Acatistul Sfântului Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului, Tămăduitorul cancerului şi al tuturor bolilor şi biruitorul demonilor
Condacul 1
Ca pe un arhipăstor preaîndumnezeit al Lampsacului și ca pe un făcător de minuni și izvor îmbelșugat, te lăudăm pe tine, Ierarhe insuflat de Dumnezeu. Iar tu, ca unul care are îndrăzneală către Domnul, roagă-te să fie izbăviți de tot necazul cei care strigă către tine: Bucură-te, Părinte Partenie!
Icosul 1
Om
fiind prin fire, înger prin purtări ai fost văzut, Ierarhe Partenie, și
cu darurile îngerești faci să strălucească adunarea Bisericii; de
aceea, minunându-ne de viața ta, strigăm cu glas mare:
Bucură-te, cel prin care Hristos este lăudat
Bucură-te, cel prin care dușmanul este alungat
Bucură-te, păstor preaîndumnezeit al Lampsacului
Bucură-te, făclie luminoasă a Helespontului
Bucură-te, culme a smereniei și comoară a dragostei
Bucură-te, adânc al curăției și făcător de minuni
Bucură-te, că te-ai umplut de lumină cerească
Bucură-te, că ai nimicit puterea amăgitorului
Bucură-te, slujitor înflăcărat al lui Hristos
Bucură-te, ocrotitorul și apărătorul nostru
Bucură-te, cel prin care credincioșii se aprind
Bucură-te, cel prin care dușmanii sunt surpați
Bucură-te, Părinte Partenie!
Condacul al 2-lea
Viață curată din tinerețe având, te-ai umplut de darurile cerești și, făcător a multe minuni fiind, te-ai pus mijlocitor pe lângă harul Duhului, Partenie purtătorule de Dumnezeu, uimindu-i pe cei care strigă: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Viața
ta a fost cunoscută tuturor și împodobită cu virtuți, și tuturor pildă
arătându-te din tinerețe prin fapte sfinte, luminezi sufletele noastre,
ale celor care cu dor strigăm către tine:
Bucură-te, vistierie a obiceiurilor fără pată
Bucură-te, icoană a adevărurilor sfinte
Bucură-te, pildă vieții folositoare
Bucură-te, comoară sfântă a liniștii sufletești
Bucură-te, că ai lipsit de lumină pe dușmanul puternic
Bucură-te, că L-ai slăvit pe Hristos, Împăratul tuturor
Bucură-te, omorâtorul patimilor răutății
Bucură-te, cel luminat de Lumina liniștii dumnezeiești
Bucură-te, cel ce ai urmat blândeții lui Hristos
Bucură-te, următorul bunătății Lui
Bucură-te, cel care ai disprețuit orice stăpânire a celor pieritoare
Bucură-te, cel care ai primit lumina de la Dumnezeu
Bucură-te, Părinte Partenie!
Condacul al 3-lea
Primind din înaltul cerului putere în împlinirea faptelor și dumnezeiască voință insuflată de Dumnezeu, ai fost mai puternic decât tot ce este stricăcios prin alipirea de cerescul Duh, fericite Partenie, și strigai către Sfânta Treime: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Dumnezeiescul
Filitos a cunoscut harul foarte strălucit al vieții tale, purtătorule
de Dumnezeu, și te-a desăvârșit pentru preoție cu uleiul preasfânt al
duhului, ca să aduci jertfă nesângeroasă pentru cei care strigă:
Bucură-te, jertfitor dumnezeiesc
Bucură-te, sfânt învățat în tainele Cuvântului
Bucură-te, slujitor al Tainelor dumnezeiești
Bucură-te, podoabă a Sfintei Biserici
Bucură-te, cel care luminezi cu lumină nevinovăția
Bucură-te, cel care ne înveți tainele cu darul Întreitei Lumini
Bucură-te, că ai fost primit preot purtător de Dumnezeu
Bucură-te, că ai strălucit ca preot cu vorbire de la Dumnezeu
Bucură-te, cel care ai tăiat spinul patimilor
Bucură-te, cel care ai curățat ogorul sufletelor
Bucură-te, vas al Luminii Celei cu trei raze
Bucură-te, izvor al sufletelor care s-au pocăit
Bucură-te, Părinte Partenie!
