Sinaxar 17 Februarie

 

În această lună, ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfântului marelui mucenic Teodor Tiron.

Acest sfânt mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximian şi Maximin şi era de fel din mitropolia Amasiei, din satul ce se cheamă Himialon. Fiind încorporat de curând în oastea tironilor şi făcând parte din ceata prepozitului Vringa, a fost chemat de acesta la cercetare şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu, batjocorind idolii elinilor ca pe nişte statui neînsufleţite şi lucruri făcute de mâinile omeneşti. Dându-i-se vreme să se gândească mai bine, el nu a cheltuit aceea vreme în nelucrare, ci a săvârşit o faptă cât se poate de mare. A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor. Drept aceea, fiind prins şi mărturisind că el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în felurite chipuri; şi fiind băgat într-un cuptor aprins şi-a primit sfârşitul acolo. Şi se face pomenirea lui în sfânta sa mănăstire ce este în Torachia, în sâmbăta dintâi a Postului Mare, când a săvârşit el o minune deosebită şi a izbăvit poporul ortodox de mâncarea din animalele junghiate idolilor.

Minunea colivei, săvârşită de Sf. Teodor Tiron

La 50 de ani după moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).

În amintirea acestei întâmplări minunate, biserica ortodoxă sărbătoreşte anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite, după rugăciunea din amvon, se cântă Canonul Sf. Mare Mucenic Teodor, compus de Sf. Ioan al Damascului.

După aceasta, se sfinţeşte coliva şi se împarte credincioşilor. Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, a fost rânduită pe vremea Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).

Tot în această zi, pomenirea sfintei Mariamna, sora sfântului Filip apostolul.

După înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sfântul Filip găsindu-se la Ierapole cu Vartolomeu şi Mariamna, sora lui, pentru că propovăduiau acolo cuvântul lui Hristos, a fost spânzurat. Şi în timp ce se săvârşea, a rugat pe Dumnezeu, şi antipatrul şi poporul ce era sub ascultarea lui au fost scufundaţi în pământ. Iar ceilalţi, temându-se, s-au rugat de sfântul Vartolomeu şi de sfânta Mariamna, care şi ei se găseau spânzuraţi, ca să nu fie scufundaţi şi ei. Atunci sfântul Vartolomeu şi Mariamna s-au rugat sfântului Filip şi nu i-a mai prăpădit, ci încă pe cei ce erau scufundaţi i-a scos afară. Iar pe antipatru şi pe Ehidna, femeia lui, i-au lăsat dedesubt. Atunci Vartolomeu şi Mariamna au fost sloboziţi. Vartolomeu s-a dus de aici în India, unde fiind răstignit şi-a dat sfârşitul; iar Mariamna, mergând la Licaonia a propovăduit acolo cuvântul lui Hristos şi făcând pe mulţi să se boteze, s-a săvârşit în pace.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxiviu (sau Auxiniu), episcopul Solonului din Cipru.

Sf. Auxiviu s-a născut la Roma, într-o familie înstărită. A crescut împreună cu fratele său Tempstagoras şi de mic şi-a dezvăluit talentele remarcabile, studiind foarte uşor ştiinţele antice în şcolile din Roma. Dar părinţii săi doreau ca fiul lor să se căsătorească. Auzind acestea, tânărul a fugit de-acasă mergând spre est.

Când a ajuns în Cipru, s-a stabilit la Limnits, nu departe de oraşul Soli, unde, prin mila Domnului sfântul i-a întâlnit pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu (prăznuit în zilele de 27 septembrie, 30 octombrie, 4 ianuarie şi 25 aprilie), care propovăduia Cuvântul lui Dumnezeu Cipru. Sf. Marcu l-a numit pe Auxiviu episcop în Soli, iar el s-a îndreptat spre Alexandria pentru a duce mai departe învăţăturile creştine.

Sf. Auxiviu s-a dus spre porţile de vest ale oraşului şi s-a stabilit lângă templul păgân al lui Zeus.  Încetul cu încetul a reuşit să-i convertească la creştinism, atât pe preotul păgân local cât şi pe alţi închinători la idoli de acolo. Odată, Sf. Iraclid (prăznuit în 17 septembrie) a venit la Sf. Auxiviu. Acesta fusese sfinţit episcop în Cipru mai înainte de către Sf. Marcu şi venise să se consulte cu Sf. Auxiviu cum să propovăduiască Evanghelia lui Hristos.

Într-o zi, Sf. Auxiviu se afla într-o piaţă unde a început să vorbească oamenilor despre Hristos. Mulţi văzând semnele şi minunile pe care le făcea sfântul, credeau în Hristos. Printre cei convertiţi, cei mai mulţi erau ţărani din satele învecinate. Un bărbat numit Auxiniu a rămas cu sfântul şi l-a slujit până la sfârşitul vieţii sale.

După un timp, fratele Sfântului Auxiviu, Tempstagoras, a venit la Roma, unde a fost creştinat împreună cu soţia, a devenit preot şi a slujit într-una din bisericile de-acolo. Sf. Auxiniu şi-a călăuzit dioceza timp de 50 de ani şi a murit în pace în anul 102, lăsându-l pe discipolul său Auxiniu în scaunul episcopal.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teostirict.

Tot în această zi, aflarea sfintelor moaşte ale sfântului Mina Calicheladul (adică cel cu bun glas).

Pe vremea iubitorului de Dumnezeu împărat Marcian, fericitul Mina s-a arătat într-o noapte unui om cu numele Filomat, care făcea parte din şcoala aşa-zisă a canaţilor, spunându-i că el este Mina Calicheladul, cel ascuns sub pământ, spre partea mării, unde se afla marginea cetăţii, şi i-a arătat chiar cu degetul lui, unde era locul acela. Deci, iubitorul de Dumnezeu Filomat, sculându-se mai de dimineaţă ca de obicei, a spus cu de-amănuntul visul prietenului său Marian Numeriu, şi acesta l-a spus împăratului, care îndată a trimis ostaşi la locul arătat. Aceştia săpând în grabă, au aflat un sicriu de fier înlăuntru căruia erau moaştele sfântului; iar pe sicriu erau şi litere scrise, arătând anii de când s-au pus acolo sfintele moaşte. Şi socotind anii, au aflat că trecuseră de atunci patru sute de ani. Pentru aceasta tot poporul a slăvit pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Salaman.

Acest cuvios era de fel din cetatea Persana, care se afla la apus de râul Eufrat, fiind aşezată chiar pe ţărmul râului. Îmbrăţişând viaţa monahală şi găsind o căsuţă într-un sat, care se afla pe malul celălalt al râului, sfântul s-a zidit de viu în ea, nelăsând nici uşă nici fereastră. O singură dată pe an săpând pe sub pământ o mică deschizătură, primea pe acolo hrană. Nu a vorbit niciodată cu vreun om, ci trăia numai lui Dumnezeu şi sieşi. Cei din cetatea din care se trăgea cuviosul, trecând râul în timpul nopţii, l-au luat cu ei în cetate, fără ca el să se împotrivească dar fără să meargă cu plăcere. După câteva zile însă, cei din satul de peste râu, trecând şi ei râul în timpul nopţii, l-au luat cu ei fără să se împotrivească, dar nici să meargă de bunăvoie. Iar episcopul cetăţii în care l-au adus, voind să-i dea darul preoţiei şi dărâmând o parte din căsuţa în care cuviosul stătea zidit, a intrat înăuntru. După ce l-a hirotonit preot şi sfântul nu a rostit nimic, nici nu a dat vreun răspuns la întrebările lui, a plecat, poruncind să fie zidit din nou zidul căsuţei care fusese dărâmat. Deci, cuviosul Salaman trăind în toată înfrânarea şi sihăstria, în toată cugetarea la cele înalte şi în linişte, a bineplăcut lui Dumnezeu şi s-a săvârşit în pace, făcându-se izvor de multe minuni după moarte.

Tot în această zi, pomenirea binecredincioşilor şi pururea pomeniţilor împăraţi Marcian şi Pulcheria.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Teodor Vizantiul, care a mărturisit în Melitina, la anul 1795, când prin sugrumare s-a săvârşit.

Sfântul Nou Mucenic Teodor s-a născut în 1774 în Neocorion, lângă Constantinopol, din părinţi evlavioşi. El a muncit în palatul sultanului şi acolo s-a convertit la islamism. 

O dată cu izbucnirea unei epidemii de ciumă în Constantinopol, şi-a dat seama de gravitatea faptei sale şi s-a întors la creştinism. Sf. Teodor a plecat la Kios şi apoi, la Militina, unde l-a mărturisit pe Hristos în faţa autorităţilor musulmane, fiind închis, torturat şi spânzurat de turci în anul 1795.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Acatistul Sfinților Mari Mucenici Teodor Stratilat și Teodor Tiron

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

Condacul 1

Apărătorii cei nebiruiți ai Evhaitelor, frumusețea mucenicilor și a nevoitorilor însuflețită podoabă, Tiron și Stratilat Teodorii. Veniți cu laude și cu cântări să-i încoronăm, căci lupte și biruința muceniciei au răbdat pentru Hristos, Căruia se roagă neîncetat ca să ne izbăvim din toate nevoile, care strigăm: Bucurați-vă, mucenicii Domnului!

Icosul 1

Îngeri s-au trimis din cer cu coroană neveștejită să încoroneze creștetul tău cel nebiruit, frumusețea mucenicilor Teodore Tiroane slăvite; iar tu ca un viteaz al lui Hristos te-ai arătat apărător nebiruit al credincioșilor din toată lumea, pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, Tiroane, voievodul mucenicilor;
Bucură-te, lauda și podoaba Evhaitelor;
Bucură-te, apărătorule al credincioșilor;
Bucură-te, surpătorule al păgânătăților;
Bucură-te, a mucenicilor podoabă și bucurie;
Bucură-te, a Bisericii lui Hristos înfrumusețare;
Bucură-te, că reverși minuni cu îndestulare;
Bucură-te, că de bucurie pe toți i-ai umplut;
Bucură-te, că din început Biserica ai apărat;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos, sângele tău ți-ai vărsat;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 2-lea

Putere de sus ai luat prin chinurile tale cinstite de noi, nevoitorule al Domnului, și prin vărsarea sângelui tău, ai mărturisit cu fapta iubirea Domnului tău, pentru care, Stratilate, ți-ai dat sufletul tău, strigând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Putere vitejească luând de la Împăratul Slavei, ai rușinat mândria lui Lichie, prin luptele tale cele mucenicești și pentru dragostea lui Hristos, cu bucurie te-ai jertfit, pentru care credincioșii strigă ție:
Bucură-te, Stratilate nebiruite;
Bucură-te, crin și floare din Evhaita;
Bucură-te, că ai biruit tabăra vrăjmașilor;
Bucură-te, că prin chinuri ai câștigat cereasca Împărăție;
Bucură-te, și noi strigăm ție;
Bucură-te, că armă ai avut Crucea Domnului;
Bucură-te, că pe tirani cu puterea ei ai surpat;
Bucură-te, că și pe idoli ai batjocorit;
Bucură-te, că pe idolii lui Lichinie la săraci i-ai împărțit;
Bucură-te, că prin aceasta Hristos S-a proslăvit;
Bucură-te, că prin răbdare cununi ai câștigat;
Bucură-te, că spre cele cerești pe toți ne-ai îndemnat;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 3-lea

Luminându-ți ochiul minții, către cer ai privit și, de frumusețea celor nepieritoare dorind, nimic n-ai iubit din cele trecătoare; ci și trupul tău, Tiroane, l-ai dat muncilor celor de multe feluri, pentru care ai primit coroană neveștejită și gherdanul biruinței, pentru care cântăm Domnului: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Lumină de sus strălucind sufletul tău cel mucenicesc, dar de bogăție te-ai dat credincioșilor, Tiroane, că înfierbântându-te cu râvna bunei credințe, ai scăpat pe credincioși de spurcăciunile cele idolești, pentru care cântăm ție:
Bucură-te, ajutorul cel grabnic;
Bucură-te, strălucirea bunei credințe;
Bucură-te, ocrotitorul ortodocșilor;
Bucură-te, înfrânătorul păgânătății;
Bucură-te, că prin colivă pe credincioși ai scăpat;
Bucură-te, lauda și bucuria episcopului Ioan;
Bucură-te, că el cântare vrednică ți-a dat;
Bucură-te, biruitorule al tiranilor împărați;
Bucură-te, că și pe Maximian ai rușinat;
Bucură-te, a Bisericii înfrumusețare;
Bucură-te, că reverși raze strălucitoare;
Bucură-te, că prin jertfă cu Hristos te-ai unit;
Bucură-te, că pentru aceasta El te-a proslăvit;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 4-lea

Puterea credinței înfierbântând sufletul tău, spre mărturisirea lui Hristos, pentru care cu dragoste ți-ai dat trupul muncilor celor înfricoșătoare, Sfinte Stratilat; iar noi văzând răbdarea ta cântăm Domnului: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Putere luând asupra păgânătății, pe idoli ai surpat cu mărturisirea lui Hristos, Căruia sufletul ți-ai dat cu mulțumire și te-ai făcut apărător credincioșilor, mucenice Stratilat, pentru care cu dragoste strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, că prin suferință cununa muceniciei ai luat;
Bucură-te, că într-aceasta ai avut pe Hristos întărire;
Bucură-te, că pe idoli cu puterea Lui, ai surpat;
Bucură-te, strălucirea Iracliei și a Evhaitei;
Bucură-te, că șapte zile nemâncat ai petrecut;
Bucură-te, că și alte chinuri cu răbdare ai suferit;
Bucură-te, că toți care te-au văzut pe Hristos au proslăvit;
Bucură-te, că prin bărbăția ta puterea credinței a înflorit;
Bucură-te, că mulți bolnavi ai vindecat;
Bucură-te, că lui Hristos bună mireasmă te-ai adus;
Bucură-te, că Evhata ție a cântat;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 5-lea

Stea purtătoare de lumină te-ai arătat credincioșilor din toată lumea, lauda mucenicilor, Teodore Stratilat, că ai scăpat pe mulți de înșelăciunea idolească și pe Hristos ai mărturisit și ai luat cunună neveștejită din mâna Domnului tău, strigând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Strălucind prin biruința mărturisirii, sufletul tău nevinovat l-ai adus lui Hristos, Care a primit nevoințele tale cele mucenicești, arătându-te apărător fierbinte credincioșilor din toată lumea, pentru care strigăm ție:
Bucură-te, Stratilate nebiruite;
Bucură-te, mărturisitorule al credinței;
Bucură-te, diamantul răbdării;
Bucură-te, crinul înfrânării;
Bucură-te, balsamul vindecării;
Bucură-te, cedrul curăției;
Bucură-te, ajutătorul săracilor;
Bucură-te, ocrotitorul văduvelor;
Bucură-te, că ești tuturor folositor;
Bucură-te, că din orice nevoi izbăvești;
Bucură-te, că sănătoși ne păzești;
Bucură-te, că și locașul tău îl proslăvești;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 6-lea

Mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu adevărat, ai străpuns cu sulița răbdării tale pe Faraon cel gândit și închinăciunile elinilor le-ai surpat, rușinând în priveliște pe Maximian, pentru care strigăm Domnului: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Mărturisitor fierbinte te-ai arătat, Mucenice Teodor Tiron, că fiind dus înaintea tiranului Maximian, nu te-ai rușinat a mărturisi pe Hristos, ci ai rușinat închinăciunile cele idolești, pentru care strigăm ție:
Bucură-te, că în oastea tironilor ai fost;
Bucură-te, că pe Maximian ai rușinat;
Bucură-te, că pe idolii lui ai surpat;
Bucură-te, că aceasta singur ai mărturisit;
Bucură-te, că prin spânzurare singur ai mărturisit;
Bucură-te, că prin focul cuptorului ai trecut;
Bucură-te, că Mitropolia Amasiei te mărește;
Bucură-te, că Humialon, orașul tău, te proslăvește;
Bucură-te, că acum creștinii serbează al tău nume;
Bucură-te, că-n nevoi și-n izbânzi strigăm ție;
Bucură-te, făcător de minuni alese;
Bucură-te, că prin ele Dumnezeu se proslăvește;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 7-lea

Vrând tu, Mare Mucenic Stratilat, a-ți mântui sufletul, pe care l-ai împodobit cu tot felul de fapte bune, cu rugăciuni și cu milostenii, te-ai gătit spre lupte mucenicești, pe care le-ai primit cu bucurie, cântând Domnului: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Străină minune a fost în toată Evhaita și Iraclia s-a mirat de vitejiile tale, cum toate defăimând și pe împărați mustrând, cu îndrăzneală ai alergat la lupte pentru dragostea Domnului tău, pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, minunea Evhaitelor;
Bucură-te, înfrumusețarea Iracliei;
Bucură-te, podoaba mucenicilor;
Bucură-te, mustrătorul tiranilor;
Bucură-te, jertfă însuflețită;
Bucură-te, că chinurile cu bucurie le-ai primit;
Bucură-te, că sfaturilor lui Lichinie nu te-ai plecat;
Bucură-te, că sufletul tău Domnului l-ai dat;
Bucură-te, că El cu bucurie l-a primit;
Bucură-te, că cetele mucenicilor primindu-te au dănțuit;
Bucură-te, că și noi bun apărător te-am dobândit;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 8-lea

Toată ceata îngerilor, cu mucenicii și cu stăpânul lor, întru cântări a întâmpinat sufletul tău, Mare Mucenice Teodor Tiron, încoronând creștetul tău cel nebiruit cu gherdanul mucenicilor, și toți au cântat cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Toată făptura s-a alăturat lângă lauda pe care ți-a făcut-o Hristos, Mirele tău, îngerii priveau așteptând venirea ta, mucenicii cântau biruința ta, iar pământul s-a sfințit prin stropirea sângelui tău, iar noi robii tăi aducem laudă muceniciei tale, cântând acestea:
Bucură-te, că ele au încoronat creștetul tău;
Bucură-te, că cerurile au serbat intrarea ta;
Bucură-te, că neveștejită cunună ai primit;
Bucură-te, că pentru credincioși rugăciune ai făcut;
Bucură-te, că Hristos cererile tale le-a plinit;
Bucură-te, că El prin tine S-a proslăvit;
Bucură-te, că Biserica apărător te-a câștigat;
Bucură-te, al locașului tău grabnic apărător;
Bucură-te, că de ispite, de furturi și de judecăți ești risipitor;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 9-lea

Privind la frumusețea cerului, ți-ai luminat privirile minții, cunoscând pe Ziditorul cerului și al pământului, Făcător al totului, cu bucurie L-ai lăudat, Mucenice Teodor Stratilat, și cântare ai cântat Domnului: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei mult vorbitori au amuțit ca niște pești fără de glas, cum tu, un tânăr ostaș, ai defăimat frumusețile lumii, mergând cu bucurie spre chinuri, unde ai arătat lupte biruitoare, de care mirându-se, cântăm ție acestea:
Bucură-te, ritor între mucenici;
Bucură-te, trâmbiță propovăduitoare;
Bucură-te, luptător nebiruit;
Bucură-te, răbdătorule de patimi;
Bucură-te, gherdane al răbdării;
Bucură-te, căci cu bărbăție ai mărturisit;
Bucură-te, că credința nevinovată ai păzit;
Bucură-te, că la aceasta și pe noi ne-ai sfătuit;
Bucură-te, căci cu îngerii te-ai unit;
Bucură-te, căci cu ucenicii locuiești;
Bucură-te, că prin chinurile tale pe toți îi veselești;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 10-lea

Vrând să-ți mântuiești sufletul și să câștigi viața nemuritoare, te-ai păzit nevinovat de tot păcatul și cu virtutea sufletului ai dorit pe Dumnezeu, Care este marginea doririlor, pentru Care și ultima picătură de sânge cu mulțumire ți-ai dat cântându-I: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Vrând noi, nevrednicii, a-ți lăuda mucenicia și nevoințele tale, Sfinte Mare Mucenice Teodor Tiron, prin rugăciunile tale cerem ajutorul cel dumnezeiesc, cântându-ți cu dragoste acestea:
Bucură-te, că sufletul tău curat tot pământul a sfințit;
Bucură-te, că întru suirea ta spre cer, toți diavolii s-au îngrozit;
Bucură-te, că și văduva ajutorul tău a primit;
Bucură-te, apărătorule de cetate;
Bucură-te, ajutătorule al sufletelor curate;
Bucură-te, al păcătoșilor lesne iertătorule;
Bucură-te, al tuturor împlinitor de cereri;
Bucură-te, al ierarhilor bun sfătuitorule;
Bucură-te, al preoților cucernici de mari daruri dătătorule;
Bucură-te, al monahilor bun ajutătorule;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 11-lea

Împăratul împăraților și Domnul domnilor, întru ospățul cel duhovnicesc, a adăpat sufletul tău din pomul vieții, unde ai auzit glasul puterilor cerești și dansurile mucenicilor, și de bucuria aceea îmbălsămat fiind, ai cântat împreună cu ei Domnului: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Împăratul Maximian cu toți muncitorii lui n-a putut birui sufletul cel de diamant, Mucenice Teodor Stratilat, nici nu te-a putut despărți de doritul tău Hristos, Căruia te închinai cu dragoste. Pentru care cântăm ție:
Bucură-te, binecinstitorule al Sfintei Cruci;
Bucură-te, purtătorule al patimilor lui Hristos;
Bucură-te, râvnitorule al Împărăției cerurilor;
Bucură-te, bine primitule în locașurile ei;
Bucură-te, diamantul și steaua credinței;
Bucură-te, fulgerul rugăciunilor sfinte;
Bucură-te, primitorule al rugăciunilor noastre;
Bucură-te, veșmântul darurilor care ne acoperi slăbiciunile noastre;
Bucură-te, împlinitorul cererilor noastre;
Bucură-te, al locașului tău înfrumusețare;
Bucură-te, al robilor casei tale cucernică și sfântă mângâiere;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 12-lea

Haruri mucenicești împarți tuturor credincioșilor, Sfinte Mare Mucenice Teodor Tiron, preoților ești podoabă și lumină, celor ce cu dragoste serbează prăznuirea ta și te cheamă cu credință, le împlinești cererile; mie, celui nevrednic și mai mult decât toți păcătoșii, dăruiește-mi să cânt cu bucurie Domnului: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Vrând, Sfinte Mare Mucenice Teodor, a părăsi latura pământului, ai ajuns la desăvârșita dorire, unde privești frumusețea Împăratului ceresc, te-ai arătat biruitor încoronat prin sângele tău și n-ai încetat a ajuta cu rugăciunile și minunile tale, pentru aceasta primește prinos de mulțumire acestea:
Bucură-te, steaua harului ceresc;
Bucură-te, podoaba cinului preoțesc;
Bucură-te, a mucenicilor podoabă și lumină;
Bucură-te, lauda celor ce-ți cântă ție;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu mucenicii;
Bucură-te, că și rugăciunile noastre le primești;
Bucură-te, dătătorule de sfaturi dumnezeiești;
Bucură-te, mărgăritar cu care luminezi sufletele;
Bucură-te, diamant care tai neputințele;
Bucură-te, al sufletului meu mântuire;
Bucură-te, al locașului tău apărătorule;
Bucură-te, al ostenelilor noastre binecuvântătorule;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 13-lea

De trei ori fericiților, podoaba Ortodoxiei și lauda Evhaitelor, mucenicii Domnului Teodor Tiron slăvite și Stratilat nebiruite, rugați-vă Domnului pentru mântuirea noastră, ca izbăvindu-ne din nevoi, să cântăm Domnului: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul I: Îngeri s-au trimis din cer cu coroană neveștejită…, Condacul 1: Apărătorii cei nebiruiți ai Evhaitelor…, și se face otpustul.

Icosul 1

Îngeri s-au trimis din cer cu coroană neveștejită să încoroneze creștetul tău cel nebiruit, frumusețea mucenicilor Teodore Tiroane slăvite; iar tu ca un viteaz al lui Hristos te-ai arătat apărător nebiruit al credincioșilor din toată lumea, pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, Tiroane, voievodul mucenicilor;
Bucură-te, lauda și podoaba Evhaitelor;
Bucură-te, apărătorule al credincioșilor;
Bucură-te, surpătorule al păgânătăților;
Bucură-te, a mucenicilor podoabă și bucurie;
Bucură-te, a Bisericii lui Hristos înfrumusețare;
Bucură-te, că reverși minuni cu îndestulare;
Bucură-te, că de bucurie pe toți i-ai umplut;
Bucură-te, că din început Biserica ai apărat;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos, sângele tău ți-ai vărsat;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul 1

Apărătorii cei nebiruiți ai Evhaitelor, frumusețea mucenicilor și a nevoitorilor însuflețită podoabă, Tiron și Stratilat Teodorii. Veniți cu laude și cu cântări să-i încoronăm, căci lupte și biruința muceniciei au răbdat pentru Hristos, Căruia se roagă neîncetat ca să ne izbăvim din toate nevoile, care strigăm: Bucurați-vă, mucenicii Domnului!

Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron

Troparul Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, glasul al 4-lea:

Mari sunt faptele credinţei! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc cu totul fiind ars, ca o pâine plăcută Preasfintei Treimi s-a adus. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Teodor Tiron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luptând până la capăt, mucenice al lui Hristos, lupta cea Dumnezeiască şi călătoria săvârşind-o, păzind credinţa, ai aflat cununa Dumnezeieştii Dreptăţi.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Teodor Tiron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te dănţuitor ceresc împreună cu cei fără de trupuri, mărite, izbăveşte de primejdii şi de necazuri pe cei de pe pământ, care te cheamă într-ajutor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luând de la Hristos Mărirea cea mai presus de fire, purtătorule de chinuri, înconjori tot pământul smulgând din nevoi pe toţi cei ce întru credinţă cu evlavie te laudă pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce în chip de negrăit ai născut pe Înţelepciunea şi Cuvântul Tatălui, tămăduieşte rana cea cumplită a sufletului meu şi potoleşte durerea inimii mele.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Lumina celor întunecaţi; şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Teodor Tiron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu te-a înspăimântat focul chinurilor; pentru aceea faci să înceteze focul ispitelor, pentru cei ce aleargă la tine, Fericite Teodor.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Teodor Tiron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugăciunile tale scapă-mă de necazul care mă cuprinde, mucenice al lui Hristos, netezindu-mi toată calea cea aspră a vieţii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Toată inima mea şi cugetul şi sufletul le îndrept către tine, având trebuinţă de ajutorul tău, purtătorule de chinuri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Încetează-mi tulburarea cugetului cea neîncetată, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, îndreptându-mi mişcarea către Fiul tău.

Irmosul:

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Lumina celor întunecaţi; şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Auzit-am Doamne Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Teodor Tiron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ocârmuitor te pun înainte pe tine, robul lui Dumnezeu, tu să mă ocârmuieşti cu vetreala Duhului şi cu Dumnezeieştile vânturi, prealăudate.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Teodor Tiron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rugămu-ne Preafericite Teodor, scapă de toată ameninţarea pe cei ce cu credinţă te fericesc şi cinstesc Dumnezeiasca ta pomenire.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Teodor Tiron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rugând, Fericite Teodor, pe Dătătorul de bine şi pe Dăruitorul de mari daruri, ai întărit, la locul osândirii, pe cei împilaţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nici viaţa, nici moartea, nici lucrurile de faţă, nici cele viitoare, nici focul, nici bătăile nu te-au despărţit de dragostea lui Hristos, înţelepţitule de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Cel Ce a Strălucit mai înainte de vreme din Tatăl, venind sub vreme, L-ai născut nouă, Maica lui Dumnezeu; pe Acela roagă-L să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Mânecând strigăm Ţie, Doamne: mântuieşte-ne pe noi; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Teodor Tiron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Podoabă a mucenicilor arătându-te, mucenice al lui Hristos, fii ajutor al credincioşilor şi zid de apărare neclintită.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Teodor Tiron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndulcindu-te de unirea cea preabună a bunătăţilor celor mai presus de cuget, scapă pe cei ce te cinstesc pe tine, Mucenice Teodor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Rănindu-te de dragostea Ziditorului, te-ai lepădat de râvna celor lumeşti şi ai bine plăcut lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Dumnezeu Cuvântul, pe Care L-ai născut, Fecioară Preacurată, roagă-L neîncetat, pentru cei ce te laudă cu credinţă.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele; şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat şi m-ai auzit, Dumnezeul mântuirii mele.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Teodor Tiron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Apărător fierbinte al dreptei credinţe fiind şi batjocoritor al înşelăciunii idolilor făcându-te, şterge din sufletul meu nălucirile demonilor şi chipurile patimilor.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Teodor Tiron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fii mie întărire şi zid de apărare neclintit, mucenice, întărind neputinţa şi putreziciunea cugetului meu, cu ocrotirile tale, Fericite Teodor şi mă păzeşte fără de greşeală.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De oştirea cea aducătoare de stricăciune şi trecătoare nu ai ţinut seamă; dar Oştirea vieţii în chip desăvârşit ai iubit-o, Preafericite Teodor; întru care te-ai arătat purtător de biruinţă, vrednicule de laudă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Strălucit-a din Sion, Buna Cuviinţă a Celui Preaînalt, îmbrăcată prin Unire Negrăită cu Trupul cel luat din tine, Fecioară Nenuntită şi lumea a luminat.

Irmosul:

Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele; şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat şi m-ai auzit, Dumnezeul mântuirii mele.

 

CONDAC, glasul al 4-lea

Credinţa lui Hristos ca pe o pavăză înăuntru în inima ta primind-o, puterile cele potrivnice le-ai călcat în picioare, pătimitorule şi cu cunună cerească ai fost încununat, în veci, Preafericite Teodor, ca un nebiruit.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Tinerii cei ce veniseră din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Teodor Tiron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine te aduc apărător al vieţii mele şi ajutător al mântuirii mele şi păzitor, de Dumnezeu înţelepţitule, că dai întărire celor ce cu credinţă strigă: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Teodor Tiron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe o jertfă bine plăcută şi preasfinţită pe tine însuţi te-ai adus Domnului, preafericite; şi cu focul chinurilor de tot te-ai ars, mărite, strigând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Umplându-te, fericite, de Suflarea Cea Dătătoare de viată a Dumnezeiescului Duh, alungi duhurile necurate, bolile le vindeci şi veselindu-te strigi: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din pântecele tău a ieşit Întrupat Domnul tuturor, Fecioară. Pentru aceasta cu dreaptă credinţă socotindu-te Născătoare de Dumnezeu, strigăm Fiului tău: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a

Irmos:

De şapte ori a ars cuptorul nebuneşte chinuitorul haldeilor, pentru cinstitorii de Dumnezeu. Dar văzându-i pe aceştia mântuiţi de o Putere mai mare, Făcătorului şi Mântuitorului striga: tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Teodor Tiron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De întreitele valuri de tot felul fiind înconjuraţi, prealăudate şi de primejdiile vieţii fiind cuprinşi, ocrotitor grabnic şi împreună lucrător şi ajutător ştiindu-te, toţi credincioşii te aducem rugător către Stăpânul, strigând: nu înceta a te ruga pentru cei ce laudă preacinstită pomenirea ta.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Teodor Tiron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu lanţurile păcatelor fiind legat şi cu piedicile greşelilor mele împiedicat, Preafericite, Mare Mucenice Teodor, alerg la acoperământul tău, cerând dezlegare, purtătorule de cunună; ci, ca un minunat, care ai câştigat îndrăzneală multă către Stăpânul tuturor Dumnezeu, înţelepţitule, roagă-te să se mântuiască cei ce laudă pe Hristos în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Luminându-te cu razele cele muceniceşti, prealăudate, te-ai numărat în Cetele îngereşti. Cu care împreună veselindu-te şi dănţuind pururea, mucenice, cu faceri de minuni tămăduitoare luminezi pe cei ce cu credinţă cântă: popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ziditorul şi Izbăvitorul zidirii, ca un Milostiv, S-a amestecat cu oamenii prin Întrupare, luând Trup din tine, cea Neispitită de bărbat, Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceasta credincioşii te mărim, cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, strigând şi cu credinţă cântând: popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

De şapte ori a ars cuptorul nebuneşte chinuitorul haldeilor, pentru cinstitorii de Dumnezeu. Dar văzându-i pe aceştia mântuiţi de o Putere mai mare, Făcătorului şi Mântuitorului striga: tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Pe tine Maica lui Dumnezeu şi Fecioara cea Neispitită de nuntă, pe tine Ceea ce ai născut mai presus de minte, prin cuvânt, pe Dumnezeu Cel Adevărat, pe cea mai Înaltă decât Preacuratele Puteri, cu doxologii fără încetare te mărim.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Teodor Tiron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Avându-te pe tine păzitor neadormit, mare mucenice, care lesne goneşti cugetul cel rău al vrăjmaşilor şi Bisericii pace îi dai, purtătorule de biruinţă, neîncetat te fericim.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Teodor Tiron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Putere ţi-a dăruit ţie Stăpânul asupra demonilor şi tămăduieşti patimile sufleteşti şi trupeşti, cu îndrăzneală binecredincioasă, rugându-te Mântuitorului, fericite. Pentru aceasta toţi te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Privind către Izvorul bunătăţilor, purtătorule de biruinţă, Lumina Cea în Trei Sori dar Una, O Dumnezeire în Trei Feţe şi O Începătorie mai presus de începere, păzeşte pe cei ce te laudă pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Izbăveşte-mă de robia cea înţelegătoare, Preacurată Stăpână, Ceea ce ai dat drept răscumpărare Răstignirea Fiului tău, care s-a făcut pentru izbăvirea tuturor şi pentru pacea şi mântuirea celor ce te laudă pe tine.

Irmosul:

Pe tine Maica lui Dumnezeu şi Fecioara cea Neispitită de nuntă, pe tine Ceea ce ai născut mai presus de minte, prin cuvânt, pe Dumnezeu Cel Adevărat, pe cea mai Înaltă decât Preacuratele Puteri, cu doxologii fără încetare te mărim.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...

Primind asupra ta toată într-armarea cea Dumnezeiască şi surpând înşelăciunea cea idolească,   pe îngeri i-ai îndemnat să laude nevoințele tale; că aprinzându-ţi cugetul de Dumnezeiasca dragoste, către moartea cea prin foc cu vitejie ai îndrăznit. Pentru aceasta, ca un purtător de nume de dar al lui Dumnezeu, împărţeşti daruri Dumnezeieşti celor ce cer de la tine, purtătorule de biruinţă, Sfinte Teodor. Roagă pe Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...

Preasfântă Fecioară, Maica lui Dumnezeu, vindecă patimile cele grele ale sufletului meu; şi-mi dăruieşte iertare greşelilor mele, pe care nebuneşte le-am făcut, întinându-mi sufletul şi trupul, eu, ticălosul. Vai mie! Ce voi face în ceasul acela, când îngerii vor despărţi sufletul de ticălosul meu trup? Atunci, Stăpână, Ajutătoare să-mi fii şi Fierbinte Ocrotitoare, că pe tine te am Nădejde, eu, nevrednicul robul tău.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...

Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Izbăvitorul văzându-L Înălţat pe Cruce, Mieluşeaua se văita vărsând lacrimi şi striga cu amar: lumea se bucură, luând mântuire; dar inima mea arde văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi din milostivirea milei, Îndelung Răbdătorule, Doamne; Cel Ce eşti Adâncul milei şi Izvorul Cel Nesecat, milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare de greşeli celor ce laudă cu credinţă, precum se cuvine, Dumnezeieştile Tale Patimi.

Dar, fără Iubire, totul e zadarnic.

 "Tu omule, oricare ai, fi Primește-L pe HRISTOS, pogoară-te în sac, în cenușă, în smerenie, ca să te bucuri numai de DUMNEZEUL Cel Viu.
Să nu ai altă bucurie, decât bucuria DOMNULUI DUMNEZEU.
HRISTOS vrea să găzduiască la tine, omule, oricât de păcătos ai fi.
Da, sigur o să cârtească fariseii apostați și irodianii, văzând că te-ai Împărtășit, că ÎL porți pe HRISTOS la sân, că ÎL ai în casa ta.
Totuși împarte săracilor avuțiile și dă împătrit celor pe care i-ai năpăstuit, ca să te caute HRISTOS și să te Mântuiască pe tine Cel pierdut.
Și azi cârtiți că ne Împărtășim sau că intră HRISTOS la noi, că ni se revelează în teofanie sau că predicăm și Lucrăm în via și în ogorul lui DUMNEZEU.
Noi nu ne uităm de pe lemnul Sfintei Crucii, unde ne am suit, decât la HRISTOS și la Mântuire, că aproape este întrebarea și Judecata.
Dacă HRISTOS a Mântuit pe Zaheu, deși acesta a dat numai jumătate din averea sa săracilor, darămite pe noi cei care ne-am hotărât să ne dăruim cu totul, cu trup, suflet și avere, și cu toată viața noastră lui HRISTOS.
Dar, fără Iubire, totul e zadarnic." (Schiarhiereu Nil Dorobanțu)"HRISTOS intră în casa sufletului nostru, tămăduindu-ne de frigurile păcatelor, cu condiția să ne ridicăm din căderea vicioasă a materialismului și din idolatria zeului-lut, slujindu-I doar DUMNEZEULUI Celui Viu." (Schiarhiereu Nil Dorobanțu)

"Văzându-vă apostați temniceri ai Euharistiei și hulitori ai teofaniei, noi trecem de cealaltă parte a Mării, intrând în Corabia învălurită a Sfintei Biserici prigonite împreună cu HRISTOS." (Schiarhiereu Nil Dorobanțu)

"O creștinilor, Împărtășiți-vă cu Euharistia și preocupați-vă cu DUMNEZEUL Cel Viu, ca să fiți vii și, chiar de veți muri, să înviați." (Schiarhiereu Nil Dorobanțu)

"DACĂ OMUL NU-L ARE PE HRISTOS ÎN INIMA SA, TOTUL I SE PARE GREU ȘI ÎNTUNECAT", Sfântul Amfilohie (Makris) din Patmos (+1970).

