Venim in sprijinul celor care aleg sa isi promoveze articolele si afacerea pe Facebook cu o lista de grupuri care va ofera acces la potentiali clienti de interes.

 

Venim in sprijinul celor care aleg sa isi promoveze articolele si afacerea pe Facebook cu o lista de grupuri care va ofera acces la potentiali clienti de interes.

Mai jos aveti lista completa:

https://www.facebook.com/groups/105593053446196/

https://www.facebook.com/groups/1892177190896691/

https://www.facebook.com/groups/675132602582877/

Îndemnul Sfânt:" Veniți de luați Lumină!"

Este invitația Cerului pentru ca fiecare să-și aprindă Candela Sufletului, să renască sub razele speranței Învierii Celui care ne-a adus Legea Iubirii și a Iertării!

A făcut miracole indemnandu-ne să credem că oricine crede în Tatăl, poate înfăptui miracolul!

A vindecat boli grave, arătând că îndepărtând răul, ne putem vindeca ușor!

A dat dovada smereniei, arătând că toți suntem egali în fața Tatălui Ceresc!

A oferit Iertarea tâlharului de pe cruce în schimbul credintei și pocăinței acestuia, dorind să înțelegem că Iertarea face parte din misiunea fiecăruia!

Păstrează aprinsă Candela Sufletului și urmează

" Calea, Adevarul si Viața veșnică ".

Hristos ne-a Înviat!

 

HRISTOS ESTE VIU!

Hristos nu învie de Paște.

El este viu dintotdeauna și se află în fiecare ființă, în fiecare piatră, în fiecare respirație a Universului.

El nu moare și reînvie în fiecare an doar pentru ca oamenii să aibă motive să sărbătorească prin mâncare multă, băutură multă, și să preamărească iepurașul.

Binețe, Om înțelept!

Oamenii...

 "Cum recunosti Oamenii fericiti:

1. Oamenii fericiti nu barfesc

Singurii oameni care nu barfesc sunt aceia care in adancul lor simt ca viata lor este destul de implinita. Daca esti fericit si implinit cu viata ta, de ce ti-ar mai pasa ce se intampla in viata altcuiva? Nu e nevoie sa ne ocupam vietile cu un astfel de comportament, caci acesta nu face decat sa ne portretizeze intr-un mod patetic, ne face sa parem gelosi.

2. Oamenii fericiti nu isi bat capul cu problemele altora

Oamenii care nu reusesc sa isi vada de treburile lor, se simt, cel mai probabil, "mizerabil". Cauta greselile altora doar ca sa se simta intr-un fel, mai bine. Acesti oameni nu prea stiu sa isi pigmenteze viata cu activitati interesante si atunci isi consuma timpul "preocupandu-se" de cele care li se intampla celorlalti.

3. Oamenii fericiti nu gandesc negativ

Exista oameni care, simtindu-se mereu neimpliniti, se plang mereu de orice, iar de cealalta parte ii avem pe oamenii fericiti care vad mereu, mai degraba jumatatea plina a paharului si cauta in mod constant lucruri din ce in ce mai interesante in viata lor. Sa gandesti pozitiv este o conditie esentiala in economia unei vieti fericite. Concentreaza-te pe aspectele pozitive din viata ta si nu asupra celor negative!

4. Oamenii fericiti nu sunt invidiosi

Pentru ca un om fericit nu are absolut niciun motiv sa fie invidios pe alti oameni. Ei recunosc aspectele pozitive din viata lor, care nu trebuie sa fie identice cu ale celorlalti si le pretuiesc. Ei nu se compara cu ceilalti, pentru ca sunt multumiti cu propriul drum in viata, cu ceea ce au. In loc sa se poarte cu invidie, ei se bucura sincer pentru succesul celor din jur si celebreaza reusitele alaturi de ei.

5. Oamenii fericiti nu au nevoie de confirmarile altora

Oamenii fericiti nu isi doresc cu ardoare aprecierea si confirmarile celorlalti. Ei isi recunosc propria valoare, au un auto-respect bine definit, valori bine fundamentate si nu traiesc in functie de asteptarile celorlalti. Ei stiu ca trebuie sa faca lucruri pentru ei insisi, lucruri care sa ii ajute sa evolueze in viata iar, faptul ca nu sunt preocupati de parerile celorlalti ii ajuta sa isi traseze un drum al evolutiei personale.

6. Oamenii fericiti nu cauta razbunare

Asta o fac pentru ca nu ar trebui sa existe niciun motiv pentru care ne-am dori sa ne razbunam pe o alta persoana. E mai bine sa lasam lucrurile asa cum sunt, in voia legilor universale, iar noi sa ne continuam viata, fara a ne lasa coplesiti de ganduri negative si dorinta de razbunare. Singura metoda prin care poti sa te desprinzi de dorinta de razbunare este a renunta si a accepta o persoana sau o situatie, exact asa cum este.

7. Oamenii fericiti nu au resentimente

Oamenii fericiti nu au resentimente. Daca te tot gandesti la ceva care te-a marcat intr-un fel, nu faci decat sa iti amplifici suferinta interioara, iar oamenii pozitivi stiu acest lucru si in consecinta prefera sa nu se mai gandeasca la ceea ce le-ar putea face rau. Invata sa renunti! Sentimentul de a renunta la furie este unul cu adevarat eliberator.

8. Oamenii fericiti nu tin neaparat sa aiba ei dreptate

Foarte multi oameni au tendinta de a tine cu dintii de convingerile lor, pentru ca nu isi doresc decat sa aiba doar ei dreptate. Multi nu renunta la ceea ce cred nici macar atunci cand le sunt prezentate argumente solide, astfel incat in fata unor astfel de oameni este mai bine sa nu deschizi subiecte asupra carora stii ca nu vor deloc sa reflecteze, pentru ca discutiile cu ei nu sunt decat o risipa de energie. A nu accepta si alte perspective tradeaza un ego puternic, infatuare. Este mai bine sa ne mentinem opiniile cu mult calm stiind sa ascultam argumentele celorlalti. In final, ambele parti pot fi de acord ca pot fi de acord.

9. Oamenii fericiti nu au asteptari

Una dintre cele mai mari provocari ale vietii este aceea de a-i accepta pe oameni exact asa cum sunt. Odata ce inveti ca asteptarile pe care le ai tu nu ii vor schimba pe ceilalti, viata ta va fi din ce in ce mai buna. Problemele apar atunci cand asteptarile nu se materializeaza. Asteptarile nerealiste duc de cele mai multe ori catre mari dezamgiri in legatura cu ceilalti. A nu avea asteptari te ajuta sa traiesti liber, fara presiunea imensa a preconceptiilor despre ce ar trebui sa fie o situatie, sau cum ar trebui sa fie ceilalti.

10. Oamenii fericiti nu evita problemele pe care le au

Atunci cand se ivesc probleme, cum este de altfel şi normal in viata fiecaruia, unii oameni au tendinta de "a le ascunde sub pres", in loc sa gaseasca metode pentru a le solutiona. A ignora problemele inseamna sa te ingropi si mai tare in sentimente de anxietate si stres.

11. Oamenii fericiti cauta fericirea in adancul lor si nu in exterior

Astfel, pentru acesti oameni, fericirea nu depinde de felul cum arata, de masina pe care o detin, sau geanta de firma pe care si-au achizitionat-o. Pentru acesti oameni, fericirea este in interior. Avem puterea de a da noi o conotatie lumii inconjuratoare, ceea ce este crucial pentru a ramane pozitivi. Cauta in interiorul tau pentru a gasi fericirea. Ea nu depinde de nimeni altcineva, nici de partener/a, de nimeni, nici macar de posesiunile materiale, ea depinde doar de tine. Sa iti cauti fericirea in exterior este o greseala pe care o fac atat de multi oameni in viata lor.