Condacul al 4-lea
Cu înțelepciune dumnezeiască ai fost primit următor al Apostolilor și ai dobândit harul acestora; de atunci, sănătos l-ai făcut, Sfinte, pe cel orbit de taur, mult fiind lăudat tu, Partenie, și cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
A
auzit de bogăția multelor tale binefaceri femeia care era greu
suferindă și, venind la tine cu evlavie, a fost izbăvită de suferința
cancerului, vestind harul tău și strigând către tine cu credință:
Bucură-te, tămăduirea celor bolnavi
Bucură-te, vindecarea celor în suferință
Bucură-te, dumnezeiască mângâiere a celor întristați
Bucură-te, însănătoșire grabnică a celor bolnavi
Bucură-te, că ai ucis puterea cancerului
Bucură-te, că ai vindecat-o imediat pe femeie
Bucură-te, cel care ai slujit fără pată Domnului
Bucură-te, cel care ai nimicit puterea lui Veliar
Bucură-te, laudă a preoților evlavioși
Bucură-te, sprijin al multor tulburați
Bucură-te, glas al milostivirii dumnezeiești
Bucură-te, vas al dragostei din belșug
Bucură-te, Părinte Partenie!
Condacul al 5-lea
Vas ales văzându-te preafericitul întâistătător al Cizicului, cu dumnezeiască insuflare, te-a arătat ierarh dumnezeiesc și păstor al Lampsacului; de atunci, Partenie, cu smerenie ai strigat către Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Cu
putere dumnezeiască ai fost în stare să dobori și să omori pe dușmanul
care a venit împotriva ta ca un câine turbat și cu evlavie ai păstorit
turma ta, care cu bucurie strigă către tine, Sfinte arhipăstor:
Bucură-te, arhipăstorule al Lampsacului
Bucură-te, ierarhe îndumnezeit
Bucură-te, izvor nesecat de minuni
Bucură-te, învățător al dogmelor dumnezeiești
Bucură-te, chip preaneîntinat al Bunului Păstor
Bucură-te, oaie blândă a Mântuitorului Hristos
Bucură-te, că pe Veliar ca pe un câine l-ai nimicit
Bucură-te, că ai văzut slava Domnului
Bucură-te, următor al milostivirilor lui Dumnezeu
Bucură-te, chip al vieții fără pată
Bucură-te, cel din cauza căruia plânge Veliar
Bucură-te, cel prin care credincioșii dănțuiesc
Bucură-te, Părinte Partenie!
Condacul al 6-lea
Nimicind, Ierarhe, puterea demonilor și prin aceasta toate vrăjitoriile, și făcând să piară, cu harul care ți-a fost dat, practicile magiei, dăruiești sănătate și izbăvire tuturor celor care strigă: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Lampsacul
și țara Helespontului se bucură de tine și cântă toată Biserica pentru
mulțimea minunilor tale, prin care nu ai încetat să faci bine tuturor,
căci lucrurile bune le dăruiești celor care strigă cu credință:
Bucură-te, slava Bisericii
Bucură-te, făclia credinței
Bucură-te, comoară vie a Duhului Sfânt
Bucură-te, mare scăpare a celor bolnavi
Bucură-te, stâlp al faptelor dumnezeiești ale vieții în Duh
Bucură-te, unealtă călăuzită de Dumnezeu a viețuirii minunate
Bucură-te, că poți să stârpești viclenia idolilor
Bucură-te, că faci să strălucească dragostea lui Hristos
Bucură-te, comoară a vieții viitoare
Bucură-te, scânteiere vie a lumii imateriale
Bucură-te, lucrător al multor fapte minunate
Bucură-te, flacără a milostivirilor cerești
Bucură-te, Părinte Partenie!
Condacul al 7-lea
Mare prin fapte minunate, ajuns ierarh, ai izbăvit de rătăcirea idolilor duhovniceasca ta turmă, care ți-a fost încredințată din mâinile lui Dumnezeu și ai hrănit cu dogmele credinței pe cei care strigă: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Vestind
legile credinței și harul Evangheliei, purtătorule de Dumnezeu, i-ai
întors să slujească lui Hristos pe cei care înainte erau fii ai
pierzării și cu minuni îi întărești pe cei care cu evlavie strigă către
tine:
Bucură-te, luminător al celor aflați în întuneric
Bucură-te, părinte al celor care s-au luminat
Bucură-te, cel care ai făcut de rușine zădărnicia idolilor
Bucură-te, cel care ai făcut cunoscută mila Mântuitorului
Bucură-te, îndumnezeitule cunoscător al învățăturilor dătătoare de viață
Bucură-te, vestitor al milostivirilor cerești insuflat de Dumnezeu
Bucură-te, că îndrumi spre calea mântuirii
Bucură-te, că risipești întunericul neștiinței
Bucură-te, cel care aprinzi flacăra sufletelor spre dragostea lui Hristos
Bucură-te, cel care rupi săgețile dușmanului
Bucură-te, cel care tai rădăcinile patimilor
Bucură-te, cel care aduci rodul virtuții
Bucură-te, Părinte Partenie!
Condacul al 8-lea
Prin iconomie dumnezeiască ai făcut, Părinte, minuni neobișnuite spre mântuirea altora, ai nimicit puterea demonilor și ai vindecat boli grele, tămăduindu-i cu cuvântul tău, Partenie, pe cei care strigă: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cu
totul luminat de Împăratul cel Sfânt, ai venit la Constantin cel
vestit, care, cinstindu-ți evlavia, ți-a dăruit o bogată răsplată,
pentru care ai slăvit pe Hristos, îndemnându-i pe toți să strige către
tine:
Bucură-te, cel mare printre minunați
Bucură-te, cel slăvit printre sfinți
Bucură-te, cel care ai bucurat pe Domnul cel Sfânt
Bucură-te, cel care ai făcut de rușine pe căpetenia întunericului
Bucură-te, prieten adevărat al Atotputernicului Hristos
Bucură-te, armă îndreptată împotriva dușmanului
Bucură-te, cel pe care l-a cinstit Constantin cel Mare
Bucură-te, că ai primit dar dăruit de Dumnezeu
Bucură-te, cel care strălucești cu lumina harului
Bucură-te, nimicitor al dușmanului blestemat
Bucură-te, cel care ai adus pe mulți la Hristos
Bucură-te, cel care ai îndepărtat nebunia dușmanilor
Bucură-te, Părinte Partenie!
Condacul al 9-lea
Vindecând de rătăcire turma ta nestatornică, ai zidit, Sfinte Părinte, o biserică preafrumoasă Mântuitorului, ca templu viu al dumnezeiescului Duh, iar acum, înălțând cântări către Ierusalimul ceresc, cânți lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
La
cuvintele rugăciunilor tale, ca din somn s-a trezit în chip minunat
Eftihianos și de bogatul tău har, Sfinte, s-a rușinat dușmanul hulitor;
iar noi, alergând către tine, cu credință fierbinte îți strigăm:
Bucură-te, vasul Mângâietorului
Bucură-te, cunoscătorule al vieții necunoscute
Bucură-te, cel care ai înviat prin rugăciune pe cel care a murit
Bucură-te, cel care ai ucis pe dușmanul care te vrăjmășea
Bucură-te, că ai vindecat pe foarte mulți care sufereau cumplit
Bucură-te, că armă cu adevărat te-ai arătat prin minuni
Bucură-te, nimicitorul duhurilor necurate
Bucură-te, tâlcuitor al învățăturilor dumnezeiești
Bucură-te, cel prin care sunt alungați demonii
Bucură-te, cel prin care sunt tămăduiți cei foarte nefericiți
Bucură-te, slujitor adevărat al lui Hristos
Bucură-te, biruitor al dușmanului
Bucură-te, Părinte Partenie!
Condacul al 10-lea
Descoperit a fost, Părinte, duhul cel necurat, care se ascundea de mult timp în om; și când i-ai spus să se sălășluiască în tine a plecat gemând, iar cel vindecat, lăudându-te, Îi striga lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Când
ai cunoscut, Părinte, boala care se ascundea în inima păstorului
Iracliei, imediat pe acesta l-ai arătat milostiv, cu cuvântul tău,
Partenie; de aceea, minunându-se de mărinimia ta, toți strigau:
Bucură-te, cunoscătorul celor ascunse
Bucură-te, cunoscătorule al celor care nu se pot spune
Bucură-te, învățător al milostivirii dumnezeiești
Bucură-te, fluviu plin de milă
Bucură-te, cel care urmezi mila Milostivului Dumnezeu
Bucură-te, lăcaș al blândeții și al Luminii care nu poate fi înțeleasă
Bucură-te, că l-ai vindecat pe păstorul Iracliei
Bucură-te, că ți-ai izbăvit turma de rătăcire
Bucură-te, icoană a bunătăților lui Hristos
Bucură-te, pârâu al multor veselii
Bucură-te, apărător al săracilor și smeriților
Bucură-te, cel care contempli lumina cerească
Bucură-te, Părinte Partenie!
Condacul al 11-lea
Aflând de la tine vindecare, fostul slăbănog L-a lăudat pe Mântuitorul și, îndreptat prin rugăciunea ta, vestea, preafericite Partenie, minunea ta cea mare, strigând: Aliluia!
Icosul al 11-lea
De
harul tău dat de Dumnezeu s-a cutremurat mulțimea demonilor, prin
rugăciunile tale cerul a dat ploaie pământului care era însetat, ogorul a
dat rod foarte bogat, iar credinciosul arhidiacon ți-a zis cu uimire:
Bucură-te, cel plin de roade dătătoare de viață
Bucură-te, izbăvitor de patimi nevindecate
Bucură-te, cel care îl urmezi pe Ilie Tesviteanul
Bucură-te, cel care faci să sporească dragostea lui Hristos
Bucură-te, râu foarte limpede al milei dumnezeiești
Bucură-te, crin preafrumos mirositor al harului duhovnicesc
Bucură-te, că faci ploaia să coboare peste pământul însetat
Bucură-te, că ne duci la corabia mântuirii
Bucură-te, legătură a credincioșilor aduși lângă tine
Bucură-te, tămăduire a multora care erau bolnavi
Bucură-te, cel datorită căruia se bucură slăbănogul
Bucură-te, cel către care strigă mereu tot credinciosul
Bucură-te, Părinte Partenie!
Condacul al 12-lea
Luminat cu darul proorociei, ai spus dinainte, Părinte, cele ce se vor întâmpla și pe Ipatianos, arhidiaconul Iracliei, l-ai văzut vas al Duhului, iar după ce ai proorocit aceasta, striga și el împreună cu tine către Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cântându-ți
laude de despărțire, Ierarhe, cei care s-au adunat cu credință multă
pentru călătoria ta la Dumnezeu au încredințat mormântului trupul tău,
Sfinte, iar noi, lăudându-te, strigăm cu evlavie către tine:
Bucură-te, cel împreună cetățean cu îngerii
Bucură-te, sfinte biruitor cu cunună
Bucură-te, temelie de nezdruncinat a Bisericii
Bucură-te, cel plin de strălucirea Luminii necreate
Bucură-te, grădină foarte plăcut mirositoare a darurilor tainice
Bucură-te, zid nesurpat al creștinilor evlavioși
Bucură-te, ocrotitor care suferi împreună cu cei ce te cinstesc
Bucură-te, apărător și sprijinitor al ortodocșilor
Bucură-te, cel prin care voi fi curățit de patimi
Bucură-te, cel prin care voi fi izbăvit de nenorociri
Bucură-te, bucurie a sufletelor credincioase
Bucură-te, apărare adevărată și a mea
Bucură-te, Părinte Partenie!
