Dacă spune Sfânta Scriptură, e adevărat. Şi noi vedem asta acum cu
copiii care au fost în stradă sau care sunt în orfelinate. Cei cu care
lucrez eu vin din stradă şi au păcatele părinţilor pe care le-au
„moştenit”, le-au învăţat şi le-au perfecţionat. Ce putem face? Cum se
rupe acest mecanism care pare un blestem? Prin binecuvântare. Cum se
opreşte păcatul? Prin iertare. Copilul care vrea să se elibereze de
povara păcatelor părinţilor trebuie să-şi ierte părinţii şi să se roage
pentru iertarea lor.
În primul rând un părinte care a făcut păcate, a făcut păcat faţă de
mine. Eu trebuie să spun: „Tata a tăcut păcate faţă de mine, dar eu,
Doamne, vreau de la Tine puterea să-l iert. Te rog iartă-l!”. Tata o
bătea pe mama, acesta este un păcat, m-a rănit pe mine, mi-a fost frică,
mi-a rănit copilăria, mi-a rănit viaţa. Tata a băut, a tăcut păcat
pentru mine, l-am urât, l-am judecat, m-a complexat, râdeau copiii de
mine în sat, am suferit. „Doamne, iartă-l pe el” şi împacă-te cu tatăl
tău în tine, urând păcatul din el şi iertând suferinţa pe care ţi-a
pricinuit-o. Un copil e rupt lăuntric atunci când îşi urăşte părinţii.
Părinţii sunt prezenţi în noi, în trupul nostru, în celula noastră, (cu
ADN-ul, cum spune ştiinţa), în felul nostru de a vedea viaţa şi oamenii.
Păcatul omului îşi pune pecetea pe trup, pe relaţii, pe toată viaţa
lui. Ei, părinţii sunt în noi mai mult decât ne dăm noi seama. E nevoie
să ne eliberăm de robia moştenirii păcătoase. Şi ne putem elibera numai
prin iertare. Nu există altă cale de vindecare decât iertarea. Să nu ne
amăgim că am iertat, pentru că am uitat. Până nu-mi voi vindeca celula
de păcatul meu, care e ura împotriva celui care mi-a făcut rău, cu
puterea iubirii şi iertării lui Hristos Dumnezeu. Mulţi oameni scapă de
boli grave împăcându-se cu părinţii, iertând.
Cunosc un tânăr care avea un tată alcoolic şi nu putea să se împace
cu el. Într-o noapte, de înviere, era pregătit pentru împărtăşanie şi
tatăl său se îmbătase în seara aceea, vorbise urât despre Biserică şi
despre înviere şi despre el că se face popă şi că e prost, că nu există
Dumnezeu. Şi atunci el l-a zgâlţâit, l-a cam împins, aproape că l-a
lovit. Şi a venit disperat la mine şi a zis: „Ce să fac? Nu mă mai pot
împărtăşi!”. Şi am zis: „Copile, cum să nu poţi să te împărtăşeşti? Păi,
ce zice Mântuitorul? Du-te şi te împacă cu cel care are ceva împotriva
ta şi vino la altar. Du-te şi cere iertare tatălui tău”. „Imposibil! În
primul rând că el m-a supărat Pe mine”. „Tu fă porunca! Du-te şi te
împacă cu el, du-te şi cere-i iertare că l-ai zgâlţâit. Puteai să rabzi.
Şi după aceea te duci şi te spovedeşti repede la părintele”.
Asta era în Sâmbăta Mare la ora Şase. S-a dus acasă şi la ora opt a
venit la mine transfigurat. A zis “Doamnă – eram încă în învăţământ – vă
mulţumesc, mi-am găsit tata. Când i-am zis „tată, iartă-mă” m-a luat în
braţe, a început să Plângă”. A descoperit că-şi iubeşte tatăl şi că
tatăl îl iubea; dar pentru că tatăl ştia că fiul îl dispreţuieşte pentru
toată mizeria lui, devenea şi mai rău şi mai abuziv, simţea nevoia să-l
lovească. Fiul nu putea să-l iubească pentru că îl confunda cu răutatea
pe care o vedea, nu putea să vadă dincolo. Dar a făcut porunca
Mântuitorului cu ce-a avut, cu voinţa, formal, n-a simţit nevoia să-i
ceară iertare. A crezut însă în nebunia cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta
este credinţa noastră. Şi Dumnezeu a tăcut o minune. Şi face mereu,
trebuie doar să vrem.
Monahia Siluana Vlad
u
Am fost să mă tund. 