De ce a trebuit sa moara IIsus Hristos pentru noi?

 

Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei, afirma parintele Dumitru Staniloe. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.

Pentru Hristos, moartea nu era inevitabila, deoarece El, fiind strain de pacat, nu purta in Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturala, rezultat al unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo boala, ci primeste moartea de buna voie. De aceea indura moartea in toata grozavia ei, moartea prin excelenta.

Moartea suportata de Hristos naste in noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.

Spre deosebire de noi, care induram moartea in mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a intampinat-o in stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se canta: „Praznuim omorarea mortii”.

Din Sfintele Evanghelii aflam ca in momentul in care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti s-au sculat.

Izvorul Tamaduirii

 

Izvorul Tamaduirii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului, este praznuita anul acesta pe 29 aprilie. Nu are data fixa. Ea este trecuta in calendar in vinerea din Saptamana Luminata, prima dupa Sfintele Pasti. La originea acestei sarbatori se afla o minune petrecuta in apropierea Constantinopolului. Potrivit Traditiei, un orb a primit vederea dupa ce s-a spalat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorita imparatului Leon (457- 474), pe atunci neincoronat, care implineste descoperirea facuta de Maica Domnului: „Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati”.

Mai tarziu, cand Leon ajunge imparat, ridica pe locul unde s-a petrecut minunea o biserica cu hramul „Izvorul Tamaduirii”. Aici primeste vindecare de o boala grea si imparatul Justinian (526-575), care ridica drept multumire o biserica si mai mare. Biserica zidita de imparatul Justinian a fost distrusa in anul 1453, de turci.

Izvorul tamaduirii din timpul lui Leon se pastreaza si in zilele noastre. Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii se sfintesc apele

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele, slujba cunoscuta sub denumirea de Aghiasma Mica. Termenul „aghiasma” vine de cuvantul grecesc „aghiasmos”, care isi are originea in cuvantul „aghios”(sfant). „Aghiasmos” se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem „voi face o aghiasma”, intelegem slujba, iar cand spunem „voi bea un pic de aghiasma”, ne referim la apa sfintita.

Sunt insa si persoane care sustin ca termenul „aghiasma” vine de la „iazma”. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de „aratare urata si rea, naluca, vedenie”, este indicat ca si in DLR, cu etimologie necunoscuta. In sprijinul acestui punct de vedere s-a oferit urmatoare explicatie: atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: „Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau”. Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea „celui potrivnic”, adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, vedenie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma – aiazma – iazma, de a alunga „aratarea urata si rea”, adica duhul cel rau, satana.

Izvoare tamaduitoare la noi in tara

Maica Domnului a daruit si poporului roman izvoare tamaduitoare. Unul din acestea se afla la din judetul Prahova, la mai putin de 5 km de municipiul Ploiesti. Potrivit Traditiei, episcopul sirian care a adus icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului in aceasta manastire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru ca a luat icoana din locul in care se afla, iar a doua zi, in locul in care s-a rugat, a aparut un izvor tamaduitor.

Un alt izvor cu apa vindecatoare se afla la Manastirea Dervent. Traditia spune ca acest izvor a tasnit din locul in care Apostolul Andrei a impuns piatra cu toiagul.

Alt loc binecuvantat cu apa tamaduitoare este izvorul de la Manastirea Horaicioara din judetul Neamt. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorita rugaciunilor monahilor catre Maica Domnului de a le darui un izvor mai aproape de manastire. El izvoraste de sub muntele Feriga si se afla la 50 m de biserica manastirii.

Nu trebuie uitate izvorul de la Manastirea Cetatuia Negru Voda, din judetul Arges si cel de la Biserica Greaca din Braila, descoperit in anul 1863, in vremea efectuarii unor lucrari de constructie la sfantul lacas.

Izvorul Tamaduirii in iconografie

   

In icoana sarbatorii Izvorul Tamaduirii, Maica Domnului si Hristos se afla intr-un bazin asemanator cu o cristelnita, vasul in care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentata cu mainile inaltate, semn al rugaciunii, iar Mantuitorul binecuvantand cu ambele maini, ca raspuns al rugaciunilor maicii Sale. Din bazin izvoraste apa care are darul tamaduirii bolilor sufletesti si trupesti.

Aceasta icoana exprima ideea ca Fecioara L-a nascut pe Hristos, Care este Datatorul apei vii a Duhului. De altfel, insusi Hristos i-a spus femeii samarinence: „De ai fi stiut darul lui Dumnezeu si cine este Cel ce zice tie: da-mi sa beau, tu ai fi cerut de la Dansul si ti-ar fi dat tie apa vie” (In. 4, 10; In. 7, 38).

Sa ne intareasca Dumnezeu sa bem din Apa cea vie.

Rugaciunea catre Sfanta Treime a Sfantului Ioan de Kronstadt

 

Sfanta Treime- Tatal, Fiul si Duhul Sfant, pentru mine, ca si pentru toti, este respiratie si lumina, viata, putere, intelepciune, sfintenie, toata bogatia, ajutor, tamaduire de orice boala, foc al rugaciunii, izvor de umilinta, siguranta si toate cele bune…Iti bate oare inima cu bucurie si e patrunsa de fior la aducerea aminte si la pronuntarea sfantului Nume al Celui Necreat, Care pe toate le-a creat? Sfanta Treime- Tatal, Fiul si Duhul Sfant…O, ce nume minunat! O, preafrumoasa si vesnica Treime, Care ai inzestrat lumea materiala, dar si pe cea nemateriala, cu o frumusete unica, de netalcuit…Slava Tie, Doamne, Care ne-ai descoperit noua Taina Sfintei Treimi! Amin.

preluata din cartea „Calea pocaintei launtrice”, Sfantul Ioan de Kronstadt

Poveste cu talc: simpla acceptare

 

A fost odata un fermier sarac care avea un fiu si un mic teren undeva in muntii Greciei, pe vremea dominatiei turcesti. Viata era grea si viata era scurta.
Intr-o zi, pe cand saracul fermier lucra pe camp, un superb cal alb a aparut si s-a asezat langa fermier, pascand in liniste.
Raspandindu-se vestea, toti vecinii fermierului au venit la el, felicitandu-l pentru animalul gasit. „Ce noroc pe tine!” au spus ei. „Acum vei putea sa folosesti calul ca sa ari pamantul si sa te duci cu caruta la piata- o sa te imbogatesti”.
Batranul a zambit bland. „Nu stiu daca sunt norocos sau ghinionist”, spuse el. „Tot ce stiu e ca lucram pamantul, cand, dintr-o data, a aparut acest cal si a inceput sa pasca. Etsi einai- asta e!”

In urmatoarele zile, calul a ramas, dar nimeni nu a venit dupa el, iar fiul fermierului a vrut sa vada daca il poate calari. Cu toate ca baiatul nu avea sa, a vazut ca putea sa calareasca fara sa- si dusi au fost. Din nefericire, dupa un timp au ajuns la niste crengi plecate, iar fiul fermierului a fost aruncat de pe cal, a cazut si si-a rupt piciorul.
Vecinii fermierului au venit in fuga. „Ce ghinion pe tine!” spuneau ei. „Fiul tau a cazut de pe cal si si-a rupt piciorul. Nu va mai putea sa te ajute la camp si mai mult decat sigur veti muri de foame.”
Batranul a zambit bland. Nu stiu daca sunt norocos sau ghinionist”, spuse el. „Tot ce stiu e ca lucram la camp si a aparut un superb cal alb; fiul meu a incercat sa il calareasca, dar a cazut si si-a rupt piciorul. Etsi einai- asta e!”

Doua zile mai tarziu, garda sultanului a sosit in sat, cautand recruti pentru armata. Pe acea vreme, sultanul purta o lupta impotriva unui dusman foarte puternic. Soldatii l-au gasit pe fiul fermierului (care ar fi fost un soldat ideal), dar cand si-au dat seama ca baiatul are un picior rupt, l-au lasat si au mers in satul urmator pentru a cauta recruti acolo.
Cand au auzit vestile, satenii au venit in fuga, „Ce noroc pe tine!” i-au spus. „Oamenii sultanului au venit sa-ti ia fiul, dar cand au vazut ca are un picior rupt l-au lasat si au plecat in satul urmator. Dumnezeu te iubeste cu adevarat!

Batranul a zambit bland. „Nu stiu daca sunt norocos sau ghinionist”, spuse el. „Tot ce stiu e ca lucram pamantul si a aparut un superb cal alb; fiul meu a incercat sa il calareasca, dar a cazut si si-a rupt piciorul. Garzile sultanului au venit sa-mi ia baiiatul in armata, dar cand au vazutca are un picior rupt, l-au lasat si au mers mai departe in satul urmator. Etsi einai- asta e!”

Zilele au trecut si piciorul baiatului a inceput sa se vindece. Dar, intr-o dimineata, fermierul s-a trezit si a vazut ca, peste noapte, calul disparuse.
Cand au auzit vestile, satenii au venit in fuga. „Ce ghinion pe tine!” spusera ei. „Frumosul cal alb a disparut- un animal asa de bun, si asa de valoros. Ce pierdere grava! Nu mai ai pentru ce trai!”
Batranul a zambit bland. „Nu stiu daca sunt norocos sau ghinionist”, spuse el. „Tot ce stiu e ca lucram pamantul, si a aparut un superb cal alb; fiul meu a incercat sa il calareasca, dar a cazut si si-a rupt piciorul. Garzile sultanului au venit sa-mi ia baiatul in armata, dar cand au vazut ca are un picior rupt, l-au lasat si au mers mai departe in satul urmator. Apoi, frumosul cal a disparut in mijlocul noptii. Etsi einai- asta e!”

Pe masura ce zilele treceau, fiul fiermierului s-a insanatosit si a putut sa umble din nou. Cand a fost suficient de bine, a mers sa caute frumosul cal alb.
Zilele au trecut, si fiermierul a continuat sa lucreze pamantul. Uneori era foarte cald, alteori era foarte frig, si, din cand in cand, era tocmai bine.
Cateva luni mai tarziu, fiul fermierului s-a reintors. „Nu o sa-ti vina sa crezi ce s-a intamplat”, spuse el. „Am mers pe urmele calului cat am putut de bine si l-am gasit la vreo 20 mile distanta. Pe spatele sau calarea cea mai frumoasa fata pe care am vazut-o vreodata. Pana la urma, i-am cerut tatalui ei mana fiicei sale si, ca zestre, mi-a dat calul alb. Asa ca eu m-am intors, calul s-a intors si am si cea mai frumoasa sotie din lume.”

Cum au auzit vestile, satenii au venit in fuga. „Ce noroc pe tine!” spuneau toti. „Fiul tau a plecat sa caute calul si s-a intors nu numai cu calul, dar si cu o nevasta frumoasa. Cat de norocos esti! Cred ca esti cel mai norocos om de pe pamant!”
Batranul a zambit bland. „Nu stiu daca sunt norocos sau ghinionist. Tot ce stiu e ca lucram pamantul si ca a aparut un superb cal alb; fiul meu a incercat sa-l calareasca, dar a cazut si si-a rupt piciorul. Garzile sultanului au venit sa-mi ia baiatul la lupta, dar cand au vazut ca are un picior rupt, l-au lasat aici. Apoi, calul a fugit si cand fiul meu a mers sa-l caute si-a gasit nevasta visurilor sale si a adus-o aici. Etsi einai- asta e!”

Lunile au trecut si intr-una din zile, batranul a murit.
Cand au aflat vestile, vecinii au venit in fuga. „Ce trist!” ii spuneau ei fiului. „Cand toate mergeau asa de bine, tatal tau a murit”. Tanarul nu a spus nimic, dar i-a condus pe vecini in camera unde era asezat tatal sau.
Pe buzele batranului era inca un suras bland.

Religia nu consta din dogme, religia inseamna viata, iar daca reusesti sa ajungi la oameni, la nivelul lor de viata, atunci cu adevarat ii atingi si intelegi mai bine.

 

10 GÎNDURI CONTRA DEPRESIEI

 

1. Mai întiî de toate, să ai mare nădejde în Dumnezeu și să știi ca El e atotputernic, dar și plin de iubire.

2. Apoi, sa ierti pe cei ce îți greșesc, știind că si Tatăl ceresc ne iartă, așa cum iertăm. Această convingere să o ai deplină, căci Însuși Hristos ne-a făgăduit asta.

3. Apoi, să nu deznădăjduiești, chiar de vei cădea, știind că Dumnezeu cunoaște viața noastră toată și știa de toate aceste căderi, și totuși ne-a creat, deci știe că ne putem ridica și ne putem mîntui.

4. Să nu primești gîndul care îți arată numai neajunsuri și te descurajează. Să faci puțin și fără încrîncenare lucrurile mici pe care ți le propui, ca și cum ar fi ceva mare, căci la Dumnezeu nimic nu este prea mare și nimic nu este prea mic, dacă e făcut cu gînd de îndreptare. Aceasta te va ajuta să ai un duh de luptă, o mică satisfacție care va alunga descurajarea.

5. Să fii săritor la nevoie, ajutînd cu ce poți, cînd ți se cere ajutor.

6. Să nu faci lucruri prea mari: nici milostenie peste măsură, nici muncă peste puteri, ci în toate să cauți o cale smerită.

7. Să nu judeci păcate străine și să nu te bucuri de căderea altora.

8. Să mulțumești pentru ce ai și să ceri fără îndoială cele ce îți lipsesc.

9. Să începi mereu de la început, ca și cum astăzi ai fost iertat și ai o nouă șansă.

10. Să chemi ajutorul Sfinților și al Maicii Domnului, știind că în ei ai prieteni și ambasadori în cer.

Dumnezeu să te ajute.

