Săptămâna Patimilor – Semnificaţia fiecarei zile din săptămână

 

Iatã-ne ajunsi la ultima treaptã a urcusului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în fatã: Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea Mare.

În timpul ei ne reamintim si retrãim ultimele zile din viata Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune si dramã lãuntricã, într-o stare de sobrietate si mãretie în acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, de pocãintã, dar si de nãdejde. Fiecare zi are un înteles si un mesaj foarte clar si adânc.

Primele trei zile se numesc mari si sfinte pentru cã reamintesc sensul eshatologic al Paştelui. A patra zi, joi, marcheazã cea din urmã Cinã a Domnului cu ucenicii Sãi si trãdarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numitã si “Pastile Crucii”, este cu adevãrat începutul Pastelui (Trecere), iar sâmbãtã este ziua în care tristetea este transformatã în bucurie prin omorârea mortii.

Lunea cea mare

“Iatã Mirele vine în miezul noptii si fericitã este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednicã este iarãsi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sã nu te îngreunezi, ca sã nu te dai mortii si afarã de Împãrãtie sã te încui; ci te desteptã strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeule, pentru rugãciunile Nãscãtoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. (Troparul zilei)

În aceastã zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.

De astãzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nãscut din Rahila – este icoanã a lui Hristos, pentru cã, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul sãu cu treizeci de arginti, a fost închis în groapa întunecoasã a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însusi, împãrãteste peste Egipt, adicã peste tot pãcatul, îl învinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne rãscumpãrã prin darea hranei celei de tainã, dându-Se pe El însusi pentru noi si ne hrãneste cu pâine cereascã.

Tot în aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sã convingã poporul nerecunoscãtor cã are putere îndestulãtoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sã-si arate puterea Sa de a pedepsi fatã de om, ci fatã de ceva care are o fire neînsufletitã si nesimtitoare.

Istoria smochinului a fost asezatã aici spre a îndemna la umilintã, dupã cum istoria lui Iosif a fost asezatã spre a ne înfãtisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadã duhovniceascã este un smochin. Dacã Domnul nu gãseste în el odihnã, a doua zi, adicã dupã viata aceasta de acum, îl usucã prin blestem si-l trimite în focul vesnic.

“Cãmara Ta, Mântuitorule, o vãd împodobitã si îmbrãcãminte nu am ca sã intru într-însa. Lumineazã-mi haina sufletului meu, Dãtãtorule de luminã si mã mântuieste”. (Condacul zilei)

Martea cea Mare

Aceastã zi ne pregãteste pentru intrarea în cãmara Mântuitorului, cu douã parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) si parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).

Când Domnul se suia la Ierusalim si se ducea la Patimã, a spus ucenicilor Sãi si aceste douã parabole, pentru ca nu cumva cineva trãind în feciorie sã nu se îngrijeascã si de celelalte virtuti si mai ales de milostenie, prin care se vãdeste strãlucirea fecioriei.

Pe cinci dintre fecioare le numeste întelepte cãci împreunã cu fecioria au avut si minunatul si îmbelsugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeste nebune pentru cã, desi si ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeasi mãsurã milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieti au adormit toate fecioarele, adicã au murit. Cu adevãrat moartea se numeste somn. Pe când dormeau ele, strigãt mare s-a fãcut la miezul noptii; cele care au avut undelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru cã nu aveau undelemn din destul îl cãutau dupã ce s-au sculat din somn.

Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeiestii Pãrinti pilda celor zece fecioare, împreunã cu cea a talantilor, ca sã ne îndemne sã veghem necontenit si sã fim gata sã iesim în întâmpinarea adevãratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru cã nestiutã este ziua si ceasul sfârsitului vietii.

Dacã vom sãvârsi o singurã virtute, cea mai mare chiar, si nu ne vom îngriji de celelalte, si mai cu seamã de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna vesnicã, ci vom fi întorsi rusinati. Si într-adevãr nu-i lucru mai rusinos ca fecioria sã fie biruitã de bani.

“La ceasul sfârsitului, suflete, gândind si de tãierea smochinului temându-te, cu iubire de ostenealã lucreazã-l, ticãloase, priveghind si strigând: Sã nu rãmânem afarã de cãmara lui Hristos”. (Condacul zilei)

Miercurea cea Mare

În aceastã zi, se face pomenire de femeia cea pãcãtoasã (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru cã lucrul acesta s-a întâmplat putin înainte de mântuitoarea patimã.

Când Iisus s-a suit în Ierusalim si era în casa lui Simon cel lepros, o femeie pãcãtoasã s-a apropiat de El si a turnat pe capul Lui acel mir de mare pret. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru ca, dupã cuvântul Mântuitorului, sã se predice pretutindeni si tuturor fapta ei cea cu multã cãldurã. Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a vãzut cã o are Hristos pentru toti, dar mai cu seamã faptul de acum, când L-a vãzut cã intrã în casa unui lepros. Se gândea deci femeia cã îi va vindeca boala dupã cum l-a vindecat si pe acela. Si într-adevãr Hristos a tãmãduit-o dându-i iertare de pãcate.

“Doamne femeia ce cãzuse în pãcate multe, simtind dumnezeirea Ta, luând rânduiala de mironositã si tânguindu-se, a adus tie mir mai înainte de îngropare…” (Casiana monahia)

Joia Cinei celei de Tainã

“Când mãritii ucenici la spãlarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rãu credincios, cu iubirea de arginti bolnãvindu-se, s-a întunecat … Vezi, iubitorule de avutii, cel ce pentru acestea spânzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesãtios care a îndrãznit unele ca acestea asupra Împãratului. Cel ce esti peste toti bun, Doamne, slavã Tie”. (Tropar)

Patru lucruri mai prãznuim în aceastã zi: Spãlarea picioarelor, Cina cea de tainã, Rugãciunea din grãdina Ghetsimani si Vânzarea si prinderea Domnului.

Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Si-a dezbrãcat hainele si El singur a spãlat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut sã îl facã pe Iuda sã se rusineze, iar celorlalti sã le aducã aminte sã nu umble dupã întâietãti: “Cel care vrea sã fie întâiul sã fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însusi pildã. La sfârsitul mesei aduce vorbã si despre vânzarea Lui. Dupã putin timp, luând pâinea a zis: “Luati mâncati”; la fel si paharul, zicând: “Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta sã o faceti întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).

Dupã aceea, arãtându-Se om, spune ucenicilor: “Întristat este sufletul meu pânã la moarte” (Matei 26, 38) si S-a rugat în Grãdina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul si, luând câtiva soldati, a venit sã-L prindã. A fost prins si dus la Ana, la Caiafa, si în cele din urmã la Pilat. Acum Petru se va lepãda de trei ori de Hristos, tãgãduind cã-L cunoaste.

Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.

Vinerea Patimilor

În aceasta zi, se pomenesc sfintele si mântuitoarele si înfricosãtoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunãvoie pentru noi. Se mai face încã pomenire de mãrturisirea mântuitoare fãcutã de tâlharul recunoscãtor care a fost împreunã cu El.

Biserica numeste Patimile Domnului: sfinte – pentru cã Cel ce le-a rãbdat este Sfântul Sfintilor, sfintenia însãsi; mântuitoare – pentru cã ele sunt pretul cu care Domnul a rãscumpãrat neamul omenesc din robia pãcatului; înfricosãtoare – pentru cã nu poate fi ceva mai înfricosãtor decât ocara pe care Fãcãtorul a rãbdat-o de la fãptura Sa.

În aceastã zi nu se sãvârseste Liturghia pentru cã însusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru cã Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împãrãtesti care ne pun înainte nemãrginita smerenie a Domnului, Crucea cea dãtãtoare de viatã si credinta tâlharului.

Seara sãvârsim Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptã a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoarã de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

“În mormânt, Viatã, pus ai fost, Hristoase, si s-au spãimântat ostirile îngeresti, smerirea Ta cea multã preamãrind”. (Starea întâi – Prohodul Domnului)

Sâmbãta Mare

În aceastã sfântã zi, prãznuim îngroparea dumnezeiascã a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricãciune, a fost mutat spre viatã vesnicã.

Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatrã mare la intrarea lui:

“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tãu, cu giulgiu curat înfãsurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”. (Tropar)

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu sufletul lui curat si dumnezeiesc Se pogoarã în iad. Sufletul a fost despãrtit prin moarte de trup si l-a dat în mâinile Tatãlui. Si-a dat si propriul Sãu sânge, pret de rãscumpãrare pentru noi. Trupul Domnului a suferit si despãrtirea sufletului de trup, dar nicidecum stricãciunea în întelesul unei putreziri a trupului.

Dupã-amiazã sãvârsim Liturghia Sfântului Vasile unitã cu vecernia.

“Sã tacã tot trupul omenesc si sã stea cu fricã si cu cutremur si nimic pãmântesc întru sine sã nu gândeascã, cã Împãratul împãratilor si Domnul domnilor merge sã se junghie si sã se dea spre mâncare credinciosilor. Si merg înaintea lui cetele îngeresti cu toatã cãpetenia si puterea , heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si si cântând cântare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”. (Heruvic)

de Preot Sabin Voda (Alba-Iulia)

Rugați-vă așa cum nu v-ați rugat niciodată, pentru că o să conteze mai mult decât vă puteți imagina. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!

 Preacuviosul Părinte Stareț Iosif Vatopedinul :

  Numele lui Hristos este foc mistuitor !
  Să nu tăceți, să Îl strigați pe Hristos ! Nu v-am spus să nu tacă gura voastră ? Chiar dacă este gălăgie în jur, să chemați numele Lui – „ Doamne Iisuse
Hristoase, Doamne Iisuse Hristoase, Doamne Iisuse Hristoase …” – și este de ajuns.
   Nu e nevoie să Îi spunem „ miluiește-mă, luminează-mă, înviază-mă ”.

 Știe El ce să facă. Dar vrea să Îl strigăm. Să nu vă tacă gura, și astfel rugăciunea va intra înlăuntru vostru. Iar când va intra înlăuntrul vostru, să vedeți ce va fi ! Va intra în voi Însuși Hristos ! Numele lui Hristos nu este un cuvânt – este energie, este putere.

  Monah este cel care își păzește mintea.
Dar nu poate omul să își păzească mintea prin puterile lui, după cum limpede ne spune Hristos : „ Fără Mine nu puteți face nimic ”.
 Iar dacă lucrurile stau așa, atunci să începem și noi : „ Atotbunule, de vreme ce nu putem nimic fără Tine, vino ! Doamne Iisuse Hristoase, Doamne Iisuse Hristoase …”

   Chemarea lui Iisus este viața noastră, este meseria noastră, este lecția noastră, este obiectul nostru de studiu. De ea să ne ținem !”

🙏🏻Rugaciune puternica pentru momentele grele ale vietii.🙏🏻

 

O, Dumnezeule Mare, mântuieşte-mă de toate relele; o, Dumnezeule Mare, care ai hărăzit mângâiere tuturor Sfinţilor, hărăzeşte-mi-o şi mie, care ajuţi şi sprijini toate lucrările, ajută-mă şi sprijină-mă în toate nevoile, scapă-mă de toate primejdiile, de toţi duşmanii văzuţi şi nevăzuţi.

În numele Tatălui care a creeat lumea, în numele Fiului care a răscumparat-o, în numele Sfântului Duh care a împlinit legea în toată a ei desăvârşire.

Binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl care cu cuvântul a zidit lumea, să fie pururea cu mine ......!

Binecuvântarea Domnului Iisus Hristos, fiul Marelui Dumnezeu, să fie pururea cu mine.....!

Binecuvântarea Sfântului Duh cu cele mai scumpe daruri ale Sale, să fie pururea cu mine ... !

Doamne, norii grei ai nenorocirilor şi ai supărarilor se abat asupra capului meu şi întristările sfâşietoare mă copleşesc, dar mă mângăi că Tu mă iubeşti şi această încredinţare mă încurajează. Plin(ă) de nadejde în dragostea şi bunătatea Ta, nu voi lăsa să mă biruiască împotrivirile soartei, ci mă voi lupta cu curaj, căci numai cu ajutorul Tău voi reuşi.

La tine, dar Preabunule Doamne, alerg şi mă rog: vino grabnic şi mă mântuie cu puterea Ta, cu mila Ta, precum ai mântuit şi pe Petru cel ce venea pe apă; întinde-mi mâna ca şi lui şi mai presus Doamne dă-mi sănătate şi..........(se spune o singură dorinţă).

Doamne, ai milă şi nu zăbovi şi primeşte cu bunătatea Ta rugaciunea mea ce o fac către Tine, apără-mă cu Harul Tău şi ajută-mă sa fiu statornic în angajamentul ce-l iau faţă de Tine: de a da o bucată de pâine la săraci şi de a mă ruga pentru cei aflaţi în primejdii sau suferinţă şi pentru mântuirea tuturor oamenilor.

Trimite Doamne binecuvantarea Ta peste duşmanii mei cunoscuţi....(se spune numele) şi necunoscuţi şi iîdreaptă-i cu gânduri bune spre mine şi spre toţi ai casei mele.Tu Doamne, doreşti ca omul să trăiască în unire şi dragoste pe pământ.

Fă-i şi pe cei ce mă asupresc, mă urăsc, mă chinuiesc, ma năpăstuiesc, mă descurajează, ma desconsideră, să cunoască milostivirea Ta şi luminează-le Tu , Doamne, inima lor şi fă-o primitoare de dragoste, ca să trăim în deplină unire, cu inima curată şi ne iartă nouă greşelile, precum iertăm celor ce ne greşesc noua. AMIN!

Postul din Săptămâna Patimilor

 

-Gheronda, de ce în Săptămâna Mare pot să postesc trei zile, în timp ce în restul anului îmi vine greu să mă înfrânez?

În Săptămâna Mare este întristarea pentru Pătimirile lui Hristos. Să presupunem că ţi-a murit o persoană apropiată. Îţi mai stă mintea la mâncare? Atunci nu numai că nu-ţi mai pasă de mâncare, dar nici măcar apă nu-ţi mai vine să bei.

Sf. Paisie Aghioritul

***

Omul trebuie să aibă în vedere puterile pe care le are, şi starea lui duhovnicească etc. Dacă întreci măsura, vei ajunge să nu mai poţi face nimic, iar acest lucru va fi spre paguba întregii tale vieţi duhovniceşti. De aceea, Părinţii spun că tot ce este peste măsură este de la diavol. Pentru Cuviosul Paisie cel Mare, de pildă, care putea să postească chiar şi douăzeci de zile, nu era o exagerare când ţinea adesea post negru de trei zile. Însă unul căruia îi tremură picioarele şi nu poate posti cele trei zile nici măcar o dată pe an, dacă ar voi să ţină mereu post negru, aceasta ar fi o exagerare, adică de la diavol.

Sf. Paisie Aghioritul, Patimi şi virtuţi, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2007, p. 31

Trebuie să avem grijă și de hrana sufletului, nu doar de masa de sărbătoare

Date: aprilie 13, 2012

Author: admin

 

 

Chipuri transformate de Sfânta Împărtășanie

 

Alteori trăia atât de intens săvârşirea Sfintei Liturghii încât întinerea şi sufleteşte şi trupeşte. „Astăzi te-ai împărtăşit… vezi cum te simţi?” A spus odată unui fiu duhovnicesc. „Eu aşa mă simt întotdeauna. Hristos e în mine întotdeauna.”

„Când împărtăşesc credincioşii”, povestea altădată părintele Iacov, „niciodată nu mă uit la feţele lor. Câteodată însă conştiinţa îmi spune să mă uit. Atunci văd unele chipuri transformate în câini, maimuţe sau alte animale. Chipul lor este îngrozitor. Văd însă pe unele liniştite şi senine care după ce se împărtăşesc strălucesc ca soarele.”

Odată i-a spus un preot care slujea împreună cu el:

„M-a ars Sfânta Euharistie!”

„Eu”, a răspuns părintele, „nu am simţit că mă arde”.

Alteori trăia atât de intens săvârşirea Sfintei Liturghii încât întinerea şi sufleteşte şi trupeşte. „Astăzi te-ai împărtăşit… vezi cum te simţi?” A spus odată unui fiu duhovnicesc. „Eu aşa mă simt întotdeauna. Hristos e în mine întotdeauna.”

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, p. 109)

Săptămâna Patimilor!

 Ultima săptămână din Postul Sfintelor Paște este reprezentată de Săptămâna Patimilor, numită și Săptămâna Mare. Astfel, astăzi se fac slujbe pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Iisus pe Pământ, iar creștinii trebuie să respecte cu sfințenie aceste reguli.

Săptămâna Patimilor a început!
Această săptămână are o semnificație specială pentru creștini, fiind caracterizată prin obiceiuri care implică reculegere spirituală, iertarea vrăjmașilor și post.

