Rugă naivă

Doamne! Mai lasă-ne ochii minţii limpezi
Să pieptănăm cu privirea
Perucile anotimpurilor împădurite încă de frumuseţe,
Iar soarele să salte jucăuş printre poveşti nemuritoare
Şi prin păduri de timpuri bune înveselite.

Doamne! În drumul vieţii noastre scoate-ne în cale
Cascade de oameni minunaţi,
Răceala indiferenţei fadă şi molipsiroare
Vitalitatea lor unită s-o destrame.

Doamne! De trandafirii dragostei să nu ne lipseşti
Şi-n cuibul familiei nu-i lăsa să se ofilească,
Adună în jurul ei prieteni sfinţi,
Călăuze bune pe drumul vieţii stropit cu atâta otravă.

Doamne! În supărările tale nu tulbura limpezimea mărilor,
Tabloul viu al artei tale, deşi prea multe nu merităm,
Dar asta va fi hrana noastră viitoare.
Mai bine ridică punţi de curcubee între tine şi noi
Şi nu ne speria păsările sufletului şi ochii stelelor rugătoare.

Doamne! Dă rod pământului pe care călcăm,
Nu-i smulge frumuseţea, când te superi pe noi,
Suntem un muşuroi de vietăţi vulnerabile,
Fără zbaterea noastră are să-ţi fie urât,
Că nu te plictisim.

Doamne! Nu despărţi măreţia munţilor de mărinimia mării,
Chiar dacă între ele mai ţâşnesc periculoase gânduri,
Umple-ne inimile cu iubiri blânde şi calde,
Pentru poemele viitoare dintre oameni,
Nu ne da uragane şi arşiţă în zile confundate cu nopţi tulburi.

Doamne! Îndreaptă lumea pentru nepoţii viitorului,
Ca nu cu mâna supărări tale
Să-ţi distrugi minunata creaţie.