Pregătește-te să lupți fără să rănești, să câștigi fără să umilești, pentru că singurul adversar de învins ești tu...
marți, 4 octombrie 2022
Mergi pe calea ta oricum, și permite-le altora să meargă pe a lor.
"Când cineva te insultă, sau te reduce la un singur lucru,
Când primești sfaturi pe care nu le-ai cerut
Când te învinovățesc pentru durerea lor
Când nu te ascultă, și vorbesc doar despre ei,
Când te compari cu alții,
Opriți-vă. Respiră.
Amintește-ți că este durerea lor, nu a ta.
Amintiți-vă că visează singurul vis pe care îl pot visa până se trezesc.
Amintește-ți că ei nu te cunosc, doar propria lor fantezie.
Poate că le este prea greu să se iubească pe ei înșiși.
Poate vor căuta în străinătate pentru valoarea lor.
Poate că sunt deconectați de respirația lor, de corpul lor, de vitalitatea lor prețioasă, de adevărata lor vocație.
Poate că trăiesc într-o lume dualistă în care există bine și rău, bine și rău, succes și eșec.
Poate că au uitat bucuria simplă de a trăi.
Poate vei înțelege asta.
Poate că ai fost unde au fost ei.
Nu încerca să-i schimbi acum. S-ar putea să nu se schimbe niciodată.
Nu încerca să le corectezi. Ei nu cer să fie corectați.
Cu cât presează mai mult, cu atât se vor îndepărta de tine.
Nu te încurca în pachetul lor de tristeți.
Vezi clar, chiar ai compasiune, dar fără presiune.
E în regulă să fie supărați. Chiar vreau.
Dă-le spațiu să fie supărați.
Este în regulă să fii dezamăgit de tine.
Dă-le spațiu să fie dezamăgiți.
E în regulă să fii judecat. Deschide o cameră și pentru judecățile lor.
Ține-ți propriile gânduri și sentimente!
Dă-ți voie să te simți trist, furios, vinovat, nesigur.
Lasă toate acele energii valoroase să te scalde înăuntru.
Nu-ți vor face rău, dacă îi lași să se miște.
Da, vei întâlni mulți păstrători în această călătorie.
Mergi pe calea ta oricum, și permite-le altora să meargă pe a lor.
Nu trebuie să-ți justifici calea, nici să o aperi.
Rămâi aproape de tine în aceste momente de încercare.
Nu te lupta cu întunericul; oricum nu are putere.
Aprinde lumina un pic mai tare. "
Noblețea omului - Sfântul Macarie Egipteanul
Cunoaște-ți, omule, noblețea, demnitatea și valoarea!
Ești frate al lui Hristos, prieten al Împăratului, mireasă a Mirelui celui ceresc! Pentru că acela care poate să cunoască demnitatea sufletului său, poate să cunoască și puterea și tainele Dumnezeirii, dar și mai mult să se smerească; pentru că prin puterea lui Dumnezeu își vede cineva atât demnitatea, cât și căderea sa. După cum Domnul, trecând prin suferințe și răstignire, a fost slăvit și așezat de-a dreapta Tatălui, tot așa trebuie ca și tu să suferi împreună cu El, să te răstignești împreună cu El, pentru a fi ridicat și a sta pe același scaun împreună cu El, pentru a te uni cu trupul lui Hristos și pentru a împărăți împreună cu El în acel veac. Că „dacă pătimim împreună cu El, vom fi și slăviți împreună cu El” (Rom. 8, 17).
Toți aceia care pot să învingă și să treacă zidurile răutății intră în cetatea cea cerească, cea pașnică și plină de multe bunătăți, unde se odihnesc duhurile celor drepți. Se cuvine, deci, ca pentru acest lucru să ne trudim și să ne luptăm mult. Că nu este drept ca Mirele, Care a venit pentru tine, să pătimească și să se răstignească, iar mireasa, pentru care a venit Mirele, să fie leneșă și ușuratică. După cum în viața de toate zilele desfrânata se dă tuturor, fără frâu, la fel și sufletul se dă oricărui demon și e stricat de duhuri.
Sunt unii oameni care săvârșesc păcatul și poartă răul în ei cu voia lor liberă, sunt însă alții care săvârșesc păcatul împotriva voinței lor.
Ce înseamnă aceasta?
Cei care poartă în ei răul printr-o liberă alegere sunt cei care lasă voia lor pradă răutății, leagă cu ea prietenie și se complac în această stare. Aceștia au pace cu satana și nu duc război cu diavolul în cugetele lor. Pe când cei care au păcatul în ei împotriva voinței lor, îl au, după cuvântul Apostolului Pavel, „luptându-se împotriva lor, în mădularele lor” (Rom. 7, 23). Puterea și acoperământul cel întunecos este în ei împotriva voinței lor, nu găsesc plăcere în acestea și nu li se supun; dimpotrivă, vorbesc și lucrează împotriva lor și se mânie pe ei înșiși. Aceștia sunt cu mult mai buni și mai de cinste înaintea lui Dumnezeu decât aceia care cu voia lor se lasă pradă răutății și găsesc plăcere în ea.
Să presupunem că un împărat întâlnește o fată săracă, îmbrăcată în zdrențe și, fără să se rușineze de ea, o dezbracă de hainele ei cele murdare, o spală de negreala de pe ea, o împodobește cu haine strălucitoare și o face părtașă la masa împărătească; tot așa și Domnul, aflând sufletul rănit și acoperit de vânătăi, a pus pe rănile lui doctorii, l-a dezbrăcat de hainele cele înnegrite și de răutatea cea rușinoasă și l-a îmbrăcat cu haine împărătești, cerești, dumnezeiești, luminoase și strălucitoare, i-a pus cunună pe cap și l-a făcut părtaș la masa împărătească, pentru a se bucura și veseli. Să presupunem, de asemenea, că există o grădină cu pomi roditori și binemirositori, cu multe locuri încântătoare, pline de frumusețe, de balsam și de odihnă, și că oricine trece pe acolo se desfătează și se odihnește; la fel este cu sufletele în Împărăția cerurilor. Toate se bucură și se veselesc, toate sunt împărați, domni și dumnezei. Că s-a scris: „Împărat al împăraților și Domn al domnilor” (Apoc. 17, 14).
Creștinismul nu este un lucru oarecare; „taina aceasta mare este” (Efes. 5, 32); cunoaște-ți deci noblețea ta; cunoaște că ai fost chemat la demnitatea împărătească, chemat să fii „neam ales, preoție și popor sfânt” (1 Petru 2, 9). Taina creștinismului este străină de lumea aceasta. Astfel, pe când slava și bogăția împăratului sunt lucruri pământești, stricăcioase și trecătoare, acea Împărăție și acea bogăție sunt lucruri cerești, pline de slavă. Or, creștinii domnesc împreună cu Împăratul cel ceresc, în Biserica cea cerească. Și fiindcă „El este întâi-născut dintre cei morți”(Col.1,18), și ei sunt întâi-născuți. Dar, deși sunt astfel văzuți înaintea lui Dumnezeu, ca niște oameni aleși și încercați în virtute, în ochii lor sunt cei de pe urmă și vrednici de disprețuit. Iar faptul acesta, adică de a fi smeriți și de a se socoti de nimic, a devenit pentru ei o a doua natură.
Oare ei nu știu că au dobândit un dar pe care nu-l aveau, un lucru străin de firea lor?
Îți spun: nu înseamnă că nu sunt încercați în virtute, că n-au sporit și că nu știu că au dobândit ceea ce nu aveau. Dar așa fiind, venind harul, îi învață să nu țină în mare cinste sufletul lor, să nu creadă despre ei că au sporit, ci să se considere, în mod firesc, de disprețuit. Așa se face că, fiind plini de cinste înaintea lui Dumnezeu, sunt de disprețuit înaintea ochilor lor; sporind în virtute și în cunoașterea lui Dumnezeu, se arată ca și când n-ar ști nimic; fiind bogați înaintea lui Dumnezeu, sunt săraci înaintea ochilor lor. Că dacă Hristos, „luând chip de rob” (Filip. 2, 7), a învins pe diavol prin smerenie, șarpele, la început, prin îngâmfare și mândrie l-a pierdut pe Adam. Același șarpe, ascunzându-se acum înlăuntrul inimilor, surpă și pierde neamul creștinilor prin mândrie.
