sâmbătă, 17 septembrie 2022

Mirosul sufletului

 

Mirosurile sunt de două feluri:
– materiale, pe care le percep simţurile noastre trupești sau anumiţi senzori tehnici
– spirituale sau duhovnicești sau, mai clar, sufletești, care nu se pot perecepe decât cu simţuri spirituale, duhovnicești, sufletești.

Așa cum trupul miroase frumos sau urât, așa și sufletul.

Pentru ca trupul să fie curat, se folosesc apa, săpunurile, cremele, parfumurile…

Dar pentru suflet?

Singura spălătorie care garantează un suflet curat, plăcut mirositor, este Biserica lui Hristos. Procedura de curăţire începe cu nașterea de Sus, din apă și din duh, și se continuă toată viaţa, prin cumpătare, dreaptă chibzuinţă, post, spovedanie, spălatul cu lacrimile pocăinţei (dacă sunt), Împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

Deoarece nimic necurat nu poate intra în Împărăţia Cerească, cei/cele aflaţi/te pe Calea care duce la Adevăr și Viaţă, se străduiesc să se cureţe…Cu timpul, încep să simtă sufletește cu inima (care are raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaște- Blaise Pascal) mirosul de bună mireasmă sufletească a celorlalţi pelerini…Un miros binefăcător și plin de pace.

Din păcate, tot mai mulţi creștini, și lumea în general, aleargă în sens opus, întorcând spatele lui Dumnezeu. Nu-i greu de înţeles ce mirosuri capătă sufletele. Dacă Dumnezeu ar materializa aceste mirosuri pentru nasurile noastre, duhoarea globală ar fi insuportabilă…Cred că mirul dumnezeiesc, frumos mirositor, care izvorăște din Moaște, din Icoane, este tocmai materializarea mirosului sufletetelor Sfinţilor.

Chiar dacă, nevrednic fiind, n-am reușit să pun piciorul decât pe prima treaptă a Scării Raiului, pot simţi adierea mirosului unor suflete.

Sunt persoane pe care le văd frecvent, persoane pe care le întâlnesc când și când, persoane pe care le-am întâlnit doar o singură dată, persoane pe care nu le-am văzut niciodată faţă către faţă, în carne și oase…Cele care emană  un miros de bună mireasmă sufletească sunt o binecuvântare și le spun pe această cale, fiecăreia în parte:

– Miroși frumos sufletește!

 Prin spovedanie omul devine conștient de sine, știe care îi sunt limitele și calitățile. La spovedanie, spune un Sfânt Părinte, omul se află față în față cu mama noastră, a tuturor, cu Maica Domnului și îi spune ce a făcut bine, ce a făcut rău și ea îl iartă sau îl ceartă părintește...! Iar un părinte, dacă recunoști tot, te iartă, te sprijină. Sufletul nespovedit miroase urât.



“Să ne rugăm pentru cei morți, iar dacă cel mort este păcătos, să i se dezlege păcatele; iar dacă este un drept, să câștige prinos de plată și să mijlocească la Dumnezeu pentru noi”.

  În 2022, moșii de toamnă sunt prăznuiți la data de 29 octombrie, ultima sâmbătă din această lună.

În Sâmbăta Morților, credincioșii merg la biserică să asculte Sfânta Liturghie. Tradiția Bisericii spune că e indicat să aduci o sticlă mică cu vin, o colivă și un colăcel, și, dacă vrei, câteva preparate pentru a fi sfințite și pentru a le împărți ulterior (de exemplu pachete cu plăcinte, sarmale, brânzeturi, carne, piftie). Pachetele se pregătesc de acasă și se împart împreună cu o lumânare. De asemenea, se face un pomelnic cu numele celor adormiți care va fi citit de către preot în timpul slujbei. Odată cu pomelnicul, preotului i se va da și un prosop, tămâie și cărbuni. 

Imediat după slujbă, se merge la cimitir unde se aprind câte două lumânări (cel puțin) la mormintele celor adormiți, ca să încălzească sufletul acestora.

În Muntenia există obiceiul ca, lângă colivă, la pomeni să se pună și un bănuţ care să fie dat celui mai sărac om din sat, pentru a aduce spor atât celui ce a dat, cât și celui care a primit. 

În zonele rurale, pe vremuri se obișnuia să se organizeze hore, iar la oraș, bâlciuri și baluri. De asemenea, se dădea de pomană un preparat caracteristic zonei – grâu fiert cu brânză şi unt.

În această zi de pomenire, cu toții trebuie să avem sufletele liniștite, să nu ne certăm și să ne împăcăm cu toți oamenii, să ne purtăm civilizat. De asemenea, este important să avem o ținută decentă la slujbă, iar femeilor li se recomandă să aibă capul acoperit.

Totodată, femeile nu dau cu mătura să nu ridice praful în ochii răposaților, nu spală și nu aruncă gunoiul ca să nu ajungă în mâncarea morților. 

În această zi nu este bine să mergi la fântână și nici să treci printr-o răscruce de drumuri izolată. Se spune că pe acolo trec duhuri necurate și trebuie să te ferești de ele. 

 

"Mosii" inseamna neamul din care ne tragem, stramosii cei mai indepartati, toti cei dragi ai nostri, trecuti in "lumea de dincolo". Suntem datori sa ne rugam pentru cei adormiti in Domnul, dupa cum ne indeamna Sfantul Ioan Gura de Aur: "Sa ne rugam pentru cei morti, iar daca cel mort este pacatos, sa i se dezlege pacatele, iar daca este un drept, sa castige prinos de plata si sa mijloceasca la Dumnezeu pentru noi".

Biserica mijloceste pentru odihna si pentru iertarea pacatelor celor adormiti, exprimand prin aceasta dragostea pe care o are fata de ei. Slujbele de pomenire poarta numele de "parastas", cuvant din limba greaca, care inseamna "infatisare inaintea cuiva", "mijlocire". Astfel, prin aceasta slujba se mijloceste inaintea lui Dumnezeu pentru cei trecuti la cele vesnice.

Biserica a consacrat ziua sambetei, ca zi de pomenire a celor adormiti, pentru ca aceasta este ziua in care Hristos a stat cu trupul in mormant si cu sufletul in iad ca sa-i elibereze pe dreptii adormiti. Pe de alta parte, sambata e deschisa spre duminica, ziua Invierii lui Hristos.

Cel mai important lucru pentru cei adormiti este sa-i pomenim la dumnezeiasca Liturghie. Amintim ca sambata, 30 octombrie, este ziua in care in biserici se savarseste Sfanta Liturghie. La Proscomidie, preotul scoate din prescura miridele pentru morti si le asaza sub Sfantul Agnet, rostind numele celor adormiti de pe pomelnicele care i-au fost aduse. In cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului, iar miridele (particelele din prescura care ii reprezinta pe cei pomeniti) participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul lui Hristos de pe Sfantul Disc. Dupa Sfanta Liturghie, se va oficia si parastasul pentru cei trecuti la Domnul.

RUGACIUNE


 
In numele Tatălui și Fiului și al Sfântului Duh! Amin
Doamne Dumnezeul meu, în dorința mea de primenire sufletească, pleacă-te cu bunătatea și iubire și-mi înțelege neputințele și puțina-mi credință. Coboară Tu, cu Duhul Tău cel Sfânt peste inima mea și o încălzește cu dragostea Ta, cu pace și cu limpezime.
Doamne, învaţă-mă să-Ţi cunosc mărirea şi bunătatea. Dă-mi inimă curată şi lesne iertătoare şi căinţă pentru supărările ce am făcut altora. Fă să am dragoste creştinească şi să pot răbda cu pace toate necazurile ce-mi vin din partea lor, făcând porunca Ta.
Mă făgăduiesc să nu mai fac rău celor ce-mi fac rău; pe cel ce mă blestemă îl voi binecuvânta. De va flămânzi vrăjmaşul, îi voi da pâine, iar de va înseta îl voi adăpa. De va cădea îl voi ridica şi de se va rătăci îl voi povăţui.
Doamne, eu nu sunt decât un om neputincios. De aceea, ajută-mă cu darul Tău să fiu statornic în poruncile Tale. Trimite binecuvântările Tale peste vrăjmaşii mei şiîntoarce inima lor cu dragoste asupra mea.
Alungă suferinţele şi neodihna ce-mi vin de la ei şi ne împacă pe noi. Dă-mi pacea Ta, Doamne, ca să putem să vieţuim pe pământ cu pace, cu bucurie şi să-Ţi zicem în unire, cu faţă senină şi cu inimă curată: ”Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”.
Că Ţie se cuvine cinstea şi închinăciunea în veci! Amin


