Ce este un sarindar?

 

• Sarindarul este rânduiala de pomenire a mortilor sau a viilor la patruzeci de Sfinte Liturghii în sir. În lb. greaca "sarindar" inseamna patruzeci.
• Preotul pomeneste sarindarele la 40 de Proscomidii savarsite duminica, in sarbatori si in alte zile, scotând pe Sfantul Disc miride (particele din prescurile aduse la altar) pentru vii - respectiv pentru morti - dupa cum este intocmit pomelnicul.
• Sarindarul este de doua feluri: sarindarul de obste si sarindarul individual.

  Sarindarul de obste se savarseste de catre preot timp de 40 de Liturghii neintrerupt in cinstea unui eveniment cum ar fi: sfintirea bisericii, hirotonie etc. La acest sarindar se pomenesc pomelnice sarindar cu rubrici pt vii si pt morti (in special aceia care au contribuit la renovarea, constructia bisericii etc……. ctitorii din vechime s.a.m.d.

  Sarindarul individual este pomenirea celor vii sau morti la 40 de Sfinte Liturghii consecutive pentru a cere de la Dumnezeu iertare si dezlegare de pacate.

  În special însa crestinii aduc sarindare la biserica la începutul posturilor mari ( postul Nasterii Domnului sau postul Pastilor) însotite de prinoase ( grâu, untdelemn, vin, zahar, faina, mirodenii si alte daruri ) necesare pregatirii colivelor.

  Sarindarele pentru cei adormiti sunt pomenite în posturi la Sfânta Litrghie si la slujba litiei pentru cei adormiti - zilnic.

  În toate sâmbetele Postului Mare Biserica face pomenire speciala pentru cei adormiti savârsind slujba Liturghiei si a Parastasului .

• Dezlegarea sarindarelor - este ziua în care se împlinesc cele 40 de zile de pomenire, si se celebreaza prin slujirea celei de-a 40-a Litrughii si a Parastasului.

Credinciosii care duc un sarindar la sfânta biserica trebuie sa se roage individual în aceasta perioada la rugaciunile particulare, dar trebuie sa participe la biserica în sâmbetele special rânduite pentru pomenirea mortilor si mai ales în ziua delegarii parastaselor, când pregatesc coliva si alte daruri spre a fi împartite ca milostenie.

În Postul Mare dezlegarea sarindarelor se face în Sâmbata Floriilor.

Cuvânt al Sfantului Grigorie Dialogul, despre sarindare.

Ne spunea noua Sf. Grigorie episcopul Romei: “A fost un calugar, intr-o oarecare manastire, care imi slujea mie, iar, mai pe urma, incepand a se imbolnavi, s-a apropiat de moarte. Deci, ii slujea lui ca un frate al lui dupa trup, un frate cu numele de Copiosie, care si acum este viu. Iar cel mai sus-zis frate, vazandu-se aproape de moarte, a spus fratelui sau: “Am, a zis el, ascunsi trei galbeni." Dar acest lucru nu s-a putut tainui fata de fratii din manastire. Pentru ca, cercetand cineva, din intamplare, mainile fratelui, a aflat acei trei galbeni.

Si cum am auzit aceasta despre fratele ce petrecea impreuna cu noi in manastire, n-am trecut-o cu vederea. Ca asezamantul manastirii astfel este, ca, adica, toti fratii de obste vietuiesc si nimeni nu are la sine nimic. Deci, foarte m-am intrebat cum si ce sa fac, spre curatirea acestui frate si spre pilda si invatatura tuturor fratilor. Deci, chemand pe iconom, i-am zis lui: “Mergi si sa nu lasi pe nimeni din frati ca sa vie la fratele cel ce moare, nici cuvinte de mangaiere sa auda din gurile lor. Ci, cand va fi aproape de moarte si va incepe sa cheme pe frati la sine, sa-i zica lui trupescul frate: Pentru cei trei galbeni pe care i-ai ascuns, la toti fratii esti o uraciune; ca macar cu acest amar cuvant sa poata a se curati de acel greu pacat. Iar, dupa ce va muri, sa nu-l ingropati pe el unde se ingroapa fratii, ci in gunoi facand o groapa, acolo sa-l acoperiti si cei trei galbeni impreuna peste dansul sa-i aruncati, zicandu-i: Argintul tau intru piezare impreuna cu tine sa fie, si, aceasta zicand sa-l acoperiti pe el."

Cu aceasta, doua foloase am voit sa fac, si aceluia si fratilor: ca pe acela, adica, grija si mahnirea cea de moarte sa-l curete de pacat, iar pe ceilaiti, mai vartos frica celui osandit sa-i mantuiasca de la un pacat ca acela, ceea ce s-a si facut. Deci, fratele acela, apropiindu-se de moarte, se ruga ca sa vina la dansul fratii. Si, intristandu-se el, i-a spus lui cel de un sange cu el frate: Pentru acesti trei galbeni, toti fratii au scarba de tine. Iar el, pentru pacatul sau, foarte mult suspina si, in suspinele acelea, a iesit din trupul sau. Dupa aceea, l-au ingropat, asa cum poruncisem. Si, intrind fratii in grija pentru osandirea aceluia, indata au inceput a-si aduce inaintea mea lucrurile lor cele netrebnice si proaste, pe care randuiala manastirii le da lor voie sa le aiba. Inca, foarte m-am temut, ca nu cumva sa ma fac si eu vinovat intru ceva.

Iar dupa treizeci de zile de la moartea lui, a inceput a dori sufletul meu dupa fratele ce murise si cu frica ma gandeam la muncile lui si cautam o cale pentru izbavirea lui. Deci, chemand pe iconomul la mine, cu mare grija i-am zis lui: Este destul cat s-a muncit in foc fratele nostru cel mort. Si datori suntem sa-i ajutam lui, dupa puterea noastra, ca doar se va izbavi din acele munci. Mergi, dar, si pana la treizeci de zile Jerfa Mantuitorului sa se aduca pentru dansul. Deci, ducandu-se, s-a facut asa. Inca si noi am facut la fel pentru sufletul aceluia, pana ce fratele cel mort s-a aratat lui Copiosie, cel de un sange cu el frate, zicandu-i: “Pana acum, frate, foarte rau m-am muncit, iar acum sunt bine si intru lumina, pentru ca astazi Sfanta Impartasire am primit." Deci, acestea vazand si auzind fratele lui, s-a dus la manastire, spunandu-le tuturor fratilor. Iar ei, numarand zilele, au aflat ca aceea era ziua intru care, cea de a treizecea jerfa, se adusese pentru dansul. Si acel frate al lui nu stia ca, pentru fratele sau fac rugaciune cei din manastire, iar acestia nu stiau ce vazuse despre dansul fratele lui, cel de acelasi sange. Si, asa, intru aceeasi zi, s-au instiintat impreuna de cele ce se faceau. Dintru care, un lucru aevea se arata: Ca, pentru mantuitoarele Jertfe, s-a izbavit fratele acela din munci." Deci, a sluji la cei morti, sarindare, cu adevarat, un lucru prea de folos este. Amin.

Istorie folositoare despre folosul sarindarelor

“Un preot din Franta avea un frate militar. Si au avut francezii razboi cu mauritanii. Mauritanii erau unde este Africa Franceza azi, dincolo de Gibraltar imediat, catre Liberia. împaratia maurilor de pe vremuri. Si s-a dus armata franceza sa se bata cu maurii dincolo de Gibraltar, în Africa.

Fratele preotului acesta din Franta a mers si el, era militar într-un regiment. Atunci nu erau tunuri ca acuma si mitraliere si avioane si bombe atomice, atunci se bateau cu sabiile, ca pe vremea lui Stefan cel Mare, cu sulita, cu arcul, cum era.

Si trecând armata franceza în Mauritania sa se lupte, a fost mare razboi între armatele europene si cele din Africa. Si i-au batut francezii pe mauri, dar au luat maurii multi prizonieri francezi, pe care i-au dus în tara lor, printre care au luat si pe fratele acestui preot. Preotul era din Marsilia, portul Frantei, care este port la Oceanul Atlantic. Preotul n-a stiut ca fratele sau a cazut prizonier, dar a vazut ca n-a mai venit si a întrebat pe ceilalti soldati, când s-a terminat razboiul:

- Mai, dar pe fratele meu nu l-ati vazut?

- Parinte, cred ca a murit, ca a fost mare macel. Stateau trupurile pe jos cum stau butucii, asa lupta a fost, si cred ca a murit si el, saracul.

Preotul, ca frate al lui, a început sa-i faca 40 de Liturghii. Fratele preotului nu era mort, dar era prizonier si-l tineau în lanturi într-o temnita, si erau mai multi legati acolo.

Preotul facând Liturghia aici, când era pe la ora 10 din zi, toate lanturile cadeau de pe fratele preotului, si ramânea dezlegat. Si ziceau ceilalti:

- Ce este cu tine? De ce cad lanturile de pe tine? Faci farmece?

Acela a zis:

- Eu nu stiu farmece.

- Ei, nu stii farmece!

Toate lanturile se rupeau si cadeau jos în fiecare zi la ora zece, aceia îl legau cu alte lanturi. A doua zi si acelea, praf jos. Puneau altele. Praf.

- Mai, mare fermecator!

- Eu sunt crestin. Cred în Hristos. Eu farmece nu stiu, dar eu cred altceva. Fratele meu este preot în tara mea, în Franta, si eu cred ca el face Liturghii acuma si scoate particele pentru mine, crezând ca am murit. Si, ca daca as fi în iad, si acolo as fi dezlegat, nu numai de la voi. Si eu asta cred ca se întâmpla, ca numai asta închipuie. Dar nici eu nu stiu de ce.

- Si cât timp are sa se întâmple asa cu tine?

- Stiu ca la noi se fac 40 de Liturghii. Si o sa vedeti ca pâna la 40 de zile cad lanturile de pe mine.

- Dar atunci ce-o sa se întâmple?

- Nici eu nu stiu ce-o sa se întâmple, dar stiu ca o sa scap din mâinile voastre.

- Cum? Nu scapi tu din mâna noastra!

- Eu cred ca Dumnezeu ma scotea si din iad, daca as fi fost în iad, pentru cele 40 de Liturghii, cu atât mai mult o sa ma scoata din mâna voastra de aici.

- Ai sa vezi ca te punem noi sub paza atunci!

Si au numarat aceia si n-au mai pus lanturi pe el.

- Degeaba le punem, ca la 40 de zile pica toate.

La 40 de zile erau atenti cu totii. Au pus santinele duble la porti si au pus lanturi pe el si paza. "Paziti-l, mai, ca auzi ca acesta la 40 de zile pleaca de aici!"

Si cum erau ei în paza deodata au vazut ca s-a desfacut acoperisul temnitei în doua si o mâna l-a luat de perii capului si nu l-au mai vazut. Si unde l-a dus? L-a pus pe prispa casei, la Marsilia, într-o clipa de vreme.

Si atunci aceia s-au întrebat:

- Ce s-a întâmplat, mai?

- A venit Hristos al lui, caci am vazut o mâna. (Ei nu stiau ca era îngerul Domnului). L-a luat dintre noi. Toti am cazut tremurând. Nu putea nimeni sa se tina pe picioare.

- Si pe unde?

- Prin acoperisul temnitei, si temnita s-a închis apoi.

Acela a spus:

- Vedeti voi cât de mare-i credinta crestina? Vezi ce putere are Hristos al lor? Iaca, mai cât l-ati pazit voi si l-a luat când a vrut!

Si preotul când l-a vazut i-a zis:

- Mai, frate, mai, ai venit? Mie mi s-a spus ca ai murit. Chiar astazi am terminat 40 de Liturghii pentru tine si am scos ultima particica pentru sufletul tau.

Si atunci cel scapat i-a zis:

- Bine ai facut, frate, ca daca eram în iad, ma scoteai si de acolo. Daca am fost pe pamânt m-ai scos din temnita. Sa-ti dea Dumnezeu tie plata, dar uite cum a fost cu mine.

Si i-a spus istoria cu lanturile si s-a scris si asta. Aceasta despre puterea celor 40 de Liturghii."

O povestire de la Parintele Cleopa

Pomenirea mortilor o faceau crestinii demult, la Liturghia Sfântului Iacov: întâia Liturghie care se întocmise înca din vremea celui dintâi episcop al Ierusalimului. În timpul ei se rânduise slujba speciala pentru morti. Dar mai târziu, rânduindu-se alte slujbe pentru morti, s-a vazut cât de mare folos aduc cele 40 de panahizi (parastase) pentru raposati. S-au descoperit multe taine. Acum sa va mai spun o istorioara despre puterea celor 40 de panahizi.

Pe timpul împaratului Nichifor Focas, pe la anul 963, când s-a facut Marea Lavra a Sfântului Anastasie în Muntele Athos, acest împarat crestin a avut razboi cu persii. Totdeauna imperiul Bizantin cu persii au avut razboi, pentru ca sunt în granita.

Si a fost mare lupta. Doua împaratii puternice. Si atunci persii, desi nu i-au biruit pe greci, au luat multime de prizonieri si au facut cele mai grele munci cu ei. Ca sa-i piarda, i-au pus sa faca un tunel. Pe atunci nu erau trenuri, dar în tuneluri faceau depozite. Au pus sa sape într-un munte sa faca tunel, ca sa tina ei acolo multe. La tunel au pus mai multi prizonieri, ca daca va cadea tunelul peste ei, acolo sa le fie mormântul. Ca atunci nu era mestesug sa lege bine tunelul, asa cum se leaga acum.

Bietii greci credinciosi lucrau saracii, ca aveau santinele lânga dânsii. Si când au ajuns la o distanta oarecare sub tunel, lucrând, într-o buna zi, vrrrum! A cazut tunelul peste ei. Au murit toti. Dar prin iconomia lui Dumnezeu, tocmai în fundul tunelului, doua pietre mari au cazut vârf la vârf si dedesubt a ramas un loc liber. Si acolo în coliba aceea puteau sa traiasca mai multi, ca era larg, dar numai un om a ramas. El când a vazut ca pietrele se reazema, a intrat dedesubt si nu l-a omorât. Dar ce folos? A ramas în întuneric bezna, ca era în pântecele muntelui, întuneric si rece. Si se gândea el: “Au sa ne mai scoata pe noi pagânii astia?" Ca daca ar fi fost vorba de cineva de-ai lor, s-ar fi silit sa-i scoata, dar asa, nu s-a mai gândit nimeni la asta, ci i-a lasat morti acolo pe toti.

Si se gândea el: “Ei, am ramas cu mila lui Dumnezeu, dar tot voi muri aici de foame, de frig si de urât". Si a început sa se roage strasnic.

Când s-a terminat razboiul, venind curând dupa înfrângere la satul lor unul din tovarasii lui de arme, femeia l-a întrebat:

- Pe barbatul meu nu l-ai vazut?

El zise:

- Barbatul tau a fost prins de persi împreuna cu altii si am auzit ca i-au pus sa sape un tunel si a cazut tunelul peste ei si au murit toti. Atunci a murit si al dumitale.

Femeia credincioasa stia rânduiala care se facea cu parastasele (stiti în Postul Mare, ca duce colive la biserica). Ce s-a gândit ea? “Sa-i port eu parastasele, daca a murit, si pe urma îi voi face eu si praznic la 40 de zile!" Dar ce s-a întâmplat? Dumnezeu voia sa descopere puterea celor 40 de parastase (panahizi).

Atunci în vechime, Sfânta Liturghie se slujea la sate asa cum se slujeste la noi în manastire, adica zilnic. Dar în vremea aceea, veneau toti crestinii la biserica, cum se spune în Faptele Apostolilor, ca "erau pururea zabovind în biserica si întru frângerea pâinii".

Si ce a facut biata femeie? De când a auzit ca a murit, a început sa duca la biserica o prescura, un sfert de vin si câteva lumânarele, sa-i poarte parastasele. Asa era traditia. Preotul scotea la Liturghie si o particica pentru robul lui Dumnezeu care murise, dupa cum i-a spus femeia.

El saracul, pâna a ajuns vestea la femeie, pâna nu stiu ce, el a postit acolo vreo saptamâna, mai mult; era gata-gata sa moara de foame. Era ultima suflare acolo în întunericul acela, dar se ruga: “Doamne, vreau sa ma rog Tie, daca Tu ai rânduit ca eu sa traiesc sub aceste pietre, Tu poti sa ma scoti si de aici, sau daca nu, mor, si sa mor rugându-ma, ca n-am alta nadejde". Se ruga saracul cu toata inima, ca era singur în acel întuneric si bezna de munte si stia ca va muri.

Rugându-se el, deodata numai vede ca a intrat un tânar, dar nu stia pe unde, si avea în mâna o sticluta de vin, niste lumânari aprinse si o prescura.

El era aproape lesinat. Statea cu pântecele la pamânt, ca nu mai putea sa se scoale. Era mort de foame.

- Scoala, frate, si ia si manânca prescura asta si bea vinul asta, ca numai bine ai si lumina! Ca i-a adus toate lumânarile aprinse.

Si el s-a speriat când a vazut pe tânarul acela.

- Doamne, Tu esti Mântuitorul Hristos?

- Nu. Eu sunt îngerul, pazitorul vietii tale, si acestea ti le-a trimis sotia ta astazi la biserica si Dumnezeu mi-a poruncit, fiindca esti în viata, sa ti le aduc, ca daca erai mort, pentru acestea aveai sa primesti lumina cea vesnica; dar fiindca esti în viata Dumnezeu m-a trimis, fiindca ai trup aici, sa te întaresti cu hrana aceasta.

El însa nu îndraznea sa se atinga de ea. Si acela a spus:

- Uite, te rog, ia si te întareste, ca daca nu, mori.

El a prins curaj si a început sa manânce prescura, dupa aceea a baut câte oleaca de vin, iar mânca oleaca de prescura, si asa, încet-încet, a mâncat prescura, a baut vinul si numai bine a avut si lumânari. Si atunci a spus îngerul:

- Eu îti voi aduce în fiecare zi, daca sotia ta va duce la biserica aceasta jertfa. Iar daca nu, nu.

Si se gândea el în mintea lui: “Femeia îmi face parastasele. Dar ce are sa se întâmple mai târziu? Stiu ca pâna la 40 de zile are sa-mi aduca acestea aici îngerul Domnului. Dar dupa 40 de zile ce are sa se întâmple cu mine?"

Si nu l-a mai vazut. Si acuma el astepta. A doua zi pe la vremea aceea, vine iarasi îngerul, si-i aduce iarasi asa. I-a adus 20 de zile.

La 20 de zile, sotia lui, grabita saraca acasa, ca avea si copii, s-a dus sa duca vaca la cireada. Si ducând vaca dimineata, cireada plecase din sat, si ea s-a dus tocmai pe câmp unde era. A pus deoparte tot ce sa duca, dar întârziind si-a zis: “Las’ ca oi duce mâine, ca azi nu mai am timp". Si în ziua aceea, nu i-a adus lui îngerul prescura, vinul si lumânarile.

Si el a început a plânge, zicând: “Vai de mine, mi se pare ca sotia mea numai 20 de panahizi mi-a facut. Azi n-a mai venit îngerul Domnului sa-mi aduca prescura, vinul si lumânarile. De acum voi muri iar de foame!"

Dar ea, biata femeie, daca n-a adus în ziua aceea coliva, a dus a doua zi doua, ca sa fie colivele 40. Si a doua zi a venit îngerul Domnului si i-a adus mai multe lumânari, doua sticle cu vin si doua prescuri. Si i-a zis:

- Sotia ta, a fost ieri cu vaca la cireada, si n-a avut timp sa aduca panahida, dar azi a dus la biserica doua si eu ti le-am adus pe amândoua. Si s-a bucurat el tare, când a vazut ca femeia are de gând sa-i faca 40 de panahizi. Si a facut rugaciunea si a mâncat. Si nu l-a mai vazut pe înger, ca s-a dus.

Si se gândea el: “Doamne, Dumnezeule, daca atâta mila si îndurare ai facut cu mine aicea sub pamânt, încât sub muntele acesta îmi porti de grija, cu ce sa-ti rasplatesc eu? Ce pot eu, om pacatos, sa fac pentru tine, spre a-Ti multumi?" Si acum se gândea el: “Hai ca sotia saraca pâna la 40 de zile o sa-mi aduca asa, dar la 40 de zile ce are sa fie cu mine? Am sa mor!" Asa se gândea el, ca nu stia ce are sa se întâmple la 40 de zile.

