A doua zi după Sfânta și dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, Biserica a rânduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului și slăvitului proroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creștetul Stăpânului.
A doua zi după Sfânta și dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, Biserica a rânduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului și slăvitului proroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creștetul Stăpânului.
Deci, îndată după Botezul Domnului, Botezătorul se cinstește de toți și cu cântări se slăvește, pentru că prin sobor se înțelege adunarea poporului în biserică, la cântarea și slăvirea lui Dumnezeu, întru cinstea și lauda marelui Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Celui ce se prăznuiește.
Un sobor ca acesta, măcar că se săvârșea la toate bisericile ce sunt în toată lumea, ba încă se săvârșește și astăzi; însă se face mai ales mare prăznuire în bisericile zidite în numele Botezătorului, precum oarecând în biserica lui de lângă Iordan, unde a botezat pe Hristos; în Sevastia, unde s-a tăiat de către Irod; în Antiohia, unde mina lui cea dreaptă a fost dusă de Sfântul Evanghelist Luca, și în Constantinopol, unde acea sfântă mina se adusese din Antiohia și unde mai ales se făcuse soborul acela, de vreme ce se adusese mina chiar în seara dumnezeieștii Arătări, când se face sfințirea apelor.
Se părea atunci că însuși Botezătorul sosește nevăzut la sfințirea apelor, făcându-se bucurie împăraților și la tot poporul, care cu multă prăznuire săvârșea soborul lui, după ziua dumnezeieștii Arătări. Deci, să săvârșim și noi cu bucurie duhovnicească soborul Sfântului marelui Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul, rugându-l să mijlocească pentru noi către Stăpânul Hristos, ca să fim și noi în Biserica celor ce prăznuiesc veșnic, în locașul cel nefăcut de mină și acolo, în ceruri, să auzim glasul celor ce dănțuiesc și prăznuiesc dumnezeieștile arătări cele veșnice, săturîndu-ne cu ei de vederea feței lui Dumnezeu, Care Se arată sfinților Săi; și să slăvim cu toate cereștile cete pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, în veci. Amin.
Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul
De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.
Slavă...
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Apoi:
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;
Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Apoi:
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).
(Troparul)
Doamne, miluiește (de trei ori).
Apoi:
Psalmul 50
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)
Condac 1
Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule!
Icos 1
Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane Prorocule, că strălucind cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:
Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
Bucură-te, cădere de pierire demonilor;
Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;
Bucură-te, lumină necuprinsă de ochii omenești;
Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;
Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;
Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;
Bucură-te, prin care se luminează făptura;
Bucură-te, prin care se gonește necazul;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule!
Condac 2
Văzând toți prealuminată vedenia ta, Prorocule, și noi zicem că preamăritul tău chip cu nepricepută înstrăinare nouă se arată, căci, atingându-te cu mâna de creștetul Stăpânului, ai grăit așa: Aliluia!
Icos 2
Înțelegere din buze întinate, cum este cu putință a lăuda, numele tău, dumnezeiescule Ioane Prorocule și cel mai întâi tuturor cetelor drepților? Ci rugăciune cu cântare aducem ție așa:
Bucură-te, luminătorul vedeniei celei neobișnuite;
Bucură-te, plinirea a multă lumină;
Bucură-te, lauda dumnezeiască a sfinților lui Hristos;
Bucură-te, cer cinstit al drepților lui Dumnezeu;
Bucură-te, cunoștința fără de număr ce o dăruiești cântăreților tăi;
Bucură-te, sănătate preaminunată împărțită credincioșilor;
Bucură-te, minune mult mărită de îngeri;
Bucură-te, cel ce ești rană demonilor de mult plâns;
Bucură-te, lumină mai strălucită decât soarele;
Bucură-te, zarea focului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, luminarea și dulceața credincioșilor;
Bucură-te, povața și lumina orbilor;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule!
Condac 3
Putere din cer, Ioane Prorocule, dăruiește nouă celor ce lăudăm înfricoșătoarea și uimitoarea ta minune cea purtătoare de lumină și ca aurul strălucitoare și preamărită, că luminezi inimile credincioșilor, celor ce cu credință cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 3
Toată lumea te are pe tine mare apărător și bun ajutor întru nevoi; pentru aceea ca pe un apărător al credincioșilor, și grabnic izbăvitor, te cinstim pe tine, și întru pomenirea ta daruri ca acestea aducem ție:
Bucură-te, făcătorule de multe minuni;
Bucură-te, înțelepte dătător de poruncă nouă;
Bucură-te, fierbinte risipitor de vrăjmași;
Bucură-te, mângâietor al firilor celor necăjite;
Bucură-te, că te rogi pentru noi către Domnul;
Bucură-te, că tu pe tiranul îl gonești de la noi;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, că îndepărtezi gândurile cele pline de răutate;
Bucură-te, fierbinte folositor al bolnavilor;
Bucură-te, mărgăritarul cel luminat al lui Hristos;
Bucură-te, prin care se luminează lumea;
Bucură-te, prin care s-a gonit vicleșugul;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule!
Condac 4
Din toate necazurile slobozești pe toți, care cu dragoste și bucurie săvârșesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Sfinte Ioane Prorocule și Botezătorule; căci, ca o făclie purtătoare de strălucire, luminezi pe cei ce laudă pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!
Icos 4
Soare purtător de lumină, sfeșnic cu strălucire de aur, sfințește, curățește pe cei ce prăznuiesc pomenirea ta cea dumnezeiască, că se înfricoșează toți, grăind ție așa:
Bucură-te, sfeșnicul luminii celei neapuse;
Bucură-te, scaun de nematerialnic foc;
Bucură-te, mângâierea sufletească a pământenilor celor necăjiți;
Bucură-te, sănătate trupească a oamenilor celor bolnavi;
Bucură-te, stâlpul de bucurie cel în chip de foc al drepților;
Bucură-te, cetate de Dumnezeu sădită, și frumusețea oamenilor;
Bucură-te, cârmaci prealuminat celor ce înoată;
Bucură-te, hrănitor preamărit al celor flămânzi;
Bucură-te, stea mai luminată decât soarele;
Bucură-te, sfeșnic strălucitor cu raze de aur;
Bucură-te, dătătorule de daruri înțelepților;
Bucură-te, ajutătorul celor lipsiți;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule!