O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.
Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor. Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor.
Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați cu atotputernicul tău Acoperământ de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin



vineri, 16 septembrie 2022

Sufletul tău


 Sufletul tău are un plan cu tine, nu cu alții.❤️ Sufletul tău nu vine aici doar experimenteze, ci mai ales să înțeleagă ceea ce experimentează , altfel se va întoarce în lumea sufletelor ,,repetent " și va repeta din nou același plan. În cea mai mare parte a vieții omul nu trăiește, ci doar există. 🔔 A trăi, înseamnă a înțelege scopul vieții- sufletului. 🔔 Fericirea omului în planul fizic (terestru) este armonia dintre suflet și minte. 🔔 Sufletul este o creație eternă care vine pe Terra , intr- o vacanță scurtă cu propriile sale planuri și sarcini pentru îndeplinirea cărora are nevoie de un mijloc( ustensilă) terestru, care este reprezentat de trupul și mintea unui om. Linia de viața a sufletului este o spirală infinită , iar viața corpului doar un mic punct pe acesta. 🔔 Scopul sufletului este evoluția sa, iar Terra se pare că este un teren perfect(ostil) pentru a experimenta și evolua.🔔 SUFLETUL este cel mai fin aspect al naturii umane, - acea parte din noi care găsește frumusețea pretutindeni, indiferent cât de multă urățenie ne înconjoară. SUFLETUL este partea din noi care nu mai caută adevărul,- ci mai curănd , descoperă adevărul la întălnirea cu fiecare lucru. SUFLETUL este partea din noi care nu mai caută fericirea, ci insuflă fiecare clipă cu sentimentul de bucurie, este partea din noi care caută bunătatea și care trăiește in simplitate. SUFLETUL este tot ce e mai bun și mai nobil la ființa umană.

DIALOG

– Doamne, da-Te jos de pe Cruce… Vreau sa vorbim! – Vorbeste-Mi, Eu te aud. – Dar eu vreau sa plang pe umarul Tau. – Plangi la picioarele Mele. – Dar eu astept sa-mi stergi lacrimile…Tu niciodata nu mi le stergi… – Lacrimile sunt date pentru a fi simtite, nu pentru a fi sterse… – Stii uneori ma apuca un dor de Tine…si n-am cum sa-l sting. Ma usuc de dor si nu-l pot ogoi! – E bine sa-ti fie dor. Ti se face dor doar de cei pe care ii iubesti… – Stii, eu am obosit. Viata e grea! – Si Eu am obosit, oamenii sunt rai… – Eu vreau sa fiu fericit… – Fii! Eu ti-am spus care sunt Fericirile… – Eu vreau sa fiu bun! – Fii! Buni sunt cei care iubesc… – Eu vreau sa iubesc! – Iubeste! Iubesc cei care iarta! – Eu vreau…. – Nu mai vrea…Fii! – Uneori Te departezi de mine si eu Te caut! – Ma departez ca sa-Mi simti lipsa…si sa Ma cauti. – Uneori nu pot sa ma rog…. – Nu te ruga…Vorbeste-Mi! – Dar Tu ma auzi…? – Iti si raspund… Tu Ma auzi? – Uneori nu stiu cine sunt… – Esti cine te-am plamadit Eu sa fii… – Uneori nu stiu ce vreau… – Nu mai vrea… Daruieste.. – Uneori nu stiu unde merg.. – Opreste-te si stai… uita-te in jur! – Tu ai un raspuns la toate.. – Tu ai intrebari despre toate… – Stii, uneori e intuneric in sufletul meu. – Aprinde o lumanare sa se faca lumina. – Dar unele zile sunt rele. – Dar unele clipe sunt pline de fericire si pentru acele clipe merita sa traiesti! – Maine va fi o zi mai buna? – Nu te intreba cum va fi maine nici daca va fi maine… Trebuie sa te ridici Azi! – Bine…Dar sa nu ma lasi, Doamne! Sa nu ma lasi! – Nu! Nici tu sa nu Ma lasi… – Esti tot timpul cu mine?… – Da! Sunt tot timpul cu tine!

Slava Crucii – Părintele Dumitru Stăniloae

 

Crucea este usa Imparatiei cerurilor. Trebuie sa regasim sensul Crucii ca biruinta asupra mortii spirituale, biruinta a iubirii. Avem adeseori o reprezentare partiala despre Cruce si despre taina ei redusa la faptul de a suporta o asceza, de a ne infrana de la placeri, de la tot felul de satisfactii. Exista insa si un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celalalt. Cu siguranta insa nu putem face totul pentru celalalt daca tinem la placerile noastre egoiste, daca omul este legat de lacomie, pofta de stapanire, mandrie. Aceasta arata insa numai aspectul negativ al Crucii. Pot sa ma apropii de celalalt fara sa-i vorbesc despre Cruce, aratandu-i insa ca sunt gata la toate sacrificiile pentru el. Daca este bolnav, ma voi duce la el, voi ramane impreuna cu el. Celalalt poate suporta el insusi greutati, persecutii, somaj… Iar eu pot sa port impreuna cu el aceasta Cruce.

Inima celuilalt poate fi miscata daca vede ca eu port o Cruce pentru el. Atunci el va intelege sensul Crucii fara ca eu sa ii spun ca tocmai Crucea este cea care ma impinge sa fac aceasta. O fac pur si simplu.

Sa nu le predicam doar oamenilor sa-si ia Crucea, ci sa o luam noi insine ajutandu-i pe ceilalti. Voi ajunge astfel la convingerea ca aceasta Cruce nu este o suferinta pentru mine. Sufar pentru celalalt, dar aceasta suferinta pentru el ma bucura, ma odihneste, cum spune un monah de la Athos.”


Gândește-te pentru o clipă.

 

Unde te aflai în urmă cu 5 ani?
Cum erai?
Care erau sperantele şi visurile tale?
Dacă cineva te-ar fi intrebat atunci:"unde te vei afla peste 5 ani?", tu ce i-ai fi spus?
Te afli unde voiai să te afli?
Mai important, poate ar trebui să ne întrebăm pe noi însine: "Cum îmi voi trăi următorii 5 ani, 10 ani din viață?
Ce este important pentru mine acum?
Ce acțiuni pot intreprinde astăzi care să îmi influenteze destinul suprem?
Peste 10 ani din momentul acesta vei ajunge cu siguranță undeva. Întrebarea este: Unde?
Vei deveni ce visezi acum?
Exercitiu:
Acum este momentul să proiectezi/planifici următorii 5 ani, chiar 10 ani din viața ta.
Nu atunci când aceştia se vor fi terminat.
Cea mai puternică modalitate de a ne influența viețile este aceea de a ne mobiliza pe noi înşine să acționăm.
Diferența între rezultatele pe care le produc oamenii se rezumă la ce au făcut ei diferit față de alții în situații similare.
Acțiunile diferite produc rezultate diferite.
Nu ceea ce facem ocazional ne influențează viețile, ci ceea ce facem în mod constant.
A lua o decizie adevărată înseamnă să te angajezi să obții un rezultat şi după aceea să te privezi de orice altă posibilitate.
Atunci când decizi cu adevărat să te laşi de fumat, nu vei mai fuma niciodată. S-a terminat! Nici macar nu te mai gândesti la posibilitatea că poate vei mai trage câte un fum uneori. Nu există!
Când decizi să practici 60 de zile consecutive pe un program de vindecare, îl practici disciplinat. Nu există altă cale decât disciplina.
Pentru că ai un "de ce" puternic în spate pentru care merită să lupti şi să traieşti. Pentru că nu o faci doar pentru tine. Ci şi pentru familia ta. Nu există obstacole. Iar dacă sunt, pur şi simplu le spulberi.
Asta este şansa ta! Porneşte la drum!

Sunt foarte mulţi bolnavi care se vindecă


Sunt foarte mulţi bolnavi care se vindecă de cancer prin credinţă. Cancerul este o boală vindecabilă, se pare că e o boală sufletească
Sigur că da! Sunt foarte mulţi bolnavi care se vindecă de cancer prin credinţă. Cancerul este o boală vindecabilă, se pare că e o boală sufletească. Mulţi părinţi spun şi mulţi medici spun că e o boală sufletească.
Sufletul acesta fals pe care-l creăm în noi (ca o dublură), prin faptul că suntem mereu nemulţumiţi, că nu-l iertăm pe acela, nu-l iertăm pe celălalt, are tendinţa de a-şi crea un trup în plus, de a-şi face trupul lui. Au fost oameni care au oprit evoluţia bolii în clipa în care s-au împăcat cu cei cu care nu se puteau împăca, în clipa în care s-au spovedit. Gândiţi-vă că aproape toţi avem în viaţa noastră oameni pe care nu-i putem ierta; acela-i cancerul nostru, e cancerul sufletesc.
Sau dacă zicem „eu îl iert, dar Dumnezeu să aibă grijă şi să-l pedepsească”, aceea nu este iertare. Nu mă forţez să-l iert; ci mă duc cinstit şi zic: „Doamne, nu numai că nu pot să-l iert, îl urăsc! îţi dau Ţie ura mea, fă Tu ceva cu ea!”. Şi atunci voi vedea cum încet-încet această ură se transformă în rugăciune pentru el. Iubirea pentru vrăjmaşi nu înseamnă să-l pup când mă întâlnesc cu el pe stradă. Ferească Dumnezeu! înseamnă, în primul rând, să renunţ la „dreptatea mea, să-mi înfrâng pornirea de a mă răzbuna, de a răspunde răului cu rău şi apoi să mă rog pentru el aşa cum mă învaţă Domnul în Biserică. Rugăciunea este cea care ne învaţă în fiecare situaţie, dar trebuie mult vorbit cu Dumnezeu şi rugăciunea să fie vorbire cu Dumnezeu şi nu numai strigare la Dumnezeu. Şi să-I lăsăm şi lui Dumnezeu timp să ne răspundă şi libertatea de a ne răspunde cum voieşte El şi nu cum voim noi.” – Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, „Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi.”

 

“Dumnezeu vrea pace! Vrea pace mai mult decât oricine altceva, dar nu cu satana! Ce întâlnire are Adevărul cu neadevărul?!
Murim pentru Adevăr, asta facem! Nu se pune problema. Argumentul suprem este: cu o moarte toţi suntem datori, dar una-i ortodox să mori, alta-i ecumenist vândut.
Apărăm Adevărul, orice ar fi! Dacă e moarte, e sfințenie, dacă nu e moarte, e lașitate... Moartea nu înseamnă moarte, dragii mei. Ai trecut de la moarte la Viață!”
☦️ Părintele Arsenie Papacioc ☦️

 

joi, 15 septembrie 2022

TAINELE CUNOASTERII - Valeriu Popa omagiu

TAINELE CUNOASTERII - Valeriu popaTAINELE CUNOASTERII - Valeriu popa

RUGĂCIUNEA SFINTEI CRUCI...

 RUGĂCIUNEA SFINTEI CRUCI...

Cruce Sfântă, armă dulce
Să-mi ajuţi pe unde m-oi duce.
Cruce Sfântă, luminoasă
Să-mi ajuţi când plec de acasă.
Cruce tu să străluceşti
De dușmani să mă ferești
Cruce tu mă însoţeşti
Ce e sfânt să-mi făureşti.
Cruce în a ta credinţă
Eu să fiu cu biruinţă.
Cruce Dreaptă, lucitoare
Să mă ierţi în sărbătoare.
Cruce cu lumina ta
Tu să-mi iei durerea mea.
Cruce tu să străluceşti
Inima să-mi veseleşti.
Cruce cu a ta lumină
Sufletul meu îmi alină.
Cruce Sfântă, Cruce Dreaptă
Bucurie îmi arată.
Cruce tu mă însoţeşte
Şi de cei răi mă păzeşte.
Cruce intră-n sufletul meu
Să ajung la Dumnezeu.
Amin!🙏❤✝️


 Doamne, nu mă lipsi de bine­le Tău cel ceresc. Doamne, izbăvește-mă de chi­nurile cele veșnice. Doamne, de am gre­șit, fie cu mintea, fie cu gândul, sau cu cu­vântul, sau cu fapta, iartă-mă. Doamne, izbăvește-mă de toată ne­­știința și uitarea, de trândăvia și de ne­simțirea cea îm­pietrită. Doamne, iz­­băvește-mă de toată ispitirea. Doam­­ne, luminează-mi inima pe care a în­tu­necat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am greșit, iar Tu ca un Dum­­nezeu îndurător, văzând ne­putința sufletului meu, miluiește-mă. Doamne, trimite mila Ta întru ajutorul meu, ca să prea­slăvesc Preasfânt numele Tău. Doamne, Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul Tău, în Cartea Vieții și-mi dăruiește sfârșit bun. Doamne, Dum­ne­zeul meu, deși n-am făcut nici un bine înaintea Ta, dă-mi, după harul Tău, să pun început bun. Doamne, stro­pește inima mea cu roua ha­rului Tău. Doamne al cerului și al pă­mân­tului, pome­neș­te-mă pe mine, păcă­tosul, ru­șinatul și nevred­­nicul robul Tău, întru Îm­părăția Ta. Amin.


Nu câștigi nimic, dimpotrivă.

Nu te certa, clarifică, discută, inspiră adânc, ia o pauză sau îndepărtează-te dar nu ridica vocea și nici nu te enerva. Nu câștigi nimic, dimpotrivă.
Ce câștigi când te cerți?
Hrana Ego-ului pentru acea dreptate pentru care te lupți.
Într-o discuție aprinsă, când te pui în locul celuilalt îți dai seama că de la nivelul său acea persoană are dreptate să vadă lucrurile în acest fel și există mai multă înțelepciune în a îi da dreptate și a îi respecta opinia decât a te certa cu ea. Asta nu înseamnă că ,,trebuie" să fii de acord cu părerea sa ci doar să accepți un alt punct de vedere, al altcuiva. În acest fel se evită conflicte, discuții contradictorii cu efecte negative și îți păstrezi echilibrul, vibe-ul ridicat și liniștea.
Ce pierzi când te cerți?
În primul rând cantități masive de energie!
În al doilea rând starea ta de ,,bine", echilibrul interior.
În al treilea rând pierzi oamenii din jurul tău, iar dacă dreptatea îți este mai dragă decât orice..., într-un final vei rămâne singur pentru că un Om care luptă să aibă mereu dreptate și trebuie să se certe pentru a o câștiga, nu este în armonie cu nimeni fiindcă nu se poate adapta, ego-ul său fiind mai mare decât capacitatea de a iubi și a accepta.🙏❤

 

Cum adică ești obosită, doar ai stat toată ziua acasă!


 

miercuri, 14 septembrie 2022

 Aprinde zilnic candela în casă și vei vedea minuni! 


Primul lucru acesta să fie când te trezești dimineața, femeie! Binecuvântarea lui Dumnezeu se va revărsa asupra întregii case şi familii! 


În casă, de asemenea, femeile sunt cele care ţin candela aprinsă, la propriu şi la figurat, urmând mironosiţelor femei. Pentru mine, imaginea bunicii mele, apoi a mamei mele şi, acum, a soţiei mele, aprinzând candela în fiecare zi, o viaţă întreagă, este un gest de o consecvenţă, de un ataşament, de o fidelitate greu de egalat. Ca preot, recomand tinerelor soţii, care devin stăpâne ale casei soţului şi copiilor săi, să ţină cu multă râvnă de această rânduială. Să aprindă zilnic candela în casă. Primul lucru pe care trebuie să-l facă femeia, când se trezeşte dimineaţa, este să aprindă candela. Când va aprinde candela, se va raporta imediat la Dumnezeu, va face şi o cruce şi, eventual, o scurtă rugăciune pentru soţ, pentru copii şi pentru cei din jur. Începe, astfel, ziua cu binecuvântare, începe ziua cu gândul la Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu rămâne dator! Binecuvântarea Lui se va revărsa asupra întregii case şi familii. Zona aceasta de aşezare duhovnicească statornică este cea mai roditoare.


