vineri, 17 mai 2024

CE NE ÎNVAȚA CHINEZII



In tratamente, medicina chineză ia in calcul şi factorul suflet. Spun
chinezii că in vindecare trebuie să participe sufletul bun. Medicina
chineză susţine că un om cu suflet rău nu se vindecă.
Chinezii susţin că inima este sediul sufletului. Există şi un punct
pe corpul omenesc prin care se ajunge la suflet. Acest punct este
denumit de chinezi vama sufletului şi reprezintă un punct energetic
aflat la două laturi de deget de incheietura pumnului.
  Se spune că in acel punct a pătruns primul cui in trupul lui Iisus,
atunci cănd a fost răstignit. De altfel, cu mii de ani in urmă, şi
chinezii credeau intr-un singur Dumnezeu. [Şi acuma, unii mai cred!]
.Conform filozofiei chineze, sediul sufletului este in inimă, dar
chinezii mai susţin că fiecare organ are un suflet, un duh. Așa susțin
cei bătrîni, mai ales babele, dar liber cugetătorismul ne-a prostit.
Cînd ne supăra ceva, din noi, ne rugam de acel organ şi - minune ! -
el se calmează, ce-i drept, temporar.
 
Ficatul este sediul sentimentului de mînie, sediul supărării, ficatul
este generalul care elaborează strategia, dar vezica biliară este
organul care dă curajul de a lua decizii. Un om cu deficit de energie
pe ficat este un om care se enervează des.
 
In mod paradoxal, inima este afectată cînd sentimentul de bucurie este
in exces. De altfel, componenta Yang este cea a bucuriei, iar
contrariul Yin inseamnă tristeţe. Dar aceste contrarii energetice se
transformă unul in altul cănd ajung la limita excesului. Yang cănd
atinge excesul se transformă in Yin şi invers. Dacă un om se va
bucura foarte tare, va urma o perioadă de tristeţe. Așadar, este
preferabil să nu ne bucurăm excesiv! Ci, cu prudenţă...
 
Cînd pancreasul, dar şi stomacul prezintă deficite de energie, omul
acela este tot timpul ingrijorat, nemulţumit, el despică firul in
patru.
 
Cînd plămînul se află in suferinţă energetică, oamenii sunt trişti,
melancolici.
 
Insă rinichiul dă durata vieţii. El este rezervorul de energie al
organismului. In rinichi se află energia ancestrală. Părinţii lasă
descendenţilor moştenirea de energie in rinichi. Cand alt organ se
află in sărăcie energetică, rinichiul ii donează energie. De aceea
te şi simţi ca "frînt de şale", éreinté, cum ar spune francii, uneori,
nu doar la solicitări fizice.
EFECTELE SUPARARII
 
Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor
universului, care poate determina mari neplăceri în viaţa, atât a
celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă.
Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din
punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente
se întorc la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru
energetic . De aceea nimeni nu poate face rău altuia, fără să
plătească...
 
Gandul
Oricând aveţi gânduri negative despre o persoană, să doriți în
permanenţă sănătatea ei..
Când ne gândim la cineva, se creează instantaneu o punte energetică
între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice gând rău
reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului
respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod
inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru.
Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din
întregul univers.
Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru.
Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră.
Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare
pentru a lovi pe cel ce le-a produs.
 
In cuplu
Neintelegerile într-o relatie de cuplu vin din nevoia de a-l
controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă
controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii.
Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe
socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic.Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de
agresivitate interioară.
Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare..
Lipsa de comunicare duce la dezastru...
Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură...
O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă
într-un program de autodistrugere.
Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt,
atunci ei NU merită să rămână împreună.
Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai
numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea.
Dependenţa naşte agresivitatea, iar agresivitatea produce boala.
Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia.
Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un
rău atât sieşi cât şi unui alt om.
Ori de cate ori cădem în acest prost obicei, ne deconectăm de la
sursă şi intrăm în suferinţă.
Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă.
Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor..
În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit.
Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul
apropiat, cu atât mai mult creşte dependenţa de el.
Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi
spiritul şi sufletul.
Despre problemele personale
 
Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite, pentru că ele pot prelungi
durata lor...
Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre, noi ne îndepărtăm de
ele.. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora.
Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să NU
căutaţi milă sau compătimiri...
Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe, încercaţi să nu aduceţi
  sentimentele acestea acasă. Ieşiţi în stradă cu deosebire în
locurile înverzite şi plimbaţi-vă..!
Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic.
Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete,
supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi
supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă
de iubire, rugaţi-vă..!
 
Descarcare
Este mai bine să plângeţi, decât să urâţi...
Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se
acumulează în mod inevitabil.
Atunci când plângeţi, agresiunea apărută se distruge.
 
Munca
Munca NU trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte...
Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în
fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice
activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna
sănătăţii.
Încercati sa identificati cat mai corect care este munca care v-ar
aduce> satisfactii prin insasi existenta ei in viata dvs.
Nu cautati neaparat satifactii materiale. Nu căutaţi plată, nici
laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun noi
pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat
suferinţa.
Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii, cu atât va creşte
nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.
 
Ofense
Când cineva te jigneşte, nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te
supăra pe el, întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu.
Dacă n-o accepţi, urmează ca purificarea sufletului să se
înfăptuiască prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici
pentru aceasta, ea vine prin moarte
Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor
apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi
măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime.
Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult
ne leagă de trecut supărările neiertate. Iertând un om care ne-a
jignit sau ne-a supărat, ne putem vindeca de o boală gravă.
 
Cum dăruieşti aşa primeşti..!
Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi,sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată...
Această rugăciune va iradia atât de multă iubire către întreaga lume,
încât iubirea se va întoarce la tine din belşug.
Răzbunându-te, te faci egal cu adversarul...
Iertându-l, te arăţi superior...
Iertând, ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Ar trebui să fim
conştienţi că iertând, îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci
iertând oferim libertate.
Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în timp...
 
Iertare si iubire
O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de
organisme.. De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei (Principiul
al III-lea al mecanicii cunoscut si sub numele de Principiul actiunii
si reactiunii), conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi
nouă înşine... De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a
îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act
protector pentru noi...
 
Asadar suntem ceea ce suntem, ca rezultat a ceea ce gandim..!
 
Cum daruiesti asa primesti..!
Razbunându-te te faci egal cu adversarul..
Iertându-l te arati superior."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor