marți, 7 mai 2024

Acatist la Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii

 

Rugăciunile începătoare

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul Bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată necurăția și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Slava....Și acum...

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne curățește păcatele noastre. Stăpâne iartă fărădelegile noastre. Sfinte cercetează și vindecă neputințele noastre pentru Sfânt Numele Tău.

Doamne miluiește (de 3 ori)

Slavă…Și acum…

Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne lăsa pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Rugăciunea de seara

Troparele serii

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca Unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim prin Tine din nevoi, că Tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Doamne miluiește (de 12 ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea I, Sfântului Macarie cel Mare către Dumnezeu Tatăl

Dumnezeule cel veșnice și Împărate a toată făptura, Cela ce m-ai învrednicit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păcatele ce am făcut în această zi: cu lucrul, cu cuvântul, și cu gândul, și curățește, Doamne, smeritul meu suflet, de toată întinăciunea trupului și a sufletului. Și-mi dă, Doamne, în această noapte, a trece somnul în pace, ca sculându-mă din ticălosul meu așternut, bine să plac Preasfântului Tău nume, în toate zilele vieții mele, și-mi ajută cu harul Tău să calc pe vrăjmașii cei ce se luptă cu mine, pe cei trupești și pe cei fără de trup. Izbăvește-mă Doamne de gândurile cele deșarte, care mă întinează și de poftele cele rele, că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a II-a, a Sfântului Antioh, către Domnul nostru Iisus Hristos

Atotțiitorule Cuvinte al Tatălui, Însuți fiind desăvârșit, Iisuse Hristoase, pentru multă milostivirea Ta, nu Te dezlipi de mine, robul Tău, ci odihnește întru mine pururea, Iisuse, Cel ce ești Păstor bun oilor Tale. Nu mă da ispitei șarpelui, nici nu mă lăsa în pofta satanei, că sămânța putrejunii este întru mine. Tu, Doamne Dumnezeule, Celui ce ne închinăm, Împărate Sfinte Iisuse Hristoase, păzește-mă cu lumina cea neîntunecată, cu Duhul Tău cel Sfânt, cu Care ai sfințit pe ucenicii Tăi. Dă-mi Doamne și mie, nevrednicului robului Tău, mântuirea Ta în așternutul meu. Luminează mintea mea cu lumina înțelegerii Sfintei Tale Evangheliei, sufletul meu cu dragostea Crucii Tale, inima mea cu curăția cuvintelor Tale, trupul meu cu patima Ta cea nebiruită, cugetul meu cu smerenia Ta îl păzește, și mă ridică în vreme cuvioasă spre a Ta slăvire, că preaslăvit ești cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Preasfântul Duh, în veci. Amin.

Rugăciunea a III-a, către Sfântul Duh

Doamne, Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, milostivește-Te spre mine, păcătosul robul Tău, și mă miluiește și-mi iartă mie, nevrednicului toate câte am greșit Ție astăzi ca un om, și nu numai ca un om, ci și mai rău decât dobitocul. Păcatele mele cele de voie și cele fără de voie, cele știute și cele neștiute, care sunt din tinerețe și din obiceiul cel rău și care sunt din voia cea slobodă și din lene: ori de m-am jurat cu numele Tău, ori de L-am hulit în gândul meu, sau pe cineva am ocărât, sau pe cineva am clevetit în mânia mea, sau am scârbit, sau de ceva m-am mâniat, sau am mințit, sau fără de vreme am dormit, sau vreun sărac a venit la mine și nu l-am socotit, sau pe fratele meu l-am scârbit, sau m-am sfădit, sau pe cineva am osândit, sau m-am mărit, sau m-am trufit, sau stând la rugăciune mintea mea s-a îngrijit de vicleniile acestei lumi, sau răzvrătire am cugetat, sau prea m-am săturat, sau m-am îmbătat, sau nebunește am râs, sau ceva rău am cugetat, sau frumusețe străină am văzut și cu dânsa mi-am rănit inima, sau ce nu se cade am grăit, sau de păcatul fratelui meu am râs, iar păcatele mele sunt nenumărate, sau de rugăciune nu m-am îngrijit, sau altceva rău am făcut și nu-mi aduc aminte; că acestea toate și mai mari decât acestea am făcut. Miluiește-mă, Stăpâne și Făcătorul meu pe mine leneșul și nevrednicul robul Tău, și mă ușurează, și mă slobozește și mă iartă, ca un bun și de oameni iubitor. Ca în pace să mă culc și să dorm eu păcătosul, necuratul și ticălosul și să mă închin, să cânt și să preaslăvesc preacinstit numele Tău, împreună cu al Tatălui și cu al Unuia-Născut Fiului Lui, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a IV-a

Doamne Dumnezeul nostru, orice am greșit în această zi: cu cuvântul, cu gândul, și cu lucrul, ca un bun și iubitor de oameni, iartă-mi. Somn cu pace și fără scârbă dăruiește-mi. Pe îngerul Tău cel apărător îl trimite să mă acopere și să mă păzească de tot răul; că Tu ești păzitorul sufletelor și trupurilor noastre și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a V-a

Doamne, Dumnezeul nostru, în Care am crezut și al Cărui nume mai vârtos decât tot numele Îl chemăm, dă-ne nouă iertare sufletului și trupului, celor ce mergem spre somn; păzește-ne de toată nălucirea și fără întunecată dulceață, potolește pornirea poftelor, stinge aprinderea zburdării trupești și ne dă în curăție a viețui cu lucrurile și cu cuvintele, ca dobândind viață cu fapte bune, să nu cădem din binele Tău cel făgăduit, că bine ești cuvântat în veci. Amin.

Rugăciunea a VI-a, către Sfânta Născătoare de Dumnezeu

Preacurată și binecuvântată de Dumnezeu Născătoare Marie, Maica cea bună a Bunului Împărat, varsă mila Fiului Tău și Dumnezeului nostru, spre pătimașul meu suflet, și cu rugăciunile tale mă îndreptează spre fapte bune, ca cealaltă vreme a vieții mele, fără prihană să o trec, și pentru tine raiul să dobândesc, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, care ești una curată și binecuvântată.

Rugăciunea a VII-a, către sfântul înger, păzitorul vieții

Îngerul lui Hristos, păzitorul meu cel sfânt și acoperitorul sufletului și al trupului meu, iartă-mi toate câte am greșit în ziua de astăzi, și de toată viclenia vrăjmașului meu celui potrivnic mă izbăvește, ca să nu mânii cu nici un păcat pe Dumnezeul meu; și te roagă pentru mine păcătosul și nevrednicul rob, ca să mă arăți vrednic bunătății și milei Preasfintei Treimi și Maicii Domnului meu Iisus Hristos și tuturor sfinților. Amin.

Rugăciuni către Maica Domnului

Apărătoare Doamnă, pentru biruință mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăvește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară.

Fecioară, care ești pururea slăvită, de Dumnezeu Născătoare, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeul nostru, primește rugăciunile noastre și le du Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să mântuiască și să lumineze, pentru tine, sufletele noastre.

Toată nădejdea mea spre tine o pun Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul tău.

De Dumnezeu Născătoare Fecioară, nu mă trece cu vederea pe mine păcătosul, cel ce am nevoie de ajutorul tău și de folosința ta, că spre tine nădăjduiește sufletul meu, și mă miluiește.

Rugăciunea Sfântului Ioanichie

Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ție.

Cuvine-se cu adevărat

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Slavă… Și acum… Doamne miluiește (de 3 ori).

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale preacuvioșilor părinților noștri și ale tuturor sfinților, mântuiește-mă pe mine păcătosul.

Rugăciunea Sfântului Ioan Damaschin

Aceasta să o zici arătând spre patul tău:

Stăpâne, Iubitorule de oameni, au doară nu-mi va fi mie acest pat groapă? Sau încă vei mai lumina cu ziua ticălosul meu suflet? Iată groapă îmi zace înainte și iată moartea îmi stă înainte. De judecata Ta, Doamne, mă tem, și de munca cea fără de sfârșit; iar a face rău nu mai contenesc. Pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, pururea Te mânii și pe Preacurata Maica Ta și pe toate puterile cerești și pe sfântul înger, păzitorul meu. Și știu, Doamne, că nu sunt vrednic de iubirea Ta de oameni, ci vrednic sunt de toată osânda și chinul. Ci, rogu-Te, Doamne, Mântuiește-mă după mulțimea bunătății Tale, că de vei mântui pe cel drept, nu-i lucru mare, iar de vei milui pe cel curat, nu-i nici o minune, că sunt vrednici de mila Ta; ci spre mine păcătosul să faci minuni cu mila Ta, în aceasta să arăți iubirea Ta de oameni, ca să nu biruiască răutatea mea, bunătatea și milostivirea Ta cea nespusă, ci, precum voiești, tocmește pentru mine lucrul.

Rugăciuni către toți Sfinții și Puterile Cerești

Fiecare din aceste rugăciuni este urmată de câte o închinăciune până la pământ.

Mă închin Ție, Preasfântă Treime, care ești o Ființă, de viață făcătoare și nedespărțită: Părinte, Fiule și Duhule Sfinte; cred întru Tine și Te mărturisesc și Te slăvesc, mulțumescu-Ți și Te laud, cinstescu-Te, Te preaînalț și Te rog: miluiește-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, pentru numele Tău. (această rugăciune se rostește de trei ori în cinstea Sfintei Treimii)

Mă închin ție, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, care ai arătat nouă lumina cea adevărată cu nașterea ta, împărăteasa cerului și a pământului, nădejdea celor fără de nădejde, ajutătoarea neputincioșilor și împăcarea cu Dumnezeu a tuturor păcătoșilor. Tu mă acoperă și mă apără de toate nevoile și împresurările sufletești și trupești, și-mi fii folositoare cu prea puternicele tale rugăciuni. (o închinăciune)

Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, primește această puțină rugăciune și o du Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să mântuiască și să lumineze, pentru tine, sufletele noastre. (o închinăciune)

Toate puterile cerești: Scaunele, Domniile, Începătoriile, Stăpâniile, Puterile, Heruvimii, Serafimii, Arhanghelii și Îngerii, rugați-vă lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul. (o închinăciune)

Sfinte și Mare Prorocule Ioane, Înaintemergătorule și Botezătorul Domnului, cel care ai pătimit pentru Hristos și ai luat îndrăzneală către Stăpânul, roagă-te pentru mine păcătosul ca să mă mântuiesc pentru rugăciunile tale. (o închinăciune)

Sfinților ai lui Dumnezeu: Apostolilor, prorocilor, mucenicilor, arhiereilor, postitorilor, temătorilor de Dumnezeu, drepților, locuitorilor în pustie, călugărilor, patriarhilor, și toți sfinții care ați pătimit pentru Hristos și ați câștigat îndrăzneală către Stăpânul, rugați-vă pentru mine păcătosul, ca să mă mântuiesc cu rugăciunile voastre. (o închinăciune)

Sfinte Ioane Gură de Aur, cu Vasile cel Mare, cu Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul, cu făcătorul de minuni Nicolae și cu toți sfinții începători ai preoției, ajutați-mă și mă miluiți cu rugăciunile și ajutorul vostru. (o închinăciune)

Toate sfintele femei: mironosițe, mucenițe, temătoare de Dumnezeu și fecioare, care ați slujit Mântuitorului Hristos cum se cuvine, rugați pe Dumnezeu pentru mine, păcătosul. (o închinăciune)

Cea nebiruită și dumnezeiască putere a cinstitei și de viață făcătoarei Crucii Domnului, nu mă lăsa pe mine păcătosul, ci mă apără de toată ispita cea trupească și sufletească. (o închinăciune)

Preacurată Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, nădejdea tuturor creștinilor, pentru că altă îndrăzneală și nădejde nu am, fără numai pe tine, cea cu totul nevinovată Stăpâna mea și Doamnă de Dumnezeu Născătoare, Maica lui Hristos, Dumnezeului meu, pentru aceea mă rog: miluiește-mă și mă izbăvește de toate răutățile mele, și roagă pe Milostivul tău Fiu și Dumnezeul meu ca să miluiască ticălosul meu suflet și să mă izbăvească de veșnicele chinuri, și să mă învrednicească împărăției Sale. (o închinăciune)

Sfinte îngere, păzitorul meu, acoperă-mă cu aripile bunătății tale și izgonește de la mine toată lucrarea cea rea a diavolului și roagă pe Dumnezeu pentru mine, păcătosul. (o închinăciune)

Rugăciuni de pocăință

Și apoi, vrând să te așezi pe așternut, zi acestea:

Luminează ochii mei Hristoase Dumnezeule, ca nu cumva să adorm în moarte, ca nu cândva să zică vrăjmașul meu: întăritu-m-am asupra lui.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Sprijinitor sufletului meu fii, Dumnezeule, că umblu prin mijlocul a multe curse, izbăvește-mă de dânsele și mă mântuiește, Bunule, ca un iubitor de oameni.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preaslăvită Maică a lui Dumnezeu, care ești mai sfântă decât sfinții îngeri, neîncetat te cântăm cu inima și cu gura, mărturisind că tu ești de Dumnezeu Născătoare, căci cu adevărat ne-ai născut nouă pe Dumnezeu întrupat și te rogi neîncetat pentru sufletele noastre.

Și ne dă nouă, Stăpâne, celor ce mergem spre somn, odihnă trupului și sufletului; și ne păzește pe noi de întunecatul somn al păcatului și de toată întunecata și cea de noapte patimă a dulceții. Contenește întărâtările patimilor, stinge săgețile vicleanului cele aprinse, cele pornite asupra noastră cu vicleșug. Zburdările trupului nostru le potolește și tot gândul nostru cel pământesc și trupesc adoarme-l. Și ne dăruiește nouă, Dumnezeule, minte deșteaptă, cuget curat, inimă trează, somn ușor și de toată nălucirea satanei nestrămutat. Scoală-ne pe noi în vremea rugăciunii, întăriți întru poruncile Tale și pomenirea judecăților Tale întru noi nestricată având-o. Cuvântare de slava Ta în toată noaptea ne dăruiește, ca să cântăm și să binecuvântăm și să slăvim preacinstitul și preaîncuviințatul Tău nume, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preaslăvită pururea Fecioară, binecuvântată de Dumnezeu Născătoare, du rugăciunea noastră la Fiul tău și Dumnezeul nostru, și cere să mântuiască prin tine sufletele noastre.

Slăbește, lasă, iartă, Dumnezeule, greșelile noastre, cele de voie și cele fără de voie, cele cu fapta și cu cuvântul, cele cu știința și cu neștiința, cele din noapte și din zi, cele cu mintea și cu gândul. Toate le iartă nouă, ca un bun și iubitor de oameni.

Pe cei ce ne urăsc și ne fac strâmbătate iartă-i, Doamne, Celor ce ne fac bine fă-le bine. Fraților și rudeniilor noastre dăruiește-le cererile cele către mântuire și viață veșnică. Pe cei ce sunt întru neputință cercetează-i și vindecare dăruiește-le. Pe cei de pe mare ocârmuiește-i. Cu cei călători împreună călătorește. Pe cei din văzduh ocrotește-i. Celor ce ne slujesc și ne miluiesc pe noi iertare păcatelor dăruiește-le. Pe cei ce ne-au cerut nouă, nevrednicilor, să ne rugăm pentru dânșii miluiește-i, după mare mila Ta. Pomenește, Doamne, pe mai dinainte adormiți, părinții și frații noștri, și-i odihnește unde luminează lumina feței Tale. Pomenește Doamne, pe frații noștri cei din necazuri și-i izbăvește de toată primejdia. Pomenește, Doamne, pe cei ce aduc daruri și fac bine în sfintele Tale biserici și le dă lor cererilor cele către mântuire și viață veșnică. Pomenește-ne, Doamne, și pe noi, smeriții, păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, și luminează mintea noastră cu lumina cunoștinței Tale și ne îndreaptă pe calea poruncilor Tale. Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și ale tuturor sfinților Tăi, că binecuvântat este în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea cinstitei Cruci

Apoi să-ți săruți crucea și să faci semnul Sfintei Cruci pe locul unde vrei să te culci, de la cap până la picioare, și tot la fel spre toate laturile, grăind:

Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui, să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul; cum se topește ceara de la fața focului, așa să piară diavolii de la fața celor ce iubesc pe Dumnezeu și se însemnează cu semnul crucii și zic cu veselie: Bucură-te, preacinstită și de viață făcătoarea Crucea Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, și S-a pogorât la iad și a călcat puterea diavolului și te-a dăruit nouă pe Tine, cinstită Crucea Sa, spre alungarea a tot pizmașul. O, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, și cu toți sfinții în veci. Amin.

Îngrădește-mă, acoperă-mă și mă păzește, Doamne, cu puterea cinstitei și de viață purtătoarei Crucii Tale, depărtând de la mine tot răul. Amin.

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos

În mâinile Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, îți încredințez sufletul meu, păzește-mă, binecuvântează-mă, miluiește-mă după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale și viață veșnică îmi dăruiește. Amin.

Tropar - Acatist la Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, glasul al 3-lea

Fecioară Curată, ca un izvor de viață făcător ai zămislit Roua cea după fire necuprinsă și ai izvorât pentru noi nectar de neîncetată bucurie, ce dimpreună cu apa vieții veșnice, din izvorul tău se revarsă în bogate râuri și nesfârșite; pentru care, cu toți bucurându-ne, strigăm: Bucură-te, Izvor al vieții tuturor.

Condacul 1

Pe fântâna cea pururea curgătoare și de viață dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăște apele darului, mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăște tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem apă cu credință și să zicem rugămu-ne rourează-ne cu darul tău, ca să strigăm ție: Bucură-te, Ceea ce ești izvor de viață dătător!

Icosul 1

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut fără de sămânță pe Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de veci, deschide-mi gura mea spre lauda ta, ca să te slăvesc strigând către izvorul tău unele ca acestea:
Bucură-te, ocean înțelegător care asemenea norilor reverși minuni peste toată lumea;
Bucură-te, Siloame al doilea, care covârșești curgerile Nilului cu revărsarea darului;
Bucură-te, apa care izvorăști ca dintr-o piatră cu preaslăvire, și a Iordanului lucrare ai primit; Bucură-te, mană de mântuire care te faci arătată spre trebuința celor ce cer bogata ta apă cu adevărat îndestulătoare;
Bucură-te, izvor din care curge toată bunătatea și îndestularea de tămăduire;
Bucură-te, că din tine izvorăsc din destul facerile de bine;
Bucură-te, că tuturor le dai celor ce cer, întărire sufletelor și sănătate trupurilor;
Bucură-te, Ceea ce ești izvor de viață dătător!

Condacul 2

Stăpânul cerului și al pământului, lucruri minunate și prea slăvite a săvârșit întru tine, Ceea ce ești cu totul fără prihană, pentru că de sus a picurat, arătat, ca o ploaie în pântecele tău, dumnezeiască Mireasă, arătându-te pe tine izvor de tămăduiri, care vindeci pe toți cei ce-ți cântă: Aliluia!

Icosul 2

Dumnezeiesc izvor ai raiului Fecioară și Maică cerească pe tine te nu-mim după vrednicie, căci curgerea și darul izvorului tău au străbătut în cele patru părți ale pământului, care se acoperă pururea cu străine mi-nuni, din apa ce se dă spre băutură tuturor celor ce cer. Pentru aceasta bucurându-ne toți creștinii, cu credință alergăm la izvorul tău, scoțând totdeauna apă, cu sfințenie și cu dulceață zicând:
Bucură-te, izvorul curgător de tămăduiri;
Bucură-te, că în dar reverși din destul, bogate vindecări celor bolnavi;
Bucură-te, că pe cei orbi, ce aleargă la tine, a vedea lămurit îi faci;
Bucură-te, că pe mulți șchiopi i-ai îndreptat;
Bucură-te, că pe slăbănogi i-ai întărit;
Bucură-te, că prin turnarea apei de trei ori pe cel mort, l-ai vindecat;
Bucură-te, minune străină, acoperită pururea de slava Celui Preaînalt.
Bucură-te, că pe tine te numim rai cugetător;
Bucură-te, căci ca o ploaie pe pământ uscat căzând adăpi sufletele cele însetate de viață;
Bucură-te, Ceea ce ești izvor de viață dătător!

Condacul 3

Puterile tale cele mari și pline de minuni nedeșertate și mai presus de fire pe care tuturor le reverși, cine le va putea spune, o, izvorule dătător de daruri; că nu numai că gonești bolile cele cumplite de la cei ce aleargă la tine cu dragoste, ci și patimile cele sufletești le speli, curățindu-le la toți cei ce-ți cântă ție: Aliluia!

Icosul 3

Pe norul cel ceresc cu cântări minunate să-l lăudăm credincioșii, care pe picătura Hristos, dătătorul de viață, pe pământ L-a plouat, pe apa cea dumnezeiască și vie, cea săltătoare și izvorâtoare, fără de moarte, a dăruit-o nouă credincioșilor care cântăm:
Bucură-te, vasul băuturii celei dumnezeiești, Ceea ce după băutură niciodată nu se deșartă;
Bucură-te, Ceea ce alungi setea care topește sufletele;
Bucură-te, că din pântecele minții cei ce beau înțelepțește, revarsă râuri dumnezeiești;
Bucură-te, că tuturor le izvorăști darul din destul;
Bucură-te, izvor de viață primitor care pururea izvorăște daruri;
Bucură-te, fântâna tămăduirilor, care toată tăria bolilor o arată a fi slabă și neputincioasă;
Bucură-te, vedere orbilor;
Bucură-te, dumnezeiască curăție a celor leproși;
Bucură-te, Ceea ce ești izvor de viață dătător!

Condacul 4

Izvorăște-mi mie Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, darurile cuvântu-lui, ca să laud izvorul tău, care izvorăște viață și dar credincioșilor, că tu pe Cuvântul Cel într-un Ipostas L-ai izvorât nouă și izvor de tămăduire, de obște, te-ai arătat tuturor celor ce-I cântă: Aliluia!

Icosul 4

Biserica ta, Preacurată Fecioară, se arată tuturor casă de doctorie mai presus de fire, că din moarte văzută, ridică arătat pe credincioșii cei ce aleargă la dânsa și tuturor izvorăște dulceață din destul. Pentru care și noi nevrednicii cu cântări duhovnicești, veselindu-ne, zicem:
Bucură-te, apa izvorului celui dătător de viață;
Bucură-te, norul care aduci ploaie de mântuire;
Bucură-te, vindecare a celor bolnavi;
Bucură-te, slobozirea celor din primejdii;
Bucură-te, răcoreala celor înfierbântați de arșița păcatelor;
Bucură-te, luminarea ochilor orbiți de neștiință;
Bucură-te, auzirea celor surzi;
Bucură-te, că pe cei ce zăceau în pat bolnavi, numai cu atingerea i-ai scăpat;
Bucură-te, loc de tămăduire sfințit cu adevărat;
Bucură-te, că ne izvorăști din ceruri daruri fără împuținare;
Bucură-te, Ceea ce ești izvor de viață dătător!

Condacul 5

Daruri din destul curg din tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că izvorăști apă de tămăduiri din care se adapă sufletele credincioșilor celor însetați de viață și gonești arșița păcatelor celor ce cântă: Aliluia!

Icosul 5

Neamul omenesc te laudă pe tine Preacinstită, că tuturor le izvorăști din ceruri daruri fără încetare, arătându-te pe tine izvor nemuritor, Dumnezeiască Mireasă, celor ce-ți aduc aceste cântări de laudă:
Bucură-te, izvorâtoarea apei, Hristos, din care se adapă toată lumea;
Bucură-te, că Făcătorul tuturor întru tine ca o picătură s-a pogorât arătat;
Bucură-te, că pe cel orb l-ai făcut a vedea lumina;
Bucură-te, izvorule care ai dezlegat prin apă firea pietrei cea înfricoșată;
Bucură-te, curățirea leproșilor și sugrumarea diavolilor;
Bucură-te, că pe împărați i-ai făcut credincioși desăvârșiți;
Bucură-te, înțelepciunea celor simpli;
Bucură-te, bogăție de daruri a săracilor;
Bucură-te, că prin revărsarea apei, tămăduiri de multe feluri le-ai dăruit;
Bucură-te, Ceea ce ești izvor de viață dătător!

Condacul 6

Lucru cu adevărat necuprins și mai presus de fire este Cel ce s-a lucrat întru tine, Născătoare de Dumnezeu, că apa izvorului tău este tămăduirea bolilor celor de moarte aducătoare, Ceea ce firea cu adevărat nu a văzut. Pentru care și noi cu umilință ne rugăm: nu ne trece cu vederea, sârguiește ajutătoarea noastră grabnică și ne izbăvește din cursele vrăjmașilor ca să te lăudăm zicând așa: Aliluia!

Icosul 6

Măririle minunilor izvorului tău, Fecioară Preacurată, cine le va putea spune, ca Ceea ce cu adevărat ai înspăimântat gândul omenesc prin picăturile izvorului tău, de care povestesc limpede lâna și mana și Siloamul și piatra Ceea ce a izvorât și pridvorul lui Solomon. Darul tău este mai pre-sus de cuvânt și de gând; drept aceea și noi într-o unire de gânduri și glasuri cântăm laudele acestea:
Bucură-te, Fecioară că din tine se revarsă apa care vindecă patimile cele de moarte aducătoare;
Bucură-te, că din izvorul tău a curs apa care a vindecat sânul femeii cel cuprins de cangrenă;
Bucură-te, grabnică vindecătoare a bolilor celor cumplite;
Bucură-te, că prin stropirea apei, credincioșii se sfințesc;
Bucură-te, Fântâna bucuriei celei neîncetate;
Bucură-te, izvorule al frumuseții celei negrăite;
Bucură-te, dezlegarea tuturor bolilor;
Bucură-te, înecarea tuturor patimilor;
Bucură-te, râul cel prea limpede care faci sănătoși pe cei credincioși;
Bucură-te, apa care dai tămăduiri celor bolnavi de felurite boli;
Bucură-te, Ceea ce ești izvor de viață dătător!

Condacul 7

Apa înțelepciunii și a vieții izvorând lumii, pe toți chemi, Născătoare de Dumnezeu, să scoată apele cele de mântuire ți cu ea să stingă cărbunii înșelăciunii și ai necurăției; drept aceea și noi credem cuvintele Fiului tău, Stăpână, care a zis: "că în veci nu vor înseta cei ce cu credință vor bea din ea" zicând: Aliluia!

Icosul 7

Pântece mai înainte sterp ai dezlegat arătat, cu curgerile izvorului tău, că și nașteri dăruiești, ca Ceea ce ai născut pe Stăpânul tuturor, pentru care și noi bucurându-ne zicem:
Bucură-te, curgerea înțelepciunii care curățește necunoștința;
Bucură-te, amestecare care picură dumnezeiască dulceață inimii;
Bucură-te, paharul manei cel de viață turnător;
Bucură-te, baie de Dumnezeu izvorâtă;
Bucură-te, Ceea ce izvorăști liniștea neputințelor;
Bucură-te, Ceea ce stingi văpaia bolilor;
Bucură-te, Ceea ce ai liniștit frigurile și ai stins aprinderea înfocării;
Bucură-te, Ceea ce ești izvor de viață dătător!

Condacul 8

Minunile tale cele neauzite Stăpână, fac pe toți credincioșii cei ce le aud a se minuna de apa izvorului tău; pe cei muți și surzi ca și cum ar fi grăitori îi face, iar pe cei ce pătimesc cumplit îi vindecă, și tămăduiește desăvârșit pe cei ce cântă cu credință: Aliluia!

Icosul 8

Pe toate apele le covârșește Fecioară Curată, apa izvorului tău, care dăruiește arătat izbăvirea de boli cumplite și dă sufletelor toată sănătatea, ca Ceea ce se revarsă mai presus de fire tuturor celor ce cântă:
Bucură-te, că pe cei ce aleargă la tine îi scoți din cuptorul necazurilor;
Bucură-te, ușa prin care străbate razele luminii și luminează ochii trupești și sufletești;
Bucură-te, Ceea ce singura ești mângâierea pământenilor;
Bucură-te, izvor prea cinstit;
Bucură-te, că prin curgerea izvorului Tău, diavolii s-au înfricoșat;
Bucură-te, că pe Leon l-ai făcut călăuză orbului neștiutor spre al tău izvor;
Bucură-te, că a fi împărat l-ai încredințat;
Bucură-te, că el spre mulțumire Biserică în numele tău a ridicat;
Bucură-te, că tu dar făcător de minuni de la Dumnezeu ai primit;
Bucură-te, că pătimașii ce cu credință năzuiesc la izvorul tău se tămăduiesc;
Bucură-te, vas de apă neîmpuținată și de boli vindecătoare;
Bucură-te, că izvorul tău tuturor este îndeajuns îndestulător;
Bucură-te, Ceea ce ești izvor de viață dătător!

Condacul 9

Lumină și tămăduire tuturor mădularelor omenești făcându-te, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, care ai născut pe Făcătorul și Ziditorul tuturor, din amestecarea tinei și a apei ai luminat negrăit ochii orbului, cel ce se născuse orb și care nici cum nu vedea soarele cel dulce, care dobândind vederea și văzând lumina și marea minune izvorâtă din milostivirea ta cea negrăită a zis: Aliluia!

Icosul 9

Siloamul vindeca bolile, însă mai presus s-a arătat, Preasfântă Stăpână, izvorul tău făcător de minuni, fiindcă acesta nu numai odată într-un an și nu numai acei ce iau mai întâi, dobândesc sănătate, ci de-a pururea vinde-că toată rana sufletească și trupească a celor ce cu bună credință și cu dragoste vin către tine strigând:
Bucură-te, scăldătoarea în care se afundă toate durerile noastre cele sufletești și trupești;
Bucură-te, vas cu care primim bucuria și mântuirea;
Bucură-te, piatră care ai adăpat pe cei însetați de viață;
Bucură-te, lemn care îndulcești apele cele amare ale mării lumești.
Bucură-te, izvor nesecat al apei cele dătătoare de viață;
Bucură-te, Ceea ce îndulcești necazurile noastre cele amare;
Bucură-te, apa care curătești spurcăciunea păcatului;
Bucură-te, încetarea întristărilor noastre;
Bucură-te, vindecarea bolilor noastre;
Bucură-te, Ceea ce ești izvor de viață dătător!

Condacul 10

Vrând să vădești minunile cele de la izvorul tău, ai poruncit, Stăpână, lui Leon să ducă orbul în partea cea mai dinlăuntru a pădurii și să-i stingă setea cea trupească cu apă; iar cu tină să-i ungă ochii lui cei întunecați pentru ca să cunoască puterea ta și să nu fie tăinuit izvorul vindecărilor care îl dai în dar tuturor celor ce au nevoie. Pentru aceasta și noi nu tăinuim minunile și facerile tale de bine către noi robii Tăi, ci cu mulțumire proslăvim pe Dumnezeu și cântăm: Aliluia!

Icosul 10

Viața noastră pământească afundată fiind în tina păcatelor, sufletul de păcate îmbolnăvit, trupul de dureri chinuit, pentru că mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre ne pedepsește, către tine dar alergăm, Maica lui Dumnezeu, și înaintea izvorului tău cădem, rugându-te: spală tina păcatelor vindecă sufletele îmbolnăvite și trupurile chinuite le îndreptează, ca noi cu bucurie să strigăm ție:
Bucură-te, vindecarea patimilor sufletești;
Bucură-te, izbăvirea durerilor și chinurilor trupești;
Bucură-te, voința cea bună a lui Dumnezeu către noi cei păcătoși;
Bucură-te, adevărata îndreptare a celor ce se căiesc înaintea lui Dumnezeu, pentru păcatele lor;
Bucură-te, baie care speli cugetele noastre murdare de fărădelegi;
Bucură-te, Ceea ce ai născut pe Izbăvitorul care în dar curăță fărădelegile noastre;
Bucură-te, că prin tine, după măsura credinței se dau vindecări;
Bucură-te, mijlocitoarea bucuriei celei veșnice;
Bucură-te, Ceea ce ești izvor de viață dătător!

Condacul 11

S-a înălțat apa izvorului tău, Curată, mai presus de ceruri, aceasta fiind hrana sufletului, miere din piatră și dăruire de mană, slobozitoare de boli și mântuitoare, pentru aceasta mulțimea credincioșilor veselindu-se saltă cântând: Aliluia!

Icosul 11

Fântână izvorâtoare de viață plină de daruri dumnezeiești s-a arătat nouă preacinstit izvorul tău, Stăpână, spre băutura, sfințirea și mângâierea noastră; iar noi cu dragoste cinstindu-l și cu credință îngenunchind înaintea lui strigăm ție:
Bucură-te, chezășuitoarea mântuirii păcătoșilor;
Bucură-te, vindecarea a toate neputințele;
Bucură-te, Ceea ce duci rugăciunile credincioșilor Fiului tău și Dumnezeului nostru;
Bucură-te, pământul făgăduinței din care ne izvorăsc toate bunătățile cerești și cele pământești;
Bucură-te, Ceea ce adăpi brazdele pe care cresc mulțmile îndurărilor;
Bucură-te, Ceea ce ne povățuiești pe noi către patria cerească;
Bucură-te, roua florilor celor nevestejite;
Bucură-te, Ceea ce ești izvor de viață dătător!

Condacul 12

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, fă-ne vrednici de darurile tale și te rugăm, treci cu vederea păcatele noastre, dând tămăduire celor ce cu credință se apropie de izvorul tău și cer binecuvântare și iertare de păcate cântând: Aliluia!

Icosul 12

Nu cerem mai multă îndurare de la tine, Stăpână, decât precum te-ai milostivit și ai dat tuturor acelora care mai înainte de noi au ajuns la izvorul tău și au dobândit cele de folos, așa te milostivește deci și spre noi cei ce suntem cuprinși de faptele cele rele ca să te slăvim pe tine, zicând unele ca acestea:
Bucură-te, nădejdea noastră în viața aceasta și după moarte;
Bucură-te, cununa cea slăvită a celor ce au credință și se luptă împotriva ispitelor;
Bucură-te, Ceea ce dai veșnică mântuire celor ce se ostenesc în viața călugărească;
Bucură-te, Ceea ce izbăvești omenirea din foametea sufletească și trupească;
Bucură-te, tare ajutătoare în războaie;
Bucură-te, Ceea ce ne păzești pe noi de năvălirea altor neamuri;
Bucură-te, păzitoarea celor ce călătoresc pe pământ, pe apă și prin aer;
Bucură-te, comoara legii noastre creștinești;
Bucură-te, că în orice vreme secetoasă cerem ajutorul tău, îl dobândim;
Bucură-te, stâlp neclintit al creștinătății;
Bucură-te, că prin minunile tale ai bucurat tot neamul creștinesc;
Bucură-te, Ceea ce ești izvor de viață dătător!

Condacul 13

O, întru tot cântată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, izvorul cel nedeșertat al îndurărilor, noianul cel necurmat al iubirii de oameni, adâncul cel nemăsurat al bunătății, nădejdea și mântuirea tuturor creștinilor, la tine ridicăm ochii sufletelor și a trupurilor noastre, către tine tindem mâinile noastre cele slabe și din adâncul inimii strigăm ție: Caută spre noi dintru înălțimea ta cea sfântă, vezi credința și umilința sufletului nostru, ascultă rugăciunea noastră care o facem către tine din inima noastră cea împietrită depărtează de la noi toate nevoile, toată răutatea și toată întristarea ce vine asupra noastră, întru această vremelnică viață. Vindecă toate bolile și neputințele noastre cele sufletești și trupești, dăruiește-ne sănătate și ne izbăvește de veșnica muncă prin rugăciunile tale ca să cântăm neîncetat: Aliluia!

Acest Condac se rostește de trei ori.

După aceasta se cisesc iarăși Icosul 1 și Condacul 1 pe care le găsiți mai jos.

Icosul 1

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut fără de sămânță pe Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de veci, deschide-mi gura mea spre lauda ta, ca să te slăvesc strigând către izvorul tău unele ca acestea:
Bucură-te, ocean înțelegător care asemenea norilor reverși minuni peste toată lumea;
Bucură-te, Siloame al doilea, care covârșești curgerile Nilului cu revărsarea darului;
Bucură-te, apa care izvorăști ca dintr-o piatră cu preaslăvire, și a Iordanului lucrare ai primit; Bucură-te, mană de mântuire care te faci arătată spre trebuința celor ce cer bogata ta apă cu adevărat îndestulătoare;
Bucură-te, izvor din care curge toată bunătatea și îndestularea de tămăduire;
Bucură-te, că din tine izvorăsc din destul facerile de bine;
Bucură-te, că tuturor le dai celor ce cer, întărire sufletelor și sănătate trupurilor;
Bucură-te, Ceea ce ești izvor de viață dătător!

Condacul 1

Pe fântâna cea pururea curgătoare și de viață dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăște apele darului, mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăște tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem apă cu credință și să zicem rugămu-ne rourează-ne cu darul tău, ca să strigăm ție: Bucură-te, Ceea ce ești izvor de viață dătător!

Rugăciune - Acatist la Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii

Prea Sfânta Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ocrotitoarea neamului omenesc, căreia Stăpânul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos ne-a înfiat când era pe Crucea patimilor Sale, văzându-Te pe Tine Maica Sa și pe ucenicul pe care-l iubea, a zis : Femeie iată fiul Tău și ucenicului Fiule iată Mama ta, deci prin aceasta toți câți credem în patima Lui cea făcătoare de viață, cei care am fost atinși de veninul șarpelui și de acul morții și care prin "Rana Lui ne-am vindecat", Ție ne-a încredințat Stăpânul ca să ne fii Maică, pentru ca numai o maică adevărată poate să cunoască toate durerile și suferințele fiilor săi. Tu Prea Sfântă Stăpână, care din neamul omenesc fiind știi câte suferințe au căzut asupra acestui neam, din pricina păcatelor lui; dăruitu-ne-ai Izvorul Tău cel dătător de multe vindecări pe care-l prăznuim astăzi. Tu ai făcut ca orbul să se rătăcească în căutarea izbăvirii, iar pe bunul și blândul Leon să-l găsească și să-i stingă setea cu apa izvorului Tău și prin spălare i-ai dăruit vederea. Dar nu numai orbul s-a îndulcit de mila Ta, ci și Leon, pentru bunătatea inimii lui i-ai dăruit împărăția Bizanțului. Lui Iustinian împăratul i-ai dăruit vindecare de boala lui cea fără de leac și tuturor celor ce au alergat cu credință le-ai dăruit izbăvire din multe feluri de boli, prin multele minuni date de Atotputernicul Dumnezeu prin mijlocirea Ta de Maică, pe care cine le va putea spune după vrednicie și ce grai le va putea grăi. De aceea și noi acum cădem în genunchi în fața milostivirii Tale, ca uneia care cunoști cât de mare este slăbiciunea noastră, cât de groaznică ne este căderea, cât de departe suntem de adevărata cale a dreptății dumnezeiești; am căzut, ne-am depărtat, toți ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut. Cine ne va ajuta, cine ne va ridica pe noi, dacă nu Tu care ești Maica noastră cea bună și milostivă, care totdeauna mijlocești la Fiul Tău și Dumnezeul nostru pentru iertarea păcatelor noastre celor multe, de aceea și acum în această zi în care prăznuim amintirea Izvorului Tău celui făcător de minuni; cădem la Tine și cu umilință ne rugăm, să mijlocești la Cel Atotputernic și Atotmilostiv, ca să trimită acestei ape Sfințite în această zi de praznic, darul Siloamului, puterea îngerului de la lacul Viteza, și marea Ta milostivire de la izvorul cel arătat lui Leon, ca să curățească păcatele noastre și să tămăduiască toată boala și toată neputința noastră cea sufletească și trupească, că unde s-a înmulțit păcatul să prisosească harul și unde lipsește sănătatea să plinească aceasta lipsa bogăția darurilor Izvorului Tău celui făcător de minuni. Ca totdeauna binecuvântând pe Stăpânul și pe Tine mărindu-Te să ne învrednicim de împărăția Fiului Tău și Dumnezeului nostru, ca să strigăm Ție cu mulțumire miluiește-ne pe noi Împărăteasa a Izvorului tămăduirii. Amin!

Apoi se face otpustul: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Saptamana Luminata. Semnificatii si traditii

Saptamana Luminata este prima saptamana care urmeaza dupa Invierea Domnului, fiind inceputul unei perioade de sarbatoare care se termina dupa cincizeci de zile de la Pasti, la Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile). In tot acest timp, slujbele la biserica se tin diferit fata de restul anului, nu se fac metanii si nici nu se fac parastase.

Saptamana care urmeaza praznicului Invierii Domnului este denumita Saptamana Luminata si este inceputul unei perioade de sarbatoare care se termina dupa cincizeci de zile de la Paste, la Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile).

Traditia spune ca, in vechime, Botezul era savarsit in noaptea de Pasti, iar cei botezati erau numiti "luminati" si purtau haine albe in toata saptamana de dupa Pasti. Sunt persoane care afirma ca aceasta saptamana a primit numele de Saptamana Luminata tocmai de la purtarea hainelor albe.

Mai mult chiar, in noaptea Sfintelor Pasti, in biserica se sting toate luminile, numai candela de pe Sfanta Masa din Sfantul Altar amane aprinsa. Apoi, prima slujba din aceasta saptamana incepe prin cuvintele ''Veniti de luati lumina''.

Preotul adreseaza aceasta chemare tuturor, chemand credinciosii sa faca trecerea de la intunericul mortii la lumina vietii vesnice. Iar aceasta trecere este exprimata prin aprinderea tuturor lumanarilor de la o singura lumanare.

"Acum toate s-au umplut de lumina: cerul si pamantul si cele de sub pamant". Iata de ce Biserica numeste aceasta saptamana ca fiind Saptamana Luminata.

Hristos iese din mormant invaluit in lumina cea sfanta a dumnezeirii Sale. Din noaptea Invierii si pana la Inaltarea Domnului la cer, in Biserica se canta ''Lumineaza-te, lumineaza-te noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a rasarit'', prin noul Ierusalim facandu-se referire la Ierusalimul cel vesnic, escatologic.

Cum se tin slujbele in Saptamana Luminata?

Din Duminica Invierii Domnului, in Biserica Ortodoxa incepe o noua perioada liturgica a anului bisericesc, numita perioada Penticostarului. Numele acestei perioade - una dintre cele trei mari diviziuni ale anului liturgic (alaturi de perioada Octoihului si de cea a Triodului) - vine de la cartea Penticostar care se foloseste in mod deosebit in cultul ortodox in perioada dintre Paste si Rusalii (50 de zile).

Slujbele din Saptamana Luminata se tin cu Usile Imparatesti larg deschise. Astfel, privirea spre altar nu mai este impiedicata de nimic, ceea ce simbolizeaza usa deschisa de la mormantul Mantuitorului, dar si ruperea catapetesmei Templului din Ierusalim in momentul mortii Mantuitorului.

De la Invierea Domnului si pana la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar inchinaciuni. De asemenea, in Saptamana Luminata nu se citeste Psaltirea si nici nu se fac parastase pentru cei trecuti la cele vesnice. Incepand cu praznicul Intrarii Domnului in Ierusalim, Biserica nu mai face slujbe speciale pentru cei adormiti, insa aceste slujbe sunt reluate dupa Duminica Tomii. 

Slujbele de inmormantare din Saptamana Luminata sunt oficiate dupa o randuiala speciala. Slujba inmormantarii este inlocuita de slujba Invierii, asadar, cantarile acestei slujbe vorbesc de biruinta Vietii asupra mortii.

In tot acest timp, crestinii ar trebui sa se salute cu urarea ''Hristos a Inviat'' si, de la Inaltare, ''Hristos S-a Inaltat'', urmata de raspunsul ''Adevarat a Inviat'', respectiv ''Adevarat S-a Inaltat''.

Prin popor se povesteşte că Domnul Iisus, înviind din morți în ajunul acestei săptămâni, a luminat toată lumea. Pe de altă parte, tot poporul este cel care explică denumirea acestei săptămâni deosebite prin faptul că acum „toate se luminează, adică încep să înflorească și să se înnoiască”. Evident, mai toate zilele săptămânii sunt serbate, două fiind motivele: pentru boli și pentru semănături. Mulți români credeau că cei care lucrau în aceste zile luminate urmau să orbească. Era permisă doar  punerea găinilor, a rațelor sau a altor păsări de curte la clocit, considerându-se că așa vor ieși cu bine și sănătoși puii.

Ziua a treia a Paştelui era numită Marţea Albă, Marțea Dracului sau Mătcălăul, aceasta deschizând o serie de trei, șapte ori nouă zile de marți, serie numită și Oloagele. În special, aceste zile de marți erau ținute  pentru ca semănăturile să fie apărate de grindină și ger, ziua de marți amintind de zeul Mars al romanilor, zeu care, înainte de a deveni al războiului, deschidea anotimpul primăverii în luna lui martie. Despre prima marţi din această serie, bătrânii spun că ar fi ruptă din Înviere, tradiţia cerând să se dea de pomană la săraci.

Miercurea se putea munci, prin unele părţi doar la câmp, femeile ţinând această zi mai ales pentru bolile de picioare numite „de dânsele”. De asemenea, cei care lucrau riscau să fie chinuiţi peste vară de purici. Spre seară, tinerii plecau la pădure după flori şi beţe de alun, trebuind să aducă acasă măcar nouă astfel de beţe, în zorii zilei următoare acestea având o întrebuinţare specială.

Joia Paştilor sau Joia Necurată era serbată pentru ca grindina să nu bată holdele, această joi fiind prima din seria celor nouă joi domneşti de după Paşti. Prima grijă era ca în zori să se dea foc în faţa casei la cele nouă beţe de alun aduse în ajun, crezându-se că aici vor veni sufletele celor morţi să se încălzească. Ziua se făceau multe pomeni în cimitir, având loc şi aşa-numita Slobozire a apei pentru morţi pe la fântâni, un tânăr sau o tânără cărând 44 de găleţi pline cu apă pentru răposaţii apropiaţi. Prac­tica se încheia cu o masă la iarbă verde, prezenţa a 44 de colăcei fiind caracteristica acestei mese. Spre seară mulţi bolnavi se duceau să se culce în pădurile de frasin pentru a-şi visa leacul. Alţii umblau după buruieni tămăduitoare, după apă de izvor sau după babe ce ştiau să descânte.

Obiceiurile anterioare ne amintesc că suntem în ajunul Izvorului Tămăduirii, sărbătoarea centrală a Săptămânii Luminate. Această sărbătoare foloseşte din plin puterea magică a apei, acum, ca şi la Bobotează, toate apele fiind sfinţite.

 

 

Rugăciunea celui care nu-și găsește rostul în lumea aceasta, către Sfântul Efrem cel Nou


 Sfinte Părinte Efrem, amărăciunea în care mă aflu mi-a fost călăuză spre tine. Am auzit că vii grabnic în ajutorul celor care nu și-au aflat nici un rost pe pământ și de aceea te rog ia aminte și la mine, chiar dacă n-am nici un bob de credință. Am obosit să tot văd cum voia omului aduce atâtea urâciuni pe pământ și de aceea mi-am zis că, de fapt, Dumnezeu nici nu există. Cumplit este acest gând, dar mai cumplită este o lume fără Dumnezeu, în care totul alunecă spre moarte și nimicnicie. Este cu neputință ca moartea să fie sfârșitul a toate, pentru că, în adâncul lui, omul nu-și dorește niciodată să moară, ci să fie veșnic. M-am uimit mult aflând că tu ești viu, chiar dacă ai trăit acum cinci veacuri, însă minunile tale adeveresc că n-ai murit. Dacă tu ai biruit moartea, cu toate că ai fost ucis mișelește, înseamnă că până acum nu încetezi să-ți împlinești menirea pe care ți-a rânduit-o Domnul. Așadar, ai găsit o cale de a afla cu adevărat cine ești și care este rostul tău în lume. Tocmai de aceea, te rog, grăiește inimii mele și lămurește-mi gândurile și întrebările cele mai tainice. Ajută-mă și pe mine să pricep că fiecare om ‒ asemenea ție și mie ‒ a fost zidit printr-un anume cuvânt al Sfintei Treimi, iar taina care s-a săvârșit la aducerea noastră în ființă este pecetluită cu darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe fiecare. Fii și mie prieten și sfătuitor, Sfinte Efrem, înțelepțindu-mă să pot pricepe nu numai că Dumnezeu nu are pe nimeni, niciodată, de pierdut, ci și că poate să deschidă fiecăruia o cale spre El. Amin.

sinaxar 9 mai

 

În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfântului slăvitului prooroc Isaia.

IsaiaSfântul prooroc Isaia, marele glăsuitor, a trăit în Ierusalim, pe vremea regelui Manase, fiul lui Iezechia, de către care a şi fost tăiat cu ferăstrăul, şi cu sfârşit mucenicesc şi-a săvârşit viaţa, fiind îngropat la locul ce se zice Aroil sau Roghil, aproape de trecătoarea apelor pe care le-a stricat regele Iezechia de le-a afundat. Şi Dumnezeu a făcut spre semn de a izvorât iarăşi acest izvor al Siloamnlui pentru acest prooroc. Pentru că mai înainte de a nu muri, leşinând de sete, se ruga lui Dumnezeu, Care l-a ascultat şi îndată a trimis Dumnezeu apă vie din izvorul Siloamului. De aceea s-a numit izvorul acesta Siloam, care se tâlcuieşte trimis. Şi în vremea lui Iezechia până a nu fi făcut puţurile şi fântânile, prin rugăciunea Isaiei a ieşit puţină apă, când era cetatea încercuită de vrăjmaşi, ca să nu piară cetatea din lipsa de apă, fiindcă era Ierusalimul înconjurat de cei de alt neam. Că întrebau vrăjmaşii, de unde aveau iudeii apă să bea. Şi fiind înştiinţaţi că din izvorul Siloamului, au îngrădit cetatea de au încercuit-o şi au străjuit Siloamul. Deci când veneau iudeii cu Isaia, fără de veste izbucnea apa. Drept aceea şi până astăzi fără de veste izvorăşte. Şi de vreme ce s-a făcut aceasta prin rugăciunea proorocului Isaia, pentru aceasta, spre pomenirea lui, şi poporul l-a îngropat cu osârdie şi cu cinste aproape de Siloam, ca să aibă şi după moartea lui prin mijlocul rugăciunilor sale îndulcirea apei.

Mormântul acestui prooroc se află aproape de mormintele regilor, din dosul mormintelor preoţilor, spre partea cea dinspre miazăzi a Ierusalimului. Căci regele Solomon a făcut mormântul lui David tatăl său, însemnând spre răsăritul Sionului, care are intrare de la Gavaon, departe de cetate douăzeci de stadii. Şi a făcut cale ocolită într-o parte şi într-alta, care are intrare neştiută de mulţi. Şi până astăzi este neştiută de cei mai mulţi dintre preoti, ca şi de tot poporul, căci acolo îşi ţinea regele aurul ce-i venea din Etiopia şi aromatele, adică miresmele cele scumpe. Şi de vreme ce regele Iezechia a arătat taina lui David şi a lui Solomon preoţilor babilonieni, care văzând minunea ce s-a făcut în trupul bolii lui, că s-a întors soarele înapoi cu zece ceasuri, şi minunându-se pentru aceasta, au mers ca să vadă, de vreme ce Iezechia a făcut aceasta de a spurcat oasele părinţilor săi, a blestemat Dumnezeu să fie neamul lui spre robie vrăjmaşilor săi. Şi l-a făcut fără de rod din ziua aceea.

Proorocul Isaia era la arătarea trupului astfel: avea barba lungă şi ascuţită, şi se apropia a ajunge cu vârsta la bătrâneţe. Şi se face pomenirea lui în biserica sfântului mucenic Lavrentie, unde au fost aşezate mai pe urmă şi moaştele lui, după ce mai întâi au fost aduse în Constantinopol.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Hristofor.

hristoforSfântul Hristofor a trăit pe vremea împăratului Deciu, la anii două sute cincizeci. Acesta era un tânăr mercenar barbar, ajuns împreună cu alţi ostaşi într-un oraş din Răsărit unde au supus la chinuri pe toţi creştinii ce i-au găsit. Deşi mare cât un uriaş la statură şi foarte urât la faţă, lui Reprove (căci aşa îi era numele înainte) i s-a făcut milă de aceşti oameni. Dar neputând să grăiască pe limba lor, s-a rugat lui Dumnezeu, şi a fost trimis la el îngerul Domnului, zicându-i: "Reprove, îmbărbătează-te!" Şi cum a atins îngerul buzele lui, a grăit el slobod. Şi intrând în cetate, a înfruntat pe cei ce prigoneau pe creştini, şi erau rătăciţi pentru cele deşarte, de socoteau că cele fără de suflet sunt zei. Pentru aceasta a fost bătut de un oarecare Vachie, către care răspunzând zicea că este oprit de porunca lui Hristos; dar de şi-ar da pornire mâniei, nu i-ar sta înainte nici Vachie, nici puterea împăratului lui, ca o nimica şi putredă fiind. Deci a trimis împăratul la dânsul două sute de slujitori, din pricina chipului lui îngrozitor şi înfricoşător, şi din pricina puterii lui nestăpânite şi nebiruite. Aceşti slujitori îl găsiră având în mână un toiag, care toiag cu minune dumnezeiască a odrăslit; şi mergând la împăratul, pe cale împuţinându-se pâinile slujitorilor, rugându-se el lui Dumnezeu le-a adăugat şi altele, de hrană, de care minune mare slujitorii spăimântându-se au crezut în Mântuitorul Hristos, şi mergând la Antiohia au fost botezaţi împreună cu sfântul Hristofor, de către sfântul sfinţitul mucenic Vavila, episcopul Antiohiei, care în loc de Reprove, l-a numit Hristofor.

Deci stând înaintea judecăţii împăratului, şi văzându-l împăratul şi îngrozindu-se, a căzut pe spate cu faţa în sus. Şi iarăşi venindu-şi în fire, socoti să-l amăgească cu vicleşug şi să-l îmblânzească cu momelile, şi cu încetul să-l facă să se despartă de Mântuitorul Hristos, însă nu pe faţă. Pentru aceea îi adusese înainte două femei frumoase la faţă, însă desfrânate şi gata spre stricăciune şi foarte ştiutoare în a înfierbânta şi a întărâta la porniri şi la pofte nestăpânite şi turbate pe bărbaţii tineri; dintre acestea una se chema Calinica şi cealaltă Achilina. Şi le-a poruncit să intre la dânsul, şi să se meşteşugească în tot chipul, ca să se împrietenească cu dânsul şi el să le îndrăgească încât să-l despartă de credinţa Mântuitorului Hristos, şi să aducă jertfă la idoli. Însă sfântul învăţându-le, le-a îndepărtat de slujirea idolească. Şi stând ele înaintea împăratului şi mărturisind că sunt creştine, au fost date la cumplite chinuri, pe care răbdându-le au luat cununa muceniciei.

După aceea, aprinzându-se împăratul cu mânie mare a ocărât pe sfântul pentru chipul feţei lui cel ciudat; iar el răspunzând a numit pe împăratul vas primitor de lucrările diavolului, pentru că aceasta însemna numele lui Deciu. Deci împăratul a dat hotărârea ca celor două sute de slujitori ce au fost trimişi să prindă pe sfântul şi s-au botezat împreună cu dânsul, iar acum se închinau înaintea sfântului, să li se taie capetele. Iar pe sfântul Hristofor a poruncit să fie ţintuit cu piroane, pe un instrument de chinuire făcut din aramă, iar dedesubtul lui a fost aprins foc mare; dar sfântul şedea liniştit ca şi cum s-ar fi aflat în odihnă şi povestea nişte lucruri minunate, de mulţi necrezute, dar de cei credincioşi crezute şi bineprimite, zicând că vedea un om foarte mare şi preaînfrumuseţat, îmbrăcat în veşminte albe, încât întuneca şi soarele cu strălucirea sa, pe al cărui cap se afla o cunună foarte strălucitoare şi că împrejurul lui erau ostaşi purtători de foc, care se luptau cu nişte negri grozavi pe care-i biruiau. Iar stăpânul acela înfricoşat cu mânie întorcându-se, a biruit şi a călcat toată puterea vrăjmaşului. Atunci popoarele auzind acestea şi văzând şi pe sfântul, că era păzit nevătămat de focul ce ardea sub dânsul, au crezut şi au trecut la credinţa în Mântuitorul Hristos, şi au scos pe sfântul din foc. Dar şi aceştia au fost tăiaţi de slugile împăratului, iar sfântul Hristofor a fost chinuit în alte multe chipuri, iar la sfârşit i-au tăiat capul.

Şi se face soborul lui la biserica sa ce este aproape de sfântul mucenic Polieuct, şi la sfântul marele mucenic Gheorghe ce se află la locul numit Chiparisio.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor două femei muceniţe, Calinica şi Achilina, ce au crezut prin sfântul mucenic Hristofor, care străpunse fiind cu frigări de la picioare până la umere, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Epimah şi Gordian.

Sfinţii aceştia mai sus arătaţi, Epimah şi Gordian, erau cu neamul din Roma. Dar fiindcă au mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, au fost prinşi şi siliţi de către stăpânitorul cetăţii să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor, dar ei nu s-au înduplecat; de aceea au fost chinuiţi cu felurite chinuri, iar la sfârşit li s-au tăiat capetele, şi aşa au luat cununile nevoinţei. Soborul lor se săvârşeşte în biserica sfântului mucenic Stratonic.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Nicolae cel nou din Vunena, care prin sabie s-a săvârşit.

NicolaeTot în această zi, pomenirea mutării moaştelor sfântului Nicolae de la Mira la Bari, în anul 1087, când regiunea Mira Lichiei a căzut în mâinile turcilor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Acatistul Sfântului Prooroc Isaia, Evanghelistul Vechiului Testament (9 mai)

Isaia se tâlcuiește „mântuirea lui Dumnezeu”


Condacul 1

Celui ce a proorocit de Stăpânul Hristos, Piatra mult slăvită a Sionului care urma a se pune în capul unghiului pentru a uni lumea într-una, Sfântului Prooroc Isaia îi cântăm aceste slove de laudă, căci văzând el prin descoperire dumnezeiească frumusețea Tronului Sfintei Treimi, șade acum la Picoarele Celui pe Care L-a vestit și aude rugăciunile noastre: Bucură-te, Sfinte Prooroc Isaia, și ridică-ne la înălțimea cerească pentru a dobândi vederea celor dumnezeiești!

Icosul 1

Ziditorul Îngerilor te-a luminat spre a grăi cu El și fiind părtaș la tainele duhovnicești primite prin descoperire te-ai făcut lumii lumină călăuzitoare, Sfinte Isaia, îndumnezeindu-te din timpul vieții vremelnice, iar noi te chemăm:

Bucură-te, trâmbiță a Duhului Sfânt;

Bucură-te, hrănitorul Bisericii;

Bucură-te, Evanghelistul Vechiului Testamet;

Publicitate
Setări confidențialitate

Bucură-te, vestitor al Noului Testament;

Bucură-te, cel ce ai pătruns tainele de negrăit ale Cuvântului;

Bucură-te, primind toată lumina deschizătoare a minții;

Bucură-te, Sfinte Prooroc Isaia, și ridică-ne la înălțimea cerească pentru a dobândi vederea celor dumnezeiești!

Condacul 2

Te-ai născut în Ierusalim din neamul seminției împăraților iudei, Sfinte Prooroc, și crescând în frica lui Dumnezeu ai învățat cu sârguință legea lui Dumnezeu căci Îl iubeai și Îl cinsteai ca Domn și Stăpân al tău: Aliluia!

Icosul 2

La vremea cuvenită te-ai însoțit cu o femeie cuvioasă care înainte de nuntă petrecea în feciorie în Casa Domnului, slujindu-I cu evlavie, în fapte bune și sfinte, rugându-se și ea neîncetat Celui pe care Îl cinsteai și tu, iar noi te rugăm primește darurile acestea:

Bucură-te, că soția ta ți-a zămislit fii de la Dumnezeu;

Bucură-te, că te-ai fericit de binecuvântările Lui;

Bucură-te, că ai zis: ”Iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu”;

Bucură-te, că El a căutat cu bunăvoință la cererile inimii tale;

Bucură-te, că erai iubit nespus de Domnul precum Tatăl își iubește fii cei cuminți;

Bucură-te, că erai curat ca lacrima în fața Lui;

Bucură-te, Sfinte Prooroc Isaia, și ridică-ne la înălțimea cerească pentru a dobândi vederea celor dumnezeiești!

Condacul 3

Cercetându-te Dumnezeu și găsind în tine un suflet alb, te-a făcut papirus pe care a început să Își aștearnă Cuvântul Lui: poruncă spre oameni și proorocii ale celor ce vor veni, iar tu, Sfinte Isaia, ai primit a fi hrisov împărătesc al Voii Domnului: Aliluia!

Icosul 3

Cuvântul lui Dumnezeu a coborât în inima ta iar tu l-ai primit, Sfinte Prooroc, și L-ai lăsat să îți pătrundă în minte, mărturisind apoi cu buzele ceea îți ce insuflase tainic Dumnezeu spre mirarea celor ce te laudă așa:

Bucură-te, că te-ai ridicat la înălțimea cerească;

Bucură-te, că te-ai așezat pe treapta îngerească a firii;

Bucură-te, că de acolo ai văzut toată zarea;

Bucură-te, că ți-ai unit înțelegerea minții cu flacăra din inimă;

Bucură-te, că ai dobândit înțelesul celor de neînțeles;

Bucură-te, că prin smerenie ai spart zidurile limitării cunoașterii;

Bucură-te, Sfinte Prooroc Isaia, și ridică-ne la înălțimea cerească pentru a dobândi vederea celor dumnezeiești!

Condacul 4

Zburând pe culmile nevăzute ale rugăciunii isihaste, adâncindu-te în abisul inimii ce ardea pomenind veșnic Numele lui Dumnezeu, te-ai învrednicit a-L vedea pe Acela sezând pe scaun preaînălțat, având Serafimii în jur cântându-I și te-ai înspăimântat că Îl veeai pe Domnul Savaot cu ochii tăi, temându-te de necurăția ta: Aliluia!

Icosul 4

Dar preacurata taină a Sfintei Împărtășanii s-a arătat proorocită înaintea ta, căci Îngerul Domnului a atins de buzele tale un cărbune aprins luat din Altarul din Cer și  a zis: ”Iată, s-a atins acesta de buzele tale și va șterge Domnul fărădelegile tale și păcatele tale le va curăți” iar îngerii din jur cântau așa:

Bucură-te, că apoi Domnul a grăit către tine;

Bucură-te, că te-a întrebat: ”Pe cine voi trimite și cine va merge la poporul Meu?”;

Bucură-te, că I-ai răspuns: ”Iată, eu sunt Doamne. Trimite-mă pe mine!”;

Bucură-te, că te-a trimis Domnul la poporul Lui;

Bucură-te, că ți-a dat a-i îndemna la pocăință;

Bucură-te, că ți-a poruncit a-i pune să aleagă între pocăință și pedeapsa Lui cea dreaptă;

Acatistul Sfântului Prooroc Isaia, Evanghelistul Vechiului Testament (9 mai)

Isaia se tâlcuiește „mântuirea lui Dumnezeu”


Condacul 1

Celui ce a proorocit de Stăpânul Hristos, Piatra mult slăvită a Sionului care urma a se pune în capul unghiului pentru a uni lumea într-una, Sfântului Prooroc Isaia îi cântăm aceste slove de laudă, căci văzând el prin descoperire dumnezeiească frumusețea Tronului Sfintei Treimi, șade acum la Picoarele Celui pe Care L-a vestit și aude rugăciunile noastre: Bucură-te, Sfinte Prooroc Isaia, și ridică-ne la înălțimea cerească pentru a dobândi vederea celor dumnezeiești!

Icosul 1

Ziditorul Îngerilor te-a luminat spre a grăi cu El și fiind părtaș la tainele duhovnicești primite prin descoperire te-ai făcut lumii lumină călăuzitoare, Sfinte Isaia, îndumnezeindu-te din timpul vieții vremelnice, iar noi te chemăm:

Bucură-te, trâmbiță a Duhului Sfânt;

Bucură-te, hrănitorul Bisericii;

Bucură-te, Evanghelistul Vechiului Testamet;

Publicitate
Setări confidențialitate

Bucură-te, vestitor al Noului Testament;

Bucură-te, cel ce ai pătruns tainele de negrăit ale Cuvântului;

Bucură-te, primind toată lumina deschizătoare a minții;

Bucură-te, Sfinte Prooroc Isaia, și ridică-ne la înălțimea cerească pentru a dobândi vederea celor dumnezeiești!

Condacul 2

Te-ai născut în Ierusalim din neamul seminției împăraților iudei, Sfinte Prooroc, și crescând în frica lui Dumnezeu ai învățat cu sârguință legea lui Dumnezeu căci Îl iubeai și Îl cinsteai ca Domn și Stăpân al tău: Aliluia!

Icosul 2

La vremea cuvenită te-ai însoțit cu o femeie cuvioasă care înainte de nuntă petrecea în feciorie în Casa Domnului, slujindu-I cu evlavie, în fapte bune și sfinte, rugându-se și ea neîncetat Celui pe care Îl cinsteai și tu, iar noi te rugăm primește darurile acestea:

Bucură-te, că soția ta ți-a zămislit fii de la Dumnezeu;

Bucură-te, că te-ai fericit de binecuvântările Lui;

Bucură-te, că ai zis: ”Iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu”;

Bucură-te, că El a căutat cu bunăvoință la cererile inimii tale;

Bucură-te, că erai iubit nespus de Domnul precum Tatăl își iubește fii cei cuminți;

Bucură-te, că erai curat ca lacrima în fața Lui;

Bucură-te, Sfinte Prooroc Isaia, și ridică-ne la înălțimea cerească pentru a dobândi vederea celor dumnezeiești!

Condacul 3

Cercetându-te Dumnezeu și găsind în tine un suflet alb, te-a făcut papirus pe care a început să Își aștearnă Cuvântul Lui: poruncă spre oameni și proorocii ale celor ce vor veni, iar tu, Sfinte Isaia, ai primit a fi hrisov împărătesc al Voii Domnului: Aliluia!

Icosul 3

Cuvântul lui Dumnezeu a coborât în inima ta iar tu l-ai primit, Sfinte Prooroc, și L-ai lăsat să îți pătrundă în minte, mărturisind apoi cu buzele ceea îți ce insuflase tainic Dumnezeu spre mirarea celor ce te laudă așa:

Bucură-te, că te-ai ridicat la înălțimea cerească;

Bucură-te, că te-ai așezat pe treapta îngerească a firii;

Bucură-te, că de acolo ai văzut toată zarea;

Bucură-te, că ți-ai unit înțelegerea minții cu flacăra din inimă;

Bucură-te, că ai dobândit înțelesul celor de neînțeles;

Bucură-te, că prin smerenie ai spart zidurile limitării cunoașterii;

Bucură-te, Sfinte Prooroc Isaia, și ridică-ne la înălțimea cerească pentru a dobândi vederea celor dumnezeiești!

Condacul 4

Zburând pe culmile nevăzute ale rugăciunii isihaste, adâncindu-te în abisul inimii ce ardea pomenind veșnic Numele lui Dumnezeu, te-ai învrednicit a-L vedea pe Acela sezând pe scaun preaînălțat, având Serafimii în jur cântându-I și te-ai înspăimântat că Îl veeai pe Domnul Savaot cu ochii tăi, temându-te de necurăția ta: Aliluia!

Icosul 4

Dar preacurata taină a Sfintei Împărtășanii s-a arătat proorocită înaintea ta, căci Îngerul Domnului a atins de buzele tale un cărbune aprins luat din Altarul din Cer și  a zis: ”Iată, s-a atins acesta de buzele tale și va șterge Domnul fărădelegile tale și păcatele tale le va curăți” iar îngerii din jur cântau așa:

Bucură-te, că apoi Domnul a grăit către tine;

Bucură-te, că te-a întrebat: ”Pe cine voi trimite și cine va merge la poporul Meu?”;

Bucură-te, că I-ai răspuns: ”Iată, eu sunt Doamne. Trimite-mă pe mine!”;

Bucură-te, că te-a trimis Domnul la poporul Lui;

Bucură-te, că ți-a dat a-i îndemna la pocăință;

Bucură-te, că ți-a poruncit a-i pune să aleagă între pocăință și pedeapsa Lui cea dreaptă;

Condacul 8

Ai arătat chinurile Domnului care nu și-a deschis gura ci ca un miel spre junghiere S-a dus, fiind dat la moarte pentru fărădelegile poporului Său, proorocind și Crucea pe care a fost răstignit ca să răstignească odată cu El păcatele noastre: Aliluia!

Icosul 8

Mărturisind cu glas tare iubirea lui Dumnezeu pentru noi, prin darul înainte vederii ai pătruns taina celei de-a Doua Veniri a Sa: ”Iată, Domnul va veni ca focul și carele Lui ca viforul, ca să dea cu mânie izbândirea Sa și certarea în văpaie de foc. Căci cu focul Domnului se va judeca tot pământul.” Iar noi rugătorii tăi te cinstim așa:

Bucură-te, cel binecuvântat cu ochi duhovnicești;

Bucură-te, cel ce ai văzut dincolo de zidul orbirii;

Bucură-te, cel ce deschizi și pentru noi porțile cunoașterii;

Bucură-te, cel ce ne dai cheia tainelor sfinte;

Bucură-te, cel ce unești simțirea cu înțelegerea Duhului Sfânt;

Bucură-te, dezlegând tina de pe ochii noștri;

Bucură-te, Sfinte Prooroc Isaia, și ridică-ne la înălțimea cerească pentru a dobândi vederea celor dumnezeiești!

Condacul 9

L-ai slujit pe Dumnezeu în ascultare deplină toată viața, Sfinte Isaia, petrecând întru defăimarea lumii ca un nebun întru Domnul, viețuind în sărăcie și în smerenie deși erai rudă cu împărații Iudeii, trecând cu vederea toată slava și bogăția lumii acesteia pentru Numele cel Sfânt al lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9

Odată ai umblat gol trei ani în mijlocul Ierusalimului, făcând aceasta după porunca Domnului pentru că poporul începuse a alerga mai mult la ajutorul omenesc decât a-și pune nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu, fiindcă este scris că oamenii singuri nu se pot apăra de năvălirile dușmanilor ci doar prin rugăciune sunt alungați căci a Domnului este puterea aceasta, nu a firii omenești.

Bucură-te, că ai proorocit pieirea Egipitului și a Etiopiei;

Bucură-te, că iudeii sperau la ajutorul celor două țări în lupta cu împăratul asirienilor;

Bucură-te, că Dumnezeu a dus în robie egiptenii și etiopienii;

Bucură-te, că mai apoi asierienii au cucerit multe cetăți ale iudeilor;

Bucură-te, că aceasta a fost pedeapsa lui Dumnezeu pentru cei fără credință;

Bucură-te, că goliciunea ta a fost semnul goliciunii Domnului pe Cruce ca răscumpărare a goliciunii lui Adam cel căzut din Rai;

Bucură-te, Sfinte Prooroc Isaia, și ridică-ne la înălțimea cerească pentru a dobândi vederea celor dumnezeiești!

Condacul 10

Erai mare făcător de minuni, Sfinte Isaia, scoțând un izvor de apă de sub muntele Sionului, izvor care s-a numit mai apoi ”Siloam” adică ”trimis de la Dumnezeu”, iar acela era un izvor minunat căci izvora apă numai poporului ales iar celor de altă seminție se făcea uscat: Aliluia!

Icosul 10

La rugăciunile tale, Sfinte Prooroc, Dumnezeu l-a trimis pe Sfântul Arhanghel Mihail care a ucis din oastea asirienilor o sută optzeci și cinci de mii de soldați într-o noapte, căci înconjuraseră barbarii cetatea Ierusalimului, iar noi te slăvim:

Bucură-te, că și pentru împăratul Ezechia te-ai rugat;

Bucură-te, că se primejduia de o boală de moarte;

Bucură-te, că i-ai vestit că Domnul îi auzise rugăciunile;

Bucură-te, că Dumnezeu i-a mai dat 15 ani de viață în schimbul lacrimilor lui;

Bucură-te, că și soarele s-a oprit atunci în loc timp de zece cadrane pe zid;

Bucură-te, că a fost semnul biruinței lui Ezechia asupra morții;

Bucură-te, Sfinte Prooroc Isaia, și ridică-ne la înălțimea cerească pentru a dobândi vederea celor dumnezeiești!

Condacul 11

Ai proorocit vreme de 40 de ani, petrecându-se la împărăția Iudeii patru împărați dintre care ultimul, Manase fiul lui Ezechia, s-a înverșunat în slujirea idolilor și a făcut moarte de om dacă cineva nu se supunea la voia lui păgânească, umplându-se cetatea Ierusalimului de sângele nevinovaților ale căror strigăte s-au urcat până la Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11

Pentru asemenea grozăvii mult te-ai necăjit, Sfinte Isaia, mustrându-l pe Manase și pe boierii lui pentru păcatele lor grele, și nesuferind ei asemenea cuvinte de la tine au uneltit să te omoare spre plângerea celor ce te cinsteau așa:

Bucură-te, că te-au prins cu vicleșug;

Bucură-te, că te-au scos în câmp, în afara Ierusalimului;

Bucură-te, că te-au tăiat cu fierăstrăul de lemn de sus până jos;

Bucură-te, că trupul ți l-au despărțit în două;

Bucură-te, că sufletul nu ți l-au putut atinge;

Bucură-te, că te-ai unit cu cei drepți în Sânul lui Avraam;

Bucură-te, Sfinte Prooroc Isaia, și ridică-ne la înălțimea cerească pentru a dobândi vederea celor dumnezeiești!

Condacul 12

Așa te-ai sfârșit din viață la vârsta de 126 de ani, primind mucenicia la adânci bătrâneți și prin mâna ta Domnul a izbăvit pe poporul Său, fiind prooroc mare și credinicios în vedeniile tale, slujindu-I neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Fiind vie rodnică a cuvintelor întrupate de la Dumnezeu, ai tras soarele înapoi și ai adăugat zile la viața împăratului credincios, văzând cu duhul cele de pe urmă și aducând mângâiere celor ce se tânguiau, de aceea în Sfânta zi a Învierii Domnului ai urcat în Raiul cel mult dorit, acolo unde te rugăm să ne mijlocești și nouă a ajunge:

Bucură-te, că trupul tău a fost îngropat la izvorul Siloamului;

Bucură-te, că în locul acela s-a construit o scăldătoare;

Bucură-te, că odată pe an Îngerul Domnului tulbura apa, ca cei dintâi care intră să fie vindecați;

Bucură-te, că acolo orbul din naștere a căpătat vederea, prin Mila Domnului Hristos;

Bucură-te, că Mântuitorul l-a trimis la apă să-și spele ochii de tina făcută scuipat;

Bucură-te, că ai arătat din Sion și până în veac cele ce vor și cele ascunse;

Bucură-te, Sfinte Prooroc Isaia, și ridică-ne la înălțimea cerească pentru a dobândi vederea celor dumnezeiești!

Condacul 13

Sfinte Proorocule Isaia, cercetează-ne cu Harul lui Dumnezeu și deschide-ne ochii spre a înțelege cele ce Domnul ni le arată, ajută mintea să pătrundă tainele duhovnicești, desfă inima din împietrire să poată primi Duhul Sfânt cel grăitor și nu ne lăsa să pierim în păcate ci du-ne la limanul mântuirii, adăugând zile la zilele noastre atâtea câte sunt de trebuință pentru a fi primiți în Împărăția lui Dumnezeu, acolo unde viața este veșnică: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).

Icosul 1

Ziditorul Îngerilor te-a luminat spre a grăi cu El și fiind părtaș la tainele duhovnicești primite prin descoperire te-ai făcut lumii lumină călăuzitoare, Sfinte Isaia, îndumnezeindu-te din timpul vieții vremelnice, iar noi te chemăm:

Bucură-te, trâmbiță a Duhului Sfânt;

Bucură-te, hrănitorul Bisericii;

Bucură-te, Evanghelistul Vechiului Testamet;

Bucură-te, vestitor al Noului Testament;

Bucură-te, cel ce ai pătruns tainele de negrăit ale Cuvântului;

Bucură-te, primind toată lumina deschizătoare a minții;

Bucură-te, Sfinte Prooroc Isaia, și ridică-ne la înălțimea cerească pentru a dobândi vederea celor dumnezeiești!

Condacul 1

Celui ce a proorocit de Stăpânul Hristos, Piatra mult slăvită a Sionului care urma a se pune în capul unghiului pentru a uni lumea într-una, Sfântului Prooroc Isaia îi cântăm aceste slove de laudă, căci văzând el prin descoperire dumnezeiească frumusețea Tronului Sfintei Treimi, șade acum la Picoarele Celui pe Care L-a vestit și aude rugăciunile noastre: Bucură-te, Sfinte Prooroc Isaia, și ridică-ne la înălțimea cerească pentru a dobândi vederea celor dumnezeiești!

Rugăciune:

Celui ce ne-a chemat să venim să umblăm în Lumina Domnului, care a urcat pe treptele vederii duhovnicești până la Tronului Dumnezeu, învrednicindu-se de alese împărătașiri ale Duhului Sfânt, Sfântului Prooroc Isaia ne rugăm cu umilință și cu credință.

Caută, Sfinte, la durerea sufletului nostru și dezleagă necazurile care ne-au înconjurat, dă-ne înțelepciune a ne pune nădejdea doar în Dumnezeu nu în oameni, să alegem doar ce e bine și plăcut Lui, să ocolim calea scurtă care ne duce la pierzare și să ne adăpăm din Apa cea Vie a harului care deschide minți și înfierbântă rugăciunea în inimile ce Îl caută veșnic doar pe Domnul.

Nu suntem vrednici a cere nimic fiindcă păcatele ne-au legat ca niște lanțuri, dar te chemăm, Sfinte, să mijlocești la Dumnezeu să ne trimită îngeri de sfat, păzitori, călăuzitori, vindecători și apărători, ca să fim eliberați de ispite și să putem discerne cu mintea limpede în războiul confuziei pe care diavolul îl face în mintea noastră, aducând îndoiala în ce e bine și ce e rău și dorind prin asta a ne duce la căderi și deznădejde.

Coboară din Înalt la noi cu Sfinții Serafimi care te-au hrănit cu cărbunele aprins al curăției sufletești și deschide-ne drumurile către Sfânta Împărtășanie, să ne îndestulăm de Trupul și Sângele Domnului Hristos spre sănătatea trupului și a sufletului și spre viața în Lumină, căci doar așa ne vom tămădui de patimi și doar așa vom izbuti a primi darurile dumnezeiești pe care tu, Sfinte Isaia, ni le aduci la vremea potrivită, ca să Îl slujim pe Dumnezeu cu bucurie și cu credință, căci a Lui este Slava, Cinstea și Mărirea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

Sinaxar 8 Mai

 

În această lună, în ziua a opta, pomenirea sfântului măritului apostol şi evanghelist Ioan, rezemătorul pe piept şi iubitorul de feciorie, de Dumnezeu cuvântătorul; adică adunarea sfintei pulberi ce iese din mormântul său, numită mană.

Ioan EvanghelistulPreabunul Dumnezeu şi Iubitorul de oameni Domnul nostru, pe cei ce s-au nevoit cu osârdie pentru Dânsul, pe sfinţii Săi ucenici şi apostoli, prooroci şi mucenici, şi pe toţi cei ce bine au plăcut Lui, nu i-a învrednicit numai Împărăţiei cerurilor şi veşnicelor bunătăţi, ci şi locurile în care au strălucit şi au fost îngropaţi ei, le-au luminat cu multe minuni, arătându-le pline de daruri. Astfel şi mormântul în care fusese îngropat marele apostol şi evanghelist Ioan de Dumnezeu cuvântătorul, în toţi anii izvorăşte şi izbucneşte afară fără de veste în a opta zi a lunii lui Mai, din suflarea Sfântului Duh, praf şi pulbere sfântă pe care locuitorii de acolo o numesc mană. Şi aceasta luând-o cei ce vin acolo, o au pentru izbăvirea de toate bolile, spre tămăduirea sufletelor şi sănătatea trupului slăvind pe Dumnezeu şi pe robul Său Ioan cinstindu-I.

Din cuvântul de laudă al lui Sofronie patriarhul Ierusalimului.

Ioan TeologulSe cuvine a şti că tatăl cuvântătorului de Dumnezeu era Zevedeu, iar maica sa era Salomi, fiica lui Iosif, logodnicul Născătoarei de Dumnezeu. Pentru că Iosif a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda şi pe Iosif, şi trei fiice: pe Estir, pe Marta şi pe Salomi, care a fost femeia lui Zevedeu şi maică a lui Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. Deci Mântuitorul era unchi lui Ioan, pentru că era frate al Salomiei, fiica lui Iosif. Se cuvine să ştim că în vremea când a fost vândut Domnul nostru iudeilor şi a fost răstignit, au fugit toţi. Dar Ioan, ca un iubit, a fost de faţă la vânzarea şi la răstignirea Lui, şi a venit şi la mormânt cu Petru. Apoi a luat pe Născătoarea de Dumnezeu întru ale sale. De aceea se zice că a avut trei maice pe pământ: întâi pe Salomi, dintru care s-a născut; a doua, tunetul, că s-a numit fiul tunetului; şi a treia pe Preasfânta de Dumnezeu Născătoarea, precum a zis Domnul: . Şi a îngrijit-o Ioan până la adormirea ei. Apoi a venit la Efes şi a dărâmat prin rugăciunea sa capiştea Artemidei şi a mântuit din rătăcire patru sute de mii de bărbaţi şi femei ce slujeau Artemidei, şi i-a adus la lumină. Iar muntele pe care se află biserica cuvântătorului de Dumnezeu se numeşte Livaton, unde spre apus zace sfântul Timotei. Iar Maria Magdalena şi cei şapte tineri din Efes sunt în muntele din apropiere ce se cheamă Hileon. Iar sfânta Ermiona, fiica lui Filip, unul din cei şapte diaconi, din cele patru proorociţe fiice ale lui, zace aproape în acel munte. Şi Audact mucenicul şi fiica sa Calistena şi alţi mucenici ce au fost episcopi: Ariston, Tiranos, Aristovul şi Pavel cetăţeanul pustiului. Şi se face prăznuirea lui în cinstita sa apostolească biserică, ce este la locul ce se numeşte Evdomon.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Arsenie cel Mare.

Acesta era din marea cetate a Romei, fiind născut, crescut şi păzit din pruncie ca vas curat lui Dumnezeu, şi plin de toată bunătatea şi înţelepciunea dumnezeiască şi omenească. Pentru aceasta a fost hirotonit şi diacon. Şi ocârmuind atunci împărăţia romanilor Teodosie cel Mare şi punând multă nevoinţă, şi căutând om duhovnicesc şi învăţat care să fie în stare să înveţe pe fiii săi carte, mai ales cum trebuie cinstit Dumnezeu, a aflat de acesta, şi a scris la împăratul Graţian, şi la papa Inocenţiu, şi abia a putut dobândi ceea ce dorea. Deci purcezând Arsenie de la Roma şi sosind la Constantinopol, a stat înaintea lui Teodosie, care a văzut că la faţă şi la fire este om cinstit şi căutătura cu bună rânduială, gândul smerit, şi împodobit cu toată bunătatea. Şi umplându-se de multă bucurie şi dulceaţă, de atunci îl cinstea ca pe părintele său, şi i se smerea ca unui dascăl. Şi senatorii văzându-l ca pe un odor mare, se mirau. Iar el urând mărirea şi iubind pe Dumnezeu, socotea mărirea ca o pleavă, şi dorind de viaţă monahicească, în toate zilele se ruga lui Dumnezeu să-i împlinească dorinţa. Şi îndată a auzit un glas dumnezeiesc, care zicea: "Arsenie, fugi de la oameni şi te mântuieşte". Deci el nezăbovind, ci schimbându-şi portul, s-a dus şi a sosit la Alexandria. Şi călugărindu-se a mers la Schit, supunându-se la toată petrecerea cea grea şi anevoioasă. Şi rugându-se lui Dumnezeu, iarăşi a auzit glas dumnezeiesc către dânsul: "Arsenie, fugi, taci, linişteşte-te şi te mântuieşte".

Arsenie cel MarePe acest mare Arsenie l-a întrebat oarecând papa Teofil al Alexandriei, suindu-se şi cu alţii către dânsul: "Spune-ne, o părinte, cuvânt de folos". Şi el zise: "Dacă îl voi spune, îl veţi ţine?" Iar ei ziseră: "Aşa, adevărat." Şi zise el: "Oriunde veţi auzi de Arsenie, să nu vă apropiaţi acolo".

Şi iarăşi se spune despre el că, lucrând în toată vremea vieţii sale, purta un petec de rasă în sân de-şi ştergea lacrimile. Şi era la trup minunat şi cuvios, peste tot cărunt, uscat şi lung, măcar că si era puţin gârbov de bătrâneţe, avea barba până la pântece şi chip îngeresc ca al lui Iacov. Drept aceea nici nu vrea să-şi arate faţa cuiva. Priveghea mult, stând în picioare se ruga neplecându-şi genunchii nicidecum de cu seară până la răsăritul soarelui. În acest fel cu vărsarea lacrimilor a stins focul cel stricător de suflet. Şi când era să se despartă de trup, căci ajunsese la adânci bătrâneţi, fiind aproape de o sută de ani, l-au întrebat ucenicii lui, unde şi cum se cade să-l îngroape. Iar el a zis: "Oare nu ştiţi să puneţi o funie de picioarele mele şi să mă trageţi în munte?" Şi iarăşi le zise: "Vedeţi, fiii mei, în câtă frică mă aflu având a ieşi din trup?" Şi ei ziseră: "Vedem". Iar el zise: "De când m-am făcut monah n-a lipsit nicidecum de la mine frica aceasta". Şi îndată şi-a dat cu pace sufletul lui Dumnezeu.

Toate aceste cuvinte ale cuviosului se gasesc in Patericul egiptean, .

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Mil făcătorul de cântări, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cohortei ostaşilor, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Acatistul Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

 Troparele de umilință:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Crezul:

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească (apostolică) Biserică.
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)

Psalmul 142:

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta. 
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta. 
3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. 
4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. 
5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit. 
6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. 
7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. 
8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. 
9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. 
10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. 
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. 
12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. 

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)

Tropar la Sărbătoarea Adormirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan

Glasul 2

Apostole iubite al lui Hristos Dumnezeu, grăbește de mântuiește pe poporul cel fără de răspuns. Că te primește când cazi către Dânsul, Cel Ce te-a primit când te-ai rezemat pe pieptul Lui: pe Acela roagă-L, de Dumnezeu Cuvântătorule, ca norul vrăjmașilor cel căzut asupra noastră să se risipească, cerându-ne nouă pace și mare milă.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Psalmul 50:

1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta. 
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. 
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. 
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. 
5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. 
6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea. 
7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie. 
8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. 
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite. 
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le. 
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. 
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine. 
13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. 
14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. 
15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta. 
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. 
17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. 
18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. 
19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. 
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței. 

Condacul 1 

Veniți, toate popoarele creștinești, pe „Fiul Tunetului” să-l lăudăm, pe Apostolul și Evanghelistul Ioan, cel ce a scris și a tunat dogmele dumnezeiești în toată lumea, căruia cu credință și cu evlavie din inimă să-i strigăm: Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 

Icosul 1 

Pe văzătorul tainelor cerești, pe vasul cel preacurat al fecioriei care la Cina cea de Taină pe pieptul lui Iisus s-a rezemat și din izvorul înțelepciunii Celui fără de margini s-a adăpat, să-l lăudăm cu toții, cei iubitori de Hristos, și cu dorire, așa să-i strigăm:
Bucură-te, cel ce grija lumii ai lepădat;
Bucură-te, cel ce lui Hristos cu multă dragoste ai urmat;
Bucură-te, cel ce de la pescuire către Hristos ai fost chemat;
Bucură-te, cel ce cu mreaja cuvântului pe popoare le-ai mânat;
Bucură-te, că tunetul teologiei tale la toată lumea s-a auzit;
Bucură-te, că feciorelnica ta viață o ai cinstit;
Bucură-te, că pentru neprihănita ta viață, de Cuvântul Vieții ai fost iubit;
Bucură-te, stâlp al Bisericii prealuminos;
Bucură-te, ucenicul cel iubit al lui Hristos;
Bucură-te, că toate minunile cele preamari Hristos ți le-a arătat;
Bucură-te, că tainele cele preaînalte ție ți le-a încredințat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 

Condacul al 2-lea 

În muntele Taborului ai văzut slava lui Hristos, pe cât este cu putință omului a o vedea, și din tainica descoperire, înțelegând că El este Stăpânul morții și al vieții, din inimă I-ai cântat Lui laudă: Aliluia! 

Icosul al 2-lea 

Ca un ucenic preaiubit și ca un prieten preacinstit al lui Hristos, pururea lângă El te afli și pururea pe El din inimă Îl iubești; pentru care și noi te lăudăm și zicem:
Bucură-te, că la învierea fiicei lui Iair tu de Domnul ai fost chemat;
Bucură-te, că la răstignirea Domnului tu lângă crucea Lui ai stat;
Bucură-te, că la înfricoșatele taine ale Pătimirilor lui Hristos și tu cu inima ai pătimit;
Bucură-te, că Pătimirile Domnului și Stăpânului Vieții cu inima plină de durere le-ai privit;
Bucură-te, că pe Domnul până la a Sa moarte L-ai urmat;
Bucură-te, că Domnul de pe Cruce cu tine a vorbit;
Bucură-te, că pe tine fiu al Maicii Lui te-a numit;
Bucură-te, că pe Sfânta Sa Maică Domnul ție ți-a încredințat-o;
Bucură-te, că tu spre pază și îngrijire pe Preasfânta Sa Maică o ai luat;
Bucură-te, că la preacinstita ei Adormire cu mare evlavie ai slujit;
Bucură-te, că stâlparea cea adusă ei de Arhanghelul Gavriil ai purtat-o înaintea sicriului celei Preasfinte;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 

Condacul al 3-lea 

După Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, împreună cu ucenicul tău Prohor, în Asia ai plecat și acolo cuvântul Domnului ai propovăduit și pe toți cei ce au crezut i-ai învățat să cânte lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icosul al 3-lea 

Văzând mai înainte, cu ochii cei de gând, ispitele și primejdiile ce te așteaptă în calea propovăduirii Evangheliei, prin credință fierbinte și dragoste de Dumnezeu, asupra întristării și mâhnirii care te împiedica de la alegerea ta ai îndrăznit; pentru aceasta te fericim și zicem:
Bucură-te, că în Asia cuvântul Domnului ai predicat;
Bucură-te, că pentru mărturisirea adevărului multe primejdii și multe necazuri ai răbdat;
Bucură-te, că împreună cu ucenicul tău Prohor în Efesul Asiei ai intrat;
Bucură-te, că acolo pe Romana cu toată casa ei o ai botezat;
Bucură-te, că pe Domnus cu puterea lui Hristos l-ai înviat;
Bucură-te, că pe Dioscorid, tatăl lui Domnus, la viață l-ai întors;
Bucură-te, că prin aceste minuni pe mulți i-ai întors la Hristos;
Bucură-te, că și alți trei sute de morți ai înviat;
Bucură-te, că și pe cel slăbănog de doisprezece ani l-ai făcut sănătos;
Bucură-te, că, prin alte rugăciuni, templul Artemidei din temelie l-ai dărâmat;
Bucură-te, că la căderea templului nici un om nu s-a vătămat;
Bucură-te, că din porunca împăratului Domițian la Roma ai plecat legat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 

Condacul al 4-lea 

Cu focul dragostei lui Hristos fiind foarte înfierbântat, porunca tiranului împărat pe tine nu te-a înspăimântat, ci, cu mare bucurie primind legăturile pentru Domnul, din inimă Îl lăudai pe El, cântând: Aliluia! 

Icosul al 4-lea 

Legatu-te-au pe tine ostașii cei tineri cu lanțuri și cu cătușe, ducându-te la corabie, sub paza lor, spre Roma, unde ai plecat și proniei dulcelui tău Iisus cu blândețe și liniște te-ai supus, pentru care și noi te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că tu, prin legăturile celor tirani, Stăpânului tău te-ai asemănat;
Bucură-te, că El, pentru a noastră mântuire, de cei fără de lege a fost prins și legat;
Bucură-te, că față de ostașii cei păgâni și tirani cu multă dragoste te-ai purtat;
Bucură-te, că furtuna mării ce era să fie mai înainte o ai arătat;
Bucură-te, că în acea călătorie, pe toți din corabie cu minunile tale i-ai înspăimântat;
Bucură-te, că în a ta inimă pururea pe Hristos Îl aveai;
Bucură-te, căci cu a Lui putere minuni mari săvârșeai;
Bucură-te, că icoana vieții lui Hristos în tine foarte s-a închipuit;
Bucură-te, că tu din toată inima pe El L-ai iubit;
Bucură-te, că în calea suferințelor cu mare dorire Lui I-ai urmat;
Bucură-te, că, dorind dragostea Lui, spre chinuri cu bucurie ai călătorit;
Bucură-te, că pe tine, iubitul Său ucenic, puterea Domnului pururea te-a sprijinit;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 

Condacul al 5-lea 

Potolit-ai, cuvântătorule de Dumnezeu, furtuna cea înfricoșătoare a mării cu sfintele tale rugăciuni. Și această minune văzând-o toți cei de pe corabie, foarte s-au spăimântat, cunoscând puterea Adevăratului Dumnezeu ce era întru tine; iar tu pe toți i-ai îndemnat să cânte lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icosul al 5-lea 

În ostrovul Patmos, din porunca păgânului împărat Domițian, ai fost izgonit, căci acolo, prin pronia lui Dumnezeu cea bună, spre folosul multora ai venit, pentru care și noi cu evlavie te lăudăm așa:
Bucură-te, că de ostașii cei tirani cu lanțuri ai fost legat;
Bucură-te, că sub paza ostașilor spre Patmos împreună cu ucenicul tău Prohor ai călătorit;
Bucură-te, că, în această călătorie, pe tânărul cel înecat cu rugăciunea tu l-ai înviat;
Bucură-te, căci cu această minune pe toți i-ai înspăimântat;
Bucură-te, că și furtuna mării tot cu rugăciunea ta o ai liniștit;
Bucură-te, că pe ostașul cel bolnav l-ai tămăduit;
Bucură-te, că și apa mării cu rugăciunea ta o ai îndulcit;
Bucură-te, că pe cel ce murea de sete în corabie de moarte l-ai izbăvit;
Bucură-te, că Evanghelia lui Hristos în ostrovul Patmos o ai propovăduit;
Bucură-te, că pe Miron și pe toți ai casei lui i-ai creștinat;
Bucură-te, că și templul lui Apelie cu cuvântul la pământ l-ai răsturnat;
Bucură-te, că puterea cea drăceasca a lui Chinops vrăjitorul neputincioasă o ai arătat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 

Condacul al 6-lea 

La chemarea antipatului, pe femeia lui, care foarte se chinuia a naște, numai cu trecerea pragului lor o ai ușurat. Și această minune văzând-o antipatul, casa lui a crezut în Hristos și a dat slavă lui Dumnezeu, cântând: Aliluia! 

Icosul al 6-lea 

Petrecând în acest loc timp de trei ani și ducându-te într-o cetate ai cărei locuitori erau foarte întunecați cu slujirea de idoli, foarte te-ai ostenit pentru propovăduirea cuvântului, spre a lor minunare, și astfel ai adus mare mulțime la Hristos; drept aceea, cu dorire te lăudăm așa:
Bucură-te, că pe locuitorii cetății aceleia cu cuvântul adevărului i-ai luminat;
Bucură-te, că pe tinerii cei legați spre jertfa diavolului de moarte i-ai scăpat;
Bucură-te, că pe diavolul cel în chip de lup, legându-l, l-ai întrebat;
Bucură-te, că prin puterea lui Hristos din acel ostrov l-ai alungat;
Bucură-te, că pe fiul jertfitorului lui Die l-ai înviat;
Bucură-te, că a idolului Dionis templu cu rugăciunea l-ai dărâmat;
Bucură-te, că pe Nuchian vrăjitorul l-ai biruit;
Bucură-te, că și mâna antipatului o ai uscat;
Bucură-te, că, prin uscarea mânii, antipatul a cunoscut pe Dumnezeul Cel adevărat;
Bucură-te, că și Procliania, crezând în Hristos, s-a botezat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 

Condacul al 7-lea 

Înainte de întoarcerea la Efes ai scris celor din ostrovul Patmos Evanghelia lui Hristos și înfricoșătoarele vedenii ale Apocalipsului, iar mulțimea credincioșilor de acolo a păstrat cele scrise spre a lor luminare și mântuire, ca și pe înseși cuvintele lui Hristos, și pentru bogăția dogmelor celor din ele, slavă au dat lui Dumnezeu, cântând: Aliluia! 