Acest lucru îl recomand cu insistenţă femeilor cu educaţie, cu profesiuni dintre cele mai pretenţioase… Le ajută mult să lupte împotriva tentaţiei de a exila pe Dumnezeu în zona speculaţiei teoretice. Celor care vin să se spovedească înainte de Cununie le dau canon, între altele, soţului să cumpere o candelă de argint, preţioasă, iar soţiei să aprindă candela în fiecare zi dimineaţa, sau măcar duminica şi în zilele de sărbătoare. Gestul acesta, repetat zilnic, este un gest întemeietor, o aşează pe femeie într-o relaţie de fidelitate cu Dumnezeu, la care Dumnezeu, cum spuneam, nu va întârzia să răspundă. Cine se îndoieşte, poate verifica adevărul celor spuse de mine făcând experimentul. Este o aşezare firească într-o relaţie, o aşezare completă, care presupune nu numai gândul, ci şi manifestarea gândului, nu numai credinţa, ci şi manifestarea credinţei. Este o mergere spre întâlnirea concretă cu Dumnezeu. Este ca şi cum I-ai da bineţe lui Dumnezeu, dimineaţa când te scoli: „Doamne, unde eşti? Aici eşti? Iată sunt şi eu aici! Bună dimineaţa! Mă rog să mă binecuvântezi pe mine şi toată casa mea! Eu ca semn Îţi aprind această candelă!“


Pr. Constantin Coman

Sursa: “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”.

Slobozește robul lui Dumnezeu!

 „Aceste gânduri nasc în noi păcatele și ele ne obosesc. Ce avem de făcut Mai întâi să devenim conștienți de asta. Să ieșim din ignoranță. Apoi să învățăm să-l dorim, să-L chemăm și să-L primim pe Dumnezeu în viața noastră. Să fim conștienți, de exemplu, că în Taina Spovedaniei nu primim doar iertare, ci și înțelepciune ca să deosebim binele de rău după gândul lui Dumnezeu, iar nu după al nostru. Ca urmare, ni se va lumina mintea și ne vom da seama că nu suntem legați, ci „noi ne ținem de diavol”. Știți pilda din Pateric: un Bătrân sfânt vede un drac care târa după el un om legat cu lanțul. Și-l ceartă Bătrânul: „Slobozește robul lui Dumnezeu! Nu știi că nu mai e robul tău? Dezleagă-l numaidecât!”. Și-i răspunde diavolul: „Părinte, ești orb? Nu vezi că nu e legat? Eu doar trag de lanț, el singur se ține!”.


marți, 13 septembrie 2022

"14 SEPTEMBRIE, ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, despre ce s-a întâmplat în zilele acelea"

 

.Era în ziua aceea, când s-a înălțat Sfânta Cruce, chiar 14 ale lunii lui septembrie din anul 335, zi care a rămas de atunci închinată înălţării Sfintei Cruci şi pe care o prăznuim şi noi astăzi.
...DESCOPERIREA CRUCII RĂSTIGNIRII ...
...După moartea şi Învierea Domnului, ucenicii Lui au îngropat lemnul crucii, stropit de dumnezeiescul sânge, la poalele Golgotei.
În altă variantă a acestui episod, se spune că soldaţii romani care L-au răstignit pe Iisus, iar după punerea Lui în mormânt, ar fi aruncat cele trei cruci într-o cisternă săpată în piatră, din imediata apropiere a Golgotei, unde se colecta apa de ploaie necesară consumului oraşului.
Golgota rămăsese un loc blestemat.
... Toate gunoaiele Ierusalimului au fost aruncate cu timpul acolo, în vechea cisternă, acoperind crucile.
După trei secole, în anul 326, împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, ajunsă la Ierusalim în căutarea Locurilor sfinte, a poruncit să se sape în cetate. Aşa s-au descoperit cele trei cruci de lemn. Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul a fost uşor identificată, fiind singura care avea cuie bătute în ea, fiindcă cei doi tâlhari fuseseră legaţi cu funii pe crucile lor.
...Pentru o mai bună verificare, crucea a fost aşezată peste un mort, care a înviat şi a rostit cuvinte de slavă lui Dumnezeu.
... Aceasta este crucea despre care Sfântul Apostol Pavel scrie:
„Căci cuvântul crucii este, pentru cei ce pier, nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu, căci scris este: pierde-voi înţelepciunea celor înţelepţi şi ştiinţa celor învăţaţi o voi nimici.“ (1 Cor, 18-19).
...Intre timp, slăvitul împărat Constantin terminase de zidit măreaţa biserică ctitorită de el pe Golgota întru amintirea patimilor şi învierii Domnului.
... A poftit pentru aceasta sobor mare de episcopi din toate laturile creştine ca să săvârşească slujba sfinţirii bisericii, iar serbările sfintei tâmosiri au ţinut zile în şir.
...S-a adunat, de aceea, mulţime mare de creştini în cetatea sfântă, doritori să vadă şi să admire măreţia şi frumuseţea vestitei ctitorii împărăteşti.
...Toţi aceştia doreau să vadă şi lemnul Sfintei Cruci a Răstignirii Domnului, care fusese descoperită mai înainte.
...De aceea, episcopul Macarie s-a suit pe amvonul cel înalt al bisericii şi ţinând cu braţele sale Sfânta Cruce, a înăltat-o în văzul tuturor. Iar dacă au văzut-o, toţi se închinau şi se rugau, zicând:
„Doamne, miluieşte-ne!” Era în ziua aceea chiar 14 ale lunii lui septembrie din anul 335, zi care a rămas de atunci închinată înălţării Sfintei Cruci şi pe care o prăznuim şi noi astăzi.
Amin!
"Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea Ta o lăudăm şi o slăvim. ”
(Sursa; Doxologia)

"Doamne Iisuse Hristoase, dulce Mântuitorul sufletelor noastre, mărturisim înaintea Ta, întru această zi a răstignirii Tale, în care ai pătimit și ai primit moarte pe Cruce pentru păcatele noastre, că noi suntem cei ce Te-am răstignit cu păcatele noastre cele multe și cu fărădelegile noastre cele rele.

De aceea, ne rugăm bunătății Tale celei nemărginite să ne faci și pe noi părtași sfintelor Tale Patimi, cinstitelor răni și morții Tale celei de viață făcătoare, pentru ca să ne învrednicim, prin darul Tău, să câștigăm și noi asemenea Ție, pentru dragostea Ta, precum Tu, Cel Milostiv, le-ai răbdat pentru mântuirea noastră, întărindu-ne pururea cu aceeași putere și răbdare ce ai avut când Te-au răstignit nemulțumitorii evrei.

Și ne înviază simțirile noastre cele sufletești, ca să cunoaștem moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut și zidirile cele neînsuflețite, care s-au mișcat la răstignirea Ta, cum Te-a cunoscut tâlharul cel credincios și, rugându-Ți-se, l-ai primit în Rai. De aceea întărește-ne, Doamne, ca să putem ridica cu bucurie, de astăzi înainte, Crucea Ta cu deplină pocăință. Întristarea morții Tale să o simțim, precum au simțit-o Preasfânta Ta Maică, ucenicii Tăi și mironosițele femei.

Dă-ne, Doamne, și nouă, darul Tău, precum ai dat atunci tâlharului celui rău, și iartă păcatele noastre pentru sfintele Tale Patimi, și ne primește prin pocăință împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu și Ziditor ce ne ești.

Asemenea fă cu toți creștinii, vii și morți, precum se roagă Ție, în toate zilele, Sfânta Biserică și le iartă lor toate păcatele și-i învrednicește pe ei de Împărăția Ta ca să vadă lumina Ta și să mărească slava Ta. Ne închinăm Crucii Tale, Hristoase, și zicem către dânsa: mărire ei pentru dragostea Ta.

Bucură-te, Preacinstită Cruce a lui Hristos, că prin tine s-a mântuit lumea, ridicând asupra ta pe Iisus țintuit. Bucură-te, pom preamărit, pentru că Tu ai ținut Rodul vieții Ce ne-a mântuit din moartea păcatului.

Bucură-te, toiagul cel tare care ai sfărâmat ușile iadului. Bucură-te, cheia împărătească ce ai deschis ușa Raiului. Ne bucurăm și noi pentru că vedem pe vrăjmașii Tăi surpați jos, iar pe prietenii Tăi împărățind în ceruri, pe vrăjmașii Tăi biruiți de puterea Ta, iar pe creștinii ce Ți se închină, înarmați cu puterea Ta.

O, Răstignitul meu Hristoase, câte ai pătimit pentru noi, câte răni, câte scuipări, câte batjocuri și câtă necinste ai răbdat pentru păcatele noastre, pentru ca să ne dai pildă de adevărată răbdare!

De aceea, cum putem noi să fugim de Cruce, văzând pe Hristos că este ridicat pe ea? Cum să ne pară grele chinurile, văzând pe Stăpânul nostru că le iubește și le cere și le socotește Lui de mare cinste?

Rușine ne este, cu adevărat, de ne vom întrista de relele ce ne pricinuiesc oamenii sau de ispitele ce ni le aduc diavolii, trupul și gândurile noastre cele rele, sau pentru sărăcia și bolile ce ne vin din voia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, deoarece acestea toate le trimite pentru ca să ne apropie mai mult de El, pentru ca să-L slăvim și să ne pedepsim în această viață pentru binele nostru, pentru ca să ne odihnim cu mai multă mărire întru Împărăția Lui cea veșnică.

Și, de vreme ce este așa, înmulțește-ne, Doamne, ostenelile, ispitele și durerile, dar să ne înmulțești împreună și să ne prisosești și răbdarea și puterea, ca să putem răbda toate câte ni s-ar întâmpla.

Pentru că recunoaștem că suntem neputincioși de nu ne vei întări, orbi de nu ne vei lumina, legați de nu ne vei dezlega, fricoși de nu ne vei face îndrăzneți, răi de nu ne vei preface în buni, pierduți de nu ne vei ierta, robi de nu ne vei răscumpăra cu bogata și dumnezeiasca Ta putere și cu darul Sfintei Tale Cruci, căreia ne închinăm și o mărim, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!"

luni, 12 septembrie 2022

Hristos spune: „Eu sunt totul pentru tine!”

 Dumnezeu îți spune: „De vrei să te împodobești, împodobește-te cu podoaba Mea! De vrei să te înarmezi, înarmează-te cu armele Mele! De vrei să te îmbraci, îmbracă-te cu haina Mea! De vrei să te hrănești, hrănește-te la masa Mea! De vrei să călătorești, călătorește pe calea Mea! De vrei să moștenești, moștenește moștenirea Mea! De vrei să te duci în patrie, intră în cetatea al cărei meșter și ziditor Eu sunt! De vrei să-ți zidești casă, zidește-ți casă în corturile Mele! Eu nu-ți cer plată pentru cele ce-ți dau, ci-ți mai datorez și răsplată de vrei să te folosești de toate cele ale Mele!” Ce dărnicie o poate egala pe aceasta?

Hristos spune: „Eu sunt părintele tău, Eu sunt fratele tău, Eu sunt mirele sufletului tău, Eu sunt scăparea ta, Eu sunt hrana Ta, Eu sunt îmbrăcămintea ta, Eu sunt rădăcina ta, Eu sunt sprijinul tău, Eu sunt tot ce-ți dorești tu. Când Mă ai pe Mine, nu-ți lipsește nimic. Eu sunt slujitorul tău, pentru că am venit să slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt prietenul tău și mădular al trupului tău și capul tău și fratele tău și sora ta și mama ta. Eu sunt toate pentru tine. Nu trebuie decât să stai lângă Mine. Pentru tine, Eu M-am făcut sărac și pribeag, pentru tine am ridicat crucea și am coborât în mormânt, am venit pe pământ pentru tine, trimis de Tatăl, iar în Cer Mă rog pentru tine Părintelui Meu. Tu ești totul pentru Mine, și frate și împreună‑moștenitor și prieten și mădular al Trupului Meu.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, colecția „Părinți și scriitori bisericești”, vol. 23

Oriunde te afli, Dumnezeu te vede, te urmărește!

 

Fiul meu duhovnicesc întru Hristos,

Acolo unde te afli, departe de părinţi, rude, patrie, trebuie să ştii că nu eşti departe de Dumnezeu, Tatăl ceresc, care este pretutindeni prezent. Şi când Îl iubeşti, Îl cinsteşti, Îl slăveşti, şi Acela te va iubi, cinsti şi slăvi. Când nu păzeşti poruncile Lui, nu-L iubeşti.

Aşadar, acolo unde te afli, să crezi că Dumnezeu nu este departe de tine, ci te vede, te urmăreşte. Fii cu luare-aminte să nu-L întristezi, căci atunci când călcăm poruncile Lui se întristează, îşi întoarce faţa de la noi şi ne pedepseşte pentru a ne instrui. Creştinul, oriunde s-ar afla, chiar şi la capătul lumii, este dator să se roage, să postească în zilele rânduite şi dacă nu are biserică, în ceasul în care se face Sfânta Liturghie, Vecernia, să se roage.

Despre tatăl tău care înjură, ai dreptate să te necăjeşti, dar nu eşti responsabil pentru asta, de vreme ce i-ai spus de două-trei ori şi nu încetează cu blasfemia. Lasă-l în pace şi să te rogi ca Dumnezeu să-L lumineze să nu mai hulească. Dar trebuie ca şi el să se strunească pe sine; căci dacă nu vrea să se strunească, nu va înceta niciodată şi, din păcate, va merge în focul cel veşnic. Iar tu, dacă faci binele în viaţă, vei merge în rai.

Harul Domnului să ne lumineze pe toţi, şi pe tatăl tău, să ne pocăim şi să săvârşim fapte bune (aşa cum vrea Dumnezeu), ca să mergem toţi în Împărăţia Cerurilor.

Pentru a te păzi de primejdiile străinătăţii, fiule, ca un tată blând, îţi voi da câteva sfaturi părinteşti pe care, dacă le asculţi şi le împlineşti, îţi vei izbăvi sufletul, care valorează mai mult decât lumea întreagă; „Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16,26).

Primul sfat şi totodată poruncă: Să-L iubeşti pe Dumnezeu din tot sufletul, din toată inima, din toate puterile şi cugetul tău; să-L ai mereu în minte şi să fii atent să păzeşti toate poruncile Lui.

Al doilea sfat: Să-i iubeşti pe toţi oamenii, chiar şi pe cei care te duşmănesc şi te urăsc; iar celor care-ţi fac rău, tu să le faci bine, ca să devii fiu al lui Dumnezeu.

Al treilea sfat: Să mergi regulat la biserica ortodoxă, cu multă râvnă, şi să asculţi cu evlavie Sfânta Liturghie, fragmentele care se citesc, imnurile sfinte şi psalmii rostiţi de preoţi şi psalţi. Să-ţi aduni mintea şi s-o ţii aproape de Dumnezeu, de cuvintele şi cântările sfinte, şi să te gândeşti că te afli chiar în ceruri. Să cauţi un duhovnic virtuos şi bun la care să te spovedeşti, şi să te împărtăşeşti cu Preacuratele Taine cu frică, credinţă şi iubire.

Al patrulea sfat: Să citeşti des Sfintele Scripturi, Evanghelia, vieţile Sfinţilor şi alte cărţi de folos pentru suflet. Să eviţi tovărăşiile rele cu oameni necredincioşi, necuvioşi şi îngâmfaţi. Să nu te duci la teatre, cinematografe, centre de distracţie, discoteci, cazinouri etc. Să fii mereu cu luare-aminte şi să posteşti în zilele rânduite de Biserică, cu discernământ.

Să-ţi aduci aminte de moarte şi de judecata de apoi, să te fereşti de tot răul şi să săvârşeşti ceea ce este bun şi virtuos înaintea Domnului.

Acestea să le scrii şi să le laşi copiilor tăi.

Aceste sfaturi ale mele şi orice alt lucru bun să le păzeşti, pentru a te învrednici să mergi în Împărăţia Cerurilor.

