Eftimie, cel care aduce veselia

Numele Eftimie, sarbatorit in 20 ianuarie, este destul de vechi, fiind intalnit prima data in secolul al IV-lea, ca nume al unui sfant crestin – in limba greaca, Euthymius. Una dintre personalitatile importante ale tarii noastre care a purtat acest prenume a fost Eftimie Murgu. Acesta a fost un important om politic al timpului sau, unul dintre cei mai importanti si vizionari pasoptisti. Personalitate multilaterala, a fost, in diferite perioade ale vietii sale, si jurist, profesor de filosofie si deschizator de drumuri in acest domeniu, deputat si avocat. Vorbea fluent romana, latina, maghiara, slavona, germana si greaca.

Eftimie Murgu s-a nascut in ziua de 28 decembrie 1805 in satul Rudaria din Caras-Severin, sat care astazi ii poarta numele. A fost fiul lui Samu Murgu, ofiter in Armata Imperiala, si al Cumbriei Murgu, nascuta Pungila. La scoala din sat a invatat slavona bisericeasca, a urmat apoi cursurile unei scoli din Caransebes, caci tatal sau a fost transferat in cadrul regimentului de granita din acest oras. A ajuns apoi sa studieze filosofia la Universitatea din Szeged (Seghedin), absolvind facultatea in anul 1827. A absolvit apoi Universitatea din Pesta (1830), iar in anul 1834 si-a luat doctoratul in Drept Universal, la aceeasi universitate. In 1834, s-a mutat in Iasi, unde a initiat primul curs de folosofie al Academiei Vasiliene. Dupa un conflict cu Printul Mihail Sturdza, s-a mutat la Bucuresti, in 1837, unde a fost numit profesor de logica si de drept roman la Colegiul Sfantul Sava. In anul 1830 a debutat pe scena publica, atunci cand a publicat la Buda cartea Combaterea dizertatiei (Wiederlegung), in care ii raspundea lui Sava Tokoly, care punea sub semnul intrebarii autenticitatea limbii romane si originile poporului nostru.
Eftimie Murgu a facut parte din grupul de complotisti care planuiau o mare revolutie in Tara Romaneasca, insa complotul a fost descoperit, iar el a fost arestat si expulzat din provincie. A ajuns in Banat, unde a militat pentru reforme sociale si nationale, chiar si pentru unirea Transilvaniei cu Tara Romaneasca. A fost arestat pentru asta in martie 1845 si eliberat abia dupa 3 ani, in aprilie 1848.
A fost un important participant la miscarile revolutionare din 1848, actionand in regiunea Imperiului Habsburgic. A fost arestat pentru a doua oara in iarna lui 1848-1849. In 6 februarie, procesul lui a fost reluat, iar el a cerut sa fie dus in fata Imparatului. In 9 februarie, datorita manifestatiilor tinerilor romani din Pesta, a fost eliberat.
A fost ales membru al Parlamentului Revolutionar Maghiar (Dieta de la Debretin) si a incercat sa organizeze o armata romana in Banat. S-a declarat impotriva oligarhiei Bisericii Ortodoxe Sarbe si pentru o Biserica Ortodoxa din Banat si Transilvania care sa isi desfasoare activitatea in limba materna.
Eftimie Murgu a organizat o Mare Adunare Nationala la Lugoj (15 iunie 1848), in care a cerut infiintarea unei armate populare romane, a cerut ca Banatul sa devina capitanat general, iar el sa fie numit capitan general al Banatului, a cerut ca limba romana sa fie limba oficiala in Banat si ca Biserica Romana din Banat sa fie independenta.
In 24 iunie 1848, a fost ales simultan deputat in trei circumscriptii: Lugoj, Oravita si Faget. La validarea mandatului, a optat pentru Lugoj. Avea viziuni republicane, astfel ca s-a opus din toate puterile dinastiei Habsburgilor, votand in parlament impotriva acesteia. Isi dorea, de asemenea, cu ardoare unitatea tuturor romanilor, astfel ca a votat si pentru legea nationalitatilor, care prevedea drepturi minime pentru romani si infiintarea unei legiuni romane. In 24 august, a fost arestat pentru „inalta tradare fata de dinastia Habsburgica”, fiind condamnat la moarte. Pedeapsa i-a fost insa redusa la 4 ani de inchisoare, iar dupa numai 2 ani a fost eliberat. In 1861 a candidat din nou pentru un loc de deputat in Dieta, fiind ales in circumscriptia din Moravita. In 1865 a scris ultima sa carte, Despre Memorandumul Congresului Sarbesc.
Imbatranit si slabit de anii de detentie, a murit in Buda, in data de 12 mai 1870, fiind ingropat la cimitirul Kerepesi. Osemintele i-au fost mutate la capela cimitirului din Lugoj in anul 1932.
Sfantul Eftimie cel Mare
Sfantul Eftimie cel Mare

In ziua de 20 ianuarie, Biserica Ortodoxa il sarbatoreste pe Cuviosul Parinte Eftimie cel Mare. Acesta a fost fiul lui Pavel si al Dionisiei din orasul Melitine (astazi, Makatya din Turcia), situat in apropiere de fluviul Eufrat, oras care pe vremea aceea era capitala provinciei Armenia, fiind si un important centru religios. Desi cei doi erau crestini foarte credinciosi si piosi, Dionisia era stearpa, astfel ca, impreuna cu sotul ei, s-a rugat mult la Dumnezeu sa aiba un fiu. Dupa multi ani, mergand ei la o biserica sfintita din apropiere si rugandu-se timp de mai multe zile, le-a aparut intr-o viziune un inger care le-a spus sa se bucure, caci vor primi un fiu al carui nume va insemna voie buna, veselie, caci prin el Domnul va darui Bisericii sale multa veselie. Cand copilul s-a nascut, in vremea consulului Gratian (in anul 377, dupa cate se pare), ei l-au botezat Eftimie, nume care inseamna chiar veselie. Intr-adevar, Eftimie a adus veselie Bisericii, venind dupa o perioada in care credinciosii fusesera prigoniti, sub imparatii Constantiu, Iulian si Valens in Rasarit, o perioada in care inflorisera ereziile, lucruri care au disparut prin venirea sa.
Eftimie a ajuns calugar, apoi a fost hirotonit preot. I s-au dat in grija toate manastirile din cetate. La 29 de ani, Eftimie a plecat in secret la Ierusalim, caci responsabilitatile sale il impiedicau sa duca o viata ascetica, asa cum isi dorea. Ajuns in Orasul Sfant, a vizitat toate locurile sfinte, apoi i-a vizitat pe parintii din pustiu. A hotarat sa se retraga in lavra Tharan unde gasise o chilie libera. Isi castiga existenta impletind cosuri. Vecin ii era doar Teoctist, care traia si el ca un ascet. Cei doi aveau acelasi zel in credinta, astfel ca au devenit tovarasi de nedespartit. Unii spun ca parca aveau un singur suflet. Dupa o vreme, ei au hotarat sa se stabileasca intr-un loc solitar, si anume o pestera din desertul Coutila, in apropiere de Ierihon. Insa singuratatea lor avea sa atraga o multime de credinciosi, care ii vizitau si le aduceau hrana. Incet-incet, in jurul celor doi asceti a luat nastere o adevarata comunitate monahala. Eftimie a inceput sa faca minuni: a vindecat pamantul sterp, deschizand portile cerului la fel ca Ilie si facandu-l sa rodeasca, si a facut ca multe femei sterpe sa poata avea copii.
Vestile despre minunile sale s-au raspandit si tot mai multi oameni veneau sa il caute. Insa Eftimie nu putea face fata celebritatii, faimei omenesti, iar linistea ii era deranjata de multimi. De aceea, a plecat in secret din chilia sa, luandu-l cu sine doar pe Dometian, un discipol al sau. A plecat in desertul Rouba, stabilindu-se pe muntele Marda, in apropiere Marii Moarte. Cei doi au gasit pestera in care se ascunsese, odata, David, atunci cand fugise de Regele Saul. Eftimie a fondat acolo o manastire si a ridicat o biserica. In acea perioada, a readus la credinta dreapta multi calugari sedusi de erezia maniheista, a facut exorcizari si a vindecat bolnavi.
Tot din cauza faptului ca vizitatorii ii tulburau singuratatea, Eftimie a hotarat sa se intoarca, impreuna cu Dometian, la chilia lui Teoctist. Insa pe drum cei doi au gasit un deal pe care au hotarat sa ramana. Teoctist a venit la Eftimie, rugandu-l sa vina la chilia sa, dar acesta a refuzat, acceptand totusi sa o viziteze duminica. Domnul i-a trimis o viziune, in care i-a spus sa nu-i indeparteze pe credinciosii care il cautau, astfel ca Eftimie a intemeiat pe acel deal o lavra pe modelul lavrei Tharan. Lavra era saraca la inceput. Odata, pe acolo au trecut 400 de armeni in drumul lor spre Iordan, iar Eftimie a reusit sa-i hraneasca cu doar cateva paini, cateva vase cu vin si cateva vase cu ulei, bucate pe care le-a inmultit, facand o mare minune. Timp de trei luni, usa camarii nu s-a mai putut inchide din cauza abundentei painilor care apareau acolo.
Eftimie a aparat dogmele bisericesti fata de ereziile lui Nestorie, inclusiv la al treilea Conciliu Ecumenic (Efes, 431), si ale lui Dioscorus, inclusiv la al patrulea Conciliu (Calcedonia, 451). A infiintat multe lacasuri de cult in Palestina, iar multe altele au fost infiintate de discipoli ai sai, calugari care proveneau din scoala sa spirituala. A convertit la crestinism si a botezat multi arabi. Nu manca si nu vorbea cu nimeni decat atunci cand chiar era nevoie – in rest, doar sambata si duminica. Nu dormea decat foarte rar, tinandu-se cu ambele maine de o franghie agatata de acoperisul chiliei – in rest, doar se aseza pentru scurt timp. Avea barba lunga pana la brau si un chip bland.
A trait 96 sau 97 de ani, iar momentul mortii i-a fost aratat de Dumnezeu cu putina vreme inainte. Slujba la inmormantarea sa a fost tinuta de catre patriarhul Ierusalimului, Anastasie I. Acesta a trebuit sa astepte o zi intreaga pana cand toti cei care venisera au reusit sa-si ramas bun de la sfant.

