu vom crede cuvintelor tale, nici nu vom lăsa obiceiul nostru cel vechi”. Sfântul iar a zis: „Fraților, vă rog să fugiți de vicleșugul idolilor și să cunoașteți pe Ziditorul zidirii. Și mai ales voi, evreii, poporul lui Israel, pe care v-a scos Dumnezeu din Egipt, cărora vi s-a dat Legea și, cunoscând-o și citind-o, ați lăsat pe Dumnezeu, Care v-a născut pe voi și v-a hrănit, și v-ați amestecat cu celelalte neamuri de la care ați învățat obiceiurile lor”.

Acestea și altele încă zicând cuviosul, creștinii au voit să-i închidă în temniță pe păgâni, până va veni ighemonul ca să-i pedepsească, pentru uciderea pe care au făcut-o. Iar ei au fugit îngroziți și în ziua următoare și-au luat toate averile, femeile și copiii, și au pornit cu luntrile, ca să se ducă în Siracusa. Iar sfântul le-a vestit prin Xantip să se întoarcă înapoi și să nu se teamă de nici un rău din partea creștinilor, însă ei nu s-au întors decât numai un mondan vrăjitor - acela care a dat cartea cea vrăjitorească lui Elid pentru copilă, după cum am zis. Acela s-a mărturisit la sfânt și s-a făcut bun creștin. El a scris și pătimirile sfintelor, după ce s-a botezat.

Iar ceilalți elini au intrat în luntrii și au pornit cu vânt bun. Dar sfântul s-a suit într-un loc înalt și s-a rugat, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase Atotputernice, de este cu voia Ta, să se facă furtună și să se afunde în mare pângăriții aceia”. Deci cuvântul lui s-a împlinit întocmai, căci toți s-au înecat, pentru că îndată s-a făcut vânt mare și s-au afundat caicele lor. Iar sfântul învățând puține zile pe popor, le-a zis: „Bonifatie a biruit pe vrăjmașii lui și va veni după două zile cu multă bogăție, veselindu-se cu tot poporul lui; deci să spuneți lui Elid, să pregătească luminățiile cetății”.

Iar credincioșii se minunau că știa cele ce se întâmplau departe, ca și cum ar fi de față, și le spunea mai înainte. Deci a doua zi s-au arătat corăbiile, după proorocia lui, și alergând tot poporul la mare, a salutat pe ighemon, căruia i s-a închinat și Elid. Apoi, în cealaltă dimineață, au venit toți cei mai mari peste mii împreună cu Bonifatie și, închinându-se sfântului, i-au mulțumit pentru biruința care au dobândit printr-însul. Iar sfântul i-a binecuvântat pe toți și mai ales pe dregătorul, către care a povestit uciderile pe care le-a săvârșit necuratul Elid. Și a poruncit ighemonul să-l lege cu lanț și să-l păzească bine, până ce va împărți la oaste bogăția pe care a adus-o, ca să rămână fără de grijă și atunci să cerceteze faptele lui.

El a adus încă și pe mulți robi avari de la război, care, văzând pe marele Pangratie slujind Sfânta Liturghie în ziua aceea, au crezut în Hristos, căci au văzut amândouă minunile, care le-am scris și mai sus, adică focul care ieșea din gura lui și norul care-l acoperea pe el. Deci și ei au cerut Sfântul Botez, prin tălmaci. Iar Sfântul Pangratie, văzând dorința lor, i-a botezat. Și după ce dregătorul a împărțit la ostași aurul, argintul și celelalte bogății, a împărțit și robii și le-a zis să aibă purtare de grijă, ca să-și mântuiască și ei sufletele lor. Apoi sfântul a hirotonisit în toată eparhia preoți și diaconi, pe cei mai înțelepți și mai cucernici, și le-a zis să se îngrijească de sufletele oamenilor, să zidească biserici și să facă într-însele toate cele trebuincioase. Iar mie, adică lui Evagrie, și diaconului meu Epafrodit, mi-a poruncit să le scriem lor Tainele Bisericii, praznicele cele mari, citirile, poruncile și câte alte se cuvine să le știe credincioșii. Și venind înainte-stătătorii poporului, au luat fiecare din mâna sfântului câte un preot și un diacon și astfel s-au dus fiecare în patria sa. Iar eu am mers în toate eparhiile și i-am sfătuit cum să citească slujba Bisericii și celelalte de nevoie credinței. Și iarăși m-am întors la dascălul meu, adică la Sfântul Pangratie.

Iar Bonifatie a poruncit să-l aducă legat pe Elid și l-a întrebat pentru ce a ucis pe fecioare. El i-a răspuns: „Pentru că au batjocorit pe zei”. Bonifatie i-a zis: „Prea răule, voiești să te lepezi de acești zei nesimțitori și să te faci creștin, ori să te omor?”. El a răspuns: „Să nu-mi fie mie a mă lăsa de rânduiala părintească. Zeii tatălui meu mi-au dăruit viața și pentru dragostea lor voiesc să mor. Deci junghiați-mă înaintea zeului meu, Scamandru”. Atunci ighemonul, luând apă, și-a spălat mâinile, zicând: „Sângele tău, asupra capului tău”. Apoi a poruncit unui rob de i-a tăiat capul la un anumit loc.