Astfel, credincioșii trebuie să fie foarte atenți. Tradiția populară transmite că în această săptămână nu se lucrează, iar mersul la biserică devine și mai important.

Creștinii trebuie să respecte cu sfințenie aceste reguli
În prima zi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, slujba este dedicată lui Iosif, care a fost vândut de fraţii săi în Egipt cu 30 de arginţi. Totodată, astăzi începe curățenia de Paște. Locuința trebuie aerisită, pentru a scoate relele acumulate în timpul iernii.

În „Marțea Seacă”, există credința conform căreia țăranii trebuie să se spele ritualic pentru a seca bolile. De asemenea, în ziua de miercuri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele lui Iisus, înainte de Patima Sa, drept simbol al pocăinţei.

Ce tradiții există în Joia Mare?
Joia Mare este ziua în care se roșesc ouăle și se ține post cu mâncare uscată. La biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca. Tot în această zi, creștinii care s-au spovedit se împărtăşesc.

Amintim că joi este ziua când a avut loc Cina Cea de taină, rugăciunea lui Isus Christos în Grădina Ghetsemani, trădarea lui Iuda şi prinderea Mântuitorului.

Obiceiurile din Vinerea Mare
În Vinerea Mare, numită și Vinerea Neagră, tradiția spune ca este bine să se ținem post negru. Simultan, credincioșii care nu pot să țină post negru nu trebuie să mănânce urzici, iar în mâncare nu se pune oțet, deoarece lui Iisus i s-a dat să bea oțet după ce a fost biciuit. În această zi nu se găteşte, nu se face foc și nu se lucrează în gospodărie.

Trebuie menționat că această zi este una din puținele zile aliturgice, adică în care nu se oficiază Sfânta Liturghie. Totuși, credincioșii trebuie să meargă seara la biserică, la slujba de pomenire a Patimilor Domnului.

Ultima zi din Post
Sâmbăta Mare este ziua în care are loc Învierea iar postul se încheie, împreună cu pregătirile pentru Sărbătoarea Paştelui. În această noapte preoţii împart Lumina.

Ultima zi din Săptămâna Patimilor este Ziua Luminată, cel mai important eveniment al creştinătăţii. Duminică, creştinii sărbătoresc Învierea Domnului, fiind și ziua care simbolizează biruinţa Mântuitorului asupra morţii şi promisiunea vieţii veşnice.

Ce să faci dacă ţi-e ruşine să mărturiseşti un păcat?

 

Raspunsul la aceasta intrebare il vei gasi in orice indreptar de spovedanie, cred insa ca nu pe cel tamaduitor.

Sunt sigur ca tocmai pentru asta cauti un raspuns, un alt raspuns decat cel pe care nu ma indoiesc ca il stii deja, dar care, in starea in care esti, nu-ti este de nici un folos. De aceea, nici eu nu te voi apostrofa clasic: „E de la dracu’ rusinea, trebuie sa o depasesti si sa-ti marturisesti pacatul!”.

Vladica Antonie, episcopul Surojului, isi amintea cu duiosie o intamplare din adolescenta sa, care i-a schimbat viata. Marturisesc ca aceasta intamplare a avut acelasi efect si asupra vietii mele. Odata, dupa terminarea slujbei, tanarul s-a apropiat la miruit de preotul care il smintise prin faptul ca-i parea beat. Totusi, dintr-o politete fatarnica, a incercat sa-i sarute mana, pe care preotul si-a tras-o rusinat, scuzandu-se pentru starea in care este.

Dupa ce lumea s-a imprastiat, tanarul, atins de gestul parintelui, s-a apropiat de el sa-si ceara iertare. Parintele era atat de mahnit, incat aproape ca plangea. Si i-a marturisit tanarului ca ii pare rau ca e asa, dar nu mai poate, pentru ca tocmai i-au murit intr-un accident sotia si copilul.

Atunci, viitorul mitropolit al Surojului a avut urmatoarea revelatie simpla, dar fundamentala. El a inteles ca una este a citi in Biblie despre rabdarea lui Iov si a-l da ca exemplu altora, cand ii vezi necajiti, si alta este sa ti se intample chiar tie un necaz atat de mare.

Viata crestina autentica incepe cu intelegerea acestui lucru simplu. Sa intelegem ca nu intotdeauna putem indeplini sfaturile atat de bune, de altfel, ale Sfintilor Parinti si chiar ale Mantuitorului.

Nu intotdeauna avem puterea necesara, curajul si, pur si simplu, vointa. Dar, cu toate acestea, sa nu uitam ca chiar si atunci, fie ca suntem ispititi si chiar stapaniti de draci, fie de pornirile normale ale firii, noi, totusi, ramanem crestini. Niste crestini loviti, dar crestini. Sa intelegem ca viata crestinului nu este alcatuita doar din victorii, doar din reusite, ci, poate, mai ales, din infrangeri, dar din niste infrangeri suportate cu barbatie.

Pentru noi, crestinii, o infrangere suportata cu barbatie e mai mare decat o victorie dobandita miseleste, adica cu ingamfare. Foarte usor o astfel de victorie te poate arunca in afara terenului de lupta. Adica, in cazul nostru, cineva care isi marturiseste pacatele cu prea multa usurinta isi poate pune intrebarea de ce i se intampla asta? Nu cumva tocmai pentru faptul ca nu ii par chiar atat de grave? Nu cumva, tocmai pentru faptul ca si-a pierdut duhul adevaratei pocainte?

Da, pacatul tau poate fi si avort, si incest, si homosexualitate, si necrofilie, si crima. Dar sa stii ca sunt oameni care marturisesc aceste pacate aproape cu seninatate, iar undeva, in vreo manastire uitata, exista poate un frate care se tanguie grozav pentru faptul ca a mancat un mar din copacul din care nu avea binecuvantare sa manance. Avem in Pateric cazul unui frate care era chinuit ingrozitor de faptul ca, facand ascultare la trapeza (bucatarie), manca din oala cu unt.

Asa ca, dupa parerea mea, rusinea pe care o simtim, atunci cand vine vremea sa marturisim un pacat, poate ca nu depinde atat de gravitatea pacatului savarsit, cat de intensitatea pocaintei noastre. Pentru a nu permite incununarea unei pocainte atat de barbatesti si atat de placute lui Dumnezeu, diavolul se ridica impotriva noastra si ne ingreuiaza si mai mult framantarea, sporindu-ne nu doar rusinea, ci, odata cu ea, si deznadejdea.

Dar ce inseamna sa te declari invins? Oare faptul ca nu poti marturisi un anume pacat preotului? Nu. Inca nu. Aceasta este doar o lovitura, o lovitura pe care e si firesc ca orice lupta sa o presupuna. Dar inca nu este infrangere, inca este incaierare. Infrangerea este atunci cand noi incepem sa fugim nu doar de preot, ci chiar si de Hristos, cand ajungi sa crezi ca nu doar preotul nu te mai poate intelege, ci pana si Hristos, pana si El nu te mai poate ierta.

Ziceam ca rusinea aceasta poate fi nu atat din cauza gravitatii pacatului, cat poate din cauza intensitatii pocaintei. Si-ar fi prea trist sa ratam sansa unei incununari pe masura zbuciumului nostru. Cununa insa sta pe un loc mai inalt decat noi si inchipuie-ti ca nu avem nimic pe care sa calcam pentru a o ajunge: nici scaun, nici vreo piatra sau buturuga. Tot ce avem la indemana nu e decat pacatul nostru, pe care trebuie sa calcam, ca pe o scara, ca pe un loc inalt si sa ajungem pana la cununa.

Asadar, daca nu o poti spune preotului la care te spovedesti de obicei, du-te si o spune unui preot necunoscut, du-te intr-un oras strain, intr-o tara straina, unde nu te mai stie nimeni, si spune-o primului preot care iti iese in cale, numai spune-o.

Daca ti-ai pierdut increderea in preoti, ca poti cadea si in aceasta ispita, spune-o unui om in care ai incredere. Daca nu ai nici macar un astfel de om, spune-o direct lui Dumnezeu, spune-I-o neincetat. De fapt, sunt convins ca amintirea pacatului te obsedeaza oricum, dar tu spune-o deschis, cu nadejde, nu fugind de Dumnezeu.

Ia cazul lui Petru si Iuda. Si Iuda s-a aprins de pocainta, a fugit si a aruncat banii dobanditi pe sange. Iuda, spre deosebire de Petru, a recunoscut sangele lui Hristos ca fiind „nevinovat”, adica, practic, a infruntat hotararea iudeilor, a infruntat tot Templul care L-a condamnat pe Hristos la moarte.

