Nefericit? Doar el însuși poate da vina.

 Duhul vinovat suferă mai întâi în viața spirituală proporțional cu imperfecțiunile sale, viața trupească ca mijloc de reparare.

Ființe pe care le ofensa, în situații opuse, în mizerie dacă era un zgârcit bogat, în situații umilitoare dacă era mândru.

Ispășirea, atât în lumea spiritelor, cât și pe Pământ, nu este o pedeapsă dublă, continuă el, pentru a-și facilita îmbunătățirea

Nu este oare de mai bine să trăim din nou pe pământ cu posibilitatea de a câștiga raiul, decât să fii condamnat fără remisie?
Această libertate care i-a fost acordată este o dovadă a înțelepciunii, bunătății și dreptății lui Dumnezeu, care vrea ca omul să fie autorul viitorului său.

Nefericit? Doar el însuși poate da vina.

Drumul progresului... Cât de mare este suferința anumitor spirite vinovate în lumea invizibilă, cât de teribilă este situația, ce anxietăți îi devorează și cât de dureroasă este această situație din cauza imposibilității în care sunt ei de a vedea sfârșitul

Datorită revelației spiritelor, știm că durata ispășirii este reglementată de îmbunătățirea vinovatului.

Spiritismul nu vine să nege pedeapsa viitoare, ci o face clar

Purgatoriu, suferințe pământești și, prin acestea, îi face pe cei care l-au negat să creadă în el.

Respinge el rugăciunile pentru morți?

Spiritele care suferă le solicită și le fac o datorie de caritate, scurtându-le chinurile.

Eficacitatea rugăciunilor stă în gând, nu în cuvinte, cele mai bune sunt cele ale inimii și nu ale buzelor, cele pe care le spui singur, nu cele care sunt ordonate să fie rostite pentru bani.

Cine ar îndrăzni să-l certe pentru asta? Indiferent dacă pedeapsa are loc în viața spirituală sau pe pământ, indiferent de durata ei, are întotdeauna un sfârșit mai mult sau mai puțin îndepărtat sau apropiat.

Spirit două alternative: pedeapsa temporală, gradată conform vinovăției, răsplată gradată după merit, niciodată damnare veșnică.

Cuvântul *purgatoriu* dezvăluie ideea unui loc delimitat. Astfel, se aplică cel mai natural pământului, considerat un loc al ispășirii, natura ispășirii pământești este o ispășire adevărată.

Când oamenii se vor îmbunătăți, vor furniza lumii invizibile nimic mai mult decât spirite bune, vor aduce omenirea, nu vor suferi suferințe din cauza imperfecțiunilor lor.

Iadul, în acceptarea sa generală, trezirea ideii de pedeapsă, conținea implicit pe cea de purgatoriu, care nu este altceva decât o formă de pedeapsă. Deoarece viitorul trebuia să lumineze oamenii despre natura pedepselor, trebuia să reducă iadul la valoarea sa justă.