"Capacitatea stomacului nostru este aproximativ cât doi pumni de-ai noștri, sau, comparativ vorbind, cât intră în două cești. Aceasta este o măsură pe care n-ar trebui să o depășim la o masă, dacă dorim să nu afectăm în timp energia organelor noastre. Observăm că atunci când ne rugăm și alocăm înainte de masă momente de mulțumire și recunoștință, nevoia noastră de alimente scade. Motivul este acela că sufletul are o capacitate infinit mai mare de a primi hrană, în vreme ce organele structurale sunt limitate la a primi porții pe măsura capacității lor de stocare.
Acesta este un exercițiu pe care putem să îl facem nu numai la masă, ci și la începutul fiecărei activități dintr-o zi obișnuită. Odată ce primește hrană din mulțumire, altruism, generozitate, sufletul încarcă într-un mod nevăzut și corpul fizic, îi reduce tensiunea și îl ajută să acceseze energii din ce în ce mai subtile, necesare pentru refacere, hrănire, vindecare."