Petru nu a avut putere sa faca aceasta, nici macar in fata unei simple femei care i-a zis ca l-a vazut printre ucenici. Petru s-a lepadat cu juramant de Hristos, in timp ce Iuda L-a marturisit fara frica „nevinovat” si nu doar in fata unei simple femei, care nu i-ar fi putut face nimic, ci in fata legiuitorilor iudei, care il puteau da la moarte.

Si cu toate acestea, pocainta cea mare a lui Iuda nu i-a folosit la nimic, pentru ca Iuda, desi se caia, fugea de Dumnezeu, nu avea indrazneala sa I se marturiseasca. Iuda, care a avut curaj sa marturiseasca inaintea oamenilor, nu a avut curaj sa marturiseasca lui Dumnezeu, iar Petru, desi s-a speriat si s-a rusinat de oameni, totusi, atunci cand a fost vremea, s-a marturisit lui Dumnezeu.

Care a fost marturisirea lui Petru? A zis el oare: „Doamne am gresit ca Te-am tradat, iarta-ma!”? Nu. Petru a marturisit altfel, socant pentru noi. Petru a zis: „Doamne, Tu stii toate, Tu stii ca Te iubesc”. Asa sa repeti si tu, chiar daca nici tu nu o crezi. Sa o spui, tocmai pentru ca e o minciuna, dar e o minciuna care ai vrea sa fie adevarata. Poate chiar e un adevar, un adevar la care putini dintre noi putem ajunge, dar il ravnim. Sa plangi si sa repeti minciuna aceasta lui Dumnezeu, sa I-o spui in fata: „Doamne, Tu stii toate, Tu stii ca Te iubesc!”

Dumnezeu stie pacatul nostru, Il stia chiar mai inainte de a ne fi adus pe lume. Si totusi, El nu a impiedicat nasterea noastra. Oare nu arata asta increderea lui Dumnezeu fata de noi, oare nu arata marea nadejde pe care si-a pus-o El in noi? De ce sa dezamagim pe un om atat de minunat Care este Dumnezeu?

Acelasi vladica Antonie, intr-o predica la Nasterea Domnului, care stiu bine ca n-a fost tradusa in romaneste, propune o discutie, nu atat despre credinta omului in Dumnezeu, care este o tema arhidiscutata, cat despre credinta lui Dumnezeu in om.

Vladica aminteste de o povestioara, se pare, de nu prea mare valoare literara, in schimb de mare adancime duhovniceasca. Autorul isi inchipuie sfatul Sfintei Treimi la facerea omului. Dumnezeu Tatal ar fi spus: „Sa facem om dupa chipul si asemanarea noastra”. „Da, dar omul acesta va cadea – zise Duhul -, si Tu, Fiule, va trebuie sa mori pentru El”. „Sa-l facem, dar, sau sa nu-L facem?” – a intrebat Tatal. „Sa-L facem” – a zis Fiul.

Iata nadejdea pe care si-a pus-o Dumnezeu in om! Acestui Dumnezeu ne marturisim noi, de acesta ne rusinam, pe acesta Il iubim.

Daca inca nu-ti poti marturisi pacatul tau preotului, nu deznadajdui, spune-l lui Dumnezeu. Si adauga la acel pacat si toate motivele pentru care nu-l poti marturisi. Sa-i spui lui Dumnezeu toate asa cum sunt, cu simplitate. Sa nu te desparti de Dumnezeu.

Poti sa-I spui ca nu e drept cu tine, ca este chiar El vinovat pentru pacatul Tau, poti sa clevetesti macar tot pamantul inaintea Lui, toti preotii si episcopii, dar sa spui totul cu fata catre El si sa nu te linistesti pana cand nu obtii un raspuns de la El. Poate ca, la un moment dat, iti vei da seama ca ceea ce-i spui este o minciuna, poate ca nu. Sa stii insa ca El te va intelege, orice i-ai spune. Si sa te linistesti.

Lui ai voie sa-i spui toate, tocmai pentru a nu ajunge sa te reversi inaintea oamenilor. Dar sa te pazesti a cleveti pe preoti sau pe oricare alt om in fata oamenilor, pana ce te vei linisti desavarsit.

Numai lui Dumnezeu sa-i parasti pe toti, ca El te va intelege, El stie toate. Si-n toata vremea, oricat de deznadajduit sau revoltat vei fi, sa nu uiti ca totul nu este decat o ispita, o ispita vremelnica, pe care trebuie sa o infrangi.

Va veni si timpul cand o vei putea spune preotului, adica tot lui Dumnezeu, dar cu martor. Nu-ti va parea atat de greu, om este si el, chinuit de ganduri ca si tine, pentru ca, asa cum spune Apostolul Pavel, oare nu „tot trupul geme si suspina cu suspine negraite, asteptand infierea”?

Gandeste-te ca acesta nu e decat un pacat neinsemnat, un pacat oarecare. Ca viata s-ar putea sa te arunce, de acum inainte, in niste pacate atat de mari, incat ceea pentru ce te framanti acum sa-ti para fleacuri. Si, daca pe acesta nu-l poti marturisi, cu acelea ce vei face?

„Indrazneste, Eu am biruit lumea” – Ieromonah Savatie Baştovoi

 

Aşa cum copiii fără griji nici nu bănuiesc

 'Aşa cum copiii fără griji nici nu bănuiesc lupta cea aprigă a vieţii în care se zbate lumea din jurul lor, aşa şi mulţi oameni mari nu bănuiesc, asemenea copiilor, apriga luptă duhovnicească pe care o poartă Hristos, cu oastea sa de îngeri şi sfinţi, împotriva puterilor întunecate din lume. Numai despre omul duhovnicesc se poate spune că a trecut de vremea copilăriei, oricât de mare copil ar fi el în alt înţeles. De aceea, omul duhovnicesc, privind, vede omenirea aşa cum maica îşi vede pruncul său cel nepriceput înconjurat de primejdii grozave. Şi aşa cum adesea copilul nu înţelege sfaturile şi mustrările părinţilor, care, cu ochi veghetor, îşi veghează copilul de primejdii, tot aşa multora dintre oameni li se par fără noimă sfaturile şi mustrările celor duhovniceşti – deoarece pentru mulţi rămân mereu nevăzute şi de necrezut vederile oamenilor duhovniceşti şi prăpastia nevăzută deasupra căreia dorm. ''

( SF NIcolae Velimirovici )Regele David spune într-unul din psalmii lui : „El îți satură de bunătăți bătrânețea și te face să întinerești iarăși ca vulturul”.
Te-ai întrebat vreodată cum întinerește un vultur la bătrânețe? Sau poate ai crezut că e doar un fel de-a spune…
VULTURUL  poate atinge vârsta de 70 de ani, dar ca să ajungă la această vârstă trebuie să ia o decizie grea.
La 40 de ani, vârsta bătrâneții lui, unghiile lungi și flexibile nu-i mai permit să înhațe prada iar ciocul lung și ascuțit i se încovoaie și nu mai poate mânca.
Penele de pe aripi și piept se îngroașă foarte mult și devin dense făcându-i astfel zborul dificil.
În această situație vulturul are doar două opțiuni: să moară sau să treacă printr-un proces dureros de transformare timp de 150 de zile.
Aceasta presupune ca vulturul să se retragă pe un vârf de munte unde în noul cuib el își lovește continuu ciocul încovoiat de o stâncă până când acesta se rupe.
 Așteaptă o perioadă creșterea unui nou cioc cu care își smulge unghiile și după ce noile unghii apar, începe să își smulgă penele îmbătrânite.
După cele 5 luni de durere și infometare vulturul își reia faimosul zbor și mai trăiește încă 30 de ani.
Avem ce învăța, deci, de la vultur?
De suferință nu e nimeni scutit dar daca o privim ca pe ceva înălțător suferința poate fi drumul tău spre ceva și mai măreț.
Învață de la vultur când umerii ți-s grei !!!


La mulți ani purtătorilor de nume Florin, Florian, Florica, etc!

REGULI PENTRU CREȘTINII CARE MERG DUMINICA LA BISERICA !

 

1. Să te ierţi cu toţi cei din casa si din societate .

2. Să duci un mic dar la Altar,un pomelnic,o lumânare, o prescură, un pahar de vin – ce poţi. Prin acel dar pe care-l duci tu la biserică, se binecuvântează casa ta, căci îl dai jertfă lui Dumnezeu.

3. Să mergi mai de dimineaţă !Ca să ajungi, să te poţi închina în linişte şi să îţi alegi locul fără să deranjezi slujba.

4. Bărbaţii stau în dreapta, femeile în stânga.Aceasta este ordinea aşezării credincioşilor în biserică. Şi vârsta stabileşte ordinea aşezării: în faţă stau femeile şi bărbaţii mai vârstnici, iar cei mai tineri – în spatele lor. Între bărbaţi şi femei se lasă o cărare în mijlocul bisericii, ca să poată merge la altar cei care vor să se închine şi să ducă darul.

5. Nu vorbeşti în biserică.Este mare păcat. Doar dacă este neapărat nevoie poţi spune ceva, dar numai în şoaptă sau prin semne.

6. Nu ieşi înainte să se termine slujba.Dacă ieşi înainte de terminarea slujbei, eşti asemenea cu Iuda, care a ieşit de la Cina cea de Taină şi s-a dus să-l vândă pe Hristos. Doar urgenţele justifică încălcărea acestei reguli canonice.

7. Nu săruţi sfinţii pe faţă.Când te închini la sfintele icoane, este păcat să săruţi sfinţii pe faţă. Dacă sfântul este pictat în picioare, îi săruţi picioarele.

8. Nu te mai duci să te închini……după ce preotul a dat binecuvântrea de Liturghie. pentru că îi tulburi pe cei care vor să asculte Sfânta Liturghie. Nici darul nu îl mai duci, îl vei da, cu lumânare şi cu prescură, la sfârşit.

9. Stai în genunchi……când se cântă: ”Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm…!”. La fel la Axionul Maicii Domnului şi la Tatăl nostru.

10. După împărtăşanie nu mai săruţi mâna preotului sau sfintele icoane.Cei căsătoriţi, care vor să se împărtăşească cu Preacuratele Taine, trebuie să păzească curăţia în familie măcar trei zile inainte, iar după măcar două zile.

11. Iei anafură pentru cei de acasă.Cel ce a venit la biserică se cheamă apostolul familiei. El trebuie să ia sfânta anafură pentru toţi cei din casă.

12. Cum ieşi din biserică.Când rosteşte preotul: ”Cu pace să ieşim! Întru numele Domnului!” şi sfârşeşte liturghia, faci trei închinăciuni în mijocul bisericii şi mergi acasă. De la biserică nu te opreşti până la uşa ta.

13. Acasă, spui rugăciunea Cuvinese cu adevarat… la sfintele icoane şi, stând la masă cu familia, povesteşti ce ţi-a rămas în cap de la slujba si predica.

14.După ce ai stat la masă, te odihneşti, apoi te duci, să faci vizite celor în necaz: bătrâni şi bolnavi.Le duci, dacă poţi, un dar cât de mic. Asa sa ne ajute Dumnezeu !

Parintele Cleopa Ilie

Nu te risipi, vrând să faci prea multe

 

Taci! Nu vorbi mai mult decât este nevoie, nu te contrazice cu nimeni, nu supăra pe nimeni prin ce spui. Fugi de prilejurile de a cădea în păcate, pe cât poți, fugi de agitația, zgomotul și zarva lumii!Linişteste-te! Nu te risipi, vrând să faci prea multe, nu îți pierde pacea sau timpul cu nimicuri. Să faci atât cât este nevoie. Lumea aceasta ne stoarce de putere, ne consuma cu toate problemele ei, și de multe ori uităm ca nu trăim o mie de ani, uităm că rugăciunea sau relația noastră cu Dumnezeu este cea mai importantă!

Avem nevoie de liniște, trebuie să învățăm să mai oprim radio-ul, tv-ul, telefonul și să petrecem o clipă de aur nu doar cu noi înșine, dar mai ales cu Iisus Hristos! În liniște, Dumnezeu îți vorbește prin conștiința ta, ia aminte la ce-ți spune și cu siguranță n-o să-ți pară rău.”

Sfântul Paisie Aghioritul

Decalogul tacerii

 Decalogul tacerii
1. Taci, daca nu ai de spus ceva valoros.
2. Taci, atunci cand ai vorbit destul.
3. Taci, pana cand iti vine randul sa vorbesti.
4. Taci, atunci cand esti provocat.
5. Taci, cand esti nervos si iritat.
6. Taci, cand intri in biserica pentru ca Dumnezeu sa-ti poata vorbi.
7. Taci, cand pleci de la biserica pentru ca Duhul Sfant sa poata imprima in mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit.
8. Taci, cand esti ispitit sa vorbesti.
9. Taci, cat ai timp sa gandesti inainte sa vorbesti.

Să nu uiţi

1. Să nu uiţi că trebuie să mori
Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am avut pentru prima oară descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.

2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.

3. Să nu preţuieşti în bani ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţile albe. Uneori ieşeam şi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar, era în 1991. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.

4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat de fiecare dată că nu am avut dreptate. Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău decât să ajung să cred o vorbă proastă despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, aşa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absenţă, absenţa binelui şi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună.

5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar într-o zi mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele, şi cele trecute, şi cele viitoare şi totuşi m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii, practic sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie prin cuvintele: „Să nu deznădăjduieşti”.

6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreşte cu lucrările sale ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte, după care ajunge să-şi piardă demnitatea.

7. Să nu te pui chezaş
De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă ţin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, beţivi, femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaţi, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greşeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon sfatul acesta: „Să nu te pui chezaş”. Noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.

8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepseşti de două ori pentru aceeaşi greşeală, principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înţelege un gest de răzbunare, deşi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârşit, pentru o singură greşeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.

9. Să nu învingi cu orice preţ
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra şansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004): „Vă daţi seama, omul acesta (Adrian Năstase) a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i aşa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu ştiu să piardă, iar omul care nu ştie să piardă te vinde pentru o victorie vremelnică”.

10. Să nu râzi de ruşinea nimănui
Când eram mic, am auzit băieţii mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat ruşinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc ruşinea.
 

Decalogul unei casnicii fericite

 1. Nu fiti amandoi suparati in acelasi moment.
2. Nu strigati unul la altul; doar daca a luat foc casa!
3. Daca aveti o discutie aprinsa, lasati-l pe celalalt sa castige!
4. Daca aveti ceva de criticat, nu uitati sa o faceti cu dragoste!
5. Nu amintiti greselile trecutului!
6. Nu mergeti niciodata la culcare neimpacati!
7. Spuneti un compliment unul altuia cel putin o data pe zi.
8. Daca ati gresit, recunoasteti si cereti-va iertare.
9. O cearta cere doua persoane de obicei, cea care a gresit are gura mai mare.

10. Nimic sa nu pretuiasca mai mult ca legatura dintre voi si Dumnezeu.

Cuvinte de folos de la părintele arhimandrit Zaharia Zaharou

 

kardhia – tronul lui Dumnezeu

Împrăştierea minţii naşte închipuiri care ajung piedici în calea rugăciunii inimii. Toată nevoinţa noastră în rugăciune constă în a ne îndupleca mintea să petreacă neîncetat înăuntrul inimii. Inima este tronul lui Dumnezeu, pe care însă, diavolul l’a luat în stăpânire prin înşelăciune. De aceea toată strădania noastră trebuie îndreptată spre recucerirea inimii şi statornicirea minţii înlăuntrul ei. Dacă – cu ajutorul lui Dumnezeu – diavolul va fi izgonit din inimă, nu’i rămâne altă cale decât să ne războiască dinafară. (Chiar şi grăirile cu ceilalţi monahi trebuiesc evitate, căci ele întrerup vorbirea noastră cu Dumnezeu). Odată ce mintea noastră a fost închisă în inimă şi împărăţeşte înlăuntrul ei, vrăjmaşul nu poate decât să se apropie şi să ne lupte dinafară. Domnul vrea toată inima noastră.

rugăciunea

Părinţii din vechime spuneau că o oră de rugăciune face cât două ceasuri de muncă. Rugăciunea inimii este rugăciunea cu un singur gând. Folosirea multor cuvinte în rugăciune arată că ne aflăm încă în plan psihologic. Oamenii care sunt încă „sufleteşti” (psihikoi) nu primesc cele ale Duhului.

împărtăşania

Nici împărtăşirea deasă şi nici cea rară nu ne unesc cu Dumnezeu, ci doar cea cu vrednicie – fie ea deasă, sau rară. Sfântul Simeon Nou Teolog spune că cel care plânge şi se pocăieşte în fiecare zi în faţa lui Dumnezeu se poate cumineca în fiecare zi.

plânsul

Atunci când plângem înaintea lui Dumnezeu avem un singur gând: dacă avem două gânduri, nu putem plânge. Atunci când plângem înaintea Domnului, El ne dă mângâierea Sa.

somnul – chipul morţii noastre

În viaţa noastră nu există încremenire, căci chiar şi în somn duhul nostru, fie se îndepărtează, fie se apropie de Dumnezeu. Dacă omul vrea să ştie dacă este izbăvit să ia aminte cum reacţionează în timpul somnului. Să luăm seama dacă şi în timpul somnului – când duhul vicleanului ne atacă – ne împotrivim natural şi automat, la fel ca atunci când suntem treji, în stare de veghe. Căci somnul este chipul (eikona) morţii noastre. Viaţa în lumea ce va să fie nu este altceva decât continuarea vieţii pe care am început s’o trăim în această lume, căci atunci când va veni moartea, vom păşi dincolo cu aceeaşi aşezare lăuntrică. Deci trebuie să dobândim aşezarea lăuntrică a drepţilor ca să ne putem înfăţişa înaintea Domnului.

duhul lumii

Duhul lumii acesteia – duhul veacului – nu este altul decât duhul satanei. Însă nu Dumnezeu i’a dat lumea în stăpânire, ci omul. Şi aceasta încă din rai, când şi’a întors faţa de la Dumnezeu şi a plecat urechea la sfaturile viclene ale diavolului. Duhul lumii acesteia se vădeşte prin mândrie, neascultare, sete de putere şi dorinţă de stăpânire asupra celorlaţi şi printr’o înfricoşătoare lipsă de dragoste. Lumea noastră pare cufundată într’o aproape desăvârşită uitare de Dumnezeu. În rai, satana a reuşit să’l înşele pe Adam şi să’l răpească de la Izvorul Vieţii şi, de atunci, acesta a rămas ţelul său: să’l distrugă pe om nimicindu’i legătura cu Dumnezeu prin grija de multe, plăceri şi distracţii, ca să’l facă să uite de Ziditorul şi Binefăcătorul său. De aceea Sfinţii Părinţi socotesc uitarea de Dumnezeu cel mai mare păcat, întrucât aceasta este singura patimă ce nu poate fi înfrântă cu arma rugăciunii.

Omenirea zilelor noastre trăieşte în apostazie. A crede în Dumnezeu şi a duce o viaţă creştină este curată nebunie în ochii modernităţii. Duhul ascultării este împotriva duhului afirmării-de-sine şi competitivităţii agresive din zilele noastre. Noi însă trebuie să dispreţuim modelele acestei lumi, buna ei părere despre sine şi să nu ne lăsăm înşelaţi cu gândul că am putea împăca iubirea de Dumnezeu cu iubirea acestei lumi. Numai prin rugăciune neîncetată vom putea să ne lepădăm de duhul lumii acesteia.

trezvia

Pentru noi, creştinii, grija cea dintâi este cum să trăim fără de păcat în această lume, în care suntem asaltaţi neîntrerupt cu imagini şi impresii necurate. Aceasta este cu putinţă luând seama la Lot care, trăind în Sodoma, nu a fost totuşi vătămat de murdăria vieţuirii de acolo. Ne trebuie însă trezvie – ca să dobândim discernământ şi să nu fim furaţi şi răniţi de meşteşugirile potrivnicului. Dacă ne păstrăm trezvia, harul se înmulţeşte în inima noastră. Fără el omul nu este decât trup, iar trupul „să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu nu poate” (I Corinteni XV, 50). Prin cădere omul a ajuns să nu mai fie stăpân pe propria’i fire, însă prin pogorârea minţii în inimă în rugăciune curată, el poate reface şi reîntregi firea sa dintru început.

Această trezvie ne păzeşte nu doar atunci când suntem treji, ci şi în timpul somnului, când duhul nostru se află în permanentă mişcare: ori către Izvorul Vieţii – care este Hristos – ori către împărăţia întunericului. „Eu dorm şi inima mea priveghează” spune proorocul Solomon (Cântarea lui Solomon V, 3). Pentru omul cu adevărat duhovnicesc, acel monstru – numit de psihologi subconştient – nu există. Prin trezvie toată viaţa omului devine conştientă şi, chiar de se strecoară ceva care’l tulbură, acest „ceva” este de îndată risipit de harul lui Dumnezeu care sălăşluieşte în el.

feciorie

Sfinţii Părinţi înţelegeau prin feciorie şi curăţia minţii şi numeau curvie nu doar patima poftei trupeşti, ci orice lucru care ne desprinde de aducerea aminte de Dumnezeu.

crucea

Bătălia cea mai mare din toate timpurile a fost dată pe Cruce. Pe cruce, tot răul adunat de’a lungul veacurilor – începând cu căderea lui Adam şi până la venirea lui Hristos – a căzut asupra Domnului. Crucea este sabia care omoară sinele nostru păcătos. Crucea devine cheie a raiului – pentru că ea omoară iubirea de sine (izvorul a tot răul din lumea aceasta). Iar voia lui Dumnezeu pentru noi în această viaţă este să devenim din zi în zi mai puţin egoişti, luându’ne crucea şi urmând Lui.

Dragostea înseamnă să îmbrăţişezi voia celuilalt. Când ridicăm ziduri împrejurul nostru nu izbutim să facem voia celuilalt şi rămânem în pierzătoarea noastră iubire de sine. De fapt ne ridicăm zidurile propriei noastre temniţe, ale propriului nostru iad. Iadul nu este celălalt – cum spunea Sartre – ci propriul nostru eu. Adevărata înţelepciune este să înţelegi că nu omul este centrul vieţii şi măsura tuturor lucrurilor, ci Dumnezeu şi că tot ceea ce este şi are omul este un simplu dar al Ziditorului şi Binefăcătorului său. Iar darurile Sale sunt pe măsura recunoştinţei şi mulţumitei cu care le primim.

sfânta neguţătorie

În fiecare zi suntem chemaţi la o sfântă neguţătorie: să schimbăm viaţa noastră trecătoare cu viaţa cea veşnică de la Dumnezeu. Pentru noi, creştinii, timpul înseamnă răscumpărarea veşniciei – pentru ceilalţi, timpul înseamnă bani. Pentru că cunoaşte puterea răscumpărătoare a rugăciunii, diavolul – care nu doreşte nimic altceva decât pierzania întregii omeniri – face tot ce’i stă în putinţă ca să ne împiedice de la rugăciune. Satana nu încearcă prea mult să ne împingă să păcătuim – căci ştie că pocăinţa noastră sinceră poate şterge mulţime de păcate – ci vrea, mai cu seamă, să devoreze timpul vieţii noastre, insuflându’ne pofta de distracţie, gustul pentru noutăţi, şi chiar o anume sete de cunoaştere, dar din care până şi ideea de Dumnezeu a fost trecută cu vederea. Tehnologia modernă, cu nenumăratele ei produse noi care invadează piaţa, este numai o exemplificare a acestui vicleşug. Diavolul ştie că dacă reuşeşte să ne mistuie timpul vieţii noastre, el pune capăt acestei sfinte negustorii, acestui schimb de vieţi, nimicind legătura noastră personală cu Dumnezeu.

moartea

Lumea modernă se teme de moarte. De aceea ea a devenit un fel de tabu, un lucru despre care oamenii preferă să nu vorbească. Dar pe noi, creştinii, aducerea aminte de moarte ne desprinde de toate legăturile cu cele pământeşti. Şi nu trebuie să facem nicio descoperire, căci drumul a fost deja deschis de Hristos. Dar pentru răscumpărarea vieţilor noastre din stricăciune trebuie plătit un preţ: pocăinţa.

texte selectate de George Crasnean din volumul Răscumpărând vremea, apărut la editura Renaşterea, 2014 / foto credit George Crasnean

CUM TREBUIE SĂ NE PREGĂTIM DE SF. ÎMPĂRTĂŞANIE

 

1.Mai întîi trebuie să fim împăcaţi cu toţi,”Să iertăm ca să fim iertaţi”( Matei cap.5 ver.22-24. Cap.6 ver.15.) Iertaţi din suflet.

2.Să postim, nu numai să nu mincăm de frupt, dar să ne reţinem şi de la păcate; cînd e post ţinem post, cînd nu este post trebuie să ţinem trei zile post (miercuri, vineri si sîmbătă), înainte de împărtăşanie însoţit de  rugàciune.

3.După ce am postit de cu seară venim la vecernie iar după vecernie ne mărturisim păcatele la preot cu căinţă şi început bun de a nu mai greşi.(Mai bine să scriem păcatele pe foaie ca să nu le uităm). La mărturisire spunem numai păcatele: m-am mîndrit, m-am lăcomit, m-am zgîrcit, etc., nu problemele noastre sau ale altuia, la mărturisire spunem numai păcatele noastre, iar nu spunem că–“nu avem pacate!”, că nu-i om fără de păcat, numai unul Dumnezeu e fără de păcat!

4. Dacă am primit dezlegare la împărtăşire, seara citim “Canonul de pocăintă către Domnul nostru Iisus Hristos”, “Paraclisul Maicii Domnului”, “Canonul către Sf. Înger Păzitor”. Dupà ora 24.00 nu se mănîncă, nu se bea.

5. Dimineaţa după ce ne spălăm pe faţă, dinţii, citim rugăciunile dimineţii şi rugăciunile înainte de Sf. Împărtăşanie. Înainte de Sfînta Împărtăşanie nu se fumează. La slujbă se vine fără de întîrziere şi se ascultă cu atenţie toată slujba

6.După slujbă ne împărtăşim cu credinţă şi cu frică de Dumnezeu; stăm pînă la sfîrşitul slujbei. Ziua o petrecem în sfinţenie, în rugăciuni de multumire Domnului, să nu scuipăm, sà nu dormim, să nu ne certăm, să nu bem alcool, sa nu fumăm şi să nu mîncăm peste măsură, să ne abţinem de la tot felul de păcate.

Ţinind aceste reguli cu stăruinţă, Sf. Împărtăşire ne va fi cu adevărat  spre sănătate şi iertarea păcatelor, Dumnezeu va fi cu voi; iar încălcînd şi nepregătindu-vă – spre osîndă!

7.Tot crestinul trebuie să se împărtăşească cel putin de patru ori pe an.

DOAMNE  AJUTĂ,  FRAŢILOR !

Despre Rugaciunea lui Iisus "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine pacătosul!"

 

Rugăciunea este atât de tare şi de puternică încât poţi să te rogi şi să faci ce vrei, căci rugăciunea te va povăţui spre o lucrare adevărată şi dreaptă.

Pentru ca să fii plăcut lui Dumnezeu n-ai nevoie de nimic altceva decât să iubeşti - “iubeşte şi fă ce vrei”, spune Fericitul Augustin - căci cine iubeşte cu adevărat, acela nu poate şi nu vrea să facă ceva ce nu este plăcut fiinţei iubite… cum însă rugăciunea nu este decât revărsarea şi lucrarea dragostei, atunci se poate spune cu toată dreptatea despre ea acelaşi lucru: pentru mântuire nu este nevoie de nimic altceva decât de rugăciunea neîncetată. Roagă-te şi fă ce vrei, şi vei atinge ţelul rugăciunii, vei dobândi iluminarea (odihnirea Duhului Sfânt în tine)!…

Pentru ca să putem desfăşura mai amănunţit înţelesul acestei chestiuni o vom lămuri prin pilde:

1. Roagă-te şi gândeşte ce vrei, şi gândurile tale se vor curăţi prin rugăciune. Rugăciunea îţi va lumina mintea, va izgoni şi va linişti toate gândurile necuviincioase. Asta o întăreşte Sf. Grigorie Sinaitul: “Dacă vrei - ne sfătuieşte el - să-ţi alungi gândurile şi să-ţi cureţi mintea, atunci izgoneşte-le cu rugăciunea, căci în afară de rugăciune, cu nimic nu putem opri gândurile.” Sfântul Ioan Scărarul spune în această privinţă acelaşi lucru:“Caută să biruieşti vrăjmaşii ce ţin de gânduri prin Numele lui Iisus. Afară de această armă nu vei găsi alta.”

2. Roagă-te şi fă ce vrei, şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar pentru tine folositoare şi mântuitoare.

Rugăciunea deasă, chiar şi atunci când nu ţine seama de cererea ce o faci, nu va rămâne fără rod (Marcu Ascetul), pentru că în ea însăşi se află o putere plină de dar. “Sfânt este Numele Lui, şi oricine va chema Numele Domnului se va mântui.” Aşa de pildă, cel ce s-a rugat multă vreme fără să simtă vre-o îmbunătăţire în viaţa lui vicioasă a primit in cele din urma, prin rugaciunea lui, o înţelepţire şi o chemare la pocăinţă.

3. Roagă-te şi nu prea te trudi să birui patimile prin propriile puteri. Rugăciunea le va dărâma în tine: “Căci Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume”, spune Sfânta Scriptură, iar Sf. Ioan Carpatinul învaţă că dacă tu nu ai darul înfrânării să nu te întristezi, ci să ştii că Dumnezeu cere de la tine silinţă spre rugăciune, şi rugăciunea te va mântui.

Bătrânul descris în Pateric, care “căzând a biruit”, adică poticnindu-se de păcat nu s-a deznădăjduit, ci s-a întors cu rugăciunea spre Dumnezeu şi s-a ridicat în picioare, slujeşte drept dovadă printr-o pildă.

4. Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te spăimânta de năpaste, căci rugăciunea te va apăra, le va înlătura. Adu-ţi aminte de puţin-credinciosul Petru care se îneca, de Pavel care se ruga în temniţă şi de alte cazuri asemănătoare. Toate aceste întâmplări arată puterea, tăria şi întinderea atotcuprinzătoare a rugăciunii făcută în Numele lui Iisus Hristos.

5. Roagă-te oricum, numai mereu, şi nu te nelinişti de nimic. Fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea va rândui toate şi te va înţelepţi. Ţine minte că despre puterea rugăciunii vorbesc Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Marcu Ascetul; cel dintâi spune că: “Rugăciunea, chiar atunci când este făcută de noi, care suntem plini de păcate, ne curăţă numaidecât” iar al doilea vorbeşte astfel: “Ca să te rogi într-un fel oarecare stă în puterea noastră, dar ca să te rogi curat este un dar de sus.” Prin urmare jertfeşte lui Dumnezeu ceea ce îţi stă în putere, adu-I la început măcar cantitatea, adică un număr cât mai mare de rugăciuni şi puterea lui Dumnezeu se va revărsa în neputinţa ta, devenind o deprindere şi făcându-se una cu firea, va ajunge o rugăciune curată, luminoasă, înflăcărată, şi aşa cum se cuvine.

6. Apoi, în sfârşit îţi mai spun că dacă vremea vegherii tale ar fi însoţită de rugăciune atunci, în chip firesc, nu ţi-ar ajunge timpul nu numai pentru faptele păcătoase, dar nici pentru gânduri necurate.

Vezi câte idei adânci sunt înmănunchiate în această înţeleaptă vorbă: “iubeşte şi fă ce vrei”. Roagă-te şi fă ce vrei!… Cât de îmbucurătoare şi mângâietoare sunt toate cele zise mai sus pentru un păcătos, îngreuiat de slăbiciuni, pentru cel ce geme apăsat de povara patimilor care îl luptă!…

Rugăciunea, iată totul! Ea ne este dată ca un mijloc atotcuprinzător ce duce la mântuirea şi desăvârşirea sufletului? Aşa e! Dar cu numele rugăciunii este aici strâns unită şi condiţia ei: “neîncetat vă rugaţi” porunceşte cuvântul Domnului. Ca urmare, rugăciunea îşi va arăta toată puterea ei lucrătoare şi roadele numai atunci când va fi rostită des, neîncetat, căci repetarea deasă a rugăciunii ţine fără nici o îndoială de voinţa noastră slobodă, pe câtă vreme osârdia, desăvârşirea, ca si curăţia rugăciunii este un dar de sus.

Ne vom ruga prin urmare, cât mai des cu putinţă, vom închina întreaga noastră viaţă rugăciunii, chit că ea va fi risipită la început. Practica repetată des de tot ne va învăţa să fim cu luare aminte, cantitatea ne va conduce negreşit la calitate.

Ca sa învăţăm să facem un lucru bun trebuie să-l săvârşim cât mai des.

