Acatistul Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos

 Acatistul Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos

Tropar, glasul al 5-lea:

Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur, şi nimic pământesc întru sine să nu gândească, că Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să Se junghie şi să Se dea spre mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Lui cetele îngereşti cu toată căpetenia şi puterea, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi strigând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia!

Condacul 1

Apărătorul cel mare şi Domn al cerului şi al pământului, pe Tine, Împăratul cel nemuritor, văzându-Te răstignit pe Cruce, făptura toată s-a schimbat, Cerul s-a înspăimântat, temeliile pământului s-au clătinat. Iar noi, nevrednicii, închinăciune de mulţumire aducând Pătimirilor Tale pentru noi, cu tâlharul strigăm Ţie: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta! Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!

Icosul 1

Cel ce Dumnezeu fiind, pentru noi om Te-ai făcut şi pe noi, cei omorâţi de păcate, cu Trupul şi Sângele Tău cel făcător de viaţă, ne-ai înviat. Drept aceea Ţie, Căruia ne-ai arătat atâta dragoste, cu mulţumire strigăm:
Iisuse, Dumnezeule, dragostea cea mai înainte de veci, Cel ce pentru neamul pământesc ai binevoit a pătimi;
Iisuse, Cel ce trup ca al nostru ai luat şi cu moartea Ta stăpânirea morţii ai stricat;
Iisuse, Cel ce cu rănile Tale lumea ai răscumpărat;
Iisuse, Mântuitorule, întăreşte-ne în ispite;
Iisuse, Cel ce ai biruit puterile întunericului, luminează-ne;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!

Condacul al 2-lea

Văzându-Te pe Tine îngerul în grădina Ghetsimani, în rugăciuni nevoindu-Te până la sudoare de sânge, stând înaintea Ta, Te întărea, când Te îngreunau ca o sarcină păcatele noastre. Căci Tu, pe Adam ridicându-l, l-ai adus înaintea Tatălui, plecându-Ţi genunchii şi rugându-Te. Pentru aceasta cu smerenie, cu credinţă şi cu dragoste Îţi cântăm Ţie: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înţelegerea cea neînţeleasă a pătimirii Tale celei de voie n-au înţeles-o iudeii. Pentru aceea, când Te căutau pe Tine noaptea cu făclii, le-ai zis lor: „Eu sunt”; iar ei, deşi au căzut la pământ, după aceea Te-au dus legat la judecată. Dar noi, căzând cu umilinţă şi cu dragoste, strigăm Ţie:
Iisuse, Cel ce eşti Lumina lumii, ai fost urât de toată lumea cea vicleană;
Iisuse, Cel ce locuieşti întru lumina cea neapropiată, ai fost prins de stăpânitorii întunericului;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce eşti fără de moarte, de fiul pierzării ai fost dat la moarte;
Iisuse, Cel ce Te dăruieşti tuturor în dar, ai fost vândut pentru treizeci de arginţi;
Iisuse, Cel fără de vicleşug, de vânzătorul Iuda cu vicleşug ai fost sărutat;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!

Condacul al 3-lea

Cu puterea dumnezeirii Tale ai arătat dinainte lepădarea cea de trei ori a ucenicului Tău. Dar el, deşi s-a lepădat de Tine cu jurământ, după aceea, când Te-a văzut în casa Arhiereului pe Tine, Domnul şi Învăţătorul lui, a plâns cu amar. Caută dar şi spre noi, Doamne, şi inimile noastre cele împietrite umple-le de dragostea Ta, iar ochilor noştri dă-le lacrimi de pocăinţă, ca să ne spălăm păcatele noastre, strigând către Tine: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având cu adevărat stăpânire ca un Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec, ai stat înaintea Arhiereului Caiafa, cel fărădelege, Tu, Cel ce eşti Domnul şi Stăpânul tuturor, primind să fii chinuit de cei pe care Însuţi i-ai zidit; pentru aceasta primeşte acum de la noi această rugăciune:
Iisuse, Cel ce eşti dorirea tuturor, dacă, pentru frică, Apostolul Petru de Tine s-a lepădat, nu ne lepăda pe noi, păcătoşii, ci ne mântuieşte;
Iisuse, ajută-ne să nu ne lepădăm de Tine;
Iisuse, Cel ce eşti fără de preţ, dar cu preţ ai fost vândut, scapă-ne şi pe noi de vrăjmaşi;
Iisuse, Arhiereule, Cel ce în Sfânta Sfintelor ai intrat, curăţeşte-ne şi pe noi cu sfânt Sângele Tău de toate întinăciunile trupeşti şi sufleteşti;
Iisuse, Cel ce ai fost legat, dar singur ai puterea de a lega şi dezlega, dezleagă păcatele noastre cele multe;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!

Condacul al 4-lea

Iudeii, cu viforul uciderii lui Hristos suflând şi glasul tatălui minciunii ascultând, al diavolului cel ucigător de oameni, Te-au lepădat pe Tine, Cel ce eşti Calea, Adevărul şi Viaţa cea adevărată. Iar noi pe Tine, Hristoase, puterea lui Dumnezeu în care sunt tăinuite toate vistieriile înţelepciunii, mărturisindu-Te, strigăm către Tine: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind Pilat blândeţea graiurilor Tale, Te-a dat ca pe un vrednic de moarte spre răstignire, deşi singur a mărturisit că nici o vină n-a aflat întru Tine. Mâinile şi-a spălat, însă inima şi-a întinat-o, iar noi, minunându-ne de taina Pătimirii Tale celei de voie, cu umilinţă strigăm către Tine:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu şi al Fecioarei, muncit ai fost de fiii celor fărădelege;
Iisuse, Cel ce îmbraci cu podoabă cerul şi pământul, gol ai fost şi batjocorit;
Iisuse, Cel ce speli rănile păcatelor, rănit ai fost;
Iisuse, Împăratul tuturor, în loc de dragoste şi mulţumire, chinuri aspre de la fiii lui Israel ai primit;
Iisuse, Cel ce pentru noi ai fost chinuit şi batjocorit şi rănit, tămăduieşte rănile sufletelor şi trupurilor noastre;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!

Condacul al 5-lea

Cu sângele rănilor Tale Te-ai îmbrăcat, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină. Ştim cu Proorocul, ştim cu adevărat pentru ce sunt roşite hainele Tale; noi, Doamne, cu păcatele noastre Te-am rănit pe Tine; încă Ţie, Celui ce ai fost rănit pentru noi, Îţi strigăm cu credinţă: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzându-Te pe Tine cu Duhul mai-înainte grăitorul de Dumnezeu Isaia, plin de răni şi fără de cinste, înspăimântat fiind a strigat: „Văzutu-L-am pe El şi nu avea chip, nici frumuseţe”. Iar noi, privindu-Te răstignit pe Cruce, cu credinţă strigăm:
Iisuse, Cel ce pentru noi necinste ai răbdat, cu slavă şi cu cinste L-ai încununat pe om;
Iisuse, Cel ce pălmuit ai fost pe faţă, spre a Cărui faţă îngerii a căuta nu pot;
Iisuse, Care cu trestia ai fost bătut peste cap, pleacă-ne spre smerenie capetele noastre;
Iisuse, Cel ce ochii cei prealuminoşi cu sânge I-ai avut întunecaţi, întoarce ochii noştri ca să nu vadă deşertăciunile lumii;
Iisuse, Care ai fost bătut şi cu toate mădularele dureri ai suferit, fă-ne întregi şi sănătoşi;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!

Condacul al 6-lea

Propovăduitor al nevoinţei Tale s-a arătat Pilat, arătând poporului că nimic vrednic de moarte nu se află întru Tine, dar iudeii ca nişte fiare sălbatice, văzând sângele Tău, scrâşneau din dinţi strigând: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L”, iar noi, sărutând preacuratele Tale răni, cântăm: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucit-ai la arătare spre mirarea îngerilor şi a oamenilor. Pilat pentru Tine a grăit: „Iată Omul!”. Veniţi dar cu toţii, să ne închinăm Domnului Iisus, Celui ce pentru noi a fost batjocorit, şi să-I strigăm:
Iisuse, Făcătorul şi Judecătorul tuturor, Tu Te-ai lăsat judecat şi chinuit de cei ce prin Tine s-au zidit;
Iisuse, dătătorul înţelepciunii, celor fără de minte răspuns nu ai dat;
Iisuse, Cel ce tămăduieşti pe cei bolnavi de păcate, dă-ne alinare prin pocăinţă;
Iisuse, Păstorul cel Bun, Cel ce ai fost batjocorit de demoni, umple inimile noastre de dragostea Ta;
Iisuse, primeşte-ne în ceata aleşilor Tăi;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!

Condacul al 7-lea

Vrând să izbăveşti pe om din robia vrăjmaşului, Te-ai smerit pe Tine înaintea vrăjmaşilor Tăi, Iisuse, şi ca un miel fără de glas, spre junghiere ai fost adus, răni pretutindeni răbdând, ca întru totul să-l vindeci pe omul care Îţi cântă: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Îndelungă răbdare ai avut când ostaşii Te batjocoreau, după porunca judecătorului nedrept, cu răni cumplite chinuind trupul Tău, care s-a umplut în întregime de sânge; pentru aceasta cu lacrimi de umilinţă strigăm Ţie:
Iisuse, Iubitorule de oameni, Care de oameni cu spini ai fost încununat;
Iisuse, Cel fără de patimă, care grele pătimiri ai răbdat ca pe noi din patimă să ne izbăveşti;
Iisuse, Mântuitorul nostru, mântuieşte-ne pe noi cei vrednici de toată osânda;
Iisuse, sprijinitorul şi întăritorul nostru, Care ai fost părăsit de toţi, întăreşte-ne pe noi, robii Tăi;
Iisuse, bucuria noastră, Cel ce tare ai fost necăjit de oameni, veseleşte-ne pe noi;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!