Si se plângea din adâncul inimii si multumea lui Dumnezeu pentru mila Lui cea negraita, ca-i poarta de grija, sa nu moara asa de repede, ci sa mai traiasca. Si zice: “Tu, Doamne, Care mi-ai purtat de grija si ai dat în gând sotiei mele sa-mi poarte 40 de panahizi, ajuta-mi cu mila Ta si ma scoate de aici, ca Tu le poti pe toate. Iar daca voi muri la 40 de zile, sa-mi fie iertate pacatele mele".

Deci femeia a continuat asa, si în fiecare zi îngerul i-a adus jertfa pe care o ducea sotia lui la biserica. Iar în ziua a 40-a, stând el la rugaciune, a venit îngerul Domnului ca fulgerul, a spintecat muntele în doua, l-a luat de parul capului si l-a pus acasa pe prispa, tocmai în Grecia, în satul de unde era el.

Si când s-a trezit, a vazut si a cunoscut satul, dar n-a stiut cât de repede a fost dus. Când a venit el, sotia era dusa la biserica. Si când a venit ea acasa, vede un militar pe prispa. “Vai de mine, cine este acela?" De la poarta i-au slabit picioarele de emotie, de frica. “Vai de mine, acesta-i barbatul meu. Eu azi am ispravit cu cele 40 de panahizi si tocmai acum a venit si el".

Si când a vazut-o si el, a început a plânge. Ea zicea:

- Vai de mine, omule, de unde vii tu? Eu am auzit ca esti mort si ti-am facut 40 de panahizi.

Iar el a zis:

- Cu adevarat, mare mila ti-ai facut cu mine! Vino în casa.

Si s-au adunat toti vecinii si ziceau:

- A venit vecinul de care se zicea ca e mort.

Si-l întrebau:

- Cum ai venit? Cum ai scapat de la pieire, ca se auzea ca ai fost robit si ca a cazut muntele pe voi?

- Toate sunt adevarate, a zis el. Când ne-a prins, îndata ne-a pus sa sapam un tunel si tunelul a cazut peste noi si ne-a acoperit acolo si au murit toti. Si le-a spus ce s-a întâmplat cu el, cum au cazut doua pietre, la adapostul carora a putut sta, cum în fiecare zi îngerul Domnului i-a adus o prescura, o sticluta de vin si câteva lumânari. Si a întrebat-o pe sotie:

- Asa-i ca la 20 de zile ai uitat sa duci prescura la biserica? Ea zise:

- N-am uitat, ci n-am avut timp.

- Dar a doua zi ai dus doua.

- Da, doua.

- Doua am primit si eu acolo si toate lumânarile.

Si s-au minunat toti foarte.

- Cum, cine le aducea sub munte?

- Un tânar îmbracat în alb, foarte frumos. Venea, intra prin munte cum ai intra prin nor, nu-l împiedica nimic.

Asa sunt îngerii. Daca Dumnezeu îl trimite în iad, el nu este împiedicat de nimic. Tot asa în rai.

Când s-a auzit de minunea celor 40 de panahizi, l-a chemat preotul pe acel ostas la episcopul locului, sa spuna din nou tot ce s-a întâmplat. Si i-a povestit acela toate de la capat, si i-a scris istoria aceasta ca sa stie toti puterea parastaselor care se fac pentru morti, fiind rasplatite de Dumnezeu pentru rugaciunea Bisericii în veacul viitor. Ca daca omul acela ar fi fost în iad, îngerul nu-i aducea pâine si vin, ca acolo nu poate omul sa manânce, ci îi aducea puterea rugaciunii care era facuta pentru sufletul lui. Dar fiindca el era înca în trup, i-a aratat ca tot ce-i aducea femeia la biserica, a folosit trupului si sufletului lui.

Iata cum s-a descoperit puterea celor 40 de panahizi si lumea a început si mai cu dinadinsul sa faca parastase pentru morti.