 

Rugaciuni de mulţumire după Sfanta Împărtăşanie

 

După ce te-ai cuminecat cu dumnezeieştile şi nemuritoatrele Taine mulţumeşte cu smerenie Domnului rostind aşa:
 
                                        Rugaciunea Sfântului Vasile cel Mare
 
  Multumesc Tie, Doamne Dumnezeul meu, ca nu m-ai lepadat pe mine pacatosul, ci partas a fi Sfintelor Tale Taine m-ai învrednicit. Multumesc Tie ca pe mine, nevrednicul, a ma împartasi cu preacuratele Tale Daruri m-ai învrednicit. Ci, Stapâne, Iubitorule de oameni, Care pentru noi ai murit si ai înviat si ai daruit noua aceste înfricosatoare si de viata facatoare Taine, spre binefacerea si sfintirea sufletelor si a trupurilor noastre, da sa-mi fie si mie acestea spre tamaduirea sufletului si a trupului, spre izgonirea a tot potrivnicului, spre luminarea ochilor inimii mele, spre împacarea sufletestilor mele puteri, spre credinta neînfruntata, spre dragoste nefatarnica, spre desavârsirea întelepciunii, spre paza poruncilor Tale, spre adaugirea dumnezeiescului Tau har si spre dobândirea împaratiei Tale. Ca întru sfintenia Ta cu acestea fiind pazit, sa pomenesc harul Tau pururea si sa nu mai viez mie, ci Tie, Stapânului si Binefacatorului nostru. Si asa, iesind dintru aceasta viata întru nadejdea vietii celei vesnice, sa ajung la odihna cea de-a pururea, unde este glasul cel neîncetat al celor ce Te lauda si dulceata cea fara de sfârsit a celor ce vad frumusetea cea nespusa a fetei Tale. Ca Tu esti dorirea cea adevarata si veselia cea nespusa a celor ce Te iubesc, Hristoase, Dumnezeul nostru, si pe Tine Te lauda toata faptura în veci. Amin.
 
                                   Rugaciunea a doua a Sfântului Vasile cel Mare
 
    Stapâne, Hristoase Dumnezeule, Împaratul veacurilor si Facatorul tuturor, multumesc Tie pentru toate bunatatile câte mi-ai dat mie si pentru împartasirea cu preacuratele si de viata facatoarele Tale Taine. Deci, ma rog Tie, Bunule si Iubitorule de oameni, pazeste-ma sub acoperamântul Tau si sub umbra aripilor Tale, si-mi daruieste pâna la suflarea cea mai de pe urma cu cuget curat si cu vrednicie sa ma împartasesc cu Sfintele Tale Taine, spre iertarea pacatelor si spre viata de veci. Ca Tu esti Pâinea vietii, Izvorul sfintirii, Datatorul bunatatilor si Tie slava înaltam, împreuna si Parintelui si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
 
                               Rugaciunea a treia,  a Sfântului Simeon Metafrastul
 
   Cel ce de bunavoie mi-ai dat mie spre hrana Trupul Tau, foc fiind, care arde pe cei nevrednici, sa nu ma arzi pe mine, Facatorul meu, ci mai vârtos intra în alcatuirea madularelor mele si întru toate încheieturile, în rarunchi si în inima si arde spinii tuturor pacatelor mele; curateste-mi sufletul; sfinteste-mi gândurile si oasele; numarul deplin al celor cinci simturi îl lumineaza; peste tot ma patrunde cu frica Ta; pururea ma acopera si ma apara si ma pazeste de tot lucrul si cuvântul pierzator de suflet; curateste-ma, spala-ma si ma îndrepteaza; întelepteste-ma si ma lumineaza; arata-ma locas numai al Duhului Tau si sa nu mai fiu salas pacatului, ci Tie casa, prin primirea Împartasaniei. Ca de foc sa fuga de mine tot lucrul rau, toata patima. Rugatori aduc pentru mine pe toti sfintii, pe mai-marii cetelor celor fara de trup, pe Înaintemergatorul Tau, pe înteleptii Apostoli si cu acestia si pe Preacinstita si Preacurata Maica Ta, ale caror rugaciuni primeste-le, Milostive Hristoase al meu, si pe mine, slujitorul Tau, fiu al luminii ma fa; ca Tu însuti esti, Bunule, sfintirea si luminarea sufletelor noastre si Tie, dupa cuviinta, ca unui Dumnezeu si Stapân, toti slava Îti înaltam în toate zilele. Amin.
 
                                      Rugaciunea Sfântului Chiril al Alexandriei
 
    Trupul Tau cel sfânt, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, sa-mi fie mie spre viata de veci, si Sângele Tau cel scump, spre iertarea pacatelor. Si sa-mi fie mie Euharistia aceasta spre bucurie, spre sanatate si spre veselie. Si la înfricosatoarea si a doua venire a Ta, învredniceste-ma pe mine pacatosul sa stau de-a dreapta slavei Tale, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor Tai. Amin.
 
                            Rugaciunea catre  Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu
 
   Preasfânta Stapâna, Nascatoare de Dumnezeu, care esti lumina întunecatului meu suflet, nadejdea, acoperamântul, scaparea, mângâierea si bucuria mea, multumesc tie, ca m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, sa fiu partas preacuratului Trup si scumpului Sânge al Fiului tau. Ci tu, care ai nascut Lumina cea adevarata, lumineaza-mi ochii cei întelegatori ai inimii. Ceea ce ai nascut izvorul nemuririi, înviaza-ma pe mine, cel omorât de pacat. Ceea ce esti Maica iubitoare de milostivire a Dumnezeului celui milostiv, miluieste-ma si da umilinta si zdrobire inimii mele si smerenie gândurilor mele si ridicare din robia cugetelor mele. Si ma învredniceste pâna la sfârsitul vietii fara de osânda sa primesc sfintirea Preacuratelor Taine, spre tamaduirea sufletului si a trupului. Si-mi da, Stapâna, lacrimi de pocainta si de marturisire, ca sa te laud si sa te maresc pe tine în toate zilele vietii mele, ca binecuvântata si preamarita esti în veci. Amin.
 
                                           Rugaciunea Sfântului Simeon
 
    Acum libereaza pe robul Tau, Stapâne, în pace, dupa cuvântul Tau, caci vazura ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gatit-o înaintea fetei tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel.
 
    Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi (de trei ori)
 
    Slava Tatalui si Fiului si Sfântului Duh.

    Si acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
 
    Preasfânta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapâne, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre pentru numele Tau.
 
    Doamne miluieste. Doamne miluieste. Doamne miluieste.
 
    Slava Tatalui si Fiului si Sfântului Duh.

    Si acum si pururea si în vecilor. Amin.
 
    Tatal nostru care esti în Ceruri, sfinteasca-se numele Tau. Vie Împaratia Ta. Faca-se voia Ta, precum în cer asa si pe pamânt. Pâinea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri, si nu ne duce pe noi în ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
 
    Preotul: Ca a Ta este împaratia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor.
 
    Cititorul continua cu troparul potrivit din cele aratate mai jos; totusi, daca rugaciunile sunt citite în taina încheiem Rugaciunea Domneasca cu:
 
    Pentru rugaciunile sfintilor parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi. Amin.
 
                              Troparul Sfântului Ioan Gura de Aur - glasul 8
 
   Din gura ta ca o lumina de foc stralucind harul, lumea a luminat, vistieriile neiubirii de argint lumii a câstigat, înaltimea gândului smerit noua ne-a aratat. Ci cu cuvintele Tale învatându-ne, Parinte Ioane Gura de Aur, roaga pe Cuvântul Hristos Dumnezeu, sa mântuiasca sufletele noastre.
 
  Slava Tatalui si Fiului si Sfântului Duh.

  Si acum si pururea si în vecilor. Amin.
 
                                                       Condacul - glas 5
 
  Din cer ai primit dumnezeiescul har si cu buzele tale pe toti îi înveti sa se închine unui Dumnezeu în Treime, Ioane Gura de Aur, preafericite cuvioase; dupa vrednicie te laudam deci pe tine, ca esti învatator, ca cel ce arati cele dumnezeiesti.
 
   Si acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
 
                                      Condacul pentru Nascatoarea de Dumnezeu
 
   Ceea ce esti crestinilor ocrotitoare neînfruntata si mijlocitoare staruitoare catre Facatorul, nu trece cu vederea glasurile cele de rugaciune ale pacatosilor, ci sârguieste, ca o buna, spre ajutorul nostru, care cu credinta strigam catre tine: Grabeste spre rugaciune si te nevoieste spre mijlocire, aparând pururea Nascatoare de Dumnezeu, pe cei ce cinstesc pe tine.
 
     Doamne miluieste... (de 12 ori)
 
   Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de ase manare decât serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvântul l-ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.
 
   Slava Tatalui si Fiului si Sfântului Duh.

   Si acum si pururea si în vecilor. Amin.