O, Preasfântă Stăpână,
Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului Dumnezeului
meu, Iisus Hristos, cad înaintea ta şi mă rog ţie, Maicii Împăratului,
mai înainte îndreptând către tine această nevrednică a mea rugăciune, pe
care şi primind-o Maica Împăratului Aceluia ce împărăţeşte cerul şi
pământul, o du la Împăratul împăraţilor, Domnul tuturor, la Fiul şi
Dumnezeul tău, şi cere mie iertare de toate păcatele mele. Vieţii mele
dă-i îndreptare şi, la sfârşitul meu, trecere neîngrozită de vrăjmaşii
cei din văzduh; fii mie povăţuitoare, să-mi deschizi dumnezeiasca
intrare a Împărăţiei şi acolo să mă îndulcesc de dulceaţa Raiului şi de
veselia acelei cetăţi înalte, a Ierusalimului de Sus cel preafrumos şi
de frumuseţile lui cele nespuse; de strălucirea luminii Treimii celei cu
trei străluciri şi de dulcele glas al cântărilor îngereşti. Cărei slave
şi bucurii mă fă moştean şi părtaş cu toţi sfinţii, că toate le poţi,
ca Maica Împăratului celui Atotputernic. Şi acum, dar mai ales în acest
ceas, mă auzi pe mine, cel ce stau înaintea ta, Stăpână cu totul
milostivă. Ia aminte, Doamnă Împărăteasă, spre mine, care aduc ţie
cântare de rugăciune aşa:
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă
mulţumiri, izbăvindu-ne din veşnica moarte, prin darul Celui ce S-a
născut din tine, Hristos Dumnezeul nostru şi prin mijlocirea ta cea de
maică înaintea Lui, aducem ţie, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai
stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne pe noi robii tăi din toate nevoile şi
suferinţele, care strigăm ţie: Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare
de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.