Dacă lumina care este în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult?

 

Lumina este mintea noastră. Sfinții Părinți spun că mintea este ochiul sufletului. Când mintea noastră se va întuneca de păcate, atunci toată așezarea și simțurile trupului vor fi întunecate.

Dacă mintea noastră, pe care ne-a dat-o Dumnezeu spre luminare și povățuire la toată fapta bună, va fi întunecată de cele rele, atunci cu atât mai întunecate vor fi poftele trupului nostru, care pururea și prea lesne se pleacă la păcate.

Când cârmaciul corabiei sau al unui mijloc de călătorie se îmbată și se întunecă la minte, atunci cei ce sunt în corabie, în avion sau în orice mașină cu care călătorim sunt în primejdie de moarte.

Când mintea noastră este întunecată de păcate și de pofte, sufletul nostru este pururea în primejdie să moară prin păcat.

Dacă ochiul sufletului nostru, adică mintea va fi curată și fără răutate, atunci și așezările și lucrările trupului și ale sufletului nostru vor fi luminate și plăcute lui Dumnezeu.

Sfântul Isihie Sinaitul zice în Filocalie că paza minții este calea a toată virtutea și porunca lui Dumnezeu iar Cuviosul Pimen Egipteanul spune că nu avem nevoie de nimic altceva, ci numai de minte trează.

Avva Agaton a fost întrebat ce este mai mare, osteneala trupească, sau păzirea cea dinăuntru și a zis că omul este asemenea unui pom: osteneala trupească este frunza, iar paza celor dinăuntru este rodul.

Filocalia ne învață cum să ne păzim mintea în 4 pași:

● Întâi trebuie să ne păzim mintea de închipuiri pătimașe.

● Apoi să ne păzim mintea de orice gând păcătos.

● Să chemăm neîncetat numele Domnului nostru Iisus Hristos în ajutor.

● Neapărat să ne aducem aminte neîncetat de moarte, spre a nu greși înaintea lui Dumnezeu.

Nimeni nu-și poate păzi mintea de gânduri rele și de închipuiri pătimașe dacă nu va avea pururea în mintea sa rugăciunea neîncetată.

Sfântul Isihie Sinaitul spune că paza minții și rugăciunea se susțin una pe alta, pentru că paza minții vine din rugăciunea neîncetată, iar rugăciunea, din paza minții și din atenția cea mare.

Toți sfinții și dumnezeieștii Părinți se sileau pururea la păzirea minții, căci știau că fără această sfântă lucrare nimic nu poate spori omul pe calea poruncilor lui Dumnezeu.

Trebuie să ne păzim mintea de gânduri și imaginații rele, aducându-ne aminte de Mântuitorul care zice: Privegheați în toată vremea, rugându-vă (Luca 21, 36) și: Privegheați, căci nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului (Matei 25, 13).

Sfântul Apostol Petru ne îndeamnă la trezvie și la paza minții, zicând: Fiți treji, privegheați. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8).

Zice Mântuitorul în Sfânta Evanghelie: Nu vă îngrijiți pentru viața voastră ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca (Matei 6, 25).

Apoi, ca să ne arate bunătatea Sa negrăită și purtarea Sa de grijă față de noi și de toate făpturile Sale, spune: Căutați la păsările cerului, că nu seamănă nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește (Matei, 6, 26).

Ca să vă vedeți cât de mare este purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru păsările cerului care sunt atât de neînsemnate față de om, voi folosi un exemplu de la Sfântul Vasile cel mare, despre o pasăre de mare ce se cheamă alcion.

Pentru ea Dumnezeu ține marea în liniște 14 zile pentru a nu-i strica cuibul făcut în nisipul mării și a îneca puișorii.

Alcionul își scoate puii la marginea mării. Această pasăre își pune ouăle în nisip lângă apă și le clocește pe la mijlocul iernii, când se pornesc vânturi și furtuni care izbesc valurile de maluri.

Toate valurile și furtunile se alină când alcionul șade pe ouă în cele 7 zile, după care ies puișorii din găoace. Fiindcă și de hrană au trebuință, Dumnezeu i-a mai dăruit încă 7 zile pentru creșterea puilor.

Corăbierii spun că acestea sunt zilele alcionului și le așteaptă ca să pornească în larg, știind că atunci Domnul ține marea în loc.

Aricii de mare cunosc mai înainte tulburarea mării și se vâră sub o lespede de care se prind cu piciorușele.