 Nimic altceva nu mânie atât de mult pe Dumnezeu și nimic altceva nu golește atât de mult pe om și îl aduce la părăsire ca a vorbi de rău sau a osândi sau a disprețui pe aproapele. Și atât de greu este a judeca, mai mult decât oricare alt păcat. Un Bătrân"Ceea ce auzim (războaie, cutremure, dezastre naturale) sunt doar "floricele", iar "boabele" vor fi de acum înainte... Trebuie să fim pregătiți pentru mărturisirea credinței și moarte martirică, pentru a deveni oameni vrednici de Ierusalimul cel Mare.

Un om nevinovat și cu inima curată este mai presus de orice geniu. Un om egoist nu atrage pe nimeni la el. Și chiar dacă cineva îl place, îl părăsește repede. Legătura duhovnicească devine de nezdruncinat atunci când sufletul se întâlnește cu simplitatea, inocența și sfințenia copilărească.

Trebuie să știți că unii oameni vin la mănăstire de la Dumnezeu, iar alții de la diavol. Pe cei dintâi îi trimite Dumnezeu pentru a întări sfintele mănăstiri, iar cei din urmă sunt trimiși de diavol pentru a ruina și distruge viața monahală.

Dacă o persoană nu-L are pe Hristos în inima sa, o umple fie cu bani, fie cu avere, fie cu oameni....
Vă rog să împliniți această poruncă: pe cât posibil, cultivați în inima voastră iubirea către Domnul nostru Iisus Hristos. Trebuie să-L iubești atât de mult încât simpla amintire a numelui Său să-ți aducă lacrimi în ochi. Inima ta ar trebui să ardă de dragoste pentru Domnul. Și atunci El va fi Învățătorul tău. El va fi Călăuza voastră, Fratele vostru, Tatăl vostru și Duhovnicul vostru

Nu acordați niciodată o atenție excesivă la nimic pământesc și trecător. Fii foarte atent, răbdător și, când ești singur, examinează-ți conștiința. Mai întâi trebuie să ne cultivăm sufletele, pentru că oamenii sunt gata să-i urmeze doar pe cei care împlinesc Legea lui Dumnezeu în practică. Aceștea sunt foarte rari în zilele noastre.
Știți cât de viclean este ispititorul astăzi? Începând cu puțin, treptat, pas cu pas, cufundă o persoană în păcate din ce în ce mai grave. El este cel care controlează politica în toată lumea.

Sper și doresc cu adevărat reînvierea monahismului autentic, pentru că acesta, în opinia mea, este cea mai binecuvântată și mai înaltă „unitate duhovnicească specială” din Biserica lui Hristos.

Sufletele sunt dispuse să vadă frumusețea chipului lui Dumnezeu.

Trimițându-ne protecția Sa, Dumnezeu stinge săgețile celui rău. O persoană care are frică de Dumnezeu primește înțelepciune de la Domnul. Toți Sfinții s-au bucuratat gândindu-se la Împărăția lui Dumnezeu care ne așteaptă. Din moment ce corupția, și desfrânarea domnesc peste tot, mulți nu înțeleg că există iubirea duhovnicească.Când văd un om tulburat, mă rog la Dumnezeu, să îi liniștească inima și nu ascult cuvintele lui necugetate.
De aceea nu mă simt jignit, și nu mă supăr.
Când se liniștește și există o ocazie bună de a vorbi, cu el, pentru că atunci el va fi capabil să înțeleagă cât de necuviincios s-a comportat înainte.

Oamenii lumești te obosesc, pentru că îți transmit în mod invizibil, ca niște unde electromagnetice, ceea ce este ascuns în sufletul lor. Noi trebuie să fim oameni plini de harul lui Dumnezeu, pentru ca oricine se află lângă noi să-și odihnească sufletul.

Trebuie să vedem fiecare persoană ca fiind superioară nouă, indiferent cât de multe neajunsuri și infirmități ar avea. Să nu fim împietriți cu inima față de ceilalți, dar să ne amintim mereu de scopul cel mai înalt al fiecărei persoane. Prin harul lui Dumnezeu, i-am pus întotdeauna pe toți oamenii mai presus de mine și i-am considerat sfinți.

Predați-vă complet viața ocrotirii și protecției Preasfintei Maicii Domnului. Iubește ospitalitatea, copilul meu, pentru că ea deschide porțile Raiului. Arătând ospitalitate, unii au fost învredniciți să primească Îngeri. „Bine ați venit străinilor, ca și voi să nu fiți străini de Dumnezeu.”

Sfinții Părinți cu simplitate, ca niște copii, au acceptat ceea ce le-a trimis Dumnezeu: „Doamne, facă-se voia Ta sfântă”.

Ospitalitatea, cea mai mare dintre virtuți, atrage harul Duhului Sfânt. În fața tuturor celor care vin, copilul meu, Îl văd pe Hristos Însuși.

Întrebare:

Întrucât vezi atât de clar, Geronda, slăbiciunile noastre, greșelile noastre, de ce ni le arătați? Nu

Răspuns:

Ca părinte regret ceea ce văd, dar sper mereu să fie bine. Vă arăt ceea ce trebuie să faceți, dar dacă vărsați măcar câteva lacrimi înaintea lui Hristos, veți primi un beneficiu duhovnicesc mai mare decât din verbozitate. El este Doctorul și Învățătorul nostru. Hristos este același ieri și azi, dar noi am închis ochii și ne gândim că stăm în întuneric. Atata timp cat vom continua in acelasi duh, vom fi singurii care ne vom murdari in noroi. iar alţii vor pieri”.

INDEMN

Mitropolitul Neofit de Morfou ne indeamna la rugaciune in orele noptii pentru ca Ortodoxia este in primejdie.
,,Sa spui tuturor oamenilor sa isi aleaga niste ore de noapte cand se deschid “liniile directe” cu cerul,,.
,, Adica unii de la zece seara, unii de la doisprezece noaptea, iar care pot, sa se roage de la ora 3 dimineata,,.
Prima rugaciune pe care trebuie sa o faca cu metanierul, orice fel de metanier, fie de 33 de noduri, fie cu 50, fie cu 100. Un metanier sa spunem: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine pacatosul!».
 Un metanier sa spunem:«Doamne Iisuse Hristoase, miluieste familia mea!».
 Pe al treilea metanier sa spunem: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieste tara mea!».
Deoarece tarile tuturor ortodocsilor sunt in pericol.
Si a patra rugaciune sa ziceti: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieste lumea Ta!»
Ajunge insa sa ne caim ca sa ne ierte Hristos. Ajunge sa avem duhul Sfintilor. Acestia au facut multe, sa facem si noi cate putin. Si sa incepem sa facem la aceste ore, aceste rugaciuni….”

Rugăciunea cinstitei și de viata făcătoarei Cruci:

 Rugăciunea cinstitei și de viata făcătoarei Cruci:
Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul; cum se topește ceara de fața focului, așa să piară dia­volii de la fața celor ce iu­besc pe Dum­­nezeu și se însemnează cu semnul Crucii și zic cu veselie: Bucură-te, prea­cins­tită și de viață făcătoare Cru­cea Dom­nului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Dom­nului nostru Iisus Hristos, și S-a pogorât la iad și a călcat puterea diavolului și te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre alungarea a tot piz­mașul. O, preacinstită și de via­ță fă­că­toare Crucea Dom­nului, ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fe­cioa­ră, Năs­că­toa­re de Dumnezeu, și cu toți sfinții în veci. Amin.

Blagosloviti si iertati!

 ''Mă lupt cu păcatele. Şi cu cât mă adâncesc mai mult în mine, cu atât găsesc altele noi. Dar cu ajutorul Domnului le birui. Am căpătat o seninătate sufletească permanentă şi mă mulţumesc cu darurile pe care mi le dă Dumnezeu, căci sunt nepreţuite. Vă mărturisesc iarăşi acelaşi lucru: trăiesc fericirea, o gust mai ales în lacrimi şi durere, acolo o găsesc mai dulce, mai adâncă. Trăiesc cu conştiinţa omului păcătos. Trăiesc pe Dumnezeu, Izvorul tuturor bucuriilor vieţii.''
 Valeriu Gafencu

Tăcerea este o nevoință! Cel ce se dă pe sine acestei nevoințe să se pregătească de mâhniri, pentru că tăcerea nu se dobândește nici repede, nici ușor."
 Starețul Varsanufie de la Optina

Uneori când ne pierdem curajul ori obosim pur si simplu,
   avem nevoie de o mâna pe umar care sa ne imbărbăteze.
   Sa grăiască Cuvânt în șoaptă sufletului :
   "Mai poți duce ?..."
  ... acea mână plină de Lumină și iubire a lui Dumnezeu.
  

Pe Sfântul Munte Athos vom auzi adesea că s-au săvârşit minuni. S-ar putea zică că, acolo, miracolul este fapt cotidian.Sunt ajutoare cereşti sau minuni săvârşite prin evlavie şi prin icoana Maicii Domnului: însănătoşiri, salvarea unei obşti, daruri neaşteptate, schimbarea vieţii.
Alte ajutoare minunate vin dinspre relicve sfinte, locuri consacrate, său dinspre asceţi sporiţi.

De ce pe Sfântul Munte se petrec miracole mai mult decât oriunde?

Iată de ce :
- pentru că ei, cei de acolo, trăiesc în Duh, şi nu în trup. Asceţii mari de pe Munte, nevoitorii, fie la obşte, fie la pustie, trăiesc în Duh. Chiar şi pelerinii, călătorii care vin acolo cunosc şi ei trăirea în Duh. Ei vin pentru o perioadă limitată.Dar şi în acest interval limitat, ei cunosc influenţă puternică a mediului athonit şi, măcar pe timpul acela, ei trăiesc în duh, nu în trup. Unii dintre aceşti călători vor prelungi starea de trăire în duh şi după revenirea în lume.

Ce înseamnă a trăi în trup

Sunt trei feluri de trăire: în trup, în minte şi în Duh.

A trăi în trup înseamnă a rămâne conectat la sursa păcatului. Înseamnă a trăi înrobit patimilor, simţurilor. A te gândi doar la mâncare, la sex, la satisfacerea nevoilor primare; a te gândi la bani şi la funcţii; a fi dominat de ambiţii şi egoism. A trăi între griji și plăcere.

Un mare păcat este grija. Un subtil păcat este plăcerea perversă său satisfacerea imediată a simţurilor.

Grijile înseamnă a trăi în trup. A te identifica deci cu trupul, cu partea ta căzătoare şi vulnerabilă, în slavonă, grejnik înseamnă păcătos. Pe drept cuvânt: cel copleşit de griji e un păcătos…

O persoană obiectează:

– Acasă ne năpădesc grijile gospodăriei, grijile bucătăriei… înseamnă că noi, gospodinele, facem păcate că stăm în bucătărie?

Răspunsul: Treburile gospodăriei sunt slujiri, nu griji. Bucătăria este slujire, nu grijă. Transformă mintea: de la mintea grijii, la mintea slujirii. Slujirea înseamnă: munca dezinteresată de a obţine profit personal imediat; cu simţul dăruirii, cu drag și fără bombăneala.

Parabola „Marta // Maria” a fost rău înţeleasă de oameni. Hristos nu dezaprobă faptul că Marta munceşte. El dezaprobă ca Marta bombăneşte şi scânceşte! Hristos o găseşte exemplară pe Maria nu pentru că ar renunţa la muncă, ci pentru că mintea ei este pregătită pentru contemplaţia divinului.Că dacă înlături bombăneala şi obsesiile şi invidia — capeţi mintea slujirii, mintea limpede a bunătăţii şi a sănătăţii.Aşa se face trecerea de la trup la Duh, şi-n mediul familial, şi-n cel profesional.

Principiul plăcerii

Spuneam ca mare păcat este grija (pentru că blochează, întunecă, îmbolnăveşte) şi cel mai subtil păcat este plăcerea, pentru că duce la stagnare, la regresie infantilă, la indiferenţa religioasă, cădere.În psihologie, se vorbeşte de două principii care guvernează procesele mintale: principiul plăcerii (infantil) şi principiul realităţii (comportament de adaptare, de ajustare la dificultăţi). Principiul plăcerii revendică îndeplinirea imediată a unor trebuinţe; iar când acestea nu pot fi împlinite, omul scânceşte, înjură, bombăneşte, urlă; sau, în alte cazuri, el cade în reverie, vise compensatorii, ascundere în boală… La adult, frustrarea de plăceri se poate manifesta prin reverie şi vis, ca satisfacere iluzorie; dar şi prin revendicări vehemente, nemulţumiri şi mânie, în cazuri de dizarmonie nervoasă. Aceasta se remediază sau se corectează prin practica despătimirii (vezi şi rugăciunea lui Efrem Sirul).

Mintea mulţumirii şi a iertării

Facem distincţie între plăcere şi mulţumire.

Mulţumirea este o stare salvatoare: este stabilitatea emoţională: „Rugaţi-vă neîncetat. Întru toate mulţumiţi” (ITes. 5:17-l8).Prin mulțumire înţelegem un stadiu al minţii foarte stabil, ferit de fluctuaţii afective, ferit de exaltare, pe de o parte şi de scânceală, pe de altă parte. Mulţumirea dezvăluie un psihism calm, puternic, senin: nu se încântă când primeşte zăhărelul, nu înjură când îl frustrezi de zăhărel.

Este „mintea de viaţă lungă”.Căci a mulţumi provine din cuvintele a mulți-ani. Vezi termenul popular întrebuinţat şi de Sadoveanu: mulţumesc, adică îţi urez mulţi ani! Înţelegem, prin această referire la etimologie, de ce mintea mulţumirii este mintea vieţii lungi, este mintea iertării. Şi, mai ales, este mintea care face trecerea de la plăcere la realitate, de la trup la Duh.

Menţinerea treziei

Importantă este menţinerea acestei trăiri. Căci unii primesc darul treziei în duh, o clipă, fie prin contactul cu locul sacru, fie prin puterea unui duhovnic sau maestru; dar menţinerea treziei este grea.

Pentru menţinerea în Duh sunt necesare ajutoare, asceza exterioară, context salvator. Omul este slab şi are nevoie de sprijin.

Menţinem mintea în Duh şi în trezie, prin rugăciune, prin cele 7 taine, prin simboluri religioase.

Ne amintim că symbolon înseamnă unire. Iar contrariul lui symbolon (unire) este diabolos, care înseamnă dezbinare, rupere, scindare, învrăjbire. Symbolon este şi „Crezul” de la Niceea (simbolul credinţei); symbolon este şi o imagine care declanşează o amintire divină, un context salvator, o experienţă spirituală.

Un exemplu de simbol ajutător: Uşa. Obiect comun, cu care ne întâlnim zilnic… Pentru cel sporit în duh, uşa este nu numai un cadru dreptunghiular de ieşire şi intrare; ci el îşi aminteşte sensul duhovnicesc, cel rostit de Hristos: „Eu sunt uşă: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra// va ieşi, şi păşune va afla. ” (loan 10:9).

O uşă desparte două spaţii: spaţiul amorf, al lumii, şi spaţiul consacrat: al casei, al bisericii, al chiliei, al trapezei.Când deschizi o uşă, să-ţi aminteşti de aceasta, şi astfel intrările şi ieşirile vor fi sporitoare.Şi, cum omul deschide 12000 de uşi pe an, ar avea ocazia să-şi reactualizeze planul spirimal de 12000 de ori…Deschiderea unei uşi devine un exerciţiu spiritual. Faceţi-l zilnic.

sursa ”Psihoterapie isihastă”, Vasile Andru, Editura: PARALELA 45 , 2010

 

 

Sinaxar 16 Februarie

 

În această lună, ziua a şaisprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici: Pamfil, Valent, Pavel, Seleuc, Porfiriu, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil.

Aceşti măreţi mucenici, în anul al şaselea al prigoanei lui Diocleţian împotriva creştinilor, au fost aduşi la mucenicie, din multe cetăţi şi din felurite chipuri de viaţă, de meşteşuguri şi de dregătorii, uniţi fiind însă numai prin credinţa lui Hristos. Şi fuseseră prinşi în acest chip: vrând să treacă prin porţile Cezareei şi întrebându-i păzitorii care erau la porţi, cine sunt şi din ce loc vin, ei au răspuns că sunt creştini, şi că patria lor este Ierusalimul cel de sus. Drept aceia au fost prinşi şi duşi înaintea ighemonului cu toţii: Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil; după multe chinuri au primit condamnarea la moarte prin sabie. O dată cu ei au fost tăiaţi şi Pamfil, Seleuc, Valent şi Pavel; iar Porfiriu cerând trupul lui Pamfil, stăpânul său, a fost prins şi băgat în foc; asemenea şi Iulian, îmbrăţişând trupurile sfinţilor şi sărutându-le, a fost băgat şi el în foc; iar Teodul, fiind răstignit pe un lemn, şi-a săvârşit în acest chip mucenicia sa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei din Martiropole, şi a preacuviosului Maruta, cel ce a făcut cetatea pe numele mucenicilor.

Acest cuvios Maruta a fost episcop. El a fost trimis de împăratul Teodosie, sol către împăratul perşilor. Pentru prisosul bunătăţii sale, de mare cinste învrednicindu-se la perşi, mai vârtos şi din aceea că a izbăvit pe fiica împăratului ce era ţinută de un duh viclean, a cerut moaştele sfinţilor ce suferiseră mucenicia în Persia. Şi zidind cetate în numele lor, a pus moaştele într-însa; iar după câţiva ani de la aceasta, a adormit şi el în ziua în care se făcea pomenirea sfinţirii cetăţii acesteia. Pentru aceasta şi prăznuirea sa se face împreună cu mucenicii.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Flavian.

Acest cuvios părinte al nostru Flavian, ducându-se pe vârful unui munte şi făcându-şi o chilioară, s-a închis într-însa. Şi a petrecut acolo şaizeci de ani, fără să vorbească cu cineva şi fără să fie văzut de cineva; şi plecându-şi cugetul în inima sa, gândea la Dumnezeu şi de la El lua toată mângâierea, după proorocia ce zice: "Dasfătează-te în Domnul, şi-ţi va da ţie cererile inimii tale". Printr-o deschizătură mică într-unul din pereţii chiliei sale scotea afară mâna şi primea hrana ce i se aducea; însă ca să nu fie văzut de cei din afară, locul pe unde scotea mâna afară era săpat ca un arc de cerc. Hrana lui era legumele muiate, pe care le mânca o dată pe săptămână. În asemenea chip vieţuind fericitul, toţi cei şaizeci de ani nu şi-a schimbat nicidecum hrana, nici această înaltă petrecere a sa. Prin aceasta s-a îmbogăţit de la Dumnezeu cu darul minunilor şi al tămăduirilor. Astfel petrecându-şi viaţa sa fericitul, a schimbat această vremelnică viaţă plină de osteneli cu viaţa veşnică şi fericită, întru care acum se veseleşte.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Flavian, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt a fost preot al sfintei Biserici din Constantinopol; şi pentru multa sa înfrânare şi îmbunătăţită petrecere, cu voinţa lui Dumnezeu şi cu alegerea împăratului, a Senatului şi a Sfântului Sinod a fost hirotonit patriarh al acestei Biserici. Iar prin îngăduinţa lui Dumnezeu, a fost scos de ereticul Dioscor şi cei de un cuget cu el, după ce ţinuse patriarhia un an şi zece luni şi a fost trimis în surghiun. Şi multe chinuri suferind pentru credinţa ortodoxă şi căzând în boală, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuvios şi mucenic Romano cel din Carpenisia, care mărturisind în Constantinopol, la anul 1694, prin sabie s-a săvârşit.

Acest sfânt neomartir a fost ucenic al Sfântului Acachie Kavsokalivitul, iar viaţa lui este scrisă pe larg în Viaţa cuviosului Părintelui nostru Acachie Kasokalivitul şi Athonitul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Pamfil şi către cei împreună cu dânsul

Troparul Sfântului Mucenic Pamfil şi al celor împreună cu dânsul, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea

Irmosul:

Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Puterea Preasfântului Duh ceata celor cu numărul de doisprezece adunându-se, vitejeşte, ca o purtătoare de biruinţă, a pus pe fugă tabăra cea vicleană şi fără de Dumnezeu a celor nelegiuiţi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ruşinatu-s-a vrăjmaşul năvălind asupra purtătorilor de biruinţă mucenici; că deşertându-şi cumplit tolba cu săgeţi, nu a putut doborî tăria vitejilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Înfumurarea nebuniei elineşti aţi călcat-o în picioare, mucenici ai lui Hristos, fiind împodobiţi cu dumnezeiască minte şi înţelepciune, căreia n-au putut grăi împotrivă potrivnicii celor dreptcredincioşi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dumnezeiescul şi grăitorul de cele dumnezeieşti, Sfântul Pamfil, adeverind cu adevărat numele cu care s-a îmbogăţit, a păzit legătura dragostei către Hristos neîntreruptă, până la moarte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine Norul din care ne-a ieşit nouă strălucind Soarele dreptăţii, Fiul Cel Unul-Născut al Tatălui, Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată, cu toată evlavia mărindu-te, întotdeauna te fericim.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea mea.

Stih: Sfinte Mucenice Pamfil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împodobit ai fost în dreapta credinţă, cu fapta şi cu cuvântul şi cu cinstita ungere a preoţiei, mucenice al lui Hristos, Sfinte Pamfil, înţelepţitule de Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Adunându-vă laolaltă, mucenici ai lui Hristos, v-aţi făcut ca o alăută, peste tot bine tocmită, ce cântă cu melodioase graiuri de mărturisire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Alergând către semnul cinstitei chemări cereşti, ca nişte biruitori aţi luat cunună de la Stăpânul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sălăşluitu-S-a întru noi, Preacurată, Cel Ce locuieşte întru Înălţime; că mai presus de fire luând din tine Trup, S-a îmbrăcat.

Irmosul:

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea mea.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Din multe feluri de vieţuire adunându-vă, în scurtă vreme v-aţi învrednicit a păzi pe deplin rânduiala Bisericii, cu un glas strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Vicleniile şi meşteşugirile tiranilor n-au plecat pe mucenici, nici durerile chinurilor nu au slăbit pe cei ce cu osârdie strigau: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ceata cea prealăudată a mucenicilor, cea ocârmuită de mâna Stăpânului, pentru Dânsul moartea cea de voie a răbdat, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Auzind dumnezeieştile graiuri cele pentru tine, Născătoare de Dumnezeu şi împlinirile lor văzându-le noi, cei ce am fost izbăviţi prin naşterea ta, strigăm ţie: Bucură-te Fecioară cu totul fără de prihană.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Tu Doamne, Lumina mea, în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

Stih: Sfinte Mucenice Pamfil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neîndurând a lua în seamă cele de pe pământ, Fericite Mucenice Pamfil, ai luminat dumnezeiasca vieţuire cu nevoinţa pe care din pruncie ai urmat-o.

Stih: Sfinte Mucenice Valent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Valent cel împodobit cu dumnezeieşti cărunteţi şi cu înţelepciune, trăgându-se din cetatea cea sfântă, ca un mucenic s-a încununat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Având cugetul lui Hristos, ca unul ce ai urmat Lui, Prealăudate Pavel, luptând după rânduială, ai fost împodobit cu cununa mucenicilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îndreptat-ai, Preacurată, alunecarea Evei, născând pe Dumnezeu Cuvântul, Care a îndreptat nenorocirea abătută asupra celor surpaţi la pământ.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, strigă către tine Biserica, curăţindu-se de sângele demonilor, cu Sângele Cel curs prin milostivire din coasta Ta.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu moartea au cumpărat viaţa cea mai bună Sfinţii Mucenici Samuil şi Ilie, Daniil şi dumnezeiescul Ieremia şi pe lângă aceştia, Sfântul Isaia cel cu nume mare.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-se vitejii cu nădejdile vieţii celei veşnice, bucuroşi au răbdat strujirile trupurilor, cei ce au fost la număr cu dumnezeieştii Tăi Apostoli, Mântuitorule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminători plini de lumină a răsărit acum lui Dumnezeu Egiptul, care mai de mult era acoperit cu întunericul cel adânc al necunoştinţei; şi s-a îmbogăţit cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Munte te-a văzut pe tine Proorocul Daniel, Preacurată, din care s-a tăiat Piatra Care a sfărâmat chipul întregii înşelăciuni şi a umplut toate marginile pământului de cunoştinţa lui Dumnezeu.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, strigă către tine Biserica, curăţindu-se de sângele demonilor, cu Sângele Cel curs prin milostivire din coasta Ta.

 

CONDAC, glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Fiind puşi înaintea groaznicelor unelte de chinuri, vitejii luptători ai Domnului, bucurându-se, cu bărbăţie plină de curaj au răbdat chinurile, neţinând seama de trup. Pentru aceasta au şi moştenit veşnica slavă şi acum se roagă pentru noi, cei care lăudăm chinurile lor.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul:

În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam de dorul dreptei credinţe mai mult decât văpaia focului fiind aprinşi, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mucenice Porfiriu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu faţă luminată şi cu curăţia cugetului, mucenice, prevăzând bucuria ce te aşteaptă, ai defăimat chinurile, strujit fiind fără de milă, Preafericite Porfiriu.

Stih: Sfinte Mucenice Porfiriu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeu, Care a mântuit pe cei trei tineri în cuptor, Acela Însuşi te-a primit ca pe o jertfă adevărată, bine mirositoare, pe tine cel ars de tot în foc pentru Dânsul, purtătorule de biruinţă, Fericite Porfiriu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind împodobit cu tăria sufletului şi a trupului, Prealăudate Seleuc, ai surpat toată puterea tiranului, strigând: Binecuvântat eşti Dumnezeul meu şi Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca o Născătoare de Dumnezeu, mai Frumoasă eşti decât zidirea; că te-ai făcut cu adevărat Locaş Preasfânt al lui Dumnezeu. Binecuvântată eşti tu între femei, Preacurată Stăpână.

 

Cântarea a 8-a

Irmosul:

Mâinile întinzându-şi Daniel în groapă, gurile leilor cele deschise le-a închis; iar tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă puterea focului au stins, încingându-se cu fapta cea bună şi strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Mucenice Porfiriu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plecându-te tu Legii lui Hristos, pe toate le-ai lepădat, Preaînţeleptule Seleuc; şi făcându-te ca un ostaş al cucerniciei şi învăţător, ai purtat grijă de văduve şi de săraci strigând: toate lucrurile lăudaţi pe Domnul.

Stih: Sfinte Mucenice Porfiriu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te cu raza cea înţelegătoare, bătrânule, Mărite Mucenice Teodul şi slugă adevărată făcându-te, ai urmat Stăpânului, după a Cărui Cruce dorind, cu bucurie ai răbdat-o, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Arătându-te locaş dumne­zeiescului Duh, Fericite Iulian, te-ai împodobit cu obiceiuri alese, arătându-te plin de dreaptă credinţă şi de blândeţe şi de tot arzându-te, cu credinţă strigai: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără de mamă fiind Cuvântul mai înainte din Tatăl, mai în urmă din tine S-a născut, Preacurată, fără de tată Întrupându-Se, Cel mai înainte fără de trup, vrând din milostivire să mântuiască pe cei ce cântă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mâinile întinzându-şi Daniel în groapă, gurile leilor cele deschise le-a închis; iar tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă puterea focului au stins, încingându-se cu fapta cea bună şi strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Hristos, piatra cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, muntele cel netăiat, Fecioară, s-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Numai viaţa cea cerească dorind cu adevărat purtătorilor de biruință, cu mândrie aţi defăimat pe cea lumească şi supusă morţii; şi acum vă îndestulaţi de desfătarea cea preabună şi fericită.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Înăuntru livezii celei dumnezeieşti dănţuiţi acum cu osârdie, stând înaintea Izvorului celui strălucitor, slăviţilor mucenici; din care scoţând strălucirile, sunteţi cu totul luminaţi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuvântul curăţind toate întinăciunile sufletelor voastre şi dezbrăcându-vă de hainele cele de piele, v-aţi îmbrăcat prin chinuri cu Haina mântuirii Cea Preafrumoasă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ceată a celor doisprezece la număr, adu-ţi acum aminte, pe lângă Stăpânul Hristos, de toţi cei ce săvârşesc cu credinţă pomenirea ta cea preafericită, rugându-te să se învrednicească de sălăşluirea cea împreună cu tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca o Maică a Celui Ce Singur este Stăpân, te-ai arătat mai presus decât toate făpturile, Fecioară Marie. Pentru aceasta, Preacurată, toţi credincioşii bucurându-ne, pururea cu cântări te mărim.

Irmosul:

Hristos, piatra cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, muntele cel netăiat, Fecioară, s-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Ceata celor doisprezece dumnezeieşti mucenici, cu adevărat întrarmându-se cu tărie împotriva tiranilor vrăjmaşi, cu armele credinţei i-a biruit pe ei; şi încununându-se cu cunună de la Dumnezeu, s-au numărat în Ceata îngerilor; cu care împreună neîncetat se roagă, să se mântuiască de ispite, de supărări şi de chinurile cele veşnice, cei ce îi fericesc pe dânşii cu credinţă.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Nu vom tăcea niciodată, Născătoare de Dumnezeu, a lăuda cu mulţumire, din inimă, milele tale, Stăpână, noi robii tăi, strigând şi zicând: Preasfântă Fecioară, grăbeşte de ne izbăveşte de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi şi de toată ameninţarea, că tu eşti ocrotitoarea nostră.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Pe Tine, Cel Născut din Tatăl Cel fără de început, cea care mai pe urmă Te-a născut cu Trup, văzându-Te pe Cruce spânzurat, Hristoase, a strigat: Vai mie, Preaiubite Iisuse! Cum Tu, Cel Ce eşti Slăvit de îngeri ca un Dumnezeu, de bună voie eşti răstignit acum de oamenii cei fărădelege? Te laud, Îndelung Răbdătorule.

Sfântul Mucenic Pamfil preotul

“Virtutea este suficientă pentru fericire.”

 “Nimic nu este mai periculos pentru tine decât propria ta reacție la lucruri. Aici este bătălia, aici este războiul.” (Marcus Aurelius)

Atunci când nu poți schimba cursul evenimentelor, trebuie să înveți să schimbi modul în care le percepi.” (Marcus Aurelius)"Suntem străini azi și prigoniți, purtăm pe HRISTOS pe calea pribegiei, ospătându-ne în stânci și în catacombe, în amara primejduire și în dureri nespuse. HRISTOS ne spală, ne unge, ne curăță și ne poartă pe umeri." (Schiarhiereu Nil Dorobanțu)“Virtutea este suficientă pentru fericire.”

“Nu suntem deranjați de lucrurile in sine, ci de opiniile pe care le avem despre aceste lucruri.”

“Urmarea logicii este la fel de naturală pentru om ca și îngrijirea sănătății sale.”

(Zenon din Kition, fondatorul stoicismului)

“Nu suntem liberi să alegem circumstanțele care ne sunt date, dar suntem liberi să alegem cum răspundem la acestea.”

“Prin logica noastră, ne definim umanitatea și ne ghidăm viața spre virtute.”

“Emoțiile nu sunt forțe necontrolabile, ci judecăți greșite despre lumea în care trăim.”

(Crisipus stoicul)

CEA MAI FRUMOASĂ DEFINIȚIE A IUBIRII

 

Mă uit la decalogul dragostei şi mă întreb cu durere: câte din aceste cerințe le mai păzim? De aici vine toată nenorocirea; am întunecat puterea dragostei din noi şi am dat lumină sâmburelui de invidie din sufletele noastre. Iar înșelarea cea mai mare este că ni se pare că iubim.

Noi am secat izvorul nemuririi – dragostea şi ne chinuim zadarnic în deşertăciunile lumeşti. Viața de dincolo o gustăm prin harul lui Dumnezeu, iar harul se dobândeşte prin dragostea de Domnul, prin râvnă şi inimă fierbinte. Dar noi am uitat cum sună dragostea… Iar dacă este, se consumă într-una pătimaşă. Dovadă că dragostea e cea care susține şi sufletul şi lumea este şi goana lumii de azi care aleargă ca o nebună, inconştient aş zice, după dragostea trupească, crezând că acolo se vor elibera de insatisfacția lăuntrică.

Dragostea la Sf. Apostol Pavel

Dar să vedem cum descrie Sf. Apostol Pavel dragostea.

Dragostea este îndelung răbdătoare, începe Pavel. De ce oare începe cu răbdarea şi nu numai cu răbdarea, cu îndelungă răbdarea? Pentru că ea ştie că orice lucru trainic în timp se clădeşte, prin multă trudă şi nevoință. De am avea noi înțelegerea că fratele de lângă noi, că prietenul nostru este într-un moment nedesăvârşit al vieții lui, aflat însă pe urcuşul desăvârşirii, că lipsurile lui se vor completa prin experiența ce va să treacă, nu ne-am mai lepăda de el, ci l-am răbda cu inimă bună.

Dragostea este plină de bunătate, continuă apostolul. De am avea răbdare, am câştiga şi bunătatea, că de aici izvorăşte aceasta. Înțelegând neputințele fratelui nostru, ne vom purta cu bunătate şi de la sine dorim binele lui ca şi cum ar fi binele nostru. Răbdarea celuilalt este o osteneală a sufletului meu, iar roada acestei osteneli o aflu numai când celălalt află odihnă, bucurie şi cununi de la Hristos.

Cum distingem dragostea adevărată de dragostea fățarnică?

Iată de ce continuă Pavel, că dragostea nu este invidioasă, pentru că atâta timp cât rodul fratelui este rodul tău, durerea fratelui ar fi durea ta. Numai cel ce nu suferă să iubească poate fi invidios, se întristează de bunăstarea fratelui său. Şi pentru că mulți au impresia că iubesc şi că au multă dragoste, Pavel înşiruie câteva calități negative ale „dragostei”, pentru a nu face confuzii, bineştiind că dacă săvârşeşti una din cele enumerate, dragostea ta se vădeşte a fi puțină sau deloc.

Dragostea nu se laudă. Cel ce iubeşte nu se laudă în fața aproapelui său, pentru că tot ce este al lui socoteşte că este şi al fratelui său. Cei ce se iubesc împart toate ale lor, nu ascund nimic unul de altul, şi nu fac diferență între bunurile lor, chiar dacă sunt diferiți. Ei sunt mai multe trupuri într-un singur suflet şi dacă te consideri că ai mai mult decât celălalt, te diferențiezi şi dragostea te scoate afară.

Nu se umflă de mândrie. Cel ce iubeşte nu se mai gândeşte la sporul lui material sau chiar duhovnicesc. Cei ce caută desăvârşirea în afara celorlalți se înşală pe sine şi nu ajung decât la umflătura mândriei. Aceasta este specific tuturor religiilor, mai puțin creştinismului. Nimeni nu poate să-L iubească pe Dumnezeu dacă nu-l iubeşte pe aproapele. Cel ce nu simte în trupul şi sufletul său daună din pricina nedesăvârşirii fratelui, este departe de desăvârşire, spun Părinții. Aceasta, mândria, cred că împiedică cel mai mult lucrarea dragostei. Pentru că mândria te întunecă, nu mai vezi ce face cel de lângă tine, ci numai de tine îți pasă.

Alte manifestări ale Iubirii

Nu se poartă necuviincios. Dacă până acum s-a vorbit la nivel de teorie, Pavel aduce discuția şi în faptă. Pentru că, după cum credința fără fapte este moartă, la fel şi dragostea. Și cu atât mai mult, ca una ce este numită mai mare dintre toate. Un sfânt părinte vorbea despre sfiala care a existat între Maica Domnului şi dreptul Iosif de la început şi până la sfârşit. Cel ce iubeşte este atent să nu mâhnească pe fratele său prin vreo purtare de-a sa, nici măcar să dea de bănuit ceva. Nu îndrăzneşte să jignească pe fratele său nici măcar cu o privire.

