miercuri, 18 octombrie 2023

Rugaciune pentru depresie

 

Rugaciune pentru depresie

Rugaciune pentru izbăvirea de depresie şi de feluritele boli sufleteşti

Stăpâne Mult-Milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vino şi mă vindecă şi pe mine, netrebnicul robul Tău. M-am îndepărtat de Tine, am rănit bunătatea şi iubirea Ta. Păcătuit-am la cer şi înaintea Ta, toată fărădelegea am săvârşit-o, arătatu-m-am lipsit de toată virtutea şi sănătatea sufletului şi a trupului. Slăbănogit-a trupul meu, umplutu-s-a de răutăţi sufletul meu, slăbit-a duhul meu. Stricatu-s-a voia mea, toate se înăbuşă şi suferă înlăuntrul meu, coborâtu-m-am până în iadul cel mai de jos.

Izbăveşte-mă, Doamne, de apăsarea şi durerea sufletească, şi de greutatea inimii care mă stăpâneşte cu dreptate. Săvârşit-am tot felul de păcate care mă războiesc, care fac chinul meu de nesuferit. Miluieşte-mă, Doamne, că eu singur sunt vinovat pentru această pustiire şi pieire a sufletului şi a trupului meu. Stăpânitu-m-a iubirea de sine, înrobitu-m-a nepurtarea de grijă, nimicitu-m-a lenevirea! Iartă-mă, Doamne, şi vindecă netrebnicul meu suflet. Depărtează de la mine pe duhul cel rău care face de nesuferit sufocarea sufletului şi a trupului meu. Ţine departe de mine greutatea cea apăsătoare din inima mea.

Slobozeşte-mi sufletul şi trupul de toată nepăsarea, întristarea, plecarea spre păcatul firii, mâhnirea, deznădejdea, nepăsarea, nesimţirea, disperarea şi amorţirea cea aducătoare de moarte, căci eu de bunăvoie am adus în sufletul meu toate acestea.

Iartă-mi, Doamne, mărimea păcatelor, vindecă mulţimea patimilor mele! Ajută-mă ca să nu Te întristez vreodată din pricina patimilor care stăpânesc netrebnicul meu suflet. Ridică de la mine laţul cel greu al păcatului, îndepărtează mereu pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul. împacă viaţa şi sufletul meu, Doamne!

Curăţeşte-mă de toată întinăciunea sufletului şi a trupului, ca să pot scăpa de duhurile viclene, care mi se fac mie întuneric şi beznă, deznădejde şi chin. Ridică-mă din patul durerii şi din aşternutul răutăţii. Apăsarea şi frica, şi robia gândurilor îndepărteaz-o de la mine! Doamne, facă-Se voia Ta, după cum doreşti.

Bunăvoinţa bunătăţii Tale să zdrobească pe vrăjmaşii mei şi pe omul cel vechi cu patimile şi cu poftele lui. Fie, Doamne, voia Ta spre mine, încât bucurându-mă şi veselindu-mă să Te urmez fără tristeţe, cu faţa veselă şi să Te slăvesc, să-Ţi cânt şi să Te binecuvântez întru toţi vecii. Vino şi întăreşte-mă cu puterea Ta proniatoare, ca să Te preaslăvesc şi să-Ţi cânt Ţie, Domnului preamilostiv, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt întru toţi vecii. Tu eşti apărătorul meu împreună cu Preamilostivul Tău Părinte şi cu Mângâietorul Tău Duh în întristările care mă cuprind în toate zilele vieţii mele.

Miluieşte şi iartă, Doamne, sufletul şi trupul meu cel apăsat şi plin de răutate. Tu eşti Bucuria şi Lumina, învierea şi Viaţa, Primăvara şi Pastele desfătării noastre. Tu ai zis: ţie îţi vestesc că: „Nu Mă voi depărta de tine şi nici nu te voi părăsi". Tu eşti Cel Care Te-ai pogorât până la „vistieriile iadului" căutând oaia cea pierdută, adică pe mine. Miluieşte-mă, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei, Preabinecuvântatei Maicii Tale, Bucuria tuturor, cu puterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Crucii Tale, cu ocrotirile cinstitelor, cereştilor, netrupeştilor Puteri, cu rugăciunile Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, cu rugăciunile slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli, ale măriţilor şi bunilor biruitori mucenici, ale Sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţilor noştri şi pentru ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin!

