sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul 26 Noiembrie -Acatistul Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, ocrotitorul pruncilor

 Când venea boala aducătoare de moarte și mureau întruna pruncii, iar părinții rămâneau fără de copii, atunci câte maici chemau cu credință numele acestui Sfânt Stelian și zugrăveau sfânta lui icoană, iarăși dobândeau alți prunci, iar pe pruncii bolnavi îi scăpa de boală.

Cuviosul Stelian se naște dintr-o familie de buni creștini într-o vreme în care Răsăritul ortodox era frământat de prigoanele unor împărați ai Bizanțului dezlănțuiți pentru defăimarea sfintelor icoane. Atunci cad victime luptătorilor contra icoanelor numeroși ierarhi, teologi, preoți, călugări și credincioși. Părinții pruncului Stelian, oameni înstăriți, treceau însă printr-o altă durere, aceea a pierderii copiilor lor la scurtă vreme de la naștere.

Singurul rămas în viață a fost Stelian, către care se îndreaptă dragostea părintească împletită cu teama de a nu-l pierde. De aceea, el va crește cu o dragoste nestinsă pentru copii și cu milă pentru cei în suferință, căci lipsa fraților și surorilor din casa părintească va lăsa urme pentru tot restul vieții Cuviosului Stelian. Aplecat spre cele duhovnicești și îndrumat în permanență de părinți pe calea bisericii, drept mulțumire pentru darul vieții primite, Stelian va găsi în biserica din orașul său o a doua casă, iar în atmosfera religioasă din timpul slujbelor bisericești, adevăratul suflu al vieții sale. De aceea, rămânând orfan prin moartea celor doi părinți ai săi, va vinde toată agoniseala părintească, va împărți tot ce avea la săracii lui Dumnezeu, iar el se va îndrepta spre una din numeroasele mânăstiri care împodobeau, în vremurile de atunci, pământul creștin al Asiei Mici (Turcia de azi). Se va stabili așadar într-o asemenea vatră de trăire duhovnicească în provincia Paflagonia, în apropierea străvechii așezări creștine a Cezareei Capadociei, patria Sfântului Vasile cel Mare. Era o provincie muntoasă în care înflorea viața călugărească și pustnicească pe înălțimile munților sau în numeroasele peșteri. Unele din acestea, rămase pustii după năvala turcilor, păstrează până azi frumusețea picturilor creștine.

Într-o astfel de mânăstire se va adăposti și tânărul Stelian, făcând ascultare și urmărind îndeaproape sfaturile duhovnicești ale bătrânilor călugări. Cunoscând râvna pentru trăirea monahicească și dragoste pentru Hristos, starețul rânduiește pregătirea lui Stelian pentru treapta preoției. Dar el, socotindu-se nevrednic a îmbrățișa un cin mai presus de al îngerilor, ca oarecând Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu sau Sfântul loan cel cu Gura de Aur, cere duhovnicului îngăduința de a se pustnici într-una din peșterile din preajma mânăstirii. Într-o asemenea peșteră va viețui ani îndelungați, în post și rugăciune necurmată. Dar starea sa aici, în mijlocul stâncilor și doar cu mintea înălțată la Domnul, nu va împiedica pe Stelian să reverse mai departe dragostea și mila sa față de creștinii în suferință. De aceea, atunci când va afla de la credincioșii care veneau la el să-i ceară sfat duhovnicesc sau să înalțe rugăciuni pentru ei, că în părțile acelea bântuie o molimă cumplită care seceră în primul rând copiii, Stelian, amintindu-și de plânsul părinților săi, se va aprinde de milă. Atunci el își deschide inima spre Dumnezeu și înalță rugăciuni smerite pentru îndepărtarea acestei molime.

Și ca un alt llie, care înviase pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, rugăciunile sale fierbinți la Dumnezeu sunt bine primite, molima încetează și mulți copii sunt salvați de la moarte. Cunoscând căldura inimii sale iubitoare de copii și mila față de toți cei ce erau în suferință, precum și puterea rugăciunilor lui Stelian înălțate lui Dumnezeu, mamele cu prunci bolnavi încep să vină la peștera lui Stelian pentru a câștiga, cu rugăciunile sale, sănătatea și viața copiilor lor.

Rugăciunile sale aveau atâta tărie încât de cele mai multe ori mamele se întorceau fericite la casele lor. Faima sa crește tot mai mult și se răspândește în ținuturile învecinate, dar smerenia lui Stelian depășea cu mult cinstirea pe care încercau oamenii să i-o aducă. În această stare de dragoste aprinsă către Dumnezeu și de milă jertfitoare în rugăciune pentru toți cei care suferă, Cuviosul Stelian va trece la cele veșnice, dar minunile săvârșite în peștera în care a trăit nu vor înceta.

Trupul său neputrezit va fi adus la biserica mânăstirii sale de metanie și va avea aceeași tărie în vindecări ca atunci când Stelian se afla în viață. Cunoscând evlavia mulțimilor, puterea dragostei cu care acestea înconjurau memoria Cuviosului, precum și minunile care se săvârșeau înaintea moaștelor sale, Biserica hotărăște canonizarea sa, adică trecerea sa în rândul cuvioșilor făcători de minuni, rânduind ca zi de pomenire 26 noiembrie, ziua trecerii sale la cele veșnice.

Acatistul Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, ocrotitorul pruncilor

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)Condacul 1

Iubite al lui Hristos, făcătorule de minuni, grabnic ajutătorule al nostru, Cuvioase Părinte, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce te-a sfinţit pe tine din sânul maicii tale, cele de laudă aducem ţie. Din toate nevoile scapă-ne pe noi, cei ce grăim către tine: Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Icosul 1

Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a ales pe tine dintru început ca să preamăreşti cu viaţa ta îngerească numele Sfintei Treimi, şi lepădând purtarea de grijă a lumii, ca o rază prealuminoasă a Soarelui dreptăţii strălucind viaţa ta, noi, privind preacinstitele tale nevoinţe, cu smerenie şi cu bucurie zicem unele ca acestea:
Bucură-te, cinstea Bisericii Sfinte;
Bucură-te, stâlpul cel puternic al Paflagoniei;
Bucură-te, rugătorul cel mare al pustiei;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei şi al iubirii;
Bucură-te, chipul cel blând al smereniei;
Bucură-te, mângâierea credincioşilor;
Bucură-te, îndreptătorul cel bun al păcătoşilor;
Bucură-te, alinarea cea blândă a bolnavilor;
Bucură-te, lauda cea curată a credincioşilor;
Bucură-te, îngrădirea cea lină a pustnicilor;
Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 2-lea

Văzându-te pe tine Dumnezeu a fi seminţie sfântă şi aleasă, de la sânul maicii tale te-a sfinţit pe tine şi vas al Sfântului Duh te-a arătat. Îndreptându-ţi viaţa spre însingurare, cu Sfânta Cruce pe care ai purtat-o până la sfârşitul vieţii, ai însemnat dragostea cea mare pentru noi a lui Hristos-Dumnezeu, Căruia Îi aduci cântare: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înţelegere cerească s-a dăruit ţie, Părinte Stelian, că din tinereţile tale necontenit ai cugetat la cele înalte şi, împărţind averea ta la săraci, ai aflat adăpostire peştera întunecată, pe care luminând-o cu sfintele tale rugăciuni, auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, lauda cea vestită a pământului Paflagoniei;
Bucură-te, strălucirea monahilor cea dorită;
Bucură-te, floarea cuvioşiei de Dumnezeu împodobită;
Bucură-te, frumuseţea sfinţilor cea strălucită;
Bucură-te, cel ce pentru Domnul Hristos lumea ai părăsit;
Bucură-te, cel ce în peşteră ai locuit;
Bucură-te, că din tinereţe lui Dumnezeu ai urmat;
Bucură-te, că, în viaţă fiind, de trup te-ai depărtat;
Bucură-te, cel ce până la moarte cu Crucea Domnului ai biruit;
Bucură-te, cel ce numai pe Hristos în tot locul şi în tot chipul L-ai slujit;
Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 3-lea

Spre tine nădăjduind, de multe boli sufleteşti şi trupeşti ne-ai tămăduit şi ne-ai ferit de primejdii şi necazuri pe noi, cei care ne rugăm ţie. Năzuind la tine, cu lacrimi cerem să duci la tronul Celui Preaînalt rugăciunile celor ce slăvesc pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având osârdie spre lupta vieţii monahiceşti şi iubind sihăstria, într-o peşteră luminată doar de dragostea lui Dumnezeu ţi-ai făcut chilie şi acolo hrană de la înger ai primit, sfârşindu-ţi viaţa cea bineplăcută lui Dumnezeu în nevoinţe, în post şi în rugăciune. Iar noi, minunându-ne de ostenelile tale cele sfinte, aducem aceste cântări:
Bucură-te, cel ce de cele pieritoare te-ai lepădat;
Bucură-te, că de Împărăţia cerească cu dorul inimii ai fost legat;
Bucură-te, că pe Hristos Domnul cu toată inima L-ai iubit;
Bucură-te, cel ce mintea şi inima prin rugăciune întru Domnul le-ai întărit;
Bucură-te, înţelepte al înţelepţilor luminător;
Bucură-te, cald binevestitor al bucuriei cereşti;
Bucură-te, izvorul de viaţă purtător al pustiei;
Bucură-te, glasul cel puternic risipitor al trândăviei;
Bucură-te, grabnicule mângâietor al necazurilor şi al durerilor sufleteşti;
Bucură-te, grabnicule tămăduitor al suferinţelor trupeşti;
Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 4-lea

Viforul ispitelor celor rele alungând, ai trecut calea cea strâmtă şi cu suferinţe de multe feluri, purtând jugul lui Hristos, jugul tăcerii şi al privegherii de multe nopţi, cu darul lui Dumnezeu te-ai suit pe calea desăvârşirii, învrednicindu-te ca împreună cu îngerii să slăveşti pe Dumnezeu cântându-I: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind şi văzând viaţa ta cea curată şi sfântă, Sfinte Părinte Stelian, toată ceata monahilor din ţara Paflagoniei s-a minunat şi s-a întrecut în a te lăuda pe tine; iar noi, credincioşii cu credinţă şi bucurie grăim aşa:
Bucură-te, cel ce la înălţimea sfinţeniei ai ajuns;
Bucură-te, crin ales cu bună mireasmă al pustiei;
Bucură-te, cel ce eşti a cerului minune şi vas de cinste al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, ostaşule al lui Hristos cu daruri cereşti înarmat;
Bucură-te, înainte rugător al nostru la tronul Marelui Împărat;
Bucură-te, slugă bună a Domnului cel spre bine folositor;
Bucură-te, ostenitorule preaplăcut al lui Dumnezeu;
Bucură-te, sprijinitorul nostru cel tare şi grabnic ajutător;
Bucură-te, că lui Hristos Domnul cu smerenie ai slujit;
Bucură-te, că ai întărit pe credincioşi în rugăciunile lor;
Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 5-lea

Năprasnica moarte a pruncilor ai contenit, Sfinte Stelian, punându-i în afară de primejdie şi de moarte prin chemarea numelui tău şi prin zugrăvirea icoanei tale; şi atunci maicile cele mâhnite s-au bucurat de vederea fiilor lor şi au slăvit pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Mâhnirea maicilor în bucurie ai prefăcut, Sfinte Stelian, dând lor naştere de prunci buni şi ridicând din boli pe cei bolnavi cu rugăciunile tale, ca cel ce ai în tine sălăşluirea harului dumnezeiesc; pentru aceasta noi, credincioşii, cunoscând faptele tale cele minunate şi sfinte, cântăm către tine aşa:
Bucură-te, cel ce cu blândeţea ai depărtat duhul cel rău;
Bucură-te, că ai mângâiat pe maicile mâhnite de boala fiilor lor;
Bucură-te, că ai ridicat din boli pe mulţi prunci;
Bucură-te, că prin aceasta ocrotitor al copiilor te-ai arătat;
Bucură-te, că la tine copiii neîncetat au alergat;
Bucură-te, că lucrător al dragostei lui Dumnezeu te-ai arătat prin faptele tale;
Bucură-te, liniştirea celor înfricoşaţi;
Bucură-te, pururea ajutător al familiilor noastre;
Bucură-te, pururea ocrotitor al pruncilor;
Bucură-te, pustnice, înarmat cu daruri cereşti;
Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 6-lea

Ţinutul Paflagoniei laudă şi astăzi luptele şi nevoinţele tale, Sfinte Stelian; că locurile cele neumblate ale pustiei, cu rugăciunile tale, le-ai umplut de bună mireasmă, ca un alt Ilie Tesviteanul, odraslă pustiei arătându-te; pentru aceasta, laudă aducem lui Dumnezeu şi cântăm: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Ca un luceafăr strălucind, întunericul necredinţei ai risipit, şi cu numele tău cel sfinţit pe mulţi din umbra păcatului la lumina mântuirii i-ai ridicat; pentru aceasta şi darul de a face minuni de la Domnul ai primit. Pentru ale tale osteneli şi daruri duhovniceşti cântăm către tine aşa:
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu prealuminat;
Bucură-te, lăcaş preaînfrumuseţat al Sfântului Duh;
Bucură-te, prin care se împodobesc cuvioşii;
Bucură-te, prin care se întăresc credincioşii;
Bucură-te, că ai gustat dulceaţa raiului, aflându-te în trup stricăcios;
Bucură-te, că te-ai îndulcit de pâinea vieţii;
Bucură-te, că te-ai adăpat cu apa vieţii;
Bucură-te, că ne-ai arătat nouă calea la cer;
Bucură-te, focule care arzi taberele demonilor;
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 7-lea

Toată firea omenească s-a minunat de viaţa ta cea însingurată, Sfinte Stelian, îmbrăcat fiind în haina smereniei celei adevărate şi de la Domnul învrednicindu-te de mari daruri; pentru aceea, împreună cu tine slăvim pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătat-a făptură nouă Stăpânul tuturor prin tine, Sfinte, prin tine, care toată viaţa pentru Domnul Hristos în pustie ai petrecut, cu smerenie gândind spre cele înalte şi cu rugăciunea izvor de daruri îmbelşugând. Iar noi, cei întunecaţi cu grijile şi patimile, cu umilinţă lăudăm dragostea ta cea curată şi sfântă pentru Dumnezeu şi cu bucurie cântăm către tine aşa:
Bucură-te, trandafir înmiresmat cu mirosul cel de taină;
Bucură-te, izvor nesecat de bunătate;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru cei cuprinşi de patimi;
Bucură-te, păstorul nostru cel preabun;
Bucură-te, părintele nostru cel milostiv şi blând;
Bucură-te, vindecătorul suferinţelor noastre;
Bucură-te, călăuzitorul vieţii noastre;
Bucură-te, mângâietorul sufletelor întristate;
Bucură-te, liniştitorul sufletelor tulburate;
Bucură-te, ridicarea celor căzuţi în păcat;
Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 8-lea

În trup fiind tu încă, toţi s-au bucurat de îngereasca ta viaţă, iar acum, în slăvile cereşti fiind, înaintea Împăratului Hristos stând, nu ne uita pe noi, cei ce săvârşim pomenirea ta; ci te roagă pentru noi, cerând pentru noi iertare de păcate şi împărtăşire de veşnicele bunătăţi, ca să cântăm împreună cu tine în veci: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Văzându-te pe tine vas ales al Sfântului Duh, din locuri îndepărtate au alergat mulţimile de credincioşi şi de la tine au cerut ajutor; cărora vindecări revărsând, auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, rugătorule spre mântuire al celor ce te cinstesc;
Bucură-te, tămăduirea celor bolnavi şi a celor suferinzi;
Bucură-te, cel ce ai biruit cu rugăciunea săgeţile vrăjmaşului;
Bucură-te, că Dumnezeu a sălăşluit în inima ta curată;
Bucură-te, că nevoinţele tale pe îngeri au veselit;
Bucură-te, că prin ele pe cel rău ai biruit;
Bucură-te, că ai izbăvit pe credincioşi de vrăjmaşi cu rugăciunile tale;
Bucură-te, stâlpul cel drept al monahilor;
Bucură-te, cinstea şi podoaba credincioşilor;
Bucură-te, cel ce te rogi necontenit pentru toţi către Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 9-lea

Când ai ajuns la sfârşitul ostenelilor tale cele mântuitoare, Sfinte Stelian, ţi-ai încredinţat sufletul tău curat în mâinile lui Dumnezeu; iar Sfinţii Îngeri l-au purtat la tronul cel mai presus de ceruri, cântând cântare de laudă către Dumnezeu, Care este minunat întru Sfinţii Lui: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Înţelepţii cei binevorbitori nu pot lăuda cum se cuvine puterea dragostei tale către Dumnezeu, că ai miluit cu rugăciunea şi cu fapta, arătându-te bună călăuzire celor rătăciţi, bolnavilor tămăduire, maicilor rămase fără de prunci mângâiere; iar noi, bucurându-ne de darul acesta minunat dat ţie, cu mulţumire cântăm:
Bucură-te, că din lume în pustie te-ai ascuns ca pe Dumnezeu să-L lauzi;
Bucură-te, că şi acum nu încetezi a te ruga pentru noi;
Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a dat ţie darul facerii de minuni;
Bucură-te, că pe maicile mâhnite de moartea pruncilor cu rodire iarăşi le-ai mângâiat;
Bucură-te, că te-ai arătat tămăduitor de multe patimi;
Bucură-te, doctor grabnic tămăduitor;
Bucură-te, ajutătorul nostru cel fierbinte;
Bucură-te, cel ce aperi pe prunci de boli;
Bucură-te, mare folositor al celor ce-ţi poartă numele;
Bucură-te, grabnicule ajutător al celor ce te cinstesc pe tine;
Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 10-lea

Având îndrăzneală către Hristos, Dumnezeul nostru, pe Acesta roagă-L, Sfinte Stelian, pentru noi, cei ce săvârşim cu dragoste pomenirea ta, preaslăvind pe Dumnezeu şi cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Cu smerenie ne închinăm lui Dumnezeu şi cu credinţă sărutăm sfântă icoana ta, Sfinte Părinte Stelian; şi sufletul nostru şi trupul nostru primesc ajutor şi izbăvire de patimi, de ispite şi de primejdii; pentru aceasta te lăudăm cântând:
Bucură-te, mirul cel bine mirositor al lui Hristos;
Bucură-te, că ale tale rugăciuni sunt bineprimite;
Bucură-te, că prin ele credincioşii primesc har;
Bucură-te, cel ce biruieşti ispitele de tot felul;
Bucură-te, cel ce doreşti mântuirea sufletelor noastre;
Bucură-te, curăţitorule de patimi al trupurilor noastre;
Bucură-te, ocrotitorul celor din primejdii;
Bucură-te, că tu ne eşti apărător la Judecată;
Bucură-te, cel ce prin împărtăşire eşti fiu al lui Dumnezeu;
Bucură-te, înălţarea credincioşilor spre mântuire;
Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 11-lea

Sfinte Părinte Stelian, tu, care toată viaţa te-ai arătat împlinitor al poruncilor Domnului, dă-ne şi nouă ajutor, ca să fim lucrători poruncilor Sale şi, moştenitori ai Împărăţiei cerurilor făcându-ne, să cântăm împreună cu tine în veci: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Veniţi, toţi credincioşii, să ne închinăm în biserica Domnului şi să ne rugăm Sfântului Stelian, căruia, cinstindu-l cu cântări duhovniceşti şi cu făclii aprinse, să-i cântăm aşa:
Bucură-te, înger de trup purtător;
Bucură-te, om cu îngerii vorbitor;
Bucură-te, că viaţa toată Domnului o ai închinat;
Bucură-te, că prin aceasta slugă bună a Domnului te-ai arătat;
Bucură-te, că tu cununa nemuririi de la Dumnezeu ai primit;
Bucură-te, că cereasca fericire cu toţi Sfinţii ai moştenit;
Bucură-te, că de acolo pe noi ne priveghezi;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale pe noi ne întăreşti;
Bucură-te, că şi acum la ajutorul tău alergăm;
Bucură-te, învăţătorul tinerilor şi sprijinitorul bătrânilor;
Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 12-lea

Lăudând proslăvirea ta, te fericim toţi credincioşii, Sfinte Părinte Stelian, lauda Bisericii şi podoaba monahilor; roagă pe Milostivul Dumnezeu să ocrotească Biserica şi pe credincioşii robii Săi de toată reaua întâmplare; ocroteşte casele noastre cu căldura rugăciunilor tale, ca împreună să cântăm cântare sfântă: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Ca un trandafir neveştejit, cu buna mireasmă a darului lui Dumnezeu ai umplut, Sfinte Părinte, marginile lumii; umple de bună mireasmă duhovnicească pe cei ce prăznuiesc pomenirea ta şi ţi-au alcătuit laude ca acestea:
Bucură-te, cel ce cu iubirea ta pe credincioşi ai luminat;
Bucură-te, cel ce cu dar dumnezeiesc pe bolnavi ai vindecat;
Bucură-te, izvor nesecat al laudei celei sfinte;
Bucură-te, desfătarea celor minunate şi negrăite;
Bucură-te, alinarea cea dulce a pruncilor celor iubiţi;
Bucură-te, că pe toţi îi mângâi, făcându-i fericiţi;
Bucură-te, că toţi primim îndemnurile tale;
Bucură-te, că urmându-ţi pilda vieţii ne mântuim;
Bucură-te, mângâierea celor ce cer la tine ajutor;
Bucură-te, sprijin şi Sfânt ocrotitor al creştinilor;
Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul al 13-lea

O, preafericite, Sfinte şi făcătorule de minuni Părinte Stelian, primind această puţină rugăciune ce se înalţă întru lauda ta, mijloceşte la Bunul Dumnezeu pentru noi, cei ce te cinstim pe tine, iertare de păcate să ne dăruiască, sănătate nouă şi copiilor noştri, pace lumii şi linişte caselor noastre, ale celor ce slăvim pe Dumnezeu şi cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi iarăşi se zice Icosul 1: Făcătorul îngerilor şi al oamenilor…, Condacul 1: Iubite al lui Hristos, făcătorule de minuni…,

Icosul 1

Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a ales pe tine dintru început ca să preamăreşti cu viaţa ta îngerească numele Sfintei Treimi, şi lepădând purtarea de grijă a lumii, ca o rază prealuminoasă a Soarelui dreptăţii strălucind viaţa ta, noi, privind preacinstitele tale nevoinţe, cu smerenie şi cu bucurie zicem unele ca acestea:
Bucură-te, cinstea Bisericii Sfinte;
Bucură-te, stâlpul cel puternic al Paflagoniei;
Bucură-te, rugătorul cel mare al pustiei;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei şi al iubirii;
Bucură-te, chipul cel blând al smereniei;
Bucură-te, mângâierea credincioşilor;
Bucură-te, îndreptătorul cel bun al păcătoşilor;
Bucură-te, alinarea cea blândă a bolnavilor;
Bucură-te, lauda cea curată a credincioşilor;
Bucură-te, îngrădirea cea lină a pustnicilor;
Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

Condacul 1

Iubite al lui Hristos, făcătorule de minuni, grabnic ajutătorule al nostru, Cuvioase Părinte, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce te-a sfinţit pe tine din sânul maicii tale, cele de laudă aducem ţie. Din toate nevoile scapă-ne pe noi, cei ce grăim către tine: Bucură-te, Sfinte Stelian, mare făcător de minuni!

şi această

Rugăciune către Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul, ocrotitorul pruncilor

Sfinte Părinte Stelian, sprijinitorul şi călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupeşti biruind şi împreună cu îngerii locuind, priveşti neîncetat mărirea cea gătită Sfinţilor, de lumina cerească umplându-te. Acum, în mărirea cerească vieţuind şi înaintea Împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioşii care cu îndrăzneală înalţă rugăciuni şi cer sprijinul tău. Cel ce de la sânul maicii tale ai fost sfinţit, şi vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat, luând sub ocrotirea ta pe mame şi pe copii, ferindu-i de întristare şi de boală, arată-te grabnic vindecător al suferinţelor şi al bolilor sufleteşti şi trupeşti ale celor ce te laudă pe tine. Cel ce din pustiul Paflagoniei ai făcut loc de preamărire a Sfintei Treimi, fă şi din pustiul inimilor noastre ţarină bineplăcută a harului dumnezeiesc, în care să înflorească crinii cei mântuitori ai credinţei şi să se înmulţească roadele sfinţitoare ale faptelor bune; ocroteşte cu rugăciunile tale familiile şi pe copiii noştri, cerând de la Milostivul Dumnezeu iertare de păcate, sănătate şi mântuire, ca prin tine şi împreună cu tine să lăudăm numele cel sfânt al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Şi se face otpustul.

Rugăciune către Sfântul Cuvios Stelian ocrotitorul copiilor şi al mamelor

Cuvioase Părinte Stelian, sprijinitorul şi călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupeşti biruind şi împreună cu îngerii locuind, priveşti neîncetat mărirea cea gătită sfinţilor, de lumina cerească umplându-te. Acum, în slava cerească vieţuind şi înaintea Împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioşii care cu îndrăzneală înalţă rugăciuni şi cer sprijinul tău. Cel ce de la sânul maicii tale ai fost sfinţit, şi vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat, luând sub ocrotirea ta pe mame şi pe copii, ferindu-i de întristare şi de boală, arată-te grabnic vindecător al suferinţelor şi al bolilor sufleteşti şi trupeşti ale celor ce te laudă pe tine. Cel ce din pustiul Paflagoniei ai făcut loc de preamărire a Sfintei Treimi, fă şi din pustiul inimilor noastre ţarină bineplăcută a harului dumnezeiesc, în care să înflorească crinii cei mântuitori ai credinţei şi să se înmulţească roadele sfinţitoare ale faptelor bune; ocroteşte cu rugăciunile tale familiile şi pe copiii noştri, cerând de la Milostivul Dumnezeu iertare de păcate, sănătate şi mântuire, ca prin tine şi împreună cu tine să lăudăm numele cel sfânt al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!





În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Alipie Stâlpnicul.

Alipie stalpniculAcesta a trăit în zilele împăratului Eraclie, în anii 608, şi se trăgea din cetatea Adrianopolei paflagonilor. Mai înainte de a se naşte el, s-a arătat prin nişte semne dumnezeieşti maicii sale în ce chip vrea să fie. Şi după naştere a mirat atât pe oamenii cei de atunci cât şi pe cei de acum, cu vederea şi cu auzirea lui. Că se arată maică-sa când era grea cu dânsul, că ţinea în braţe un mieluşel frumos, care avea în corniţele lui făclii aprinse. Acesta era semn al virtuţilor şi strălucirii ce avea să aibă el mai pe urmă, căci s-a luptat cu toată nevoinţa şi a întrecut pe mulţi cu răbdarea, că a stat pe stâlp în soare 53 de ani. De aceea rănindu-l şi pe el vicleanul diavol, ca şi pe Iov, cu rană, pentru aceasta sfântul în pizma vrăjmaşului s-a rezemat întru acel stâlp numai pe o parte de a răbdat 13 ani, de nu s-a mai întors pe cealaltă parte, până când şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar toată vremea vieţii lui a fost o sută de ani.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicon, numit şi "Pocăiţi-vă".

Acesta se trăgea din ţara Armeniei, fiind fiu al unui oarecare om mare. Deci auzind dumnezeiescul glas ce zice: "Tot cel ce va lăsa pe tatăl şi său pe mama sa" şi celelalte, şi-a lăsat tot şi s-a dus la o mănăstire unde a arătat tot felul de nevoinţe şi a întrecut pe toţi monahii cei mai dinainte de dânsul, cu desăvârşita aspră petrecere. Iar tatăl său aflând că se află la mănăstire, cercetă toate locaşurile călugărilor. Iar sfântul ieşind din acea mănăstire, a colindat tot Răsăritul propovăduind tuturor şi zicând: "Pocăiţi-vă". Deci s-a dus şi în insula Creta la toate cetăţile şi oraşele din ea; apoi s-a dus la cetatea Lacedemoniei în care a făcut multe minuni şi a zidit o biserică în numele lui Hristos, Mântuitorul nostru. Unde aflându-se până în sfârşit, s-a mutat către Hristos cel dorit, luând cununa nevoinţei.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Stelian Paflagonul.

StelianAcesta a fost sfinţit din pântecele maicii sale şi s-a făcut locaş Duhului Sfânt. Pentru aceasta împărţindu-şi bogăţia la săraci şi făcându-se monah, a covârşit pe toţi monahii cei de atunci prin nevoinţa obositoare şi vieţuire aspră. Apoi s-a dus în pustie, şi a intrat într-o peşteră în care primea hrana de la un dumnezeiesc înger. Şi s-a făcut doctor de felurite nevindecate patimi. Căci când urma boala aducătoare de moarte şi mureau pruncii, şi părinţii rămâneau fără de copii, atunci câte maici chemau cu credinţă numele acelui sfânt Stelian şi zugrăveau sfânta lui icoană, iarăşi năşteau alţi prunci. Însă şi prunci bolnavi izbăvea de boală. Deci aşa vieţuind pururea pomenitul şi vindecări şi minuni multe săvârşind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Părintelui nostru Acachie cel din Scara.

Acest cuvios era într-o mănăstire ce se afla în Asia. Şi când era tânăr cu vârsta ducea sihăstrească viaţă. Avea îndrumător şi stareţ pe un monah foarte leneş şi neînfrânat. Deci atâtea necazuri şi supărări răbdă de la el fericitul, încât la mulţi poate par necrezute.

Căci uneori avea ochiul negru de lovituri, alteori gâtul şi alteori avea rănit chipul. Iar după ce au trecut nouă ani, sub ascultarea acelui nemilostiv bătrân, s-a mutat către Domnul şi a fost îngropat în cimitirul părinţilor. Atunci bătrânul său s-a dus la un mare şi înţelept părinte şi i-a zis: "Fratele Acachie a murit". Iar acel părinte n-a crezut cuvintelor lui, dar bătrânul iarăşi i-a zis: "Vino de vezi". Deci s-au dus amândoi la cimitir. Atunci cel mare părinte a întrebat pe Cuviosul Acachie ca pe un viu aşa: "Frate Acachie, ai murit?" Iar mereu mulţumitorul şi desăvârşit ascultătorul a arătat încă şi după moarte supunerea sa, căci răspunzând a zis: "Cum este cu putinţă, părinte cuvioase, să moară omul făcând ascultare?" Atunci îndrumătorul şi stareţul de mai înainte îngrozindu-se de aceasta preamărită minune a căzut cu faţa la pământ în lacrimi. Şi făcându-şi chilie lângă mormântul cuviosului, acolo şi-a petrecut viaţa, cu înfrânare, mărturisindu-se părinţilor pentru bătăile ce da sfântului şi zicând cuvântul acesta "Ucidere am făcut".

Iar cinstitele moaşte ale Cuviosului Acachie au fost păzite prin dumnezeiască putere mai presus de toată stricăciunea şi de firească dezlegare. Şi au rămas întregi multe înconjurări de ani. S-a întâmplat o dată ca să iasă monahii acelei mănăstiri să secere, vremea la aceasta chemându-i, şi numai doi fraţi au rămas în mănăstire. Unul ca să păzească, iar celalalt pentru că era bolnav. Şi s-a întâmplat că a murit cel bolnav, iar celălalt frate singur fiind, nu putea ca să-i sape mormântul şi să facă şi celelalte trebuincioase spre îngropare. Aşadar deschizând mormântul cel gata al Sfântului Acachie, a pus acolo pe fratele cel mort împreună cu sfântul. A doua zi mergând la mormânt, a aflat pe fratele cel mort aruncat afară din mormânt; şi iarăşi l-a băgat în mormânt. Şi fiindcă iarăşi l-a aflat pe el aruncat afară, se tânguia către sfântul îndreptându-se şi zicând: "Auzit-am, Sfinte Acachie, ca nimeni altul n-a sporit întru ascultare ca tine. Dar acum, precum văd, te-ai făcut atât de neascultator şi mândru, încât nu primeşti pe fratele în mormântul tău, ci îl arunci afară. Deci sau lasă-l pe el să se afle cu tine într-un mormânt, sau de-l vei arunca pe el iarăşi afară, mai mult nu te voi suferi, ci te voi scoate eu afară din mormânt". Şi a pus pe fratele iarăşi în mormântul sfântului şi s-a dus. Iar a doua zi ducându-se iarăşi, pe fratele cel mort l-a aflat zăcând în mormânt, iar pe Sfântul Acachie nu l-a aflat. Şi aşa până astăzi se vede deşert mormântul care poartă numele Sfântului Acachie.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Iacov Pustnicul.

Acest fericit Iacov ducându-se la muntele ce este treizeci de stadii de la oraşul Cirului zăbovea neavând peşteră, nici casă, nici colibă, ca prin acestea să scape de fireştile nevoi. Trupul lui era legat cu lanţuri foarte grele pe sub cămaşa sa cea de păr, cu care erau legate şi gâtul şi mijlocul său. Asemenea avea lanţuri spânzurate împrejurul gâtului său, două pe partea dinainte şi două pe partea dinapoi, care petrecându-se prin cercul cel de jos de alăturea, închipuiau litera H; şi pe la coatele mâinilor avea câte un lanţ de fier. Hrana lui era seara linte muiată. Iar din aceste osteneli el a secerat darurile Duhului Sfânt. Căci pe un prunc mort, pe care îl plângea tatăl său care zicea către sfântul:

"Ştiu, robule al lui Dumnezeu că poţi, numai nu te îngreuia a face rugăciune". Sfântul înduplecându-se de lacrimile tatălui, l-a înviat pe copil şi l-a dat sănătos în mâinile tatălui său. Din multele fapte ale sfântului acestuia numai una să pomenim. Un oarecare aducea sfântului apă de departe, de două ori pe săptămână. Şi închipuindu-se diavolul pe sine întru asemănarea sfântului, întâmpină pe la mijlocul căii pe cel ce ducea apă, şi luându-i apa îl trimitea acasă, pentru ca prin lipsa de apă să pună pe sfântul în nedumerire. Iar o dată venea aducătorul de apă şi nesimţindu-l spurcatul diavol, l-a văzut bătrânul şi i-a zis: "Ce este aceasta, fiule? Multă vreme a trecut de când n-ai adus apă, şi am ajuns nu în mică supărare pentru lipsă de apă". Iar acela i-a răspuns: "Pururea părinte, la ceasul şi ziua rânduită, eu aduc apă, dar tu, întâmpinându-mă, când într-un loc, când într-altul, nu-mi îngăduiai ca să vin aici". Iar sfântul a zis către dânsul: "De acum înainte, măcar de mii de ori de mă vei vedea că te întâmpin şi te opresc, sau te cert pe tine, fiule, să nu-mi dai vasul până ce nu vei ajunge la locul acesta". Aşa nevoindu-se şi mare făcător de minuni făcându-se, întru bucurie s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Sil, episcopul Corintului din Persida.

Tot în această zi, pomenirea târnosirii bisericii Sfântului Gheorghe cel din Ciparis şi pomenirea Sfântului Noului mucenic Gheorghe Hiotul, care a pătimit la anul 1807.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna noiembrie în 26 de zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Alipie Stâlpnicul.

        Acesta a trait in zilele imparatului Eraclie (610-641), tragandu-se din cetatea Adrianopole a Paflagoniei. Din frageda tinerete a fost plin de ravna pentru poruncile Evangheliei si pentru fapte bune, crescand dupa invataturile Bisericii, in deplina infranare si necunoscand alta bucurie decat cugetarea neincetata a Domnului. Crescand in varsta si sporind in intelepciune, s-a facut iubit de Dumnezeu si de oameni si a fost sfintit diacon al Bisericii, slujind lui Dumnezeu cu credinta si evlavie.
        Dupa o vreme, a simtit chemarea sa vietuiasca in liniste si singuratate, ca sa se indulceasca din neincetata cugetare catre Domnul, si, cautand un loc in care i-ar fi fost lesne a petrece astfel. Si, gasind acel loc, nu departe de Adrianopole, s-a suit pe un stalp, dorind ca toate sa le aiba, din ravna pentru Domnul: iarna si zaduful, ploaia si zapada, grindina si gerul fara de nici un acoperis, simtind intru sine o puternica dorinta sa se asemene cu Sfantul Simeon Stalpnicul. Si s-a facut astfel, singur si de buna voia sa, mucenic nu numai un an, ci cincizeci si trei de ani, patimind pe stalp ca si cum ar fi fost rastignit pe cruce. Si venea multime de norod sa asculte de la dansul sfaturi de folos si sa se tamaduiasca de boli; ca, inca din timpul vietii sale, se facuse atat de placut lui Dumnezeu, incat tot trupul lui era luminat, ca de o lumina cereasca si multe minuni facea.
        La urma, capatand o rana la un picior si neputandu-se sprijini pe el, sta numai pe o parte, sprijinit de stalp, si asa a zacut treisprezece ani ca Iov, pana si-a dat cinstitul sau suflet in mainile lui Dumnezeu. Iar toata vremea vietii lui a fost o suta de ani.


Dumnezeului nostru slava!
 
 

Întru aceastã zi, pomenirea Precuviosului Pãrintelui nostru Nicon, numit "Pocãiti-vã".

        Acesta se tragea din tara Armeniei si a trait in zilele imparatului Vasile Bulgaroctonul (976-1025), fiind fiu al unui oarecare mare dregator. Deci, auzind dumnezeiescul glas ce zice: "Tot cel ce va lasa pe tatal sau si pe mama sa..." si celelalte, si-a lasat toate si s-a dus la o manastire, la care a aratat cea mai desavarsita nevointa si aspra petrecere. Iar dupa ce a aflat tatal sau ca el a imbracat haina monahala, il cauta pe la toate locasurile calugarilor. Iar Sfantul, iesind din manastirea sa a colindat tot Rasaritul, propovaduind tuturor zicand: "Pocaiti-va!" Pentru aceasta, asa si i-a ramas numele. Deci, s-a dus si in insula Creta si, de acolo, in Peloponez si la toate cetatile si orasele, apoi s-a dus in cetatea Lacedemonia, unde savarsind multe minuni, a facut si o biserica lui Hristos, Mantuitorul nostru. Si acolo, aflandu-se pana la sfarsit, s-a mutat catre Hristos, Cel dorit de dansul, luand de la El cununa nevointei.

Dumnezeului nostru slava!


 
 
Întru aceastã zi, pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Stelian Paflagonul.


        Acesta a fost inchinat lui Dumnezeu inca din pantecele maicii sale si s-a facut lacas Duhului Sfant. Ca, impartindu-si la saraci bogatia ce avea si facandu-se monah, covarsea pe toti prin aspra lui vietuire si ostenicioasa sihastrie. S-a dus apoi in pustie si petrecea intr-o pestera si primea hrana printr-un inger. Acolo, s-a invrednicit insa de darul doctorilor fara de arginti si tamaduia multe si grele suferinte, mai ales pe timp de molime, cand mureau multi copii. Iubea mult copiii si a fost sprijinitorul si ajutatorul lor si izbavea din boala pe multi copii bolnavi, cand parintii lor chemau numele Sfantului intr-ajutor. Deci, pururea pomenitul, Stelian, asa vietuind, vindecari si multe minuni savarsind, la adanci batraneti s-a mutat catre Domnul.

Dumnezeului nostru slava!
 
 

Întru aceastã zi, cuvânt de învãtãturã cãtre cei ce stãpânesc.

        De te-a pus pe tine imparatul in orice dregatorie, fie de judecator al poporului sau, fie la oranduiala cetatii sale, fie ca stai inaintea fetii lui si multi ti se pleaca, ori vin la tine, mici sau mari, slaviti si neslaviti, aducandu-ti cinste si daruri si iti cad tie la picioare, sa stii ca acest bine ti s-a daruit tie de la Dumnezeu. Vezi insa sa nu iei ceva cu pacat. Ca iata, daca cineva, vrand sa biruiasca pe parasul sau, ar izbuti sa te castige pe tine cu plata mai dinainte, vei judeca cu nedreptate pe acel om, care este chipul lui Dumnezeu, pentru care Hristos Si-a varsat sangele Sau. Ca destul iti este tie si casei tale leafa ta cea hotarata tie la aratare, nu pe ascuns. Iar de vei primi ceva in dar, cunoaste-ti boala sufletului, si ia aminte mai mult cu intelegerea sufletului tau, cu frica lui Dumnezeu, ca pe o bautura tulbure, curateste-l ca printr-o strecuratoare, ca sa nu se prinda de sufletul tau spurcaciunea vietii acesteia, adica averea cea nedreapta, care-ti va naste boala fara scapare. Ci, precum am zis mai inainte, strecoara-l de-a pururea si cu toata vrednicia spala-l in apa care curge alaturi, adica, da-l saracilor celor ce trec pe ulite, pe langa portile tale, care cer paine si apa, haine, odihna si curatire. Primeste-i si adu-i in casa, hraneste-i, adapa-i si-i incalzeste. Tu vei face dupa puterea ta, iar Dumnezeu se pregateste sa-ti rasplateasca tie insutit, precum Insusi a fagaduit si se va tine de cuvantul Sau. Tu sa semeni, iar El va face sa creasca. Si, daca aici putin, iti va rasplati tie, iar tu lauda randuiala Lui. Iar cand vor navali asupra ta ispitele, catre Cel ce le-a lasat, sa-ti ridici mainile, de vreme ce drept este a rabda, cu rugaciune si cu tarie isipitele ce ni se intampla si a multumi lui Dumnezeu pentru ele; si sa nu te minunezi, faca nu vei lua aici rasplatiri pentru faptele cele bune. Ci, cand te vei muta din lumea aceasta trecatoare si vei intra in vesnica si luminata Cetate, in Ierusalimul cel de Sus, atunci vei primi ceea ce acum este scris.
        Daca cunosti pe Dumnezeu, sau citesti cartile, sa nu zici: "Amar mie, iata sunt bogat si legat cu grijile cele lumesti; nu ma pricep ce voi face!" Tine bogatia pe care ti-a dat-o tie Dumnezeu, nu o feri pe ea nevazut. Si de-ti este tie cu putinta si de doresti a fi fara de grija, imparte-o la saraci si te fa calugar. Iar de nu poti sa faci aceasta, apoi, si in lume facand asa, nelipsit vei fi de mila lui Dumnezeu, zicand catre El: "Dupa mila Ta, mantuieste-ma!" Insa aceasta o zic pentru miluirea saracilor. Sa nu zici: "Averea este a mea". Ci sa zici: "Averea imi este incredintata mie pentru putine zile". Drept aceea, ca un iconom sa impartesti averea cea incredintata, precum porunceste Cel ce ti-a incredintat-o tie. Deci, averea ce ti-a dat-o tie Dumnezeu, ca poruncile Lui sa le implinesti printr-insa , sa nu o lasi neamului tau celui mai de pe urma. Ci pe fiii tai si pe femeia ta si pe toata semintia ta, sa o incredintezi lui Dumnezeu, bunul pazitor, a carui mila este mare si bogatia nestiuta. Ca averea din lumea aceasta este asemenea cu raul, se duce de aici in jos si apoi iarasi vine din sus. Nu te ingriji, dar, pentru cei mai de pe urma fii, nepoti si stranepoti. Ca aceia altfel vor vietui. Ca ori ispitele, ori furtul, ori razboiul, ori pierzand increderea imparateasca, averea nu le este de nici un folos, de nici un ajutor. Drept aceea, in viata ta, de sufletul tau sa porti grija si la el mult sa te gandesti, ca unul iti este sufletul tau, doar una vremea vietii tale si o moarte vei avea. Aceasta sa te doara, pentru aceasta sa te mahnesti; si curatirea pacatelor aici sa o ceri, iar la iesirea din viata, apararea de diavolul. Si, dupa ce vei merge acolo, vei intelege ca n-ai fi putut lua Imparatia lui Dumnezeu, cea gatita din veac, nici palatele Lui cele luminos randuite, daca nu le-ai fi cumparat aici. Dar de ai sta sa cumperi cu bogatia lumii acesteia si o casa din cele mai mici din Ierusalimul cel de Sus, apoi nici bogatia din toata lumea adunata nu face cat pretul ei. Insa, Imparatia lui Dumnezeu se cumpara cu milostenia, iar milostenia nu sta in mare si in mult, ci se socoteste dupa puterea celui ce da si daca da cu toata inima. Ca darea la saracii cei ce au trebuinta, aceea este milostenie fericita si de ea au fost pline vasele celor cinci fecioare intelepte, carora li s-a deschis Imparatia.
        Deci, pe aceasta milostenie sa o pastrezi si tu nedepartata si sa o legi pe ea la grumazul tau, ca totdeauna sa fie cu tine. Ca zic Scripturile: "Milostenia barbatului este pecetea pe care o poarta pe sine". Drept aceea, de o vei primi pe dansa, nici un potrivnic nu te va birui, vazand ca porti pecetea Imparatului Ceresc si ca mergi spre Dansul, Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 


Dumnezeului nostru slava!

Rugăciunea către Sfântul Daniil Sihastrul. Rostește-o și vei avea noroc

 

Creștin ortodocșii îl sărbătoresc vineri, pe 18 decembrie, pe Sfântul Daniil Sihastrul, despre care se spune că ajută persoanele aflate în suferință.

Așadar, în această zi îți recomandăm să rostești această rugăciune către Sfântul Daniil Sihastrul, unul dintre cei mai populari sfinți moldoveni din toate timpurile. Acesta a trăit într-o stâncă, Chilia lui Daniil Sihastrul, lăcaș care se mai păstrează și astăzi și poate fi vizitat la Putna.

„Viață îngerească ai petrecut pe pământ, Sfinte Daniil, chip și pildă făcându-te ucenicilor tai. Prin rugăciuni, posturi îndelungate și privegheri, te-ai învrednicit a te sălășlui în pământul celor blânzi, Sfinte Daniil, de Dumnezeu cinstitorule, podoaba sihaștrilor și lauda călugarilor. Cuvioase Părinte Daniil, în tot pământul a ieşit vestea minunilor tale; pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale, taberele diavolilor le-ai îndepărtat, cetele îngereşti ai ajuns, a căror viaţă fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre. Împlinind voia lui Dumnezeu pe pământ şi încingându-te cu armele Duhului, Cuvioase, ai biruit toate ispitele diavolului, care neîncetat dau război sufletelor noastre. Având multă râvnă dumnezeiască, din tinereţe ai părăsit casa părintească şi ai îmbrăţişat viaţa călugărească, nevoindu-te în ascultare, curăţie şi sărăcie de bună voie, împodobindu-ţi sufletul cu fapte bune. Ucenic al Sfântului Leontie de la Rădăuţi fiind, nevoinţelor lui ai urmat, Cuvioase Părinte Daniil, înmulţindu-ţi ostenelile şi silindu-ţi firea, prin harul lui Dumnezeu, pentru a dobândi cele veşnice. În suspinuri ziua şi noaptea ai petrecut, Cuvioase, gândind la ceasul cel înfricoşător al Judecăţii; cu postul şi cu privegherea trupul ţi l-ai vestejit şi, prin smerenia ta, ai surpat viclenia diavolului. Sfintele tale moaşte de la Voroneţ s-au făcut izvor nesecat de vindecări celor credincioşi şi ocrotire de multe primejdii, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu. De Dumnezeu cinstitorule Sfinte Părinte Daniil, tu, precum zice proorocul, cu lacrimi ai udat pământul şi n-ai dat somn ochilor tăi, nici genelor tale dormitare, arătând dorul inimii înflăcărate către Hristos, pe care L-ai iubit din copilărie. Drept aceea te-ai făcut pildă călugărilor şi ai săvârşit tot felul de fapte bune. Deci, mult lăudate părinte, cu rugăciunile tale, cere de la Dumnezeu să dea lumii pace, Bisericii unire şi nouă mare milă. Amin!”

Acatistul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul

 

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Iubitorului de rugăciune şi de viaţă sihăstrească, înţeleptului povăţuitor pe calea mântuirii, celui ce este laudă sihaştrilor şi bucuria credincioşilor, cu dragoste să-i strigăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Icosul 1

Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a chemat pe tine ca să preamăreşti cu viaţa ta de înger în trup numele Preasfintei Treimi, iar tu lepădând grija cea lumească, ca o rază prealuminoasă a Soarelui Dreptăţii ţi-ai făcut viaţa ta, iar noi, luând aminte la sfintele tale nevoinţe, cu smerenie şi bucurie rostim unele ca acestea:
Bucură-te, cinstea Bisericii noastre strămoşeşti;
Bucură-te, că din copilărie preaiubitor de rugăciune te-ai arătat;
Bucură-te, că pentru viaţa sihăstrească casa părintească ai părăsit-o;
Bucură-te, că viaţa sihăstrească a fost desfătarea ta;
Bucură-te, că pe Dumnezeu mai mult decât pe părinţi L-ai iubit;
Bucură-te, că pe aceştia în rugăciunile tale pururea i-ai avut;
Bucură-te, că tinereţile tale ca pe o jertfă preacurată lui Dumnezeu le-ai adus;
Bucură-te, chipul cel preacurat al smereniei;
Bucură-te, înflorirea virtuţilor sihăstreşti în trupul tău cel tineresc;
Bucură-te, a tinerilor pildă de înfrânare;
Bucură-te, lauda cea frumoasă a bătrânilor;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale în fapte bune ne întăreşti;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 2-lea

Deşi tânăr cu vârsta, prin viaţă curată şi rugăciune necontenită, înţelepciunea celor bătrâni ai dobândit, cu darul lui Dumnezeu, Căruia neîncetat ai cântat: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Vistieria cea nefurată a credinţei tale preacurate cu aspre nevoinţe ai sporit-o, dorind tot mai mult să te împărtăşeşti de frumuseţea vieţii de înger în trup, pentru care cu dragoste glăsuim unele ca acestea:
Bucură-te, turtureaua pururea veghetoare a sihăstriei;
Bucură-te, podoaba obştii Mănăstirii Lavra;
Bucură-te, că aici pildă de ascultare desăvârşită te-ai arătat;
Bucură-te, cel care cu iscusinţă ai împletit rugăciunea cu nevoinţele trupeşti;
Bucură-te, chipul cel prealuminos al smereniei;
Bucură-te, că noaptea cu rugăciunile tale neîncetate ai luminat-o;
Bucură-te, lauda cea vestită a nevoitorilor călugări;
Bucură-te, floarea cuvioşiei de Dumnezeu împodobită;
Bucură-te, că, în trup muritor trăind, cu îngerii te-ai asemănat;
Bucură-te, tăinuitorule al vieţii duhovniceşti;
Bucură-te, lucrătorule al rugăciunii inimii;
Bucură-te, că prin post şi rugăciune lui Ioan Botezătorul te-ai asemănat;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 3-lea

Precum cerbul doreşte apele curate ale izvoarelor, aşa ai dorit, Sfinte Cuvioase Daniil, apele limpezi ale nevoinţelor sihăstreşti, cântând neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Cunoscând binecuvântarea locurilor pustniceşti, chilie în piatră la Putna ţi-ai săpat cu ajutorul oamenilor cinstitori de Dumnezeu, sporindu-ţi nevoinţele cu înţelepciune, pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, floarea cea cu bună mireasmă duhovnicească a vieţii sihăstreşti;
Bucură-te, că, întărit fiind pe piatra credinţei, cu multă linişte ai vieţuit;
Bucură-te, că în chilia de la Putna Sfântul Voievod Ştefan în dese rânduri te-a cercetat;
Bucură-te, părintele duhovnicesc al acestui slăvit voievod al Moldovei;
Bucură-te, că tu pe acesta cu adâncă înţelepciune l-ai povăţuit;
Bucură-te, că i-ai dat armele de biruinţă: postul şi rugăciunea;
Bucură-te, că l-ai întărit în dragostea de Dumnezeu şi ţară;
Bucură-te, că acesta prin rugăciunile tale s-a întărit duhovniceşte;
Bucură-te, că negura îndoielii din sufletul lui ai risipit-o;
Bucură-te, că pe acesta l-ai încredinţat de izbândă asupra duşmanilor credinţei noastre ortodoxe;
Bucură-te, că acest mărit voievod cu smerenie şi dragoste în toate te-a ascultat;
Bucură-te, rugătorule către Dumnezeu, împreună cu Sfântul Voievod Ştefan, pentru slava Bisericii şi a neamului nostru;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 4-lea

Cunoscând dragostea Sfântului Voievod Ştefan pentru casa lui Dumnezeu, pe acesta l-ai povăţuit să zidească lăcaşuri sfinte, ca în ele credincioşii pururea să slăvească pe Dumnezeu cântându-I: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Un gând tainic insuflat de Dumnezeu ţi-a purtat paşii spre alte locuri sihăstreşti, şi pornindu-te de la Putna cu voia lui Dumnezeu, la Voroneţ te-ai oprit, făcându-ţi aici lăcaş sihăstresc, pentru care laude ca acestea îţi aducem:
Bucură-te, mult râvnitorule spre nevoinţele sihăstreşti;
Bucură-te, că şi aici ai fost cercetat de Sfântul Voievod Ştefan;
Bucură-te, că mulţimile credincioşilor cu dragoste le-ai primit la chilia ta;
Bucură-te, tămăduitorule al bolilor sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale duhurile cele necurate le-ai alungat;
Bucură-te, cel ce curăţeşti patimile trupurilor noastre;
Bucură-te, crin ales cu bună mireasmă al pustiei;
Bucură-te, cel ce dai multă linişte sufletească celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, cel ce întăreşti pe credincioşi în credinţă;
Bucură-te, împlinitorul dragostei desăvârşite întru Hristos;
Bucură-te, că, părăsind lumea, ai slujit-o cu neîncetatele tale rugăciuni;
Bucură-te, înălţarea credincioşilor spre mântuire;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 5-lea

Întru tine, Părinte Daniile, s-au adeverit cuvintele proorocului care zice: „Pustia a înflorit precum crinul”, căci mulţimea credincioşilor pururea te-a înconjurat, cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Precum lumânarea nu se pune în vas, ci în sfeşnic, pentru a lumina celor din casă, aşa şi tu, în pustie fugind, n-ai rămas tăinuit, ci prin învăţăturile şi viaţa ta ai luminat, cu darul lui Dumnezeu, obştea călugărilor din Voroneţ, pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, părintele cel bun al Voroneţului;
Bucură-te, dascălul cel preaînţelept al lui Grigorie, Mitropolitul Moldovei;
Bucură-te, iscusit povăţuitor al celor învăluiţi de viforul ispitelor;
Bucură-te, pildă de răbdare şi smerenie;
Bucură-te, făclie luminoasă aprinsă în sfeşnicul inimii tale celei curăţite de păcate;
Bucură-te, că stâlp al rugăciunii te-ai arătat pe tine obştii tale;
Bucură-te, că virtutea dreptei socoteli pururea ai învăţat;
Bucură-te, doctor preaiscusit al gândurilor celor ascunse;
Bucură-te, că rugăciunile tale cu lacrimi jertfă duhovnicească preaaleasă s-au făcut înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin post şi rugăciune ţi-ai agonisit răbdare preatare;
Bucură-te, omule ceresc;
Bucură-te, îngerule pământesc;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 6-lea

Viaţă îngerească ai petrecut pe pământ, chip şi pildă făcându-te ucenicilor tăi prin rugăciuni, posturi îndelungate şi privegheri, te-ai învrednicit a te sălăşlui în pământul celor blânzi, Sfinte Daniile, de Dumnezeu cinstitorule, podoaba sihaştrilor şi lauda călugărilor, care pururi cânţi: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Prin curăţirea inimii tale, multă înţelepciune ai dobândit, povăţuind pe calea mântuirii pe toţi cei ce cu dragoste de Dumnezeu veneau la tine; drept aceea laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, dascăle înţelepţit de Dumnezeu;
Bucură-te, preaiubit părinte duhovnicesc al Sfântului Ştefan cel Mare;
Bucură-te, vrednicule ucenic al Preasfinţitului Leontie;
Bucură-te, că acestui sfânt arhiereu în nevoinţele sihăstreşti ai urmat;
Bucură-te, împreună rugătorule cu Sfântul Leontie şi Sfântul Voievod Ştefan al Moldovei;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu îngerii;
Bucură-te, cel ce în sfintele tale rugăciuni teolog preaiscusit te-ai arătat;
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, lăcaş preacurat al Sfântului Duh;
Bucură-te, că, în trup stricăcios fiind, ai gustat dulceaţa raiului;
Bucură-te, că rugăciunile tale scară către cer s-au făcut;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 7-lea

Înţelepţit de Dumnezeu fiind, cu smerenie ţi-ai ascuns nevoinţele tale cele sfinte, povăţuind neîncetat pe cei încredinţaţi ţie spre mântuire să cânte cu dragoste lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Rugăciunea fiind plugăria sufletului prin care ne curăţim inimile spre pocăinţă şi harul lui Dumnezeu, pe aceasta pururea ai avut-o pe buze şi în inimă, pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, plugarul rugăciunii celei curate;
Bucură-te, că rugându-te cu smerenie har cu îndestulare de la Dumnezeu ai primit;
Bucură-te, că prin rugăciune necontenită îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că prin rugăciune, ca pe o scară, la cele duhovniceşti te-ai ridicat;
Bucură-te, că rugăciunile tale mântuire au lucrat în sufletele celor ce cu dragoste te cercetau pe tine;
Bucură-te, că, prin rugăciuni, taberele demonilor le-ai alungat;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale credinţa celor clătinaţi ai întărit;
Bucură-te, că cei învrăjbiţi s-au împăcat prin rugăciunile tale;
Bucură-te, că cei ce au călătorit cu rugăciunile tale cu pace s-au înapoiat la casele lor;
Bucură-te, că rugăciunea cu fapta milosteniei pururea ai unit-o;
Bucură-te, că ale tale rugăciuni sunt bine primite înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin ele credincioşii se întăresc în harul primit de la Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 8-lea

Cunoscând că precum trupul nu poate trăi fără aer şi hrană, aşa şi sufletul nu poate fi viu şi să se înalţe către Dumnezeu fără rugăciune neîncetată, mişcarea inimii tale ca şi răsuflarea cu aceasta le-ai unit, cântând neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Dragostea de Dumnezeu nu te-a înstrăinat nicicând de dragostea de ţară în care se preamăreşte întru adevăr numele lui Dumnezeu, drept aceea laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, mult iubitorule al casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, că pământul ţării cu sfinte biserici a fost împodobit;
Bucură-te, că pe acestea Sfântul Ştefan la îndemnul tău le-a înălţat;
Bucură-te, că prin aceste sfinte biserici se întăreşte credinţa strămoşească;
Bucură-te, că frumuseţea lor frumuseţea credinţei neamului o arată;
Bucură-te, că tu pururea ai învăţat că tăria neamului dreapta credinţă o dă;
Bucură-te, că duşmanii ţării prin puterea credinţei au fost biruiţi;
Bucură-te, că sihăstreasca ta chilie palat voievodal s-a făcut;
Bucură-te, că în liniştea chiliei tale Ştefan Vodă, prin rugăciunile tale, şi-a luminat mintea şi putere de biruinţă a luat;
Bucură-te, că uşa chiliei tale sihăstreşti pururea a fost deschisă, ca şi cea a inimii tale de părinte;
Bucură-te, că în chilie petrecând întru nevoinţa rugăciunii de bucuriile raiului te-ai îndulcit;
Bucură-te, plinitorul frumuseţii locurilor sihăstreşti ale firii noastre;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 9-lea

Nevoinţele tale sihăstreşti au uimit cetele îngereşti, căci cu rugăciunile tale neîncetate, cu înfrânarea şi curăţia inimii, îngerilor te-ai asemănat, cu care ai cântat neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Deşi ai părăsit lumea pentru a petrece departe de tulburările ei, mulţimea credincioşilor ţi-a urmat pentru folosul lor duhovnicesc prin darul lui Dumnezeu, pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, Părinte, că nemărginită dragoste ai arătat celor în nevoi;
Bucură-te, ajutătorul celor săraci;
Bucură-te, doctorule, cu darul lui Dumnezeu, al celor bolnavi;
Bucură-te, mângâierea celor necăjiţi;
Bucură-te, al tinerilor preaînţelept povăţuitor;
Bucură-te, al bătrânilor întăritor;
Bucură-te, al orfanilor sprijinitor;
Bucură-te, al mamelor preaînţelept învăţător;
Bucură-te, al ostaşilor neclintită îmbărbătare;
Bucură-te, al curăţiei povăţuitorule;
Bucură-te, bucuria celor ce se pocăiesc;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 10-lea

Mulţimile credincioşilor încredinţate fiind că Dumnezeu, prin tine, va asculta rugăciunile lor, văzând împlinirea dorinţelor celor după Dumnezeu, împreună cu tine au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Binecuvântată ţi-a fost viaţa ta fiind fiu duhovnicesc al Sfântului Ierarh Leontie, apoi părinte duhovnicesc al Mitropolitului Grigorie Roşca, pentru care unele ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, bună rodire duhovnicească a Sfântului Leontie;
Bucură-te, credincios următor al nevoinţelor sale duhovniceşti;
Bucură-te, cel care împreună cu el în locuri sihăstreşti te-ai nevoit;
Bucură-te, că ai fost cu acesta un suflet toată viaţa ta;
Bucură-te, că, şi după moartea sa, în rugăciune ai rămas nedespărţit de el;
Bucură-te, că ai odrăslit Bisericii pe Ierarhul Grigorie;
Bucură-te, că tu pe acesta l-ai călăuzit pe calea smereniei şi a înţelepciunii după Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce la slujirea arhierească ai fost chemat;
Bucură-te, că de aceasta ai fugit, socotindu-te cu totul nevrednic;
Bucură-te, că prin aceasta pildă de smerenie te-ai făcut;
Bucură-te, că prin asprele tale nevoinţe cu totul te-ai jertfit lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin rugăciunile şi învăţăturile tale ca şi un părinte ierarh ai povăţuit pe calea mântuirii pe toţi cei ce au venit la tine;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 11-lea

Chipul tău zugrăvit alături de cel al Ierarhului Grigorie, fiul tău duhovnicesc, arată iubirea şi cinstea cu care marele ierarh al Moldovei te-a înconjurat, precum şi tu purtare de grijă i-ai arătat, călăuzindu-l pe calea mântuirii şi învăţându-l să cânte pururea lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Chipul tău zugrăvit în ceata sfinţilor curând după adormirea ta arată viaţa ta de sfinţenie cunoscută de întregul popor drept-credincios, pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, părintele duhovnicesc al credincioşilor bucovineni;
Bucură-te, statornic ocrotitor al Bucovinei împreună cu Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava;
Bucură-te, că din sfânta ta icoană ne priveşti şi ne binecuvântezi pe toţi cei ce intrăm în sfânta biserică;
Bucură-te, că şi după adormirea ta în Domnul mulţimile credincioşilor au alergat la mormântul tău;
Bucură-te, că multă mângâiere şi întărire în dreapta credinţă ai împărtăşit cu darul lui Dumnezeu, din mormântul tău;
Bucură-te, că din mormântul tău căldura dragostei tale către Dumnezeu pururea o simţim;
Bucură-te, că dragostea ta de părinte o mărturiseşte piatra mormântului tău pusă de fiul tău cel duhovnicesc preaiubit, Sfântul Ştefan cel Mare;
Bucură-te, că lespedea de piatră a mormântului tău căldură tainică revarsă;
Bucură-te, că mormântul tău pururea a fost străjuit de lumina unui sfeşnic;
Bucură-te, că ceata călugărilor pe care i-ai păstorit pururea te-a cinstit ca un părinte şi sfânt;
Bucură-te, că şi acum ne povăţuieşti cu chipul tău smerit;
Bucură-te, cinstea şi podoaba credincioşilor;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 12-lea

Prin chipul tău care străjuieşte deasupra uşii Mănăstirii Voroneţ, ne binecuvântezi cu dragoste de părinte, povăţuindu-ne să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Pururea ocrotitor al Bucovinei cunoscându-te noi toţi, din moşi strămoşi, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, că chipul tău de părinte în sufletele credincioşilor cu neştersele culori ale iubirii creştineşti s-a zugrăvit;
Bucură-te, că acest chip avându-l în suflet, credincioşii bucovineni în vremuri de restrişte cu el s-au mângâiat şi întărit;
Bucură-te, că amintirea nevoinţelor tale sihăstreşti poporul nostru drept-credincios le păstrează şi le cinsteşte;
Bucură-te, chipul adevăratei vieţi călugăreşti;
Bucură-te, cel ce ai unit, după Dumnezeu, dragostea de ţară şi credinţa strămoşească;
Bucură-te, că credincioşii pururea au dorit să sărute sfintele tale moaşte;
Bucură-te, că acestea, în mormânt fiind, izvor de multe tămăduiri s-au arătat celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine;
Bucură-te, că spre Putna şi Voroneţ credincioşii pururea cu credinţă şi dragoste s-au îndreptat, căci tu acolo ai sihăstrit;
Bucură-te, că astăzi întregul popor te cinsteşte împreună cu Sfântul Leontie şi Sfântul Ştefan cel Mare;
Bucură-te, că aşezarea sfintelor tale moaşte în raclă cu negrăită bucurie în fiecare an o serbăm;
Bucură-te, că aceasta din voia lui Dumnezeu s-a făcut pentru folosul duhovnicesc al drept-credincioşilor creştini;
Bucură-te, lauda cea mare a Bucovinei;
Bucură-te, buciumul care vesteşte frumuseţea nepieritoare a credinţei noastre strămoşeşti;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul al 13-lea

O, Sfinte Preacuvioase Daniil, lauda Bisericii Bucovinei, părintele nostru duhovnicesc, al tuturor celor ce cu dreaptă credinţă cinstim pe Dumnezeu, izbăveşte de toată primejdia ţara noastră, mănăstirile şi bisericile cu podoabele lor sfinte şi ne învredniceşte să cântăm lui Dumnezeu, împreună cu tine: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi iarăşi se zice Icosul 1: Făcătorul îngerilor şi al oamenilor…, Condacul 1: Iubitorului de rugăciune şi de viaţă sihăstrească…,

Icosul 1

Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a chemat pe tine ca să preamăreşti cu viaţa ta de înger în trup numele Preasfintei Treimi, iar tu lepădând grija cea lumească, ca o rază prealuminoasă a Soarelui Dreptăţii ţi-ai făcut viaţa ta, iar noi, luând aminte la sfintele tale nevoinţe, cu smerenie şi bucurie rostim unele ca acestea:
Bucură-te, cinstea Bisericii noastre strămoşeşti;
Bucură-te, că din copilărie preaiubitor de rugăciune te-ai arătat;
Bucură-te, că pentru viaţa sihăstrească casa părintească ai părăsit-o;
Bucură-te, că viaţa sihăstrească a fost desfătarea ta;
Bucură-te, că pe Dumnezeu mai mult decât pe părinţi L-ai iubit;
Bucură-te, că pe aceştia în rugăciunile tale pururea i-ai avut;
Bucură-te, că tinereţile tale ca pe o jertfă preacurată lui Dumnezeu le-ai adus;
Bucură-te, chipul cel preacurat al smereniei;
Bucură-te, înflorirea virtuţilor sihăstreşti în trupul tău cel tineresc;
Bucură-te, a tinerilor pildă de înfrânare;
Bucură-te, lauda cea frumoasă a bătrânilor;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale în fapte bune ne întăreşti;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul 1

Iubitorului de rugăciune şi de viaţă sihăstrească, înţeleptului povăţuitor pe calea mântuirii, celui ce este laudă sihaştrilor şi bucuria credincioşilor, cu dragoste să-i strigăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!

şi se face otpustul.

Sinaxar 25 Noiembrie

 În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina.

EcaterinaAceasta a trăit pe vremea împăratului Maximian, prin anii 304, şi se trăgea din cetatea Alexandriei, fiică fiind unui principe care se numea Consta. Era foarte frumoasă şi înaltă la trup, având ca la optsprezece ani. Aceasta a învăţat desăvârşit toată învăţătura şi ştiinţa grecească şi latinească, citind pe Homer şi pe Virgiliu, marele poet al latinilor, pe Asclepios şi pe doctorii Hippocrat şi Gallin, pe filosofii Aristotel şi Plato, pe Filistion şi Evsevie, şi învăţătura cea tainică a marilor magi (astronomi) Ianni şi Iambri, pe a lui Dionisie şi profeţiile Sibilei. A învăţat ea încă şi tot meşteşugul ritoricesc (al grăirii frumoase), cât se afla pe atunci în lume. Deci nu numai acestea, ci şi multe alte limbi şi dialecte ale multor neamuri cunoştea. Nu numai cei ce au văzut-o o admirau, ci şi acei care nu mai auziseră de renumele şi înţelepciunea ei. Deci în anii împăratului Maximian şi a fiului său Maxentie a fost prinsă pentru mărturisirea cea în Hristos şi a fost cercetată cu multe feluri de chinuri. Iar cu înţelepciunea sa şi cu buna grăire, a înduplecat pe o sută şi cincizeci de ritori ca să creadă în Hristos, împreună şi cu alţi mulţi păgâni. Cu care împreună i s-a tăiat capul fericitei şi a luat cununa mărturisirii.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor o sută cincizeci de ritori, care, prin Sfânta Ecaterina crezând în Hristos, s-au săvârşit fiind aruncaţi în foc.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei împărătese soţia lui Maxentie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Porfirie Stratilatul împreună cu două sute de ostaşi ai săi, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mercurie.

Acesta a trăit pe vremea împăraţilor Deciu şi Valerian în anii 255 şi se trăgea după neam din Răsărit, fiind fiu al unui oarecare scit ce se numea Gardian. Fiindcă odată a biruit pe barbari, căci se arătase înaintea lui îngerul Domnului şi a insuflat în inima lui îndrăzneală şi bărbăţie, pentru aceasta a fost ridicat la vrednicia de arhistrateg, adică general ori voievod. Dar pentru mărturisirea lui Hristos a stat înaintea lui Deciu şi, fiind legat de patru pari, i-au crestat trupul cu cuţitele şi l-au chinuit în nenumărate chipuri. Iar în cele din urmă a fost adus la Cezareea Capadociei unde i-au tăiat capul. Şi aşa a luat pururea pomenitul cununa muceniciei. Deci era sfântul, când a mărturisit pe Hristos, de douăzeci şi cinci de ani. Voinic la trup, frumos la faţă, galben la păr, care îl împodobea şi firească rumeneală având, care strălucea pe obrazul lui.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru Sihastrul.

Acest sfânt părinte al nostru Petru a fost născut din părinţi drept-credincioşi de la Marea Neagră şi după ce a petrecut cu părinţii săi numai şapte ani, toată cealaltă parte a vieţii sale a petrecut-o la filozofie şi la sihăstrie. Căci mai întâi s-a nevoit în Galaţia, apoi pentru ştiinţa sa, s-a dus în Palestina, şi după ce s-a închinat acolo la toate sfinţitele şi sfintele locuri, s-a pogorât la Antiohia; şi închizându-se într-o chilie, lua aminte de sine, vorbind cu Dumnezeu prin sfintele rugăciuni, fără să mănânce alte bucate decât puţină pâine cântărită, bând şi puţină apă; şi pe acestea însă le întrebuinţa la fiecare două zile. Drept aceea pentru virtuţile sale a luat de la Dumnezeu stăpânire asupra demonilor şi a vindecat pe un oarecare Daniel. Pe acesta apoi catehizându-l, l-a făcut de aceeaşi râvnă cu el împreună sihastru. Şi multor orbi le-a vindecat ochii şi alte feluri de boli a tămăduit; şi alte încă multe isprăvi se vestesc despre acest cuvios, unele în scris, iar altele prin singura predanie. Acesta dar, mare şi vestit făcându-se în toată Antiohia şi în toate laturile ei şi, vieţuind ani nouăzeci şi nouă, s-a mutat către veşnicele locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şase sute şaptezeci de mucenici, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.




Luna noiembrie în 25 de zile: pomenirea Sfintei Muceniţe Ecaterina (+305) 

      Această Sfântă a trăit pe vremea lui Maximian, cel ce domnea împreună cu Diocleţian. S-a născut în Alexandria, fiind fiică de neam împărătesc. Deşteaptă, frumoasă, crescută în belşug, Sfânta Ecaterina a dobândit cunoştinţe rare şi multă învăţătură, ajungând, foarte de tânară, printre cei mai de seamă înţelepţi ai vremii sale. A cunoscut, astfel, scrierile lui Virgiliu, Esculap şi Hipocrate, ale lui Aristotel şi Platon şi ale altor înţelepţi asemenea lor, a cunoscut tot meşteşugul marilor cuvântători şi grăia în multe limbi străine. Dar osebit de toate aceste învăţături, Sfânta era şi o luminată creştină, cunoscând Sfânta Scriptură şi străduindu-se să vieţuiască după poruncile Domnului Hristos, pe care Îl iubea ca o logodnică, socotindu-L Mirele sufletului său. În zilele prigoanei pornite împotriva creştinilor de împăratul Diocleţian, sosind Maximian în Alexandria Egiptului, a fost prinsă şi Sfânta Ecaterina pentru mărturisirea ei cea în Hristos. Deci, a fost pusă la bătăi grele şi la sângeroase chinuri, din care a ieşit nevătămată. Asemenea între alte pedepse, Sfânta a fost silită de Maximian să se înfrunte cu o adunare de filosofi păgâni, ca să dovedească în faţa poporului, deşertăciunea zeilor. Iar ea, ruşinându-i pe toţi, cu înţelepciunea şi cu buna grăire, i-a înduplecat pe cei o sută cincizeci de învăţaţi să creadă în Hristos, încât, stăruind ei în mărturisirea credinţei, au fost arşi în foc. În cele din urmă, scăpând ea ca prin minune de învârtirea cea ucigătoare a roatei, a fost osândită să i se taie capul şi aşa a luat cununa mărturisirii. Trupul ei se află la mănăstirea Sfânta Ecaterina, de pe muntele Sinai. 


Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Mercurie.            

       Acesta a fost pe vremea împăraţilor Decius (250-253) şi Valerian (253-260), trăgându-se cu neamul din părţile răsăritului. Era fiu al unui scit, ce se numea Gordian şi făcea parte din ceata vitejilor, ce se numea a Martionilor. Odată, arătându-i-se înainte îngerul Domnului, acesta i-a insuflat în inimă atâta îndrăzneală şi vitejie, încât Mercurie a izbutit o mare faptă de biruinţă împotriva barbarilor. Pentru aceasta, a fost ridicat de împăratul Decius la vrednicia de general şi l-a făcut sfetnic apropiat al său. Deci, după război, l-a poftit împăratul pe Mercurie să aducă împreună jertfă de mulţumire Artemidei. Dar, pentru mărturisirea lui Hristos în faţa lui Decius, Sfântul a fost legat de patru stâlpi şi i-au tăiat trupul cu cuţitele. După aceea, l-au întins deasupra unui foc, pe care l-a stins cu pâraiele sângelui său. L-au bătut apoi şi l-au spânzurat cu capul în jos, legându-i o piatră grea de grumaji. L-au bătut iarăşi cu bice de ştreang arămite. Şi rămânând nevătămat, a fost dus la Cezareea Capadochiei, unde i s-a tăiat capul. Şi aşa a luat cununa muceniciei. Şi avea Sfântul Mercurie, când a mărturisit pe Hristos, douăzeci şi cinci de ani, fiind mare la trup, frumos la faţă, cu părul auriu, pe care îl împodobea o firească rumeneală ce strălucea pe faţa sa.     

 Întru aceastã zi, pilda Sfântului Varlaam,  despre eretici şi închinători la idoli            
       A fost un oarecare om bogat, având turme multe de oi, pe lângă care a pus păstori buni, ca să le pască pe ele. Şi erau acolo dumbrăvi multe, în care păşteau acele turme de oi. Şi în aceleaşi dumbrăvi erau şi multe turme de capre sălbatice, dintre care unele erau bătrâne, iar altele tinere. Deci, văzând oile acelea, caprele s-au amestecat cu ele şi au început a paşte împreună şi umblau la păşune în acelaşi loc. Şi acestea văzând, păstorii s-au ostenit mult cu caprele acelea şi au început a le primi în staul şi le-au făcut pe ele ca pe nişte oi şi au zis: "De acum caprele acestea nu se vor mai despărţi de oi" şi nu s-au mai îngrijit de ele. Deci, unele dintre aceste capre, după puţine zile, iar altele după multe zile, se duceau la vechile lor turme, întru care se născuseră. Şi, odată ieşind din staul nu se mai întorceau de la turmele lor, la oile cele blânde. Iar tâlcuirea aceasta este: Omul este Hristos, oile, creştinii.  Păstorii sunt episcopii şi preoţii, iar dumbrăvile toată lumea. Turmele de capre sunt ereticii şi închinătorii la idoli, dintre care unii vin la dreapta credinţă, dar, după Botez, încep iarăşi a se aduna cu cei de la care au venit, apoi se întorc la credinţa lor cea dintâi, pentru că episcopii şi preoţii nu-i păstoresc bine pe dânşii. Că pe cei ce vin, dintre eretici şi dintre închinătorii la idoli, către dreapta credinţă creştinească, se cade mai întâi a-i cerceta pe dânşii, de păzesc sfânta rânduială a Bisericii, cea pentru dânşii şi aşa să se lipească ei, cu toată inima, de adevărata credinţă a lui Hristos. Încă se cade a-i învăţa în toate zilele, ca, nu numai să nu se întoarcă la a lor veche credinţă, ci şi pentru a se îngriji de mântuirea lor. Că datori sunt episcopii şi preoţii ca unii ce sunt păstori şi învăţători, să se îngrijească de mântuirea a toată lumea şi fără de lenevire să înveţe.    


Întru aceastã zi, cuvânt despre un călugăr vorbit de rău la Ioan Milostivul        

     Avea fericitul Ioan, mai mult decât altele, multă grijă să nu osândească pe nimeni, pentru orice fel de greşeală şi, mai ales, pe călugări, de vreme ce a greşit o dată cu unul din aceştia şi de atunci niciodată nu osândea pe călugări în grabă, căci i se întâmplase lui, într-adevăr, un lucru ca acesta: Un călugăr tânăr umbla de câteva zile prin Alexandria, având împreună cu sine o fecioară tânără şi foarte frumoasă. Acest lucru văzându-l, unii s-au tulburat, socotind că, pentru păcat o poartă cu sine şi au înştiinţat pe Sfântul Ioan Milostivul. Iar el a poruncit să-i prindă pe amândoi şi să-i închidă deosebit în temniţă. Deci, în noaptea următoare, s-a arătat călugărul acela în vis patriarhului, arătându-i lui spatele său plin de răni şi a zis către dânsul: "Oare plăcută îţi este ţie aceasta, stăpâne? Au aşa ai învăţat de la Apostoli a paşte turma lui Hristos? Cu sila, nu cu voia? Să mă crezi că te-ai înşelat". Acestea zicând, s-a dus de la dânsul. Iar patriarhul, deşteptându-se din somn, gândea la ceea ce văzuse şi, cunoscându-şi greşeala sa, şedea pe pat necăjindu-se şi întristându-se. Şi, făcându-se ziuă, a poruncit să-l aducă pe monahul acela, vrând a-l vedea pe el, de este asemenea celui ce i s-a arătat în vedenie. Şi a venit monahul cu mare greutate, că nu putea să se mişte de mulţimea rănilor. Şi, când l-a văzut pe el, patriarhul a rămas o vreme ca un mort, neputând rosti un cuvânt. Iar, după o vreme, venindu-şi în sine, l-a rugat pe monah să-şi dezbrace haina sa şi să-i arate lui spatele, ca să vadă de este atât de rănit, precum îl văzuse pe el în vis. Şi, plecându-se rugăminţii, monahul a început a se dezbrăca de haina sa. Şi, din întâmplare, dezbrăcându-se el, i s-au descoperit părţile trupului său cele ascunse şi l-au văzut toţi că este famen, dar de vreme ce era tânăr, nimeni nu-l cunoştea pe el. Şi, văzând trupul lui zdrobit de răni, patriarhului i-a părut foarte rău de aceasta şi, trimiţând după cei ce-l pârâseră pe monah, i-a despărţit pe ei de biserică vreme de trei ani. Iar de la monah îşi cerea iertare, zicând: "Iartă-mă, frate, de vreme ce din neştiinţă am făcut aceasta; am greşit lui Dumnezeu şi ţie. Însă, nu ţi se cădea nici ţie, aşa, fără grijă, a umbla cu fecioara prin cetate, ca să nu sminteşti pe mireni, fiindcă porţi chip monahicesc".  Atunci a început a grăi monahul, cu multă smerenie: "Să mă crezi pe mine stăpâne, că nu mint, ci adevărul spun ţie. Mai înainte de această vreme, fiind eu în Gaza şi mergând să mă închin la mormântul Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan, m-a întâmpinat către seară această fecioară şi, căzând la picioarele mele, m-a rugat pe mine cu lacrimi, ca să nu o opresc pe dânsa a merge împreună cu mine. Iar eu, lepădându-mă de ea, am fugit; dar ea, mergând în urma mea, zicea: "Juru-te pe tine cu Dumnezeul lui Avraam, Care a venit să mântuiască pe cei păcătoşi şi va judeca viii şi morţii, nu mă lăsa pe mine". Acestea auzind, am zis către dânsa: "Pentru ce mă juri pe mine aşa, fecioară?" Iar ea tânguindu-se, mi-a răspuns: "Eu sunt păgână şi doresc să las credinţa mea părintească şi să fiu creştină. Deci, rogu-te pe tine, părinte, nu mă lăsa pe mine, ci mântuieşte sufletul cel ce voieşte a crede în Hristos." Acestea auzind, m-am temut de judecata lui Dumnezeu şi, luând-o pe dânsa, am învăţat-o sfânta credinţă. Şi, venind la mormântul Sfinţilor Mucenici, am botezat-o pe ea în biserică şi umblu cu dânsa, întru curăţia inimii, până când o voi duce într-o mânăstire de fecioare". Iar patriarhul auzind acestea, a oftat şi a zis: "Câţi robi ai Săi ascunşi are Dumnezeu, iar noi, păcătoşii, nu-i ştim". Şi a spus înaintea tuturor vedenia ce văzuse despre monah noaptea în vis. Şi, luând o sută de galbeni, voia să-i dea monahului aceluia. Iar el n-a vrut să ia nici unul, zicând: "Monahul care crede că Dumnezeu are purtare de grijă pentru dânsul, aceluia nu-i trebuie aur. Iar cel ce iubeşte aurul, acela nu crede că este Dumnezeu". Acestea zicând, s-a închinat patriarhului şi s-a dus.  De atunci, fericitul Ioan a început şi mai mult a cinsti pe călugări şi pe cei buni, dar şi pe cei ce păreau a fi răi şi a ridicat o mânăstire, spre odihna monahilor celor străini şi se păzea pe sine de osândire. Şi, ca un păstor bun, îşi învăţa oile sale să nu îndrăznească a osândi pe nimeni, chiar de ar şti greşeala cuiva, ci să-şi vadă fiecare ale sale păcate, iar nu pe cele străine. Dumnezeului nostru, slavă acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Motto: Maniati-va si nu gresiti; soarele sa nu apuna peste mania voastra. Nici nu dati loc diavolului. (Ef. 4: 26-27) Preot Gheorghe Calciu, 1 ianuarie 2002

 

Din experienta personala si din experienta mea de duhovnic si de observator al societatii, constat ca unul din pacatele endemice ale societatii de astazi este mania. Pacatul acesta poate avea aspecte personale, dar si aspecte de grup. Pentru ca una este mania individului si alta este mania popoarelor care poate duce la razboiae distrugatoare, mai mult sau mai putin indelungate, dar purtate cu o cruzime pe care tehnica secolelor trecute nu o putea performa. Aceste razboaie moderne pot schimba geografia si demografia lumii si, fara indoiala, harta ei politica, favorizand instalarea unor regimuri dictatoriale mondiale.

Mania personala transforma inima omului dintr’o locuinta a Sfantului Duh intr’o casa demonica, pentru ca ea schimba structura duhovniceasca a sufletului orientandu-l spre zonele intunecate ale fiintei umane. Istoria cunoaste evenimente dezastruoase iscate din manie si intaplari tragice cauzate de manii navalnice care creaza regrete si desnadejdi in cel care s’a lasat cuprins de ele.

Sfanta Scriptura se preocupa foarte intens de problema maniei, desi, luand in consideratie posibilitatea relatiilor din timpurile mai vechi, intelegem ca motivele de maniere erau mai putin frecvente decat in vremea noastra, cand fiintele, prin cresterea densitatii populatiei si prin mijloacele de comunicare, restrang la minimum spatiul securitatii personale. Dar, fara indoiala ca aparitia maniei sta, in cea mai mare masura, in ispitirea pe care diavolul o incearca asupra noastra, stiind ca mania intuneca mintea si inarmeaza limba si mana cu violente care ranesc grav.

In Vechiul Testament, din cauza multelor pacate ale poporului iudeu, Dumnezeu se mania pe el si starnea navala neamurilor peste Israel, pe care il biruiau si, eventual, il duceau in robii mai lungi sau mai scurte, pentru ca, dupa pocainta indelungata si sub sfichiul proorocilor, Evreii sa se intoarca la credinta adevarata si Dumnezeu sa-i repuna in starea in care fusesera inainte de pacat.

Nu vom urmari aceste manii ale lui Dumnezeu, Vechiul Testament este plin de ele. Pe noi ne intereseaza mania ca pacat oemnesc si urmarile ei in planul personal si social.

In Geneza, la capitolul 34, este o pricina de manie a fiilor lui Iacov: Dina, fiica lui Iacov si a Liei a fost necinstita de fiul fruntasului din cetatea Salem. Acest fapt a starnit mania fiilor lui Iacov care au decis sa se razbune, desi tanarul cu pricina a cerut-o pe Dina de nevasta.

Locul unde se asezase Iacov, nu departe de cetatea Salem, era foarte convenabil din toate punctele de vedere pentru familia lui. Dar fii sai s’au aprins de manie si de dorinta de razbunare. Cand tanarul din Salem a cerut mana Dinei, fratii sai i-au spus cu viclenie ca ar fi o rusine pentru ei sa-si marite sora dupa niste netaiati imprejur si au cerut ca toti cei de parte barbateasca din cetate sa se taie imprejur, ceea ce mai marele cetatii a acceptat. Dupa doua zile, cand totii cei de parte barbateasca din cetate erau suferinzi, fiii lui Iacov au intrat noaptea in cetate cu servitorii si au taiat pe logodnic si pe tatal sau cu sabia si pe toti barbatii. Apoi au jefuit cetatea de toate averile si au dus in robie pe femei si pe copii. Astfel, sub impulsul maniei, ei au folosit legamantul sacru al lui Avram cu Dumnezeu, (taierea imprejur) ca o viclenie prin care sa-si implineasca razbunarea, nesocotind cele sfinte pentru satisfactia lor persoanala. Cand Iacov a aflat, a spus fiilor sai:

“Mare tulburare mi-ati adus, facandu-ma urit in fata tuturor locuitorilor tarii acesteia, inaintea Canaaneilor si a Ferezeilor…” (Facere 34: 30)

Si a trebuit Iacov sa plece cu toti ai sai si cu toate averile, din locul acela in care voia sa mai ramana, din cauza maniei necontrolate a fiilor sai, lasand in urma o cetate jefuita si cu barbatii ucisi, urmariti de ura si de mania locuitorilor tinutului aceluia.

Aceasta interventie a diavolului in aprinderea maniei fiilor lui Iacov si, ca urmare, in locuitorii tinutului, era spre implinirea drumului catre pamantul fagaduit. Sensul acestei istorii este ca tot ce se intampla este in cadrul vointei lui Dumnezeu, prin care El ne comunica ceva sau ne mana spre ceva pe care trebuie sa-l indeplinim, dar aceasta nu inseama ca pacatul maniei ramane nepedepsit.

Crestinul insa nu trebuie sa se manie. El stie ca Dumnezeu vegheaza asupra lui si ca nici un fir din parul sau nu cade fara stirea Domnului.

In relatia cu semenii, el trebuie sa-si tempereze mania, pentru ca Mantuitorul nu S’a maiat asupra celor care Il batjocoreau si L-au rastignit. Ne vom mania noi asupra semenului nostru stiind ca el este chipul lui Dumnezeu? Oare vom rosti noi impotriva lui cuvinte de manie, daca ne-a facut ceva, stiind bine ca asemenea i-am facut si noi lui, sau altuia, ba inca si mai rau?

Omul de astazi traieste intr’o presiune atat de apasatoare, incat nervii lui sunt tensionati la maximum si orice pricina ivita ridica in noi mania care este un pacat. O pricina de manie o constituie copilul care nu ne asculta, sau sotul ori sotia fiindca ne contrazice; soferul care ne taie calea cu masina lui, sau numai ni se pare ca ne-a taiat-o, ne da o pricina de aprindere a maniei. Chiar daca, printr’o stapanire de sine, mania noastra nu se exprima in afara, sau nu este auzita de cel ce ne-a “provocat-o”, ea constituie un pacat, pentru ca ne strica sufletul si inima. Este o actiune impotriva noastra insine, sub ispitirea diavolului maniei.

Mantuitorul ne previne in termeni duri in privinta maniei care naste conflicte verbale si folosirea unor cuvinte jignitoare:

“Eu insa va spun voua ca oricine se manie pe fratele sau va fi vrednic de osanda; si cine va zice fratelui sa raca, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine-i va zice: nebune, vrednic va fi de gheena focului.” (Mt. 5: 22)

Vedeti dar ca nu numai exprimarea in afara este sanctionata de Iisus, ci chiar si numai mania gandita. Pentru ca nimeni nu gandeste rau fara a-si strica inima in care Dumnezeu ar trebui sa locuiasca; cine gandeste manie impotriva fratelui sau, rupe o legatura sacra dintre el si acesta, legatura care se reface greu, fiindca diavolul maniei, odata ce ti-a patruns in inima, nascoceste numeroase argumente in favoarea ta spre a te opri de la impacare. In Epistola sa catre Efeseni, Sf. Apostol Pavel da o serie de sfaturi locuitorilor cetatii Efes si insista in mod special pe pacatul maniei. Citatul de la inceputul scrierii noastre este din aceasta epistola. Stiind ca omul se manie din multe pricini si ca aceasta manie are tendinta de a ramane in inima omului si de a se transforma in ura, sau macar de a sapa o prapastie intre noi si subiectul maniei, Apostolul ne sfatuieste sa nu apuna soarele peste mania noastra. In felul acesta, scopul maniei care are tendinta de a dura si de a se transforma in pacat permanent, se spulbera si nu mai constituie un pacat capital.

Ma intereseaza pacatul maniei ca un pacat zilnic pe care il savarsim fata de cei apropiati noua, fata de casnicii nostri, fata de prieteni, colegi si fata de strainul anonim de care ne lovim pe strada, intamplator. Mania de o clipa, exprimata prin cuvinte aprinse fata de sotie sau de sot, raneste un punct sensibil al relatiei dintre cei doi soti. In taina nuntii, mirele este simbolul lui Iisus, iar mireasa este Biserica. Sf. Apostol Pavel, in Epistola sa catre Efeseni, Apostol care se citeste la slujba cununiei, in acest sens vorbeste despe familie, ca despre o biserica familiala, in care mirele iubeste pe mireasa cu dragostea cu care Iisus iubeste Biserica, iar mireasa iubeste pe mire cu dragostea cu care Biserica iubeste pe Hristos.

Daca sotii ar cugeta, in cursul convietuirii lor, la casnicia lor ca la relatia dintre Hristos si Biserica, peste maniile lor nu ar apune niciodata soarele, nu ar mai fi despartiri si copiii familiilor nu ar mai fi livrati institutiilor de stat sau particulare, ca niste obiecte uzate de care cei doi, separati prin pacatul maniei care nu s’a stins la apusul soarelui, nu mai au nevoie, iubirea lor de familie devine un cuvant caduc, care nu mai conteaza in fata demonului care i-a luat in stapanire temeinica. Un cuvant spus la manie raneste tot atat de grav ca si o lovitura fizica. Daca cel ce a ranit nu repara paguba duhovniceasca, incet-incet, o prapastie se sapa intre cei doi, o raceala mortala omoara sentimentul iubirii si al respectului datorat de soti unul altuia; timpul.adanceste prapastia si o largeste si, mai tarziu, foarte greu se vor putea arunca punti peste ea, cu mari eforturi si cu suferinte.

Am vazut familii care s’au despartit dupa ani lungi si destul de buni convietuiti impreuna, spre durerea copiilor lor, care, poate, erau deja casatoriti, la randul lor si am vazut familii fericite care s’au despartit la scurta vreme, tot din cauza maniei de durata, lasand copiii mici sa le creasca in frustare si confuzie, neintelegand cine este tatal sau cine este mama, iar, mai tarziu, pe baza exemplului parintesc, ne mai considerand casatoria o legatura eterna, asemenea celei dintre Hristos si Biserica.

Am vazut frati care in tara s’au iubit si, ajungand in America, sub presiunea instrainarii, sau a dificultatilor de adaptare, s’au despartit, ramanand dusmani de moarte, pentru ca mania lor a izbucnit inversunata in cuvinte tari si pentru ca au lasat sa apuna soarele peste ea.

Un proverb arab spune ca, atunci cand te superi, sa numeri pana la zece, iar daca ta manii, numara pana la o suta. Nu stiu cat de eficace este solutia aceasta, pentru ca nu are in ea nici un element mistic, ci face apel numai la ratiune pentru moderarea exprimarii in afara a maniei, dar eu sfatuiesc pe penitentii mei ca, inainte de a-si exprima mania, fie prin vorbe sau gesturi, fie numai mental, sa rosteasca de trei sau de cinci ori: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul luiDumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa.” Si chiar daca, sub apasarea maniei, rostesc rugaciunea repede si fara atentie, sa se concentreze cu smerenie asupra cuvantului pacatos/a si mania lor se va potoli. Multi din ei au reusit s’o faca si viata lor de relatie familiala, cu semenii si chiar numai cu ei insisi, s’a schimbat foarte mult in bine.

Toate conflictele din lumea aceasta isi au originea in mania nepotolita. Unul este manios si raneste pe celalalt, care raspunde mai violent si mai puternic. Acest lant inceput nu mai poate fi oprit decat prin apelul la rugaciune, dar la rugaciunea adevarata. Schmbati termenii ecuatiei acesteia si puneti, in loc de indivizi, grupuri sau popoare si veti realiza dimensiunea imensa a dezastrului provocat de manie.

In acest timp al Nasterii Mantuitorului si al Botezului Sau pentru iesirea la propoveduire, incercati sa puneti o stavila ferma in fata demonului maniei. Puneti-va straja gurii si schimbarea gandirii rele sub impulsul maniei si viata voastra interna se va transforma. Binecuvantarea Domnului va lucra in inima voastra, limba nu va va mai fi atat de ascutita si rugaciunea lui Iisus rostita la rastimpurile necesare, va va face sa intelegeti ca sunteti pacatosi, oprindu-va de la exteriorizarea maniei sau de la pastrarea ei in minte si inima.

Numele lui Iisus este dulce la rostit, isgoneste demonii si aduce ingerii inapoi, in inima, in minte si in blandetea purtarii fata de ceilalti.

Meditatie de Craciun

 

O meditatie de gandit si actionat

 « Ce folos, fratilor, daca cineva zice ca are credinta, iar fapte nu are? Oare credinta poate sa-l mantuiasca?…Arata-mi credinta ta, fara fapte, si eu iti voi arata, din faptele mele, credinta mea”. ( 1 Ioan 2: 14; 18 ) Sa nu uitam, in bucuriile noastre duhovnicesti, pe cei in suferinta si in incercari.Parintele Gh. Calciu

Meditaţie de Crăciun

Arhimandrit Gregory

 

In 1994, doi Americani au răspuns invitaţiei Departamentului de Educaţie din Rusia să predea morala (bazată pe Biblie) în şcolile publice. Au fost rugaţi să predea în închisori, în întreprinderi industriale, la pompieri şi într’un orfelinat mare în care erau circa o sută de băieţi şi fete abandonaţi, bătuţi şi lăsaţi în grija unui program condus de guvern. Ei povestesc următoarea povestioară cu propriile lor vorbe:

 

Era aproape de sărbătoarea Crăciunului lui 1994, timp potrivit pentru orfani să audă pentru prima oară tradiţionala povestire de Crăciun.

 

Le-am vorbit despe Sfânta Maria şi Iosif cum au ajuns în Betleem şi cum nu au găsit nici o cameră la hanul din oraş şi s’au dus la un staul unde pruncul Iisus S’a nåscut şi a fost pus într’o iesle. Pe tot timpul povestirii, copii şi educatorii orfelinatului au stat nemişcaţi ascultând.

 

Unii copii stăteau pe marginea scaunului străduindu-se să nu piardă nici un cuvânt. După terminarea povestirii, am dat fiecărui copil trei bucăţi de carton să facă o iesle oricât de primitivă. Fiecare copil a mai primit şi o bucatå de hârtie patratå tåiatå din nişte şerveţele galbene pe care le adusesem cu mine. In tot oraşul nu se putea gasi nici un fel de hârtie coloratå.

 

Urmând instrucţiunile noastre, copii au sfâşiat foaia de hârtie şi au pus aceste fâşii în iesle drept paie. Câteva påtråţele de stofå dintr’o pijama a unei doamne americane pe care o azvârlise la gunoi la plecare din Rusia au fost folosite drept scutece pentru Prunc. O påpuşå ca un copil a fost decupatå de pe foile colorate aduse de noi din Statele Unite. Orfanii erau foarte ocupaţi cu asamblarea ieslei, în timp ce eu må plimbam printre ei så våd dacå nu aveau nevoie de ajutor. Toate erau bune, pânå ce am ajuns la masa lui Mişa, care era un copil cam de şase ani şi tocmai îşi terminase treaba. Uitându-må la ieslea lui am tresårit våzând doi copii în ea.

<Imediat am chemat traducåtorul så-l întrebe pe Mişa de ce erau doi copii în iesle. Mişa şi-a pus mâinile la piept şi a început så ne recite istoria naşterii lui Iisus cu multå seriozitate şi acurateţå. Acest copil, care tocmai auzise pentru prima data povestirea biblicå de Cråciun, ne-a relatat foarte corect tot ceea ce auzise de la noi, pânå la momentul în care Fecioara Maria a pus pruncul în iesle. De aici încolo, Mişa a început så adauge de la el, fabricând un sfârşit propriu al povestirii.

El spuse :

Atunci, Fecioara Maria a pus pruncul în iesle. Iisus S’a uitat la mine şi m’a întrebat daca am o caså în care så dorm. I-am spus cå nu am mama, nu am tatå şi nici caså în care så stau. Atunci Iisus mi-a spus cå pot sta cu El. Eu înså i-am råspuns cå nu pot sta cu El pentru cå nu pot så-I dau nici un dar, aşa cum i-au dat cei ce au venit la El. Eu înså doream foarte mult så stau cu Iisus în iesle, şi m’am gândit cå I-aş putea ţine de cald, ceea ce ar fi putut fi un dar plåcut pentru El. Si L-am întrebat: «Dacå ţi-aş ţine de cald, ar fi un dar bun pentru Tine?»

Si Iisus mi-a råspuns: «Dacå Imi ţii de cald, åsta este cel mai mare dar pe care mi-l poate face cineva.» Atunci m’am culcat în iesle lângå El şi Iisus m’a privit şi mi-a spus cå pot sta pentru totdeauna cu El.

