Practică Gestul Închinării neîncetate, şi aceasta este CHIPUL Rugăciunii.

357
Fă această practică zilnică a Gestului Închinării, nu numai în faţa
Icoanei de Naştere, ci şi în toate împrejurările, ca o rugăciune de toată
vremea. Gestul Închinării este „Iconizarea-Hristificarea-Naşterea
permanentă din Nou” a Vieţii.
IUBIREA Lui DUMNEZEU este să Coboare mereu în Lume şi
Iubirea Lumii este să Primească mereu Întruparea Divinului în sine şi
aceasta este Veşnica Naştere din Nou, este Rugăciunea, Chipul
LITURGHIEI...
Practică Gestul Închinării neîncetate, şi aceasta este CHIPUL
Rugăciunii.
Pleacă Capul, Mintea şi orice simţire în Gestul ÎNCHINĂRII, orice
formă şi orice chip fă-le să se ÎNCHINE şi aşa totul se face
„ICOANA- CHIPUL” unde se ÎNTÂLNEŞTE DUMNEZEU cu Lumea
şi Lumea cu DUMNEZEU şi se fac „ACELAŞI TRUP-ICOANĂ”.
Începe să te „Rogi” cu „Gesturi Ritualice”, care ne „Rememorează”
Sacrul din noi. Ridică mîinile în sus cu rugăciune către Dumnezeu Cel
din „Înălţime”, din care „curge” Viaţa lumii. Pleacă în închinare capul
în jos, Gest prin care-L „recunoşti” pe Dumnezeu ca pe Dătătorul
Vieţii. Pune mâinile la piept în dreptul inimii şi fă-te ca un „altar”
propriu, pe care să Vină Dumnezeu şi la tine. Desfă braţele lateral, ca
preînchipuire că Divinul Se „ÎNTRUPEAZĂ” în toată Fiinţa ta, Suflet
şi Corp. Faceţi aceste simple „Gesturi Sacre” şi „Memoriile Sacre” se
vor „trezi”.
Persoana Omului are în primul rînd „primirea”, de unde partici-
parea sa la toate. Trebuie să-şi „reia” „stăpânirea conştientă” asupra
memoriilor; nu trebuie să fie „robul” memoriilor sale. Nu fă auto-
sugestie, nici logică-raţiune, ci Volitiv, ca „Auto-Stăpânire” şi auto-
orientare în Sine, prin care să se „orienteze” tot memorialul tău. Nu
„admite” psihic nici o „memorie rea şi anormală”, ci respinge-o şi
înlocuieşte-o cu una bună.
Nu fi fixist (adică să faci doar ce crezi tu); cu voinţă ascultă şi de
alţii. Astfel te vei vindeca de propriile iluzii şi de încăpăţânare. Te vei
bucura de unire şi comunicare. Fii în dialog (păcatul demonic face

358
tocmai un gol de dialog). Viaţa este comunicabilitatea. Fii comunicabil
chiar dacă te forţezi. Fii vesel chiar dacă nu te simţi bine, pentru că
fondul Vieţii este Bucuria-Lumina. Nimic nu poate copleşi Bucuria
Vieţii în sine, tu trebuie s-o cultivi şi peste propriile suferinţe. Impune-
ţi un zâmbet permanent. Suportă şi ce nu-ţi place la alţii şi treci peste
toate defectele lor (care sunt legate de caracterul propriu). Nu mustra
direct, nu spune greşelile, fii delicat când faci totuşi câte o observaţie.
Nu te enerva că alţii nu sunt ca tine şi-ţi stau chiar împotrivă. Astfel te
vei vindeca de contrarietate şi te vei bucura de convieţuire în tot
momentul. Încearcă să ai afecţiunea mai tare decât respingerea. Nu
admite frica, timorarea, grija zilei de mîine; nu-ţi fă iluzii, lasă totul la
momentele lor. Timorarea este slăbănogirea Sufletului. Fii optimist,
chiar dacă lucrurile par total încurcate; crezi în rezolvarea miraculoasă.
Toate simptomele de boală, toate certurile, toate contradicţiile, greşe-
lile tale şi ale altora, consideră-le trecătoare şi tu astfel vei rămâne
neatins. Chiar dacă ai avut şi mai ai crize violente, toate vor trece; nu
admite teama că va fi mai rău, ci mai bine. Nu admite tristeţea după
greşeli şi conflicte, lasă-le la momentul când te vei analiza pe tine (la
spovedanie mai ales). Mulţi fac o scrupulozitate patologică din toate.
Nu abandona activitatea, chiar dacă nu te simţi bine şi dai randament
puţin. Cât ai fi de bolnav, nu renunţa la un ceva activ, cât de cât.
ODIHNEŞTE-TE! Viaţa are o Supralege, a ODIHNEI SACRE,
indiferent de stare. În această ODIHNĂ nu mai contează nicio
evaluare, este DARUL Lui DUMNEZEU peste toate considerentele.
Bucură-te şi tu cu adevărat de acest miracol.
„Practica Lucrării Sfinte este doar a celor ce muncesc ziua şi
noaptea, fără încetare, peste toate piedicile şi slăbiciunile şi care se
învăpăiază mereu de DUMNEZEIESCUL DOR”.
Şi practica iconică are două aspecte, unul „static” şi unul „dinamic”,
ce nu se contrazic, ci se Unesc în Comunul Iconic.
Sunt mulţi debili fizic, sclerozaţi, intelectuali anemici, tocmai din
lipsa de mobilitate-mişcare. Mai mult, sunt împiedicări şi înfundări
energetice pe diferite zone organice şi funcţionale, care produc scurgeri
şi explozii energetice permanente, ce secătuiesc şi ultimele rezerve. Unii
au nişte hiperfuncţii (sau hipofuncţii) în anumite organe, tot din această

359
cauză. Datorită sedentarismului, noi avem părţi ale Corpului aproape
fără mişcare, unde se depun majoritatea reziduurilor alimentare. Mobi-
litatea este pentru noi ca şi respiraţia, în activul vieţii. Noi, creştinii,
suntem învinuiţi că neglijăm „îngrijirea” corpului. În sensul nostru
mişcarea este o „capacitate” a vieţii, ce nu are „scop” în sine, ci este
doar o modalitate de activ. Nu are scop de a „stăpâni funcţii şi organe”,
ci ca să fie o trecere liberă a mişcării prin tot corpul. Nu faceţi din
mişcările corpului „religie”, că este patologic, ci consideraţi-le propriile
dumneavoastră mişcări, ce nu au de-a face cu religiosul. Ritualul nu este
„mişcare”, ci „Gest Sacru”, ce înseamnă altceva. Mişcarea este o
„dăruire de hrană” organelor izolate şi blocate de boli, care singure nu
mai pot primi. Unii prea „religioşi” resping aceasta, ce este o „refuzare
de ajutor celor ce nu se mai pot mişca”. Celor fără mâini şi picioare le
dai posibilităţi de mişcare sau îi poartă altcineva. Mişcarea este tot aşa
de necesară şi „terapeutică” precum „hrana alimentară”. „Energiile
corporale”, în natura lor, nu pot fi Sacralizate”, ci doar folosite în
vederea Ritualului Sacru. Nu vă concentraţi pe trasee energetice, că este
periculos, noi nu avem în vedere decât „mişcarea ca atare”, restul să se
facă după fiziologia propriu-zisă; noi trebuie să păstrăm cu atenţie doar
„capacitatea de mişcare”, doar aşa „memorialul în sine” se va trezi
(dacă intervenim noi cu diferite concentrări, putem preface şi denatura şi
mai rău „memorialul fiziologic adevărat”).
Obişnuiţi-vă să aveţi o „poziţie de rememorare mobilă perma-
nentă”, după propriul specific şi propria boală (de cap, de trunchi sau
de membre). Sunt forme de „mobilitate din stare statică” (poziţii diferite
fixe ale unor părţi organice); „mobilitate semistatică”; „mobilitatea
activă”, prin mişcări directe şi repetative (cum sunt mişcările forţate).
Mai este o mobilitate „psiho-mentală directă”, prin concentrări mentale
directe. Noi ne ferim de „pericolul magic” al „mobilităţilor energtice”,
dar nu excludem „normalul mobil” al energiilor, care este „mişcarea
obişnuită” a noastră. Folosiţi mişcarea în practica gestului, ca mobili-
tatea memorialului propriu. Ridicarea capului, plecarea, întinderea
mâinilor-braţelor, închiderea sau deschiderea ochilor, etc. sunt des
folosite în rugăciune. Aplecaţi-vă cu fruntea la podea, şi staţi aşa un
timp, este modul de rugăciune al Sfântului Moise arapul. Sfântul
Pahomie cel Mare se ruga doar cu mâinile în sus. Alţii în genunchi,
după specificul propriu.

360
În rugăciune unii folosesc respiraţia. Şi unii Sfinţi Filocalici o
recomandă. Pentru lumea de astăzi, cu atâtea „păcate corporale”,
respiraţia este un punct de mare valoare. Respiraţia deschide, desface şi
uşurează mişcarea memorialului atît corporal, cât şi sufletesc. Respiraţia
este corespondenţa „mişcării neîncetate” a vieţii în general. Respiră
adânc mai ales dimineaţa şi seara (pe nemâncate), cu încordarea
diafragmei abdominale şi dilatarea întregii zone viscerale (cât mai mult
timp) şi foloseşte această stare în gestul tău. Isihaştii filocalici erau
învinuiţi că se concentrează în „buric”. Abdomenul este „locul
patimilor” şi al „stricăciunii”, şi de aceea trebuie „spălat” zilnic, deci ca
mobilitate, nu ca scop în sine. Intrarea minţii în inimă, de asemenea, este
o „mobilitate” a „locului gîndurilor rele”, că inima este „memorialul
minţii”, care trebuie „spălat şi curăţat” pentru a te putea ruga „curat”. La
fel, desfacerea şi dilatarea zonei pieptului, ca şi întinderea membrelor,
sau îndreptarea coloanei vertebrale, toate ca „mobilităţi” de „igienizare”,
folosite în Gestul Iconic, pentru facilizarea lui.40
Se zice despre Pustnicul Neofit că şi la bătrâneţe făcea închinăciuni
şi metanii şi le indica ucenicilor săi această practică de mare importanţă.
Spălarea cu apă este importantă pentru noi, cei de astăzi, intoxicaţi
de toate murdăriile. Pustnicii care aveau aer curat şi mîncarea naturală
şi minte tot curată nu „miroseau a hoit”.
Cine nu face practică intensă, nu va fi un adevărat mistic. Atenţie şi
în privinţa „mâncării”, considerându-se, mai ales la tineri, că mâncarea
şi desfrânarea sunt direct legate. Aşa se exclud toate dulciurile directe,
chiar şi fructele dulci şi doar la boală se dă voie la cantităţi minime. La
fel, se exclud lactatele-brânzeturile, fiind îngăduite doar sâmbăta şi
duminica şi în zile de mare praznic. Se exclud fasolea boabe şi alte
boabe fierte. Se insistă pe Pâinea Pustnicească Necoaptă, care în
Tradiţionalul Pustnicului Neofit Carpatinul este însăşi emblema chipului
pustnicesc. Este şi dictonul: „Cine nu mănâncă Pâinea Pustnicească, să
40 Aceste relatări „aparent” psiho-fizice, fac pe unii să considere Practica
Pustnicului Neofit în analogie cu yoga sau alte mistici. Atenţie la deosebirea
netă dintre ICONIC („scoaterea” psiho-fiziculu i în Sacralitatea dincolo de
acestea) şi misticile psiho-fizice care „introduc” Sacrul în acestea).
Suspicioşii să fie mai atenţi la aceste repere.

361
nu îndrăznească să fie Pustnic” 41. O altă regulă strictă este să nu se facă
nicio activitate până nu se îndeplineşte mai întâi Practica Rugăciunii
Iconice, precum şi metaniile şi închinăciunile.
O atenţie deosebită se dă „sănătăţii mistice”. Neofit respingea
„extremismele”. Era exigent în privinţa practicii persistente, dar fără
„patologii”. Mulţi din false „nevoinţe” cad în erori cu urmări
vătămătoare. Nu se admit nici frigul şi nici căldura, dar să se facă o
„aclimatizare” cât mai pustnicească, de „rezistenţă” şi la frig şi la
căldură. Majoritatea misticilor se îmbolnăvesc datorită „mâncării
neselective”. Postul este o condiţie permanentă, dar să nu fie
„vătămare de trup”. Mulţi au pierdut „tradiţionalul sănătos de post”.
De aceea Neofit Pustnicul insistă pe pâinea pustnicească, fiind baza
unei hrane ce acoperă cerinţele esenţiale ale biologicului nostru.
Pâinea coaptă şi mai ales albă îl îmbolnăveşte rapid pe postitor;
dulciurile şi fierturile, de asemenea. Mulţi fac carenţe de vitamine
(scorbut şi anemii), din lipsa de verdeţuri crude. Neofit Pustnicul îl
obliga pe ucenic să mănânce zilnic pâinea pustnicească şi urzicile
sălbatice, crude sau uscate, care au toate elementele hrănitoare. Semin-
ţele ca jirul, alunele, nucile, seminţele de dovleac, acopereau necesarul
de aşa-zise grăsimi. Se admitea şi câte o mâncare fiartă, ca mămăliguţă
pripită, cir de grâu, unele verdeţuri cu bureţi, dar în general se mânca
doar crud şi natural. Mulţi postesc incorect, cu ceaiuri şi dulciuri, cu
fierturi de fasole, cu exces de ulei etc. ce îmbolnăvesc.42
Cel ce aspiră la Viaţa de Taină să înceapă cu insistenţa pe Practica
Rugăciunii Iconice Statice-NEMIŞCATE, ca şi mobile-mişcătoare.
Practica ta Individuală este cea mai importantă. Vezi când poţi sta cât
mai mult timp NEMIŞCAT, ca Rugăciune, dimineaţa, spre seară,
noaptea, ca şi mişcarea cu metanii, închinăciuni, mişcările igienice.
41 Se macină Grâu, şi din Făina integrală necernută, cu tărâţe cu tot, se face o
Cocă tare cu puţină Apă şi ca un Cocoloş se lasă la dospit cel puţin 7-10 ore,
după care se poate mânca aşa cum este sau se mai usucă la aer, ca pesmet.
Această Pâine are toată „hrana”. Sfântul Antonie cel Mare mânca o astfel de
Pâine şi a trăit peste o sută de ani, având toţi dinţii. Mu lţ i Pustnici, trecând pe
„Pâinea coaptă”, s-au îmbolnăvit, făcând carenţe de hrănire.
42 Vezi şi lucrarea noastră „Reţetele Medicinii Isihaste”.

362
Vezi când poţi posti, cât timp, ori să mănânci la prânz şi seara mai
puţin, ori doar seara, dar să fie o mâncare sănătoasă şi selectivă, după
indicaţiile pustniceşti. Nu neglija cititul, câte puţin, dar cu memorare
chiar. Dacă se poate, redu toate celelalte preocupări şi dedică-te
practicii, care să fie toată preocuparea ta de bază. Cine nu are „Dorul
Practicii”, nu are „Dar de Mistică”. Adesea stai de vorbă cu duhovnicul
şi eventual cu un altul care de asemenea face Practica, altfel te închizi în
tine, cu „patologii fixiste” periculoase. Nu te crede „deştept”, că tu deja
înţelegi Tainele. De eşti încă între oameni mai mulţi, nu le arăta ce
practici tu; să fie în taină. Insistă pe Dialogul Rugăciunii Iconice, care
este Dialog de Altar-Ritual (nu de meditaţii mentale).
Fac ALTAR din Gestul meu, unde DOAMNE, Tu să VII, unde eu
Te-aştept mereu NEMIŞCAT, Chipul meu de Absolut Întrupat.362
Vezi când poţi posti, cât timp, ori să mănânci la prânz şi seara mai
puţin, ori doar seara, dar să fie o mâncare sănătoasă şi selectivă, după
indicaţiile pustniceşti. Nu neglija cititul, câte puţin, dar cu memorare
chiar. Dacă se poate, redu toate celelalte preocupări şi dedică-te
practicii, care să fie toată preocuparea ta de bază. Cine nu are „Dorul
Practicii”, nu are „Dar de Mistică”. Adesea stai de vorbă cu duhovnicul
şi eventual cu un altul care de asemenea face Practica, altfel te închizi în
tine, cu „patologii fixiste” periculoase. Nu te crede „deştept”, că tu deja
înţelegi Tainele. De eşti încă între oameni mai mulţi, nu le arăta ce
practici tu; să fie în taină. Insistă pe Dialogul Rugăciunii Iconice, care
este Dialog de Altar-Ritual (nu de meditaţii mentale).
Fac ALTAR din Gestul meu, unde DOAMNE, Tu să VII, unde eu
Te-aştept mereu NEMIŞCAT, Chipul meu de Absolut Întrupat.
Mai ales începătorilor în Practica Mistică Iconică li se recomandă
un „Gest prin respiraţie”, ca să adune şi să normalizeze „mişcarea cu
nemişcarea” din Fiinţialitatea Omului. Respiraţia este tot CHIPUL
FIULUI ca şi Gestul însuşi. Specificul Pustnicului este, însă, ca o
„Respiraţie a Persoanei-Formei-Chipului”, nu obişnuit, ca „Respiraţie
internă”.
Mai ales când stai mai liniştit, Conştientizează-ţi Persoana ca
Integralitatea ta, al cărei caracter este Chipul-Forma, în care sunt
Sufletul şi Corpul tău. Chipul-Forma ta este Asemănarea CHIPULUI
DIVIN, ce este PECETLUIT pe ea ca o SUPRAFORMĂ, încât Forma-
Chipul tău este o „Formă DIVINO-Umană”. Pe această Formă-Chip
este VIUL DIVIN şi Viul Fiinţei tale şi aici este „Respiraţia Vieţii”,
care apoi se introduce şi în Suflet şi în Corp.
Aşa, fă Practica „Respiraţiei VIULUI prin Forma-Chipul Persoanei”
tale Divino-Umane. Urmăreşte Respiraţia aici. Inspiră adânc VIUL din
ICONICUL Formei-Chipului ce te Îmbracă, care să intre până în Suflet şi
Corp, şi din Interiorul tău Expiră cu Gest de ÎNCHINARE tot ce este
Minte şi Simţire, care intră în Forma-Chipul ICONIC, unde se vor
ICONIZA, ca să se poată Reîntoarce Transfigurate. Şi după ce te
„linişteşti” prin aceasta, fă apoi DIALOGUL ICONIC propriu-zis cu
DUMNEZEU, dincolo de toate

Tu si aproapele tau. Puterea iertarii

A învăţa să te iubeşti pe tine însuţi şi a învăţa să-ţi iubeşti aproapele merg mână în mână.

Nu poţi să-l iubeşti pe semenul tău şi să te urăşti pe tine însuţi, sau să te iubeşti pe tine însuţi şi să-l urăşti pe semenul tău. Sentimentele faţă de aproapele tău oglindesc, pur şi simplu, sentimentele tale faţă de tine însuţi.

Aşa stând lucrurile, interacţiunile cu aproapele tău te ajută să vezi ceea ce trebuie să ierţi în tine însuţi. A-l ierta pe aproapele tău pentru greşelile lui faţă de tine îl ajută numai în cazul în care aceasta îl face capabil de a se ierta pe el însuşi.

Tot aşa, a primi iertarea aproapelui tău pentru greşelile tale faţă de el te ajută numai în cazul în care aceasta te face capabil de a te ierta pe tine însuţi. A primi iertare din partea altora este un lucru necesar, numai în măsura în care tu crezi că este. Dacă aşa crezi – cum cred de altfel, majoritatea oamenilor – e important să te împaci.

• A le cere iertare altora demonstrează că eşti gata să te răzgândeşti în privinţa celor întâmplate. Acesta este un prim pas important în proces. Nu face, însă, greşeala de a da aproapelui tău „puterea” de a te ierta. Asta plasează puterea în afara ta, acolo unde ea nu poate fi niciodată. Cere-i iertarea, dar – dacă el ţi-o refuză – să nu presupui că nu vei fi niciodată iertat. Dimpotrivă, eşti întotdeauna iertat. Cei care refuză iertarea, şi-o refuză doar lor înşişi.
• Atunci când îl condamni pe aproapele tău, poţi fi sigur că nu pe el îi condamni, ci o parte din tine însuţi de care ţi-e ruşine şi pe care nu ai acceptat-o. Faptul că descoperi nişte neajunsuri la aproapele tău nu te poate face să te simţi mai bine – întrucât aceasta doar agravează propria ta senzaţie de nevrednicie.
• În interacţiunile tale cu aproapele tău ai de făcut o alegere simplă: a-l găsi nevinovat sau a-l găsi vinovat. Această alegere are loc iarăşi şi iarăşi – în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare clipă. Cu fiecare gând tu îl întemniţezi pe aproapele tău, sau îl eliberezi. Şi, aşa cum alegi să-l tratezi pe el, aceeaşi judecată vei aduce asupra ta. Acceptă-l, pur şi simplu, pe semenul tău şi binecuvântează-l pe calea sa. Dacă îţi cere ajutorul, dă-i-l bucuros, dar nu încerca să faci pentru aproapele tău ceea ce trebuie să facă el pentru sine însuşi.
• Nu-l face răspunzător pe aproapele tău pentru pacea şi fericirea ta şi nu-ţi asuma nici responsabilitatea pentru pacea şi fericirea lui. El n-a venit să te mântuiască pe tine şi nici tu n-ai venit aici ca să-l mântuieşti pe el.
• Dezleagă-l pe semenul tău de orice resentiment pe care îl nutreşti faţă de el. Nu te abţine în nici un fel de la a-i arăta iubire, căci, a încerca să-l privezi de fericirea sa, înseamnă a-l ataca şi a te întemniţa pe tine însuţi în strânsoarea fricii şi a vinei. Nu-ţi astupa urechile când aproapele tău strigă după ajutor.
• Lasă-l să lucreze alături de tine, atâta timp cât vrea el. Şi, când e gata să plece, doreşte-i tot binele. Dă-i hrană şi apă pentru drum. Nu-l îndatora şi nu-l forţa să stea împotriva voinţei sale. Libertatea aproapelui tău nu este decât un simbol al propriei tale libertăţi. De aceea, lasă-l să vină şi să plece după bunul lui plac. Urează-i bun venit când vine şi spune-i bun rămas când pleacă. Mai mult de-atât nu poţi face. Atât însă este suficient.
• Iubeşte-ţi aproapele, aşa cum ai vrea să te iubeşti pe tine însuţi. Fă-l să fie la fel de important. Nu fă sacrificii pentru el şi nu-i cere ca el să facă sacrificii pentru tine, ci ajută-l când poţi şi primeşte-i ajutorul cu recunoştinţă, atunci când ai nevoie de ei. Această reciprocitate simplă şi plină de demnitate este un gest al iubirii şi acceptării. El demonstrează încredere şi stimă reciprocă.
• Mai mult de-atât e prea mult. Mai puţin de-atât e prea puţin.
   
  

  
  

  

  
   
   Rugăciune pentru iertare 
   

  Rugăciune către Maica Domnului a Sfântului Marcu al Efesului

  
  

  
  

  Plec genunchiul meu ţie, Stăpână, eu, ticălosul, şi cer acum dumnezeiescul tău ajutor. Dezleagă chinul sufletului, risipeşte norii deznădejdii cu rugăciunile tale, mângâierea celor întristaţi. Păstrând, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, strălucirea sufletului curată de întinăciunile patimilor, fă-mă pe mine, cel ce te slăvesc pe tine, luminat să privesc la lumina cea dumnezeiască, fără de prihană Fecioară.

  Întorcând, cu puterea ta, Stăpână, atacurile, vrăjmaşilor cele asupra noastră, dăruieşte turmei tale pace adâncă, ceea ce eşti dătătoarea dumnezeieştii păci. Izbăveşte-ne pe noi de noroiul patimilor, cu rugăciunile tale către Fiul tău, Curată, dă să păşesc curat pe căile pocăinţei care duc, Mireasa lui Dumnezeu, la veşnica odihnă. Ca pe lumina ochilor păzeşte-mă cu acoperământul tău, rogu-mă Curată, şi la umbra aripilor tale ocroteşte-mă şi mă izbăveşte de răutatea demonilor şi mă mântuieşte. Cu băutura pocăinţei adapă-mă, Născătoare de Dumnezeu, Marie, şi învredniceşte-mă să aduc lacrimi din inimă stingătoare ale văpăii care mă aşteaptă. Frica judecăţii mă tiraniseşte şi hotărârea lui Dumnezeu, dar tu vino mai înainte şi stai lângă mine în ziua judecăţii şi mă izbăveşte, Marie, dumnezeiască Mireasă. Sufletul meu cel întinat de patimi, Preacurată, şi inima mea curăţeşte-le prin mila ta cea curăţitoare şi fă-le templu al dumnezeiescului Duh. Pe mine, cel neîndreptat şi cel singur mă osândesc, Hristoase al meu, mântuieşte-mă, cu rugăciunile Maicii Tale, ca să slăvesc multa şi nemăsurata Ta milă.

  Risipeşte, Curată, norii întristărilor din sufletul meu şi luminează-mă cu razele bucuriei, ceea ce ai născut lumina cea dumnezeiească şi neînserată. Cel ce din ţărână m-ai zidit, Stăpâne, după chipul Tău, şi m-ai învrednicit de înfierea Ta, Iubitorule de oameni, păzeşte-mă ca un îndurat. Aruncat sunt, Curată, în nemăsurate păcate şi în necazurile celor răi, unul după altul, pentru aceea, dăruieşte-mi mie iertare şi izbăveşte-mă din supărări. Izbăveşte-mă pe mine de osânda cea veşnică, Stăpână curată, şi învredniceşte-mă de bucuria cea dumnezeiască şi de desfătarea Raiului cu rugăciunile tale. Pleacă-te la rugăciunile celor ce aleargă acum la tine şi du-le pe acestea la Atotmilostivul Dumnezeu şi plineşte cererile, Marie mult lăudată. Scutură somnul lenevirii mele şi luminează, rogu-mă, Cuvioasă, simţirile mele, dând priveghere şi vrednică pocăinţă. Roagă-te, Fecioară, ca milostiv să-mi fie mie Cel uşor de împăcat şi să mă mântuiască pe mine cel ce cânt cu inima zdrobită: Dumnezeule, bine eşti cuvântat. Mila ta nu este mărginită de timp, căci pururea miluieşti, cu totul fără prihană, şi pe robii tăi şi împarţi celor ce cer harul tău cel nesfârşit. Ceea ce singură ai fost strălucită cu dumnezeiască slavă, fiind Maică a Celui ce te-a slăvit pe tine, roagă-L, Fecioară, pe Cel singur pururea slăvit să dobândesc şi eu slava cea de sus.

  Dă iertare, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, şi îndreptare vieţii celor ce aleargă la tine ca neîncetat să te lăudăm pe tine, şi să te preaînălţăm întru toţi vecii. Mai presus decât razele luminoase şi strălucitoare ale soarelui, Stăpână, ajutorul tău, tinzând tuturor razele minunilor, risipeşte negura patimilor şi a bolilor. Întăreşte-ne pe noi, cei bătuţi de necazuri şi de mulţimea supărărilor, cu dumnezeiescul tău ajutor, Marie, Mireasa lui Dumnezeu, pe tăria răbdării şi pe piatra nădejdii tale, ca să te slăvim pe tine. Povara întristărilor covârşeşte, Fecioară fără de prihană, puterea mea şi mă trage în prăpastia fără fund a deznădejdii, de care izbăveşte-mă, ca neîncetat să te măresc pe tine. Căruţă purtătoare de lumină a lui Emanuil te-ai arătat, luminând pe credincioşi, Stăpână curată, pentru aceea luminează sufletul meu cel acoperit acum de întunericul trândăviei şi nimicit de păcate. Tu ai fost ocrotitoarea sufletului meu, Preacuvioasă, Curată, căci întru tine zdrobesc puterea duşmanilor, de tine mi-am atârnat toate simţurile şi mintea, mântuieşte-mă, mântuieşte-mă, ca să te măresc pe tine cu dor. Potoleşte marea chinurilor care împotriva mea se sălbăticeşte, de Dumnezeu slăvită, scăparea preaputernică a tuturor credincioşilor şi călăuzeşte, Curată, către dumnezeiescul ţărm pe ticălosul și nenorocitul robul tău care de iadul pierzaniei deja s-a apropiat şi a ajuns în laţul deznădejdii, Stăpână, nu mă trece cu vederea pe mine, cel ce rău mă primejduiesc şi caut din tot sufletul grabnicul tău ajutor, căci întru tine mi-am pus toată nădejdea mea, de Dumnezeu fericită.

  

  
  

  Rugaciune de iertare

  Te rog fierbinte pe Tine, Tata Ceresc, pe Tine Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pe Tine Sfinte Duh, In fata Ta, Prea Sfanta Treime si a Maicii Preacurate Nascatoare de Dumnezeu, imi cer iertare pentru tot ce am gresit fata de intreaga Ta Creatie Divina, cu gandul, cu vorba, sau cu fapta, cu stiinta sau cu nestiinta, cu voie sau fara de voie, acum, in trecut sau alta data impreuna cu arborele meu genealogic, cunoscut sau necunoscut.

  Imi cer iertare si dezlegare de la toti oamenii pentru tot ce am gresit cu gandul, cu vorba sau cu fapta, cu stiinta sau cu nestiinta, cu voie sau fara de voie, acum, in trecut sau alta data si-L rog pe Bunul Dumnezeu sa ma ajute sa fiu iertat de cei care nu pot sau nu vor sa ma ierte.

Delicios!

 

În necazuri este ascunsă mila lui Dumnezeu

                                                                                                                                            

Dacă te cuprind necazurile – bucură-te, că atunci tu mergi pe calea cea adevărată. Dar cine nu fuge de necazuri și le poartă după puterea lui, acela moștenește Împărăția veșnică.
 
Dacă vrei să te veselești cu veselie nespusă, atunci rabdă acele necazuri pe care ți le trimite Dumnezeu și nu îți va părea rău.
 
Dacă necazurile tale smeresc, dau liniște duhului și atrag la rugăciune, să știi: simțirea ta nu înșală.
 
Dacă vor fi, să zicem, puține necazuri – atunci vor fi și puține dobândite, puține învățate. Este un rău neguțător acela care se bucură că în târg sunt puțini oameni și îl necăjesc puțin și cumpărătorii și vânzătorii!
 
Starețul Anatolie de la Optina, traducere de Pr. Teoctist Caia, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 110

Mândria care se înalță la cer ne pogoară în iad - Sfântul Cuvios Zosima din Palestina

 Nimeni nu minte, decât numai cei ce mă laudă şi mă fericesc.” Şi nimeni nu grăieşte adevărul decât numai cei ce mă defaimă şi mă grăiesc de rău, cu toate că nu grăiesc tot adevărul, neştiind bine cele ale inimii mele. Iar de s-ar învrednici să le vadă, nu zic pe toate, ci numai o părticică din răutăţile mele, ar fugi de mine ca de un noroi şi ca de o putoare. Şi de s-ar face trupurile oamenilor numai limbi ca să-mi defaime răutăţile mele, cred că nici unul nu ar putea să spună cum este necinstea mea. Că dacă dreptul Iov a zis că este plin de necinste (şi când zice plin, vrea să arate că nu se poate mai multă necinste), ce să zic eu, care sunt adâncimea tuturor răutăţilor? La toate păcatele ne-a smerit şi ne-a supus diavolul, ca să ne cunoaştem robia noastră. Deci, câţi se cunosc pe sine şi starea lor aceia biruiesc pe satana cel ce i-a zdruncinat. Şi, precum au zis Părinţii: „Când smerenia se va pogorî în iad, atunci se suie la cer”; aşa şi mândria, când se înalță până la cer, atunci cade în iad.
                                                                                                                                                    (Sfântul Cuvios Zosima, Învăţături şi scrisori de suflet folositoare, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 159)

DUHUL GRĂIRII ÎN DEȘERT

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, marele nevoitor și inspirat de Duhul Sfânt, a lăsat posterității cea mai frumoasă rugăciune-program: Doamne și Stăpânul vieții mele! După duhurile: trândăviei, grijii de cele multe și a iubirii de stăpânire, vom vedea cum ne bântuie,  duhul grăirii în deșert.

Printre darurile cu care ne-a împodobit Dumnezeu este și acela al rostirii vocale. Nicio creatură din tot ce a zidit Divinul Creator, nu a fost înzestrată cu darul rostirii decât omul, cununa Creației. Mai încearcă, deseori, papagalul să îngâne câteva cuvinte, repetându-le mereu, până la plictisire, drept vorba unora, aruncată celor care tot vorbesc: taci, papagalule!

Gura și limba au trei meniri pe care le știm toți: de a pregăti mâncare prin mestecare în vederea înghițirii, de a rosti cuvinte bune și de a ține conversația cuminte și dătătoare de bucurie, cu cei asemenea nouă și darul de a cânta și veseli inima și sufletul, prin sunetele muzicii!

Cele trei meniri ale gurii și a limbii, sunt binecuvântate de Dumnezeu, ca o bogăție fără margini. Dar tot așa pot fi și o catastrofă, cele două: gura și limba.  Iată ce citim despre limbă în Sfânta Scriptură: ,,Pentru că toți greșim în multe chipuri, dacă nu greșește cineva  în cuvânt, acela este bărbat desăvârșit, în stare  să înfrâneze și tot trupul” (Iacov 3, 2). Sfântul Iacov asemuiește limba cu nărăvașul cal, care se supune cu frâul, și corabia care se conduce cu cârma cea mică: ,,Dar, dacă noi punem în gura calului frâu, ca să ni-l supunem, ducem după noi și trupul lor întreg. Iată și corăbiile, deși sunt atât de mari și împinse de vânturi aprige, sunt totuși purtate de o cârmă foarte mică, încotro hotărăște vrerea cârmaciului. Așa și limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se fălește. Iată puțin foc și cât codru cuprinde! Foc este și limba, lume a fărădelegii! Limba își are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul și aruncă în foc drumul vieții, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei” (Iacov 3, 3-6). Iată, cum limba noastră, folosită cu nestăpânire, provoacă un adevărat iad pe pământ. Câți dintre noi nu am avut parte de un astfel de iad, provocat atât de ușor, din nesăbuința noastră. Sfântul Iacov descrie, dramele și tragediile pe care le poate provoca o limbă nestăpânită: „Pentru că orice fel de fiare și de păsări, de târâtoare și vietăți din mare, se domolesc și s-au domolit de firea omenească. Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate să o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte” (Iacov 3, 7-8).

 Limba noastră este vehiculul așezat în alcătuirea trupului nostru, exact la distanțe egale între minte (creier) și inimă, ca un proțap la șareta cu două roți. Astfel, limba primește putere de exprimare din partea minții și rostește binele sau răul care dospește în mintea noastră, întunecată sau luminată. Tot așa, limba exprimă gândurile inimii noastre, fie gânduri curate și pașnice, fie simțăminte păcătoase, alterate de păcatul care mustește în noi cu prisosință.

Tot Sfântul Iacov, ne arată cum folosim limba noastră: ,,Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu și Tatăl și cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu.  Din  aceeași  gură  ies binecuvântarea și blestemul. Nu trebuie, frații mei, să fie acestea așa. Oare izvorul aruncă din aceeași vână și apa cea dulce și apa cea amară? Nu cumva, poate, smochinul, fraților, să facă măsline sau vița de vie să facă smochine? Tot așa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce” (Iacov 3, 9-12). Parcă îl auzim pe Sfântul Iacov strigând: ,,Cine este între voi înțelept și priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândețea înțelepciunii. Iar dacă aveți râvnire amară și zavistie, în inimile voastre, nu vă lăudați, nici nu mințiți împotriva adevărului. Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământeană, trupească, demonică. Deci, acolo unde este  pizmă și zavistie, acolo este neorânduială și orice lucru rău. Iar înțelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi pașnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă și de roade bună, neîndoielnică și nefățarnică. Și roada dreptății se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea” (Iacov 3, 13-18).

Mai rar ni s-a dat să citim o astfel de descriere a limbii, acest mădular mic și plin de otravă, când o folosim spre a întuneca viața și pe aproapele nostru, familia și pe cei de aproape și pe cei mai departe, mai ales că azi, orice cuvânt zboară și plesneste ca fulgerul și ca trăznetul, dar deseori, este și o bucurie ainimii și a sufletului nostru, care au nevoie de un cuvânt bun și luminos, atunci când rostim vorbe sănătoase, izvorâte din adâncul inimii.

 Isus, fiul lui Sirah, mulțumește lui Dumnezeu: ,,Și m-ai scăpat din lațul limbii ocărâtoare și de buzele celor care grăiesc minciună, și Te-ai făcut mie ajutor împotriva vrăjmașilor mei. Și m-ai izbăvit pe mine după mulțimea milei și a numelui Tău, de la cei care răcneau, gata să mă mănânce. Din adâncul pântecelui locuinței morților și de limbă necurată și de cuvântul mincinos și de limba cea nedreaptă cu pâră la împărat” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 51, 3, 4, 7).

În capitolul 10, din Filocalia numărul 9, unde se scrie, de către Sfântul Ioan Scărarul, despre clevetire, citim: ,,Am auzit pe unii clevetind și i-am certat. Dar lucrătorii acestui rău răspundeau în apărarea lor, că fac aceasta din dragostea și din grija pentru cel clevetit. Iar eu le-am spus să înceteze cu această dragoste, căci nu minte cel ce a zis: “Pe cel ce clevetește în ascuns pe aproapele lui, alungă-l” (Psalm100, 5). Dacă spui că-l iubești, roagă-te în taină pentru el, și nu-ți bate joc de om”[1]. Cei care avem meteahna de a folosi limba întru judecarea aproapelui, să nu uităm cuvântul aceluiași Sfânt Părinte, că: ,,A judeca înseamnă a răpi cu obrăznicie un drept al lui Dumnezeu. Dar a osândi înseamnă a-și pierde cineva sufletul”[2].

Iar în capitolul 11, din aceeași Filocalie, dumnezeiescul Ioan Scărarul, ne spune, că: ,,Acela ce se gândește cu grijă la  moarte își oprește cuvintele. Și cel ce a agonisit plânsul sufletului, se ferește de vorba multă ca de foc”[3].

Acum vom vedea, din punct de vedere duhovnicesc, de ce ne-a dat Dumnezeu limba: ,,Mi-a dat Domnul drept plată limba și cu ea Îl voi lăuda... Am deschis gura mea și am grăit: Să se veselească sufletul vostru de mila Domnului și să nu vă rușinați de lauda Lui. Lucrați lucrul vostru mai înainte de vreme, și El va da plata voastră la timpul potrivit” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 51, 29, 32, 36, 37). Solomon înțeleptul scrie: ,,În puterea limbii este viața și moartea” (Pilde 18, 21), adică, cu limba putem salva  oamenii de la nenorocire și, din păcate, cu aceeași limbă putem cauza supărări și chiar moartea oamenilor.

Dar nici cel care are limba ca sabia, care taie cu viteză, nu va rămâne nepedepsit: ,,Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe pământ: pe omul nedrept răutatea îl va duce la pieire”. (Psalmul 139, 11)

Să rugăm pe Dumnezeu, să ne ajute, dea scăpa de păcatul limbuției: ,,Pune Doamne strajă gurii mele și ușă de îngrădire, împrejurul buzelor mele!” (Psalmul 140, 3). Să ne arătăm tăcuți și fără știință în fața celorlalți căci abia atunci dovedim și dobândim cea mai multă cunoștință, căci mintea nerisipindu-se în vorbe multe, distinge cu mai multă claritate tot ce observă și află.

Tăcerea fără rost este pricinuită ori din mândrie, ori din lenea minții și aceasta-i semnul tâmpeniei, pe când tăcerea cu rost este semnul unei lucrări intense a minții prin care surprinde tainele cele mai adânci ale existenței. În această tăcere mintea omenească se întâlnește cu lucrarea intensă a Sfântului Duh Care îi comunică taine mai presus de cuvânt. Numai persoana poate tăcea în felul acesta intens de gândire.

Alungă departe de tine duhul mult vorbitor căci în el sunt ascunse toate patimile cele rele: minciuna, îndrăzneala, gluma ușuratică, râsul, calomnia, răutatea, vorba prostească și pe scurt vorbind, ceea ce s-a spus: ,,Din multa vorbire nu va lipsi păcatul.'” (Pilde 10,19) Bărbatul tăcut este scaunul simțirii iar Domnul a spus că vom da socoteală pentru orice cuvânt deșert.

Limbuția este tronul slavei deșarte prin care omul se arată pe sine și caută să se facă cunoscut. Limbuția este semnul după care-i recunoști pe ignoranți, ușa clevetirii, călăuza glumelor și a prosteștii veselii, slujitoarea minciunii, destrămarea umilinței, născătoarea trândăviei, înainte-mergătoarea somnului, împrăștierea minții, nimicitoarea pazei sufletului, răcirea fierbințelii inimii, întunecarea rugăciunii.

Tăcerea întru cunoștință este maica rugăciunii, izbăvire din robia cugetelor, păzitoarea râvnei după Dumnezeu, cercetătoarea gândurilor, straja împotriva dușmanilor, închisoare unde intră sufletul și-și plânge păcatele, lucrătoare a pomenirii morții, zugrav iscusit al chinurilor veșnice, iscoditoare a judecății lui Dumnezeu, sprijin puternic al întristării (pocăinței), vrăjmașa îndrăznelii, tovarășa liniștii, potrivnica iubirii de a învăța pe alții, adaus de cunoștință, prilejuitoarea vederilor dumnezeiești, progres nearătat al virtuții, suire tăinuita către Dumnezeu.

Cel ce nu-și cunoaște greșelile își înfrânează limba, iar vorbărețul nu s-a cunoscut încă pe sine cum trebuie. Tăcerea lui Iisus l-a impresionat pe Pilat, liniștea omului duhovnicesc mistuie slava deșartă.

Un singur cuvânt a rostit Petru și din pricina aceasta a plâns cu amar, căci a uitat ca s-a spus: ,,Zis-am: păzi-voi căile mele ca să nu greșesc cu limba mea.'” (Psalmi 38,1) și de ceea ce-a spus altul: ,,Mai bine să cazi de la înălțime pe pământ, decât din pricina limbii.'”

Tăcerea creează o stare de liniște a minții care poate în felul acesta să se ocupe cu pătrunderea într-o lume necunoscută încă și pe care caută să o înțeleagă. Când se scufundă în Dumnezeu și în cunoașterea smereniei sale în fața lui Dumnezeu, ea dă naștere rugăciunii. Tăcerea întru cunoștință nu numai că ne păzește de vrăjmași, dar nici nu-i lasă să se apropie.

Cine s-a cunoscut pe sine cum trebuie, știe că e indefinit și nu se poate descrie. Își dă seama că de negrăitul omenesc, pe lângă aceasta, cunoscându-se pe sine a ajuns la smerenie, adică la cunoștința micimii și nepriceperii sale și nu vrea să mai spună nimic căci orice cuvânt vrea să învețe pe altul ceva. Dacă numai în tăcere se cunoaște pe sine ca negrăit, numai în tăcere se poate apropia cineva de Dumnezeu, infinit mai negrăit. Tăcerea în care s-a apropiat cineva de Dumnezeu e pe de altă parte o convorbire cu Dumnezeu mai presus de orice vorbire. El îl cunoaște pe Dumnezeu ca subiect care-i cere ceva, și-I răspunde prin smerenia sa. De-ți vei păzi limba ta ți se va da ție de la Dumnezeu harul străpungerii inimii ca să privești sufletul tău și prin aceasta vei intra în bucuria Duhului. Însă de vei fi biruit de limbă  niciodată nu vei ieși din întuneric.

Limbuția se naște sau din prea mare libertate în vorbire și din obișnuința cea rea - deoarece limba fiind un organ firesc al trupului, așa precum s-a deprins și precum îi cere obiceiul, așa și grăiește - sau mai ales din slava deșartă la cei ce se nevoiesc și mai ales la ei și deseori din lăcomia pântecelui. Pentru aceea nu rareori mulți dintre cei care-și înfrânează stomacul cu oarecare sforțare opresc și multa grăire a limbii.

Cel ce se sârguiește în cugetarea la moarte își oprește limba, iar cel ce a agonisit plânsul inimii se ferește de vorbărie ca de foc. Nestatornicii și nepricepuții să nu ispitească pe cei înțelepți. Iar cel înțelept este bărbatul ce place lui Dumnezeu, care vorbește puține și pe cele de trebuință și plăcute lui Dumnezeu.

Când afli pe unul gâlcevindu-se și luptându-se împotriva adevărului și a lucrului vădit, pune capăt gâlcevii, părăsind pe unul ca acela, fiindcă și-a împietrit cu totul mintea. Căci precum apa cea rea strică vinul, așa vrajba strică pe cei virtuoși cu viața, și cu socotința, zice Sfântul Antonie cel Mare.[4]

Nu vorbi cu două limbi, într-un fel arătându-te cu cuvântul și într-alt fel aflându-te cu conștiință. Căci pe unul ca acesta Scriptura îl pune sub osândă[5] zice .

De ce iubeşte lumea zgomotul?…În trecut oamenii se adunau la şezători să cânte doine, cântece de leagăn, ghicitori etc. Azi,  se uită bogăţia folclorului, fiindcă oamenilor nu le mai place tăcerea creatoare… Zgomotele cad ca un potop. Cine va fi în stare să construiască o nouă arcă a lui Noe salvatoare din noul potop al decibelilor? Tăcerea, în faţa oamenilor şi a celor înconjurătoare, nu este o fugă din faţa vieţii, ci este condiţia indispensabilă ca sufletul să se reîntoarcă mai autentic în faţa oamenilor şi a tuturor celor înconjurătoare. Astăzi când dincolo de fiecare vietate care caută să-şi facă simţită prezenţa, băile de tăcere sunt necesare omului ca să tacă în el glasurile discordante ale orgoliului şi egoismului, dar mai ales pentru a asculta Cuvântul lăuntric, care ne purifică, ne fortifică şi ne unifică. Făptura noastră este plină de lucruri care ne proiectează afară. Surmenajul şi exteriorizarea neîntreruptă a vieţii noastre ne duce la o nemiloasă irosire a vitalităţii noastre lăuntrice. De aceea,  nenorocirea omului se trage dintr-un singur lucru: că nu ştie să stea liniştit într-o cameră.

Clipele de tăcere pe care ni le rezervăm, chiar dacă sunt dureroase, conferă gândirii noastre o agerime nouă, vorbirii noastre rezonanţe mai adânci, acţiunii noastre o rodnicie înzecită. Cât taci, atâta valorezi. Dacă Dumnezeu ne-ar scrie pe frunţi gândurile care ne frământă, n-am mai îndrăzni să ne arătăm lumii, am înţelege mai bine nimicnicia noastră, dar mai ales importanţa pe care trebuie s-o acordăm tăcerii, ca mijloc indispensabil pentru a face ordine în propria casă.

Rugăciunea nu este aceea care zboară de pe buze când în suflet este furtună, deoarece cu Dumnezeu nu ne întâlnim undeva în cosmos, ci în intimitatea inimii…rugăciunea trebuie scăldată în tăcere, astfel este lipsită de mediul său vital. A fi tăcut nu înseamnă a fi mut sau ursuz. Trebuie să ne păzim de tăcerea rea ca de flecăreală, pentru că tăcerea nu este ceva absolut în sine, o raţiune de a fi. Avem, de exemplu, tăcerea mofluză, care este un lucru nedemn de un adult, sau tăcerea unei mândrii şifonate, avem tăcerea indiferenţei sau egoismului în cazul în care cuvântul nostru ar putea aduce lumină, pace şi îmbărbătare; există şi o tăcere evazivă, atunci când am avea datoria de a face act de prezenţă iubitoare şi activă faţă de cei din jurul nostru; există şi o tăcere a laşităţii atunci când ar trebui să avem curajul de a lua apărarea cinstei lui Dumnezeu, ori a reputaţiei aproapelui, sau când am avea obligaţia de a ne mărturisi vinovăţia. Tăcerea este o binefacere şi o bogăţie, dar în anumite cazuri ea poate fi ucigaşă.

Spiritul de a critica este un venin, un vierme, un cancer într-un organism sănătos. El absoarbe energiile vitale ale celui ce critică, ale celui ce ascultă critica şi ale celui criticat. Spiritul de a critica este spiritul satanei. Dacă cineva îi dă acces în sine, nu mai este loc nici pentru intimitate cu sine, nici cu aproapele şi nici cu Dumnezeu. Tăcerea este dimensiunea vitală a sufletului în care se învaţă cea mai frumoasă şi eroică melodie, menită să fie cântată cu îngerii… „un cântec nou” (Apocalipsa 5, 9). Trebuie să ştim să profităm şi de zgomot…să-l ascultăm în tăcere şi să-l unim cu rugăciunea., De pildă zgomotul unei nicovale dacă-l ascultăm ne oferă în tăcere munca muncitorilor; un clopot când sună ne îndeamnă la rugăciune; vântul ne îndeamnă să ne rugăm pentru cei ce suferă de frig, etc.Să medităm mult Cuvântul lui Dumnezeu, ca să nu ajungem sclavii cuvintelor noastre, dar să fim liberi prin inspiraţia Duhului Sfânt.

 https://www.resursecrestine.ro/studii/165103/duhul-grairii-in-desert

 

Despre dezlegarea de păcate la spovedanie

 

De nimic nu se vorbeşte atât de puţin ca şi despre toate cele ce ţin de Sf. Taină a Spovedaniei din Biserica noastră dreptslăvitoare. Cei care mai vorbesc câte ceva sunt foarte rari şi nici ei nu o fac îndeajuns. Lucrul cel mai grav însă e faptul că mulţi duhovnici nu ştiu cât de tare se vor osândi pentru că nu-i canonisesc pe credincioşi aşa cum cer canoanele sau hotărârile Sf. Părinţi. Puţini sunt duhovnicii care ştiu cât de mult greşesc când îi dezleagă de păcate pe cei pe care nu trebuie să-i dezlege.

Iată ce ne spune Pr. Cleopa Ilie, atunci când a fost întrebat de cazurile în care rămân nedezlegate păcatele mărturisite la spovedanie. Aceasta se întâmplă doar “când creştinul nu-şi mărturiseşte toate păcatele, asemenea lui Iuda, şi când duhovnicul nu le dezleagă. El nu are voie să le dezlege până ce creştinul nu primeşte canonul rânduit. Dacă duhovnicul dezleagă pe cineva <<mai înainte de a face acela canonul, sau mai înainte de a mărturisi (de a se făgădui) că îl va face, unul ca acela se face vinovat de toate toate păcatele celui pe care l-a dezlegat>> (A se vedea Carte foarte folositoare de suflet şi Învăţătura către duhovnic, de Sf. Nicodim Aghioritul). Iarăşi, păcatele omului rămân nedezlegate dacă nu face fapte de pocăinţă, <<căci fără de îndreptare nu poate să existe iertare.>> Însă, adevărata pocăinţă este părăsirea păcatului şi căinţa inimii.” (Îndrumarul Duhovnicului de Pr.Eugen Drăgoi)

Chiar în Molitfelnic se arată limpede pentru duhovnicii care au citit cu atenţie şi au luat aminte că, la păcătoşii cu păcate opritoare de la împărtăşire, dezlegarea nu se dă după spovedanie, ci trebuie amânată până la împlinirea canonului dat. În astfel de cazuri, în locul formulei de dezlegare, Molitfelnicul cere să se spună altceva, o sfătuire: “Fiule, atâţia ani poruncesc dumnezeieştii părinţi să nu te împărtăşeşti cu Sfintele Taine, ci numai să bei aghiazmă mare. Şi, de vei avea grijă să nu te împărtăşeşti, ţi se vor dezlega păcatele tale; iar de vei îndrăzni, peste porunca sfinţilor părinţi, ca să te împărtăşeşti, atunci te vei socoti al doilea Iuda. Iar dacă vei fi bolnav şi tare slab, temându-te de moarte, atunci să te împărtăşeşti; şi dacă te vei însănătoşi, iarăşi vei rămâne oprit atâţia ani câţi ţi s-au poruncit, până când vei plini canonul. Iar dacă te vei împărtăşi de frica morţii, plinind canonul cel dintâi, ţi se va socoti alt canon pentru împărtăşire şi-l vei plini şi pe acela.”

De fapt, păcatele cele mai grele nici n-ar trebui dezlegate de către duhovnici, ci de arhierei, după cum arată acest lucru Sf. Simeon al Tesalonicului: „căci preoţii nici nu au voie a canonisi şi a dezlega toate păcatele, după priceperea lor; şi mai ales cele ce sunt ale lepădării, aceştia nu le pot dezlega, fără numai arhiereii, asemenea şi ale uciderii, şi greşalele preoţilor, ale jurământului şi altele.” (Tratatul II)

Deşi unii penitenţi sunt trimişi la arhierei, aceştia ar trebui să-i canonisească pe ei, aşa după cum o cer canoanele sau hotărârile Sf. Părinţi. Nimeni nu este deasupra canoanelor Sf. Părinţi. De aceea, noi, duhovnicii, nu-i putem canonisi pe cei ce ni se spovedesc nouă, după cum ni se pare minţii noastre că e mai bine, ci după cum cer canoanele Sf. Părinţi. De nu vom face aşa, vom vedea la ieşirea noastră din viaţă ce osândă groaznică ne aşteaptă. Căci nu trebuie să ascultăm de nimeni atunci când suntem învăţaţi să nu ţinem cont de Sf. Scriptură şi canoanele Sf. Părinţi. Cât de grav este atunci când facem ascultare de cineva şi nu trebuie, ne-o spun Sf. Ignatie Teoforul şi Sf. Meletie Mărturisitorul. Sf. Ignatie purtătorul de Dumnezeu zice: „Cel ce grăieşte în afară de cele poruncite de Dumnezeu, chiar dacă este vrednic de încredere, chiar dacă posteşte, chiar dacă se nevoieşte, chiar dacă minuni face, chiar dacă prooroceşte, să-ţi fie ţie ca un lup îmbrăcat în piele de oaie, care strică şi nimiceşte oile.”

Iar dumnezeiescul Meletie Mărturisitorul zice: „Să nu ascultaţi nici pe monahi, nici pe preoţi când vă sfătuiesc cele rele. Dar ce zic eu de monahi şi preoţi? Nici episcopilor să nu vă supuneţi când vă sfătuiesc să faceţi, să ziceţi şi să cugetaţi cele ce nu sunt de folos sufletului vostru.” (Deasa împărtăşire cu Preacuratele lui Hristos Taine)

Ca să ştim mai bine cu toţii când trebuie dată şi când nu trebuie dată dezlegarea de păcate la spovedanie, dăm mai jos un citat din cartea Spovedania şi duhovnicia a Pr. Petre Vintilescu. Deci, dezlegarea de păcate nu poate fi dată:

1.a) Faţă de cei care refuză să execute canonul indicat, împotrivindu-se astfel pocăinţei şi vindecării lor. Unora ca acestora nu li se dă dezlegarea nici dacă se arată dispuşi a înlocui canonul cu oferirea de liturghii şi sărindare.[…] Îndreptarea sau pocăinţa nu se poate face însă numai în gând sau în inimă, ci, precum zicea Tertulian, trebuie dovedită şi în exterior prin exerciţii concrete şi reale.
2.b) Dacă deci cineva nu vrea să se angajeze la evitarea ocaziilor de păcat, care nu au un caracter absolut constrângător faţă de dânsul, dacă nu se angajează la repararea nedreptăţilor şi pagubelor, dacă nu voieşte să se împace cu cel ce este mâniat, nu poate primi iertarea. Aceasta le va fi refuzată chiar la spovedania următoare, de se va constata că n-au împlinit canonul.[…]
3.c) Celor despre care duhovnicul este convins că nu voiesc să-şi mărturisească nelegiuirile sau refuză să dea lămuririle cerute de duhovnic, în vederea unei mărturisiri complete. Prin aceasta, ei fac dovadă că nu vor să se pocăiască.
4.d) Celor care îşi mărturisesc nelegiuirile înaintea duhovnicului, dar refuză să se denunţe justiţiei sau autorităţilor, lăsând astfel pe alţii să fie bănuiţi şi să sufere consecinţe nemeritate. Categoriile de penitenţi menţionaţi la punctele b,c şi d dovedesc o pocăinţă făţarnică.
5.e) Recidiviştilor incorigibili verificaţi, care, deşi ascultă poveţele administrate de duhovnic în scaunul de spovedanie, totuşi, în urmă, nu părăsesc păcatele mărturisite, ci continuă întocmai ca şi mai înainte, fără niciun semn de sforţare şi de progres. Sufletele unor astfel de persoane dovedesc că nu s-au pătruns încă de căinţă şi, într-o astfel de atitudine, ele se înfăţişează închise harului dumnezeiesc. Sunt, cu alte cuvinte, improprii pentru primirea iertării. Deşi ca formă se arată docili şi ascultători, totuşi, în realitate ei sunt <<ca un arbore rău, care îşi arată foile, dar rădăcinile le ţine înfipte adânc în inimă. Aşadar, semnul unei adevărate spovedanii nu este mărturisirea, ce se face cu gura, ci întristarea pocăinţei. Numai atunci putem să socotim pe un păcătos cu adevărat convertit când se sileşte să nimicească printr-o viaţă aspră, vrednică şi cu inimă înfrântă, ceea ce a mărturisit cu cuvântul.>>

6.f) Se refuză acordarea dezlegării chiar acelora, despre pocăinţa cărora avem îndoială; aceasta, măcar până la edificarea noastră, cu ocazia unei spovedanii viitoare.
Toţi cei enumeraţi în categoriile de mai sus nu pot fi admişi la împartăşire. De altfel, dezlegarea nu dă dreptul în chip imperios la împărtăşirea imediată, precum am mai văzut. Este necesar însă, ca duhovnicul să atragă atenţia celor într-o astfel de situaţie, că s-au spovedit, dar n-au fost iertaţi sau dezlegaţi. Acest avertisment va fi dat, totuşi, fără asprime şi fără brutalitate, chiar faţă de aceia care au manifestat în atitudinea lor lipsă de căinţă. Va căuta mai degrabă a deştepta în ei sentimentul reculegerii şi al căinţei, arătandu-se duhovnicul însuşi impresionat dureros de starea lor de indiferenţă. El le va da pe faţă speranţa sa că Duhul Sfânt va lucra asupra lor şi le va inspira o dispoziţie mai fericită pentru suflet. În cuvântul cel din urmă, duhovnicul îşi va exprima sentimentul său de aşteptare bucuroasă pentru reîntoarcerea fiilor săi duhovninceşti. Refuzarea sau amânarea iertării de păcate încetează în clipa în care penitentul a venit la pocăinţă şi îndreptare, ca fiul risipitor din parabola Sfintei Evanghelii.”

Pr. Cleopa ne spune că există şi o spovedanie păcătoasă sau falsă atunci când „cineva caută un duhovnic lesne iertător, care dezleagă, nu după legea lui Dumnezeu, ci după părerea sa, sau are aceleaşi păcate. Aceştia se afundă amândoi în osândă, mai rău decât dacă nu s-ar fi spovedit. Când cel ce se mărturiseşte nu spune toate păcatele sale sau le spune pe jumătate, sau le justifică cu minciuni, ducând în eroare pe duhovnic, când se vor spovedi în colectiv mai mulţi oameni la duhovnic, spunând păcatele în gând, fără a le auzi preotul şi a le aprecia pe toate în lumina Sfintelor Canoane şi a legilor morale, în toate aceste trei cazuri, Taina Spovedaniei nu este săvârşită canonic şi păcatele rămân nedezlegate, căci spovedania se face numai individual.” (Îndrumarul Duhovnicului)

Abia în cazul acesta, unii se vor vedea siliţi să ia în serios împlinirea canonului, care trebuie să fie dat pe măsura gravităţii păcatelor lor. Mai amintim aici că la fel procedau în privinţa dezlegării de păcate la spovedanie şi duhovnicii renumiţi din secolul trecut, precum cuvioşii: Vichentie Mălău, Nicodim Măndiţă, şi alţii. Sf. Teofan Zăvorâtul în cartea Sfaturi înţelepte ne spune că nu trebuie dezlegaţi la spovedanie cei care ’’nu făgăduiesc să-şi schimbe ideile”, iar în altă parte spune despre cineva că doar ”când îşi va îndeplini canonul cu sinceritate, atunci să-l şi dezlegaţi. Şi să-l îndemnaţi să se abţină de la păcate.”

Aşa cum am văzut pînă acum, dezlegarea de păcate la spovedanie e strâns condiţionată de împlinirea canonului sau a epitimiei cum i se mai spune. Canonul nu poate lipsi nicidecum. În vechime, abia după împlinirea canonului era dată dezlegarea de păcate. Raţiunile pentru care doar în funcţie de acceptarea canonului trebuie dată dezlegarea de păcate, le găsim la marele teolog şi apărător al ortodoxiei Sf. Marcu Evghenicul. Iată ce ne învaţă el: “Aşadar, spunem că nu dăm mai întâi iertare şi dezlegare, ca unii care avem putere de la Dumnezeu, şi după aceea rânduim epitimii, ci nu dăm în alt chip iertarea păcatelor decât împreună cu astfel de epitimii. Şi facem aceasta din multe pricini. Mai întâi, ca, prin reaua pătimire de aici, pe care cel ce a păcătuit o primeşte de bunăvoie, să scape acolo [în viaţa viitoare n.n] de pedeapsa cea fără de voie. <<Căci prin nimic din celelalte nu este aşa de mult slujit Dumnezeu ca prin reaua pătimire>>, zice Grigorie Teologul, <<şi prin lacrimi se dă în schimb iubirea de oameni>>. În al doilea rând, ca iubitorul de plăceri cuget al trupului, care obişnuieşte să nască vrăjmăşia faţă de Dumnezeu şi este pricina a tot păcatul, să fie nimicit prin acest meşteşug ostenitor. <<Căci cele potrivnice>>, zice, <<sunt leacuri ale celor potrivnice [lor]>> şi e neapărat nevoie ca plăcerea să se lepede prin durere. În al treilea rând, pentru ca epitimia dată să fie pentru suflet ca un lanţ şi frâu, ca să nu se mai dedea relelor. În al patrulea rând, deoarece şi prin firea [lui] lucrul virtuţii este ostenitor şi cel ce urmează a fi slobozit spre [a dobândi] deprinderea ei [a virtuţii] trebuie să se obişnuiască cu ostenelile, după cum prin plăcere a alunecat în păcat. În al cincilea rând, pentru că vrem să luăm şi încredinţare prin acceptarea epitimiei date, dacă [acela] a urât desăvârşit păcatul. Acestea sunt pricinile epitimiilor şi încă multe altele.” (Opere,vol. I) Aceleaşi lucruri spuse de Sf. Marcu Evghenicul mai înainte le spune şi Sf. Nicodim Aghioritul în Carte foarte folositoare de suflet.

În încheiere, constatăm astăzi cu multă tristeţe că rari sunt duhovnicii care mai ţin cont de felul cum trebuie dată dezlegarea de păcate la spovedanie. De asemenea, tot mai puţini sunt duhovnicii – şi numărul lor scade pe zi ce trece – care îi mai canonisesc pe ucenicii lor aşa cum cer canoanele Sf. Părinţi. Dar să nu creadă că nu-şi vor lua osânda de la Dumnezeu în veacul viitor. Sf. Nicolae Velimirovici zicea că păcătoşii îi copleşesc cu laude pe duhovnicii care îi îndreptăţesc în păcatele lor, dar să nu se apropie de patul păcătoşilor când aceştia îşi vor da sufletul. Să luăm aminte deci cu toţii şi mai ales duhovnicii…!

Ierom. Timotei de la Vaduri

Cum răspundem când suntem vorbiţi de rău?

 

Încercaţi să înduraţi cu răbdare calomnia ce vi s-a adus, oricât ar fi fost de gravă și consolați-vă cu gândul: „Dumnezeu îmi vede nevinovăţia, de ce să mă supăr?

 

Să ai un renume bun este important. Însă cum ar trebui să reacționăm în calitate de creștini, atunci când primim astfel de atacuri la adresa noastră?

Tatăl meu obișnuia să îmi spună mereu:

„aminteşteşte-ți că eşti parte din familie iar faptele tale se răsfrâng asupra întregii familii”.

Tatăl meu nu era tocmai un creştin exemplar însă totdeauna a fost un cetăţean model, urmând în viaţă principiile creştine. Îi purtam un mare respect şi întotdeauna îmi amintesc de acest sfat simplu pe care mi l-a dat. Faptele mele au avut un impact asupra reputației persoanelor pe care le iubeam.

Să ai un renume bun este important. În Sfânta Scriptură stă scris:

„Un nume (bun) este mai de preţ decât bogăţia” (Pild. 22, 1).

Având un renume bun câştigăm încrederea altora. Trebuie să avem grijă atunci când alții ne atacă pe nedrept, făcându-ne un renume prost. Însă cum ar trebui să reacționăm în calitate de creștini atunci când primim astfel de atacuri la adresa noastră?

Aceasta este o întrebare pe care Mitropolitul Grigorie al St. Petersburgului o pune în cartea sa „Cum să duci o viață sfântă” (How to Live a Holy Life), unde ne și oferă patru răspunsuri:

1. Înainte de toate, indiferent cât de urâte şi injurioase ar fi vorbele rele la adresa noastră, trebuie să avem grijă să nu cădem pradă furiei, violenţei verbale şi răzbunării ci să ne păstrăm calmul. Trebuie să fim într-un duh cu Hristos, iar El, în fața acuzațiilor evreilor, a rămas netulburat și fără dorința de răzbunare. Hristos, spune Sfântul Apostol Pavel „ocărât fiind, nu răspundea cu ocară…, ci se lăsa în grija Celui ce judecă cu dreptate” (I Petru 2, 23).

Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să ne amintim de exemplul lui Iisus, să ne păstrăm calmul şi gândirea obiectivă pentru a putea să ne comportăm adecvat cu cel care ne acuză. Asta înseamnă să ne putem controla impulsurile astfel încât să nu ne enervăm și să răspundem provocării. În aceste situații putem să apelăm la rugăciune și, în special, la cea către Hristos, întrucât practicată zilnic ne ajută să controlăm impulsurile și furia atunci când suntem acuzați pe nedrept.

2. Când auziți că ceilalți vă vorbesc de rău și vă acuză de patimi, intenții rele, etc. trebuie să vă supuneți unei autoanalize și să vedeți dacă aveți într-adevăr acele patimi de care sunteți acuzați.

Analizați-vă îndeaproape: nu cumva acele patimi se ascund în voi, fie şi într-o mică măsură?

Atunci când vedeți că există o fărâmă de adevăr, căiți-vă, rugați-vă fierbinte cerându-I Domnului să vă mântuiască de acel păcat și străduiți-vă să vă îndreptați. Analizați de fiecare dată mai întâi modul în care reacționați. Astfel, orice acuzație ar putea fi o binecuvântare care vă ajută să deveniți un creștin mai bun înaintea lui Hristos.

3. Dacă după o analiză atentă, imparțială, observați că patimile de care sunteți acuzat nu există, puteți să vă apărați și să respingeți calomnia ce vi s-a adus însă numai pentru a vă apăra poziția în societate și nu din cauza mândriei sau a iubirii de sine. Însă făceți-o cu calm, fără furie sau indignare.

Acesta nu este un lucru ușor de realizat atunci când ne este rănit orgoliul, imaginea prea bună pe care o aveam despre sine sau imaginea falsă a importanței noastre. Trebuie să ne asigurăm că ripostăm cu grijă și într-un mod obiectiv, fără să fim impulsionați de o mândrie egocentristă.

4. Dacă vedeți că apărarea nu vă ajută cu nimic, atunci:

a) Încercaţi să înduraţi cu răbdare calomnia ce vi s-a adus, oricât ar fi fost de gravă și consolați-vă cu gândul:

„Dumnezeu îmi vede nevinovăţia, de ce să mă supăr? El are grijă de mine iar dacă spălarea rușinii mele îmi va fi de folos atunic Hristos mă va apăra. Îmi va declara nevinovăția la Judecata de Apoi și toți oamenii și îngerii lui Dumnezeu mă vor apăra împreună cu El.”

b) Consolaţi-vă și mai mult cu acest gând:

„Mântuitorul a îndurat o mulţime de nedreptăţi atunci când a trăit pe pământ, dar nu a încercat să se apere în faţa vreunui judecător.

” Unele dintre ele erau foarte grave dar El le-a îndurat pe toate cu răbdare. Așa ar trebui să facem și noi căci „nu este ucenic mai presus de învăţătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său” (Matei 10, 24).

c) Încercaţi de două ori mai mult să vă comportaţi cât mai bine în orice împrejurare.

Străduiţi-vă nu numai să evitați să dați altora ocazia de a vă vorbi de rău prin ceea ce faceți sau ziceți, ci evitați chiar ocazia de a fi suspectați că ați avea acele patimi, printr-un comportament care să nu dea ocazia altora de a vă calomnia.

d) Dacă bârfele la adresa voastră nu încetează, ci se înmulțesc, atunci nu vă mai rămâne altceva de făcut decât să vă adânciți în rugăciune, sperând că Domnul vă va lumina pe voi și îi va îndrepta pe cei care vă supără. Faceți asta pentru că și Dumnezeu s-a purtat așa cu cei care l-au condamnat (Luca 23, 34).

Amintiți-vă mereu că Hristos este modelul nostru. Pe lângă rugăciune, citiți Sfânta Scriptură și căutați să înțelegeți lecțiile pe care EL ni le dă pentru viața de zi cu zi.  Acestea se bazează pe smerenie și pace. Hristos s-a rugat și a postit pentru a-și pregăti trupul să se supună dumnezeirii Sale. Aceasta este, de asemenea, încercarea prin care trebuie să trecem și noi și motivul pentru care trebuie să ducem o viață în sânul Ortodoxiei.

Efectele stresului

Apa alcalina ionizata - beneficiul sanatatii

Cand vine vorba despre sanatate, apa are o importanta deosebit de mare. De fapt, nici o alta substanta nu este la fel de importanta pentru corpul nostru. Asadar, consumad apa in mod constant, deja va alimentati sanatatea.

Este posibil sa fi auzit de beneficiile consumului de apa alcalina – apa cu pH mai mare de 7. Va propun sa facem o scurta investigatie sa vedem daca apa alcalina ionizata este cu adevarat benefica pentru sanatate.

Apa alcalina ionizata

Apa alcalina este bogata in compusi de alcalinizare, inclusiv calciu, siliciu, potasiu, magneziu si bicarbonat.

Exista multe pareri in randul oamenilor de stiinta care sustin ca o dieta alcalina - inclusiv utilizarea apei alcaline – este benefica pentru sanatate pentru a tampona aciditatea din organism. Alcalinizarea avand ca rezultat o sanatate mai buna si performante atletice. O serie de studii clinice sustin aceasta ipoteza. Cu toate acestea exista si multe pareri contra.

http://www.quackwatch.org/01QuackeryRelatedTopics/DSH/coral2.html

Merita sa cumparam apa preparata special pentru a obtine presupusele beneficii? Sau este apa alcalina doar o alta „ dieta la moda” discutabila la fel ca sucurile pentru detoxifiere?

Cititi mai departe pentru a afla daca apa alcalina este benefica pentru sanatate.

Chiar este nevoie de "alcalinizare"?

Dieta alcalina a devenit un termen la moda in cercurile medicale. Dar ideea ca toata lumea are nevoie de "alcalinizare" este in cel mai bun caz o simplificare.

Conceptul consumului de apa alcalina este aceasta: apa de la robinet contine diferite elemente dizolvate (cloruri, floruri) care influenteaza nivelul pH-ului scazand-ul sub 7. Apa pura este neutra avand nivelul pH 7. Deci ideea este ca, pentru a mentine mediu alcalin din corpul dumneavoastra, ar trebui sa consumati alimente alcaline si apa cu un pH mai mare de 7.

Dar exista cateva probleme cu acest concept.

In primul rand, fiecare organ are un pH unic si corpurile noastre fac in mod natural o treaba fantastica de a mentine un anumit nivel al pH-ului sanguin pentru fiecare organ in parte.

In al doilea rand, daca exista un dezechilibru al pH-ul in corpul dvs., este important sa cunoasteti cauza principala pentru a reface echilibrul. Fara a cunoaste cauza, nu se poate determina daca apa alcalina va poate ajuta cu adevarat.

De asemenea, este bine de stiut ca multe ape alcaline contin si foarte multe minerale (reziduu sec) care ar putea incepe sa se acumuleze in corpul dumneavoastra si pot produce efecte secundare negative. De exemplu, daca aveti o afectiune renala, sau luati medicamente care modifica functia renala.

http://nephron.org/nephsites/adp/index.htm/intro.htm

Ca intotdeauna, atunci cand apare o problema de sanatate, este important sa cunoasteti cauza problemei, si asigurati-va ca vizati cauza reala, nu simptomele.