Nu caută ale sale. Şi nu numai că încearcă să nu-l deranjeze sau jignească pe fratele, dar se osteneşte mai mult pentru el decât pentru sine. Iată unde s-a suit dragostea de astă dată! Am convingerea că cel ce păşeşte pe aceste trepte ale apostolului, reuşeşte să ajungă la această minunăție de stare: să te bucuri nu numai pentru el, să te bucuri mai mult pentru el. Numai cine iubeşte poate înțelege aceasta. Numai cine a ajuns aici poate cunoaşte această mare desfătare pentru sufletul lui „începi să te asemeni dumnezeirii” (după cum mărturisesc Părinții).

Ce nu face Iubirea?

Nu se aprinde de mânie. Până şi mânia se înmoaie în fața acestei desfătări. Această stare deja începe să topească răutățile cele ascunse şi chiar de am avea prilej de tulburare pe fratele, ea nu ne dă prilej de revoltă.

Nu se gândeşte la rău. Chiar dacă fratele te-a supărat, a greşit înaintea ta, tu ne te poți răzbuna pe el, pentru că ea (dragostea) şi-a pus deja pecetea în inima ta. Şi chiar dacă te superi nu poți să-i faci rău.

Nu se bucură de nedreptate. Dragostea nu rabdă nedreptățirea fratelui său, ci când îl vede suferind sau nedreptățit, sare să-l ajute. Această specificare este foarte importantă. Mulți cred că iubesc atunci când stau deoparte, când alți frați suferă. Dragostea te împinge la o atitudine de a ajuta pe cel în suferință, fără ca acesta să-ți ceară ajutorul.

Virtuțile Iubirii

Ci se bucură de adevăr. Aceasta s-a spus pentru a arăta că dacă nu arzi când celălalt e în suferință, te-ai abătut de la adevăr; mergi pe o cale strâmbă, care-ți ascunde drumul desăvârşirii.

Suferă toate. Câtă minunăție! Nu suferi ceva ci toate câte ți-ar face fratele. O, de ce desfătare ne lipsim! Oare unde ne-am pierdut pe drum de nu mai putem ajunge aici? Aici deja ea este desăvârşită. Întoarce obrazul celălalt dintr-o dispoziție nefățarnică a inimii. Pe cel ce iubeşte, nimic şi nimeni nu-l mai poate vătăma.

Crede toate. De aceea suferă toate, pentru că înțelege căderea fratelui său ce îl determină să facă rău, să prigonească. Vedem de aici că nu ura celorlalți ne împiedică pe noi să iubim, ci necredința noastră. Singur bun să fii, iubeşte! Că dragostea îți dă puterea să suferi tot.

Nădăjduieşte toate. Şi suferi în nădejdea că Domnul ne va schimba pe toți. Socotesc că fără această nădejde nu am putea răbda şi suferi nedreptățile aproapelui. Dragostea are puterea şi de a schimba, de a îndrepta. Cu nimic nu te păgubeşte.

Rabdă toate. Iar aminteşte de răbdare, dar de data aceasta cred că de una mai presus de fire, una dumnezeiască, care se naşte din nădejdea că Domnul va stabili şi pacea şi dreptatea şi adevărul.

Dragostea desăvârșită

Dragostea nu cade niciodată. Şi ajuns aici, nimeni nu te mai poate clinti. Eşti mai tare decât toți puternicii lumii care au furat scaunele din față. Află că, dacă dragostea ta s-a transformat la un moment dat în ură sau nu a putut trece cu vederea neajunsurile fratelui, acea dragoste nu era desăvârşită. Dragostea ta era pătimaşă, ori din mândrie, ori din desfrânare. Şi dacă dragostea ți s-a clintit, ia aminte şi vezi de unde a venit greșeala şi îndreptează-te şi nu lăsa iubirea.

Am scris acestea nu pentru că eu am dragoste, ci pentru pentru ca să ne amintim ce departe suntem de ea, de Adevăr. Ziua îndrăgostiților ar trebui să fie Ziua Iubirii în Hristos. Haideți să ne silim să aducem faptele Iubirii.

(a cosemnat monahia Fotini)

Capitolul 13---decalogul dragostei

1.	De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2.	Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3.	Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4.	Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5.	Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6.	Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7.	Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8.	Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9.	Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10.	Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11.	Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12.	Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13.	Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

 

Acolo unde a existat ura, Dumnezeu sa iti dea iubire!

 

Acolo unde au existat lacrimi, Dumnezeu sa iti dea sarutari.
Acolo unde au existat grimase de durere, Dumnezeu sa iti dea zambete pline de fericire.
Acolo unde au existat dureri, Dumnezeu sa iti dea mangaieri.
Acolo unde au existat esecuri, Dumnezeu sa iti dea reusite.
Acolo unde au existat indoieli, Dumnezeu sa iti dea incredere.
Acolo unde au existat temeri si zbucium, Dumnezeu sa iti dea pace.
Acolo unde au existat greseli, Dumnezeu sa iti dea iertare.
Acolo unde au existat sfarsituri, Dumnezeu sa iti dea inceputuri frumoase.
Acolo unde a existat ura, Dumnezeu sa iti dea iubire!

***Rugăciune ajutătoare către Iisus Hristos pentru a scăpa de boli***

 

,,Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor,

Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi,

şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră

Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală.

Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni,

şi rânduieşte Tu toate spre folosul său

Că noi neputincioşi suntem şi nu îl putem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău

De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale,

tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, precum vei vrea

Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-Te de robul Tău,

potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa, ridică-l din patul durerii

Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii,

spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor

Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe crucea bolii,

fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră

Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădejdea,

ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei

Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale

cu lacrimi de pocăinţă şi de mulţumire, ca să se învrednicească să audă glasul Tău cel sfânt – Iertate îţi sunt păcatele! Amin".

„Mântuiți-vă! Mântuiți-vă! Mântuiți-vă!”

Pr. Arsenie Papacioc: vă spun trei lucruri pe care să le respectați și să știți că sunteți oameni care pot nădăjdui

Ne dați un cuvânt de folos?

– Uite, vă spun trei lucruri pe care să le respectați și să știți că sunteți oameni care pot nădăjdui mântuirea:

1. Să fiți bine mărturisiți. Vă dați seama că asta este taina care ne mântuiește. Căci „ce veți dezlega voi, dezleg și Eu! ” Taina e făcută pe un temei în Sfânta Scriptură, gata! Si păcatele astea nu se mai pomenesc nici la Judecata de apoi, nici la vămi. Va să zică, s-a terminat! Bine mărturisiți. Că dacă ești bine mărturisit, începi să te cercetezi: eu am înjurat, eu am gândit asa, eu am făcut aceea. Începi să te cerni si să te subțiezi si să te aduni si să te dezlegi. Așa. Chiar vă rog să notați păcatele, când le-ați făcut, ca să nu le uitați. Nu e ușor, că satana îți pierde creionul, n-ai hârtia la tine, și uiți.

Ce trebuie să vă mai spun? Să nu lăsați numai pe preot să vă întrebe. El vă întreabă după un anumit fel de a întreba. Dar tu știi subtilitatea păcatului, sau nu-știu-ce. Deci, să fiți bine mărturisiți. Pentru că dacă ești bine mărturisit nu mai poți păcătui și nădăjduiești în mântuirea ta. Asta este una.

2. Să căutați să fiți pomeniți la Sfintele Liturghii. Pentru că se pune, dragii mei, în Sfântul Sânge, părticica aceea cu numele tău. Și se spune așa de preot: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfintilor Tăi”. Și se pun toate de pe disc, în potirul cu Sfântul Sânge: Si vă dați seama, unde poți să fii, chiar dacă ești mort, chiar dacă ești viu ești salvat; se pomenește și pentru morți și pentru vii. Și cât te costă? Căutati să fiți pomeniți la Liturghie. Fie că vă cunoaște un preot sau vă cunoaște duhovnicul, fie că frățiile voastre dați la Liturghie, dar să fiți pomeniți. Asta e totul.

Liturghia nu este o lucrare omenească, dragii mei. Nici îngerească. E direct divină! Pentru că nu poți tu să transformi acolo. El este Cel ce este! Si dacă ar fi cu putință să se deschidă cerurile și chiar tavanul Altarului, n-ai vedea în cer mai multă lumină și mai multă așezare cum este în Sfântul Altar, cu îngerii, căci Hristos este cu noi. Noi chiar avem o rugăciune, când facem Vohodul: „Și fă, Doamne, să intre cu noi și îngerii care îți slujesc împreună cu noi!” Deci preotul are autoritate. Pentru că ei sunt acolo: o gloată de îngeri! E Hristos, ce te joci?! Deci, căutați să fiți pomeniți la Liturghie.

3. Să faceți milostenie, pomană. Dați de pomană. O, dacă ați ști!… Și Vlahuță spune: „Mila e toată Scriptura!” Cel mai mare lucru posibil ăsta este. Pentru că atunci înseamnă că iubești. Și, iată, înseamnă educație. Domnule, dacă spune: „însutit veți primi”, nu te teme că sărăcesți. Vrei să te îmbogățești? Dă! Dar ce, urmărim să ne îmbogățim? Mă doare inima de cel sărac. Nu te doare inima de el, deloc?

Eu am fost surprins de un cerșetor, care era fără picioare, pe stradă. Si ăsta aștepta să îmi vărs buzunarele, nu glumă. Dar eu n-aveam nimic. S-a întâmplat să n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam bani de mașină. Și i-am spus: „Frate, nu te supăra, n-am nimic, dar îți dau o mână caldă!” „O, părinte, așa ceva nu mi-a dat nimeni”. Și-mi zic: „Am brodit-o! Am biruit!”

Ei, vreau să vă spun: nu fiți nepăsători. Și nu asteptați să-i întâlniți. Căutați-i. Căutați-i, pentru că, găsindu-i pe ei, te-ai găsit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mântuitorul, nu te poate uita când faci o milostenie. Și rupeți din voi cu orice chip.

Acum, milostenie nu înseamnă numai să lași din traistă; ai un coleg care suferă, care nu știu ce, care e trist: „De ce ești trist? De ce ești trist?” Și îl mângâi. Și nu îl lași deloc. Și înseamnă că ai făcut o milostenie cu el. Și îi dai un cuvânt de folos: „Lasă, mă, că a murit tata, lasă, dragă, că știe Dumnezeu. Nu te omorî. Hai să fim liniștiți, hai să-l pomenim, să-l ajutăm acolo (că putem să-l ajutăm după cum trăim)”.

Și pentru că mi-ați cerut cuvânt de folos, vă spun o istorioară. Un ucenic era supărat că părintele lui, care era pe patul de moarte, nu l-a binecuvântat, ca și el să se mântuiască. Cuvântul de binecuvântare, pe care îl primiseră toți ceilalți frati, era ăsta: „Mântuiește-te! ” Și i-au spus părintelui: „Uite, ucenicului nu i-ai spus cuvântul de folos”. „Chemați-l încoace!” Și atunci i-a spus părintele, cum vă spun și eu vouă acum: „Mântuiți-vă! Mântuiți-vă! Mântuiți-vă!”
 

Era 8 mai 1993, când am mers pentru prima dată la mormântul Părintelui Arsenie Boca.

Am  fost un adolescent turbulent, răzvrătit contra lui Dumnezeu şi a lumii ... Nu înţelegeam lucrarea lui Dumnezeu pe pământ, nici ce rost are să trăieşti ... Gândurile de sinucidere erau frec­vente. Eram în afara Bisericii, anticle­ri­cal… Huleam Duhul Sfânt, ca un capăt ab­solut al răutăţii, măcar să ştiu că am în­che­iat-o cu Dumnezeu. Aceste hule, gân­durile de a-mi face rău şi de a face rău altora, le aveam zi şi noapte, într-o încordare totală, ani de zile. Ca şi cum aş fi stat sub o ploaie de rău, ani în şir. Nici nu mai voiam să dorm, pentru că observam că atunci când mă trezeam, se dărâma tot ce credeam că am construit fundamentat împotriva lui Dumnezeu. Şi trebuia să o iau de la capăt. Acum, binecuvântez şi partea aceasta a odihnei, care pune un nou început. Dar atunci îi făcu­sem loc dia­vo­lului în sufletul meu. Am cunoscut pute­rea lui. Dar Dumnezeu nu m-a lăsat să cad defini­tiv şi să fac pros­tiile care îmi treceau prin cap”. În această stare fiind, am intrat la Facul­tatea de Filosofie, singura care îmi putea răspunde la ma­rile întrebări ale vieţii, în opinia mea. Iar acolo am găsit „ar­­gumente” pentru teoriile sale. Dar în anul doi la Filosofie, ceva mi-a schimbat viaţa ra­dical. De atunci, bucuria nu m-a mai părăsit.
 
