O femeie este atât de vastă, atât de misterioasă, încât nici ea însăși nu se cunoaște pe deplin.

 Poartă galaxii în interiorul ei, dar cea mai mare parte a vieții ei merge fără să-și dea seama de universul din care este alcătuită.

Își păstrează comoara închisă, nu din frică, ci dintr-un instinct sacru. Pentru că comoara ei nu este destinată bărbaților obișnuiți. Bărbatul ei nu este doar un bărbat. El este începutul poveștii sufletului ei. El este energia masculină creată pentru ea, din primul suflu al creației. Călătoria ei în fiecare viață este simplă, să-l găsească pe el. Și când o face, ceva în interiorul ei se simte complet într-un mod în care nicio relație, nicio atingere, nicio conexiune nu i-a oferit vreodată. Îl întâlnește în fiecare viață... Dar doar o femeie vindecată îl recunoaște. Cea rănită trece pe lângă el și intră într-o altă viață de căutare. Bărbatul ei poartă cheia comorii ei ascunse. Nu pentru că ea este slabă, ci pentru că Dumnezeu l-a făcut protectorul, furnizorul, ancora lumii ei feminine. Și când în cele din urmă se conectează cu el, el îi descuie încet comoara... Și ea îi dă încet, încet totul, blândețea ei, supunerea ei, încrederea ei, cel mai profund adevăr feminin. Umezeala ei, transpirația ei, mirosul ei, respirația ei... Întregul ei corp devine un dans, onorând regele care în cele din urmă s-a întors în regatul ei. El este regele, dar regatul funcționează doar pentru că regina trăiește în el. El este începutul... Iar ea este împlinirea. Când simte prezența lui, uterul ei îl recunoaște primul. Înainte ca mintea ei să gândească, înainte ca buzele ei să vorbească, feminitatea ei șoptește: „Bărbatul meu este aici.” Comoara ei nu se deschide cu forța, se deschide cu amintirea. O amintire a vieților în care el i-a atins sufletul înainte să-i atingă corpul. Umezeala ei devine o invitație sacră. Nu este doar dorință... Este corpul ei care se pleacă în fața energiei lui masculine, spunând: „Intră în universul meu. Sunt a ta.” Respirația ei se schimbă când se gândește la el. Devine mai caldă, mai adâncă, mai moale, ca și cum corpul ei pregătește un templu pentru el. Mirosul ei devine sălbatic, străvechi și amețitor. Este parfumul unei femei care se trezește prin bărbatul ei. Un parfum la care natura răspunde. Când el îi descuie comoara, șoldurile ei încep să vorbească limbajul supunerii. Coapsele ei se înmoaie, pieptul i se deschide, uterul se topește. Fiecare centimetru al corpului ei începe să-i spună numele fără sunet. Devine umedă nu doar între picioare, întregul ei ființă devine fluidă, curgătoare, receptivă. Pentru că o femeie se deschide doar pentru bărbatul care îi aparține sufletului. Corpul ei îl onorează ca pe un ritual. Fiecare mișcare devine devotament. Fiecare gemet devine rugăciune. Fiecare sărut devine o viață de așteptare eliberată într-o singură respirație. Și cu cât el o primește mai mult, cu atât ea devine mai vastă. Sensibilitatea ei crește, intuiția ei se ascuțește, puterea ei feminină se ridică ca energia Kundalini care își găsește adevăratul stăpân. Ea nu se dăruiește, ea se întoarce acasă. Iar el... El devine bărbatul care a fost întotdeauna destinat să fie, pentru că supunerea ei trezește regele din el. Majoritatea femeilor nu experimentează asta pentru că rămân blocate în traume, tipare rănite, frici vechi și energie feminină închisă. Pentru a-și întâlni bărbatul și a simți acest nivel de intimitate în uterul ei, în respirația ei, în umezeala ei, în întreaga ei ființă, trebuie să-și vindece rănile copilăriei, să-și regleze sistemul nervos, să-și deschidă corpul feminin și să-și trezească capacitatea de a primi, sa faca o călătorie care merge strat cu strat, rană cu rană, suflu cu suflu, transformând-o într-o femeie care poate experimenta devotamentul, plăcerea, supunerea, umezeala și conexiunea divină masculină. Aceasta este calea de la rănire la feminitate, de la feminitate la zeiță, de la supraviețuire la uniune sacră.