Condacul al 8-lea

În chip minunat s-au arătat Ţie Moise şi Ilie pe Muntele Taborului, grăind despre moartea Ta pe care aveai să o pătimeşti în Ierusalim, acolo văzând slava Ta, iar aici mântuirea primind-o, cântăm: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Pentru mulţimea păcatelor mele ocări şi chinuri ai răbdat, Hristoase, pretutindeni de cei răi ai fost gonit, ca unii ce Te socoteau a fi împotriva Cezarului, iar alţii ca pe un făcător de rele Te judecau, încât strigau: „Ia-L şi răstigneşte-L!”. Dar noi pe Tine, Domnul Cel răstignit pentru mântuirea noastră, din adâncul inimii Te rugăm:
Iisuse, Judecătorul nostru, Care cu nedreptate ai fost judecat, nu ne judeca pe noi după faptele noastre;
Iisuse, ajutorul nostru, Cel ce ai pătimit pe Cruce, în ceasul necazurilor nu ne lăsa pe noi;
Iisuse, Care ai strigat către Tatăl pentru ajutor, ajută-ne în neputinţele noastre;
Iisuse, Mântuitorul nostru, Care necinste ai primit, nu ne lipsi de slava Ta, ci ne mântuieşte;
Iisuse, Cel ce ne-ai învăţat adevărata smerenie, nu ne lepăda pe noi;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!

Condacul al 9-lea

Toată firea s-a clătinat, văzându-Te pe Tine răstignit pe Cruce, soarele în cer razele şi-a ascuns, pământul s-a cutremurat, catapeteasma templului s-a despicat, pietrele s-au sfărâmat, iadul pe morţi i-a scos afară, iar noi, cu credinţă şi cu smerenie închinându-ne Sfintelor Tale Pătimiri, cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei mult vorbitori, deşi mult grăiesc, nu pot să dea mulţumire vrednică dumnezeieştilor Tale Pătimiri, iar sufletele şi trupurile noastre, inimile şi toate mădularele noastre, cu umilinţă se roagă către Tine, Iubitorule de oameni:
Iisuse, Cel ce pironit fiind pe Cruce mâinile către toţi ai întins, pironeşte şi zapisul greşelilor noastre;
Iisuse, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce în coastă ai fost împuns, învredniceşte-ne a intra în cămara Ta cea cerească;
Iisuse, Cel ce ai fost răstignit, răstigneşte păcatele şi patimile noastre;
Iisuse, Cel ce Te-ai săvârşit în chinuri, dă-ne nouă să nu judecăm şi să nu osândim pe nimeni;
Iisuse, Mult-milostive, să nu cadă peste noi osânda Ta;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!

Condacul al 10-lea

Vrând să mântuieşti lumea, ai tămăduit, Doamne, orbii, şchiopii, surzii şi leproşii, duhurile cele rele le-ai izgonit, iar cei nerecunoscători cu răutatea chinuindu-Te, pe Cruce Te-au pironit, căci nu ştiau să cânte: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împărate Preaveşnice, Iisuse, pătimit-ai cu trupul pentru a noastră neînfrânare ca să ne speli de păcate, dându-ne nouă pildă ca să urmăm Sfintele Tale învăţături şi cu dragoste să strigăm:
Iisuse, dragostea cea fără de sfârşit, celor ce Te-au răstignit nu le-ai socotit păcatul;
Iisuse, Cel ce cu lacrimi şi cu suspinuri Te-ai rugat, învaţă-ne pe noi să ne rugăm;
Iisuse, Cel ce toate proorociile despre Tine le-ai împlinit, împlineşte dorinţele cele bune ale inimilor noastre;
Iisuse, Cel ce Ţi-ai dat duhul în mâinile Tatălui, primeşte în ceasul ieşirii şi duhurile noastre;
Iisuse, Cel ce nu ai oprit împărţirea veşmintelor Tale, cu blândeţe să desparţi de trupuri sufletele noastre la vremea rânduită;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!

Condacul al 11-lea

Cântare cu totul umilită a adus Ţie cea cu totul nevinovată, Maica Ta, zicând: „Deşi pătimeşti pe Cruce, Te ştiu pe Tine din pântece ca pe Cel din Tatăl născut mai-nainte de Luceafăr, şi văd că toată făptura cu Tine pătimeşte”. Cel ce Ţi-ai dat Duhul Părintelui Tău, primeşte şi duhurile noastre şi nu ne lăsa pe noi, cei ce-Ţi cântăm Ţie: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cântăm suferinţa Ta cea de voie, ne închinăm Pătimirilor Tale, Hristoase, şi credem cu sutaşul că eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Iar când vei veni cu putere multă şi cu slavă mare pe norii cerului, atunci nu ne ruşina pe noi, cei ce suntem răscumpăraţi cu Sângele Tău şi care Îţi strigăm:
Iisuse, Mult-pătimitorule, izbăveşte-ne pe noi de plânsul cel veşnic, pentru lacrimile Preacuratei Maicii Tale;
Iisuse, Cel ce de toţi ai fost părăsit, nu ne părăsi pe noi în ceasul morţii noastre;
Iisuse, primeşte-ne şi pe noi ca pe Magdalena să sărutăm sfintele Tale picioare;
Iisuse, cu vânzătorul şi cu cei ce Te-au răstignit pe Tine, nu ne osândi pe noi, smeriţii Tăi robi;
Iisuse, fă-ne părtaşi bunătăţilor cereşti;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!

Condacul al 12-lea

Dăruieşte-ne har, dezlegătorule al tuturor datoriilor, Hristoase, şi ne primeşte pe noi, cei ce cinstim Sfintele Tale Patimi, precum ai primit pe Pavel şi pe cei ce Te-au slăvit pe Tine, şterge păcatele noastre, curăţeşte-ne, sfinţeşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, cei ce cu credinţă, cu smerenie şi cu dragoste cântăm Ţie: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cinstind şi slăvind Pătimirea Ta, Hristoase, Te lăudăm şi credem împreună cu Toma că Domn şi Dumnezeu eşti, Cel ce vei judeca viii şi morţii; învredniceşte-ne, Doamne, Împărăţiei Tale celei veşnice pe noi, cei ce strigăm către Tine:
Iisuse, Cel ce pentru noi ai pătimit, izbăveşte-ne din necazuri, din patimi şi din nevoi;
Iisuse, Cel ce ai fost batjocorit, scapă-ne pe noi de batjocura vrăjmaşilor noştri;
Iisuse, Cel ce ai fost biciuit, nu ne pedepsi pe noi, pentru păcatele noastre, ci ne mântuieşte;
Iisuse, Cel ce Te-ai umilit, dă inimilor noastre umilinţă şi smerenie, ca să ne mărturisim greşelile şi păcatele noastre;
Iisuse, Cel ce eşti dragostea cea netrecătoare, nu îngădui să fim biruiţi de răutate;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!

Condacul al 13-lea

O, Iisuse Hristoase, Mieluşelul lui Dumnezeu, Cel ce ridici păcatele lumii, primeşte această puţină rugăciune de mulţumire, pe care o aducem Ţie, şi cu mântuitoarele Tale Pătimiri, vindecă-ne pe noi de toată durerea sufletească şi trupească, izbăveşte-ne cu Crucea Ta cea Sfântă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi şi, la sfârşitul vieţii noastre, nu ne lăsa pe noi, izbăvindu-ne cu moartea Ta din veşnica moarte, să strigăm Ţie: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice Icosul 1:Cel ce Dumnezeu fiind…, Condacul 1:Apărătorul cel mare şi Domn al cerului şi al pământului…, şiaceastă

Icosul 1

Cel ce Dumnezeu fiind, pentru noi om Te-ai făcut şi pe noi, cei omorâţi de păcate, cu Trupul şi Sângele Tău cel făcător de viaţă, ne-ai înviat. Drept aceea Ţie, Căruia ne-ai arătat atâta dragoste, cu mulţumire strigăm:
Iisuse, Dumnezeule, dragostea cea mai înainte de veci, Cel ce pentru neamul pământesc ai binevoit a pătimi;
Iisuse, Cel ce trup ca al nostru ai luat şi cu moartea Ta stăpânirea morţii ai stricat;
Iisuse, Cel ce cu rănile Tale lumea ai răscumpărat;
Iisuse, Mântuitorule, întăreşte-ne în ispite;
Iisuse, Cel ce ai biruit puterile întunericului, luminează-ne;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!

Condacul 1

Apărătorul cel mare şi Domn al cerului şi al pământului, pe Tine, Împăratul cel nemuritor, văzându-Te răstignit pe Cruce, făptura toată s-a schimbat, Cerul s-a înspăimântat, temeliile pământului s-au clătinat. Iar noi, nevrednicii, închinăciune de mulţumire aducând Pătimirilor Tale pentru noi, cu tâlharul strigăm Ţie: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta! Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!

Rugăciune

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, Făcător al cerului şi al pământului, Mântuitorul lumii, iată, noi, nevrednicii şi păcătoşii, cu smerenie plecăm genunchii inimilor noastre înaintea măririi slavei Tale şi mulţumire Îţi aducem, Împărate al tuturor şi Doamne, că bine ai voit ca un om a purta toate ostenelile, nevoile, ispitele şi chinurile, ca să fii nouă pildă întru toate. Tu ai purtat toate întristările şi necazurile fiind nouă ajutor, împreună-pătimitor şi Mântuitor. Ştim, întru tot Îndurate Stăpâne, că pentru mântuirea noastră Crucea şi Pătimirile ai răbdat, ca pe noi să ne răscumperi din robia cea cumplită a vrăjmaşului. Ce dar vom aduce Ţie, Iubitorule de oameni, pentru toate câte ai pătimit pentru noi, păcătoşii? Sufletele şi trupurile şi toate cele bune de la Tine sunt şi noi ai Tăi suntem. Numai la milostivirea Ta cea nemăsurată nădăjduim, Bune şi Îndurate Doamne, lăudăm îndelungata Ta răbdare, mărim milostivirea Ta cea multă, închinându-ne Preacuratelor Pătimiri şi cu toată dragostea sărutăm mâinile Tale, strigând: Miluieşte-ne pe noi, robii Tăi, şi fă să nu fie fără de roade întru noi Crucea Ta cea Sfântă şi ca, împărtăşindu-ne aici cu credinţă Pătimirilor Tale, să ne învrednicim a vedea şi în ceruri slava Împărăţiei Tale, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

POST

 ●Sf Gurie al Rusiei a spus ca cine se impartaseste in Joia Mare , puterea Sfintei Impartasanii ii va da putere 3 ani.Sfantul recomanda sa faca acest lucru crestinii inaintea razboiului mondial.

● Cine poate sa tină post negru in Saptamana Patimilor ,Postul Patimilor Domnului !

 ●Iar in Vinerea Mare spunea sa ne plangem pacatele îngenuncheati la Crucea Mantuitorului ,cu lumanare aprinsă ,de la ora 15 pana la ora 18 si cine are necazuri mari sa ceara ajutor si in necazuri si va fi ajutat.

 

Cununa lui Hristos

V-ati intrebat vreodata din ce a fost impletita cununa lui Hristos ? Multi vor spune : din spini ! Dar nu orice fel de spini, ci din spin târâtor ! Aceasta specie este fara floare, fara frunze…numai niste nuiele elastice, pline cu spini ascutiti, care se intindeau in tot pietrisul si bolovanisul drumurilor din Ierusalim.
E atat de dureros incat de te-ar intepa in picior, imediat s-ar umfla si s-ar innegri locul, de parca acel spin ar fi otravit…iar in vremea aceea, ca sa fie scos de catre un doctor, ar trebui sa fie scos cu o bucata din locul in care s-a infipt pentru ca alta posibilitate nu exista.
Ganditi-va acum : cununa lui Hristos a fost impletita din trei nuiele de spin târâtor care aveau patruzeci si doi de spini ! Iata marturia lui Sotirios Crotos, unul din cei saptezeci de ucenici si unul dintre cei care au ajutat la coborarea de pe Cruce a lui Hristos (Sotirios Crotos, inainte sa-l intalneasca pe Hristos practicase medicina):
,,…Coroana de spini era foarte indesata pe cap.Am zis in gand :,,Doamne ajuta-ma!”.Mi-a dat in gand sa torn ulei de jur imprejurul ei, pe dedesubt.Am turnat si cele trei nuiele de spin tarator au iesit, LASAND SPINII INFIPTI IN CAP….
Doamne Dumnezeule, tot capul era numai cheaguri de sange, amestecate cu par.I-am spalat capul, l-am masat usor cu ulei de migdale si am cules usor toti spinii, LASAND IN URMA LOR GAURI, CU TOTUL PATRUZECI SI DOI.L-am uns cu uleiuri aromate si mirodenii.L-am pieptanat.Fata si gatul erau numai siroaie de sange, iar barba plina de scuipat.
Ah ! Spatele, tot spatele, de la umeri la brau era o masa de carne.In douazeci si sase de ani de practica a medicinii am intalnit bolnavi rupti, flagelati,arsi de vii, cu ochii scosi, ciopartiti, batuti, jupuiti, dar n-am intalnit un spate asa de sfaramat si faramitat.
Vai ! Cata durere a putut rabda fara murmur.Nu e de mirare, ca la fiecare pas cadea….”
Deci cine putea sa bea acest pahar al durerii ??? Numai un singur OM..numai Cel care a venit sa ne rascumpere si care a purtat toate crucile si pacatele firii omenesti, numai Cel care a impacat Cerul cu Pamantul si pe Om cu Dumnezeu : IISUS HRISTOS.
Si cata suferinta trupeasca a indurat , nu aceasta a fost cea mai crunta !
TREI MARI SI IUTI DURERI A AVUT DOMNUL :
– cand i-au intins soldatii trupul pe Cruce de I s-au desfacut toate incheieturile( Crucea fiind mare si trupul Sau delicat).Atunci s-a implinit proorocia lui David :,,Numarat-au oasele mele”
– cand a vazut ca nu multi s-au intors la credinta si si-a varsat sangele in zadar
– cand a vazut-o pe Preacurata Maica Sa zdrobita de durere la picioarele Crucii.
RUGACIUNE DE MULTUMIRE
Multumim, Multmilostive Doamne, ca ai primit a pogori din inaltimea Sfintei Tale maretii si a Te rastigni de bunavoie pe Cruce ca sa ne scoti pe noi din adancul iadului si din legaturile pacatului si sa ne aduci Duhul Tatalui.Pe Acesta, Preasfinte Dumnezeule, nu-L lua de la noi, nici Preacuratele, Preacinstitele si de Viata Facatoarele Tale Taine, ci binevoieste a ne curati, lumina si mantui cu ele, Dumnezeul parintilor nostri, si pe noi, pacatosii, si pe tot neamul nostru mic si mare, viu si adormit.Amin !

Sfânta şi Marea Miercuri - Iuda și femeia cea păcătoasă - Săptămâna Patimilor

Domnul a venit să aducă foc pe pământ. Pe măsură ce înaintează spre Golgota, acest foc devine tot mai puternic, transfigurându-i şi înnoindu-i pe toţi cei ce se apropie de el:

Vameşii devin milostivi şi îşi împart averile săracilor; ini­ma lor se lărgeşte împătrit.

Pruncii se fac înţelepţi şi înalţă cântare de laudă şi de mul­ţumită lui Dumnezeu, Care „vine blând, drept şi mântuitor” (Zah. 9, 9).

Desfrânatele încep să ducă o viaţă curată şi nebunia vieţii lor decăzute se preface în iubire neostoită pentru Dumnezeu. Tâlharul se luminează şi devine învăţător neîntrecut al dreptăţii Crucii, astfel încât chiar în ziua aceea raiul îşi des­chide porţile înaintea lui.

Taina iubirii lui Hristos este mare şi de nepătruns; doar o inimă arzătoare este în stare să o înţeleagă câtuşi de puţin. Avem trebuinţă de veşmântul smereniei ca să putem pătrunde în prezenţa de-viaţă-făcătoare a mult-pătimitorului Domn al slavei şi să primim ungerea înţelepciunii Lui celei mântuitoare.

Arhimandrit Zaharia Zaharou, Vesnicul astazi, Editura Bizantina, 2018

Dragilor, vă voi spune câteva gânduri despre Sfânta și Marea zi de Miercuri, despre denia ce va avea loc în seara aceasta…

În Sfânta şi Marea Miercuri dumnezeieştii Părinţi au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul aceasta s-a întâmplat cu puţin înainte de mântuitoarea patimă.

Tot astăzi în marea miercuri ne amintim și de vânzarea lui Iuda. Astăzi, miercuri, Iuda s-a învoit cu arhierii ca să-L vândă pe Domnul, și a tocmit prețul pentru această afacere. De aceea postim noi în fiecare miercuri din săptămână. Pentru că în zi de miercuri Iuda, a avut gând viclean împotriva lui Dumnezeu. Și cum știm că de la gânduri pornesc toate faptele noastre…. Sau că mai întâi fiecare faptă a noastră, rea sau bună, a fost gând, de aceea Sfinții Părinți ne îndeamnă să fim atenți la gândurile noastre.

Să lepădăm gândurile cele rele…

Să le spovedim….

Și să ne împotrivim gândului celui rău mai înainte de a deveni cuvânt sau faptă.

În această seară Biserica ne pune înainte 2 tipuri de persoane, care acționează PARADOXAL în relația lor cu Domnul Iisus Hristos.

Mai întâi Iuda.

Apostol chemat al lui Dumnezeu, pentru a propovădui Evanghelia la toată lumea. Chemat de Dumnezeu pentru calitățile sale, pentru simplitatea sa…. Iuda, prieten al Domnului, „casnic” al lui Iisus, om apropiat de Stăpânul… a primit sfaturi împreună cu ceilalți apostoli în intimitatea relației lor.

El, cel care a auzit atâtea învățături înalte de la Dumnezeu….

De observat și subliniat că prietenia i-a legat pe Iisus și pe Iuda.

Apoi pe de altă parte: femeia păcătoasă.

Femeia desfrânată… care prin păcatele ei mult a nebăgat în seamă poruncile Domnului. Femeia cea păcătoasă care „toate” mădularele trupului ei le-a „spurcat” cu păcatul desfrânării… Și câți oameni a dus în ispită! Câtora le-a stricat familia… Câți bărbați a despărțit de femeile lor?

De observat și subliniat  că păcatul a făcut-o pe această femeie „dușman” față de Dumnezeu…. În sensul că a depărtat-o mult… Păcatul, zic Sfinții Părinți rupe relația omului cu Dumnezeu. Orice păcat, indiferent cât de mic, are în spate o atitudine egoistă, principial îndreptată înspre Creator și rânduiala lui frumoasă pusă în lume.

Practic, avem în față diseară pe Iuda – prietenul și apostolul Domnului (1 din cei 12) și pe Femeia cea păcătoasă – desfrânata, depărtată mult de Dumnezeu.

De pe aceste 2 poziții fiecare acționează conform libertății lui.

Iuda, se pornește cu gând viclean împotriva lui Iisus, și în ascuns plănuiește vânzarea. Iar femeia păcătoasă auzind de Iisus Cel ce iartă păcatele, și văzând bunătatea Lui, simțind dumnezeirea Lui….

vrea să se împrietenească cu Domnul.

Domnul devenise magnet pentru cei păcătoși, căci chema pe toți prin bunătatea Sa. De aceea mânca cu fariseii și cărturarii, de aceea intra în casele vameșilor, pentru că ei îl simpatizau. Nu se simțeau judecați de El. Domnul prin tot ceea ce făcea împlinea cuvântul care L-a zis: „N-am venit să chem pe cei drepți la pocăință, ci pe cei păcătoși!”

Gândiți-vă la un sfânt – bunicuț, blând și bun, smerit și zâmbitor… Gândiță-vă la fața blândă a unei mame și la tandrețea și delicatețea ei cu copilașul ei….  Și puneți-le împreună și veți avea un mic tablou al blândeții Domnului nostru Iisus Hristos. Acum, Iuda deși apostol, avea slăbiciuni omenești, ca și ceilalți apostoli. Și zic cântările Bisericii că era iubitor de argint.

Dar cu cât îl vinde pe Domnul? Cu 30 de arginți?

Iuda, care auzise de la Iisus Hristos că un suflet valorează mai mult decât întreaga lume. Că un om nu are preț…. Că toate bogățiile lumii nu sunt nimic față de OM, față de capodopera Creației, cea mai complexă mașinărie inventată de Dumnezeu. Omul e maximul pe care Dumnezeu L-a dat în creativitate. Dacă ar fi putut face ceva mai complicat, l-ar fi făcut. De aceea omul e o mare taină… Mai ales că Omul a devenit Sălaș al lui Dumnezeu, care locuiește permanent în trup. Rămâne om în veșnicie.

Dacă omul valorează atât de mult, cum oare să vinzi pe Creatorul omului cu 30 de arginiți? Bani cu care puteai cumpăra o parcelă de pământ…. o bucată de humă amârâtă….

Dacă ar fi cerut toată visteria templului, s-ar mai fi apropiat de înțelegerea măreției CELUI ce stă înaintea lui. Dar nu, el cere un preț de nimic…. Cum să vinzi pe cel neprețuit? Cum să vinzi pe Cela ce DĂ VALOAREA a tot ceea ce există. Domnul aduce din neființă totul și prin asta PUNE VALOARE oricărui lucru creat.

Pe de altă parte, femeia păcătoasă, cumpără mir de mare preț, și vine să-L ungă pe Hristos. Căci știe că Hristos dăruia în schimb iertarea păcatelor. Și ce va da oare omul în schimbul iertării păcatelor lui de către Dumnezeu? Nimic…

Dar femeia cea păcătoasă totuși arată că a înțeles cât de mult valorează salvarea sufletului ei prin iertarea faptelor ei. Vine și unge cu mir pe Domnul, și-i șterge picioarele cu părul capului ei, și varsă lacrimi de pocăință. Căci dulce era Iisus…. Dulce era să stea la picioarele Stăpânului! Și plângea de bucurie și cu lacrimile ei ștergea picioarele Domnului, ca să arate cât de mult Îl prețuia pe Iisus Hristos.

„Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni, şi s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul cel greu al răutaților; iar ucenicul cel nemulțumitor, suflând împotriva harului Tău, l-a lepădat pe el şi s-a amestecat cu noroiul, vânzându-Te pentru dragostea banilor. Slavă, Hristoase, milostivirii Tale.”

Iuda rămâne cu banii și se spânzură, fiind mustrat puternic de cugetul lui.

Iuda trăiește în firea sa lucrarea păcatului care este în final una singură: MOARTEA.

Ori ce faceți, oriunde sunteți, oricine sunteți, dacă păcatul e în voi și lucrează, încet încet vă va duce spre moarte. Ori vindecarea noastră nu este decât împărtășirea permanentă, deasă și conștientă cu VIAȚA. Numai Hristos-Viața poate pune capăt morții păcatului în mine.

Femeia cea păcătoasă, devine prietenă a Domnului…. Trece din moarte la viață prin pocăință…

Leapădă viața cea murdară și Domnul îi confirmă schimbarea sufletului ei, și o întărește spre bine. De aceea această faptă a ei este propovăduită în toată lumea, acolo unde Evanghelia se propovăduiește. Dar ungerea Domnului de către femeia păcătoasă este rânduită special aproape de Patimile Sale, ca să fie semn / simbol pentru îngroparea Lui. Să arate tuturor că știa toate câte vor urma.

Să arate lui Iuda că știa că a plănuit deja vânzarea, și să-l răzgândească…

„luda cel înşelător poftind iubirea de argint, a gândit cu vicleşug să Te vândă, Doamne, pe Tine, comoara vietii. Pentru aceasta şi îmbătându-se, a alergat la iudei şi a zis călcătorilor de lege: Ce vreti sa-mi dati, şi eu, îl voi da pe El voua, ca să-L rastigniti?”

„Pacătoasa ştergând cu căldură preacuratele Tale picioare, cu părul capului ei, şi din adânc suspinând, a grăit cu plângere: Indurate, nu mă lepăda, nici nu mă urî, Dumnezeul meu, ci mă primeşte pe mine, ceea ce mă pocăiesc, și mă mântuiește, ca un iubitor de oameni.”

Cam atât pentru azi.

Să vă bucurați de denia din această seară și de ziua de mâine, și să vă gândiți la tot ceea ce a lucrat Domnul pentru noi.

Doamne ajută!

 

Prin pilda smochinului

Hristos este aspru, iar asta nu intră în contradicție cu blîndețea Sa.

Hristos este blînd și smerit cu inima, dar asta nu înseamnă că cineva poate schimba o iotă din cuvintele Lui.

Tot ce s-a zis despre iad, despre veșnica pedeapsa pentru cei păcătoși și îndărătnici este adevărat și asta nu intră în contradicție cu dragostea lui Dumnezeu, ci mai mult o dovedesc și o întăresc.

În această zi de Luni, pe care o numim Mare și Sfîntă, Biserica meditează asupra minunii uscării smochinului blestemat de Hristos pentru că nu avea roadă:

"Dimineaţa, a doua zi, pe cînd se întorcea în cetate, a flămînzit; și văzînd un smochin lîngă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decît numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată" (Matei 21, 18-19).

Întîmplarea cu smochinul nu este un act izolat, ci are un context desfășurat ce o așază în sensurile profunde ale Scripturii. Blestemarea smochinului se face chiar în drumul lui Hristos spre Templu, acolo unde avea să îi biciuiască pe tarabagii și să le răstoarne marfa pe scări în văzul tuturor. Prin pilda smochinului, Hristos a arătat ce ar fi trebuit să facă cu acei oameni și ce va face negreșit, dacă nu aduc roade vrednice, totuși le mai dă o șansă de pocăință.

Pedepsește un copac ca să înțeleagă oamenii - iată iubirea Dumnezeiască!

Aceeași metaforă o folosește și Ioan Botezătorul atunci cînd cheamă la pocăință: "Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc" (Matei 3, 10). Iar despre Hristos Ioan zice: "El are lopata în mînă şi va curăţa aria Sa şi va aduna grîul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins" (Matei 3, 12).

Această zi e prilej de meditație pentru toți cei care își imaginează un Hristos de pluș, un prieten de companie în delăsarea lor, toți cei care cred că Domnul Cerului și al pămîntului este un simplu "gizăz" de purtat pe tricou și care nu le va strica buna lor impresie în Ziua Judecății. Acest duh de batjocură a intrat foarte adînc și în Biserică, încît tot mai des auzim teoria unui Hristos "prieten", uitînd că Hristos l-a numit prieten și pe Iuda, dar asta nu i-a ajutat atunci cînd i s-au întunecat mințile.

Duhul ușurătății este poarta spre hulă și pierderea desăvîrșită a fricii și a iubirii de Dumnezeu. Bucuria harului cu care ne mîngîie Hristos în clipele de pocăință nu trebuie să se transforme în ușurătate, ci mai mult să ne întărească în frica lui Dumnezeu care este începutul înțelepciunii (Pildele lui Solomon 1, 7).

"Slujiți Domnului cu frică și vă bucurați Lui cu cutremur" (Psalm 2, 11).

 

Iata cele 7 semne comune ca un inger pazitor incearca sa va contacteze:

 

Pene langa tine:

Penele au fost mult timp semne si simboluri care disting ingerii. Daca gasesti pene in calea ta, pe patul tau, pe o piesa de mobilier sau daca flutura in jurul camerei tale, inseamna ca un inger pazitor este acolo pentru tine si ca incearca sa comunice cu tine. Este un semn ca ingerul tau pazitor este foarte de apropiat si ca te sustine. Culoarea penelor este de asemenea importanta. Foarte des aceste pene sunt albe, un simbol al puritatii, pacii si sfinteniei ingerilor. Daca intalnesti aceasta situatie, zambeste si profita de acest puternic semn angelic.

 

Nori pe cer:

Acesta este unul dintre cele mai evidente semne. Daca observi un nor care arata ca un inger, inseamna ca ingerul tau este aproape de tine si isi arata prezenta in acest fel. Ingerii ne pot atrage atentia si asupra norilor care seamana cu o inima sau chiar cu stele .

Parfumuri si mirosuri

Daca simti un miros dulce si placut care vine de nicaieri si nu poti identifica sursa sau daca observi aparitia unui parfum familiar care iti aminteste de o persoana iubita decedata precum parfumul lor, de exemplu, acest lucru indica faptul ca ingerul tau este foarte aproape de tine.

Bebelusi si animale de companie:

Daca observati ca un bebelus zambeste la tavan sau priveste cu entuziasm in aer, inseamna ca Ingerul Pazitor este prezent in aceasta camera. Cand este prezent un inger, bebelusii si animalele de companie isi schimba comportamentul si par sa se simta confortabil, deoarece sunt foarte sensibili la prezenta spiritelor. Animalele dvs. de companie se pot uita la usi, ferestre sau intr-un loc gol unde nu exista nimic.

 

Muzica :

Ingerii pazitori transmit uneori mesaje prin muzica si sunete. Deci, daca auzi un cantec sau un sunet placut pe care nu-l poti explica, poate fi un semn al ingerului tau. De asemenea, s-ar putea sa auzi voci sau mai degraba sa ai chef sa auzi o voce familiara.

Monede :

Daca gasiti monede, este un semn de sprijin si indrumare de la Ingerul Pazitor. Deci, daca gasesti monede in calea ta sau le primesti de la cineva, ar trebui sa stii ca esti iubit, sustinut si protejat.

Globuri de lumina:

Ingerii sunt fiinte de lumina si iubire. Daca incepeti sa vedeti globuri, explozii de lumina inexplicabile sau fulgere mici, inseamna ca Ingerul Pazitor este aproape si incearca sa va vorbeasca.

Aceasta lumina calda este un simbol al sperantei si al seninatatii. Daca va confruntati cu acest lucru, inchideti ochii, relaxati-va si respirati adanc, ingerul pazitor este acolo pentru a va linisti.

A simti prezenta unui inger pazitor este un privilegiu care nu este dat tuturor. Apoi, acordati atentie acestor semne si intuitiei voastre si bucurati-va de prezenta apropiatului vostru. Retineti intotdeauna ca veti fi insotiti de fiinte spirituale care va vor proteja si va vor veghea de unde sunt!

Săptămâna Patimilor – Semnificaţia fiecarei zile din săptămână

 

Iatã-ne ajunsi la ultima treaptã a urcusului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în fatã: Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea Mare.

În timpul ei ne reamintim si retrãim ultimele zile din viata Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune si dramã lãuntricã, într-o stare de sobrietate si mãretie în acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, de pocãintã, dar si de nãdejde. Fiecare zi are un înteles si un mesaj foarte clar si adânc.

Primele trei zile se numesc mari si sfinte pentru cã reamintesc sensul eshatologic al Paştelui. A patra zi, joi, marcheazã cea din urmã Cinã a Domnului cu ucenicii Sãi si trãdarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numitã si “Pastile Crucii”, este cu adevãrat începutul Pastelui (Trecere), iar sâmbãtã este ziua în care tristetea este transformatã în bucurie prin omorârea mortii.

Lunea cea mare

“Iatã Mirele vine în miezul noptii si fericitã este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednicã este iarãsi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sã nu te îngreunezi, ca sã nu te dai mortii si afarã de Împãrãtie sã te încui; ci te desteptã strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeule, pentru rugãciunile Nãscãtoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. (Troparul zilei)

În aceastã zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.

De astãzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nãscut din Rahila – este icoanã a lui Hristos, pentru cã, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul sãu cu treizeci de arginti, a fost închis în groapa întunecoasã a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însusi, împãrãteste peste Egipt, adicã peste tot pãcatul, îl învinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne rãscumpãrã prin darea hranei celei de tainã, dându-Se pe El însusi pentru noi si ne hrãneste cu pâine cereascã.

Tot în aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sã convingã poporul nerecunoscãtor cã are putere îndestulãtoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sã-si arate puterea Sa de a pedepsi fatã de om, ci fatã de ceva care are o fire neînsufletitã si nesimtitoare.

Istoria smochinului a fost asezatã aici spre a îndemna la umilintã, dupã cum istoria lui Iosif a fost asezatã spre a ne înfãtisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadã duhovniceascã este un smochin. Dacã Domnul nu gãseste în el odihnã, a doua zi, adicã dupã viata aceasta de acum, îl usucã prin blestem si-l trimite în focul vesnic.

“Cãmara Ta, Mântuitorule, o vãd împodobitã si îmbrãcãminte nu am ca sã intru într-însa. Lumineazã-mi haina sufletului meu, Dãtãtorule de luminã si mã mântuieste”. (Condacul zilei)

Martea cea Mare

Aceastã zi ne pregãteste pentru intrarea în cãmara Mântuitorului, cu douã parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) si parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).

Când Domnul se suia la Ierusalim si se ducea la Patimã, a spus ucenicilor Sãi si aceste douã parabole, pentru ca nu cumva cineva trãind în feciorie sã nu se îngrijeascã si de celelalte virtuti si mai ales de milostenie, prin care se vãdeste strãlucirea fecioriei.

Pe cinci dintre fecioare le numeste întelepte cãci împreunã cu fecioria au avut si minunatul si îmbelsugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeste nebune pentru cã, desi si ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeasi mãsurã milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieti au adormit toate fecioarele, adicã au murit. Cu adevãrat moartea se numeste somn. Pe când dormeau ele, strigãt mare s-a fãcut la miezul noptii; cele care au avut undelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru cã nu aveau undelemn din destul îl cãutau dupã ce s-au sculat din somn.

Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeiestii Pãrinti pilda celor zece fecioare, împreunã cu cea a talantilor, ca sã ne îndemne sã veghem necontenit si sã fim gata sã iesim în întâmpinarea adevãratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru cã nestiutã este ziua si ceasul sfârsitului vietii.

Dacã vom sãvârsi o singurã virtute, cea mai mare chiar, si nu ne vom îngriji de celelalte, si mai cu seamã de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna vesnicã, ci vom fi întorsi rusinati. Si într-adevãr nu-i lucru mai rusinos ca fecioria sã fie biruitã de bani.

“La ceasul sfârsitului, suflete, gândind si de tãierea smochinului temându-te, cu iubire de ostenealã lucreazã-l, ticãloase, priveghind si strigând: Sã nu rãmânem afarã de cãmara lui Hristos”. (Condacul zilei)

Miercurea cea Mare

În aceastã zi, se face pomenire de femeia cea pãcãtoasã (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru cã lucrul acesta s-a întâmplat putin înainte de mântuitoarea patimã.

Când Iisus s-a suit în Ierusalim si era în casa lui Simon cel lepros, o femeie pãcãtoasã s-a apropiat de El si a turnat pe capul Lui acel mir de mare pret. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru ca, dupã cuvântul Mântuitorului, sã se predice pretutindeni si tuturor fapta ei cea cu multã cãldurã. Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a vãzut cã o are Hristos pentru toti, dar mai cu seamã faptul de acum, când L-a vãzut cã intrã în casa unui lepros. Se gândea deci femeia cã îi va vindeca boala dupã cum l-a vindecat si pe acela. Si într-adevãr Hristos a tãmãduit-o dându-i iertare de pãcate.

“Doamne femeia ce cãzuse în pãcate multe, simtind dumnezeirea Ta, luând rânduiala de mironositã si tânguindu-se, a adus tie mir mai înainte de îngropare…” (Casiana monahia)

Joia Cinei celei de Tainã

“Când mãritii ucenici la spãlarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rãu credincios, cu iubirea de arginti bolnãvindu-se, s-a întunecat … Vezi, iubitorule de avutii, cel ce pentru acestea spânzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesãtios care a îndrãznit unele ca acestea asupra Împãratului. Cel ce esti peste toti bun, Doamne, slavã Tie”. (Tropar)

Patru lucruri mai prãznuim în aceastã zi: Spãlarea picioarelor, Cina cea de tainã, Rugãciunea din grãdina Ghetsimani si Vânzarea si prinderea Domnului.

Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Si-a dezbrãcat hainele si El singur a spãlat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut sã îl facã pe Iuda sã se rusineze, iar celorlalti sã le aducã aminte sã nu umble dupã întâietãti: “Cel care vrea sã fie întâiul sã fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însusi pildã. La sfârsitul mesei aduce vorbã si despre vânzarea Lui. Dupã putin timp, luând pâinea a zis: “Luati mâncati”; la fel si paharul, zicând: “Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta sã o faceti întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).

Dupã aceea, arãtându-Se om, spune ucenicilor: “Întristat este sufletul meu pânã la moarte” (Matei 26, 38) si S-a rugat în Grãdina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul si, luând câtiva soldati, a venit sã-L prindã. A fost prins si dus la Ana, la Caiafa, si în cele din urmã la Pilat. Acum Petru se va lepãda de trei ori de Hristos, tãgãduind cã-L cunoaste.

Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.

Vinerea Patimilor

În aceasta zi, se pomenesc sfintele si mântuitoarele si înfricosãtoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunãvoie pentru noi. Se mai face încã pomenire de mãrturisirea mântuitoare fãcutã de tâlharul recunoscãtor care a fost împreunã cu El.

Biserica numeste Patimile Domnului: sfinte – pentru cã Cel ce le-a rãbdat este Sfântul Sfintilor, sfintenia însãsi; mântuitoare – pentru cã ele sunt pretul cu care Domnul a rãscumpãrat neamul omenesc din robia pãcatului; înfricosãtoare – pentru cã nu poate fi ceva mai înfricosãtor decât ocara pe care Fãcãtorul a rãbdat-o de la fãptura Sa.

În aceastã zi nu se sãvârseste Liturghia pentru cã însusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru cã Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împãrãtesti care ne pun înainte nemãrginita smerenie a Domnului, Crucea cea dãtãtoare de viatã si credinta tâlharului.

Seara sãvârsim Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptã a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoarã de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

“În mormânt, Viatã, pus ai fost, Hristoase, si s-au spãimântat ostirile îngeresti, smerirea Ta cea multã preamãrind”. (Starea întâi – Prohodul Domnului)

Sâmbãta Mare

În aceastã sfântã zi, prãznuim îngroparea dumnezeiascã a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricãciune, a fost mutat spre viatã vesnicã.

Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatrã mare la intrarea lui:

“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tãu, cu giulgiu curat înfãsurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”. (Tropar)

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu sufletul lui curat si dumnezeiesc Se pogoarã în iad. Sufletul a fost despãrtit prin moarte de trup si l-a dat în mâinile Tatãlui. Si-a dat si propriul Sãu sânge, pret de rãscumpãrare pentru noi. Trupul Domnului a suferit si despãrtirea sufletului de trup, dar nicidecum stricãciunea în întelesul unei putreziri a trupului.

Dupã-amiazã sãvârsim Liturghia Sfântului Vasile unitã cu vecernia.

“Sã tacã tot trupul omenesc si sã stea cu fricã si cu cutremur si nimic pãmântesc întru sine sã nu gândeascã, cã Împãratul împãratilor si Domnul domnilor merge sã se junghie si sã se dea spre mâncare credinciosilor. Si merg înaintea lui cetele îngeresti cu toatã cãpetenia si puterea , heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si si cântând cântare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”. (Heruvic)

de Preot Sabin Voda (Alba-Iulia)

Rugați-vă așa cum nu v-ați rugat niciodată, pentru că o să conteze mai mult decât vă puteți imagina. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!

 Preacuviosul Părinte Stareț Iosif Vatopedinul :

  Numele lui Hristos este foc mistuitor !
  Să nu tăceți, să Îl strigați pe Hristos ! Nu v-am spus să nu tacă gura voastră ? Chiar dacă este gălăgie în jur, să chemați numele Lui – „ Doamne Iisuse
Hristoase, Doamne Iisuse Hristoase, Doamne Iisuse Hristoase …” – și este de ajuns.
   Nu e nevoie să Îi spunem „ miluiește-mă, luminează-mă, înviază-mă ”.

 Știe El ce să facă. Dar vrea să Îl strigăm. Să nu vă tacă gura, și astfel rugăciunea va intra înlăuntru vostru. Iar când va intra înlăuntrul vostru, să vedeți ce va fi ! Va intra în voi Însuși Hristos ! Numele lui Hristos nu este un cuvânt – este energie, este putere.

  Monah este cel care își păzește mintea.
Dar nu poate omul să își păzească mintea prin puterile lui, după cum limpede ne spune Hristos : „ Fără Mine nu puteți face nimic ”.
 Iar dacă lucrurile stau așa, atunci să începem și noi : „ Atotbunule, de vreme ce nu putem nimic fără Tine, vino ! Doamne Iisuse Hristoase, Doamne Iisuse Hristoase …”

   Chemarea lui Iisus este viața noastră, este meseria noastră, este lecția noastră, este obiectul nostru de studiu. De ea să ne ținem !”

🙏🏻Rugaciune puternica pentru momentele grele ale vietii.🙏🏻

 

O, Dumnezeule Mare, mântuieşte-mă de toate relele; o, Dumnezeule Mare, care ai hărăzit mângâiere tuturor Sfinţilor, hărăzeşte-mi-o şi mie, care ajuţi şi sprijini toate lucrările, ajută-mă şi sprijină-mă în toate nevoile, scapă-mă de toate primejdiile, de toţi duşmanii văzuţi şi nevăzuţi.

În numele Tatălui care a creeat lumea, în numele Fiului care a răscumparat-o, în numele Sfântului Duh care a împlinit legea în toată a ei desăvârşire.

Binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl care cu cuvântul a zidit lumea, să fie pururea cu mine ......!

Binecuvântarea Domnului Iisus Hristos, fiul Marelui Dumnezeu, să fie pururea cu mine.....!

Binecuvântarea Sfântului Duh cu cele mai scumpe daruri ale Sale, să fie pururea cu mine ... !

Doamne, norii grei ai nenorocirilor şi ai supărarilor se abat asupra capului meu şi întristările sfâşietoare mă copleşesc, dar mă mângăi că Tu mă iubeşti şi această încredinţare mă încurajează. Plin(ă) de nadejde în dragostea şi bunătatea Ta, nu voi lăsa să mă biruiască împotrivirile soartei, ci mă voi lupta cu curaj, căci numai cu ajutorul Tău voi reuşi.

La tine, dar Preabunule Doamne, alerg şi mă rog: vino grabnic şi mă mântuie cu puterea Ta, cu mila Ta, precum ai mântuit şi pe Petru cel ce venea pe apă; întinde-mi mâna ca şi lui şi mai presus Doamne dă-mi sănătate şi..........(se spune o singură dorinţă).

Doamne, ai milă şi nu zăbovi şi primeşte cu bunătatea Ta rugaciunea mea ce o fac către Tine, apără-mă cu Harul Tău şi ajută-mă sa fiu statornic în angajamentul ce-l iau faţă de Tine: de a da o bucată de pâine la săraci şi de a mă ruga pentru cei aflaţi în primejdii sau suferinţă şi pentru mântuirea tuturor oamenilor.

Trimite Doamne binecuvantarea Ta peste duşmanii mei cunoscuţi....(se spune numele) şi necunoscuţi şi iîdreaptă-i cu gânduri bune spre mine şi spre toţi ai casei mele.Tu Doamne, doreşti ca omul să trăiască în unire şi dragoste pe pământ.

Fă-i şi pe cei ce mă asupresc, mă urăsc, mă chinuiesc, ma năpăstuiesc, mă descurajează, ma desconsideră, să cunoască milostivirea Ta şi luminează-le Tu , Doamne, inima lor şi fă-o primitoare de dragoste, ca să trăim în deplină unire, cu inima curată şi ne iartă nouă greşelile, precum iertăm celor ce ne greşesc noua. AMIN!

Postul din Săptămâna Patimilor

 

-Gheronda, de ce în Săptămâna Mare pot să postesc trei zile, în timp ce în restul anului îmi vine greu să mă înfrânez?

În Săptămâna Mare este întristarea pentru Pătimirile lui Hristos. Să presupunem că ţi-a murit o persoană apropiată. Îţi mai stă mintea la mâncare? Atunci nu numai că nu-ţi mai pasă de mâncare, dar nici măcar apă nu-ţi mai vine să bei.

Sf. Paisie Aghioritul

***

Omul trebuie să aibă în vedere puterile pe care le are, şi starea lui duhovnicească etc. Dacă întreci măsura, vei ajunge să nu mai poţi face nimic, iar acest lucru va fi spre paguba întregii tale vieţi duhovniceşti. De aceea, Părinţii spun că tot ce este peste măsură este de la diavol. Pentru Cuviosul Paisie cel Mare, de pildă, care putea să postească chiar şi douăzeci de zile, nu era o exagerare când ţinea adesea post negru de trei zile. Însă unul căruia îi tremură picioarele şi nu poate posti cele trei zile nici măcar o dată pe an, dacă ar voi să ţină mereu post negru, aceasta ar fi o exagerare, adică de la diavol.

Sf. Paisie Aghioritul, Patimi şi virtuţi, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2007, p. 31

Trebuie să avem grijă și de hrana sufletului, nu doar de masa de sărbătoare

Date: aprilie 13, 2012

Author: admin

 

 

Chipuri transformate de Sfânta Împărtășanie

 

Alteori trăia atât de intens săvârşirea Sfintei Liturghii încât întinerea şi sufleteşte şi trupeşte. „Astăzi te-ai împărtăşit… vezi cum te simţi?” A spus odată unui fiu duhovnicesc. „Eu aşa mă simt întotdeauna. Hristos e în mine întotdeauna.”

„Când împărtăşesc credincioşii”, povestea altădată părintele Iacov, „niciodată nu mă uit la feţele lor. Câteodată însă conştiinţa îmi spune să mă uit. Atunci văd unele chipuri transformate în câini, maimuţe sau alte animale. Chipul lor este îngrozitor. Văd însă pe unele liniştite şi senine care după ce se împărtăşesc strălucesc ca soarele.”

Odată i-a spus un preot care slujea împreună cu el:

„M-a ars Sfânta Euharistie!”

„Eu”, a răspuns părintele, „nu am simţit că mă arde”.

Alteori trăia atât de intens săvârşirea Sfintei Liturghii încât întinerea şi sufleteşte şi trupeşte. „Astăzi te-ai împărtăşit… vezi cum te simţi?” A spus odată unui fiu duhovnicesc. „Eu aşa mă simt întotdeauna. Hristos e în mine întotdeauna.”

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, p. 109)

Săptămâna Patimilor!

 Ultima săptămână din Postul Sfintelor Paște este reprezentată de Săptămâna Patimilor, numită și Săptămâna Mare. Astfel, astăzi se fac slujbe pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Iisus pe Pământ, iar creștinii trebuie să respecte cu sfințenie aceste reguli.

Săptămâna Patimilor a început!
Această săptămână are o semnificație specială pentru creștini, fiind caracterizată prin obiceiuri care implică reculegere spirituală, iertarea vrăjmașilor și post.

Astfel, credincioșii trebuie să fie foarte atenți. Tradiția populară transmite că în această săptămână nu se lucrează, iar mersul la biserică devine și mai important.

Creștinii trebuie să respecte cu sfințenie aceste reguli
În prima zi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, slujba este dedicată lui Iosif, care a fost vândut de fraţii săi în Egipt cu 30 de arginţi. Totodată, astăzi începe curățenia de Paște. Locuința trebuie aerisită, pentru a scoate relele acumulate în timpul iernii.

În „Marțea Seacă”, există credința conform căreia țăranii trebuie să se spele ritualic pentru a seca bolile. De asemenea, în ziua de miercuri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele lui Iisus, înainte de Patima Sa, drept simbol al pocăinţei.

Ce tradiții există în Joia Mare?
Joia Mare este ziua în care se roșesc ouăle și se ține post cu mâncare uscată. La biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca. Tot în această zi, creștinii care s-au spovedit se împărtăşesc.

Amintim că joi este ziua când a avut loc Cina Cea de taină, rugăciunea lui Isus Christos în Grădina Ghetsemani, trădarea lui Iuda şi prinderea Mântuitorului.

Obiceiurile din Vinerea Mare
În Vinerea Mare, numită și Vinerea Neagră, tradiția spune ca este bine să se ținem post negru. Simultan, credincioșii care nu pot să țină post negru nu trebuie să mănânce urzici, iar în mâncare nu se pune oțet, deoarece lui Iisus i s-a dat să bea oțet după ce a fost biciuit. În această zi nu se găteşte, nu se face foc și nu se lucrează în gospodărie.

Trebuie menționat că această zi este una din puținele zile aliturgice, adică în care nu se oficiază Sfânta Liturghie. Totuși, credincioșii trebuie să meargă seara la biserică, la slujba de pomenire a Patimilor Domnului.

Ultima zi din Post
Sâmbăta Mare este ziua în care are loc Învierea iar postul se încheie, împreună cu pregătirile pentru Sărbătoarea Paştelui. În această noapte preoţii împart Lumina.

Ultima zi din Săptămâna Patimilor este Ziua Luminată, cel mai important eveniment al creştinătăţii. Duminică, creştinii sărbătoresc Învierea Domnului, fiind și ziua care simbolizează biruinţa Mântuitorului asupra morţii şi promisiunea vieţii veşnice.

Ce să faci dacă ţi-e ruşine să mărturiseşti un păcat?

 

Raspunsul la aceasta intrebare il vei gasi in orice indreptar de spovedanie, cred insa ca nu pe cel tamaduitor.

Sunt sigur ca tocmai pentru asta cauti un raspuns, un alt raspuns decat cel pe care nu ma indoiesc ca il stii deja, dar care, in starea in care esti, nu-ti este de nici un folos. De aceea, nici eu nu te voi apostrofa clasic: „E de la dracu’ rusinea, trebuie sa o depasesti si sa-ti marturisesti pacatul!”.

Vladica Antonie, episcopul Surojului, isi amintea cu duiosie o intamplare din adolescenta sa, care i-a schimbat viata. Marturisesc ca aceasta intamplare a avut acelasi efect si asupra vietii mele. Odata, dupa terminarea slujbei, tanarul s-a apropiat la miruit de preotul care il smintise prin faptul ca-i parea beat. Totusi, dintr-o politete fatarnica, a incercat sa-i sarute mana, pe care preotul si-a tras-o rusinat, scuzandu-se pentru starea in care este.

Dupa ce lumea s-a imprastiat, tanarul, atins de gestul parintelui, s-a apropiat de el sa-si ceara iertare. Parintele era atat de mahnit, incat aproape ca plangea. Si i-a marturisit tanarului ca ii pare rau ca e asa, dar nu mai poate, pentru ca tocmai i-au murit intr-un accident sotia si copilul.

Atunci, viitorul mitropolit al Surojului a avut urmatoarea revelatie simpla, dar fundamentala. El a inteles ca una este a citi in Biblie despre rabdarea lui Iov si a-l da ca exemplu altora, cand ii vezi necajiti, si alta este sa ti se intample chiar tie un necaz atat de mare.

Viata crestina autentica incepe cu intelegerea acestui lucru simplu. Sa intelegem ca nu intotdeauna putem indeplini sfaturile atat de bune, de altfel, ale Sfintilor Parinti si chiar ale Mantuitorului.

Nu intotdeauna avem puterea necesara, curajul si, pur si simplu, vointa. Dar, cu toate acestea, sa nu uitam ca chiar si atunci, fie ca suntem ispititi si chiar stapaniti de draci, fie de pornirile normale ale firii, noi, totusi, ramanem crestini. Niste crestini loviti, dar crestini. Sa intelegem ca viata crestinului nu este alcatuita doar din victorii, doar din reusite, ci, poate, mai ales, din infrangeri, dar din niste infrangeri suportate cu barbatie.

Pentru noi, crestinii, o infrangere suportata cu barbatie e mai mare decat o victorie dobandita miseleste, adica cu ingamfare. Foarte usor o astfel de victorie te poate arunca in afara terenului de lupta. Adica, in cazul nostru, cineva care isi marturiseste pacatele cu prea multa usurinta isi poate pune intrebarea de ce i se intampla asta? Nu cumva tocmai pentru faptul ca nu ii par chiar atat de grave? Nu cumva, tocmai pentru faptul ca si-a pierdut duhul adevaratei pocainte?

Da, pacatul tau poate fi si avort, si incest, si homosexualitate, si necrofilie, si crima. Dar sa stii ca sunt oameni care marturisesc aceste pacate aproape cu seninatate, iar undeva, in vreo manastire uitata, exista poate un frate care se tanguie grozav pentru faptul ca a mancat un mar din copacul din care nu avea binecuvantare sa manance. Avem in Pateric cazul unui frate care era chinuit ingrozitor de faptul ca, facand ascultare la trapeza (bucatarie), manca din oala cu unt.

Asa ca, dupa parerea mea, rusinea pe care o simtim, atunci cand vine vremea sa marturisim un pacat, poate ca nu depinde atat de gravitatea pacatului savarsit, cat de intensitatea pocaintei noastre. Pentru a nu permite incununarea unei pocainte atat de barbatesti si atat de placute lui Dumnezeu, diavolul se ridica impotriva noastra si ne ingreuiaza si mai mult framantarea, sporindu-ne nu doar rusinea, ci, odata cu ea, si deznadejdea.

Dar ce inseamna sa te declari invins? Oare faptul ca nu poti marturisi un anume pacat preotului? Nu. Inca nu. Aceasta este doar o lovitura, o lovitura pe care e si firesc ca orice lupta sa o presupuna. Dar inca nu este infrangere, inca este incaierare. Infrangerea este atunci cand noi incepem sa fugim nu doar de preot, ci chiar si de Hristos, cand ajungi sa crezi ca nu doar preotul nu te mai poate intelege, ci pana si Hristos, pana si El nu te mai poate ierta.

Ziceam ca rusinea aceasta poate fi nu atat din cauza gravitatii pacatului, cat poate din cauza intensitatii pocaintei. Si-ar fi prea trist sa ratam sansa unei incununari pe masura zbuciumului nostru. Cununa insa sta pe un loc mai inalt decat noi si inchipuie-ti ca nu avem nimic pe care sa calcam pentru a o ajunge: nici scaun, nici vreo piatra sau buturuga. Tot ce avem la indemana nu e decat pacatul nostru, pe care trebuie sa calcam, ca pe o scara, ca pe un loc inalt si sa ajungem pana la cununa.

Asadar, daca nu o poti spune preotului la care te spovedesti de obicei, du-te si o spune unui preot necunoscut, du-te intr-un oras strain, intr-o tara straina, unde nu te mai stie nimeni, si spune-o primului preot care iti iese in cale, numai spune-o.

Daca ti-ai pierdut increderea in preoti, ca poti cadea si in aceasta ispita, spune-o unui om in care ai incredere. Daca nu ai nici macar un astfel de om, spune-o direct lui Dumnezeu, spune-I-o neincetat. De fapt, sunt convins ca amintirea pacatului te obsedeaza oricum, dar tu spune-o deschis, cu nadejde, nu fugind de Dumnezeu.

Ia cazul lui Petru si Iuda. Si Iuda s-a aprins de pocainta, a fugit si a aruncat banii dobanditi pe sange. Iuda, spre deosebire de Petru, a recunoscut sangele lui Hristos ca fiind „nevinovat”, adica, practic, a infruntat hotararea iudeilor, a infruntat tot Templul care L-a condamnat pe Hristos la moarte.

Petru nu a avut putere sa faca aceasta, nici macar in fata unei simple femei care i-a zis ca l-a vazut printre ucenici. Petru s-a lepadat cu juramant de Hristos, in timp ce Iuda L-a marturisit fara frica „nevinovat” si nu doar in fata unei simple femei, care nu i-ar fi putut face nimic, ci in fata legiuitorilor iudei, care il puteau da la moarte.

Si cu toate acestea, pocainta cea mare a lui Iuda nu i-a folosit la nimic, pentru ca Iuda, desi se caia, fugea de Dumnezeu, nu avea indrazneala sa I se marturiseasca. Iuda, care a avut curaj sa marturiseasca inaintea oamenilor, nu a avut curaj sa marturiseasca lui Dumnezeu, iar Petru, desi s-a speriat si s-a rusinat de oameni, totusi, atunci cand a fost vremea, s-a marturisit lui Dumnezeu.

Care a fost marturisirea lui Petru? A zis el oare: „Doamne am gresit ca Te-am tradat, iarta-ma!”? Nu. Petru a marturisit altfel, socant pentru noi. Petru a zis: „Doamne, Tu stii toate, Tu stii ca Te iubesc”. Asa sa repeti si tu, chiar daca nici tu nu o crezi. Sa o spui, tocmai pentru ca e o minciuna, dar e o minciuna care ai vrea sa fie adevarata. Poate chiar e un adevar, un adevar la care putini dintre noi putem ajunge, dar il ravnim. Sa plangi si sa repeti minciuna aceasta lui Dumnezeu, sa I-o spui in fata: „Doamne, Tu stii toate, Tu stii ca Te iubesc!”

Dumnezeu stie pacatul nostru, Il stia chiar mai inainte de a ne fi adus pe lume. Si totusi, El nu a impiedicat nasterea noastra. Oare nu arata asta increderea lui Dumnezeu fata de noi, oare nu arata marea nadejde pe care si-a pus-o El in noi? De ce sa dezamagim pe un om atat de minunat Care este Dumnezeu?

Acelasi vladica Antonie, intr-o predica la Nasterea Domnului, care stiu bine ca n-a fost tradusa in romaneste, propune o discutie, nu atat despre credinta omului in Dumnezeu, care este o tema arhidiscutata, cat despre credinta lui Dumnezeu in om.

Vladica aminteste de o povestioara, se pare, de nu prea mare valoare literara, in schimb de mare adancime duhovniceasca. Autorul isi inchipuie sfatul Sfintei Treimi la facerea omului. Dumnezeu Tatal ar fi spus: „Sa facem om dupa chipul si asemanarea noastra”. „Da, dar omul acesta va cadea – zise Duhul -, si Tu, Fiule, va trebuie sa mori pentru El”. „Sa-l facem, dar, sau sa nu-L facem?” – a intrebat Tatal. „Sa-L facem” – a zis Fiul.

Iata nadejdea pe care si-a pus-o Dumnezeu in om! Acestui Dumnezeu ne marturisim noi, de acesta ne rusinam, pe acesta Il iubim.

Daca inca nu-ti poti marturisi pacatul tau preotului, nu deznadajdui, spune-l lui Dumnezeu. Si adauga la acel pacat si toate motivele pentru care nu-l poti marturisi. Sa-i spui lui Dumnezeu toate asa cum sunt, cu simplitate. Sa nu te desparti de Dumnezeu.

Poti sa-I spui ca nu e drept cu tine, ca este chiar El vinovat pentru pacatul Tau, poti sa clevetesti macar tot pamantul inaintea Lui, toti preotii si episcopii, dar sa spui totul cu fata catre El si sa nu te linistesti pana cand nu obtii un raspuns de la El. Poate ca, la un moment dat, iti vei da seama ca ceea ce-i spui este o minciuna, poate ca nu. Sa stii insa ca El te va intelege, orice i-ai spune. Si sa te linistesti.

Lui ai voie sa-i spui toate, tocmai pentru a nu ajunge sa te reversi inaintea oamenilor. Dar sa te pazesti a cleveti pe preoti sau pe oricare alt om in fata oamenilor, pana ce te vei linisti desavarsit.

Numai lui Dumnezeu sa-i parasti pe toti, ca El te va intelege, El stie toate. Si-n toata vremea, oricat de deznadajduit sau revoltat vei fi, sa nu uiti ca totul nu este decat o ispita, o ispita vremelnica, pe care trebuie sa o infrangi.

Va veni si timpul cand o vei putea spune preotului, adica tot lui Dumnezeu, dar cu martor. Nu-ti va parea atat de greu, om este si el, chinuit de ganduri ca si tine, pentru ca, asa cum spune Apostolul Pavel, oare nu „tot trupul geme si suspina cu suspine negraite, asteptand infierea”?

Gandeste-te ca acesta nu e decat un pacat neinsemnat, un pacat oarecare. Ca viata s-ar putea sa te arunce, de acum inainte, in niste pacate atat de mari, incat ceea pentru ce te framanti acum sa-ti para fleacuri. Si, daca pe acesta nu-l poti marturisi, cu acelea ce vei face?