Apoi, după doi ani, au venit și preoții eparhiilor și au rugat pe sfântul, să se ostenească și să meargă să le sfințească bisericile. Iar Sfântul Pangratie i-a trimis mai întâi să binecuvinteze pe Bonifatie. Apoi a luat pe dregătorul însuși și pe mine, pe Epafrodit și pe Licaonid cu tot sfatul, și a sfințit bisericile. Și a pus hotare la fiecare biserică, ca să-și ție fiecare locul sau, să-l lucreze și să-și scoată hrana vieții lor. Iar Bonifatie și ceilalți bogați au împărțit în trei părți toate averile lor, aurul și argintul și celelalte mișcătoare și nemișcătoare. Și au dat a treia parte bisericii, cu care să se chivernisească preoții și diaconii, și să roage pe Domnul din tot sufletul lor, pentru făcătorii lor de bine. Și au făcut vase de aur, de argint și veșminte de mătase pentru toate bisericile. Pe acestea toate sfântul le-a scris pe hârtie, și astfel ne-am întors toți în cetate.

Și a treia zi, în al șaptelea ceas, sfântul a venit în uimire, auzind un glas zicând așa: „Pangratie, hirotonisește preot pe Epafrodit și trimite-l singur singurel în părțile Taraconiei”. Iar sfântul se îndoia de glasul acela, ca nu cumva să fie nălucire diavolească. Insă, auzind a doua oară același cuvânt, a așteptat să audă și a treia oară, ca să se încredințeze de adevăr. Deci a auzit și a treia oară același glas, zicând: „Ți-am zis să hirotonisești preot pe Epafrodit și să-l trimiți în partea Taraconiei”. Atunci hirotonisindu-l pe el, după ce l-a sărutat și l-a binecuvântat, l-a trimis. Iar acela a încălecat pe un măgar și, mergând trei zile, a ajuns la un loc pietros, și acolo dobitocul s-a oprit și nu voia să meargă mai înainte. Deci Epafrodit preotul s-a odihnit acolo.

Și a doua zi voia să încalece iarăși, dar dobitocul n-a voit, căci voia lui Dumnezeu era să rămână acolo. Deci scoțând Epafrodit crucea, își citea Sfânta Evanghelie. Atunci a trecut prin acel loc o femeie, al cărei bărbat secera acolo mai înainte și ea îi ducea în coșniță pâine, vin și bucate. Acea femeie, văzând pe Epafrodit, a stat pe loc multă vreme, minunându-se și socotind în sine că acolo este sau Dumnezeu sau vreun înger. Iar el i-a zis: „Ce stai, femeie, și nu te duci în drumul tău?”. Iar ea a răspuns: „Eu n-am văzut niciodată atâta slavă la alt om, și socotesc că ești vreun zeu și pentru aceea ai atâta strălucire!”. Epafrodit i-a zis: „Acestea pe care le vezi că le țin, sunt semne ale Atotputernicului Dumnezeu, Care a făcut toată lumea și a zidit pe om”. Femeia i-a zis: „Dar tu cine ești, dacă nu ești zeu?”. El a răspuns: „Sunt om ca și ceilalți oameni și de nu crezi, dă-mi să mănânc și să beau”. Acestea le-a zis pentru că trecuseră trei zile de când nu mâncase. Atunci ea i-a dat, iar el, mâncând, s-a întărit.

Și s-a dus femeia la bărbatul ei și i-a spus pricina întârzierii ei. Iar acela, lăsând-o pe dânsa să caute de secerători, a alergat la locul unde era Epafrodit. Și văzând de departe slava lui Dumnezeu care îl acoperea pe el, a căzut cu fața la pământ. Dar Epafrodit i-a zis: „Vino aproape de mine, omule”. Atunci acela s-a apropiat cu multă frică și i-a zis: „Oare nu cumva ești Dumnezeu, de te arăți în acest chip?”. El a răspuns: „Oare n-ai auzit nimic într-acest loc despre Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu?”. Omul i-a zis: „Am auzit de El, că S-a născut din Sfânta Fecioară de la Duhul Sfânt, S-a botezat, a făcut multe minuni, a fost răstignit și a înviat din morți, S-a înălțat la ceruri și a trimis pe ucenicii Săi în lume, să propovăduiască dumnezeirea Lui. Deci, de ești și tu unul dintre aceia, învață-ne și pe noi, că avem dorință să te ascultăm”.

Atunci Epafrodit i-a propovăduit pe Hristos și acela a crezut îndată și a cerut Sfântul Botez. Dar Epafrodit i-a zis: „Du-te și adu-ți haine noi și atunci vei lua darul Preasfântului Duh”. Deci, după ce a adus hainele, s-a pogorât la râu și l-a botezat, având acolo crucea pe care i-am zugrăvit-o eu, Evagrie, și avea pe ea pe Hristos răstignit. Și l-a întrebat pe el al cui este chipul acela, iar el a zis: „Al Stăpânului Hristos”. Iar cel nou luminat cu Sfântul Botez i-a spus lui: „Când eram în apă L-am văzut și și-a întins sfânta lui dreaptă peste capul meu”. Apoi, luând voie, s-a dus la țarina sa.