După cum atunci când cineva, liber, nobil și bogat în această lume, sporind în bogății, își pierde capul, își pune nădejdea în sine, ajunge nesuferit, calcă pe toți în picioare și se poartă urât, tot așa unii, fiind lipsiți de dreaptă socotință, de îndată ce li se împlinește cât de puțin rugăciunea și află odihnă, încep să se îngâmfe, să-și piardă capul, să judece pe alții și cad în cele mai de jos ale pământului. Pentru că același șarpe care prin mândrie l-a scos pe Adam odinioară din Rai, zicând: „Veți fi ca niște dumnezei” (Fac. 3, 5); același seamănă acum în inimi mândria, zicând: „Ești desăvârșit, cele de până acum îți ajung, te-ai făcut bogat, n-ai nevoie de nimic, fericit ești”.
Sunt însă alți oameni care, deși sunt bogați în această lume, deși bogăția le aduce multe roade, arată dreaptă socotință, nu se mândresc și nu-și pun încrederea în ei înșiși, ci rămân aceiași, pentru că știu că după belșug poate urma sărăcia. De asemenea, când ajung la pagubă și ananghie, nu se întristează, ci rămân ca mai înainte, pentru că știu că iarăși poate urma belșugul. Căpătând, deci, o lungă experiență, nu sunt niciodată surprinși; de aceea, când se află în belșug, nu se mândresc, iar când vine peste ei paguba, nu sunt cuprinși de mirare.
Fii bun și-L vei purta în inimă pe Dumnezeu
Odată, un bătrân a fost întrebat: - Om bun, învață-mă cea mai puternică rugăciune, pentru că începe postul... pentru că mă rog... mă rog, dar Dumnezeu nu mă aude. Acum începe și postul și aș vrea să am inima liniștită. Bătrânul, zâmbind, i-a răspuns: - Doi oameni erau pe o insulă pustie și nu puteau să primească ajutor de nicăieri. Și s-au rugat fiecare cât au putut mai bine. Mai întâi de toate, aveau nevoie de mâncare. S-au rugat și Dumnezeu a trimis mâncare unuia din belșug, iar celuilalt deloc. Apoi, aveau nevoie de un loc în care să se adăpostească de vreme. Unul a găsit o peșteră confortabilă, iar celălalt nimic. Pentru a pleca de pe insulă era nevoie de o barcă. Unul a găsit o astfel de barcă la mal, iar celălalt, nu. Când cel care a găsit barca a vrut să urce în ea și să plece de pe insulă, s-a gândit că prietenul său se află în aceeași nenorocire și a decis să-l ia cu el. Când au plecat din insulă, cel dintâi l-a întrebat pe celălalt: „De ce, indiferent ce i-am cerut Lui Dumnezeu, Dumnezeu mi-a dat, dar ție - nu?!?” Celălalt a răspuns: „Dumnezeu mi-a dat tot ce i-am cerut! Pentru că în toată această vreme i-am cerut doar un singur lucru: Să te ajute pe tine!" Cea mai puternică rugăciune în post este iubirea aproapelui. Fii bun și-L vei purta pe Dumnezeu în inimă!
Iarta-ma, Doamne:
“Iarta-ma, Doamne:
Pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
Pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
Pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
Pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
Pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
Pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
Pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
Pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
Pentru visele pe care mi le-as fi putut implini si nu le-am implinit!
Pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!Pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
Pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne si a Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita, Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!
Iti multumesc, Doamne:
Pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
Pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
Pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
Pentru tot ce prin Gratia Ta am inteles! !
Pentru lumina pe care am constientizat- o in adancul meu!
Pentru iertarea pe care daruind-o, mi-a adus pace!
Pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
Pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
Pentru viata mea, care e a Ta, mica parte a simfoniei existentei!
Pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
Pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-te!
Pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
Pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am primit, Tie, Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita,
Iti multumesc, daruindu-Ti inima mea!”
Parintele Ilarion Argatu – Manastirea Cernic
Firimiturile și impuritățile atrag insectele și gândacii -
„Putem învăța multe lucruri uitându-ne la insecte. De exemplu, de câte ori am observat că dacă lăsăm un pic de mâncare la pământ, nu mai e mult până apar insectele (muște, furnici și așa mai departe)? Ce simț al mirosului, ce puteri de divinație trebuie să aibă pentru a putea detecta prezența acestor firimituri de mâncare de la distanțe atât de mari! Și dacă îndepărtăm firimiturile, ele dispar.
Aceeași lege se aplică și în planul psihic. Pentru că și în planul psihic, există tot felul de ‘cârâcioși’ care detectează de departe orice impurități din noi, și vin să se hrănească cu ele. Peste tot, în toate sferele, totul este hrană pentru un lucru sau altul. Creaturi malefice, sinistre trebuie să mănânce, la fel ca ființele cerești, pline de lumină. Deci, ai grijă ce entități vor atrage gândurile și sentimentele tale către tine. "
Liniştea apare
„Liniştea nu este un produs al gândirii sau al imaginaţiei, ca proiecţie mintală urmărită drept ideal de împlinit. Zgomotul cuvintelor şi, în genere, tulburarea nu-i sunt aspecte oponente ca elemente de comparat, fiindcă dimensiuni distincte le separă. Liniştea este fără limite pe când zgomotul este mărginit tempo-spaţial de factorul determinant.
Experienţa directă ne mai demonstrează că o linişte căutată şi obţinută prin eforturi susţinute de voinţă nu este o linişte curată. Prin urmare, o asemenea linişte forţată nu ne ajută în mod real şi benefic. Fiindcă egoul nu este nicicând în măsură ca prin propria lui activitate să obţină acest summum – cu totul străin de dualitate.
Practic, 
Liniştea apare, în mod natural şi spontan, în clipa în care zgomotul este cuprins în ansamblul mişcării lui şi înţeles cu simplitatea ascultării.”
Liniştea apare, în mod natural şi spontan, în clipa în care zgomotul este cuprins în ansamblul mişcării lui şi înţeles cu simplitatea ascultării.”
Ilie Cioară, „Realitatea Supremă și condiționarea umană”, Editura Semne, București, 2021
luni, 3 octombrie 2022
Știai că?
Mierea de salcam este declarata „hrana vie” datorita numarului impresionant de substante nutritive pe care le contine, 435 la numar. Printre acestea se numara vitaminele B1, B2, B,6, B12, B9 (acid folic); enzime, fitohormoni (hormoni vegetali), acizi, flavonide (substante antioxidante), dextrina, factori antibiotici, dar si substante minerale (calciu, potasiu, siliciu, magneziu, sodiu, fosfor, cupru, calciu si sulf). Mierea de salcam are actiuni energizante, tonifiante, laxative, emoliente, expectorante, antiseptice, diuretice, sedative, antianemiante, stimuleaza digestia, curata ficatul, regleaza tranzitul intestinal, imbunatateste activitatea inimii si a sistemului circulator, ajuta la refacerea organismului dupa efort, combate oboseala, stimuleaza sistemul imunitar si creste numarul de globule rosii din sange.Indicații terapeutice:
anti-inflamator puternic pentru sistemul respirator si din acest motiv este recomandata in raceli, sinuzite, rinite, pneumonii, tuberculoza si alte tipuri de infectii bronho-pulmonare. tratarea afectiunilor digestive legate de o aciditate marita este indicata in bolile de ficat si inima. Aceasta ajuta la functionarea normala a inimii si a ficatului, stimuleaza cresterea numarului de hemoglobina din sange si imbunatateste functia de detoxificare adjuvant in convalescenta. Aceasta intareste imunitatea si ajuta la recuperarea dupa nasteri, boala sau operatii. este o sursa bogata in minerale, putand fi folosita cu succes de catre persoanele anemice. De asemenea, fiind o sursa de calciu, aceasta poate ajuta si persoanele care sufera de scleroză.RUGĂCIUNEA CEASURILOR (a Sfântului Ioan Gură de Aur)
RUGĂCIUNEA CEASURILOR
(a Sfântului Ioan Gură de Aur)
Cel care își începe ziua cu rugăciune, se aseamănă omului acela înțelept care își clădește casa pe stâncă, pe care Mântuitorul ni-l dă ca pildă: "A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă.” (Matei 7, 25).
La fel se întâmplă și cu sufletul celui care cere ajutor prin rugăciune. El rămâne neatins de ispitele care îl împresoară în timpul zilei, căci are poruncile lui Dumnezeu ca îngrădire și lumină a cărărilor sale, și ocrotirea cea tare a îngerului.
Mântuitorul ne avertizează însă că nu este suficient să ne rugăm. Trebuie să ne facem și implinitori ai poruncilor Lui:
„Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.” (Matei 7, 21).
Credința fără fapte este moartă, iar osteneala rugăciunii zadarnică este dacă nu ne silim să păstrăm cuvintele Domnului și să le facem vii și lucrătoare în viața noastră.
Dumnezeu îl ajută pe cel ce se roagă, însă și omul trebuie să se străduiască, să conlucreze cu Dumnezeu pentru a dobândi asemănarea cu El, adică virtuțile creștine: dragostea de semeni, îndelungă răbdarea, pacea, blândețea, smerenia, ascultarea, curăția inimii, nejudecarea.
CÂTE UN STIH, DREPT RUGĂCIUNE, PENTRU FIECARE ORĂ DIN ZI ȘI DIN NOAPTE.
🙏 Ora 01:00 - Doamne, nu mă lipsi pe mine de binele Tău cel ceresc.
🙏 Ora 02:00 - Doamne, izbăvește-mă de chinurile veșnice.
🙏 Ora 03:00 - Doamne, de am greșit, fie cu mintea, fie cu gândul sau cu cuvântul sau cu lucrul, iartă-mă.
🙏 Ora 04:00 - Doamne, izbăvește-mă de toată neștiința și uitarea, de neîndrăznirea și de nesimțirea cea împietrită.
🙏 Ora 05:00 - Doamne, izbăvește-mă de toată ispitirea.
🙏 Ora 06:00 - Doamne, luminează-mi inima pe care a întunecat-o pofta cea rea.
🙏 Ora 07:00 - Doamne, eu ca om am greșit, iar Tu, ca un Dumnezeu îndurător, miluiește-mă, văzând neputința sufletului meu.
🙏 Ora 08:00 - Doamne, trimite mila Ta întru ajutorul meu, ca să preaslăvesc preasfânt numele Tău.
🙏 Ora 09:00 - Doamne Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul Tău, în cartea vieții și-mi dăruiește sfârșit bun.
🙏 Ora 10:00 - Doamne Dumnezeul meu, deși n-am făcut nici un bine înaintea Ta, dă-mi harul Tău, să pun început bun.
🙏 Ora 11.00 - Doamne, stropește inima mea cu roua harului Tău.
🙏 Ora 12:00 - Doamne al cerului și al pământului, pomenește-mă pe mine, păcătosul robul Tău, rușinatul și necuratul, întru împărăția Ta. Amin.
🙏 Ora 13:00 - Doamne, primește-mă întru pocăință.
🙏 Ora 14:00 - Doamne, nu mă lăsa.
🙏 Ora 15:00 - Doamne, nu mă duce în ispită.
🙏 Ora 16:00 - Doamne, dă-mi cuget bun.
🙏 Ora 17:00 - Doamne, dă-mi lacrimi, umilință și aducere aminte de moarte.
🙏 Ora 18:00 - Doamne, dă-mi cuget să-mi mărturisesc toate păcatele.
🙏 Ora 19:00 - Doamne, dă-mi smerenie, curăție și ascultare.
🙏 Ora 20:00 - Doamne, dă-mi răbdare și voie nebiruită și blândețe.
🙏 Ora 21:00 - Doamne, sădește în mine rădăcina bunătăților și frica Ta în inima mea.
🙏 Ora 22:00 - Doamne, învrednicește-mă să Te iubesc cu tot sufletul și gândul meu și să fac întru toate voia Ta.
🙏 Ora 23:00 - Doamne, apară-mă de oamenii gâlcevitori, de diavoli și de patimile trupești și de toate celelalte lucruri necuvioase.
🙏 Ora 24:00 - Doamne, știu că faci precum vrei Tu, deci să fie întru mine, păcătosul, voia Ta. Că binecuvântat ești în veci.
RUGĂCIUNEA MULŢUMIRILOR!
RUGĂCIUNEA MULŢUMIRILOR!
RUGĂCIUNEA MULŢUMIRILOR!
Îţi mulţumesc, Doamne,
Îţi mulţumesc azi, că sunt în Viață,
Îți mulțumesc, pentru ziua de mâine,
Îţi mulţumesc că am pe masă o pâine,
Îţi mulţumesc pentru stropii de ploaie,
Îți mulțumesc pentru fructe, păsări, flori,
Pentru soarele care răsare în zori,
Pentru cerul cu licăr de stele,
Pentru toate zilele vieţii mele,
Pentru firul de apă izvorât din fântână,
Pentru harul ce-mi poartă a mea mână
Pe-arcuş de vioară, pe pânză, pe piatră,
Pentru viersul ce curge din mine spre Cer.
Mulţumesc pentru omul blajin şi sincer.
Mulţumesc pentru haina pe care o port,
Pentru tot ce mă doare şi totuşi suport.
Îţi mulţumesc pentru cântecul de păsărele
Pentru toate încercările vieţii mele.
Mulţumesc pentru puiul de om ce se va naşte.
Îţi mulţumesc că ai Înviat în noaptea de Paşte.
Am atâtea lucururi pentru care să-ţi mulţumesc,
Că nu ar fi de ajuns o mie de ani să trăiesc!
(Părintele Arsenie Boca)❤
Îţi mulţumesc, Doamne,
Îţi mulţumesc azi, că sunt în Viață,
Îți mulțumesc, pentru ziua de mâine,
Îţi mulţumesc că am pe masă o pâine,
Îţi mulţumesc pentru stropii de ploaie,
Îți mulțumesc pentru fructe, păsări, flori,
Pentru soarele care răsare în zori,
Pentru cerul cu licăr de stele,
Pentru toate zilele vieţii mele,
Pentru firul de apă izvorât din fântână,
Pentru harul ce-mi poartă a mea mână
Pe-arcuş de vioară, pe pânză, pe piatră,
Pentru viersul ce curge din mine spre Cer.
Mulţumesc pentru omul blajin şi sincer.
Mulţumesc pentru haina pe care o port,
Pentru tot ce mă doare şi totuşi suport.
Îţi mulţumesc pentru cântecul de păsărele
Pentru toate încercările vieţii mele.
Mulţumesc pentru puiul de om ce se va naşte.
Îţi mulţumesc că ai Înviat în noaptea de Paşte.
Am atâtea lucururi pentru care să-ţi mulţumesc,
Că nu ar fi de ajuns o mie de ani să trăiesc!
(Părintele Arsenie Boca)❤
Cheia spre inima ta în 12 pași:
1. Trecutul nu poate fi schimbat.
2. Totul se vindecă cu dragoste.
4. Fericirea este diferită pentru fiecare persoană.
5. Sunt lecții care dor, dar care te înalță.
6. Intuiția este reală, ai încredere în ea.
7. Timpul are puteri vindecătoare.
8. Ne putem ridica oricând.
9. Este necesar să se închidă cicluri pentru a începe altele.
10. Ceea ce dai se întoarce mereu.
11. Urmărește-ți visele, nu oamenii.
12. Uneori, ceea ce nu se întâmplă în ani se întâmplă într-o clipă.
duminică, 2 octombrie 2022
CELE 10 HIENE
Ultimul rege al unei comunități a avut zece hiene sălbatice. El le-a folosit pentru a tortura și mânca pe oricare dintre servitorii săi care au făcut o greșeală.
Unul dintre servitori a luat o decizie greșită și regelui nu i-a plăcut deloc. Pentru ce a poruncit sluga să fie aruncată la hiene.
Servitorul a spus:
- Te-am servit zece ani, iar tu îmi faci asta?
Și regele le-a acordat.
În acele zece zile, servitorul s-a îndreptat spre paznicul animalelor și i-a spus că ar vrea să slujească hienele pentru următoarele zece zile.
Paznicul a fost nedumerit, dar a fost de acord, iar mirele s-a dedicat hrănirii animalelor, curățeniei, scăldării și tot felul de mângâieri pentru ele.
Când au trecut cele zece zile, regele a poruncit ca servitorul să fie aruncat la hiene pentru pedeapsa pe așteptare.
Când a fost eliberat, toată lumea a fost surprinsă să vadă hienele vorace, lingând picioarele servitorului.
Regele, nedumerit de ceea ce vedea, a spus:
- Ce s-a întâmplat cu hienele mele?
Servitorul a răspuns:
- Am servit hienele doar zece zile, și nu au uitat de serviciile mele.
Totuși am slujit-o pe Majestatea Voastră timp de zece ani și ați uitat totul, la prima mea greșeală.
Regele și-a dat seama de greșeală și a poruncit ca servitorul să fie eliberat.
Morala:
Asta merge la toți cei care
uită lucrurile bune pe care le-a făcut o persoană pentru ei și imediat ce persoana greșește o disprețuiește.
uită lucrurile bune pe care le-a făcut o persoană pentru ei și imediat ce persoana greșește o disprețuiește.
🙏dor de bunicii mei🙏
S-ar fi chemat reciclare, daca ar fi stiut, dar pentru ei era nevoie, bun sens si obisnuinta.
Bunicile mele puneau in oalele cu smaltul sărit mușcate, ciorapii rupti ii tăiau fâșii si legau cu ele lăstarii de vie, gutuile pe pervaz, izma si florile de tei intinse pe ziare, deasupra gardilopului ca sa parfumeze odaia.
Resturile de mâncare se transformau in alte gustoase mâncăruri, iar atunci cand nu se putea , deveneau mâncare pentru purceii, gainile, câinii și pisicile de lângă casă.
Primăvara scoteau lâna din perne, din plapumi, o spălau, o scărmanau și o băgau la loc aerisita și parfumată de săpunul făcut în casă
La sfârșitul zilei de munca în ogradă, pe câmp, ieșeau pe băncuța din fața porții cu furca în brâu și torceau fire moi de lână albă, neagră sau gri, ca să tricoteze iarna pulovere, ciorapi, caciuli
Hainele treceau de la cel mai mare la cel mai mic, la fel si încălțămintea, iar când se rupeau, ciorapii se cârpeau, cămășile se brodau, pantofii se reparau.
Așa știau bunicii nostri, să repare tot.
Reparau hainele, căruța, cocioaba, reparau lacrimile nepotilor printr-o îmbrățișare și o bucată de pâine caldă ruptă cu mâinile crăpate de frigul aspru al iernii și înnegrite de soarele
și vântul verii, certurile cu o cană de vin, o ceapa si o varză călită cu ciolan afumat, durerea o trăiau până la capăt, o conservau și o transformau în amintiri.
Noi ne debarasăm rapid de tot și de toate.
Haine, încălțăminte, cărți, mașini, oameni, sentimente, iubiri...
Am
fost crescuți cu greu, cu sacrificii, cu stat la cozi, cu jucării din
bibelourile bunicii, cu banane puse la copt pe dulap, cu pâine cu zahăr.
Uneori cu palme la fund când nu stăteam la injecții și fugeam la vecini
sau nu mâncam ciorbă, că "parentingul" a apărut recent, nu știau ai
noștri de mental health sau altele. Dar tot ce-au făcut a fost ca să ne
fie bine, să nu ne lipsească nimic din puținul lor.
"Eeeee, m-am săturat, deci, nu mai pot, mănâncă tu!" sau de câte ori nu ați auzit "eeee, nu îmi trebuie mie încălțăminte, vai, dar ce îmi plac pantofii mei ponosiți și cusuți". Dacă îi mai aveți, dați-le un telefon. Atât le trebuie. Nici cadouri, nici vacanțe, doar să vă audă că sunteți bine și că nu vă trebuie nimic. Și aruncați și un "mulțumesc" în discuție, doar părinții sunt capabili de sacrificii uriașe fără ca ei să le vadă așa. Pentru ei e normal și e tot ce pot face să ne știe bine.
Sunați acasă, mergeți dacă puteți, fără cadouri, voi sunteți cel mai frumos și mai fericit moment din viața lor!
"Eeeee, m-am săturat, deci, nu mai pot, mănâncă tu!" sau de câte ori nu ați auzit "eeee, nu îmi trebuie mie încălțăminte, vai, dar ce îmi plac pantofii mei ponosiți și cusuți". Dacă îi mai aveți, dați-le un telefon. Atât le trebuie. Nici cadouri, nici vacanțe, doar să vă audă că sunteți bine și că nu vă trebuie nimic. Și aruncați și un "mulțumesc" în discuție, doar părinții sunt capabili de sacrificii uriașe fără ca ei să le vadă așa. Pentru ei e normal și e tot ce pot face să ne știe bine.
Sunați acasă, mergeți dacă puteți, fără cadouri, voi sunteți cel mai frumos și mai fericit moment din viața lor!
Rugaciunea de Duminica
Ziua Duminicii imi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stapane, cu care ai zidit lumea si ai rascumparat pe om. Tie deci, iubitorule de oameni, Doamne, ma inchin si-Ti multumesc foarte pentru Darurile cele mari ce ai facut si le faci tuturor fapturilor Tale.
Inima mi se bucura si se desfateaza cand stau si cuget cum ca numai Tu Insuti esti Dumnezeu Atotsfint, Atotintelept, Atotputernic, necuprins, incat nici o bunatate si nici o marire nu-Ti lipseste. Tu esti Unul Dumnezeu in Trei Fetze: Tatal, Fiul si Duhul Sfint. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevarat si Te marturisesc si Te maresc, Tie ma inchin si-Ti servesc pururea, cu toata inima si cu toata puterea.
O, Parinte Sfinte, indura-Te de noi! O, Binecuvantat Fiu al lui Dumnezeu, mantuieste-ne de iad! O, Duhule Sfinte, da-mi Darul si acoperamantul Tau!
Mult indurate Stapane, rogu-Te, sa uiti pacatele mele cele multe, dupa multimea indurarilor Tale. Multumesc din toata inima pentru bunatalile ce-mi trimiti in toate zilele, mai vartos insa pentru rabdarea Ta cea mare, ca nu m-ai pedepsit dupa multimea pacatelor mele, ci astepti cainta mea, ca un iertator Atotbun si indurat.
Doamne Iisuse Hristoase, da-mi Darul, ca sa petrec bine si crestineste in aceasta saptamana si sa nu mai pacatuiesc Tie, nici cu cugetarea, nici cu cuvantul nici cu fapta intru marirea si onoarea Invierii Tale celei de-a treia zi si a venirii Duhului Tau Celui Sfant asupra Apostolilor.
Indeosebi ma rog pentru ajutorul Tau, Prea Bunule Stapane, ca sa ma cunosc pe mine, sa ma caiesc de pacatele mele si sa ma indreptez cu marturisirea; iar in ora mortii sa fiu aflat pregatit, cuminecat si cu inima curata, si sa fiu aflat demn de Imparatia Ta cea vesnica. Amin.
La mulţi ani, Iustina şi Ciprian!
Pe vremea împărăţiei lui Deciu, era în Antiohia Siriei un filozof şi vrăjitor vestit, anume Ciprian, de neam din Cartagina, născut dim părinţi necredincioşi, care a fost dat în copilăria sa spre slujba păgînescului şi necuratului lor zeu, Apolon. În anul al şaptelea al vîrstei sale îl încredinţară la vrăjitori spre învăţătura meşteşugului vrăjitoriei şi a drăceştii înţelepciuni. Iar după zece ani de la naşterea sa a fost trimis de părinţi spre săvîrşirea jertfei în muntele Olimpului, pe care păgînii îl numeau locuinţă dumnezeiască, căci acolo se afla nenumărată mulţime de idoli întru care mulţi diavoli locuiau.
Ciprian a învăţat în acel munte înalt mult meşteşug diavolesc, căci ştia felurite năluciri drăceşti; se deprinsese a schimba văzduhul, a porni vîntul, a slobozi tunete şi ploi, a tulbura valurile mării, a face stricăciune în răsaduri, grădini şi cîmpii, a aduce vătămări şi răni asupra oamenilor şi se învăţase la înţelepciunea cea pierzătoare şi prea rea lucrare diavolească. Şi a văzut acolo nenumărate pîlcuri drăceşti împreună cu stăpînul întunericului, împrejurul căruia unii săltau, alţii slujeau, alţii chiuiau, lăudînd pe stăpînul său, iar alţii erau trimişi în toată lumea spre înşelarea popoarelor.
A văzut acolo pe toţi zeii şi zeiţele păgîne şi felurite năluciri şi vedenii, la care se învăţa cîte patruzeci de zile în post; că mînca după apusul soarelui nu pîine, nici altă hrană, ci numai ghindă de stejar. Cînd era de cincisprezece ani avea ca dascăli şapte slujitori mari care slujeau la cele şapte planete. De la acei jerfitori a învăţat multe taine diavoleşti. Apoi s-a dus în cetatea Agra, unde, slujind cîtva timp zeiţei Ira, a învăţat multe meşteşuguri de la slujitorul care era acolo. Şi a petrecut şi în Tauropoli slujind zeiţei Artemis. De acolo s-a dus la Lachedemonia şi a deprins să facă fel de fel de vrăji şi năluciri, ca aceea ca morţii din morminte să grăiască.
Avînd douăzeci de ani, a mers în Egipt, în cetatea Memfis, la capii răutăţilor şi multe farmece şi vrăjitorii învăţa. La treizeci de ani a mers la caldei şi acolo a învăţat să citească în stele. Si în Antiohia a mers, fiind atunci desăvîrşit în toată răutatea: vrăjitor şi fermecător, pierzător de suflete, mare prieten şi credincioasă slugă a stăpînitorului iadului, cu care singur faţă în faţă a vorbit şi de cinste mare de la dînsul s-a învrednicit. De acest lucru singur a mărturisit, zicînd: "Să mă credeţi pe mine că singur pe diavol l-am văzut, pentru că prin jertfe l-am rugat şi l-am sărutat şi am grăit cu dînsul şi cu aceia care sînt la dînsul mai mari şi m-au iubit şi mi-au lăudat înţelegerea mea şi înaintea tuturor a zis: "Iată noul Amvrie, grabnic spre ascultarea noastră, vremelnic de împărtăşania noastră". Şi mi-au făgăduit că au să mă pună boier, după ieşirea mea din trup şi cît timp eu am să petrec pe pămînt, în toate au să-mi ajute şi mi-au dat spre slujirea mea un grup de diavoli. Iar cînd ieşeam de la dînsul a strigat către mine: "Îmbărbătează-te, nevoitorule Cipriane" şi, sculîndu-se, m-a petrecut, încît şi toţi mai marii diavolilor s-au mirat. De aceea toţi boierii lor pe mine mă ascultau, văzînd cinstea ce mi se făcea de către dînsul. Era chipul lui ca o floare de iarbă şi capul îi era încununat cu o coroană prefăcută, nu adevărată, ci nălucire de aur şi pietre luminoase, care lumina chipul acela şi hainele lui erau minunate. Iar cînd se întorcea încoace sau încolo se cutremura tot locul acela şi mulţi stăteau lîngă scaunul lui cu fel de fel de rînduieli ale duhurilor răutăţii, întru mare supunere.
Eu cu totul pe mine mă dădusem atunci, supunîndu-mă la toată porunca lui". Aceasta despre sine singur a spus-o Ciprian după întoarcerea sa la Dumnezeu.
Este arătat ce fel de om era: prieten al diavolilor, ale căror lucruri, toate, le făcea supărînd pe oameni şi înşelîndu-i. În Antiohia a petrecut multă vreme şi a adus pe mulţi oameni spre toată necurata fărădelege, pe mulţi i-a ucis cu otrăvurile şi cu farmecele, pe copii şi pe copile spre jertfa diavolilor îi înjunghia şi pe mulţi i-a învăţat la vrăjile sale rele: pe unii îi învăţa să zboare prin văzduh, pe alţii să plutească cu luntrea prin nori, pe alţii i-a făcut să umble pe ape. De toţi păgînii era cinstit şi slăvit ca un mare jertfitor şi preaînţelept slujitor al necuraţilor lor zei şi mulţi alergau la dînsul pentru nevoile lor, pentru că îi ajuta cu puterea diavolească de care era plin; unora le ajuta la desfrînare, altora la mînie, la vrajbă şi la izbîndirea răutăţilor, iar altora în zavistie le ajuta. Acum era cu totul în fundul iadului şi în gurile diavoleşti, fiu al gheenei, părtaş al celor diavoleşti şi al pierzării celei veşnice. Iar Domnul, Cel ce nu voieşte moartea păcătosului, pentru negrăita Sa bunătate şi pentru milostivirea cea nebiruită de păcatele omeneşti, a vrut ca pe acest om să-l caute şi pe cel afundat în adîncul iadului din prăpastie să-l scoată şi să-l mîntuiască, spre arătarea milostivirii Sale, tuturor oamenilor, căci nu este păcat să biruiască iubirea Lui de oameni. Şi l-a mîntuit pe Ciprian din pierzarea lui în acest chip:
În acea vreme era în Antiohia o fecioară cu numele de Iustina, care s-a născut din părinţi păgîni. Tatăl ei se numea Edesie şi era slujitor idolesc, iar maica sa se numea Cleodonia. Fecioara Iustina cînd a ajuns la vîrsta desăvîrşită, şezînd în casa sa la fereastră, a auzit din întîmplare un cuvînt de mîntuire din gura unui diacon care trecea pe acolo, care se numea Prailie şi care grăia pentru întruparea Domnului nostru Iisus Hristos "că S-a născut din curata Fecioară Maria şi, multe minuni făcînd, a voit a pătimi pentru mîntuirea noastră şi a înviat din morţi şi S-a înălţat la ceruri şi a stat de-a dreapta Tatălui şi împărăţeşte în veci".
Această propoveduire a diaconului a căzut pe pămînt bun în inima Iustinei, căci degrabă a început a aduce rod şi a dezrădăcina din ea toţi spinii necredinţei. Iustina voia ca mai mult şi mai desăvîrşit să înveţe de la acel diacon, însă nu îndrăznea să-l caute pe el, împiedicînd-o feciorelnica ruşine. Însă mergea adeseori, în taină, la biserica lui Hristos, ascultînd cuvintele lui Dumnezeu; şi lucrînd în inima ei Duhul Sfînt, a crezut în Hristos. Şi în scurtă vreme şi pe maica ei a făcut-o să creadă şi după aceea şi pe bătrînul ei tată l-a adus la credinţă; el, văzînd înţelegerea fiicei sale şi auzind cuvintele ei cele înţelepte, socotea în sine că idolii, fiind făcuţi de mîini omeneşti, cum pot să fie ei dumnezei, neavînd nici suflet, nici suflare? Şi o vedenie minunată a văzut el noaptea în vis, prin dumnezeiască arătare: adică o tabără mare de îngeri purtători de lumină, iar în mijlocul lor era Mîntuitorul lumii, Iisus Hristos, şi L-a auzit pe El grăindu-i: "Veniţi la Mine şi vă voi da vouă cerească împărăţie". Apoi, deşteptîndu-se din somn, Edesie îndată a mers cu femeia şi cu fiica sa la episcopul creştinesc pe care îl chema Optat, rugîndu-l pe el să-i înveţe credinţa lui Hristos şi să le dea lor Sfîntul Botez şi i-a spus lui cuvintele fiicei sale şi îngereasca vedenie pe care singur o văzuse.
Auzind aceasta episcopul, s-a bucurat de întoarcerea lor şi, grăindu-le mult despre credinţa în Hristos, a botezat pe Edesie şi pe Cleodonia, femeia sa şi pe fiica lor Iustina şi, împărtăşindu-i pe ei cu Sfintele Taine, i-a slobozit cu pace. Iar după ce s-a întărit Edesie în credinţa lui Hristos, văzînd episcopul evlavia lui, l-a făcut preot; şi petrecu în fapte bune şi în frică de Dumnezeu un an şi şase luni şi aşa, în sfînta credinţă, şi-a sfîrşit viaţa. Iar Iustina bine s-a nevoit în poruncile Domnului, iubind pe Mirele său Hristos şi slujindu-I Lui în rugăciuni, în feciorie şi în curăţenie, în post şi în mare înfrînare. Iar vrăjmaşul cel ce urăşte neamul omenesc, văzînd o viaţă ca aceasta a ei, a zavistuit faptele ei cele bune şi a început a o supăra, felurite nevoi şi necazuri pornindu-i împotrivă.
Era atunci în Antiohia un tînăr scolastic, pe nume Aglaid, fiu de părinţi bogaţi şi slăviţi, vieţuind cu desfătare întru deşertăciunea lumii acesteia. Şi acesta, într-o vreme oarecare, a văzut-o pe Iustina fecioara mergînd la biserică şi s-a minunat de frumuseţea ei. Iar diavolul a pus gînd rău în inima lui asupra ei şi, aprinzîndu-se de dorul ei, Aglaid a început a se gîndi în toate chipurile, ca întru cunoştinţa şi dragostea ei să vie şi, înşelînd-o, să aducă pe mieluşeaua cea curată a lui Hristos întru necurăţia cea gîndită de dînsul. Şi pîndea calea ei, ori unde avea să meargă fecioara şi, întîmpinînd-o, o amăgea cu cuvinte desfrînate, lăudîndu-i frumuseţea. Apoi, spunîndu-i cuvinte de fericire şi arătîndu-şi dragostea sa către dînsa, cu curse înşelătoare şi meşteşugit împletite o urmărea pe ea spre desfrînare. Iar fecioara se întorcea şi fugea de dînsul, înfricoşîndu-se de el şi nu voia să-i asculte înşelătoarele şi viclenele cuvinte. Şi tînărul, dorind frumuseţile ei cele fecioreşti, a trimis la dînsa rugăminte ca să voiască să-i fie lui soţie. Iar ea a răspuns către dînsul: "Am pe Mirele meu Hristos căruia Îi slujesc şi curăţia mea îmi păstrez. Acela şi sufletul şi trupul meu îmi păzeşte de toată necurăţia".