Rugăciunea Sf. Ignatie Briancianinov pentru vederea propriului păcat

 Doamne! Dă-ne să ne vedem păcatele noastre, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvîrşire de luarea-aminte faţă de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greşelile aproapelui şi să-i vadă pe toţi, într-acest chip, buni.

Dă inimii noastre să părăsească grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui, să îşi unească toate grijile numai în grija pentru dobândirea curăţiei şi sfinţeniei poruncite şi gătite nouă de Tine.

Dă-ne nouă, celor ce ne-am spurcat haina sufletului, să o albim iarăşi: ea a fost deja spălată prin apele botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apele lacrimilor.

Dă-ne să vedem în lumina harului Tău neputinţele cele de multe feluri care trăiesc în noi, înăbuşind în inimă mişcările duhovniceşti, aducând în ea mişcările sângelui şi trupului care sunt potrivnice Împărăţiei lui Dumnezeu.

Dă-ne marele dar al pocăinţei, înaintea căruia merge şi pe care îl naşte marele dar al vederii păcatelor noastre.

Păzeşte-ne, cu aceste mari daruri, de hăurile amăgirii de sine, care apare în suflet din pricina păcătoşeniei sale neluate în seamă şi neînţelese, şi se naşte din lucrările patimii dulceţii şi slavei deşarte care trăiesc în el neluate în seamă şi neînţelese.

Păzeşte-ne pe noi cu aceste mari daruri în calea noastră către Tine, şi dă-ne nouă să ajungem la Tine, Cela ce chemi pe cei ce-şi recunosc păcătoşenia şi lepezi pe cei ce se socot drepţi, ca să Te slavoslovim în veci, întru veşnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevărat, Răscumpărătorul celor robiţi şi Mântuitorul celor pierduţi. Amin.

Cuviosul Paisie Aghioritul – ''Mărturii ale închinătorilor”:

 „Sf Paisie: Noi oamenii dăm examene în aceşti ani grei, ca să se vadă ce face fiecare. Dar văd multă nepăsare. Nu vor să audă că se va face a Doua Venire, ca să nu se mâhnească şi să poată petrece… Ai înţeles ce se întâmplă ? Acesta este motivul… Să nu audă ceva…
Mai demult, când auzeau, de pildă: ”Va trece o cometă”, îndată oamenii se cutremurau şi-şi spuneau: „Se poate să murim. Aşadar să ne pregătim, să ne spovedim, să facem vreo faptă bună”. Şi începeau să facă ceva, se pregăteau… Sau când auzeau: „Va fi război”, se pregăteau…
Acum să nu audă de a Doua Venire, să nu audă că va veni cândva antihrist…De ce? Ca să petreacă. Ai înţeles ce se întâmplă ? Nu suportă pentru că le strică dispoziţia… Evenimentele care se petrec, oamenii nu le pun în valoare pentru mântuirea lor…

Întrebare: Gheronda, această schimbare ce se face acolo în Europa, cum o vedeţi?
Sf. Paisie: Ascultă… Această Uniune Europeană este… În spatele ei se ascunde dictatura acestora… a sioniştilor! Ai înţeles ce se întâmplă ? Dar Dumnezeu îl va transforma în bine . Adică se vor dezmembra şi aceştia. Şi comuniştii câţi ani au fost la putere ? S-au pregătit şaptezeci şi cinci de ani, dar nu au rămas la putere nici măcar şaptezeci – şaptezeci şi doi de ani… Sioniştii, ştiţi de câţi ani se pregătesc ? De două sute cincizeci ani! Însă aceştia nici măcar şapte ani nu vor stăpâni…

Întrebare: Nouă, grecilor ortodocşi, ne este de folos să intrăm în Comunitatea Europeană, căci urmează ca şi Cipru să intre în ea?
Sf. Paisie: Cine ne va asculta pe mine sau pe tine ? Chiar dacă îţi convine sau nu, cine te va asculta ?

Întrebare: Dacă noi vom rămâne credincioşi tradiţiilor noastre se poate ca aceştia să se folosească duhovniceşte ?
Sf. Paisie: Ascultă! Ştii ce se întâmplă ? Răul este următorul: Aceştia nu te vor lăsa liber, ci vor strânge „menghina”.
Îţi vor spune: „Crede orice vrei”, dar te vor pune în „coşul” lor şi te vor duce acolo unde vor ei. Aşadar, tu intră în „coşul” lor şi crede orice vrei. Eu te duc acolo unde vreau, iar tu crede ce vrei. Da, da! Mai târziu vor strânge „menghina”. Acest sistem este satanic. În spatele lui se ascunde dictatura sioniştilor. Aceştia de ani de zile se pregătesc să conducă lumea. Prin masonerie se fac toate acestea…"

MOARTEA LUI IISUS (STIINTIFICA)

 La 33 de ani Iisus a fost condamnat la moarte.
 
 
  Cea mai “rea” moarte a epocii. Numai cei mai răi criminali au murit ca Iisus. Şi cu Iisus a fost şi mai rău, pentru că nu toţi criminalii condamnaţi cu acea pedeapsă au avut cuie bătute în membrele lor.

  Da, au fost cuie... şi încă din cele mari ! Fiecare avea de la 15 la 20 cm, cu un cap de 6 cm şi la cealaltă
extremitate ascuţit.

 Cuiele erau bătute în încheietura mâinii şi nu în palmă cum se spune. În încheietura mâinii există un tendon
care ajunge în umăr şi când cuiele erau bătute, acest tendon se rupea, obligându-l pe Iisus să forţeze toţi muşchii spatelui, pentru a ţine încheieturile în cuie şi pentru a putea respira, pentru că pierdea tot aerul din plămâni.

 Din cauza asta era obligat să se sprijine în cuiul bătut în picioare, care era mai mare decât cele de la mâini, pentru că era bătut pe ambele picioare împreunate. Şi cum nici picioarele nu puteau suporta mult timp fără să se rupă, Iisus era obligat să alterneze acest “ciclu” pur şi simplu ca să poată respira.

 Iisus a suportat această situaţie puţin mai mult de 3 ore.
Da, mai mult de 3 ore ! Mult timp, adevărat ? Câteva minute înainte de a muri, Iisus deja nu mai sângera. Îi ieşea numai apă din tăieturi şi răni.

 Când ne imaginăm o rană, ne imaginăm o rană cu sânge, dar nu; rănile LUI erau adevărate găuri, găuri
făcute în corpul Său.
EL nu mai avea sânge ca să sângereze, încât Îi curgea numai apă.

 Corpul omenesc conţine aproximativ 3,5 litri de sânge (la un adult).
Iisus a vărsat 3,5 litri de sânge; a avut 3 piroane enorme bătute în membrele sale; o coroană de spini pe cap şi, de asemenea, un soldat roman L-a
împuns cu o sabie în coaste.

 Toate astea fără a menţiona umilinţa prin care a trecut după ce a cărat propria cruce cam doi kilometri, în timp ce mulţimea Îi scuipa faţa şi aruncau cu pietre în EL (crucea cântărea aproape 30 kg, numai în partea de sus, în care I-au bătut cuiele de la mâini).

 
 Toate astea le-a suferit Iisus, numai pentru ca tu să ai drum liber la Dumnezeu.
Pentru ca tu să ai toate păcatele “spălate". Toate, fără excepţie! Nu ignora situaţia asta.

EL A MURIT PENTRU TINE!

Pentru tine care citeşti acum acest e-mail. Nu crede că EL a murit pentru alţii, pentru cei care merg la Biserică sau pentru cei care sunt
călugări, preoţi, monahi, episcopi, etc.

  EL a murit pentru TINE!

E uşor să trimiţi glume, poze cu prostii sau porno prin e-mail, dar când este ceva în legătură cu Dumnezeu, îţi e ruşine să-l trimiţi celorlalţi, pentru că te preocupă ceea ce cred ei despre credinţa ta.

 Acceptă realitatea, adevărul că IISUS ESTE UNICA SALVARE A LUMII.
Dumnezeu are planuri pentru tine, învaţă-i pe toţi ceea ce a suferit EL, numai pentru a te salva pe tine.
Gândeşte-te la asta acum! Dumnezeu binecuvântează vieţile noastre !

  Timp de 60 de secunde, lasă ceea ce faci acum şi profită de această oportunitate ! Să vedem dacă satana poate opri asta.
 Tot ce trebuie să faci este următorul lucru:

 1.Pur şi simplu roagă-te pentru persoana care ţi-a trimis acest mesaj:

 Doamne,

Tu ştii bine viaţa lui......... şi Te rog binecuvântează-l şi ajută-l în toate. Ai grijă de familia, sănătatea, munca lui şi de toate dorinţele plăn…nuite pentru acest an. Nu-l lăsa să cadă în ispită şi liberează-l de cel rău. În Numele lui Iisus,
Amin!

 2. Apoi, trimite TUTUROR persoanelor pe care le ai în lista ta de contacţi şi celor pe care
încă nu îi ai...

3. Într-o clipă doar, aceste persoane se vor ruga pentru tine şi tu vei reuşi să faci ca multe persoane să se roage la Dumnezeu pentru alte persoane.

4. Apoi, gândeşte-te doar un moment şi apreciază puterea lui Dumnezeu în viaţa ta, pentru a face ceea ce tu ştii că LUI îi place.

 Dacă nu îţi este ruşine să faci asta, te rog, urmează instrucţiunile.

 Iisus Hristos a spus:

 ,,Dacă ţi-e ruşine cu mine, Eu Mă̆
voi ruşina cu tine în faţa Tatălui Meu". Evangh Matei 10, 32-33

Dacă nu îţi este ruşine, trimite acest mesaj ... numai dacă crezi în EL.

Da, ÎL iubesc pe Dumnezeu.
EL este izvorul existenţei mele şi Salvatorul meu. EL îmi
dă putere să trăiesc şi ziua şi noaptea.

 Fără EL, nu sunt nimica, dar cu EL
,,pot totul cu Hristos, care mă întăreşte". Filipeni 4:13.

Asta este dovada cea mai simplă.

Dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu şi nu te ruşinezi de toate lucrurile minunate pe care le-a făcut EL pentru tine, trimite acesta persoanelor pe care le iubeşti.🙏

Sfânta sărbătoare a Învierii Domnului am redus-o la niste bieti iepurași!

 Triste vremuri trăim, în mare veselie.
Sfânta sărbătoare a Învierii Domnului am redus-o la niste bieti iepurași!
Inventează omul orice,
numai ca să se îndepărteze de adevăr.
Aceste zile, de mare durere, pentru patimile si răstignirea Domnului și mai apoi de bucurie, pentru Învierea Lui, ar trebui să fie un început pentru fiecare. Să ne înalțe, să schimbe vieți, să vindece depresii, să spele suflete, prin Sfânta Spovedanie...ar trebui, dacă trăim, dar câți mai trăiesc, azi?
E cruntă constatarea, dar trăim într-o lume care a murit, deja!
O lume care sărbătorește, dar nu stie ce, sau, chiar de știe, i se pare atât de nesemnificativ, că nici măcar o dată, poate, nu auzi, să se pomenească de patimile si Invierea Domnului nostru Iisus Hristos, în casa lor, și nici unde, în "marile pregătiri" de la care, cu conștiinciozitate, nu se abate nimeni.
O lume, care ignoră cu desăvârșire poruncile și postul rastignirii si invierii Domnului, o lume căreia i se pare normal să petreacă în post, o lume care nu vrea să vadă, nu vrea să audă, dar căreia i se pare nedrept, când o acoperă necazurile, aduse de propriile fapte, după care.. vin de ce-uri nesfârșite, fără rost, fără răspunsuri.
Părinți, care spun că își iubesc copiii, dar Il ignoră pe Cel care îi ține în viața!
Dumnezeu m-a ajutat să conștientizez drama lumii, care este și a mea!
Mamelor, așa cum nu uitati să vă schimbați culoarea părului, a unghilor, să vă gătiti trupul, să cumpărați, să preparati mormane de meniuri, care doar golesc, suflete, în această sărbătoare a învierii, nu uitati nici de ceea ce vă dăruiește viața, bucuria, nu uitați să îl aduceți în casă și în sufletul copiilor voștri, pe Iisus Hristos, nu uitați că sînteți răspunzătoare pentru puii voștri, care vor crește păgubiți de faptele părinților lor, care văd, bieții, că de Pasti trebuie să ai părul vopsit, haine noi, masa bogată și multe cadouri aduse de iepurași.
Ati asezat iepurașii în fața Lui Iisus Hristos, care s-a răstignit nevinovat, și a înviat a treia zi după Scripturi, pentru mântuirea noastră!
E plânsul si jalea, dar sărbătorim pieirea!
Ce vă spun este viața mea, urmare a nepăsării în care am trăit!
Să nu vă amăgiti că sînt povești, că așa e lumea, că e normală nepăsarea, că este mult mai profund decât vă imaginați.
Mă doare, când îi văd pe cei de lângă mine, cum își pregătesc, pas cu pas, dramele vietii, de aceea vă împărtășesc.
Înțelepții cugetă, se cutremură și vor încerca să trăiască prin Iisus Hristos, iar gloata, piere, râzând!Iertare că am îndrăznit să supăr, poate, pe mulți, dar așa am simțit că trebuie să spun.
Domnul să ne lumineze pe toți!

A venit iarna drăguța, hai copii cu săniuța !

