RUGĂCIUNE PENTRU NEAMUL ROMANESC
Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Binecuvântat este Dumnezeul nostru, Dumnezeul Neamului romanesc și al tuturor neamurilor pământului, totdeauna și acum și pururea și în vecii vecilor, Amin!
Stăpâne Doamne, Dumnezeul Neamului nostru romanesc și al tuturor neamurilor, venim la Tine cu pocăință și durere în inimi să ne rugăm pentru fiii Neamului nostru de pretutindeni.
Vino Doamne, ca un Dumnezeu Mântuitor, în țara noastră și în Neamul nostru și-l scapă, Iisuse de uneltirile vriijmașilor vazuți și nevăzuți; că prigonește vrajmașul sufletul Neamului romanesc și viata lui o calcă în picioare.
Făcutu-l-a să locuiască în întuneric ca morții cei din veacuri și sufletul său este mâhnit de moarte: că l-au tradat cei orânduiți de Tine să-l conduca și au uitat că Tu, Doamne, ai spus că cel ce vrea sa fie intaiul, să slujeasca tuturor.
Și ei au știut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tau, l-au asuprit și l-au jefuit, l-au vândut altor neamuri și au călcat poruncile Tale, iar pământul acesta, pe care l-ai dat pe veci ca moștenire Neamului romanesc, l-au vândut.
Dar poporul român Te slavește Doamne, nu numai cu buzele, ci și cu inima. Adu-Ți aminte de el pentru cei care Te cunosc pe Tine, credincioșii români, care zilnic se roagă pentru acest neam greu
incercat și pentru rugăciunea noastră de astazi, chiar dacă suntem nevrednici de mila Ta; pentru că toți neam abătut, toți am facut nelegiuiri și ierarhii și preoții și credincioșii. Nu mai este niciunul să facă dreptate, nu mai este niciunul. Ci încetează Doamne bătaia Ta împotriva poporului român; adu-Ți aminte de bunătatea Ta și-l miluiește pe el.
Adu-Ți aminte, Iisuse, de frații noștri care sunt în afara țării, în exil, pentru a caștiga o pâine pentru familiile lor; Adu-Ți aminte de fratii noștri vânduți odată cu teritoriile cedate, și-i miluiește pe ei. Reunește neamul Tău! Așează Neamul românesc în cinstea pe care a avut-o la Tine, mai inainte, iarta-i păcatele săvârșite cu voia sau fara voia lui.
Rugători aducem pentru noi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pe Sf. loan Botezatorul și Înaintemergătorul, puterile cerești și Sfinții tăi Apostoli, pe martirii neamului nostru românesc și pe toti sfinții și cuvioșii români care au slujit Ție cu dragoste de neam și credința curată.
Adu-Ți aminte Stăpâne, de toți cei care s-au jertfit pentru Sfânta Cruce, Sfânta Bisericii, Țara și Neam; adu-Ți aminte de sângele tuturor martirilor Neamului și adună-i în potirul iertării.
Redă poporului nostru pământul binecuvântat pe care l-a păzit cu trudă și credință prin multe veacuri, redă-i pacea văzduhului și conducători creștini buni și cinstiți, neasupritori, nemincinoși, și nelacomi; redă Bisericii Tale arhierei vrednici de Tine, Iisuse, Marele Arhiereu, preoți slujitori devotați Bisericii și Neamului credincioși misiunii lor; adevarați secerători așa cum îi vrei Tu cea mântuitoare.
Și trecând peste toate necazurile, curățați prin suferință să ajungem și la Sfânta Ta Inviere Iisuse Doamne slăvindu-Te pe Tine, împreună cu Tatăl și cu Duhul Stânt, Dumnezeul tuturor neamurilor pământului; iar la dreapta și infricoșătoarea Ta judecată, invrednicește-ne să fim în ceata aleșilor Tăi. Amin!
Români! Rugați-vă zilnic pentru Neamul Românesc, căci numai la Dumnezeu este izbăvirea noastră. AMIN!
Rugaciune pentru Romania
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne mântuieşti pe toţi, cu sufletele pline de evlavie, Ţie astfel ne rugăm:
Îndură-te, Doamne, de ţara noastră şi neamul nostru şi ajută să-şi găsească în sfârşit, calea cea dreaptă. Coboară Duhul Tău cel Mângâietor să ne curăţească întinăciunea şi să ne întoarcă inimile la blândeţea şi frica de Tine, Doamne. Luminează, Doamne, minţile noastre, care din pricina amărăciunilor şi umilinţelor, nu văd calea cea dreaptă. Încălzeşte, Doamne, inimile noastre care, învrăjbite de diavol, au uitat să-şi iubească aproapele şi să ierte vrăjmaşilor.
Slobozeşte, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei si egoismului.
Învaţă-ne, Doamne, să ne rabdam unii pe alţii aşa cum Tu ne rabzi pe noi toţi.
Stinge pofta celor care pentru binele lor îşi asupresc semenii.
Încălzeşte-le, Doamne, inimile, tămăduieşte-le rănile şi îmbrăţişează-i în neţărmurita Ta dragoste. Odihneşte, Dumnezeule, sufletele celor care şi-au dat bunul cel mai de preţ pentru credinţă şi dreptate.
Cu capetele plecate, genunchii îndoiţi şi inimile frânte, ridicăm această rugăciune către Tine, Doamne, Bunule, şi Ţie îţi strigăm: Auzi-ne, Doamne, şi trimite Mila Ta peste neamul nostru românesc.
Că numai a ta este puterea şi mărirea şi numai Tu vei întoarce râurile neamului nostru la matca străbună, ca să se laude numele Tău în veac, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne mântuieşti pe toţi, cu sufletele pline de evlavie, Ţie astfel ne rugăm:
Îndură-Te, Doamne, de ţara noastră şi neamul nostru şi ajută să-şi găsească în sfârşit calea cea dreaptă.
Coboară Duhul Tău cel Mângâietor să ne curăţească întinăciunea şi să ne întoarcă inimile la blândeţea şi frica de Tine, Doamne.
Luminează, Doamne, minţile noastre, care din pricina amărăciunilor şi umilinţelor, nu văd calea cea dreaptă.
Încălzeşte, Doamne, inimile noastre care, învrăjbite de diavol, au uitat să-şi iubească aproapele şi să ierte vrăjmaşilor.
Slobozeşte, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei și egoismului.
Învaţă-ne, Doamne, să ne răbdăm unii pe alţii, aşa cum Tu ne rabzi pe noi toţi.
Stinge pofta celor care pentru binele lor îşi asupresc semenii.
Încălzeşte-le, Doamne, inimile, tămăduieşte-le rănile şi îmbrăţişează-i în neţărmurita Ta dragoste.
Odihneşte, Dumnezeule, sufletele celor care şi-au dat bunul cel mai de preţ pentru credinţă şi dreptate.
Cu capetele plecate, genunchii îndoiţi şi inimile frânte, ridicăm această rugăciune către Tine, Doamne, Bunule, şi Ţie Îţi strigăm: Auzi-ne, Doamne, şi trimite Mila Ta peste neamul nostru românesc.
Că numai a ta este puterea şi slava şi numai Tu vei întoarce râurile neamului nostru la matca străbună, ca să se laude numele Tău în veac, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.