Iar secerătorii văzându-l pe el de departe, li s-a arătat că este tot foc și fugeau de el. Dar femeia sa, cunoscându-l pe dânsul după vorbă, le-a zis lor: „Nu fugiți, că este bărbatul meu. Să ne spună ce i s-a întâmplat”. Deci s-au oprit cu sila și îngroziți, apoi l-au întrebat pe el, iar el le-a spus lor pricina, după cum am spus mai sus, că a crezut în Hristos și s-a botezat și pentru aceasta a luat chipul acela frumos ca un înger. Iar ei, auzind acestea, au aruncat secerile, au alergat la Epafrodit și apropiindu-se de dânsul, au căzut la pământ văzând strălucirea feței lui. Iar el îi îmbărbăta pe ei, zicând: „Nu vă temeți!”. Apoi, sculându-se, nu puteau să-l vadă pe el, pentru că fața lui era luminată din darul Sfântului Duh.

Iar sfântul binecuvântându-i, ei au lăsat frica și, închinându-se lui, l-au întrebat cine și de unde este și cum a venit la ei. Deci el le-a povestit lor pricina, de la început până la sfârșit, adică cum mai înainte a fost închinător de idoli și îngerul i-a dat lui Sfânta Evanghelie, pe care le-a arătat-o; apoi le-a propovăduit pe Hristos, în care crezând cu toții, au cerut Sfântul Botez. Iar el, chemându-i pe dânșii, le-a citit Sfânta Evanghelie, pe care auzind-o bărbații, se veseleau. Și au rămas acolo până în cealaltă zi, ca să-i boteze, după cum le-a poruncit.

Și în ceasul al doilea din noapte, au venit mulțime de diavoli în chip de oameni negri și grozavi și, stând cel dintâi dintre aceia înaintea bărbaților, striga: „O, câtă nedreptate am de la robul lui Dumnezeu Pangratie și de la tine, nemulțumitorule Epafrodite, pe care te aveam bibliotecar și acum ai venit aici, ca să-mi pierzi stăpânirea mea! Rău am pătimit eu, neajutoratul, că în Tavromenia m-a robit Pangratie, în Siracuza bătrânul Marchian, iar acum a venit aici prietenul meu Xantip, care mai înainte mi-a făcut atâtea jertfe, iar acum voiește a-mi răpi robii mei, ca să-i facă robi ai lui Hristos”.

Atunci Epafrodit a făcut cruce anatematizând pe diavol, iar pe oameni i-a învățat, zicând: „Vedeți, fiii mei, cum Domnul nostru Iisus Hristos v-a chemat pe voi la împărăția Sa? Pentru aceasta se mânie diavolul și se nevoiește să răpească pe cei mai proști dintre voi. Dar voi, ca niște bărbați desăvârșiți, suflați asupra lui, zicând: «Ne lepădăm de tine, satano, și ne unim cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu»”. Făcând ei astfel, îndată s-a arătat de la răsărit o sabie de foc care a gonit pe diavoli. Iar a doua zi a venit și omul acela, care avea secerătorii, împreună cu femeia și cu copiii lui, aducând haine câte trebuia.

Deci, pogorându-se la râu, i-a botezat și i-a trimis în felurite locuri, ca să propovăduiască Evanghelia, dând fiecăruia câte o cruce de cedru și stăpânire ca să facă minuni. Deci, ducându-se prin sate și prin multe cetăți, tămăduiau toată neputința cu dumnezeiasca putere, iar diavolii, nesuferind să vadă semnul Sfintei Cruci, fugeau. De aceea, oamenii din acel loc, minunându-se, au întrebat pe bărbații aceia, de unde au luat putere să facă astfel de minuni preaslăvite. Iar ei le-au vestit lor pe Stăpânul Hristos și, crezând, mulți alergau în fiecare zi la înțeleptul Epafrodit și se botezau. Apoi, zidind acolo biserică, slujea Sfânta Liturghie, împărtășindu-i cu dumnezeieștile Taine. Și pe cât trecea vremea, pe atât credincioșii se înmulțeau.

Iar Sfântul Marchian, auzind acestea, a scris o epistolă către Sfântul Pangratie, zicând: „Mă minunez cum sfinția ta ai uitat atât de degrabă învățătura Apostolilor, care zice că episcopul să nu stăpânească alt popor, și ai trimis în eparhia mea pe Epafrodit. însă de ai văzut de la Dumnezeu descoperire și pentru aceasta l-ai trimis, scrie-mi mie răspuns, ca să nu te osândesc pe nedrept”.

Văzând Pangratie această scrisoare, a scris înapoi Sfântului Marchian tot adevărul, adică, cum a văzut în uimire de trei ori, ca să hirotonisească pe Epafrodit. Și mi-a dat mie scrisoarea să o duc în Siracusa. Și ajungând acolo, Sfântul Marchian m-a întâmpinat și m-a primit cu dragoste, zicând: „Socotesc că am mâhnit pe fratele Pangratie, dar Dumnezeu știe cum m-am amărât. Căci după ce v-am trimis scrisoarea, Domnul mi-a arătat lucrul, și m-am mâhnit că v-am supărat; dar acum mă bucur că te-am dobândit pe tine. Deci mergi de te veselește împreună cu Epafrodit și după aceea să vii pe aici, ca să mergem împreună la Pangratie”.