 

CODUL BUNELOR MANIERE :

 29. Prețul de pe cadouri va fi înlăturat cu grijă. Excepție fac discurile și cărțile, de pe acestea prețul nu se șterge. Cartea nu se atinge!
Florile se oferă fără ambalajul în care le-am cumpărat, chiar dacă este foarte frumos.
30. Florile primite trebuie așezate imediat într-un vas cu apă.
31. Cel care primește un dar îl va deschide în fața musafirului și nu-i va strica bucuria protestând că este prea scump, că nu trebuia sau mai rău, că nu-i place, nu-i trebuie, că nu-l poate accepta.
32. Când distanţa sau zgomotul nu ne permit să salutăm verbal, atunci salutăm printr-o uşoară înclinare a capului.
33. Băieţii salută primii fetele, bărbaţii salută primii femeile, copiii sau persoanele mai tinere salută persoanele mai în vârstă. Când intrăm într-o încăpere îi salutăm pe cei aflaţi deja acolo. Când ne prezentăm unui grup salutăm primii. După ce ne salutăm, nu întrerupem discuţia în care sunt antrenaţi membrii grupului.
34. Întotdeauna cel care merge îl salută pe cel care stă pe loc, iar cel care se află într-o maşină pe cel care este pieton, dar întotdeauna, nu trebuie să ne sfiim să salutăm primii, chiar dacă regula cere să fim salutaţi. A saluta este o dovadă de politeţe. A aştepta să fii salutat este o dovadă de impoliteţe.
35. Bărbatul va merge întotdeauna la marginea dinspre stradă a trotuarului, în momentul în care merge alături de o femeie sau mai multe femei. Dacă sunt doi bărbați și o femeie, atunci aceasta va sta la mijloc.
36. Întotdeauna se întreabă unde este toaletă și nu se folosesc alte cuvinte referitoare la aceasta, cum ar fi „baia”.
37. "O femeie nu poate fi lovită nici măcar cu o floare!”, nici măcar în glumă și nici nu se poate insinua lovirea unei femei.                                                                                                

Pâinea Maicii Domnului

O pildă de seară: Pâinea Maicii Domnului
La o mănăstire din Athos, cu ceva ani mai în urmă, viețuia un părinte foarte simplu, ce se numea
părintele Mina. Acesta era ajutor de brutar.
Părintele Mina era om foarte simplu și ascultător, nu întreba niciodată nimic, ce-i spunea Părintele
brutar să facă, aceea făcea.
Îi spunea:„ Dă făina!”, el dădea făina. „ Adu apă! Frământă aici, pune aici...” El făcea exact ce i se
spunea și în acest timp se ruga continuu.
Ei bine, la un moment dat, cam la un an de când făcea părintele Mina ascultare la brutărie, se
îmbolnăvi părintele brutar...Atunci, starețul, gândindu-se că de atâta timp de când era ajutor de
brutar Părintele Mina își însușise meșteșugul, îl chemă la el și îi spuse:„Părinte Mina, vezi că azi
trebuie să faci pâine pentru părinți, că părintele brutar s-a îmbolnăvit!”
Părintele Mina fiind un monah foarte ascultător, a răspuns doar atât starețului: „Să fie
binecuvântat!” și s-a dus în brutărie să facă pâine cum i s-a cerut.
Dar el nu știa nimic să facă...Până atunci el doar făcuse ascultare și în tot timpul ascultării se ruga.
Niciodată nu îl interesase ce și cum la prepararea pâinii! El făcea tot ce i se cerea dar gândul, mintea,
inima îi erau doar la rugăciune.
Rânduiala de atunci din mănăstire presupunea să faci pâine în fiecare zi. Erau un fel de pâinici ca și
prescurile – și se făcea pentru câți monahi și câte mese erau în zi, și ceva în plus. Se făcea pâine
dimineața ca să ajungă câte mese erau pe zi și pentru a doua zi dimineața cum ar fi.
Și după aia, următoarea zi, la fel.
Ajungând în bucătărie părintele Mina stătea nedumerit, neștiind cu ce să înceapă. Făcuse
întotdeauna ascultare, iar acum... Nu știa pe ce să pună mâna și cu ce să înceapă. Se simțea ca un
copil orfan.
Și a început a plânge și apropiindu-se de icoana Maicii Domnului care era acolo în brutărie zicând:„-
Maica Domnului, ajută-mă! Știi că eu n-am învățat a face pâine! Sunt nepriceput, nu știu să fac! Și ce
să fac acum? Părintele stareț mi-a spus să fac pâine, și până ajungem la masa de seară trebuie să fie
gata pâinea...”
Zicând acestea cu lacrimi, vede că se deschide deodată ușa brutăriei și intră o femeie îmbrăcată în
negru, așa, ca o monahie. Văzând-o, cu multă simplitate și fără să gândească cum a putut ajunge o
femeie în acest loc, Părintele Mina îi zise: „Doamna mea, te pricepi cumva la făcut pâine? Mi-a dat
ascultare părintele stareț și eu nu știu cu ce să încep".
– Mă pricep! "
Și a început ea să spună și să facă precum părintele brutar. Ea îi cerea cele necesare și părintele Mina
îi dădea la mână... și așa, a frământat, a băgat la cuptor, a copt și totul s-a terminat repede, repede.
Apoi femeia a ieșit pe ușă și s-a făcut nevăzută...
Frumoase, calde pâinile, bucuros părintele!
Totul se petrecuse atât de minunat și de repede că părintele Mina nici nu apucase să-i mulțumească
pentru ajutor:„Văleu, am uitat să-i mulțumesc! ”
Bucuros că are pâine calda, a pus repede masa și părinții au început să mănânce pâine. Și mâncau și
atât de bună era, că au lăsat cu toții mâncarea și mâncau doar pâine. Și au mai cerut și în
plus:„Părinte, mai adu-ne pâine!"(că întotdeauna se făcea și ceva în plus).

Văzând Starețul acestea își spuse: „Măi, treaba nu-i bună. L-am lăsat pe ăsta nepriceput să facă pâine
și sigur a pus lapte, zahăr, că nu se poate – pâine atât de dulce și de bună n-am mâncat niciodată! ”
După ce s-a încheiat masa, ca să nu-l ocărască acolo de față cu toți, după ce au ieșit afară ceilalți
monahi îl chemă starețul pe părintele Mina:"–Ia vino încoace, părinte Mina!"
"– Da, părinte!" (lui îi era frică acum c-o să-l mustre că nu i-a reușit pâinea, sau că ceva n-a ieșit
bine.)
"– Ce-ai pus în pâinea aceea?"
El începu să plângă:"–Dar n-am făcut-o eu!
–Dar cine a făcut-o?!
–Păi...o femeie!
–O femeie??"
... Și abia atunci și-a revenit și el: stai un pic, ce femeie ar fi putut fi în Athos? Și i-a povestit
Starețului de-a fir-a păr:
"–Ia spune, cum s-a întâmplat?, a întrebat Starețul pe Părintele Mina.
– Păi, uite, plângeam că nu știam să fac pâine și mă rugam la Maica Domnului să mă ajute să duc la
capăt ascultarea, și pe când mă rugam a intrat o femeie așa și așa...Ea m-a ajutat, ea a frământat, ea
a făcut pâinea."
Și atunci când a auzit starețul acestea, a înțeles că" femeia" era chiar Maica Domnului și a început să
plângă, a adunat toată obștea, l-a pus din nou pe Părintele Mina să povestească și a zis:
„ Părinților, gata, nu vă mai atingeți de pâinea asta, o s-o tăiem bucățele, o uscăm și o luă ca
sfințenie! Să ajutăm pe cei bolnavi.”
Și-n felul ăsta au consumat-o câte un pic, știind c-au mâncat pâine din mâinile Maicii Domnului,

Postul

 

Provocarea săptămânii: postul gurii, limbii, glasului, gândului...

înfrânare de la vorbele cele de ruşine... vorba, cuvântul, şoapta, bârfă, defăimare...

Vinerea Mare. Răstignirea Domnului

 

DRUMUL CRUCII – PE URMELE MÂNTUITORULUI

În urmă cu două milenii, Hristos a fost răstignit și a Înviat a treia zi, pentru ca toți creștinii din toate timpurile să Îi rememoreze Patimile și Învierea Sa din Sfintele Scripturi, în fiecare primăvară, ca semn al renașterii spirituale odată cu natura, într-un nou ciclu de viață și un nou Legământ creștin.
A cincea zi – Vineri – numită şi „Paștile Crucii”, este cu adevãrat începutul Paştelui (Trecere), iar Sâmbăta este ziua în care tristeţea este transformatã în bucurie prin omorârea morții. Iatã-ne ajunşi la ultima treaptã a urcuşului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în fatã: Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea Mare.
Drumul Crucii – Via Dolorosa – include în traseul Său în 14 opriri legate de Patimile Domnului. Primele două dintre ele se află pe teritoriul Pretoriului (Fortăreaţa Antonia), următoarele şapte – în oraş, iar celelalte – pe teritoriul Bisericii Sfântului Mormânt.
Pe lângă dimensiunea teologică a Răstignirii Mântuitorului Hristos, Drumul Crucii are şi o dimensiune cronologică şi topografică. Traseul include în sine toate Patimile lui Iisus în Ierusalim, începând cu arestarea şi terminând cu punerea Lui în Sfântul Mormânt.

1. Fortăreața Antonia este locul condamnării Mântuitorului la moarte.
Fortăreaţa a fost centrul luptelor sporadice între soldaţii romani şi secta fanatică a zeloţilor în anul 66.
O cohortă romană staţiona permanent în fortăreaţă. Când se ivea o dezordine la templu, soldaţii romani coborau de îndată şi restabileau liniştea. Asemenea dezordini se întâmplau des cu ocazia marilor sărbători, în special de sărbătoarea Paştelui, sărbătoare ce amintea de eliberarea de sub stăpânirea egipteană.
Iosif Flaviu ne informează că soldaţii lui Titus au cucerit-o şi au distrus-o până în temelii în timp de 7 zile. Astfel a dispărut pentru totdeauna. Împăratul Adrian a construit poarta orientală a oraşului pe locul fostei fortăreţe, după care a ridicat un arc de triumf cu trei arcade, renumitul „Arc Ecce Homo” de pe „Calea Crucii – Via Dolorosa” (Acesta este Omul de pe Calea Crucii)

2. Punerea Crucii pe umerii Mântuitorului și pornirea spre Golgota
Acest loc a fost numit Biserica biciuirii Mântuitorului – Ierusalim
La intrarea în curtea Mănăstirii catolice a Biciuirii, pe dreapta, se află Biserica Biciuirii, unde, potrivit tradiţiei, Mântuitorul Hristos a primit lovituri de bici.
Biserica se află pe locul Capelei Cruciaţilor transformată de musulmani mai întâi în grajd, apoi în atelier de ţesătorie, în cele din urmă ajungând un morman de ruine.
Frumoasele vitralii redau scene din timpul Pătimirilor Mântuitorului, iar cupola în mozaic reprezintă o coroană de spini. Altarul din dreapta este închinat Sfântului Apostol Pavel, care a fost şi el închis în Fortăreaţa Antonia.
În curtea bisericii este amenajată o mică expoziţie arheologică a Şcolii Biblice Franciscane ce îşi are sediul aici.

3. Prima dintre cele 3 căderi ale Mântuitorului sub povara Crucii
Despre cele trei căderi nu ne vorbesc Evangheliile, ci tradiţia. Tradiţia e confirmată însă de Evanghelia care relatează că soldaţii romani au fost nevoiţi să ia crucea de pe spatele Mântuitorului şi să o pună pe spatele lui Simon din Cirene.
Pe locul unde Mântuitorul a căzut sub povara Crucii pentru întâia oară se află un mic loc de închinare.
Oprirea a treia din Drumul Crucii este marcată de o capelă mică, amenajată între anii 1947-1948.
În preajma aceste capele, în subsolul bisericii armenilor catolici, se află ruinele vechii biserici bizantine de la care au rămas câteva mozaicuri bizantine. Pe locul bisericii bizantine, cruciaţii au construit o altă biserică.

4. Locul întâlnirii Domnului cu Maica Sa pe Drumul Crucii
Locul întâlnirii Domnului cu Maica Sa este a patra oprire de pe Drumul Crucii şi se află pe strada El-Wad, în apropierea celei de-a treia opriri.
În spatele zidurilor acestui loc de pelerinaj se află un altar ce aparţine armenilor. Biserica a fost reconstruită în anul 1881 pe fundaţiile bizantine ale Bisericii „Sfânta Sofia”. Actuala biserică restaurată la sfârşitul secolului trecut este închinată Sfintei Maria a Suspinului. La subsolul noii biserici se păstrează mozaicul numit „sandalele Mariei”.

5. Locul unde a fost ridicată Crucea Domnului de Simon Cirineanul
Cea de-a cincea oprire de pe Drumul Crucii se află la intersecţia cu strada El-Wadi, unde drumul coteşte brusc la dreapta şi apoi continuă cu o serie de trepte.
După tradiţiei, în acest loc, soldaţii romani „au silit pe un trecător, care venea din ţarină, pe Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf, ca să ducă crucea Lui” (Marcu 15, 21). Locul este marcat de o capelă franciscană ridicată întâia dată în 1229 şi refăcută în 1895.
„Au obligat un trecător, un om care venea de la câmp, şi anume pe Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru şi al lui Rufus, să ducă crucea lui Isus.” – Ev. Marcu 15, 21
Tradiția spune că atunci când Domnul, sub povara Crucii, S-a sprijinit în acel loc, urma palmei Lui s-a imprimat în piatră. Astfel, în zid se păstrează până astăzi această piatră atinsă de Mântuitorul. Episodul este amintit de inscripţia de deasupra intrării în capela franciscană.

6. Locul întâlnirii Domnului cu Sfânta Veronica
Locul întâlnirii Domnului cu Sfânta Veronica pe Drumul Crucii este marcat de o biserică închinată Sfintei Mahrame. Biserica a fost înălţată în anul 1895 pe fundaţii bizantine şi aparţine melchiţilor greco-catolicilor. De-a dreapta intrării în biserică se află un stâlp din piatră, încastrat în zid, pe care este inscripţionat numele celei de-a şasea opriri de pe Drumul Crucii.
Pornind de la versetul din Evanghelia după Luca 23, 27, tradiţia vorbește despre locul Întâlnirii Domnului cu Veronica, tânăra care, plină de compasiune pentru Iisus, a ieşit din casă şi I-a şters Faţa plină de sânge cu o mahramă. Ca răsplată pentru curajul şi nobleţea ei sufletească, Mântuitorul a răsplătit-o, dăruindu-i imaginea Chipului Său imprimată în ţesătură.
Cele mai vechi informaţii despre această relicvă sunt cuprinse în cartea apocrifă Faptele lui Pilat, din secolul al VI-lea. Studii recente acreditează ipoteza că mahrama Veronicăi se păstrează astăzi în sanctuarul călugărilor capucini din Manoppello, de lângă Pescara, din Italia. Este o pânză din lână albă, transparentă, de 17/24 cm, care, pe măsură ce te apropii de ea, se colorează din ce în ce mai mult până ce se conturează chipul unui om suferind.

7. A doua cădere a Mântuitorului sub povara Crucii
Cea de-a şaptea oprire de pe Drumul Crucii este marcat de o capelă franciscană zidită în anul 1875.
Capela se află la întâlnirea străzii Via Dolorosa cu strada ce vine de la Poarta Damascului şi se îndreaptă spre centrul comercial Khan ez-Zeit. În timpul Pătimirilor Mântuitorului, aici se găsea poarta cea veche a cetății, pomenită de Neemia, numită „poarta judecății”, deoarece prin ea erau scoși din cetate cei condamnați la moarte.
În capela franciscană se păstrează doar o coloană din vechea poartă, iar restul se află expusă la Misiunea ortodoxă rusă „Sfântul Alexandru Nevski” din apropierea Bisericii Sfântului Mormânt.

8. Întâlnirea Mântuitorului cu femeile mironosițe
A opta oprire pe Drumul Crucii este la întâlnirea Domnului cu femeile mironosiţe, relatată de Sf. Ev. Luca:
„Iar după El venea mulţime multă de popor şi de femei, care se băteau în piept şi Îl plângeau. Şi întorcându-Se către ele, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri. Căci, iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n-au născut şi sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi; şi dealurilor: Acoperiţi-ne. Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?” – Ev. Luca 23, 27-31
Astăzi, în acest loc se află Mănăstirea Ortodoxă „Sfântul Haralambie”. În zidul bisericii „Sfântul Haralambie” sunt sculptate în piatră o cruce şi inscripţia:
„IS.HS.NI.KA – Iisus Hristos Nazarineanu, Biruitorul”, spre amintirea cuvintelor Mântuitorului.

9. A treia cădere a Mântuitorului sub povara Crucii
Fără un fundament biblic, tradiția pioasă a celei de-a treia căderi a Mântuitorului sub povara Crucii a pornit din secolul al XVI-lea, când locul de închinare a fost stabilit ca fiind în curtea Bisericii Sfântului Mormânt.
Astăzi, cea de-a noua oprire de pe Drumul Crucii este marcată de o coloană din piatră, ce se găsește lângă intrarea în Mănăstirea Sfântul Antonie a comunităţilor copte, respectiv etiopiene. Cele două mănăstiri formează acoperișul paraclisului Sfintei Elena din ansamblul Bisericii Sfântului Mormânt.
În drum spre biserica Sfântului Mormânt, unde se află ultimele cinci opriri, pelerinii trec prin capela etiopiană închinată prorocului Avraam.

10. Altarul dezbrăcării Mântuitorului de haine pe Golgota
„Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncând sorţi pentru ele, care ce să ia” – Marcu 15, 24, Ioan: 19-40
La intrarea în Biserica Sfântului Mormânt, în dreapta, se află câteva trepte care duc către Golgota – locul unde Domnul Hristos a fost răstignit. Pe Golgota, în partea dreaptă, se află altarul de pe locul unde Domnul Hristos a fost dezbrăcat de hainele Sale înainte răstignirii şi paraclisul Răstignirii Domnului din partea dreaptă.
Deasupra primului altar se află un mozaic ce reprezintă pironirea Mântuitorului pe cruce.

11. Pironirea Mântuitorului pe Cruce (Marcu 15, 22-32).
22. Și au adus pe Isus la locul numit Golgota, care tălmăcit înseamna: „Locul Căpățînii”.
23. I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat.
24. După ce L-au răstignit, I-au împărțit hainele între ei trăgând la sorți, ca să știe ce să ia fiecare.
25. Când L-au răstignit, era ceasul al treilea. Deasupra Lui era scrisa vina Lui: „Împăratul iudeilor.”
26. Împreuna cu El au răstignit doi tâlhari, unul la dreapta, și altul la stânga Lui.
27. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Afost pus în numărul celor fărădelege.”
28. Trecătorii își băteau joc de El, dădeau din cap și ziceau: „Tu, care strici Templul și-l zidești la loc în trei zile, (30.) mântuiește-Te pe Tine însuți și coboară-Te de pe cruce!”
31. Tot astfel și preoții cei mai de seama, împreună cu cărturarii, își bateau joc de El, între ei si ziceau: „Pe alții i-a mântuit, și pe Sine însuși nu Se poate mântui!
32. Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, ca sa vedem și sa credem!” Cei răstigniți împreună cu El, de asemenea, își bateau joc de El.”

12. Golgota – Locul răstignirii Mântuitorului
La intrarea în Biserica Sfântului Mormânt se găseşte locul răstignirii Mântuitorului, ce se numeşte în aramaică Golgota, în traducere Craniu sau Căpăţână – Matei 27, 33; Marcu 15, 22; Luca 23, 33.
„Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga.” – Luca 23, 33
În ceea ce priveşte originea numelui de Golgota, se presupune că vine de la craniile celor răstigniţi aici, fiind vorba de locul unde se petreceau execuţiile publice, sau de la craniul lui Adam înmormântat aici, sau de la forma terenului care amintea de craniul unui om.
Golgota nu are astăzi mai mult de 5 metri înălţime de la nivelul pardoselii bazilicii. Ultimele săpături arheologice făcute în perimetrul bazilicii Sfântului Mormânt, între 1960-1970, au dus la concluzia că zona a fost o imensă carieră de piatră, exploatată timp de mai multe secole atunci când la Ierusalim se construiau noi cartiere.
După ridicarea Bisericii Sfântului Mormânt de către Sfânta Împărăteasă Elena, pe Golgota s-au construit un altar şi o cruce în care s-a încastrat un fragment din Crucea pe care a fost răstignit Hristos, dăruit de împăratul Teodosie al II-lea în anul 428.
Astăzi, paraclisul Răstignirii Domnului se află la intrarea în Biserica Sfântului Mormânt, în dreapta. Un disc de argint aflat sub altar indică locul unde a fost înfiptă Crucea Mântuitorului. Impresionant de multe candele şi icoane străjuiesc acest loc sfânt.

