Doamne, Iisuse Hristoase, deschide-mi mie ochii inimii, ca să ascult cuvântul Tău și să-l înțeleg pe el și să fac voia Ta, că străin sunt eu pe pământ.
Să nu ascunzi de mine poruncile Tale, ci să-mi descoperi ochii, ca să văd minunile din Legea Ta.
Arată-mi mie cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale.
Spre Tine nădăjduiesc, Doamne, Dumnezeul meu, ca să-mi luminezi mintea și gândul cu lumina înțelegerii Tale, ca nu numai să citesc cele scrise, ci să le și împlinesc.
Ca nu spre osândă să citesc viețile și cuvintele Sfinților, ci spre înnoire și luminare, spre sfințire, spre mântuirea sufletului și spre moștenirea vieții veșnice.
Că Tu ești luminarea celor ce zac întru întuneric și de la Ține este toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Prin pogorârea Sfântului Tau Duh, Tu umpli de lumina gândul pictorilor, al poetilor si al savantilor celor înzestrati cu geniu. Prin puterea Sfatului celui mai presus de fire ajung acestia sa patrunda proroceste legile de catre Tine întocmite, dezvaluind si pentru noi adâncul întelepciunii Tale ziditoare. Prin ale lor lucrari, si fara sa voiasca, ei despre Tine vin sa ne graiasca: o, cât esti Tu de mare întru a Ta zidire; o, cât esti Tu de mare în faptura omeneasca!
Slava Tie, caci e cuprinsa întreaga fire de legile fiintarii Tale.
Slava Tie pentru toate cele ce dintru a Ta milostivire ne sunt dezvaluite;
Slava Tie pentru cele pe care dintru a Ta întelepciune le tii tainuite.
Slava Tie pentru ca ai înzestrat mintea omului cu geniu;
Slava Tie pentru puterea facatoare de viata a ostenelii.
Slava Tie pentru limbile de foc ale însuflarii;
Slava Tie, Dumnezeule, întru vecie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.