12. Oamenii fericiti nu se gandesc atat de mult la probleme

Sa te gandesti necontenit la ceva care iti cauzeaza un incovenient nu este cea mai buna solutie. De multe ori, modul in care supra-exageram o problema cauzeaza si dispute, certuri intre oameni. Nu prea avem beneficii din acest obicei al exagerarii unei situatii. Cu cat analizam mai tare, cu atat avem tendinta de a deveni mai negativi, mai anxiosi, iar solutia va intarzia sa apara. Este mai bine sa tratam totul cu mai multa detasare si incredere in viata, ca totul este si va fi bine.

13. Oamenii fericiti nu traiesc in trecut

Trecutul este trecut dintr-un bun motiv. Chiar nu avem de ce sa ramanem acolo, agatati mintal, de vreme ce el nu poate fi schimbat. Persoanele fericite au facut pace cu trecutul lor, sau se afla pe acest drum, traind cu intensitate tot ceea ce le ofera prezentul si creindu-si un viitor asa cum si-l doresc. In mod activ ei incearca sa obtina tot ce este mai frumos in vietile lor.

14. Oamenii fericiti nu urmeaza turma

Increderea in ei insisi, in tot ceea ce isi doresc este esentiala pentru acesti oameni. Ei sunt atat de increzatori in valorile pe care le au incat nimic nu pare sa ii zdruncine. Au inclinatia de a deveni lideri pentru cei din jurul lor.

15. Oamenii fericiti nu iau totul personal

Si, in final, dar nu lipsit de importanta, este faptul ca oamenii fericiti nu iau ceea ce li se spune, personal. Nu exagereaza o situatie sau un comentariu la adresa lor. Asculta cu atentie ce au ceilalti sa le transmita, fie ca este "de bine", fie ca este o critica. Unii oameni traiesc chiar mici drame neintelegand un mesaj exact asa cum a fost transmis, ceea ce nu este tocmai bine pentru starea lor emotionala. De fapt, noi avem controlul asupra modului cum interpretam lucrurile. Gandeste-te cat de mult ai de castigat atunci cand privesti o perspectiva noua asupra unei situatii, decat daca ai fi privit doar prin proprii ochi.

LEGENDA OULUI ROȘU

 

Se spune că în vremea când Iisus era răstignit pe cruce, şi suferea pentru păcatele noastre, în Cetatea Ierusalim a venit o femeie care a adus cuiva un coş plin cu ouă. Trecând ea prin acel oraş a auzit că Domnul Iisus Cristos a fost pedepsit la moarte şi a fost dus să fie răstignit pe dealul Golgota. Când femeia a auzit vestea aceea cutremurătoare, inima ei a fost cuprinsă de o mare durere. Ea era cu atât mai supărată pentru că Isus l-a vindecat odată pe fiul ei care era bolnav de moarte.

Aşa cum era, cu coşul plin de ouă, a fugit repede la dealul Golgota unde Iisus era bătut în cuie pe cruce şi nişte soldaţi îl păzeau. Din mâinile şi picioarele lui curgeau stropi mari de sânge. Femeia şi-a aşezat coşul ei cu ouă acolo jos,lângă crucea Domnului şi a început să se roage plângând de durere. Ea a spus:- Doamne Sfinte, Tu care ai făcut numai bine, ai salvat oameni de la moarte, ai înviat morţii şi ne-ai învăţat să credem în Dumnezeu, acum eşti răstignit pe cruce ca cel mai mare duşman. Te rugăm iartă-ne pe noi păcătoşii şi lasă-ne un semn să ne aducem aminte de suferinţa pe care ai îndurat-o pentru noi.

Când s-a ridicat femeia de jos, ouăle din coşul ei erau toate roşii de la sângele care picurase pe ele din rănile lui Iisus.

După trei zile de la răstignire acea femeie împreună cu alte femei au mers la mormântul Domnului, dar acesta era gol şi atunci s-au bucurat mult spunând: Cristos a înviat!

De la femeia aceea a rămas obiceiul să fie vopsite ouă roşii de Paşte şi să fie dăruite în amintirea Patimilor şi Învierii Domnului"

În mine am trei comori:

 

Toată lumea spune că învăţătura mea este mare, dar nu potrivită firii omeneşti. Eu consider însă că tocmai pentru aceasta ea este mare. Cât priveşte celelalte învăţături ce par fireşti, de mult s-a văzut într-adevăr micimea lor.

În mine am trei comori:

- blândeţea, care îmi îngăduie să fac adeseori lucruri măreţe;

- umilinţa, mulţumită căreia pot oricând deveni primul;

- cumpătarea, care-mi permite să fiu retras şi totuşi să mă găsesc în faţă.

Datorită pervertirii oamenilor, astăzi se caută mai ales curajul, nu blândeţea, ambiţia şi nu cumpătarea. Azi se urmăreşte cel mai adesea a fi mereu în faţă şi nu de a fi modest şi retras. Totuşi blândeţea este biruitoare atât în atac cât şi în apărare. Cerul a dat omului blândeţea spre mântuire şi iluminare. Blândeţea este o comoară nepreţuită.

__________________

O persoana disciplinata își stăpânește gândurile cu liniște și emoțiile cu calm. Lao Tze

 O persoana disciplinata își stăpânește gândurile cu liniște și emoțiile cu calm.
Lao Tze

ȘTIAȚI DESPRE CĂMAȘA LUI IISUS ?

ȘTIAȚI DESPRE CĂMAȘA LUI IISUS ?

Stiati despre cămașa, în care era îmbrăcat Iisus când a fost răstignit și s-a tras la sorti pentru ea la poalele Sfintei Cruci... ?!? Ea a fost țesută de înseși mâinile Maicii Domnului...

" Era seară tarzie si Sfânta Fecioara privea ingandurata frumoasa camasa...

-Oare voi mai tese altă cămașă Fiului meu ?"... gandea Sfânta Maria ...

Iisus s-a apropiat pe neobservate de mama Lui si privirea minunata a ochilor Săi Dumnezeiești au cazut pe cămașă si inima Lui Sfântă a inceput sa bata cu putere...

-Cămașa aceasta va fi înroșită cu Sangele Meu de Răscumpărător, si la poalele Crucii , calaii Mei vor trage sorti asupra ei , gandea Iisus....

- Dar nu și-a descoperit aceste ganduri mamei Sale .

-Maria s-a intors cutremurata, văzându-L pe Iisus la spatele ei ...

Ea il îmbrățișă si lăsându-și capul pe pieptul Lui incepu sa planga incetisor .

El sărută fruntea Sfintei Sale Mame ."

"Iata roaba Domnului , Fie mie dupa cuvantul Tau , zise Fecioara cu deplina resemnare " ....

"Din viata Maicii Domnului"

CĂMAȘA LUI IISUS

Se povestește într-o carte veche a bisericii, cum că Sfânta Fecioară Maria a făcut Fiului său Iisus, o cămașă foarte frumoasă, cum era obiceiul să poarte oamenii la nuntă.

Și Pruncul Iisus fiind îmbrăcat cu acea cămașă, Îi ședea foarte bine, căci nu era nici largă, nici strâmtă, nici nu se învechea, nici nu se rupea și lucru de mirare era că pe măsură ce creștea Pruncul Iisus, creștea și cămașa împreună, până a ajuns la timpul Răstignirii. În acea vreme, când L-au răstignit pe Cruce, soldații au aruncat sorți ca să câștige cămașa Lui, și au câștigat tocmai această cămașă făcută de Sfânta Fecioară Maria de când era El Prunc. Fecioara Maria a povestit sfintelor femei multe minuni pe care le-a făcut Iisus pe când era copil. Ea a spus cum Pruncul a mers în picioare de prima dată, neținându-se de nimic, și a început a vorbi fără vreo împiedicare de prima dată.

Odată, sfătuindu-L Fecioara să Se joace cu alți copii, Iisus a ascultat-o și S-a dus și El între copii, arătându-le niște jocuri minunate, căci toți Îl iubeau și L-au ales de Împărat. Așternând o haină lungă sub un pom, L-au pus pe Iisus să șadă pe dânsa și mergeau copiii pe rând de i se închinau și ziceau: „Acesta este Împăratul nostru și Sfântul nostru!” Într-o zi, jucându-Se cu mai mulți copii, unul a căzut și și-a rupt piciorul. Iisus văzându-l a alergat la el, i S-a făcut milă, l-a luat de mână și i-a zis: „Scoală-te și fii sănătos și hai să ne jucăm cu toții!” Iar copilul s-a sculat îndată sănătos. Oamenii care au văzut, s-au mirat și au zis: „Cu adevărat Acesta este Fiul lui Dumnezeu!”

Era în Nazaret un profesor, și întâlnindu-se într-o zi cu Iosif îi zise să-L lase pe Iisus la școală ca să învețe a scrie și a citi și El. „Am auzit că Pruncul este foarte deștept, dar trebuie să învețe și legea noastră.” Iosif a răspuns: „Da, să întreb și eu pe Maria, Maica Sa, să vedem ce zice și ea.” Întrebând Iosif pe Sfânta Fecioară Maria, Fecioara a rugat pe Iisus să meargă la școală, și Iisus S-a dus. Profesorul i-a dat o carte în mână și poftea să-L învețe, dar Iisus știa mai bine decât profesorul. Atunci profesorul arătându-i litera A, L-a întrebat dacă cunoaște această literă. Copilul Iisus i-a răspuns: „Vă rog, de iertare, să-mi spuneți dvs. mai întâi ce semnifică această literă A?” Profesorul a stat mult pe gânduri, nedumerit, tăcând… și s-a tot uitat la Iisus. Deci Iisus văzându-l tăcând fără răspuns îi zise: „Această slovă A este începutul a tot binele, adică Acela care este în vecii vecilor, Acesta este Sfântul din ceruri care Mă adeverește pe Mine Profesor, Dascăl Adevărat.” Și L-a întrebat pe Iisus: „Dar cine ești Tu, ești oare înger, ești cumva Iisus, Fiul lui Dumnezeu? Tu ești un profesor mai bun decât mine, caci Tu m-ai învățat pe mine, nu eu pe Tine! Du-Te acasă și fii liniștit, copilule bun, căci eu nu știu ce să Te mai întreb.” Și așa a venit Iisus acasă, povestind cu bucurie Maicii Sale cele întâmplate. Așa ne spune și Sfânta Evanghelie, că dacă ar fi fost scrise toate minunile pe care le-a făcut Iisus, nu ar fi încăput în toate cărțile din lumea întreagă.

 

Și înveți și înveți...

 

"După un timp înveți diferența subtilă dintre a ține o mână și a lega un suflet,

Și înveți că iubirea nu înseamnă să te apleci

Și companie nu înseamnă securitate,

Și începi să înveți că săruturile nu sunt contracte

Și cadourile nu sunt promisiuni,

Și începi să-ți accepți înfrângerile

Cu fruntea sus și ochii deschiși

Cu harul unei femei, nu jalea unui copil,

Și înveți să-ți construiești toate drumurile azi,

Pentru că terenul de mâine este prea incert pentru planuri,

Și viitorul are un mod de a cădea în mijlocul zborului

După un timp înveți

Că până și soarele arde dacă primești prea mult.

Așa că îți plantezi propria grădină și îți decorezi propriul suflet,

În loc să aștepți pe cineva să-ți aducă flori.

Și înveți că poți îndura cu adevărat...

Că ești cu adevărat puternic,

Și tu chiar ai valoare.

Și înveți și înveți...

Cu fiecare rămas bun înveți. "~

Pentru unii nu mai valorezi nimic pentru alții ești un infinit!

Pentru unii nu mai valorezi nimic pentru alții ești un infinit!

Pentru unii ești un ghimpe și durere pentru alții ești iubire și plăcere.

Pentru unii ești neinteresant, pentru alții ești de neuitat!

Tu omule sa fii în fata Lui Dumnezeu ca o floare căci ceea ce ești în fata oamenilor moare!

Cauta să-I placi Lui Dumnezeu, pentru ca oamenii te vor judeca mereu!

 

Cum știi că ai iertat?

Iertarea nu este despre uitare. Niciodata.

Iertarea este despre a întelege.

Este amintirea fără furie.

 

Degeaba aveți casa curată de Paște dacă sufletul vă este murdar..

 

Degeaba aveți casa curată de Paște dacă sufletul vă este murdar..

 

Sfaturi duhovnicești - Sfântul Paisie Aghioritul

Rău gândești , rău vorbești și rău vei face.

Astăzi , deși există numeroase probleme și necazuri, noi înșine ne creăm nefericirea și suferința prin propria minte întunecată de păcate și gânduri rele. Suntem stresați , plini de griji, furioși , emotivi, tulburați , neliniștiți , nesiguri, complexați , pesimiști , răutăcioși , dezbinați , și din cauza păcatelor și a războiului pricinuit de gândurile cele rele, nu ne bucurăm din toata inima de succesele și realizările , ci mai de grabă de insuccesele și nerealizarile semenilor noștri .

Sunt numeroși creștini care, asemenea unui avion, au motor bun, aripi bune (se roagă , postesc, priveghiază, se spovedesc, se împărtășesc , fac milostenie…), dar direcția este stricată și se prăbușesc . Iar daca repară direcția , adică vor face din mintea lor o fabrică de gânduri bune, având ca temelie smerita cugetare, iar gândurile rele le vor transforma în ganduri bune, atunci vor merge ușor și sigur pe calea mântuirii .

Cu alte cuvinte, rău gândești , rău vorbești și rău vei face. Pentru că din minte, gândurile omenești și diavolești se pogoară în inimă și-l fac pe om fiarâ. Gândul , vorba și fapta cea rea se întorc amplificate împotriva autorului lor. Iar dacă gândești bine, de bine vei vorbi și bine vei face. Pentru că din minte, gândurile bune omenești și îngerești se pogoară în inimă și-l fac pe creștin înger . Iar dacă vrei să faci rânduială în viața ta, trebuie să-ți faci mai întâi ordine în mintea ta.

Pentru ca un creștin să vadă și să priceapă lucrarea dumnezeiască , el trebuie sa aibă ochiul sufletului (mintea) curat și curăție lăuntrică . Pentru că Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: Luminătorul trupului este ochiul; deci, dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat; dar daca ochiul tău e rău , tot trupul tău va fi întunecat … (Matei 6, 22-23).

Iată de ce același lucru pentru un creștin este binecuvântare , iar pentru altul, nenorocire. Pentru că fiecare îl explică potrivit cu gândul său (bun sau rău ), iar aceasta va depinde de curăția lăuntrică a fiecăruia , pentru că fiecare lucru poate fi vazut fie din latura lui cea bună , fie din cea rea.

Spre exemplu, în loc să învățăm din experiența celorlalți și să facem ceva mai bun, acționăm pentru a distruge, cheltuind energie, sănătate și timp, iar apoi ne bucurăm de insuccesele și necazurile lor. Construiește cineva o casă frumoasă , iar cei care îl zăvistuiesc, în loc să învețe din experiența lui și să construiască o casă mai frumoasă , îndemnați de diavol, caută să-l distrugă și pentru aceasta își consumă toate puterile îmbolnavindu-se.

Trebuie să amintim aici un lucru foarte important: Omul este făcut ca în mod firesc să tinda spre bine. Așa a rânduit Dumnezeu ca omul să se dezvolte în mod normal și să poată ajunge la desăvârșire .

Dacă face cele rele, atunci strică acest scop și se deteriorează puterile lui sufletești care trebuie să se dezvolte, astfel încât să ajungă din ce în ce mai bun, și se produce neorânduiala și urmează suferința și boala sufleteasa și trupească .

Un alt lucru foarte important: tot ceea ce se face fără credință in Dumnezeu și fără smerenie este deșertăciune și goană după vânt .

Studiind istoria neamului omenesc, vom vedea ceea ce s-a facut fără smerenie și fără binecuvântarea lui Dumnezeu s-a construit greu, cu mari jertfe umane și materiale și a dispărut , cu îngăduința lui Dumnezeu, repede.

Unde este astăzi marele imperiu sovietic, unde este marele Imperiu Roman, unde este Imperiul Austro-Ungar, unde este al III-lea Reich german, unde sunt industria și agricultura comunistă …? Praf și cenușă !

Dar Sfânta Scriptură ne spune că Pomenirea drepților e cu laude, dar numele necredincioșilor se stinge (Proverbe 10, . Bisericile ctitorite de voievozii noștri , victoriile dobândite cu ajutorul lui Dumnezeu împotriva dușmanilor , sunt pomenite din neam în neam. Pentru că tot ceea ce se face cu smerenie și binecuvântarea Harului Dumnezeiesc are veșnicie .

Motivul principal pentru care mulți români nu au verticalitate și nu sporesc nici duhovnicește , nici material este că nu gândesc creștinește și că au mintea întunecată și plină de gânduri rele, omenești și diavolești .

Din nefericire, azi, mulți dintre cei aflați la conducere educă și lucrează prin gânduri , cuvinte și fapte rele.

Dumnezeu vrea, însă , mai înainte de toate, schimbarea minții noastre, dintr-o minte mândră , întunecată și plină de gânduri rele, într-o minte smerită , luminată de darul Duhului Sfânt și plină de gânduri bune.

Dumnezeu vrea ca noi să avem inima curată (Psalm 50, 10). Iar inima este curată atunci când nu îngăduim să treacă prin mintea noastră gândurile cele rele.

Când gândim rău , permitem diavolului sa intre în noi și să lucreze prin noi. Pentru că diavolul, vrăjmașul mântuirii noastre, mai întâi îl bombardează pe creștin cu gândurile cele rele, apoi îl atacă și-l robește cu păcatele . Dar dacă ne vom apăra cu gândul cel bun și cu rugăciunea , diavolul nu va mai putea să ne strice mintea și să ne robească în păcate .

Din calitatea gândurilor pe care le avem putem să vedem starea noastra duhovnicească , deoarece noi judecăm lucrurile dupa curăția noastră sufletească . Iar daca nu avem curăție lăuntrică , vom trage concluzii greșite și-l vom nedreptăți pe semenul nostru.

Prin gândurile rele pe care le avem față de aproapele împiedicăm venirea Harului Dumnezeiesc si lăsăm pe diavol sa lucreze liber asupra noastră . Pentru că din minte, gândurile rele se pogoară în inimă și-l fac pe om fiara.

Nu ajunge numai rugăciunea pentru a ne curăța mintea. Nu ne vom folosi duhovnicește dacă ne rugăm zile intregi, iar in minte avem gânduri rele față de semenul nostru. Pentru că după cum puțin oțet strică tot vinul, tot așa și un gând rău va strica starea noastră duhovnicească . Deci curăția sufletească trebuie să pornească de la gândurile noastre bune.

Cuviosul Paisie Aghioritul spune: „

Cea mai buna lucrare a creștinului este să-și facă o fabrică de gânduri bune

din mintea sa, creștinul trebuie să fabrice gânduri bune și sa transforme gândurile rele în gânduri bune, având ca temelie smerita cugetare.

 

 Recunostinta este una dintre cele mai puternice forte din univers!
Recunoştinţa este o stare. Este ceva ce vine şi pleacă, dar poţi ajunge la ea oricând. Împreună cu experienţa de viaţă, dragoste, înţelegere, apreciere...
Recunoştinţa este una dintre forţele speciale din viaţă care creşte pe măsură ce o dăruieşti. Recunoştinţa este o energie a tărâmului spiritual ...
Sa fim Recunoscatori si sa ne bucuram de aceste Sarbatori Luminate !🙏❤️🥰🤗

După ce se sting luminile, mă plec și întru în prima încăpere a Sfântului Mormânt al Mântuitorului. De acolo merg încet prin întuneric spre cealaltă încăpere a Sfântului Mormânt, unde a fost așezat Trupul Domnului nostru Iisus Hristos.

Acolo îngenunchez, cu frică sfântă și rostesc rugăciunile rânduite, care ni s-au transmis cu mare strictețe, de-a lungul veacurilor, după care aștept…

Uneori se întâmplă să aștept câteva minute, dar de obicei, Marea Minune se săvârșește îndată ce rostesc rugăciunile.

Din miezul pietrei pe care a stat Trupul Domnului nostru Iisus Hristos, o lumină nedefinită iese afară. De obicei are o culoare care se arată albastru deschis, dar culoarea se poate schimba și capătă mai multe nuanțe diferite. Nu se pot zugrăvi în cuvinte omenești aceste momente unice!

Lumina iese din piatră ca și cum ar ieși dintr-un lac. Piatra Sfântului Mormânt arată ca și cum ar fi acoperită de un nor umed, dar este lumină pură.

Această Lumină se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă numai placa de pe Sfântul Mormânt, în timp ce alteori umple de Lumină tot baldachinul, încât oamenii care stau afară și privesc înăuntru văd cum toate sunt pline de Lumină.

Această Lumină nu arde! Niciodată nu mi-a ars barba în cei 16 ani de când sunt Patriarh în Ierusalim și am primit Sfânta Lumină.

Lumina are o structură foarte diferită de cea a unei lumini obișnuite, care arde într-o candelă. Într-un anume loc, Lumina se ridică și alcătuiește un stâlp, a cărui flacără are o natură diferită, astfel încât îmi este cu putință să-mi aprind lumânările de la ea.

După aceasta ies și împart Sfânta Lumină tuturor celor care se află în Biserică. Trăim foarte multe minuni în Bisericile noastre și minunile nu sunt ceva străin pentru noi, creștinii ortodocși, însă niciuna din aceste minuni nu are puterea și simbolul Sfintei Lumini.

Minunea este cu adevărat o Taină Dumnezeiască.

Preschimbă Învierea lui Hristos în ceva atât de viu și de frumos pentru noi, ca și cum s-ar fi petrecut doar cu câțiva ani în urmă...

Mă aflu la Ierusalim din 1939 și am venit aici la vârsta de 15 ani. Am urmărit Slujba de Pogorâre a Sfintei Lumini în toți acești ani, așa că sunt un martor ocular al minunii. Mai exact, am asistat la acest Sfânt fenomen de 61 de ori.

Pentru mine nu se pune problema dacă cred sau nu în această mare minune Dumnezeiască. Eu știu că este o realitate! Este adevărată!

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!

Mărturia lui Diodor, Patriarhul Ierusalimului

Dumnezeu cu traista-n băț!

