Sfinte Mare Mucenice Efrem, slabă este credinţa mea, săracă îmi este
inima mea, risipită îmi este mintea şi nevrednic sunt de ajutorul tău;
dar mare este dragostea ta faţă de tot omul care te cheamă în ajutor.
Aşa
învrednicindu-mă şi eu de binefacerile tale, cu gând smerit şi cu
evlavie cad înaintea ta, mă închin şi cu buze necurate îţi sărut cu
recunoştinţă icoana şi îţi mulţumesc, că nu ai trecut cu vederea
cererile mele, ci, după obicei, te-ai arătat grabnic ajutător.
M-ai
ajutat, Sfinte Efrem, când grele încercări şi teamă m-au cuprins, iar
acum sfinte primeşte mulţumirea, recunoştinţa şi dragostea mea, ca ale
unui rob nevrednic.
Aşa cum ai împlinit cererile mele, întăreşte-mă să împlinesc şi eu poruncile lui Dumnezeu.
Precum nu ai şovăit a mă izbăvi de necazuri şi a tămădui trupul meu, nu şovăi a curăţi şi sufletul meu de toată întinăciunea.
Luminează-mă,
Sfinte Efrem, cu rugăciunile tale, să nu-mi pun nădejdea în oameni, în
mintea mea sau în sănătatea trupului meu, ca să nu fiu ruşinat.
Iar
pentru că întinat şi robit de patimi sunt eu şi nu am îndrăznire către
Dumnezeu, te rog, Sfinte al meu, ca aşa cum m-ai ajutat până acum, să-mi
fii mie sprijinitor, cu rugăciunile tale către Hristos Dumnezeu, ori de
câte ori furtuna încercărilor se va abate asupra sufletului meu.
Te
rog, ocroteşte cu rugăciunile tale şi pe robii lui Dumnezeu (numele),
pe toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru dânşii, pe toţi cei
bolnavi, necăjiţi sau ispitiţi, pe toţi cei care au nevoie de ajutorul
tău, şi pe tot poporul binecredincios. Amin.
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR - Va invit sa citim acest acatist timp de 40 de zile pentru tara noastra, una din gradinile Maicii. Hei, merci că ai citit până aici! 🤗 ↓ Te-ar putea interesa și următorul articol... Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Cum merită tratati oamenii care nu ma iubesc sau nu ne iubesc ?
1. Cu respect – pentru tine, în primul rând. Nu trebuie să răspunzi cu ură sau dispreț, pentru că asta te consumă și te coboară la un niv...

sâmbătă, 11 mai 2024
Rugăciune de mulţumire pentru ajutorul primit de la Sfântul Efrem
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.