sâmbătă, 11 mai 2024

Sinaxar 12 Mai

 

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului.

Sf. Epifanie, episcopul SalamineiMarele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după cum este obiceiul la oamenii săraci şi plugari, el a strălucit cu fapta bună cea către Dumnezeu şi s-a ridicat la înălţimea cea desăvârşită a petrecerii celei binecredincioase. Căci părinţii săi fiind evrei, au rămas în slujba şi în umbra Legii şi n-au putut să vadă lumina harului. Iar el a alergat la credinţa cea adevărată a lui Hristos, aflând o mică pricină. Căci tămăduindu-i un creştin, Cleovie, rana ce pătimise, căzând de pe un asin ce încălecase, atunci sfântul a luat îndoială în cugetul lui şi nu se îngrijea mult de slujba Legii.

Şi după aceea aflând pe un oarecare monah, anume Luchian, îl văzu vorbind cu un sărac, care cerea milostenie, căruia i-a dat şi acoperământul său, adică rasa, şi îndată acel Luchian a fost îmbrăcat de sus cu veşmânt alb. Care lucru văzându-l Epifanie, a trecut la credinţa creştinească. Şi a primit sfântul Botez de la episcop. Iar minunile ce a făcut de atunci este cu anevoie a le povesti cineva cu amănuntul. Atât numai trebuie să spunem: că fiind foarte tânăr de vârstă, şi primind credinţa în Hristos, îndată s-a făcut cu cuviinţă monah, şi a întrecut pe toţi cei de vârsta sa, cu răbdarea şi cu trudele cele pustniceşti. Şi ajungând la plinirea arhieriei, după ce făcuse petrecere pustnicească şi mulţime de minuni şi tămăduiri la mulţi bolnavi, în vremea cea de pe urmă după preoţie, a făcut mulţime de scrieri şi a învăţat pe toţi învăţătura drept-măritoare, pentru care a avut multe de suferit din partea ereticilor.

Deci trăind ani o sută cincisprezece ani şi trei luni, precum însuşi el a răspuns către Arcadie împăratul ce-l întrebase, şi-a dat sufletul către Domnul. Însă nu în scaunul său, ci întorcându-se de la Constantinopol la Cipru, eparhia sa, după cum a scris marele Ioan Gură de Aur către dânsul, că adică nu va ajunge la scaunul său, fiindcă din prostimea inimii, şi sfântul acesta se unise cu aceia ce au izgonit pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur; deci a răspuns şi dumnezeiescul Epifanie marelui Hrisostom cum că nici el nu va ajunge să meargă la locul unde îl vor izgoni. Pentru aceasta s-au şi împlinit proorociile amândurora.

Si-a dat sufletul in mâinile lui Dumnezeu pe corabie, in ziua de 12 mai 403, dupa ce a lasat cu limba de moarte ucenicilor sai sa pastreze credinta dreapta si sa nu se lase atrasi de bogatie si de bârfa. La sosirea corabiei la Salamina popor mult, cu lumânari în mâini îsi astepta pastorul, si l-au însotit cu lacrimi pâna la catedrala sa, unde o mare parte a populatiei Ciprului a venit sa-l venereze timp de 7 zile.

Cultul sfântului Epifanie s-a raspândit cu repeziciune, iar mormântul sau a ramas pâna azi unul din locurile de pelerinaj cele mai importante din insula Ciprului, al carei patron este, împreuna cu safântul apostol Barnaba.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi, părintele nostru Gherman, patriarhul Constantinopolei.

Sf. Gherman, arhiepiscopul ConstantinopoluluiAcest părinte al nostru Gherman a fost fiul lui Iustinian Patriciul, care era bărbat luminat şi vestit în zilele împăratului Heraclie, ocârmuind multe domnii sub stăpânirea lui Iustinian Patriciul, fiind lăudat de sfatul împărătesc pentru faptele lui cu desăvârşire bune şi pentru dreapta credinţă, a fost zavistuit de nepotul lui Heraclie, adică de Constantin Pogonatul şi omorât, iar feciorul lui, sfântul Gherman, fiind foarte mic, a fost castrat şi rânduit în clerul bisericii celei mari din Constantinopol.

Acesta socotind ceea ce i s-a întâmplat ca o aflare folositoare, s-a dat la citirea dumne-zeieştilor Scripturi. Şi suindu-se şi sporind spre multă cunoştinţă cu ascuţimea firii sale, şi cu cele de-a pururea osteneli şi îndreptându-şi bine viaţa sa, a fost hirotonit episcop bisericii Cizicului, neluând însă fieştecum treptele, ci cu orânduială. După aceea, trebuind bisericilor ocârmuire înţeleaptă, a fost trecut din Cizic la scaunul cel mare al Constantinopolului, unde bine purtând cârma şi îndreptând poporul lui Dumnezeu cu multe învăţături şi tâlcuind cele mai adânci şi cu anevoie de priceput părţi ale Scripturii, şi luminând bisericile credincioşilor cu prăznuitoare cuvinte şi laude, şi îmblânzind şi îndulcind greutatea şi asprimea privegherilor cu versuri şi cu cântări.

Iar Leon Isaurul, ţinând împărăţia creştinilor tirăneşte, a început întâi a huli asupra lui Dumnezeu, şi s-a apucat a ocărî sfintele icoane, şi nici nu asculta cele mai bune dovediri ce se făceau din Sfintele Scripturi, cum că trebuie a se da cinste şi închinăciune sfintelor icoane, ci încă a ars şi cărţile care erau scrise spre ajutorul sfintelor icoane. Din aceasta cunoscând sfântul că învăţa pe un surd şi fără de ruşine şi ne-priceput, punându-şi omoforul pe sfânta masă, a ieşit din Patriarhie, şi mergând la părinteasca sa casă ce se zicea a lui Platanie, acolo sta în linişte. Şi în bune bătrâneţi viaţa şi-a sfârşit, trecând peste nouăzeci de ani, iar sfintele lui moaşte nu numai când erau aduse la îngropare au vindecat pe mulţi de feluri de boli, ci şi după îngropare izvorăsc totdeauna vindecări celor ce cu credinţă se apropie de ele. Deci le-au îngropat în sfânta mânăstire a locului. Şi se face praznicul lui în sfânta biserică cea mare.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan Valahul (Românul).

Acest sfânt mucenic a fost din Ţara Românească, născut din părinţi de bun neam şi binecredincioşi, pe la anul Domnului 1644, adică în vremea stăpânirii binecredinciosului domn Matei Basarab. La câţiva ani după ce acesta s-a mutat la Domnul (+ 1654), a venit la domnie în această ţară Mihail Radu (zis Mihnea al III-lea), care, ne mai putând prididi cu plata haraciului şi a birurilor grele cerute de stăpânitorii turci, s-a răzvrătit împotriva acestora, plănuind să se unească cu voievozii ţărilor creştine din jur şi să scape ţara sa de sub robia turcească. Dar sultanul turcesc Mahomed al IV-lea a trimis atunci împotriva lui oaste mare de turci şi de tătari, care au biruit pe Mihnea şi au făcut, ca şi alte dăţi, prăpăd şi pustiire mare în biata ţară, arzând, prădând şi omorând, iar la ieşirea din ţară au luat cu ei şi o mare mulţime de robi dintre români, trecându-i peste Dunăre.

Acestea se petreceau în toamna anului 1659. Iar între cei robiţi atunci s-a aflat şi un tânăr, cu numele de Ioan, care nu avea decât 15 ani. Părinţii lui, cărora nu li se ştie nici numele şi nici locul unde au trăit, îl crescuseră cu grijă, în frica lui Dumnezeu, şi în iubirea de ţară şi de credinţa strămoşească. Pe deasupra, era voinic şi chipeş; frumuseţea lui feciorelnică atrăgea privirile tuturor, încât, pe drumul către Istanbul, un oştean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat, vrând să-l silească spre păcatul blestemat al sodomiei. Dar tânărul s-a împotrivit cu scârbire şi în vălmăşeala luptei cu spurcatul agarean, l-a răpus, încercând să fugă. Fiind prins, a fost legat din nou şi dus la Istanbul, unde l-au dat femeii turcului ucis; aceasta l-a dus în faţa vizirului să-l judece, şi acolo tânărul a mărturisit fără înconjur adevărul. Vizirul l-a predat atunci femeii văduve, pentru ca ea să facă cu dânsul ce va voi.

Stăpâna tânărului nu i-a luat capul, ci văzându-l voinic şi bun de muncă l-a pus la început printre slugile sale; dar văzându-l preafrumos la înfăţişare, s-a aprins de drăcească poftă pentru el, ca oarecând femeia lui Putifar din Egipt pentru Iosif cel preafrumos şi înţelept. Dorindu-l cu înfocare, a încercat la început să-l ademenească cu tot felul de făgăduinţe, spunându-i că îl va lua de soţ dacă el s-ar lepăda de credinţa creştină şi s-ar face mahomedan. Dar el s-a împotrivit cu tărie uneltirilor acestei noi Dalile şi a rămas nestrămutat în credinţa părinţilor lui şi în curăţia trupească. Iar ea văzând că nimic nu izbuteşte, s-a înfuriat şi l-a dat eparhului (mai-marelui cetăţii), ca să-l pedepsească pentru uciderea soţului ei. Acesta l-a azvârlit în temniţă, supunându-l la înfricoşătoare chinuri; femeia venea zilnic la temniţă, încercând necurmat să-l înduplece pe Ioan să-i facă voia, nădăjduind că ceea ce nu izbutiseră fărădelegile ei, vor face ameninţările şi chinurile. Dar viteazul tânăr nu s-a lăsat biruit nici de grozăvia chinurilor, pe care le-a îndurat cu bărbăţie şi cu ajutor de sus, rămânând până la sfârşit, ca un tare diamant, neclintit în credinţa creştină.

Văzând, aşadar, femeia şi prigonitorii că în zadar se ostenesc, au cerut vizirului să-l dea pe tânăr la moarte. Şi scoţându-l din temniţă, călăii l-au dus spre o margine a Istanbulului, la locul numit pe atunci Parmak-Kapi (adică Poarta Stâlpului), lângă Bezesténi (adică piaţa marelui bazar al neguţătorilor); aici i-a pus gâtul în ştreang şi l-au înălţat în spânzurătoare, omo-rându-l, în ziua de 12 ale lunii mai, într-o vineri înainte de Înălţarea Domnului, din anul mântuirii 1662.

Aşa a trecut către veşnicele locaşuri tânărul mucenic român Ioan, în primăvara vieţii sale, când avea numai 17 sau 18 ani. Trupul său feciorelnic va fi fost aruncat în apele Bosforului sau poate a fost îngropat de creştini cucernici în vreun loc din jurul Istanbulului, unde numai Dumnezeu şi sfântul însuşi ştie. Iar istoria scurtei dar pilduitoarei sale vieţi a aşternut-o în scris marele învăţat grec Ioan Cariofil din Istanbul, care a trăit pe vremea sfântului, fiind martor al pătimirilor lui.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Acatistul Sfântului Ierarh Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului (12 Mai)

Troparul Sfântului Ierarh Epifanie, ArhiEpiscopul Ciprului (Glasul al 4-lea) :

Dumnezeul Părinților noștri, care faci pururea cu noi după Blândețile Tale, nu depărta Mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile lor, în pace ocârmuiește viața noastră!

Condacul Sfinţilor Ierarhi Epifanie, ArhiEpiscopul Ciprului şi Gherman, Patriarhul Constantinopolului (Glasul al 4-lea):

Minunata însoțire a Ierarhilor să o lăudăm credincioșilor după datorie, împreună cu Gherman, pe Dumnezeiescul Epifanie. Că aceștia au ars limbile celor fără de Dumnezeu și dogme preaînțelepte au vestit tuturor, celor ce cu Dreaptă Credință întru cântări laudă pururea marea Taină a Dreptei Credințe.

Condac 1

Ca Ierarh al Domnului preaînDumnezeit, în Cipru păstor preabun al Bisericii şi Vas strălucitor al Duhului te-ai arătat; ci, ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, roagă-te să se izbăvească din toate nevoile cei ce-ţi strigă: Bucură-te, Părinte Epifanie!

Icos 1

Înger în purtări cu adevărat te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu Părinte Epifanie; şi prin viaţa ta îngerească faci să strălucească darurile Dreptei Credinţe, prin care luminezi pururea pe cei ce-ţi strigă acestea:

Bucură-te, prin care Harul se descoperă,

Bucură-te, prin care înşelăciunea se acoperă.

Bucură-te, cel ce ai părăsit a Legii preînchipuire,

Bucură-te, cel ce ai primit a Mântuitorului descoperire.

Bucură-te, a Dumnezeieştii cunoştinţe înălţime,

Bucură-te, a smereniei negrăită adâncime.

Bucură-te, că Harul Duhului l-ai primit,

Bucură-te, că înşelăciunea eresurilor ai zdrobit.

Bucură-te, luminătorul sfânt al credincioşilor,

Bucură-te, arzătorul nebuniei vrăjmaşilor.

Bucură-te, prin care credincioşii se întăresc,

Bucură-te, prin care necredincioşii se gonesc.

Bucură-te, Părinte Epifanie!

Condac 2

Cu ochiul minţii, în chip înţelept văzînd strălucirea Noului Legământ, umbra din Lege nu ai luat-o în seamă şi ai alergat spre lumina Harului, prin care fiind luminat, Epifanie, strigi: Aliluia!

Icos 2

Prin viaţa ta cuvioasă ţi-ai cîştigat slava Dumnezeiască, părăsind firea celor pământeşti; şi, urmând Mântuitorului, te-ai umplut de Darurile Lui, prin care înalţi spre iubirea celor mai presus de fire pe cei ce-ţi strigă:

Bucură-te, a vieţii virtuoase-nchipuire,

Bucură-te, a cereştilor fapte strălucire.

Bucură-te, cel ce ţi-ai câştigat chemarea prin faptele tale,

Bucură-te, cel ce ai arătat Harul prin purtările tale.

Bucură-te, al Dumnezeieştilor virtuţi preaînDumnezeit învăţător,

Bucură-te, al darurilor dătătoare de viaţă preasfinţit mijlocitor.

Bucură-te, că ai câştigat viaţa îngerească,

Bucură-te, că rânduieşti stăruinţa virtuoasă.

Bucură-te, cel ce ai risipit întunecarea patimilor,

Bucură-te, cel ce ai dezlegat înlănţuirea demonilor.

Bucură-te, cel ce cureţi întinăciunea sufletelor,

Bucură-te, cel ce speli necurăţia cugetelor.

Bucură-te, Părinte Epifanie!

Condac 3

Cu deadinsul te-ai arătat râvnitor al slavei Mântuitorului, strălucind prin mulţimea virtuţilor şi, primind darul Minunilor, călăuzitor al Tainelor Credinţei te-ai arătat, Epifanie preafericite, Treimii celei fără de-nceput cântându-I: Aliluia!

Icos 3

Strălucit-ai în Cipru ca o stea prealuminoasă şi ca un mare şi preaînţelept Ierarh, iar razele strălucitoare ale Adevărului pretutindeni le-ai întins, Epifanie; pentru aceasta, preaslăvind strălucirea ta, cu deadinsul îţi strigăm:

Bucură-te, steaua Dreptei Credinţe,

Bucură-te, stingerea necredinţei.

Bucură-te, a Bisericii din Cipru apărare,

Bucură-te, al dogmelor Credinţei luptător preatare.

Bucură-te, organ insuflat de Dumnezeu al învăţăturilor de mântuire,

Bucură-te, sabie cu două tăişuri ce tai învăţăturile străine.

Bucură-te, că cereştile daruri le-ai primit,

Bucură-te, că pe cele de Taină le-ai descoperit.

Bucură-te, cel ce ai primit Harul Duhului,

Bucură-te, cel ce te-ai umplut de Bunătatea Domnului.

Bucură-te, cel ce vindeci patimile sufletelor,

Bucură-te, cel ce-alungi greutatea patimilor.

Bucură-te, Părinte Epifanie!

Condac 4

Ca un Dumnezeiesc Ierarh, purtător de Dumnezeu, te-ai arătat plin de rîvna înţelepţilor Apostoli; căci Dumnezeiescul Har al Mângâietorului din belşug s-a revărsat peste tine; pentru aceasta, Epifanie, pe credincioşi îi ridici să cânte: Aliluia!

Icos 4

Harul dat ţie, Părinte Epifanie, de sus, de la Mângâietorul, cu adevărat te-a făcut învăţător înţelept al dogmelor Dumnezeieşti; căci, prin cuvântul tău luminezi, Sfinte, pe cei ce strigă:

Bucură-te, cel între Ierarhi preaslăvit,

Bucură-te, cel între păstori preacinstit.

Bucură-te, învăţătorule al dogmelor Dumnezeieşti,

Bucură-te, cel ce-n toate eşti asemenea Puterilor netrupeşti.

Bucură-te, a Bisericii lui Hristos lumină preastrălucitoare,

Bucură-te, a-nşelăciunii diavoleşti înfrângere nimicitoare.

Bucură-te, plinirea Dumnezeieştii făptuiri,

Bucură-te, lespede-nscrisă a Dumnezeieştii slujiri.

Bucură-te, podoaba strălucitoare a ciprioţilor,

Bucură-te, frumuseţea tuturor creştinilor.

Bucură-te, al Milei lui Hristos învăţător,

Bucură-te, al relelor stricătoare de suflet curăţitor.

Bucură-te, Părinte Epifanie!

Condac 5

Strălucind prin viaţa ta Dumnezeiască, te-ai arătat Slujitor al Mântuitorului, în chip vădit şi Ierarh mare şi înţelept al Bisericii, întinzând Dumnezeiasca Evanghelie prin cuvânt şi faptă, Epifanie, tuturor celor ce strigă: Aliluia!

Icos 5

Ca un Dumnezeiesc Ucenic al Mântuitorului, ai îndreptat turma ta către Legile mântuitoare şi biruieşti învăţăturile tuturor eresurilor prin scrierile tale ; pentru aceasta, pe tine preacinstite cinstindu-te, îţi strigăm:

Bucură-te, al Harului luminător,

Bucură-te, al Tainelor, Dumnezeiesc învăţător.

Bucură-te, scriitorule tainic al dogmelor Credinţei,

Bucură-te, stea tainică a iubirii Ziditorului.

Bucură-te, că în chip minunat defăimezi toate ereziile,

Bucură-te, că în chip înţelept ai biruit toate înşelăciunile.

Bucură-te, următorul Sfânt al Apostolilor,

Bucură-te, păstorul şi mijlocitorul ortodocşilor.

Bucură-te, păstorul preaslăvit al ciprioţilor,

Bucură-te, limanul liniştit al tuturor creştinilor.

Bucură-te, cel ce prin cuvânt bolile izgoneşti,

Bucură-te, cel ce prin fapte lumii străluceşti.

Bucură-te, Părinte Epifanie!

Condac 6

Punând scară viaţa îngerească, te-ai ridicat spre înălţimea cerească şi te-ai apropiat de Dumnezeul tuturor şi te-ai înDumnezeit prin părtăşie Dumnezeiască; pentru aceasta, Epifanie, Celui ce te-a preaslăvit ai strigat: Aliluia!

Icos 6

Strălucind în faptă şi cuvânt, prin semne preaslăvite, îndrepţi, Epifanie, către păşunile vieţii, prin Dumnezeiasca Lucrare a lui Hristos, turma ta cuvântătoare care, săltând întru tine, cu veselie îţi strigă:

Bucură-te, îndreptătorul de Lege al păstorilor,

Bucură-te, Icoana întru toate a Cuvioşilor.

Bucură-te, Slujitorule preaminunat al Mântuitorului,

Bucură-te, Ierarhe preabun al Domnului.

Bucură-te, casă Dumnezeiescului Duh şi a Îngerilor oglindire,

Bucură-te, Locaş preacinstit al Treimii, întru tot vrednice de cinstire.

Bucură-te, că pe toate cele pământeşti le-ai înfruntat,

Bucură-te, că revărsările hrănitoare de suflet te-au cercetat.

Bucură-te, a Domnului mult cinstită încăpere,

Bucură-te, a credincioşilor preacaldă mijlocire.

Bucură-te, al vieţii curate sfânt îndrumător,

Bucură-te, spre cele mai bune, Dumnezeiesc învăţător.

Bucură-te, Părinte Epifanie!

Condac 7

Curăţindu-ţi inima, te-ai arătat povăţuitor mare al Tainelor Dumnezeieşti; pentru aceasta, în chip îngeresc ai slujit lui Hristos, Epifanie, Cuvioase; şi acum, împreună cu Cetele îngereşti, Sfintei Treimi Îi cânţi: Aliluia!

Icos 7

După legile Evangheliei ca un păstor înţelept ai păstorit, înţelepte, mieii cuvântători, prin purtări neprihănite înaintea lui Hristos aducându-i mântuiţi pe ei, care cu bucurie, Părinte, îţi strigă:

Bucură-te, Ierarhe preacuvioase,

Bucură-te, Părinte preaînţelepte.

Bucură-te, comoara Dumnezeiască a nepătimirii,

Bucură-te, mireasma însufleţită a înfrânării.

Bucură-te, gură, de Dumnezeu mişcată, a învăţăturilor creştineşti,

Bucură-te, bogăţie nepreţuită a darurilor Dumnezeieşti.

Bucură-te, că poporul tău îl păstoreşti cu-nţelepciune,

Bucură-te, că întorci a vrăjmaşului înşelăciune.

Bucură-te, cel ce te-ai umplut de Dumnezeiasca strălucire,

Bucură-te, cel ce ai primit a Harului bogăţie.

Bucură-te, purtătorule de grijă al sufletelor,

Bucură-te, Dumnezeiescule îndrumător al credincioşilor.

Bucură-te, Părinte Epifanie!

Condac 8

Ca cel ce te-ai înstrăinat de cele materiale prin viaţa ta străină, întâmpini cu căldură inimile credincioşilor, Părinte Ierarhe Epifanie, prin multele Daruri de la Dumnezeu; căci în chip minunat luminezi, Cuvioase, pe cei ce strigă: Aliluia!

Icos 8

Prin curgerile învăţăturilor tale şi prin revărsările Minunilor adăpi pământul înţelenit al sufletelor; pentru aceasta, Celui ce lucrează toate, rod însutit I-ai adus, Epifanie, pe cei ce îţi cântă şi îţi strigă cu Credinţă:

Bucură-te, cuvântătorul tainic al Treimii,

Bucură-te, nimicitorul grabnic al înşelăciunii.

Bucură-te, izvorul revărsărilor de Viaţă purtătoare,

Bucură-te, stavila eresurilor de suflet vătămătoare.

Bucură-te, curgere întru tot limpede din izvorul mântuirii,

Bucură-te, gură preaînDumnezeită a glasului Evangheliei.

Bucură-te, că mulţime de învăţături izvorăşti,

Bucură-te, că pe cele vătămătoare le nimiceşti.

Bucură-te, comoară a vieţii cuvioase,

Bucură-te, lăcaş al darurilor numeroase.

Bucură-te, prin care se înnoiesc inimile,

Bucură-te, prin care se nimicesc patimile.

Bucură-te, Părinte Epifanie!

Condac 9

Fiind plin de lumina strălucitoare a Mângâietorului, prin viaţa ta preacurată te-ai arătat Arhiereu Dumnezeiesc al Bisericii, Epifanie; căci mergând pe urmele Sfinţilor Apostoli ai strigat: Aliluia!

Icos 9

Îmbrăcându-te cu putere Dumnezeiască, Epifanie, te-ai întărit în toate ostenelile şi, întru Dumnezeiasca tărie, ai păstorit, prin Poruncile Dumnezeieşti, turma încredinţată ţie, care cu sârguinţă îţi strigă:

Bucură-te, al lui Hristos preaînţelept tăinuitor,

Bucură-te, al nebuniei diavoleşti biruitor.

Bucură-te, culme a smereniei văzută de toţi,

Bucură-te, dascăl înţelept al celor neînvăţaţi.

Bucură-te, cel preaînţelept în cuvânt şi cuvios în fapte,

Bucură-te, cel Dumnezeiesc în virtuţi şi mare-n simplitate.

Bucură-te, că fără prihană în lume străluceşti,

Bucură-te, că inimile noastre prin cuvânt le luminezi.

Bucură-te, că ai omorât năvălirea patimilor,

Bucură-te, că ai înălţat cugetarea minţilor.

Bucură-te, cămara nepătimirii cea plină de strălucire,

Bucură-te, Sălaşul Mângâietorului întru-tot vrednic de cinstire.

Bucură-te, Părinte Epifanie!

Condac 10

Curăţindu-ţi trupul şi sufletul în chip cuvios, ai primit Dumnezeiasca slujire, Părinte şi, preaslăvindu-te prin Minuni, îngereşte ai slujit lui Hristos, Ierarhe preafericite, pe credincioşi înălţându-i să strige: Aliluia!

Icos 10

Păstor, îndrumător şi mijlocitor al Sfintei Biserici a lui Hristos din Cipru şi făclie a întregii Biserici te-ai arătat, Ierarhe Preafericite, luminând prin cuvintele tale pe cei ce-ţi strigă acestea:

Bucură-te, a Ciprului Dumnezeiască strălucire,

Bucură-te, a Cuvioşilor întru tot sfântă cinstire.

Bucură-te, grăitorule de Dumnezeu, înţelepte Epifanie,

Bucură-te, îndreptătorule nebiruit al slujitorilor Evangheliei.

Bucură-te, Dumnezeiasca podoabă a Ierarhilor,

Bucură-te, chipul şi asemănarea Apostolilor.

Bucură-te, că întunericul înşelăciunii-ndepărtezi,

Bucură-te, că mulţimea credincioşilor o luminezi.

Bucură-te, sfeşnicul curăţiei vieţii pământeşti,

Bucură-te, rază a bunătăţii Dumnezeieşti.

Bucură-te, al lui Hristos Ucenic, de Dumnezeu purtător,

Bucură-te, al credincioşilor far de Dumnezeu grăitor.

Bucură-te, Părinte Epifanie!