Condac 5
Prorocule, vrând să mântuiască Domnul pe pământeni din înșelăciune, ai ieșit din pustie ca un Înaintemergător al Domnului și ai înmulțit pe pământ darul din destul, Sfinte, și toate le-ai luminat cu dumnezeiască cunoștință; pentru aceea cântăm lui Dumnezeu așa: Aliluia!
Icos 5
Văzut-au fiii oamenilor, Prorocule, cinstită mâna ta, când s-a atins să boteze pe Domnul și s-au înfricoșat, și cântare dumnezeiască cu bună alcătuire s-au nevoit a cânta ție așa:
Bucură-te, slujitorul cel prealuminat al lui Hristos;
Bucură-te, înțelepciunea tuturor neamurilor;
Bucură-te, doctore luminat al bolnavilor;
Bucură-te, gonitorul cel înfricoșător al demonilor;
Bucură-te, frumusețea cea prealuminată a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, loc preacinstit cu bun miros al lui Dumnezeu;
Bucură-te, minunea minunilor cu multă mărire;
Bucură-te, dare cinstită cu multă dăruire;
Bucură-te, vas duhovnicesc prealuminat;
Bucură-te, comoara darului cea preacinstită;
Bucură-te, luminătorule al măriților mucenici;
Bucură-te, podoaba cea cinstită a preoților;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule!
Condac 6
Capul tău cel dumnezeiesc tăindu-ți-se, Ioane Prorocule, Irodiada purtându-l se minuna, că n-a cunoscut de ce se mustra; și acum ca un înger petreci și cu oamenii vorbești, iar ucenicii, văzând tăierea ta, tânguindu-se, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 6
Prorocule, când ai zis: nu sunt vrednic a dezlega curelele de la picioarele Celui ce vine după mine, s-au înfricoșat toți auzind acestea, până când au văzut pe Acela botezat, și cântând au grăit către tine unele ca acestea:
Bucură-te, mărgăritar de mult preț;
Bucură-te, gura cântărilor celor cinstite;
Bucură-te, lauda cea dulce a prorocilor;
Bucură-te, arma cea nebiruită a credincioșilor;
Bucură-te, graiul cel frumos al pustnicilor;
Bucură-te, mirul cel cu bun miros al cucernicilor preoți;
Bucură-te, turnul cel nebiruit al credincioșilor;
Bucură-te, făclia cea prealuminată a Bisericii;
Bucură-te, hrănitorul săracilor și al străinilor;
Bucură-te, vindecătorul orbilor și al șchiopilor;
Bucură-te, piatră scumpă de mult preț;
Bucură-te, făclie mult-luminoasă;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule!
Condac 7
Mare acoperitor și folositor, ca pe un turn de tărie, te-a aflat pe tine Ioane lumea, cel ce ești mai cinstit decât toți pământenii, și decât toți drepții și preacuvioșii și arhiereii, că se spăimântează toți cunoscându-ți viața cea nematerialnică și de aceea cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 7
Arătat-a făptură nouă Stăpânul tuturor, prin tine, Ioane, căci, fiind atins creștetul Stăpânului de mâna ta care tremura, ne-a sfințit pe noi, și a luminat pe cei ce grăiesc către tine unele ca acestea:
Bucură-te, dătătorul bucuriei celei dumnezeiești;
Bucură-te, pierzătorul blestemului înșelăciunii celei diavolești;
Bucură-te, luminarea și lauda sfintelor;
Bucură-te, desfătarea și bucuria dreptcredincioșilor;
Bucură-te, trandafir cu frumoase vopsele ale mirosului celui de taină;
Bucură-te, crin cu bun miros;
Bucură-te, vedenie înfricoșătoare;
Bucură-te, că umpli de bună mireasmă sufletele;
Bucură-te, păzitorul cel nebiruit al pământenilor;
Bucură-te, scara cea cu bună-suire a credincioșilor;
Bucură-te, prin care se înnoiesc cele de jos;
Bucură-te, prin care se închină cele de sus;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule!
Condac 8
Vedenie străină dacă a văzut Zaharia pentru tine, fiul lui, Ioane Prorocule, s-a spăimântat când a văzut pe Gavriil, de a cărui frică a rămas mut până când te-ai născut, și îndată a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 8
Cu totul ești tu celor din nevoi strajă tare, și ocârmuitorilor slavă și stăpânie, că prin tine, Ioane, credincioșii biruiesc toate semințiile vrăjmașilor și, lăudându-te, te măresc cu tocmită cântare așa:
Bucură-te, izbăvirea și curățirea păcatelor;
Bucură-te, vas cinstit al Domnului;
Bucură-te, cântare înfrumusețată a Stăpânului;
Bucură-te, cetate de Dumnezeu sădită și rai de hrană;
Bucură-te, loc de Dumnezeu umblat și lumina vieții;
Bucură-te, că ai înflorit rodul curăției;
Bucură-te, că izvorăști râul înțelepciunii;
Bucură-te, săditorul livezii celor fără de materie;
Bucură-te, lucrătorul odraslei celei nestricăcioase;
Bucură-te, prin care ne-am luminat toți;
Bucură-te, prin care s-au mântuit credincioșii;
Bucură-te, că izvorăști luminarea dreptei credințe;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule!
