miercuri, 15 martie 2023

Sanatatea fizica si cea mentala sunt una si aceeasi.


 "De multe ori se întâmplă să ne întrebăm oare de ce mă doare? că nu m-am lovit! Să mă culc ok și să mă.trezesc cu o durere de gat, spate, etc.
Ei bine, durerea nu este neapărat din cauză fizica. Ea poate fi și pe fond emotional.
Dar de unde știu care ar putea fi cauza? Și cum mă pot vindeca?. Uleiurile esențiale nu fac altceva decât ne ajută sa identificam și să rezolvam aceste emoții ca apoi sa ne vindecam singuri. Cum s-au mai spus și aici pe grup, uleiurile nu vindeca, nu tratează, ele susțin procesul de vindecare.

In continuare voi incerca sa va fac, poate, să găsiți emoția care cauzează acea afecțiune, care pentru mine uneori mi se pare imposibil. Desigur emoțiile pot fi multe și o emoție poate determina una sau mai multe afecțiuni.

Ce spune locul durerii despre ceea ce simti.

Poate ati observat ca persoanele bolnavicioase sunt de obicei si persoane negativiste.

Desigur, nu e usor sa fii fericit cand esti mereu bolnav sau ai dureri. Citind, documentandu-ma sunt de parere ca emotiile sunt cele care cauzeaza durerile – si nu invers.

Cum afecteaza stresul corpul?
Ca reactie la stresul psihologic sau la anumiti factori de stres fizic, se declanseaza un proces inflamatoriu.


Dupa cum ni se spune și pe acest minunat grup și după cum multi am citit sau chiar experimentat, o durere fizica actioneaza ca un semnal de alarma care indica faptul ca mai sunt probleme emotionale nerezolvate si traume la nivelul sistemului nervos.”


✴️Durerile de cap.
Durerile de cap si migrenele pot fi declansate de factorii de stres din viata de zi cu zi. Pot indica faptul ca o anumita situatie este coplesitoare pentru minte.

Cand apare o astfel de durere de cap, respira si incearca sa te relaxezi. In acest sens te ajută foarte mult emoționalele.

✴️Durerile de gat.
Ai vreodata senzatia ca o persoana iti "sta in gat"? Ei bine, chiar asa si este! Durerile de gat arata ca nu poti ierta o persoana, sau pe tine insuti. Te poate ajuta, pe lângă alte uleiuri, forgive(și numele sugerează).

In loc sa te lasi stapanit de resentimente si manie, fa-ti o lista mentala cu lucrurile bune pe care le stii despre acea persoana, sau despre tine. Ideea este sa incepi in mod constient sa ierti.

✴️Durerile de la nivelul umerilor.
Durerile de umeri sunt deseori insotite de o senzatie de greutate pe piept. Acestea indica faptul ca duci o povara emotionala. De aici si zicala “cocosat de griji”. In ajutor îți vine Console, aromatouch.

Fa un masaj si incearca sa gasesti o solutie pentru problema ta, in loc sa o porti cu tine. Poti vorbi cu un prieten, cu un membru al familiei pentru a capata o alta perspectiva asupra problemei si a invata sa fii proactiv.

✴️Dureri in partea superioara a spatelui.
Daca ai dureri in partea de sus a spatelui, probabil ca simti lipsa unui suport emotional. Deseori, acest sentiment este insotit de dureri de umeri. Poate ca nu te simti iubit sau poate iti reprimi propria ta iubire. In ajutor îți vine Peace.

Va trebui, atunci sa cauti modalitati prin care sa poti primi, dar si oferi, dragoste.

✴️Dureri lombare.
Durerile lombare sunt deseori asociate cu grijile de ordin financiar. Dar, ca si durerile din partea de sus a spatelui, pot fi si un semn ca duci lipsa de sprijin emotional. Poate ca nu iei deciziile cele mai bune in plan financiar. In acest sens îți vine in ajutor Motivate

✴️Dureri la nivelul coatelor.
Durerile de la nivelul coatelor au legatura cu rezistenta opusa schimbarilor din viata. Daca iti simti bratele rigide, este posibil sa nu fii suficient de flexibil. Daca nu le simti suficient de puternice, incearca sa-ti reevaluezi limitele si telurile in viata. In acest sens îți vine in ajutor balance, motivate.

Gandeste-te la nevoile tale si la felul in care te poti adapta la nevoile celor din jurul tau. Cand inveti sa nu mai fii la fel de rigid sau de flexibil, vei descoperi ca e mult mai usor sa te bucuri de viata.

✴️Dureri de maini.
Mainile sunt cele pe care le intinzi spre ceilalti si cu care intri in contact cu ei. De aceea, durerile de maini pot indica faptul ca nu intinzi suficient de mult mainile catre familie si prieteni. Adaptiv este un aliat nemaipomeint

✴️Dureri la nivelul soldurilor.
Soldurile sunt esentiale pentru mobilitate. Daca iti este frica de miscare sau te opui schimbarii, pot sa devina dureroase. Astfel de dureri pot insemna si ca eviti sa iei decizii. In ajutor îți poate veni intune, serenity.

In loc sa-ti faci griji, scrie avantajele si dezavantajele fiecarei optiuni si ai incredere ca vei lua decizia corecta. Poti face si o lista cu lucrurile care te ingrijoreaza si motivele, pentru a le depasi si a merge inainte.

✴️Dureri de genunchi.
Durerile la genunchi pot insemna multe lucruri, cum ar fi refuzul de a merge inainte, dar pot fi si un semn de ego nemasurat. Te poate ajuta cher, elevation.

Daca te lauzi oricui te asculta, fii mai rezervat. Incearca sa faci cateva acte de voluntariat pentru a invata sa fii si umil.

Nu uita ca esti un simplu muritor si singura persoana pe care trebuie sa o impresionezi esti tu insuti.

✴️Dureri la gambe.
Durerea de gambe poate fi declansata de gelozie si resentimente. Gaseste aspecte pozitive din viata si personalitatea ta. Te pot ajuta balance, adaptiv

Nu uita ca gelozia actioneaza in sensul opus celui pe care-l doresti. In loc sa te compari cu altii, concentreaza-te pe a-ti construi o viata de care sa fii mandru.

✴️Dureri la glezne.
Durerile de glezne pot indica faptul ca te privezi de placerile vietii. Indiferent prin ce treci, intotdeauna poti gasi si modalitati de a-ti face cate o mica placere. Te poate ajuta Motivate

Fa o baie, gateste-ti ceva bun sau fa-ti timp pentru activitatea ta preferata. Fa-ti timp pentru tine, chiar daca numai pentru cateva ore.

✴️Dureri ale talpilor.
Cand te simti deprimat, poti avea dureri in talpi. Negativismul pe care-l absorbi pe parcursul zilei te poate face sa simti ca mergi pe bucati de sticla sfaramate. Te poate ajuta console, adaptiv.

❗❗❗Nu uita, insa, sa renunti la ceea ce nu-ti foloseste si nu absorbi parerile si frustrarile altora. Cauta micile bucurii ale vietii, indiferent de forma sub care vin!

Cu cat iti dezvolti mai mult bucuria interioara, cu atat iti va fi mai usor sa iti vindeci trupul. Sanatatea fizica si cea mentala sunt una si aceeasi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor