ALBINA - Sfantul Vasile cel Mare

 Albina îsi face fagurii fara sa vatame pe cineva si fara sa strice rodul altora. Se stie ca albinele aduna ceara din flori, iar mierea – lichidul acesta împrastiat în flori în chip de roua – o sug cu gura si o baga în gaurile fagurilor. De aceea mierea este la început lichida, apoi cu timpul se coace si-si capata dulceata si starea ei.
Bune si cuvenite laude a dobândit albina de la Proverbele lui Solomon, numind-o înteleapta si lucratoare (Pilde 6, 6-7). Atât este de harnica atunci când culege hrana si atât de întelept îsi mestereste depozitele mierii (ca întinde ceara în membrane subtiri si construieste celulele fagurelui dese si unele lânga altele), încât strânsa legatura a acestor celule, a unora de altele, da rezistenta întregului fagure. Fiecare celula se tine de cealalta printr-o membrana subtire, care în acelasi timp si desparte si uneste celulele. Celulele apoi sunt zidite unele peste altele în doua si trei etaje. Albina se fereste sa faca o singura încapere, ca nu cumva mierea, din cauza greutatii sa se scurga în afara. Afla ca descoperirile geometriei sunt un nimic pentru preaînteleapta albina. Toate celulele fagurelui sunt hexagonale si cu laturile egale; nu sunt puse de-a dreptul unele peste altele, ca sa nu se slabeasca fundurile celulelor care sunt legate cu cele desarte, ci unghiurile hexagoanelor celor de jos sunt temelie si reazem celor de deasupra, ca sa poata suporta greutatea si ca fiecare celula sa poata tine mierea pusa în ea.
 
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 162.