Condacul al 13-lea
O, prealuminate Părinte Partenie, Ierarhe al Domnului, revărsare de minuni uimitoare, primește rugăciunile noastre și, prin solirile tale către Dumnezeu, să primim iertare de greșeli toți care într-un glas Îi strigăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Icosul 1 și Condacul 1:
Icosul 1
Om
fiind prin fire, înger prin purtări ai fost văzut, Ierarhe Partenie, și
cu darurile îngerești faci să strălucească adunarea Bisericii; de
aceea, minunându-ne de viața ta, strigăm cu glas mare:
Bucură-te, cel prin care Hristos este lăudat
Bucură-te, cel prin care dușmanul este alungat
Bucură-te, păstor preaîndumnezeit al Lampsacului
Bucură-te, făclie luminoasă a Helespontului
Bucură-te, culme a smereniei și comoară a dragostei
Bucură-te, adânc al curăției și făcător de minuni
Bucură-te, că te-ai umplut de lumină cerească
Bucură-te, că ai nimicit puterea amăgitorului
Bucură-te, slujitor înflăcărat al lui Hristos
Bucură-te, ocrotitorul și apărătorul nostru
Bucură-te, cel prin care credincioșii se aprind
Bucură-te, cel prin care dușmanii sunt surpați
Bucură-te, Părinte Partenie!
Condacul 1
Ca pe un arhipăstor preaîndumnezeit al Lampsacului și ca pe un făcător de minuni și izvor îmbelșugat, te lăudăm pe tine, Ierarhe insuflat de Dumnezeu. Iar tu, ca unul care are îndrăzneală către Domnul, roagă-te să fie izbăviți de tot necazul cei care strigă către tine: Bucură-te, Părinte Partenie!
Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului Tămăduitorul cancerului şi al tuturor bolilor şi biruitorul demonilor
Troparul Sfântului Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului, glasul al 4-lea:
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Partenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a aşternut...
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Unit fiind cu lumina cea dumnezeiască, prin fapte bune, Părinte Preasfinţite, te-ai arătat ca o a doua lumină. Pentru aceasta pe cei ce săvârşesc prăznuirea ta cea purtătoare de lumină şi pururea pomenită, cu rugăciunile tale îi mântuieşte de întunericul păcatelor.
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Ca o stea luminoasă ai răsărit pe cerul Bisericii lui Dumnezeu, Sfinte Partenie, cu strălucirile tămăduirilor, alungând cu darul tău întunericul patimilor şi aducând la Lumină pe cei ce se apropie de tine, Preasfinţite.
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Întunericul cel rău al bolilor l-ai risipit, Sfinte Partenie, cu lumina cinstitelor tale mijlociri. Pentru aceasta te rugăm, tămăduieşte durerile sufletelor noastre şi alungă toate neputinţele trupurilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Ceea ce ai născut pe Dumnezeul Cel Bun, Preacurată, fă bine smeritei mele inimi, care este rău ticăloşită de multe patimi şi o întăreşte să săvârşească voia Izbăvitorului nostru, care voieşte să mântuiască pe toţi oamenii.
Cântarea a 3-a. Irmos: Pe piatra credinţei...
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Surpător al tiraniei celei pricinuitoare de moarte a demonilor ai fost, preafericite şi altarele idolilor le-ai sfărâmat şi ai ridicat locaşuri dumnezeieşti spre lauda lui Hristos, Preasfinţite Partenie.
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Fiind împodobit cu mari faceri de minuni, boala cancerului cea cumplită ai vindecat-o, ochii cei orbiţi i-ai deschis şi duhurile răutăţii le-ai alungat, cu darul cel dumnezeiesc, Părinte Partenie.
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Înviat-ai pe cel ce murise strivit, care mai înainte slujea lucrului celui dumnezeiesc. Că Dumnezeu, Care a nimicit moartea, ţi-a dat dar, Fericite Partenie, să înviezi pe morţi, prin mijlocirea ta.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Petrecut-a cu oamenii Domnul, îmbrăcându-Se, în chip de netâlcuit, cu Trup din tine. Pe Acesta deci roagă-L Preasfântă, să Se milostivească spre mine cel secătuit şi clătinat de loviturile şarpelui.
Cântarea a 4-a. Irmos: Venit-ai din Fecioară...
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu rugăciunile tale ai tămăduit nenumărate boli, întărind cu darul, Sfinte Partenie, pe cei slăbănogi, precum şi Stăpânul tău, urmând bunătăţii Lui celei nemăsurate.
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Tu ai ajutat pe vopsitori a lucra cele de trebuinţă, alungând de la ei pe demonul ce îi necăjea, Părinte Partenie, cu rugăciunile tale către Iubitorul de oameni, Părinte Preasfinţite.
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Domnul primind rugăciunile tale, Părinte, a dat pescuire foarte îmbelşugată celor ce aveau trebuinţă, mărindu-te pe tine prin minunea cu peştele, care s-a aruncat singur din apă afară.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Rănile sufletului meu tămăduieşte-le, Fecioară; cugetul meu, tulburat de patimi şi întunecat de călcarea Poruncilor Mântuitorului, linişteşte-l.
Cântarea a 5-a. Irmos: Cel Ce eşti Luminarea...
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sălăşluindu-se în inima ta harul nepătimirii, cel sclipitor de lumină, de Dumnezeu cugetătorule părinte, a alungat întunericul cel adânc al iubirii de argint de la întâiul stătător, păzindu-l pe el neatins de boală, prin îndemnurile tale.
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Pe cel ţinut de multă boală, Părinte şi ajuns pe jumătate uscat, l-ai făcut cu totul sănătos, prin rugăciunile tale, cuvioase, slăvind cu mulţumire pe Dumnezeu şi Stăpânul, Care te-a mărit pe tine cu multe faceri de minuni.
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Fiind împodobit cu ungerea sfântă a preoţiei, ai luminat-o cu arătarea multor minuni, pe care le-ai săvârşit şi când erai în viaţă şi după moarte, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Partenie, vieţuind ca un înger.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Te rog, Fecioară, izbăveşte-mă de întunecarea patimilor, de smintelile pe care le am din supărările vrăjmaşului şi din chinurile viitoare cele veşnice, cu rugăciunile tale cele către Iubitorul de oameni.
Cântarea a 6-a. Irmos: Către Domnul, Iona a strigat...
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu puterea cuvintelor şi a rugăciunilor tale, s-au surpat templele idolilor, prin har dumnezeiesc, Părinte Partenie; iar poporul cel necredincios a primit credinţa, slăvind laolaltă cu un glas pe Domnul.
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu lacrimi ai rugat pe Iubitorul de oameni Cuvântul şi ploi de sus ai pogorât celor ce au cerut, milostivindu-te cu îndurare de poporul ce se găsea în primejdii, Ierarhe al Domnului, Sfinte Partenie.
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu apele ploilor tale celor tainice ai adăpat toată inima care venea la tine, Sfinte Partenie; şi pământul cel uscat de secetă, primind ploi, în chip minunat a rodit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Să nu mă arăţi osândit în ziua judecăţii; să nu mă vădeşti înaintea tuturor pe mine cel nesimţitor, Dumnezeul meu, Făcătorul meu, având ca Rugătoare pe Stăpâna, care fără de sămânţă Te-a născut pe Tine.
CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...
Dumnezeiesc har de minuni ai primit de Dumnezeu înţelepţite, Sfinţite Părinte Partenie, făcătorule de minuni şi purtătorule de Dumnezeu, toate patimile credincioşilor curăţind, părinte şi duhurile celui viclean alungându-le. Pentru aceasta pe tine te lăudăm, ca pe un mare slujitor al harului lui Dumnezeu.
Cântarea a 7-a. Irmos: Porunca cea potrivnică...
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Dumnezeiescul har, care s-a sălăşluit întru tine,te-a arătat prooroc, vestind cele viitoare. Pentru aceasta, înţeleptule, mai înainte ai vestit celui ce avea să primească pe episcopul cel împodobit cu lumini dumnezeieşti.
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Pe Sfântul Ierarh Partenie întâiul stătător al Lampsacului, pe luminătorul cel nespus al Elespontului; pe cel ce a luminat tot pământul cu faceri de minuni şi a risipit noaptea patimilor celor cu multe dureri să-l lăudăm cu toţii.