Deci eu ducându-mă, am stat opt zile cu Epafrodit și mi-a spus câte a săvârșit cu dumnezeiescul ajutor. Apoi am luat pe Marchian și am plecat către Pangratie, care, cunoscând din dumnezeiescul dar venirea lui Marchian, l-a întâmpinat și întâlnindu-se amândoi, au căzut la pământ, rugându-se unul pe altul ca să se binecuvinteze pentru smerenie. Deci, după un timp, Sfântul Marchian a zis: „Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!”. Apoi, sărutându-se unul cu altul, au intrat în biserică, iar după ce Marchian a făcut rugăciune, au stat împreună de vorbă. Deci Pangratie a zis către Marchian: „Cinstite părinte, cum ai venit către noi, păcătoșii?”. El a răspuns: „Bolnavii vin la doctor ca să se tămăduiască”. Pangratie i-a zis lui: „O, cuvioase părinte, de am fi și noi în măsurile tale!”.

Însă ei erau la chip și la starea trupului asemenea. Și văzându-i frații pe ei, se bucurau și îi cinsteau ca pe un Moise și Aaron. Deci, ighemonul și toți boierii au venit și au luat binecuvântare de la Marchian. In cealaltă zi, care era Duminică, au slujit împreună dumnezeiasca Liturghie și, pogorându-se foc din cer, a înconjurat sfântul prestol, în timpul când se cânta cântarea cea întreit sfântă. După Liturghie, sfinții s-au împărtășit cu dumnezeieștile Taine, iar mirenii se temeau să se apropie. Insă sfântul le-a zis lor: „Apropia-ți-vă, fiii mei, și nu vă temeți, căci focul ce-l vedeți este umbrirea Sfântului Duh, care face pe slujitorii lui văpaie de foc”. Atunci toți s-au împărtășit de la Sfântul Marchian cu multă frică.

Deci zăbovind marele Marchian 15 zile acolo și voind să se ducă în eparhia sa, a luat împreună cu el și pe Sfântul Pangratie, care s-a dus cu bucurie, voind să vadă bisericile. Și intrând noi în corabie și suflând vânt bun, într-o zi am ajuns în Siracuza, iar noaptea ne-am dus la episcopie. Iar ucenicii lui Marchian, văzându-l, au plâns spunând că noaptea veneau diavolii și îi înfricoșau, zicându-le că l-au înecat în mare. Atunci fericitul i-a îmbărbătat să nu se teamă de nălucirile diavolilor. După aceea a trimis vorbă la boierii Gordie și Selefc să adune tot poporul ca să-l binecuvinteze marele Pangratie.

Și adunându-se toți, au căzut la picioarele Sfântului Pangratie și i-a binecuvântat pe toți. Și a rămas acolo șase zile, vorbind amândoi prietenii lui Hristos duhovnicește și veselindu-se împreună. Atunci sfântul a văzut în vedenie, că împăratul Acvilin a luat 600.000 de ostași, ca să facă război Tavromeniei, dar n-a spus vedenia, doar a trimis vorbă de a venit acolo Epafrodit, și s-au veselit împreună. Apoi sfântul a scris lui Marchian scrisori de încredințare, după canoanele Sfinților Apostoli, ca să stăpânească și eparhiile pe care le-a adus la credință Epafrodit. Deci, sărutându-se unul cu altul, am plecat de acolo și, ajungând în Tavromenia, crainicul a strigat ca toată cetatea să se adune a doua zi, că avea să le vorbească marele Pangratie.

Și a slujit sfântul Sfânta Liturghie și i-a împărtășit pe toți. Apoi a zis către dregător și către tot sfatul lui: „Fiii mei, diavolul s-a pornit să facă război cu noi, dar puneți nădejdea spre Domnul și El va pierde vicleșugul lui”. Zicând acestea, a luat pe Bonifatie de o parte și i-a zis să aducă o carte în care erau scrise vitejiile lui Tavru, care a făcut multe războaie cu Acvilin, împăratul Calabriei, care voia să ucidă pe domnul lui Tavru, cu numele Revint, ca să-i ia locurile lui cu nedreptate. Acel Revint avea o soție preaînțeleaptă și frumoasă cu numele Menia. Și ucigând Acvilin pe Revint, a năvălit Tavru, ca un viteaz ce era, cu 6000 de ostași și a ucis 50.000 de ostași de-ai lui Acvilin. Iar Menia, pentru această vitejie a lui, l-a luat de bărbat, apoi și-a luat toată bogăția și-a fugit din cetatea lor, zidind alta, pe care a numit-o Tavromenia, în care era acum arhiereu Pangratie, iar ighemon Bonifatie. Iar Acvilin a adunat iar mult popor în Calabria și a venit în Sicilia, unde erau Menia cu Tavru, pe care voia să-l ucidă, ca să ia pe Menia cu bogăția ei. Iar Tavru a luptat singur cu Acvilin și, ucigându-l, a rămas biruitor. Și astfel stăpânea Calabria și Sicilia, locuind în cetatea numită cu numele său, adică Tavromenia.