Nimeni nu știe așa de bine despre schimbarea vremii ca acest arici, căci pe el nici filozofii, nici astronomii și nici meteorologii nu l-au învățat aceasta, ci Domnul Însuși a pus în această vietate mică urma înțelepciunii Sale celei mari și negrăite.

Nimic nu e lipsit de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, nimic nu este trecut cu vederea de El. Toate le privește cu luare aminte ochiul Său cel neadormit.

Încă și ariciul de uscat e mare meteorolog, căci din două răsuflări își face vizuina. Când suflă crivățul de miazănoapte el astupă gaura din partea din care simte că vine crivățul. Când se schimbă vremea și vine austrul, vântul de miazăzi, se mută la răsuflătoarea dinspre miazănoapte.

Prin toate trece și străbate purtarea de grijă a Aceluia ce ne-a zidit. Cele necuvântătoare au știință de mai înainte de la Dumnezeu, referitoare la schimbarea ce va să fie în aer, pricepere care mă covârșește.

Ursul când este rănit are știință să se vindece cu floarea ce se cheamă lumânărică, iar vulpea știe să se vindece cu lacrima de rășină a molidului.

Și la furnică pronia lui Dumnezeu se vede în chip luminat, căci i-a dat pricepere ca vara să-și gătească și să-și adune hrana peste iarnă.

Furnica taie cu unghiile partea din mijloc a roadelor ca să nu încolțească, le usucă dacă simte că se umezesc și le scoate afară doar când vremea e bună.

Acestea înțelegându-le să zicem și noi cu proorocul: Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne. Toate întru înțelepciune le-ai făcut (Psalm 103, 25).

Pronia lui Dumnezeu e îngrijirea Lui neîntreruptă față de toate făpturile Sale. Precum aerul învelește lucrurile și apa acoperă cele ce sunt în ea, așa pronia cea sfântă pe toate le cuprinde și le îngrijește, ca un adevărat părinte (II Regi 16, 9; Psalm 32, 13-15; 113, 10).

Concluzia Evangheliei de astăzi e cuprinsă într-o singură frază: Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă (Matei 6, 33).

Zadarnic ne ostenim zi și noapte pentru cele trecătoare. Alergăm fără rost după lucruri nefolositoare ce pier odată cu noi.

Uneori nici somn nu avem, nici sfintele sărbători nu le mai ținem, nici la biserică nu găsim timp să mergem, nici acasă nu ne rugăm, nici cărți sfinte nu citim, nici pe cei bolnavi nu-i cercetăm, nici de moartea cea grabnică și de judecata lui Dumnezeu nu ne mai amintim.

Vrem averi, cinste, sănătate și uităm de Dumnezeu. De asta este atâta suferință în lume, atâtea boli și certuri în familie.

Uităm de dragostea Lui, de Biserica Lui, de mântuitoarele învățături ale Sfintei Evanghelii, punându-ne nădejdea numai în propriile mâini. De aia nu avem adevărata pace și mulțumire sufletească.

Să ne întoarcem din nou la Dumnezeu, la rugăciune, la lucrarea faptelor bune. El ne așteaptă.

Să nu ne mai mândrim cu mintea noastră, să nu ne punem nădejdea în viața asta trecătoare, ci numai în Dumnezeu să credem, doar Lui să I ne închinăm, la Biserica Sa să mergem cât mai des și prin pocăință și viață creștinească să lucrăm ogorul mântuirii noastre.

În toate cele bune să fim întâi. Și la lucrul mâinilor și la biserică și la milostenie și la post și la rugăciune.

Cu mâinile să lucrăm, dar cu mintea să ne rugăm. Cu picioarele să călătorim, dar cu limba să lăudăm pe Dumnezeu și să dăm sfaturi duhovnicești.

Să ne creștem copiii în frica de Dumnezeu, să trăim în pace cu iubitorii de pace, iar de cei răi, eretici și robiți de patimi să ne ferim, ca să nu cădem în cursele lor.

Să nu ne biruim nici de mândria hainelor, nici de laudele sau ocara oamenilor, nici de beție sau cumplita de desfrânare sau de mulțimea grijilor pământești care stăpânesc astăzi lumea.

De vom face așa, vom duce o viață liniștită, vom avea timp mai mult de rugăciune și vom fi fericiți și pe pământ și în cer.

Atunci vom putea cânta împreună cu proorocul David: Bogații au sărăcit și au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele (Psalmul 33, 10).

Părintele Cleopa Ilie