Condac 9
Înfricoșatu-s-a Elisabeta, dacă a văzut pe Maica lui Iisus, venind către dânsa la închinare, și pruncul în pântecele ei cu bucurie a grăit: Cel ce luminezi toate, luminează-ne și pe noi care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 9
Dacă au intrat în urechile lui Zaharia graiurile Elisabetei înțelegând dezlegarea celor nevăzute ce vor să fie, toți s-au minunat și au grăit așa:
Bucură-te, tăinuitorule al celor negrăite;
Bucură-te, dezlegătorule al stricăciunii celui întâi-zidit;
Bucură-te, dătătorul cunoștinței de cele ce vor să fie;
Bucură-te, surpătorul mândriei celor potrivnici;
Bucură-te, reazem și tărie dreptmăritorilor ocârmuitori;
Bucură-te, tărie și folositor credincioșilor domni;
Bucură-te, că luminezi ochii inimilor;
Bucură-te, că întuneci gândurile cele rele;
Bucură-te, cântare frumoasă și cu bun miros;
Bucură-te, suflet cinstit al sufletelor celor bune;
Bucură-te, doctorul sufletelor și al trupurilor;
Bucură-te, arătătorul minunilor celor multe;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule!
Condac 10
Sfinte, izbăvește de toate nevoile pe toți cei ce aleargă către tine, la dumnezeiască pomenirea ta cea purtătoare de lumină și cu raze strălucitoare; că ai îndrăznire către Dumnezeu, și poți să izbăvești din nevoi pe cei ce cu dragoste Îi cântă Lui: Aliluia!
Icos 10
Zid ești oamenilor, Sfinte Ioane, și turn nebiruit întru războaie, că, prin folosirea ta cea nebiruită, se biruiesc taberele vrăjmașilor; iar noi, fiind mântuiți grăim către tine unele ca acestea:
Bucură-te, folositorul cel tare al pământenilor;
Bucură-te, alungătorul cel tare al dușmanilor;
Bucură-te, cel ce biruiești tabere în zile de război;
Bucură-te, cel ce dăruiești sfaturi de taină;
Bucură-te, crin iubitor de mir al mirosului celui de taină;
Bucură-te, trandafirul cel neveștejit al mirosului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, că izvorăști râul vindecării;
Bucură-te, că din tine curg pâraie minunate;
Bucură-te, steaua care luminezi lumea;
Bucură-te, lumina care luminezi cele întunecate;
Bucură-te, umblarea și tăria șchiopilor;
Bucură-te, povața și lumina orbilor;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule!
Condac 11
Prorocule Sfinte Botezătorule, pentru mulțimea minunilor tale celor vrednice de laudă, de ți-am aduce cântări și glasuri care să minuneze tot neamul omenesc, nimic nu săvârșim cu vrednicie, față de darurile tale, pe care le dăruiești nouă celor ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 11
Purtătorule de lumină și dumnezeiescule Ioane Prorocule, cu înfricoșătoarele și luminatele tale minuni luminează și strălucește inima noastră a celor ce cu dragoste aducem ție rugăciuni și graiuri ca acestea:
Bucură-te, folositorul săracilor și al văduvelor;
Bucură-te, vindecătorule al multor neputincioși și bolnavi;
Bucură-te, lauda cea dulce a celor necăjiți;
Bucură-te, mângâierea frumoasă a celor osteniți;
Bucură-te, întărirea cea preamărită și minunată a credincioșilor;
Bucură-te, prorocia și îngrădirea de apărare a Bisericilor;
Bucură-te, că celor ce înoată tu le ești povățuitor;
Bucură-te, că te-ai arătat doctor celor bolnavi;
Bucură-te, locul hranei celei fără de moarte;
Bucură-te, pacea vieții celei nestricăcioase;
Bucură-te, țarină a pomilor celor înfloriți;
Bucură-te, rădăcină din odrasla pururea vie;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule!
Condac 12
Sfinte Botezătorule, dă dar dumnezeiesc din cer cântăreților tăi, că luminezi ca o făclie prealuminată pe cei credincioși și arzi pe cei ce nu cântă cinstitei tale biserici și lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 12
Se luminează credincioșii de a ta vedere, lăudându-te cu cântări prea mărite, căci ca un rai frumos dumnezeiesc și stăpânesc, Botezătorule Sfinte, înmiresmezi sfințind pe cei ce te laudă pe tine cu fierbințeală și-ți cântă așa:
Bucură-te, mărgăritarul cel frumos și de mult preț;
Bucură-te, izvorul cel preafrumos și preabogat;
Bucură-te, vasul cel iubitor de mir îngerilor și oamenilor;
Bucură-te, numele cel scump al prorocilor și al apostolilor;
Bucură-te, sabie înfricoșătoare asupra ereticilor;
Bucură-te, pecetea celor două Testamente;
Bucură-te, că izbăvești din nevoi pe cei robiți;
Bucură-te, că biruiești pe cei potrivnici credincioșilor;
Bucură-te, floarea cea preafrumoasă a dreptei credințe;
Bucură-te, mirul celor cu bun dar;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule!
Condac 13
Sfinte Ioane Prorocule, dulceața lumii, frumusețea cerului cea împătrit luminată, primind această rugăciune de acum, izbăvește pe toți din toate nevoile, și-i scoate din chinul cel ce va să fie pe cei ce te laudă cu credință, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1
Icos 1
Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane Prorocule, că strălucind cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:
Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
Bucură-te, cădere de pierire demonilor;
Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;
Bucură-te, lumină necuprinsă de ochii omenești;
Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;
Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;
Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;
Bucură-te, prin care se luminează făptura;
Bucură-te, prin care se gonește necazul;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule!
Condac 1
Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, Preacinstite Înaintemergătorule!
Canon de rugăciune la Sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
Tropar la Sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
Glasul al 2-lea
Pomenirea dreptului este cu laude; iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat şi decât prorocii mai cinstit. Că şi a boteza în ape pe Cel Propovăduit, te-ai învrednicit. Drept aceasta pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în Trup, pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.
Cântarea 1
Glasul al 2-lea
Irmos: Calea mării cea nebătută...
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe mine cel cufundat în viforul patimilor mele, Înaintemergătorule, cu rugăciunile tale ai fost locaş cinstit şi preacurat al nepătimirii, Domnului Celui de sus dăruit fiind din pruncie.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îngerul, cel ce sta înaintea lui Dumnezeu, bucurându-se te-a vestit lui Zaharia, cinstitului tău părinte, când slujea cele sfinte, pe tine, cel întocmai cu îngerii, preafericite, cel ce te-ai făcut Domnului Înaintemergător şi prieten.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Plin de Duhul Cel Preasfânt te-ai arătat încă de pe când erai purtat în pântecele maicii tale şi cu plăcută săltare bucurându-te, ai vestit Rodul Fecioarei şi te-ai închinat Lui, prorocule preacinstite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe cel ce a deschis calea Vieţii Cea Minunată şi mai înainte cu neputinţă de umblat de toţi oamenii şi a botezat pe Hristos în apele Iordanului, pe Dumnezeiescul Înaintemergător al Domnului şi de Dumnezeu înţelepţit, să-L lăudăm.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Locaş Preasfinţit al Fecioriei, Curată, care ai purtat în pântece pe Dumnezeu Cuvântul, miluieşte, cu rugăciunile tale, pe cei ce aleargă la tine şi te cheamă, risipind năvala primejdiilor, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.
Catavasie
Fundul adâncului l-a descoperit şi pe uscat pe ai Săi i-a trecut, întru acelaşi acoperind pe potrivnici, Domnul, Cel Tare întru războaie, că S-a preaslăvit.
Catavasie
Umblat-a Israel prin valul cel învăluit al mării, cel ce s-a arătat uscat îndată. Iar negrul luciului pe voievozii egipteni i-a înecat cu totul, mormântul cel aşternut cu apă, cu Puterea cea tare a dreptei Stăpânului.
Cântarea a 3-a
Irmos: Pe piatra credinţei...
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dezlegat-ai ocara nerodirii, cunoscut-ai Dumnezeiasca Naştere cea din Fecioară şi ai săltat bucurându-te în pântecele maicii tale, prealăudate, împreună locuitorule cu îngerii, Înaintemergătorule al Domnului, învăţătorule al harului.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pregătind cărările Domnului, prorocule, ai mers înaintea feţei Sale. Că luminând tuturor ca un sfeşnic, Strălucirea Slavei Tatălui, Care S-a ivit în Trup, prin apă ai arătat-O, cel ce eşti decât toţi mai ales.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Răsărit-ai ca un Luceafăr, pe Soarele dreptăţii vestindu-L celor dintru întuneric, că tu ai fost propovăduitor şi Înaintemergător al mântuirii tuturor şi tuturor ai zis: apropiaţi-vă de Hristos cu credinţă şi vă veţi mântui.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Bucuria cea nespusă primind, Maica lui Dumnezeu, ai zămislit fără sămânţă pe Stăpânul tău, Cel Ce cheamă toată firea cea de sub soare, Căruia Îi şi strigăm: nu este sfânt afară de Tine, Doamne.
Catavasie
Domnul, Cel Ce dă cârmuitorilor noştri tărie şi înalţă fruntea unşilor Săi, S-a născut din Fecioară şi vine către Botez. Deci credincioşii să-I strigăm: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept, afară de Tine, Doamne.
Catavasie
Câţi ne-am dezlegat din cursele cele vechi, de leii cei mâncători cărora li s-au sfărâmat dinţii, să ne bucurăm şi să împletim cuvânt din cuvintele cântării, cucare de la noi de daruri se îndulceşte.
Cântarea a 4-a
Irmos: Te laud pe tine căci cu auzul...
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Trimis ai fost de Stăpânul să speli cu apă pe cei întinaţi, pregătindu-i ca să primească pe Hristos, Cel Ce a ridicat păcatul şi ai alungat înşelăciunea, cu Raza cunoaşterii de Dumnezeu, preacinstite.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca să mă vindec de veninul cel din muşcătura diavolului, roagă-te, fericite, cel ce ai botezat pe Hristos cu apele Iordanului, în care Mântuitorul a sfărâmat răutatea vrăjmaşului, cea încuibată acolo.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu înţelepciunea lui Dumnezeu fiind împodobit, ai venit propovăduitor al lui Hristos. Că glasul celui ce strigă, fiind tu, ai strigat: pocăiţi-vă! Ca un proroc mai dinainte arătând pe Cel Ce te-a arătat pe tine mai presus decât toţi oamenii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Viaţă uimitoare şi neobişnuită oamenilor petrecând, ai stat de faţă la apele Iordanului, cel ce eşti mai bun decât toţi, auzind Glasul Tatălui şi văzând venirea Duhului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Domnul, Cel Ce toate a zidit, Se zideşte ca unul din noi. Că sălăşluindu-Se, Preacurată, în pântecele tău cel Preasfânt, S-a îmbrăcat cu chip omenesc şi Chipul Său a mântuit.
Catavasie
Auzitu-s-a, Doamne, Glasul Tău, Care ai zis: glasul celui ce strigă în pustiu, când ai tunat peste ape multe, mărturisind Fiului Tău,cu totul fiind de faţă, iar prin Duhul a strigat: Tu eşti Hristos, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu.
Catavasie
Curăţindu-se cu Lumina Privirii Celei Tainice, cântând prorocul a oamenilor înnoire, a glăsuit mişcat fiind de Duhul, arătând Întruparea Cuvântului Celui Negrăit, de care s-au sfărâmat stăpânirile celor puternici.
Cântarea a 5-a
Irmos: Cel Ce eşti Luminarea...