Etimologie
Eftimie – Euthymius in limba greaca – inseamna voie buna, veselie.

Nume derivate din Eftimie
Nu exista foarte multe nume derivate. Se cunosc doar Eftimia si Eftimita (diminutiv). La noi, Eftimie apare si ca nume de familie.

Predispozitii ale persoanelor cu numele Eftimie
Cei ce poarta acest nume sunt oameni practici, hotarati, care isi construiesc o situatie stabila. Sunt muncitori si harnici – albinele societatii! Pentru ca sunt asa, ei asteapta si de la ceilalti acelasi lucru. Unii ar putea spune ca acest fapt creeaza o anumita presiune din partea lor asupra celor din jur. Increderea din partea oamenilor si munca grea le dau cele mai mari satisfactii in viata. Ei nu cauta niciodata calea cea usoara. Sunt hotarati, chiar incapatanati in a-si atinge scopul, iar in acest fel reusesc sa-si puna in opera ideile si visele. Pentru ei, securitatea si organizarea sunt, in general, foarte importante.
Pentru ei, fiecare lucru trebuie sa stea la locul potrivit. Acesta este o trasatura importanta a personalitatii lor. Fiind constructori innascuti, pe umerii carora ceilalti se sprijina, fiind obisnuiti sa administreze, controleze totul, ei ai abilitatea de a pune lucrurile la locul lor. A-si cunoaste locul in viata si a duce o viata ordonata, cumpatata sunt lucruri foarte importante pentru ei. Succesul care vine ca o consecinta a muncii vine la ei atunci cand isi pot pune in valoare punctele lor tari, respectiv organizarea si un bun management. Munca intensa si pragmatismul le vor fi recompensate pe masura, caci ei merita aceasta din plin. (Foto: banaterra.eu, crestinortodox.ro)

https://www.daciccool.ro/timp-liber/evenimente/9410-participarea-mnar-in-cadrul-sezonului-romania-franta-2019