Condacul 11

Înalţă-ţi, Ierarhe, mâinile tale cuvioase către Hristos, Împăratul veacurilor şi roagă-te pentru noi, cei ce cu evlavie te cinstim, Cuvioase, ca să luăm iertarea greşelilor noi cei ce-ţi strigăm: Aliluia!

Icos 11

Lumina neapropiată a Treimii fără de început văzându-o, după ce ţi-ai încheiat călătoria în chip cuvios, din negura mulţimii ispitelor izbăveşti, preafericite Epifanie pe cei ce-ţi strigă cu credinţă:

Bucură-te, al Treimii tainic cunoscător,

Bucură-te, al creştinilor grabnic mijlocitor.

Bucură-te, cel ce de înDumnezeire luminat te-mpărtăşeşti,

Bucură-te, cel ce de strâmtorare pe noi toţi ne izbăveşti.

Bucură-te, cel ce vezi lumina cea înTreit strălucitoare,

Bucură-te, cel ce risipeşti întunericul păcatelor apăsătoare.

Bucură-te, că aduni răsplătirile muncilor,

Bucură-te, că linişteşti asuprirea bolilor.

Bucură-te, părtaşul slavei Dumnezeieşti,

Bucură-te, veghetorul treaz al obştii creştineşti.

Bucură-te, a Cetelor netrupeşti părtăşie,

Bucură-te, a durerilor sufleteşti izbăvire.

Bucură-te, Părinte Epifanie!

Condac 12

Întru cele de sus bucurându-te, Părinte Epifanie, cu bucurie veşnică şi Dumnezeiască, păzeşte-i neîncetat mai presus de toată nevoia şi necazul pe cei ce cu Credinţă se apropie de tine şi cu deadinsul strigă Mântuitorului: Aliluia!

Icos 12

Usucă revărsările patimilor mele nenumărate prin rugăciunea ta către Stăpânul şi ridică-mă din toată asuprirea ucigaşului Veliar; căci, iată, nu încetez a-ţi striga:

Bucură-te, slava Bisericii,

Bucură-te, stâlpul evlaviei.

Bucură-te, vasul milosteniei Dumnezeieşti,

Bucură-te, următorul Puterilor netrupeşti.

Bucură-te, zidul de nebiruit al Bisericii,

Bucură-te, înfruntarea eresurilor şi-a fărădelegii.

Bucură-te, îndrumarea Dumnezeiască a ortodocşilor,

Bucură-te, mijlocirea spre Hristos a dreptcredincioşilor.

Bucură-te, prin care de patimi voi fi izbăvit,

Bucură-te, prin care lui Hristos voi fi dăruit.

Bucură-te, îndrumătorul mântuirii tuturor,

Bucură-te, a nădejdii mele ocrotitor.

Bucură-te, Părinte Epifanie!

Condac 13:

O, preaînţelepte Ierarhe, Părinte Epifanie, a întregii Biserici strălucire, primeşte această cântare a noastră şi cere pururea iertarea păcatelor celor ce cu râvnă aleargă la tine şi cu tărie strigă Sfintei Treimi: Aliluia! (Acest Condac se spune de trei ori)

Icosul 1 :

Înger în purtări cu adevărat te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu Părinte Epifanie; şi prin viaţa ta îngerească faci să strălucească darurile Dreptei Credinţe, prin care luminezi pururea pe cei ce-ţi strigă acestea:

Bucură-te, prin care Harul se descoperă,

Bucură-te, prin care înşelăciunea se acoperă.

Bucură-te, cel ce ai părăsit a Legii preînchipuire,

Bucură-te, cel ce ai primit a Mântuitorului descoperire.

Bucură-te, a Dumnezeieştii cunoştinţe înălţime,

Bucură-te, a smereniei negrăită adâncime.

Bucură-te, că Harul Duhului l-ai primit,

Bucură-te, că înşelăciunea eresurilor ai zdrobit.â

Bucură-te, luminătorul sfânt al credincioşilor,

Bucură-te, arzătorul nebuniei vrăjmaşilor.

Bucură-te, prin care credincioşii se întăresc,

Bucură-te, prin care necredincioşii se gonesc.

Bucură-te, Părinte Epifanie!

Condacul 1 :

Ca Ierarh al Domnului preaînDumnezeit, în Cipru păstor preabun al Bisericii şi Vas strălucitor al Duhului te-ai arătat; ci, ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, roagă-te să se izbăvească din toate nevoile cei ce-ţi strigă: Bucură-te, Părinte Epifanie!

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Acatistul Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea

Rugăciunile începătoare

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Slavă Ție Dumnezeul nostru, Slavă Ție!

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul Bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată necurăția și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Slava....Și acum...

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne curățește păcatele noastre. Stăpâne iartă fărădelegile noastre. Sfinte cercetează și vindecă neputințele noastre pentru Sfânt Numele Tău.

Doamne miluiește (de 3 ori)

Slavă…Și acum…

Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne lăsa pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Tropar la Acatistul Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea, glasul al 8-lea

Cu ostenelile tale, cu privegheri neîncetate, cu rugăciune și post te-ai nevoit Cuvioase Părinte Gherman, împreună cu Sfântul Ioan Casian, din pământul Dobrogei odrăslind; și curgerile harului preoțesc, cu rugăciunile Sfântului Ioan cel cu Gură de Aur, te-ai învrednicit a le primi. Bogăție de daruri duhovnicești din Țara Sfântă, prin osârdie ai agonisit și prin aceasta pe mulți ai învrednicit pe Hristos a urma. Pentru aceasta părinte al Dobrogei roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre

Condacul 1

Prea Cuviosului nostru Părinte Gherman, odrăslit în pământul Daciei Pontice, prinos de umilință îi aducem noi nevrednicii păcătoși pentru mijlocirile sale făcute înaintea Cerescului Părinte. Căci, prin rugăciunile sale, mari daruri ne-am învrednicit a dobândi de la Hristos, izvorul cel nesecat de bunătăți. Pentru aceasta cu toții să-i cântăm, cu bună înțelepciune: Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!

Icosul 1

Îngerească viață petrecând pe pământ, Prea Cuvioase Părinte Gherman, te-ai depărtat de toate cele veselitoare ale lumii și rănit fiind de dumnezeiască dragoste, ai alergat la limanul cel de mântuire al sihăstriei, pentru care noi minunându-ne de biruința ta asupra puterilor vrăjmașului celui potrivnic, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cinstea Bisericii noastre Ortodoxe strămoșești;
Bucură-te, că din tinerețe ai luat chipul cel blând al smereniei;
Bucură-te, că viața sihăstrească a fost mângâierea sufletului tău;
Bucură-te, că pentru Hristos Domnul lumea ai părăsit;
Bucură-te, cel ce în mânăstire și în pustiu te-ai sălășluit;
Bucură-te, că în viață fiind, de trup te-au depărtat;
Bucură-te, rugător mare al pustiului;
Bucură-te, lauda cea curată a credincioșilor;
Bucură-te, floare a cuvioșiei de Dumnezeu aleasă și împodobită;
Bucură-te, lauda cea vestită a pământului dintre Dunăre si Mare;
Bucură-te, că pe Dumnezeu l-ai iubit mai mult decât proprii tăi părinți;
Bucură-te, că tinerețea ta ai adus-o ca jertfă curată lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul 2

Din pruncie doritor și râvnitor vieții îngerești te-ai arătat Părinte Gherman, Prea Cuvioase, și visteria cea nefurată a credinței tale curate ai sporit-o, încât toți se mirau de văpaia dragostei dumnezeiești ce ardea întru tine; Pentru aceasta cântăm slavă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Născându-te din părinți stră-români, binecredincioși, în satul Casimcea, din Scythia Minor, unde a propovăduit evanghelia lui Hristos, Andrei, cel dintâi chemat la apostolie, din tinerețe ai ales calea cea dreaptă a raiului, Prea Cuvioase Părinte Gherman; pentru aceasta de la toți auzi cântare de laudă:
Bucură-te, că din părinți dreptmăritori ai răsărit;
Bucură-te, vrednică pildă de înfrânare a tinerilor;
Bucură-te, că de Ioan Casian te-ai legat sufletește;
Bucură-te, că împreună pe calea învățăturii ați plecat;
Bucură-te, că și în oaste împreună ați slujit;
Bucură-te, că lui Hristos împreună v-ați făgăduit;
Bucură-te, că nedespărțiți ați rămas și în monarhism;
Bucură-te, că într-una din mânăstirile Scythiei Mici, împreună cu Ioan Casian, te-ai Nevoit și lui Hristos Domnul cu credință ați slujit;
Bucură-te, că și aici te-ai arătat pildă de ascultare desăvârșită;
Bucură-te, lauda cea vestită a călugărilor osârduitori;
Bucură-te, că ai împletit cu iscusință rugăciunea cu trupeștile nevoințe;
Bucură-te, tăinuitorule al duhovniceștii viețuiri;
Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul 3

Puterile cerești s-au minunat, văzându-te pe tine, Prea Cuvioase Părinte Gherman cum, în trup fiind, ai biruit, ispitele celui viclean, ca un înger pământesc; pentru aceasta, înălțat fiind în cămările cerești, privește către cei ce-ți cer mijlocirile tale către Dumnezeu și cu bunătatea ta părintească izbăvește din toate nevoile pe cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Cunoscând binecuvântarea vieții mânăstirești, împreună cu râvnitorul de Hristos Ioan Casian ai alergat, ca cerbul spre apele izvoarelor, și te-ai sălășluit într-una din mânăstirile din locurile natale unde ți-ai făcut întru smerenie și ascultare ucenicia; pentru aceasta, sporindu-ți cu înțelepciune nevoințele, toți te laudă, cântându-ți:
Bucură-te, că te-ai arătat adevărat om ceresc;
Bucură-te, că împreună slujitor ai fost cu îngerii;
Bucură-te, învățătorul dogmelor creștinești;
Bucură-te, râvnitorule iubitor al cuvioasei slujiri a Celui Preaînalt;
Bucură-te, că nu ai cruțat ostenelile pentru a urma lui Hristos cu bunătate;
Bucură-te, că prin smerenie ai dobândit cele înalte și cu sărăcia cele bogate;
Bucură-te, că prin mulțimea ostenelilor te-ai arătat a fi comoară duhovnicească;
Bucură-te, săditorule și harnic lucrătorule al viei celei duhovnicești;
Bucură-te, că te-ai arătat a fi jertfă curată asemenea lui Isaac;
Bucură-te, că mintea ți-ai înălțat-o la cugetarea cea despre Dumnezeu;
Bucură-te, împreună rugătorule cu părintele Ioan Casian către Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul 4

Învăluindu-ne viforul multor ispite și furtunile multor nevoi, la limanul mijlocirilor tale către Dumnezeu scăpăm Prea Cuvioase Părinte Gherman, ca prin rugăciunile tale să prefaci toate tulburările noastre sufletești în bună liniște, ca astfel, prin tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Râvnitorul fiind după desăvârșire, împreună cu Prea Cuviosul Părinte Ioan Casian, ai plecat în căutarea de chipuri ale viețuirii îngerești, ajungând la obștile monahale și sihăstriile din Siria, Palestina și Egipt, unde te-ai îndulcit de ospățul duhovnicesc al părinților pustiei și de la dânșii ai învățat căile desăvârșirii și virtuțile cele înalte; pentru aceasta credincioșii creștini îți aduc laude, cântând fără tăcere:
Bucură-te, cel ce te-ai arătat stăpânitor patimilor omenești;
Bucură-te, că pentru tine moartea a fost fără putere;
Bucură-te, că nu te-ai uitat la cele trecătoare, de jos;
Bucură-te, că ai iubit cele netrecătoare, de sus;
Bucură-te, că prin neobosită veghe ai slujit lui Hristos;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne izbăvim de văpaia ispitelor;
Bucură-te, pildă de învățătură pentru cei tineri;
Bucură-te, mângâierea celor ce sunt întristați;
Bucură-te, mereu ascultătorule al celor ce-ți cer ajutor în necazuri;
Bucură-te, destoinicule învățător al vieții celei curate;
Bucură-te, că pe Domnul cu bunăvoire L-ai slujit;
Bucură-te, că Lui ai urmat prin buna ta viețuire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul 5

Viețuind în pustnicească ascultare, ai deprins rugăciunea neîncetată a minții și a inimii, smerenia și ascultarea, după pilda părinților pustiei, și ajungând tu însuți vestit între cei mai renumiți părinți ai pustiei, ai urcat spre culmile înțelepciunii și ale sfințeniei, cântând fără încetare lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Ca o lumină într-un sfeșnic te-ai arătat părinților pustiei, dar dorul după credința părinților rămași acasă și liniștea locurilor natale te-au chemat ca un Caanan duhovnicesc, ai întemeiat așezăminte mânăstirești și-ai rânduit viața de obște după pilda pustiei; pentru aceasta, dimpreună cu cinul călugăresc îți cântăm:
Bucură-te, făclie luminoasă care luminezi inimile noastre;
Bucură-te, vrednică pildă de răbdare și smerenie;
Bucură-te, vrednicule ostenitor al pustiei;
Bucură-te, că prin tine "Pustia a înflorit precum crinul";
Bucură-te, că în Dacia Pontică viața pustnicească o ai întărit cu pilda viețuirii tale;
Bucură-te, că prin post și rugăciune te-ai întărit duhovnicește;
Bucură-te, că obștea "călugărilor sciți" cu smerenie și dragoste te-au ascultat;
Bucură-te, că împreună rugător cu Sfântul Ioan Casian, te-ai făcut pentru Biserica și neamul nostru;
Bucură-te, că te-ai arătat crin cu bun miros și mireasmă a pustiei;
Bucură-te, că întărești pe credincioși în credință;
Bucură-te, îmbrăcămintea celor goi de îndrăzneală;
Bucură-te, că Apostolului Andrei ai urmat în propovăduirea Evangheliei lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul 6

Plecând din Egipt spre pământul strămoșesc împreună cu Sfântul Ioan Casian, te-ai oprit la Constantinopol, Prea Cuvioase Părinte Gherman, și darul preoției ai luat din mâna dumnezeiescului patriarh Ioan Gură de Aur; pentru care mulțumind lui Dumnezeu, I-ai cântat: Aliluia!

Icosul 6

Arătându-ne nouă tuturor calea care duce către Dumnezeu, Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, pe toți ne înveți ca, prin înțelepciune și cu a Duhului curățire, să-I slujim Lui cu frică și cu dragoste; pentru aceasta, împărtășindu-ne de ajutorul rugăciunilor tale către Tatăl ceresc, de la toți auzi cântare ca aceasta:
Bucură-te, apărătorul dreptei credințe;
Bucură-te, mare sprijinitor al creștinătății;
Bucură-te, stâlp de foc al credinței nostre strămoșești;
Bucură-te, că pe Hristos l-ai propovăduit în Sciția ca într-un pământ al făgăduinței;
Bucură-te, că trăim în țara noastră sub oblăduirea mijlocirilor tale către Dumnezeu;
Bucură-te, că în toată vremea ne dai sprijin și ajutor cu îndestulare;
Bucură-te, că deși ai fost în trup ai gustat dulceața raiului;
Bucură-te, că rugăciunile tale sunt pentru noi scară către cer;
Bucură-te, suflet binecuvântat de Dumnezeu;
Bucură-te, că ești fapta cea vie pentru toți spre pilduire;
Bucură-te, că te-ai logodit cu cereasca împărăție;
Bucură-te, că ți-ai păzit curăția trupului neîntinată;
Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul 7

Împreună cu Ioan Casian postitorul, în cetatea lui Constantin, ai apărat buna cucernicie și smerenia Sfântului Ioan cel cu Gură de Aur, care chema pe toți la o viață cu adevărat creștină și plăcută lui Dumnezeu, pentru care și exil a suferit. Acestea cunoscând noi, Prea Cuvioase Părinte Gherman, cu dragoste și credință te cinstim, cântând dimpreună cu tine lui Dumnezeu cântare de laudă: Aliluia!

Icosul 7

Înțelegând că rugăciunea este plugăria sufletului, prin care ne curățăm inimile de vicleșuguri și răutăți, la sinodul de la Stejar te-ai alăturat Sfântului Ioan, dulcele vorbitor și vrednic liturghisitor ca Întâistătător al Constantinopolului și împreună cu Sfântul Ioan Casian ai plecat la Roma ca să duci episcopului Inocențiu scrisoarea clerului și credincioșilor din cetatea lui Constantin de apărare a nevinovăției Sfântului Patriarh; pentru aceasta toți iubitorii de adevăr și cucernicie îți cântă:
Bucură-te, că rugăciunile tale s-au făcut scară către cer;
Bucură-te, că pe Sfântul Ioan Gură de Aur, când era defăimat de cei răucredincioși, l-ai apărat;
Bucură-te, că până la Roma, întru apărarea lui, împreună cu Ioan Casian, ai călătorit;
Bucură-te, apărătorule al dreptei credințe;
Bucură-te, dar dat nouă de către Dumnezeu;
Bucură-te, rugător către Dumnezeu pentru turma Lui;
Bucură-te, lauda Pontului;
Bucură-te, trâmbița adevărului;
Bucură-te, izvor de sfințenie;
Bucură-te, învățător al înfrânării;
Bucură-te, stea al viețuirii celei duhovnicești;
Bucură-te, vrednicule îndrumător spre cele de sus;
Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul 8

Deși om cu fire ai fost, te-ai arătat, Prea Cuvioase Părinte Gherman, împreună cetățean cu îngerii, căci ai viețuit pe pământ ca și cum n-ai fi avut trup, lepădând toată grija cea lumească; pentru aceasta înțelepțit fiind de Dumnezeu, cu smerenie ți-ai ascuns nevoințele tale cele sfinte, povățuindu-i neîncetat pe cei încredințați ție spre mântuire, ca să cânte fără tăcere lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Având în suflet dumnezeiasca dorință de a te nevoi și mai mult, cugetătorule de Dumnezeu ai cunoscut că sufletul nu poate să fie viu și să se înalțe către Dumnezeu fără rugăciunea neîncetată; pentru aceasta auzi de la toți iubitorii de rugăciune cântare ca aceasta:
Bucură-te, lucrătorul rugăciunii celei curate;
Bucură-te, că prin neîncetarea rugăciunii, îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că rugăciunea, ca pe o scară la cele duhovnicești, te-a ridicat;
Bucură-te, că cei ce călătoresc cu rugăciunile tale cu pace se întorc la casele lor;
Bucură-te, că binefăcătoarele tale rugăciuni sunt bine primite înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai împreunat rugăciunea cu fapta milosteniei;
Bucură-te, că cei credincioși, urmând pilda ta, se întăresc în harul primit de la Dumnezeu;
Bucură-te, că prin nevoințele tale, te-ai arătat locaș preacurat al Duhului Sfânt;
Bucură-te, că te-au cunoscut ucenicii tăi văzător de Dumnezeu;
Bucură-te, că ai fost împreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, că prin îndelungat post și neîncetată rugăciune ți-ai agonisit răbdare;
Bucură-te, îngerule în trup pământesc;
Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul 9

Nevoințele tale pustnicești au uimit pe toți, iubitorii de pustie, de aceea prin gura prietenului tău, Sfântul Ioan Casian, te-au numit "Sfântul Părinte Gherman", aducându-ți cuvânt de cinstire și laudă, și toți au învățat să cânte, cu tine, lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9

Cuvintele și învățăturile tale duhovnicești au hrănit sufletele căutătorilor de Dumnezeu și iubitori de desăvârșire, pentru aceasta și noi împărtășindu-ne de aceste daruri mântuitoare îți cântăm:
Bucură-te, al celor tineri prea înțelept povățuitor;
Bucură-te, al celor bătrâni sprijinitor;
Bucură-te, al curăției neobosit propovăduitor;
Bucură-te, că ești bucuria celor ce vin către pocăință;
Bucură-te, plinitorule al frumuseților sihăstrești ale strămoșilor noștri;
Bucură-te, prea alese iubitorule și cinstitorule al Casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, că pământul Daciei Pontice cu Sfinte biserici și mânăstiri a fost împodobit;
Bucură-te, că prin povețele tale ne-am învățat că tăria neamului este dreapta credință;
Bucură-te, că de bună voie ai urmat sărăciei lui Hristos;
Bucură-te, că ne-ai învățat să nu adunăm bogății pieritoare;
Bucură-te, că te-ai făcut pildă de smerenie și iubire de oameni negrăită;
Bucură-te, alungătorule al poftelor întinate;
Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul 10

Chip de mare învățat al tainelor și desăvârșirii ortodoxe te-ai arătat Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, pentru aceasta mulțimea credincioșilor, prin rugăciunile tale, iertare de păcate dobândesc, cântând, împreună cu tine, lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

Înțelept al vremurilor te-ai arătat și cu înțelepciune te-ai înfățișat înaintea Dreptului Judecător, prin trecerea de la cele trecătoare la cele veșnice în cetatea Romei, ducând rugăciunile noastre înaintea Cerescului Părinte; pentru aceasta toți îți cântăm:
Bucură-te, că vezi pururea fața veșnicului Părinte;
Bucură-te, că ai auzit cuvintele: "Bine slugă bună și credincioasă intră întru bucuria Tatălui Meu";
Bucură-te, că numele tău în cartea veșniciei a fost scris;
Bucură-te, căci astăzi te veselești în ceruri;
Bucură-te, că de sus ți-a venit răsplata pentru credința ta;
Bucură-te, cela ce te-ai făcut celor din primejdii apărător;
Bucură-te, că nu te-ai lăsat amăgit de cele trecătoare;
Bucură-te, candelă aprinsă în bezna nepăsării;
Bucură-te, aducătorule de înviorare duhovnicească;
Bucură-te, rugător neîncetat pentru sufletele noastre;
Bucură-te, următor al nevoințelor sihăstrești și pustnicești ale părinților bisericești;
Bucură-te, că prin asprele tale nevoințe te-ai jertfit cu totul lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul 11

Cum te vom mări mai cu vrednicie, Prea Cuvioase Părinte Gherman, sau cu ce cuvinte vom cânta îndelunga-ți răbdare și iubire de cele dumnezeiești. Căci fire omenească ai avut dar spre cele dumnezeiești ai râvnit. Pentru aceasta cu toții aducem, cântare de laudă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11

Cu puterea Celui de sus fiind umbrit, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Gherman, cu îndrăzneală te-ai într-armat împotriva celui viclean și ai biruit vicleșugurile lui; pentru aceasta Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare cinstește pomenirea ta, zicând:
Bucură-te, trandafir odrăslit în pământul Daciei Pontice;
Bucură-te, cel ce petreci împreună cu toți sfinții;
Bucură-te, cel ce ai risipit meșteșugirile celui viclean;
Bucură-te, chip duhovnicesc, luminat împodobit;
Bucură-te, faptă vie vrednică de urmat de toți creștinii;
Bucură-te, temelie tare a credinței Ortodoxe;
Bucură-te, nădejde împlinită a celor ce te cheamă în ajutor spre mântuire;
Bucură-te, că pe cei greșiți îi întorci la pocăință;
Bucură-te, a celor înstrăinați povățuire;
Bucură-te, vestitorule al bucuriilor duhovnicești;
Bucură-te, că pe cei iubitori de Hristos i-ai veselit;
Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul 12

Pururea ocrotitor al Dobrogei de astăzi și al întregii moșteniri strămoșești românești, Prea Cuvioase Părinte Gherman, prin chipul tău, ne binecuvintezi cu dragoste de părinte, povățuindu-ne pașii spre împlinirea dreptei credințe strămoșești și îndemnându-ne să cântăm, împreună cu tine, lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Cu cântări cinstim pomenirea ta, fericind ostenelile tale și neclintita ta râvnă pentru Hristos, lăudăm postirile și privegherile tale neîncetate, binecuvântându-te ca pe un mare ajutător și păzitor al nostru și glăsuind:
Bucură-te, că pe binecredincioșii creștini dobrogeni cu rugăciunile tale îi ocrotești
Bucură-te, că pomenirea nevoințelor tale sihăstrești și pustnicești, poporul nostru
dreptcredincios o împlinește;
Bucură-te, chipul cel adevărat al vieții călugărești;
Bucură-te, lauda cea mare a Dobrogei și a întregii Românii;
Bucură-te, risipitorule al gândurilor întunecate;
Bucură-te, dar dumnezeiesc;
Bucură-te, zid de scăpare al celor ce te cheamă în ajutor;
Bucură-te, al ispitiților întărire;
Bucură-te, cugetare de Dumnezeu neprihănită;
Bucură-te, cel ce ai fost cu trupul nepângărit;
Bucură-te, rază a credinței dătătoare de bucurie duhovnicească;
Bucură-te, că vei fi de-a pururea pomenit de credincioșii români;
Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul 13

O, Prea Cuvioase Părinte Gherman, lauda Bisericii Dobrogei și a întregii Românii, părintele nostru duhovnicesc și al tuturor celor ce cu dreaptă credință cinstesc pe Dumnezeu, ascultă acum puțina și nevrednica noastră rugăciune, ce ți-o aducem din toată inima, și ne izbăvește pe noi de năpastă, de primejdii, de dureri, de ispite și de toți vrăjmașii știuți și neștiuți, spre a cinsti neîncetat sfântă pomenirea ta, slăvind pe Dumnezeu cel pururea iubitor de oameni și împreună cu tine cântându-i, în veacul ce va sa fie, cântare: Aliluia, Aliluia, Aliluia!

Acest Condac se rostește de trei ori.

După aceasta se cisesc iarăși Icosul 1 și Condacul 1 pe care le găsiți mai jos.