Un răspuns ca acesta al curatei fecioare auzindu-l Aglaid şi mai mult a dorit-o, aprinzîndu-l pe el diavol. Neputînd nicidecum să o amăgească, a gîndit ca s-o răpească; şi adunînd spre ajutor tineri fără de rînduială, asemenea lui, i-a păzit calea pe care obişnuia fecioara să meargă spre biserică la rugăciune. Acolo a întîmpinat-o şi a prins-o, ducînd-o cu sila spre casa lui. Iar ea a început a striga foarte tare, bătîndu-l pe el peste gură şi scuipînd asupra lui. Auzind acea strigare, vecinii au ieşit din casele lor şi au alergat ca s-o scoată din mîinile tînărului cel neruşinat ca din gura lupului şi au reuşit să o ia pe mieluşeaua cea fără prihană, pe Sfînta Iustina. Şi au fugit toţi cei nelegiuiţi, iar Aglaid cu ruşine s-a dus la casa sa.
Neştiind ce să mai facă, înmulţindu-se în el răutatea patimii, s-a ispitit cu încă un lucru rău: a mers la marele vrăjitor şi fermecător, Ciprian, jertfitorul idolesc şi acestuia, spunîndu-i necazul său, i-a cerut ajutor, făgăduind să-i dea mult aur şi argint. Ciprian, pe toate auzindu-le de la dînsul, îl mîngîia făgăduindu-i că toată dorinţa lui i-o va îndeplini. "Eu, a zis el, voi face ca această fecioară singură să căute dragostea ta şi te va dori pe tine mai mult decît tu pe ea". Aşa, mîngîindu-l, i-a dat bună nădejde.
Luînd Ciprian cărţile sale de învăţătură a chemat pe unul din duhurile cele necurate pe care îl ştia că degrabă poate să aprindă cu necurată dorire inima Iustinei spre tînărul acela. Iar diavolul i-a făgăduit cu sîrguinţă să-i îndeplinească dorinţa şi cu mîndrie a zis: "Nu-mi este mie cu anevoie acest lucru, de vreme ce eu de multe ori am cutremurat cetăţi, ziduri am surpat, case am despărţit, vărsări de sînge şi ucideri de tată am făcut; învrăjbiri şi mînie mare între fraţi şi între soţi am pus, pe cei ce voiau să petreacă mult în feciorie i-am adus în necurăţie; pe călugării cei ce se nevoiau prin munţi şi la multă postire se deprindeau, negîndindu-se niciodată la trup, în pofta desfrînării i-am adus şi i-am învăţat să slujească patimilor trupeşti, iar pe alţii, care întru pocăinţă şi întru lepădarea de toate veniseră, iarăşi i-am întors la cele dintîi lucruri rele şi pe mulţi din cei ce petreceau în curăţie, i-am aruncat în desfrînare. Deci, oare nu pot eu ca pe această fecioară spre dragostea lui Aglaid să o plec? Si ce să zic mai mult? Cu lucrul voi arăta puterea mea degrabă. Deci, primeşte această doctorie - şi îi dădu un vas plin - şi dă-o tînărului aceluia ca să stropească locuinţa Iustinei şi vei vedea ce va fi". Acestea zicînd, s-a dus, iar Ciprian, chemîndu-l pe Aglaid, l-a trimis pe el să stropească în taină casa Iustinei cu licoarea din vasul acela diavolesc. Şi făcîndu-se aceasta, a intrat diavolul desfrînării cu săgeţile cele aprinse ale poftei trupeşti, ca să rănească prin desfrînare inima cea feciorească şi trupul ei şi cu pofta cea necurată să-l aprindă.
Avea obiceiul fecioara aceea ca în toate nopţile să-şi facă rugăciunile sale către Domnul. Şi a fost după obicei, cînd în ceasul al treilea din noapte, sculîndu-se se ruga lui Dumnezeu, a simţit ca de năprasnă o tulburare în trupul ei şi furtună rea de pofta cea trupească şi aprinderea focului gheenei. Şi a fost acea supărare şi în acel vifor dinăuntru multă vreme; îi venea întru pomenire acel Aglaid, căci se ridicase în ea gîndurile cele rele. Se mira fecioara şi singură de sine se ruşina, simţindu-şi sîngele fierbînd ca într-o căldare şi se gîndea la lucruri de care întotdeauna, ca de nişte necurăţenii, se scîrbea. Şi cu bună cunoştinţă fiind Iustina, a înţeles că de la diavol i s-a tras acest război întru dînsa şi îndată, înarmîndu-se cu arma semnului crucii, a alergat către Dumnezeu cu fierbinte rugăciune şi a strigat din adîncul inimii către Hristos, Mirele său, zicînd: "Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, iată, vrăjmaşii mei s-au ridicat asupra mea, curse au pregătit pentru picioarele mele şi au smerit sufletul meu; iar eu mi-am adus aminte de numele Tău şi m-am veselit şi cînd mă supără ei pe mine, eu la Tine scap şi nădăjduiesc, spre a nu se bucura vrăjmaşul meu de mine; căci ştii, Doamne Dumnezeul meu, că eu sînt roaba Ta şi curăţia trupului meu pentru Tine o păzesc şi sufletul meu Ţie ţi l-am încredinţat. Deci, păzeşte pe oaia Ta, Păstorule bun, nu mă lăsa întru mîncarea fiarelor celor ce caută să mă înghită pe mine, dă-mi biruinţa poftei celei rele a trupului meu". Astfel, sfînta fecioară, stăruind mult în rugăciune, a ruşinat pe vrăjmaşul care, fiind biruit de rugăciunea ei, a fugit de la dînsa cu ruşine; şi s-a întors odihna în trupul şi în inima Iustinei şi s-a stins văpaia poftei, iar războiul a încetat şi fierberea sîngelui s-a potolit şi Iustina a dat slavă lui Dumnezeu, cîntînd cîntare de biruinţă.
Diavolul s-a întors la Ciprian cu veste rea, că nu a reuşit întru nimic. Dar Ciprian l-a întrebat pe el din care pricină nu a putut s-o supună pe acea fecioară. Iar el, cu toate că nu voia, i-a spus adevărul, zicînd: "Pentru aceasta nu am reuşit, pentru că am văzut pe ea un semn de care m-am înfricoşat, şi din această cauză nu am putut ca să o biruiesc". Ciprian a chemat un diavol mai cumplit şi l-a trimis pe acesta spre a o ispiti pe Iustina. Şi mergînd acesta, a făcut mai multe decît cel dintîi, căci cu mare putere a năvălit asupra ei, iar fecioara cu mai fierbinte rugăciune s-a înarmat şi mai mare nevoinţă a arătat, pentru că s-a îmbrăcat în haină de păr şi îşi chinuia trupul său cu înfrînarea şi cu postul, numai pîine şi apă mîncînd. Şi aşa, îmblînzindu-şi patimile trupului, a biruit pe diavol şi l-a gonit cu ruşine, iar el, la fel ca şi cel dintîi, nesporind nimic, s-a întors la Ciprian. Iar Ciprian a chemat pe una dintre căpeteniile diavoleşti şi i-a spus despre slăbiciunea celorlalţi doi diavoli trimişi care nu au putut să covîrşească o fecioară şi a cerut de la dînsul ajutor. Iar el a ocărît pe diavolii cei dintîi cu sălbăticie, ca pe cei ce nu sînt bine iscusiţi în acel lucru şi ca pe cei ce nu ştiau cum să îndulcească desfrînarea în inima fecioarei. Şi i-a dat bună nădejde lui Ciprian, făgăduindu-i ca singur, în alt chip, să ispitească pe fecioară.
Ducîndu-se de la Ciprian, s-a prefăcut pe sine în chip de femeie şi aşa a intrat la Iustina; şi, şezînd, a început a grăi cu dînsa cuvintele cele dumnezeieşti, ca şi cum ar fi vrut să urmeze vieţii şi curăţiei ei; o întreba ce fel de plată o să aibă pentru această viaţă sfîntă şi pentru fecioria ei. Iar Iustina a zis: "Mare şi negrăită este plata pentru cei ce vieţuiesc în curăţie, şi mîhnire mare au oamenii care nu bagă de seamă o visterie mare ca aceasta a curăţiei îngereşti". Iar diavolul, descoperindu-şi neruşinarea, cu meşteşug a început a o amăgi, zicîndu-i: "Apoi în ce chip ar putea să fie lumea şi cum s-ar naşte oamenii? De ar fi păzit Eva curăţia, apoi de unde s-ar fi înmulţit neamul omenesc? Cu adevărat, bună este însoţirea, pe care singur Dumnezeu a rînduit-o, şi Sfînta Scriptură o laudă, zicînd: "Cinstită este nunta întru toate şi patul nespurcat. Mulţi sfinţi ai lui Dumnezeu oare nu au fost întru însoţirea pe care a dat-o Dumnezeu spre mîngîierea omului, ca spre copiii săi căutînd să se înveselească şi să laude pe Dumnezeu?"
Nişte cuvinte ca acestea auzindu-le Iustina, a cunoscut pe maestrul diavol amăgitor şi mai bine decît Eva l-a biruit pe el; pentru că, neintrînd în mai multă vorbă cu dînsul, a alergat degrabă la limanul Crucii lui Hristos. Şi a pus semnul cel cinstit pe fruntea ei şi inima şi-a ridicat-o spre Dumnezeu, Mirele său, şi îndată a pierit diavolul, cu mai mare ruşine ca cei dintîi. Acel mare diavol a venit şi la Ciprian, tulburat; şi cunoscînd Ciprian că nici acela nu a reuşit nimic, a zis către diavol: "Oare nici tu pe fecioara aceea n-ai putut s-o biruieşti, fiind diavol puternic şi iscusit mai mult ca alţii în acest lucru? Apoi care din voi va face ceva acelei nebiruite inimi fecioreşti? Deci, spuneţi-mi mie: cu ce fel de arme vi se împotriveşte vouă şi cum puterea voastră cea tare neputincioasă o face?" Iar diavolul, fiind silit de puterea lui Dumnezeu, deşi nevrînd, a mărturisit: "Nu putem, a zis el, să privim spre semnul crucii, ci fugim de dînsul, căci ne arde precum focul şi ne goneşte departe". Ciprian s-a supărat foarte tare asupra diavolului, că l-a adus întru ruşine şi se certa cu dînsul, zicîndu-i: "Dar aşa este puterea voastră, că o fecioară neputincioasă vă biruieşte?" atunci diavolul, vrînd să-l mîngîie pe Ciprian, a încercat să facă alt lucru, în acest fel: s-a prefăcut în chipul Iustinei şi a mers la Aglaid, că aşa părîndu-i-se lui Aglaid că este Iustina cu adevărat îşi va împlini datoria sa şi nu va fi arătată neputinţa lor cea diavolească, nici Ciprian nu se va afla întru ruşine.
Cînd a intrat diavolul la Aglaid în chipul Iustinei, Aglaid a sărit de nespusă bucurie şi alergînd la ea, a cuprins-o şi o săruta, zicînd: "Bine ai venit la mine, prea frumoasă Iustina". Şi cum a zis tînărul cuvîntul Iustina, îndată diavolul s-a stins, neputînd nici numele Iustinei să-l rabde, iar tînărul s-a înspăimîntat foarte tare şi, alergînd la Ciprian, i-a spus lui cele ce s-au întîmplat. Ciprian, cu ajutorul vrăjilor sale, a pus pe dînsul chip de pasăre şi făcîndu-l ca să zboare prin văzduh, l-a trimis la casa Iustinei, ca prin fereastră să intre în camera ei. Iar el, fiind purtat de diavol, zbura prin văzduh deasupra camerei Iustinei şi voia să se aşeze pe casă. S-a întîmplat atunci ca Iustina să privească pe fereastră şi văzînd-o diavolul pe ea, l-a lăsat pe Aglaid şi a fugit. Şi a pierit de la Aglaid şi acea nălucire, în care se arăta ca o pasăre şi puţin a lipsit de a nu muri căzînd jos, căci cu mîinile s-a apucat de vîrful casei şi, ţinîndu-se, a rămas spînzurat. De nu ar fi fost coborît de acolo prin rugăciunea Sfintei Iustina, ar fi căzut ticălosul şi ar fi murit. Şi aşa, nereuşind nimic, s-a întors tînărul la Ciprian, povestindu-i lui primejdia sa, iar Ciprian s-a necăjit foarte tare, văzîndu-se înfrînt şi s-a hotărît ca singur să se ducă la Iustina, nădăjduind în vrăjitoriile sale. Mai întîi s-a prefăcut în femeie, apoi în pasăre; şi încă nu se apropia de uşile casei ei, iar nălucirea şi înşelătoarea asemănare cu cea de femeie şi cu cea de pasăre au pierit de la dînsul şi s-a întors ruşinat.
După aceasta, a început Ciprian a face izbîndire ruşinii sale, şi a adus cu ajutorul vrăjilor sale ispite asupra casei Iustinei şi asupra caselor tuturor rudeniilor, ale vecinilor şi ale cunoscuţilor ei, ca odinioară diavolul asupra dreptului Iov: le omora dobitoacele, pe slugile lor le lovea şi cu răni îi arunca pe dînşii în necaz nemăsurat. Apoi a lovit-o şi pe Iustina cu o boală, încît zăcea la pat şi plîngea maica sa pentru dînsa. Iar ea o mîngîia pe maica sa, precum David, zicînd: "Nu voi muri, ci vie voi fi, şi voi povesti lucrurile Domnului". Însă nu numai asupra ei şi asupra rudeniilor ei, ci şi asupra cetăţii (Dumnezeu aşa a voit), a adus Ciprian vătămare, din cauza mîniei sale celei neîmblînzite şi din pricina ruşinii celei mari. Şi erau răni între dobitoace şi multe boli între oameni. Şi prin lucrare diavolească a străbătut vestea prin întreaga cetate, că marele jertfitor Ciprian pedepseşte cetatea pentru Iustina, care i se împotriveşte. Adunîndu-se nu puţini dintre cinstiţii cetăţeni, au mers la Iustina şi cu mînie au sfătuit-o pe dînsa ca să nu-l mai mîhnească pe Ciprian şi să se mărite cu Aglaid, ca să nu pătimească toţi mai multă supărare pentru dînsa. Iar ea pe toţi îi mîngîia, încredinţîndu-i că degrabă toate vătămăturile acelea, care au fost aduse lor de Ciprian cu ajutorul diavolilor, vor pieri, lucru care s-a şi întîmplat. Pentru că după ce Sfînta Iustina s-a rugat cu tărie lui Dumnezeu, îndată toată puterea diavolească a pierit şi toţi s-au tămăduit de boli şi s-au vindecat de răni.
Schimbîndu-se lucrurile, popoarele Îl preamăreau pe Hristos, iar de Ciprian şi de meşteşugul lui cel vrăjitoresc îşi băteau joc, încît acum Ciprian nici între oameni nu se mai arăta de ruşinea cea mare şi chiar şi de cei cunoscuţi se ruşina. Apoi, înştiinţîndu-se bine că semnul crucii şi numele lui Hristos nimic nu poate să le biruiască, şi-a venit în fire şi a zis către diavol: "Pierzătorule şi al tuturor înşelătorule, vistierule a toată necurăţia şi înşelăciunea, acum ţi-am cunoscut neputinţa, că dacă de umbra crucii te temi şi de numele lui Hristos te cutremuri, apoi ce vei face cînd singur Hristos va veni asupra ta? Dacă pe cei ce se însemnează cu crucea nu-i poţi birui, apoi pe cine vei scoate din mîinile lui Hristos? Acum am cunoscut că nu eşti nimic şi nu poţi nimic şi nu ai putere de izbîndire. M-am înşelat eu, ticălosul, ascultîndu-te pe tine şi crezînd în înşelăciunea ta; deci, depărtează-te de la mine, blestematule, depărtează-te, că de acum mi se cade mie să rog pe creştini ca să mă miluiască. Mi se cade mie să alerg la cei dreptcredincioşi ca să mă izbăvească şi să se îngrijească pentru mîntuirea mea. Du-te, du-te nelegiuitule, vrăjmaş al adevărului şi potrivnic şi urîtor a toată lumea!"
Acestea auzindu-le, diavolul s-a repezit la Ciprian ca să-l ucidă şi, năpădind asupra lui, a început a-l sugruma, bătîndu-l. Şi nu avea Ciprian ajutor de la nimeni şi nu ştia cum să-şi ajute lui şi să se izbăvească din cumplitele mîini diavoleşti şi, încă fiind viu, şi-a adus aminte de semnul sfintei cruci prin care se împotrivea Iustina la toată puterea diavolească şi a zis: "Dumnezeul Iustinei, ajută-mi şi mie!" Apoi, ridicîndu-şi mîna, şi-a făcut semnul crucii şi îndată diavolul ca o săgeată întinsă a pierit de la dînsul. Iar el, răcorindu-se şi căpătînd îndrăzneală şi chemînd numele lui Hristos, se însemna cu semnul crucii şi în felul acesta se împotrivea diavolului, ocărîndu-l şi blestemîndu-l. Diavolul stătea departe de dînsul şi nu îndrăznea să se apropie, pentru semnul crucii şi pentru numele lui Hristos, care îl înfricoşau şi îl îngrozeau, zicîndu-i: "Nu te va scoate Hristos din ghearele mele!" Şi, mîniindu-se asupra lui, a răcnit ca un leu şi s-a dus.
Ciprian, luînd toate cărţile vrăjitoriilor sale, a alergat la Antim, episcopul creştin, şi, căzînd la picioarele lui, se ruga să-l miluiască pe el şi să-i dea lui Sfîntul Botez. Iar episcopul, ştiindu-l pe el mare vrăjitor şi tuturor înfricoşat, socotea că a venit la dînsul cu înşelăciune şi îl îndepărta, zicîndu-i: "Multe rele faci între păgîni şi să nu faci acestea şi între creştini, ca să nu pieri degrabă". Iar Ciprian, plîngînd, i-a povestit episcopului toate răutăţile sale şi cărţile sale i le-a dat ca să le ardă. Văzînd episcopul smerenia lui, i-a arătat şi l-a învăţat pe el sfînta credinţă şi i-a poruncit lui ca să se pregătească să primească Sfîntul Botez. Iar cărţile lui le-a ars înaintea tuturor creştinilor cetăţii. Apoi, ducîndu-se Ciprian cu inima umilită, plîngea pentru păcatele sale, presărîndu-şi cenuşă pe cap şi făcea pocăinţă, strigînd către adevăratul Dumnezeu şi Îl ruga pentru curăţirea fărădelegilor sale. A doua zi, intrînd în biserică, asculta cuvîntul lui Dumnezeu cu mîngîiere şi bucurie, stînd între cei credincioşi. Iar cînd celor chemaţi diaconul le poruncea să iasă afară, zicîndu-le: "Cîţi sînteţi chemaţi, ieşiţi!", alţii ieşeau, iar Ciprian nu a voit să iasă, ci a zis către diacon: "Rob al lui Hristos sînt, nu mă goni pe mine de aici". Iar diaconul i-a zis lui: "De vreme ce încă nedesăvîrşit eşti întru Sfîntul Botez, pentru aceasta eşti dator să ieşi". Iar el a răspuns: "Viu este Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce m-a păzit pe mine de diavol şi pe fecioara Iustina curată a păzit-o şi m-a miluit pe mine; deci, nu mă izgoni din biserică pînă ce voi fi creştin desăvîrşit". Apoi diaconul i-a spus despre aceasta episcopului şi episcopul, cunoscîndu-i osîrdia lui şi căldura inimii pentru credinţa în Hristos, l-a chemat la sine şi neîntîrziat l-a botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Aflînd despre aceasta Sfînta Iustina mare mulţumire a înălţat către Dumnezeu şi multe milostenii a dat săracilor şi prinoase a făcut la biserică. Iar pe Ciprian, episcopul l-a făcut citeţ în a opta zi, în a douăzecea zi l-a făcut ipodiacon şi în a treizecea zi l-a făcut diacon, iar după un an l-a hirotonit preot. Ciprian, schimbîndu-şi obiceiul, din zi în zi mai strîmtă îşi făcea calea vieţii, totdeauna plîngînd pentru faptele sale cele rele de mai înainte şi a mers din putere în putere şi din bunătate în bunătate. Apoi, curînd a fost numit episcop şi în acea dregătorie a arătat o viaţă asemănătoare cu cea a multor sfinţi mari şi bine a păstorit turma lui Hristos. Iar pe sfînta Iustina fecioara a făcut-o diaconiţă şi i-a încredinţat ei o mănăstire de fecioare, făcînd-o pe ea stareţă asupra acelor fecioare creştine. Şi mult norod păgîn, prin chipul şi prin învăţătura sa, de la închinarea de idoli întorcîndu-i, i-a cîştigat şi i-a unit cu Biserica lui Hristos. Şi se împuţina slăvirea idolească, iar slava lui Hristos se înmulţea.
Văzînd diavolul o viaţă ca aceasta a lui Ciprian şi sîrguinţa sa pentru credinţa lui Hristos şi pentru mîntuirea sufletelor omeneşti, scrîşnea din dinţi împotriva lui. Şi a îndemnat pe păgîni să-l clevetească pe Ciprian înaintea stăpînitorilor părţilor din răsărit, că pe idolii lor i-a defăimat şi mult norod dintre aceştia a întors la adevărata credinţă, iar pe Hristos, potrivnicul lor, Îl slăveşte. Adunîndu-se necredincioşii, au mers la Evtolmie ighemonul, care stăpînea atunci în părţile acelea şi au clevetit pe Ciprian, împreună cu Iustina, aducînd asupra lor multe pricini: precum că şi idolilor şi împăratului şi tuturor stăpînitorilor potrivnici sînt şi tulbură poporul, ameţindu-l şi ducîndu-l în urma lor spre închinarea la Hristos cel răstignit. Şi pe stăpînitor l-a rugat ca amîndoi, Ciprian şi Iustina, cu moarte să fie pedepsiţi. Auzind de acestea, ighemonul Evtolmie a poruncit ca să fie prinşi şi Ciprian şi Iustina şi în temniţă să-i arunce. Şi mergînd în Damasc, i-a luat pe amîndoi ca să-i judece.
Acolo, şezînd la judecată, i-au adus de faţă pe legaţii lui Hristos, pe Ciprian şi pe Iustina, şi judecătorul a zis către Ciprian: "Pentru ce ţi-ai schimbat slava ta cea dintîi, fiind mai înainte vestit slujitor al vechilor zei şi pe mulţi oameni la dînşii aducînd?" Iar Sfîntul Ciprian i le-a spus lui toate pe rînd, aşa cum a cunoscut neputinţa şi înşelăciunea diavolească şi a cunoscut puterea lui Hristos, de care toţi diavolii se tem şi se cutremură şi de semnul cinstitei cruci se sting; şi şi-a spus toată pricina întoarcerii sale către Hristos, pentru care se arată gata îndată a muri. Iar judecătorul, neprimind cuvintele în inima lui şi neputînd să răspundă la cuvintele lui Ciprian, a poruncit ca sfîntul să fie spînzurat şi să-i fie strunjit trupul, iar pe Sfînta Iustina s-o bată peste gură şi peste ochi. Şi au fost chinuiţi multă vreme, dar neîncetat îl mărturiseau pe Hristos şi răbdau toate chinurile cu mulţumire. După aceea i-au aruncat pe ei în temniţă; apoi cu îmbunări îi îndemna către închinarea la idoli.
După ce n-a reuşit să-i întoarcă de la credinţa lor, judecătorul a poruncit să fie aruncaţi într-o găleată cu apă fiartă; şi căldarea aceea, deşi fierbea întruna, cu nimic nu i-a vătămat pe dînşii şi, ca într-o răcoreală Îl preamăreau pe Dumnezeu. Văzînd aceasta, un preot idolesc, cu numele Atanasie, a zis: "Şi eu aşijderea în numele zeului Asclepie, în acest foc voi intra şi pe vrăjitorii aceştia îi voi ruşina". Cînd acesta s-a atins de foc, îndată a murit. Judecătorul, văzînd acest lucru, s-a înfricoşat şi, nemaivrînd să-i judece, i-a trimis la împăratul Claudiu care se afla în Nicomidia şi i-a scris despre toate cele făcute de dînşii. Iar împăratul i-a judecat şi i-a osîndit la moarte prin tăiere cu sabie.
După ce i-au dus la locul unde trebuiau să fie omorîţi, şi-a cerut Ciprian vreme de rugăciune, pentru ca mai înainte pe Iustina s-o omoare, căci se temea ca ea să nu se înfricoşeze de moartea lui. Iar ea, bucuroasă, şi-a plecat capul sub sabie şi la Mirele său Hristos s-a dus.
Văzînd moartea cea nevinovată a lor, un om oarecare, pe care îl chema Teoctist, a fost cuprins de o jale foarte mare pentru dînşii, şi, aprinzîndu-se cu duhul către Dumnezeu, a căzut în genunchi lîngă Sfîntul Ciprian, sărutîndu-l şi mărturisindu-se pe sine creştin. Îndată alături de Ciprian şi Teoctist a fost osîndit la moarte prin tăiere. Şi aşa fiind omorîţi ei, şi-au dat sufletele lor în mîinile lui Dumnezeu.
Trupurile lor au zăcut şase zile neîngropate şi fiind acolo nişte străini le-au luat în taină şi le-au dus la Roma, unde le-au dat unei femei cinstite pe care o chema Rufina, care era rudenia lui Claudie Cezarul. Acea femeie a îngropat cu cinste trupurile sfinţilor lui Hristos, mucenicii Ciprian, Iustina şi Teoctist. La mormîntul lor au început să se facă multe tămăduiri ale celor bolnavi care alergau acolo. Cu ale lor rugăciuni să tămăduiască Domnul şi bolile noastre cele trupeşti şi sufleteşti, Amin.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)