Sfântul citind cartea aceea, a zis către Bonifatie: „Vezi, fiule, acest nou Acvilin vrea să răzbune acel război vechi. Dar să nu ți se tulbure inima, că dacă Tavru a biruit pe aceia, cu atât mai vârtos Domnul nostru Iisus Hristos. Deci du-te în palat și să nu spui poporului tău despre război, ci numai roagă-te Atotputernicului Dumnezeu și să ai nădejde într-Însul”.

Deci Acvilin a adunat poporul său, zicând: „Fraților, să mergem să răzbunăm sângele fraților noștri, pe care l-a vărsat Tavru cu nedreptate, că acum nu este Tavru ca să ne biruiască, ci numai Bonifatie cu puțin popor și-i vom omorî pe ei”. Deci adunând 600.000 de bărbați, au trecut noaptea marea și au înconjurat deodată toată cetatea. Și au oprit apele, sunând din trâmbițe atât de tare încât s-au cutremurat cei din cetate, care erau bărbați de război în număr de 40.000, pe care Bonifatie i-a pus pe ziduri împrejurul cetății, după rânduială. Și când s-a făcut ziuă, s-a dat prima luptă. Iar Domnul a îngăduit ca în ziua întâi să biruiască vrăjmașii lor, ca să nu se mândrească cetățenii pe urmă că au biruit cu puterea lor. Deci tavromeniții, fiind strâmtorați, ocarau pe ighemon și pe Pangratie, zicând: „Vrăjitorul acesta a venit aici într-un ceas rău, că a prăpădit pe zei și ne-a robit pe toți”.

Acestea zicând, nebunii au cugetat să ucidă pe ighemon și pe sfânt și să predea cetatea vrăjmașilor. Insă bunul Bonifatie îi sfătuia să nu cadă în deznădejde cu necunoștință, ci să cheme în ajutor pe Domnul Hristos, ca să le dea biruință ca un Atotputernic. Așa zicându-le, i-a împăcat puțin. Apoi, ducându-se la sfânt, i-a zis: „Cinstite părinte, ajută turmei tale și izbăvește cetatea ta din mâinile vrăjmașilor, că poporul se mânie și cârtește împotriva noastră. Oamenii cheamă pe necurații zei și vor să mă ucidă cu nedreptate”. Fericitul i-a zis: „Fiule, du-te și zi către dânșii: Acestea zice Pangratie: «Fii ai lui Hristos Dumnezeu, nu vă temeți de vrăjmașii voștri, că voi sunteți ostași ai Marelui Impărat. Iar dacă ați obosit de osteneala războiului, duceti-vă de vă odihniți în casele voastre, și Stăpânul Hristos, Marele împărat și Dumnezeu cel Atotputernic, va lupta în război pentru voi. Deci să nu se încingă cineva cu paloș, nici să ia săgeată, arc sau sabie»”.

Poporul auzind acestea de la dregător, s-a mâniat, zicând: „O ce sfat nebunesc, noi toți am luptat în război cu toată puterea noastră, ca să păzim zidurile cetății, iar tu ne zici să ne ducem la casele noastre. Cine va auzi și să nu râdă, zicând că Bonifatie, pe care îl aveam de om înțelept, cu vrăjitorul Pangratie, au voit să vândă cetatea noastră vrăjmașilor”. Deci dregătorul a spus și acestea sfântului, zicând: „Părinte, n-au voit nici măcar să audă de cuvintele tale, ci mai mult s-au mâniat, văzând pe vrăjmaș că s-a apropiat de zidurile cetății; și ticăloșii au voit să mă omoare”. Iar sfântul le-a spus și a doua oară și a treia oară aceleași cuvinte, și abia cu sila i-a făcut de s-au întors la casele lor. Atunci vrăjmașii au înconjurat cetatea, iar Sfântul Pangratie m-a luat pe mine și pe un diacon cu numele Tațian, zicând: „Să mergem, fiilor, să luptăm și noi cu armele noastre împotriva vrăjmașilor”.

Deci, îmbrăcându-se cu sfințitele veșminte, el a luat în mână Cinstita Cruce și eu, icoana Domnului Hristos, iar Tațian, icoana Apostolului Petru și, ieșind afară, ne-am dus unde era puterea vrăjmasului. Și suindu-se sfântul pe un loc înalt, a făcut semnul Sfintei Cruci de patru ori, căutând spre cetate, și a îngrădit-o cu zid nevăzut din patru părți - dinspre răsărit, dinspre apus, dinspre miazănoapte și dinspre mare. Apoi, înălțându-și mâinile spre răsărit, se ruga astfel: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, deșteaptă-ți puterea Ta și vino ca să ne mântuiești pe noi, ca să nu răpească vrăjmașul cetatea Ta, ci arată spre ei puterea Ta, prin Sfânta Cruce cea făcătoare de viață și prin prea curata Ta icoană”. Și după rugăciune, el a înălțat Cinstita Cruce, iar noi icoanele. Și atunci toți vrăjmașii s-au întunecat și, întorcându-se înapoi, se ucideau unul pe altul, socotind că îi ucideau pe cei din cetate.