Efecte benefice ale apei alcaline ionizate

Efecte benefice pentru sanatatea florei intestinale

Apa alcalina ionizata imbunatateste sanatatea florei intestinale. Apa ionizata are un potential de oxidare-reducere negativ, ceea ce inseamna ca ofera proprietati dezinfectante suplimentare, asigurand astfel protectie impotriva microorganismelor periculoase.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15617863

Apa alcalina ionizata efect anti: imbatranire, Glicozilare, Alzheimer si Diabet

(Glicolizare = O reactie chimica ce produce imbatranirea este procesul numit glicozilare. Zaharul se leaga de proteina in interiorul celulelor.) https://infodiabet.wordpress.com/2009/09/03/age-produsii-de-glicozilare/

Apa ionizata reduce nivelul de gliconizare si afectare a ficatului in studiile realizate pe sobolanii cu un control slab de zahar din sange. De ce este acest lucru atat de important? Glicozilarea este o reactie care are loc atunci cand moleculele simple de zahar, cum ar fi fructoza sau glucoza, se ataseaza de proteine sau lipide fara moderarea unei enzime. Aceasta conduce la formarea de molecule anarhice cunoscute sub numele de produse finite de glicozilare avansate (AGE's). AGE's sunt substante care creeaza un factor de risc in dezvoltarea sau agravarea multor boli degenerative, cum ar fi diabetul, ateroscleroza, insuficienta renala cronica si a bolii Alzheimer. Acesti compusi nocivi pot afecta aproape orice tip de celule si molecule din organism, sunt considerate a fi un factor de imbatranire si pot cauza unele boli cronice legate de varsta.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3572224/

Evident sobolanii nu sunt oameni, si acesta este dificil sa se extrapoleze direct din studiile pe animale pentru sanatatea umana. Dar cele mai multe descoperiri stiintifice au avut la baza studiile pe animale. http://ec.europa.eu/research/mariecurieactions/news-events/news/2012/mc_fellow_highlights_en.htm

Apa alcalina ionizata si atletii

Daca exista un grup care ar putea beneficia direct de apa alcalina ionizata acesta este grupul celor care sunt activi fizic. De ce? Deoarece exercitiile fizice intense obliga muschii sa produca mai multi ionii pozitivi de hidrogen (radicali liberi) decat poate sa neutralizeze corpul in mod eficient folosind minerale cu efect antioxidant. Astfel, creste aciditatea si apare oboseala.

http://www.jissn.com/content/9/1/8

Consumul de apa alcalina ionizata regleaza aciditatea si combate radicalii liberi produsi prin efortul fizic prelungit. Rolul radicalilor liberi in imbatranirea celulelor este o ipoteza definita in 1954 de catre profesorul american Denham Harman.

Suplimentele de minerale alcaline din apa alcalina ionizata (calciu, magneziu, potasiu) reduc stresul cardio-respirator si cel legat de productia de acid lactic imbunatatind performantele atletilor de anduranta. De aceea maratonistii isi suplimenteaza dieta cu bicarbonat de sodiu. Apa alcalina ionizata functioneaza in mod similar.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22433275

In cele din urma continutul mineralelor alcaline al apei alcaline ionizate ajuta persoanele active sa retina mai mult fluid in sistemul cardiovascular. Acest lucru imbunatateste starea de hidratare generala si rezervele lichide din organism.

http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0899900704000929

De unde va puteti procura apa alcalina?

Daca doriti sa consumati apa alcalina verificati etichetele urmatoarelor produse:

• Perla Moldovei       pH 8,8;    reziduu solid: 333 mg/l
• Carpatina                pH 7,89;  reziduu solid: 186 mg/l
• Dorna Izvorul Alb  pH: 7,89; reziduu solid: 198 mg/l
• Aqua Carpatica:     pH 7,7;    reziduu solid: 268,75 mg/l
• Borsec                    pH 7,44;  reziduu solid: 296 mg/l
• Bucovina                pH 7,05;  reziduu solid: 74 mg/l

Ca sursa de apa alcalina ionizata avem:

• Apa ZEN              pH: 8,5 – 11; reziduu solid: 58 mg/l

De semenea verificati nivelul de nitriti si nitrati.

- nitriti limita maxima de admisibilitate pentru consumatori este de 0,5 mg/l;
- nitrati limita maxima de admisibilitate pentru consumatori este de 50 mg/l.

Tineti cont si de modul de ambalare, depozitare si transport.

Daca am omis pe cineva in lista prezentata va rog sa-mi trimiteti email.

Surse:

http://www.huffingtonpost.com/john-berardi-phd/alkaline-water_b_7762588.html

Heil DP. Acid-base balance and hydration status following consumption of mineral-based alkaline bottled water. J Int Soc Sports Nutr 2010;

Agre P. The aquaporin water channels. Proc Amer Thoracic Society 2006;
Bray K. Wacky Water. Choice. January 2013.

Krasner SW. The formation and control of merging disinfection by-products of health concern. Phil Trans R Soc A 2009;

Heil DP, Jacobson EA, Howe SM. Influence of alkalizing supplement on markers of endurance performance using a double-blind placebo-controlled design. Journal of the Int Soc Sports Nut 2012;

Burckhardt P. The effect of the alkali load of mineral water on bone metabolism: Interventional studies. J Nutr 2008;

Tufts Health & Nutrition Letter. Ask The Tufts Experts. October 2009. Supplement.

Johannes L. The positives and negatives of ionized water. WSJ.com 2012.

Sepkowitz K. Does your water need more ions? Slate.com 2013.

WHO. Drinking water quality.

WHO. Water sanitation health.

Alkaline products: Healthy or all wet? Consumer Reports on Health. January 2013. 6.

Human appropriation of world's fresh water supply.

All About Drinking Water.

Bond T, et al. Occurrence and control of nitrogenous disinfection by-products in drinking water - a review. Water Research 2011;

Krishnan K & Carrier R. Approaches for evaluation the relevance of multiroute exposures in establishing guideline values for drinking water contaminants. J Environmental Science and

Health Part C 2008;26:300-316.Minich DM & Bland JS. Acid-alkaline balance: Role in chronic disease and detoxification. Alternative Therapies in Health and Medicine 2007;

Lee H & Kang M. Effects of the magnetized water supplementation on blood glucose, lymphocyte DNA damage, antioxidant status, and lipid profiles in STZ-induced rats. Nutr Res Pract 2013;

Plewa MJ, et al. Halonitromethane drinking water disinfection byproducts: Chemical characterization and mammalian cell cytotoxicity and genotoxicity. Environ Sci Technol 2004;

Richardson SD, et al. Integrated disinfection by-products mixtures research: Comprehensive characterization of water concentrates prepared from chlorinated and ozonated/postchlorinated drinking water. Journal of Toxicology and Environmental Health, Part A: Current Issues. 2008;

Villanueva CM, et al. Disinfection byproducts and bladder cancer a pooled analysis. Epidemiology 2004;

Vorobjeva NV. Selective stimulation of the growth of anaerobic microflora in the human intestinal tract by electrolyzed reducing water. Medical Hypothesis 2005;

Xu X, et al. Percutaneous absorption of trihalomethanes, haloacetic acids, and haloketones. Toxicology and Applied Pharmacology 2002;

Fenton TR, et al. Causal assessment of dietary acid load and bone disease: a systematic review & meta-analysis applying Hill's epidemiologic criteria for causality. Nutrition Journal 2011.

miercuri, 25 noiembrie 2015

Efectele stresului

Stresul este un termen atat de comun in vocabularul nostru de la sfarsitul secolului XX, incat, uneori, intelesul sau este umbrit. Tehnic vorbind, o reactie de stres este un raspuns fizic si mental la o situatie potrivnica, in care sunt mobilizate resursele in caz de urgenta ale corpului - mecanismul "lupta sau fugi", inundand corpul cu hormoni meniti sa infrunte incercarile. Din nefericire, viata moderna declanseaza continuu acest raspuns atunci cand nu putemn nici sa luptam, nici sa fugim, ceea ce poate duce la o crestere a tensiunii sangvine si musculare, la iritabilitate, anxietate si depresie, precum si la o scadere a eficientei imunitare.

1. Sistemul nervos

Atunci cand apare stresul, fizic sau psihologic, corpul isi schimba brusc resursele energetice pentru a lupta cu amenintarea perceputa. In ceea ce este cunoscut ca "lupta sau fugi", sistemul nervos simpatic trimite un semnal glandelor suprarenale pentru elibera adrenalina si cortizolul. Acesti hormoni fac inima sa bata mai repede, cresc tensiunea arteriala, modifica procesul digestiv si cresc nivelul de glucoza in sange. In momentul in care criza este depasita, functiile corpului, de obicei, revin la normal.

2. Sistemul musculo-scheletic

In conditii de stres muschii sunt tensionati. Contractia musculara extinsa pe perioade mai lungi poate declansa dureri de cap, tensiune, migrene si diferite conditii musculo-scheletice.

3. Sistemul respirator

Stresul face ca respiratia sa fie ingreunata fapt ce poate cauza hiperventilatie - respiratie accelerata – ar putea induce atacuri de panica la unele persoane.

4. Sistemul cardio-vascular

Stresul acut - stresul de moment (de exemplu atunci cand sunteti blocati in trafic) - determina o crestere a frecventei cardiace si contractia puternica a muschiului inimii. Vasele de sange care conduc sangele catre grupele mari de muschi si la inima, cresc cantitatea de sange catre aceste parri ale corpului. Episoade repetate de stres acut pot provoca inflamarea arterelor coronariene, ceea ce poate sa conduca la atac de cord.

5. Sistemul endocrin

Glandele suprarenale

Atunci cand organismul este stresat, creierul trimite semnale de la hipotalamus, provocand cortexul suprarenal sa produca cortizol si medulara suprarenala sa produca epinefrina – asa-numitii "hormoni de stres".

Ficat

Cand cortizolul si adrenalina sunt eliberati, ficatul produce mai mult de glucoza, zaharul din sange pentru a produce energia necesara mecanismului "lupta sau fugi" in situatii de urgenta.

6. Sistemul gastro-intestinal

Esofag

Stresul va poate afecta apetitul determinand cresterea sau scaderea acestuia. In conditii de stres este posibil sa consumati mai multe alimente, sa cresteti consumul de tutun sau alcool, sa aveti arsuri la stomac sau reflux acid.

In conditii de stres stomacul dvs. poate reactiona resimtind emotii "fluturi in stomac", greata sau dureri. Este posibil sa apara senzatia de voma in cazul in care stresul este sever.

Intestine

Stresul poate afecta digestia si absortia nutrientilor. Stresul modifica felul in care mancarea circula, este gestionata si asimilat? de organism, ducand la constipatie sau diaree.

7. Sistemul de reproducere

La barbati excesul de cortizol produs stres, poate afecta functionarea normala a sistemuluide reproducere. Stresul cronic poate scadea nivelul de testosteron afectand procesul de producere al spermei si cauzand disfunctie erectila sau chiar impotenta.

In cazul femeilor, stresul poate provoca fluctuatii sau chiar intreruperi ale ciclul menstrual, senzatii si dureri mult mai acute si neplacute decat in mod obisnuit.

Cum combatem stresul?

Exista doua modalitati de a face fata: una sanatoasa si una mai putin sanatoasa. A face fata in mod sanatos presupune o abordare activa a rezolvarii problemei sau abordarea unor perspective diferite asupra acesteia, astfel incat sa nu mai para o problema. O alta metoda de a face fata in mod sanatos este stapanirea emotiilor care apar in situatii stresante, vorbind sau pastrand legatura cu ceilalti.

Actionam intr-un mod nesanatos atunci cand reprimam sau negam problema sau, pur si simplu, ne dorim ca ea sa dispara imaginandu-ne o stare mai placuta. In loc sa tratam problema, manifestam o preocupare constanta de a scapa de ea. Problema nu dispare si, chiar daca mintea ne zboara in alta parte, reactia corpului ramane.

Medicina comportamentala, o ramura medicala relativ noua, aplica metode comportamentale pentru sporirea starii de bine - inclusiv raspunsul biologic, meditatia si hipnoza.