Ne vorbește părintele Filothei Zervakos – Editura Egumenița

Sunt momente in care constientizezi ca multe lucruri nu au rost in viata ta. Pentru ca totul se reduce la o singura directie. Dincolo de ceea ce vrei tu, de ego-ul tau manifest in varii forme, viata poate fi simpla si conteaza DOAR ceea ce lasi in urma ta. Conteaza ce ai facut sau schimbat in ceilalti. In bine. Vine un moment in care tot ego-ul tai se reduce la patru cheite/cuie care strang o bucata de lemn. Nu e trist. E adevarat. Vine un moment. Nu sta, nu te asteapta sa te hotarasti sa devii real, bun, autentic. Vine un moment in care iti dai seama cate secunde ai alocat in directii inutile. Vine un moment in care, fara sa mai ai optiuni, regreti fiecare sutime de secunda irosita. Vine un moment in care iti dai seama cat ai refuzat viata, iar la capat, guess what!, viata vine sa te refuze pe tine. Un payback de care nu esti constient ca spectator in miile de secunde aruncate la gunoi.
Conteaza doar ceea ce faci. Pentru ce ti-ar fi recunoscatori oamenii pe care i-ai intalnit?
Intelegere, vorbe bune spuse la timpul lor, inghetata de vanilie, stare de bine, prietenie neconditionata, echilibru, familie, ajutor, destine schimbate, speranta in deznadejde, zambet, corectitudine, model, echilibru, intelepciune, putere, lupta inumana, tenacitate absoluta, incredere, veselie, petreceri, masa de seara, prinzul duminica, eleganta, dojana, ajutor….

Va pup.

 

duminică, 11 septembrie 2022

DOAMNE, RAMAI CU NOI, IN NOI SI PRINTRE NOI PANA LA SFARSIT !!!

"Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeții. Prin lege, prin ordonanță de guvern, românii vor fi obligați să se încadreze într-un plan de urmărire și supraveghere la nivel național și mondial, proiect care le răpește de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se va cere să-și pună pe pașapoartele, permisele auto și orice alt act personal cipul biometric ce conține amprenta digitală, imaginea facială, și toate datele personale. Poate pentru mulți dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare și stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îți vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al ființei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinții Părinți, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credință. Să nu credeți că putem sluji și lui Dumnezeu și lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiți acest însemn diavolesc care vă răpește ceea ce vă aparține prin moștenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate și originalitate, al fiecărei ființe umane! Trebuie să vă apărați acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiți cu prețul vieții voastre. În zadar câștigați cele ale lumii, dacă vă pierdeți sufletele voastre și ale copiilor voștri, pentru că Sfinții Apostoli ne spun clar ca "se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”."
Extras din Apelul Părintelui Iustin - Anul 2009
ALEGEREA INCEPE SA FIE TOT MAI CATEGORICA DEJA: ORI CU HRISTOS, ORI CU VRAJMASUL LUI, ANTIHRIST .... Nu e nevoie de multe cuvinte neaparat,atitudinea, faptele si alegerile personale ale fiecarui om, deja stau ca dovada si marturie concludenta a alegerii sale: il dovedesc concret, de netagaduit pe cine a ales...
Si fiecare... cum alege... va culege rodul si plata alegerilor lui.. In Sfanta Libertate a omului (inca) nu poate nimeni a intra cu forta si a-l obliga la nimic...
DOAMNE, RAMAI CU NOI, IN NOI SI PRINTRE NOI PANA LA SFARSIT !!!


 

DE CE NU NE AMINTIM VIEȚILE TRECUTE?

 

Nu ne amintim de Viețile trecute și în asta se află Înțelepciunea universului. Dacă ne aducem aminte de răul pe care l-am făcut sau de suferințele prin care am trecut, de dușmanii care ne-au rănit sau de cei pe care i-am rănit, nu am putea trăi astăzi printre ei.
Pentru că, de multe ori, dușmanii trecutului de astăzi sunt copiii noștri, frații noștri, tații noștri, prietenii noștri, care se întâlnesc în prezent cu noi pentru împăcare. Acesta este motivul pentru care există reîncarnare.
Cu siguranță, astăzi corectăm erorile comise împotriva cuiva, suferind consecințele crimelor comise, sau chiar fiind susținuți, ajutați de cei care, în trecut, ne-au făcut rău.
De aici importanța familiei, unde legăturile rupte în existența anterioară tind să se reconecteze.
Reincarnarea, in acest fel, este prilejul reparatiei, precum si oportunitatea de a ne dedica eforturile pentru binele celorlalti, accelerand evolutia noastra spirituala.
Când ne reîncarnăm, aducem cu noi un „Plan de viață”, angajamente asumate spiritualității și față de noi înșine, care se referă la repararea răului și practicarea tuturor lucrurilor bune posibile.

Rugăciunea o învățam cand suntem in iad

 Ce faci?, cum ești? Ești flamand?, însetat?, apăsat de durere? Te iubesc. Acestea sunt cuvinte teologice. Restul, flecareli și indiscreții ale minții! Rugăciunea o învățam in iad Rugăciunea, ca întâlnire cu Dumnezeu Cel Viu, începe cu mersul pe brânci pe dușumea! Rugăciunea este strigăte și țipete din iadul nostru cel mai adânc! În cuptorul durerii și al singuratatii Crucii sa nu uiti ca fiecare patima ascunde o virtute, fiecare scădere, o harisma și, întotdeauna, o umbra poarta cu sine un dar pentru existenta ta! Patimile slujesc pe post de substitute, nevoi profunde ale sufletului, de aceea nici nu pot fi dezrădăcinate dacă in locul lor nu vom așeza ceva mai puternic, care sa ne hrănească existenta! Patimile și păcatul sunt o lipsa, nu infracțiuni penale. Au nevoie de terapie, nu de pedeapsa! “N-am admirat niciodată o maturitate care sa nu se fi clădit pe Nebunie” “ Când ai plâns, ai strălucit, când durerea te apăsa, deveneai tot mai frumos. Când ai fost rănit, te-ai eliberat, când ai sângerat, te-ai Sfințit. În cele din urmă, moarte dă naștere învierilor!”


Onorati viața

  Înainte de a tăia creangile unui copac, sau sa rupeti o floare, lasati spiritul copacului sa afle ceea ce aveti de gând să faceti, astfel încât,să isi îndepărteze energia din acel loc și să nu simta atât de puternic tăietura , agresiunea asupra lor ! ☞Când mergeți in natură și doriți să luați o piatră care se afla în râu, întrebați gardianul râului dacă vă permite să luati una dintre pietrele sale sacre, pentru a o duce acasa sau, pur si simplu, anuntati-l ce vreti sa faceti ; apoi , fiti atenti la mesajele primite...daca va scapa din mana ...cugetati.**.!. ☞Dacă trebuie să urcați un munte, sau să faceți un pelerinaj prin junglă, cereți permisiunea spiritelor și gardienilor locali ca vreti sa le incalcati teritoriul . Este foarte important să comunicați,sa-i anuntati, chiar dacă nu-i simțiți, nu auziți sau nu-i vedeți. Intrati cu respect în fiecare loc , vei observa ca toată natura va ascultă, va vede și va simte. ☞ Fiecare mișcare pe care o efectuați în microcosmos generează un impact mare asupra macrocosmosului. ☞Când vă apropiați de vegetație, fiti recunoscători pentru importanta terapeutica pe care le are si vi le ofeara neconditionat dumneavoastră. ☞


Onorati viața în multiplele ei forme, fiți conștienți că fiecare ființă își îndeplinește scopul .Nimic nu a fost creat pentru a umple spații ,suntem cu toții aici amintindu-ne de misiunea noastră, amintindu-ne cine suntem și trezindu-ne din somnul sacru până ne intoarcem acasă... Va iubesc enorm de mult....iubiti natura , tot ce va inconjoara si veti vedea ca si ea, va raspunde la fel !

MĂ VINDEC CÂND...

