duminică, 7 aprilie 2024

Acatistul Sfintei Cruci

 

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist


De este preot, ziceBinecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Aminiar de este diacon, monah sau mirean, zicePentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condac 1

O, de trei ori fericită și Preacinstită Cruce, ție ne închinăm credincioșii și te mărim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta înălțare; ci ca o pavăză și armă nebiruită, ocrotește și acoperă cu darul tău pe cei ce cântă: Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Icos 1

Îngerii din cer, în chip nevăzut, înconjoară cu frică Crucea cea de viață purtătoare și, văzând-o că dă credincioșilor acum har de lumină dătător, cu strălucire, se spăimântează și stau zicând către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a lumii;
Bucură-te, slava Bisericii;
Bucură-te, că izvorăști tămăduiri cu îndestulare;
Bucură-te, că luminezi marginile lumii;
Bucură-te, lemn de viață mirositor și vistieria minunilor;
Bucură-te, preafericită și de daruri dătătoare;
Bucură-te, că ești dumnezeiesc așternut picioarelor;
Bucură-te, că te-ai așezat spre închinarea tuturor;
Bucură-te, pahar plin de curată băutură;
Bucură-te, luminător al strălucirii celei de sus;
Bucură-te, prin care se binecuvintează zidirea;
Bucură-te, prin care este închinat Ziditorul;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 2

Văzându-se Elena pe sineși întru dorire, a zis împăratului cu îndrăznire: „Lucrul cel preadorit sufletului tău se arată prea de bucurie osârdiei mele”. Căutând însă arma cea biruitoare pentru tine, precum zici, cântă: Aliluia!

Icos 2

Cunoștința cea necunoscută mai înainte împărăteasa cunoscând-o, a strigat către cei ce slujeau: „Din sânurile pământului siliți-vă în grabă a afla și Crucea a mi-o da”, către care privind cu frică a zis, cântând așa:
Bucură-te, semnul adevăratei bucurii;
Bucură-te, izbăvirea vechiului blestem;
Bucură-te, comoară, pentru zavistie în pământ ascunsă;
Bucură-te, ceea ce te-ai arătat cu stele închipuită;
Bucură-te, Cinstită Cruce cu împătrite raze în chipul focului;
Bucură-te, scară pe înălțime rezemată, mai înainte oarecând arătată;
Bucură-te, lumina îngerilor cea cu alinare închipuită;
Bucură-te, rana demonilor cea mult suspinată;
Bucură-te, odor veselitor al Cuvântului;
Bucură-te, stingătoarea focului rătăcirii;
Bucură-te, Cinstită Cruce, apărătoare a deznădăjduiților;
Bucură-te, tare apărătoare a celor ce bine călătoresc;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 3

Puterea Lemnului s-a arătat atunci, spre adevărata încredințare a tuturor, și pe cea fără de glas și moartă spre viață a sculat-o. Înfricoșătoare privire celor ce vor a culege mântuire, când cântă așa: Aliluia!

Icos 3

Având Elena arma cea nebiruită, a alergat către fiul său, iar el, săltând îndată, Crucea cea prea mare cunoscând-o, se bucura, și cu săltările ca și cu niște cântări, zicea către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, vasul luminii;
Bucură-te, Cinstită Cruce, vistierul vieții;
Bucură-te, dătătoarea darurilor Duhului;
Bucură-te, limanul cel neînviforat al celor ce călătoresc pe mare;
Bucură-te, masă care ții ca pe o Jertfă pe Hristos;
Bucură-te, viță ce porți Strugurele cel copt care dă vinul cel tainic;
Bucură-te, că păzești sceptrele împăraților;
Bucură-te, că zdrobești capetele balaurilor;
Bucură-te, strălucită cunoștință a credinței;
Bucură-te, păzitoarea a toată lumea;
Bucură-te, binecuvântarea lui Dumnezeu către muritori;
Bucură-te, mijlocirea către Dumnezeu a celor muritori;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 4

Dumnezeiasca râvnă întru sineși luând Elena, cu osârdie a căutat și a aflat Crucea care în pământ era ascunsă și pe cer împăratului se arătase, pe care lăudând-o a zis: Aliluia!

Icos 4

În chipul soarelui s-a arătat Crucea în lume, și toți de luminare umplându-se, și ca spre o stea alergând, o văd pe aceasta ca pe o pricinuitoare de bunătăți, în mâinile cele sfinte, înălțată, pe care lăudând-o au zis:
Bucură-te, raza Soarelui celui gândit;
Bucură-te, izvorul Mirului celui nedeșertat;
Bucură-te, chemarea lui Adam și a Evei;
Bucură-te, omorârea stăpânitorilor iadului;
Bucură-te, că înălțându-te, împreună acum, pe noi ne înalți;
Bucură-te, că închinându-te, pe suflete le sfințești;
Bucură-te, lauda apostolilor cea în lume propovăduită;
Bucură-te, tăria nevoitorilor cea preaiubită;
Bucură-te, Cinstită Cruce, mustrarea evreilor;
Bucură-te, lauda credincioșilor;
Bucură-te, prin care s-a surpat iadul;
Bucură-te, prin care a răsărit Darul;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 5

Lemnul cel de Dumnezeu dăruit privindu-l toți, la acoperământul lui acum să alergăm, și ca pe o armă ținându-l, printr-însul să biruim taberele vrăjmașilor și, pipăind pe Cel nepipăit, cu bucurie să cântăm Lui: Aliluia!

Icos 5

Văzut-a lumină din cer marele Constantin, arătându-se semnul Crucii cu stele, întru care și biruind mulțimea vrăjmașilor, s-a sârguit de a descoperit lemnul Crucii și a zis către dânsul unele ca acestea:
Bucură-te, marginea sfatului celui negrăit;
Bucură-te, tăria poporului celui binecuvântat;
Bucură-te, cel ce înfrângi taberele vrăjmașilor;
Bucură-te, cel ce arzi cu văpaia pe demoni;
Bucură-te, sceptrul ceresc al împărăteștii oști;
Bucură-te, armă nebiruită a iubitoarei de Hristos oști;
Bucură-te, ceea ce dobori sprânceana barbarilor;
Bucură-te, ceea ce ocârmuiești sufletele oamenilor;
Bucură-te, izbăvitoarea multor răutăți;
Bucură-te, dăruitoarea multor bunătăți;
Bucură-te, prin care saltă purtătorii de Hristos;
Bucură-te, prin care iudeii se tânguiesc;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 6

Scară până la cer s-a făcut Crucea Domnului, pe toți suindu-i de la pământ către înălțimea cerului, ca să locuiască împreună și totdeauna cu cetele îngerilor, lăsând pe cele ce sunt acum ca pe cele ce nu sunt și știind ei a cânta: Aliluia!

Icos 6

Lumină, Mântuitorule, strălucind peste toți cei din iad, ai luminat pe cei ce zăceau jos, iar portarii iadului, nesuferind raza Ta, ca niște morți au căzut, și cei ce s-au izbăvit de dânșii, acum, văzând Crucea, cântă așa:
Bucură-te, învierea celor omorâți;
Bucură-te, izbăvirea celor ce se tânguiesc;
Bucură-te, deșertarea vistieriilor iadului;
Bucură-te, câștigarea desfătării raiului;
Bucură-te, toiag care ai afundat oastea egipteană;
Bucură-te, că iarăși pe poporul israelitean l-ai adăpat;
Bucură-te, lemn însuflețit, a tâlharului mântuire;
Bucură-te, trandafir bine mirositor, a binecredincioșilor mireasmă;
Bucură-te, hrana celor ce flămânzesc întru Duhul;
Bucură-te, pecetea pe care oamenii au luat-o;
Bucură-te, Cinstită Cruce, ușa tainelor;
Bucură-te, prin care se revarsă râuri dumnezeiești;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 7

Moise, voind a izbăvi din stricăciune preamult truditul neam, te-ai dat lui ca un toiag, dar te-ai arătat lui și semn dumnezeiesc. Pentru aceea s-a înspăimântat, Cruce Cinstită, de tăria ta, cântând: Aliluia!

Icos 7

Cel ce de demult a dat lege văzătorului de Dumnezeu în Sinai, de voie pe Cruce S-a pironit pentru cei fără de lege, de bărbații cei fără de lege și blestemul cel vechi al legii l-a dezlegat, ca puterea Crucii văzând-o, toți acum să cânte:
Bucură-te, ridicarea celor căzuți;
Bucură-te, îndreptarea celor robiți de patimile lumești;
Bucură-te, înnoirea Învierii lui Hristos;
Bucură-te, dumnezeiască desfătare a monahilor;
Bucură-te, copac bine înfrunzit sub care se adăpostesc credincioșii;
Bucură-te, Lemn de prooroci vestit a fi pe pământ sădit;
Bucură-te, ajutorul împărăției împotriva vrăjmașilor;
Bucură-te, apărare tare a cetății;
Bucură-te, a Dreptului Judecător arătare;
Bucură-te, a greșiților osândire;
Bucură-te, Cinstită Cruce, sprijinirea sărmanilor;
Bucură-te, Cinstită Cruce, îmbogățirea săracilor;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 8

Străină minune văzând, nouă viață să viețuim, mintea la cer înălțând-o, că pentru aceasta Hristos pe Cruce S-a pironit și cu trupul a pătimit, vrând a-i ridica spre El pe cei ce cântă Lui: Aliluia!

Icos 8

Tot a venit din înălțime, avându-și Dumnezeirea, singur Cuvântul cel mai înainte de veacuri și născându-Se din Fecioară Maică și lumii arătându-Se om smerit și Crucea primind, a făcut vii pe cei ce cântă Lui:
Bucură-te, Cinstită Cruce, arma păcii;
Bucură-te, semnul călătorilor;
Bucură-te, înțelepciunea și întărirea celor ce se mântuiesc;
Bucură-te, nebunia și sfărâmarea celor ce prigonesc;
Bucură-te, sad bine rodit, nemuritor și de viață purtător;
Bucură-te, floare, care ai înflorit mântuirea noastră;
Bucură-te, că unești pe cele de pe pământ cu cele de sus;
Bucură-te, că luminezi inimile celor de jos;
Bucură-te, prin care stricăciunea s-a stricat;
Bucură-te, prin care mâhnirea s-a pierdut;
Bucură-te, bogăția bunătăților celor înmiite;
Bucură-te, lauda credincioșilor cea de mii de ori numită;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 9

A căzut tabăra demonilor cea cu tot felul de săgeți întrarmată și neamul evreilor s-a rușinat, văzând ei că, de către toți, cu dor Crucea este închinată și că de-a pururea izvorăște tămăduiri celor ce cântă: Aliluia!

Icos 9

Râurile cugetelor celor de rea-credință s-au oprit, fiind pironit pe lemn Tu, Hristoase; căci, cu adevărat, nu se pricep cum și cruce ai suferit și de stricăciune ai scăpat, iar noi, Învierea slăvind-o, cântăm:
Bucură-te, înălțimea înțelepciunii lui Dumnezeu;
Bucură-te, adâncimea Proniei Lui;
Bucură-te, necunoștința necuvântătorilor bârfitori;
Bucură-te, pierderea nebunilor în stele cititori;
Bucură-te, că arăți Învierea lui Hristos;
Bucură-te, că pătimirile Lui le înnoiești;
Bucură-te, ceea ce călcarea de poruncă a celor dintâi zidiți ai dezlegat-o;
Bucură-te, ceea ce intrările Raiului le-ai deschis;
Bucură-te, Cinstită Cruce, cea de toți cei dreptcredincioși cinstită;
Bucură-te, a neamurilor celor necredincioase potrivnică;
Bucură-te, Cinstită Cruce, doctorul celor ce bolesc;
Bucură-te, de-a pururea ajutătoare a celor ce se roagă ție;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 10

Lumea vrând a o mântui, Împodobitorul lumii la dânsa S-a pogorât în chip de negrăit și, întrupat fiind, Crucea a suferit, și pentru noi pe toate ca noi le primește. Pentru aceea, și izbăvindu-ne pe noi, de la toți aude: Aliluia!

Icos 10

Zid nebiruit și dumnezeiesc al lumii te înțelegem, o, purtătoare de viață Cruce, că Făcătorul cerului și al pământului pe tine gătindu-te, își întinde mâinile – străină auzire – și pe toți învață a cânta:
Bucură-te, temeiul dreptei credințe;
Bucură-te, biruința creștinilor;
Bucură-te, că pe Amalec cel gândit l-ai înfrânt;
Bucură-te, că de mâinile lui Iacov mai înainte te-ai închipuit;
Bucură-te, că tu umbrele cele prea vechi le-ai înnoit;
Bucură-te, că tu cuvintele cele de prooroci vestite le-ai împlinit;
Bucură-te, că ai purtat pe Mântuitorul tuturor;
Bucură-te, că ai stricat pe stricătorul sufletelor;
Bucură-te, prin care cu îngerii ne-am unit;
Bucură-te, prin care cu lumina ne-am strălucit;
Bucură-te, că cinstindu-te, ție ne închinăm;
Bucură-te, că strigând ție glăsuim;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 11

Cântarea toată se micșorează, vrând a lăuda mulțimea minunilor tale, fiindcă de-ți vom aduce ție, o, preacinstită Cruce, mulțime de laude, nimic vrednic nu împlinim, față de cele ce ai dat nouă, dar cântăm: Aliluia!

Icos 11

Strălucire de lumină dătătoare, celor ce sunt întru întuneric se dăruiește Crucea aceasta de viață dătătoare. Că lumina cea nematerialnică a primit-o și spre cunoștință dumnezeiască pe toți povățuiește și, înălțându-se acum, mintea noastră o înalță a cânta acestea:
Bucură-te, luminător ce te arăți celor ce sunt întru întuneric;
Bucură-te, stea care luminezi lumea;
Bucură-te, fulger care orbești pe ucigașii lui Hristos;
Bucură-te, trăsnet care slăbești pe cei necredincioși;
Bucură-te, că ai strălucit cetele dreptmăritorilor;
Bucură-te, că ai risipit templele idolilor;
Bucură-te, cea al cărei chip din cer s-a arătat;
Bucură-te, cea al cărei dar vicleșugurile le-a gonit;
Bucură-te, ceea ce însemnezi omorârea trupului;
Bucură-te, ceea ce omori pornirea patimilor;
Bucură-te, Lemn pe care Hristos S-a răstignit;
Bucură-te, Lemn prin care toată lumea s-a mântuit;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 12

Har voind Hristos a da oamenilor, mâinile pe lemn Își întinde și neamurile toate împreună le cheamă, și Împărăția cerurilor o dă tuturor celor ce cu vrednicie și cu credință cântă cântare: Aliluia!

Icos 12

Cântând cântarea ta, te lăudăm cu dor pe tine, Lemnul Domnului, ca pe un însuflețit. Că pe tine pironindu-Se cu trupul Cel ce stăpânește peste puterile cele de sus, ne-a sfințit, ne-a mărit și ne-a învățat a zice acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, arma cea înțelegătoare;
Bucură-te, sfântă privire a sfinților;
Bucură-te, înainte-propovăduirea proorocilor și a drepților;
Bucură-te, purtătoare de lumină, meșteșugire a lui Hristos;
Bucură-te, frumusețea și cununa dreptcredincioșilor cârmuitori;
Bucură-te, stăpânirea și întărirea cuvioșilor preoți;
Bucură-te, podoaba cea prealăudată a adevărului;
Bucură-te, începutul cel preabun al mântuirii;
Bucură-te, strălucirea cea luminată a tuturor;
Bucură-te, izgonirea agarenilor;
Bucură-te, făclie a luminii celei nestricate;
Bucură-te, veselia sufletului meu;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 13

O, întru tot cântat Lemn pe care a fost răstignit Hristos, Cuvântul cel mai sfânt decât toți sfinții, primind rugăciunile noastre, de toată primejdia pe toți izbăvește-ne și de chinurile veșnice scapă pe cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori)


Apoi se zice iarăși Icosul întâi: Îngerii din cer... și Condacul întâi: O, de trei ori fericită...

Icos 1

Îngerii din cer, în chip nevăzut, înconjoară cu frică Crucea cea de viață purtătoare și, văzând-o că dă credincioșilor acum har de lumină dătător, cu strălucire, se spăimântează și stau zicând către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a lumii;
Bucură-te, slava Bisericii;
Bucură-te, că izvorăști tămăduiri cu îndestulare;
Bucură-te, că luminezi marginile lumii;
Bucură-te, lemn de viață mirositor și vistieria minunilor;
Bucură-te, preafericită și de daruri dătătoare;
Bucură-te, că ești dumnezeiesc așternut picioarelor;
Bucură-te, că te-ai așezat spre închinarea tuturor;
Bucură-te, pahar plin de curată băutură;
Bucură-te, luminător al strălucirii celei de sus;
Bucură-te, prin care se binecuvintează zidirea;
Bucură-te, prin care este închinat Ziditorul;
Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

Condac 1

O, de trei ori fericită și Preacinstită Cruce, ție ne închinăm credincioșii și te mărim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta înălțare; ci ca o pavăză și armă nebiruită, ocrotește și acoperă cu darul tău pe cei ce cântă: Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!

După aceea se citește această

Rugăciune către Domnul Hristos

Doamne Iisuse Hristoase, dulce Mântuitorul sufletelor noastre, mărturisim înaintea Ta, întru această zi a răstignirii Tale, în care ai pătimit și ai primit moarte pe Cruce pentru păcatele noastre, că noi suntem cei ce Te-am răstignit cu păcatele noastre cele multe și cu fărădelegile noastre cele rele. De aceea, ne rugăm bunătății Tale celei nemărginite să ne faci și pe noi părtași sfintelor Tale Patimi, cinstitelor răni și morții Tale celei de viață făcătoare, pentru ca să ne învrednicim, prin darul Tău, să câștigăm și noi asemenea Ție, pentru dragostea Ta, precum Tu, Cel Milostiv, le-ai răbdat pentru mântuirea noastră, întărindu-ne pururea cu aceeași putere și răbdare ce ai avut când Te-au răstignit nemulțumitorii evrei.

Și ne înviază simțirile noastre cele sufletești, ca să cunoaștem moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut și zidirile cele neînsuflețite, care s-au mișcat la răstignirea Ta, cum Te-a cunoscut tâlharul cel credincios și, rugându-Ți-se, l-ai primit în Rai. De aceea întărește-ne, Doamne, ca să putem ridica cu bucurie, de astăzi înainte, Crucea Ta cu deplină pocăință. Întristarea morții Tale să o simțim, precum au simțit-o Preasfânta Ta Maică, ucenicii Tăi și mironosițele femei.

Dă-ne, Doamne, și nouă, darul Tău, precum ai dat atunci tâlharului celui rău, și iartă păcatele noastre pentru sfintele Tale Patimi, și ne primește prin pocăință împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu și Ziditor ce ne ești. Asemenea fă cu toți creștinii, vii și morți, precum se roagă Ție, în toate zilele, Sfânta Biserică și le iartă lor toate păcatele și-i învrednicește pe ei de Împărăția Ta ca să vadă lumina Ta și să mărească slava Ta. Ne închinăm Crucii Tale, Hristoase, și zicem către dânsa: mărire ei pentru dragostea Ta.

Bucură-te, Preacinstită Cruce a lui Hristos, că prin tine s-a mântuit lumea, ridicând asupra ta pe Iisus țintuit. Bucură-te, pom preamărit, pentru că Tu ai ținut Rodul vieții Ce ne-a mântuit din moartea păcatului.

