Rugăciunile rostite de Părintele Arsenie Boca în fiecare zi a săptămânii:
Rugăciunea pe care Sfântul Părinte o rostea în fiecare zi de LUNI!
„Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotștiitorul, făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor. Și într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Unul născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii.
Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o Ființă cu Tatăl, prin Care toate S-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și S-a făcut Om.
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, și a pătimit și S-a îngropat, și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și S-a suit la ceruri, și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă să judece vii și cei trecuți în neființă, a Cărui împărăție nu v-a avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel Ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci.
Într-Una sfântă, sobornicească și apostolică Biserică. Mărturisesc, întru iertarea păcatelor. Aștept învierea celor adormiți și viața veacului ce va să fie.
Amin!”
Rugăciunea pe care Sfântul Părinte o rostea în fiecare zi de MARȚI!
„Iartă-mă, Doamne pentru tot ce puteam să văd și nu am văzut! Pentru tot ce puteam să aud și nu am auzit! Pentru tot ce puteam să simt și nu am simțit! Pentru tot ce aș fi putut să înțeleg și nu am înțeles! Pentru tot ce puteam să conștientizez și nu am conștientizat!
Pentru iertarea pe care aș fi putut să o dau și nu am dat-o! Pentru bucuria pe care aș fi putut să o trăiesc și nu am trăit-o! Pentru Lumina pe care aș fi putut să o primesc și nu am primit-o! Pentru viața pe care aș fi putut să o ocrotesc și nu am ocrotit-o!
Pentru visele pe care mi le-aș fi putut împlini și nu le-am împlinit! Pentru necunoscutul în care aș fi putut să pășesc și din teamă nu am îndrăznit să pășesc! Pentru iubirea pe care aș fi putut să o exprim și nu am exprimat-o! Pentru tot ce puteam să creez bun și frumos și nu am creat pentru gloria Ta, Doamne și a Împărăției Tale Divine!
Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbându-se prin casa mea îmi va lua toate grijile și va vindeca toate bolile mele și ale familiei mele în Numele lui Iisus,
Amin!”
Rugăciunea pe care Sfântul Părinte o rostea în fiecare zi de MIERCURI!
„Stăpână Preabinecuvântată, pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut mai presus de cuvânt pe Dumnezeu-Cuvântul spre mântuirea noastră şi darul Lui mai presus decât toţi din belşug l-ai primit, ceea ce eşti o mare de daruri dumnezeieşti şi râu de minuni pururea curgător, revărsând bunătatea ta tuturor celor ce cu credinţă aleargă la tine!
Căzând la icoana ta cea de minuni făcătoare, ne rugăm ţie, întru tot înduratei Maici a Stăpânului Celui iubitor de oameni: revarsă asupra noastră, Stăpână, prea bogate milele tale şi cererile noastre cele aduse ţie, celei Grabnic Ascultătoare, grăbeşte a le împlini, întocmindu-le fiecăruia spre folos, spre mângâiere şi mântuire.
Cercetează-ne, preabună, pre noi robii tăi, cu darul tău, şi dă celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi, celor robiţi slobozire, şi mângâie pe toţi cei ce pătimesc în felurite chipuri.
Izbăveşte, Atotmilostivă Stăpână, toate oraşele, satele și ţara aceasta, de cutremur, de vătămare, de potop, de foc, de sabie şi de alte pedepse vremelnice şi veşnice, şi de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, întorcând mânia lui Dumnezeu prin mijlocirea ta cea de Maică.
Şi slobozeşte pre robii tăi (spune aici numele celor doriți de tine) şi mă slobozeşte pre mine robul tău (spune numele tău) de toată boala sufletească, de năvălirea patimilor şi de căderea în păcat, ca fără împiedicare întru dreapta credinţă trăind veacul acesta, să ne învrednicim şi în cel viitor de bunătăţile cele veşnice, cu harul şi cu iubirea de oameni a Fiului şi Dumnezeului Tău, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Prea Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin!”.
Rugăciunea pe care Sfântul Părinte o rostea în fiecare zi de JOI!
„Preasfânta Stăpâna mea de Dumnezeu Născătoare, cu sfintele și preaputernicele tale rugăciuni izgonește de la mine, smeritul și ticălosul robul Tău, deznădăjduirea, uitarea, necunoștința, nepurtarea de grijă și toate gândurile cele întinate, cele rele și hulitoare de la ticăloasa mea inimă și de la întunecata mea minte.
Și stinge văpaia poftelor mele, că sărac sunt și ticălos.
Și mă izbăvește de multe rele și aduceri-aminte și năravuri, și de toate faptele cele rele mă slobozește.
Că binecuvântată ești de toate neamurile, preacinstitul tău nume se slăvește în vecii vecilor.
Amin!”
Rugăciunea pe care Sfântul Părinte o rostea în fiecare zi de VINERI!
„Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casa pe care Înțelepciunea lui Dumnezeu Sieși Și-a zidit-o, dătătoarea darurilor duhovnicești, ceea ce de la cele lumești la cele dinainte de lume mintea noastră o înalți și pe toți la cunoștința înțelepciunii îi ridici!
Primește această cântare de rugăciune de la noi, nevrednicii robii Tăi, care cu credință și cu smerenie ne închinăm în fața Preacinstitei Tale icoane! Înduplecă-L pe Fiul Tău și Dumnezeul nostru să le dea mai marilor noștri înțelepciune și putere, judecătorilor dreptate și necăutare la fața omului, păstorilor înțelepciune duhovnicească, râvnă și bună pază a sufletelor noastre, învățătorilor smerită înțelepciune, fiilor ascultare și nouă tuturor Duhul chibzuinței și al evlaviei, duhul smereniei și al blândeții, duhul curăției și al adevărului.
Și acum, Maică Prealaudată, dă-ne buna sporire a minții, pe cei aflați în vreajbă și în dezbinare împacă-i, unește-i și pune între ei o legatură de iubire nedesparțită, pe cei rătăciți din nesocotință întoarce-i spre lumina adevărului lui Hristos, povățuiește-i frica de Dumnezeu, înfrânarea și hărnicia, dă-le cuvântul înțelepciunii și cunoștințe folositoare de suflet celor ce le cer, luminează-ne cu bucuria cea nepieritoare, Cea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slavită decât Serafimii.
Iar noi, văzând faptele minunate și preachibzuita înțelepciune a lui Dumnezeu în lume și în viața noastră, să ne înstrăinăm de deșertăciunea pământească și de prisositoarele griji lumești și să ne ridicăm mințile și inimile noastre spre cer, pentru ca, prin ocrotirea și ajutorul Tău, laudă, mulțumire și închinare pentru toate să-i aducem Întreit Slăvitului Dumnezeu și Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin!”
Rugăciunea pe care Sfântul Părinte o rostea în fiecare zi de SÂMBĂTĂ!
„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi, toată ziua, să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, că nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai mila de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumină prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie!
Amin!”
Rugăciunea pe care Sfântul Părinte o rostea în fiecare zi de DUMINICĂ!
„Doamne, Tu ești mare, Tu eşti Dumnezeu, Tu eşti Tatăl.
Pe Tine te rugăm, prin mijlocirea Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavril şi Rafail să ne eliberezi de tot răul care ne-a robit de neliniste, de tristeţe şi de obsesii.
Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de ură, de desfrânare şi de invidie!
Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de gelozie, de mânie şi de frică!
Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de orice formă de destrăbălare!
Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de farmece şi de vrăjitorie!
Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de destrămarea familiei şi de orice rău ascuns!
Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de toate relele acestei lumi!
Tu, Doamne, care ai spus «Pacea Mea o las Vouă, pacea Mea o dau vouă!», dăruieşte-ne prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria elibararea de orice formă a răului și bucuria veşnică, întru împărăţia Ta!
Amin!”
Rugăciunea pentru sine și pentru semenii tăi scad nivelul hormonilor de stres, reduc tensiunea arterială, durerile cronice, tulburările de somn, anxietatea.
Fără rugăciune, credinţă în puterea divină şi optimism, vindecarea nu ar fi posibilă.
„Pacea sufletului aduce pacea trupului. Rugăciunea este cheia raiului, ea deschide porţile harului divin. Rugăciunea este un gaj, o garanţie a imortalităţii, căci cel ce vorbeşte cu Dumnezeu cu toată sinceritatea, devine mai tare ca moartea. Sufletul lui devine nemuritor, iar corpul lui va reînvia în mod glorios”. Acesta este unul dintre citatele celebre ale Părintelui Arsenie Boca.
Rugăciunea de seară a părintelui Arsenie Boca
”Dumnezeule veșnice și Împărate a toată făptură,
Cel ce m-ai învrednicit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păcatele ce am făcut în această zi. Cu lucrul, cu cuvântul, cu gândirea, și curățește,
Doamne, smeritul meu suflet, de toată întinăciunea trupului și a sufletului.
Și-mi da, Doamne, în această noapte, a trece somnul în pace, că sculându-mă din ticălosul meu așternut, bine să plac Preasfantului Tău nume, în toate zilele vieții mele. Și-mi ajută cu Harul Tău să calc pe vrăjmașii cei ce se luptă cu mine, pe cei trupești și pe cei fără de trup.
Izbăvește-mă Doamne de gândurile cele deșarte, care mă întinează și de poftele cele rele. Că a Ta este Împărăția, Puterea și Slavă, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”
Rugăciunea puternică, grabnic ajutătoare pentru sănătate a părintelui Arsenie Boca
”Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, îndreptător al sufletelor noastre și tămăduitorul bolilor sufletești și trupești, ca cel ce ai împodobit cu adânc de cunoaștere a făpturii omenești. Te rugăm în vreme de durere și mâhnire, caută cu milă spre noi păcătoșii fiii tăi și mijlocește către Preabunul nostru Mântuitor. Iertare de păcate și vindecare de toată neputința.
Părinte Sfinte care ai mare îndrăzneală în față Tronului Ceresc, te chemăm cu mare lacrimi, dar cu nădejde că cele spre vindecare sufletească și trupească, spre mântuire și sfințire, le vom dobândi prin tine, cel ce ne-ai încredințat prin aceste cuvinte:” Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi, am să vă ajut mai mult ca și până acum”
După cum în viață pe cei aflați în mari necazuri și suferințe cumplite îi tămăduiai îndată, așa și acum pe noi cei păcătoși. Însă chemați cu dragoste la mormântul tău încununat cu har ceresc și flori, ne primește și ne mângâie, sfânt și bun Părinte. Ne scoate din negură păcatelor și a patimilor. Dăruiește-ne binecuvântarea că să purtăm crucea vieții spre înviere și lumînare desăvârșită.
Doctor și tămăduitor de orice suferința, te rugăm, vindecă-ne pe noi, fiii tăi și pe cei ce îi aducem în lacrimi și rugăciuni la crucea sfântă a mormântului tău. Izvorâtor de pace, har și binecuvântarea ta de bun și sfânt Părinte. Îți mulțumim și te rugăm să ne fii mereu aproape cu rugăciunea și ajutorul ce ni-l aduci din Cerul Sfânt spre slavă marelui și minunatului nostru Dumnezeu și spre a sufletelor noastre mântuire. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale Sfântului Părintelui nostru Arsenie, miluiește-ne pe noi păcătoșii. Amin”
Rugăciunea pentru căsătorie a părintelui Arsenie Boca
”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis.
“Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și toate celelalte se vor
adaugă vouă”. Dăruiește-mi toate cele de trebuință pentru a putea merge
pe calea mântuirii.
În mâinile Tale este viața mea și fără Ține nu pot cunoaște nici
împlinirea și nici bucuria cea adevărată. Știind această și având
dorință de a purta crucea căsătoriei, Te rog să mă ajuți să găsesc
făptură potrivită mie alături de care să înfrunt marea vieții acesteia.
Ajută-mă, Doamne, ajută-mă, cum numai Tu mă poți ajută. De multe ori ispită singurătății mi-a rănit inimă, de multe ori diavolul deznădejdii a lovit în poartă sufletului meu. De atâta durere, inimă mea s-a strâns, și nu este nimeni care să îmi aline durerea.
La Tine alerg, Doamne, nădejdea mea, întărirea mea, lumina vieții mele. Ajută-mă să am o familie bineplăcuta Ție, o familie peste care să se reverse mulțimea binecuvântărilor Tale.
Ferește-mă, Doamne, de tot răul. Ferește-mă și de o alegere greșită. Ferește-mă de minciuni, de răutate și de desfrâu. Să nu mă înșele frumusețea cea degrab trecătoare, ci să caut mai ales frumusețea sufletească. Să nu mă orbească dragostea pătimașă și nici să nu mă biruie patimile și poftele.
Tu știi, Doamne, nepriceperea și slăbiciunea minții mele. Izbăvește-mă prin harul Tău de neputințele care mă apăsa.Vino în ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Dăruiește-mi înțelepciune și răbdare. O, grea este crucea răbdării, și greu îmi este să nu fiu covârșit de ea. Dar în Ține îmi pun nădejdea.
Ajută-mă, Doamne, să iubesc Biserica, să stărui în rugăciune și să am râvnă pentru împlinirea poruncilor Tale.
Să mă spovedesc ori de câte ori umbră păcatului va tulbură mintea
mea, mai înainte că gândul murdar să devină faptă. Dăruiește-mi că
primind dezlegare de păcate să-mi îndrept viață după cum Îți este
bineplăcut Ție.
Fă să-mi fie mie familia cale de mântuire, cale de bucurie. Să nu
caut împlinirea cea înșelătoare cu care mă ademenește această lume, ci
să caut dragostea pe care ai binecuvântat-o la nuntă din Cană Galileii.
Să îmi fie familia prilej pentru a-Ți mulțumi în fiecare zi. Și la vreme potrivită, dăruiește-mi, Doamne, copii credincioși și sănătoși, care să ducă o viață curată și sfântă.
Rugători aduc pentru mine pe toți sfinții, pe mai mării cetelor îngerești, pe Înaintemergătorul Tău, pe înțelepții Apostoli. Și împreună cu aceștia pe Preacinstita și Preacurata Maica Ta, ale căror rugăciuni primește-le, Milostive Hristoase al meu, pentru folosul meu și pentru mântuirea mea.
Că Tu Însuți ești, Bunule, sfințirea. Amin!”
Rugăciunea pentru îndeplinirea unei dorințe a părintelui Arsenie Boca
”Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.
Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.
În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima
când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te
implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu
în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile
noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (aici se spune
dorința).
Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice
greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale. Amin!”
Rugăciune pentru curățirea de păcate a părintelui Arsenie Boca
„Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, ca să fii îndreptățit întru cuvintele Tale și să biruiești când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zamislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit, cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți. Spală-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie, bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
Întoarce fața Ta către păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inima curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfant nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele. Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta, Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfa, ți-aș fi dat. Arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit. Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot, atunci vor pune pe altarul Tău viței. Amin!”
Rugăciune pentru găsirea unui loc de muncă a părintelui Arsenie Boca
„Părinte Sfinte, Care de toţi porţi grijă şi eşti scăpare celor din nevoi, Te rog, vino degrabă în ajutorul meu, care doresc să îmi găsesc un loc de muncă, de pe urma căruia să-mi întreţin viaţa proprie şi a familiei mele. Doamne, ştii necazurile şi lipsurile care mă împresoară. Fie-Ţi milă de mine şi trimite-mi degrab ajutorul Tău. Îndrumă-mă spre locuri potrivite şi spre oameni de nădejde. Milostive, Doamne, Cel ce îndreptezi paşii omului în această viaţă, caută cu iubire Părinteasca spre mine, care-Ţi cer ajutorul Tău, şi binecuvintează-mi cu har buna mea voire. În îndeplinirea voinţei mele de a-mi găsi un loc stabil de muncă, te rog cu stăruinţă, Doamne, trimite-mi înger luminat, care să mă povăţuiască spre oameni de nădejde şi spre tot lucrul bun, să mă izbăvească de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de oamenii răi şi vicleni, de orice întâmplare rea. Ca împlinindu-mi-se cu binecuvântarea Ta, Doamne, cererea mea, şi având de la Tine dar de sănătate, de putere de muncă şi de bună sporire, să-mi împlinesc temeinic munca mea, preamărind puterea şi mila Ta. Că Tu eşti Chivernisitorul vieţii noastre şi Cel ce toate le rânduieşti spre folosul nostru şi Ţie-Ţi mulţumim, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin!”
Rugăciunea Tatăl meu din ceruri a părintelui Arsenie Boca
”Tatăl meu din Ceruri, auzi ruga mea, dezleagă toate piedicile ce opresc ca sufletul meu să audă Glasul Tău în inima mea, arată-mi drumul pe care eu trebuie să merg, fii cu mine şi ajută-mă să văd clar ADEVĂRUL de minciună.
Pe cei aleşi, cheamă-i să fie în preajma mea, la necazurile mele.
Eu pe Tine te chem, să-mi fi povăţuitor şi îndrumător, să mă pot feri de ispitiri şi de gânduri care mă îndeamnă la greşeli, crezându-le îndemnurile…
Ai milă de mine şi dă-mi înţelepciune, să văd clar înainte de a înfăptui ceva care n-ar fi pe placul Tău.
Sănătate cer, Doamne, şi ajutor trupului şi sufletului.
Ţie mă rog, Doammne, ajută-mi şi condu-mă spre scopul final al existentei mele pământeşti. Amin”
Rugăciune pentru sănătate a părintelui Arsenie Boca
„Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, îndreptător al sufletelor noastre şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, ca cel ce ai fost împodobit cu adânc de cunoaştere a făpturii omeneşti, te rugăm în vreme de durere şi mâhnire, caută cu milă spre noi păcătoşii fiii tăi duhovnicești şi mijloceşte către Preabunul nostru Mântuitor, iertare de păcate şi vindecare de toată neputinţa.
Părinte Sfinte care ai mare îndrăzneală în faţa Tronului Ceresc, te chemăm cu mare de lacrimi, dar cu nădejde că cele spre vindecare sufletească şi trupească, spre mântuire şi sfinţire, le vom dobândi prin tine, cel ce ne-ai încredinţat prin aceste cuvinte: «Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi, am să vă ajut mai mult ca şi până acum».
După cum în viaţă pe cei aflaţi în mari necazuri şi suferinţe cumplite îi tămăduiai îndată, aşa şi acum pe noi cei păcătoşi, însă chemaţi cu dragoste la mormântul tău încununat cu har ceresc şi flori, ne primeşte şi ne mângâie, sfânt şi bun Părinte. Ne scoate din negura păcatelor şi a patimilor. Dăruieşte-ne binecuvântarea ca să purtăm crucea vieţii spre înviere şi lumânare desăvârşită.
Doctor şi tămăduitor de orice suferinţă, te rugăm, vindecă-ne pe noi, fiii tăi şi pe cei ce îi aducem în lacrimi şi rugăciuni la crucea sfântă a mormântului tău, izvorâtor de pace, har şi binecuvântarea ta de bun şi sfânt Părinte, îţi mulţumim şi te rugăm să ne fii mereu aproape cu rugăciunea şi ajutorul ce ni-l aduci din Cerul Sfânt spre slava marelui şi minunatului nostru Dumnezeu şi spre a sufletelor noastre mântuire. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale Sfântului Părintelui nostru Arsenie, miluiește-ne pe noi păcătoşii. Amin”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.