Icosul al 7-lea 

Începutul Evangheliei tale început al dogmelor celor preaînalte Bisericii lui Hristos a rămas, căci tu pe Cuvântul lui Dumnezeu L-ai mărturisit că S-a întrupat și între oameni a locuit. Minunându-ne dar, după cuviință, de înălțimea cea duhovnicească a înțelepciunii tale, pe tine te lăudăm zicând așa:
Bucură-te, că tu pe Cuvântul lui Dumnezeu L-ai mărturisit că este Dumnezeu adevărat;
Bucură-te, că ai mărturisit că a fost la Dumnezeu Cuvântul dintru început;
Bucură-te, că tu ai arătat că nimic din cele ce sunt făcute fără de El nu s-au făcut;
Bucură-te, că taina Întrupării Cuvântului mai presus de toate tainele se arată a fi;
Bucură-te, că, într-adevăr, taina Întrupării Cuvântului pe toate tainele le covârșește;
Bucură-te, că tu cu o minte mai presus de teologia cea catafatică te-ai suit;
Bucură-te, că pe cele neînțelese de a ta minte prin spaimă și minune le-ai cinstit;
Bucură-te, că tu în chip apofatic taina Întrupării Cuvântului lumii o ai propovăduit;
Bucură-te, că taina înomenirii Cuvântului nimeni din oameni nu o a tâlcuit;
Bucură-te, că taina iconomiei lui Dumnezeu pururea rămâne taină;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 

Condacul al 8-lea 

Prealuminat ai arătat în a ta învățătură că Legea și Proorocii în porunca iubirii de Dumnezeu și a iubirii de aproapele sălășluiesc. Deci, ca pe un Apostol al dragostei creștine, toată Biserica lui Hristos te laudă și lui Dumnezeu Îi cântă: Aliluia! 

Icosul al 8-lea 

Zis-ai, dumnezeiescule Apostol al lui Hristos, că Dumnezeu dragoste este și că cel ce petrece în dragoste întru Dumnezeu petrece și Dumnezeu întru el, prin aceasta arătându-ne nouă cele mai înalte ale Legii Darului, pentru care, după cuviință, zicem către tine:
Bucură-te, că tu pe Dumnezeu iubire L-ai numit;
Bucură-te, că tu ne-ai învățat pe noi să-L iubim pe Dumnezeu, Care mai înainte de noi ne-a iubit;
Bucură-te, că de la tine dragostea lui Dumnezeu noi am cunoscut-o;
Bucură-te, că tu ai zis că cel ce are dragoste, de la Dumnezeu este el născut;
Bucură-te, că tu ne-ai arătat cele spuse de Dânsul, că cel ce urăște pe fratele său ucigaș este;
Bucură-te, că învățătura ta la iubire ne îndeamnă și de ură ne ferește;
Bucură-te, că tu dragostea lui Dumnezeu către lume ai arătat;
Bucură-te, că dragostea de aproapele de la tine o am învățat;
Bucură-te, că tu ai zis că Dumnezeu pe noi ne-a iubit;
Bucură-te, că, după a ta mărturisire, Dumnezeu din dragoste pentru lume pe Fiul Său Cel iubit în lume L-a trimis;
Bucură-te, că, după mărturisirea ta, din dragostea Sa pentru noi, moarte a suferit;
Bucură-te, că pe tine, după dreptate, Biserica lui Hristos Apostol al dragostei te-a numit;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 

Condacul al 9-lea 

Iubitorule de feciorie și de Dumnezeu, iubite Apostole și Evangheliste Ioane, ție Domnul mari și înfricoșătoare taine ți-a descoperit, fiindcă tu viață fără de prihană ai petrecut și pe El din toată inima L-ai iubit și în a ta inimă I-ai cântat așa: Aliluia! 

Icosul al 9-lea 

Mintea ta cea curată întru uimire făcându-se și de Duhul Sfânt într-o zi de Duminică răpindu-se, la cele mai de sus de a ta lucrare s-a suit și de la Alfa și Omega taina cea preamare i s-a descoperit, pe care noi te cinstim și către tine zicem așa:
Bucură-te, că la ostrovul Patmos pe Domnul între șapte sfeșnice L-ai văzut;
Bucură-te, că de la El mari descoperiri ai avut;
Bucură-te, că de la El poruncă de a scrie ai primit;
Bucură-te, că, scriind celor șapte Biserici, porunca Domnului ai împlinit;
Bucură-te, că slava Tronului lui Hristos ți s-a descoperit;
Bucură-te, că în duh pe cei douăzeci și patru de bătrâni ai privit;
Bucură-te, că ai văzut și cartea cea cu șapte peceți;
Bucură-te, că ai privit la deschiderea acelei cărți;
Bucură-te, că taina celor șapte peceți ție ți s-a descoperit;
Bucură-te, că numărul celor feciorelnici, în chip simbolic, ție, iubitorule de feciorie, ți s-a arătat;
Bucură-te, că șapte îngeri și șapte trâmbițe înaintea lui Dumnezeu ai văzut;
Bucură-te, că, la trâmbițarea primilor îngeri, foc și sânge pe pământ a căzut;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 

Condacul al 10-lea 

Dumnezeu, Cel Preasfânt și Preacurat, întru tine, vasule cel ales al fecioriei, a turnat din Duhul Său și de descoperirea tainelor celor preaînalte pe tine te-a învrednicit, pentru care și noi pe tine te lăudăm și lui Dumnezeu Îi cântăm: Aliluia! 

Icosul al 10-lea 

Făcutu-te-ai biserică preaaleasă a lui Dumnezeu, prin viața ta cea nevinovată și neprihănită, căci cu taină măsurarea Bisericii și a Altarului lui Dumnezeu ție ți s-a încredințat; primește, te rugăm, și de la noi, smeriții, aceste cântări:
Bucură-te, că Biserica și Altarul cel din cer tu în descoperire le-ai măsurat;
Bucură-te, căci curtea Bisericii spre intrare a neamurilor o ai luat;
Bucură-te, că prigoana Bisericii de către Antihrist lumii tu o ai vestit;
Bucură-te, că pe fiara cea cu șapte capete și zece coarne lumii o ai descoperit;
Bucură-te, că și vremea stăpânirii fiarei de tine nu s-a tăinuit;
Bucură-te, că și numele fiarei, cu taină, Bisericii l-ai arătat;
Bucură-te, că și pe fiara cu coarne ca de miel o ai văzut luminat;
Bucură-te, că și secerișul cel de apoi ție Domnul ți l-a arătat;
Bucură-te, că și teascul cel mare al mâniei Domnului ți s-a descoperit;
Bucură-te, că și pe cei șapte îngeri cu cele șapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu tu lumii le-ai vestit;
Bucură-te, că taina Babilonului celui mare ție ți s-a arătat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 

Condacul al 11-lea 

Bucuria și veselia cea mare a nunții Mielului lui Dumnezeu ție de la Duhul Sfânt ți s-a descoperit și cântarea cea de biruință asupra fiarei de la puterile cerești tu o ai auzit, care cu glasuri de tunet cântau slavă lui Hristos Dumnezeu: Aliluia! 

Icosul al 11-lea 

Tu, ucenicul cel iubit al lui Hristos, graiurile dumnezeieștilor Scripturi prin fapte le-ai cinstit. De aceea și Dumnezeu a ta minte de vedenia tainelor celor cerești o a învrednicit și cu înțelegere preaadâncă a strălucit. Pentru care noi, cei neputincioși la înțelegerea celor bune, te lăudăm:
Bucură-te, că a ta minte de la Duhul Sfânt s-a luminat;
Bucură-te, că în a ta vedenie pe balaur l-ai văzut legat;
Bucură-te, că Judecata cea de Apoi în vedenie o ai văzut luminat;
Bucură-te, că în a ta vedenie ai văzut Ierusalimul cel de sus, veșnicule moștenitor al lui;
Bucură-te, că pe Mireasa Mielului tu o ai văzut împodobită;
Bucură-te, că pe cetatea ta cu douăsprezece temelii și douăsprezece porți o ai arătat că este preastrălucită;
Bucură-te, că douăsprezece mărgăritare în loc de uși cetatea aceea avea;
Bucură-te, că ușile ei cele de mărgăritare preafrumos străluceau;
Bucură-te, că una din aceste uși pe tine cu taină te închipuia;
Bucură-te, că și temeliile cetății celei de piatră scumpă tu le-ai văzut;
Bucură-te, că una din cele douăsprezece temelii ale cetății aceleia pe tine Domnul te-a făcut;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 

Condacul al 12-lea 

Văzut-ai, Apostole, de Dumnezeu iubite, râul cel curat și limpede ca și cristalul al Apei Vieții de la Tronul lui Dumnezeu și al Mielului izvorând, pentru care și noi, nevrednicii, cinstim cele de taină arătate ție și cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icosul al 12-lea 

Cu adevărat Hristos Pomul vieții și al veșnicei nemuririi este, căci prin El a luat ființă neamul omenesc cel mort de demult prin călcarea poruncilor, pe Care toate popoarele pământului Îl slăvesc, iar pe tine, ucenicul Lui cel iubit, te fericesc, cântând așa:
Bucură-te, că și tu unul din roadele cele tainice ale Pomului Vieții ai fost;
Bucură-te, că tu pom al vieții cu douăsprezece roade ai văzut pe Hristos;
Bucură-te, că și tu pom al vieții, după împărtășirea darului, te-ai făcut;
Bucură-te, că prin a ta propovăduire mulți în Hristos au crezut;
Bucură-te, că prin a ta propovăduire mulți Cuvântul Vieții L-au auzit;
Bucură-te, că prin propovăduirea Evangheliei pe mulți cu pâinea vieții i-ai hrănit;
Bucură-te, că prin propovăduirea Cuvântului cu Apa Vieții pe mulți i-ai adăpat;
Bucură-te, că prin cunoștința lui Hristos, Pomul Vieții, neamurile de rana morții s-au tămăduit;
Bucură-te, că tu din tulpina Pomului Vieții ai răsărit;
Bucură-te, că tulpina Pomului Vieții pe tine te-a hrănit;
Bucură-te, căci cu darul lui Hristos, Pomului Vieții, ai adus rod însutit;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 

Condacul al 13-lea 

O, dumnezeiescule Apostole și Evangheliste al lui Hristos Ioane, care de Domnul foarte ai fost iubit și de vederea tainelor celor preaînalte de la El te-ai învrednicit, cu sfintele tale rugăciuni, ajută-ne ca în ziua cea mare a Judecății de Apoi să luăm milă și iertare de păcate de la Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce este Alfa și Omega, Căruia să-I cântăm laudă așa: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori) 

Icosul 1 

Pe văzătorul tainelor cerești, pe vasul cel preacurat al fecioriei care la Cina cea de Taină pe pieptul lui Iisus s-a rezemat și din izvorul înțelepciunii Celui fără de margini s-a adăpat, să-l lăudăm cu toții, cei iubitori de Hristos, și cu dorire, așa să-i strigăm:
Bucură-te, cel ce grija lumii ai lepădat;
Bucură-te, cel ce lui Hristos cu multă dragoste ai urmat;
Bucură-te, cel ce de la pescuire către Hristos ai fost chemat;
Bucură-te, cel ce cu mreaja cuvântului pe popoare le-ai mânat;
Bucură-te, că tunetul teologiei tale la toată lumea s-a auzit;
Bucură-te, că feciorelnica ta viață o ai cinstit;
Bucură-te, că pentru neprihănita ta viață, de Cuvântul Vieții ai fost iubit;
Bucură-te, stâlp al Bisericii prealuminos;
Bucură-te, ucenicul cel iubit al lui Hristos;
Bucură-te, că toate minunile cele preamari Hristos ți le-a arătat;
Bucură-te, că tainele cele preaînalte ție ți le-a încredințat;
Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 

Condacul 1 

Veniți, toate popoarele creștinești, pe „Fiul Tunetului” să-l lăudăm, pe Apostolul și Evanghelistul Ioan, cel ce a scris și a tunat dogmele dumnezeiești în toată lumea, căruia cu credință și cu evlavie din inimă să-i strigăm: Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite! 

Rugăciune către Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan

Cu credință, cu dragoste și cu evlavie, din inimă venim către tine, Sfinte Apostole și Evangheliste Ioane, de Dumnezeu cuvântătorule și prietenul cel preaiubit al lui Hristos, și cu toată umilința te rugăm să ne ajuți nouă, nevrednicilor, cu sfintele și preaputernicele tale rugăciuni, spre a trece cu liniște și cu alinare peste toate valurile cele tulburi ale veacului celui de acum și spre a nu cădea noi în laturile și cursele cele prea meșteșugite ale răilor oameni și ale viclenilor diavoli. Pe tine, vulturule cel preaînalt zburător al teologiei, te rugăm să mijlocești pentru noi către Preamilostivul Dumnezeu și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, ca să lumineze cu al Său har mințile noastre cele întunecate de patimi, spre a primi și noi înțelepciunea cea de la Duhul lui Dumnezeu și a cunoaște dogmele dreptei credințe și minunile cele din Legea Sa, și spre a lucra și noi, după putere, pe cele ce le vom înțelege. Pe tine, ucenicul cel preaiubit al lui Hristos, care ai propovăduit lumii dragostea lui Dumnezeu și dragostea de aproapele, te rugăm să ne ajuți cu a ta mijlocire către Domnul, pentru ca și noi prin darul lui Dumnezeu să ajungem a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul și din toată vârtutea noastră, iar pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Pe tine, vasul cel preacurat al fecioriei, te punem mijlocitor către Preabunul Dumnezeu, ca prin ajutorul și mila Sa să ne izbăvească de războaiele cele iuți ale mâniei și ale poftelor trupești, precum și de potopul gândurilor celor necurate, care pururea din inimă izvorăsc și care, ca niște nori ai întunericului, din adânc risipindu-se, mintea noastră o întunecă spre pierzarea sufletelor noastre. Către tine, preafericite ucenic și apostol, care de către Domnul fiu al Preasfintei și Preacuratei Sale Maici ai fost numit și căreia până la ducerea ei din lumea aceasta i-ai slujit, cădem cu toată umilința și zdrobirea inimii noastre, ca, împreună cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria, care este și Maica Domnului, Maica ta și Maica noastră a tuturor celor ce au crezut în Hristos, să mijlocești pentru noi către Preadulcele nostru Mântuitor ca, prin a Sa milă și îndurare, să nu ne lase pe noi în toate zilele vieții noastre, nici în ceasul sfârșitului nostru, atunci când vom sta înaintea Lui și ne va judeca. Amin. 

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin. 

Tropar la Sărbătoarea Adormirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan

Glasul 2

Apostole iubite al lui Hristos Dumnezeu, grăbește de mântuiește pe poporul cel fără de răspuns. Că te primește când cazi către Dânsul, Cel Ce te-a primit când te-ai rezemat pe pieptul Lui: pe Acela roagă-L, de Dumnezeu Cuvântătorule, ca norul vrăjmașilor cel căzut asupra noastră să se risipească, cerându-ne nouă pace și mare milă.

Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.