Cea mai complicată emoție pe
care am trăit-o este furia. Nu am înțeles-o, nu am acceptat-o, îmi era
rușine cu ea. Nu este elegant și dezirabil să-ți trăiești furia.
Nicicând nu m-am luptat cu o emoție negativă atât de mult, fiind șocată
de cât de multă furie puteam avea în mine. Furia este o emoţie
disfuncţională care acaparează totul, absoarbe gândurile, energia și
trăirile.
Eu nu sunt așa, mi-am spus, unde s-a cuibărit furia în ființa mea?
Cu ce am hrănit-o?
Când a crescut atât de mare şi ce pot să fac, de unde să încep?
Prima
dată, am apelat la ajutorul dicţionarului și am găsit câteva atribute
care se potrivesc dureros de mult cu starea mea: „stare de extremă
iritare în care se pierde stăpânirea de sine, mânie, violență, cu putere
mare, nestăvilită”.
M-am întrebat apoi cu ce seamănă furia mea și
am ajuns la cel mai potrivit răspuns până acum: furia mea seamănă cu o
gaură neagră. Acaparează totul, îmi absoarbe gândurile, energia și
trăirile, mă trântește jos și simt că nu o pot controla.
E prea mult, e prea intensă.
Mesajul din spatele furiei
În
mod cert, vă întrebați ce situații pot declanșa astfel de trăiri.
Pentru mine, subiectiv vorbind, acele situații sunt justificate, dar nu
are rost să le prezint, pentru că ar trebui să creionez un întreg
context de viață ca să fiu înțeleasă.
Ce
pot face, m-am întrebat zile la rând, speriată fiind de un astfel de
sentiment care mă controla fără a mă putea opune în acele momente.
Am
început prin a distinge situaţii: furia poate fi îndreptată asupra ta
sau către ceilalți ori o persoană specifică, sau furia poate fi
îndreptată asupra unui context de viață sau asupra unei situații
punctuale.
Totuși, oricât de
justificat ni s-ar părea sentimentul de furie, el este unul
disfuncțional și, pe termen lung, poate duce la tulburări psihice şi la
distrugerea relațiilor interumane.
Cercetătorul
în domeniul molecular Candace Pert a spus că „uneori cel mai mare
impuls pentru vindecare poate veni de la pornirea sistemului imunitar cu
o explozie de furie suprimată de multă vreme”.
În
esență, furia este un răspuns de revoltă psihologică la ceva negativ
care ți se întâmplă de mult timp. Ca orice altă emoție, furia are un
mesaj, acela că este nevoie să explorezi în profunzime pentru a găsi
sursa a ceea ce simți. În corpul uman, ca şi în natură, totul are sens.
Furia
ta poate vorbi despre faptul că limitele îți sunt încălcate; că îți
neglijezi de mult timp nevoile fundamentale, precum odihnă, iubire,
siguranță, exprimarea emoțiilor, confort fizic sau emoțional. Poți simți
furie în fața nedreptății. De exemplu, această emoție ne mobilizează
să ripostăm în fața nedreptății sociale și să luăm măsurile care se
impun. Simțul civic se naște din dorința de a evita nedreptatea socială.
Suferința
naște în noi furie. Credem, după câteva luni de suferință, că știm
totul despre ea, că suntem speciali și că suferința noastră e specială.
Realitatea nu este deloc aşa.
Vei
înţelege asta când vei merge într-un azil, într-o secție de oncologie,
când vei vorbi cu un prieten care și-a pierdut copilul… Oamenii suferă
peste tot. Furia are rol de protecție, te mobilizează să faci ce se
impune ca să eviți o situație de potențială suferință.
Fiecare
emoție pe care o simți are un mesaj, oprește-te să-l asculți, ca să nu
ajungi la boală fizică sau mintală și să fii obligat să dai ascultare
corpului, când el va striga prin boală. În psihologie spunem că este
normal ca, în raport cu diverse situații neplăcute de viață, să
experimentăm emoții negative, pentru că aceste emoții negative pot fi
funcționale.
De exemplu, este firesc
ca în anumite circumstanțe ale vieții să fiu nemulțumit, trist,
îngrijorat, plin de regrete sau remușcări. Acestea sunt emoții negative
funcționale, reversul lor disfuncțional sunt emoțiile de furie,
depresie, anxietate, rușine și vinovăție.
Este
normal să prezinți nemulțumire în raport cu o situație sau față de o
persoană, dar nu furie; este normal să experimentezi regrete, atunci
când ai luat o notă mică pentru că nu ai învățat, dar nu rușine.
Şi exemplele pot continua pentru fiecare emoție în parte. Desigur, este simplu în teorie, practica însă e grea.
Totuși,
am continuat să explorez gândurile pe care le aveam în timp ce
experimentam furia intensă. Concluzia la care am ajuns este aceea că
emoția negativă disfuncțională pe care o experimentam, adică furia, era
întreținută de gândurile automate negative disfuncționale pe care le
aveam.
Catastrofarea – în acele momente mă gândeam: „Așa va fi toată viața, nu se va schimba nimic”.
Proiecţia către viitor: „Va fi din ce în ce mai rău. Va fi din ce în ce mai des”.
Generalizarea: „Nu se va schimba niciodată, mereu va fi la fel. Toată viața mea va arăta așa”.
Acestea
se numesc gânduri automate, pentru că ne vin spontan în minte, iar
mintea le interpretează ca adevăruri absolute. Cu alte cuvinte,
perpetuăm furia prin gândurile automate negative pe care le avem.
Lupta este cu noi înşine, nu cu ceilalţi
Cel
mai important pentru mine a fost să observ legătura dintre gândurile
automate negative și emoția disfuncțională de furie. E atât de evidentă
legătura aceasta, atât de intuitivă.
Părintele
Arsenie Boca a scris că „oboseala vine din lupta fiinţei cu viaţa. Când
te opui vieţii, judecând, criticând, mâniindu-te, pierzi viaţa din tine
şi oboseşti, şi este şi normal pentru că mergi contra curentului.
Iubirea este curgerea vieţii. Pacea, liniştea se obţin când laşi viaţa
să curgă prin tine şi nu mai opui rezistenţă la ceva… Ai obosit vreodată
în timp ce te bucurai, în timp ce iubeai, în timp ce te rugai? Atunci
te lăsai purtat de curgerea vieţii, nu opuneai rezistenţă. Atunci te
deschideai prin inimă. Oboseşti când cauţi cu mintea, inima nu te
oboseşte vreodată. Şi mintea caută neîncetat, mereu găseşte altceva de
care să se agaţe, dar în esenţă mintea îşi caută liniştea. Deci lupta nu
este între noi şi cei din jur, sau întâmplările din viaţă, ci este
între noi şi noi, acea luptă interioară este cea care epuizează”.
La
momentul acesta, provocarea pentru mine este să opresc momentele de
intensitate emoțională maximă și să-mi pun câteva întrebări de bun-simț.
Să nu mai iau ca absolute gândurile care îmi vin în minte.
Sunt
și alte strategii de calmare: controlul respirației, exerciții fizice,
rugăciune etc. Rolul acestora nu este cel de distragere neapărat, ci de
scădere a intensității emoționale, iar pe acest fond poți fi mai
rațional, poți aborda problema dintr-o altă perspectivă, poți iniția o
conversație care să ducă la rezolvarea problemei.
Nu
întotdeauna există o soluție specifică, clară sau evidentă, cel puțin
la momentul respectiv, dar cel mai probabil poți coabita pașnic și
rațional cu problema respectivă, o poți accepta sau căuta alternative de
rezolvare.
Deci, ce fac cu furia
mea? Era atât de simplu teoretic, dar e necesar să experimentezi unele
lucruri, intens și dureros, ca să găsești o soluție viabilă.
Vă doresc ceea ce îmi doresc și mie, o gândire rațională și o inimă înțeleaptă.