Iar sfântul, văzând pe vrăjmași că se ucideau unii pe alții, a făcut iarăși rugăciune, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, dă umilință în inimile oamenilor acestora, ca să cunoască puterea Ta și să se întoarcă spre cinstirea dreptei credințe”. Atunci vrăjmașii au cunoscut că se ucideau unii pe alții și îndată au fugit din fața cetății, tânguindu-se. Iar cetățenii, văzând o astfel de minune înfricoșată, slăveau pe Domnul, mulțumind lui Pangratie.

Iar dintre acei vrăjmași, 4000 s-au despărțit și s-au apropiat de cetate, strigând: „Miluiți-ne pe noi, bărbați mari Dumnezei”. Atunci sfântul a poruncit să deschidă porțile cetății și, intrând înăuntru, cum au văzut pe sfânt, au căzut la picioarele lui, strigând: „Miluiește-ne pe noi, mare Dumnezeu!”. Iar el le-a răspuns: „Eu nu sunt Dumnezeu, ci rob al Atotputernicului meu Dumnezeu!”. Și învățându-i pe ei, au crezut în Hristos. Deci, alegând pe cei mai cucernici dintre ei, i-a hirotonisit preoți și diaconi, și i-a trimis în Calabria să propovăduiască Evanghelia.

Unii din aceștia ne povesteau nouă că au văzut trei sori pe zidurile cetății, strălucind mai mult decât soarele zilei, și a căror strălucire nesuferind-o, se întunecau. Atunci se ucideau unii pe alții, iar alții cădeau în prăpastie și se zdrobeau. Iar sfântul le-a arătat Crucea făcătoare de viață și amândouă icoanele, zicând: „Aceștia sunt cei trei sori, pe care îi vedeați strălucind mai mult decât soarele”. Atunci acei bărbați au sărutat sfintele icoane cu multă evlavie. Apoi luând de la sfânt iertare și binecuvântarea cea cuviincioasă, s-au dus. Și ajungând în Calabria, au propovăduit cuvântul lui Dumnezeu și au adus pe mulți la dreapta credință.

Iar Sfântul Pangratie m-a trimis la marele Marchian, ca să-i dau de știre pentru lucrurile minunate cele zise și să-i spun lui că, pentru ca să nu-l mâhnească, nu i-a arătat pricina aceea, când a cunoscut-o din dumnezeiasca descoperire. Apoi, când m-am întors în Tavromenia, sfântul mi-a zis: „Fiule Evagrie, să știi că după puțină vreme mă voi duce către Stăpânul meu și voiesc să rămâi urmaș în scaunul meu! Deci ia pe Bonifatie și pe alți cucernici părinți, și duceți-vă la Roma, ca să găsești pe fericitul Petru și să te hirotonisească pe tine episcop al acestei cetăți. Iar după ce vei veni aici, să botezi pe Bonifatie”. Sfântul zicând acestea, lacrimile curgeau din ochii mei ca un râu. Atunci sfântul a zis iarăși: „Fiule, ia pe Tațian însoțitor și duceți-vă la cutare eparhie, în care am hirotonisit preot pe cutare, care a murit de trei zile, ca să pui în bună rânduială cele pentru poporul acela”. Deci, lăsând spre slujirea sfântului un copilaș, ne-am dus cu diaconul Tațian la această slujbă.

În acel timp a ieșit din cetate și ighemonul, ca să meargă în altă latură și să facă război cu un tiran. Și a lăsat în palat ca epitrop pe un moș al necuratului Elid, cu numele Artagar, care s-a arătat al doilea Iuda și avea nemărginită ură către sfânt, căutând vreme îndemânatecă ca să-l omoare. Deci când a văzut că am ieșit din cetate, a chemat pe cei împreună robi ai lui și le-a spus lor socoteala lui cea rea, după ce i-a ospătat și s-au îmbătat. Iar aceia s-au unit cu dânsul ca să-l ucidă cu nedreptate pe cel drept. Și în al nouălea ceas, pe când fericitul se ruga, a auzit un glas, zicând acestea: „Pangratie, vino credinciosule și înțeleptule iconom, de te îndulcește de bunătățile care ți le-am pregătit”. Deci sfatul cel viclean a trimis pe un om să aducă pe sfântul la divan. Iar acela s-a dus și i-a zis: „Sfinte părinte, te cheamă epitropul Artagar, să binecuvintezi masa”.

Atunci sfântul s-a dus mai întâi de s-a împărtășit cu dumneze-ieștile Taine și, punând pe sine omoforul, s-a suit în palat și a șezut la masă, dar n-a mâncat nimic. Iar aceia, după ce s-au săturat, au adus vioara și jucau, strigând fără de rânduială. Și aducând în mijloc pe idolul lui Scamandru, l-au pus înaintea sfântului și toți i se închinau în ciuda lui. Iar el le-a zis: „Incetați, fiilor, de a face rău și nu vă închinați nesimțitorului idol!”.