Icosul 1

Îngerească viață petrecând pe pământ, Prea Cuvioase Părinte Gherman, te-ai depărtat de toate cele veselitoare ale lumii și rănit fiind de dumnezeiască dragoste, ai alergat la limanul cel de mântuire al sihăstriei, pentru care noi minunându-ne de biruința ta asupra puterilor vrăjmașului celui potrivnic, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cinstea Bisericii noastre Ortodoxe strămoșești;
Bucură-te, că din tinerețe ai luat chipul cel blând al smereniei;
Bucură-te, că viața sihăstrească a fost mângâierea sufletului tău;
Bucură-te, că pentru Hristos Domnul lumea ai părăsit;
Bucură-te, cel ce în mânăstire și în pustiu te-ai sălășluit;
Bucură-te, că în viață fiind, de trup te-au depărtat;
Bucură-te, rugător mare al pustiului;
Bucură-te, lauda cea curată a credincioșilor;
Bucură-te, floare a cuvioșiei de Dumnezeu aleasă și împodobită;
Bucură-te, lauda cea vestită a pământului dintre Dunăre si Mare;
Bucură-te, că pe Dumnezeu l-ai iubit mai mult decât proprii tăi părinți;
Bucură-te, că tinerețea ta ai adus-o ca jertfă curată lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!

Condacul 1

Prea Cuviosului nostru Părinte Gherman, odrăslit în pământul Daciei Pontice, prinos de umilință îi aducem noi nevrednicii păcătoși pentru mijlocirile sale făcute înaintea Cerescului Părinte. Căci, prin rugăciunile sale, mari daruri ne-am învrednicit a dobândi de la Hristos, izvorul cel nesecat de bunătăți. Pentru aceasta cu toții să-i cântăm, cu bună înțelepciune: Bucură-te, Sfinte Părinte Gherman, pururea rugător către Dumnezeu!

Rugăciune la Acatistul Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea

Binecuvântat ești, Doamne Dumnezeul nostru, Cel Preaînțelept și minunat în lucruri! Căci din nemărginita-ți iubire de oameni, Dumnezeu fiind a toată mângâierea și nădejdea, ai binevoit a ridica dintre neamurile pământului chipuri de fii aleși, care prin credință tare și prin viață pilduitoare să fie candele ale credinței care să lumineze pe oameni ca să nu se prăbușească în întunericul cel mai din adânc al neștiinței de cele dumnezeiești și al păcatului.
Binecuvântat ești, Doamne Dumnezeul părinților noștri! Căci primești cu bunăvoință mijlocirile sfinților bineplăcuți Ție, pentru nevoile de tot felul: duhovnicești și trupești ale nevrednicilor robilor Tăi, ce sunt învăluiți de valurile vieții pline de tot felul de ispite și de poveri nenumărate.
Însuți, Iubitorule de oameni, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și cele ale Sfântului Prea Cuviosului Părintelui nostru Gherman și ale tuturor sfinților, primește acum smeritele noastre cereri și ne izbăvește pe noi de toată reaua întâmplare. Căci Tu știi neputința firii omenești și cunoști trebuința fiecăruia. Primește dar, Prea Bunule Împărate, Stăpâne, rugăciunile noastre apărându-ne de tot răul și dăruindu-ne cele spre mântuire. Ca pentru toate cele dăruite nouă în toate zilele vieții noastre să te preaslăvim, dimpreună cu Fiul Tău cel fără de moarte și cu Prea Sfântul și Bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea în vecii vecilor.
Amin.

Rugăciune către Sfântul Ioan Valahul Noul Mucenic

 Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul nostru, Cel neîntrecut în înţelepciune şi minunat întru lucruri!

Căci din iubirea de oameni cea nemăsurată, fiind Dumnezeul a toată mângâierea şi nădejdea, ai binevoit a ridica dintre seminţiile pământului fii aleşi, care prin credinţă tare şi prin viaţă pilduitoare să menţină trează credinţa în puterea şi în milostivirea Ta, şi să nu lase neamul omenesc a se prăbuşi în întunericul cel fără capăt al neştiinţei de cele înalte şi al păcatului.

Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, Cel ce primeşti cu bunătate şi cu îndurare mijlocirile sfinţilor bine-plăcuţi Ţie, pentru nevoile de tot chipul, duhovniceşti şi trupeşti, ale nevrednicilor fiilor Tăi, cei ce plutesc pe marea cea sărată şi de atâtea ori înviforată a acestei vieţi vremelnice, pline de ispite şi de poveri nenumărate.

Însuţi, dar, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu şi cele ale Sfântului Mucenic Ioan Valahul, primeşte şi acum smeritele noastre cereri, şi ne izbăveşte pe noi de toată întâmplarea cea rea, de năpastă, de prigoană, de uneltirile celui viclean, ocrotind viaţa noastră prin milostivirea Ta cea mare, şi nu pentru vrednicia noastră.

Căci Tu ştii neputinţa firii omeneşti şi cunoşti pe fiecare, cu casa, cu cererea şi trebuinţa lui.

Primeşte, dar, Stăpâne, şi rugăciunile noastre, apărându-ne de tot răul şi dăruindu-ne cele spre mântuire.

Ca pentru toate cele ce ne-ai dat şi ne dăruieşti nouă în toate zilele vieţii noastre binecuvântat şi preaslăvit să fii, Părinte al luminilor şi izvorul bunătăţilor, dimpreună cu Cel fără de început al Tău Fiu şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Rugăciunea părinţilor către Sfântul Efrem, pentru copiii lor

 Sfinte Efrem, ocrotitorule al părinţilor binecredincioşi şi al copiilor lor, auzi rugăciunea noastră şi sârguieşte‑te să ne vii în ajutor.

Ne rugăm ţie, sfinte, pentru copiii noştri (numele).

Ocroteşte-i prin rugăciunile tale, fii lor povăţuitor pe calea adevărului şi fereşte‑i de toată ispita şi necazul.

Fii lor călăuză pe marea cea învolburată a vie­ţii acesteia.

Fereşte-i cu rugăciunile tale de patimile trupeşti, şi de ispitirile de tot felul.

Fii lor dascăl înţelept, învă­ţându‑i să aleagă cele bune şi să se ferească de cele rele.

Roagă‑te pentru ei Iubitorului de oameni, Dumnezeu, să le dăruiască sănătate sufletească şi trupească şi minte luminată.

Tu, cel ce te‑ai arătat fetiţei pe care ai îndemnat‑o să se spovedească, îndeam­nă‑i şi pe copiii noştri să meargă pe calea spovedaniei.

Tu ne‑ai învăţat că Sfânta Împărtăşanie este cel mai mare ajutor pentru copii, pentru aceasta ajută‑i pe aceştia să trăiască o viaţă curată, pentru a primi fără osândă Sfintele Taine.

Ne rugăm ţie, Sfinte Efrem, pentru toţi copiii credincioşi, pentru duhovnicii şi părinţii lor.

Fereşte‑i de prieteniile pierzătoare de suflet, fereşte‑i de uneltirile celui viclean.

Ajută‑i, sfinte, să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi să fie pilde de credinţă şi evlavie pentru cei din jurul lor.

Ca, lucrând cele de folos şi simţind ocrotirea ta, să îţi mulţumească în fiecare zi a vieţii lor şi pe Dumnezeu să Îl laude în tot ceasul, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune de mulţumire pentru ajutorul primit de la Sfântul Efrem

 Sfinte Mare Mucenice Efrem, slabă este credinţa mea, săracă îmi este inima mea, risipită îmi este mintea şi nevrednic sunt de ajutorul tău; dar mare este dragostea ta faţă de tot omul care te cheamă în ajutor.

Aşa învrednicindu-mă şi eu de binefacerile tale, cu gând smerit şi cu evlavie cad înaintea ta, mă închin şi cu buze necurate îţi sărut cu recunoştinţă icoana şi îţi mulţumesc, că nu ai trecut cu vederea cererile mele, ci, după obicei, te-ai arătat grabnic ajutător.

M-ai ajutat, Sfinte Efrem, când grele încercări şi teamă m-au cuprins, iar acum sfinte primeşte mulţumirea, recunoştinţa şi dragostea mea, ca ale unui rob nevrednic.

Aşa cum ai împlinit cererile mele, întăreşte-mă să împlinesc şi eu poruncile lui Dumnezeu.

Precum nu ai şovăit a mă izbăvi de necazuri şi a tămădui trupul meu, nu şovăi a curăţi şi sufletul meu de toată întinăciunea.

Luminează-mă, Sfinte Efrem, cu rugăciunile tale, să nu-mi pun nădejdea în oameni, în mintea mea sau în sănătatea trupului meu, ca să nu fiu ruşinat.

Iar pentru că întinat şi robit de patimi sunt eu şi nu am îndrăznire către Dumnezeu, te rog, Sfinte al meu, ca aşa cum m-ai ajutat până acum, să-mi fii mie sprijinitor, cu rugăciunile tale către Hristos Dumnezeu, ori de câte ori furtuna încercărilor se va abate asupra sufletului meu. 

Te rog, ocroteşte cu rugăciunile tale şi pe robii lui Dumnezeu (numele), pe toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru dânşii, pe toţi cei bolnavi, necăjiţi sau ispitiţi, pe toţi cei care au nevoie de ajutorul tău, şi pe tot poporul binecredincios. Amin.

ȘTIAȚI CĂ SUNT TREI CATEGORII DE CREȘTINI MÂNTUIȚI?


 -„Se spune că sunt trei categorii de creștini mântuiți. Întâi este categoria fiilor care fac voia lui Dumnezeu din iubire. A doua este categoria negustorilor care fac fapte bune pentru plata de la Hristos. A treia este categoria robilor care fac de frică cele ale lui Dumnezeu.”
1- În categoria fiilor, nu se referă la toți cei ce sunt fiii cuiva, ci la cei ce au reușit prin trăirea vieții lor să se numească „fiii lui Dumnezeu”;
2-În categoria negustorilor, nu se referă la cei ce sunt negustori în viața aceasta, ci la cei ce au făcut fapte bune cu gândul că Dumnezeu îi va răsplăti, că vor lua plată pe lumea cealaltă. Adică au făcut fapta cea bună în timp ce „gândea ca un negustor” că va lua plată pentru fapta lui, făcându-l pe Dumnezeu dator față de el;
3-În categoria robilor, nu se referă la cei sunt în robia cuiva, ci cei ce s-au făcut robii lui Dumnezeu, ostenindu-se și dând ascultare poruncilor lui Dumnezeu și având în același timp frică de Dumnezeu ca nu cumva să-I calce vreo poruncă.


Iubirea nu se cerșește, nu se cere, nu se așteaptă...

 Lucruri pe care le înveți după 40 de ani ….




Iubirea nu se cerșește, nu se cere, nu se așteaptă...
Gelozia este un sentiment inutil. Nu face pe nimeni să-ți fie loial.
Animalele sunt îngeri deghizați, trimiși pe pământ de Dumnezeu pentru ai arata omului ce este loialitatea.
Copiii învață din ceea ce faci, nu din ceea ce spui.
Oamenii vorbesc unii despre alții, nu ,unii cu alții.
Iertarea și uitarea ne întinerește.
Apa este un medicament IC sfânt.
Dumnezeu a inventat plânsul pentru ca omul să nu explodeze.
Nicio regulă nu este o regulă , depinde de bun simț.
A fi autentic este cel mai bun și singurul mod de a mulțumi.
Prietenii adevărați nu pleacă niciodată de lângă tine.
Afecțiunea este cea mai bună armă împotriva urii.
Diferențele fac viața mai frumoasă și mai colorată.
Există poezie în toată creația divină.
Dumnezeu este cel mai mare poet din toate timpurile.
Muzica este desertul vieții.
A crede nu face pe nimeni un prost. Prost este cel care minte.
Copiii sunt daruri rare.
Tot ce rămâne este numele tău și amintirile faptelor tale.
Mulțumesc, îmi pare rău, te rog, sunt cuvinte magice chei care deschid uși către o viață mai bună.
Dragostea... Oh, dragostea...
Dragostea sparge bariere, unește ,distruge prejudecățile, vindecă bolile...
Nu există viață decentă fără dragoste!
Și este adevărat, cine iubește este foarte iubit.
Și trăiește viața mai fericit..

Oricât veți căuta preotul cu har, comunitatea perfectă, nu îl veți găsi..


 “*Oricât veți căuta preotul cu har, comunitatea perfectă, nu îl veți găsi... așa cum nu veți găsi nici căsătoria impecabilă, nici copilul ideal.* În Biserică nu intri într-un partid în care începi să judeci și să împarți dreptatea. În Biserică ești într-o corabie cu oameni bolnavi, care s-au salvat din mare. Nu suntem sfinți! Nici preotul, nici mirenii, toți avem patimi și neputințe, dar vrem să rămânem până la sfârșit aici, pentru că ne-am asumat unul pe celălalt și vrem *să ducem lucrarea aceasta până la capăt, cu iubire și răbdare, până ne vom sfinți unul pe celălalt*. Tot timpul, oriunde ne-am afla, vom avea de împlinit o Lucrare lăuntrică, va trebui să ne asumăm viața și oamenii din jur. *Dacă vezi într-un om o cădere, o patimă, nu te depărta de el, oamenii nu-s de lepădat*. E un eșec total al unui mesaj hristic să ai pretenția nebună ca oamenii să fie sfinți, să fie fără greșeală. Când judeci, când cârcotești împotriva celorlalți, de dimineața până seara, când îi consideri pe ceilalți veșnic vinovați de nefericirea ta, evoluția ta spirituală s-a închis. Omule, dă-ți seama că stăm în fața celei mai puternice Ființe din univers și de dincolo de el. Priviți la Iisus, la felul Lui de a viețui, de a gândi, de a mânca, de a respira... *lăsați-L să vă umple de bucuria Lui.*”

Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex

Roaga-te si pentru mine...


Roaga-te si pentru mine...

A cere cuiva sa se roage pentru tine este o dovada sau incercare de smerenie. Oricui putem cere sa se roage pentru noi, si rugaciunea oricui poate sa ne ajute, si noi trebuie sa ne rugam pentru toata lumea, fara deosebire, pentru cei nascuti si cei nenascuti. Sfantul Siluan este un exemplu recent de rugator arzand pentru toata lumea.
Desigur, cum subliniati, cu discenamant si in limitele propriilor noastre slabiciuni.
In cultul ortodox preotul este altceva decat un ‘rugator intermediar’ intre Dumnezeu si oameni. Drept dovada ca nu poate savarsi o slujba in absenta credinciosilor.
Preotul este cel care administreaza tainele, este cel care are (sau ar trebui sa aiba) grija de administrarea corecta si cu buna-cuviinta a tainelor. Preotia este ea insasi o taina fiindca nu opereaza ca in contabilitate, asistenta medicala, sau condusul de autobuze. Tainele sunt savarsite in mod nevazut de Hristos insusi. ‘Intermediaul’ este prezent numai si numai pentru a intari prezenta nevazuta a lui Hristos.
Preotia speciala implica si o responsabilitate mai mare. Cei care nu o iau in serios, desi au luat haina preotiei, vor da socoteala.


 

CUM PASTREZI SAU CUM ALUNGI HARUL DUHULUI SFANT

 

    Darul harului divin, Duhul Cel Sfant, se pastreaza si se inmulteste prin smerenie si ravna. Mandria si superficialitatea alunga insa harul ceresc.
    Sufletele iubitoare de adevar si de Dumnezeu, care Il cauta neincetat pe Hristos, nici nu mai au nevoie sa fie indemnate de altii; ele se simt tintuite de Crucea lui Iisus si zilnic recunosc pasirea lor inainte, progresul lor duhovnicesc, fara insa a se umple de mandrie. Fiind flamande dupa dreptatea virtutilor, ele primesc iluminarea mintii in duh, dupa cuvantul lui Hristos Insusi:
    “Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, caci aceia se vor satura“!
    De fapt, aceasta saturare nu va fi deplina decat dupa eliberarea de trup. Dumnezeu trimite bogatiile sale in mod gradat, in masura staruintei celui ce i le cere. Şi, cu toate darurile primite, aceste suflete nu se cred a fi cineva, isi simt permanent si nimicnicia si josnicia. Nu se incred in sine niciodata, ci dimpotriva, de la Domnul asteapta harul si implinirea setei lor arzatoare dupa El. Şi cu cat primesc mai mult, cu atat mai neansemnate se simt, si ard nesatios dupa Mirele ceresc. Duhul Sfant le aprinde din ce in ce mai tare.
    Sufletele timide insa, care nu indraznesc sa-L ceara pe Duhul Sfant, care se trandavesc crezandu-se incapabile de asa ceva, care se lasa prada indiferentei si nu nadajduiesc in Dumnezeu si in faptul ca El poate sa le schimbe, sa le elibereze de patimi, aceste suflete pierd vesnicia din cauza lipsei lor de straduinta. La fel si cele care s-au straduit, dar s-au delasat, n-au mai perseverat, au cazut din nou; si caderea din urma este cu mult mai grea si mai grozava! Au nesocotit harul ceresc, l-au tratat cu neglijenta, cu indiferenta; drept este deci sa nu-l mai primeasca niciodata!
    Cand harul de sus ne-a atins, vrem-nu vrem, trebuie sa urcam, sa luptam in continuare, altfel suntem pierduti. Cei care au primit mangaierea harului si se multumesc cu aceasta mangaiere, cu aceasta placere spirituala si se incred in aceasta, traind fara grija, curand de tot vor cadea in mandrie, inima lor nemaifiind zdrobita si gandurile lor nefiind pline de smerenie. Ei se cred ajunsi pe o inalta treapta a desavarsirii, sunt multumiti de ei si, fara sa-si dea seama, aluneca jos de tot din cauza neatentiei lor si a increderii in sine si in puterile lor. Parerea lor inalta despre ei insisi ii face sa piarda si putinul har ce li se daruise; Iisus a spus-o doar: “Celui ce are i se va da, iar celui ce n-are si ce i se pare ca are i se va lua“. Celui care Il iubeste cu adevarat pe Hristos, chiar de-ar face mii de fapte bune, tot i se va parea ca n-a facut nimic inca. Niciodata nu se va lauda cu faptele sale. Chiar de ar posti pana s-ar usca, tot nu va crede ca s-a infranat. Chiar de va intelege lucruri tainice si va avea descoperiri ceresti, i se va parea ca nimic nu stie inca. Unul ca acesta se topeste de dorul dupa Dumnezeu si nimic altceva nu mai stie.
    Se afla intr-o continua si infrigurata asteptare, cuprins de dorinta arzatoare de a se uni cu Hristos. Asteptarea aceasta ii este sustinuta de credinta certa ca va obtine pana la urma mantuirea deplina, scaparea de patimi si sfintirea trupului ca sa-L poata primi intr-insul pe Duhul Sfant. Sunt necesare insa incercari multe, grele si neincetate pentru a determina un suflet sa ajunga in starea aceasta. Este vorba de o maturitate spirituala ce se castiga dupa multa experienta. Şi numai daca va rezista tuturor ispitelor ce i se pregatesc de catre rautatea diavolului si nu va cadea, ci le va birui prin rabdare, numai atunci acest suflet se va invrednici de darurile Sfantului Duh. Sfintenia nu coboara pe pamant decat in aceste vase alese, care s-au curatit cu multa straduinta si cu munca istovitoare.
    Nu este cu putinta sa atingi sfintenia fara suferinta
    Prin neascultare, Adam a pierdut doua lucruri deodata: a pierdut inocenta si curatenia; si a pierdut mostenirea cereasca.
    Astfel, a ramas ca un ban falsificat, care nu mai are valoare. El nu a pierit cu totul, insa a ramas doar in firea lui trupeasca; a murit de la fata lui Dumnezeu, a pierdut prezenta lui Dumnezeu pe care o avea per­manent cu sine inainte de cadere. Ochiul lui Dumnezeu le vede pe toate, si pe cele rele, si pe cele bune. Nu le distruge imediat pe cele rele nu pentru ca le-ar tolera, ci pentru ca nici nu priveste la ele. Asa cum in lume exista locuri de pierzanie, de desfranare, pe langa care cel drept trece insa netulburandu-se si fara sa le vada, caci pentru el sunt moarte. Tot astfel Dumnezeu ii trece cu vederea pe cei rai, nu Se odihneste in ei, pentru ca acestia sunt morti pentru El. Pe cel drept harul insusi il invata daca este cu adevarat ales de Dumnezeu; unul ca acesta simte in el o prefacere continua, fara insa sa se mandreasca cu ea, ci mereu rusinandu-se de trecutul lui. Se considera a nu fi nimic, ci numai cenusa si praf, ca David, care spunea: “Sunt un vierme, si nu om, batjocura oamenilor si dispretul poporului“. Numai aceasta smerenie ne reda mostenirea pierduta de Adam – inima vesnic infranta si zdrobita. Toti dreptii se cunosc intre ei, se simt, chiar daca harul lucreaza diferit in fiecare. Cu totii insa au acelasi duh, aceeasi limba, merg pe acelasi drum ingust, sufera cu totii aceleasi prigoniri, aceleasi batjocuri. Cu totii pribegesc si lumea nu-i primeste. Şi daca Hristos, Dumnezeul nostru, a fost batjocorit si chinuit asa cum a fost, toti cei care-L iubesc si-I urmeaza Lui trebuie sa sufere ca si El, caci „sluga nu poate fi mai mare ca Stapanul“.
    Sa ne crucificam cu Domnul cel crucificat, sa nu cautam viata comoda si admiratia oamenilor. Numai asa vom avea parte de proslavirea impreuna cu Cel ce S-a proslavit. Mireasa, adica sufletele noastre, trebuie sa sufere impreuna cu Mirele, caci numai astfel devine tovarasa lui pe vecie. Nu este cu putinta sa atingi sfintenia fara suferinta, fara sa mergi pe drumul cel aspru, cel stramt.
    Adam era imbracat la inceput in stralucire prin cuvantul lui Dumnezeu. Acest cuvant era hrana trupului sau, si abia dupa calcarea poruncii si-a vazut trupul gol si a simtit rusinea in inima lui. Caci tot ce a creat Dumnezeu a fost curat, iar trupurile goale nu sunt ceva spurcat si de rusine, ci numai gandurile noastre poftitoare sunt pacatoase si de rusine. Nu goliciunea este pacat, ci intentia cu care se dezgoleste trupul omului. Şi lui Adam, desi a cazut, i-a ramas cunostinta asupra a ceea ce este bine si rau. Şi regretand greseala facuta, s-a luptat sa nu mai pacatuiasca inaintea lui Dumnezeu; de aceea a si fost scos din iad sufletul sau de catre Hristos cel inviat. Noi insa am mostenit cu totii prima lui neascultare, dar si posibilitatea de a repara greseala mostenita.
    Sa cautam deci sa recastigam mostenirea pierduta, sa avem frica si credinta in Dumnezeu, insa fara a-I cerceta intentiile. Mintea noastra este prea mica si nu poate cuprinde infinitul. Noi insine nu putem sti cum iau nastere gandurile noastre atat de variate; cum vom avea deci pretentia sa declaram ca am inteles intentiile lui Dumnezeu?! Cel ce se afunda in cercetare se rataceste, cautand sa afle ce si cum lucreaza Dumnezeu. Pe Dumnezeu nimeni nu poate sa-L inteleaga. Cand copilul suge laptele mamei nu se intreaba cum si de unde vine el, ci soarbe si se satura. Asa si noi sa luam din Dumnezeu ceea ce ne trebuie noua, ceea ce ne vindeca sufletele noastre. Dumnezeu este chiar in noi insine, dar noi nu stim. Hristos ni-L descopera noua insine; pe El sa-L ascultam, El este mesagerul lui Dumnezeu, El a fost om trupesc ca noi, a vorbit ca noi, ne-a dat invataturi. Nimic altceva nu ne mai trebuie. Sa implinim deci cuvantul lui Hristos, si vom sti tot ce ne trebuie despre Dumnezeu. Ba, mai mult, vom trai impreuna cu El, caci El va veni si Se va odihni si-Şi va face locuinta in inima celui ce-L iubeste. Dumnezeu ne cere iubirea si prin iubire El ne trimite si cunostinta. Cel care-L iubeste pe Dumnezeu devine un teolog fara sa stie si fara sa vrea. Pecetea lui Dumnezeu se va aseza pe cei curati, pe cei care asculta glasul lui Dumnezeu, care ni S-a facut noua cunoscut prin Iisus Hristos. Cuvantul lui Dumnezeu este hrana sufletelor noastre, asa cum i-a fost lui Moise, care a postit pe munte 40 de zile si, cand s-a intors, nu slabise deloc, ci era plin de stralucire. Acea stralucire simboliza focul divin din sufletele dreptilor, ce se va arata la inviere. Sufletele acestea devin o biserica a lui Dumnezeu, pentru ca ele au lasat totul, ca Maria, sora Martei, si s-au asezat la picioarele Domnului. Celui care iubeste, asculta si staruieste in dragostea lui, Dumnezeu ii urmareste sufletul si ii trimite putere ascunsa. Vine intotdeauna un semn de sus ca Dumnezeu ne-a ascultat rugaciunile si acest semn ne intareste, ne da siguranta mai mare si ne aprinde dragostea si mai mult. Asa cum a spus el despre Maria, care-L iubea, acele cuvinte care i-au dat ei putere si duh si au umplut inima ei: “Maria partea cea buna si-a ales”…
    Şi nu este de mirare ca cei care se apropie trupeste de Domnul primesc putere! Duhul Sfant cade peste cei credinciosi si ii invata in ascuns ceea ce ei nu stiu, si nu mai au nevoie sa caute prin carti. Iubirea lor atrage darul de sus al iluminarii.
    Celor care lasa totul pentru Dumnezeu, Acesta le va trimite Duhul Adevarului, Mangaietorul sufletelor lor. Omul ceresc se uneste cu omul pamantesc si Domnul Se descopera sufletelor acestora si ii invata totul.