 Maica Maria era trecută de optzeci de ani. În ciuda neputințelor fizice, mintea îi rămăsese lucidă și spiritul vioi. 
Într-o zi, cu puțin înainte de a muri, m-a chemat să-mi spună un păcat vechi, care-i apăsase sufletul din tinerețe.
Cu mulți ani în urmă, la o nedeie, avea musafiri numeroși, ca de obicei. Era familie înstărită, iar bărbatu-său avea funcții în comună, așa că nedeia la ei era prilej de mare chef. Maica Maria alerga în dreapta și în stânga, ca o adevărată Marta, ca să le împlinească pe toate, după cuviință.
Iată că, la un moment dat, cineva i-a bătut la poartă. Era un cerșetor. Un bătrân albit de vreme, slăbit și petecit, ostenit și flămânzit. I-a cerut Mariei ceva de mâncare. Copleșită de griji și alergătură, femeia l-a repezit și i-a închis poarta în nas. Omul a plecat legănându-se.
Trecuse mai bine de o jumătate de veac de atunci și imaginea rămăsese vie în mintea bătrânei. 
,,- Nu-i pot uita ochii, părinte! Mă urmăresc mereu! Cred că avea o mare suferință, că-i erau plini de lacrimi!”
Am încercat s-o liniștesc. Zadarnic.
,,- M-am interesat în zilele următoare la vecini, pe mahala, să văd dacă a intrat la cineva, dacă i-a dat cineva să mănânce. Nimeni nu-l văzuse, nimeni nu știa de el. Acela cu siguranță a fost Dumnezeu!”
M-am înfiorat. Imaginea era extraordinară:
              Dumnezeu cu traista-n băț,
              Rătăcind pe Malovăț
              Și cerșind din casă-n casă
              O fărâmă de pe masă!”
Numai în fața unei asemenea revelații poți înțelege proverbiala ospitalitate românească, spiritul de frățietate și într-ajutorare, mila față de cel în suferință și nevoi. În persoana semenului poate fi Însuși Dumnezeu, Care ne cere mână de ajutor. Numai un popor care s-a născut creștin, care de două mii de ani s-a înfruptat din învățătura creștină, poate gândi și simți astfel. În duminici și sărbători, prin Sfânta Evanghelie și sfintele predanii a auzit glasul Mântuitorului spunând: ,,Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, gol am fost și M-ați îmbrăcat, însetat am fost și Mi-ați dat să beau, bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine!”
Dacă acea femeie a păstrat în cugetul ei mai bine de cincizeci de ani imaginea unui cerșetor, care i-a bătut în poartă într-o zi, dacă faptul că, din motive de moment, i-a întors spatele acelui om, îl considera cel mai greu păcat al vieții ei și-l mărturisea cu limbă de moarte, nu-i totul pierdut. Puterea de regenerare a poporului nostru este imensă.
Ajută-l, Doamne!
(Dumnezeu cu traista-n băț, în vol. Al. Stănciulescu-Bârda, Istoria clipei, Bârda, Editura , Cuget Românesc”, 1999, pp. 213-215; în vol. Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. I, 2004, pp. 81 – 82; în vol. Inima mamei, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2002, pp. 72-73; în vol. Rugăciuni și poezii pentru copii, editat de Episcopia Alexandriei și Teleormanului, f. a., pp.  189-190).

Povestea picaturii

 A fost odată ca niciodată un discipol care îl întrebă pe maestrul său: - Care este lucrul ce mă separă de adevăr ? Maestrul îi spuse: - Nu eşti singurul care este separat de adevăr, mai sunt şi alţii. Îţi voi spune douăsprezece povestioare care îţi vor părea simple. Trebuie să meditezi asupra acestora tot timpul şi chiar de ţi se va părea că le-ai înţeles, nu te opri din a medita asupra lor pâna ce aceste simple poveşti vor căpăta proporţii uriaşe şi până vor deveni din nou simple. Prima poveste: A fost odată ca niciodată o picătură într-un Ocean ce spunea că nu există Ocean. Tot astfel se întâmpla cu mulţi oameni. Trăiesc înlăuntrul lui Dumnezeu şi spun că nu există Dumnezeu. A doua poveste: "Vreau să fiu liberă" spuse picătura de apă din mijlocul Oceanului; şi oceanul în compasiunea sa a ridicat-o la suprafaţă. "Vreau să fiu liberă" spuse din nou picătura de apă şi soarele auzindu-i glasul o aşeză într-un nor. "Vreau să fiu liberă" spuse picătura încă o dată şi norul o eliberă, iar aceasta căzu din nou în Ocean. A treia poveste: O picătură intelectuală este o picătură intelectuală, dar nu mai aparţine Oceanului. A patra poveste: " Nici o picatura nu are nici o valoare" spuse picatura din mijlocul Oceanului. A cincea poveste: " Fără nici o îndoială, există un lucru de care eu mi-am dat seama, eu sunt mai importantă decât oceanul." spuse picătura din ocean. A sasea poveste: " Nu voi putea niciodata să ajung la Ocean" spuse picătura din Ocean. A saptea poveste: " Oh, ce-mi pasă mie de Ocean " spuse picătura din Ocean. A opta poveste: Era odată o picătură care-şi regreta soarta, la urma urmei, ea era în mijlocul Oceanului şi nu ştia nimic despre Ocean. A noua poveste: O picătură din Ocean chema toate celelalte picături să i se alăture pentru a se răscula împotriva Oceanului. A zecea poveste: " Prin puterea cu care am fost investită" spuse picătura din Ocean, "prin puterea cu care am fost investită, de astăzi sunteţi excluse din Ocean." A unsprezecea poveste: " Tu te afli în mijlocul iubirii mele" îi spuse Oceanul picăturii de apă. Dar picătura nu auzi Oceanul pentru ca era plină de iubire pentru altă picătură. A doisprezecea poveste: " Dacă aş putea cuprinde" gândi o picătură " fiecare picătură cu dragostea mea atunci aş deveni Oceanul." Cum gândi aceasta, picătura începu să reverse dragostea sa asupra tuturor picăturilor, pe rând. Dar era o picătură care îi făcuse un mare rău şi deşi era capabilă de o mare iubire, picătura nu putu să o ierte. Şi pentru că nu putu să-şi reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu să devină Oceanul. Discipolul îl întreba pe maestrul său: - A existat vreodată o picătură care a devenit Oceanul ? Şi maestrul îi spuse ultima sa poveste: Era odată o picătură care căuta Pacea Oceanului, ce căuta Profunzimea Oceanului. Dorinţa îi era mare şi puterea de iertare îi era mare şi deodată Oceanul îi spuse: " Tu şi cu mine, noi suntem una." Şi Oceanul îşi deschise larg braţele şi îmbrăţişă picătura, şi tot ce aparţinea Oceanului deveni şi al picăturii. Ea se pătrunse de pacea Oceanului, se întinse pe toată suprafaţa Oceanului şi prin profunzimea sa deveni salvarea lumii. " Află astfel, o ucenicule, că Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc şi că-i primeşte în mareţia sa pe cei ce o doresc cu adevărat." " Dar ce se va întâmpla dacă o astfel de picătură devine murdară?" întrebă discipolul. Maestrul râse din toata inima: "O picătură nu poate deveni atât de murdară încât oceanul să nu o poată curăţa."

Bunica mea a spus

 Bunica mea a spus: Nu lăsa tigăile să strălucească mai tare decât tine. Nu lua curățenia casei atât de în serios. Șterge praful atunci când e nevoie, dar fă-ți timp să pictezi o imagine sau să scrii o poezie, să faci o plimbare sau să vizitezi un prieten. Gătește ceea ce vrei, îngrijește-ți plantele. Fă-ți timp să bei o cafea, un ceai, înoată, mergi pe munte, fă mișcare. Poți să te joci cu un câine, să citești o carte și să-ți petreci timp valoros cu prietenii. Șterge praful dacă e nevoie, dar amintește-ți că viața are nevoie să fie trăită și afară. Știi că această zi nu se va mai intoarce vreodată. Șterge praful daca e nevoie, dar nu uita că îmbătrânești și multe lucruri pe care le poți face acum nu sunt de făcut atât de ușor la bătrânețe. Și când va veni vremea să pleci, cum vom pleca cu toții la un moment, vei deveni și tu praf... Și nimeni nu își va aminti câte facturi ai plătit, nici măcar de casa ta curată, dar își vor aminti prietenia ta, comportamentul tău și ceea ce i-ai învățat.

Când dormi....

 

Știai că atunci când dormi, inconstient îți așezi mâinile pe părțile corpului care necesită vindecare?

1. Deasupra capului tău: cauți o legătură spirituală mai mare.

2. La piept: ai sentimente pe care încă trebuie să le vindeci.

3. Pe stomac: furie, răutate, agresivitate etc

4. Între picioare: frică, sentimente de goliciune.

5. Sub perna ta: emoții ascunse, fără să arătăm ceea ce simțim cu adevărat sau adevăratele noastre intenții.

6. Îmbrățișări: lipsă de afecțiune sau sprijin din partea celor dragi.

7. umeri: burnout, lipsa de energie.

8. Mâinile între cap și pernă: există liniște în tine.

Dacă nu pui mâinile pe corp în timp ce dormi, înseamnă că ești bine și împăcat cu tine.

 

- Dacă o persoană își cunoaște propria valoare, nu trebuie să-și facă griji pentru ceea ce cred alții. De aceea este important să ne cunoaștem... pentru că doar ego-ul este cel care depinde de părerile celorlalți... Ego-ul trebuie să facă compromisuri pentru a arăta bine... dar nu adevăratul Sine ! Pentru a transcende ego-ul trebuie să te împaci cu tine însuți. Găsește-ți echilibrul interior în tot ceea ce faci în viața ta, descoperă ceea ce ești cu adevărat și revino la esența ta. Această cale de muncă interioară te va face să crești și să accesezi acea lumină pe care o adăpostești și pe care ego-ul nu o lasă să strălucească.

 

RUGĂCIUNEA CELOR „TREI BUCURII ”

"La cine să mă plâng, Stăpână?!

La cine să alerg în durerea mea, dacă nu la Tine, Împărăteasă Cerească?!

Cine va primi plânsul meu şi oftarea mea, dacă nu tu, Preacurată, nădejdea creştinilor şi scăpare pentru noi păcătoşii?

Cine, dacă nu Tu, ne va apăra mai bine în nevoi?

Ascultă oftarea mea şi apleacă urechea Ta la rugăciunea mea!

Stăpână, Maica Dumnezeului meu, nu mă trece cu vederea pe mine, care cer ajutorul Tău, şi nu mă respinge pe mine, păcătosul/a!

Luminează-mi mintea şi învaţă-mă, Împărăteasă Cerească!

Nu mă lepăda, Stăpână, pe mine, robul tău/roaba ta (numele…..) pentru nemulţumirea mea.

Fii pentru mine Maică şi Protectoare!

Mă încredinţez acoperământului Tău milostiv, dacă nu o să vrei să mă mai ajuţi, du-mă pe mine păcătosul/a (numele…..) la o viaţă liniştită şi fără de necazuri, ca să plâng de păcatele mele!

Vai, mie! La cine să alerg eu, vinovatul/a, (numele…..) dacă nu la Tine, la care toţi păcătoşii caută nădejdea şi scăparea, aşteptând mila Ta cea nespusă şi darurile Tale! Ce cuvânt, pentru păcatul meu, voi putea spune la slava Ta cea prea mare?

O, Stăpână, Împărăteasă Cerească, Tu îmi eşti Maica şi nădejdea, Tu îmi eşti speranţa şi scăparea mea, acoperământul, apărarea şi ajutorul meu!

Împărăteasa mea cea prea bună şi grabnic apărătoare, acoperă-mă cu rugăciunea Ta pe mine care am călcat poruncile Fiului şi Dumnezeului Tău!

Apără-mă de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, îmblănzeşte inimile oamenilor răi, care se ridică asupra mea.

O, Maica Domnului şi a Făcătorului meu! Tu eşti rădăcina Fecioriei şi floarea care nu se vestejeşte a curăţeniei.

O, Născătoare de Dumnezeu! Ajută-mă pe mine, (numele…..) care sunt stăpânit/ă de patimile trupeşti şi de durerile inimii! Numai de la Tine şi împreună cu Tine, a Fiului Tău şi a Dumnezeului nostru, voi avea apărarea şi, prin apărarea Ta cea prea mare, voi fi ajutat/ă şi voi scăpa de orice nenorociri şi necazuri, cu rugăciunile Tale cele mai puternice, Prea Curată, fără de păcat şi Prea Slăvită Maria, Maica lui Dumnezeu.

Bucură-te, Cea plină de dar!

Bucură-te, Cea îmbucurată!

Bucură-te, Prea Blagoslovită

Domnul este cu Tine!

Această rugăciune se numeşte “Rugăciunea celor TREI BUCURII” şi este deosebit de puternică mai ales pentru cei care o citesc de mai multe ori. Se pune ca aceia care o citesc de mai multe ori vor primi trei bucurii de la Maica Domnului.

Duhovnicul trebuie ca cel puţin o dată pe zi să se mânie în chip mincinos

 Părintele Gavriil era un exemplu viu de blândeţe, dar atunci când sesiza că cineva deforma sau falsifica înţelesurile credinţei ortodoxe se înnora în priviri şi te lovea ca trăsnetul cu cuvântul său. Cu acest prilej, un fiu duhovnicesc de-al său l-a întrebat odată:
           – Când vă vedem mânios, vă mâniaţi cu-adevărat?
           – Inima mea niciodată nu este atinsă de mânie. Aceasta este doar exterioară.
           Odată însă a lăsat impresia că s-a mâniat cu-adevărat. Atunci s-a ridicat în picioare şi-a strigat înfuriat:
           – Nu se cade să-mi deformaţi cuvintele. Vorbesc cu puterea Sfântului Duh.
           În acelaşi moment nori negri au acoperit cerul, soarele s-a ascuns şi toate arătau că va ploua. Cei răspunzători pentru aceasta au înţeles, s-au pocăit pentru greşeala lor şi i-au cerut iertare. Atunci stareţul a zâmbit şi soarele s-a arătat din nou pe cer.
           – Nu-mi deformați cuvintele! Vedeţi, asta influenţează şi vremea! Duhovnicul trebuie ca cel puţin o dată pe zi să se mânie în chip mincinos.

TRÃIȚI CA FLORILE

 Un tânăr l-a întrebat pe un înțelept: "ce ar trebui să fac ca să nu mă enervez? Unii vorbesc prea mult, alții sunt ignoranți. Unii sunt indiferenți. Simt ură pentru cei mincinoși și sufăr cu cei care calomniază." - Păi, trăiește ca florile!, ia rãspuns înteleptul. - Și cum e să trăiești ca florile?, a întrebat discipolul. -Fii atent la florile alea, a continuat bătrânul înțelept, arătând spre niște crini care creșteau în grădină. Se nasc în bălegar, totuși sunt puri și parfumați. Ei extrag tot ce este util și sănătos din compostul urât mirositor, dar ei nu permit ca acrișul pământului să le păteze prospețimea petalelor. Este corect să iti faci griji pentru propriile greșeli, dar nu este înțelept să permiteți viciilor altora să te afecteze. Defectele lor sunt ale lor și nu ale tale. Și dacă nu sunt ale tale, nu ai de ce să te deranjeze. Exercitați, deci, virtutea de a respinge tot răul care vine din afară și parfumează viețile celorlalți făcând bine întotdeauna. Asta înseamnă a trăi ca florile.

„A cere iertare are sens întotdeauna. Uneori e nevoie de timp să te prinzi că ai greşeşti ori măcar să vezi o parte din acţiunile tale. Cele urâte tare se cer rezolvate pe loc. Cele care au nevoie să se vădească a fi greşeli pedagogice, de creştere. Un exemplu, ar fi judecarea părinţilor de către copii la momentul în care cei din urmă cred că le ştiu pe toate. Trecem toţi prin modul acesta de autonomizare prin refuz. E interesant că ne prindem greu că am greşit. Uneori, părinţii mor cu gândul că ei ne-au iertat, dar noi nu ne-am obosit să cerem iertare. Are sens însă să cerem iertare prin comportamentul nostru cu proprii copii. E doar un exemplu.”

 

,,Ce să fie Maica Domnului pentru noi? Nădejde, încă o nădejde! De ce? Pentru că avem ajutorul Maicii Domnului. Și dacă știm de ajutorul Maicii Domnului, de ocrotirea Maicii Domnului, de acoperământul Maicii Domnului, de mijlocirea Maicii Domnului și de rugăciunile Maicii Domnului avem un plus de nădejde. Maica Domnului este nădejde.

- Părintele Teofil Părăian

 

Povestea copilului care a luat masa împreună cu Iisus

Se spune că, odată, într-un sat, un copil a visat într-o noapte Raiul.

„Mamă! Mamă! Unde e Raiul?”, a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp… Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci s-a dus la tata să-l întrebe. „Nu ştiu… caută-l singur”, îi spuse acesta obosit şi se apucă mai departe de muncă. „Unde? Unde e Raiul?”, îi întrebă copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grăbiţi…

„Ce lume urâtă…”, îşi spuse în sinea lui copilul. „Ca să-l găseşti, e nevoie să părăseşti satul acesta…”, se-auzi glasul unui bătrân, ce-l privea cum întreba pe unul și pe altul. „Şi acolo, în pustie, după ce ai să mergi cale de o zi, ai să găseşti un om singur, ce stă într-o colibă. El o să-ţi spună unde este Raiul.”

Zis şi făcut. Şi a doua zi de dimineaţă, când părinţii lui încă nu se sculaseră, copilul îşi luă o trăistuţă cu câteva merinde şi plecă furişându-se printre casele adormite, către pustie. În curând, soarele răsărise, iar în urma paşilor lui satul rămăsese departe. Merse ce merse şi, într-adevăr, către seară, ca prin minune, din pustia întinsă se arătă o colibă. Mare îi fu mirarea bătrânelului ce locuia acolo de mulţi ani.

– Ce te aduce pe-aici, copile?, îl iscodi acesta pe micul călător.
– Vreau să găsesc Raiul, răspunse copilul, şi cineva mi-a spus că tu ştii cum pot să ajung acolo.
Bătrânul tăcu, îl privi adânc, apoi îi spuse:
– Acum hai să mănânci ceva şi să te culci, că poate te-a ajuns oboseala. Mâine în zori o să plecăm împreună către Rai.

Noaptea trecu repede. De data aceasta, băiatul n-avu niciun vis. De fapt, nici n-a dormit. A rămas aşa, cu ochii deschişi, aşteptând să se crape de ziuă… Bătrânul ştia. Iar către zori, pustia primea în pântecul ei două siluete ce se porniseră la drum.

Merseră ce merseră şi, către seară, dintre nisipuri, puştiul văzu cum se ridică nişte ziduri de piatră şi o clădire mare, cu o cruce în vârf.
– Ce este aceasta? întrebă copilul.
– Aceasta este o mănăstire, spuse bătrânul. De-aici începe poteca spre Rai.
Şi-apoi, bătrânul de la mănăstire îl primi pe micuţul care nu ştia nimic despre rosturile de acolo.
– Şi ce-am să fac aici? întrebă copilul.
– Deocamdată, o să faci curat, o să mături şi mai încolo vom vedea.

Şi timpul trecea, trecea, iar copilul le făcea cu răbdare şi sârg pe toate. Dar iată că veni o zi, după mult timp, când bătrânul de la mănăstire îl întrebă, pe neaşteptate:
– Cum merge, cum îţi este aici?
– Mi-e foarte bine, răspunse puştiul. Am de toate. Şi-apoi tăcu, închizându-se în sine.
Bătrânul îi simţi neliniştea şi îl iscodi în continuare.
– Parcă ai ascunde ceva în suflet, aşa ai tăcut… Spune-mi cinstit, totul, până la capăt. Îţi lipseşte ceva?
– Mie… nimic, se hotărî într-un târziu băiatul să răspundă, dar este acolo, în biserica aia mare, un Frate de-al nostru, tot aşa, cu barbă şi plete, care stă întins pe o Cruce şi nu poate să se mişte şi nimeni nu-I duce de mâncare. De ce nu vine şi El la masă? ridică din pământ ochii întrebători, privindu-l pentru prima dată, pătrunzător, pe bătrân.
Părintele simţi că e nevoie să tacă. Aşa că lăsă liniştea să vorbească.

– Da, aşa i-am dat noi canon, acolo l-am lăsat noi să stea, pentru că nu a măturat şi n-a făcut curat cum se cuvine…, se-auzi vocea unui alt monah, care era în apropiere şi care auzise discuţia.
Îngerul tăcerii, care tocmai se aşezase pe umerii puştiului, dispăru.
– Acolo vei ajunge şi tu, dacă nu faci treabă cum se cuvine, se-auzi din nou vocea monahului.

Dintr-o dată, spune povestea, simțirea cea bună s-a strecurat în inima copilului. Era primul pas către Rai, ce se numea iubire. Mai târziu, către seară, copilaşul se strecură nevăzut la bucătăria mănăstirii, șterpeli ceva de mâncare şi, fără să fie observat de nimeni, intră în biserică şi o puse jos, la picioarele Fratelui atârnat de Cruce.
– Hai, vino să mănânci! îi zice copilul, uitându-se îngrijorat în stânga şi în dreapta. Hai, că nu ştie nimeni!

Şi Fratele coborî de pe Cruce… Cu zâmbetul pe buze, l-a mângâiat pe copil pe frunte, iar acesta nu-şi dădu seama că biserica toată se umplu de o lumină nemaivăzută şi că uşile ei se ferecaseră pe dinăuntru. Apoi, ca şi când s-ar fi cunoscut dintotdeauna, au început să râdă şi să glumească. Nimeni nu mai avusese timp și răbdare să se ocupe așa de copil în toată viața lui, iar el era atât de fericit că-şi găsise un prieten! Nu ştia, dar urcase a doua treaptă spre Rai: prietenia.

Azi aşa, mâine aşa, fraţii ceilalţi din mănăstire au început să se întrebe: „Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseşte seara mereu dintre noi?”. Apoi, curioşi, au început să-l caute prin toată mănăstirea. Numai biserica nu fusese controlată şi-atunci s-au repezit spre ea, dar, spre mirarea lor, pentru prima oară nu i-au putut deschide uşile. Atunci au încercat să se uite pe gaura cheii şi, în clipa aceea, o lumină puternică i-a orbit. Nemaiştiind ce să facă, au rămas aşa, înfricoşaţi, după zidurile groase ale bisericii, aşteptând până noaptea târziu, când copilul a ieşit.

– Ce-ai făcut înăuntru? se repeziră ei ca un stol de păsări asupra lui.
– N-am făcut nimic, răspunse puştiul tremurând.
– Minţi! Spune ce-ai făcut? l-au întrebat din nou călugării.
– Am furat mâncare şi am dus-o Fratelui Care stă pe Cruce, răspunse copilul, în cele din urmă.
– Care Frate? au întrebat, nedumeriţi, pentru prima dată, monahii.
– Cel Care stă sus, pe Cruce, şi nimeni nu-I dă de mâncare, răspunse băiatul.
– Şi ce a făcut Fratele? au întrebat tulburaţi călugării.
– A coborât şi-a mâncat, răspunse dintr-o suflare, băiatul.

În clipa aceea, toţi cei din jurul copilului au căzut în genunchi. Mare fu apoi spaima pe bătrânul mănăstirii, aflând toate acestea. Egumenul începu şi el, la rândul lui, să tremure şi, cu lacrimi în ochi, îi spuse copilului:
– Spune-i Fratelui cel Mare că Îl rog să mă primească şi pe mine la masă…
– Am să-i spun! răspunse copilul bucuros, dar acum pot să iau mâncare de la bucătărie?
– Da, poţi să iei câtă vrei, răspunse tremurând, egumenul.

Şi seara coborî din nou peste mănăstire, iar puştiul, de data aceasta cu mâncarea luată de la bucătărie, se îndrepta vesel spre biserică.
– Hai să mănânci! strigă el, mai vesel ca oricând. Şi, din nou, Fratele cel Mare coborî de pe Cruce, îl mângâie şi biserica se umplu de lumină. Ca de obicei, uşile se ferecaseră ca de la sine. Apoi câte glume şi câtă veselie în jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de râs, puştiul şi-a adus aminte de rugămintea egumenului.
– Frate, îi spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din mănăstire, ar dori şi el să-l primeşti la masă.

Şi, pentru prima oară, faţa Prietenului său mai mare se întristă. Privea undeva, jos.
– Vezi firimiturile astea, de pe masă?, îi spuse, într-un târziu, Fratele cel Mare.
– Sunt cu mult mai puţine decât păcatele lui… Nu poate să vină.
– Nu poate să vină? rămase uimit copilul.
– Nu! fu răspunsul scurt al Fratelui.

Şi apoi, din nou, fruntea lor s-a descreţit şi-au început să râdă şi să glumească. Într-un târziu, copilul şi-a luat la revedere de la Fratele Cel Mare şi s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta îl aştepta tremurând.
– Ce-a zis Fratele? întrebă acesta, gâtuit de emoţie.
– A zis că nu te poate primi! răspunse copilul.
– De ce? întrebă înspăimântat egumenul.
– Mi-a spus că ai mai multe păcate decât toate firimiturile de pâine căzute pe masă.
Şi atunci el, egumenul, se prăbuşi în genunchi, într-un hohot de plâns.
– Spune-I să mă ierte, spune-I că-L rog din tot sufletul meu să mă ierte!
Copilașul îl privi surprins şi-i spuse:
– Bine, am să-L rog din nou şi mâine!

Grea noapte pentru egumen! Cu rugăciuni fierbinți şi lacrimi de pocăinţă. Copilul însă dormi liniştit. Şi, din nou, treaba obişnuită prin mănăstire. Dar toţi aşteptau seara, căci ea putea să aducă iertarea.
– Pot să iau mâncare? întrebă, cu nevinovăţie, copilul la bucătărie.
– Poţi, îi spuse monahul de rând la ascultare, şi-i umplu cu mâna tremurândă vasul.
Apoi, cu paşi mici, ca să nu răstoarne preaplinul de mâncare, băiatul intră din nou în biserică.
– Hai să mâncăm! îi spuse Fratelui Mare.
– Hai! răspunse Acesta, coborându-Se de pe Cruce. Şi câte jocuri, câtă bucurie au urmat! Apoi, copilul îşi aduse, brusc, aminte:
– Te roagă egumenul să-l ierţi… şi să-l primeşti şi pe el la masă!…

Tăcerea se aşeză între ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de pâine de pe masă: erau parcă mai multe…
– Am înţeles…, spuse copilul, nu se poate…
– Da, nu se poate, răspunse Fratele Cel Mare.
Şi atunci, îndrăzneala cea bună coborî din nou în inima copilului şi acesta spuse:
– Dar Tu nu te gândeşti că acum mănânci din mila egumenului?, îi spuse, plin de curaj, copilul, pentru prima oară.
Şi sufletul Prietenului său fu mişcat din nou, văzându-i inima bună.
– Bine, spuse Fratele Cel Mare, după o lungă tăcere. Spune-i că peste opt zile am să-l primesc la masă…

Ce bucurie pe egumenul mănăstirii, când, târziu în noapte, copilul i-a dat vestea! Şi cele opt zile trecură pentru bătrân în post şi rugăciune şi, mai ales, în multă pocăinţă. A opta zi, dis-de-dimineaţă clopotele băteau.
– De ce? întrebă nedumerit copilul.
– Bătrânul a plecat la Domnul, i-au spus călugării, care deja se pregăteau pentru înmormântare.

Şi atunci copilul a văzut! Vedea cum la masa Prietenului Cel Mare era aşezat fericit, cu lacrimi în ochi, egumenul, chiar el! Mâncaseră împreună! Pe masă nu mai era nicio firimitură, Mântuitorul îl iertase pentru tot.
– Am văzut Raiul! striga fericit copilul, prin mănăstire. Am văzut Raiul! repeta el fiecărui monah în parte.
– Cum așa? Cum arată? se minunau ei.
– Este plin de iertare, murmura copilul.

Legenda oualor rosii...

 

Se spune că în vremea când IISUS era răstignit pe cruce, şi suferea pentru păcatele noastre, în Cetatea Ierusalim a venit o femeie care a adus cuiva un coş plin cu ouă. Trecând ea prin acel oraş a auzit că Domnul Isus Cristos a fost pedepsit la moarte şi a fost dus să fie răstignit pe dealul Golgota. Când femeia a auzit vestea aceea cutremurătoare, inima ei a fost cuprinsă de o mare durere. Ea era cu atât mai supărată pentru că Isus l-a vindecat odată pe fiul ei care era bolnav de moarte.

Aşa cum era, cu coşul plin de ouă, a fugit repede la dealul Golgota unde IISUS era bătut în cuie pe cruce şi nişte soldaţi îl păzeau. Din mâinile şi picioarele lui curgeau stropi mari de sânge. Femeia şi-a aşezat coşul ei cu ouă acolo jos ,lângă crucea Domnului şi a început să se roage plângând de durere. Ea a spus:- Doamne Sfinte, Tu care ai făcut numai bine, ai salvat oameni de la moarte, ai înviat morţii şi ne-ai învăţat să credem în Dumnezeu, acum eşti răstignit pe cruce ca cel mai mare duşman. TE rugăm iartă-ne pe noi păcătoşii şi lasă-ne un semn să ne aducem aminte de suferinţa pe care ai îndurat-o pentru noi.

Când s-a ridicat femeia de jos, ouăle din coşul ei erau toate roşii de la sângele care picurase pe ele din rănile lui IISUS. Femeia n-a mai mers acasă ci a rămas în oraşul Ierusalim. După trei zile de la răstignire acea femeie împreună cu alte femei au mers la mormântul Domnului, dar acesta era gol şi atunci s-au bucurat mult spunând: Cristos a înviat!

Plină de bucurie, femeia spunea tuturor despre ouăle roşii din coşul ei, care erau semnul suferinţelor lui IISUS pe cruce. Cu ochii strălucind de bucurie împărţea tuturor câte un ou roşu, spunându-le: Cristos a înviat!

De atunci în fiecare an, în VINEREA MARE, femeia aceea credincioasă îşi pregătea câte un coş cu ouă roşii in amintirea RĂSTIGNIRII şi ÎNVIERII DOMNULUI. Apoi le împărţea copiilor şi săracilor povestindu-le despre suferinţele lui Isus pentru mântuirea noastră, a oamenilor. Apoi îi punea să ciocnească în amintirea învierii Domnului, acestea spunându-şi: Cristos a înviat!- Adevărat a înviat! De la femeia aceea a rămas obiceiul să fie vopsite ouă roşii de Paşte şi să fie dăruite în amintirea Patimilor şi Învierii Domnului.

Domnul să te ierte.

Domnul să te audă.

Domnul să te vadă.

Domnul să te iubească.

Domnul să te însoţească.

Domnul să te apere.

Domnul să te călăuzească.

Domnul să te mângâie.

Domnul să te ajute.

Domnul să te apere de vrăjmaşi.

Domnul să-i îmblânzească.

Domnul să-ţi moaie inima.

Domnul să te facă să nu ţii minte răul.

Domnul să te ajute să nu faci rău.

Domnul să te călăuzească să faci binele.

Domnul să te facă milostiv.

Domnul să-ţi dea putere să ierţi.

Domnul să te facă să vezi în alţii partea cea bună.

Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvinteze,

Domnul să vă ajute,

Domnul să vă miluiască,

Domnul să vă păzească de tot răul,

Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească,

Domnul ca un bun şi iubitor de oameni să vă ierte de păcate

şi în ceruri cu drepţii să vă păzească.

Binecuvintează, Doamne, pe robii Tăi aceştia şi rugăciunea lor,

şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor,

şi smerenia lor, şi răbdarea lor.

Binecuvintează, Doamne, osteneala lor,

şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor,

şi viaţa lor şi cu sfârşit bun îi miluieşte,

iar dincolo, la ziua Judecaţii,

un colţişor de rai le dăruieşte,

că binecuvântat eşti în vecii vecilor.

Amin!”