Dar ei n-au băgat în seamă cât de puțin cuvintele lui. De aceea, sfântul a făcut cruce, iar idolul a căzut la pământ. Deci acei oameni prearăi, văzând pe zeul lor sfărâmat, au lovit pe Sfântul Pangratie peste cap și peste fața lui cea îngerească, zicând: „Vrăjitorule și pierzătorule al marilor zei, ai făcut toată cetatea de se închină lui Hristos și se îngrețoșează de zeii noștri!”. Apoi, luându-l, l-au trântit la pământ și l-au bătut fără milă. Și unul îl lovea cu piatră, altul cu lemn, iar altul îl tăia cu sabia, până ce fericitul și-a dat sufletul, zicând acestea: „Doamne, Iisuse Hristoase, în mâinile Tale îmi dau sufletul meu!”. Iar ucigașii au luat cinstitul lui trup și l-au aruncat într-o despicătură de piatră, departe de palat.

În acel ceas, s-a întâmplat de i-a văzut copilul unui creștin, care stătea în preajmă când l-au aruncat. De aceea a strigat, zicând: „De ce ați ucis cu nedreptate pe cel drept?”. Atunci ucigașii au alergat să-l ucidă și pe prunc, ca să nu-i vădească. Dar el fugind, căutând să scape, a sărit într-o prăpastie. Și atunci s-a întâmplat o minune, căci îngerul Domnului l-a răpit înainte de a cădea și l-a pus nevătămat într-un alt loc, departe de ucigași, ca să nu-l ucidă. Și era atunci ceasul al cincilea din zi și într-al zecelea ceas am venit noi cu Tațian. Iar după puțină trecere de vreme a venit și ighemonul cu oastea, care a trimis să-l cheme pe Sfântul Pangratie la palat. Iar noi îl căutam prin toate locurile pe unde avea obicei să umble, dar nu-l găseam.

Și după ce a înnoptat, m-am dus pândind pe la fiecare loc osebit și depărtat, să văd dacă nu cumva se roagă. Și căutând în despicătura pietrei, am văzut o lumină ca un fulger și, apropiindu-mă, am văzut cinstitul lui trup zdrobit, sângerat și fără de chip. Deci, strigând cât puteam, mă loveam peste față, plângând, și din mare durere și necaz ziceam acestea: „Vai mie, ticălosul, cine a ucis pe păstorul și dascălul nostru? Ce om fără de lege a îndrăznit să-și pună mâna pe dumnezeiasca ta față? Vai mie, ticălosul, nu voi mai auzi glasul tău cel prea dulce, care să-mi zică mie: «Fiule Evagrie»! Pentru aceasta socotesc că m-ai trimis, ca să nu văd moartea ta cea nedreaptă și grozavă. De ce n-am fost de față, să fi murit eu mai bine în locul tău, părinte prea dulce!”.

Acestea și multe altele asemenea zicând, mulți au auzit strigarea și s-au adunat. Dar mai ales Tațian, Licaonid și Bonifatie, către care am strigat, zicând: „Ighemoane, vezi pe dascălul și luminătorul nostru cum zace însângerat și ucis ca un tâlhar fără de lege?”. Iar dregătorul, văzându-l pe el, a plâns cu mare glas, sfâșiindu-și de durere hainele sale. Deci, pe când plângeam, a venit și Cuvioasa Paula împreună cu celelalte fecioare, și căzând la sfintele moaște, bocea peste măsură. Și a vărsat atâtea lacrimi, încât era mare minune. Și nu voia să se mângâie, ci zicea: „Să vină aceia care au ucis pe stăpânul meu, să mă omoare și pe mine ticăloasa, ca să fiu îngropată împreună cu domnul meu”.

După aceasta, deoarece cu lacrimile nu aveam nici un folos, am ridicat sfintele moaște și le-am dus acolo, aproape de o temelie, și le-am pus pentru o vreme așa cum le-am găsit, sângerate. Iar a doua zi dregătorul a poruncit unui argintar să-i facă o raclă scumpă de aur. După aceea a făcut cercetare în divan, ca să afle cine a ucis pe sfânt. Și pe când cerceta pe robii săi, iată a sosit acel copil care scăpase de ucigași cu ajutorul lui Dumnezeu, și ne-a spus nouă toate cele întâmplate. Acestea auzindu-le voievodul, a legat îndată pe Artagar și pe ceilalți doi, și a poruncit ostașilor de i-a bătut cu atâta nemilos-tivire încât li se vedeau oasele lor pângărite; apoi bunul Bonifatie luându-și sabia, ca Finees, a ridicat păcatul, adică cu mâna sa a înjunghiat cu dreptate pe nedrepții aceia care au ucis cu nedreptate pe dreptul Pangratie, iar necuratele lor trupuri le-a aruncat în mare. Și după trei zile racla fiind gata, am pus într-însa sfintele moaște, și le-am lăsat ascunse acolo, ca să nu le afle poporul și să le împartă pentru evlavie. Deci numai s-a auzit vestea că sfântul a fost ucis și Bonifatie l-a răzbunat.

