Zămislirea Sfintei Fecioare Maria este prăznuită pe 9 decembrie.

 Amintim că Sfântul Ioachim era din seminția lui Iuda și descendent al Regelui David, iar Ana era fiica preotului Matan, din seminția lui Levi.

Ana s-a căsătorit în Nazaret cu Ioachim și la bătrânețe a născut-o pe Maica Domnului.

Cei doi duceau o viață curată înaintea lui Dumnezeu și la fiecare praznic luau două părți din câștigul lor pentru a dărui săracilor și lui Dumnezeu.

Din Sinaxar aflăm că într-o zi, pe când erau bătrâni, au ajuns în Ierusalim să jertfească Domnului.

Marele Preot Isahar l-a mustrat pe Ioachim: De ce aduci darul înaintea mea? Oare nu știi că nevrednic ești să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat seminție în Israel?

După această mustrare, Ioachim a plecat rușinat și defăimat și nu s-a mai întors acasă, ci a mers în pustie și s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea rod pântecelui Anei. La fel și Ana, înălța neîncetat rugăciuni către Dumnezeu.

În urma acestor rugăciuni, Dumnezeu l-a trimis chiar pe îngerul Său să le binevestească nașterea Maicii Domnului, care a fost spre mântuirea a tot neamul omenesc.

Sfinții Ioachim și Ana au fost lipsiți de copii până la vremea bătrâneții, când Arhanghelul Gavriil s-a pogorât la fiecare din ei, binevestindu-le zămislirea Fecioarei Maria.

Din dragoste pentru oameni, Dumnezeu a făcut roditor pântecele sterp al Anei, care la vremea rânduită a născut prunc de parte femeiască, pe Sfânta Fecioară Maria.

Interpretarea greșită a acestui eveniment minunat a făcut ca în sânul Bisericii Romano-Catolice să apară pentru prima dată inovația mariologică despre imaculata concepție, în scrierile lui Paschasius Radbert.

Potrivit dogmei imaculatei concepții, Maica Domnului ar fi fost ferită de păcatul strămoșesc, fiind născută asemenea Mântuitorului, prin umbrirea Sfântului Duh, iar nu prin împreunare trupească.

Împotriva acestei inovații, Sfântul Părinte Justin Popovici afirmă:

A admite zămislirea neprihănită a Sfintei Fecioare Maria implică presupoziția unei imaculate concepții a tuturor strămoșilor până la Adam, pentru ca însăși Sfânta Fecioară să se poată naște fără păcatul ereditar, ceea ce conduce la respingerea întregii antropologii biblice.

Vrednicia reală, autentică a Maicii Domnului, înainte de întrupare, n-a constat într-o presupusă naștere a ei fără păcatul strămoșesc, ci în acceptarea ei (Fie mie după cuvântul tău – Luca 1, 38) a planului lui Dumnezeu, în condiția omenească generală, adică aflată sub păcatul ereditar.

Prin acest fiat în sensul doctrinei sinergiei așa cum e prezentată de Sfântul Pavel, prin Maria, omul e împreună-lucrător cu Dumnezeu la mântuirea sa.