Nu îmi este frică de ura dușmanilor, îmi este frică de linguseala și prefăcătoria "prietenilor". Sunt oameni pe care ii hrănești, spun că sunt prietenii tăi, dar în schimb te judecă, te blamează. Și sunt oameni care îți spun că nu te plac, dar nu te vorbesc niciodată de rău și te respectă! Prietenia înseamnă devotament, sprijin, jertfă! Văd toate aceste prefăcătorii ale unor" prietenii ", dar fac pe prostul și ajut în continuare, pentru că așa se simte liber sufletul meu!" Fă bine celor ce îți fac rău, binecuvintează pe cei ce te blesteamă "!
Să facem bine, căci zace lumea de răutate!
Dacă nu hrănim fiara egoismului nostru cu delăsări, încet-încet va fi stârpită cu harul lui Dumnezeu. Orice om mândru și egoist se îndepărtează de Dumnezeu, pe când omul smerit se face iubit și îndrăgit de Dumnezeu.
(Părintele Efrem Filotheitul)"Domnul iubește oamenii, dar trimite întristări pentru ca oamenii să-și recunoască slăbiciunea și să se smerească, iar pentru smerenia lor primesc Duhul Sfânt, iar cu Duhul Sfânt totul este bine, totul este vesel, totul este frumos."
Sfântul Siluan Athonitul
..."Gura si inima,care în fiecare incercare ii multumesc lui Dumnezeu, primesc binecuvântarea Lui si Harul dumnezeesc"
(Pr. Iustin Pârvu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.