Rugăciuni pentru izbăvirea de depresie

Stăpâne Mult-Milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vino şi vindecă-mă şi pe mine, netrebnicul robul Tău. M-am îndepărtat de Tine, am rănit Bunătatea şi Iubirea Ta, am păcătuit la cer şi înaintea Ta, toate fărădelegile le-am săvârşit şi stau lipsit de toată virtutea şi sănătatea. Trupul meu a slăbănogit, sufletul meu s-a umplut de răutate, duhul meu a slăbit, voinţa mea s-a stricat, toate se îneacă şi suferă înlăuntrul meu. Izbăveşte-mă, Doamne, de toată apăsarea sufletească prin care trec cu dreptate şi pe care au pricinuit-o multele mele păcate. Eu sunt cel care am greşit pentru această pustiire şi pieire a sufletului meu. Egoismul m-a stăpânit, nepăsarea m-a înrobit, lenevirea m-a apropiat de ceasul morţii. Iartă-mă, Doamne, şi vindecă netrebnicul meu suflet, îndepărtează de la mine duhul cel viclean care-mi aduce această nepăsare nesuferită a sufletului şi a trupului. Alungă greutatea din inima mea. Slobozeşte-mi sufletul şi trupul de akedie, de deznădejde, de moarte. Eu de bunăvoie le-am adus în sufletul meu pe toate acestea.

Iartă-mi, Doamne, mulţimea păcatelor, vindecă-mi greutatea patimilor. Fă, Doamne, ca să nu te mai întristez cu păcatele şi cu patimile care lucrează înlăuntrul meu. Ridică de la mine laţul cel greu al păcatului. Indepărtează-l de la mine pentru totdeauna pe vrăjmaşul şi potrivnicul. Adu odihnă, Doamne, în viaţa şi sufletul meu. Curăţeşte-mă de toată întinăciunea trupului şi a duhului. Dacă este cu putinţă, scapă-mă de duhurile viclene care-mi aduc întuneric şi beznă, deznădejde şi chinuri. Ridică-mă din patul durerii şi din aşternutul chinuirii. Apăsarea şi frica şi înrobirea gândurilor mele să nu mă mai cuprindă nicicând, dacă aceasta este, Doamne, voia Ta, aşa încât bucurându-mă şi veselindu-mă să Te slăvesc, să Te laud şi să cânt Milostivirea Ta, să-L preamăresc pe Părintele şi pe Preasfântul Duh, pe Mângâietorul tuturor oamenilor, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Miluieşte-mă, Doamne, şi iartă-mă pe mine cel apăsat şi suferind sufleteşte şi trupeşte, Tu, Care eşti Bucuria şi Lumina şi învierea şi Pastele desfătării noastre, Tu Care ne-ai făgăduit „nu Mă voi depărta de tine, nici nu te voi părăsi", Tu, Cel Care Te-ai pogorât până la „vistieriile iadului", căutând oaia cea pierdută, adică pe mine. Miluieşte-mă, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei, Preabinecuvântatei Maicii Tale, Bucuria noastră a tuturor oamenilor şi a tuturor Sfinţilor. Amin!

Stăpâne, Mult-Milostive, Doamne Iisuse toase, miluieşte-mă şi curăţeşte-mă de toată întristarea, tulburarea şi frica, scapă-mă de apăsarea sufletească şi de mâhnirea demonică pe care le simt în sufletul şi trupul meu. Tu eşti Bucuria noastră şi Nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor care sunt pe mare departe. Milostiv fii mie, Stăpâne, pentru păcatele mele, ridică de la mine laţul cel greu al păcatelor şi al deznădejdii, alungă de la mine departe toată tristeţea şi akedia. Intăreşte-mă în iubirea Ta şi în nădejdea neruşinată şi în credinţa nezdruncinată faţă de Tine, pentrui mijlocirile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor tăi. Amin!

Sava Aghioritul Ierom
Rugaciuni preluate din volumul “Patimi si depresie. Ce este şi cum se vindecă depresia”


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor