luni, 15 aprilie 2019

Frumusete salbatica: Macesul

Macesul este un frumos arbust din familia Rosaceae, fiind ruda salbatica a mult iubitului trandafir de gradina. Iar floarea de maces este unul dintre simbolurile nationale ale Romaniei. I se spune de obicei trandafir salbatic, dar si in multe alte feluri. Numele de trandafirul cainelui sau trandafir cainesc se pare ca i-ar fi fost dat macesului datorita faptului ca odinioara se credea ca radacinile sale ii pot vindeca pe cei muscati de caini turbati. 
Rosa canina, numele botanic din limba latina, provine, de altfel, din numele popular dat de vechii greci acestui arbust: kynosbator, de la kyon, kynos = "caine" și batos = "spin, tufa cu spini". Totusi, alti cercetatori sustin ca numele canina ar insemna, de fapt, "cu dinti ascutiti sau cu spini" (asemanatori cu dintii cainelui). Caci, intr-adevar, macesul are spini foarte ascutiti, tari si curbati.
Particula rosa, pe de alta parte, are origine nedefinita – unii spun ca deriva din grecescul rhodon = "roz", iar altii sustin ca vine din celticul rhood sau rhuud, care inseamna "rosu", fiind in legatura cu faptul ca fructele macesului sunt de culoare rosie. In engleza, odinioara i se spunea eglantine: „... with sweet musk-roses and with eglantine.” (William Shakespeare – Visul unei nopti de vara). Astazi, i se mai spune briar sau briar-rose (aluzie la faptul ca este un arbust cu spini), cat-rose etc.
Oamenii cunosc si apreciaza macesul pentru calitatile sale de cel puțin doua milenii. Acest arbust creste in regiunile cu clima temperata din Europa, Asia si nordul Africii, mai ales in zone cu paduri de foioase si conifere, ajungand pana la altitudini de peste 1.500 de metri, dar il putem intalni si in zonele de ses, de-a lungul gardurilor sau prin vai si rape. Ajunge chiar si la 3 metri in inaltime, insa, daca are garduri, copaci sau arbusti in preajma pe care sa se sprijine si sa se catere, poate depasi cu usurinta aceasta inaltime. Infloreste in lunile mai si iunie, facand gingase flori roz sau albe, de obicei cu cinci petale si cu un parfum dulce, delicat. Ele reprezinta o importanta sursa de nectar pentru insecte. Macesele, fructele macesului (care, de fapt, sunt fructe false), incep sa se formeze vara si se coc toamna, in septembrie-octombrie, colorandu-se intr-un portocaliu sau intr-un rosu aprins, pe masura ce frunzele arbustului incep sa se usuce. Totusi, exista si soiuri cu fructe albastre-negre. Macesele sunt tari – cand se coc, se inmoaie. In interior, semintele galbene sunt invelite intr-un strat special de fibre asemanatoare firelor de par. Aceste fibre nu se consuma, caci dau mancarimi. Odinioara, ele erau uscate si pastrate pentru farsele care se faceau cu ocazia carnavalurilor... Macesul traieste aproximativ 50-60 de ani, insa are o mare capacitate de regenerare, dand nastere multor lastari noi.
Oamenii cultiva macesul pentru calitatile sale culinare, cosmetice si medicinale, dar uneori si pentru frumusete, ca planta ornamentala in gradini. Proprietatile sale medicinale erau cunoscute deja de pe vremea lui Pliniu cel Batran (secolul I d.H.), autor care vorbeste despre acestea in multe locuri din scrierile sale.
Petalele florilor de maces, fructele si radacinile de maces au fost folosite in medicina populara ca remedii in diferite afectiuni. Macesele previn o serie de boli, precum osteoartritele reumatoide, afectiunile gastrice sau alte boli cronice. Sunt, de asemenea, diuretice si laxative, mentinand si sanatatea rinichilor. Reduc setea si o serie de inflamatii ale stomacului, ajutand totodata digestia. Reduc nivelul de colesterol, la persoanele la care este cazul. Reduc afectiunile aparatului cardiovascular si regleaza tensiunea arteriala. Incetinesc migrarea celulelor canceroase in unele tipuri de cancer si proliferarea acestora.
Macesul, remediu excelent impotriva oboselii si a starilor febrile
Potrivit autoarei Svetlana Konnikova, se pare ca in Rusia, in urma cu doar trei secole, macesele erau mai valoroase decat aurul, datorita proprietatilor lor curative. Puteau fi obtinute doar in schimbul unor bunuri de mare valoare. Si se pare ca la Kremlin erau pastrate cantitati strategice de macese, care erau destinate in exclusivitate Tarului, acest fruct fiind considerat in epoca un „vindecator miraculos”.
Datorita proprietatilor cosmetice, florile de maces si uleiul extras din macese au fost utilizate si pe post de astringent, in lotiuni de piele, ca surse de antioxidanti si vitamina C (care e prezenta in cantitati mari in aceasta planta – de 60 de ori mai multa decat in portocala!). Acestea au efect astringent asupra pielii deoarece contin o serie de flavonoizi, acizi, rasini, zaharuri, taninuri, ulei esential, pectine, polifenoli, vitaminele A si E. In plus, se pare ca au efect de albire si de infrumusetare a pielii. Celebritati precum ducesa de Cambridge sau Victoria Beckham folosesc ulei de macese pentru a preveni aparitia petelor pe piele. In plus, acesta hidrateaza foarte profund pielea prea uscata. Apa de maces, preparata din petale proaspete, e cunoscuta, si ea, din vremuri stravechi, pentru efectele sale cosmetice, fiind populara in intregul Orient.
Sapun exfoliant cu miere si macese de la Apidava
Astazi, compania Apidava ne pune la dispozitie sapunul exfoliant cu macese, preparat din miere, uleiuri vegetale si flori de maces uscate, actioneaza ca un veritabil peeling natural, regenerand epiderma. Efectul florilor de maces din compozitia acestui sapun este de calmare a arsurilor, chiar si a celor solare, de vindecare a unor cicatrici, de regenerare a celulelor pielii, precum si de intarziere a imbatranirii pielii.
Macesele reprezinta, de asemenea, un aliment sanatos, fiind consumate proaspete ori uscate sau sub forma de infuzii, siropuri sau gemuri. Siropul de macese are de 4 ori mai multa vitamina C decat siropul de coacaze negre si de 20 de ori mai multa decat sucul de portocale! Iar mierea de maces este considerata un excelent remediu pentru tuse si pentru tonificarea generala a celor aflati in stari febrile. In zilele noastre, in Bulgaria, tara in care macesul creste din abundenta, din macese se prepara un vin usor, iar in Ungaria se face o palinca din macese. De asemenea, macesele sunt prezente ca ingredient in Cockta, o bautura slab alcoolizata din Slovenia.
In limbajul simbolic al florilor, macesul semnifica atat placere, cat si durere (probabil din cauza spinilor). Este, de asemenea, semnul distinctiv al clanului scotian Rose.
https://www.daciccool.ro/stil-de-viata/casa-si-gradina/9504-frumusete-salbatica-macesul
Participa si tu #CONCURSUL de pe pagina Cecilia Caragea!!! Nu uita sa te abonezi la canalul de youtube !
https://www.facebook.com/CeciliaCaragea/videos/749507632116702/
https://www.youtube.com/watch?v=EVNpVP4Wb2I&t=74s

duminică, 14 aprilie 2019

Tendinte in evenimentele private 2019: Culori pastelate folosite in flori, decor si imbracaminte

Daca in anul 2018 violeta naturala a fost ”floarea vedeta” a evenimentelor private, imprumutandu-si culoarea decorului si meniului, in anul 2019, desi se pastreaza tendinta florilor comestibile din farfurie, se pune accentul pe culorile pastelate (roz prafuit, lila, galben verzui), dar se folosesc si culorile puternice precum burgundy, albastru marin, verde si auriu care impresioneaza si ies in evidenta. Insa, indiferent de nuanta aleasa, trebuie sa va asigurati ca va exista o singura culoare vedeta a evenimentului (sau maximum doua culori complementare).
In ceea ce priveste decorul, se folosesc aranjamentele florale ce par desprinse din natura si care imita copacii si plantele agatatoare, creand o atmosfera de poveste. Ajuta si faptul ca tendinta, in ceea ce priveste rochiile de mireasa, este de a se pune accentul pe rochiile simple, clasice si elegante, cu decoratiuni finute. In contrast cu acestea, tortul mirilor este amplu, impunator, impodobit cu flori si/sau fructe naturale, in functie de specificul nuntii. Florile criogenate au castigat teren in acest an, in preferintele mirilor, tot mai multi furnizori de aranjamente florale oferind criogenarea buchetului miresei ca bonus. Si in 2019, Candy Bar-urile cu dulciuri si fructe sunt la mare cautare, atat pentru nunti, cat si pentru botezuri, fiind impodobite cu florile si culoarea vedeta a evenimentului.
O alta tendinta la moda o reprezinta platourile cu deserturi puse pe fiecare masa, in fata invitatilor, la momentul aducerii tortului. Barurile cu specific diferit sunt alte tendinte culinare ale anului 2018 care s-au pastrat, fie ca vorbim despre Fruit Bar - un bufet de fructe ce combina fructe exotice si romanesti, frumos aranjate, sau despre Cheese Bar-ul cu sortimente diferite de branzeturi.
Coltul special amenajat pentru fotografii (photo-cornerul) a ramas in tendinte, fiind completat de cabina foto (Magic Mirror) – o tendinta in voga anul acesta – la care se adauga o echipa care sa puna fotografiile pe magneti de frigider pe durata evenimentului!
Iar cum un eveniment are neaparata nevoie si de un concept grafic original si personalizat, pentru tot ce inseamna materiale printate (invitatii, plicuri, meniuri, place carduri etc), tendinta pentru papetaria de nunta este reprezentata de modele clasice si vintage, in culorile vedeta ale nuntii!
Mai multe detalii gasiti pe www.the-president.ro

Harta Proportiei romanesti a populatiei de la 1915, redescoperita prin muzica de percutie

Dupa un amplu itinerariu concertistic cu "opriri" in momente-cheie ale cartografiei si istoriei Romaniei, cea de-a saptea editie a Cartografiilor sonore incheie acest sezon printr-un concert de percutie sustinut in jurul hartii Proportia romaneasca a populatiei Ungariei, Bucovinei si Basarabiei publicata in anul 1915.
Marti, 16 aprilie, de la ora 18.00, sunteti invitati la Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi la concertul sustinut de PercussionEscu, singurul ansamblu cameral de percutie din Romania din care fac parte tinerii muzicieni Irina Radulescu – marimba si Razvan Florescu – vibrafon. Concertele celor doi artisti s-au remarcat prin unicitatea stilului si abordarea tonica, aflata la confluenta sonoritatilor clasice, jazz si contemporane.
Concertul, sustinut la doua dintre cele mai sofisticate si spectaculoase instrumente de percutie, va pune in valoare harta prezentata printr-un program din care vor face parte lucrari de Bela Bartok, Anna Ignatowicz-Glinska, Emmanuel Sejourne, Jesus Salvador Chappi, Michael Taylor, Andrei Petrache, Daniel Simek.
Evenimentul va avea loc in saloanele muzeului din strada Londra nr. 39, iar intrarea va fi libera, prin rezervare direct pe site-ul Muzeului Hartilor (locurile fiind limitate), la adresa: www.muzeulhartilor.ro
Acest eveniment face parte din proiectul 100 de ani in 100 de concerte organizat de UCIMR pentru a celebra Centenarul Marii Uniri alaturi de public si de cei mai buni artisti ai momentului, precum si alaturi de artisti aflati in plina afirmare, un proiect finantat de Primaria Sectorului 1 Bucuresti prin Centrul Cultural al Sectorului 1.
Harta care a inspirat acest concert se intituleaza Proportia romaneasca a populatiei Ungariei, Bucovinei si Basarabiei /Der rumanische Anteil an der Bevolkerung Ungarns, der Bukowina und Bessarabiens si a fost realizata de unul dintre cei mai influenti cartografi ai epocii, Paul Laghans, in anul 1915. Lucrarea este considerata una dintre cele mai complexe harti etnografice ale spatiului romanesc, autorul ei propunand un nou model de prezentare a populatiei majoritare prin pete de culoare, iar a minoritatilor prin simboluri geometrice. Hartile etnografice au fost mult folosite in cadrul negocierilor purtate la Conferinta de pace de la Paris, prin care a fost redesenata harta Europei si a lumii la finalul Primului Razboi Mondial. Mai multe detalii despre istoria acestei harti vor fi expuse de muzeograful Despina Hasegan in deschiderea evenimentului.
Concertul va porni de la valorile descrise de harta evocand, pentru publicul prezent, forta instrumenteor de percutie, folosite si in timp de razboi, dar si emotia si bucuria semnarii tratatelor de pace. Prin elemente de culoare si geometrii acustice, artistii vor aborda sonoritati folclorice si culte prin lucrari adaptate celor doua instrumente inedite. PercussionEscu este singura formatie camerala de percutie din Romania, fondata in anul 2016 de catre tinerii muzicieni Irina Radulescu si Razvan Florescu. Initiativa celor doi are ca fundament pasiunea comuna pentru muzica de camera, precum si afinititatea pentru instrumentele melodice, respectiv vibrafonul si marimba, care sunt si doua dintre cele mai sofisticate si spectaculoase instrumente de percutie.
Abordarea indrazneata si originala a celor doi a fost imediat observata si apreciata inca de la debut, bucurandu-se de o notorietate din ce in ce mai mare. Printre cele mai importante realizari ale formatiei se numara reprezentarea Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti la Festivalul si Concursul international Umanitaria din Milano (2017), obtinerea dublei burse Erasmus pentru anul universitar 2018-2019 la Academia de Muzica Janaček din Brno, Cehia (prima bursa Erasmus  oferita de UNMB pentru o formatie camerala) si nu in ultimul rand, debutul international ce a avut loc in luna decembrie a anului trecut, prin sustinerea unui concert in cadrul Festivalului International de Percutie din Brno. In prezent, fac parte din proiectul Connectarts, prima platforma online din Romania dedicata promovarii Profesioniste a tinerilor interpreti de muzica clasica/contemporana.
Versatilitatea, sensibilitatea, virtuozitatea si interesul permanent pentru inovatie, sunt elementele care ii definesc pe cei doi artisti, valori care se imbina perfect in dinamica repertoriilor propuse de acestia. Tocmai de aceea, directia muzicala pe care o propune PercussionEscu este unica, acestia cautand in permanenta sa impartaseasca publicului  muzica ce se afla la granitele a trei stiluri distincte : clasic, jazz si contemporan, succesul fiind garantat, astfel, in fata oricarui tip de public.

vineri, 12 aprilie 2019

Un colt de rai la Manastirea Piatra Fantanele

Manastirea Piatra Fantanele este situata in Pasul Tihuta, la cota 1.200, la granita dintre Ardeal si Bucovina, intr-un tinut de o frumusete rara, un colt de rai din Muntii Bargaului. Manastirea are inceputurile vietii monahale in anul 1928, cand s-a ridicat acolo un mic paraclis. In anii ’60, comunistii au desfiintat manastirea, transformand-o in biserica a parohiei Piatra Fantanele. Abia in anul 1995 au sosit primele maicute si manastirea a fost reinfiintata.
Manastirea atrage in fiecare an mii de turisti. Multi dintre acestia sosesc la locasul sfant pentru a se ruga la Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, adusa in anul 1941, de la Sfanta Manastire Prodromita, de pe Muntele Athos. Hramul manastirii este Nasterea Maicii Domnului. Implicarea sociala si pedagogica a maicutelor de la manastire este binecunoscuta. Prin stradania lor se aduce putina alinare unor copii frumosi, dar lipsiti de posibilitati, care si-au gasit acolo o a doua familie.
In anul 2010, Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud a inaltat, langa manastire, o cruce de 31 metri, dintre care 25 de metri structura metalica si 6 metri platforme din beton. Crucea este vizibila si pe timpul noptii, datorita sistemului de iluminat cu leduri. Urcand pe cele doua terase circulare din beton, turistul va putea admira intreaga zona, o priveliste de basm, o panorama ampla asupra Pasului Tihuta, padurilor de brazi si crestelor muntoase din jur.
Manastirea Piatra Fantanele este un loc linistit, unde viata se scurge in tihna, un loc mirific, in care frumusetile naturii si-au dat mana cu harnicutele maicute, dar si un loc aparte, in care visele copiilor din satele izolate incep sa prinda aripi. Daca treceti prin Pasul Tihuta, nu ezitati sa opriti! De la manastire veti pleca mai luminati, mai linistiti! 