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu mult belşug şi-a dat pământul roada sa, prin mijlocirea ta, Preaminunate Partenie şi via cea bântuită de secetă a făcut struguri; căci aşa te-a mărit Dumnezeu, Cel Ce S-a slăvit prin viața ta.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Arătatu-te-ai, Preacurată, mai sfântă decât puterile cele de sus; că ai sălăşluit întru tine pe Dumnezeu, pe Care cetele celor fără de trup cu frică Îl slăvesc. Pe Acela roagă-L pururea să miluiască pe cei ce te măresc pe tine.
Cântarea a 8-a. Irmos: Cuptorul cel cu foc...
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Preamari răsplătiri ai primit în ceruri pentru ostenelile tale, mărite Partenie; că locuieşti în lumină neînserată şi ai luat slavă netrecătoare, învrednicindu-te de bucurie neîncetată, Părinte.
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Stea neapusă făcându-te în viaţă, cu răsăriturile dumnezeieştilor tale fapte, ai apus după Legea firii şi te-ai mutat către lumina cea neînserată, lăsându-ne nouă, cuvioase, razele minunilor tale cele negrăite.
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Fără de început Tatăl şi Fiul şi dumnezeiescul Duh, strălucire de o împărăţie şi de un scaun se cunoaşte de cei ce cinstesc cu dreaptă credinţă şi cântă totdeauna împreună cu cetele îngerilor: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Dumnezeul nostru.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Curăţeşte-mă prin mijlocirea ta, Preacurată, de patimile întinăciunii, care vin asupra mea şi te rog luminează inima mea cea împâclată de negurile demonilor; ca să te fericesc pe tine, de Dumnezeu Fericită.
Cântarea a 9-a. Irmos: Fiul Părintelui...
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Dezlegându-te de trup, Părinte Partenie, te-ai învrednicit a vedea frumuseţile cele nevăzute, de sus fiind înfrumuseţat, cu adevărat, cu toată frumuseţea faptelor bune. Pentru aceasta te cinstim şi pe drept te fericim.
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Ca un crin, ca un trandafir, ca o mireasmă bine mirositoare, de tot felul de fapte bune fiind înfrumuseţat, Părinte, te-a sălăşluit Hristos, cu adevărat, întru cele de sus, căci ai păstorit cu sfinţenie poporul Lui, Sfinte Părinte Partenie.
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Să săltăm oamenii, să dănţuim veselindu-ne şi să adunăm acum praznic sfânt, cântând lui Dumnezeu cu laudă şi fericind astăzi după cuviinţă pe minunatul şi marele păstor, pe Sfântul Ierarh Partenie.
Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Pomenirea ta astăzi a strălucit ca un soare mare, luminând inimile noastre, mântuind pe cei ce o săvârşesc cu credinţă, de întunericul patimilor, ierarhe, de boli, de întristări şi de tot felul de primejdii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Luminează-mă cu lumină, ceea ce eşti de Dumnezeu cu har dăruită, ca pe unul ce zac întru întunericul lenevirii celei cumplite şi nu voiesc nicidecum să păzesc Legile lui Dumnezeu; pentru ca să te fericesc după cuviinţă, ca pe o apărătoare a mea.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Mare făcător de minuni al Lampsacului, ridicându-te la înălţimea faptelor bune, luminezi până la marginile lumii lumina tămăduirilor, risipind cu multă tărie pe demonii cei întunecoşi şi alungând bolile cu chemarea lui Hristos. Pentru aceasta, curăţind tot Elespontul de rătăcirea idolilor, îl luminezi cu minunile. Purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Partenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc, cu dragoste, sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Praznicului Întâmpinării Domnului, glasul al 8-lea. Podobie: Fluierele păstoreşti...
Născutu-te-ai din Maică, Cuvinte Cel fără de început; ai fost adus la Templu, Împărate al Slavei, iar bătrânul bucurându-se, Te-a primit în braţe strigând: Acum slobozeşte, pe cel ce l-ai păzit, după cuvântul Tău, Cel Ce bine ai voit să mântuieşti, ca un Dumnezeu, neamul omenesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.