Sinaxar 13 August

 

În aceasta luna, în ziua a treisprezecea, pomenirea mutarii moastelor Preacuviosului Parintelui nostru Maxim Marturisitorul.

Sfântul Maxim a trait pe vremea raucredinciosului împarat Constans al II-lea Pogonatul (641 - 668), nepotul lui Iraclie, si era filozof desavârsit. Împodobindu-se cu întelepciunea, toate avutiile sale lasându-le fratelui sau, s-a facut monah. Iar vazând cum crestea eresul monotelitilor (adica al celor ce marturisesc o singura voie în Domnul nostru Iisus Hristos), s-a aprins de dumnezeiasca râvna, si s-a dus la Roma, unde a înduplecat pe Sfântul Martin, papa Romei, ca sa adune un Sinod local, si sa-i anatematizeze pe cei care cugetau acel eres, împreuna si pe începatorul lui. Si a alcatuit Sfântul Martin si carti împotriva acelui eres. Iar împaratul fiind înstiintat de aceasta, a trimis ca sa-l aduca în cetatea Constantinopolului, si l-a înfatisat înaintea judecatii sale. Iar sfântul pe ereticii ce se adunasera acolo i-a rusinat cu cuvântul adevarului pe toti biruindu-i. Dupa aceasta a fost izgonit în Tracia, taindu-i-se mâna dreapta si limba. De acolo, împreuna cu doi ucenici ai sai a fost trimis în partile Laziei, însa si acolo cu Duhul lui Dumnezeu marturisea si scria; fiindca se spune ca dupa taierea limbii i s-a facut cu minune dumnezeiasca limba la loc si a vorbit curat cât a trait. Apoi, la adânca batrâneti, s-a dus catre Domnul. Iar pomenirea lui se face în ziua de 21 ianuarie.

Tot în aceasta zi, pomenirea celei de-a pururea si a tot fericitei împaratese Irina, ctitora a cinstitei Manastiri a Pantocratorului Mântuitorului Hristos, care primind sfântul si îngerescul chip s-a numit Xenia monahia.

Sfânta Irina s-a nascut la sfârsitul secolului al XI-lea si a fost fiica regelui Ladislau al Ungariei. La vârsta de 18 ani a venit la Constantinopol ca sotie a imparatului Ioan al II-lea (1105), fiul împaratului Alexis I Comnenul, cu care a avut opt copii.

Sfânta Irina a fost ctitora Manastirii Pantocrator (Muntele Athos), unde a si fost îmnormântata la moartea sa (1134), dupa ce s-a facut monahie sub numele de Xenia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Dositei ascultatorul.

Acesta a sihastrit în chinovia Avei Serida, ce era sub povatuirea Sfântului Dorotei, si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului si purtatorului de Dumnezeu Parintele nostru Dorotei de Gaza.

Acesta mai înainte a sihastrit în chinovia Avei Serida, aproape de Gaza; iar mai în urma si-a întemeiat manastirea sa, dupa savârsirea lui Ava Ioan, caruia îi ziceau "proorocul", si a ispravit tacerea cea desavârsita a marelui Varsanufie, si care cu pace s-a savârsit.

Viata sfântului Dorotei pe larg, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Simonos-Petras (Muntele Atos).

Scrisorile dushnicesti ale avilor Varsanufie si Ioan, in Filocalia româneasca.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Evdochia împarateasa, care cu pace s-a savârsit.

Viata sfintei împaratese Eudoxia (Evdochia), dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la manastirea Simonos-Petras (Muntele Atos)

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Parintelui nostru Serida, egumenul Manastirii din Gaza care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Coronat, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Tihon de Zadonsk, episcop de Voronej.

Viata sfântului Tihon de Zadonsk, mare sfânt rus din secolul XVIII, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Simonos-Petras (Muntele Atos).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Pomenirea Sfîntului Mucenic Ipolit

Sfîntul Ipolit a fost conducător militar şi comandat responsabil de supravegherea tuturor închisorilor din Roma. El s-a născut şi a crescut păgîn. Cînd Sfîntul Mucenic şi Arhidiacon Lavrentie a fost aruncat în închisoare, lui Ipolit i s-a poruncit personal de către împărat să îl păzească cu deosebire pe acest prizonier, Lavrentie. Aşa s-a făcut că Ipolit a văzut cu ochii lui cum Sfîntul Lavrentie i-a redat vederea orbului din naştere Lucillus, şi cum i-a vindecat pe mulţi alţii închişi acolo care erau bolnavi, şi care cu toţii au crezut astfel în Hristos. Atunci cînd şi Ipolit a primit Sfîntul Botez din mîinile Sfîntului Lavrentie, el a avut o vedenie pe care a povestit-o: "Eu am văzut suflete nevinovate petrecînd într-o mare fericire, în ceruri."

Ipolit l-a luat apoi pe Sfîntul Lavrentie acasă la el, unde Sfîntul Arhidiacon i-a botezat toată familia şi toată casa (cu totul nouăsprezece persoane, inclusiv bătrîna guvernantă Concordia). Cînd Sfîntul Lavrentie a fost tăiat pentru Hristos, Ipolit a luat noaptea trupul mucenicului, l-a înfăşurat într-un giulgiu, şi l-a îngropat cu cinste. Dar lucrul acesta a ajuns pînă la urmă la urechile lui Decius.

De aceea, în a treia zi după martiriul lui Lavrentie, Ipolit a fost şi el arestat şi adus înaintea împăratului Decius. El a refuzat cu tărie să se lepede de Hristos, şi pentru aceasta a fost bătut peste gură cu pietre. După aceasta, împăratul a poruncit ca Ipolit să fie dezbrăcat complet de haine şi biciuit cu scorpioane (bici din ştreanguri cu ghimpi, cu mîner curb precum coada unui scorpion).

Gol aflîndu-se înaintea împăratului, Ipolit i-a strigat: "Gîndeşti că m-ai dezbrăcat de haine, împărate, dar tu de abia acum ai început să mă îmbraci!" Ei l-au întins apoi la pămînt şi l-au bătut fără milă. Singurul răspuns pe care îl dădea Ipolit era mereu format din două cuvinte: Sînt Creştin. Cînd a auzit că toată casa lui Ipolit primise Sfîntul Botez, bestialul Decius a poruncit arestarea tuturor membrilor familiei şi a tuturor servitorilor.

Atunci bătrîna Concordia a zis către împărat: "Noi preferăm moartea împreună cu stăpînul nostru, cea onorabilă şi demnă, întru Credinţa Creştină, mai curînd decît să trăim acoperiţi de dezonoare cu tine, care eşti necurat." Pentru aceasta Concordia a fost ucisă prima, iar după ea şi ceilalţi optsprezece membri ai familiei şi casei lui, toţi sub ochii lui Ipolit. La urmă pe Ipolit l-au legat de un cal sălbatic care l-a tîrît în galop peste pietrele drumului pînă cînd mucenicul şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu.

Pomenirea Sfîntului Tihon de Zadonsk şi Voronej

Sfîntul Tihon s-a născut în anul 1724, într-o familie de ţărani simpli din satul Koroţk, în provincia Novgorodului. El s-a tuns în monahism la vîrsta de treizeci şi patru de ani. Dar marea lui evlavie, viaţa lui curată şi ascetă au atras atenţia ierarhiei asupra lui, şi astfel monahul Tihon a fost hirotonit în toate treptele preoţeşti, pînă a fi uns Episcop al Voronejului. El a păstorit ca episcop Biserica lui Hristos timp de cinci ani.

Slăbind însă cu sănătatea, el s-a retras din scaun, stabilindu-se la Mînăstirea Zadonsk. În anul 1783 el a adormit cu pace în această mînăstire, unde sfintele lui moaşte făcătoare de minuni odihnesc şi în ziua de azi.

Sfîntul Tihon a fost un mare ascet al Bisericii Ruse, un păstor de suflete cum rar s-a aflat, un puternic mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, şi autor de opere duhovniceşti de o mare frumuseţe şi putere. Sfîntul Tihon stă alături de marii Sfinţi Părinţi din vechime, prin înţelepciunea, nevoinţele şi sfinţenia vieţii lui. Avînd în vedere multele minuni care s-au lucrat la sfintele lui moaşte el a fost proclamat sfînt mai întîi de popor, apoi şi oficial de Biserica Rusă, la anul 1861.

Pomenirea fericitei împărătese Irina, care primind sfîntul şi îngerescul chip, s-a numit Xeni monahia

Fericita împărăteasă Irina a fost soţia împăratului Ioan Comnenul al Doilea (1118-1143), cunoscut şi sub numele de Kalo-Ioan - adică Ioan cel Bun. Printre multele şi minunatele ei fapte bune se numără şi aceea că a ctitorit slăvită Mînăstire a Pantocratorului din Constantinopol, întru care mai pe urmă s-a nevoit Sfîntul Ştefan Deceani.

Pomenirea Sfîntului Cuviosului Părintelui nostru Serida (Avva Serid)

Avva Serida a fost vestitul întemeitor al Marii Lavre de lîngă Gaza, în Palestina, cea de veşnică pomenire, întru care s-au nevoit mari Părinţi Sfinţi între care numim pe Sfinţii Varsanufie şi Ioan, Dorotei, Dositei şi mulţi alţii. Avva Serida s-a strămutat la locaşurile cele veşnice în veacul al şaselea, spre a vieţui întru bucuria cea veşnică şi negrăită a lui Hristos.

Cîntare de laudă la Sfîntul Tihon din Zadonsk

În coliba ţărănească un sfînt s-a născut,

Un suflet plin de al Ortodoxiei Duh:

Sfîntul Tihon Ierarhul a strălucit ca o stea

Şi pe lume o a învăţat dumnezeieştile taine:

Sfînta Scriptură cu evlavie să o citiţi,

Căci întru ea Se ascunde Dumnezeu;

El întru ea Se ascunde, şi prin ea Se descoperă.

Nici o carte din lume nu vă poate spune mai mult

Despre Dumnezeu sau despre voi

Decît Sfînta Scriptură.

Căci iată fără Dumnezeu voi pre Dumnezeu nicicînd

Îl veţi putea cunoaşte.

Zadarnic este pre Dumnezeu să-L căutăm

În afara lui Dumnezeu.

Dumnezeu ni Se dăruieşte nouă, pre cît este cu putinţă

Sufletelor noastre:

Marea toată nicicînd va putea încăpea

Într-o coajă de ou.

Sfînta Scriptură ne învaţă cum să ne mîntuim sufletele

De păcat, de moarte, şi de iadul cel veşnic.

Cel care se îneacă, de felul apei ce îl trage la fund

Nimic nu mai întreabă: cum e, şi din ce este făcută.

El un singur lucru voieşte: din acea apă să scape cu viaţă,

Şi de o stâncă tare să se prindă cît mai curînd.

Marea vieţii acesteia un zbucium de valuri este, pierzător;

Din mijlocul ei tu trebuie să cauţi mîntuire.

Nu vă amăgiţi cu zadarnice-ntrebări:

"Ce este viaţa?" şi "Din ce-i ea făcută?"

Ci gîndiţi-vă că mai tare decît pămînteasca vieţuire

E moartea,

Şi că ea ne aşteaptă pe toţi.

Deşartă-i vorbăraia ce trece drept cunoştinţă

Şi-ale noastre averi în urmă rămîn;

Iar trupurile noastre în haine scumpe-mbrăcate

Vor pogorî în mormînt.

Doar sufletul nostru e cel ce contează,

Pe el să ne luptăm a-l mîntui.

Dorind aceasta, să ne nevoim şi să zicem:

"Pre mine păcătosul mă miluieşte,

Hristoase Doamne, Fiul lui Dumnezeu!"

Cugetare

"Aduceţi slavă lui Dumnezeu, dar nu-i uitaţi nici pe oamenii Lui cei mari, adică pe săraci şi pe nevoiaşi, căci aceştia pot să facă foarte mult pentru voi, împreună cu Stăpînul Hristos."

Acestea sînt cuvintele ilustrului ascet rus din veacul al nouăsprezecelea, Părintele Nazarie, stareţul Mînăstirii Valaam. El a rostit aceste cuvinte către soţia unui oficial de rang înalt din oraşul Sankt-Petersburg care căzuse în dizgraţia Ţarului din pricina unor acuzaţii foarte grave aduse împotriva lui. Cel acuzat s-a îmbolnăvit de grijă în urma acestei situaţii şi, slăbănogit de boală, nu se mai putea ridica din pat.

Auzind că Părintele Nazarie se află la Sankt-Petersburg, soţia oficialului s-a grăbit să-l caute şi să-i împărtăşească nenorocirea care s-a abătut asupra lor, rugîndu-l pe Părintele Nazarie să se roage pentru soţul ei. "Ai vreun bănuţ la tine?" a întrebat-o Părintele. Femeia a scos tot mărunţişul ce îl avea la ea şi i l-a dat.

Apoi Părintele Nazarie a plecat. Mai pe seară a revenit şi i-a adus femeii veste îmbucurătoare: "Slavă lui Dumnezeu! Toţi cei apropiaţi Ţarului au făgăduit să mijlocească pentru voi." Femeia a gîndit fireşte că "cei apropiaţi Ţarului" sînt curtenii din anturajul Ţarului Alexandru Pavlovici; pe cînd părintele cel duhovnicesc se referea la cerşetorii de pe străzile Sankt-Petersburgului, cărora el le împărţise mărunţişul, şi pe care îi rugase să se roage lui Dumnezeu pentru bărbatul femeii care le trimitea banii.

La scurt timp după aceasta a ieşit vestea că Ţarul vrea să cerceteze din nou situaţia bărbatului femeii. Era tot ceea ce înaltul oficial îşi dorea. Cînd lucrul s-a clarificat şi nevinovăţia omului s-a dovedit, soţia lui a alergat la Părintele Nazarie ca să îi mulţumească. Atunci i-a zis Părintele aceste cuvinte: "Pentru aceasta pe Dumnezeu să Îl slăveşti, dar nici pe oamenii Lui cei mari să nu-i uiţi, adică pe săraci şi pe nevoiaşi, căci aceştia multă putere au, împreună cu Domnul şi Stăpînul Hristos."

Luare aminte

Să luăm aminte la marea putere a prorociei (I Regi 10):

La cum Samuel i-a prorocit lui Saul toate lucrurile care aveau să i se întîmple de-a lungul unei singure zile;

La cum Duhul lui Dumnezeu S-a pogorît şi asupra lui Saul, care a început să prorocească şi el.

Predică Despre cea mai mare prorocie a Prorocului Isaia

Iată, Fecioara va lua în pîntece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanuel (Isaia 7:14).

Această slăvită prorocie despre naşterea lui Dumnezeu din Fecioară a fost grăită de către Isaia - prorocul văzător de Dumnezeu - într-o vreme în care Ierusalimul zăcea cuprins de deznădejde.

Căci Cetatea Sfîntă era încercuită de armatele Siriei şi ale lui Efraim pînă chiar sub zidurile ei. Regele Ahaz şi locuitorii Ierusalimului, care nu aveau nici arme nici armată, zăceau într-o spaimă de moarte. Inima regelui şi a poporului tremura de spaimă în ziua aceea, precum tremură copacii pădurii din pricina vîntului (Isaia 7:2). Dar la ceasul celei mai cumplite deznădejdi Isaia a venit şi a stat înaintea regelui, şi i-a grăit lui cuvintele pe care Dumnezeu le pusese în gura lui: Fii liniştit şi nu te teme şi inima ta să nu se slăbească (Isaia 7:4).

Atunci i-a prorocit Isaia regelui Ahaz că duşmanii care se aflau sub zidurile cetăţii nu vor putea să îi facă nici un rău, şi că Ierusalimul nu va fi cucerit. Văzînd că regele Ahaz nu îl crede, Isaia l-a întrebat pe rege ce semn doreşte? Din cer sau de pe pămînt? Dar regele, tremurînd în continuare de spaimă, nu a voit să întrebe, ci a rămas cu încăpăţînare în disperarea lui.

Atunci prorocul i-a zis că Dumnezeu îi dă totuşi un semn, chiar daca el nu îl cere: Iată, Fecioara va lua în pîntece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel, care înseamnă Cu noi este Dumnezeu. Prorocia aceasta avea să se împlinească mult mai tîrziu, într-un viitor foarte îndepărtat, şi ea arăta izbăvirea întregii omeniri din primejdii şi disperare.

Dar de ce nu i-a dat Prorocul Isaia regelui Ahaz un semn atunci pe loc, care să-l convingă pe rege că va scăpa? Prorocia lui Isaia despre salvarea Ierusalimului, dată chiar în ceasul în care regele credea că totul este pierdut, a fost suficientă spre a arăta puterea lui Dumnezeu şi necredinţa regelui. Dar de ce tocmai în acel moment şi tocmai în acele împrejurări cumplite a prorocit Isaia despre Naşterea Mîntuitorului? El a făcut aceasta pentru că, la ceasul la care avea să se împlinească prorocia lui, omenirea va zăcea în acelaşi fel de deznădejde, asediat de aproape şi înconjurat de taberele demonice, întocmai cum s-a aflat Ierusalimul la timpul istoric în care a avut loc prorocia.

Dar oare a prorocit Isaia explicit că naşterea va fi din fecioară, iar nu simplu dintr-o femeie? Da, cu adevărat, Isaia a prorocit explicit naşterea din fecioară. Căci dacă ar fi fost vorba de o simplă femeie, atunci nu ar mai fi fost nici o minune, şi nici un semn minunat - au nu se nasc toţi oamenii din femei? Deci toată greutatea şi mărimea prorociei stă în cuvîntul Fecioara.

Astfel leagă Dumnezeu Cel Care toate le vede pe cele apropiate de cele depărtate, şi împlinind o prorocie acum, în prezent, întăreşte şi împlinirea unei a doua, într-un viitor îndepărtat. Emmanuel - Cu noi este Dumnezeu. El a mîntuit atunci Ierusalimul, ca un Dumnezeu nevăzut. Emanuel - Cu noi este Dumnezeu. El a mîntuit omenirea din aceleaşi primejdii mai tîrziu, ca Dumnezeu întrupat, ca Dumnezeu-Om născut din Preacurata Fecioară Maria şi din umbrirea Duhului Sfînt.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela Ce ai dat putere prorocilor să vadă de departe sfînt adevărul Tău, dă-ne şi nouă putere să îmbrăţişăm adevărul Tău care acum deja a venit,

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Ipolit, Episcopul Romei

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Ipolit, Episcopul Romei, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Carele lui Faraon...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veniţi să lăudăm cu cântări muceniceşti pe sfinţitul mucenic, privindu-l cum străluceşte, plin de lumină, cu harul cel de Dumnezeu luminat, pururea slăvind pe Hristos.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dându-ţi-se de către Hristos în grijă turma cea cuvântătoare, urmând Lui întocmai, părinte, ţi-ai pus sufletul pentru ea, vitejeşte înfruntând primejdia şi ai fost împodobit cu îndoită cunună.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu untdelemnul cel sfinţit al veseliei mai înainte fiind uns, din Porunca lui Dumnezeu, pecetluit ai fost şi cu ungerea muceniciei prin sânge, Sfinţite Mucenice Ipolit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rug nears a văzut Moise în Muntele Sinai; aceea te închipuia pe tine, Fecioară, Ceea ce nu ai fost arsă de Văpaia Dumnezeiescului Foc, când ai născut pe Dumnezeu.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Arcul celor puternici...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Miei cuvântători ai păstorit şi ca un miel te-ai jertfit înaintea oilor tale, urmând pe Arhipăstorul tuturor şi pe Mielul lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu lapte duhovnicesc, Sfinte Ipolit, ai adăpat pe păstoriţii tăi, în chip insuflat de Dumnezeu; şi ai băut paharul mărturisirii lui Hristos, cu bucurie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Îndrumând mulţimea luptă­torilor, te-ai supus la mucenicie, pentru dreapta credinţă, slăvind pe Unul Dumnezeu Tatăl, împreună cu Fiul şi cu Dumnezeiescul Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te Maică Neispitită de nuntă, Ceea ce ai încăput pe Dumnezeu Cuvântul în pântecele tău; şi ai născut Întrupat pe Cel Ce cuprinde toate.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Vestind mai înainte proorocul...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât de bogate şi de felurite sunt faptele cele bune ale vieţii tale! Pentru aceasta, Sfinţite Părinte Ipolit, ca un păstor şi mucenic ai fost cinstit de Dumnezeu veselindu-te întru El.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prinosul lui Abel l-ai întrecut; că ai adus lui Dumnezeu miei cuvântători; şi prin însuţi sângele tău, bucurându-te, ai stat înaintea Stăpânului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Gândul cel rău şi plin de defăimare al ereticilor, schimbându-l prin Duhul, fericite, din dragostea Stăpânului, te-ai făcut sfinţit mucenic ales.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dacă au văzut, îngerii, Fecioară Curată, că a ieşit din pântecele tău Fiul lui Dumnezeu, cu veselie grăiau: Mărire Naşterii tale, Stăpână.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Tu Doamne, Lumina mea...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu ai fost cu adevărat mucenic între preoţi şi între mucenici ierarh; şi cu haruri îndoite străluceşti, Sfinte Părinte Ipolit.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pietrele cele preţioase stră­lucesc în mijlocul aurului, Părinte Ipolit; iar în lumina ierarhiei tale se află strălucirea luptei tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Basmele elineşti şi nelegiuita rătăcire a evreilor tu le-ai înfruntat, cu harul cel Dumne­zeiesc, preaalesule între mucenici.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine Armă Neînfrântă te punem împotriva vrăjmaşilor. Pe tine Ancoră şi Nădejde a mântuirii noastre te-am câştigat, Dumnezeiască Mireasă.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Jertfit-ai Mântuitorului jertfă de laudă în Biserica cuvioşilor, ca un mijlocitor între Dumnezeu şi oameni; şi cu osârdie ai adus prinos sufletului tău, prin sânge.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mulţime de daruri de la Dumnezeu ai luat, prin Duhul, sfinţite mucenice, întru Dumnezeiasca deschidere a buzelor tale; şi te aduci jertfă pe tine însuţi, cu mulţumire murind.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cât de Dumnezeiască este adunarea luptătorilor tăi, Hristoase; a celor ce se desfătează chiar de pe acum de bunurile cele nădăjduite şi socotesc moartea mai dulce decât viaţa.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

O, Minune mai Uimitoare decât toate minunile! Că Fecioara zămislind în pântece, fără ispită bărbătească, pe Cel Ce toate le cuprinde, Nestrâmtorat L-a încăput.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Cel Ce ai mântuit în foc...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sclipirile cele muceniceşti şi preoţeşti, cel ce te-ai arătat mucenic sfinţit, luminezi pe cei ce strigă lui Hristos, acum, de pomenirea ta: Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Sfinţite Părinte Ipolit, văzând că stă în faţa ta, ca o răsplată preasfinţită a muceniciei, pe Cel Ce cunoaşte lămurit toate de mai înainte, bucuros ai strigat: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfântul Ipolit, care a suferit cu tărie chinurile muceniciei, din dragostea cea fierbinte cu îndrăzneală striga: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ţie, Ceea ce ai primit în pântece, fără de stricăciune şi mai presus de fire, pe Dumnezeu Cel Neschimbat, Care a petrecut cu oamenii, pentru milostivire, ne închinăm credincioşii, ca Maicii Domnului, Celei Binecuvântate.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Cel Ce S-a văzut în chip...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ce mare şi frumoasă este jertfa! Că păstorul cel bun ca o oaie se aduce pe sine jertfă, strigând lui Hristos: preoţi binecuvântaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Răsărit-a ierarhul strălucind în Biserica Ta, Hristoase, cu cununa muceniciei, strigând cu veselie: tineri lăudaţi, popoare preaînălţati pe Hristos întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Bucurându-se Sfântul Ipolit, mucenicul lui Hristos, de hotărârea cea ameninţătoare a morţii, striga: tineri binecuvântaţi pe Hristos, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Ceea ce a zămislit în chip de negrăit şi fără de sămânţă a născut Bucuria lumii, pe Hristos Dumnezeu: tineri lăudaţi-o şi preaînălţaţi-o întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Naşterea ta Nestricată...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un sfinţit mucenic prealăudat, cu îndoită lumină ai luminat Biserica lui Hristos şi veseleşti inimile celor ce te laudă pe tine. Pentru aceasta, după vrednicie, toţi te fericim.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipolit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izvorând Bisericii lui Hristos izvorul învăţăturilor, prea­fericite, aduci lui Hristos din sângiurile cele muceniceşti curgeri îmbelşugate. Pentru aceasta după vrednicie toţi te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Învăţatu-ne-ai, de Dumnezeu grăitorule, să ne închinăm unui Dumnezeu în Treime, Ziditorului tuturor făpturilor celor văzute şi celor nevăzute; şi te-ai împodobit cu cununa muceniciei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

A stat aproape de tine Îngerul strălucind şi cu scânteierile Fecioriei tale mai vârtos el însuşi luminându-se, că a uitat de mărirea sa. Pentru aceasta cu frică a strigat ţie: Bucură-te!

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Luceafăr pururea strălucitor te-ai arătat lumii, luminând cu Razele Dumnezeieştilor tale cuvinte mintea credincioşilor, Sfinte Ierarhe Ipolit. Pentru aceasta toţi, cu bucurie, săvârşim astăzi sfinţită şi Dumnezeiască pomenirea ta şi cu credinţă te cinstim pe tine.

sinaxar 12 august

 

 

În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Fotie si Anichit.

Acesti sfinti au trait si patimit în zilele împaratului Diocletian (304). Sfântul Fotie era nepot al Sfântului Anichit. Si facând Diocletian în Nicomidia cuvinte împotriva crestinilor, fiind de fata tot sfatul, si punând la mijloc multime de unelte de chinuri, se lauda ca va chinui pe cei ce vor chema numele lui Hristos, si ca va izgoni pe crestini din tot locul, si hulea foarte împotriva slavei Unuia-Nascut Fiului lui Dumnezeu. Fiind de fata si Sfântul mucenic al lui Hristos Anichit, nu s-a spaimântat de înfricosarile tiranului, ci s-a marturisit cu îndrazneala ca este crestin, ocarând ratacirea idolilor, si zicând ca sunt surzi si nesimtitori, cei ce se închina lor si-i cinstesc. Pentru aceste cuvinte a fost batut cu vine de bou, pâna când i s-a rupt carnea si i se vedeau oasele. Dupa aceea au dat drumul asupra lui unui leu, de care sfântul s-a spaimântat. Dar leul apropiindu-se de dânsul, se arata mai blând de cum ar fi fost o oaie, si ca si cum i-ar fi fost mila de sfântul, stergea ca si cu un burete cu piciorul sau cel drept, sudoarea ce curgea pe obrazul sfântului de frica. Atunci, mucenicul multumind lui Dumnezeu, la sfârsitul rugaciunii sale, s-a facut cutremur si de cutremur a cazut idolul lui Iraclie si s-a facut ca praful; si a cazut si o parte a cetatii Nicomidiei, omorând pe multi din elini. Pentru aceasta a fost mult chinuit, dar ramânând nevatamat, nepotul sau Fotie, a alergat la sfântul, îl îmbratisa, tata si unchi numindu-l. Iar împaratul a poruncit ca amândoi sa fie chinuiti în toate chipurile pâna ce vor muri. Si dupa multe chinuri, cei doi sfinti au fost bagati într-un cuptor cu foc si acolo îsi primira sfârsitul chinurilor si cununile biruintei, însa se spune ca, atunci când au fost scosi afara din cuptor, erau întregi, nefiind arsi de foc nici la par.

Viata sfintilor Mochie si Anichit dupa Sinaxarul Parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Pamfil si Capiton.

Sfintilor mucenici Pamfil si Capiton li s-au taiat capetele cu sabia in Oliurea, lânga Constantinopole.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosilor Serghie si Stefan, care cu pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Palamon, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doisprezece Mucenici cei din ostasii criteni, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Castor, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor treizeci si trei de Mucenici cei din Palestina, care prin foc s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Proloagele din 12 august

Luna august în 12 zile: pomenirea Sfinţilor Mucenici Fotie şi Anichit (+305)

         Aceşti Sfinţi Mucenici au pătimit pe vremea păgânului împărat Diocleţian şi erau din cetatea Nicomidiei; Anichit era slujbaş împărătesc, iar Fotie era nepotul lui. Stând însuşi împăratul, pe scaunul de judecată şi osândind pe creştini, Anichit, plin de dragoste pentru Hristos, a venit singur şi a mărturisit, cu îndrăzneală, credinţa sa. Împăratul a poruncit să i se taie limba şi, apoi, să fie dat fiarelor sălbatice ca să-l sfâşie. Sfântul nu s-a abătut de la credinţa lui, ci a primit osânda cu multă îndrăzneală. A fost întins pe o roată cu ţepuşe ascuţite şi, apoi, a fost aruncat într-o căldare cu plumb topit. Fotie, văzând puterea credinţei unchiului său, a mers, şi el, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, ocărând idolii păgâneşti. Împreună pătimind, unchiul şi nepotul au ruşinat, prin răbdarea lor, pe prigonitorii cei fără de suflet, până ce, cu voia lui Dumnezeu, au primit moartea, fiind arşi de vii. Şi aşa au primit sfârşitul chinuirii lor şi cununile biruinţei.

Întru aceasta zi, învăţătură a Sfântului Ioan Gură de Aur, 

pentru umilinţa sufletului

         Să stea scrise, întotdeauna, în gândul tău, tainele acelea despre înfricoşătoarea a celei de a doua veniri, adică: Judecătorul cel înfricoşător, şezând pe scaun, cărţile deschise, faptele cele ascunse ce se vor vădi, desfrânările, furturile, jafurile, lăcomiile, hulele, clevetirile, invidiile, războaiele, batjocurile. La acestea toate să te gândeşti, iubitule. Încă, şi la acestea să iei aminte: răul cel clocotitor al focului nestins, mulţimi nenumărate de îngeri, care stau înainte, împrejurul Tronului, şi tot neamul omenesc întrebat şi dând răspuns de cele făcute, drepţii despărţindu-se de cei păcătoşi. Şi, pe scurt, să zicem şi cele ce se vor întâmpla drepţilor atunci. Că blândeţile, dreptatea, înţelepciunea, milostenia, alinarea, răbdarea în primejdii şi toată ceata faptelor bune avându-le, acestea îi vor duce în Împărăţia Cerului. Precum rădăcina tuturor acestora este postul, asemenea şi rădăcina tuturor acelora este saţiul. Şi nu se cade a grăi de rău despre omul drept. Iar cei ce blestemă şi urăsc pe robul lui Dumnezeu, greşesc asupra lui Hristos. Că sufletul cel ce place oamenilor şi doreşte slavă de la ei, nu va vedea Împărăţia Cerurilor, chiar şi lucruri bune de ar face. Prin trei lucruri poate tot sufletul să se lipească de Dumnezeu: sau prin căldura credinţei, sau prin frica de Dumnezeu, sau prin învăţătura Domnului. Vârful faptelor bune este a răbda cu bucurie minciunile şi clevetirile, fiindcă, cel cu adevărat smerit cu gândul, nu se tulbură când este asuprit, nici nu se răzbună pentru că este asuprit, ci primeşte clevetirea, ca şi când ar fi adevărată. Şi nu se îngrijeşte a se certa cu oamenii, că l-au clevetit, ci îşi cere iertăciune. Iar unii şi-au pus şi nume de batjocură, măcar că ei nu erau asemenea oameni. Iar când vei voi să faci începătură la lucrul lui Dumnezeu, socoteşte, mai întâi, că nu ai de trăit veşnic în lumea aceasta, că nădejdea numai în viaţa aceasta, slăbeşte mintea. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Fotie şi Anichit

Troparul Sfinţilor Mucenici Fotie şi Anichit, glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmos: Adâncul Mării Roşii...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Răbdând durerile trupului, prealăudaţilor, cu preaputernica credinţă a cugetului, cu bucurie v-aţi mutat la viaţa cea fără de durere, rugându-vă pururea pentru noi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dumnezeieştile arme ale credinţei îngrădindu-te, Sfinte Anichit, vitejeşte ai mers spre împletirea vrăjmaşilor celor fără de trup; şi cu puterea cea dumnezeiască, ai prăpădit taberele acestora.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te de dumnezeiască înţelegere, ai ruşinat bârfirea ritorilor şi mintea cea neiscusită a elinilor; şi pe tine cu totul te-ai dat spre pătimire, Mărite Mucenice Anichit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară şi mai înainte de naştere şi după naştere cu adevărat te-ai arătat, Preacurată. Căci, mai presus de cuvânt, ai născut pe Dumnezeu, Cel Ce a încununat pe sfinţii mucenici care au pătimit.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Se veseleşte de Tine...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ajutorul lui Hristos biruind oştirile vrăjmaşului, ai primit cunună de biruinţă, Mucenice Anichit, purtătorule de chinuri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii lui Hristos n-au purtat grijă de trup ca de un lucru stricăcios, ci cu minte vitejească au suferit chinurile cele cumplite.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Umplându-vă de apele cele făcătoare de viaţă, înţelepţilor mucenici, cu curgerile sângiuirilor voastre aţi făcut să înceteze curgerile cele tulburătoare ale înşelăciunii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Domnul, Cel Ce locuieşte în ceruri, S-a sălăşluit în pântecele tău, Născătoare de Dumnezeu şi a gonit de la noi toată înşelăciunea.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Ridicat pe Cruce...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinzându-vă de dragostea lui Dumnezeu, cu osârdie aţi intrat în văpaia focului, rămânând nearşi cu roua Duhului, nebiruiţilor mucenici şi dumnezeieştilor mijlocitori pentru sufletele noastre.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Prin multe feluri fiind chinuiţi, pătimitorii s-au lepădat de trup, căci cu toată mintea priveau spre Dumnezeu, Care prin credinţă le dă lor răbdare.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte turnuri prea tari ale dreptei credinţe aţi surpat zidurile vrăjmaşului şi v-aţi făcut cetăţeni ai Cetăţii celei dumnezeieşti, mucenicilor, grăind: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nu aţi dormitat, mucenicilor, cu dormitarea păgânătăţii, ci cu dumnezeiască priveghere, prin dar aţi ridicat la lumina cunoştinţei de Dumnezeu pe cei ce dormitau totdeauna în moarte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca o frumoasă ai născut Maică Fecioară preacurată, pe Cel frumos, Care preafrumoşi a arătat pe mucenicii care tare au pătimit şi au risipit necredinţa.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

De mulţimea de bătăi fiind omorât trupul tău, Sfinte Mucenice Anichit, cu cuviinţă ţi-ai pricinuit viaţa cea neîmbătrânitoare şi nemuritoare, preafericite.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Te-ai arătat nemistuit de focul cel arzător, Sfinte Mucenice Fotie părtaşule al luminii celei dumnezeieşti şi fiu adevărat al zilei celei neapuse.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii cei măriţi, cu tot sufletul dorind de veselia celor vecuitoare, au lepădat cu totul cele trecătoare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cine poate a tâlcui taina ta, stăpână de Dumnezeu Născătoare? Căci pe Dumnezeu în chip de negrăit L-ai născut mai presus de minte şi de cuvânt.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Schingiuit fiind fără de milă ai fost înălţat pe lemn, lepădând greutatea omorârii, ai fost îmbrăcat din cer cu podoabă dumnezeiască, Sfinte Mucenice Anichit.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Când erau tare legaţi sfinţii, au rupt legăturile înşelăciunii şi cu dumnezeieştile lanţuri ale suferinţei şi ale răbdării, au sugrumat pe părtinitorul întunericului.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte mari luminători v-aţi arătat, luminând toată făptura cu strălucirile tămăduirilor şi cu razele nevoinţelor celor dumnezeieşti, purtătorilor de chinuri, ai lui Hristos viteji.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Peste legile firii, Preacurată, ai născut pe Adevăratul dătător al Legii, pe Care roagă-L să miluiască sufletul meu, cel biruit de legea păcatului şi să mă mântuiască.

 

CONDAC

Glasul al 2-lea

Podobie: Cele de sus căutând...

Pe dumnezeieştii ostaşi să-i lăudăm, credincioşii; perechea Slavei lui Hristos cu cântări să o cinstim; şi ca pe nişte propovăduitori tari ai bunei cinstiri şi iubitori de Dumnezeu cu adevărat, toţi iubitorii de nevoinţă în laude de cântări să-i încununăm pe dânşii.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii lui Avraam...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Săvârşind lupta cea străină, măriţilor, ca adevărat străini v-aţi arătat de cugetările trupului şi împreună cetăţeni cu îngerii şi împreună moştenitori cu Hristos, mucenici cei cu nume mare.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu suferinţa şi cu răbdarea aţi biruit vrăjmăşiile tuturor vrăjmaşilor celor fără Dumnezeu; şi făcându-vă străluciţi cu durerile, v-aţi mutat către lumina cea neapusă, pururea pomeniţilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Prealăudaţii mucenici făcându-se biserică Treimii Celei mai presus de zei, vitejeşte au surpat la pământ stâlpii şi bisericile celor fără de Dumnezeu şi către Biserica cea cerească s-au mutat, bucurându-se.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca o mai desfătată decât cerurile, mai presus de minte ai primit pe Cuvântul Cel Ce nu încape nicăieri, Care în lărgimea vieţii celei dumnezeieşti aduce pe cei ce călătoresc pe calea cea strâmtă, Preacurată Fecioară.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Mâinile întinzându-şi...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Minte vitejească arătând, înţelepţilor, de năvălirile fiarelor nu v-aţi înspăimântat, de fierberile căldărilor nu v-aţi înfricoşat, nici de tăierile mădularelor şi nici de chinuri, grăind: Toate lucrurile, lăudaţi pe Domnul.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Patimile credincioşilor vindecaţi prin patimile voastre, sfinţilor, închipuind patima cea fericită şi bolile le curăţiţi şi goniţi duhurile cele cumplite, grăind: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Preafrumoasă doimea pătimitorilor a mărturisit pe Treimea Cea nezidită şi cu adevărat a făcut să piară tabăra cea nenumărată a vrăjmaşilor şi s-a împreunat cu mulţumirile cele înţelegătoare, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preasfântă Fecioară, care ai născut pe Sfântul Dumnezeu, Cel Ce cu darul a încununat pe sfinţii mucenici, izbăveşte-ne şi ne sfinţeşte pe noi, care cu osârdie cântăm: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Iată a strălucit ziua cea strălucită şi purtătoare de lumină şi plină de dar a dumnezeiescului Mucenic Fotie şi a Sfântului Anichit, luminând pe toţi cei ce cinstesc într-însa pătimirile lor, cele cu raze luminoase.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-v-aţi ca nişte jăratec, arzând toată materia răutăţii; arătatu-v-aţi ca nişte cinstiţi miei, de bunăvoie fiind înjunghiaţi şi Mielului, Cel Ce ridică păcatele lumii, aducându-vă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Rănile voastre, purtătorilor de chinuri şi patimile şi durerile şi răbdarea cea mai presus de minte şi luptele şi săvârşirea cu bună slăvire mărindu-le, astăzi toţi ne veselim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorii de chinuri cei frumoşi, cu cuvioşie, ca nişte trandafiri, au înflorit în văile muceniceşti şi înmiresmează în Duhul inimile celor dreptcredincioşi, pierzând înşelăciunea cea răutăcioasă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Luminează-ne pe noi, Fecioară, care ai născut Lumina cea neapropiată; umple-ne de veselie şi de bucurie şi de dumnezeiasca cunoştinţă pe noi, cei ce cu inimă curată şi cu minte drept credincioasă, te fericim pe tine.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Purtătorilor de chinuri, prin răbdarea celor cumplite surpând înălţările vrăjmaşilor, v-aţi sălăşluit în ceruri bucurându-vă, Sfinte Fotie, pururea Mărite şi Fericite Anichit. Pentru aceasta, sunteţi fericiţi în veacul veacului, rugându-vă lui Hristos pentru noi cei ce săvârşim pomenirea voastră.

 

SEDELNA Praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...

În Muntele Taborului schimbându-Te la Faţă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe cât s-a putut ai arătat ucenicilor Tăi strălucirea Slavei Tale celei dumnezeieşti. Cu aceea, luminându-ne şi noi, Te lăudăm pe Tine, Unule Cel neschimbat şi fără de moarte, Doamne şi cu credinţă grăim către Tine: Slavă, Hristoase, Împărăţiei Tale.

Sfântul Ioan Maximovici, Cinstirea Maicii Domnului în tradiția ortodoxă

 

https://drive.google.com/file/d/0B1nkrrhpOA-YdTBab3NBbUQyV0k/view?resourcekey=0-IygVXbnXB-vCU-Ajjxd39g

„Apostoli de la margini, adunați-vă aici, in satul Ghetsimani, îngropați trupul meu, iar Tu, Fiule și Dumnezeul meu, primește duhul meu.”(Svetilna praznicului)

 

Părintele Iachint Unciuleac: Cuvânt la Adormirea Maicii Domnului

 „Apostoli de la margini, adunați-vă aici, in satul Ghetsimani, îngropați trupul meu, iar Tu, Fiule și Dumnezeul meu, primește duhul meu.”(Svetilna praznicului)

Iubiți credincioși,

Cu un glas ca acesta, a chemat oarecând Maica Domnuluipe cei doisprezece slăviți Apostoli, ce vesteau în toată lumea pe Hristos, ca să o petreacă pe ultimul ei drum de pe pământ. Cu un glas ca acesta, ne chemă Stăpâna noastră și pe noi, credincioșii, ca să ne adunăm o dată pe an la un loc, pentru a cinsti praznicul Adormirii ei cu smerite rugăciuni și cântări de laudă. Și ecoul acestui glas a răsunat adânc în sufletele noastre și ne-a ndreptat astăzi pașii pe cărarea cea mult umblată a sfintelor biserici, umplându-ne inimile de negrăită bucurie duhovnicească. Și iată cum s-a mutat de pe pământ Preasfânta Fecioară Maria:

După înălțarea Sa la Cer, Mântuitorul a încredințat pe Preacurata Maica Sa celui mai iubit ucenic al Său, Sfântul Ioan Evanghelistul. În casa acestul Sfânt Apostol, a petrecut Maica Domnului timp de cincisprezece ani până la slăvita sa mutare, fiind nelipsită de la toate adunările Sfinților Apostoli, de la rugăciunea cea sobornicească și de la agape.

Unii Sfinți Părinți mai adaugă că Maica Domnului a propovăduit o vreme Evanghelia lui Hristos în Insula Cipru, în Efes și în Sfântul Munte Athos. Iar către sfârșitul ei, retrăgându-se iarăși în Ierusalim, a petrecut numai în post, în milostenii și sfinte rugăciuni pe care obișnuia să le facă singură în grădina Ghetsimani, acolo unde S-a rugat cu sudori de sânge Preaiubitul ei Fiu.

Pe când era odată la rugăciune, apropiindu-i-se vremea adormirii ei, i s-a vestit de către Gavriil, cu trei zile mai devreme, că a sosit ceasul mutării sale la dulcele ei Fiu, Iisus Hristos. Bucurându-se nespus, a alergat mai întâi la rugăciune în Ghetsimani, apoi, mulțumind pentru toate lui Hristos, s-a întors la Ierusalim, să gătească toate cele de îngropare. A chemat îndată pe rude, pe prietene și pe văduvele ce se hrăneau în casa sa, le-a vestit apropiata ei mutare de pe pământ și, după ce le-a învățat multe cuvinte de folos, mângâindu-le inimile sfășiate de întristare, a început a-și găti patul. În ceasul acela, s-a făcut, fără de veste, un vuiet mare și cutremur și îndată s-au văzut nori luminoși în jurul casei, care aduceau de peste tot pe slăviții lui Hristos Apostoli. Și, înțelegând pricina aducerii lor în Ierusalim, îndată s-au umplut de mare întristare, văzând pe Maica Domnului – singura lor mângâiere – că se duce din cele de aici. Apoi, mult mângâindu-i și pe ei și îndemnându-i să vestească peste tot Evanghelia lui Hristos, îndată s-a luminat fața ei, iar casa s-a umplut de bună mireasmă. Și, în clipa aceea, a adormit Maica Domnului nostru Iisus Hristos, dând tuturor celor bolnavi vindecare de orice suferință.

După ce s-au împărțit multe milostenii la cei săraci și s-au dat la două văduve veșminte ale Maicii Domnului – brâul și cu omoforul, așa cum singură poruncise – tot norodul, ținând făclii în mână, a pornit cu acel sfințit pat către satul Ghetsimani, unde era gătit mormântul ei. Pe cale, s-au făcut multe vindecări de boli cu cei binecredincioși. Numai unui evreu necredincios, care se grăbea să răstoarne de pe pat trupul Maicii Domnului, i s-a adus aspră pedeapsă pentru îndrazneala sa, tăindu-i-se mâinile cu sabia de către un înger.

Dar, îndată crezând, a fost iarăși vindecat împreună cu toți cei de un gând cu el. Ajungând la mormânt, i s-a uns trupul cu miresme și, înfășurându-se cu giulgiu de in, s-a așezat înlăuntru și s-a pus o lespede de piatră la ușa mormântului. După trei zile, venind și Apostolul Toma din India, a dorit să vadă măcar trupul Maicii Domnului, ca să se mângâie și el puțin. Dar, o, minune! Desfăcându-se mormântul, nu s-a mai aflat trupul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ci numai singure giulgiurile, căci trupul ei a fost mutat cu totul la cer de Domnul nostru Iisus Hristos, unde de-a pururea stă mijlocind înaintea Preasfintei Treimi, pentru mântuirea sufletelor noastre.

Și, astfel, s-au risipit iarăși Apoatolii, fiecare la ale sale. Iar când se mai adunau împreună la Ierusalim la agape, puneau pe scaunul din mijloc, unde stătea mai înainte Maica Domnului, o bucată de pâine, în amintirea ei, ce se chema „panaghia”, adică, „partea Maicii Domnului”. La sfârșitul mesei, înălțau acea bucată de pâine în sus, întru pomenirea sdormirii ei, apoi cu toții gustau din ea, ca dintr-o pâine cu totul sfințită.

Iubiți credincioși,

Astăzi s-a mutat de pe pământ cortul cel ceresc, tronul cel de heruvimi, scaunul Fiului lui Dumnezeu. Astăzi, a adormit roaba Domnului, Maica Domnului Nostru, Mama întregii omeniri. Astăzi, s-a despărțit de cele pământești cea mai sfântă ființă omenească, cea mai binecuvântată între femei, cea mai devotată mamă!

Astăzi, s-au închis ochii cei mai limpezi, care au văzut atâtea taine și au slobozit atâtea izvoare de lacrimi. Astăzi, a tăcut limba cea mai neobosită în rugăciuni, care a vorbit de atâtea ori cu îngerii, care a dat nume Fiului lui Dumnezeu și a descoperit taine negrăite. Astăzi, s-au așezat pe piept mâinile cele mai nevinovate: de Fecioară și de Maică, ce au legănat cu sârguință pe Hristos, care s-au înălțat de atâtea ori la rugăciune, care s-au binecuvântat cu atâtea minuni și milostenii. Astăzi, a încetat să bată inima celei mai desăvârșite mame, în care au încăput atâtea taine, atâtea bucurii și lacrimi, atâtea săltări de veselie și lovituri de sabie!

Astăzi, s-a învăluit cu giulgiu fața aceleia care a umbrit cu milă fața întregii omeniri. Astăzi, s-a mutat cu pace aceea care a împăcat prin Hristos pe om cu Preamilostivul Dumnezeu. Astăzi, a intrat întru odihnă aceea care a liniștit inimile și sufletele omenești. Astăzi, s-a rupt o floare – cea mai frumoasă din câte au fost pe pământul acesta. Astăzi, s-a scuturat un trandafir, s-a mutat un crin la cer – crinul dumnezeieștii feciorii. Astăzi, s-a luat dintrre noi Maica Dumnezeului nostru, mijlocitoarea mântuirii noastre, acoperământul sufletelor noastre, candela cea veșnic aprinsă, Fecioara cea pururea vie, comoara cea nefurată, rugul cel nemistuit de foc, lâna cea plină de roua Duhului Sfânt. Astăzi, s-a luat de la noi podoaba Nazaretului, Bogăția Bisericii, Apărătoarea creștinătății, Biserica cea mai de taină, chivotul dumnezeirii, cămara cea încuiată, ușa cea nedeschisă de minte de om, muntele cel netăiat de înțelepciunea cuvântului. Astăzi, s-a înnoit casa lui Dumnezeu, astăzi, s-a închis cartea cea scrisă cu slove de foc, astăzi, s-a luat de pe pământ vasul Duhului Sfânt în care nu apă, nu hrană, nici mană cerească s-a pus, ci însăși văpaia Dumnezeirii s-a odihnit, fără a se arde, fără a se mistui. Astăzi, a adormit cu pace Mijlocitoarea tuturor creștinilor, Îmbărbătarea Apostolilor, Nădejdea cea bună a preoților, Acoperitoarea călugărilor, Hrănitoarea sărmanilor, Mângâietoarea văduvelor, Primitoarea străinilor, Alinarea bolnavilor, Încununarea fecioarelor, Veselia pruncilor, Bucuria tuturor mamelor. Astăzi, s-a mutat de pe pământ la cer Maica Domnului și Mama sufletelor noastre, aceea care va rămâne în veci și Maică, și Fecioară, și pentru toți Mijlocitoare. Pe aceasta, o laudă cu lacrimi Petru, pentru aceasta grăiește Pavel, pentru mutarea ei suspină Apostolii, pentru adormirea ei se tânguiește Ierusalimul, suspină micul Nazaret, plâng sărmanii și orfanii, mamele și fecioarele și toți săracii pământului. Dar, în același timp, pe aceasta o laudă îngerii în ceruri, o cinstesc heruvimii și serafimii, o odihnesc puterile de sus, o slăvesc creștinii de jos, o preamărește Biserica cu alese rugăciuni și cântări de laudă. Aceasta înțelegând-o toată zidirea lui Dumnezeu, în decursul celor douăzeci de veacuri, s-a silit să cinstească pe Maica Domnului cu tot ce păstrează în ea mai curat, mai sfânt, mai de preț. Florile și-au adus podoaba lor: crinii – aroma, trandafirii – petalele, busuiocul – mirosul. Păsările și-au adus cântecul lor nevinovat, soarele – razele cele de foc, luna – gingășia ei, cerul – zările albastre, codrii – tăcerea lor, munții – singurătatea, văile – murmurul izvoarelor, câmpiile – aroma florilor, iar marea – freamătul valurilor. Culorile și-au adăugat și ele frumusețea, iar oamenii – darurile lor. Cântăreții, dregându-și glasul, au cântat Fecioarei Maria cele mai alese melodii; pictorii, amestecându-și vopselele, au împodobit sfintele ei icoane și biserici cu cele mai mișcătoare culori. Preoții i-au înălțat cele mai alese rugăciuni, cele mai frumoase imnuri, cele mai deosebite slujbe. Căci ei i se cuvin cele mai frumoase, cele mai alese cântări, cele mai de preț podoabe, cele mai curate inimi de fecioare, de mame, de creștini.

Se cade, dar, ca nici noi, credincioșii, să nu lipsim de la praznicul cel luminat al Adormirii Născătoarei de Dumnezeu. Veniți, deci, frați creștini de pretutindeni, nu în satul Ghetsimani, ci în Biserica lui Hristos, ca să împodobim praznicul Stăpânei noastre cu smerite cuvinte de laudă și cântări duhovnicești. Veniți, râvnitorilor apostoli care încă vă trudiți pentru Evanghelia lui Hristos, ca să petrecem pe ultimul ei drum pe Maica Dumnezeului nostru. Veniți, smeriților călugări, ca să petrecem împreună la mormânt pe Apărătoarea sufletelor noastre. Veniți, cinstitelor femei și voi, adevărate mame, care v-ați sfințit mâinile cu nașterea de fii și v-ați împodobit casa cu zâmbet de copii ca, într-un cuget, să lăudăm adormirea cele mai sfinte femei. Veniți și voi, neîntinatelor fecioare și toți cei ce trăiți în sfântă curăție, ca să sărutăm cu lacrimi pe aceea care a fost și Maică și a rămas de-a pururea Fecioară. Veniți toți și toate, mici și mari, tineri și bătrâni, simpli și învățați, cu toții siliți-vă să împodobim praznicul Adormirii Maicii Domnului cu tot ce avem în sufletele noastre mai bun, mai sfânt, mai luminat. Și cei fierbinți la suflet, și cei căldicei la un loc adunați-vă. Și cei îndestulați, și cei flămânzi, la aceeași masă așezați-vă. Și cei ce ați postit, ca și cei ce nu ați putut posti în Postul Maicii Domnului din același ospăț duhovnicesc gustați. Și cei mângâiați, și cei întristați, și cei mulțumiți, și cei necăjiți, și cei ce simțiți bcurii în suflet, ca și cei ce purtați lacrimi în ochi, cu toții veniți, ca împreună să ne rugăm, să lăudăm și să prăznuim Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Niciunul din fiii Bisericii să nu lipsească. Nici rob, nici slobod, nici mic, nici mare, nici păcătos, nici vrednic. Și, împreună cu voi, aduceți Stăpânei noastre daruri alese și de preț – nu aur, nici argint, nu podoabe de mărgăritar, nici haine scumpe, nici fețe împodobite, nici inimi pline de îngâmfare. Ci aduceți împreună cu voi inimi pline de fapte bune, suflete stăpânite de dragostea lui Hristos, cugete îmbrăcate în veșmânt de smerenie, gânduri îngrădite cu sfânta rugăciune, ochi senini împodobiți cu lacrimi, mâini sfințite prin milostenie, brațe binecuvântate cu nașterea de fii, limbi dăruite cu cântări duhovnicești, trupuri împodobite cu neîntinata feciorie, fețe senine de creștini. Căci acestea sunt podoabele noastre. La acestea, adăugați incă și credința cea vie ce vă stăpânește, dragostea care vă călăuzește, râvna mântuirii, bucuria inimii, sinceritatea, umilința, căldura Duhului Sfânt. Fiecare din noi să aducă câte ceva. Iar cel care nu are nimic cu ce împodobi icoana Adormirii Maicii Domnului sa-i dăruiască măcar o mică rugăciune, o metanie, un cuvânt bun sau cel puțin un singur fir de floare să așeze sub icoana ei și acest mic dar poate face mai mult decât cei doi bănuți ai văduvei.

Iubiți credincioși,

Sunt mai bine de douăspreece ore de când clopotele vestesc praznicul Adormirii Maicii Domnului, de când ușile bisericii sunt deschise și sânii ei plini de credincioși, de când stranele răsună de duioasele cântări ale Prohodului însoțite de rugăciuni și cuvinte de laudă. Dar, pentru a dobândi întotdeauna ajutorul și mijlocirea Preasfintei Stăpâne de Dumnezeu Născătoare ce se roagă neîncetat pentru noi Preasfintei Treimi, nu ne este de ajuns numai atât. Este neapărată nevoie să urmăm, după putere, și pilda vieții ei. Altminteri, fără folos vor rămâne rugăciunile noastre, fără ecou cântările, fără valoare cuvintele noastre de laudă, fără sens buchetele de flori pe care le așezăm cu grijă sub icoana Maicii Domnului.Dealtfel, ne este cunoscut că omul, în toate împrejurările vieții sale, simte nevoia unor mijlocitori care să-l sprijine, să-l îmbărbăteze, să vorbească pentru el. Poate fiecare dintre noi am fost mânați de nevoie să batem la ușa cuiva care ne-ar putea face bine. Știți ce fior ne stăpânește atunci, cu câtă greutate urcăm treptele casei, cu câtă emoție batem la ușă, cu câtă înfrigurare așteptăm dinăuntru un răspuns și, dacă ni se deschide ușa, cu câtă încetineală pășim pragul și începem a ne spune păsul inimii. Ba, de multe ori, ieșim ieșim de acolo fără să aflăm ceea ce căutăm. Dacă am avea un prieten să mijlocească la ușă și la inima aceea, de multe sudori, emoții și lacrimi am fi scutiți și mult mai degrabă ni s-ar îndeplini cererile noastre! Tot așa și în viața creștină. Nu putem merge pe urmele lui Hristos, nu ne putem împărtăși din bucuria slavei Lui dincolo de mormânt fără să avem mijlocitori care să se roage pentru noi, care să vorbească în locul nostru, care să bată pentru noi la ușa miostivirii lui Dumnezeu. Și aceștia sunt toți sfinții din cer, începând cu Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioara Maria. Așadar, pentru a dobândi ajutorul ei cel puternic în necazuri, în boală, în supărări, în tot felul de ispite, trebuie să urmăm cu multă evlavie pilda vieții ei. Maica Domnului este adevărată pildă de smerenie, de rugăciune, de milostenie, de feciorie, de ascultare, de dragoste, de mamă devotată. Să urmăm, deci, în toate, Maicii Domnului nostru. În rugăciune, cât mai mult stăruiți; de Biserică, niciodată nu vă depărtați; cu toți oamenii, fără deosebire, trăiți în dragoste și pace. De săraci, nu vă îngrețoșați; de naștere de fii, niciodată nu vă lepădați; fecioria și curăția, ca pe cele mai alese flori să le păziți. De ură, de răzbunare, de judecăți și ceartă, în toată viața să fugiți; în boli fiind, nu slăbiți; în ispite căzând, nu vă pierdeți; în sărăcie ajungând, nu cârtiți; pe patul de moarte zăcând, nu deznădăjduiți, ci, neîncetat rugându-vă, cereți mila și ajutorul Maicii Domnului.Sănătoși fiind, cercetați pe cei din suferință; îndestulați de pâine, nu uitați de săracii lui Hristos. Pace în suflet având și în casa dumneavoastră, împăcați pe cei certați, liniștiți pe cei tulburați și mare plată în cer veți dobândi prin mijlocirea Stăpânei noastre. Pe lângă toate acestea, nu uitați că înaintea noastră se află o ușă încuiată pe care, vrând noi sau nevrând, va trebui odată să o deschidem. Este ușa morții. Și numai Dumnezeu știe ce ni s-a gătit dincolo. Dar, de vom urma vieții cele curate a Apărătoarei noastre, vom dobândi și în ceasul acela înfricoșător mijlocirea ei și așa vom trece pragul acestei vieți cu multă nădejde și pace în suflet. Cu niște îndemnuri ca acestea, întoarceți-vă la casele dumneavoastră, acolo unde vă așteaptă toți cei dragi, acolo unde vă așteaptă bucuriile și lacrimile vieții, suferințele și încercările familiei, acolo unde vă așteaptă sapa, furca suau condeiul cu care vă câștigați pâinea cea de toate zilele și nu uitați de pilda vieții Maicii Domnului, nici de sfaturile Bisericii. Și, pentru ca să ne arătăm recunoștința față de Stăpâna noastră, să facem început de fapte bune chiar din ziua aceasta. Să începem cu sfânta rugăciune, pe care Maica Domnului a iubit-o atât de mult. Întorcându-ne, așadar, pe cale, să zicem fiecare din noi, în cugetul nostru, o mică rugăciune către Apărătoarea noastră, după râvnă și putere. Un acatist, un paraclis, o cântare de laudă sau măcar să rostim de mai multe ori cuvintele acestea: „Bucură-Te, cea plină de Dar, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!”