 MĂ ÎMBOLNĂVESC CÂND.... Când încetez să cred în mine Când mă închid la toate posibilitățile Când mă victimizez și încetez să mai fiu responsabil Când nu spun ce simt Când mă încarc de ceea ce nu-mi aparține Când mi-e rușine Când frica mă invadează Când nu-mi ascult emoțiile Când nu vorbesc despre sentimentele mele Când mă critic Când îmi pun limite Când îmi cer prea mult Când controlez și manipulez Când încetez să am credință Când mă contrazic în ce gândesc și ce fac Când pierd siguranța în ființa mea Când mă judec Când mă dezaprob constant Când mă opresc din visare Când încetez să mă mai iubesc necondiționat 


 MĂ VINDEC CÂND... Când învăț să mă ascult Când sunt răbdător în procesele mele Când îmi respect pauzele Când știu că merit Când îmi asum responsabilitatea Când îmi amintesc că sunt un creator Când am încredere în mine Când mă aprob Când îmi dau ocazia să o iau de la capăt Când îmi pot da timp să fiu clar Când mă îmbrățișez Când renunț la control Când mă accept Când văd oportunitatea Când mulțumesc Când mă extind Când respir profund și încet Când stau departe de abuz Când ascult intuiția mea Când nu mă mai plâng Când îmi recunosc umbrele Când mă iubesc necondiționat .

Tot ce îți dorești este în tine .

 Îți amintești cine ești ? De unde vii ? Pentru ce ai venit ? Încotro te îndrepți ? Ești pe cale ..... sau rătăcești .. ? Inspira și expira adânc...... de câteva ori .... Pune o mână pe piept și bate cu blândețe și iubire la ușa inimii.... Închide ochii . .... și simte viata din tine .... Inspira și expira conștient...... Și curgi până în adâncurile tale ..... Simte energia care te înconjoară..... Dacă simti o greutate .... ramai acolo ..... Fără întrebări..... fără răspunsuri..... Dă-ți drumul in abisul ființei tale ... Ce simți ? Durere ? ... Atunci ramai în acceptare .... .... Inspira până in abdomen ... .. Retine ... ... Expira pe gură ..... .... și lasă corpul sa se vindece singur...... ..... fi doar martor..... .... zâmbește ... și simte miracolul din tine .... ..... simte cum totul se preface în lumină...... ... întâi o celula se aprinde ..... ca la înviere .... apoi două...... apoi ușor și cu multa iubire totul prinde viață..... .... zâmbește și respiră conștient... Ești doar TU ..... CEL CARE EȘTI, DE LA ÎNCEPUTUL CREAȚIEI .... .... O STEA CALATOARE PRINTRE ALTE STELE..... Simte cum lunina ta transcende timpul și spațiul .... și pe unde trece totul se transformă în lumină...... Ești un MICROUNIVERS întrun MACROUNIVERS.....


Tot ce îți dorești este în tine . Este deajuns să gândești..... și totul se împlinește..... .... respiră VIAȚA și daruieste-o mai departe .. MIRACOLUL ESTI CHIAR TU ! FIE CA EU SA FIU LUMINĂ ! FIE CA NOI TOȚI SA FIM LUMINĂ !

Toți oamenii doresc să fie fericiți; toți, fără excepție.

 

"Neputandu-se lecui de moarte,
de necazuri, de nestiinta,
oamenii au gasit cu cale, spre a fi fericiti,
sa nu se mai gandeasca la aceste lucruri."
PASCAL
 Toți oamenii doresc să fie fericiți; toți, fără excepție. Oricât de diferite ar fi mijloacele pe care le întrebuințează, ei năzuiesc toți către această țintă. Ceea ce-l face pe unul să meargă la război, iar pe altul să nu meargă, este dorința în care se află amândoi, însoțită de vederi diferite. Voința nu face niciodată nici cel mai mic gest decât cu acest scop (al fericirii). Acesta-i, de când lumea, motivul tuturor acțiunilor omenești, chiar al celor ce se omoară sau se spânzură. Și, cu toate acestea, de un număr mare de ani, nicicând fără credință nimeni n-a ajuns la acest punct la care toți tind continuu. Toți se plâng: principi și supuși, nobili și oameni de rând, bătrâni și tineri, tari și slabi, savanți și ignoranți, sănătoși și bolnavi; din toate țările, din toate timpurile, de toate vârstele și condițiile. O încercare atât de lungă, atât de continuă și de uniformă ar trebui să ne convingă cu adevărat despre neputința în care suntem, de a ajunge la fericire prin sforțările noastre proprii [...].

Blaise Pascal

Ielele

 Acestea sunt făpturi feminine supranaturale din mitologia românească, foarte răspândite în superstiții, cărora nu li se poate stabili însă un profil precis, din cauza inconsecvenței folclorului; totuși, forma mitologică preferată este a unor fecioare zănatice, cu mare forță de seducție și cu puteri magice, cumulând atributele nimfelor, naiadelor, driadelor, întrucâtva și a sirenelor. Se sugerează că ar fi posibil ca în trecut sa fi fost preotesele unei zeități dacice. Se crede că apar mai ales noaptea la lumina lunii, în hore, în locuri retrase (poieni, iazuri, maluri de râuri, răscruci, vetre părăsite sau chiar în văzduh), dansând goale, mai rar cu veșmânt de zale, sau înfășurate în văluri transparente și cu clopoței la picioare; fostul lor ring de dans rămâne ars ca de foc. Uneori doar cu trup aparent, alteori sunt doar năluci imateriale, cu aspect iluzoriu de femei vesele. Numărul în care ielele își fac apariția e sau nelimitat, sau redus la 7, uneori chiar 3, în ultimul caz (Oltenia) legenda considerându-le pe fiicele lui Alexandru Macedon și numindu-le: Catarina, Zalina și Marina. Locuiesc în cete, în aer, pe stânci singuratice sau în munți, prin păduri sau anumiți copaci ca paltinul și nucul (preferați și pentru horele lor), rareori la răspântii. De obicei, nu sunt socotite genii rele: se răzbună doar când sunt stârnite, ofensate, sau văzute în timpul dansului, iar atunci pedepsesc pe culpabil pocindu-l, după ce l-au adormit cu cântecul și cu vârtejul horei jucate în jurul acestuia de 3 ori. În această ipostază, au similitudini cu fecioarele Erinyes din mitologia greacă. Ielele sunt nemuritoare, frumoase, acorporale, voluptoase și seducătoare, excelente dansatoare și cântărețe corale; își poartă despletit părul lung și se îmbracă în veșminte vaporoase de mătase ori in, de obicei translucide sau chiar străvezii; invizibile ziua, pot fi văzute noaptea, cu mari riscuri pentru observator; deși adesea cu aripi, pot zbura și prin levitație, cu viteze teribile (într-o noapte, nouă mări și nouă țări), dar alteori călătoresc în trăsură cu cai de foc. Potrivit folclorului ielele sunt surorile rele ale Sânzienelor, alte creaturi magice din mitologia românească.


Adună binecuvântările zilei de astăzi și leagă-le strâns să nu se piardă!

Tăcerea nu-ți diminuează puterea, îți arată puterea.

Când ai dubii, stai puțin liniștit și totul ți se va părea că are sens pentru tine.

Odată ce vă aflați într-o stare liniștită și relaxată, înseamnă că sunteți aproape de adevăr.
 
"Lăsați tăcerea să vă ducă în miezul vieții".

"Tăcerea este limba Domnului, toate celelalte sunt traduceri proaste". Rumi



Majestatea Voastră, cititorul meu, multumesc!

 ❝Opusul iubirii nu e ura. Ura este, o spune Eminescu, vecină cu iubirea. Opuse iubirii sunt răutatea ieftină, prostia cu ștaif și obsesia nevinovăției proprii, ieftineala la perfecțiuni închipuite. În ciuda aparențelor, iubirea are rațiunile ei. Doar că ele ne scapă. Iubirea irațională e boală și, din nefericire, ea este deseori prezentată drept marea realizare a omului. Nu. Un om nu poate iubi irațional. Poate urî până dincolo de rațiunea lui de a fi.❞


vineri, 9 septembrie 2022

 Leagă-ți limba, să nu poată judeca pe alții; de nu, te leagă ea de mâini și de picioare.


Vindecă-i, Maică!

 


Vindecă-i, Maică, pe toţi bolnavii;
Vindecă-i, Maică, pe cei chinuiţi de
neputinţe;
Vindecă-i, Maică, pe copiii şi pe nepoţii noştri;
Vindecă-i, Maică, pe părinţii şi pe fraţii noştri;
Vindecă-i, Maică, pe cei din neamurile noastre;
Vindecă-i, Maică, pe cei care ţi se roagă;
Vindecă-i, Maică, pe cei bolnavi şi fără de speranţă;
Vindecă-i, Maică, pe creştinii de pretutindeni;
Vindecă-ne, pe noi, Preacurată Fecioară şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos!🙏❤

Cum se pierde viața?


 - Bunico ,cum se pierde viața? - Viața este pierdută în multe feluri, fiule. Se pierde când vrei să trăiești viața altora și nu a ta. Se pierde când critici greșelile altora și nu le îmbunătățești pe ale tale. Se pierde când regreți fiecare moment pentru că ai eșuat și nu cauți soluții pentru a reuși. Se pierde când îi invidiezi pe alții și nu te depășești pe tine însuți. Se pierde atunci când te concentrezi doar pe lucruri negative și încetezi să te bucuri de cele bune. Viața nu se pierde atunci când încetezi să respiri fiule, ci atunci când încetezi să fii fericit”. Să ne abtinem să criticam, fie și cu bună intenție, căci a rani pe cineva este ușor, iar a indrepta este imposibil.

joi, 8 septembrie 2022

Alegerea îți aparține. Alege-te.

" Nicio boală nu se vindecă până ce nu rezolvi emoția care ți-a creat-o. Schimbă gândirea, schimbă mediul, și te vindeci.
Medicamentele nu-ți vindecă emoțiile, ci îți tratează simptomele.
Vindecarea îți aparține.
Tu te vindeci, nu medicul, nu terapeutul.
Ei doar tratează.
Fii conștient(ă) de puterea creației tale: dacă ai putut CREA una sau mai multe boli, sigur poți crea și VINDECAREA, sănătatea.
E viața ta. Nimeni nu te poate afecta decât dacă îi permiți tu.
Nu poate fi altcineva de vină pentru problemele tale.
E viața ta!

Alegerea îți aparține. Alege-te.
Binețe, Om asumat!"

Dumnezeu sa fie cu noi toti

 Dumnezeu să fie cu noi toți,

Pân’ l-a noastră revedere.

Har și pace și putere

Să ne dea Isus Cristos la toți!

Sus în cer! În cer! Sus în cer!

Ne vom revedea cu toți în cer!

Sus în cer! În cer! Sus în cer!

Dumnezeu să fie cu noi toți!

Dumnezeu să fie cu noi toți!

Aripa-I să ne umbrească,

Man-ascunsă și cerească

Să ne dea Isus Cristos la toți

Dumnezeu să fie cu noi toți!

Să luptăm cu stăruință!

Biruință prin credință

Să ne dea Isus Cristos la toți!

Ceai de cimbru

Pune 250 ml de apă la fiert, iar când dă în clocot, adaugă o lingură de frunze de cimbru. Lasă-l la fiert pentru 5-10 minute, după care lasă-l la infuzat încă 10 minute. Strecoară infuzia și consumă. Dacă vrei să-i schimbi gustul, poți adăuga puțină miere și zeamă de lămâie
 Un medic popular interesat de cimbru începe să cerceteze cimbru.  În timp ce lucrează la cimbru, își dă seama că singurul microb pe care cimbrul nu îl ucide nu este o bacterie, un virus.
 În timp ce face cercetări științifice în Germania, el cere elixir de cimbru din Turcia.  Scopul său este de a dovedi efectul cimbrului asupra bacteriilor și virușilor.  Pune poțiunea de cimbru în frigiderul laboratorului, dar o uită cu gura deschisă.  Când ajung dimineața, își dau seama că au ucis toate bacteriile și germenii din celălalt dulap pentru cercetare și experimentare.  Toți biologii și cercetătorii sunt foarte surprinși.
 Slujba devine atât de gravă, încât echipa de cercetători se sperie și renunță la cercetare.  Pentru că apariția cimbrului înseamnă prăbușirea industriei chimice mondiale.  Este complet natural și foarte puternic.
 O singură creatură care trăiește în ulei de cimbru își dă seama că există o enzimă specială.  Iar această enzimă este fermentată în ulei de cimbru.
 Plantele produc această enzimă și este dificil de obținut.
 Cimbrul este o plantă antiseptică și antimicrobiană cu caracteristica sa de ucidere a germenilor.  În plus, are proprietăți antioxidante prin întărirea sistemelor de protecție a celulelor din organism cu ingredientele sale, anticarcinogen prin prevenirea formării cancerului, antispasmodic cu tot felul de dureri abdominale și proprietăți de ameliorare a gazelor, antireumatic cu vindecarea bolilor reumatice, antidiabetic prin prevenirea diabetului și anticolesterolului proprietăți prin ajustarea raportului de colesterol din organism.  Cu aceste proprietăți, cimbrul întârzie îmbătrânirea, previne formarea tumorilor, este bun pentru diabet și previne deteriorarea alimentelor într-un mod natural.
 BENEFICII
 @ Întărește corpul
 @ Simplifică digestia.
 @ Vindecă pofta de mâncare.
 @Întărește nervii.
 @Incetineste palpitațiile inimii.
 @Vindecă inflamația intestinală.
 @ Oferă funcționarea regulată a glandelor
 @Omoară germenii din rinichi și vezică.
 @ previne formarea celulelor canceroase de vase noi.
 Are o caracteristică afrodisiacă.
 @Crește puterea de rezistență împotriva bolilor.
 @Rezolva anemia observata la copii.
 @Reglează circulația sângelui.
 @ Amelioreaza tuse, astm, bronșită și pneumonie.
 @Gripa : vindecă frigul și angina.
 Sucul @Kekik ameliorează durerile reumatice.
 @ Reduce cantitatea de zahăr din sânge
 @ vindecă rănile pacienților cu diabet într-o săptămână.
 @ scade frecvența  bolilor de ochi
 @ Repara pancreasul, asigură secreția de insulină
 @ Este foarte eficient în tratamentul diabetului
 @ De 100 de ori mai eficient decât uleiul de cimbru
 @ Toate viețuitoarele sunt acoperite cu chitină.
 Aceasta este o armură foarte puternică.  Crapa și ucide ouăle de viermi și paraziți din organism.Este singurul medicament care face acest lucru.
 @ 99 din 100 eficiente în bolile fungice
 @ tratează mâncărimea dintre degete în 3 zile.
 @ previne mirosul piciorului
 @ Este foarte eficient în ciuperca genitală
 @ extrage acid intolasodic
 @ îl puteți folosi pe plante și veți vedea că prinde viață
 @ ucide dăunătorii
 @ tantarii nu traiesc.  Fără țânțari în cameră
 @ respira aburul
 @ disconfort amigdalian 1 minut gargară și 30 minute fără durere
 @ este prima plantă folosită de nomazi de mii de ani
 @ nu rămâne cu respirația urât mirositoare
 @ Dacă cea mai mare caracteristică a sa este benefică în sistemul digestiv, se produce transformându-l în sine.  Altfel va ucide
 @ întărește pereții celulari.
 @ este minunat pentru durerile de spate
 @ clătiți ochiul cu apă pentru cataracta
 @ Profesorul medical de origine mexicană din SUA a documentat că vindecă 70 din 100 de cancer de prostată.
 @ 63 la 100 eficace în cancerul de sân la femei
 @ albina este eficientă în boala varao
 @ respira vindecă astmul
 @ albina iubește cimbru
 @ crește secreția de insulină
 @ deschide canale de insulină
 @ testează dacă apa pe care o folosești este curată
 @ topeste grasime, slabeste
 @ bun pentru dureri articulare
 @ vindeca gastrita
 @ elimină toate durerile de stomac într-un timp scurt
 @ tratează mirosul piciorului
 @ vindeca ciuperca unghiilor
 @ eficient în bolile radiculare la plante
 @ aparatul de aer condiționat curăță
 Are săruri de fier și calciu, ideale pentru a fi obosit și viguros.
 @ antiinflamator
 @calmant
 @ expectorant,
 @ întărire
 @refreshing
 @ rapel imun @dezinfectare.