Sfântului Varsanufie

 

Venerabilul Barsanuphius al Optinei

Comemorat pe 1 aprilie

Foto: optina.ru

Pavel I. Plihankov s-a născut în orașul Samara pe 5 iulie 1845, fiul lui Ioan și al Nataliei Plihankov. Mama sa a murit la naștere, iar tatăl său s-a recăsătorit ulterior pentru ca fiul său să aibă o mamă. Deși mama sa vitregă era foarte strictă, ea a fost o adevărată mamă pentru el și a iubit-o foarte mult.

Ca descendent al cazacilor din Orenburg, Paul a fost înscris în Corpul Cadeților din Polotsk. Și-a terminat studiile la Școala Militară din Orenburg și a primit gradul de ofițer. Ulterior, a absolvit Școala de Ofițeri de Stat Major a Cazacilor din Petersburg și a servit, de asemenea, la sediul districtului militar Kazan, ajungând în cele din urmă la gradul de colonel.

Odată, fiind bolnav de pneumonie, Pavel a simțit că este pe moarte. I-a cerut ordonanței sale să-i citească Evanghelia și a leșinat. Apoi a avut o viziune în care cerurile păreau să se deschidă și s-a speriat din cauza luminii mari. Întreaga sa viață păcătoasă a trecut prin fața lui și a fost copleșit de pocăință. O voce i-a spus că ar trebui să meargă la Mănăstirea Optina, dar medicii nu credeau că se va însănătoși. Sănătatea sa s-a îmbunătățit însă, iar colonelul a vizitat Optina. În august 1889, Starețul Mănăstirii a fost Sfântul Ambrozie (10 octombrie), care i-a spus lui Pavel să-și pună ordine în treburile lumești. Doi ani mai târziu, Sfântul Ambrozie l-a binecuvântat să taie toate legăturile cu lumea și i-a spus să intre în Optina în termen de trei luni.

Nu i-a fost ușor colonelului să demisioneze din funcție în termenul specificat de trei luni, deoarece i s-au pus obstacole în cale. De fapt, i s-a oferit o promovare la gradul de general și i s-a cerut să amâne pensionarea. Unii oameni au încercat chiar să-i aranjeze o căsătorie, râzând de intenția sa de a merge la mănăstire. Doar mama sa vitregă a fost bucuroasă că își dorea să devină călugăr. Chiar în ultima zi a celor trei luni și-a încheiat treburile și a ajuns la Optina. Cu toate acestea, Sfântul Ambrozie era deja înmormântat în sicriul său din biserică.

Sfântul Anatol I (25 ianuarie) l-a succedat Părintelui Ambrozie ca Stareț, iar pe Pavel l-a numit pe Ieromonahul Nectarie (29 aprilie) ca îngrijitor al chiliei sale. A fost acceptat ca novice în 1892 și tuns ca rasofor în 1893. În următorii zece ani, a trecut prin diferite etape ale vieții monahale, inclusiv hirotonirea ca diacon (1902) și ca preot (1903). Călugărul Pavel a fost tuns în secret în mantie în decembrie 1900 din cauza unei boli grave. Când l-au întrebat ce nume dorește să primească, a spus că nu contează. L-au numit în cinstea Sfântului Varsanufie de Tver și Kazan (11 aprilie). Deși și-a revenit, nu i-au dat mantiea decât în ​​decembrie 1902, după Liturghie, când s-a dezvăluit că fusese tuns în patul de boală.

La 1 septembrie 1903, părintele Varsanufie a fost numit să-l asiste pe Starețul Iosif, superiorul schitului, în îndrumarea spirituală a fraților schitului și a surorilor de la mănăstirea Șamordino.

La începutul războiului ruso-japonez din 1904, părintele Varsanufie a fost trimis în Orientul Îndepărtat ca preot militar, unde a îngrijit soldații răniți. Războiul s-a încheiat în august 1905, iar Sfântul Varsanufie s-a întors la Optina pe 1 noiembrie 1905.

Întrucât Starețul Iosif devenise prea bătrân și fragil pentru a administra treburile schitului, Părintele Varsanufie a fost numit Superior al schitului în locul său. Părintele Varsanufie a restabilit curând ordinea și disciplina, a achitat datoriile, a reparat clădirile etc. Ca Superior, a combinat strictețea cu grija și tandrețea părintească pentru cei subordonați.

Sfântul Varsanufie, la fel ca ceilalți Bătrâni din Optina, poseda darurile clarviziunii și vindecării oamenilor afectați de boli trupești și spirituale. Unul dintre fiii săi duhovnicești, Părintele Inochentie Pavlov, și-a amintit de prima sa Spovedanie cu Bătrânul. S-a speriat pentru că Părintele Varsanufie părea să-i cunoască cele mai intime gânduri, amintindu-i de oameni și evenimente pe care le uitase. Sfântul i-a vorbit cu blândețe și i-a spus că Dumnezeu i-a revelat aceste lucruri despre Părintele Inochentie. „În timpul vieții mele, să nu spui nimănui despre ceea ce trăiești acum”, i-a spus el, „dar poți vorbi despre ele după moartea mea”.

Sfântul Varsanufie iubea cărțile duhovnicești, în special Viețile Sfinților. El le spunea adesea oamenilor că cei care citesc aceste Vieți cu credință beneficiază enorm de acest lucru. Răspunsurile la multe dintre întrebările vieții pot fi găsite citind Viețile Sfinților, spunea el. Ele ne învață cum să depășim obstacolele și dificultățile, cum să rămânem fermi în credința noastră și cum să luptăm împotriva răului și să ieșim victorioși. Deși Viețile Sfinților erau disponibile pe scară largă, Bătrânul îl întrista că nu le citeau mai mulți oameni.

Sfântul Varsanufie a pomenit mulți sfinți în fiecare zi în timpul Regulii sale de rugăciune, iar acest lucru nu era întâmplător. Fiecare sfânt, a explicat el odată, avea o anumită importanță în viața sa. Dacă, de exemplu, avea loc un eveniment semnificativ, căuta să vadă care sfinți erau pomeniți în ziua respectivă, apoi începea să-i pomenească în fiecare zi. Mai târziu, a observat că, în ziua sărbătorii lor, aceștia îl scăpau adesea de vreun pericol sau necaz. Pe 17 decembrie 1891, de pomenirea profetului Daniel și a celor trei tineri sfinți, a părăsit Kazanul și nu s-a mai întors niciodată. Aceea a fost ziua în care a decis să părăsească lumea, iar Sfântul Varsanufie a simțit că Dumnezeu l-a izbăvit dintr-un cuptor al patimilor. Așa cum cei trei tineri au fost izbăviți din cuptorul aprins pentru că nu s-au închinat idolilor, Bătrânul a crezut întotdeauna că a părăsit lumea nevătămat pentru că a refuzat să se închine idolilor poftei, mândriei, lăcomiei etc.

Prin 1908, Sfântul Varsanufie părea să se îmbolnăvească mai des și a început să vorbească despre moartea sa care se apropia. În aprilie a acelui an, cineva i-a trimis un pachet care conținea Marea Schemă. Părintele Varsanufie își dorise de mult să fie tuns în Marea Schemă înainte de moartea sa, dar nu spusese nimănui despre acest lucru, cu excepția arhimandritului. Prin urmare, a considerat acest lucru ca un semn că va muri în curând.

Într-o noapte din iulie 1910, Starețul s-a îmbolnăvit atât de tare încât a trebuit să părăsească biserica în timpul priveghiului și să se întoarcă la chilie. În dimineața următoare, 11 iulie, era atât de slăbit încât nu se putea ridica singur. În acea seară a fost tuns în mănăstire în Marea Schimă.

Părintele Varsanufie a început să se recupereze, dar au apărut noi probleme în mănăstire. Noi călugări veneau din medii cu deficit spiritual. Aceștia nu înțelegeau natura ascetică a monahismului sau întreaga noțiune de prezbiterie și, prin urmare, au început să ceară insistent reformă și schimbare. Voiau să își asume poziții de autoritate și să închidă schitul. Din cauza plângerilor lor, Părintele Varsanufie a fost îndepărtat de la Optina și numit egumen al Mănăstirii Golutvinsky. Când a sosit pentru a-și prelua îndatoririle, Părintele Varsanufie a găsit mănăstirea într-o stare de declin fizic și spiritual. Cu toate acestea, nu și-a pierdut curajul și, în curând, mănăstirea a început să reînvie. Tot mai mulți oameni au început să o viziteze, odată ce au auzit că un prezbiter de la Optina venise la Golutvinsky, iar situația financiară a mănăstirii a început, de asemenea, să se îmbunătățească. Cu toate acestea, frații rebeli i-au provocat o mare tristețe și a trebuit să-i expulzeze pe unii dintre ei.