Bucură-te, toiagul cel tare care ai sfărâmat ușile iadului. Bucură-te, cheia împărătească ce ai deschis ușa Raiului. Ne bucurăm și noi pentru că vedem pe vrăjmașii Tăi surpați jos, iar pe prietenii Tăi împărățind în ceruri, pe vrăjmașii Tăi biruiți de puterea Ta, iar pe creștinii ce Ți se închină, înarmați cu puterea Ta. O, Răstignitul meu Hristoase, câte ai pătimit pentru noi, câte răni, câte scuipări, câte batjocuri și câtă necinste ai răbdat pentru păcatele noastre, pentru ca să ne dai pildă de adevărată răbdare! De aceea, cum putem noi să fugim de Cruce, văzând pe Hristos că este ridicat pe ea? Cum să ne pară grele chinurile, văzând pe Stăpânul nostru că le iubește și le cere și le socotește Lui de mare cinste? Rușine ne este, cu adevărat, de ne vom întrista de relele ce ne pricinuiesc oamenii sau de ispitele ce ni le aduc diavolii, trupul și gândurile noastre cele rele, sau pentru sărăcia și bolile ce ne vin din voia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, deoarece acestea toate le trimite pentru ca să ne apropie mai mult de El, pentru ca să-L slăvim și să ne pedepsim în această viață pentru binele nostru, pentru ca să ne odihnim cu mai multă mărire întru Împărăția Lui cea veșnică. Și, de vreme ce este așa, înmulțește-ne, Doamne, ostenelile, ispitele și durerile, dar să ne înmulțești împreună și să ne prisosești și răbdarea și puterea, ca să putem răbda toate câte ni s-ar întâmpla. Pentru că recunoaștem că suntem neputincioși de nu ne vei întări, orbi de nu ne vei lumina, legați de nu ne vei dezlega, fricoși de nu ne vei face îndrăzneți, răi de nu ne vei preface în buni, pierduți de nu ne vei ierta, robi de nu ne vei răscumpăra cu bogata și dumnezeiasca Ta putere și cu darul Sfintei Tale Cruci, căreia ne închinăm și o mărim, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu cât sufletul se liniștește mai mult, cu atât mai multe taine cerești îi sunt dezvăluite.




 "Cu cât sufletul se liniștește mai mult, cu atât mai multe taine cerești îi sunt dezvăluite.
 Pentru că toate tainele a tot ceea ce ne înconjoară sunt dezvăluite celor blânzi, el înțelege totul cu înțelegere duhovnicească.
El înțelege acest lucru mult mai profund decât cei care au studiat înțelepciunea acestei lumi ani de zile.
Pentru că există o taină în Dumnezeu și până când El nu este eliberat de înțelepciunea acestei lumi, oamenii nu pot coborî în adâncul înțelepciunii.”

Starețul Tadei de la Vitovnita

Binecuvântat și binecuvântat de Dumnezeu - Evanghelia


 Vrei sa fii binecuvântat de Dumnezeu, atunci încrede-te in El, orice se va întâmpla in viața ta ! Domnul cu voi !

Să fii binecuvântat în casa ta şi la locul tău de muncă!
Domnul să te facă învingător în toate clipele tale grele!
Tot ce faci să fie binecuvântat şi pe orice vei pune mâna, să prospere!
Tot ce începi să duci la bun sfârşit şi să-ţi aducă o bună răsplata!
Oriunde vei merge şi de oriunde vei veni, binecuvântarea să fie cu tine!
Să ai mereu biruinţă asupra vrăşmaşilor tăi, oricare ar fi ei
(boala, lipsa, îngrijorarea, tristeţea, teama, durerea, răutatea, singuratatea...)
Domnul ţi-a dat odihnă din toate părţile.
Pacea Lui care întrece orice închipuire, iţi păzeşte mintea şi inima în Isus Hristos!
Din toate bunătaţile să ai la vremea potrivită, din belşug.
Să poţi da cu mână largă şi bucurie şi celor care duc lipsă.
Să dai cu împrumut, dar să nu iei niciodată.
Domnul să te facă să fii cap şi nu coadă, totdeauna sus şi niciodată jos.
În fiecare seară să pui capul liniştit pe pernă şi să adormi mulţumind Domnului pentru ziua care s-a isprăvit.
Să aştepţi doar lucruri bune de la Dumnezeul tău.
Teama şi îngrijorarea să nu-ţi fie niciodată tovarăşi.
Încrederea ta să fie nestrămutată în bunătatea şi dragostea Domnului pentru tine.
Nici o armă ridicată împotriva ta să nu aibă putere.
Orice limbă care te va judeca să fie osândită.
Căile tale să fie totdeauna drepte şi netede.
Dacă păşeşte pe ele cel ce şchiopătează să nu se abată de la ele ci mai degrabă să fie vindecat.
Privirea ta să fie totdeauna aţintită spre Cel care poate totul.
Care te-a iubit atât de mult încât a plătit preţul suprem pentru a te răscumpăra. În El toate lucrurile sunt posibile.
Pacea, bucuria, nădejdea, dragostea şi credinţa să nu te părăsească niciodată!
Dar pentru voi, care va temeti de numele Meu, va răsări Soarele neprihanirii, și tămăduirea va fi sub aripile Lui;
Maleahi 4.2
„Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţumiri și împlinește-ţi juruinţele făcute Celui Preaînalt! Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!””
‭‭Psalmul‬ ‭50:14-15‬ ‭
„Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăvește, și celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.””
‭‭Psalmul‬ ‭50:23

sâmbătă, 6 aprilie 2024

„Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”.

 "Taci! Nu vorbi mai mult decât e nevoie, nu te contrazice cu nimeni, nu supăra pe nimeni prin ce spui.Fugi de prilejurile de a cădea în păcate, pe cât poţi, fugi de agitaţia, de zgomotul şi de zarva lumii!
Linişteşte-te! Nu te risipi, vrând să faci prea multe, nu îţi pierde pacea sau timpul cu nimicuri. Fă atât cât e nevoie.
Lumea aceasta ne stoarce de putere, ne consumă cu toate problemele ei şi, de multe ori, uităm că nu trăim o mie de ani, uităm că rugăciunea sau relaţia noastră cu Dumnezeu e cea mai importantă!
Avem nevoie de linişte, trebuie să învățăm să mai oprim radioul, tv-ul, telefonul şi să petrecem o clipă de aur nu doar cu noi înșine, dar mai ales cu Hristos!
În linişte, Dumnezeu îţi vorbeşte prin conştiinţa ta, ia aminte la ce îţi spune și cu siguranță n-o să-ți pară rău!”
- Sfantul Paisie Aghioritul

„Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”. Prin aceste cuvinte, Domnul a întărit căsătoria; singura pricină legiuită de despărţire pe care o arată este adulterul. Dar, ce să fac, dacă am neplăceri în căsnicie? Rabdă. Avem în toate împrejurările porunca: „purtaţi-vă poverile unii altora”; cu atât mai mult ar trebui s-o împlinească nişte oameni atât de apropiaţi între ei, cum sunt soţul cu soţia. Nedorinţa de a suferi face ca neplăcerile să pară mai mari decât sunt de fapt, iar fleacurile se îngrămădesc până devin un zid despărţitor.

Dar, mintea pentru ce ne-a fost dată? Pentru a netezi cărarea vieţii. Înţelepciunea înlătură piedicile care apar în cale. Oamenii nu se despart din lipsa înţelepciunii lumeşti, ci mai mult din nedorinţa de a chibzui bine la starea de fapt a lucrurilor şi, încă, în mai mare măsură din lipsa unui alt ţel în viaţă afară de desfătări. Încetează desfătările, oamenii nu mai sunt mulţumiţi unul cu celălalt şi aşa mai departe, până la divorţ. Pe măsură ce ţelurile pe care le au oamenii în viaţă devin din ce în ce mai greşite, pe atât devin mai dese divorţurile, pe de altă parte, concubinajul vremelnic. Iar izvorul acestui rău trebuie căutat în concepţiile materialiste asupra lumii şi vieţii.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 244-245)

 Păstrează o regulă de rugăciune pe care să o poți îndeplini! Ține-te de ea cu disciplină! Dacă nu reușești, încearcă mai departe! Porțile eroismului sunt deschise și pentru tine.

Nu știu dacă era important pentru Sfinții Apostoli să știe care dintre ei va sta lângă Iuda, dar sunt sigur că era important pentru fiecare să știe că nu el va fi Iuda. Un principiu similar ar trebui să fie important și pentru noi.
Nu avem întotdeauna posibilitatea de a alege alături de cine să stăm în tramvai, autobuz sau avion. Dar dacă vom fi oameni sau neoameni depinde de fiecare dintre noi.Cineva şi-a întrebat duhovnicul:
- Părinte, ar trebui să ne ghidăm după minte sau inimă?
- După inimă - i-a răspuns acesta.
- De ce?
- Din simplul motiv că inima ne indică datoria noastră, iar mintea ne prezintă scuze şi mijloace ca să ne eschivăm de la această îndatorire.
Suferim pentru că nu ne mai auzim inimile...Sufletul se luptă cu gândurile toată viața, dar nu vă pierdeți inima din cauza acelei lupte, pentru că Dumnezeu iubește un luptător curajos

Sfântul Siluan AthonitulSă nu rătăcim în gândurile noastre și să ne uităm la ce fac alții, ci să ne uităm la ce facem, ce vine de la noi, dacă mângâiem sau condamnăm, dacă iertăm sau iubim.

☦Starețul Tadei de la VitovniCând o persoană se roagă cu atenție, i se dezvăluie profunzimea rugăciunii. El pătrunde din ce în ce mai adânc în sensul inepuizabil al fiecărei rugăciuni, care îl aduce într-o relație tot mai profundă cu Dumnezeu, căruia se roagă. El începe să experimenteze rugăciunea însăși și relația sa cu Dumnezeu într-o lumină nouă, într-o nouă profunzime. Totul în rugăciune devine atunci important, interesant, inspirator pentru el. Nu se mai uită la timp, nu contează pentru el cât durează pravila rugăciunii, dacă va avea sau nu timp să citească toate rugăciunile, ci dacă stă cu adevărat înaintea feței lui Dumnezeu în rugăciune.

Vă sfătuiesc să vă rugați cât mai atent posibil, adâncind în fiecare cuvânt al rugăciunii. Acordați atenție nu atât la cantitatea, numărul de rugăciuni, cât la calitatea, proprietatea lor. În Rai, nu se aude doar glasul gurii, ci adevărata voce a inimii.

☦Arhimandritul Rafail Karelin

La ce nu mai fac față? La griji, la lucruri, la "probleme", la timp, la program, la presiuni, la planuri, la socoteli, etc, etc. Oameni sănătoși, oameni cu venituri, oameni cu acoperiș deasupra capului, oameni cu căldură în casă (sau cu răcoare, când afară e prea cald), oameni cu frigidere pline, etc. Acești oameni nu mai fac față! Se înțelege simplu că nu pentru HRISTOS. Nu. Pentru lume, pentru trup. Acești oameni vor să își țină viața în mâinile lor, în puterea lor, în priceperea lor. DUMNEZEU e doar teorie. Acești oameni vor permanent "binele". Se luptă pentru acest "bine". Binele lor, binele lumii, binele trupului. Binele lui DUMNEZEU, nici nu suferă să-l audă. Din practică spun, nu inventez. Acești oameni, pentru "binele" lor își aglomerează singuri probleme peste probleme. Dar, zic ei, nu își aglomerează probleme, ci caută soluții, rezolvări.. HRISTOS e deoparte și departe. Acești oameni se sufocă în propria anormalitate și se simt victime. Simt că se jertfesc pentru binele celorlalți și că nu sunt înțeleși, nu sunt apreciați. Ba, chiar, multe probleme sunt din cauza celorlalți! Acești oameni sunt creștini. Acești oameni, duminica merg la biserică și sunt mai buni decât cei care nu merg. Acești oameni se spovedesc și se împărtășesc. Au "duhovnic". Își mai fac și niște rugăciuni. Ani și ani de zile. Nu se schimbă nimic! Problemele se înmulțesc. Din ce în ce mai mult, nu mai fac față! Dar unde e HRISTOS? Unde e DUHUL SFÂNT? Cum, dacă ani și ani și zeci de ani, eu îmi zic creștin dar nu l-am găsit pe HRISTOS; eu, în loc să omor pe omul cel vechi, îl întrețin și îl îndreptățesc tot mai mult; cum sunt creștin, unde este HRISTOS? Ba, și mai mult: acești oameni, ori sunt foarte încredințați pentru "binele" vieții lor, ori ridică din umeri: Ăsta sunt. Mai mult nu pot!.. Dar, dragule, cine îți cere mai mult?.. Nu. Ți se cere mai puțin!! Mult mai puțin pentru lume și pentru trup. Mult, mult mai puțin. Și, nu mai mult, ci doar Ceva pentru HRISTOS! Dar, nimeni nu vrea! "Truda și zdroaba voastră este pentru trup." (Nil Dorobanțu) "Munciți ca să vă munciți în iad." (Nil Dorobanțu) Ce trist! Cu HRISTOS lângă noi.. Și noi alegem lumea și trupul..

La ce nu mai fac față?
La griji, la lucruri, la "probleme", la timp, la program, la presiuni, la planuri, la socoteli, etc, etc. Oameni sănătoși, oameni cu venituri, oameni cu acoperiș deasupra capului, oameni cu căldură în casă (sau cu răcoare, când afară e prea cald), oameni cu frigidere pline, etc. Acești oameni nu mai fac față! Se înțelege simplu că nu pentru HRISTOS. Nu. Pentru lume, pentru trup.
Acești oameni vor să își țină viața în mâinile lor, în puterea lor, în priceperea lor. DUMNEZEU e doar teorie. Acești oameni vor permanent "binele". Se luptă pentru acest "bine". Binele lor, binele lumii, binele trupului. Binele lui DUMNEZEU, nici nu suferă să-l audă. Din practică spun, nu inventez.
Acești oameni, pentru "binele" lor își aglomerează singuri probleme peste probleme. Dar, zic ei, nu își aglomerează probleme, ci caută soluții, rezolvări..
HRISTOS e deoparte și departe.
Acești oameni se sufocă în propria anormalitate și se simt victime. Simt că se jertfesc pentru binele celorlalți și că nu sunt înțeleși, nu sunt apreciați. Ba, chiar, multe probleme sunt din cauza celorlalți!
Acești oameni sunt creștini. Acești oameni, duminica merg la biserică și sunt mai buni decât cei care nu merg. Acești oameni se spovedesc și se împărtășesc. Au "duhovnic". Își mai fac și niște rugăciuni. Ani și ani de zile. Nu se schimbă nimic! Problemele se înmulțesc. Din ce în ce mai mult, nu mai fac față!
Dar unde e HRISTOS? Unde e DUHUL SFÂNT?
Cum, dacă ani și ani și zeci de ani, eu îmi zic creștin dar nu l-am găsit pe HRISTOS; eu, în loc să omor pe omul cel vechi, îl întrețin și îl îndreptățesc tot mai mult; cum sunt creștin, unde este HRISTOS?
Ba, și mai mult: acești oameni, ori sunt foarte încredințați pentru "binele" vieții lor, ori ridică din umeri: Ăsta sunt. Mai mult nu pot!..
Dar, dragule, cine îți cere mai mult?.. Nu. Ți se cere mai puțin!! Mult mai puțin pentru lume și pentru trup. Mult, mult mai puțin. Și, nu mai mult, ci doar Ceva pentru HRISTOS!
Dar, nimeni nu vrea!
"Truda și zdroaba voastră este pentru trup." (Nil Dorobanțu) "Munciți ca să vă munciți în iad." (Nil Dorobanțu)
Ce trist! Cu HRISTOS lângă noi.. Și noi alegem lumea și trupul..
 

Unii dintre noi, nu mai fac față!..

 La ce nu mai fac față?
La griji, la lucruri, la "probleme", la timp, la program, la presiuni, la planuri, la socoteli, etc, etc. Oameni sănătoși, oameni cu venituri, oameni cu acoperiș deasupra capului, oameni cu căldură în casă (sau cu răcoare, când afară e prea cald), oameni cu frigidere pline, etc. Acești oameni nu mai fac față! Se înțelege simplu că nu pentru HRISTOS. Nu. Pentru lume, pentru trup.
Acești oameni vor să își țină viața în mâinile lor, în puterea lor, în priceperea lor. DUMNEZEU e doar teorie. Acești oameni vor permanent "binele". Se luptă pentru acest "bine". Binele lor, binele lumii, binele trupului. Binele lui DUMNEZEU, nici nu suferă să-l audă. Din practică spun, nu inventez.
Acești oameni, pentru "binele" lor își aglomerează singuri probleme peste probleme. Dar, zic ei, nu își aglomerează probleme, ci caută soluții, rezolvări..
HRISTOS e deoparte și departe.
Acești oameni se sufocă în propria anormalitate și se simt victime. Simt că se jertfesc pentru binele celorlalți și că nu sunt înțeleși, nu sunt apreciați. Ba, chiar, multe probleme sunt din cauza celorlalți!
Acești oameni sunt creștini. Acești oameni, duminica merg la biserică și sunt mai buni decât cei care nu merg. Acești oameni se spovedesc și se împărtășesc. Au "duhovnic". Își mai fac și niște rugăciuni. Ani și ani de zile. Nu se schimbă nimic! Problemele se înmulțesc. Din ce în ce mai mult, nu mai fac față!
Dar unde e HRISTOS? Unde e DUHUL SFÂNT?
Cum, dacă ani și ani și zeci de ani, eu îmi zic creștin dar nu l-am găsit pe HRISTOS; eu, în loc să omor pe omul cel vechi, îl întrețin și îl îndreptățesc tot mai mult; cum sunt creștin, unde este HRISTOS?
Ba, și mai mult: acești oameni, ori sunt foarte încredințați pentru "binele" vieții lor, ori ridică din umeri: Ăsta sunt. Mai mult nu pot!..
Dar, dragule, cine îți cere mai mult?.. Nu. Ți se cere mai puțin!! Mult mai puțin pentru lume și pentru trup. Mult, mult mai puțin. Și, nu mai mult, ci doar Ceva pentru HRISTOS!
Dar, nimeni nu vrea!
"Truda și zdroaba voastră este pentru trup." (Nil Dorobanțu) "Munciți ca să vă munciți în iad." (Nil Dorobanțu)
Ce trist! Cu HRISTOS lângă noi.. Și noi alegem lumea și trupul..


Ţie, Doamne!”.

 > Ție, DOAMNE, Celui Singur Bun și nepomenitor de rău, îmi mărturisesc păcatele mele. La Tine cad eu nevrednicul, strigând: greșit-am, DOAMNE, și nu sunt vrednic să caut la Înălțimea Cerului, din pricina mulțimii nedreptăților mele! Ci, Tu, DOAMNE, dăruiește-mi lacrimi de pocăinţă, Cel ce ești Singur Bun și Milostiv, ca întru ele să mă rog Ție, ca să mă curățești, mai înainte de sfârșit, de tot felul de păcate. Că prin înfricoșătoare și groaznice locuri va să trec, despărțindu-mă de trup, și mulțime de diavoli înfricoșători mă vor întâmpina, și nimeni nu va călători împreună cu mine, ca să-mi ajute sau să mă scoată. Pentru aceasta cad la bunătatea Ta, ca să nu fiu dat celor ce-mi fac strâmbătate, nici să se laude asupra mea, vrăjmașii mei, Bunule DOAMNE!
> DOAMNE, DUMNEZEUL meu, IISUSE HRISTOASE, miluiește-mă pe mine, păcătosul și nevrednicul robul Tău, și-mi iartă câte Ți-am greșit în toată vremea vieții mele până acum, și orice am păcătuit ca un om, cu voie și fără voie, cu lucrul și cu cuvântul, cu mintea și cu gândul: ori de m-am jurat pe Numele Tău cel Sfânt, ori de am jurat strâmb, ori de am hulit în gândul meu sau cu vreo vorbă, ori de am ocărât sau am năpăstuit sau am întristat pe cineva, ori de am judecat sau am osândit sau am zavistuit, ori de m-am mâniat sau m-am iuțit, ori de am furat sau am mințit, ori pe vreun prieten care a năzuit la mine l-am trecut cu vederea, ori pe vreun frate l-am necăjit și l-am amărât, ori m-am desfătat peste cuviință sau m-am desfrânat sau m-am trândăvit sau am mâncat peste măsură sau cu somnul am păcătuit, ori am râs nebunește, am spus glume, am bârfit, m-am trufit sau la măriri deșarte m-am gândit, ori la frumusețe deșartă am privit și m-am biruit de ea, ori trupul mi l-am spurcat cu împreunări de tot felul, ori duhul mi l-am pângărit cu învoirea la păcat, ori am avut răutate și viclenie, ori m-am lenevit la rugăciune, ori, stând la rugăciune, mintea mea a alunecat spre tot felul de răutăți, ori altceva rău am făcut, ori acestea toate și mai mult decât acestea am făcut și nu le mai țin minte.
> Tu, DOAMNE, Împărate al Cerului și al Pământului, știi că toate tinerețile mele le-am cheltuit în păcate și, umblând după poftele trupului meu, m-am făcut bucurie demonilor și am urmat în totul diavolului, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul poftelor. Știi că, întunecându-mi-se gândul, din copilărie și până acum, niciodată nu am vrut să fac Voia Ta cea Sfântă, ci, robit cu totul de poftele ce m-au cuprins, m-am făcut de râs și de batjocură demonilor, nesocotind nicidecum cu mintea mea, urgia mâniei Tale asupra celor păcătoși.
> Acum, gătită fiind gheena focului, încă n-am venit la simțul pocăinței, ci sunt puțin și gol de dragostea Ta. Cine, dar, nu mă va plânge pe mine, ticălosul? Cine, dar, nu mă va jeli pe mine, osânditul? Pentru că, singur eu, Stăpâne, am întărâtat mânia Ta, singur eu am făcut răutate înaintea Ta, întrecând pe toți păcătoșii ce au fost de-a lungul veacurilor, păcătuind fără de asemănare și de neiertat.
> Dar, de vreme ce ești Milostiv și Mult Îndurat și aștepți întoarcerea păcătoșilor, iată și eu mă arunc înaintea înfricoșătorului Tău Scaun de Judecată, și strig din adâncul sufletului către Tine: milostivește-Te DOAMNE, iartă-mă ÎMPĂRATE, ajută neputinței mele, ia aminte la rugăciunea mea, și lacrima inimii mele nu o trece cu vederea! Primește-mă pe mine cel ce mă pocăiesc, îmbrățișează-mă și mă iartă, căci Ție mă rog! Pentru că nu ai pus pocăinţă pentru cei drepți, nici iertare pentru cei ce nu au greșit, ci ai pus pocăinţă pentru mine păcătosul, pentru că am lucrat cele spre întărâtarea mâniei Tale. Gol și descoperit stau înaintea Ta, DOAMNE, mărturisindu-mi păcatele, și nu pot să caut și să privesc Înălțimea Cerului, fiind copleșit de povara relelor mele. Ci luminează-mi ochii inimii și ai minții, și dă-mi umilință, pocăinţă și zdrobire de inimă, ca, astfel, cu bună nădejde și cu adeverire, să pășesc spre viața cea veșnică, lăudând și binecuvântând Prea Sfânt Numele Tău, al TATĂLUI și al FIULUI și al SFÂNTULUI DUH, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Ce înseamnă cuvintele „Ţie, Doamne”?

    Sfântul Nicolae Velimirovici

        Ce înseamnă cuvintele „Ţie, Doamne”?
        Foto: Pr. Silviu Cluci
        Foto: Pr. Silviu Cluci

Când te lovesc invidia omenească şi necredinţa prietenilor, nu cădea cu duhul şi nu ţine amărăciune în inima ta, ci zi: „Toate acestea le dau spre judecată şi dreptate – Ţie, Doamne!”.

La sfârşitul fiecărei ectenii, preotul cheamă poporul să se dea în chip deplin Domnului Hristos, zicând: „Pe noi înşine, şi unii pe alţii, şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!”. La care poporul răspunde: „Ţie, Doamne!”.

Acestea sunt nişte cuvinte foarte importante, şi pot fi aplicate în multe împrejurări din viaţa omenească.

Când ai sănătate şi spor la treabă, înalţă-ţi inima şi zi: „Ţie, Doamne!”.

Când oamenii te cinstesc şi te laudă, spune-ţi în sinea ta: „Nu eu merit asta, asta nu se cuvine mie, ci – Ţie, Doamne!”.

Când îţi trimiţi copiii la muncă ori la şcoală ori în armată, binecuvântează-i din pragul casei tale şi zi: „Îi dau în grijă – Ţie, Doamne!”.

Când te lovesc invidia omenească şi necredinţa prietenilor, nu cădea cu duhul şi nu ţine amărăciune în inima ta, ci zi: „Toate acestea le dau spre judecată şi dreptate – Ţie, Doamne!”.

Când mergi în urma sicriului ce poartă tot ce ai mai drag, păşeşte cu vitejie ca atunci când duci un dar celui mai mare Prieten, şi zi: „Acest suflet drag ţi-l aduc în dar – Ţie, Doamne!”.

Când se vor aduna asupra ta chipurile întunecate ale ispitelor drăceşti, şi suferinţelor, şi bolilor, nu deznădăjdui, ci spune: „Ajutor şi milă cer – Ţie, Doamne!”.

Când îngerul morţii va veni la patul tău, nu te speria – prieten este –, ci iartă-te cu această lume şi spune: „Sufletul meu pocăit îl dau în mâini – Ţie, Doamne!”.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sophia, Bucureşti, 2002,  pp. 230-231)

Când s-a trezit din comă femeia s-a decis să afle cine este. Şi astfel, întreaga ei viață s-a schimbat.


"O femeie aflată in comă profundă, era pe punctul de a muri. Dintr-o dată, ea s-a simțit ridicată la cer si s-a trezit in fața Scaunului Judecății de Apoi.

- Cine eşti? a intrebat-o o Voce.
- Sunt soția primarului, a răspuns ea.
- Nu te-am intrebat a cui soție eşti, ci cine eşti tu.
- Sunt mama a patru copii.
- Nu te-am intrebat a cui mamă eşti, ci cine eşti tu.
- Sunt învățătoare.
- Nu te-am întrebat ce profesie ai, ci tine eşti tu.

Şi dialogul a continuat în acelaşi fel. Orice ar fi răspuns femeia, cuvintele ei nu păreau să răspunda la întrebarea: “Cine eşti tu?”

- Sunt creştină.
- Nu te-am intrebat care este religia ta, ci cine eşti tu.
- Sunt cea care a fost la biserică în fiecare zi si le-a dat de pomană ceIor sărmani.
- Nu te-am intrebat ce ai făcut, ci cine eşti tu.

În mod evident, ea nu a trecut de examen, căci a fost trimisă înapoi pe pământ. Când s-a trezit din comă femeia s-a decis să afle cine este. Şi astfel, întreaga ei viață s-a schimbat.

Datoria voastră este sa fiți. Nu să fiți cineva, nici să nu fiți nimic – căci aşa se nasc lăcomia şi ambițiile; nu să fiți cutare sau cutare – căci aşa deveniți conditionați; ci pur si simplu să fiți."

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

 

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie)

Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie)

Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)

Și după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, iarăși în trei stări, cu 12 închinăciuni:

Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune)

Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. (o închinăciune)

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune)

Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune)

Și pe urmă, iarăși rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toată, cu două închinăciuni, și la sfârșit cu o metanie mare: Doamne și Stăpânul vieții mele…


Legenda păpădiei

 

Dumnezeu a trimis un înger să întrebe plantele cum vor să arate. Fiecare dintre ele au vrut să fie frumoase, roşii sau albe, cu flori mari, sau plăpânde ca un vis de vară, albastre ca seninul cerului, numai păpădia nu ştia cum ar vrea să arate şi îngerul i-a mai lăsat o zi să se gândească.
Rugându-se, şi-a înălţat ochii spre cer şi a văzut soarele şi s-a hotărât că ar vrea să fie ca el, galbenă şi frumoasă. Apoi văzu luna şi se răzgândi. Ar fi vrut să fie ca ea, albă, rotundă, diafană.
Apoi văzu stelele, şi-i plăcură nespus de mult. Când veni îngerul, nu ştia ce să-i spună:să fie ca soarele, ca luna, ori ca stelele...
Nu era hotărâtă. Aşa că Dumnezeu i-a îndeplinit toate dorinţele. De aceea la început PĂPĂDIA este galbenă ca Soarele, apoi ALBĂ ca Luna şi dacă sufli peste ea se împrăştie precum Stelele.*
O legendă străveche ne spune povestea frumoaselor flori de păpădie, galbene ca soarele, albe ca luna și sclipind ca stelele…

Nicio floare/ Numai pete mari, de soare… (Otilia Cazimir)

Le vedem peste tot, la margini de drum, printre răsaduri, printre firele de iarbă, în pajiști, poieni, grădinițe, luminând ca niște focuri vii verdele naturii sau negrul pământului. Oriunde cred că sunt de folos și pot aduce un zâmbet sau o pată de culoare și lumină, acolo sunt și păpădiile. Jucăușe ca niște spiriduși și scânteind ca niște licurici vegetali, păpădiile își îndreaptă cu mândrie pălărioarele lor ca niște bănuți galbeni, dornice să fie admirate, văzute și îndrăgite.

O legendă străveche ne spune povestea frumoaselor flori de păpădie… Se spune că atunci când a făcut lumea, Creatorul universului a trimis un înger pe pământ cu o misiune extrem de importanță: aceea de a întreba fiecare plantă de pe pământ cum își dorește să arate. Fiecare plantă a venit cu multe dorințe. Unele doreau să fie cât mai colorate, altele să emane cel mai frumos miros, altele să vindece oamenii, altele să locuiască în pustiu sau mai retrase, altele, din contră, în preajma oamenilor. Unele își doreau să fie delicate și micuțe, altele, deopotrivă, cât mai mari și mai vizibile.

Numai păpădia noastră nu se putea decide. Indiferent de cât de multe se gândea, era nehotărâtă și nu știa ce să îi ceară îngerului. Așa că l-a rugat să îi ofere un răgaz de gândire, timp în care și-a propus să se roage și să decidă cum i-ar plăcea să arate. Când și-a ridicat păpădia ochii din pământ și s-a uitat la soare, și-a dat seama cât de frumos este el și s-a hotărât că i-ar plăcea să arate ca el. Galbenă și strălucitoare, luminând oriunde s-ar afla.


Mai târziu, la venirea nopții, și-a ridicat ochii spre cer și a văzut luna. Era atât de frumoasă, albă, rotundă, perfectă și lumina întunericul nopții. Păpadia a revenit asupra deciziei sale. Da, de data aceasta își dorea să arate ca luna.

Dar studiind ea mai bine bolta cerească, a rămas profund impresionată de stele, iar sclipirile lor în vastitatea întunecată a cerului au cucerit-o iremediabil. I-au plăcut mult steluțele și și-a dorit să fie că ele.

Răgazul său de gândire a trecut însă și a doua zi îngerul a venit să îi ceară răspunsul. Doar că păpădia noastră, dragă de ea, era tot nehotărâtă și nu știa ce să ceară. Îi plăceau atât de mult și stelele, și luna, și soarele încât nu se poate decide. Vroia să semene și cu soarele, și cu lună, și cu stelele.

Dumnezeu însă, în marea sa bunătate, fiindu-i dragă această floare copilăroasă, bună și veselă, a hotărât să îi îndeplinească toate dorințele. De aceea, micuța floare ne încântă cu bănuțul ei galben auriu, rotund și frumos. Parcă este un adevărat soare. După aceea, păpădia devine albă, frumoasă și rotundă. Parcă este o mândră lună în miniatură. Iar dacă sufli peste ea, păpădia se împrăștie în toate zările, de zici că zeci de stele umplu văzduhul.Ah, și păpădiile îndrăgesc nespus copiii și și-au dorit să le fie cât mai mult în preajmă. De aceea, Dumnezeu le-a dat și viață lungă, din primăvară până în toamnă, ca să le bucure cât mai mult sufletele micuților…. EGENDA PAPADIEI – Sau ce este dandelion?

dandelion=papadie (traducere din limba engleza)

fata dandelionCandva, demult, pe când oamenii nu erau așa cum îi știm noi astăzi și pe când Dumnezeu încă umbla pe pământ, Îngerul florilor a fost trimis să aleagă floarea care ar fi putut fi deasupra tuturor. El se reîntorsese pe pământ și începuse să caute în păduri, prin grădini și câmpii.

După un timp, a ajuns într-un răzor plin de lalele roșii și portocalii, ridicate semeț spre cer, și le-a întrebat: „Unde v-ar plăcea cel mai mult să trăiți?” Lalelele i-au răspuns: „Cel mai mult ne-ar plăcea să trăim pe pajistea unui castel, unde culorile noastre fierbinți ar contrasta cu zidurile cenușii ale zidurilor. Ne-ar plăcea să fim atinse de către o prințesă care să ne mărturisească zi de zi cât de frumoase suntem”.

Îngerul și-a întors cu întristare ochii de la lalele și a întrebat trandafirul: „Care crezi că ar putea fi locul tău preferat?” Acesta i-a răspuns: „Mi-ar plăcea să mă înalț pe zidurile unui castel căci sunt fragil și delicat și nu aș putea face lucrul acesta de unul singur. Eu am nevoie de îngrijire și de un adăpost primitor”.

Ingerul florilor s-a posomorât și s-a îndreptat în pădure către o violetă, pe care a întrebat-o: „Unde ți-ar placea cel mai mult să trăiești ?” Aici, în codru, unde sunt ascunsă de ochii tuturor”, i-a răspuns violeta. „Pârâul îmi răcorește rădăcinile, iar copacii mă adăpostesc de fierbințeala amarnică a soarelui”.

Îngerului nu i-a plăcut însă nici cele spuse de către violetă și a străbătut pământul până când a ajuns la o păpădie prinsă adânc în țarina unei pajiști. Îngerul a întrebat-o: „Care este locul în care ți-ar plăcea cel mai mult să trăiești?”

„Vai!”, a oftat păpădia, „aș vrea să trăiesc oriunde aș putea fi găsită cât mai repede de către copiii plecați de la școală sau care se zbenguie și aleargă peste câmpii. Aș vrea să trăiesc pe lângă drumuri și în poiene, dar și printre pietrele din oraș, ca să pot face fericit pe oricine cu floarea mea veselă și pufoasă”.

„Tu ești floarea care îmi place cel mai mult!”, a exclamat îngerul: „Vei înflori oriunde apare mai întâi primăvara și vei fi numită floarea copiilor!!!”

Legenda papadiei

Legenda păpădiei

La început, Dumnezeu a trimis un înger pe pământ să întrebe toate plantele cum vor să arate. Numai păpădia nu știa cum dorea să arate și îngerul i-a mai dat o zi, să se gândească...

În ziua aceea, păpădia s-a rugat, s-a gândit și s-a răzgândit, până a dat cu ochii de Soare, apoi s-a hotărât ca vrea să arate ca el. Știa că vrea să fie galbenă și frumoasă , strălucitoare și caldă , ca soarele...

Apoi a văzut Luna și se răzgândi...Voia să arate ca ea. Sa fie albă, rece, mândră și frumoasă...

Apoi a văzut stelele și îi plăcură și acelea. Când veni îngerul nu mai știa ce să-i spună: voia să fie ca soarele, ca luna, ca stelele...Așa că Dumnezeu i-a îndeplinit toate dorințele. De aceea păpădia este la început galbenă ca soarele, apoi albă ca luna și dacă sufli peste ea se împrăștie precum stelele.

OCTOIHUL sau CANOANELE MAICII DOMNULUI

https://drive.google.com/file/d/0B0njN2xsoSy0ak52UEJldThVUDA/view?resourcekey=0-PdWPq8VClYdoXvmHucFtYQ 

Rugăciunea minții în familie - Starețul Haralambie

 

Sunt multe familii care, cel puţin de două ori pe zi, fac rugăciune în comun.

Fericitul Stareţ considera două lucruri ca fiind absolut necesare pentru sporirea duhovnicească a monahului.

Primul este ascultarea, iar al doilea îndeplinirea cu acrivie a îndatoririlor duhovniceşti, anume: canonul personal, canonul de rugăciune la chilie şi partici­parea regulată la slujbele obşteşti.

Fiindcă mulţi cred că nevoinţele duhovniceşti sunt numai pentru monahi, fericitul Stareţ accentua întotdeauna că acestea sunt valabile pentru toţi creştinii care se nevoiesc, fireşte, pe măsura puterilor lor.

Faţă de clerici era atât de aspru, încât refuza să-i mărturisească pe cei care nu săvârşeau slujbele zilnice motivând că nu vin oamenii la biserică în fiecare zi. „Preotul este cel care cheamă turma cu rugăciunea, aşa cum ciobanul îşi cheamă oile sale.” Pe clericii care nu aveau posibilitatea să meargă la biserică îi sfătuia „ca slujbele zilnice să le citească acasă, la vremea lor”. Dar să şi liturghisească în cursul săptămânii cât mai des cu putinţă.

Există chiar şi în lume ieromonahi, fii duhovniceşti ai Stareţului, care, urmând nevoinţa dascălului lor, liturghisesc în fiecare zi, tot timpul.

Însă pe cei care erau iniţiaţi în lucrarea rugăciunii minţii îi sfătuia să înlocuiască o parte sau toată slujba cu rugăciunea „Doamne Iisuse...” repetând mereu numele cel prea dulce al lui Iisus Hristos. Nu puţini sunt fiii lui duhovniceşti care se îndeletnicesc cu lucrarea binecuvântată a rugăciunii minţii în Sfântul Munte şi în afara lui.

Dar ca să nu creadă vreun nepăsător că această lucrare a rugăciunii nu se mai săvârşeşte astăzi şi chiar de către unii mireni, pot să mărturisesc că ştiu câteva persoane care, povăţuite de Stareţ, se roagă în fiecare noapte cu Rugăciunea lui Iisus timp de trei-patru ore, în afară de rugăciunile de seară şi alte rugăciuni.

Sunt multe familii care, cel puţin de două ori pe zi, fac rugăciune în comun.

Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, trad. și ed. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos

CUM SE RUGA STAREȚUL HARALAMBIE DIONISIATUL

 Programul de rugăciune
Da, făceam ascultare, nu puteam să nu facem. Dacă am mai simțit uneori binecuvântarea îmbelșugată a lui Dumnezeu, a fost doar rodul ascultării. Îmi amintesc că la un moment dat, părintele ne-a rânduit programul după modelul pe care îl avea de la starețul său, „bunicul” Iosif. Făceam ascultare peste zi, cu post și în fiecare seară aveam rânduială de priveghere. Făceam 5-6 ore priveghere în chilie, apoi ne întâlneam la biserică pentru Utrenie și Sf. Liturghie.
 
Dacă vreunul dintre noi era cuprins de nepăsare sau lenevie și nu era în stare să țină rânduiala privegherii, bătrânul ne chema și ne ținea să priveghem împreună cu el. Starețul însă, când se ruga, nu doar că făcea multe metanii, ci stătea în picioare și nemișcat, atunci când se ruga.
 
Când intram în chilia lui, ne simțeam ca atunci când intri într-o cameră care are soba încălzită, iar tu vii înghețat de frig. Te apropii de sobă și te încălzești. Pur și simplu, simțeai cum îți transmitea din căldura inimii lui și scăpai de akedie[1].
 
Harul din chilia Bătrânului Haralambie
Când intram în chilia lui Gheronda, simțeam atâta mireasmă, încât aveam impresia că tămâia întruna și ne uitam pe unde a pus cățuia. Dar, apropiindu-ne de el, realizam că de la el venea buna mireasmă.
 
Când eram la Burazeli, părintele Haralambie obișnuia ca după privegherea noastră de șase ore la chilie, să ne cheme și să ne întrebe ce am făcut în cele șase ore. Era un frate începător, care ne-a povestit ulterior, că atunci când l-a chemat prima dată bătrânul la el la chilie, a simțit o mireasmă atât de puternică încât se uita nedumerit, în jur. La un moment dat, l-a întrebat pe bătrânul Haralambie cu ce miruri a stropit? Părintele a zâmbit fără să răspundă. S-a întâmplat să fie chemat de multe ori, după aceea și mărturisea că uneori simțea mireasma mai puternic, alteori mai puțin. Și pentru că era un om simplu, îi spunea bătrânului, atunci când simțea mireasma mai puternic: „Gheronda, astăzi ai o rugăciune foarte puternică!”.
 
Ascultările în sfântul Munte Athos
Ce ascultări aveați când erați împreună cu bătrânul Haralambie?
 
Fiecare dintre noi făcea și rucodelie[2] în afară de slujirea la care era rânduit, ca să ne putem întreține. Pictam icoane. Făceam peceți pentru prescuri și colive, tămâie și grădinărit.
 
Pe mine m-a învățat starețul, încă de la început, să fac peceți. Asta făcea și el când era în ascultare la „bunicul” Iosif. Când era încă la Sfântă Ana Mică, părintele Haralambie a fost trimis de către Gheronda la Katunakia, unde se afla și părintele Efrem (Katunakiotul), ca să învețe această rucodelie. Acolo se ocupau, în principal, de acest meșteșug, mai ales egumenul chiliei, părintele Nichifor. Meșteșugul acesta se putea învăța în două săptămâni. Dar Pr. Haralambie deprinsese să mânuiască cuțitașe încă înainte să se facă monah, astfel încât a învățat foarte repede. Devenise foarte iscusit la acest meșteșug.
 