Când Mişa şi-a terminat povestea, avea ochii plini de lacrimi care-i curgeau pe obraji. Si-a acoperit faţa cu palmele, şi-a pus capul pe masa şi a tot hohotit de plâns, sguduindu-şi umerii. Micul orfan gåsise, în sfârşit, pe cineva care îi promitea cå nu-l va påråsi niciodatå şi care nu-l va chinui, cineva la care el ar fi putut sta pentru totdeauna.

Ca şi Mişa, am înţeles şi eu cå nu poţi avea în viaţå ot ce ai dori, dar cå ai ceea ce, relamente, conteazå pentru tine.

 Bucuraţi-vå, rugaţi-vă neîncetat, daţi slavă lui Dumnezeu pentru toate, pentru că aceasta este voia Lui, în Iisus Hristos Domnul. Amin.

Nu a ierta este greu, ci a obține iertarea. -Parintele Gheorghe Calciu: învăţăminte adevărate pentru sărbătoarea Crăciunului

 

Începând din 1935, Coca Cola a înlocuit pe Moş Nicolae sau pe Moş Crăciun, aşa cum era el, cu un tip îmbrăcat cu roşu şi cu alb… Şi acum, de sărbători, ce se întâmplă în magazine…!

Mă duceam să cumpăr şi eu cartofi şi ceapă şi trebuia să stau mult la coadă: toată lumea cu mormane de mărfuri şi de mâncăruri în cărucioare. Ba încă am văzut că la Biblioteca Congresului, înainte de Crăciun există un fel de training al funcţionarilor de acolo: intelectuali dintre cei mai buni vin ca să-i înveţe pe cumpărători cum să nu se streseze de Crăciun. Adică să nu-şi pună problema ce să dea fiecăruia, fiindcă fiecare om se va bucura… Iar dacă constată că au cumpărat un dar pe care şi altul l-a mai dat aceluia, să nu se tulbure, să nu intre în depresie nervoasă, că toate sunt bune şi anul viitor o să-i facă alt dar… Sau dacă nu-ţi mai permiţi să-i dai un dar, du-te şi restituie-l, că ţi-l primeşte. Cred că unui român nici nu-i vin prin minte asemenea idei…

Învăţaţi din aceste sărbători nu aspectul comercial, nu să dai un dar cât mai scump unuia! Poţi să-i dai darul cel mai scump, dacă n-ai pus dragostea ta în acel dar, nimic nu este! Mă uitam la copii în casele in care intru: sunt zeci şi sute de jucării. Copilul nici nu are timp să se joace cu toate, nu are timp să facă afecţiune. El nu iubeşte nici o jucărie. Dacă face zgomot, o pune să facă zgomot. Dacă merge, o pune să meargă. Dar nu are afecţiune. Sufletul lui este rece. Noi creştem în felul acesta nişte copii cu suflete moarte. Mă gândesc câtă dragoste puneam noi într-o jucărie de lemn pe care ne-o făceam noi, sau ne-o făceau alţii mai mari, şi care un an de zile era jucăria noastră! O iubeam şi o comparam cu a celorlalţi şi spuneam că a mea e mai frumoasă, că a mea e mai nouă, că e mai mare. Jucăriile deveneau lucruri însufleţite de intimitatea dragostei. Şi eram bucuroşi şi fericiţi. Acum copiii iau o jucărie, se joacă o zi, sau nici o zi, dacă îi aduci cincizeci dintr-o dată…

Rupem cu darurile materiale relaţia sufletească. Ca şi cum am putea cumpăra cu o jucărie inima copilului nostru. Ca şi cum am putea cumpăra cu un cadou inima vecinului, sau a mamei, sau a tatălui. Pentru că ceea ce trebuie să puneţi în jucăria voastră este dragostea pe care Iisus a pus-o în toate darurile pe care le-a făcut El. Că dacă respirăm, respirăm prin bunătatea lui Iisus. Dacă vedem, vedem prin bunătatea lui Iisus. Dacă ieşind afară pot să pun un picior pe stradă fără să mă calce o maşină, fără să cad sau să păţesc altceva, e pentru că Hristos are grijă de mine. Şi are grijă de fiecare dintre noi. El păzeşte copiii, El îmbunează inima oamenilor, El aduce pacea caselor, El ne face adeseori să iertăm. Deşi iertăm cu greu, dar prin El iertăm. Prin El nu mai ţinem minte răul ori răzbunarea. Iată învăţămintele adevărate pentru sărbătoarea Crăciunului”.

din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu, 2009


Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa: ”Nu a ierta este greu, ci a obține iertarea. Și nu printr-o frază stearpă și dată de uzura convențională, ci printr-o adâncă implicare a sufletului printr-o umilință nejucată, care să izbească în cel pe care l-ai rănit cu o dragoste umilă, care să-i întoarcă sufletul spre o iertare adevǎratǎ”

Viitorul părinte și opozant Gheorghe Calciu-Dumitreasa (23 noiembrie 1925-21 noiembrie 2006) a fost condamnat, din postura de victimă nevinovată, la 21 de ani de închisoare politică sub regimul comunist. A trecut prin reeducarea violentă de la Pitești și Gherla, fiind torturat și bătut până a acceptat colaborarea cu reeducații lui Țurcanu (coordonați de Securitate). A se reține că inițial a fost o victimă. 

De asemenea, e corect să punctăm faptul că Gheorghe Calciu a colaborat numai informativ cu grupul Țurcanu, dar NU a bătut și NU a torturat fizic pe nimeni niciodată, refuzând constant asta, deși atitudinea sa va fi comportat o serie de riscuri. De asemenea, în ‘52, când reeducarea a fost oprită (nu e o coincidență că, pe fundal, gruparea Anei Pauker se prăbușea), Calciu s-a numărat printre primii deținuți reeducați care s-au căit în mod autentic, dezvăluind chiar la viitorul proces, fără pic de teamă, odioasa partitură securistică din spatele așa-numitului Experiment Pitești. Da, după ani de zeghe, aflându-se din nou în boxa acuzaților, Calciu i-a indicat pe adevărații organizatori și criminali ai Experimentului Pitești: cei din conducerea Securității și a Ministerului de Interne (Alexandru Nicolschi, colonelul Teodor Sepeanu și alții, sforile ducând, firește, și la vârful CC). Asta cu toate că atitudinea sa demnă și profund anticomunistă risca să-l trimită în fața plutonului de execuție (fiind o adevărată minune că l-a evitat, cum de altfel e o minune că a supraviețuit gratiilor).

Drept pedeapsă, vor urma ani grei de zeghe în Casimca Jilavei și la Aiud. Casimca era o temniță săpată în zidul Fortului 13 și compartimentată în câteva celule claustrofobe unde funcționa cel mai criminal regim de exterminare. Acolo au fost aruncați protagoniștii proceselor Piteștiului, sortiți supliciilor și morții în chinuri. Într-un anumit sens, Casimca Jilavei a reprezentat o cutie neagră a ceea ce de regulă numim ”Experimentul Pitești”. O parte dintre osândiți vor pieri în urma unor agonii îngrozitoare (detalii AICI). La Casimcă, unde i-a avut colegi de celulă pe Constantin Oprișan, Iosif V. Iosif și Marcel Petrișor, Gheorghe Calciu s-a remarcat ca un veritabil salvator de vieți (fapt confirmat de regretatul Marcel Petrișor). Bolnav de tuborculoză în ultimul stadiu (lăsat fără asistență medicală, tocmai pentru a-i molipsi și pe ceilalți), Oprișan (unul dintre cei mai torturați ”piteșteni”) se va stânge în Casimcă, fiind îngrijit până în ultima clipă de camarazii de suferință. Disperat, la un moment dat, Calciu și-a tăiat venele, a scurs sânge în gamelă și i-a dat lui Oprișan să bea limfa lui, întrucât pierduse mult sânge.

Ulterior, Calciu va trece prin reeducarea de la Aiud (la fel de mutilatorie pentru suflete ca reeducarea de la Pitești), după eliberare, fiindu-i stabilit domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în condiții grele și umilitoare. 

Apoi va urma Filologia și Teologia, apucând calea preoției. Devine și profesor al Seminarului Teologic Ortodox din București. La cutremurul din 4 martie 1977, o aripă a internatului Seminarului s-a prăbușit. Părintele Calciu va fi singurul profesor care va lucra cu mâinile goale alături de studenți, toată noaptea, încercând să-i salveze de sub dărâmături pe tinerii prinși sub moloz. 

În 1978, în Postul Sfintelor Paști, părintele Calciu ține 7 prelegeri – ”Șapte cuvinte pentru tineri” –, luând atitudine împotriva demolării Bisericii Enei din București. Va primi numeroase telefoane de amenințare în spatele cărora se află Securitatea. Previzibil, e arestat în 1979, e judecat în cadrul unui proces-mascaradă și e condamnat la 10 ani de închisoare. Evident, i se confiscă bruma de avere – soția și copilul rămân până și fără frigider, aragaz și alte lucruri de strictă necesitate.

E momentul în care în Exil încep protestele pentru eliberarea părintelui Calciu – Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Goma, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu și alte voci sonore. Inițial, Calciu a fost internat forțat la secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, ulterior fiind transferat la Aiud, unde e băgat în celulă cu infractori de drept comun, inclusiv cu criminali. A fost bătut de torționari, a suferit de foame și de frig la fel ca în tenebroșii ani ‘50.  

Va fi eliberat la 5 august 1984, după 5 ani și jumătate de detenție, ca urmare a presiunilor internaționale din partea unor lideri ai lumii libere între care s-au remarcat Ronald Reagan, Margaret Thatcher, Papa Ioan Paul al II-lea.

Contrar voinței sale (așa se întâmplase și în cazul lui Paul Goma), Calciu este obligat, în 1985, să părăsească țara împreună cu familia. Se stabilește în Cleveland, SUA. Pentru a-și asigura traiul, lucrează în construcții ca muncitor necalificat. În ‘89 se va muta la Washington, prluând parohia românească ”Sfânta Cruce”. De notat că părintele Calciu a continuat să muncească în construcții până când a putut să-și cumpere o casă situată la aproximativ 20-30 kilometri de biserica parohială. Va continua din Exil lupta împotriva comunismului din România. 

A fost primit la Casa Albă de doi președinți – Ronald Reagan și George W. Bush.    

În 2006 a întemeiat o nouă biserică pentru românii din zona Washington – Biserica Sf. Andrei. 

Bolnav de un cancer al pancreasului, s-a operat la Spitalul Militar din București. Avea să se plece la Domnul în ziua de 21 noiembrie 2006. Moartea i-a survenit în SUA. Conform dorinței sale, este înmormântat în România, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă (județul Neamț).  

Teregoveanul Dan Nicolae-Nicorescu (cercetător neobosit al partizanilor bănățeni) prezintă, pe Facebook, un comentariu sugestiv al părintelui Calciu despre iertare:

”Nu trageți prea tare la juguri îndepărtate. Bucurați-vă mai mult unul de altul, grăbiți-vă, rugându-L pe Dumnezeu să vă binecuvânteze cu naştere de prunci, dați vieții ceea ce este al ei și lui Dumnezeu ceea ce este al Lui.

Încercați să fiți fericiți împreună, căci viața este un strigoi, ceea ce este real ține numai de Dumnezeu și de prezența Lui în lume. Anii trec repede, veți îmbătrâni curând și măcar sufletește încercați să vă mențineți tineri.

Vă spun un cuvânt de folos care vi se potrivește: Viața în comun (în mânăstire și familie) este dură. Trebuie să știi să te faci iertat. Auziți, sǎ te faci iertat. Nu a ierta este greu, ci a obține iertarea. Și nu printr-o frază stearpă și dată de uzura convențională, ci printr-o adâncă implicare a sufletului printr-o umilință nejucată, care să izbească în cel pe care l-ai rănit (sau l-ai făcut să te rănească, printr-un joc perfid al inteligenței tale), cu o dragoste umilă, care să-i întoarcă sufletul spre o iertare adevǎratǎ”.

Activează-ți glanda pineală

 

Activează-ți glanda pineală și trezește-ți adevăratul potențial 🧠🍍👁️

Conștientizarea voastră spirituală așteaptă să fie deblocată. Descoperă puterea din interior și ridică-ți conștiința.✨


Rugaciune catre Sfantul PAISIE AGHIORITUL

 

Rugăciune către Sfântul PAISIE AGHIORITUL, ocrotitor al familiei şi al celor care se sărguiesc să se unească cu Dumnezeu

Preacuvioase Părinte Paisie, dragostea jertfelnică pe care ai arătat-o încă din tinereţe ţi l-a făcut cunoscut pe Mântuitorul Hristos întru măreţia slavei Sale de Fiu al lui Dumnezeu şi Fiu al Omului, pentru aceea ai şi lepădat toată grija cea lumească şi te-ai alăturat cetelor îngereşti prin primirea chipului monahal. Prin ostenelile si curăţia vieţii, te-ai făcut vas ales al Duhului Sfânt, sălăşluindu-se întru tine înţelepciunea lui Dumnezeu, cea pururea lucrătoare şi luminătoare şi, umplându-te de darul cuvântului, l-ai revărsat cu mare bunătate spre îndreptarea şi tămăduirea celor care au căutat binecuvântarea ta.

Izbăveşte-ne de paguba cea veşnică care se face lucrătoare în împlinirea pătimaşă a voii proprii şi care ne încarcă cu roadele cele amarnice şi pline de veninul păcatului.

Cu toiagul cel puternic al rugăciunilor tale, alungă dintru noi gloata de gânduri vătămătoare şi, înnoindu-ne simţirile şi puterea voinţei, călăuzeşte-ne înspre pajiştea cea dumnezeiască a limpezimilor Evangheliei. Dăruieşte-ne şi nouă să fim cu zăbavă si luare-aminte în cuvintele rugăciunii, ca astfel să izvorască şi din inima noastră şirag de suspinuri şi lacrimi de pocăinţă, prin care Domnul să înceapă a ne curăţa funinginea şi necurăţiile patimilor, întru care ne-am înglodat cu totul.

Şi fie ca inima ta cea plină de har, de durere şi de dragoste pentru omul zilelor noastre, să ne mijlocească sănătate şi înnoire lăuntrică atât nouă, cât şi Bisericii şi întregii lumi, deschizându-ne ochii spre a vedea Pomul Vieţii şi al bucuriei veşnice, dăruit lumii în Euharistie, prin neasemuita înţelepciune şi mărinimie a Preasfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin. 

Fragment din cartea "Lacrimi preschimbate in bucurie. 40 de rugaciuni la vreme de epidemie, indurerare, izolare sau grea suferinta", Editura Sophia