La începutul anului 1913, Sfântul Varsanufie s-a îmbolnăvit din nou și i-a cerut mitropolitului Macarie al Moscovei permisiunea de a se retrage la Optina, dar acest lucru nu s-a întâmplat. A adormit în Domnul pe 1 aprilie, iar trupul său a rămas în biserica din Golotvino până pe 6 aprilie (care era și Sâmbăta lui Lazăr). După înmormântare, trupul său a fost așezat într-un tren și trimis la Optina pentru înmormântare. Trenul a ajuns la gara Kozelsk pe 8 aprilie, iar sicriul a fost dus la Optina de către clerici.

Patriarhia Moscovei a autorizat cinstirea locală a Sfinților Bătrâni de la Optina pe 13 iunie 1996. Lucrările de descoperire a moaștelor Sfinților Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatol I, Varsanufie și Anatol al II-lea au început pe 24 iunie/7 iulie 1998 și s-au încheiat a doua zi. Cu toate acestea, din cauza sărbătorilor bisericești (Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul etc.) asociate cu datele reale ale descoperirii moaștelor, Patriarhul Alexei al II-lea a desemnat 27 iunie/10 iulie ca dată pentru comemorarea acestui eveniment. Moaștele sfinților Bătrâni se odihnesc acum în noua biserică a Icoanei Maicii Domnului de la Vladimir.

Bătrânii Optinei au fost glorificați de Patriarhia Moscovei spre venerație universală pe 7 august 2000.

Biserica Ortodoxă din America

4/3/2017

sursa https://orthochristian.com/102392.html   

Sfântul Varsanufie de la Optina a lăsat în urmă sfaturi practice și profunde, culese în special din discuțiile sale cu ucenicii și din scrisorile de îndrumare. Învățăturile sale pun un accent deosebit pe paza minții, smerenie, răbdarea încercărilor și realismul în viața duhovnicească.

Iată o selecție a celor mai importante învățături și citate ale sale, grupate pe teme:

Despre Rugăciune și Paza Minții

Sfântul Varsanufie nu cerea credincioșilor din lume stări mistice înalte, ci o rugăciune stăruitoare, conștientă și smerită.

Rugăciunea ca dialog simplu: „Nu căutați cuvinte înalte în rugăciune. Adesea, un singur cuvânt spus cu zdrobire de inimă – cum ar fi cel al vameșului (Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului) – este mai primit înaintea lui Dumnezeu decât lungi discursuri pline de mândrie ascunsă.”
Lupta cu gândurile în timpul rugăciunii: „Când mintea îți fuge în timpul rugăciunii, nu te deznădăjdui. Întoarce-o înapoi cu blândețe de fiecare dată. Dumnezeu nu cere de la noi o minte perfect nemișcată de la început, ci vede osteneala și sârguința noastră și, la vremea potrivită, ne va dărui harul rugăciunii curate.”
Pregătirea pentru rugăciune: „Înainte de a începe să te rogi, stai câteva clipe în tăcere. Liniștește-ți gândurile, iartă din inimă pe oricine te-a supărat și conștientizează în fața Cui urmează să vorbești.”

Despre Viața Duhovnicească și Încercări

Sensul suferinței: „Nu există viață duhovnicească fără cruce. Încercările și bolile nu sunt semne că Dumnezeu ne-a părăsit, ci sunt doctorii trimise de El pentru a ne curăți sufletul de mândrie și egoism. Primiți-le cu mulțumire!”
Calea de mijloc: „În viața duhovnicească, calea de mijloc este cea mai sigură. Fugiți de extreme. Nici posturile excesive care distrug trupul și nasc mândria, nici lenea și nepăsarea nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Totul să fie făcut cu măsură și cu sfat.”
Despre citirea Scripturii: „Citiți Sfânta Scriptură în fiecare zi. Chiar dacă un capitol vi se pare greu de înțeles la început, cuvântul lui Dumnezeu are o putere tainică; el curățește mintea și luminează sufletul treptat, asemenea unei lumini care alungă întunericul dintr-o cameră.”

Despre Smerenie și Relațiile cu Ceilalți

Paza de a nu judeca: „Dacă vrei să dobândești pacea inimii, încetează să mai judeci pe aproapele tău. Când vezi un frate că greșește, spune-ți în gând: Eu sunt mult mai păcătos decât el, iar Dumnezeu îl va ridica, pe când eu s-ar putea să cad și mai rău.”
Smerenia ca temelie: „Poți să postești până la epuizare, poți să dai toată averea săracilor, dar dacă nu ai smerenie și dragoste, toate aceste osteneli sunt goale în fața lui Dumnezeu. Smerenia deschide porțile Raiului, în timp ce mândria a transformat îngerii în demoni.” 

Pentru Sfântul Varsanufie și întregul schit de la Optina, Rugăciunea lui Iisus („Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”) nu era doar o simplă practică monahală, ci respirația sufletului și arma principală în războiul nevăzut cu patimile.

Modul în care Sfântul Varsanufie preda și aplica această metodă se remarca prin trezie, simplitate și multă prudență, adaptată atât călugărilor, cât și credincioșilor din lume.

---

1. Etapele rugăciunii: De la buze la inimă

Sfântul Varsanufie explica faptul că dobândirea rugăciunii curate este un proces de lungă durată, care trece prin trei etape mari:

• Rugăciunea verbală (cu gura): Este etapa de început. Omul rostește cuvintele cu voce tare sau în șoaptă. Sfântul sublinia că, deși mintea fuge des în această fază, nu trebuie să abandonăm: „Rostește numele lui Iisus cu buzele. Chiar dacă mintea nu participă pe deplin la început, dracii aud numele de care se tem și fug, iar inima se va îndulci treptat”.
• Rugăciunea minții: Cuvintele nu mai sunt rostite cu vocea, ci doar în minte. Mintea devine total concentrată pe înțelesul cuvintelor, alungând orice alt gând sau imagine.
• Rugăciunea inimii (sau a minții în inimă): Aceasta este un dar exclusiv al harului dumnezeiesc. Mintea coboară în inimă, iar rugăciunea devine continuă, adâncă și izvorăște de la sine, chiar și în timpul somnului sau al muncii. Sfântul avertiza că această stare nu se poate forța prin tehnici mecanice, ci se primește doar prin multă smerenie.

2. Reguli practice transmise de Sfântul Varsanufie

Sfântul stareț oferea câteva îndrumări esențiale pentru cei care doreau să practice această rugăciune:

• Atenția, iar nu ritmul: Cel mai important lucru este ca mintea să fie atentă la cuvinte. Mai bine mai puține rugăciuni spuse cu atenție totală și zdrobire de inimă, decât mii de repetări făcute în grabă, doar pentru a „bifa” o regulă.
• Respingerea totală a imaginației: Sfântul Varsanufie interzicea cu desăvârșire crearea de imagini în timpul rugăciunii. Nu trebuia vizualizat Hristos, Sfânta Fecioară, raze de lumină sau îngeri. „În timpul rugăciunii, păstrează-ți mintea curată de orice imagini, altfel vei cădea foarte ușor în înșelare (prelest)”, spunea el. Rugăciunea trebuie să fie „fără chip”.
• Smerenia ca paratrăsnet: Rugăciunea lui Iisus fără smerenie devine o armă periculoasă. Dacă cineva începe să se creadă „sporit” sau „sfânt” pentru că se roagă mult, harul se retrage imediat, lasându-l pradă mândriei.

3. Aplicarea ei în viața de zi cu zi (pentru laici)

Spre deosebire de alți asceți riguroși, Sfântul Varsanufie încuraja cu căldură și oamenii de rând (medici, studenți, muncitori) să practice Rugăciunea lui Iisus.

El îi învăța să folosească „timpii morți” ai zilei: în timp ce mergeau pe stradă, când așteptau undeva, în momentele de rutină sau înainte de a începe o activitate grea. Spunea că această scurtă rugăciune funcționează ca un scut care protejează mintea de murdăria lumii și de gândurile de judecată, mânie sau deznădejde.

---