Amin.

Extras din cartea Mari duhovnici români despre Maica Domnului

Părintele Cleopa Ilie: Cinstirea Maicii Domnului

 

Părintele Cleopa Ilie: Cinstirea Maicii Domnului

Dumnezeu primeşte pe om la pocăinţă până la ultima lui suflare, dacă se întoarce din toată inima şi cinsteşte pe Maica Domnului.

Să aveţi mare evlavie către ea că fericită este casa şi familia care are în casă icoana Maicii Domnului.

În fiecare zi să citiţi acatis­tul şi paraclisul ei.

Dacă nu ar fi Maica Domnului în ceruri, lumea asta s-ar fi pierdut de două mii de ani. Ea pururea stă în genunchi şi se roagă Preasfintei Treimi. Ea este a patra faţă duhovnicească din ceruri.

Ştiţi oare cine este Maica Domnului?

Împărătea­sa Heruvimilor, împărăteasa a toată făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu, uşa luminii, uşa vieţii, uşa cea încuiată prin care n-a trecut nimeni, decât Domnul nostru Iisus Hristos. Ea este scară către cer, cădelniţă dumnezeiască, biserică a Preasfântului Duh. Maica Domnului este mireasa Tatălui, maica Cuvântului şi biserica dumnezeiescului Duh.

Câtă milă o să aibă Maica lui Dumnezeu de cei care au cinstit-o pe ea şi au lăudat-o! Şi câtă urgie o să vină peste cei ce n-au crezut în sfinţenia ei! Ce-o să facă sectele care hulesc pe Maica Domnului? La icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe, vezi cerul şi pământul. Domnul reprezintă cerul, este mai presus de ceruri şi Maica Domnului reprezintă pământul. Ea este din neamul nostru. Braţele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii Heruvimilor şi ai Serafimilor.

Ea ţine pe Cel ce a făcut cerul şi pământul şi toate cele văzute şi nevăzute. Ea este mama noastră, care are milă şi de săraci şi de văduve. Pururea se roagă Mântuitorului pentru iertarea păcatelor noastre.

Ne vorbeşte parintele Cleopa, volumul 3.

PS Justinian Chira: Adormirea Maicii Domnului

 

Dacă viaţa Maicii Domnului a fost sfântă, moartea ei a fost dumnezeiască. Moartea Maicii Domnului n-a fost moarte, ci o adormire lină.

Ceea ce a născut pe „Domnul vieţii” n-a fost cutremurată de umbrele morţii, pentru că, dincolo de acestea, vedea cum Hristos, Fiul ei, o aştepta plin de lumină şi bucurie, spre a o aşeza la dreapta Sa, după cuvântul psalmistului, ce zice: „Stătut-a Împărateasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină prea aurită şi înfrumuseţată” (Ps. 44: 11).

Într-un amurg, Arhanghelul Gavriil din nou este trimis către „Cea plină de dar”, ca să-i aducă veste îmbucurătoare că peste trei zile va fi chemată la Fiul ei. Inima de mamă tresări de bucurie la această veste.

Odată cu vestea adusă, arhanghelul îi dădu o stâlpare de finic strălucitoare, zicându-i: „Prea Sfântă Stăpână, Maica Domnului şi Dumnezeului nostru Hristos, pregăteşte-te, că, iată, Fiul tău va veni înconjurat de cetele îngereşti, ca pe tine, care în braţe L-ai purtat, la ceruri să te ridice. Bucură-te, că de acum vei petrece de-a pururi întru Împărăţia Fiului tău. Pe tine, moartea nu te va stăpâni. Preacuratul tău trup nu va fi dat hrană viermilor, ci va fi preaslăvit cu şederea de-a dreapta lui Hristos. De acolo, te vei ruga întruna pentru tot neamul omenesc. Tu vei fi de acum maica orfanilor, ocrotirea văduvelor, povăţuitoarea fecioarelor, bucuria scârbiţilor şi limanul înviforaţilor”.

Ridicându-se atunci Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, se duse în Muntele Măslinilor şi căzu în genunchi, acolo de unde Fiul său se înălţase la ceruri, îşi ridică mâinile, rugându-se: „Fiul meu prea iubit, care Te-ai pogorât din cer şi Te-ai întrupat din mine, ia-mă cu Tine. Ajunge-mi străinătatea, ajunge-mi despărţirea de Tine. Zis-ai că unde vei fi Tu, acolo va fi şi cel ce-Ţi va sluji Ţie. Aşadar, unde eşti Tu, Fiul meu prea iubit, acolo mă învredniceşte să fiu şi eu; că inima mea e arsă de dorul Tău.”

Şi spune o veche istorie că, atunci când Maica Domnului se ruga, minunat lucru se făcea: codrul suspina adânc, iar copacii se plecau cu vârfurile la pământ, de câte ori Prea Curata se închina.

Pogorându-se apoi Fecioara din munte, se duse la casa sa, unde Apostolii Ioan şi Petru o aşteptau, învăţând noroadele.

La împlinirea celor trei zile vestite de înger, un nor cuprinse pe toţi apostolii ce erau răspândiţi la propovăduirea Evangheliei şi de la margini îi adună dintr-o dată în sătucul Ghetsimani, la casa Sfântului Apostol Ioan, unde era Maica Domnului. Era printre ei şi Pavel, alesul lui Hristos, dimpreună cu Timotei, iubitul lui fiu. Era şi Ierotei cel minunat, cu Dionisie Areopagitul şi toţi cei şaptezeci de ucenici ai Domnului.

Puterea Duhului Sfânt îi strânsese, ca să fie de faţă la plecarea Maicii Domnului. Singur Toma lipsea şi acum ca şi la arătarea Domnului Hristos după Înviere. El era departe, spre răsărit, în întunecatele ţinuturi ale Indului; şi rânduiala lui Dumnezeu a fost ca el să întârzie şi de data aceasta, ca prin el să fie arătate lucrurile lui Dumnezeu.

După ce Maica Domnului îi văzu adunaţi pe toţi, cu duioşie le zise: „Astăzi, fraţilor, Fiul meu mă cheamă la El. Gavriil, cel ce mi-a adus vestea naşterii, acela mi-a adus şi solia chemării mele la ceruri. Mulţumesc Fiului meu, că v-a adunat pe toţi, ca înainte de plecare, aici pe pământ, să ne mai vedem o dată”.

Atunci, cu lacrimi, ridicându-se Ioan, zise: „Stăpână Născătoare de Dumnezeu, Fiul tău cel iubit, mângâierea noastră, S-a suit la ceruri, lăsându-te pe tine, nouă, alinare. Acum, ne laşi şi tu, dar cui ne laşi? Pe cine vom mai avea, aici, pe pământ, dulce povăţuitoare, noi, fiii lacrimilor tale, ce suntem ocărâţi de oameni şi urâţi de popoarele pământului?”

Prea Curata Fecioară, mângâindu-i, zise:

„Nu vă mâhniţi, fiii mei, pentru mutarea mea, că măcar de mă voi şi muta de pe pământ, de voi nu mă voi despărţi, nici de toţi cei ce mă vor chema în necazurile lor, ci voi fi neîncetată mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu pentru tot neamul creştinesc. De aceea, nu plângeţi, ci mai degrabă vă bucuraţi, pentru că, dacă până acum v-am mângâiat pe voi, de acum, din împărăţia Fiului meu, voi cuprinde în rugăciunile mele pe toţi fiii pământului. Pentru aceasta, fiii mei, grijiţi-vă de mărturisiţi, luminaţi şi îndreptaţi lumea cea rătăcită, doar cumva veţi putea-o aduce întru Împărăţia Fiului meu. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletului nu-i pot face nimic”.

Acestea şi altele multe zicând Preacurata, cu faţa luminoasă se aşeză pe pat între lumânările care ardeau.

Atunci, deodată, o lumină dulce umplu casa şi coruri de îngeri suiau şi coborau, cântând cântece de preamărire lui Dumnezeu. Din mijlocul luminii, Hristos, îmbrăcat în slavă, înconjurat de Heruvimi şi Serafimi, primi sufletul Preaiubitei sale Maici.

