SFATURI DUHOVNICESTI DE LA PĂRINTELE ILIE CLEOPA

Auzi ce zice dumnezeiescul părinte Isaac Sirul, că eu nu voi înceta să aduc pilde, nu de la mine, că eu sunt izvorul a toată răutatea si viclenia si smerenia. Ce vorbim, vorbim de la Sfintii Părinti ca să ne folosim. Când vei vedea că esti într-o astfel de stare, te sfătuiesc, omule, să te culci. Si chiar de nu dormi, stai culcat să se linistească simtirea.

– Părinte, ajungem uneori într-o astfel de stare, încât nici nu ne putem ruga, nici nu putem dormi, nici nu putem mânca, nici nu putem vorbi, nu avem nici o dispozitie.

– Auzi ce zice dumnezeiescul părinte Isaac Sirul, că eu nu voi înceta să aduc pilde, nu de la mine, că eu sunt izvorul a toată răutatea si viclenia si smerenia. Ce vorbim, vorbim de la Sfintii Părinti ca să ne folosim. Când vei vedea că esti într-o astfel de stare, te sfătuiesc, omule, să te culci. Si chiar de nu dormi, stai culcat să se linistească simtirea.

– Dacă nu avem Sfânta Liturghie în fiecare zi la mănăstire, cum ne putem mântui?

– Nu numai Liturghia te mântuieste. Nu auzi ce spune Sfântul Grigorie Sinaitul? „Cine are rugăciunea mintii, are si Liturghia, are si toată pravila Bisericii tot timpul”. D-apăi acei care au trăit în pustie, cum a fost Sfântul Marcu de la pesteră, la care s-a dus Sfântul Serapion, de 95 de ani nu văzuse om, acela stătea la slujbă? Era în timpul prigoanelor. Si ai văzut, când se ruga era stâlp de foc de la pământ până la cer. „Dar cei care au trăit în pustie ani de zile, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, si se împărtăseau la trei-patru ani, oare pentru nevrednicie se împărtăseau asa rar?”

Auzi ce spune Sfântul Efrem: „Biserici aveau pe limbile lor si altare în inimile lor”. Totdeauna erau în comuniune cu Dumnezeu în rugăciune. Pentru că rugăciunea care se face în biserică este rugăciune obstească. Dar nu cumva să rămânem numai la aceasta si să nu avem o rugăciune proprie, că ne înselăm. Că spune Sfântul Teofan Zăvorâtul: „Vai de cei ce au înghetat la rânduiala tipicului bisericesc si n-au rugăciunea lor proprie!”

– Dar nu este păcat ca atunci când este Liturghia, eu să-mi zic rugăciunea inimii sau altă rugăciune si să nu fiu atent la slujbă?

– Nu-i adevărat! Pentru că are mare legătură liturghia inimii cu cealaltă de la sfântul altar. Aceasta este o rugăciune obstească si are mare putere, mai ales Sfânta Liturghie, si o ajută pe cea din inimă. Că dacă vine o prigoană si te-ai dus într-o pustie, sau într-un sat, sau într-un bordei, mai ai Liturghie?

În măsura în care se roagă, auzi ce zice Sfântul Nicodim Aghioritul, mintea este preot, inima este altar; jertfa care se aduce pe acest altar este alegerea si buna vointă, că de bună voie aleg să mă rog lui Dumnezeu, iar mirosul de bună mireasmă, tămâia, care se ridică de pe altarul inimii este rugăciunea, să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. De pe altarul inimii. Omul este un fel de biserică în biserică.

În zadar te duci în altarul ăsta, dacă nu ai rugăciunea cea din inimă. Putin îti foloseste. De aceea, mergerea la biserică îti ajută foarte mult ca să întăresti rugăciunea din inimă, dar nu o schimbă pe aceea. Tocmai rugăciunile si momentele Sfintei Liturghii, dacă tu ai lucrare lăuntrică, îti întăresc această lucrare. Mai mult îti învăpăiază inima de dragostea lui Dumnezeu, când auzi momentele Sfintei Liturghii, când iese cu Sfintele Daruri, căci credinta vine prin auz.

Ai văzut că a întrebat cineva pe Sfântul Nichifor: „Dacă merg în biserică, să ascult strana si Liturghia si celelalte, sau să zic rugăciunea inimii?” Dacă n-ai sporit în rugăciunea mintii, ascultă cu mare atentie Liturghia si strana, că te ajută să te concentrezi cu mintea în inimă. Foarte mult te ajută.

Iar dacă ai ajuns la rugăciunea de sine miscătoare a mintii, este ca ceasul, ai pornit inima, eu dorm si inima mea veghează. Permanent inima se roagă. Atunci si fără să vrei vei rămâne cu rugăciunea asta lăuntrică si în timpul Liturghiei si în timpul celorlalte rugăciuni, că ajungi la o rugăciune de sine miscătoare. Permanent se roagă inima. Neîncetat, cum zice apostolul.

Eu am scris câteva predici despre treptele rugăciunii. Am vrut să scriu si una despre rugăciunea contemplativă, care-i mai înaltă decât rugăciunea inimii, dar nu are nici un rost la oamenii de azi, că nu o înteleg; este pentru cei desăvârsiti, aceea este în extaz, rugăciunea cea de foc, în răpire. Am pus acestea pe care le poate întelege oricine. Noi le-am citit, si numai cu atât am rămas. Le-am înteles, dar nu le-am lucrat niciodată în viată. Asa este.

– Cum cunoastem noi care este calea cea bună a mântuirii?

– Sfatul bun te va păzi si cugetul drept te va apăra. Si iarăsi zice Scriptura: Cei ce n-au sfătuitori, cad ca frunzele. De aceea este bine, mamă, să ne mai sfătuim.

– Cum putem trăi noi în viata de obste fără tulburare?

– Zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Tăria celui din obste este ascultarea; tăria împăratului stă întru multă ostire; iar tăria celui din liniste este multa rugăciune. Si căderea celui din obste este neascultarea – când nu face ascultare; si căderea celui din liniste, împutinarea rugăciunii”.

La pustie aveam timp să mă rog 14 ore si mai mult.

– Cum trebuie să ne purtăm, noi crestinii ortodocsi fată de oamenii eretici?

– Nu cumva socotind noi că iubim pe aproapele, să ne lăsăm călcati de cei străini de dreapta credintă în Hristos, care voiesc a ne depărta pe noi de la Ortodoxie si a ne impune credinta lor cea strâmbă si eretică. Iar dacă voiesc a ne ataca credinta noastră cea sfântă sau Sfânta Traditie a Bisericii Ortodoxe, atunci trebuie să o apărăm cu toată puterea până la moarte, după cum zice Sfântul Nicodim Aghioritul în Războiul nevăzut.

Se cade, asadar, oricărui preot ortodox si oricărui crestin al Bisericii noastre dreptmăritoare, să fie un bun ostas al lui Hristos cu toată evlavia si cu mânie bărbătească si tare să apere, prin cuvânt si prin scris, adevărul dreptei noastre credinte. Nu se cuvine a fi blând acolo unde nu trebuie a te purta cu blândete. Acelasi lucru ne învată si Sfântul Pimen cel Mare, zicând: „Se cade nouă a răbda toate, măcar de ne-ar scoate cineva si ochii sau ne-ar tăia mâna noastră cea dreaptă, iar dacă cineva voieste a ne depărta si a ne despărti pe noi de Dumnezeu, atunci să ne mâniem” (Pateric, Cuvântul 118). Si iarăsi zice: „Întâia oară fugi, a doua oară fugi, a treia oară fă-te sabie cu cel ce vrea să te despartă pe tine de dreapta credintă”.

– Dar cum trebuie să ne comportăm cu acesti oameni?

– Auzi ce spune apostolul? Biserica este Trupul lui Hristos. Cap al Bisericii este Hristos. Toate sectele mistice si rationaliste, nu numai din România, care s-au despărtit de Biserică, s-au despărtit de Hristos. Nu mai au legătură cu Hristos. Gata. Asa este. Si pe sectari, nu în casă, nici în ogradă să nu-i primesti, ca nu cumva să ne împărtăsim de lucrurile cele rele ale lor si de ereziile lor.

– Si dacă vin cu tot felul de cărti, ce să facem cu ele?

– Pe foc, pe foc, pe foc! Ei au diavoli numiti arhiconi, zice Sfântul Ioan Gură de Aur. Îi învată toată Scriptura pe de rost, dar pe dos, pe dos, pe dos. Le tâlcuieste toată Scriptura pe dos. Din Scriptură îti vorbeste, dar pe dos, nu cum spune Biserica si dogmele Bisericii. Să nu vorbiti cu ei.

– De ce Biserica Ortodoxă nu se prea implică în misionarism, ca să facă cunoscută dogma ortodoxă în alte părti, cum fac catolicii si celelalte confesiuni?

– Biserica Ortodoxă trăieste! Cea mai mare învătătură este trăirea. Eu am la spovedanie popor de la tară. Tin traditia sfântă cum au învătat-o de la părintii lor. Datorită poporului se tine mai tare Ortodoxia la noi.

– În câte feluri se împart oamenii pe pământ, din punct de vedere al credintei în Dumnezeu?

– Oamenii de pe pământ se împart în trei grupe: crestinii, care cred în Hristos; necrestini sau păgânii, care nu cred în Evanghelia lui Hristos, ci în anumiti oameni zeificati, precum Brahma, Buda, Confucius, Mahomed etc., si a treia grupă, ateii, care nu cred în nici o divinitate.

Necrestinii se împart si ei în trei grupe: monoteisti – evrei si mahomedani; dualisti – care cred în două principii, al binelui si al răului; si politeisti, care cred în mai multi idoli sau zei mincinosi.

Crestinii se împart la rândul lor în trei mari confesiuni si Biserici: ortodocsi, catolici si protestanti. Din protestanti s-au format mai multe ramuri, ca protestanti de Confesiune Augustană (luterani), reformati, anglicani, metodisti, prezbiterieni si grupări neoprotestante.

– Care din aceste categorii de crestini au harul mântuirii?

– Biserica noastră Ortodoxă învată că harul este dat tuturor oamenilor (Tit 2, 11), deoarece Dumnezeu voieste ca toti oamenii să se mântuiască si la cunostinta adevărului să vină (I Timotei 2, 4). Dar harul nu sileste pe nimeni. Oamenii au libertatea să-l primească si să conlucreze cu el sau să-l respingă. Cei dintâi se mântuiesc, cei din urmă, nu (Învătătură de Credintă Ortodoxă). Biserica Ortodoxă, fiind Biserică apostolică, are harul mântuirii.

– Care dintre crestini se vor mântui?

– Numai crestinii care slujesc lui Dumnezeu întru adevăr, aceia se vor mântui, după cum spune Duhul Sfânt: Aproape este Domnul de toti cei ce-L cheamă pe El întru adevăr (Psalm 144, 18). Despre oamenii care nu au primit credinta în Dumnezeu nu putem zice că se mântuiesc, deoarece apostolul ne învată: Este un Domn, o credintă si un botez (Efeseni 4, 5; I Corinteni 12, 12). Si iarăsi: Pace peste cei ce vor umbla cu dreptarul aceasta (dreapta credintă) (Galateni 6, 16) si în alt loc: Cine nu se luptă după lege, nu se încununează (II Timotei 2, 5).

Când rostiţi rugăciunea lui Iisus, împiedicaţi orice alt gând să vă atace

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”. Când rostim această rugăciune, stabilim cu Hristos o relaţie personală care scapă raţiunii noastre. Viaţa lui Hristos pătrunde treptat în noi.

Unii se roagă cu gândul, cu mintea. Or, nu poate exista rugăciune acolo unde nu e participarea inimii. În rugăciune, inima şi mintea sunt, în mod indisolubil, unite.

Rugaţi-vă în camera voastră. Unii vor putea să se scoale cu o oră mai devreme, alţii cu o jumătate de oră, alţii cu un sfert de oră sau zece minute. Asta depinde de puterile fiecăruia. Dar trebuie s-o faceţi. Astfel, inima şi mintea voastră se vor obişnui să trăiască mereu şi pretutindeni cu rugăciunea. Când rostiţi rugăciunea lui Iisus, împiedicaţi orice alt gând să vă atace. Cei care sunt începători în viaţa duhovnicească trebuie să înveţe să lupte împotriva poftelor trupeşti.

Rugaţi-vă seara, dimineaţa şi în celelalte clipe ale vieţii voastre de zi cu zi. Rugaţi-vă pentru alţii. Numai prin unitatea în Duhul Sfânt veţi fi capabili să lucraţi mântuirea voastră. Rugaţi-vă pentru semenii voştri şi cereţi lui Dumnezeu să vă binecuvânteze prin rugăciunile lor.

 Extras din Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, p. 61

Părintele Arsenie Boca: Adevărul nu se înfățișează cum i se nălucește oricărei minți întâmplătoare

 Inițiativa omului spre Adevăr tot Dumnezeu o trezeste.
Oamenii sunt oile cele mai greu de păstorit. Nu sunt toate oi, mai sunt si berbeci si țapi; în veacul acesta oile sunt amestecate cu caprele. Nimic mai împărțit pe lume decât părerea oamenilor asupra adevărului. Oare este vina adevărului? Dumnezeu a stiut această infirmitate a omului, a aflării adevărului curat, de aceea a dat Bisericii si slujitorilor ei legiuiți – lor singuri –, grija învățării lui curate.
„Scriptura nu se tâlcuieste cum îl taie capul pe fiecare”, strigă Sfântul Apostol Petru. Adevărul nu se înfățisează cum i se năluceste oricărei minți întâmplătoare. Crestinismul nu este ceea ce poate strâmba fiecare neputincios din el.
Cel mai greu păcat, vesnic fără iertare este starea omului împotriva adevărului.

Iisus, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.

 

Pericolul care se abate asupra României

Asupra României se abate exact același pericol ca în secolul precedent. Vecinii noştri vor să ne sfâşie în bucăţi: Ungaria să ia Ardealul, Rusia Moldova, iar Bulgaria Cadrilaterul. Dumnezeu va îngădui această urgie dacă noi nu ne vom pocăi, dacă nu ne vom îndrepta copiii spre Biserică. Înainte când mergea mama cu fiii ei într-un oraş căuta mai întâi biserica, să intre, să se închine, acum caută mai întâi cinematograful, nu mai au nevoie de biserică. Această vie numită, România, pe care Dumnezeu ne-a dat-o din moşi strămoşi spre a o curăţa de uscăturile patimilor şi a o înălța spre înviere, poate să ne-o ia şi să o dea altor lucrători, dacă noi ne vom lenevi şi nu vom dovedi că putem fi lucrătorii cei buni care să aducă roada cea bună. Istoria ne-o construim cu mâinile noastre. Avem conducători la cârma țării după cum ne sunt şi sufletele noastre, după educaţia necreştină pe care am primit-o din familiile noastre.

Cum lucrează Dumnezeu în istorie

El trimite asupra noastră prigoană şi războaie ca pedeapsă pentru fărădelegi. Şi dacă aceştia de azi nu se vor mântui măcar cei care vor rămâne şi copiii lor vor înţelege din fapte mânia lui Dumnezeu şi se vor întoarce cu pocăinţă spre El. Dumnezeu va îngădui să fim sărăciţi, să fim daţi pe mâna altor popoare, pentru că noi nu am ştiut să cultivăm via acestui neam şi va lua via şi o va da altor lucrători care vor aduce roadă.

ONU şi NATO vor cu adevărat pacea popoarelor?

Astea sunt poveşti pentru prostit mulţimea. Numai cei care mai citesc gazete mai pot crede aceste gogomănii. Ei fac acest război în numele păcii, ca tot ei să pară salvatorii lumii şi ca după război tot ei să îşi culeagă roadele şi laurii, să îşi împartă teritoriile cum vor ei. Dar să ştiţi că şi pe aceste mari puteri le va smeri Dumnezeu. Le va da o palmă când nu se vor aştepta şi vor pierde. Ce a ajuns Italia cu Mussolini? Ce a ajuns Germania cu Hitler? Pe toți i-a dezmembrat Dumnezeu şi i-a lăsat smeriţi. Dumnezeu vrea să îi aducă şi pe aceştia la pocăinţă, nu doar popoarele creştine… Va rândui Domnul ca astfel să se întoarcă mulţi dintre păgâni la Ortodoxie.

Este permis să susţinem o ţară islamică precum Turcia?

Războiul nu vine niciodată de la creştini, tot timpul vine de la păgâni… Un conducător, fiu al Bisericii, nu se aliază niciodată cu păgânii, sau împotriva unor state ortodoxe. Îl vedeţi pe Ştefan cel Mare, pe Mihai Viteazul sau pe Constantin Brâncoveanu aliindu-se cu turcii? Asta înseamnă să îţi vinzi credinţa şi neamul. Nu că ceilalţi ar fi mai ortodocşi. Pentru că ruşii, vă mai povesteam eu, din războiul trecut, tocmai de Paşti ne atacau sau de sărbătorile mai importante, chiar dacă era o convenţie între noi să nu atacăm în perioada sărbătorilor. Dar atunci Rusia era sub stăpânire atee, bolşevică. Acum însă totul este dirijat din umbră şi se urmăreşte de fapt un război împotriva statelor ortodoxe, de aceea marile puteri susţin Turcia şi statele musulmane. Religia musulmană este mult mai pe placul omului modern de azi, pentru că încurajează patimile şi viciile. Pe de altă parte este puterea rasei galbene. Pericol este şi dintr-o parte şi din alta, iar la nivel înalt ele sunt mână în mână, spre instaurarea guvernului mondial şi punerea în aplicare a planului satanic. Însă mucenicia creştinilor va veni de la rasa galbenă.

Cea mai bună armă împotriva vrăjmaşului

Astăzi, când timpul trece parcă atât de repede şi oamenii le fac pe toate în grabă, încât nici Ceaslovul nu mai apucă să îl deschidă de obosiţi ce sunt, cea mai bună armă împotriva vrăjmaşului este rugăciunea lui Iisus, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune a fost şi este zidul de apărare al Bisericii, zidul de apărare al creştinilor. Pentru că fiecare creştin este o biserică, fiecare familie este o biserică, fiecare şcoală poate fi o mică biserică… Această rugăciune are puterea să adune mintea foarte repede, să te interiorizezi şi să strigi din adâncul inimii către Dumnezeu. Rugăciunea lui Iisus nu trebuie să o facă doar monahii, această rugăciune sunt datori să o facă toți creştinii. Pe ea s-a sprijinit secole la rând viaţa Bisericii, pentru că stârpeşte patimile, care sunt în inima noastră, căci acolo își au rădăcina. Înainte viața creștinilor nu era departe de cea a monahilor, şi Sfântul Vasile cel Mare este cel care a adus monahismul până în cetate, spre a fi de ajutor creştinilor în trebuinţele trupeşti şi sufleteşti. De aceea, creştinii, oriunde s-ar afla, fie că sunt acasă, fie că sunt la lucru, că merg cu tramvaiul, călătoresc cu avionul, gătesc, repară, oriunde şi orice ar face, să rostească cu mintea lor această rugăciune a lui Iisus. Şi în funcție de silinţa fiecăruia Dumnezeu vă coborî harul Său cel sfânt în inimile noastre.

Sfântul Ioan Gură de Aur: Foloasele şi vredniciile iertării

 

Gânditi-va la toate greselile de care aveti a da socoteala – si, mai ales, sa uitati nedreptatile savârsite de altii voua, iertati pe cei care v-au jignit, ca sa aveti dreptul ca însiva sa fiti iertati – si sa câstigati, astfel, o usurare a necazurilor voastre.

Grecii, fara vreo mare nadejde, dadura adesea, cu privire la acestea, dovezi de întelepciune. Si voi, care trebuie pâna la urma, sa parasiti lumea aceasta, cu atât de marete nadejdi, nu veti face-o – sau stati la cumpana?

Ceea ce se rezolva de la sine, nu va arogati si respectati astfel legea dumnezeiasca – si, mai degraba, lasati sa vi se stinga patima fara rasplata pentru voi, în loc de a merita o rasplata?

Daca lucrarea vremii va sterge ranchiuna, de aici nu puteti trage niciun folos. Veti zice ca aducerea aminte a jignirii va înflacareaza mânia? Aduceti-va aminte de tot binele pe care cel ce v-a jignit a putut sa-l savârseasca fata de voi, cum si de tot raul pe care l-ati facut altora.

V-a vorbit de rau, v-a acoperit de rusine? Aduceti-va aminte de ceea ce si voi ati zis de altii. Asa ca, va întreb, cum veti capata iertare, când voi n-o dati altora? N-ati zis nimic de rau? Dar ati auzit de atâtea ori multime de bârfe si le-ati primit, si aceasta este, desigur, o vinovatie.

Vreti sa stiti ce mare bine este uitarea jignirilor si ce placut este aceasta Domnului, mai presus de toate? El pedepseste chiar pe acei care se bucura de dreapta pedeapsa. Asadar, nu se cade sa calcam în picioare nici pe cei pedepsiti de Dumnezeu si nici pe cei care ne-au jignit!…

Se arata aici duhul milei, ceea ce place lui Dumnezeu mai mult ca orice. Nimic nu hraneste mai bine mila, ca iertarea jignirilor.

Celui ce a jignit, de asemenea Dumnezeu i-a aratat ce are de facut. I-a poruncit sa caute de îndata pe cel pe care l-a jignit, sa paraseasca chiar altarul ca sa-l afle si sa nu se reîntoarca la masa jertfei decât dupa ce s-a împacat cu acela.

Dar acesta nu-i temei ca sa asteptati sa vina el, caci de faceti asa, ati pierdut tot. Numai daca iesiti sa-l întâmpinati, Dumnezeu va pune înainte o rasplata nespusa.

Daca va împacati cu cel ce v-a jignit numai fiindca el vine spre voi, nu porunca dumnezeiasca este aceea care a statornicit din nou prietenia, ci numai gestul celuilalt. Asa ca veti ramâne fara cununa – iar premiul alergarii se duce la el.

Mare-i Dumnezeu (povestea unui argintar din Constantinopol)

 

Era in Constantinopol un argintar care facea ceasuri, inele, bratari si lucruri pt sfanta biserica:potire,Evanghelii, discuri, vase pt Sfanta Masa, orice.Si era foarte cedincios. El avea o vorba: “Mare-i Dumnezeu!”. Dar femeia lui il ocara ca prea des zicea asa. El, la orice cuvant, zicea: “Mare-i Dumnezeu!”. Unul daca ii spunea ceva, el zicea: “Da, mai crestine, ca Mare-i Dumnezeu!”. Altul ii spunea ca o sa pateasca ceva, el zicea: “Nu-i nimic, ca Mare-i Dumnezeu!”. Unul il lauda, iar el zicea: “Mare-i Dumnezeu!”. Altul il ocara, iar el zicea : “Nu-i nimic ca Mare-i Dumnezeu!”. Atat de des zicea cuvantul acesta, incat toti ziceau: “Hai la argintarul cela care zice ca Mare-i Dumnezeu”. Si veneau foarte multi la el.
“Frate, sa-mi faci un inel”. “Fac, frate, ca Mare-i Dumnezeu! “.”Imi spoiesti un potir?”. “Spoiesc, ca Mare-i Dumnezeu!”. “Ai sa-mi imbraci o Evanghelie?”. “Imbrac,ca Mare-i Dumnezeu!”. “Imi faci o bratara?”. “Fac, frate, ca Mare-i Dumnezeu!”
A auzit si imparatul Leon cel intelept – ca era pe timpul lui – ca este un argintar care la tot cuvantul zice: “Mare-i Dumnezeu!”. Si a zis: “Am sa-l ispitesc eu, sa vedem daca zice din credinta sau s-a obisnuit sa zica asa!”. Imparatul s-a deghizat, s-a imbracat civil si s-a dus la acest argintar cu un inel foarte scump. La inel avea o piatra, care se cheama “piatra ostrelului”, cea mai scumpa piatra, care foarte greu se gaseste. Este un pestisor mititel care sta lipit de fundul oceanului si are un singur ochi in spate.
Cat de greu se gaseste acest pestisor! Dar in el se gaseste aceasta piatra numita”ostrel”. Cat il cauta scafandrii si marinarii! “Mai, daca gasim o piatra de ostrel, cumparam atatea mii de palate!”. Atat este de scumpa. Ei,un imparat merita sa aiba o piatra de ostrel! De unde o fi primit-o el mostenire! Si piatra era marisoara si pusa la inel.
Se duce imparatul deghizat la acest argintar:
-Buna ziua,mestere!
-Buna ziua, frate, ca Mare-i Dumnezeu!
-Poti sa-mi repari un inel?
-Repar, domnule, ca Mare-i Dumnezeu! Unde-i inelul?
-Uite, este impachetat aici!
-Pune-l acolo, domnule, pe raft, ca mai sunt niste inele!
-Baga de seama, ca inelul meu are o piatra scumpa!
Dar imparatul luase piatra.
-Lasa-l, domnule, ca Mare-i Dumnezeu! Pune-l in cutia aceea!
Nici nu s-a uitat la el, ca era foarte ocupat.
-Mai, dar ia seama, sa nu lipseasca piatra mea! Am o piatra scumpa. Dar nu i-a spus ce fel de piatra are.
-Frate, nu lipseste, ca Mare-i Dumnezeu!
-Cand sa vin? Cand este gata inelul?
-Sa vii dupa opt zile ! Ca mai am de lucru niste Sfinte Vase si am sa curat si inelele acelea, ca sunt mai multe adunate.
-Dar atunci esti gata?
-Gata, domnule, ca Mare-i Dumnezeu!
-Buna ziua!
-Buna ziua ca Mare-i Dumnezeu!
Dar imparatul luase piatra de la inel si, cum Constantinopolul era pe malul marii, a aruncat piatra in mare. Ce-a zis: “O pierd!Dar sa vedem, aceluia care zice ca Mare-i Dumnezeu, i-o scoate  Dumnezeu din mare!”. Si a azvarlit-o in mare.
Dupa opt zile vine la dansul imparatul, tot deghizat.
-Ma cunosti, frate?
-Te cunosc, domnule, ca Mare-i Dumnezeu!
Mi-ai dat un inel la reparat.
-Dar l-ai reparat?
-Da!
-Dar piatra o mai are?
-Domnule, zice argintarul, eu am reparat inelul, dar n-am gasit piatra la el!
-Oho! Tu stii cu cine vorbesti? Eu sunt imparatul Leon!
Si-a dat la o parte hainele si ii arata insignele imparatesti.
-Si ce daca esti imparatul?
– Nu ca Mare-i Dumnezeu! Ti-arat eu tie cat este de mare ! Daca nu-mi pui piatra la inel in trei zile, te execut.
-Maria ta, daca ma lasi trei zile, Mare-i Dumnezeu, cred ca ti-o pun!
-Dar de unde sa pui tu o piatra ca aceea ? Te vad eu! Uite, ai trei zile in care sa pui piatra!
Si a plecat imparatul.
Cand a auzit femeia argintarului, a inceput a plange si a se tangui:
-Vai de mine, ai pierdut piatra de la inelul imparatului!
-Mai, femeie, taci din gura, ca Mare-i Dumnezeu!
-Mai, omule, zice ea, pai imparatul peste trei zile iti taie capul! Dar imi va taia si mie capul si la toti! Auzi ca a avut o piatra scumpa, de ostrel.
-Femeie, taci din gura, ca Mare-i Dumnezeu!
-Ia uite-l, mai, ce spune!
Si a inceput a-l ocari, dar el avea credinta in Dumnezeu. Femeia, fiind amarata in ziua aceea, s-a dus si la piata sa cumpere niste peste si se gandea: “Vai de mine, de-acum ii taie capul! Daca a fost imparatul! Si auzi ce piatra scumpa a avut?”. Copiii tot la fel ziceau:
-Vai de noi, taticule!
-Mai baieti, Mare-i Dumnezeu! Vedeti-va de treaba.
Cand vine femeia acasa -avea pesti mari, a cumparat din piata- si cand junghie primul peste, in stomacul lui gaseste o pietricica, dar ea nu cunostea. Frumoasa, foarte tare stralucea:
-Ia vezi, mai barbate, ce-i asta? Cand am taiat pestele am gasit-o aici.
Se uita el la ea.
-Ei, femeie, asta-i piatra de la inelul imparatului! Ti-am spus eu ca Mare-i Dumnezeu!
-Ce vorbesti?
-Ia sa ti-o spal eu acum.
Si cand a pus-o, sa-a potrivit de minune.
-Ehei, lasa ca i-o curat eu bine si i-o pun!
Taci din gura! Vezi ca-i Mare Dumnezeu?
El ia inelul, il curata bine, curata si piatra si i-o pune la loc. Imparatul vine la trei zile, de data asta imbracat in uniforma.
-Ma cunosti?
-Te cunosc,maria ta, ca Mare-i Dumnezeu!
-Gata-i inelul?
-Gata, maria ta, ca Mare-i Dumnezeu!
-Piatra ai pus-o?
-Am pus-o, maria ta, ca Mare-i Dumnezeu!
-Te vad eu cat ii de mare! Adu inelul incoace!
Vine imparatul si cand se uita la inel, se uita bine, il intoarce pe toate fetele si zice:
-Mai omule, daca piatra asta am scos-o eu de aici si am aruncat-o in mare si o vad aici inapoi, cu adevarat zic si eu ca Mare-i Dumnezeu!
Cum ai gasit-o?
Cine ti-a adus-o?
Unde s-a putut gasi o piatra de asta, cat o imparatie de scumpa?
-Maria ta, Mare-i Dumnezeu! Uite, femeia a adus peste de la piata si a gasit-o in stomacul unui peste.
Atunci imparatul a zis:
-De azi inainte esti sfetnicul meu si te tin langa mine toate viata, ca am cunoscut ca tu nu zici “Mare-i Dumnezeu” numai din gura. Tu, cand zici cuvantul acesta, il zici din adancul inimii si ai credinta statornica si neclintita in puterea lui Dumnezeu.Tu ai o credinta asa de tare, incat la toate reusesti, ca Dumnezeu este cu tine, ca tu nu zici numai cu limba, ci crezi din inima. Esti adevarat credincios.
Din ziua aceea l-a luat sfetnic la palat. Si asa, pe acel argintar, cu credinta lui ca “Mare-i Dumnezeu”, l-a facut Dumnezeu mare pe pamant si sigur ca si in cer, dupa moartea lui.

(Ne vorbeste Parintele Cleopa vol. 3 – Ilie Cleopa)

Sunt Umbra la care refuzi să te uiți.

 Nu poti ajunge la lumina decat , trecand prin cel mai profund întuneric...coborand adanc in cele mai ascunse cotloane ale fiintei tale...si, dezintegrand pas cu pas tot ceea ce nu esti..

"Sunt Umbra la care refuzi să te uiți. "
Nu sunt aici să te distrug.
Am venit sa te trezesc
Eu sunt fața ascunsă a luminii tale,
ecoul celor mai vechi temeri ale tale,
reflexia a ceea ce fugi în liniștea nopților tale.
Îmi spui "întuneric"
Îmi spui "moarte", "durere", "suferinţă"
dar serios...
Eu sunt adevărul gol-goluț.
Sunt ceea ce refuzi să simți,
ce ascunzi în spatele zâmbetelor și măștilor tale.
Eu sunt acea parte din tine care a țipat și nu a fost auzită niciodată.
Această rană pe care ai îngropat-o,
Această furie pe care ai musculos,
acel țipăt pe care l-ai transformat în tăcere.
Dar nu sunt duşmanul tău.
Sunt pe banda ta.
Cel care te forțează să cobori adânc,
acolo unde lumina poate exista doar dacă o meriți.
Pentru că este doar prin întuneric
că poți înțelege cu adevărat ce este lumina.
Eu sunt umbra.
Eu sunt pragul.
Eu sunt dovada.
Dar dacă te uiți la mine fără teamă,
Voi deveni puterea ta.
Deci, îndrăznești.
Îndrăznește să mă privești în ochi.
Pentru că nu sunt aici să te sting
Sunt aici să te ridic.


Pentru cei care trec prin întuneric,
să știi că acesta nu este niciodată sfârșitul...
Acesta este începutul adevăratei tale lumini.
Lame D.

Sfaturi duhovniceşti ale Sfântului Serafim de Sarov

 

Aminteşte-ţi mereu, ascultarea le întrece pe toate. Ea întrece postul şi rugăciunea! Iar noi nu numai că nu trebuie să o refuzăm, trebuie să alergăm în întâmpinarea ei! Noi trebuie să răbdam orice necaz care ar veni din partea fraţilor fără să ne tulburam şi să cârtim.

Sufletul trebuie alimentat şi hrănit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cel mai mult noi ar trebui să practicăm lectura Noului Testment şi a Psaltirii. Aceasta ar trebui făcută în picioare. Din această lectura vine iluminarea minţii care este schimbată printr-o dumnezeiască schimbare.

Cel ce citeşte Sfânta Scriptură primeşte o căldură care în singurătate dă nastere la lacrimi, prin care omul este încălzit iar şi iar, umplut de daruri duhovniceşti, care dau o încântare minţii şi inimii dincolo de orice închipuire.

Mai presus de toate, aceasta trebuie făcută pentru a dobândi pacea sufletului: „Pace multă au cei ce iubesc legea Ta și nu se smintesc.” (Ps.118,165). Este foarte util sa citești întrega Biblie într-un mod inteligent. Căci numai prin acest exercițiu singur, pe lângă alte bune lucrări, Domnul nu-l va lipsi pe om de mila Sa, ci va înmulți darul său de înțelegere.

Cei ce cu adevărat s-au hotărât să slujească Domnului Dumnezeu trebuie să se străduiască a-și aminti mereu de Dumnezeu și să rostească rugăciunea către Iisus Hristos.

În biserică, atunci când te rogi, e de folos să stai cu ochii închiși, cu o atenție concentrată și să deschizi ochii doar când te moleșești sau când somnul îți dă târcoale și te face să moțăi. Atunci ochii trebuie ațintiți către o icoană și către lumina candelei ce arde dinaintea ei.

Nu trebuie sa ne asumăm nevoințe ascetice dincolo de puterile noastre, ci să încercăm să ne facem trupul prieten credincios și vrednic de practicarea virtuților. Trebuie să mergem pe calea de mijloc. Trebuie sa fim înțelegători fatță de neputințele și imperfecțiunile noastre sufletești și să avem răbdare față de defectele noastre, așa cum avem față de defectele altora. Dar nu trebuie să trândăvim, ci trebuie să ne silim spre îmbunătățirea firii noastre.

În fiecare zi să dormi negreșit noaptea patru ore – de la zece seara până la două noaptea. Dacă te simți slăbit, poți să dormi și în timpul zilei. Păstrează această regulă permanent până la sfârșitul vieții tale, fiindcă este absolut necesară pentru odihna capului tău. Eu însumi din tinerețe am păstrat-o cu rigurozitate. Noi cerem mereu bunului Dumnezeu odihnă în timpul nopții și astfel nu vei deveni neputincios, ci sănătos și vesel.

Nu oricine își poate impune sieși o regulă severă de asceză în toate, sau să se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decât să-i dezvăluie slăbiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupească, sufletul slăbește și el. În special, vinerea și miercurea, și mai ales în timpul celor patru posturi, trebuie luată o masă o dată pe zi, iar îngerul Domnului se va apropia de tine. La prânz mănâncă suficient, la cina fii moderat.

Dar un trup care este epuizat de penitență și de boală trebuie întărit printr-un somn moderat, hrană și băutură moderate indiferent de perioada de timp.

Cu orice preț, noi trebuie să încercăm a păstra pacea sufletului și să nu ne tulburăm la jignirile venite de la alții. Nimic nu este mai prețios decat pacea întru Hristos Domnul. Sfinții Părinți aveau mereu un duh de pace și, fiind binecuvântați cu harul lui Dumnezeu trăiau mult.

Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. Atunci cand un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea : „si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus” (Filip. 4,7) Introdu mintea inlauntrul inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu insusi.

Daca nu se poate sa nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar sa incerci sa iti infranezi limba, dupa cuvantul psalmistului: „tulburatu-m-am si n-am grait” (Ps. 76, 4) Pentru a ne pastra pacea sufletului, este nevoie sa evitam cu orice pret a-i critica pe altii. In mod aparte, pentru a pastra pacea sufleteasca „trebuie evitata acedia” si sa te straduiesti a avea un duh vesel si nu trist. Trebuie sa incerci sa iesi din aceasta stare cat mai iute cu putinta. Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea de propria soarta, ganduri de desfranare, schimbare permanenta a locului.

Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire pe suflet si il lipseste de umilinta si bunatate fata de frati si da nastere la repulsie fata de orice conversatie. Atunci sufletul evita oamenii, crezand ca acestia se afla la originea tulburarii sale si nu intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul. Sufletul plin de intristare si parca scos din minti este incapabil sa accepte in pace sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la intrebarile ce i se pun.

Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in curand mangaiere sufleteasca este smerenia inimii, asa cum ne invata sfantul Isaac Sirul. Aceasta boala este tratata cu rugaciune, abtinere de la graire in desert, lucru de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare; caci el se naste din lasitate, trandavie si graire in desert.

Oricine a invins patimile a invins si deprimarea. Veselia nu e pacat. Ea alunga plictiseala; si din plictiseala vine intristarea (acedia) si nimic nu e mai rea ca aceasta. Ea aduce cu sine totul. A spune sau a face raul este pacat. Dar a spune un cuvant bun, prietenos sau plin de veselie, asa incat toata lumea sa se simta in buna dispozitie in prezenta lui Dumnezeu si nu intr-o stare de intristare, nu este deloc un pacat.

Daca nu suntem de acord cu gandurile rele sugerate de diavol, facem un lucru bun. In timpul acestor atacuri, trebuie sa te indrepti cu rugaciunea catre Domnul Dumnezeu, asa incat scanteia patimilor celor rele sa fie alungata de la bun inceput. Atunci flacara patimilor nu va mai creste.

Trupul este robul, sufletul este stapanul. Si de aceea, mila lui Dumnezeu este cu noi atunci cand trupul este slabit si extenuat de boli; caci in acest fel patimile slabesc si omul devine normal. Dar boala trupeasca in sine este ceva nascut din pricina patimilor. Inlatura pacatul si boala va pleca.

Acatistul Sfantului Serafim de Sarov

 

Acatistul Sfantului Serafim de Sarov praznuit pe 2 ianuarie. Serafim de Sarov - Sfant Preacuvios si Mare facator de minuni s-a nascut pe 19 iulie 1759 si a trecut la cele vesnice in anul 1833. Canonizarea Sfantului Cuvios Serafim de Sarov a avut loc pe 19 iulie 1903.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 2:

Văzând maica ta preacuvioasă, Părinte Serafime, dragostea ta cea fierbinte către viața călugărească, a cunoscut voia Domnului cea Sfântă pentru tine și, ca pe un dar desăvârșit lui Dumnezeu aducându-te, te-a binecuvântat pe calea cea îngustă a călugăriei cu a sa sfântă cruce pe care tu ai purtat-o la piept până la sfârșitul vieții, arătându-ți dragostea ta cea mare către Cel ce s-a răstignit pentru noi, Hristos, Dumnezeul nostru, căruia toți cu umilință să-i cântăm: Aliluia!

Icos 2:

Cuget ceresc ți s-a dăruit ție, Sfinte al lui Dumnezeu, căci din tinerețile tale, necontenit năzuind la cele cerești, ai lăsat casa părintească pentru împărăția lui Dumnezeu și adevărul ei. Pentru aceasta primește de la noi laudele acestea:
Bucură-te, fiu de Dumnezeu ales, al orașului Kursk,
Bucură-te, al părinților celor cucernici odraslă preaslăvită,
Bucură-te, cel ce ai moștenit virtuțile maicii tale,
Bucură-te, cel ce ai învățat de la dânsa evlavia și rugăciunea,
Bucură-te, că de la maica ta la lupte duhovnicești, cu crucea ai fost binecuvântat,
Bucură-te, că până la moarte această binecuvântare cu sfințenie o ai păstrat,
Bucură-te, că din dragoste către Domnul casa părintească o ai lăsat,
Bucură-te, cel ce frumusețile lumii acesteia de nimic le-ai socotit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 3:

Din tinerețile tale puterea celui Preaînalt cu adevărat te-a acoperit, preacuvioase, tu, căzând din înălțimea bisericii, nevătămat păzindu-te pe tine Domnul, iar atunci când de boală cumplit pătimeai, însăși Stăpâna lumii s-a arătat aducându-ți vindecare din ceruri căci din pruncie drept ai slujit lui Dumnezeu neîncetat cântându-I: Aliluia!

Icos 3:

Având stăruința către lucrarea vieții călugărești celei asemenea îngerilor, ai mers la Sfânta cetate a Kievului pentru a te închina Cuvioșilor de la Pecerska, primind din gura Cuviosului Dositei porunca să-ți îndreptezi calea ta în Pustia Sarovului, căci cu credință venind de departe ai sărutat acel Sfânt loc și, acolo sălășluindu-te, ai sfârșit viata ta cea plăcută lui Dumnezeu. Iar noi minunându-ne de o asa purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru tine, cu umilință îți cântăm:
Bucură-te, cel ce de lumeasca deșertăciune te-ai lepădat,
Bucură-te, cel ce patria cerească cu ardoare o ai dorit,
Bucură-te, că pe Hristos din toată inima L-ai iubit,
Bucură-te, căci jugul cel bun al lui Hristos asupra ta l-ai luat,
Bucură-te, cel ce ai fost desăvârșit ascultător,
Bucură-te, păzitorul cel adevărat de poruncile dumnezeiești,
Bucură-te, cel ce mintea și inima ta, prin rugăciune, către Dumnezeu le-ai întărit,
Bucură-te, stâlpul cel neclintit al Ortodoxiei,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 4:

Viforul năpastelor celor rele potolindu-l, ai străbătut toată calea cea îngustă și îndurerată a nevoinței călugărești purtând jugul vieții pustnicești al zăvorârii, al tăcerii și al privegherii de multe nopți și astfel, prin harul dumnezeiesc urcând din putere în putere, de la fapte către contemplarea lui Dumnezeu, te-ai mutat în lăcașurile de sus unde cu îngerii îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Auzind și văzând viata ta cea sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, obștea toată s-a mirat de tine și, venind, lua învățătură din cuvintele și din faptele tale slăvind pe Domnul cel ce este minunat întru Sfinții Săi. Iar noi cu credință și cu dragoste te lăudăm, preacuvioase Părinte, cântându-ți asa:
Bucură-te, cel ce cu totul jertfă lui Dumnezeu te-ai adus,
Bucură-te, cel ce înălțimea nepătimirii ai ajuns,
Bucură-te, ostașule al lui Hristos, cel cu bună biruință,
Bucură-te, bun și credincios slujitor al Cerescului Stăpân,
Bucură-te, înainte stătătorule cel neînfricat pentru noi către Domnul,
Bucură-te, rugătorule al nostru cel neobosit către Născătoarea de Dumnezeu,
Bucură-te, al crinului din pustie minunată mireasmă,
Bucură-te, al harului dumnezeiesc vas fără prihană,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 5:

Lumină dumnezeiască a strălucit în casa ta, preacuvioase, atunci când tu, bolnav fiind și pe patul morții zăcând, însăși Preacurata Fecioară a venit la tine cu Sfinții Apostoli Petru și Ioan și a zis: "Acesta este din neamul meu!"- și s-a atins de capul tău. îndată dar, făcându-te sănătos, cu mulțumire lui Dumnezeu ai cântat: Aliluia!

Icos 5:

Văzând pizmașul neamului omenesc viața ta cea curată și sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, a vrut să te piardă pe tine trimițând asupra ta oameni răi care fără milă te-au bătut lăsându-te abia viu. Tu însă, Părinte Serafime, ca un miel blând pe toate le-ai îndurat rugându-te Domnului pentru prigonitorii tăi. De aceea, minunându-ne de a ta nerăutate, noi toți îți cântăm ție:
Bucură-te, căci cu blândețea și smerenia ta lui Hristos Dumnezeu I-ai fost următor,
Bucură-te, căci cu nerăutatea ta pe duhul răutății l-ai biruit,
Bucură-te, al curăției sufletești și trupești sârguincios păzitor,
Bucură-te, pustnice cu darurile Duhului plinit,
Bucură-te, ascetule de Dumnezeu preaslăvit și înainte văzător,
Bucură-te, povățuitorule al monahilor cel minunat și de Dumnezeu întelepțit,
Bucură-te, a Sfintei Biserici laudă și bucurie,
Bucură-te, a Mânăstirii Sarovului slavă și lăudare,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 6:

Pustia Sarovului propovăduiește nevoințele și ostenelile tale, de Dumnezeu purtătorule, plăcutule al lui Hristos, căci desișurile și pădurile ei de bună mireasmă cu rugăciunea ta le-ai umplut. Urmând lui Ilie, prorocul lui Dumnezeu, și Botezătorului Ioan, te-ai arătat vlăstar pustiei mult roditoare prin darurile Duhului Sfânt cu a cărui putere multe și preaslăvite fapte ai săvârșit, îndemnând pe credincioși să-I cânte lui Dumnezeu, dătătorului de bunătăți: Aliluia!

Icos 6:

Răsărit-a întru tine, fericite Serafime, un nou ales de Dumnezeu, văzător asemenea lui Moise căci, fără prihană slujirea la altarul Domnului săvârșind, te-ai învrednicit a-L vedea pe Hristos în Biserică, cu puterile cele netrupești venind. Iar noi, de această bunăvoință a lui Dumnezeu minunându-ne, îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu Lumina cea întreit strălucită ai fost luminat,
Bucură-te, al Preasfintei Treimi slujitor credincios,
Bucură-te, al Duhului Sfânt lăcaș împodobit,
Bucură-te, cel ce pe Hristos împreună cu îngerii, cu ochii trupești L-ai văzut,
Bucură-te, că încă în trupul cel putrezitor fiind, dulceața Raiului mai înainte ai gustat,
Bucură-te, cel ce cu pâinea vieții ai fost îndestulat,
Bucură-te, cel ce cu apa nemuririi ai fost adăpat,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 7:

Voind iubitorul de oameni, Dumnezeu să arate întru tine, preacuvioase, a Sa nespusă milostivire către oameni, cu adevărat luminător de Dumnezeu strălucit te-ai arătat, căci cu faptele și cuvintele tale pe toți îi aduci la evlavia și la dragostea dumnezeiască. Astfel, cu strălucirea faptelor tale fiind luminați și cu pâinea învățăturii tale fiind îndestulați, pe tine cu sârguință te mărim și lui Hristos, Celui ce te-a preaslăvit pe tine îi cântăm: Aliluia!

Icos 7:

Văzându-te pe tine nou ales al lui Dumnezeu, din locuri îndepărtate au alergat la tine credincioșii în necazuri și suferințe fiind, iar tu pe cei apăsați de nevoi nu i-ai depărtat, revărsând vindecări, dăruind alinare, cu rugăciunile pentru ei mijlocind. Pentru aceasta în tot pământul rusesc vestea minunilor tale se răspândea iar fii tăi duhovnicești te slăveau pe tine așa:
Bucură-te, păstorul nostru cel bun,
Bucură-te, părinte milostiv și blând,
Bucură-te, lecuitorul nostru cel grabnic ajutător și plin de har,
Bucură-te, tămăduitorul neputințelor noastre cel milostiv,
Bucură-te, în nevoi și împresurări grabnic ajutătorule,
Bucură-te, mai înainte văzătorule al celor ce vor să fie,
Bucură-te, înainte văzătorule și mustrătorule al greșealelor celor ascunse,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 8:

Străină minune vedem la tine, preacuvioase, căci, împovărat de ani, slăbit și obosit fiind, o mie de zile și o mie de nopți pe piatră în rugăciune ai petrecut. Cine este dar îndreptățit să vestească suferințele și luptele tale pe care le-ai răbdat, fericite Părinte, ridicându-ți mâinile către Dumnezeu, pe Amalec cel închipuit biruindu-l și Domnului cântându-I: Aliluia!

Icos 8:

"Întru totul ești dorire, întru totul dulceață, preadulce Iisuse!"- Asa strigai în rugăciune, Părinte, în liniștea deplină a pustiei tale. Iar noi, cei întunecați cu deșertăciunile și în păcate toată viața petrecând, dragostea ta către Dumnezeu preamărim și ție îți cântăm așa:
Bucură-te, mijlocitorul mântuirii celor ce te iubesc și te cinstesc pe tine,
Bucură-te, cel ce aduci pe păcătoși la îndreptare,
Bucură-te, sihastru tăcut și preaminunat,
Bucură-te, rugătorul pentru noi cel stăruitor,
Bucură-te, cel ce ai arătat înflăcărată dragoste către Domnul,
Bucură-te, cel ce cu focul rugăciunii săgețile vrăjmașului le-ai ars,
Bucură-te, lumânare nestinsă prin rugăciune, în pustie strălucind,
Bucură-te, luminătorule ce încălzești și luminezi cu daruri duhovnicești,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 9:

Toată firea îngerească s-a mirat de această deosebită vedere când Starețului în zăvorâre aflat, împărăteasa Cerului și a Pământului S-a arătat, poruncindu-i să iasă din pustie și să nu-i oprească pe oamenii credincioși să vină la el, ci pe toți să-i învețe a cânta lui Hristos: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep a spune puterea dragostei tale, fericite, căci împlinind porunca Maicii Domnului, tuturor ce veneau la tine în slujire te-ai predat, iar celor nepricepuți ai fost sfetnic bun, celor întristați mângâietor, celor rătăciți blând povățuitor, celor bolnavi lecuitor și tămăduitor. Pentru aceasta ție îți cântăm asa:
Bucură-te, că din lume în pustie te-ai sălășluit ca să agonisești virtuți,
Bucură-te, că din pustie în mânăstire te-ai întors ca sămânța virtuților să o semeni,
Bucură-te, cel ce ești luminat de harul Duhului Sfânt,
Bucură-te, cel ce ești plin de blândețe și smerenie,
Bucură-te, al celor ce aleargă către tine Părinte iubitor de fii,
Bucură-te, cel ce îmbărbătare și întărire prin cuvinte de iubire acestora le dai,
Bucură-te, că pe cei ce veneau la tine bucurie și comoară îi numeai,
Bucură-te, că pentru dragostea ta cea sfântă de bucuriile împărăției Cerești te-ai învrednicit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 10:

La sfârșitul mântuitoarelor nevoințe ajungând, preacuvioase, în rugăciune plecându-ți genunchii, sufletul tău cel sfânt în mâinile lui Dumnezeu l-ai dat, pe care sfinții îngeri l-au înălțat sus, la Tronul Atotțiitorului, ca împreună să te înfățișezi întru slava cea neînserată, cântare de laudă cântând Cuvântului celui mai sfânt decât sfinții: Aliluia!

Icos 10:

Zid tuturor sfinților și mângâiere monahilor fiind, Preasfinte, Fecioara ți s-a arătat înaintea sfârșitului tău vestindu-ți că aproape este strămutarea ta către Domnul. Deci noi, minunându-ne de o asa cercetare a Maicii Domnului, îți cântăm așa:
Bucură-te, că pe împărăteasa Cerului și a Pământului la față ai văzut-o,
Bucură-te, că prin arătarea Maicii Domnului te-ai umplut de bucurie,
Bucură-te, cel ce ai primit de la ea vestea mutării tale la cele cerești,
Bucură-te, că prin glasul tău cel fără prihană sfințirea vieții tale ai arătat,
Bucură-te, că în rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului duhul tău cel smerit lui Dumnezeu I l-ai dat,
Bucură-te, căci cu sfârșitul tău fără durere, prevestirea ta mai înainte o ai împlinit,
Bucură-te, cel ce cu cununa nemuririi de mâna Atotțiitorului ai fost încununat,
Bucură-te, că fericirea Raiului împreună cu toți sfinții ai moștenit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 11:

Cântare neîncetată Preasfintei Treimi înălțând preacuvioase, prin întreaga ta viață mare ascet al evlaviei te-ai arătat: celor rătăciți spre povățuire, celor bolnavi cu trupul și cu sufletul spre tămăduire, iar noi, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru mulțimea cea nemăsurată a milelor Lui, neîncetat îi cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Făclie dătătoare de lumină în timpul vieții fiind, Părinte de Dumnezeu fericit, și după moarte ca o stea strălucitoare a pământului rusesc ai luminat, căci reverși de la cinstitele tale moaște râuri de minuni celor ce cu credință și cu dragoste aleargă către tine. Iar noi, ca celui ce ești fierbinte rugător pentru toată lumea și făcător de minuni, ție-ți cântăm acestea:
Bucură-te, cel ce cu mulțimea minunilor de Dumnezeu ești preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu dragostea ta lumea întreagă o ai luminat,
Bucură-te, iubirii lui Hristos urmașule cel credincios și drept,
Bucură-te, mângâierea tuturor celor ce cer de la tine ajutor,
Bucură-te, izvor nesecat al minunilor,
Bucură-te, al celor bolnavi și neputincioși lecuitor,
Bucură-te, al apei celei tămăduitoare, fântână nesecătuită,
Bucură-te, că toate marginile pământului nostru cu dragostea ta le-ai cuprins,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 12:

Cunoscând harul și îndrăzneala ta cea mare înaintea lui Dumnezeu cădem la tine, preacuvioase Părinte, roagă-te fierbinte către Domnul ca să apere Sfântă Biserica Sa de necredință și dezbinare, de nevoi și necazuri, ca să cântăm împreună cu tine Făcătorului de bine, Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icos 12:

Cântând preaslăvirea ta te fericim pe tine, preacuvioase Părinte, ca pe un puternic mijlocitor pentru noi către Domnul, ca pe un mângâietor și apărător, și cu dragoste îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, lauda Bisericii Ortodoxe,
Bucură-te, scut și îngrădire a creștinătății,
Bucură-te, călăuza ce-i îndreaptă pe toți către ceruri,
Bucură-te, apărătorul și ocrotitorul nostru,
Bucură-te, cel ce cu puterea lui Dumnezeu multe minuni ai săvârșit,
Bucură-te, cel ce cu vesmântul tău pe mulți bolnavi ai vindecat,
Bucură-te, cel ce toate uneltirile diavolești le-ai biruit,
Bucură-te, cel ce jivinele sălbatice cu blândețea ta le-ai supus,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 13:

O,preaminunate sfinte și mare făcător de minuni, preacuvioase Părinte Serafime, primește această sărmană rugăciune a noastră ce se înalță spre lauda ta și stând acum înaintea Tronului Împăratului Împăraților, al Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-te pentru noi toți ca să aflăm mila Lui in Ziua Judecatii, cu bucurie cantandu-I: Aliluia!

(Acest condac se citește de trei ori.)

Apoi, se repetă Icosul 1 și Condacul 1.

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Rugăciunea întâia către Sfântul Serafim

O, preaminunate Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, pentru toți cei ce aleargă la tine ajutătorule cel grabnic ascultător, în zilele vieții tale nimeni de la tine sărman n-a ieșit ci tuturor plăcută le-a fost vederea feței tale și glasul cel cu bună întâmpinare a cuvintelor tale. Pe lângă acestea și darul tămăduirilor, darul înainte vederii și darul vindecărilor sufletelor celor neputincioase cu îmbelșugare în tine s-au arătat. Iar când te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pământești la odihna cea cerească, niciodată dragostea ta n-a lipsit de la noi și nu este cu putință a număra minunile tale care s-au înmulțit ca stelele cerului căci iată, în toate marginile pământului te arăți oamenilor credincioși și le dăruiești tămăduiri. Pentru aceasta și noi strigăm ție: O, preabunule și blândule Cuvios al lui Dumnezeu, rugătorule cel cu îndrăzneală pentru noi, care niciodată nu depărtezi pe cei ce te cheamă pe tine, înalță pentru noi binefăcătoarea ta rugăciune către Domnul puterilor ca să întărească poporul nostru binecredincios și să ne dăruiască nouă cele de trebuință în viata aceasta și toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre, ca să ne păzească de căderi în păcat și să ne învețe pocăința cea adevărată, ca fără de piedici să intrăm în împărăția Cerurilor unde tu acum strălucești în slava neapusă, și să cântăm cu toți Sfinții, lăudând Treimea cea de Viață dătătoare, în veci! Amin.

Rugăciunea a doua către Sfântul Serafim

O, preasfinte Cuvioase și de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava ta cea de sus către noi cei smeriți și neputincioși, împovărați cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor și mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de bunătate și ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să ținem cu tărie credința ortodoxă, cu sârguință să-I aducem lui Dumnezeu pocăință pentru păcatele noastre în evlavie creștinească, cu harul bine să sporim și să fim vrednici de ajutorul și mijlocirea ta pentru noi înaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credință și cu dragoste ne rugăm ție și nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum și în ceasul sfârșitului nostru ajută-ne și apără-ne cu rugăciunile tale de săgețile cele pline de răutate ale diavolului, ca să nu ne stăpânească puterea lui ci, cu ajutorul tău, să ne învrednicim a moșteni fericirea lăcașurilor Raiului. Căci în tine ne punem astăzi nădejdea, Părinte milostive, fii pentru noi cu adevărat călăuză spre mântuire și adună-ne la lumina cea neinserată a vieții veșnice prin mijlocirea ta cea bineplăcută, la Tronul Sfintei Treimi, ca să slăvim și să cântăm împreună cu toți Sfinții Numele cel vrednic de închinare, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

 

Sfantul Serafim de Sarov - Troparul (glas 4)

Din tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Sfantul Serafim de Sarov - Condacul (glas 2)

Frumusețea lumii și cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălășluit în Mânăstirea Sarovului și acolo, îngerește viețuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta și Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogățindu-te cu darul tămăduirilor și al minunilor. Drept aceea îți cântăm ție: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

(Sfântul Serafim de Sarov)

 "Rosteşte fiecare cuvânt cu respect, rar, nu te grăbi să vorbeşti! Cuvintele sunt alcătuite din Duhul Sfânt, şi când vorbeşti cu un om, vorbeşte rar şi cu respect, ştiind că în acel moment Duhul Sfânt se manifestă prin tine în lume. Lasă ca fiecare cuvânt să vină din sufletul tău, simte-l înainte să îl rosteşti, doar aşa el va atinge sufletul celui căruia i te adresezi. Ceea ce spui tu dacă este lipsit de lumina sufletului tău va trece într-un cotlon al minţii, şi mintea va uita, dacă ceea ce rosteşti vine din suflet, acel om va păstra în sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui."😇

(Sfântul Serafim de Sarov)

 A iubi nu strică niciodată. 

Nu în furie, nu în resentimente, nu în furie.

 A iubi înseamnă a proteja inima cuiva nu numai de lumea exterioară, ci și de propria furie, de proasta dispoziție și de iritabilitate...

A iubi înseamnă a prețui...🌿🥀

 Despre prietenie 

Marin Sorescu 

Dacă într-o zi îți vine să plângi, caută-mă…

Nu promit să te fac să râzi, dar pot să plâng cu tine.

Dacă într-o zi îți vine să fugi, caută-mă…

Nu promit că o să te opresc, dar pot să fug cu tine.

Dacă într-o zi nu ai chef să asculți pe nimeni, caută-mă…

Promit să tac oricât vrei.

Dacă într-o zi mă cauți și nu răspund…

Vino repede să mă vezi…

Poate eu am nevoie de tine…

 

Iubirea ca o ceaşcă de cafea

Autor:Mihai Manolescu

sâmbătă, 23 aprilie 2016

 

 

Iubirea-i ca o ceaşcă de cafea,
Pe care-o guşti la început din joacă,
Iar după ce a început să-ţi placă
Ajungi să nu te mai desparţi de ea.

Iubirea-i ca o ceaşcă de cafea,
Ce îţi înmoaie buzele-n caimac
Şi-ţi dă fiori după fiori de drag,
Până vei fi sfârşit licoarea ta.

Iubirea-i ca o ceaşcă de cafea,
Sorbită într-o zi-ntr-o gară,
Cu cineva-ntâlnit întâia oară,
Pe care poate nu îl vei uita.

Iubirea-i ca o ceaşcă de cafea,
Pe care-o pregăteşti în fel şi chip,
La filtru, pe o plită, la nisip,
Aşa cum te inspiră dragostea.

Iubirea-i ca o ceaşcă de cafea,
În care-ncerci să vezi în viitor,
Când, terminând-o, o întorci uşor
Şi-o răsuceşti, ca să citeşti din ea.

Iubirea-i ca o ceaşcă de cafea,
Pe care o refuzi decofeinizată,
Pentru că ştii ce gust avea odată
Şi surogaturi nicidecum n-ai vrea.

Iubirea-i ca o ceaşcă de cafea,
Şi-o voi primi cu zâmbet dimineaţa,
Atâta cât va fi să-mi fie viaţa,
Călăuzindu-mi inima spre ea.

Fără grabă. Fără presiune. Fără gol.

 De mici suntem învățați să alergăm spre ceva:
să realizăm, să câștigăm, să depășim.
Să luptăm, să învingem, să dovedim ceva, cuiva.

Dar nimeni nu ne învață să stăm liniștiți,
să mestecăm în tihnă un cotlet și să privim pe geam.
Nimeni nu ne învață să ne întindem în iarba rece
și să ne pierdem printre norii pufoși.

Nu ne învață să tăcem lângă cel mai bun prieten
fără să ne simțim stingheri.
Nu ne învață să ne legănăm pe un scaun
sau să plecăm la plimbare doar pentru că afară e frumos,
urmându-ne ochii, nu un scop.

Fără grabă.
Fără presiune.
Fără gol.

Ceaiuri pe bază de plante 🌿

 Ceai de Tila  – pentru anxietate, tensiune arterială și alergii.

Ceai de Brusture  – tratează problemele pielii, detoxifică și are efecte anti-cancer.

Ceai de Mușețel  – pentru dureri menstruale, somn liniștit și protecție anti-cancer.

Ceai de Soc  – stimulează sistemul imunitar și susține sănătatea inimii, reduce simptomele gripei.

Ceai de Fenicul  – pentru îmbunătățirea vederii, relaxarea corpului și reducerea stresului.

Ceai de Ghimbir  – crește circulația sângelui, reduce inflamația și stresul.

Ceai de Zmeură  – scade tensiunea arterială, stimulează sistemul imunitar și susține sănătatea pielii.

 

CANCERUL:
Este boala întristării, reprimarea sentimentului negativ,
deprimarea şi nemulţumirea faţă de sine, de soartă şi ataşament faţă
de viitor.
Bolnavii de cancer cad în depresie şi regretă trecutul.
Regenerarea iubirii faţă de alţi oameni este prima cale spre vindecarea
cancerului şi a altor boli.
Femeile care ţin mari supărări în profunzime se îmbolnăvesc de cancer.
De fapt toate emoţiile înăbuşite produc cancerul.
Emoţiile ascunse multă vreme în tine sfârşesc prin a exploda, ceea ce
provoacă şi explozia celulelor din corpul tău.
Dacă jignim prin cuvinte persoana iubită, putem să ne alegem cu cancer la buze, la limbă sau gingii, iar dacă vom critica în permanenţă ne vom îmbolnăvi de cancer hepatic.
Dacă ne vom supăra în permanenţă pe persoana iubită, pe sine şi pe soartă ne vom îmbolnăvi de cancer la piept.
Dacă vom gândi agresiv despre cei apropiaţi riscăm un cancer la stomac.
Cauza spirituală a cancerului constă în faptul că individul nu a asimilat cel puţin jumătate din lecţiile karmice ce i-au fost propuse în această viaţă, refuzând astfel evoluţia.
Cancerul reprezintă o autodistrugere, ceea ce face vindecarea dificilă. De fapt, cancerul este o boală a sufletului şi de aceea trebuie vindecat mai întâi sufletul.

Un cămin de păsărele de Otilia Cazimir

 

                        În pădure, la cămin,

                        Zarvă mare în pridvor.

                        Unii pleacă, alţii vin

                        De la treburile lor.

 

                        La bucătărie

                        Şi prin dormitoare,

                        Bat din aripioare,

                        Fac gospodărie:

 

                        Două codobaturi

                        Mătură prin paturi,

                        Două gheonoaie

                        Spală rufe-n ploaie,

 

                        Două pitulici

                        Adună furnici,

                        Şi două răţuşte

                        Răsucesc găluşte!

 

                        Numai cucul, moş portar,

                        Care n-are altă treabă,

                        Stă pe-o vargă de arţar

                        Şi pe toată lumea-ntreabă:

                        – Cu? Cu?

Pomenirea Sfinţilor Apostoli Aristarh, Marcu şi Zinon (27 aprilie)

 Aceşti sfinţi erau din cei şaptezeci; şi Aristarh este acela de care Pavel pomeneşte în Epistola către Romani şi care a fost episcop al Apamiei celei din Siria, supusă cu scaunele apostolilor celor dintîi. Acesta mai întîi decît toţi a propovăduit pe Hristos Dumnezeu adevărat. Iar Marcu este acela pe care şi Ioan obişnuia a-l numi. De care pomeneşte Luca în Faptele Apostolilor şi care a fost pus episcop de apostoli în Vivlopole. Iar Zinon este acela pe care Apostolul îl scrie în Epistola către Romani legiuitor şi care a fost făcut întîi episcop de Apostolul Petru în Diospole; el învăţa propovăduind pe Hristos Dumnezeu adevărat. Aceştia multe rele pătimiri suferind de la necredincioşi pentru zidirea din nou a bisericilor şi pentru surparea idolilor, şi înşişi făcîndu-se lucrători de minuni şi de vindecări, s-au mutat către Domnul.

Pomenirea Cuviosului Ioan Mărturisitorul, egumenul mănăstirii Cataron (27 aprilie)

 

Acest fericit Ioan s-a născut în Irinopole, care era una din cetăţile Decapolei; fiu de părinţi creştini şi iubitori de Dumnezeu, cu numele Teodor şi Grigoria. Făcîndu-se de nouă ani, s-a dus la chinovie, unde s-a călugărit, şi fiind osîrduitor, smerit şi ascultător, a fost iubit de dascălul său. Şi a mers împreună cu el la Sinodul al şaptelea, ce s-a adunat a doua oară în Niceea, apoi mai pe urmă şi în Constantinopol.

Dascălul său s-a făcut arhimandrit şi egumen al mănăstirii lui Dalmat, iar el s-a făcut schimnic şi preot, şi de acolo a fost trimis de împăratul Nichifor egumen al Mănăstirii Cataron. Aici, cu plăcere de Dumnezeu şi apostoleşte, a ocîrmuit turma lui Hristos mai mult de zece ani şi era iubit de toţi oamenii. Şi s-au descoperit fericitului încercări a toată lumea iscodite de diavolul urîtor al binelui şi, adunînd şi sfătuind pe toţi fraţii, îndemnîndu-i şi la cele de cuviinţă, a zis către ei: "Privegheaţi, părinţilor şi fraţilor, să nu fiţi furaţi de diavolul şi să nu vă lepădaţi de închinarea la sfintele icoane; căci pe mine nu mă veţi mai vedea între cei vii". Şi în vremea cînd el vorbea acestea, venind unii îndîrjiţi trimişi de Leon, luptătorul împotriva icoanelor, au împrăştiat toată turma şi cele ce au găsit în mănăstire pe la părinţi, ca pe ale lor le-au împărţit. Iar pe păstorul lor, cu lanţuri legat, l-au dus la Bizanţ, lăsînd mănăstirea în pradă.

Mergînd sfîntul la împărat şi numindu-l pe el păgîn şi osîndit, zicîndu-i şi multe altele fără de sfială, l-a pornit spre mînie. Pentru aceasta cumplit a fost bătut peste obraz cu vine de bou; iar fericitul se bucura pătimind pentru Hristos. După aceea, fiind închis în metocul său trei luni, a fost surghiunit la o cetate numită Pentadactilon, în hotarele Lambei. Acolo, legînd picioarele lui cu lanţuri, l-au pus într-o închisoare întunecoasă, lăsîndu-l acolo 18 luni. Iar după aceasta l-au dus gol în cetate, înaintea împăratului spre batjocură.

După multe pricini de cuvinte, a fost dat lui Ioan, cel ce cu nevrednicie era atunci patriarh al Bisericii celei Mari, care multă cruzime a arătat sfîntului, strîmtorîndu-l pe el cu foame în multă vreme. După aceasta l-a înfăţişat iarăşi la împărat şi el l-a trimis la un lagăr numit Criotavron al Bucelarilor; acolo l-a închis doi ani întregi, unde de multă rea pătimire se uscase cu totul carnea de pe trupul lui. Însă sfîntul pe toate suferindu-le, cu mulţumire slăvea pe Dumnezeu. Iar după ce a fost junghiat Leon Armeanul şi a împărăţit în locul său Mihail Travlul, fiind liberaţi toţi cei de prin surghiunuri, s-a dus şi sfîntul pînă la Calcedon, neavînd voie ca să intre în cetate. Iar după aceea împărăţind Teofil, a voit cuviosul să se aşeze în oarecare mănăstire împreună cu alţi părinţi; apoi fiind prinşi de patriarhul din acea vreme şi cumplite necazuri suferind fericitul, a fost surghiunit la ostrovul Afusiei, unde, împlinind doi ani şi jumătate, a văzut oarecare vedenie şi, vestind celor dimpreună cu el mutarea sa, după trei zile s-a dus către Domnul.

Viaţa Cuviosului Ştefan, egumenul Pecerscăi şi Episcopul Vladimirului (27 aprilie)

 

Cel care are răbdare, se învredniceşte de toată fapta bună, se bucură în necazuri, este bine iscusit în primejdii şi în ispite se veseleşte, cum a zis Efrem Sirianul, însuflat fiind de Dumnezeu. Unul ca acesta a fost Cuviosul Părintele nostru Ştefan, care, pătimind pentru fraţii săi, deşi a fost mult necăjit, însă Dumnezeu l-a veselit foarte mult; pentru că îşi aducea aminte cuviosul de cuvîntul proorocului şi împăratului David, care zicea: După mulţimea durerilor din inima mea, mîngîierile Tale au veselit sufletul meu. Pentru aceasta toate încercările grele, ca şi cum ar fi fost trimise de la Dumnezeu, le primea cu bucurie. Apoi bine s-a deprins cu iscusinţa la toate faptele cele bune, pentru că din copilăria sa a fost crescut sub mîna celui vrednic de laudă între egumeni, adică a Cuviosului Părintelui nostru Teodosie al Pecerscăi şi a fost ucenicul lui pururea, îndulcindu-se şi hrănindu-se totdeauna de cuvintele cele insuflate de Dumnezeu, ce ieşeau din gura aceluia cea curgătoare de miere, ca un prunc; care ca un fiu cu tatăl s-au unit prin toată asemănarea cea îmbunătăţită.

Pentru aceasta cu dragostea s-a unit şi s-a lipit în inima tuturor fraţilor, de la care mai întîi a fost ales purtător de grijă al rînduielilor bisericeşti. Şi atunci învăţînd singur egumenul, adică Cuviosul Teodosie pe fraţi în biserică, cu duhovniceşti cuvinte, acesta cu vrednicie îi învăţa. Iar după aceea, cînd Cuviosul Teodosie avea să-şi dea sfîrşitul acestei vieţi vremelnice, l-au rugat toţi cu un glas, zicînd: "Ştefan este vrednic ca după tine să ia egumenia. Ştefan să ne fie egumen!"

Cuviosul Teodosie s-a plecat la rugăciunea fraţilor şi chemînd pe fericitul Ştefan, iubitul său ucenic, i-a încredinţat înaintea tuturor, ograda cea plină de cuvîntătoare oi, cele de Dumnezeu însuflate şi biserica fiind pusă pe temelie bună, îl ruga ca să o desăvîrşească. Apoi îl învăţa să păzească rînduiala mănăstirii, să iubească pe fraţi din curată inimă şi neadormit să-şi aibă ochiul ini-mii către Dumnezeu, iar iubirea de străini să nu o uite. Şi aşa s-a mutat la veşnicele lăcaşuri, însă s-a făgăduit ca şi în locul său, Pecersca cea încredinţată fericitului Ştefan, să fie cu ajutorul totdeauna nedespărţit.

Murind Cuviosul Teodosie şi fericitul Ştefan primind egumenia Sfintei Pecersca, lavra cea făcătoare de minuni, se nevoia foarte mult, silindu-se la zidirea sfintei de Dumnezeu însemnatei biserici, pe care Cuviosul Teodosie începuse a o zidi, precum şi la toată iconomisirea mănăstirească. Şi cu darul lui Dumnezeu, prin rugăciunile părinţilor noştri Antonie şi Teodosie, nu după mulţi ani s-a săvîrşit biserica. Mănăstirea din nou a îngrădit-o şi a mutat acolo pe fraţi din mănăstirea cea veche, lăsînd numai puţini dintre dînşii. Cuviosul Părintele nostru Ştefan a rînduit şi aceasta, ca în mănăstirea lui totdeauna să se săvîrşească Sfînta Liturghie pentru fraţii cei răposaţi şi pentru fericiţii ctitori. Iar Dumnezeu îi dădea toate din belşug spre trebuinţa lui, încît se înmulţea lucrul acela, cu darul lui Dumnezeu.

Dar vrăjmaşul, care urăşte binele şi se luptă totdeauna cu robii lui Dumnezeu, a zavistuit grija cea atît de mare a fericitului pentru locaşul lui cel sfînt; şi slujindu-se cu meşteşugirile sale cele rele, o tulburare ca aceea a făcut între unii fraţi, încît nu numai că a scos din egumenie pe acela, pe care mai înainte singuri cu un glas îl aleseseră; dar l-a îndepărtat şi din mănăstire, deşi era nevinovat. Însă toate acestea le-a răbdat Cuviosul Ştefan cu vitejie de la fraţii săi şi cu dragostea nu se depărta nicidecum de la aceia, de la care era depărtat cu trupul; ci cu dinadinsul se ruga lui Dumnezeu pentru dînşii, urmînd în aceasta celui de un nume cu sine, Sfîntul Întîiul Mucenic Ştefan, şi zicea: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!" Pentru că era atras sfîntul de dragostea Cuviosului Teodosie, ca fierul de magnet.

Mulţi din boieri şi din dregători aflînd de un necaz ca acesta al Cuviosului Ştefan, fiind fii duhovniceşti ai lui şi încredinţaţi lui de Cuviosul Teodosie, le-au părut rău, că duhovnicescul lor părinte a pătimit aşa, şi de milă, i-au dat din averile lor destul, pentru cele de trebuinţă. În acea vreme, Cuviosul Ştefan aducîndu-şi aminte de acele preaslăvite minuni, cărora singur a fost văzător, cum ar fi meşterii din cetatea lui Constantin care au venit la Cuvioşii Părinţi Antonie şi Teodosie ai Pecerscăi, aducînd cu ea icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi au povestit şi vedenia împărătesei din Vlaherna. Apoi, ajutîndu-i Dumnezeu, cu ajutorul Cuvioşilor Părinţi Antonie şi Teodosie, şi-a zidit o mănăstire, nu departe de a Pecersăi, la Clova, în care a zidit şi o biserică din piatră în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi în pomenirea punerii cinstitului veşmînt al Ei, după felul bisericii din cetatea lui Constantin, ce este în Vlaherna. Şi în toţi anii făcea praznic luminat în 2 zile ale lunii Iulie, şi adunînd acolo mulţi fraţi, vieţuia cu plăcere de Dumnezeu.

Iar tipicul bisericii şi în toată rînduiala iconomisirii mînă-stireşti, precum o primise de la Cuviosul Teodosie în mănăstirea Pecersca, aşa a poruncit să se păzească şi într-a sa mănăstire. Şi arătînd multe isprăvi, spre folosul celor dreptcredincioşi, mergea din putere în putere, încît şi în cele mai depărtate părţi era slăvit şi ştiut de mulţi pentru viaţa lui cea îmbunătăţită. Pentru aceasta, cînd s-a sfîrşit episcopul slăvitei cetăţi a Vladimirului, pe care acel mare stăpînitor Vladimir o zidise în numele său, atunci acel cuvios a fost ales la arhierescul scaun al cetăţii aceleia şi a fost hirotonisit de prea sfinţitul Mitropolit Ioan al Kievului. Şi păştea bine oile cele încredinţate de Dumnezeu, făcîndu-se chip turmei, cu cuvîntul, cu viaţa, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa şi cu curăţia.

Apoi prin bunăvoinţa lui Dumnezeu şi cu sfatul Fericitului Ioan, egumenul Pecerscăi şi al tuturor fraţilor, aveau să se mute cinstitele moaşte ale Cuviosului Părintelui nostru Teodosie din peşteră în biserica cea zidită de Dumnezeu. În acea vreme vrednică de minune, acest episcop Ştefan, venind de la Vladimir, s-a aflat la Clova în mănăstirea sa şi a văzut în noaptea aceea peste cîmp, o rază mare strălucind deasupra peşterii şi socotind că se mută cinstitele moaşte ale Cuviosului Teodosie - aflînd scopul acela -, s-a mîhnit foarte, căci le mută fără dînsul. Şi îndată a încălecat pe un cal şi a alergat degrabă spre peşteră, luînd cu dînsul pe Climent, pe care îl pusese egumen în locul său la Clova.

Şi mergînd a văzut de departe raza care i se arătase deasupra peşterii; însă cînd s-a apropiat, a văzut acolo lumînări multe. Şi, mergînd, la peşteră, nimic din acestea n-a mai văzut; şi a înţeles că într-adevăr s-a învrednicit a vedea lumina dumnezeieştii slave, din cinstitele moaşte ale Cuviosului Teodosie; pentru că săpase deasupra cinstitelor lui moaşte şi le dusese la uşa peşterii. Iar în altă zi, după vedenia aceea, a slujit şi Sfîntul Ştefan la mutarea cinstitelor moaşte ale părintelui şi învăţătorului său, Cuviosul Teodosie.

Apoi, ducîndu-se în ale sale la scaunul Vladimirului, a făcut multe fapte bune spre sporirea cuvîntătoarei sale turme; pentru care s-a găsit vrednic de cununa slavei celei neveştejite, pe care de la începutul anilor săi a însemnat-o pentru numele său, iar cu faptele a căutat-o. Şi aşa, după mulţi ani, pentru primirea acelei cununi, s-a dus la Hristos Începătorul păstorilor, în anul de la zidirea lumii 6602, iar de la naşterea lui Hristos 1094, în 27 de zile ale lunii Aprilie. Cu rugăciunile Cuviosului Ştefan, purtător de cunună, învredniceşte-ne şi pe noi, Hristoase, Dumnezeule, a merge către Slava Ta şi a Părintelui Tău Celui fără de început, a Duhului Celui de o fiinţă cu Tine, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

5 lucruri mai puțin știute despre Sfântul Mucenic Simeon, ruda Domnului

Ne aflăm, deja, aproape de sfârșitul lui aprilie. După ce, la jumătatea lunii am prăznuit cu toții slăvitul praznic al Învierii Domnului, apoi l-am cinstit așa cum se cuvine pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, și le-am transmis gândurile noastre bune și pline de nădejde creștină celor care și-au sărbătorit ziua de nume, calendarul ortodox continuă să „presare” în continuare Sfinți, Cuvioși și Mucenici, care să ne fie călăuze și pilde demne de urmat pe calea mântuirii. Un drum îngust și cu multe chinuri, pe care ar trebui să-l străbatem cu toții. „Strâmtă este poarta Raiului, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o află”, ne spune Biserica, însă partea bună este că sfinții, oameni ca și noi, trăitori în această lume, au reușit să cucerească Împărăția Cerurilor și de acolo ne „ajută” să ne transformăm viața și să le urmăm viețuirea.

Unul dintre acești sfinți, cinstit de Biserica noastră în data de 27 aprilie a fiecărui an, este Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, al doilea Episcop al Ierusalimului, consemnat în calendar cu un apelativ interesant: „ruda Domnului”. Nu e un secret faptul că tradiția Bisericii noastre cunoaște și alți doi sfinți cu aceeași titulatură, de rude ale Domnului Hristos: Sfântul Iacov, cel dintâi Episcop al Ierusalimului și Sfântul Apostol Iuda Tadeul, unul dintre cei 12 Sfinți Apostoli și Ucenici ai Mântuitorului. Demn de amintit și de reținut este faptul că, făcând abstracție de speculațiile pseudo-evanghelice, care vorbesc despre „fraţii şi surorile” lui Hristos și care au stârnit multe controverse de-a lungul vremii, rudele după trup ale Domnului au existat cu adevărat. Mențiunea-cheie este, însă, că ele provin din cele două familii, adică a Maicii Domnului şi a dreptului Iosif, care a fost logodnicul Fecioarei Maria, cu toții având un rol important în vestirea Evangheliei.

Ne întrebăm, așadar, ce legătură de rudenie a existat între acest om, pe nume Simeon, care a devenit ierarh în vechea capitală a Țării Sfintei și de ce multă lume nu îl cunoaște? De ce nu este mai popular în rândul sfinților și ce ne spune istoria bisericii despre dânsul? Încercăm să răspundem la aceste întrebări și nedumeriri în rândurile de mai jos, sistematizând informațiile în cinci puncte principale, ca și în alte rânduri, pentru o reținere mult mai facilă.

1. Sfântul Apostol Simeon a fost fiul lui Cleopa, fratele lui losif, logodnicul Maicii Domnului, după cum mărturisesc scriitorii Eusebiu de Cezareea, Gheorghe Chedrin şi Nichifor Xantopol. A fost fratele lui Iacov, Iosie și Iuda, cei numiți și „frații Domnului”, ei fiind, de fapt, veri ai Mântuitorului. Sfântul Simeon a făcut parte, la rândul său, din cei Șaptezeci de Apostoli ai Mântuitorului și a predicat Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos în ludeea, după Învierea și Înălțarea Domnului la Ceruri.

2. Sfântul Simeon este menționat în Noul Testament, în Faptele Apostolilor, capitolul 13, versetul 1: „Şi erau în Biserica din Antiohia prooroci şi învăţători: Barnaba şi Simeon, ce se numea Niger, Luciu Cirineul, Manain, cel ce fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul, şi Saul”.

3. După trecerea la cele veşnice a lui Iacov, care fusese ucis de iudei pentru că mărturisea credinţa în Hristos, Sfântul Mucenic Simeon a fost al doilea episcop al Ierusalimului, fiind ales în această demnitate de către membrii comunității creștine din Pella. Încă din primii ani ai episcopatului, a avut o activitate administrativă și duhovnicească de excepție, după cum citim în paginile Sinaxarului: „după ce a devenit el însuși templu al Sfântului Duh, cu râvnă dumnezeiască a distrus templele idolilor și i-a condus pe iudei și pe localnici la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, neţinând seamă de primejdii și persecuții”. De-a lungul vieții sale a fost supus torturilor mai multor împărați, dintre care îi amintim pe Vespasian (66-79), Titus (79-81) și Domițian (81-96), din toate scăpând însă cu viață.

4.  În jurul anului 106 a început o groaznică prigoană declanșată de împăratul Traian. La ordinul consulului Attikus, au fost persecutați și schingiuiți nu numai creștinii, ci și toți urmații lui Împăratului David. În acest context, câțiva dintre ereticii pe care îi combătuse cu ceva vreme în urmă, făcându-i de râs în fața mulțimii, l-au denunțat romanilor pe Sfântul Ierarh Simeon, episcopul care își păstorea turma de creștini de aproape 26 de ani.

5. Astfel, fiind prins de gărzile împăratului, a început să fie chinuit în fel și fel de moduri pentru a se lepăda de calitatea sa de creștin, încât consulul și ceilalți se întrebau cum de, în pofida vârsteai sale, putea să îndure astfel de chinuri. În cele din urmă, întunecați de furie, l-au condamnat la moarte prin răstignire. Încă o dată, contrat tuturor așteptărilor celor din jur, Sfântul Simeon a tresăltat de bucurie și, cu seninătate deplină pe chip, le-a spus că mai mare bucurie nu-i puteau face, alegând în locul său să sfârșească această viață pământească precum Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Ca urmare, a fost răstignit în anul 107, primind pedeapsa și cununa biruitoare a muceniciei la peste 100 de ani de viață și 54 de ani de păstorire ca episcop.