Rugăciunea minții - Starețul Haralambie (I)

    • Rugăciunea minții - Starețul Haralambie (I)
      foto:Bogdan Zamfirescu

      foto:Bogdan Zamfirescu

Rugăciunea nu se împacă cu voia proprie. Diferă ca ziua de noapte. Voia proprie înseamnă egoism. Dar unii ca aceştia cum să înveţe rugăciunea?

După mărturia generală a celor care l-au cunos­cut îndeaproape pe Stareţ, fericitul era înzes­trat cu această harismă rară a rugăciunii neîncetate. Dar el nu era numai un lucrător, ci şi un dascăl iscusit al acestei lucrări a minţii. Stareţul împărtăşea învăţă­tura lui celorlalţi prin cuvinte simple, iar nu prin sofisme şi cuvinte ritoriceşti. Dar deşi cuvintele lui erau simple şi nemeşteşugite, ele atingeau coarda sensibilă a sufletului şi îl schimbau cu puterea drep­tei Celui Preaînalt.

Aşa cum am spus mai sus, foarte mulţi, chiar din prima întâlnire şi convorbire cu Stareţul, s-au dăruit, unul mai puţin, altul mai mult, lucrării rugăciunii neîn­cetate.

Deşi Stareţul a ţinut multe cuvântări obşteşti şi convorbiri particulare, din păcate nu se mai păstrează decât câteva cuvântări ale sale înregistrate.

Dintre acestea, redăm doar câteva fragmente cu nădejdea că evlaviosul cititor va dobândi folos duhov­nicesc.

- Gheronda, am studiat cărţile Părinţilor niptici care vorbesc despre rugăciunea mintii şi am încercat spun în practică cele citite. Pot să spun că m-am folosit, dar nu văd în mine roadele rugăciunii pe care le descriu Sfinţii Părinţi.

- Câtă vreme ai de când te nevoieşti cu rugăciu­nea?

- De aproape doi ani.

- Doi ani? Este ceva timp. Ai vreun povățuitor, care să te sfătuiască cum să te rogi?

- Numai pentru acest lucru, Gheronda, am fost nevoit să schimb doi duhovnici. Din nefericire, nu numai că nu ştiau să mă povătuiască, dar m-au şi descurajat. Când le spuneam: „însetez să învăţ rugă­ciunea neîncetată a minții”, ei îmi răspundeau: „Aces­tea nu sunt pentru noi, fiule. În această rugăciune numai sfinţii au reuşit, iar cei care au încercat să-i imite s-au înşelat. Ştii «Crezul»? Ştii «Tatăl nostru»? Ajunge. Cel mult citeşte ceva din Ceaslov înainte de somn.” Unele ca acestea îmi spuneau. În cele din urmă am aflat un duhovnic care mi-a spus: „Am citit şi eu, fiul meu, multe despre rugăciunea minţii, am încercat şi am aflat ceva. Dar ca să fiu sincer, nu am această harismă de a povăţui pe alţii. Însă eu nu îţi interzic să te rogi, căci aceasta ar fi cea mai mare înşelare. Dacă vrei să sporeşti în această binecuvân­tată lucrare a rugăciunii neîncetate, mergi în Sfântul Munte, unde există părinţi foarte sporiţi în această lucrare.” Este pentru prima dată când m-am învred­nicit să vin în Sfintul Munte. Un monah m-a îndrumat să vin la Sfinţia Voastră. Vă rog să mă ajutaţi.

- Am auzit şi eu că există, din nefericire, astfel de duhovnici. Dumnezeu să-l binecuvinteze pe ultimul tău duhovnic, nu ştie să povătuiască, dar nici nu-l opreşte pe cel ce vrea să se ocupe cu rugăciunea minţii. Foarte bine a spus. Înşelat este nu cel care spune rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase”, ci cel care nu o spune. Şi mai rău decât atât, îi împiedică şi pe alţii să o rostească.

Mărturisesc că am cunoscut pe mulţi care au înce­put să rostească rugăciunea şi s-au înşelat. Dar de ce s-au înşelat? Pentru că nu au avut povățuitor. Cine crede că nu are nevoie de povățuitor este înşelat. Are egoism. Egoismul şi rugăciunea minţii sunt lucruri opuse. Astfel de înşelaţi avem chiar şi în Sfântul Munte. Unii vin şi la mine. În loc să se mărturisească şi să-mi ceară sfatul, ei vor să-mi dovedească faptul că sunt purtători de Dumnezeu. Cu câteva zile în urmă, unul ca aceştia mi-a spus: „Eu, duhovnice, am dobândit rugăciunea minţii”. „Foarte bine”, îi spun. „Dar cu care duhovnic te sfătuieşti?” Atunci acela a început să se împotrivească şi să se mânie: „Eu să am nevoie de duhovnic? Eu sunt la măsura să vă dau lecţii vouă, duhovnicilor. Eu vorbesc cu Însuşi Hristos, cu Maica Domnului. Văd lumini, sfinţi etc.” De îndată ce i-am spus că toate acestea sunt de la diavolul, s-a mâniat şi a plecat revoltat.

Iată, fiul meu, aceştia sunt înşelaţi. Mai cunosc şi pe alţii, care la început întrebau ca să înveţe rugă­ciunea, dar voia lor nu vor să şi-o taie. Rugăciunea nu se împacă cu voia proprie. Diferă ca ziua de noapte. Voia proprie înseamnă egoism. Dar unii ca aceştia cum să înveţe rugăciunea? Dimpotrivă, au deznădăj­duit, au părăsit rugăciunea şi, ceea ce este mai înfricoşător, au devenit cei mai mari luptători împo­triva rugăciunii minții. De îndată ce unul dintre aceş­tia vedea vreun călugăr rostind rugăciunea cu meta­nia, se îndrăcea, îi smulgea metania din mână şi se sălbăticea împotriva lui ca un câine turbat, strigându-i că este înşelat. Chiar acei călugări care au pătimit unele ca acestea au venit şi mi-au spus. Acum înţelegi cum îi înşeală satana pe unii ca aceştia? Cel înşelat să ocărască pe cel care se roagă, ca pe un înşelat.

- Aşadar, Gheronda, este greu să învăţăm rugăciunea minții.

- În slujba tunderii în monahism se spune: „Cele bune cu osteneală şi durere se dobândesc”. Ştii ce înseamnă să dobândeşti rugăciunea minții? Înseamnă să-L dobândeşti pe Însuşi Dumnezeu înlăuntrul tău. Îl trăieşti. Îl simţi, ți se deschid ochii sufletului şi Îl vezi pe Hristos înlăuntrul tău. Simţi întru tine fericirea îm­părăţiei Lui. Înţelegi?

- Gheronda, cred aceasta, însă eu nu sunt vrednic de astfel de lucruri. M-am străduit, mi-am silit mintea mea cu inspiraţia şi expiraţia, aşa cum scriu Părinţii niptici, dar nu am putut să mi-o adun, ci mereu cutre­iera prin alte părţi.

- Ajunsesem să cred că într-adevăr această rugăciune nu este pentru noi.

- Măi, binecuvântatule, nu ţi-am spus că numai cu cărţile nu se face pricopseală? Că este nevoie de povățuitor? Tu vrei să ajungi dintr-o dată la desăvâr­şire. Vrei chiar de la început să înveţi să te rogi cu inspiraţia şi expiraţia. Până să ajungi acolo mai ai mult de lucru. Dar acum o să-ţi arăt cum să începi. Vom începe cu abecedarul.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, trad. și ed. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 173-177)

Rugăciunea minții - Prima lecție - Starețul Haralambie (II)

    • Rugăciunea minții - Prima lecție - Starețul Haralambie (II)
      foto: Bogdan Zamfirescu

      foto: Bogdan Zamfirescu

Ca să-ți aduni mintea, mai mult ajută să te rogi cu frică de Dumnezeu, nu tipiconal şi mecanic. Vorbim cu Dumnezeu, nu glu­mim. Credem că este prezent şi ne aude.

Prima lecţie este să rostim rugăciunea cu voce tare şi, fireşte, pe cât putem, clar şi repede. Dar ia aminte! Atunci când noi rostim rugăciunea, vine sata­na şi ne aduce o mulţime de gânduri şi închipuiri. Când începătorul rosteşte rugăciunea cu mintea, lucrarea ispititorului îneacă rugăciunea. Dar dacă o spui cu gura repede, satana nu reuşeşte cu uşurinţă să răspândească mintea cu diferite gânduri. Dar chiar dacă mintea nu este atentă la cuvintele rugăciunii, avem urechea care, vrând-nevrând, aude ce spune gura. Mintea noastră are capacitatea ca în aceeaşi clipă să urmărească două lucruri. De pildă, acum când noi doi vorbim, auzi şi vaporul care trece sau pe alţii care vorbesc alături. De îndată ce vei începe să rosteşti rugăciunea, îţi vor răsuna în urechi strigăte, vuiete, maşini şi mai ales vor veni în mintea ta imaginile pe care ochii tăi le-au văzut pe când erai în lume. Aşa cum a ajuns astăzi lumea, omul îşi pângăreşte foarte lesne sufletul prin cele cinci simţuri. Tu doreşti foarte mult să dobândeşti rugăciunea minţii. Dar ştii ce înseamnă rugăciune curată? Ştii ce înseam­nă să-ți uneşti mintea cu inima? Ştii ce înseamnă să cureţi din tine toată murdăria şi să-ți aduci mintea şi să o lipeşti de noima rugăciunii?

Dar crezi că este uşor să scoţi toată această murdărie din suflet? Pentru ce crezi că am ieşit din lume? Cu harul lui Hristos, noi şi acolo am stat pe picioarele noastre. Însă ca să-şi cureţe cineva mintea este nevoie de linişte. Nu cu o cană să scoţi şi cu alta să pui înapoi, noaptea te nevoieşti să le alungi din minte, iar în ziua următoare te întorci din nou la aceleaşi. Dacă ziua ai petrecut-o la teatre, în jocuri şi cântece, atunci noaptea nu vei putea rosti curat nici măcar o rugăciune. Nu numai atât, dar nici dispoziţie pentru rugăciune nu vei avea.

Aşadar, să începem prima lecţie. Îți voi da această metanie de trei sute de boabe şi noaptea vei prive­ghea cu noi. Vei face şiraguri de nouă metanii ros­tind: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. De în­dată ce vei termina cele douăsprezece ațe, o vei lua de la capăt. Iar cu o oră înainte de a merge la Sfânta Liturghie, vei trece pe la mine să-mi spui izbânzile tale.

- Gheronda, iertați-mă, dar eu nu pot să fac nici măcar douăsprezece şiraguri de metanii, cum voi putea oare face şi mai multe?

- Cine ți-a spus că nu poți? Deocamdată uită-le pe ale tale. Acum vei face aşa cum îți voi spune eu şi după aceea vom vorbi. Încă nu eşti pentru inspiraţii şi expiraţii. Vei rosti rugăciunea cu gura, repede şi îți vei sili mintea să înţeleagă cele pe care le spui. Ca să reuşeşti aceasta este greu, dar ca să-ți aduni mintea, mai mult ajută să te rogi cu frică de Dumnezeu, nu tipiconal şi mecanic. Vorbim cu Dumnezeu, nu glu­mim. Credem că este prezent şi ne aude. Dacă se vor deschide ochii sufletului tău cu rugăciunea, îl vei vedea. Alaltăieri a venit un țigan şi a cerut milostenie. Acesta toată viața şi-o petrece astfel, umblând şi adu­nând bani. Nu pot să-l alung. Te roagă cu atâta smere­nie, încât iți cade şi la picioare. Pe de o parte îți dai seama că este şarlatan, iar pe de alta nu poți să nu dai milostenie. Dacă acesta pentru lucruri materiale te roagă cu atâta smerenie, cu atât mai mult ar trebui să ne rugăm noi pentru cele duhovniceşti. Dacă omului i se face milă de semenul său şi îl miluieşte, cu atât mai mult preabunul Dumnezeu se va milostivi de cei care îl roagă. Mi se pare că la aceasta se referă Hristos atunci când spune în Evanghelia Sa că fiii lumii acesteia sunt mai înţelepţi decât fiii împărăţiei lui Dumnezeu.

Fiul meu, pe cât poți, să cazi cu frică de Dumne­zeu la picioarele lui Hristos, ca acel țigan. Dar să mai ştii şi aceasta. Ai venit acum din lume şi de aceea încă mai porţi lumea înlăuntrul tău. Toate imaginile lumii pe care le porți în sufletul tău, pe toate ți le va învârti ispititorul prin minte. Dar tu să rosteşti rugă­ciunea. Stăruinţă, răbdare şi silinţă. Pe cât poți, alun­gă orice închipuire, fie ea bună sau rea. Să rosteşti numai aceste cinci cuvinte ale rugăciunii şi să te sileşti pe cât poți să le înţelegi.

Aceasta este prima lecţie. Ia să vedem dacă ai înțeles-o!

- Gheronda, voi încerca să fac în noaptea aceasta aşa cum mi-aţi spus. Adică voi rosti neîncetat rugăciunea cu gura, după care voi trece să vă văd.

- Da, fiul meu, aşa să faci. Dumnezeu să te binecuvinteze.

Aşadar, acest tânăr, după ce s-a odihnit după-amiază într-o chiliuţă, seara a început privegherea cu metania de trei sute de boabe în mână. Cu toate că la început s-a îndoit că va putea face douăsprezece şiraguri de metanii, totuşi limba sa repeta ca un motoraş, fără greutate, rugăciunea lui Iisus. Cel mai greu era însă să ţină mintea atentă la cuvintele rugăciunii. Într-adevăr, aici se ducea o luptă până la sânge. Dar în timpul acestei nevoinţe, Domnul nu a întârziat să-şi facă simţite ajutorul şi prezenţa Sa.

După primele şiraguri de metanii, a simţit izvorând din gât o dulceaţă care ajungea pe limbă şi pe buze. Această dulceaţă era asemenea unei caramele foarte dulci, care însă nu se termina, ci se întărea din ce în ce mai mult. Iar din multa dulceaţă pe care o simţea, rostea cu multă bucurie dumnezeieştile cuvinte ale rugăciunii.

În mai puţin de o oră a terminat cele douăspre­zece şiraguri de metanii. Apoi a început al doilea rând, al treilea şi al patrulea. Dar înainte de a termina al patrulea rând, a izbucnit în lacrimi slavoslovind şi mulţumind lui Dumnezeu. Când i-a spus Stareţului cum a petrecut, el s-a bucurat nespus de mult pentru reuşita primei lecţii.

- Curaj, fiul meu, vom spori, i-a spus Stareţul.

Acest tânăr a rămas acolo câteva zile, apoi s-a întors în lume, dar a continuat să corespondeze cu Stareţul până când Pronia dumnezeiască l-a chemat în tagma îngerească a monahilor.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, trad. și ed. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 177-181)

Rugaciunea mintii si paza de rele - Staretul Haralambie (IV)

Rugaciunea mintii si paza de rele - Staretul Haralambie (IV)

Îmi amintesc că în lume am avut multe ispite, une­ori chiar foarte mari. Până într-atât, încât ispititorul a îndemnat pe nişte femei rele ca să mă atragă la pă­cat, dar m-a păzit această mică rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. La nevoie strigi şi numele Maicii Domnului din tot sufletul: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-mă”. Uneori simţi nevoia să te rogi cu cuvintele tale: „Hristoase al meu, Maica Domnului, vino repede, ajută-mă, mă primejduiesc”, etc. Din mica mea experienţă, încă din lume am văzut că această armă a rugăciunii te păzeşte de orice rău. Oamenii răi ne exersează în virtute, ne împing şi mai mult spre Hristos.

- Eu, Gheronda, am altă problemă. Sunt familist, trăiesc cinstit cu femeia mea, nu deranjez pe nimeni, dar vine altul şi fără să-l provoc, îmi creează o sumedenie de probleme, mă nedreptăţeşte, mă fură, mă ocărăşte, mă ameninţă. Îi spui: „Stai liniştit”, dar se sălbăticeşte şi mai mult. Cum să trăieşti în linişte cu un astfel de om? Cum să-l iubeşti? Cum poţi să nu-l urăşti? Cum să nu-l blestemi să-l ajungă urgia lui Dumnezeu?

- Fiul meu, unul ca acesta are diavol. Sfinţii Părinţi spun că în spatele omului rău să-l vezi pe satana. Diavolul care este în el te provoacă să-l blestemi pe acela, să-l ocărăşti, să-l loveşti şi astfel să te câştige şi pe tine.

„Răul cu rău nu se îndreaptă”, spunea Stareţul meu. Este o mare ispită. Şi aici este nevoie de luptă. Vom face ceea ce spune Hristos - „Binecuvântaţi şi vă rugați” (Romani 12, 14; Matei 5, 44; Luca 6, 28). Acest rău te împinge cu sila spre Hristos. Vei zice: „Hristoase al meu, iartă-l, că nu-şi dă seama ce face! Luminează-i mintea! Alungă de la el pe diavolul cel viclean, ca să-şi dea seama de greşelile lui!”

După care ne întoarcem din nou la rugăciune, ca să primim putere. „Doamne, Iisuse Hristoase...”, „Doamne, Iisuse Hristoase...”.

- Gheronda, pot să mărturisesc ceva în public? De multe ori spun în sinea mea: „O să-i dau una în cap de o să-l fac grămadă şi apoi pot să merg la închi­soare”.

- Iată, ai văzut cum te îmboldeşte satana? Să mergi la tribunal, la închisoare şi să laşi familia la mila lui Dumnezeu? Nu, fiul meu, să nu-l asculţi! Ispititorul vrea să te distrugă. Împlineşte cele pe care le-a spus Hristos şi vei vedea că va ieşi bine. Cu comportarea ta cea bună fie se va îndrepta, fie Hristos va da o soluţie. Numai tu şi femeia ta să vă rugaţi din tot sufletul. Şi fireşte, să vă împărtăşiţi regulat, ca să se întărească sufletele voastre.

- Ce rugăciune să fac şi cum să iau Sfânta Împăr­tăşanie în halul în care sunt?

- Cu atât mai mult avem nevoie de rugăciune şi de Sfânta Împărtăşanie atunci când ne aflăm într-un asemenea hal. Numai să iei aminte ca, înainte de a te ruga pentru tine, să te rogi pentru vrăjmaşul tău.

- Gheronda, dar de vreme ce preotul şi toată lumea ştiu că nu vorbim unul cu altul, cum să mă împărtăşesc?

- Dacă tu nu vrei să te împaci, desigur că nu poţi să te împărtăşeşti. Dar dacă celălalt nu vrea, atunci tu nu ai nicio răspundere. Vei încerca să vorbeşti şi să te împaci cu el. Dar dacă ispititorul îl împietreşte să nu-ţi vorbească toată viaţa, atunci ce se va întâmpla? Vei muri neîmpărtăşit? Nicăieri nu scrie aşa ceva.

Tu, fiul meu, străduieşte-te cât poţi să te împaci cu el. Dacă cu felul tău bun de a te purta îl câştigi pe acest om, să ştii că ai scos sufletul lui din ghearele satanei. Şi atunci răsplata ta va fi foarte mare. Dacă nu poţi tu, roagă-te ca să-l cuminţească Dumnezeu, pentru că El are putere să o facă.

- Gheronda, cele pe care mi le spuneţi sunt puţin cam grele, totuşi voi încerca să le pun în practică.

- Dumnezeu să te binecuvinteze, fiul meu. Încear­că şi mă voi strădui şi eu împreună cu tine. Scrie-mi numele celor din familia ta. Scrie-l şi pe acela care vă tulbură. Să ne rugăm cu toţii şi Dumnezeu va ajuta.

Fratele de mai sus, de îndată ce a aflat că va fi editată cartea cu viaţa pururea pomenitului Stareţ Haralambie, mi-a destăinuit discuţia de mai sus, dar în acelaşi timp m-a şi încredinţat că a urmat sfatul Stareţului şi de atunci toate au mers bine. Iar vecinul său s-a împrietenit atât de mult, încât acela i-a botezat un copil. De atunci în casa lui împărățesc rugăciunea, dragostea şi pacea.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie  Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 183-186)