miercuri, 30 iulie 2025

Ce sunt blestemele de neam?

 


Un blestem (numit, de asemenea, imprecație, maledicție, afurisenie sau anatemă) este o invocare a unei nenorociri sau a unui ghinion asupra unei alte entități: una sau mai multe persoane, un loc sau un obiect.

Blestemele de neam sunt poveri spirituale sau legături negative care se transmit din generație în generație într-o familie. Ele sunt considerate ca fiind efecte ale unor păcate, fapte rele, crime, incesturi, trădări, duhul nelegiuirii sau chiar vrăjitori și farmece care au rămas prin sânge asupra urmașilor. Pedeapsă spirituală transmisa urmasilor.
Practici oculte, magie neagră, legături cu forțele malefice.
Blestemele de neam sunt legături nevăzute care pot afecta viața, sănătatea, norocul, și pacea sufletească a membrilor familiei pe durata mai multor generații.
Blestemele de neam apar din cauza păcatelor neiertate făcute de strămoși, din conflicte grave, din neîmpliniri, din fapte nedrepte, avorturi, sau din influența diavolului asupra familiei.
În unele cazuri acestea pot fi urmare a unor blesteme rostite de oameni răi sau vrăjitori.
Blestemele de neam se manifestă prin:
Probleme repetate în familie, boala, sărăcie, conflicte.
Lipsa binecuvântărilor în viața, neimpliniri.
Obstacole în căsnicie sau naștere
Stări sufletești grele, ispite persistente, senzația de povară, sau nimic nu se leagă.
Ghinioane, relații eșuate, prunci morți timpuriu.
Blesteme rostite de cineva, preot, mamă, duhovnic, persoana neîndreptățită , vrăjitor. etc
Orice blestem poate fi rupt prin pocăință, spovedanie, împărtășanie, rugăciune, slujbe, și viață trăită în har și curățenie trupească și sufletească. Fără vicii și destrăbălări
Dumnezeu este plin de milă și iertare, el poate curăța orice suflet și familie de aceste poveri.
Bolile inexplicabile sau recurente mai ales cele psihice, autoimune și infertilitate.
Moarte timpurie precum sinucideri, accidente, boli rapide.
Sărăcie persistentă indiferent de eforturile depuse.
Depresie, anxietate, gânduri suicidare fără cauze medicale clare.
Repetarea acelorași tragedii în mai multe generații.
Boli inexplicabile în plan personal, profesional, sau spiritual.
Rugăciuni de curățarea neamului
Paraclisul Maicii Domnului 40 de zile
Acatistul Sfântului Ciprian ( împotriva farmecelor, vrăjilor, blestemelor)
Psaltirea citită în mod constant care ( 1-2 catisme pe zi)
Participarea la cat mai multe masluri deoarece acolo se fac rugăciuni de dezlegare
Participarea la slujbe speciale de dezlegare de către preoți cu har sau duhovnici
Spovedanie din 40 în 40 de zile
Împărtășanie
Participarea la Sfânta Liturghie Duminică
Post - rugăciune - fapte bune, pomenile pentru strămoși, și lucru cu mintea și sinele superior.
Pomenește rudele decedate inclusiv pe cei care nu i-ai cunoscut la Sfânta Liturghie
Fă milostenie cu pâine, coliva, alimente în numele neamului meu cunoscut și necunoscut.
Spune: Doamne, primește această milostenie pentru iertarea păcatelor neamului meu și dezlegarea oricărei legături care mă apasă! Amin
Postul de miercuri și vineri, plus cele 4 posturi mari ( curăță sufletul și ajută la ruperea legăturilor)
Evită pe cât posibil limbajul negativ precum înjurăturile, dracuielile, blestemele, negativitatea de orice fel pentru a nu continua lanțul strămoșilor.
Soluții psihologice terapeutice; lucrează cu un terapeut care te poate ajuta să indentifici tiparele moștenite
Exemplu ; abandon, vinovăție, frica, furie reprimată.
Ajută la curățarea emoțională a trecutului chiar și atunci când nu știi toate detaliile.
Constelațiile familiale metoda terapeutică profundă care scoate la lumină legăturile energetice sau emoționale dintre tine și strămoșii tăi .
Îți poate arăta de ce porți o suferință care nu îți aparține.
Scrisori de neam
Scrie o scrisoare către părinți, bunici, sau chiar strămoși necunoscuți
Vă iubesc, vă mulțumesc, vă dau voie să mergeți în lumina. Aleg să nu mai port ce nu-mi aparține
Recapitulare
Rugăciuni / Acatiste / citit din Biblie noul testament
Spovedanie ( sinceră și fără rușine )
Maslu ( participa de 7 - 9 sau 40 de ori)
Milostenie ( da in numele neamului pentru iertare )
Terapii ( constelații, și terapie transgenerațională)
Curățare personală ( post, viață curată, evitarea lucrurilor negative de orice fel)
Program de curățarea neamului zilnic ( 30 - 40 de minute)
1 Cruce + rugăciune de început
Doamne Iisuse Hristoase fiulu lui Dumnezeu miluiește-mă pe mine păcătosul/păcătoasă și dezlega prin harul tău orice blestem, legătură, păcat sau greutate moștenită din neamul meu cunoscută sau necunoscută, Amin!
2- O catisma din Psaltire + psalmul 50
3 - Acatistul Sf Ciprian + Paraclisul Maicii Domnului pentru dezlegarea de suferințe
La final spune o rugăciune pentru neam:,
Doamne, te rog dezleagă orice blestem, păcat, rana, legătura sau durere din neamul meu. Vindeca-i pe toți cei care au greșit, iartă pe toți cei care au ranit și binecuvântează pe toți cei care vor veni. Curăță sângele și sufletul meu de orice moștenire negativă. Amin!
Rugăciune zilnica pentru curățarea neamului
Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu vin înaintea ta cu smerenie și durere în suflet .
Dacă există în neamul meu blesteme, păcate grele, legături întunecate sau rătăciri
Te rog cu lacrimi, dezleagă-le cu puterea crucii tale
Iartă-i Doamne pe părinții, bunicii, și strămoșii mei
Pentru orice nedreptate, jurământ, vrăjitorie, crimă, sau orice alt păcat săvârșit
Vindecă orice rană lăsată moștenire
Curăță sângele meu, sufletul meu, și viața mea de orice urmă a acestor greutăți
Trimite lumină peste toți cei adormiți din neamul meu și dă-le odihnă în pace și iertare
Dezleagă Doamne orice blestem rostit sau primit asupra familiei mele voit sau din neștiință cu ură sau cu durere
Te chem Doamne în viața mea, și în neamul meu
Rupe lanțurile trecutului și dă binecuvântare peste cei vii și cei adormiți
Te rog fă din din mine un vas curat al iubirii tale, ca prin mine să se vindece tot ce a fost rănit în neamul meu! Amin și semnul crucii.Ce sunt blestemele de neam?

Un blestem de neam este o formă de energie negativă puternică, lansată prin cuvânt, intenție sau acțiune (conștient sau inconștient) de către un strămoş sau îndreptată asupra unei familii.

Ele pot lua forma:
* blestemelor rostite (ex: „să nu aibă parte de fericire în dragoste"),
* jurămintelor de sărăcie, castitate, supunere (din viața monahală sau religioasă),
* traumelor nerezolvate (războaie, violuri, crime, abuzuri),
* comportamentelor toxice transmise generațional (abandon, alcoolism, violenţă).

Acestea pot crea câmpuri de repetiție în vieţile urmașilor, care trăiesc suferințe ce nu le aparţin în totalitate.

Cum se răsfrâng în generațiile următoare?

* În plan profesional:
Blocaje inexplicabile în carieră sau în afaceri.
Lipsa succesului indiferent de eforturi.
Teamă de vizibilitate, de a fi „văzut" sau recunoscut.
Tipare de autosabotaj: începi, dar nu finalizezi; eșuezi la limită.

* În plan relațional:
Relaţii disfuncționale repetitive (triunghiuri amoroase, abandon, trădare).
Frică de intimitate sau de angajament.
Dificultăți în a construi o familie.
Atracție faţă de parteneri indisponibili sau abuzivi.

* În plan medical:
Boli recurente pe linie familială fără cauze medicale clare.
Infertilitate sau pierderi de sarcină fără explicaţie.
Depresie, anxietate, tendințe suicidare care „bântuie" generatii.
Afecțiuni ale oaselor (lipsa sprijinului), ficatului (furie reprimată), stomacului (emoții negrăite).

Cum recunoști că porți un blestem de neam?
* Ai o senzație de „povară grea" care nu îţi aparţine.
* Repeţi fără explicație suferințele părinţilor sau bunicilor.
* Te simți prins într-un tipar negativ din care nu poţi ieși.
* Ai vise recurente cu strămoși, morminte, moarte, război.

Lista celor mai puternice blesteme. Cum poţi scăpa atunci când cineva îţi vrea răul

Fie că este rostit în glumă sau în serios, blestemul poate produce efecte atât asupra celui care-l spune, cât şi asupra celui care este vizat de el. Teologii consideră că cei care recurg la astfel de practici fac un mare păcat.

De la banalul „mâncate-ar...” sau „arzăte-ar focul…”, spuse de multe ori în glumă, la blesteme grave în care se invocă nenorociri care ajung până la moarte, blestemele sunt mijloace des întâlnite de a provoca răul cuiva. Teologii bisericii atenţionează că astfel de practici sunt un păcat, chiar dacă le săvârşesc de multe ori chiar şi preoţii.

„Blestemul prinde atunci când există la mijloc nedreptatea. Dacă, de pildă, o oarecare femeie îşi bate joc de alta ce este mâhnită sau îi face vreun rău, iar cea mâhnită o blesteamă, s-a terminat, se pierde neamul ei. Adică atunci când fac rău cuiva, şi acela mă blesteamă, se prind blestemele lui. Îngăduie Dumnezeu şi se prind, precum de pildă îngăduie ca unul să omoare pe altcineva. Când însă nu există nedreptate, atunci blestemul se întoarce la cel rostit”, spune Paisie Aghioritul în volumul „Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan”.

Acelaşi părinte subliniază faptul că cel ce primeşte blestemul se chinuie în viaţa aceasta, iar cel care a blestemat se va chinui în viaţa cealaltă deoarece va fi pedepsit de Dumnezeu ca un ucigaş, „dacă nu se va pocăi şi spovedi.”

Dar de blestem, spune Paisie Aghioritul, scăpăm prin pocăinţă şi spovedanie. „Cunosc multe cazuri de oameni care s-au chinuit din pricina blestemelor, deoarece au fost vinovaţi, dar care, atunci când au înţeles că au fost blestemaţi, s-au pocăit, s-au spovedit şi s-au îndreptat… Ca să ajungă să blesteme cineva, înseamnă că are răutate. Blestemul când vine de la omul care are dreptate are mare putere”.

Un sfănt romăn, Ioan Iacob Hozevitul, în „Sşinţi şi mari duhovnici despre exorcizare şi tămăduire”, arată că „blestemul este un cuvânt potrivnic blagosloveniei. Şi după cum blagoslovenia arată o dorinţă spre bine şi spre mântuire, tot aşa blestemul arată o dorinţă spre paguba cuiva şi spre pierzare.

Am putea zice că şi blestemul este o rugăciune, însă nu spre folosul omului, ci spre paguba lui. De aceea legea creştină opreşte întrebuinţarea blestemului. El poate să fie folosit numai de păstorii duhovniceşti, ca o legătură pentru duhurile cele necurate sau ca o pedeapsă pentru cei nepocăiţi, care fac sminteala poporului.”

În Biblie, la Cartea Psalmilor, David spune că „cei ce binecuvântează vor moşteni pământul, iar cei ce blestemă vor pieri!” (Psalmi 36, 22).

Faptul că blestemul este un păcat, iar cei care recurg la astfel de practici este explicat şi de episcopul Timotei Prahoveanul, citat de Ziarul Lumina. „Cei care blestemă - indiferent cine sunt ei, chiar şi slujitori ai Bisericii -, mai ales când este vorba de lucruri obişnuite, consider că fac un păcat foarte grav, care trebuie evitat“.

Acelaşi teolog arată că blestemul mamei sau a preotului sunt cele mai puternice blesteme. „Un părinte care îşi iubeşte cu adevărat copilul îl va ierta permanent, ca şi părintele cel bun din Evanghelie. Cu toate acestea, blestemul de mamă şi de preot, atunci când este justificat, se poate ridica numai prin căinţă şi prin iertare sinceră a persoanei care a greşit atrăgând asupră-şi acest blestem“.  La fel susţinea şi părintele Ilie Cleopa: „Blestemul de mamă este ca blestemul de preot, se prinde…Nu blestemaţi copiii, că se prinde. Nu spuneţi la supărare, într-o încercare, anumite cuvinte grele, pentru că ele se prind“. „În aceste cazuri, trebuie să ne spovedim şi să cerem preoţilor să citească rugăciunile de dezlegare de blestem. Să spunem la spovedanie că am strecurat între cuvintele noastre şi cuvinte de blestem“, conchide episcopul.

În Molitfelnic, carte de rugăciuni ortodoxe, există o „Rugăciune de dezlegare la blestem” în care preotul îl roagă pe Dumnezeu să-l elibereze pe cel blestemat. „Tu, Stăpâne, şi pe robul Tău (N) liberează l cu bunătatea Ta, de legătura ce este pusă asupra lui, şi i dăruieşte lui să se apropie fără de păcat, în toată vremea şi în tot locul, cu îndrăznire către slava Ta, şi cu cuget curat să ceară de la Tine mila cea bogată.”Unul dintre exemplele de blestem cele mai cunoscute este cel al Mănăstirii Frăsinei, locul unde femeilor li se interzice să intre. „Acest sfânt lacaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867”, scrie pe piatra de legământ a Sfântului Calinic, cel care a interzis accesul femeilor în această mănăstire.

Blestemele. Cât de grave sunt și cum te dezlegi de ele  

Se știe că blestemele pot aduce chiar și moartea în anumite cazuri. Singurele arme împotriva lor sunt rugăciunile puternice și postul. Dacă rostești blesteme în glumă, acestea nu se lipesc, dar cei ce le cuvântă nu sunt lipsiți de pedeapsă.  

 În popor se zice că cele mai puternice și grele blesteme sunt acelea ale părintelui asupra copilului. Dacă părintele își blesteamă copilul, iar ce dintâi nu s-a spovedit, cel mic poate fi atins foarte ușor de boli, necazuri, suferințe, eșecuri.“Blestemele au puteri ce pot duce chiar şi la moarte. Sunt oameni care ajung să se sinucidă, să nu mai suporte lumina sau iubirea celor din jur, să nu mai suporte pe nimeni. Blestemul merge spre cel mai mic din familie, spre cel mai nevinovat. Blestemul este efectul în sine al răului”, spune părintele Roman Pintea din Oradea.Copiii pot rămâne necăsătoriți sau plini de supărări în căsnicie din cauza blestemelor spuse de părinți. Dacă nu sunt dezlegate de către un preot, înjurăturile și blestemele asupra copiilor pot avea un efect negativ puternic în viața acestora. Dincolo de mormânt nu mai poate face nimeni acea dezlegare, mai spune preotul.“Să nu judecaţi niciodată sau să înjuraţi. Nu se ştie niciodată în ce ceas grăiţi cuvântul sau expresia asupra celui drag. Răul îl loveşte tot pe cel mai tânăr. Prin blestem se rupe toată unitatea, toată dragostea. Ne trezim că nu avem spor, pentru că nu ne gândim la Dumnezeu”, spune părintele Roman Pintea din Oradea.

Remediul cel mai eficient este spovedania, atât pentru părinți, cât și pentru copii.

“Blestemele vin de la generaţiile din urmă. Sunt multe persoane care se ocupă cu facerea de rău şi până nu-şi lasă urmaşul cu coadă nu pot înghiţi paharul morţii. Acest neam de diavol poate fi izgonit numai cu post sau rugăciune. Acestea sunt singurele arme împotriva diavolului. Biserica este purtătoarea darurilor lui Dumnezeu”, afirmă părintele Pintea.Mulţi folosesc cuvintele: „arde-l-ar focul” sau „mânca-l-ar moartea” ca şi cum ar zice: „bună ziua”. Obişnuinţa îi face să nu se mai sfiască de greutatea blestemului. „Şi nu a voit blagoslovenia şi se va depărta de la dânsul! Şi s-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină şi a intrat ca apa în maţele lui şi ca untul de lemn în oasele lui. Blestema-vor ei şi tu vei binecuvânta!”, spune Sf. Prooroc David în Psaltire.

Şi Sf. Apostol Pavel porunceşte creştinilor: „Binecuvântaţi şi nu blestemaţi! Cei ce binecuvântează vor moşteni pământul, iar cei ce blesteamă, vor pieri!” (Ps.36, vers 22).

“Dumnezeu când a creat lumea a făcut şi îngerii. Toţi erau buni, însă unii s-au împotrivit voii Lui şi au venit pe pământ. Omul se naşte cu doi îngeri. Unul bun şi unul rău. Îngerii lui Dumnezeu îii spune să fie bun, blând, smerit, în timp ce îngerul rău îl sustrage de la rugăciune. Toate relele care vin sunt săvârşite de oameni potrivnici”, mai spune părintele Pintea.

Părinte, când prinde blestemul?

– Blestemul prinde atunci când există la mijloc nedreptatea. Dacă, de pildă, o oarecare femeie îşi bate joc de alta ce este mâhnită sau îi face vreun rău, iar cea mâhnită o blesteamă, s-a terminat, se pierde neamul ei. Adică atunci când fac rău cuiva, iar acela mă blesteamă, se prind blestemele lui. Îngăduie Dumnezeu şi se prind, precum, de pildă, îngăduie ca unul să omoare pe altcineva. Când însă nu există nedreptate, atunci blestemul se întoarce la cel ce l-a rostit.Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. I Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2012, p. 101.

Blestemele - Anularea energiei lor distructive


Este imposibil ca, pe parcursul vieţii voastre sä nu fi auzit pe cineva blestemând. Cuvântul blestem îmi dă fiori reci pe şira spinării. Probabil că şi vouă. În popor există o întreagă filosofie a blestemului. Cel mai temut este blestemul de mamă. Practic, blestemul reprezintă întoarcerea unei supăräri celui care a pricinuit-o, urmărind chiar generaţiile descendente. Când blestemul este "întemeiat", adică adresantul se face vinovat în faţa celui care-l rosteşte, există posibilitatea destul de mare ca blestemul să se împlinească. Suferinţa, furia, nedreptatea se asociază în acest fel într-un cocktail letal din punct de vedere energetic. Marii spirituali ai lumii propun drept antidot la blestem rugăciunea de iertare şi binecuvântarea. Există cazuri -din păcate- în care soacra blesteamă nora, soţia blesteamă soţul, mama îşi blesteamă copiii. Aceste situaţii sunt extrem de grave din punct de vedere energetic, vieţile celor blestemaţi se complică adesea, iar suferinţa îi însoţeşte uneori ani la rând, fără a fi conştientizată cauza inexplicabilelor "ghinioane" în dragoste, în afaceri sau chestiuni legate de sănătate.

Ce este de făcut?!

Primul pas este să faci pace cu cel care te-a blestemat. Nu trebuie să faci lucrul acesta în mod fizic, mai ales că uneori este destul de dificil să mai ajungi la cel care te-a blestemat. A face pace înseamnă ca, atunci când te gândeşti la cel în cauză, mintea şi inima ta să uite de revoltă şi orice fel de agresiune. Să fii împăcat cu sufletul tău, este tot ce contează. În ceea ce priveşte blestemele "din neam" acestea se uşurează prin slujbe şi pomeni dăruite celui care le-a urzit. Duminica, după slujbă, o lumânare aprinsă - adică un gând bun, purificat, îndreptat în direcţia celui care ne-a blestemat- face minuni. Chiar dacä omul nu mai este în viaţă, gåndul bun ajunge unde trebuie.

Eliberarea de energia unui blestem nu se poate face färă să ne cerem iertare. Poate părea nedrept să ceri iertare cuiva care te-a blestemat dar, fără să ne iertăm unii pe alţii, nu se poate! Recunosc, nu sunt de acord cu preoţii care susţin faptul că, dincolo de mormânt, blestemele nu se mai pot dezlega. Câtă vreme iubirea trece dincolo de moarte şi iertarea trece dincolo de moarte!

Iată un fragment găsit pe sfaturi ortodoxe, fragment pe care îl aprob doar partial.
"Există un obicei foarte rău la unii părinți de a-și blestema copiii atunci când îi supără. Tot timpul le-am recomandat părinților ca atunci când copiii nu sunt cuminți, să-i bată, însă niciodatâ să nu-i blesteme. Deoarece blestemul, înjurătura, când sunt făcute de părinte asupra copilului pe care l-a născut, au urmări negative asupra lui. Copilul care a fost blestemat de tatăl sau mama lui și părinții respectivi nu s-au spovedit de acest păcat, deci nu au primit dezlegare de el, foarte ușor este atins de blestem. Din această cauză pot veni boli, necazuri, suferințe, eșecuri în viață peste copiii respectivi. Blestemele sunt foarte rele în casă, atât când sunt rostite de părinți asupra copiilor, cât și invers, de copii asupra părinților. Mulți copii nu se căsătoresc sau celor care se căsătoresc nu le merge bine în căsnicie din cauza blestemelor părinților. Remediul cel mai eficient împotriva acestor blesteme transmisibile este Taina Sfintei Spovedanii facută atât de părinți, cât și de copii; după aceea, un rol foarte important îl are citirea rugăciunii celei mari de dezlegare asupra întregii familii. Adică să meargă împreună, părintii cu copiii, la preot pentru a le citi acea rugăciune de dezlegare. Foarte grav este când părinții mor fară să le fi citit în viață rugăciunea respectivă. Acele înjurături și blesteme asupra copiilor lor, dacă nu sunt dezlegate de către preot, când sunt în viață părintii, pot produce foarte mari necazuri asupra copiilor. Dincolo de mormânt nu mai poate face nimeni acea dezlegare. Să ne ferim a rosti orice cuvânt rău asupra copiilor noștri pentru a nu se repercuta asupra lor si a nu le produce mari necazuri în viață. De asemenea, copiii niciodată să nu-și blesteme sau să-și înjure părinții care i-au născut. Nu mai vorbesc de acei copii care ajung chiar să-și lovească părinții, pe cei care i-au născut. Spun Sfinții Părinți că acelui copil care și-a lovit părintele, mâna respectivă nu-i mai putrezește. Este ceva înfricoșător! Pentru orice cuvânt ieșit din gura noastră vom da răspuns în ziua Judecății, înaintea lui Dumnezeu."
Spovedania este o altă metodă de a înlătura efectele unui blestem. Mai ales că ne ajută să nu transmitem mai departe energia distructivă.

Să recapitulăm:

-pace;

-iertare;

-spovedanie.

Nu este înţelept să ignori blestemele, dar nici să cultivi obsesia că eşti blestemat şi de acolo ţi se trag toate nefericirile vieţii tale.

Bineînţeles că din terapia blestemului nu poate să lipsească rugăciunea.


Ce este blestemul si ce efecte are !

M-a întrebat cineva: ,,Ceea ce cântăm în Postul Mare, adică: ,,Adaugă lor rele, Doamne, celor măriți ai pământului” (Is.26, 15), de ce o spune, căci este blestem?” ,,Când năvălesc barbarii, i-am spus – și merg și distrug un popor fără vreo pricină, iar poporul se roagă ca să-i ajungă cele rele, adică să li se strice căruțele, iar caii lor să pățească ceva, ca să fie împiedicați, e bine sau rău asta? Aceasta se înțelege: să le vină piedici. Nu înseamnă că sunt blestemați”.
-Părinte, când prinde blestemul?
-Blestemul prinde atunci când există la mijloc nedreptatea.
Dacă, de pildă, o oarecare femeie își bate joc de alta ce este mâhnită sau îi face vreun rău, iar cea mâhnită o blesteamă, s-a terminat, se pierde neamul ei. Adică atunci când fac rău cuiva, și acela mă blesteamă, se prind blestemele lui. Îngăduie Dumnezeu și se prind, precum de pildă îngăduie ca unul să omoare pe altcineva. Când însă nu există nedreptate, atunci blestemul se întoarce la cel rostit.
-Și cum se slobozește cineva de blestem?
-Prin pocăință și spovedanie. Cunosc multe cazuri de oameni care s-au chinuit din pricina blestemelor, deoarece au fost vinovați, dar care, atunci când au înțeles că au fost blestemați, s-au pocăit, s-au spovedit și s-au îndreptat. Dacă cel care a fost vinovat spune: ,,Dumnezeule, am făcut asta și asta, iartă-mă”, și se spovedește cu durere și sinceritate, atunci Dumnezeu îl va ierta. El este Dumnezeu.
-Este pedepsit numai acela care primește blestemul sau și acela ce îl spune?
-Cel ce primește blestemul se chinuiește în viața aceasta.
Iar cel ce a blestemat se chinuiește și în viața aceasta și se va chinui și în cealaltă, pentru că va fi pedepsit de Dumnezeu ca un ucigaș, dacă nu se va pocăi și spovedi.
Pentru că, să zicem, poate cineva să te necăjească, însă tu, cu blestemul ce i-l dai, este ca și cum ai lua pistolul și l-ai omorî. Cu ce drept faci asta? Orice ți-ar fi făcut celălalt, nu ai dreptul să-l omori.
Ca să ajungă să blesteme cineva, înseamnă că are răutate.
Cineva blesteamă atunci când o spune cu patimă, cu înverșunare.
Blestemul când vine de la omul care are dreptate are mare putere; mai ales blestemul văduvei. Îmi aduc aminte de o bătrână care avea un căluț și îl lega la marginea pădurii să pască. Fiindcă era puțin zburdalnic, l-a legat cu o funie mai tare. Odată au mers trei femei în pădure să taie lemne. Una era bogată, una văduvă, iar celaltă orfană și foarte săracă. Au văzut calul ce era legat cu funia și păștea și au zis: ,,Nu luăm funia să legăm lemnele?” Au tăiat-o în trei, și fiecare din ele au luat câte o bucată să își lege sarcina ei. Firește, calul a fugit. Când a venit bătrâna și n-a aflat calul, s-a mâhnit mult. A început să-l caute peste tot; s-a ostenit mult până să-l găsească. În cele din urmă, după ce l-a aflat, a spus supărată: ,,Pe ceea ce a făcut asta s-o ducă cu aceeași funie”.
Într-o zi, fratele femeii bogate făcea glume cu o pușcă, crezând că e goală – era din cele ce le lăsaseră italienii – și a împușcat-o pe soră-sa în gât. Trebuia să o ducă la spital și trebuia funie ca să o lege pe o scară de lemn. În ceasul acela s-a găsit o bucată de funie, aceea furată, dar n-a ajuns. Au adus și cele două vecine ale ei cele două bucăți furate și au legat-o de scară și au dus-o la spital Așa s-a înfăptuit blestemul bătrânei: ,,Să o ducă cu aceeași funie”. În cele din urmă a murit, sărmana; Dumnezeu s-o odihnească.
Vedeți, a prins blestemul la cea bogată, care nu avea nevoie materială. Celelalte își aveau sărăcia lor, avuseseră oarecare îndreptățire.

Sursa: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan- Cuv.Paisie Aghioritul (Editura Schitul Lacu)

marți, 29 iulie 2025

Este timpul să eliberăm cu încredere și să primim cu recunoștință


 Pe drumul nostru, este inevitabil să experimentăm închideri. Relații care se termină, locuri de muncă care se estompează, etape de viață care se termină sau chiar versiuni vechi ale noastre care nu ne mai servesc.

În astfel de momente, este firesc să simți durere, confuzie sau frică.
Ne agățăm de ceea ce știm, iar ceea ce la suprafață este prezentat ca o "pierdere", generează un sentiment profund de gol și rezistență.

Problema este că, păstrându-ne de ceea ce a dispărut, împiedicăm universul să ofere ceva și mai bun, lăsându-ne blocați în durerea atașamentului.

Această rezistență la sfârșit ne orbește la noi posibilități. Ne face să vedem viața ca pe o serie de lipsuri, mai degrabă decât să recunoaștem înțelepciunea profundă care se află în fluxul constant de dăruire și primire al universului.

Uneori, cel mai bun mod pentru Univers de a adăuga ceva în viața ta este să-l ia. Anumite lucruri trebuie să se termine pentru ca lucrurile mai bune să poată începe. Ceea ce vedem la suprafață ca o pierdere, poate fi în cele din urmă o binecuvântare.

Soluția nu este să rezistăm sfârșitului, ci să îmbrățișăm vidul ca pe un spațiu fertil pentru noul care va veni.

1) Imaginați-vă natura: copacul își eliberează frunzele toamna, astfel încât să poată înflori mai puternic primăvara. Sămânța trebuie să-și dea inteligența solului pentru a deveni o pădure. A permite ceea ce nu îți mai servește să plece înseamnă:

Recunoașteți și onorați rămas bun: Permiteți-vă să simțiți tristețea sau durerea pentru ceea ce se termină. Este valabil. Dar apoi, renunță la el cu recunoștință pentru ceea ce te-a învățat. Nu vă agățați de ceea ce și-a încheiat deja ciclul.

2) Scrieți o scrisoare de rămas bun situației, persoanei sau etapei care s-a încheiat. Mulțumește-i pentru lecțiile sale și apoi arde sau rupe simbolic scrisoarea pentru a elibera energia.

Încredere în vid: Înțelegeți că viața nu suportă vidul mult timp. Când ceva dispare, se creează un spațiu. Ai încredere că acest spațiu nu este o lipsă, ci o invitație la ceva nou și mai aliniat cu tine.

3) Ori de câte ori simți "absența" a ceva, vizualizează acel spațiu gol ca pe un vas care se pregătește să fie umplut cu ceva minunat. Repetați: "Este loc pentru nou și mai bun".

Deschide-ți mâinile și inima: Dacă îți ții mâinile închise agățându-te de trecut, nu vei putea primi noile daruri ale universului. Deschide-ți inima către noi posibilități, chiar dacă nu le vezi încă.

4) Efectuați un exercițiu de "eliberare și primire". Deschide-ți mâinile, ca și cum ai renunța la ceva. Apoi, întoarceți-le cu palmele în sus, ca un semn de deschidere pentru a primi. Faceți acest lucru de mai multe ori pe zi.

Îmbrățișând finalurile și având încredere în fluxul universului, nu rezolvi doar problema fricii de pierdere; Deveniți un co-creator conștient care știe că fiecare închidere este o poartă către o binecuvântare și mai mare. Viața devine un dans al transformărilor și oportunităților constante.

Este timpul să eliberăm cu încredere și să primim cu recunoștință

Și ce să fac cu toate acestea?


SIMPTOMELE CELOR CARE ACCESEAZĂ ALTE DIMENSIUNI

Și ce să fac cu toate acestea?

Corpurile noastre se adaptează la Noua Frecvență a Pământului.
Pe măsură ce accesăm dimensiuni mai înalte ale conștiinței, tărâmurile noastre fizice, emoționale și spirituale reacționează.
Este normal, este real, este un semn de trezire. Dar puțini o înțeleg.
Și de aceea mulți simt că înnebunesc... când în realitate își amintesc cine sunt.

SIMPTOME FRECVENTE (conform lui Vital Frosi și amplificate aici de ascultarea intuitivă):
– Schimbări intense de dispoziție
– Oboseală bruscă fără motiv aparent
– Greață, amețeli sau presiune în cap
– Pierderea simțului timpului
– Insomnie sau somnolență prematură
– Căldură corporală (fără febră)
– Zgomote sau țiuit în urechi
– Momente de extaz spiritual sau gol existențial
– Plâns spontan
– Pierderea memoriei pe termen scurt
– Senzație de deplasare sau de a fi "în afara corpului"
– Hipersensibilitate la sunete, lumini sau emoții ale celorlalți
– Nevoia de izolare, liniște sau natură
– Dorința bruscă de a schimba totul (muncă, casă, relații)
– Sentimentul că "ceva foarte important este pe cale să se întâmple"

CE SE ÎNTÂMPLĂ? Câmpul vostru energetic se decuplează de densitățile dimensiunii a 3-a și se ajustează la vibrațiile dimensiunilor mai înalte (în special dimensiunea a 5-a).
Este ca și cum ființa ta ar trece printr-un coridor vibrațional, unde tot ceea ce este fals, greu sau nealiniat trebuie lăsat în urmă.

CUM SĂ ÎMBRĂȚIȘEZI ACESTE SIMPTOME CU CONȘTIENTIZARE?

✔ Respirați adânc de mai multe ori pe zi.

✔ Hidratați-vă cu apă pură (apa este un portal interdimensional).

✔ Liniștește-ți mintea: meditație, natură, contemplare.

✔ Evitați locurile și oamenii care vă consumă energia.

✔ Odihnește-te fără vinovăție: corpul tău se recalibrează.

✔ Folosește cristale, esențe florale sau terapii energetice care rezonează cu tine.

✔ Ascultă-ți intuiția: este reactivată.

✔ Încredere: nu ești singur.

✔ Fiți recunoscători: aceasta face parte din Planul Divin.
Sunteți o ființă multidimensională. Corpul tău fizic abia învață să se adapteze. Și sufletul tău știe deja calea.

SUNTEM ÎN TRANZIȚIE.
Iar curajul vostru de a simți toate acestea deschide portaluri pentru colectiv.

Viața Sfântului Mucenic Calinic


Sfântul Mucenic Calinic vedea pe mulți oameni lepădându-se de Stăpânul Hristos și, plângând pentru pierzarea lor, a început a-i învăța cunoștința adevărului, întorcând pe elini de la rătăcirea lor.

Sfântul Mucenic Calinic s-a născut în părțile Ciliciei și a fost crescut în buna credință creștină. Și venind el în vârsta bărbatului desăvârșit, vedea pe mulți oameni lepădându-se de Stăpânul Hristos și ținându-se de păgânătate. Aceia întunecându-se de drăceasca înșelăciune, credeau pietrelor celor fără suflare și aduceau jertfe spurcate idolilor. Deci Calinic plângea pentru pierzarea lor și a început a-i învăța la arătare cunoștința adevărului, întorcând pe elini de la rătăcirea lor către Hristos Dumnezeu. Deci, trecând prin multe cetăți și sate și propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, s-a dus și în Ancira, cetatea Galatiei, căutând mântuirea sufletelor omenești.

Și petrecând el multă vreme acolo și ostenindu-se întru buna vestire a lui Hristos, a câștigat pe mulți lui Dumnezeu. Apoi, fiind prins de cei necredincioși, a fost dus la judecată înaintea unui boier cu numele Sacherdon, om prea spurcat și slujitor fierbinte al diavolilor, vrăjmaș lui Hristos și cumplit muncitor al creștinilor. Deci toți păgânii strigau către judecătorul acela, zicând: „Acesta este Calinic, care a venit din alte țări în cetatea noastră și învață poporul să nu aducă jertfe zeilor, nici să li se închine lor și pe mulți îi duce în urma înșelăciunii sale”. Atunci boierul, căutând spre dânsul cu iuțime, a început a-l întreba cu glas groaznic, zicând: „Pentru ce îndrăznești, o, nebunule, fiind străin, a răzvrăti popoarele, învățân-du-le să lase pe zeii care au făcut lumea și pe care îi cinstește împăratul și toți boierii, încă și lumea toată? Au doară tu nu înțelegi puterea lor?”. Iar sfântul i-a răspuns lui cu blândețe: „Eu sunt rob al lui Hristos și, văzând oamenii ducându-se la pieire, mă doare inima pentru dânșii și, pe cât pot, mă sârguiesc prin învățătura cea bună a-i întoarce de la întuneric la lumină și de la pierzare spre mântuire; pentru că în cărțile noastre stă scris: De va întoarce cineva pe cel păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui suflet de la moarte și va acoperi mulțime de păcate. Deci aș fi voit să te aduc și pe tine la lumină, din întunecarea diavolească care te-a cuprins și astfel să te povățuiesc la calea adevărului”. Iar boierul, umplându-se de mânie, a zis: „Au doară voiești să mă lepăd de zei și să cinstesc mai mult moartea cea amară decât viața cea dulce, ascultând cuvintele tale nebune? Nu voi face aceasta nicidecum, ci pe tine te voi sili, chiar și nevrând tu, să te închini zeilor noștri, căci cumplite chinuri voi pune asupra ta și voi vedea de va veni Dumnezeul tău să te scape din mâinile mele. Nu voi cruța trupul tău, până ce nu vei cunoaște puterea și stăpânirea zeilor și până nu le vei aduce lor jertfe”.

Atunci sfântul a început a-i răspunde cu îndrăzneală, zicând: „Nu vei înfricoșa cu îngrozire pe robul lui Hristos cel adevărat, căci mie îmi este atât de dorită munca cea pentru Dumnezeul meu, precum hrana este dorită celui flămând. Deci nu zăbovi îngrozin-du-mă cu cuvintele, ci începe cu muncirea ta asupra mea. Iată, trupul meu stă înaintea ta gata de munci, având în sufletul său pe Dumnezeu care mie îmi pregătește mântuire, iar ție pierzare”. Iar boierul, umplându-se și mai mult de mânie, a zis: „O, ticălosule, cum îndrăznești să mă ocărăști pe mine cu niște cuvinte ca acestea? Mă jur pe zei, că nu te voi milui, ci voi despărți carnea de pe oasele tale și toată munca o voi aduce asupra ta, până ce te voi pierde cu moarte cumplită”. Iar sfântul a răspuns: „O, om necurat, mai mult decât toți oamenii cei necurați, până când vei cheltui vremea în deșert, iuțin-du-te cu mânie și nesăvârșindu-ți fapta? Muncește-mă odată și vei vedea bărbăția și răbdarea nevoitorului lui Hristos, care așteaptă să ia de la Mântuitorul său cununa biruinței”.

Atunci chinuitorul a poruncit ca, dezbrăcând și întinzând pe mucenic la pământ, să-l bată cu vine de bou fără cruțare. Astfel au bătut pe sfânt multă vreme. Și propovăduitorul striga: „Calinic, cunoaște pe zei și cheamă-i pe ei, iar aceia te vor izbăvi de munci!”. Iar sfântul mucenic, fiind bătut, îl batjocorea pe chinuitor și muncile lui, și striga către dânsul, zicând: „Mi-ai făgăduit munci mari, dar îmi dai munci foarte mici. Deci dă-mi mai mari bătăi și adu asupra mea mai cumplită muncire, pentru că eu nu mă tem de foc și nu mă înspăimânt de sabie; ci râd de moarte, așteptând să iau de la Domnul meu viața cea veșnică”.

Deci boierul a dat poruncă să-l spânzure pe mucenic de un lemn de muncă și să-i strujească trupul cu piepteni de fier. Și astfel i-au strujit trupul până la oase. Iar el răbdând toate acestea ca în trup străin, râdea de muncirea păgânilor și zicea către ighemon: „Poruncește să mă strujească mai tare, căci cu cât vei struji trupul meu mai mult, cu atât vei sătura sufletul meu. Pentru că am pe Hristos, Care-mi ajută și cu al Cărui dar întărindu-mă, nu simt durerile în munci”.

După aceasta, pogorând de la muncire pe pătimitorul lui Hristos, chinuitorul a poruncit să încalțe pe mucenic cu încălțăminte de fier, în care erau piroane ascuțite, și să-l ducă pe el la cetatea Gangra, care era departe de cetatea Ancira ca la 80 de stadii și acolo să-l ardă cu foc, fiindcă în acea cetate Sfântul Calinic întorsese mulți oameni la Hristos și voia ca aceia să-i vadă sfârșitul lui și să se teamă. Deci cumplitul ighemon a dat pe slujitorul lui Hristos ostașilor săi cei nemilostivi, poruncindu-le să alerge pe cai iuți, iar pe mucenic să-l silească să alerge înaintea cailor, bătându-l pe el dinapoi cu bice. Deci sfântul, fiind încălțat în încălțămintele cele cu piroane de fier, umbla ca și cum nu simțea durerea din rănirea picioarelor și cânta psalmul lui David: Așteptând, am așteptat pe Domnul, și a căutat la mine și a auzit rugăciunea mea. Și m-a scos din groapa patimilor și din tina noroiului, și a pus pe piatră picioarele mele și a îndreptat pașii mei.

Deci a mers în calea ce i se poruncise și alerga degrab fără silire, întrecând și caii. Iar după ce a alergat 60 de stadii și au ajuns la un loc ce se chema Matrica, ostașii au însetat foarte mult, din pricina arșiței soarelui, căci era luna lui iulie. Și negăsindu-se apă în cale, au început a slăbi de sete împreună cu caii lor, și abia mai suflau. Deci fiind ei aproape de sfârșit, au zis cu lacrimi către Sfântul Calinic: „Robule al adevăratului Dumnezeu, miluiește-ne pe noi, cei deznădăjduiți de viața noastră, și roagă-te Dumnezeului tău, ca să ne dea apă și să nu murim. Căci noi am auzit, că Dumnezeul tău pe toate le poate. Deci să nu pomenești răutățile făcute de noi ție, căci nu de voia noastră te-am muncit, ci din porunca ighemonului”.

Iar Sfântul Calinic, văzându-i topindu-se de sete, s-a milostivit spre ei și, vrând să facă bine vrăjmașilor săi, s-a oprit lângă o piatră ce se întâmplase în cale; apoi, ridicându-și ochii spre cer, s-a rugat, zicând: „Stăpâne al cerului, al pământului, al mării și a toată făptura, care de demult ai scos apă din piatră în pustie și ai adăpat pe robul Tău Moise și cu dânsul pe poporul cel însetat, arată și acum minunile Tale și fă ca să izvorască apă din această piatră și să adape pe acești însetați, ca să se arate lucrurile Tale minunate spre cei ce nu Te știu pe Tine și să se preamărească numele Tău cel sfânt!”. Astfel rugându-se el, îndată a izvorât din piatra aceea izvor de apă vie, încât toți au băut și s-au răcorit și cu glas mare strigau: „Mare este Dumnezeul creștinilor și mai minunat decât toți!”. Iar izvorul acela n-a încetat de atunci a izvorî apă, spre pomenirea minunii lui Dumnezeu, care s-a făcut cu rugăciunile mucenicului.

Deci ostașii și dobitoacele lor răcorindu-se din destul din izvorul care a curs cu minune, au trecut înainte fără osteneală depărtarea căii care le rămăsese și au ajuns la cetatea Gangra. Și n-au voit să dea morții pe Sfântul Calinic, făcătorul lor de bine, care i-a scăpat pe cale; însă temându-se de moarte, din partea voievodului, au făcut fără de voie porunca lui. Deci, arzând un cuptor de foc, l-au pus pe mucenic aproape de văpaia cuptorului care ardea. Iar el, bucurându-se și veselindu-se, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și s-a rugat, zicând: „Mulțumesc Ție, Părinte ceresc, că m-ai făcut vrednic de ceasul acesta, în care mor pentru numele Tău cel Sfânt. Deci primește în pace duhul meu, iar pe vrăjmașii Tăi rușinează-i, Dumnezeule Atotputernice”.

Zicând aceasta, a intrat în foc, în mijlocul cuptorului, și culcându-se, și-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Apoi, stingându-se cuptorul, s-a găsit cinstitul său trup nevătămat de foc, pe care, luându-l credincioșii, l-au îngropat cu cinstea cuvenită, slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe unul Dumnezeu în Treime, Căruia și de la noi să-I fie cinste și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veselește sufletele celor credincioși și atingerea de racla sfintelor tale moaște sfințește simțirile și dăruiește tămăduiri; pentru aceasta, după datorie, te cinstim pe tine și cu bucurie îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Icosul 1

Adunarea îngerilor și soborul oamenilor cunoscându-te ca pe un vindecător al bolnavilor, ajutător al săracilor și îndreptător al monahilor, cel ce ai dus viață îngerească pe pământ și prin nevoințe și fapte bune te-ai adus jertfă neîntinată lui Hristos, te laudă, o Sfinte Ierarhe Calinic, și cu dragoste zice ție:
Bucură-te, alesul lui Dumnezeu, plăcutul tuturor sfinților, lauda arhanghelilor și bucuria îngerilor;
Bucură-te, veselia pruncilor și mireasma chipului călugăresc;
Bucură-te, scutul și acoperământul Cernicăi, ocrotitorul Bucureștiului, păzirea Frăsineiului și lauda Râmnicului Severin;
Bucură-te, lauda cea mare, că, după darul lui Dumnezeu, cu cuvântul tău ai legat ca parte femeiască la Frăsinei să nu intre;
Bucură-te, că prin pilda vieții tale ești călăuză bună ostenitorilor în viața călugărească;
Bucură-te, că de mari daruri te-ai învrednicit, fiind bolnavilor tămăduire, orbilor vedere, surzilor auzire, muților grăire;
Bucură-te, izbăvitorul celor nedreptățiți, bucuria celor necăjiți și veselia celor ce nădăjduiesc întru tine și te cheamă într-ajutor;
Bucură-te, îndreptătorul celor rătăciți, ridicarea celor căzuți și vistieria faptelor celor bune;
Bucură-te, locașul luminii celei dumnezeiești, organ al Preasfântului Duh și stâlp neclintit al Bisericii;
Bucură-te, bine-luptătorule, cel ce ai fost neînvins de furtuni și de ispite;
Bucură-te, Părinte, de trei ori fericite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 2-lea

Văzând noi smeriții pe părinții tăi cucerindu-se și afierosindu-te Domnului și știindu-te noi pe tine, Sfinte, că din brațele maicii tale ai avut inima locaș al Preasfântului Duh, prin care te-ai dovedit mare între aleșii lui Dumnezeu, pentru aceea și noi, ca unii ce în Dumnezeu viem, trăim și ne mișcăm, împreună cu părinții tăi aducem Domnului toată slava, lauda, cinstea și închinăciunea, zicând: Pe Tine Doamne, Cel ce Te odihnești întru sfinți, binecuvântându-Te, Te adorăm, pe Tine Te lăudăm, Ție Îți mulțumim, Ție ne închinăm, în tot locul stăpânirii Tale, Ție Îți aducem ale Tale dintru ale Tale, de toate și pentru toate, cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înțelegerea viețuirii celei ascunse în Iisus Hristos căutând a o înțelege, ai alergat din tinerețe în ostrovul pustnicesc al celui preacuvios și sfânt părinte Gheorghe, starețul de la Cernica, și viața ți-ai jertfit lui Hristos, făcându-te Biserică Preasfântului și închinatului Său Duh; trupul ți l-ai smerit cu privegherea, postul și rugăciunea, punând tuturor simțirilor povățuitor bun cugetul cel dinăuntru; ochiul ți-a fost ferit de toată vederea cea vicleană și auzul nestrăbătut de cuvinte deșarte, iar limba curată de vorbe necuviincioase; buzele curățate de lauda Domnului; mâinile ferite de faptele rele, lucrând numai cele bineplăcute Domnului; toate mădularele și gândul ți le-ai întărit cu harul Sfântului Duh, bineviețuind în duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării, al ascultării și al dragostei. Drept aceea, acum cu îngerii în ceruri petrecând, primește de la noi laude ca acestea:
Bucură-te, diamantul răbdării în Ostrovul Cernicăi ascuns;
Bucură-te, cel în care lucrează Dumnezeu cel nepătruns;
Bucură-te, porumbelul Domnului, cel cu aripile Duhului mereu desfăcute;
Bucură-te, urmaș iubit și moștenitor în virtute al starețului cuvios Gheorghe;
Bucură-te, cel unit întru Dumnezeu cu duhovnicul tău, Pimen;
Bucură-te, cel pecetluit cu amândoi în pravilele călugărești;
Bucură-te, că de bunăvoia ta venind după Iisus, de tine însuți te-ai lepădat;
Bucură-te, că, luându-ți crucea ta, ai urmat lui Hristos fără întoarcere;
Bucură-te, că râvna asprimii tale celei de canon a uimit pe cârmuitori;
Bucură-te, că ai amuțit pe clevetitori, ajunând prin îndelungate postiri de câte 40 de zile;
Bucură-te, raiul fecioriei, întru care curăția a odrăslit;
Bucură-te, pomul dragostei cerești, că de dorul și de focul dragostei preadulcelui nume al lui Iisus ți s-a mistuit inima;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui de sus adumbrindu-ți inima ta, ai dorit, Părinte Sfinte, pe duhovnicul tău Pimen, precum odinioară Ioasaf pe Varlaam, și luând cu tine daruri de mult preț pentru sfintele lui Dumnezeu locașuri, ai pornit la Sfântul Munte al Atonului în căutarea lui acolo; apoi aprinzându-se în tine focul cel netrupesc de râvnă sfântă pentru altarele Domnului, te-ai întors în patria ta, „grădina Maicii Domnului”, cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având pe Dumnezeu cel în Treime închinat sălășluit în sufletul tău, mare osârdie dovedit-ai, Părinte, în vremea stăreției tale, când cu lacrimi fierbinți către făcătorul de minuni Nicolae ți-ai pus sufletul tău pentru ocrotirea mulțimilor flămânde și înspăimântate ce alergaseră la tine îngrozite de urgia cea păgână, că, încă în priveghere fiind cu toată obștea ta, căruțe cu grâu în grabă și soseau; iar oștile păgâne înțelegând ocrotirea cea de sus și sfințenia ta, s-au întors rușinate, lăsându-ne amintire peste veacuri „fântâna turcului”. Pentru aceasta, împreună cu cei trecuți prin foc și prin apă și aduși la odihnă, cântare de mulțumire înălțăm și cu dragoste zicem:
Bucură-te, asemănare cu Domnul prin iubirea de oameni, care suspină, însetează și aleargă să vindece orice pătimire;
Bucură-te, milostivire de samarinean, ce arde pentru întreaga zidire;
Bucură-te, alinarea suspinului celor ferecați;
Bucură-te, căci cu măreția gloriei brațului tău păzești pe fiii celor apăsați;
Bucură-te, văpaie dornică să ne îndrume;
Bucură-te, revărsare de har peste lume;
Bucură-te, cuibul celor înviforați;
Bucură-te, hrana celor înfometați;
Bucură-te, că ai scăpat de foamete și de boală obștea creștinească din război;
Bucură-te, cel ce asemenea lui Moise te-ai arătat mare ocrotitor în primejdii;
Bucură-te, că și tu ai împlinit faptele făcătorului de minuni Nicolae;
Bucură-te, limanul cel lin al mulțimilor amărâte și oprimate;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 4-lea

Vifor de gânduri despre sfârșitul veacului acestuia tulburându-te, îngeri coborând din înălțimea Tronului Preasfintei Treimi ți s-au înfățișat, descoperindu-ți taine asupra celor ce vor urma; și ție; celui ce iubești oamenii, ți s-au arătat aievea Ierarhul Nicolae și Marele Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, împreună cu preacuviosul și sfântul părinte stareț Gheorghe, poruncindu-ți să zidești slăvit locaș de închinare, liman de mântuire celor păcătoși și sfântă cetate cu viață de obște, după dreapta rânduială, pentru ca să nu se strice chipul călugăresc; de care descoperire încredințându-te, îndată ai și dat ascultare poruncii dumnezeiești, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Urmând poruncii Sfântului Ierarh Nicolae, cu bărbăție ai zidit biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, în vreme de cutremure și de răzmerițe, lăsându-ne învățătură, că de nu ne vom izbăvi de lenevire, de uitare și de necredință, nu ne vom putea mântui; la care învățătură luăm aminte, noi, fiii Tăi, cei ce ne rugăm să avem parte și soartă cu toți cei ce se tem de Domnul în adevăr și păzesc poruncile Lui; pentru aceasta îți cântăm cu înțelegere, preaînțelepte, zicând:
Bucură-te, ochi al Bisericii, mai dinainte văzător;
Bucură-te, vifor spulberător de pleava îndoielilor;
Bucură-te, veghetor neadormit sub candelă aprinsă;
Bucură-te, scaun al spovedaniei, ascultător de plângeri;
Bucură-te, duhovnicie aducătoare de îngeri;
Bucură-te, primăvară bine înmiresmată de balsamul rugăciunii înalte și tăcute;
Bucură-te, că ai trecut prin „Raiul iubirii de virtute”;
Bucură-te, bună sporire a casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, podoaba cea cu har a neamului tău;
Bucură-te, că te-ai dovedit destoinic plinind măsura vârstei lui Iisus;
Bucură-te, bărbat împodobit cu slujirile depline;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 5-lea

Împotrivindu-te, Părinte, uneltirilor lui faraon cel netrupesc, care voia să te piardă prin otrăvire, și chemând preadulcele nume al lui Iisus, ai învins răutatea aceluia, că glas din ceruri ai auzit întărindu-te și vestindu-ți că nu vei vedea moartea până ce nu vei fi ridicat la vrednicia arhieriei; iar noi, pentru o biruință ca aceasta, aducând doxologia noastră cea după putere, mulțumim împreună cu tine Domnului Celui Unuia, Căruia se pleacă tot genunchiul al celor cerești, al celor pământești și al celor dedesubt, pentru toate pe care le știm și pe care nu le știm, pentru binefacerile cele arătate și cele nearătate care s-au făcut nouă și lăudând măreția cea neajunsă a Dumnezeirii, cu veselie aducem Domnului cântare sfântă: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Dumnezeu cel negrăit și necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind și același fiind, Cel care a iubit lumea atât de mult, încât pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat, ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică, însuși El, Păstorul cel Mare, te-a ales pe tine, în ceruri, să întărești Biserica Olteniei. Drept aceea, și domnitorul țării, cu sfetnicii săi, următori făcându-se sfatului Celui de sus, te-au pus păstor al turmei celei cuvântătoare pe calea mântuirii. Deci și noi, fericiți fiind de alegerea ta, ție aducem laude ca acestea:
Bucură-te, bunule și vrednicule păstor al Olteniei;
Bucură-te, fericit luminător al plaiurilor noastre;
Bucură-te, dreptarul vredniciilor arhierești;
Bucură-te, trimis al Preasfintei Treimi ca să ne păstorești;
Bucură-te, că în Iisus ai aflat adevăr și temei;
Bucură-te, cel ce ai iubit cu dragoste fierbinte pe Domnul;
Bucură-te, că ai aflat tot rostul firilor lui Hristos;
Bucură-te, arhiereu ales și cu bună biruință;
Bucură-te, înger pământesc de aspră nevoință;
Bucură-te, arhanghel izbăvitor din viclene curse împătimite;
Bucură-te, iscusit cârmaci al corăbiei celei înduhovnicite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 6-lea

Auzit-au vestea despre sfințenia vieții tale mulțimile dreptcredincioșilor și, fericite fiind că le vine păstorul cel bun, te-au întâmpinat ca pe un trimis al cerului cu adevărat și împreună cu îngerii înălțau în glas de sărbătoare cântare sfântă: Veniți toți credincioșii să lăudăm pe Ierarhul Calinic, pe arhipăstorul Olteniei; să se bucure făptura și să înflorească ca și crinul; și împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Următor Mântuitorului Hristos făcându-te, bunule păstor, te-ai arătat oglindă nepătată, chip al bunătății lui Dumnezeu, strălucire a luminii celei negrăite, mare ocrotitor al celor din nevoi. Pentru aceasta și noi, cei ce tânjim după vrednicia de a rămâne întru desfătarea luminii celei neapropiate, după datorie te cinstim pe tine și luminat te lăudăm zicând:
Bucură-te, că prin iubire și prin curăție, pace și armonie ești asemuit a fi pecete a chipului dumnezeiesc;
Bucură-te, că ești învăluit în strălucire de orbitoarea frumusețe cerească negrăită a Schimbării la Față;
Bucură-te, că n-ai adunat bogății pieritoare;
Bucură-te, că ai urmat sărăciei lui Hristos;
Bucură-te, ocrotitorul văduvei celei cuminte;
Bucură-te, părinte scump al orfanilor;
Bucură-te, cel ce aduci bucurie acolo unde-i întristare;
Bucură-te, căci chemându-te pe tine, zorile nădejdii se ivesc acolo unde este deznădejde;
Bucură-te, cel ce vestești pacea pe pământ și bunăvoirea între oameni;
Bucură-te, ortodoxie, cu măreție de vis;
Bucură-te, cel ce aprinzi lumină în sufletele întunecate și robite;
Bucură-te, pildă a smereniei și a iubirii de oameni celei negrăite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 7-lea

Alergat-a la tine văduva cea împovărată de nevoi, care se mâhnise de ucenicul cel puțin milostiv; iar tu, Părinte, binecunoscând lipsurile ei, ai înduplecat pe ucenic spre milostenie, înțelepțindu-ne și pe noi, că în chipurile săracilor ne poate încerca Însuși Cel ce a plinit toată rânduiala părintească, Hristos Mântuitorul nostru, Care a șters toată lacrima de la toată fața. Pentru aceasta, cu umilință aducem cântare de laudă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Putere de sus primit-ai, bunule păstor, nu numai a certa pe diavoli spre a elibera făptura omenească, ci și spre a statornici adevărul în obștea creștinească, încă și putere de a preface rămășițele pământești ale celor morți de mulți ani și neputrezite, precum și apă a izvorî în locurile cele secătuite. Pentru aceste alese daruri, cu dragoste, prin noi, fiii tăi, făptura cea îndumnezeită te laudă zicând unele ca acestea:
Bucură-te, fulger ce arzi duhurile înșelăciunii;
Bucură-te, tunet ce risipești sfaturile minciunii;
Bucură-te, carte scrisă de Duhul Sfânt, căci cu darul înțelepciunii, al înțelegerii, al sfatului și al tăriei te-ai înveșmântat;
Bucură-te, că ai sfărâmat prin știință și evlavie și prin temere de Dumnezeu puterile diavolești;
Bucură-te, cel ce ai vindecat în biserică pe femeia cea stăpânită de duhul necurat;
Bucură-te, că ai ridicat din neputință pe tânăra păstoriță cea căzută;
Bucură-te, că de departe ai slobozit de diavolul cel cumplit pe fiul prietenului tău, dulgherul Costache;
Bucură-te, că, fiind pedepsită minciuna celui ce se prefăcuse mort, adevărul s-a statornicit;
Bucură-te, că s-a aflat izvor cu apă răcoritoare la schitul Frăsinei unde ai însemnat stânca;
Bucură-te, că, dezlegând blestemul, ai schimbat în țarină trupul celui mort și neputrezit;
Bucură-te, că din pricina suspinurilor smeritelor tale învățături mulțimile au rămas înmărmurite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 8-lea

Spăimântatu-s-au duhurile necurate numai auzind de numele tău, făcătorule de minuni, Părinte Calinic; iar cei străini de cunoștința lui Hristos, cuceriți fiind de virtuțile tale, se luminau botezându-se. Drept aceea, cunoscând că Dumnezeu primește rugăciunea ta precum a primit darurile lui Abel, jertfele lui Noe, arderile cele de tot ale lui Avraam, preoția lui Moise și a lui Aaron, cele de pace ale lui Samuel și precum a primit de la sfinții Săi Apostoli închinarea cea adevărată, cu bucurie zicem: slavă Celui ce te-a preaslăvit, slavă Celui ce te-a încununat, slavă Celui ce lucrează prin tine, și cu toți cântăm Domnului: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Aducându-ți pururea aminte de porunca cea mântuitoare și de toate cele ce s-au făcut pentru noi, de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de șederea cea de-a dreapta și de cea de a doua și slăvita venire, ai fost Bisericii lui Hristos făclie purtătoare de lumină cât ai trăit pe pământ, Părinte Calinic, iubitorule de oameni. Iar îndrăzneala către Dumnezeu și după moarte ai dovedit-o, vindecând toată neputința și toată boala credincioșilor. Pentru aceasta ia aminte la glasul rugăciunii noastre al celor ce, lucrând cu frică și cu cutremur pentru a noastră mântuire, cu mare cinste, cu adâncă smerenie cântăm și cu dragoste zicem:
Bucură-te, dangăt de clopot, ce ne glăsuiești că toți cei ce urmăm învățăturile divine întreolaltă suntem una și cu Dumnezeu asemenea;
Bucură-te, far călăuzitor, ce ne îndrumi să trăim viața în iubire și pace, curăție și în desăvârșită armonie a Preasfintei Treimi, a Unimii în Treime;
Bucură-te, blândețe și bunătate, cinste și îngăduință;
Bucură-te, dragoste și dreptate, răbdare și recunoștință;
Bucură-te, trandafir al Noului Ierusalim;
Bucură-te, că noi bine ne simțim sub cârja păstoriei tale;
Bucură-te, crinul arhieriei, cel cu plăcută mirosire;
Bucură-te, luceafăr dumnezeiesc, cu prealuminoasă strălucire;
Bucură-te, lumină biruitoare, necuprinsă de întuneric;
Bucură-te, făptură sfântă din creștet până în tălpi;
Bucură-te, cel ce cu nume de bună biruință ești numit;
Bucură-te, vrednicule păstor al Bisericii, de noi pomenit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerească se miră, preacuvioase părinte, de râvna ta cea sfântă în a împodobi Biserica, mireasa lui Hristos, cu pravile de sfântă viețuire, cu școli și tiparnițe pentru înmulțirea cărților sfinte, care să fie spre slava lui Dumnezeu, pentru mântuirea sufletelor noastre, întocmai ca niște râuri cu curgerile cu totul de aur, ce veselesc grădinile raiului. Pentru aceasta, uimindu-ne de râvna și de osteneala ta, cântăm lui Dumnezeu, Celui preaslăvit în sfatul sfinților: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cu totul te-ai dăruit împodobirii scaunului arhieriei, nu numai cu viața ta cea plină de mireasma sfințeniei, ci și cu râvna zidirii de biserici, de școli, de schituri și mănăstiri, pentru ca noi toți, care ne împărtășim din aceleași Sfinte și nemuritoare Taine, să fim uniți unul cu altul prin împărtășirea Aceluiași Duh Sfânt, ca unii ce am aflat milă și har, împreună cu toți sfinții care din veac au bineplăcut Domnului și cu tot sufletul drept ce s-a săvârșit întru buna credință, mai ales cu Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria; pentru care cu bunăvoință te lăudăm, cântând și zicând:
Bucură-te, cel ce în împodobirea Bisericii pe mulți ai întrecut;
Bucură-te, că vestirea ta a străbătut dincolo de hotarele țării;
Bucură-te, cel ce te-ai asemănat marilor ierarhi ai lumii;
Bucură-te, cel ce ai fost chemat de la cetele călugărilor;
Bucură-te, păstorul cel ales, care ai intrat prin ușa oilor în staul;
Bucură-te, cel ce ai adăpat turma cu apa cea vie din izvorul de apă nemuritoare întru viață veșnică săltătoare;
Bucură-te, cel ce înțelepțește te-ai logodit cu numele cel prea dulce al lui Iisus;
Bucură-te, Biserică prea doritoare să se cunune cu Hristos;
Bucură-te, că ostenelile tale au fost jerfite pentru bine, adevăr, frumos și sfânt;
Bucură-te, strigă mănăstirile cele zidite de tine: Cernica și Pasărea, Frăsineiul și Episcopia Râmnicului;
Bucură-te, glăsuiesc cu veselie mulțimile de școli și biserici, de schituri și mănăstiri ctitorite de tine;
Bucură-te, strigă către tine cu recunoștință obștile călugărești de pe întinsul țării, ocrotite de tine;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 10-lea

Vrând să-ți mântuiești turma cea încredințată ție întru păstorirea ta, ai plâns cu lacrimi, Părinte preacuvioase, văzând cu duhul înmormântarea părintelui Nicandru, cel rânduit de tine stareț, la plecarea ta de la Lavra Cernicăi. Cunoscând gândurile pentru înălțarea ta ale ucenicilor tăi, i-ai povățuit la smerenie, tăcere, aducându-le aminte de ceasul întrebării de la înfricoșătoarea judecată ce va să fie. Drept aceea, cu înțelepciune luând aminte la darul vederii tale celei duhovnicești, cu tine împreună cântăm în glas de sărbătoare lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid nebiruit te-ai arătat Bisericii lui Hristos, preablândule părinte, ridicat la darul proorociei, prin înălțimea înțelepciunii și sfințeniei tale. Pentru aceasta și noi te rugăm să risipești de la noi întunericul înșelăciunii și la primăvara liniștitei odihne cerești să ne aduci cu căldura Duhului Sfânt, ca, încununându-te cu laudele ca și cu niște flori duhovnicești, să te cinstim zicând:
Bucură-te, albina proorociei, cea aducătoare de miere duhovnicească;
Bucură-te, alăută a Duhului Sfânt, dulce viersuitoare;
Bucură-te, om ceresc și înger pământesc, care pe cele viitoare le vezi ca și cum ar fi de față;
Bucură-te, cărbune duhovnicesc al focului ceresc, dătător de viață;
Bucură-te, că ai prevestit sfârșitul vrajbei și silniciei omenești;
Bucură-te, că ai văzut peste veacuri întronarea în lume a păcii dumnezeiești;
Bucură-te, că ucenicii s-au întărit deplin în credință prin darurile tale;
Bucură-te, luminătorul celor săraci de cunoștință;
Bucură-te, început de vremi, de nădejdi și de înviere;
Bucură-te, înflorire de muguri și primăveri;
Bucură-te, cel prin care sunt risipite taberele tulburătorilor demoni;
Bucură-te, că prin tine s-au mântuit sufletele păstoriților tăi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 11-lea

Spus-ai, ierarhe preaînțelepte, ucenicilor tăi: „Luați aminte de voi înșivă la cele ce cugetați în inimile voastre; să nu gândiți deșertăciuni, pentru că deseori ne învrednicim de soli cerești, Maica Domnului cu sfinții îngeri”. Iar mai-nainte de mutarea ta la cele veșnice, înștiințat fiind de către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu despre ziua și ceasul ieșirii tale din cele vremelnice, ai făgăduit ucenicilor tăi că de vei avea ascultare înaintea lui Dumnezeu, te vei ruga pentru ei. Pentru aceasta, dă-ne și nouă, cu rugăciunile tale cele bineprimite, trecere fără primejdie prin marea vieții, ca, ajungând cu inimi rănite de dor la limanul mântuirii, să înălțăm împreună cu tine lui Dumnezeu sfântă cântare: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Arătatu-ți-s-a însăși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ierarhe mult-milostive, vestindu-ți sfârșitul; și, fiind înștiințat Mitropolitul Nifon despre plecarea ta din viața aceasta și venind el la tine cu smerită dragoste, ai spus că «și pentru Nifon este nădejde de mântuire» și ai proorocit că la șapte ani când tu vei fi dezgropat, Nifon va intra în mormânt. Aceasta întâmplându-se întocmai, cu smerenie te lăudăm, zicând:
Bucură-te, cel ce te așezi în soborul celor sfinți;
Bucură-te, că te veselești cu Sfinții Părinți;
Bucură-te, moștenitorul Bisericii celei triumfătoare din cer;
Bucură-te, ajutătorul Bisericii celei luptătoare de pe pământ;
Bucură-te, smirnă cu dumnezeiască mireasmă a Liturghiei;
Bucură-te, că împreună cu tine, toată suflarea și toată făptura laudă măreția cea neajunsă a Dumnezeirii;
Bucură-te, că acum te desfătezi în frumusețile raiului;
Bucură-te, că te bucuri luminat în cămara împărătească;
Bucură-te, cu Vasile, Grigore și Ioan Gură de Aur al Bisericii luminător;
Bucură-te, dulce chemător al împărăției cerești, fluier păstoresc;
Bucură-te, că Cel fără de moarte te-a înveșnicit de lumina cea lină;
Bucură-te, iubit arhiereu al preacuratei și neprihănitei Fecioare, care luminezi pe cele întunecate și aduni pe cele risipite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 12-lea

Minune s-a văzut la trecerea ta din viața aceasta, Părinte Preacuvioase, că ți s-a prelungit viața, după dorința ta, până la slujirea Sfintei Învieri, în care zi sărbătorim omorârea morții, sfărâmarea iadului, începutul altei vieți veșnice și, rugându-te în paraclisul chiliei tale, ai luat Sfintele Taine; apoi pecetluindu-te cu semnul Sfintei Cruci ai zis: „Sfântă Cruce, ajută-mi!”, și „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, și „Să ne vedem în rai!”. Și dându-ți sufletul pe brațele ucenicilor tăi și Lumina cea negrăită asupra ființei tale strălucind, ai trecut la cele veșnice, împreună cu îngerii cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cel ce prin curăția vieții tale celei îngerești te-ai învrednicit a vedea preafericita față a Treimii Celei de o ființă și nedespărțită și neîncetat te rogi pentru bună sporirea Bisericii lui Hristos, pe care din fragedă vârstă și până la sfârșitul vieții tale cu multe osteneli ai sprijinit-o, făcătorule de bine al sufletelor noastre, ierarhe Calinic de Dumnezeu încununate, primește lacrimile noastre de mulțumire pentru tot darul cel bun și tot darul cel desăvârșit mijlocit nouă de sus de la Părintele luminilor; pentru care cu dragoste te binecuvântăm, zicând:
Bucură-te, cel ce ai aflat comoara din Evanghelie;
Bucură-te, că pe aceasta ai câștigat-o cu osteneli călugărești;
Bucură-te, cerbul cel sprinten al munților duhovnicești;
Bucură-te, prieten iubit al puterilor îngerești;
Bucură-te, că ai împodobit haina de nuntă, cu virtuțile tale;
Bucură-te, că acum vezi pe Acela de care erai dorit;
Bucură-te, privitorule al celor ce nu se pot rosti în glasuri omenești;
Bucură-te, că acum ai descoperit tainele cele dumnezeiești;
Bucură-te, ogorul cel cu bogată rodire al Semănătorului ceresc;
Bucură-te, rugătorule fierbinte pentru a noastră mântuire;
Bucură-te, comoara virtuților creștinești, la lume împărțită;
Bucură-te, icoana firii omenești celei îndumnezeite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 13-lea

O, prealuminate părinte ierarhe Calinic, primește smerita noastră rugăciune, precum Mântuitorul a primit cei doi bani ai văduvei, și cere pentru noi dar și putere, ca toate poftele trupești călcând, să viețuim în bună cinstire și curăție, agonisind iertare de păcate și trecere fără primejdie în ceasul morții, și când vom trece noi întru nădejdea Învierii spre viața de veci, pururea să ne desfătăm de preafericita față a lui Dumnezeu Celui în Treime închinat și slăvit, cântându-I cu toți sfinții: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)


Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1

Icosul 1

Adunarea îngerilor și soborul oamenilor cunoscându-te ca pe un vindecător al bolnavilor, ajutător al săracilor și îndreptător al monahilor, cel ce ai dus viață îngerească pe pământ și prin nevoințe și fapte bune te-ai adus jertfă neîntinată lui Hristos, te laudă, o Sfinte Ierarhe Calinic, și cu dragoste zice ție:
Bucură-te, alesul lui Dumnezeu, plăcutul tuturor sfinților, lauda arhanghelilor și bucuria îngerilor;
Bucură-te, veselia pruncilor și mireasma chipului călugăresc;
Bucură-te, scutul și acoperământul Cernicăi, ocrotitorul Bucureștiului, păzirea Frăsineiului și lauda Râmnicului Severin;
Bucură-te, lauda cea mare, că, după darul lui Dumnezeu, cu cuvântul tău ai legat ca parte femeiască la Frăsinei să nu intre;
Bucură-te, că prin pilda vieții tale ești călăuză bună ostenitorilor în viața călugărească;
Bucură-te, că de mari daruri te-ai învrednicit, fiind bolnavilor tămăduire, orbilor vedere, surzilor auzire, muților grăire;
Bucură-te, izbăvitorul celor nedreptățiți, bucuria celor necăjiți și veselia celor ce nădăjduiesc întru tine și te cheamă într-ajutor;
Bucură-te, îndreptătorul celor rătăciți, ridicarea celor căzuți și vistieria faptelor celor bune;
Bucură-te, locașul luminii celei dumnezeiești, organ al Preasfântului Duh și stâlp neclintit al Bisericii;
Bucură-te, bine-luptătorule, cel ce ai fost neînvins de furtuni și de ispite;
Bucură-te, Părinte, de trei ori fericite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul 1

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veselește sufletele celor credincioși și atingerea de racla sfintelor tale moaște sfințește simțirile și dăruiește tămăduiri; pentru aceasta, după datorie, te cinstim pe tine și cu bucurie îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

și se face otpustul.

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului (1)

Troparul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului

Glasul 1

De Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Calinic, povăţuitorule al călugărilor, podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, ajutătorule al celor din nevoi şi făcătorule de minuni! Cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti; cu care roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare milă.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmos: Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt voi grăi Împărătesei Maici şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu întărire dumnezeiască împărtăşit fiind, Părinte, goneşte întunericul sufletului meu, ca să laud după cuviinţă lupta ta cea bună împotriva nevăzuţilor vrăjmaşi, a patimilor trupului şi a lumeştilor deşertăciuni.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din tinereţe, Preafericite, te-ai aprins de dragostea lui Hristos; şi alergând ca un cerb însetat, ai ajuns la izvorul vieţii celei veşnice şi netulburate.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fugind de nestatornicia celor trecătoare, ai schimbat pe cele pământeşti cu cele cereşti, ca un preaînţelept. Pentru aceasta vas preaales al Preasfintei Treimi te-ai arătat, Părinte Preasfinţite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Marie, Fecioară şi Maică a lui Dumnezeu, nu înceta a te ruga Fiului tău pentru noi, cei ce cu credinţă alergăm la acoperă­mântul tău cel dumnezeiesc, ca să ne izbăvim de toată primejdia.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ca Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, pe cei ce au adunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, pentru Dumnezeiască Slava ta, cununilor Slavei învredniceşte-i.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Câştigându-te pe tine obştea Mănăstirii Cernica, fiind ca pe un adevărat trimis de Dumnezeu, ai luminat-o cu chipul vieţuirii tale, Părinte Preaînţelepte. Pentru aceasta, toţi monahii te cinstesc, căci la plinirea voii lui Dumnezeu i-ai povăţuit pe ei.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Păstorul Cel Mare al oilor urmând, turma ta bine ai păstorit-o şi la păşunea cea duhov­nicească ai scos-o, Preafericite; pentru aceasta, pururea se cinsteşte sfântă pomenirea ta.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să lăudăm toţi, după cuviinţă, cu Sfântul Ierarh Calinic, pe Preacinstita şi Preasfânta Treime, cântând cu un glas lui Histos Dumnezeu: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fiul tău, Fecioară, vrând să taie toată neascultarea strămoşului Adam, a luat din pântecele tău asupra Sa toată firea noastră ca să o mântuiască.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Nor Uşor a venit Iisus, Cel mai presus de Dumnezeire, prin Palmă Curată şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă, Hristoase, Puterii Tale.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Raza Sfântului Duh întru tine sălăşluindu-se, preacuvioase, blând, smerit şi cu totul fără de răutate te-ai arătat; mângâierea celor scârbiţi, bogăţia celor lipsiţi, izbăvirea celor robiţi şi tuturor îndreptare.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un credincios slujitor al Domnului, spre lauda Lui te-ai nevoit în viaţa aceasta trecă­toare, Preafericite Părinte Calinic! Că lupta cea bună ai luptat, credinţa ai păzit şi ai luat de la Dumnezeu cununa cea neveşte­jită.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curăţindu-ţi trupul şi sufletul, te-ai învrednicit de treapta arhieriei, cuvioase părinte, şi locaş Treimii te-ai făcut şi vas ales al darurilor Duhului Sfânt strigând: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce nu ştii de nuntă, Stăpână, prin rugăciunile tale fiind curăţit de greşeli, cu mulţumită, pe tine toţi te fericim.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască Slava ta, că tu, Fecioară Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeul Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, tuturor celor ce te laudă pe tine, pace dăruindu-le.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ostenelile şi nevoinţele tale cine le va spune, Părinte Sfinte? Că şi chip te-ai făcut tuturor, cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea; şi obştea Mănăstirii Cernica ai povăţuit-o cu înţelepciune la viaţa cea îngerească.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ce cântări de laudă vom încununa iubirea ta de neavuţie că urând adunarea de bogăţii, cu milostenia ţi-ai agonisit în cer vistieria cea neîmpuţinată a iubirii de săraci.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trei ipostasuri fără de început ai slăvit, ierarhe, de acelaşi scaun, singure stăpânitoare, ale unei dumnezeiri nedespărţite, prin care dintru nefiinţă întru fiinţă am fost aduşi; ca împreună cu îngerii să strigăm: sfânt, sfânt, sfânt eşti, Doamne!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, Împărăteasă, avându-te turn de tărie, miluieşte Prea­curată, Maica lui Dumnezeu, ţara aceasta, de toată reaua întâm­plare şi în pace păzeşte-o, nevătămată.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Cugetătorilor de Dumnezeu, săvârşind acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul Cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Cel Ce S-a născut dintr-Însa.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săltat-au cu bucurie şi s-au veselit laturile Olteniei că te-au câştigat pe tine întâi stătător al turmei. Căci ca un bun păstor cu blândeţe şi cu dragoste ai păstorit oile cele cuvântătoare, Prea­fericite Ierarhe Calinic.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbogăţindu-te cu dumnezeies­cul dar al cunoaşterii tainelor, la înălţimea suişurilor Scripturii te-ai ridicat, de Dumnezeu înţelepţite, prin care te-ai făcut păstor al Bisericii, la staulul cel ceresc aducând-o pe dânsa.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Laud şi cinstesc, cu Ierarhul Calinic, Treimea cea nedespărţită după Fire, dar deosebită după Ipostasuri: pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Care pe toate le stăpâneşte şi le păzeşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Întru tine, Fecioară, ne lăudăm, întru tine nădăjduim şi pe tine te rugăm să izbăveşti pe robii tăi din toate primejdiile, cu rugăciunile tale cele de Maică.

 

Condac

Glasul al 8-lea

Podobie: Apărătoare Doamnă...

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Sfinte Ierarhe Calinic, veseleşte sufletele celor credincioşi; şi atingerea sicriului sfintelor tale moaşte sfinţeşte simţirile şi dăruieşte tămăduiri. Pentru aceasta, după datorie te cinstim pe tine şi cu bucurie îţi strigăm: Bucură-te, Părinte, de Dumnezeu însufleţite!

 

Cântarea a 7-a

Irmos: N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului, ci îngrozirea focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau cântând: Prealăudate, Dumnezeul părinţilor şi Doamne, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu învăţătura cuvintelor tale celor preaînţelepte, trâmbiţă a Duhului Sfânt te-ai făcut, Preafericite Părinte, îndemnându-ne a striga: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat!

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Oltenia întreagă se bucură după dreptate, că între păstorii ei ai strălucit ca un luceafăr, Părinte. Şi luminându-se cu învăţăturile tale, acum strigă: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat!

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Treime Sfântă, pe Tine Te lăudăm, împreună cu Ierarhul Calinic. Unime Întreit Strălucitoare, Ceea ce eşti de o Fiinţă: Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte! Întru care fiind botezaţi, strigăm: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară, care pe Hristos, Dătătorul de viaţă, L-ai născut, adu-ţi aminte de noi în ceasul sfârşitului şi roagă pe Fiul tău să se milostivească spre cei ce te lăudăm.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, Naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea a ridicat să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Milostivirea ta către săraci a răsplătit-o Hristos cu bogate daruri, cu vrednicia arhieriei şi cu darul facerii de minuni împodobindu-te. Pentru aceasta strigăm: Pruncilor, binecuvântaţi pe Domnul! Preoţi, lăudaţi-L! Popoare, preaînălţaţi-L în veci!

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o lumină mare a strălucit viaţa ta, Preafericite! Şi dulceaţa învăţăturilor tale şi pilda vieţuirii tale minunate bucură inimile credincioşilor, care strigă: Preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Părinte şi Fiule şi Duhule Cel dumnezeiesc, Lumina cea întreit sfântă a Firii Celei una şi nedespărţite, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Calinic pe cântăreţii tăi păzeşte-i; şi izbăveşte ţara aceasta şi pe cei ce cu credinţă vieţuiesc într-însa, de toată reaua întâmplare, ca să Te laude pe Tine în veci!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nădejdea mea tu eşti, Preacurată ! Deci, pe mine, cel ce scap la a ta milostivire şi ocrotire, izbăveşte-mă, ca să pot striga: Popoare, preaînălţaţi pe cea plină de dar şi o preamăriţi întru toţi vecii!

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Tot neamul pământesc să salte cu Duhul, fiind luminat şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind Sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Călătoria cea bună pe pământ ai săvârşit şi credinţa ai păzit, Preasfinte Părinte Calinic. Pentru aceasta în ceruri s-a gătit ţie cununa dreptăţii, unde pururea te veseleşti împreună cu toţi Sfinţii, cu care te lăudăm şi te fericim.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primeşte, Preasfinte, cântarea şi rugăciunea noastră, a celor nevrednici, precum bine primiţi au fost cei doi bănuţi ai văduvei; şi caută din înălţimea cerului spre cei ce cu credinţă şi cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta.

Stih: Sfinte Părinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să ne închinăm toţi credincioşii dumnezeirii celei una întru Fiinţă şi întreită în Ipostasuri, întocmai puternică şi împreună cinstită. Pe Care lăudând-o, să o slăvim întru toţi vecii!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe ţara aceasta, care te cinsteşte pe tine, Născătoare de Dumne­zeu, izbăveşte-o de primejdii şi de stricăciune şi fereşte-o de năvălirile duşmanilor, Stăpână Preasfântă.

 

SEDELNA

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea...

Înţelepciunea cea de sus învăţând şi bogăţia faptelor bune agonisind, pe credincioşi i-ai luminat, Preasfinţite, veselind inimile dreptmăritorilor creştini cu cuvintele tale şi taberele demonilor sfărâmându-le. Drept aceea, răsplătirea ostenelilor tale ai luat, după vrednicie, primind cununa darului celui de sus, Părintele nostru Calinic. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea...

Făcutu-te-ai cort dumnezeiesc al Cuvântului, ceea ce eşti una Preacurată Maică, întrecând în curăţie pe îngeri. Deci, pe mine, cel întinat cu păcate trupeşti curăţeşte-mă cu apele cele dumnezeieşti ale rugăciunilor tale, Preacurată; şi te roagă Fiului tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să-mi dăruiască.


luni, 28 iulie 2025

Vara ascunde 7 plante-comori 🌿 chiar sub picioare: le-ați descoperit pe toate deja?


 Vara aceasta nu vă limitați doar la salate de supermarket – mergeți direct în natură, culegeți ingredientele și transformați-le în remedii naturale și prospețime!

 1. Piciorul-căprei (Glechoma hederacea) – sursă naturală de vitamine din grupul B; adaugă un gust fin în salate și smoothie-uri.

 2. Urzică – întărește vasele, curăță sângele și combate oboseala. O infuzie rece cu urzici proaspete e ca o briză rece pentru organism!

 3. Păpădie – clasică amară pentru ficat și digestie. Rădăcina ușor coaptă sau frunzele în salată echilibrează metabolismul.

 4. Mentă & Melisă – duo-ul anti-stress care alungă neliniștea și reîmprospătează digestia. O cană de ceai rece înainte de somn: somn adânc, zi fără anxietate.

 5. Sovârf (Origanum vulgare) – neutralizează balonările și calmează crampele abdominale. Presară puțin în iaurt vegetal sau în infuzie.

 6. Romaniță (Matricaria chamomilla) – aliat blând pentru stomac și nervi. În combinație cu melisă, devine elixirul zilelor toride.

 7. Coada-șoricelului (Plantago major) – aduce alinare în caz de arsuri solare; folosiți-o în infuzie rece sau aplicați-o local pe piele.

Este cel mai vindecător sunet din Univers...


 VIBRAȚIA CUVINTELOR TALE

Ei știau că suntem ființe în vibrație constantă și că
Cuvintele sunt semințe care ne dau viață sau ne distrug încetul cu încetul.
mic...

Vorbi:

*"Îmi pare rău"*

Ea returnează Unitatea pierdută călătorind prin pielea ta, care este cel mai mare organ, care te conectează și te face sensibil la experiențele celorlalți, te detașează de rezultate și te transformă în Unitatea Ființei.

Sunet:

*"Îmi pare rău"* ,

*"Iartă-mă"*,

Răsună în pancreas și colon, dezlegând legăturile...

Dezlănțuirea poveștilor...

Și dacă aș putea vedea ce mobilizează
Unu...

*"Mulțumesc"*,

Ai zâmbi împreună cu toate celulele corpului tău scuturându-ți venele, convertindu-se...

"Sângele tău în lumină."

În acel act detașat.

*"TE IUBESC"*

Este cel mai vindecător sunet din Univers...

Această frază îți acoperă corpul și călătorește prin plămâni,
deblocarea respirației... care îți trec prin rinichi...
Transmutarea fricilor... Și face ca milioane de celule zâmbitoare să dea vitamine celulelor triste ale sistemului imunitar sau altora care s-au născut cu arta grădinăritului să semene iarbă moale, proaspătă și verde în jurul celor mai aride zone ale corpului tău.

Să fim pe deplin conștienți de ceea ce provoacă aceste cuvinte
în Tine și în ceilalți, Îți va permite să începi să-ți observi gândurile, tăcerile, sunetele și zgomotele tale, pentru că
în acest ocean de energie vibrațională care suntem, fiecare val pe care îl emiteți creează valuri de diferite culori care influențează
ceilalți...

"Tu faci parte din Energia Divină a lui Dumnezeu și noi facem parte din Energia lui Dumnezeu
Unitatea ființei".

*Îmi pare rău*

*Iartă-mă*

*Vă mulțumesc*

*Te iubesc*

Sunt "cuvinte divine"......

care ne ajută să vibrăm la o frecvență foarte înaltă și
Faceți ca celulele noastre să se simtă bucuroase și ființa noastră
cu o Energie care ne umple de Fericire și ne unește cu Energia.