joi, 11 aprilie 2019

Spot Reluare Diferente si Esente - Ce inseamna tratamentul de canal

Duminica, 14 aprilie 2019, de la ora 10.40, va asteptam pe Realitatea TV pentru a urmari reluarea editiei emisiunii noastre #DiferenteSiEsentein care am abordat una dintre cele mai frecvente afectiuni articulare: gonartroza. Invitata: doamna dr. Oana Nemes, medic. Emisiune sustinuta de Genacol (Darmaplant – www.darmaplant.ro, www.facebook.com/darmaplant.ro, 0784.172.417).
#gonartroza #artroza #genunchi #sanatate #drOanaNemes #Genacol

       https://www.facebook.com/diferentesiesente/videos/556010008226211/

Piata fotbalului de cartier in Bucuresti, conferinta la MTR

Muzeul National al Taranului Roman va asteapta joi, 18 aprilie 2019, de la ora 18, la Clubul Taranului, la o noua intalnire din seria Conferintelor de la Sosea. Andrei Mihail, doctor in antropologie, lector SNSPA, va sustine conferinta Piata fotbalului de cartier in Bucuresti. Intrarea este libera.
La cum arata fotbalul de azi, Hagi, Balaci si Dobrin nu ar mai fi facut sport. Parintii nu si-ar fi permis, spunea mai demult proprietarul unei mici scoli de fotbal bucurestene. In umbra fostelor stadioane muncitoresti deschise fara restrictii vecinilor si copiilor din cartiere, fotbalul de azi ramane disponibil doar celor care si-l permit. Pornind de la istoria stadioanelor de uzina care impanzeau orasul, se va discuta despre viata sociala capitalista a fotbalului de cartier si despre transformarea sportului de masa intr-un produs tot mai putin accesibil multor bucuresteni. 
Mai multe detalii gasiti pe www.muzeultaranuluiroman.ro

Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica - negutatorul de lumina

Sunt oameni trimisi in lume parca intr-adins sa lumineze pentru altii. Ei ard incet, mistuindu-se pe sine pentru ca semenii sa poata tine calea. Sunt carjele care poarta mii de suflete ce schiopateaza incercand sa dobandeasca Cerul. Se indura Milostivul care si-a dat pe unicul Sau Fiu si mai trimite din cand in cand pe cate un ales al Sau pentru ca noi sa ne folosim, pentru ca noi sa ne mantuim, sa ne intoarcem din ratacire. Sa ne impartasim de lumina lor si de Duhul Sfant care prin ei lucreaza. Sa ne luminam, sa ne imbogatim duhovniceste, sa ne ridicam. Un astfel de trimis a fost si Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica - negutatorul de lumina, cel care a luminat deopotriva preoti, calugari si simpli mireni. I-a luminat intelectual si spiritual, invatandu-i sa-si traiasca in mod constient, asumat si plenar credinta. 
Chip luminos, calugar vrednic, teolog si ctitor de biserici, Sfantul Ierarh Calinic scria cu smerenie despre sine ... n-am castigat averi sau miselii, ci numai sfinte carti! N-am adunat aur si argint; n-am voit sa am nici haine de prisos, nici orice fel de lucruri, ci numai singure cele de nevoie trupului.
Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica, numit in popor facatorul de minuni, s-a nascut la 7 octombrie 1787 in Bucuresti, primind la botez numele de Constantin. A deprins de mic tainele credintei crestine ortodoxe, pe care nu le-a mai parasit pana la sfarsitul vietii. Pe vremea cand nici nu implinise 20 de ani intra in Manastirea Cernica, iar un an mai tarziu devenea monah cu numele de Calinic. Acest mare postitor si rugator se pune cu toata sarguinta in slujba Domnului, intrecand in virtuti pe ceilalti vietuitori ai manastirii.
In 1818 este ales staret al Manastirii Cernica, de care s-a ingrijit cum a stiut mai bine, infruntand toate greutatile vremii: razboi, cutremur, saracie si multe neajunsuri. Cu multa rugaciune catre Maica Domnului si Sfantul Nicolae, invinge mari ispite si greutati. La Cernica a inceput zidirea unei biserici, dar si cultivarea pamantului si cresterea animalelor, pentru a asigura hrana si toate cele necesare calugarilor, care in vremea sa erau peste 350. Iubea disciplina duhovniceasca, pe care o considera indispensabila, esentiala in viata celor care imbratiseaza calea monahismului. Se straduia sa-i invete pe cei care-i pastorea sa se disciplineze pe sine, sa-i aduca la trezirea constiintelor, pentru a cuprinde intru totul libertatea in Hristos.
A tiparit la Bucuresti chiar si un indrumar in acest sens, Randuiala tunderii chipului monahicesc. Tinea mult la buna randuiala, la respectarea regulilor si la implinirea ascultarilor. Bun organizator, neobositul staret se ocupa in acelasi timp si de inflorirea altor manastiri, precum Pasarea, Snagov, Caldarusani... etc. Pentru vrednicia sa, in 1850 este numit Episcop la Ramnicu Valcea. O ascultare pe care din prea multa sa smerenie nu a dorit-o, dar pe care a implinit-o ca nimeni altul in vremea sa. Ajuns la aceasta slujire, si-a luat si mai in serios activitatea, deoarece avea o mare responsabilitate. Incepe si rezideste Catedrala Episcopala din Ramnicu Valcea, cu anexele sale si seminarul care fusese inchis cu ceva timp in urma. Manifesta un deosebit interes pentru inzestrarea culturala a clerului, dar si a credinciosilor. A redeschis tipografia de la Ramnic, unde au vazut lumina tiparului carti de slujba si de folos duhovnicesc pe care le distribuia gratuit. Doteaza cu carti si seminarul. Pentru o buna desfasurare a slujbelor bisericesti, deschide scoli pentru formarea de cantareti si paracliseri.
Tipareste numeroase carti indispensabile bunei randuieli bisericesti: Carte de preotie, Mineiul pe tot anul, Indrumator catre preoti si diaconi, Aghiasmatarul, Tipicul bisericesc, Slujba Sfintei Invieri, Carte foarte folositoare de suflet, Evanghelia, Octoihul, Juramantul preotilor... etc. Coresponda adesea cu Mitropolitul Transilvaniei, Andrei Saguna, in privinta cartilor publicate, care au servit clerului si credinciosilor din toate provinciile romanesti. Prin tiparirea cartilor care s-au raspandit pe tot cuprinsul tarii si prin participarea sa la adunarile obstesti, Sfantul Ierarh Calinic a sustinut realizarea Marii Uniri de la 1918.
Deschide scoli la sate, pe care le randuieste sub conducerea preotilor. Infiinteaza la Craiova si Caracal scoli de fete, in care preotii predau gratuit. Scoala si cartea l-au preocupat in mod deosebit, insa nu a neglijat nici inaltarea de noi biserici si manastiri. In anul 1863 a dorit a construi o manastire la Frasinei, la care a pus asupra randuiala, care se pastreaza pana in zilele noastre. A iubit si sustinut material acest loc, care ca multe altele a inflorit in vremea sa. Dupa o bogata si rodnica activitate, in 1867, inaintat in varsta, revine din nou la Manastirea Cernica, unde ramane pana la sfarsitul zilelor sale. S-a intors acasa pentru a-si da aici ultima suflare, la 11 aprilie 1868.
O viata traita in slujba lui Dumnezeu si a semenilor. Sfantul Ierarh Calinic este un marturisitor, un model, un exemplu de vietuire in lume, insa fara a imbratisa catusi de putin duhul lumii. Un om care ne-a invatat ca, iubind randuiala aspra, postul si rugaciunea, se pot birui cele ale firii. Multe minuni a savarsit acest sfant prin indelunga rugaciune si postire, incredintandu-ne ca numai asa este placut Domnului. A fost canonizat in anul 1955, in vremea Patriarhului Justinian. A fost iubit in popor in vremea vietuirii sale, iar astazi mii de credinciosi trec pragul frumoasei Manastiri Cernica pentru a se inchina sfintelor sale moaste.
Cine nu a pus o rugaciune la racla sa? Cate mame nu si-au spus durerea? Cati nu si-au gasit raspuns cu ajutorul sau? Sfantul ne asteapta si ne poarta rugaciunile catre milostivul Dumnezeu. Sa-l rugam si noi cu toata nadejdea: De Dumnezeu purtatorule, parintele nostru Calinic, povatuitorule al calugarilor, podoaba cuviosilor si lauda arhiereilor, ajutatorule al celor din nevoi si facatorule de minuni! Cu nevointele tale, chip de sfintenie te-ai aratat, iar acum cu ingerii in ceruri te veselesti; cu care roaga pe Milostivul Dumnezeu sa ne daruiasca noua pace si mare mila. (Bianca Sarbu)

duminică, 7 aprilie 2019

Astazi este ultima zi de CONCURS ! Participa si tu!

Flori salbatice din Romania - o istorie botanica, o noua expozitie la MNAR

https://www.daciccool.ro/timp-liber/evenimente/9493-flori-salbatice-din-romania-o-istorie-botanica-o-noua-expozitie-la-mnar

Muzeul National de Arta al Romaniei impreuna cu Societatea Romana a Artistilor Botanici organizeaza expozitia de pictura Flori salbatice din Romania - o istorie botanica, in perioada 12 aprilie – 5 mai 2019, la Salile Kretzulescu ale muzeului. Privind florile salbatice intre arta si stiinta, expozitia ofera sansa intalnirii cu lucrari de valoare din patrimoniul MNAR de la pictori impresionisti precum Grigorescu, Andreescu si Satmari si pana la exponenti ai fauvismului, precum Tuculescu.  
Vor fi expuse peisaje si naturi statice care vorbesc despre frumusetea si unicitatea florei salbatice a Romaniei. Alaturi de aceste lucrari de referinta, expozitia reuneste lucrari botanice ale Angiolinei Santocono, din patrimoniul muzeului botanic al Gradinii Botanice D. Brandza din Bucuresti. Totodata, va fi prezentat, pentru prima data in Romania, albumul regal The Transylvania Florilegium, realizat de Fundatia caritabila a Printului de Wales si lansat in 2018 la Londra.
Conceptul expozitional pleaca de la sintagma florile salbatice, intre arta si stiinta, si urmareste punerea in valoare a ambelor valente. De la investirea cu simboluri in Antichitate la compozitii ample renascentiste si, mai tarziu, la un gen de sine statator, florile sunt unul din subiectele preferate ale pictorilor din toate timpurile. In Romania, regasim recurenta peisajului si a naturilor statice in care flora salbatica este un mediator intre om si natura, intre domestic si salbatic, intre controlat si spontan.
Frumusetea  artei botanice vine din planta in sine – analiza si observarea ei, prin care pot fi remarcate evolutiile vegetatiei si modul in care aceasta a fost – sau nu - influentata de actiunea umana. In Romania, preocuparea pentru arta botanica se manifesta mai ales prin opera Angiolinei Santocono. Picturile artistei sunt realizate in acuarela, cuprinzand in jur de 5.500 de specii de specii. In traditia artei botanice practicate in Europa Occidentala, plantele sunt reprezentate, de cele mai multe ori, in marime naturala, pe un fundal neutru. 
Din 1964, picturile Angiolinei Santocono stau la baza expozitiei permanente a Muzeului Gradinii Botanice din Bucuresti, ca material educativ si initiere in flora bogata a spatiului romanesc.
Acest proiect este organizat cu sprijinul BASF.
Expozitia va fi deschisa in perioada 12 aprilie - 5 mai 2019 la Salile Kretzulescu.
Program de vizitare: miercuri-duminica, orele 10.00 -18.00.
Pretul biletului de acces: 10 lei. 
Gratuit: prima miercuri din fiecare luna.
Mai multe detalii gasiti pe www.mnar.arts.ro.

Recomand cu drag !

» Mereu produse noi
» Promoții permanente, reduceri
» Posibilitate urmărire comandă
http://perdeleconfectionate.ro/