Sfinte Efrem, ocrotitorule al părinţilor binecredincioşi şi al copiilor
lor, auzi rugăciunea noastră şi sârguieşte‑te să ne vii în ajutor.
Ne rugăm ţie, sfinte, pentru copiii noştri (numele).
Ocroteşte-i prin rugăciunile tale, fii lor povăţuitor pe calea adevărului şi fereşte‑i de toată ispita şi necazul.
Fii lor călăuză pe marea cea învolburată a vieţii acesteia.
Fereşte-i cu rugăciunile tale de patimile trupeşti, şi de ispitirile de tot felul.
Fii lor dascăl înţelept, învăţându‑i să aleagă cele bune şi să se ferească de cele rele.
Roagă‑te pentru ei Iubitorului de oameni, Dumnezeu, să le dăruiască sănătate sufletească şi trupească şi minte luminată.
Tu,
cel ce te‑ai arătat fetiţei pe care ai îndemnat‑o să se spovedească,
îndeamnă‑i şi pe copiii noştri să meargă pe calea spovedaniei.
Tu
ne‑ai învăţat că Sfânta Împărtăşanie este cel mai mare ajutor pentru
copii, pentru aceasta ajută‑i pe aceştia să trăiască o viaţă curată,
pentru a primi fără osândă Sfintele Taine.
Ne rugăm ţie, Sfinte Efrem, pentru toţi copiii credincioşi, pentru duhovnicii şi părinţii lor.
Fereşte‑i de prieteniile pierzătoare de suflet, fereşte‑i de uneltirile celui viclean.
Ajută‑i, sfinte, să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi să fie pilde de credinţă şi evlavie pentru cei din jurul lor.
Ca,
lucrând cele de folos şi simţind ocrotirea ta, să îţi mulţumească în
fiecare zi a vieţii lor şi pe Dumnezeu să Îl laude în tot ceasul, acum
şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR - Va invit sa citim acest acatist timp de 40 de zile pentru tara noastra, una din gradinile Maicii. Hei, merci că ai citit până aici! 🤗 ↓ Te-ar putea interesa și următorul articol... Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Sfântul Proroc Ioil 19 Octombrie
Viața Sfântului Proroc Ioil Sfântul Proroc Ioil a fost din seminția lui Ruvin, din satul Metomor. El a prorocit despre pustiirea Ierusalim...

sâmbătă, 11 mai 2024
Rugăciunea părinţilor către Sfântul Efrem, pentru copiii lor
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.