„Indrazneste, Eu am biruit lumea” – Ieromonah Savatie Baştovoi

 

Aşa cum copiii fără griji nici nu bănuiesc

 'Aşa cum copiii fără griji nici nu bănuiesc lupta cea aprigă a vieţii în care se zbate lumea din jurul lor, aşa şi mulţi oameni mari nu bănuiesc, asemenea copiilor, apriga luptă duhovnicească pe care o poartă Hristos, cu oastea sa de îngeri şi sfinţi, împotriva puterilor întunecate din lume. Numai despre omul duhovnicesc se poate spune că a trecut de vremea copilăriei, oricât de mare copil ar fi el în alt înţeles. De aceea, omul duhovnicesc, privind, vede omenirea aşa cum maica îşi vede pruncul său cel nepriceput înconjurat de primejdii grozave. Şi aşa cum adesea copilul nu înţelege sfaturile şi mustrările părinţilor, care, cu ochi veghetor, îşi veghează copilul de primejdii, tot aşa multora dintre oameni li se par fără noimă sfaturile şi mustrările celor duhovniceşti – deoarece pentru mulţi rămân mereu nevăzute şi de necrezut vederile oamenilor duhovniceşti şi prăpastia nevăzută deasupra căreia dorm. ''

( SF NIcolae Velimirovici )Regele David spune într-unul din psalmii lui : „El îți satură de bunătăți bătrânețea și te face să întinerești iarăși ca vulturul”.
Te-ai întrebat vreodată cum întinerește un vultur la bătrânețe? Sau poate ai crezut că e doar un fel de-a spune…
VULTURUL  poate atinge vârsta de 70 de ani, dar ca să ajungă la această vârstă trebuie să ia o decizie grea.
La 40 de ani, vârsta bătrâneții lui, unghiile lungi și flexibile nu-i mai permit să înhațe prada iar ciocul lung și ascuțit i se încovoaie și nu mai poate mânca.
Penele de pe aripi și piept se îngroașă foarte mult și devin dense făcându-i astfel zborul dificil.
În această situație vulturul are doar două opțiuni: să moară sau să treacă printr-un proces dureros de transformare timp de 150 de zile.
Aceasta presupune ca vulturul să se retragă pe un vârf de munte unde în noul cuib el își lovește continuu ciocul încovoiat de o stâncă până când acesta se rupe.
 Așteaptă o perioadă creșterea unui nou cioc cu care își smulge unghiile și după ce noile unghii apar, începe să își smulgă penele îmbătrânite.
După cele 5 luni de durere și infometare vulturul își reia faimosul zbor și mai trăiește încă 30 de ani.
Avem ce învăța, deci, de la vultur?
De suferință nu e nimeni scutit dar daca o privim ca pe ceva înălțător suferința poate fi drumul tău spre ceva și mai măreț.
Învață de la vultur când umerii ți-s grei !!!


La mulți ani purtătorilor de nume Florin, Florian, Florica, etc!

REGULI PENTRU CREȘTINII CARE MERG DUMINICA LA BISERICA !

 

1. Să te ierţi cu toţi cei din casa si din societate .

2. Să duci un mic dar la Altar,un pomelnic,o lumânare, o prescură, un pahar de vin – ce poţi. Prin acel dar pe care-l duci tu la biserică, se binecuvântează casa ta, căci îl dai jertfă lui Dumnezeu.

3. Să mergi mai de dimineaţă !Ca să ajungi, să te poţi închina în linişte şi să îţi alegi locul fără să deranjezi slujba.

4. Bărbaţii stau în dreapta, femeile în stânga.Aceasta este ordinea aşezării credincioşilor în biserică. Şi vârsta stabileşte ordinea aşezării: în faţă stau femeile şi bărbaţii mai vârstnici, iar cei mai tineri – în spatele lor. Între bărbaţi şi femei se lasă o cărare în mijlocul bisericii, ca să poată merge la altar cei care vor să se închine şi să ducă darul.

5. Nu vorbeşti în biserică.Este mare păcat. Doar dacă este neapărat nevoie poţi spune ceva, dar numai în şoaptă sau prin semne.

6. Nu ieşi înainte să se termine slujba.Dacă ieşi înainte de terminarea slujbei, eşti asemenea cu Iuda, care a ieşit de la Cina cea de Taină şi s-a dus să-l vândă pe Hristos. Doar urgenţele justifică încălcărea acestei reguli canonice.

7. Nu săruţi sfinţii pe faţă.Când te închini la sfintele icoane, este păcat să săruţi sfinţii pe faţă. Dacă sfântul este pictat în picioare, îi săruţi picioarele.

8. Nu te mai duci să te închini……după ce preotul a dat binecuvântrea de Liturghie. pentru că îi tulburi pe cei care vor să asculte Sfânta Liturghie. Nici darul nu îl mai duci, îl vei da, cu lumânare şi cu prescură, la sfârşit.

9. Stai în genunchi……când se cântă: ”Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm…!”. La fel la Axionul Maicii Domnului şi la Tatăl nostru.

10. După împărtăşanie nu mai săruţi mâna preotului sau sfintele icoane.Cei căsătoriţi, care vor să se împărtăşească cu Preacuratele Taine, trebuie să păzească curăţia în familie măcar trei zile inainte, iar după măcar două zile.

11. Iei anafură pentru cei de acasă.Cel ce a venit la biserică se cheamă apostolul familiei. El trebuie să ia sfânta anafură pentru toţi cei din casă.

12. Cum ieşi din biserică.Când rosteşte preotul: ”Cu pace să ieşim! Întru numele Domnului!” şi sfârşeşte liturghia, faci trei închinăciuni în mijocul bisericii şi mergi acasă. De la biserică nu te opreşti până la uşa ta.

13. Acasă, spui rugăciunea Cuvinese cu adevarat… la sfintele icoane şi, stând la masă cu familia, povesteşti ce ţi-a rămas în cap de la slujba si predica.

14.După ce ai stat la masă, te odihneşti, apoi te duci, să faci vizite celor în necaz: bătrâni şi bolnavi.Le duci, dacă poţi, un dar cât de mic. Asa sa ne ajute Dumnezeu !

Parintele Cleopa Ilie

Nu te risipi, vrând să faci prea multe

 

Taci! Nu vorbi mai mult decât este nevoie, nu te contrazice cu nimeni, nu supăra pe nimeni prin ce spui. Fugi de prilejurile de a cădea în păcate, pe cât poți, fugi de agitația, zgomotul și zarva lumii!Linişteste-te! Nu te risipi, vrând să faci prea multe, nu îți pierde pacea sau timpul cu nimicuri. Să faci atât cât este nevoie. Lumea aceasta ne stoarce de putere, ne consuma cu toate problemele ei, și de multe ori uităm ca nu trăim o mie de ani, uităm că rugăciunea sau relația noastră cu Dumnezeu este cea mai importantă!

Avem nevoie de liniște, trebuie să învățăm să mai oprim radio-ul, tv-ul, telefonul și să petrecem o clipă de aur nu doar cu noi înșine, dar mai ales cu Iisus Hristos! În liniște, Dumnezeu îți vorbește prin conștiința ta, ia aminte la ce-ți spune și cu siguranță n-o să-ți pară rău.”

Sfântul Paisie Aghioritul

Decalogul tacerii

 Decalogul tacerii
1. Taci, daca nu ai de spus ceva valoros.
2. Taci, atunci cand ai vorbit destul.
3. Taci, pana cand iti vine randul sa vorbesti.
4. Taci, atunci cand esti provocat.
5. Taci, cand esti nervos si iritat.
6. Taci, cand intri in biserica pentru ca Dumnezeu sa-ti poata vorbi.
7. Taci, cand pleci de la biserica pentru ca Duhul Sfant sa poata imprima in mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit.
8. Taci, cand esti ispitit sa vorbesti.
9. Taci, cat ai timp sa gandesti inainte sa vorbesti.

Să nu uiţi

1. Să nu uiţi că trebuie să mori
Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am avut pentru prima oară descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.

2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.

3. Să nu preţuieşti în bani ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţile albe. Uneori ieşeam şi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar, era în 1991. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.

4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat de fiecare dată că nu am avut dreptate. Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău decât să ajung să cred o vorbă proastă despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, aşa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absenţă, absenţa binelui şi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună.

5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar într-o zi mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele, şi cele trecute, şi cele viitoare şi totuşi m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii, practic sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie prin cuvintele: „Să nu deznădăjduieşti”.

6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreşte cu lucrările sale ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte, după care ajunge să-şi piardă demnitatea.

7. Să nu te pui chezaş
De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă ţin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, beţivi, femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaţi, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greşeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon sfatul acesta: „Să nu te pui chezaş”. Noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.

8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepseşti de două ori pentru aceeaşi greşeală, principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înţelege un gest de răzbunare, deşi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârşit, pentru o singură greşeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.

9. Să nu învingi cu orice preţ
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra şansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004): „Vă daţi seama, omul acesta (Adrian Năstase) a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i aşa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu ştiu să piardă, iar omul care nu ştie să piardă te vinde pentru o victorie vremelnică”.

10. Să nu râzi de ruşinea nimănui
Când eram mic, am auzit băieţii mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat ruşinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc ruşinea.
 

Decalogul unei casnicii fericite

 1. Nu fiti amandoi suparati in acelasi moment.
2. Nu strigati unul la altul; doar daca a luat foc casa!
3. Daca aveti o discutie aprinsa, lasati-l pe celalalt sa castige!
4. Daca aveti ceva de criticat, nu uitati sa o faceti cu dragoste!
5. Nu amintiti greselile trecutului!
6. Nu mergeti niciodata la culcare neimpacati!
7. Spuneti un compliment unul altuia cel putin o data pe zi.
8. Daca ati gresit, recunoasteti si cereti-va iertare.
9. O cearta cere doua persoane de obicei, cea care a gresit are gura mai mare.

10. Nimic sa nu pretuiasca mai mult ca legatura dintre voi si Dumnezeu.