  • „Sufletul care a pierdut harul tânjeşte după Stăpânul şi plânge ca Adam după izgonirea din Rai” Domnul ne iubeşte mai mult decât iubeşte o mamă pe copiii ei şi ne dă harul Duhul Sfânt, dar noi trebuie să-l păzim cu tărie, pentru că nu e nenorocire mai mare decât faptul de a-l pierde. Când sufletul pierde harul, el se mâhneşte tare şi se gândeşte: „Trebuie că l-am întristat pe Stăpânul”. În aceste minute de întristare, sufletul e ca şi cum a căzut din cer pe pământ şi vede toate întristările de pe pământ. Ah! Cum roagă atunci sufletul pe Domnul să-i dea din nou harul Său. Aceasta tânjire după Dumnezeu nu poate fi descrisă. Sufletul care a gustat dulceaţa Duhului Sfânt n-o poate uita; el însetează ziua şi noaptea şi se avântă nesăturat spre Dumnezeu. Cine va descrie dogoarea iubirii sale pentru Dumnezeu pe Care sufletul l-a cunoscut ca Părintelele său Ceresc? Sufletul nu va avea nici un minut de răgaz pe pământ, până când Domnul nu-i va da harul Său.
    Sufletul care a pierdut harul tânjeşte după Stăpânul şi plânge ca Adam după izgonirea din Rai. Şi nimeni nu-l poate mângâia atunci, afară de Dumnezeu. Lacrimile lui Adam erau mari şi ele udau ca nişte pârâiaşe faţa, pieptul şi pământul de sub picioarele lui, şi suspinele lui erau adânci şi puternice: „Doamne, Doamne – se tânguia el – ridică-mă iarăşi în Rai!”.
    Sufletul lui Adam era desăvârşit în iubirea lui Dumnezeu şi cunoştea toată dulceaţa Raiului, dar era încă lipsit de experienţă, de aceea el n-a depărtat ispita Evei, cum a depărtat ispita soţiei sale mult încercatul Iov (Iov 2, 9-10).
    CANONUL 29 apostolic (y sin. VII ec; 2 Sard.; 90 Vasile cel Mare; Epist. lui Ghenadie şi a lui Tarasie – Contra Simoniei)
    CANONUL 30 apostolic (OSÂNDIREA CELOR CARE SE FOLOSESC DE INFLUENŢA DREGĂTORILOR LUMEŞTI PENTRU A DEVENI EPISCOPI)
    Dacă vreun episcop, folosind stăpânitori (dregători) lumeşti, s-ar face prin ei stăpân peste vreo biserică, să se caterisească şi să se afurisească, de asemeni şi toţi părtaşii (complicii) lui.
    (4 sin. I ec; 3 sin. VII ec; 13 Laod)

CE SUNT BĂTRÂNII?

 

CE SUNT BĂTRÂNII? CINE ESTE AVVA?

Cu anevoie este a te apleca asupra vieților marilor Părinți pe care oarecând i-ai cunoscut; și aceasta din cel puțin două pricini: teama de a nu putea concentra, într-un mănunchi de cuvinte, bună mireasma arderii lor duhovnicești și apoi fiorul tainic că nu ai putut înțelege îndeajuns profunzimile simplității lor sfinte.

Și totuși, în icoana sfinților zugrăvită în chip personal în sufletele fiecăruia din cei ce i-au cunoscut, strălucesc sclipiri cerești și suave, mângâietoare amintiri care îi țin pe aceștia – pe sfinți –  vii în sufletele contemporanilor lor. Sfinții sunt însă, tot atât de vii și de lucrători în generațiile care vin, întrucât cuvântul lor are putere de Sus. Nu este cuvânt „după mintea lor”; acest „zis-a un Bătrân” este tot atât de viu și ieri și azi și în veac pentru că este de la Duhul Sfânt. Icoana sfinților ce ne luminează sufletele e zămislită din ceresc dor și din pământești vopsele. Cerești, pentru că iradiază lumina suprafirească a harului necreat; pământești, pentru că înfățișează firea omenească, comună și nouă însă despovărată de grosimea omului trupesc. Izvorul luminii pe care sfinții lui Dumnezeu o răspândesc este Unul și Același: Hristos pe Care ei, sfinții, Îl slujesc și Îl urmează, devenind treptat, pe parcursul viețuirii lor în trup, hristoși după har, izvoare ei înșiși ale luminii necreate.

Sfinții se completează unii pe alții cu o adâncă, subtilă delicatețe, uneori ascunsă în spatele unor aparente antinomii sau chiar vădite contradicții. Complementaritatea lor are loc însă, la nivelul „credinței dintru adânc” sau ,,inimii dintru adânc” – cum spunea Cuviosul Sofronie de la Essex, acolo unde harul dumnezeiesc scormonește dincolo de înțelesurile de suprafață, raționaliste ale credinței de început.

„PĂRINTELE SOFIAN – FĂCLIE DUHOVNICEASCĂ APRINSĂ ÎN NOAPTEA PRIGOANEI ATEE”

Am cunoscut în perioada anilor 1996-2002, a primilor mei ani de viețuire monahală, pe Părintele Arhim. Sofian Boghiu, stareț și duhovnic al Sf. Mănăstiri Antim din București, numit de contemporani (Părintele Cleopa, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Galeriu), „apostol al Bucureștilor”, aș zice un „apostol pereche” dimpreună cu alt mare duhovnic al Mănăstirii Antim din acea vreme, Părintele Adrian Făgețeanu.

Părintele Sofian – făclie duhovnicească aprinsă în noaptea prigoanei atee – membru al grupului de rugăciune și studiu filocalic din anii ʼ50 ai secolului trecut, ucenic întru lucrarea rugăciunii de un singur gând „Doamne Iisuse” al Cuviosului Ioan Kulâghin, urmaș al marilor stareți optineni; Părintele Sofian a luat și cununa muceniciei și a mărturisirii prin anii de temniță, șase la număr (1958-1954) pe care îi purta senin, cu mulțumire, cu încredințare totală în voia lui Dumnezeu pe care o înțelegea ontologic, ființial, ca desăvârșită.

Iată, în cuvintele Părintelui Sofian, mărturia autenticității omului duhovnicesc care a rodit în persoana Părintelui roadele Duhului: pacea, îndelunga răbdare, blândețea, mulțumirea lui Dumnezeu, dragostea și mai cu seamă dragostea de vrăjmași; toate acestea îmbrățișând dragostea profundă de neamul românesc cu care Părintele nu făcea paradă, ținând-o ca pe o „comoară în adâncuri înfundată”. Mărturisește Părintele: ,,N-am urât pe nimeni dintre dușmanii care m-au asuprit și n-am regretat niciodată că am ajuns la închisoare. Acolo era nevoie și de mine ca, împreună cu frații noștri români, să suferim cu toții urgia venită asupra țării. În temniță am cunoscut mai bine suferința neamului românesc (…). Am învățat care este rostul suferinței pentru mine și, în acest fel, am înțeles mai bine unele probleme cu care mă confruntam în viață”[1].

Iată mărturia luminoasă a unui alt mare mărturisitor al închisorilor comuniste, scriitorul Marcel Petrișor: „Mi-aduc aminte, atunci când Părintele Sofian ieșea din închisoare, niște gardieni au început să vorbească între ei: „Bă, uite bă, că iese sfântul din închisoare!”. Părintele era un om luminos, sofianic într-adevăr. Se părea că este o figură peste care a plouat harul. Părintele Sofian avea așa o aură, încât până și temnicerii au spus că se eliberează sfântul”[2].

ÎNTÂLNIREA CU PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU

În vara anului 1998, efectuând un pelerinaj la mănăstirile nemțene dimpreună cu Părintele Sofian și cu un alt părinte monah, frate de călugărie cu mine, am poposit pentru o noapte la Mănăstirea Petru-Vodă. Părintele cel tânăr, aflat dimpreună cu mine îmi spusese insistent: „Vei vedea un sfânt, vei vedea un sfânt!”. Și, da, am văzut un sfânt! A fost o întâlnire scurtă, o binecuvântare „furată în acea noapte de vară, dimpreună cu fratele meu duhovnicesc, de la Părintele Justin. Impresia? Părea că muntele Ceahlău ce de secole stă de strajă istoriilor moldave, se metamorfozase în acest Bătrân ce părea din altă lume; un profet nins de înțelepciune, unul „din cei de demult”.

A doua zi, dis de dimineață, regăsindu-ne noi cu Părintele Sofian, într-o adâncă tăcere în autoturismul ce ne ducea spre alte locuri de sfințenie, începeam a  pricepe, pe cât îmi era mie cu putință, taina lucrării sfințitoare a Duhului: unitatea Duhului, sobornicitatea săvârșirilor harului în sfinții lui Dumnezeu în Biserică. Cum aceasta? Prin înțelegerea vie, experiată a asemănării izbitoare dintre cei doi Bătrâni. Prin simțirea cu inima că „ceva” îi face asemenea, deși nu identici. Întâlnirea cu sfinții lui Dumnezeu devine experiență în concretul existențial al unității în diversitate pe care o are Biserica în ceea ce privește chipurile omului îndumnezeit.

Părintele Sofian și Părintele Justin: amândoi Bătrâni, albiți de zile, de încercări, de amaruri, împodobiți de cununi cărora Domnul de Care nu s-au rușinat, li le-a dăruit, una câte una, în chip nevăzut, de-a lungul unor venerabile viețuiri pământești, încât pe drumul de întoarcere de la Mănăstirea Petru-Vodă, cugetând la similitudinea șirurilor nesfârșite de credincioși ce așteptau să intre la Părintele Justin din ținutul Neamțului, cât și la Părintele Sofian din cetatea Bucureștiului, socoteam ce îi face pe acești mulți însetați duhovnicește să adaste răzbătători la ușile acestor Bătrâni, uși care nu se închideau aproape niciodată? Răspunsul era pe cât de simplu, pe atât de concret: erau izvoare nesecate ale harului, izvoare pe care ochii noștri i-au văzut, mâinile i-au pipăit și de care inima s-a mângâiat.

„TĂRIA DE OȚEL A ASCULTĂRII ȘI DELICATEȚEA, BLÂNDEȚEA A TOT LUCRULUI DUHOVNICESC”

Părintele Sofian și Părintele Justin și-au hrănit fiii duhovnicești cu discernământ, cu infinită răbdare, cu laptele duhovnicesc, apoi cu hrana ceva mai tare. Se bucurau de bucuriile ucenicilor, trăiau cu ucenicii, urcau dimpreună cu ucenicii Scara înțelegerii noimelor monahicești. Deși, ei știau această Scară, urcaseră odată pe ea, până la răstignire, până la Cruce. Acum, ca duhovnici urcau iarăși și iară dimpreună cu ucenicii de mână, Scara despătimirii descrisă de Sf. Ioan Scărarul. Am văzut aceasta îndeaproape la Părintele Sofian, cum ne ținea de mână în chip duhovnicesc și nu ne lăsa. Care era taina? Ascultarea, aceasta era taina ținerii de mână a ucenicului de către duhovnic. Ascultarea suavă, sfielnică, fără cuvinte, subînțeleasă din mișcările cugetului Părintelui filocalic, avva Sofian, îți oferea cu delicatețe primul cuvânt, primul îndemn, iar tu – dacă primeai cuvântul – aceea era voia lui Dumnezeu cu tine. Dacă Bătrânul simțea cel mai mic duh de împotrivire în tine, ca om, se retrăgea, pentru că Părintele Sofian trăia în cel mai ascuțit grad, nesilnicia harului. Nu te silea. Dar rămânând în voia ta, vedeai, mai devreme sau mai târziu, chiar dacă nu lucrai un păcat vizibil, că nu te afli în voia lui Dumnezeu, singura care era desăvârșită. Prin Părintele Sofian înțelegeai cât de important este să acorzi libertatea lucrării harului în tine, libertate a harului ce se termină acolo unde începe voia ta.

La Părintele Justin, am înțeles aceleași lucruri, mai cu seamă, mai târziu, după  mutarea la Cer a Părintelui Sofian, când am început să-l cercetez mai des pe Bătrânul Justin. Am văzut cât ținea, aprig ținea la monahiceasca ascultare. Dar, dintr-o infinită delicatețe, când simțea împotrivire, lăsa pe frate sau pe soră în vântul corabiei sale, nu insista, nu forța. Se retrăgea într-o rugăciune și într-un suspin. Asemănarea cuvintelor celor doi mari Bătrâni stătea pe acestea două: tăria de oțel a ascultării și delicatețea, blândețea a tot lucrului duhovnicesc.

Cele dinlăuntru luminau pe cele din afară. Prima impresie, prima întâlnire era adesea hotărâtoare pentru tot restul evoluției duhovnicești a celor ce dădeau ochii pentru prima oară cu acești mari Bătrâni. Personal, pot spune că, încă de la primele întâlniri ale mele ca student în lume cu Părintele Sofian și până la sfârșitul vieții sale pământești, din afară privind, un lucru te frapa: chipul Părintelui Sofian a continuat pe tot parcursul vieții sale să răspândească lumină, o lumină nepământeană, o lumină lină, blândă, pașnică ce te pătrundea irezistibil întru adâncuri. Și, aproape fără să vrei, lumina chipului său te făcea să strigi din străfunduri: „Doamne, miluiește-mă!”. Era o lumină care te vindeca, o lumină care potolea marea cugetelor învolburate potolind valurile, o lumină care, dacă erai începător al vieții în Biserică îți suscita o căutare a „ceva” dincolo de grosimea materialnică a acestei lumi; dacă erai puțin mai „avansat”, primeai nemijlocit confirmarea că strălucirea harului schimbă firea omului. Omul purtător de har, omul îndumnezeit revarsă către tine ceea ce și el primește de la Hristos. Lăuntrul tău devine în preajma lui blândețea înțelegătoare; în preajma Părintelui Sofian îndemnul scripturistic: „Rugați-vă neîncetat!” (I Tesal. 5:18) devenea un firesc. Părintele povățuia la rugăciunea inimii pe toți la care simțea această tânjire, fie ei călugări sau mireni. Mijloacele neînșelate ale părinților niptici de a câștiga și de a ține harul: neosândirea, prihănirea de sine, trezvia cugetelor, erau preocuparea constantă a Părintelui Sofian față de învățăceii săi.

Care era taina bucuriei plină de lumină din preajma Părintelui Sofian? Lacrimile, acestea erau taina acestei neînșelate bucurii. Părintele avea darul lacrimilor, al fericitei întristări (xαρμολύπη) și al străpungerii inimii (kατάνυξις) de care vorbesc părinții filocalici. Era un fiu teolog al lacrimilor, învățându-ne să fim cu luare aminte la finul duh al înșelării care amăgește nevoitorul asupra obârșiei lacrimilor.

Veneai cu istoria propriilor ispitelor la chilia Părintelui Sofian? Primeai în marea majoritate a cazurilor același sfat blând, rostit cu gravitate, apăsat, clătinat, oferit astfel de Părintele anume pentru a lucra „inima cea dintru adânc”; sfatul consta în cuvintele Mântuitorului: „Învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre”. Și ne miram: „Aceasta să fie, oare, soluția la problema mea?”. Și da, aceasta era soluția, confirmând cuvântul Sf. Serafim de Sarov: „Găsește-ți tu pacea și mii de oameni se vor mântui pe lângă tine”. Ochii Părintelui Sofian izvorau izvoare de lacrimi la Sf. Liturghie, la rugăciunea neîncetată pe care o avea și o rostea „în spatele”, „îndărătul” cuvintelor grăite, la Sf. Spovedanie, pe cale, pe drumul de la biserică la chilie – lacrimile erau nelipsite.

PĂRINTELE JUSTIN – IZVOR AFLUENT AL FILOCALIEI UNIVERSALE

Părintele Justin a fost acel mare Bătrân care trăia pacea lui Hristos, care se mântuia și cu adevărat, mii de oameni se împăcau cu Dumnezeu pe lângă dânsul. Lucra asemenea Părintelui Sofian, cu timp și fără timp, într-o neîncetată răstignire pentru lume, încât cu adevărat Hristos trăia întru dânsul. Chipul sfânt al Părintelui Justin ne făcea să plecăm cu recunoștință capul în fața voievodului Ortodoxiei românești, cum fără înșelare cugetăm a-l numi.

Părintele Justin aduna în persoana sa, asemenea părintelui Sofian, cele două virtuți, mai bine zis cele două căi de câștigare a lui Dumnezeu. Prima dintre ele, calea filocalică a „luptei cu Dumnezeu”, pentru câștigarea harului și pentru vederea lui Dumnezeu, monahul este „noul Israel” care zice Domnului „luptându-se” cu El: «Nu Te voi lăsa de nu mă vei binecuvânta» (Fac. 32:26). Părintele Justin aduna în ipostasul său cugetător atât fața, chipul celui ce „L-a văzut pe Dumnezeu” cât și cugetul celui ce „s-a luptat cu Dumnezeu”.

Aceeași blândețe, lumină suprafirească, nemultă vorbire, cuvânt de delicatețe îngerească, dar și tunet voievodal, dogmatisind scurt, bărbătește, cele ce aveai de făcut. Întâlnirea cu Părintele Justin, în chilia sa, era pătrunderea ta într-un tărâm aparte, al inițierii tale în tainele ascultării lui Dumnezeu. Domnul grăia prin Părintele Justin, iar chilia lui era tărâmul celui ce „L-a văzut pe Dumnezeu” (Fac. 32:30: «Și a chemat Iacov numele locului aceluia: vederea lui Dumnezeu, că am văzut pe Dumnezeu față către față și s-a mântuit sufletul meu»).

Și, o, da, se mântuia sufletul tău, zărind întru liniștea și taina chiliei sale, chipul Părintelui Justin. Bazarul cu felurimi de gânduri țipătoare ale minții tale înceta să-și mai trâmbițeze deșertăciunea lumii. Șacalii temerilor anxietății încetau să mai sfâșie nemilos credința bietei tale inimi în preajma lui Dumnezeu; crivățul înghețat al pustirii, al acediei, înceta brusc să mai bântuie inima neîngrădită de stavilele înțeleptei trezvii.

Bătrânul Justin era călugărul, monahul filocalic al Sf. Paisie de la Neamț, era vechiul Isaac Dascălul, era Cuviosul Daniil Sihastrul. Era Părintele desprins din cărțile de istoria sfântă a neamului și a Bisericii, cel ce a povățuit voievozi seculari în zbaterea neamului românesc pentru înființare. Prin tot ceea ce răspândea în jur, era rodul bogat al Filocaliei românești, izvor afluent al Filocaliei universale.

A doua cale a cunoașterii de Dumnezeu împropriată de Părintele Justin, asemenea și de Părintele Sofian, era calea durerii și a încercărilor. În chip personal, mi-a fost împărtășit un cuvânt „de dus în inimă” când, întorcându-mă după câțiva ani din Sf. Munte în România, am cerut unui Bătrân aghiorit un cuvânt de folos: „Părinte Alexie, Dumnezeu iubește inima milosârdă”. Am aflat această pildă de inimă milosârdă la Părintele Justin. Și aceasta, din plin!

Dar cum, cum a câștigat-o? Am înțeles prin Părintele Justin că această inimă milosârdă se agonisește urmând calea smereniei până la sfârșit. Și aceasta se plinește neapărat urmând calea durerilor și a încercărilor.

„SĂ DEA DUMNEZEU CA ȚARA ÎNTREAGA SĂ FIE UN RUG APRINS DE RUGĂCIUNE!”

Universul concentraționar a subliniat în cazul Sfinților Închisorilor întreaga teologie a Crucii, dăruind înțelegerea Crucii, a morții și a Învierii în plan ființial, tuturor ce au avut „inima lărgită” a primi tainele vieții veșnice. Acești martiri ai închisorilor au intrat acolo oameni obișnuiți și au ieșit sfinți. Au primit întru sineși taina veacului ce va să fie, înțelesul greu de pătruns al cunoașterii Domnului în suferință, taina cea mai presus de pricepere a iubirii de vrăjmași. Trăsătura definitorie a iubirii neînșelate și a vierii Duhului, după Sf. Părinți, este iubirea de vrăjmași. Aceasta o purtau în inimi Sfinții Închisorilor. Părintele Justin a experiat deplin taina Crucii, a suferințelor, ca o cale a cunoașterii lui Dumnezeu. Părintele arhim. Zaharia Zaharou lămurește: „După ce a trăit întreaga tragedie a omenirii în propria lui viață, omul primește harul lui Dumnezeu și dorește ca și semenii lui să se împărtășească de același har. El s-a îmbrăcat cu «milostivirile îndurării» (Col 3:12) lui Hristos, pe care Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă cu sârguință să ni le agonisim”[3].

În concluzie, Părintele Justin Pârvu și Părintele Sofian Boghiu, doi Bătrâni filocalici care au agonisit „milostivirile îndurării” lui Hristos, doi Bătrâni a căror inimă se topea după mântuirea turmei lor, ca nimeni să nu se piardă, doi Bătrâni care au contopit în inima lor „râvna casei Domnului”, „iubirea de frumos” și dragostea de neam.

Ei pot fi numiți frați ai dumnezeiescului har pentru că au ars și nu s-au mistuit, aprinși fiind de focul pe care Domnul a venit să-l aprindă pe pământ. Au ars și nu s-au mistuit pe pământ românesc și în soborniceasca Biserică.

Iată, în încheiere, un cuvânt testament al Părintelui Sofian: „Să dea Dumnezeu ca țara întreaga să fie un Rug Aprins de rugăciune!”. Să avem parte de rugăciunile lor! Amin.

(Cuvânt susținut în cadrul Simpozionului „Părintele Justin Pârvu, la 10 ani de la adormirea sa”, 11 Februarie, mănăstirea Paltin Petru-Vodă, publicat și în REVISTA ATITUDINI NR. 79)

[1] Părintele Sofian, Smerenia și dragostea, însemnele trăirii ortodoxe, Ed. Doxologia, Iași, 2022, p. 141.

[2] Idem, p. 344.

[3] Arhim. Zaharia Zaharou, Adu-ți aminte de dragostea dintâi, Ed. Doxologia, Iași, 2015, p. 199.


Izvoare de tămăduire:

Izvoare de tămăduire:


- izvoare ale harului 


Harul Duhului Sfânt 


Sfânta Liturghie


Sfânta Împărtășanie 


Cele 7 Sfinte Taine


Sfântul Mormânt


Apa sfințită


Sfânta Evanghelie


Icoanele făcătoare de minuni 


Sfânta Cruce 


Sfintele moaște

 

Cum înnoim harul în noi?

    • Cum înnoim harul în noi? 

Să nu uităm faptele dragostei, să căutăm ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și, mai presus de toate, să vorbim cu Domnul, Care este în noi, și prin această împreună-vorbire să păstrăm în noi frica de Domnul și râvna de a plăcea lui Dumnezeu, în care se și află izvoarele vieții noastre duhovnicești!

Creștinul care a postit, s-a spovedit și s-a împărtășit cu Sfintele Taine înnoiește în sine izvoarele harului, deschise în el prin Sfântul Botez, care după aceea au fost de atâtea ori înnoroite prin nepăsare și căderi, și de atâtea ori au fost curățite prin pocăință. Acum, ele sunt iarăși curățite după ultimele căderi.

Să le păzim deci, cel puțin de acum, să nu le astupăm iarăși prin neluare aminte, împrăștiere și nepăsare față de acele lucrări prin care se păstrează curățenia și dreapta curgere a apelor lor.

Să prelungim postirea, să nu dăm frâu liber simțurilor, să nu contenim a ne ruga cu osârdie și lacrimi, să nu uităm faptele dragostei, să căutăm ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și, mai presus de toate, să vorbim cu Domnul, Care este în noi, și prin această împreună-vorbire să păstrăm în noi frica de Domnul și râvna de a plăcea lui Dumnezeu, în care se și află izvoarele vieții noastre duhovnicești!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 39)

Harul Sfântului Duh

Cine este în Duhul Sfânt, acela e asemenea Domnului încă de pe pământ, dar cine nu se pocăieşte şi nu crede, acela se aseamănă vrăjmaşului.

Harul Sfântului Duh face încă de pe pământ pe tot omul asemenea Domnului Iisus Hristos. Cine este în Duhul Sfânt, acela e asemenea Domnului încă de pe pământ, dar cine nu se pocăieşte şi nu crede, acela se aseamănă vrăjmaşului. Domnul ne-a învrednicit să fim asemenea Lui. Şi ştii cât de blând şi de smerit este Domnul! Dacă L-ai vedea, bucuria ta ar fi atât de mare că ai vrea să-i spui: „Doamne, mă topesc de harul Tău!” Dar în acel minut nu vei putea spune nici măcar un singur cuvânt despre Dumnezeu, căci sufletul tău e schimbat de îmbelşugarea Sfântului Duh. Aşa şi Cuviosul Serafim din Sarov, când L-a văzut pe Domnul, n-a putut vorbi.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 65 )


 CUVANTUL DUHOVNICULUI !


Sa spui tuturor oamenilor sa isi aleaga niste ore de noapte cand se deschid “liniile directe” cu cerul (cum zicea si Sfantul Porfirie) si sa facem rugaciune comuna, de grup. Cati pot sa faca de la zece seara…,de la zece. Cati se culca mai tarziu, imi zice, …sa faca la miezul noptii, de la ora 12. Si cati sunt mai puternici, spune, sa se scoale de la ora 3. Adica unii de la zece, unii de la doisprezece iar cativa sa se roage la ora 3 dimineata.


Si mi-a spus parintele aceasta cu viata sfanta:


Prima rugaciune pe care trebuie sa o faca cu metanierul, orice fel de metanier, fie de 33 de noduri, fie cu 50, fie cu 100. Un metanier sa spunem: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine pacatosul!». Un metanier sa spunem:«Doamne Iisuse Hristoase, miluieste familia mea!». Pe al treilea metanier sa spunem: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieste tara mea!». Deoarece tara noastra este in pericol si tarile tuturor ortodocsilor sunt in pericol. Si a patra rugaciune sa ziceti: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieste lumea Ta!»


 Incepem de la noi insine, apoi trecem la familia noastra, ne indreptam apoi catre familia noastra largita care este tara noastra si apoi spunem: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste lumea Ta”.


Si aceasta rugaciune, mi-a zis, cand se face de multa lume in acelasi timp, are o foarte mare putere si distruge energiile si puterea ispititorului.


Ajunge sa avem duhul Sfintilor. Acestia au facut multe, sa facem si noi cate putin. Si sa incepem sa facem la aceste ore, aceste rugaciuni….”


Mitropolitul Neofit de Morfou