Era 8 mai 1993, când am mers pentru prima dată la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Fra­te­le meu geamăn, Ştefan (astăzi preot la Arad – n. red.), pe atunci student la Teologie, m-a luat cu el ca să-mi arate Adevărul dumne­zeiesc ... Eu îi spuneam că Biserica e o farsă, că toată în­vă­ţătura ei este mincinoasă şi că preoţii sunt manipu­latori de profesie, iar Dumnezeu un terorist, care se distrează chinuindu-ne.

Am acceptat să merg la Prislop, tocmai pentru a-i dovedi că am drepta­te, că acolo nu se întâmplă nici o minune.

Nu ştiam mai nimic despre Părintele Arsenie, nici dacă e viu sau mort.

Am mers noap­tea cu trenul, am stat câteva ore în auto­gara Hune­doara, de unde am luat un autobuz vechi, din ăla comu­nist, care ne-a hurducăit tot drumul, şi într-un târziu am ajuns la mânăstire, străbătând ultimii kilome­tri pe jos. Când am ajuns, mă simţeam foarte rău. Ne­obiş­nuit pen­tru mine, care eram omul de piatră, pe care nu-l durea niciodată nimic. Era zi de hram, deci şi mul­tă lu­me, dar incomparabil mai puţină decât se adună acum.

Vedeam cum oamenii urcă undeva mai sus de biserică şi se întorc fericiţi ... Eu îi dis­preţuiam pe aceşti ba­by­face, feţele astea râză­toa­re, care nu înţeleg ni­mic, n-au gândit niciodată la problemele profunde ale ome­nirii, ontologice. Şi-am zis să urc şi eu să văd ce e aşa de amuzant. Eram tare încrâncenat, ca de obicei. Pe lângă fratele meu, Ştefan, mă însoţea şi un prieten bun, student şi el la Filo­sofie, pe care îl trăgeam în ale mele.

Mormântul Pă­rintelui Arsenie era mai singuratic pe atunci şi cum îl înconjuraseră oamenii, nici nu vedeam ce e acolo. Fiindu-mi rău, m-am aşezat sub mesteacănul din apro­piere şi ascultam vorbind nişte preoţi, într-un fel nou pentru mine, viu şi interesant. Şi stând acolo aşa, din senin, am început să plâng. Eu nu mai plânsesem de ani mulţi, pentru că nu voiam să-i dau satisfacţie lui Dum­nezeu, care atâta aştepta, după mintea mea. Îmi curgeau lacrimile şi nu-mi dădeam seama de ce. Mi le tot ştergeam, că îmi era tare ruşine. M-am întors spre prietenul meu şi l-am văzut plângând şi pe el. I-am zis: „Ce faci, măi, plângi?”. Şi m-am ridicat în picioare, scuturându-mă, ca să scap de plâns. Atunci am simţit că se lasă în sufletul meu o linişte fără seamăn, ca şi cum cineva îmi pusese o umbrelă deasupra.

Vă ziceam că gândurile mele negre erau ca un potop care cădea din cer continuu peste mine. Şi deodată, această linişte, despre care mai târziu am citit şi în scrierile Aposto­lului Pavel, liniştea care covârşeşte toată mintea şi ini­ma. O linişte care nu era omenească. Nu se poate spune cum am putut să trăiesc acea linişte, după ani şi ani de chin. O linişte care mi-a lipsit oricât am căutat-o, am cerut-o, am nădăjduit-o. O linişte absolută, dar nu una a oboselii, a plictiselii, ci una vie, vie… O pace desă­vârşită. Şi parcă deodată s-a făcut lumină în jur. În cap un glas îmi spunea: „Unde am fost până acum? Cât timp am pierdut…”. Era sufletul pe care nu bănuiam că-l am.

Atunci am avut o întâlnire cu Dumnezeu. Încerc să nu spun cuvinte mari, dar nu am cum să mă feresc de ele în acest caz. Dumnezeul pe care eu l-am batjocorit, l-am hulit, l-am vorbit de rău la toată lumea, era de o bunătate nesfârşită, fără reproş, fără resentiment, şi mă iubea cum nu se poate descrie în cuvinte. În clipa aceea, am zis: pentru acest Dumnezeu eu mor de-acum în orice clipă.

Toate întrebă­rile cu care m-am înarmat ca să mă bat cu Dumnezeu la a doua Sa venire mi-au dis­pă­rut subit. Răspunsul lui Dumnezeu a fost peste întrebări. De-atunci zic: „Tu ştii, Doamne! Toate acestea le dau dragostei tale”. Nu ştiu de ce un om e bolnav, dar îl dau dragostei Lui, pentru că El îl iubeşte mult mai mult decât aş putea eu şi ştie mai bine ce să facă cu el.

A doua #minune a fost că s-a întâmplat la mormântul unui sfânt. Eu nu recunoş­team sfinţii, spuneam că nu avem nevoie de ei şi de Maica Domnului. Aveam o gândire protestantă. Deci, nu e întâmplător că Dumnezeu a făcut minunea acolo, ca să înţeleg ce înseamnă mijlocirea unui sfânt. Şi pentru că eram prea viclean şi prea în­răit şi puteam să cred că am fost „victima” unui fenomen trăit numai de mine, poate prin autosugestie, tot ce mi s-a întâmplat mie a trăit şi prietenul de lângă mine, care acum e preot şi el.

De-atunci am fost ca un nebun, cuprins de o bucurie enormă, aproape un an de zile. Coborând de la mormântul Părintelui Arsenie, creştinii se salutau cu „Hristos a înviat!”, că era după Paşti, şi mă bucuram când auzeam, de parcă nu aş mai fi auzit niciodată acest cuvânt. Şi spuneam şi eu: „Hristos a înviat!” şi „Adevărat a înviat!”, cu toată puterea şi crezând în Învierea Lui.

S-a împlinit puţin cu mine cuvântul Părintelui Arsenie Boca: „A fi credincios înseamnă mult mai mult decât a avea o credinţă, înseamnă a te în­tâlni măcar o clipă cu Mântuitorul nostru Iisus Hris­tos şi să nu-ţi ajungă o viaţă întreagă să lămureşti acea cli­pă între oameni”. Nici mie nu mi-ar ajunge viaţa ca să încerc să explic ce mi s-a întâmplat atunci, la Pris­lop. To­tuşi, la rugămintea PS #VasileSomeşanu , am mărturisit, ca să fie spre slava lui Dum­nezeu.

Cred că pentru rugăciunile Pă­rintelui Arsenie Boca şi, poate, ale preoţi­lor din familia tatălui meu care au trecut la Dom­nul, Dumnezeu s-a milostivit de mine şi mi s-a arătat, ca să mă întoarcă la cre­dinţă...

#Părintele #CiprianNegreanu, parohul bisericii studenţilor din Cluj-Napoca şi duhovnicul ASCOR Cluj-Napoca

Pildele Sfintilor Parinti

 

„De ce să fac asta?”

 Acele nesfârșite întrebări „de ce?” , care ne apucă pe toți uneori: „De ce să fac asta?”, „De ce să gândesc așa?”, „De ce să spun acest lucru?”, „De ce să procedez așa?”, „De ce nu am gândit așa?”, „De ce am spus-o?”, „De ce am făcut-o?”; sau, să gândim despre alții: „De ce să-mi spună acest lucru?”, „De ce să gândească așa?”, „De ce să-mi vorbească așa?”, „De ce să facă acest păcat împotriva mea?”, „De ce să mă trădeze?”, „De ce să mă părăsească?”…

Ce-ți trebuie toate aceste întrebări?
Există ceva mai deosebit decât omul însuși?
Ai de-a face cu un om. Și cu tine, care ești om, și cu celălalt, care e om și el!
Adică, ce aștepți de la un om? Un om este o ființă limitată, este o existență cu posibilități restrânse. Oricât de desâvârșit ar fi omul, este nedesăvârșit! Oricât de desăvârșit ar fi!

Așadar, de ce te vaiți pentru ce ți-a făcut? Pentru că om este și el! Și cu asta basta!
Acest răspuns spune totul! Și tu ești om, și poți face mâine la fel. Și poate că le-ai făcut și tu de multe ori, și nu ai băgat de seamă. Făcându-ți alții aceleași lucruri, gândește-te că poate și tu ai rănit pe alți oameni. Și tu, vrând-nevrând, ai traumatizat, ai trădat, ai dezamăgit pe alții.
De câte ori nu ai făcut-o? Însă, nu vedem inima celuilalt, [ca să știm că l-am rănit].

Când te uiți în inima ta, pricepi că ai fost rănit. Bine, tu nu ai rănit pe alții?
Din păcate, aceste lucruri sunt în firea noastră și se întâmplă. Așadar, acceptăm cu smerenie sinele nostru în manifestările lui umane și îl acceptăm în același timp și pe fratele nostru, în același fel. Și, dacă am devenit deja oameni maturi duhovnicește, nu vom absolutiza de dinainte vreun om.

Atunci când iubesc pe cineva, [sau] fie că vreau să am o relație serioasă cu el, să mă căsătoresc cu el, nu fac din el un idol. Acei idoli pe care ni-i plăsmuim, devin totul pentru noi și, ce pățim la sfârșit? Cade cerul pe noi!
Și-l nenorocim și pe celălalt pentru că-i cerem lucruri pe care nu ni le poate da. Oricât de bine intenționat ar fi – și este -, îți va dărui tot ceea ce poate.
Tot sinele lui să-ți dea, tu vei cere mai mult și decât asta. Cum e posibil? Cum e posibil să faci acest lucru? Cum e posibil ca cineva să-ți dea ceva ce nu există în firea lui?
Ce se întâmplă? Iubiri nesănătoase, atașamente bolnăvicioase, așteptări bolnăvicioase.
Și toate aceste lucruri nesănătoase vor cădea într-o zi. Se vor prăbuși!

ÎPS Athanasie de Limassol
Este greu a trăi cu aproapele dacă pornim cu el un război al cugetelor. Nu ajunge doar să ne înfrânăm de la războiul deschis-prin cuvinte și prin fapte. Nu intrați cu el nici măcar într-un război cu gândul. Din această pricină se pierde pacea sufletului și dragostea către aproapele. Nu trebuie nici să ne împotrivim, nici să-l convingem pe aproapele nostru. Nu folosește la nimic: puteți să stați și în cap înaintea lui, nu veți câștiga nimic! Pe aproapele trebuie doar să-l iubiți pentru Domnul. Domnul este și întru ei (în cei necredincioși), căci, de n-ar fi într-înșii, ar mai putea fi ei vii?!

Sarețul Tadei de la Vitovnița
Războiul cugetelor

Când dragostea este prezentă, teama nu-și are loc! Când dragostea lipsește, domnește teama.
De unde provine teama? Din lipsa dragostei. Și dragostea, din ce este constituită? Să-l lăsăm pe Apostol să vorbească: Iisus Hristos cel Drept este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci și pentru ale lumii întregi. Și întru aceasta știm că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui (I Ioan 2, 1-3).
Îndată ce porunca lui Dumnezeu este încălcată, dragostea fuge ca pasărea, zboară din inima celui care încalcă porunca, iar locul dragostei este ocupat de teamă. Teama nu este separată de neascultare, de păcat și de încălcarea poruncii.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Omilii despre pocăință, dragoste și optimism)

SĂ NE RUGĂM MAICII DOMNULUI, IAR EA NE VĂ DARUI LINIȘTE, ALINARE ȘI SPRIJIN

 

În inima ei de maică nu există „nu” pentru nici o rugăciune, pentru nici o rugăminte! Chiar mai mult decât atât, ca o mamă iubitoare aleargă degrabă către copilaşii ei, când aceştia suferă, se chinuiesc şi pier. Şi, ca Maică a Dumnezeului Celui Preaînalt, are har şi putere dumnezeiască să ne ajute.

S-o iubim pe Maica Domnului!

(Arhimandrit Chiril Pavlov)

Să nu-mi spui niciodată că nu pot face asta

 

„Să nu-mi spui niciodată că nu pot face asta.

Pentru mine, care am dansat cu două inimi.

Și am respirat cu patru plămâni.

Pentru mine, care am fost gheață, foc și vânt.

Că am purtat în pântecele meu greutatea a două lumi,

și am născut viața țipând.

Că am îmbrățișat tristețea fără teamă.

Și uneori mai am zâmbetul plâns...

Nu-mi spune că nu sunt în stare de ceva.

Sau că nu pot face totul.....”