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu strălucirile faptei bune, celei mai presus de fire, fiind luminat, ca din cerească slujiretainică ai venit la apele Iordanului, Înaintemergătorule, botezând şi curăţind cu apă pe cei ce veneau la tine, cu credinţă în suflet.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lumina Cea Curată şi Nestricăcioasă vrând să o botezi, vas preacurat te-ai arătat. Că de Dânsul ai fost socotit mai maredecât toţi a fi şi decât prorocii mai cinstit; că te-ai învrednicit a vedea pe Cel prorocit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Înaintemergătorul, cel ce a fost trimis înaintea feţei Domnului şi a arătat oamenilor cărările cele drepte, cutremurându-se, s-a atins de creştetul Stăpânului şi L-a botezat, zicând: pe alt dumnezeu afară de Tine nu ştiu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fiul lui Dumnezeu limpede S-a arătat Fiu al tău, Fecioară, săvârşind lucruri numai cu vrerea, ca un Dumnezeu. Pentru aceasta pe tine toţi te numim, cu adevărat şi cu dreptate, Născătoare de Dumnezeu; că altă Maică a lui Dumnezeu nu cunoaştem.
Catavasie
Iisus, Începătorul vieţii, vine să dezlege osânda lui Adam celui întâi zidit; iar curăţire, ca Unui Dumnezeu, netrebuindu-I, pe cel căzut îl curăţeşte în Iordan, întru care omorând vrajba, dăruieşte pacea, care covârşeşte toată mintea.
Catavasie
Cei ce ne-am spălat prin curăţirea Duhului de veninul spurcatului şi întunecatului vrăjmaş, plecat-am pe calea cea nouă, fără rătăcire, care duce la Bucuria Cea Neapropiată, apropiată numai celor împăcaţi cu Dumnezeu.
Cântarea a 6-a
Irmos: Deadâncul păcatelor...
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu, glasul Cuvântului, ai mers înainte şi ca un Luceafăr de dimineaţă ai răsărit, limpede vestind, Înaintemergătorule, pe Soarele dreptăţii.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Grijile pământeşti nu le-ai cunoscut şi cu cereştile nădejdi te-ai îmbogăţit, petrecând pe pământ viaţa ca un înger, preafericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pecete a prorocilor pe tine te cunoaştem, ca unul ce eşti mijlocitor al Legii Vechi şi al Legii Noi, şi Botezător şi Înaintemergător al Mântuitorului Hristos, pe tine te mărturisim.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Netâlcuită este cu adevărat zămislirea; de negrăit este naşterea ta şi cu neputinţă de înţeles; de toţi credincioşii este cunoscută şi crezută, Ceea ce eşti Una Dumnezeiască Mireasă.
Catavasie
Glasul Cuvântului, sfeşnicul Luminii, luceafărul mergător înaintea Soarelui, în pustiu strigă tuturor popoarelor: pocăiţi-vă şi mai înainte vă curăţiţi; că de faţă stă Hristos, izbăvind lumea din stricăciune.
Catavasie
Pe Cel Dorit L-a mărturisit cu Preafericit Glas Tatăl, pe Care din pântece L-a născut.Adevărat, zice, Acesta de o Fire fiindu-Mi Fiu, Luminat a ieşit din neamul omenesc: Cuvânt al Meu Viu şi Om după rânduială.
CONDAC
Glasul al 6-lea
De venirea Ta cea Trupească temându-se Iordanul, cu cutremur s-a întors; şi slujba cea duhovnicească plinind-o Prorocul Ioan, cu frică s-a tras înapoi. Cetele îngereşti s-au înspăimântat, văzându-Te pe Tine în Iordan, cu Trupul botezându-Te şi toţi cei dintru întuneric s-au luminat, lăudându-Te pe Tine, Cel Ce Te-ai arătat şi ai luminat toate.
Cântarea a 7-a
Irmos: Pe heruvimi urmând tinerii...
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
După ce ai slujit Botezul, Înaintemergătorule şi ai săvârşit în chip lămurit, faţă de Dumnezeu, Tainele cele date ţie, junghiindu-te ca un miel fără de răutate, te-ai adus jertfă. Pentru aceasta cu tine, cu un glas, cântăm: bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nou Ilie te-ai făcut cu îndrăzneală, Înaintemergătorule; căci ca şi acela, pe împăraţii cei ce făceau fărădelege, de faţă i-ai mustrat şi viaţă nematerialnică ai arătat, de trei ori fericite. Pentru aceasta împreună cu tine, prorocule, cântăm: bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cel ce eşti mai presus decât toţi prorocii şi decât Apostolii lui Hristos, Înaintemergătorule, Dumnezeiască cinstire moştenind, te-ai arătat lămurit plinirea Legii şi începătura harului celui nou. Pentru aceasta, împreună cu tine, de trei ori fericite, cântăm: bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu cântări de laudă, după vrednicie să lăudăm cu toţii pe Stăpâna cea Preacurată, Primitoare de Dumnezeu, ca pe Ceea ce ne-a născut nouă pe Dumnezeu, Cel Unul-Născut, Care S-a arătat oamenilor. Către Acela credincioşii, cu un glas, cântăm: bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
Catavasie
Pe tinerii cei binecredincioşi, care au intrat în cuptorul cel cu foc, suflând Duhul Cel Răcoritor şi pogorârea Dumnezeiescului înger, nevătămaţi i-a păzit. Pentru aceea, în văpaie răcoriţi fiind, cu mulţumire cântau: Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Catavasie
Ars-a cu apă capetele vrăjmaşului Cel Ce a potolit văpaia cea înălţată a cuptorului în care erau tinerii cei binecredincioşi. Negura cea grea, care este din păcat, toată o spală cu Roua Duhului.
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât...
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Petine, cel ce te-ai arătat pe pământ, la fel cu îngerii, printr-o viaţă uimitoare şi mai presus decât toţi, Preafericite Ioan, cu veselie te cinstim, strigând: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
O Fire a Dumnezeirii în Trei Ipostasuri şi de o Fiinţă ai învăţat, prorocule; că prin Glasul Părintelui şi prin venirea Duhului ai cunoscut pe Cel Ce S-a botezat a fi Cuvântul lui Dumnezeu Cel pururea Veşnic.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Zori înţelegătoare, care vesteşti pe Soarele Cel Ce a Răsărit din Fecioară, Preacinstite Ioan, ai alergat mai înainte din cea stearpă şi ai propovăduit pe Mielul, Cel Care pentru iubirea de oameni a ridicat păcatul lumii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
De sus privind acum, fericite, păzeşte-ne cu rugăciunile tale pe noi, cei ce urmăm Dumnezeieştii tale propovăduiri, preafericite şi umblăm, Înaintemergătorule, întru Dumnezeieştile tale învăţături şi mântuitoarele dogme.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Slava Părintelui, Raza Cea mai înainte de veci ai zămislit-o în chip de negrăit şi pe Cuvântul Cel fără de început, Care a fost întru început înţeles, iar acum din tine Cel Întâi-Născut, Preacurată, făcându-Se asemenea făpturii, fără schimbare.
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Catavasie
Taină Minunată a arătat cuptorul Babilonului, care a izvorât rouă. Că în valurile sale vrea să primească Iordanul pe Focul Cel Netrupesc şi îngăduie pe Ziditorul, Cel Ce Se botează cu Trupul, pe Care ÎI binecuvintează popoarele şi Îlpreaînalţă întru toţi vecii.
Catavasie
Slobodă făptura se cunoaşte şi fii luminii sunt cei mai înainte întunecaţi. Singur domnul întunericului suspină. Acum toată moştenirea neamurilor, ceea ce era mai înainte ticăloasă, cu osârdie să binecuvinteze pe Pricinuitorul.
La Cântarea a 9-a
Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cel dintre proroci, Marele Înaintemergător. Botezătorule al lui Hristos, roagă-te pentru noi.
Irmos: Luceafărul cel mai înainte de soare...
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din pustiu, glasul Înaintemegătorului ne arată pe Cuvântul, venit la noi Trupeşte. Şi pe Cel Ce este de faţă se pregăteşte a-L boteza cu bucurie, pe Cel Ce curăţeşte sufletele de păcat, prin credinţă.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Şi Harul şi Legea în chip vădit te pune înainte cinstit mijlocitor pe tine, care Legea pecetluieşti şi Harul începi, cel ce eşti mai iubit de Cuvântul decât toţi prorocii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cel ce a arătat viaţă deopotrivă cu a celor fără de trup, împreună cu Cetele îngereşti se veseleşte şi stă înaintea Scaunului Stăpânului, iertare şi mântuire cerând pentru cei ce-l laudă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Izbăvitorul tuturor, pentru milostivire, Om S-a făcut şi plin de iubire de oameni, a luat naştere Trupească din Feciorescul tău pântece, pentru oameni, Cel Ce din fire este Iubitor de oameni, Născătoare de Dumnezeu, Preafericită.
Catavasie
Nu izbuteşte nici o limbă a te lăuda după vrednicie, ci se întunecă şi mintea cea mai presus de lume să cânte ţie, de Dumnezeu Născătoare. Însă, fiind Bună, primeşte credinţa; că ştii râvna noastră cea Dumnezeiască; că tu creştinilor eşti Ocrotitoare, pe tine te mărim.
Catavasie
O, minunile naşterii tale celei mai presus de minte, Mireasă Preacurată, Maică Binecuvântată, prin care dobândind desăvârşit mântuire, cântăm după vrednicie Făcătoarei de bine, aducând ca dar cântare de mulţumire.
SEDELNA
Glasul 1
Podobie: Mormântul Tău...
Ploaia Cea Mare vine către apele Iordanului, vrând să Se boteze cu trupul. Către Care Dumnezeiescul Înaintemergător, înspăimântându-se zicea: cum Te voi boteza pe Tine, Cel Ce nu ai nicidecum întinăciune? Cum voi întinde dreapta mea spre creştetul de Care se cutremură toate?
SEDELNA Praznicului Botezului Domnului
Glasul al 4-lea
Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...
De bunăvoie a venit pe pământ şi S-a Întrupat pentru noi precum Însuşi a binevoit Dumnezeul Cel Necuprins cu mintea; şi a Se boteza a răbdat, Luminarea noastră. Pentru aceea Înaintemergătorul către Dânsul a grăit, strigând: nu cutez, Mântuitorule, să mă ating de creştetul Tău, văzând că este ceva mai presus de înţelegere, Doamne. Cel Ce ai rânduit toate spre folosul nostru, Cuvinte, Slavă Ţie.
Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul, alcătuită de PS Macarie
Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorule și Botezătorule al lui Hristos, neputincioasă este mintea noastră în a-ți aduce laude după cuviință. Ci destul îți este ție lauda Mântuitorului Hristos, lângă al Cărui Tron mijlocești împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceasta, îți mulțumim și cu umilință te rugăm: tinde mâna cea îngerească și risipește norul gândurilor rele care ne copleșesc pe noi. Adu pace în inimile, casele și obștile noastre. Împacă-ne cu Dumnezeu și cu aproapele nostru. Spre fapte bune ne îndeamnă și cu boldul pocăinței trezește inimile noastre ca să pricepem prețul mântuirii noastre.
Învățătorule al pocăinței, dă-ne darul străpungerii inimii și lacrimi prin care să ne curățim de păcate și sufletele noastre mai albe ca zăpada să le albim. De fărădelegi și de cei puternici ai pământului, care strică rânduiala lui Dumnezeu, scapă-ne, prin rugăciunile tale. Sfinte Ioan Înaintemergătorule, tu, despre care Scriptura spune: „Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut și, înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit proroc pentru popoare”, fii cu noi și ne luminează calea în acest veac întunecat și vrăjmaș cerului, ca, prin rugăciunile tale fiind păziți, înaintea lui Hristos, la Judecată, să dobândim partea cea de-a dreapta, împreună cu toți casnicii Săi. Amin.
Canon de rugăciune la Sfântul Ioan Botezătorul
Facere a monahului Ioan, cel supranumit Mavropous, care recent a fost arhiepiscop al Evhaitelor, al cărui nume este pus în acrostih la fiecare cântare a noua
(Din codicele Lavreotikou I 77)
Glasul 1
Canonul 1 al cărui acrostih este acesta
Întâia cântare aduc Înainte mergătorului, a lui Ioan
Cântarea 1
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înainte Mergătorule, nu te scârbi de mine, cel ce te laud pe tine cu limbă întinată de lut și spurcată de buze mincinoase.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Noianul milei inundându-l cu râurile pocăinței, cu repejunile râului Iordan scufundă păcatele mele, înțeleptule Botezător, și cu ploile lacrimilor, adapă cugetul meu.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu, ca un luceafăr de dimineață, ai răsărit din pântece sterp, binevestind limpede pe Soarele Dreptății, Cel ce se înălța din nor feciorelnic.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Acum luminează cu lumina pocăinței sufletul meu înnegrit de revărsările păcatelor mele întunecate, tu fiind sfeșnicul prealuminos al Soarelui slavei Care a strălucit din pântece mai înainte de luceafăr.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Iarăși să lăudăm muntele cel umbrit al lui Dumnezeu, cerul cel înalt și larg, iatacul de nuntă cel însuflețit, Raiul cel înfloritor și pururea înverzit, pe Fecioara, ca Născătoare de Dumnezeu.
Cântarea a 3-a
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătându-te din pustie ca un râu al lui Dumnezeu, plin fiind de undele vii ale Duhului, la izvoarele apelor ai adăpat, cu șuvoaiele dulci ale cuvintelor tale, mintea cea secetoasă a evreilor, ca pe un alt pământ fără de apă.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca prieten adevărat al lui Hristos, primește lauda cea după putere, căci după vrednicie nimeni dintre toți nu poate a te lăuda, Înainte Mergătorule, cela ce ești Proroc al Celui Preaînalt și mai mult decât orice proroc, cel mai mare între cei născuți din femeie.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Adună-mă și pe mine în jitnițele cele cerești ca pe un grâu copt, curat și neîntinat, vânturând cu vânturătoarea și cu vântul harului tău, adunăturile învinuirilor mele și curăță pleava sufletului meu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Nematerialnic ai trăit, ca un adevărat înger pământesc, și deși erai în trup materialnic, fericite, totuși ai cunoscut lupta lui neîmpăcată și neostoită cu sufletul, pentru aceea omoară cugetul vrăjmaș și uneltitor al trupului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Toată frumoasă între femei te numește pe tine mireasa din Cântarea cântărilor, Stăpână, minunată între tinere și Mireasă nenuntită între fecioare, căci nu este cântar care să poată cântări pe potrivă frumusețea ta multă și harul.
Sedealna
Glasul 1
Podobie: Mormântul Tău Mântuitorule...
Am fost prădat căzând între tâlharii-gânduri, rănit fiind la minte și la suflet prin păcate și zac fără de vindecare, Iisuse multmilostive, dar revarsă cu rugăciunile Înainte Mergătorului Tău mila Ta și vindecă rănile cele cumplite ale sufletului meu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Ridică-i pe toți cei ce au nădejdile la tine, Fecioară, din nenorociri cumplite, din primejdii și necazuri, Nenuntită Curată, Născătoare de Dumnezeu, Marie, singura mântuire și acoperământ al credincioșilor și mântuiește sufletele noastre cu dumnezeieștile tale rugăciuni.
Cântarea a 4-a
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ești singura boabă coaptă în strugurele timpuriu pe care l-a adus via cea amară a iudeilor, ca spicul pe miriște, ca un bob în spicul de grâu, singurul copt, fericite.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătând Gavriil părintelui tău că mare aveai să fii înaintea Domnului, a zis: vin și sicheră nu va bea, încă și din pântecele maicii lui se va umple de Duhul cel Sfânt, Sfinte Înainte Mergătorule.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dezlegat-ai, Prorocule, sterpiciunea maicii oarecând și muțenia părintelui tău în bună grăire ai schimbat-o, pentru aceea și pe mine cel ce sunt gângav la vorbă prin înăbușeala patimilor, curățește-mă prin nepătimire și arată-mă deslușit cu graiul.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Un cârd de cuvinte nu poate, Înainte Mergătorule, a cânta glasul Cuvântului, căci orice minte și cuget amețește chiar și numai puțin de se înalță la înălțimea ta, temându-se de vădita alunecare.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Curată, picură rouă tămăduitoare de la tine sufletului meu celui cuprins de arșița arzătoare a păcatelor, aducându-i răcorire din înăbușeala și zăpușeala patimilor și răcorește zăduful care vine de la acestea.
Cântarea a 5-a
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înainte Mergătorule, pe tine mijlocitor și ocrotitor și apărător nebiruit în ziua înfricoșătoarei cercetări te-am aflat și m-am izbăvit, prin dumnezeiasca ta îndrăznire, din osânda cea veșnică.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Numai tu, trâmbița cea tunătoare și clară a pocăinței, care ai răsunat până la marginile lumii cântare preaarmonioasă, răsunătoare și pătrunzătoare, poți să mă întărești să mă pocăiesc.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ai cunoscut din pruncie pe Domnul, pe Cel purtat ca un prunc în mitrasul Fecioarei, pe Cel ce păzește pruncii și te-ai închinat Lui când erai purtat în mitrasul Elisabetei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Întrecând în cinste pe toți drepții, cu dreptate ești cinstit mai presus de ei, căci pe Cel pe care toți patriarhii și prorocii și drepții au dorit să-L vadă, tu însuți văzându-L și botezându-L, cu bună dreptate ai fost ales între toți.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
N-ai pregetat să luminezi pe cei pe care stăpânitorul întunericului i-a întunecat și ai adunat pe cei pe care înșelarea i-a împrăștiat ca apa, luminează și adună-mi mintea mea cea întunecată și împrăștiată, cu rugăciunile celei ce Te-a născut pe Tine.
Cântarea a 6-a
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Treci nezdruncinat de valuri marea cea amară și nestatornică a vieții, cârmuind corabia cea mult învăluită de valuri a sufletului meu cu pânza acoperământului tău și la țărmul cel senin al mântuirii ancoreaz-o.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
El, Arhanghelul cel netrupesc, înger netrupesc în trup te vestește pe tine, Botezătorule, părintelui tău că vei fi înger al harului și vestitor al lui Hristos, Îngerul de mare Sfat.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mărimu-te pe tine, Înainte Mergătorule, ca înger și mucenic, ca propovăduitor, și învățător, și apostol, ca botezător, ca vestitor și pregătitor al nunții, ca glas, ca sfeșnic, ca luceafăr, ca prieten sincer al lui Hristos Mirele.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ești ocrotitor neînfruntat și izbăvitor nebiruit pentru sufletul meu care acum pleacă, Botezătorule, dă-i lui acoperământul tău ca înainte-mergător și sprijinul tău ca tovarăș bun de călătorie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Răscumpărare bună fii mie, nu înceta să mă pui în rânduială și să mă înțelepțești și să mă luminezi pe mine, cel neînțelept și întunecat, căci tu ești luminarea inimii mele și dulceața.
Cântarea a 7-a
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Gătit fiind cu toată virtutea, cu mâna ta dreaptă, fericite, ai hirotesit dreapta Celui Preaînalt în mâna căruia toate se cuprind, primește ridicarea mâinilor mele și izbăvește-mă din mâna vrăjmașului cu mâna ta cea puternică și cu dreapta ta cea atotputernică.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Aprinde focul iubirii dumnezeiești în inima mea care să ardă mărăcinii patimilor trupului, și răcorește-o pe ea, și cu roua caldului tău sprijin rourează sufletul meu care arde în cuptorul plăcerilor.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Torentul pocăinței dă-mi-l mie, fericite, Cel ce ai spălat cu repejunile râului pe Râul păcii, ploaia bunătății, torentul iertării, dulcele șuvoi al harului, izvorul vieții, revărsarea îndurărilor, adâncul milei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
O, Înainte Mergătorule, ca un bun păstor și râvnitor Arhipăstorului Hristos, păstorește-mă cu toiagul rugăciunilor tale pe mine, care sunt oaia turmei tale și hrănește-mă la verdeața virtuților.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Revărsatu-ne-ai nouă Mirul cel tainic, nu alcătuit din meșteșug omenesc, nici prin iscusința tocmirii mirului din aromate, ci Mirul cel pregătit în pântecele tău din preacuratele tale sângiuri, Preacurată, și fiert înfricoșător în dumnezeiescul foc.
Cântarea a 8-a
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ușor, la limanul cel lin, la acoperământul tău, Înainte Mergătorule, te rog cârmuiește înviforatul meu suflet, la țărmul Împărăției celei de sus, din furtuna și din tulburarea și din valul vieții.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Leul cel ascuns pândește să mă înhațe pe mine, săracul, ca leul în ascunziș, adică în culcușul lui, și să facă ospăț din oaia ta, dar tu zdrobește dinții aceluia cu toiagul tău cel păstoresc și alungă-l cu praștia ta.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Uimindu-ne, se cuvine să lăudăm îngerește mai presus de îngeri, pe cel cu puțin micșorat față de îngeri, iar acum devenit deopotrivă cu îngerii, cu îngerii lăudând nematerialnic, pe Cel lăudat de îngeri în chip nematerialnic.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Domnul.
Iată-l pe apărătorul cel purtător de arme, pe aliatul purtător de cruce, tăind cu putere șirurile demonilor. Fii dumnezeisc sol mie robului tău, celui ce mă mut acum și mă despart de cortul cel de țărână la porunca Celui ce m-a unit cu țărâna.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
A închipuit oarecând toiagul lui Aaron pe Născătoarea de Dumnezeu, toiagul cel preacinstit cu adevărat și de mult preț, preacinstită Stăpână, care ai odrăslit neudat, precum acela, floarea frumoasă a nestricăciunii, pe Domnul slavei.
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Irmos: În cuptor tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, cu podoaba bunei credinţe mai curat decât aurul au strălucit, grăind: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
La Iordan, arătând cu degetul pe Hristos popoarelor, ai strigat: „Iată mielul, Cel ce ridică păcatul lumii ca un Mult Milostiv, pe care roagă-L, fericite Înainte Mergătorule, să șteargă în dar păcatele mele și să mă mântuiască.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Următor firii celei inteligibile te-ai arătat, deși părtaș firii omenești, fericite, la hotarul celor două firi aflându-te: în firea cea nematerialnică, fiind deopotrivă cu îngerii, iar în firea cea materialnică, izbândind a fi netrupesc în trup. Drept aceea, ai arătat cea mai înaltă nepătimire în trup pătimaș fiind.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Învrednicește-mă să odrăslesc gânduri roditoare de grâul cel bun, vânturând din mintea mea orice gând pătimaș și orice cuget materialnic târâtor la pământ, ca pleava și ca ardere a gheenei focului.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Împrăștie noaptea patimilor mele cu razele luminoase ale nepătimirii tale și sfeșnicul meu cel stins aprinde-l, ca unul care ești sfeșnicul cu multe făclii al harului, că tu luminezi candela inimii mele, Înainte Mergătorule.
Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ordinea laudelor se frânge, se retrage toată iscusința omeneștii măriri în fața măreției celei preamărețe a vredniciei tale. Căci ce laudă i se cuvine omului pe care Stăpânul a toate l-a numit mai mare decât toți oamenii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Acum toată nădejdea mântuirii mele la tine o pun, Înainte Mergătorule, tu cârmuiește viața mea și fii mie neșovăielnic păzitor în veacul de acum, iar în cel viitor, ocrotitor fierbinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Nu pot, multlăudată, să laud cu cântări înălțimea tainei tale eu, cel josnic cu mintea și târâtor la pământ, căci nu am îndoite aripi, a cunoștinței și a înțelepciunii, care să-mi înalțe mintea prin virtute.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.