Cuvintele și gândurile sunt energii, vibrații care formează punți
spirituale, încărcate cu emoții și intenții, pozitive sau negative.
Credeți
sau nu, așa cum există LUMINĂ, există și ÎNTUNERIC, de aceea trebuie să
facem o curățare energetică atunci când lucrurile nu curg în armonie
așa cum ar trebui și intuiția ne spune că este timpul pentru reînnoire.
SĂ BINECUVÂNTEZI
Când
te binecuvântezi pe tine însuți, sau pe altcineva, nu există întuneric
care să dureze, ai puterea de a crea și de a transmuta energii,
amintește-ți că ești un ALCHIMIST, manifestă LUMINA puternică a Ființei
tale Conștiente și declară:
”Acum îmi binecuvântez viața, familia, casa, finanțele, fericirea, și tot ce mă înconjoară.”
SĂ ANULEZI
Toată
energia negativă care a intrat în viața ta prin decrete sau gânduri rău
intenționate, încărcate cu vibrații scăzute, le conștientizezi și
declari:
„Anulez, dizolv și transmut orice energie negativă care se
apropie sau încearcă să se apropie de viața mea. Rup toate legăturile
spirituale energetice cu oamenii care mi-au dorit rău și le predau
Luminii Dreptății Divine a Universului”.
SĂ MULȚUMEȘTI
Pentru transformarea Divină în viața ta, și pentru ca Universul să se poată manifesta decretă aici și acum:
"Mulțumesc
Divinității pentru toată dragostea, protecția și lumina care înconjoară
familia mea, casa și interesele mele. Mulțumiri infinite pentru tot ce
am, ce sunt și ce primesc din abundență."
Puteți face această
curățare și transmutare energetică însoțită de tămâiere cu scorțișoară,
smirnă, rozmarin, lotus sau iasomie.
Pentru a rămâne în armonie și plinătate constantă, meditați și întăriți-vă spiritual.
Meditația
ne echilibrează chakrele energetice și ne activează aura astfel încât
să acționeze în expresia sa maximă a LUMINII ca câmp de protecție
spirituală.
Să vă fie cu folos!
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR - Va invit sa citim acest acatist timp de 40 de zile pentru tara noastra, una din gradinile Maicii. Hei, merci că ai citit până aici! 🤗 ↓ Te-ar putea interesa și următorul articol... Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Al patrulea mag
Există o istorioară tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi ce doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. ...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.