Iar după șapte zile, pe când stăteam în biserică, deodată am rămas uimit și am văzut 12 bărbați îmbrăcați în haine albe, stând în două cete, iar în mijlocul lor am văzut pe domnul meu Pangratie, care mi-a zis: „Fiule Evagrie, pentru ce n-ai îngropat trupul meu în pământ și m-ați ascuns în racla cea diavolească de aur? Văzutu-m-ai pe mine vreodată să iubesc câtuși de puțin aurul sau argintul? Nu, fiul meu, nu. Deci să mă scoți din adâncul acela întunecos, și dă pământului ceea ce este al lui, după obiceiul cel de obște”. Acestea auzindu-le, m-am cutremurat și am spus ighemonului, care mi-a zis să fac după cum mi-a poruncit sfântul. Deci adunând tot poporul, am făcut priveghere, cântând toată noaptea, iar dimineața m-am pogorât eu, Tațian, Licaonid și Bonifatie, și deschizând racla de aur, am văzut o minune preaslăvită, căci trupul nu era după cum îl pusesem -grozav de însângerat, rănit și fără de chip -, ci frumos și strălucind ca o lumină. Și era întreg și nevătămat, curat de sânge și nu se vedea nici o rană sau întinăciune cât de puțin, nici pe trup, nici pe hainele lui.

Acestea văzându-le dregătorul, s-a spăimântat și a plâns mult timp; apoi, scoțându-l deasupra, tot locul acela s-a umplut de bună mireasmă. De aceea s-au adunat mulțime nenumărată de bărbați și de femei, tineri și bătrâni, care, sărutând sfintele lui moaște, slăveau pe Cel ce slăvește pe cei care Il slăvesc pe El. Astfel ne-am săturat cu toții de acea negrăită și bună mireasmă veselitoare și minunată, minu-nându-ne și spăimântându-ne, fiindcă covârșea tot auzul și mintea. Deci, aducând pietre cioplite din Lachedemonia, am făcut racla și o mică hăinișoară țesută, apoi am pus în acea raclă sfintele moaște. Iar din racla cea de aur am făcut vase pentru biserică, după cum se cădea.

După aceea, trecând 40 de zile de la săvârșirea sfântului, am spus dregătorului câte mi-a poruncit mie sfântul, adică să ne ducem la Roma, după cum am spus mai sus. Deci îndată gătind corabia și luând bărbați cucernici și înțelepți, am plecat. Astfel, în câteva zile, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns fără împiedicare în marea cetate. Iar fericitul Petru știa de la Duhul Sfânt toate cele făcute și le-a proorocit către ucenicii săi, zicând: „Pangratie, episcopul Tavrome-niei, s-a săvârșit. Și iată Evagrie, ucenicul lui, vine la noi”.

Apoi, luând pe oarecare ucenici, ne-a întâmpinat afară la porțile cetății. Deci eu, văzând pe Sfântul Apostol Petru, am căzut la picioarele lui, iar el m-a ridicat. Și sărutându-ne unul cu altul, am plecat la locașul lui, bucurându-ne. Și începând eu să povestesc pătimirile lui Pangratie, el mi-a răspuns, zicând: „Fiule, cele ce vrei să ne spui, noi le știm din dumnezeiasca pronie. Deci ia episcopia și câte fapte bune ai văzut la dascălul tău, Pangratie, urmează-le”. Apoi a chemat toată preoțimea și toți credincioșii și, făcând cuvioasa slujbă, mi-a dat soarta episcopiei, zicând: „Du-te, fiule, și urmează după așezământul dascălului tău”.

Acestea zicându-le, a lăudat pe ighemonul Bonifatie, pentru credința lui în Hristos. Apoi, mulțumindu-i pentru osteneala sa, ne-a binecuvântat și ne-a liberat. Și după ce am ajuns în cetatea noastră, am botezat pe Bonifatie, iar el, ca un evlavios către Hristos ce era, fiind iubitor fierbinte de cereasca împărăție, după ce a luat Sfântul Botez, a lăsat îndată vremelnica ighemonie și, chemând pe un om cucernic, credincios și puternic în război, l-a hotărât ighemon al cetății, iar el și-a tăiat părul și s-a îmbrăcat în haine sărace. Și, rămânând între noi, n-a lipsit niciodată de la slujba și pravila Bisericii. Iar după câteva zile, i-am zis lui: „Fiule Bonifatie, să zidim o biserică întru slava lui Dumnezeu și a Sfântului Mucenic Pangratie, care a făcut aici multe roduri ale dreptății și a mântuit atâta lume”. Iar el primind cu bucurie cuvântul, s-a dus în divan și mi-a adus o mulțime de aur. Din acesta cheltuind, am zidit o biserică bogată și frumoasă, pe care am poleit-o cu aur și am zugrăvit pe ea toate minunile Scripturii Vechi și Noi. Asemenea am zugrăvit cu multă sârguință și icoana dascălului meu Pangratie, pe care, când o văd, mi se pare că îl privesc pe el și că vorbesc cu dânsul, și mă bucur.

Multe încă și nenumărate minuni și semne s-au făcut la sfântul lui mormânt. Pe mulți bolnavi care sufereau de multe boli și se chinuiau, i-a tămăduit. Mulți diavoli din oameni a izgonit, cu nebiruitul dar și cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, pe care, pentru scurtimea istoriei, nu le-am mai scris aici. Ci am socotit, că ajung câte am zis mai sus, întru slava Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, a unei dumnezeiri. Amin.