Pentru a ne împuțina patimile și pătimirile, trebuie nu numai să ne
luptăm împotriva lor, ci să avem și vigilența duhovnicească necesară „ca
[acestea] să nu crească”.
În această privință, Sfântul Maxim
Mărturisitorul precizează: „Luptă ca să dobândești virtuțile și, după
aceea, ține-te treaz ca să le păstrezi”. Eforturile noastre, deci, se
împart între a ne război împotriva patimilor și a păstra virtuțile.
Aceasta nu este deloc o luptă ușoară. Nu este defel lesne a te transfoma
pe tine însuți, a te curați de patimi și a te umple de virtuți.
Sfinții
Părinți ne spun că războiul duhovnicesc se poartă prin urmarea
poruncilor Mântuitorului Hristos. Știm cu toții că acela ce se nevoiește
să-și supună trupul sufletului, și sufletul Domnului, dobândește
virtuțile trupești și sufletești necesare edificării sale duhovnicești –
în timp ce la omul căzut, trupul este hrănit de materie, de lucrurile
materiale, iar sufletul este hrănit de trup. Raportul acesta de forțe
trebuie însă modificat: trebuie să ne eliberăm de această stare
nefirească. Pentru redobândirea echilibrului duhovnicesc, sufletul
trebuie să învețe să se hrănească cu harul dumnezeiesc, iar trupul cu
sufletul plin de har. Acest deziderat se poate realiza prin dobândirea
virtuților, cum ar fi smerenia, dragostea, postul, asceza, rugăciunea,
ascultarea.
Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia
ortodoxă: știința Sfinților Părinți, traducere de Irina Luminița
Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 329
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR - Va invit sa citim acest acatist timp de 40 de zile pentru tara noastra, una din gradinile Maicii. Hei, merci că ai citit până aici! 🤗 ↓ Te-ar putea interesa și următorul articol... Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
duminică, 22 decembrie 2024
Sufletul trebuie să învețe să se hrănească cu harul dumnezeiesc
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor
-
Infectia cu virus hepatitic C (VHC) reprezinta o importanta problema de sanatate publica globala. Prevalenta viremica actuala estimata ...
-
Pielita de ou pentru prepararea acidului hialuronic natural Domnul Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel, ne-a trimis spre publicar...
-
Am primit reteta unui nou preparat natural din partea domnului Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel. Cu siguranta, vor fi multi di...
-
"1. FRICA micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subali...
-
Cred ca nu mai trebuie sa va spun cat de gustoase si de sanatoase sunt aceste uleiuri. Le folosesc in bucatarie cu drag . Atat salate...
-
RO.aliment organizeaza , in premiera nationala, campania de informare, educare si constientizare a beneficiilor consumului inteligent ...
-
In perioada 2-5 aprilie 2020, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo , se desfasoara 5 manifestari cu tematica home & deco: Const...
-
Se spune ca daca aceasta rugaciune pentru bolnavi este spusa cu credinta timp de 7 zile la rand, toti sfintii vor conlucra si isi vor un...
-
Majoritatea oamenilor privesc boala fie ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, fie ca pe ceva ereditar, o moștenire genetică nemer...
-
Chiar daca nu ati vazut sau nu ati cultivat niciodata un rodiu ( Punica granatum ), cu siguranta ati gustat, macar o data, din fructul sau...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.