13. Piatra Ungerii Mântuitorului pentru punerea Trupului în Mormântul Sfânt – Matei 27, 57-61
Matei 27, 57-61
În Biserica Sfântului Mormânt, la poalele Golgotei, între uşa de la intrare şi corul grecilor, poate fi văzută o lespede dreptunghiulară de piatră de culoare roşiatică, deasupra căreia atârnă opt candele mari. După tradiţie, acesta este locul unde Trupul Mântuitorului a fost uns cu miresme, înainte de a fi coborât în Mormânt (Luca 24, 1-7)
„„În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, și altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineața și au adus miresmele pe care le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat înăuntru și n-au găsit trupul Domnului Isus. Fiindcă nu știau ce sa creadă, iată că li s-au arătat doi bărbați, îmbrăcați în haine strălucitoare. Îngrozite, femeile și-au plecat fetele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutați între cei morti pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceți-va aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea ca: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor, să fie răstignit, și a treia zi să învie.” – Luca 24, 1-7

Informaţii despre ungerea şi îmbălsămarea trupului Mântuitorului Hristos după coborârea de pe Cruce găsim în Evanghelia după Ioan:
„După acestea, Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice Trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci, a venit şi a ridicat Trupul Lui. Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe. Au luat deci Trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei” – Ev. Ioan 19, 38-40
După tradiţie, un fragment din piatra originala a fost trimis la Efes şi apoi la Constantinopol, unde împăratul Manuil I Comnenul (1143-1180) l-a aşezat alături de monumentul său funerar de la Mănăstirea Pantocrator. Apoi Piatra Ungerii apare menţionată în perioada cruciadelor.
Până în secolul XIX, peste Piatra Ungerii se înălţa un paraclis, însă a fost îndepărtat în urma incendiului din anul 1808. Tot atunci a fost aşezată actuala piatră roşiatica, iar în spatele Pietrei a fost adăugat un perete de sprijin pentru arcul de deasupra, slăbit în urma incendiului. În anul 1993, peretele a fost împodobit cu un deosebit mozaic de mari dimensiuni ce înfăţişează coborârea lui Iisus de pe Cruce, aşezarea pe lespedea de piatră, pentru ungerea cu miresme, înfăşurarea în giulgiu şi aşezarea Sa în mormântul din grădină.
Drepturile asupra Pietrei Ungerii aparţin tuturor celor trei confesiuni, ortodocşilor, catolicilor şi armenilor. Acest lucru este confirmat şi de prezenţa celor şase sfeşnice aflate de fiecare parte a ei, dar şi a celor şase candele care aparţin, câte două, comunităţilor respective.
În Vinerea Mare, la slujba Prohodului, soborul preoţilor în frunte cu Patriarhul Ierusalimului porneşte din faţa Sfântului Mormânt, înconjoară baldachinul Sfântului Mormânt, urcă la Golgota, unde se închină, înconjoară Biserica Învierii şi, când se termină de cântat starea întâi a Prohodului, soborul se opreşte la Piatra Ungerii. Aici se aşterne pe piatră Sfântul Epitaf, se cădeşte, se zice ectenia mică şi se începe, în aceeaşi ordine, starea a doua a Prohodului. Apoi, se reia procesiunea amintită. La fiecare sfârşit de stare se pune Sfântul Epitaf pe Piatra Ungerii, cădindu-se şi rostindu-se ectenia. După terminarea Prohodului, slujitorii se aşază în faţa Sfântului Mormânt şi continuă slujba Utreniei, după rânduială.
Deoarece mulţi pelerini varsă pe această piatră untdelemn de măsline, miruri şi arome curate, făcând pomenire de ungerea Trupului lui Iisus, această Piatră răspândeşte întotdeauna o bună mireasmă.

14. Mormântul Sfânt al Mântuitorului
V. Sfântul Mormânt se află în partea de vest a Bisericii Sfântului Mormânt, în mijlocul rotondei. Sub centrul acestei cupole se afla „cuvuclionul”, cu forma unui mormânt ebraic vechi. (Luca 24, 1-7)
Pentru ce căutați între cei morti pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceți-va aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea ca: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor, să fie răstignit, și a treia zi să învie.” – Luca 24, 1-7
Sfântul Mormânt are formă dreptunghiulară şi e împărţit în două. Prima parte corespunde vestibulului mormântului. În centru, pe un piedestal de marmură, se poate vedea un fragment din stânca mormântului Mântuitorului. Acest vestibul se mai numeşte şi Paraclisul Îngerului, amintind de vestea cea mare pe care îngerul Domnului, şezând pe o piatră, a dat-o femeilor sfinte în dimineaţa Învierii (Matei 28, 1-6)
„După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a saptamâni (Duminica), au venit Maria Magdalena și cealaltă Marie, ca să vadă mormântul. Și iată s-a făcut cutremur mare, ca ingerul Domnului, coborând din cer și venind, a prăvălit piatra și sedea deasupra ei. Și înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.
Și de frica lui s-au cutremurat cei ce pazeau și s-au făcut ca morți. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu va temeți, că știu că pe Iisus cel răstignit Îl căutați. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniți de vedeți locul unde a zăcut.” – Matei 28, 1-6

Dintre cele patru rânduri de candele de la intrare, rândul de sus aparţine catolicilor, următoarele două rânduri grecilor, iar ultimul de jos armenilor. Comunităţile coproprietare îşi împart de asemenea cele 12 sfeşnice uriaşe de la intrarea mormântului împreună cu instrumentele de stins lumina care se sprijină de ele. Candelele care atârnă în interiorul Sfântului Mormânt sunt, de asemenea, precis împărţite cu deosebirea că aici printre proprietari se numără şi copţii.
Toate cele trei comunităţi principale slujesc în interiorul Sfântului Mormânt:
– grecii încep slujba religioasă la ora 1 la piatra din mijlocul vestibulului;
– la 2:30 vine rândul armenilor;
– catolicii au program de la 4 la 7.

Rugăciunea de Vineri

– Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.
– Mă rog, însă, măreției Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea.
– Întărește-mă, o, Doamne, ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta, ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir ce stăteau lângă Crucea Ta.
– Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşază împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti. Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa:
– Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!
– Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului.
– Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.
– Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.
– O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!
– Și fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă.
– De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc că neputincios sunt de nu mă vei întări, orb de nu mă vei lumina, legat de nu mă vei dezlega, fricos de nu mă vei face îndrăzneţ, pierdut de nu mă vei cerca, sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin!

Sursa: doxologia.ro