Aşa, cu multă slavă , adormi Maica Domnului, iar apostolii îi petrecură cu ochii sufletul până sus, în împărăţia cerească. Aşezând apoi preacuratul său trup pe năsălia împodobită şi înconjurată de lumânări, cu ramuri de finic aduse de înger înainte, cu slăvite cântări, porniră spre mormânt. Dar zavistnicii iudei văzând slăvirile ce se aduceau Maicii Domnului, se umplură de întunecată ură şi răutate şi năvăliră, ca să ucidă pe apostoli şi trupul Fecioarei să-l batjocorească. Însă puterea lui Dumnezeu îi opri. Un nor alb înconjură întreaga ceată a apostolilor şi creştinilor.

Din nor, cântece dulci de îngeri se auzeau şi, împreună cu ale apostolilor, răsunau până departe, peste ceata fioroasă, ca o adiere caldă, înmiresmată, a unui vânt primăvăratic. Mulţi hulitori ai Maicii Domnului, fură atunci loviţi cu orbirea, alţii îşi sfărmară capetele de zidurile cetăţii, iar unul cu numele Afoniu, se repezi prinzând cu mâinile patul pe care era trupul Fecioarei, ca să-l răstoarne.

Dar, minune: un arhanghel nevăzut îi reteză mâinile amândouă, lucru pe care văzându-l hulitorii, se cutremurară şi, umplându-se de frică, cu lacrimi se căiau de răutatea lor şi strigau: „Robi ai lui Hristos, miluiţi-ne pe noi!” Atunci, oprindu-se apostolii cu trupul Maicii Domnului, Petru, ridicând glas, strigă:  „Fraţilor, noi nu vă putem face nimic, ci numai Cel răstignit de voi. Credeţi în El şi pe Sfânta Sa Maică cinstiţi-o, ca pe Născătoarea de Dumnezeu. Atunci puterea lui Hristos, pentru rugăciunile Preasfintei Maicii Sale, va lumina ochii voştri şi cei sufleteşti, ca şi pe cei trupeşti, tămăduindu-vă toate rănile voastre.”

Răspunseră atunci iudeii, cu lacrimi: „Credem că Iisus Hristos este Mântuitorul lumii, Cel vestit de prooroci. Noi şi mai înainte am ştiut că El este Fiul lui Dumnezeu, dar, din zavistie întunecându-ne, n-am voit să mărturisim mărirea lui Dumnezeu şi I-am rânduit cu nedreptate moartea. Ci El, cu puterea dumnezeirii, înviind a treia zi, ne-a umplut de ruşine pe noi toţi, hulitorii Lui. Sârguitu-ne-am să ascundem Învierea Lui, dând bani străjerilor; dar n-am putut, fiindcă slava Lui a străbătut pretutindenea. Iar pe Preacurata Sa Maică, cine, cu mintea întreagă fiind, nu o va cinsti? De aceea, de acum închinându-ne lui Hristos ca lui Dumnezeu, cinstim şi pe Preacurata, ca pe mama noastră, a tuturor.”

Sfinţii Apostoli bucurându-se de întoarcerea celor rătăciţi, cu glas mare preamăriră pe Dumnezeu. Apoi, luând pe cel cu mâinile tăiate şi pe cei cu vederea pierdută precum şi pe alţi mulţi bolnavi, orbi, şchiopi şi îndrăciţi, îi apropiară de trupul Fecioarei şi îndată dracii cu înfricoşate strigate fugiră, orbii îşi primiră vederea şi toate bolile se vindecară de către Maica tuturor scârbiţilor. Lui Afonie, i se lipiră mâinile din nou, rămânând doar un semn roşu în dreptul tăieturii. Cu toţii preamăriră pe Dumnezeu şi pe Preacurata Sa Maică, întru cântări pornind spre mormântul pregătit.

Aşezând sfântul trup în groapă, ziceau: „O, minune, cine poate să fi văzut, sau cine să fi auzit ceea ce noi vedem şi auzim astăzi:

Împărateasa tuturor, în ce chip zace fără suflet!

Maica vieţii, în ce chip zace moartă.

Tu, Fecioară, eşti prorocia proorocilor.

Ţie ţi se închină îngerii, te cinstesc oamenii şi sfinţii te măresc.

Bucură-te, dar, şi te veseleşte, căci Domnul este cu tine şi, pentru tine, cu noi! Dimpreună cu Gavriil, te mărim, cu îngerii, te slăvim, cu proorocii, te lăudăm.

Avacum pe tine te-a văzut ca pe un munte cu umbra deasă, că tu eşti umbrită de Duhul Sfânt.

Daniil pe tine te-a văzut ca pe o piatră din care fără sămânţă bărbătească S-a născut Împăratul Cel tare, Domnul nostru Iisus Hristos.

Pe tine te-a văzut dreptul Iacov ca pe o scară pe care din ceruri Dumnezeu S-a coborât.

Bucură-te, Fecioară, că Ghedeon ca roua curată te-a văzut.

Deşi Fecioară, fiică şi Împărăteasă, Isaia Maica lui Dumnezeu te numeşte, Ezechil poartă încuiată, iar toţi proorocii pe tine te-au proorocit.

Ci, noi cum îţi vom zice, Fecioară?

Zice-ţi-vom rai, că tu ai crescut floarea nestricăciunii, pe Domnul Hristos, care a umplut sufletele oamenilor de cerească mireasmă.

Zice-ţi-vom Maică, pentru că ai născut cu adevărat pe Împăratul tuturor, pe Hristos.

Zice-ţi-vom cer, că tu ai strălucit soarele cel drept.

Deci, te bucură, Fecioară, şi te du în curţile cele iubite, şi-ţi adu aminte de seminţia ta, ca şi de noi, seminţia lui Adam.

Mijloceşte pentru noi către Fiul tău, ca să ne învrednicim să dobândim mântuirea. Du-te, Fecioară, de pe pământ la cer, din cele putrede, întru cele neputrede, din scârbele acestei lumi, întru veselia Împărăţiei cerurilor.

„Cântaţi, îngeri, lăudaţi, prooroci, preamăriţi, arhangheli, pe Maica Împăratului ceresc, sfeşnicul luminii, care este mai înaltă decât cerul şi mai curată decât soarele, mijlocitoarea creştinilor şi folositoarea neamului nostru” (Cazania din 15 august).

După ce aşezară preacuratul trup în mormânt nou, săpat în stâncă, îl acoperiră cu o lespede mare de piatră, rămânând acolo trei zile şi trei nopţi, toată ceata credincioşilor, cu apostolii împreună, petrecând în cântări şi psalmi de laudă.

După trei zile, soseşte şi Apostolul Toma, care la adormire nu se învrednicise a fi de faţă. Adus fiind de nor la Ghetsimani, cu degrabă alergă la mormânt şi, plângând, se rugă să fie dată la o parte piatra de pe uşa mormântului, ca şi el să vadă pe cea plină de dar: „Au, doar, nu sunt şi eu apostol? Au nu primeşte Dumnezeu mărturia mea, ca şi pe a celorlalţi? Rogu-vă, dar, să deschideţi mormântul, ca să mă închin şi eu măcar sfântului ei trup, dacă la sfânta sa adormire n-am fost vrednic să fiu de faţă”.

Cuprinşi fiind atunci de milă, ceata apostolilor se sfătui să deschidă mormântul spre mângâierea lui Toma. Dar când luară piatra de pe uşa mormântului, îl găsiră gol.

Trupul cel fără de prihană al Maicii Domnului, peste care se revărsase focul Duhului Sfânt şi din care se întrupase Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, nu putea fi atins de viermi şi nici de putrezire. Moartea nu avea putere asupra acestui trup care niciodată nu a fost umbrit de păcat. Ci trupul trecător al Maicii Domnului, ca şi trupul Fiului Său, a devenit nemuritor. Trupul firesc a devenit duhovnicesc, după cum ne spune Scriptura (I.Cor. 15: 44). Trupul Maicii Sale, Domnul cu puterea Lui l-a înălţat la cer şi l-a aşezat de-a dreapta slavei Sale, aşa cum a proorocit psalmistul, când a zis: „Şezut-a Împărateasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haina aurită şi preaînfrumuseţată... Pentru aceasta popoarele te vor lăuda în veac şi în veacul veacului” (Ps. 44:  11, 21).

Mormântul în care fusese aşezat trupul Maicii Domnului, când l-au deschis Sfinţii Apostoli, l-au găsit plin de o negrăită mireasmă, iar în jur, din când în când, se mai auzeau glasuri de îngeri ce preamăreau pe Născătoarea de Dumnezeu, zicând:

„Cuvine-se cu adevărat să te fericim Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită şi Prea nevinovată, şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.”

Abia acum au înţeles Sfinţii Apostoli şi, împreună cu ei, toţi creştinii ce se aflau de faţă, de ce Toma n-a fost adus de puterea lui Dumnezeu, la înmormântarea Maicii Domnului: ca el să fie martorul tuturor veacurilor că Maica Domnului a fost înălţată de către Fiul său cu trupul la cer.

Sfinţii Apostoli şi, după ei, toţi creştinii de atunci, de la început şi până astăzi, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, cu credinţă şi cu umilinţă cântă:

„Întru naştere, fecioria ai păzit, întru adormire, lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii şi, cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre.”

De-a lungul tuturor veacurilor, în faţa icoanei Maicii Domnului, toţi creştinii s-au rugat cu credinţă şi cu umilinţă, zicând:

„Împărăteasa mea preabună şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor şi ajutătoarea străinilor, bucuria celor întristaţi şi acoperământul celor necăjiţi, vezi nevoia mea şi necazul meu; ajută-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum vrei, că n-am ajutor afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin”

Episcop Justinian Chira , Viaţa Maicii Domnului